Platforma anti-gravitationala

New Energie Technologies #3 (22) 2005 http://www.faraday.ru 14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 1

Platforma anti-gravitaţională a lui V.S. Grebennikov

Materiale publicate de pe site-ul http://dragons-matrix.narod.ru. Autorul site-ului scrie sub pseudonimul Dragon’s Lord. Ideile lui sunt destul de interesante pentru un cititor curios, ca

acesta să le analizeze.

Fig.1 Viktor Stepanovich Grebennikov

În vara anului 1988, un entomolog din oraşul Novosibirsk, Viktor Stepanovich Grebennikov, examina cu un microscop o micro-structură de pe partea inferioară a unei elitre a unei insecte din familia albinelor, devenind atras de “o structură ritmică stranie, exterm de ordonată, sub formă de fagure, cu o compoziţie solidă multidimensională, care arăta ca şi cum ar fi fost presată de un mecanism automat complicat”. Studiul aceastei minunate micro-structuri, i-a permis lui Grebennikov să construiască un nou tip de aparat de zbor denumit “Gravitoplan”.

Ca de obicei, această descoperire a fost facută de şansă. Atunci când Grebennikov a pus o elitră păroasă sub microscop şi a vrut sa pună încă una, aceasta a alunecat din pensetă şi a rămas suspendată în aer. Apoi savantul a legat împreună câteva lamele, cu un fir, aranjându-le în poziţie verticală. A fost imposibil să pună chiar şi o pioneză peste acest bloc, deoarece aceasta era permamnent împinsă în sus şi apoi aluneca în lateral. Atunci când pioneza a fost fixată forţat peste blocul de elitre, aceasta a fost ridicată şi pentru moment a dispărut complet.

În anul 1988 Grebennikov a descoperit efectul bio-antigravitaţional, apoi pe durata a trei ani, a studiat amănunţit acest efect, a proiectat o platformă antigravitaţională, şi a realizat diferite experimente.

Fig.2 O aripă şi o elitră de Cetonia. În multe părţi din

cartea lui, Grebennikov a descris remarcabilele proprietăţi ale elitrelor aripilor scarabeilor, bondarilor şi

în special al Cetoniei. Dintre 5 specii de bondari, aproape toate au pe partea inferioară a elitrelor un

model haotic de fagure.

http://www.faraday.ru

http://dragons-matrix.narod.ru.


CopyLeft SaDAng 2

Împreună cu profesorul V. Zolotarev, el a trimis un brevet de invenţie. În final, în anul 1991, Grebennikov a construit platforma anti-gravitaţională şi a început să zboare cu ea, aceasta fiind total lipsită de zgomot şi atingând viteze de 1500 – 2400 Km/h. Platforma anti-gravitaţională permitea o deplasare neinerţială, aceasta fiind aproape invizibilă de către cei aflaţi dedesubt.

Oamenii care o observau de la sol, vedeau în locul ei o sferă de lumină, sau un disc, sau un nor cu marginile bine delimitate şi luminoase.

Nu mai este necesar să specific că

aceasta a fost descoperită nu ieri, ci în anii 1980. Grebennikov a încercat să stârnească interesul oamenilor de ştiinţă “veritabili”, dar fără folos. Nimeni nu vroia să vorbească cu el. În aprilie 2001, Grebennikov a murit din cauza unui accident vascular cerebral. A rămas o carte intitulată “Lumea Mea” scrisă de el în anul 1997. Există o variantă întreagă a acestei cărţi pe internet la adresa http://bronzovka.narod.ru.

Grebennikov a studiat efectul de

structură cavitară la insecte. El a dat acest nume unei radiaţii misterioase emisă de cuburile acestora.

În capitolul 5-1 a cărţii, Grebennikov a

scris:” Am doar câteva bucăţi de lut vechi, fragmente din aceste cuiburi, cu numeroase mici camere-celule. Celulele sunt una langă alta şi arată ca nişte mici degetare, sau mai degrabă, ca nişte mici ulcioare cu ciocuri înguste şi line. Eu ştiam deja că aceste albine aparţin speciei Halictus – datorită numarului de cercuri albe de pe abdomenul lor alungit.

Fig.3 Platforma zburătoare a lui Grebennikov


http://bronzovka.narod.ru.


CopyLeft SaDAng 3

Exista un vas mare plin cu aceste bucăţi de lut spongios pe biroul meu de lucru, care era aglomerat cu instrumente, cuiburi de furnici şi lăcuste, sticluţe cu agenţi chimici şi alte lucruri. Am vrut să iau ceva şi mi-am trecut mâna peste aceste fragmente spongioase. Si s-a întâmplat un miracol: Brusc am simţit o căldură deasupra lor... Am atins bucăţile cu mâna – erau reci. Dar cu siguranţă simţeam căldură deasupra lor. Mai mult de atât, simţem un fel de împingere, plutire, furnicături în degete.”

Această radiaţie nu poate fi ecranată.

Grebennikov a scris: “Am pus o bucată de carton deasupra – căldura se simţea la fel. Am pus un capac de tigaie dar nu a avut nici un efect: aceasta cumva trece de orice barieră. Ar trebui să studiez imediat acest fenomen. Instrumentele nu reacţionează: nici cele mai fine termometre sau magnetometre. Dar mâinile omului (şi nu doar ale mele) cu certitudine simt o adiere caldă sau rece, sau furnicături, sau unora le amorţesc degetele, alţii simt spasme musculare în antebraţe, alţii se simt buimaci sau zăpăciţi, iar alţii secretă salivă din abundenţă.”

Fig.4 O imagine din capitolul 6 din cartea “Lumea Mea”

Dar cum a ajuns Grebennikov la idea aparatului de zbor? Să citim mai departe: “În vara lui 1988, observam prin microscop elitrele chitinoase ale insectelor, antenele lor păroase, aripile plate de o structură foarte fină ale fluturilor, şi alte asemenea aripi şi elitre. Eram interesat de o neobişnuită micro-structură, ritmică, de la o parte din insectele mari.

Aceasta era o compoziţie extrem de

ordonată, care arăta ca şi cum ar fi fost presată de o maşină complicată, ţinând cont de complexitatea structurii. În opinia mea, această structură celulară incomparabilă nu era necesara nici pentru soliditate, nici pentru decorare.

Nu am observat ceva care măcar să fie asemămător cu această minunată şi neobişnuită micro-structură nici într-o altă parte la insecte, nici altundeva în natură, tehnologie sau artă. Datorită faptului că aceasta era o structură multidimensională, nu am putut să o reproduc într-un desen plat sau o fotografie. De ce are o insectă aşa ceva? Această structură este localizată în partea inferioară a elitrelor şi este aproape întotdeauna ascunsă. Poate fi vazută doar când o insectă zboară, dar cine poate face aceasta?

Am bănuit ca aceasta poate genera un fascicol de unde având efectul “meu” de structură multi-cavitară. Pe durata acestei veri întradevar fericite, au foarte multe insecte din această specie pe care le-am capturat utilizând lumină, pe înserat. Nici inainte, nici după aceasta, nu am mai observat un aşa mare număr sau nici chiar un singur exemplar din aceste insecte.

Am pus o elitră mică, subţire şi concavă pe lamela microscopului pentru a vedea încă o dată, utilizând o mare putere de mărire, celulele stranii de pe aceasta. Priveam la o capodoperă obişnuită a Bijutierului-Natură, şi fără nici un scop, am pus o altă elitră cu aceste neobişnuite celule localizate pe una din părţi, peste prima, cu penseta. Dar aceasta a fost împinsă afară din pensetă, a rămas suspendată în aer pentru câteva secunde, sub lamela care era aşezată pe tablia microsco-pului, s-a rotit în sensul acelor de ceasornic, apoi s-a mutat spre dreapta (în aer), s-a rotit în sensul invers acelor de ceasornic, s-a balansat şi doar apoi a căzut brusc pe masă.



CopyLeft SaDAng 4

Un cititor poate doar să-şi imagineze ce am simţit în acel moment... Dupa ce mi-am revenit din uimire, am legat câteva elitre cu o sârmă. A fost dificil şi am reuşit doar ţinându-le în poziţie verticală. Astfel, am făcut un fel de bloc multistrat de elitre. L-am pus pe masă. Chiar şi un lucru comparativ greu cum este o pioneză nu putea fi aşeazată pe acest bloc: ceva o împingea în sus şi apoi în lateral. Am fixat pioneza deasupra blocului şi atunci au început să se întâmple lucruri de necrezut (concret, pioneza a dispărut complet pentru un moment) care m-au făcut să înţeleg că acesta nu era un fascicul ci cu totul altceva.

Eram din nou emoţionat şi, datorită agitaţiei totul în jurul meu părea tulbure: dar a trebuit să mă calmez şi în două ore am putut să-mi continui munca... Totul a început de la acest incident.

Şi, astfel în doi ani de muncă laborioasă,

o platformă gravitaţională aşa cum se vede în figura 3 a luat naştere: un dispozitiv cu caracteristici uimitoare. Este invizibil, nu necesită nici un fel de motor tradiţional, asa cum ni-l imaginăm noi, şi nu are aripi sau combustibil. Este total lipsit de zgomot, atinge cu usurinţă viteze de 1500 Km/h, care nu este resimţită de pilot, nici măcar proprietăţile inerţiale nu se manifestă sau cele de frecare cu mediul ambiant (caldură), sau presiune dinamică, sau alte efecte. Aceasta arată de asemenea foarte simplu: o platformă cu un ghidon.

O scurta investigatie

În 1992, în ziarul “Tineretul Siberiei” a

fost publicată o versiune preliminară a cărţii lui Grebennikov “Lumea Mea”. Fotografiile cu Grebennikov zburând pe platforma lui au fost publicate pentru prima dată. Fotografiile au fost de asemenea publicate şi în revista “Тehnologia Tineretului”.

De la rău la şi mai rău, în revista “Тehnologia Tineretului” s-a scris că, cartea va avea aproximativ 500 de pagini şi 400 de imagini. În acelaşi articol s-a scris că principiile detaliate de funcţionare ale platformei antigraviţationale vor fi publicate în cartea “Lumea Mea”. Grebennikov a vrut să facă o descriere completă a invenţiei lui. Acesta era subiectul principal al întregii cărţi. Dar corectorii şi un editor (şi posibil şi autorităţile) i-au explicat lui Grebennikov că este interzis să publice asemenea informaţii.

Aşa că Grebennikov a trebuit să şteargă

fragmente de text şi să le potrivească. Acesta este şi motivul pentru care în carte au rămas tot felul de sugestii şi cuvinte specifice. Pentru a putea şterge complet informaţiile despre platforma antigravitaţională, el a trebuit să rescrie întreaga carte. Două fotografii cu zborul lui Grebennikov au fost lăsate în carte, deoarece ele ereau deja destul de cunoscute de oameni. Ca rezultat, cartea are acum peste 300 de pagini care conţin multe imagini de fluturi către sfârşitul capitolului 5.

Deşi Grebennikov nu a putut să publice

descrierea invenţiei, el a încercat să le spună cititorilor, prin diverse sugestii, fundamentele invenţiei sale (în 1990 el a vrut să spună acest lucru întregii lumi, apoi în 2000, după ce s-a imblonăvit, el a început să reducă informaţiile despre platformă deoarece a considerat-o periculoasă pentru sănătatea oamenilor).

În articolul din revista “Tehnologia

Tineretului” s-a scris că Grebennikov a demonstrat caracteristicile plaformei antigravitaţionale într-un muzeu (la Institutul Siberian de Cercetări în Agricultură şi Chimie Agricolă), pentru toţi cei prezenţi. Probabil că foarte multe fotografii au fost făcute în muzeu. Şi bineinţeles că există şi foarte mulţi martori care au văzut platforma. Aceştia trebuie să existe undeva!



CopyLeft SaDAng 5

Fig 4. “Aceste stranii, extraordinar de fine şi complexe instrumente şi dispozitive ale insectelor sunt utilizate nu doar

pentru simţuri ca: atingere, miros, vedere, auz, ci şi ca receptoare sau generatoare de unde electronice în timp ce unele din ele se opun gravitatiei terestre. Imaginea a fost luată cu un microscop electronic.

Aţi acordat atenţie cuvintelor magice ”...şi câteva dintre ele se opun atracţiei

pământului...”? Este întradevar ciudat că aceste “...stranii celule stelate...” nu pot fi văzute deşi “...micro-structurile ritmice neobişnuite.. .compozitia extrem de ordonată arată ca şi cum ar fi fost presate de o maşină complicată conform cu desenul specia şi calculul... incomparabila structură spongioasă...” se vede foarte clar pe a treia fotografie. Totuşi dacă ne amintim remarca lui Grebennikov: “...Nu am observat nimic nici chiar asemănător cu aşa un neobişnuit micro-model, în nici o altă parte a corpului insectelor, nici în alta parte în natură, nici în tehnologie, nici în artă...”. Poate fi observat obişnuitul fagure hexagonal. Sau întradevăr, Grebennikov vrea să zică că fagurii (ca în experimentele de producere a efectului de structura cavitară - ESC) sunt un exemplu simplificat a acestui model complicat şi efectul antigravitational poate deja fi observat în aşa o structură de simplă? Aici sunt mai multe fotografii de faguri:

Fig.5 Structuri multicelulare ale insectelor mărite de sute şi mii de ori de către un microscop electronic

Acestea sunt singurele imagini din carte, unde “...stranii celule stelate...” pot fi văzute. Este

posibil ca acestea să fie prototipul folosit în construcţia platformei. Sau cel puţin, acestea sunt ceva foarte apropiat. Putem presupune că acestea sunt faguri (la nivel micro) şi un element cu o stea realizat din mai multe straturi de celule. Exact ca în aceste imagini.



CopyLeft SaDAng 6

Un dispozitiv real a fost construit într-o singură copie care a dispărut dupa moartea lui Grebennikov. Oricum, în muzeul mai sus mentionat, a rămas un model după platforma realizată de Grebennikov. În momentul de faţă doar postul de comanda a mai rămas. Placa de bază a fost furată, postul de comanda partial dezmembrat, toate piuliţele fluture din ipsos sunt rupte – se pare că hoţii au încercat să le desfileteze ! Totul – butoanele, comutatoarele, mânerele sunt făcute din ipsos, ghips şi carton şi vopsite în argintiu.

Grebennikov a încercat cu certitudine să reproducă dispozitivul cu cât mai mare acurateţe, ţinând cont de faptul că şi piuliţele fluture au fost făcute tot din ghips, fiind mult mai uşor să folosească unele reale. Deci se pare că copiile din ghips au fost făcute întradevar după platforma reală. Este regretabil că partea inferioară a platformei este pierdută. Ea ar fi putut conţine copii ale lamelelor, şi ar fi reflectat schema reală cinematică de control a acestora. Dacă ne-am putea uita la schema de control, ar putea fi posibilă eliminarea multor versiuni ale principiului de realizare a antigravitaţiei. O serie de întrebări s-ar îngusta...

Dispozitivul

O analiză aprofundata a unei posibile platforme a lui Grebennikov este publicată la http://dragon-matrix.narod.ru (nu este un design real ci o posibilitate).

Postul de comanda (ghidonul) Prima secţiune a postului de comandă

este mânerul în formă de T care este sudat la cealaltă secţiune. Acesta este plin de butoane, indicatoare (LED-uri), există şi un comutator electric (5). Instrumentul din centrul ghidonului este un altimetru (4). Un comutator (5) cu 2 poziţii (pornit-oprit) este utilizat pentru pornirea echipamentului electric al platformei, şi probabil pentru activarea “motorului”.

La stânga altimetrului este localizat un buton de start (3). Grebennikov îl apăsa când platforma era încă pe sol (chiar înainte de decolare). Apăsând butonul, o placă condensator plasată în secţiunea motorului, este încărcată la un potenţial foarte mare. În partea terminală stânga a ghidonului se află un LED verde (1). El indică faptul că placa condensator din secţiunea motorului este încărcată (şi probabil poate indica şi nivelul încărcării prin intensitatea culorii LED-ului).

Fig.7 Schema elementelor de pe postul de comandă


http://dragon-matrix.narod.ru


CopyLeft SaDAng 7

Fig.8 Schema elementelor de pe a patra sectiune a postului de comanda

În partea opusă, la extremitatea dreaptă a

ghidonului se află 2 LED-uri roşu (8) şi alb (7). Acestea sunt direct conectate la unitatea mecanică de strângere – desfăşurare şi înclinare a lamelelor. LED-ul alb indică mişcarea în plan orizontal, iar cel roşu cea în plan vertical.

Mânerul rotativ din stânga (2)

controlează desfăşurarea lamelelor, adică mărirea suprafeţei active – tracţiune verticală. Mânerul rotativ din dreapta (6) controlează schimbarea unghiului de rotaţie al fiecarei lamele în jurul axului longitudinal – tracţiune orizontală.

Două butoane de deblocare (14, 9)

plasate către burta pilotului, sunt plasate în dreptul şi mai jos decât comutatorul pornit-oprit şi butonul de start. Acestea sunt conectate mecanic la manşoanele rotative confrom principiului “apasă şi roteşte”. Pentru a putea roti manşoanele trebuie iniţial apăsat butonul corespondent. Daca nu se mai apasă pe buton atunci manşonul va rămâne blocat în poziţia existentă. Aceste butoane îndeplinesc rolul unui “pilot automat”, cel din stânga stabilind înălţimea de zbor, iar cel din dreapta viteza (prin blocarea manşoanelor rotative în poziţia dorită).

Toate celelalte elemente care se mai văd

pe postul de comandă sunt şuruburi de fixare. Nu există elemente de control şi diagnosticare a funcţionării exceptând pe cele menţionate deja. Cel mai important lucru la postul de comandă este că aceasta se răsuceşte în plan orizontal, exact ca şi ghidonul unei biciclete, şi care controlează mecanismul de rotire al platformei (asincronismul rotaţiei simetrice a blocului de lamele). Mişcarea de rotaţie este transmită de un cablu flexibil (cu un diametru de aproximativ 10 mm). Cel mai mare şurub (13) de pe ghidon, care este poziţionat sub altimetru are rolul de a bloca acest cablu. Făcând legatura întregului post de comandă cu platforma, acest cablu de rotaţie este legat la cutia centrală (cea mai mare din fotografie, la care Grebenikov ataşează platforma). “Deşurubând piuliţele fluture de pe cutia centrală a postului de comandă, pot scurta postul de comandă ca pe o antenă telescopică, apoi scot cablul din platformă, pe care o împăturesc în două datorită balamalelor”.

Apropo, postul de comandă se poate roti.

Lângă şurubul care prinde cablul de transmitere a rotirii, este sudată o bridă metalică (10).



CopyLeft SaDAng 8

Grebennikov se prindea de această bridă cu o curea. A doua secţiune a postului de comandă nu prezintă interes deoarece este o simplă ţeavă. Este necesar totuşi să menţionez că această secţiune nu se roteşte odată cu ghidonul, fiind prinsă cu şuruburi de a patra secţiune, care este fixă, a postului de comandă. Piuliţa fluture (11) din partea inferioară a ghidonului nu este pentru fixarea acestuia la secţiunea a doua, ci împreună cu o fantă de pe a doua secţiune ajută la limitarea rotirii acestuia. Există un buton pe a treia secţiune, orientat către pilot. Nu este un LED, ci un buton, deoarece Grebennikov la colorat în aceiaşi culoare maro ca şi postul de comandă. De ce ar vopsi cineva un LED? Destinaţia acestui buton va rămâne necunoscută poate. La fel ca şi destinaţia piuliţei fluture de pe secţiunea a patra (cea orientată către pilot).

A patra secţiune se termină cu o flanşă

cu trei şuruburi (25). Această secţiune nu se roteşte, datorită faptului că la ea este sudat mecanismul de blocare a zborului. Corpul (17) al acestui mecanism este o ţeavă cilindrică, al cărui capăt liber este tăiat sub un unghi de 40 de grade şi închis de un capac (16) prins cu trei şuruburi mici. În centrul capacului este o gaură unde intră mânerul (15) mecanismului. Mânerul este cu arc şi acţionează pur mecanic. Din partea inferioară centrala a acestui mecanism coboară o ţeavă subţire până în cutia de control. Prin această ţeavă, era ori un cablu, ori o funie cu un şurub la capătul dinspre lamele. Când mânerul este ridicat în sus, este imposibil să zbori. Daca este tras înspre pilot, zborul este permis.

Pe partea superioară a mecanismului de

blocare a zborului, este un element de reglaj (26). Acesta arată ca un mic cilindru cu o parghie orizontală care este utilizată pentru rotirea acestuia. El reglează acurateţea operării mecanismului de conectare – deconectare (prin tragerea de cablu sau altcumva). Cel mai probabil, mânerul este un mecanism de proţectie standard, care blochează funcţionarea platformei anti-gravitaţionale fără un pilot.

Acum să discutăm despre mica cutie din

partea inferioară a postului de comandă. Patru piuliţe fluture (19, 24) localizate pe partea superioară a cutiei o fixează pe aceasta la platformă.

Cele două piuliţe fluture din laterale (20, 23) reglează acurateţea operării distribuitoarelor (acurateţea desfăşurării şi strângerii lamelelor). Există două distribuitoare: cel din stânga este pentru separarea (desfăşurarea) lamelelor, şi cel din dreapta pentru schimbarea unghiului acestora. Fiecare distribuitor mecanic al efortului (poziţionat orizontal) este conectat printr-un cablu la cele două manşoane rotitoare de pe postul de comandă. Apoi, eforturile sunt distribuite prin câteva cabluri, la fiecare din cele patru blocuri de lamele.

Pedala (22) situată pe partea pilotului, de

pe cutia de control, este folosită cu piciorul drept, şi are rolul de “coborare rapida” (sau coborare standard).

Un alt comutator oprit-pornit este

localizat chiar lângă pedală (în partea stangă a acesteia). Are culoarea portocaliu strălucitor şi, ori e facut dintr-un material transparent şi luminează din interior datorita unui LED, ori este făcut dintr-un material opac vopsit cu vopsea fluorescentă. De ce? El este colorat aşa deoarece este utilizat doar pe timpul nopţii.

Ce controleaza? O mică lumină de balizaj este plasată pe partea dreapata a platformei. Acest comutator porneşte lumina de balizaj. Această lumină este de tip flash. Becul de balizaj este cuplat printr-un rezistor la un mic acumulator, ascuns în cutia de control (este analog cu o baterie de 9V de tip Krona, are aceiaşi mărime doar că este cilindrică).

Baterie Крона 9V



CopyLeft SaDAng 9

Este necesar să supliniez că aceast acumulator poate furniza curentul necesar pentru toate LED-urile, becul de balizaj şi pentru transformatorul de înaltă tensiune şi încarcă plăcile condensatorului din dispozitivul de mişcare, pentru două săptămâni de operare continuă (cel puţin acest acumulator asigură curentul necesar pentru o perioadă lungă). Acesta poate de asemenea fi încărcat acasă.

Lumina de balizaj poate fi folosită la

decolare şi la aterizare, nu pe timpul zborului, din două motive. Primul, nu este nimic de luminat pe cer. Al doilea, dacă iradiatorii platformei au suficientă putere, platforma devine invizibilă, şi opreste lumina să treacă dincolo de limita câmpului generat. Şi mai mult de atât, este destul de greu ca din greşeală să calci pe bec şi să-l spargi, deoarece este poziţionat într-un loc facil.

Baza Platformei

Grebennikov şi-a făcut aparatul lui de zburat dintr-o platformă, aşa că multe şuruburi şi piuliţe fluture sunt parte componentă a acestei platforme.

Fiecare jumătate de platformă a fost facută de Grebennikov dintr-o singură piesă de lemn, în timp ce platformele industriale sunt făcute din placaj cu scânduri îmbinate.

Dar această platformă este o cutie de la un vechi microscop rusesc, cu grosimea peretelui extern de 8 mm şi marginile de aproximativ 50 mm. Grebennikov a trebuit doar să ia folia de plastic din interior şi să adauge un strat de ulei pe exterior. El a facut aceasta deşi grosimea placajului de 8 mm făcea această operaţie inutilă. Posibil ca Grebennikov să fi intărit baza cu o folie de metal pe partea interioară.

Lamelele (Blocul de lamele) Forma lamelelor este cea a unui evantai

standard realizat din elemente lungi şi plate. Există patru evantaie. Fiecare din cele patru evantaie este fixat pe axa lor verticală în cele patru colţuri ale platformei. Aceasta poate fi vazută în fotografii. Chiar şi în desenul lui Grebennikov se poate vedea aceasta.

Două capete de şurub se pot deasemenea

vedea în fotografii, aproximativ în mijlocul fiecărei jumătăţi de platformă. Aceasta este legatura mecanismului de distribuţie, care transferă efortul de la distribuitoare la un dispozitiv de deschidere a evantaielor. Fiecare evantai este făcut din 9 lamele. Pentru a fi cat mai rezistente, acestea sunt făcute din plăci de metal.

Fig.9 O vedere de dedesubt a platformei. (imagine din cartea “Lumea mea”). Pot fi văzute lamelele şi profilul acestora.



CopyLeft SaDAng 10

Micro-reţelele sunt lipite pe partea

superioară a lamelelor. Pe de o parte, plăcile metalice nu afectează funcţionarea micros-reţelelor, deorece efectul de structură cavitară nu poate fi ecranat de acestea, iar pe de altă parte protejează micro-structurile de efectele mecanice ale aterizării (influenţa ierbii, a pietrelor...). Găurile care se pot vedea în plăci sunt doar pentru a uşura greutatea totală a platformei. Se poate vedea din poză cat de greu ii este lui Grebennikov să manevreze platforma.

Efectul anti-gravitaţional (creat datorită

efectului structurilor cavitare) este produs de celule, dar acestea au nevoie de “carburant” pentru a lucra la eficienţă maximă.

În general vorbind, efectul de structură

cavitară lucrează în modul următor: orice material este compus din particule care vibreaza cu o frecvenţă proprie (citiţi cosmologia lui Tesla, munca lui John Worrel Keely, Thomas Henry Moray, Wilhelm Reich şi altii). Datorită acestei vibraţii atomice, apare o undă staţionară în jurul fiecărui obiect (şi mai departe, reflexii “discrete” sau un maximum al acestei unde.)

Astfel, fiecărui material ii este asociată o

frecvenţă şi o lungime de undă specifice (după Grebennikov, acestea sunt o “reflexie a undelor de Broglie”). Dacă facem o gaură într-un material, pereţii acestuia vor începe să “radieze” direct unul către celălalt, sau sub diferite unghiuri. Dacă poate fi găsit unghiul corect pentru o asemenea gaură, undele radiate se vor însuma şi va apărea un câmp de o anumită putere într-un anumit punct din spaţiu. (câmp antinodic). Deci, să tragem concluziile. Prima dată, este nevoie de cât mai multe suprafeţe pentru fiecare celulă (poate pare straniu, dar poligonul cu cele mai multe laturi care poate umple o suprafaţă plană fără să rămână goluri, sau întreruperi este hexagonul). A doua, cu cât este mai mică fiecare celulă, cu atât sunt mai multe suprafeţe în unitatea de volum. Mai multe celule, şi respectiv mai multe suprafeţe, înseamnă implicit un efect de structură cavitară mai puternic. Să mai remarcăm că mărimea unei celule nu este arbitrară, ci este multiplu al undei “reflectate” (poziţia maximă), care la rândul ei depinde de materialul utilizat.

Undele “reflectate“ pot fi mai departate sau mai apropiate de suprafaţă. Cele mai apropiate au puterea cea mai mare.

Deci, avem o grilă foarte fină. Stabilind

o anumită geometrie a celulelor acesteia (mărimea şi forma planurilor, unghiurile între planuri), putem concentra câmpul STATIC (radiaţia materialului) într-un anumit punct din spaţiu. Oricum, noi suntem interesaţi înainte de toate, de gradientul forţei. Câmpul static menţionat nu produce lucru, şi confirmă legea conservarii energiei. Nu există anti-gravitaţie încă.

Apoi utilizam teoria leptonilor a lui

Isakov (reţineţi că leptonul, eterul şi orgonul sunt acelaşi lucru). Trebuie stabilită o asemenea formă a celulelor, care va permite apariţia diferitelor câmpuri de forţă: de la foarte slabe la foarte tari. Cu cat este mai mică distanţa între câmp şi suprafaţa materialului, cu atât sunt mai puternice undele ”reflectate”. Putem trage o simplă şi logică concluzie, că o faţă a unei celule trebuie să fie mai mică decât cealaltă. Dacă o celulă iniţială este cilindrică, va trebui să avem un con; daca este triunghiulară sau pătrată va trebui sa avem o piramidă cu baza triunghiulară sau pătrată. Dacă iniţial avem un hexagon, atunci piramida rezultantă va fi hexagonală.

Este necesar să discutăm despre rolul

leptonilor în explicarea efectului gravitaţional. Aceştia zboară haotic, în toate direcţiile în tot spaţiul. Aceştia traversează prin toate corpurile, dar transmit o parte (foarte mică) din viteza lor acestor corpuri. Acum imaginaţivă două sfere. Un flux de leptoni zboară către aceste sfere, trece prin prima sferă, frânează şi “iradiază” a doua sferă mai putin decât pe prima (a doua sferă este în “umbra leptonică” a primei sfere). La fel şi invers. Astfel presiunea dintre cele două sfere va fi uşor mai mică decât presiunea din exteriorul lor, ceea ce va conduce la atracţie între două corpuri. Acest efect se numeşte gravitaţie.

Deci, noi avem nevoie de anti-gravitaţie.

Există leptoni sau eter peste tot în univers.



CopyLeft SaDAng 11

Dacă va fi inventat un dispozitiv care să fie capabil să schimbe direcţia leptonilor după necesitate (să creeze vânt eteric), problema noastră va fi rezolvată. Noi avem deja acest dispozitiv – acesta este format din celulele noastre. O celulă conică (sau cuneiformă) ia un flux de leptoni din direcţie orizontală (aceasta va deveni evident după ce citim munca lui Wilhelm Reich, ataşată la sfârşit) şi îl redirecţionează în plan vertical: o mică parte din flux merge într-o direcţie, în timp ce aproape întreg fluxul merge în alta. Desigur, doar dacă axa celulelor este plasată vertical ca în platforma lui Grebennikov.

Acum, dacă noi plasăm această reţea

solidă, alcătuită din microcelule, sub platformă (într-o zonă între corp, şi de exemplu, între Pământ şi platforma cu un om) şi o orientăm în aşa fel încât “vântul eteric”, care este creat de aceasta, loveşte platforma de dedesubt, compensând insuficienţa creată de presiunea leptonică, platforma şi pasagerul ei va deveni imponderabil şi va zbura în sus. Controlând puterea şi direcţia unui flux eteric (lamelele sunt utilizate pentru aceasta) noi avem aproximativ aceiaşi idee de vector de forţă ca şi în cazul jeturilor. Singura diferenţă este că eterul este aşa de insensibil pentru noi, încât nu există curenţi de aer puternici. La prima vedere, nu există nimic! Platforma doar prinde viteză şi înălţime fără nici un zgomot, sau alte efecte vizuale sau de altă natură. Forţa inerţială nu-l influenţează pe pilot. Este necesar de reţinut că, capul este mai greu decât picioarele, în timp ce picioarele, la rândul lor sunt mai grele decât platforma – este un gradient al forţei anti-gravitaţionale! Este interesant că este posibilă realizarea de celule simetrice (cum sunt obişnuiţii faguri de albine) in loc de cele cuneiforme. Jumatate din acest “vânt eteric” bate către pământ – e in regulă. Este nerezonabil: aproximativ aproape jumătate din putere este pierdută (oricum, puterea poate fi mărită prin micşorarea dimensiunii celulelor cu 0,5), dar din punct de vedere tehnologic acest tip de retea este usor de construit. Acum să vorbim despre “combustibilul” celulelor. Grebennikov a observat că în cazul experimentelor sale despre efectul structurilor cavitare, este necesar să luăm în calcul, în

condiţii normale, Soarele. Ideea este că, împreună cu lumina soarelui, o curgere intensă de eter (sau leptoni) vine de la Soare. Aşa cum a fost observant şi de Grebennikov, pe durata decolării, platforma acestuia era mereu trasă într-o direcţie, care era opusă Soarelui. Aceasta se întâmpla pentru că, pe partea cu Soarele, lamelele devin mult mai eficiente si lucrează mult mai bine, mutând platforma intr-o anumită direcţie. Acesta este răspunsul. În cazul în care platforma a fost mutată, din diferite motive, aceasta nu poate fi explicată prin “condiţii normale”. În acest caz, au loc diferite perturbări ale mediului. Nu le vom analiza aici, deoarece acestea sunt fluctuaţii care nu afectează zborul. Să ne gândim la electrostatică. Dacă în toate descrierile experimentelor lui Grebennikov incluzând în acestea o regularitate întâlnită la gândaci (două straturi de structuri reticulare sunt mult mai puternice decât un singur strat), cum poate fi explicat faptul că un evantai strâns (un pachet multistrat de faguri) este mult mai SLAB decât unul nestrâns (plasarea tuturor fagurilor intr-un singur strat)? Este evident că puterea creşte pe durata desfăşurării lamelelor: “Mişcând o mână, desfăşor lamele din nou şi mă ridic vertical” sau “Un cablu flexibil din interiorul mânerului transmite mişcarea de la mâna stângă la lamelele gravitaţionale. Prin strângerea sau desfăşurarea lor, eu realizez decolarea sau aterizarea”. Ce creşte pe durata desfăşurării lamelelor? Corect, suprafaţa lor creşte. Dar nu doar suprafaţa, ci suprafaţa de interacţiune cu stratul secundar. Este de neinţeles că nu există structuri suplimentare sub evantaie. Dar exista o asemenea strctură deasupra lor. Va aduceţi aminte de placa de metal? De ce electrostatica? Diferite elemente electrice sunt instalate pe platformă. Aceasta înseamnă că se utilizează electricitatea. Este de asemenea cunoscut faptul că un câmp electrostatic de înalt voltaj poate produce lucru mecanic (amintiţi-vă spusele lui Tesla), care nu este consumat pe durata existenţei acestuia. Este posibil să se obţină înalt voltaj de mulţi kilovolţi, cu dispozitive compacte care utilizează baterii de ceas.



CopyLeft SaDAng 12

In Novosibirsk, în anii 90, o întreagă gamă de asemenea dispozitive a fost vândută, de la cele cu electrosocuri la stimulatoare. O asemenea “cutie” poate fi plasată cu uşurinţă în cutia de sub postul de comandă. Apăsând butonul de pornire (butonul de pe manerul stang al postului de comanda), transformatorul este alimentat pentru o scurtă perioadă de timp si placa terminala aflata puţin deasupra plasei metalice obtine astfel o considerabilă încărcătură electrostatică. LED+ul verde indica gradul de încărcare al plasei metalice. Aceasta nu se poate descărca singură pe durata operării, dar se descarcă încet prin aer (aşa numita descărcare corona). Astfel, Grebennikov trebuia să apese periodic menţionatul buton, urmărind lumina data de LED. Este posibil să poată fi construită o schemă automata de control al acestui proces, dar Grebennikov nu avea cunoştinţe de electronică. Si foarte puţine de electrotehnologie. Există o singura întrebare: “Ce a arătat Grebennikov în desen? Pot fi ori AMÂNDOUĂ jumătăţile de platforma, ori doar jumătatea din SPATE.” Prima versiune va fi susţinută de către suporterii unei interpretări brute a operării platformei: o forţă repulsivă ce este direcţionată în JOS (tehnologiile vortex si altele). A doua versiune este confirmată de o gandire rezonabilă: “NU sunt două partiţii interne verticale, la care sa fie fixate lagărele rotative, între evantaiele din desen. Înseamnă ca in desen sunt arătate cele două evantaie din SPATE.” În presupunerile noastre, noi considerăm ca există o forţă direcţionată în sus către platformă şi care bate către partea inferioara a acesteia. Înţelegând construcţia platformei în acest fel, este posibil să explicăm cum se poate frâna, prin înclinarea perechilor de evantaie din spate. În acest fel funcţionează pedala de pe platformă. Corespunzător, perechile de evantaie de pe faţă lucrează la fel, dar în oglindă (creând tracţiune în direcţia de deplasare). Este bnecesar de menţionat, doar când este cazul (pentru militari şi cosmonauţi), că înclinarea nu se face pentru întregul evantai, ci pentru fiecare lamelă în parte. Fiecare lamelă are propria ei axă.

Mânerul din stânga lucrează NORMAL doar cu evantaiele din spate (nu ar fi suprinzător dacă se va descoperi că cele două evantaie din spate sunt mai puternice decât cele frontale.) care crează tracţiunea verticală. Grebennikov stă doar pe jumătatea din spate a platformei. Trageţi concluziile. Mânerul din dreapta ÎNTOTDEAUNA controlează doar evantaiele frontale, care crează tracţiunea orizontală (LED-ul alb luminează). Rotaţia, aşa cum de altfel deja s-a discutat, este transmisă mecanic prin răsucirea unui cablu gros şi flexibil. Efortul rotativ este transferat de la unitatea de transmisie aflată în centrul cutiei de sub ghidonul postului de comandă, printr-o metodă standard “auto”, prin nişte tije de control cu pinioane conice la capete (dar capete conice pot lipsi) direct la unitatea rotativa de legătură cu evantaiele FRONTALE. Evantaiele din spate nu sunt utilizate de către Grebennikov pentru control. Aşa că cuplul mecanic din spate este de trei ori mai simplu decat cel din fata. Pe durata zborului, evantaiele sunt desfăşurate, şi când pedala este apăsată, mecanismul pedalei roteşte lamelele, şi încetineşte platforma după ce în prealabil a „tăiat gazul” (LED-ul alb se stinge şi cel roşu se aprinde). Efortul pentru desfaşurarea evantaielor şi răsucirea placuţelor evantaielor posterioare, se transmite prin cabluri flexibile; aceasta permite strângerea cu uşurinţă a platformei. Astfel, pedala este analoagă în funcţionare cu manerul drept dar pentru evantaiele frontale nu cele posterioare.

Invizibilitatea platformei Un motiv pentru invizibilitatea instabilă a pilotului, descrisă de Grebennikov este cauzată de existenţa a patru câmpuri încrucişate în loc de influenţa unuia singur. Locul unde stă pilotul este un produs al acestor 4 câmpuri. Dacă ar fi existat doar un singur câmp, acesta ar fi fost stabil. Evantaiele, în acord cu modul de zbor, î-şi schimbă puterea radiată şi direcţia acesteia tot timpul (decolare/aterizare, accelerare/frânare, şi mai ales întoacere). Aşa că noi vom discuta doar despre prezenţa efectului de invizibilitate.



CopyLeft SaDAng 13

Lumina poate ajunge nestingherită la “sfera” din jurul lui Grebennikov (în zona de influenţă a câmpului creat de faguri) dar nu se mai poate întoarce. Din această cauză Grebennikov este invizibil. El poate vedea totul deoarece lumina îi atinge retina. Dar nici o rază nu este reflectată înapoi de la el, deoarece întreaga lumină (un flux de particule venind din exterior) a fost absorbită de către procesul generat de către plase, lumina fiind utilizată (un flux de particule aducând “combustibilul” la plase). Atunci când Grebennikov se află pe pământ, el era vizibil deoarece lamelele erau strânse si nu lucrau (deci, ele nu absorbeau lumina sau oricare alte particule). De îndata ce începea să se ridice şi să crească puterea (mărind suprafaţa evantaielor), el uşor (nu brusc) începea să devină invizibil. Desigur, invizibilitatea era totală pe timpul zborului, iar la întoarcere, procesul era la fel. De aceea, când Grebennikov zbura jos deasupra pământului (şi genera puţină putere), el devenea vizibil (avea umbră). La fel se întâmpla pe durata unei scurte aterizări, în modul “cădere ca o piatră”, când eventaiele erau strânse: el devenea complet vizibil. De aceea era posibil ca să-i poată fi facute poze pe durata decolării, când acesta zbura jos. Dar când zbura “deasupra vârfurilor brazilor” era imposibil să-i fie făcute poze, deoarece nu exista lumină reflectată de la el, astfel acesta era invizibil. Umiditatea şi electrostatica Grebennikov a mai observat un detaliu: era imposibil să zboare cu platforma pe timp ploios. Pe de o parte, umiditatea crescută nu favorizează electrostatica (iar gândacii zboară doar pe vreme însorită deoarece elitrele chitinoase sunt foarte electrostatice; un gândac, foarte probabil, foloseşte următorul efect: electrostatica + ESC = antigravitaţie). Pe de altă parte, aşa cum insuţi Grebennikov a scris: “Luaţi un duş şi deschideţi apa rece. Încet apropiaţi palmele de jetul de stropi: mulţi oameni simt căldură în acest moment. Defapt, aceasta este ESC marit de mişcarea noilor elemente a “reţelei multistrat”: picăturile de apă şi golurile dintre ele ”.

După antrenamentele făcute în bucătărie sau baie, veţi simţi mult mai puternic acest efect în preajma fântânilor arteziene şi a cascadelor. Chiar dacă presiunea atmosferică nu coboară, ploaia îndepărtată crează un puternic câmp ESC, a carui influenţă se simte de la distanţă de mulţi kilometri. Amintiţivă cum vream să mergem la culcare înainte de ploaie, chiar aflându-ne într-o cameră închisă: ESC nu poate fi ecranată. Multe picături mici şi spaţiile dintre ele formează o structură multidimensională goală, care influenţează prin propriul ESC. Aceasta, oricum, nu ajută dispozitivul bazat pe acelaşi principiu să zboare. Sub desenul cu gândacul Grebennikov a scris: “Când un mic gandac din Asia Mijlocie stă ca acesta (acesta este viu!) pe un deget, se simte de parcă degetul ar fi tras în sus”. Fii atent: insecta este vie!!! Posibil că elitrele unui gândac uscat să NU arate efectul de respingere. Repet: este posibil. Ce vreau să zic? Probabil, gândacul uscat nu are suficientă încărcătura statică pe elitre şi aceasta previne afişarea efectului antigravitaţional. Este de asemenea posibil ca sarcina electrostatică să nu fie transmisă de elitre ci de hemolimfa (tip de sânge) insectelor. Sau poate nu este vorba de sarcină electrostatică ci de altceva. Ca un exemplu, aici este un mic fragment din “munca” lui Mister X (nota editorului: Mister X este un vizitator al site-ului http://dragons_matrix.narod.ru): “Odată, accidental am omorât o gargariţă (ştiam despre descoperirea lui Grebennikov din articol). Nu sunt sigur dacă vreau să spun însa eu am încercat chiar cu elitrele una peste alta dar fără nici un success. Nu aveam microscop dar am utilizat o lupă normal pentru examinarea elitrelor. Chiar şi sub o asemenea slabă marire am putut vedea cu claritate în interior “marginile” unor pereţi longitudinali subţiri. Urmându-mi pur şi simplu curiozitatea, am strivit una din elitre între degete. Ca rezultat, un lichid roşu a curs din ea. Doarece curiozitatea continua, am luat o baterie normală, un bec şi o bucată de sârmă. Am găsit un fapt interesant: linhidul era conductor.


http://dragons_matrix.narod.ru


CopyLeft SaDAng 14

După ce am citit cartea şi am analizat desenele, aceasta m-a lămurit că e vorba de un simplu condensator electrolitic, cu hemolimfa (sângele insectelor) având rolul de electrolit şi dielectric (elitra)!”. Ce idee! Un condensator electrolitic, ce crezi?! În general este evident că, chiar dacă adunăm necesarul de elitre, trebuie să facem foarte multe şi DIFERITE experimente. Dar cum să creăm proprietăţile unei elitre “vii” la una “moartă”? Platforma lui Grebennikov a funcţionat; aceast este clar, aşa că este posibil să poată fi reproduse tehnic proprietăţile elitrelor “vii”. Nota editorului: Aici este momentul să amintesc cititorilor despre o altă posibilitate de creare a motoarelor, care se numeşte “condensatoare asimetrice”. Articolele despre acesta au fost publicate în revista noastră.

Martorii După cum s-a constatat, Grebennikov a sperat să rămână invizibil degeaba. Au fost gasiţi oameni care susţin că l-au văzut zburând. Mister X scrie: “Am fost interest de Grebennikov, încă de când un articol denumit “Zbor nocturn peste oraş” care a fost publicat în ziarul “Tineretul Siberian” din anul 1991. O condişie prealabilă a fost observarea zborului unui OZN la mijlocul lunii Martie 1990. OZN-ul nu arăta ca o “farfurie” sau ca un “obiect”. Obiectul observat a fost la fel ca cel din desen, deşi nu pot afirma că a fost vorba de zborul lui Grebennokov sau nu.”

Riscuri Biologice Grebennikov a murit la varsta de 74 de ani. Vărsta este venerabilă, dar moartea a fost cauzată de o serie de boli, care pot fi obţinute de exemplu, ca rezultat al iradierii datorate unui camp electromagnetic puternic. Şi Grebennikov a confirmat ca s-a îmbolnăvit datorită zborului pe platformă. Dar poate fi făcut din ţevi un cadru triunghiular, si câte o platforma poate fi pusă în fiecare colţ, iar locul pilotului să fie plasat în mijlocul ecstei construcţii.

În acest caz, pilotul nu va fi NICIODATĂ în campul generat de platforme. Mai mult de atât, Grebennikov a menţionat că desenul triunghiular cu trei elemente (reţea de platforme) este un tip ideal de control. Pentru a exclude contactul pilotului cu atmosfera, este instalată o cabina ermetică. Aceasta furnizează un confort deplin si protecţie.

Întrebări şi Răspunsuri Întrebare: De ce Grebennikov, pe timpul zborului stătea în picioare, în loc, de exemplu, să stea in fund pe platformă, cu picioarele atârnând înafară, in acest din urmă cay, de ce nu a făcut un post de comandă mai scurt? Răspuns: Amândoi, atat Grebennikov cât şi platforma erau COMPLET în zona de influenţă a gravitaţiei compensate, adică masa lor, sau mult mai précis, greutatea lor nu era pozitivă ci negativă, aceasta permiţând zborul. Dacă şi-ar fi pus picioarele ÎNAFARA limitei câmpului, greutatea acestora ar fi devenit normală din nou, aproximativ 30-40Kg. Ca rezultat, platforma şi-ar schimba poziţia verticală, într-una orizontală datorită schimbării greutăţii. Şi Grebennikov va cădea de pe ea. În general, nimic nu poate fi scos înafara limitei platformei, pe durata zborului. Întrebare: Deci, este imposibil să fie construit un dispozitiv, unde un pilot sa fie înafara radiaţiei periculoase a lamelelor? Este necesar sa fie în zona de influenţă a câmpului aşa cum era şi Grebennikov? Răspuns: Nu, este o eroare. Cabina pilotului poate fi plasată înafara limitei câmpului de radiaţie. Sunt necesare cel putin trei platforme independente care să fie plasate pe marginile unei asemenea “farfurii” la construcţia acesteia. În plus, lamelele trebuie să fie mult mai puternice decât cele ale lui Grebennikov, deoarece noi va trebui să transportăm o masă neanulată, cea a pilootului şi a cabinei acestuia, aflate central între lamelele radiante. Mai mult de atât, este necesar sa avem un dispozitiv de stabilizare automată, care va elimina instabilităţile aeronavei prin manipularea puterii celor trei elemente radiante.



CopyLeft SaDAng 15

Întrebare: De ce celulele (de exemplu ţevile), orientate vertical radiază mai puternic decât cele orientate orizontal (amintiţivă cum Grebennikov a încercat să lege câteva elitre împreună şi toate acele experimente cu ECS), dacă eterul este pretutindeni. Răspuns: Nu există o cantitate suficientă de vânt eteric în spaţiul DINTRE două obiecte pe direcţia vectorului de la un obiect la celălalt. Aşa după cum vedem, Pământul are o dimensiune uriaşă, şi în consecinţă, considerabil leagă un flux care curge prin ea. Aceasta cauzează influenţa garvitaţională puternică asupra altor obiecte. Daca plasăm oricare celula (ţeavă) orizontal, eterul va fi absorbit din direcţie verticală prin pereţii celulei respective. Datorită faptului că fluxul leptonic în acest caz este foarte slab, obţinem o slabă eficienţă. Daca plasăm celula vertical, eterul va fi absorbit din direcţie orizontală. Pe direcţia orizontală, vântul eteric nu este “ecranat” (pentru că Pământul este mai jos decât celula, şi, de exemplu platform este mai sus. Al doilea obiect poate să lipsească). Întrebare: Ce este un “principiu fractal”? Răspuns: Imaginaţivă un fagure de albine normal. Luăm o singură celulă hexagonală. Dacă are dimensiunea corectă, câmpul ESC generat de către fiecare perete care compune această celulă, trebuie să coincidă exact cu axul central (reflexia undelor de Broglie), adică acelaşi maxim al undei staţionare. Avem o anumită putere. Să adăugăm încă alte şase celule de jur împrejurul primei celule, rezultă un hexagon aproximativ. Câmpurile ESC generate de părţile EXTERNE ale nou creatului hexagon, vor coincide şi se vor însuma din nou în centru, acestea fiind alte reflexii (mult mai puternic decât primul observat de noi). Amândouă grupurile de “maximum” se însumează, şi ca rezultat, obţinem un câmp care este mai puternic decât cel creat de toate celulele participante luate individual. Acum adăugăm alte 12 celule în jurul primului hexagon şi tot aşa. Maxmele câmpurilor ESC de diferite mărimi se vor însuma tot timpul. Acesta este un “principiu fractal” foarte clar. Este evident că din această cauză toată cartea lui Grebennikov este plină de hexagoane.

Întrebare: Cum putem lucra cu o placă de reţele de microcelule – să le presăm, să le legăm într-un block – şi să instalăm aceste plăci într-un dispozitiv – dacă o celulă zboară imediat ce o lăsăm din mână. Răspuns: Aceasta este o greşeală foarte răspândită. Reţelele nu zboară ele însele. Doar obiectele plasate în zona de gravitaţie compensată (deasupra reţelelor plasate orizontal), au greutatea egală cu 0. Dificultăţi apar doar la ultimul stadiu de ansamblare, când puterea elementelor constructive este relative puternică şi se influenţează fiecare în parte. În acest caz, la ansamblarea dispozitivului, este necesar să se urmărească ca reţelele să fie în poziţie vertical. Acest lucru face referire la Grebennikov: când acesta î-şi strângea sau desfăşura platform, o facea în poziţie vertical (despre platform vorbesc). Întrebare: Grebennikov nu poate face intoarceri, la putere mică a tracţiunii verticale (pe durata decolării, a aterizării si a coborârii), nu-i aşa? Răspuns: Da, pentru că în cazul tracţiunii verticale minime, lamele sunt foarte puţin desfăşurate. Aceasta nu permite întoarcerea normală a lamelelor în jurul propriei axe (schimbarea unghiului de înclinare). Pe durata coborârii, alimentarea cu “gaz” nu mai este necesară. Aceasta face ca utilizarea manerelor postului de comandă să nu mai fie necesară, deoarece lamelele evantaielor frontale sunt de asemenea plasate în poziţie orizontală. Datorită faptului că evantaiele de pe spate răspund de tracţiunea verticală, este posibil ca evantaiele frontale să fie doar pe jumătate închise în poziţia lor minimă (când manerul drept nu este răsucit), ceea ce permite utilizarea postului de comandă pe durata modului de zbor “putere redusă”. Dacă nu este aşa, atunci este posibil să fie facut aşa. Mie mi se pare că Grebennikov nu a facut aşa, deoarece acesta era împins in direcţie opusă Soarelui şi nu i se putea opune, deci nu putea gestiona funcţia de întoarcere pe durata decolării. Fundamental, aceste detalii nu influenţează zborul pentru că mişcarea este neinerţială şi pe durata redistribuirii fluxului de vânt eteric, se schimbă instantaneu şi vectorul de mişcare.



CopyLeft SaDAng 16

Întrebare: Se poate roti cu adevărat postul de comandă. Răspuns: Să ne gândim. Mâna stângă este ocupată (aceasta desfăşoară lamelele şi crează tracţiunea verticală); mâna dreaptă, potrivit descrierii, schimbă unghiul de înclinare al lamelelor (crează tracţiune orizontală de la 0 la maxim). Astfel, doar pedala este lăsată înafara uneltelor de control. Dar, prin utilizarea pedalei (dacă considerăm ca aceasta este un omolog al unui mâner de pe postul de comandă), noi putem întoarce planul orizontal doar într-o parte (mişcarea pedalei este într-un sens ca şi mişcarea mânerului). Este foarte incomod, şi prin urmare, ireal. Deci, tragem concluzia că postul de comandă, normal, se roteşte la stanga şi la dreapta, acesta controlând întoarcerea platformei. Fotografiile confirmă aceasta. Întrebare: Cum poţi dovedi că pedala este utilizată ca o frână, şi nu este, de exemplu un dispozitiv pentru controlul operării unui mecanism de mişcare complex? Răspuns: Să ne gandim din nou. Amândouă mâinile schimbă viteza de deplasare (una vertical, cealaltă orizontal). Pentru a se putea opune, când este necesar, forţei de tracţiune verticale, este suficient să strângă lamelele şi, datorită faptului că platforma zboară MEREU cu partea inferioară către pământ, forţa gravitaţională face restul pentru noi. Cu mişcarea orizontală este diferit. Putema tinge viteze de la 0 la maxim fără probleme, dar cum putem frâna repede, dacă este necesar? Conform cuvintelor lui Grebennikov, nu există nici măcar fricţiune cu aerul! Aceasta conduce la necesitatea de a avea un alt element de control pe platformă, cum este pedala de frânare, care acţionează în acelaşi mod dar opus funcţionării mânerului drept. Întrebare: Nu este logic să vă încredinţa-ţi propria viaţă in prezenţa sau absenţa tensiunii în acumulator. Ce se întâmplă dacă aceasta se goleşte pe durata zborului. Răspuns: În primul rând, acest lucru este neplăcut. În al doilea rând, chiar dacă aceasta se întâmplă, nimic fatal nu se va întâmpla. Plasele vor lucra, deşi nu la putere maximă. Acest lucru, posibil, va conduce la o aterizare lină a platformei (deoarece înalta tensiune de pe terminal se va reduce treptat nu brusc).

Întrebare: De ce Grebennikov a încercat să deseneze evacuarea vortexului de energie din platformă în desenele cu zborurile de noapte? Răspuns: Posibil, ca Grebennikov sa nu fi utilizat celule conice ci unele simetrice, în desenul lui, un flux eteric era distribuit atât în sus cât şi în jos în aceste celule. Ceasta variantă este una funcţională, de asemenea. Luând în considerare utilizarea înaltei tensiuni, fluxurile eterice transportau particule mai mari (ioni încărcaţi de exemplu), care deveneau vizibile în întuneric. Ele formau discrete pseudo-vortexuri datorită găurilor din lamelele metalice (metalele absorb sau reduc radiaţia în timp ce gaurile o lasă să treacă liberă). Întrebare: De ce crezi că mânerul rotativ drept acţionează doar asupra evantaielor frontale şi nu asupra tuturor? Răspuns: Iată ce a scris Grebennikov: “Partea superioară a dispozitivului meu este întradevar de la o bicicletă: mânerul drept este pentru deplasarea orizontală-înainte, care se realizează prin înclinarea ambelor grupe de lamele deasemeni prin cablu”. El a scris “AMÂNDOUĂ”, a vrut să se înţeleagă cele două evantaie frontale (un evantai este un singur grup de lamele, sau cu alte cuvinte o placă-bloc). Anexe: ipoteze ştiinţifice şi extrase din

articole

Ipoteza leptonică a lui B.I. Isakov. Extrase. Consecinţa 5. În conformitate cu formulele, rezultă oportunitatea ca valori mari a gradientului obiectelor care compun campul fizic leptonic, poate fi observant în zonele opuse ale unghiurilor ascuţite ale corpurilor solide, pietrelor, în marginile plăcilor tectonice, în vârfurile pietrelor, pe piscurile munţilor şi a piramidelor, etc, în special este posibilă ca materia să curgă sub formă de lepton şi alte particule elementare.

Descoperirea emisiilor de electroni în zonele de ruptură ale plăcilor geologice (USSR, 1984) este o manifestare particular a unei legi mult mai generale. Un obiect plasat în faţa unghiului ascuţit al altui corp sau piatră, poate fi iradiat cu leptoni.



CopyLeft SaDAng 17

Din contră, corpurile plasate in interiorul corpurilor goale ale altor solide, de exemplu, în interiorul ţevilor, a cilindrilor şi conurilor, sau cele plasate într-un poliedru sau un unghi tridimensional poate experimenta o “extragere” a microleptonilor.

Corpurile biologice cu câmpuri microbiologice slăbite pot fi încărcate cu energie leptonică pe vârfurile munţilor sau pe piramide. Din contră, corpurile biologice excitate excesiv, se calmează repede dacă sunt plasate în cavităţi interne convexe de materie solidă, sau într-un colţ, o cutie etc, cu un dezechilibru geometric al materiei, care este echivalent cu o curbă negativă (posibil obişnuinţa multor naţiuni de a calma copii superenergici prin punerea acestora la colţ, să aibă un sens.) Consecinţa 14. În conformitate cu ipoteza leptonică, fiecare corp este străbătut de fluxuri leptonice, care îl bombardează şi echilibrează presiunea leptonică la o medie rezultantă egală cu 0. Interacţiunea leptonilor cu un corp se efectuează pe întreg volumul acestuia, nu doar pe suprafaţa acestuia. Dacă va fi creată artificial o presiune leptonică mai mare sau mai mică doar pe o parte a corpului, prin concentrarea fluxului leptonic, sau din contră prin reducerea acestuia printr-o ecranare sau un vortex leptonic artifical, va fi creat un dezechilibru de presiune leptonică care poate fi capabilă sa deplaseze obiecte uşoare.

Aceasta poate explica fenomenele de telekinezie, iar în particular experimentele lui V. Avdeev, R. Kuleshova şi alţii, precum si efectele poltergeist. Ipoteza leptonică permite înţelegerea mecanismului universal al gravitaţiei expimată de legea lui Newton, dintr-un nou punct de vedere. Două corpuri aflate în apropiere unul de celălalt, se ecranează parţial reciproc faţă de presiunea leptonică. Pe suprafeţele opuse ale celor două corpuri se crează presiune leptonică care este mai mare decăt cea dintre cele două corpuri, deoarece fiecare corp în parte ecranează parţial fluxul leptonic care trece prin el faţă de celălalt corp. Dacă un punct de masă m este localizat în apropierea unei alte mase distribuite M, o forţă egală cu forţa de ecranare influenţează masa m...

...unde d este o constantă de proporţionalitate; p este densitatea de materie în masa distribuită, g este o distanţă şi o multitudine de distanţe de la diferite puncte variabile ale masei M la punctul de masă m; l este unghiul corpului corespunzător mărimii unghiului creat de masa distribuită M şi un punct al locaţiei punctului de masă m; f(r) este o funcţie a geometriei corpului M; 12 este o funcţie a geometriei şi curburii unui flux de electroni într-un punct dat al spaţiului.

Ipoteza leptonică permite nu postularea ci concluzionarea, fundamentarea teoretică şi înţelegerea legii lui Newton, înţelegerea gravitaţiei şi mecanismelor acţiunii la distanţă. Dacă două corpuri cu mase distribuite M1 şi M2 sunt localizate în apropiere unul de celălalt, forţa rezultantă nu se schimbă fundamental, se complică doar rezultantele legii lui Newton, în timp ce dependenţele fundamentale se păstrează.

Astfel, conform teoriei leptonice, atracţia este o deficienţă a respingerii, legea gravitaţiei poate fi considerată ca o consecinţă a legii de respingere a leptonilor (sau a compresiei leptonilor, presiune) pe durata ecranării corpurilor, care conduce la faptul că corpurile sunt împinse (presate) unul către celălalt. Dacă ipoteza leptonică este corectă este posibil să presupunem ca o potenţială posibilitate a variaţiei gravitaţiei şi masei inerţiale a unui corp aflat in anumite conditii:

1. Pe durata schimbării fluxului leptonic concentrate cu ajutorul “lentilelor leptonice” cauzând concentrarea acestora în cazul rachetelor si discurilor zburătoare leptonice

2. Pe durata vitezei uriaşe de rotire a vortexurilor leptonice cu viteză unghiulară mare, care este echivalentă cu ecranarea faţă de fluxul leptonic. Dacă ipoteza leptonică este corectă, mecanismul menţionat dă posibilitatea unui control parţial sau total al gravitaţiei. Mecanismul sugestionat al unei potenţiale posibile parţiale sau complete levitaţii trebuie în întregime verificat experimental. Dacă ipoteza leptonică este corectă, motoarele leptonice, rachetele şi discurile zburătoare sunt posibile.



CopyLeft SaDAng 18

Natura efectului de structură cavitară

Care este natura fizică a efectului de structură cavitară? Au fost exprimate multe supoziţii şi ipoteze, dar din nefericire, multe din ele sunt cuplate cu percepţiile extrasenzoriale, care sunt la modă printre intelectualii moderni din anumite motive. Teoria unui fizician din Leningrad, Doctor în ştiinţe tehnice, V.F. Zolotarev necesită o mai mare atenţie. Aceasta a fost dezvoltată de către acesta cu ceva vreme în urmă şi confirmată experimental acum.

Ca rezultat al unor lungi cercetări, noi caracterizăm descoperirea ca fiind interacţiunea “unui efect necunoscut al structurilor multi-cavitare cu sistemele vii, această interacţiune constând în faptul că, datorită interferenţei, undele de Broglie care acompaniază mişcarea fluxului de electroni în pereţii solizi ai cavităţilor formează un câmp microscopic al structurilor multi-cavitare, care cauzează schimbarea stării funcţionale a obiectelor vii localizate în acest câmp”.

Undele de Broglie sunt specifice mişcării micro particulelor oricărui corp. Acestea sunt compensate în interiorul corpului şi afişate ca radiaţie la suprafaţa acestuia. Acestea sunt unde cu lungime de undă foarte mică şi frecvenţă foarte mare, pe care aparatele de măsură le pot sesiza doar sub formă de difracţie, dar şi aşa au ajutat ştiinţa. Aduceţivă aminte de imaginile specifice ale electronului şi neutronului obţinute pe cristale şi filme, cu ajutorul undelor de Broglie (n.t. unde staţionare). Nimeni nu s-a găndit că aceste radiaţii slabe, pot influenţa cumva materia vie. Şi acestea nu o influenţează – cel puţin în apropierea obiectelor plate. Dar în apropierea structurilor multi-cavitare, unde suprafaţa obiectelor este mare şi cu multiple goluri, undele de Broglie se însumează şi formează ca şi tonurile muzicale, armonici cu frecvenţe joase.

Astfel, alungindu-se şi contractându-se, datorită faptuui că se îndreaptă una împotriva celeilalte în celule, acestea formează un maximum al undelor staţionare de Broglie. Lovindu-se de aceste bariere pasive, impulsurile nervoase î-şi schimbă frecvenţa şi viteza, şi cauzează nu doar simţiri aparente, cât şi de asemenea uneori schimbări psihologice considerabile.

Undele staţionare de Broglie nu au

energie proprie, şi prin urmare, legea de consevare a energiei nu este violată. Datorită faptului că undle de Broglie se mişcă în vidul fizic, efectul structurilor cavitare trebuie sa pătrundă peste tot. Le observăm atunci când încercăm fără folos să oprim efectul acestora prin ecranare. Nota editorului: În anul 1996 profesorul Zolotarev mi-a dat o copie a acestui manuscris. Noi l-am studiat, am pregătit un plan de experimente, şi am început să căutăm investitori. A fost inutil. Situaţia noastră la acel timp putea fi descrisă de cuvintele “foamete” şi “sărăcie”. Î-mi amintesc că Profesorul a trebuit să sacrifice puii din curte pentru mâncare. Posibil ca acum cineva să fie serios interest să înceapă un program de cercetare a efectului strcturilor cavitare, animat de dorinţa de a crea motoare reale pentru sistemele spaţiale. A.V. Frolov

Câmpurile energetic ale formelor geometrice

www.keelynet.com

Munca lui Wilchem Reich este de asemenea conectată cu schimbarea densităţii eterului. Ne-ar face plăcere să exprimăm câteva gânduri interesante: “Câmpurile energetice ale formelor geometrice” sunt efecte special conectate cu conceptual modern de eter. Câteva materiale şi forme geometrice optime pot fi folosite pentru construcţia dispozitivelor, care reacţionează doar sub influenţa condiţiilor de mediu, fără stimulare externă suplimentară.

Fig.10 Simularea unui flux eteric directţionat


http://www.keelynet.com


CopyLeft SaDAng 19

Fig.11 Dispozitivul emiţător de ESC

Detaliile prezentate sunt despre realizarea a două dispozitive simple, care produc o forţă de impact liniară tangibilă, fără utilizarea nici unei alte surse de energie adiţională. Pot fi constatate două valori pentru dispozitivele folosite în demonstraţie:

1. Acestea dovedesc existenţa unui anumit tip de materie eterică, pe care o persoană normlaă o poate simţi

2. Acestea dovedesc cu certitudine existenţa metodelor de activare eterică, care pot fi folosite in aplicaţiile pentru noua energie

Alte exemple de dispozitive cu eficienţă

mai mare de 1 includ o venerabilă ţeavă de orgă şi o antenă electromagnetică. Aceste dispozitive funcţionează utilizând metoda rezonanţei, atunci când vibraţii de amplitudine relativ joasă sunt reflectate înapoi. Un semnal reflectat poate fi de multe ori mai mare decaât semnalul generat, raportat la mîrimea dispozitivului. Cea mai eficientă mărime a rezonatorului corespunde cu o pătrime din lungimea undei iniţiale. Rezonanţa va apărea de asemenea la orice lungime de undă, care este multiplu cu un numar impar dintr-un sfert din lungimea de undă. În aceste cazuri, că geometria unui anumit dispozitiv are o importanţă minoră. Dacă geometria este optimizată pentru condiţiile de intrare, se poate obţine o creştere maximă sau un ecou mărit.

Putem rezuma caracteristicile acestor dispozitive “super-unice” ca dispozitive care utilizează “energia campurilor geometrice” datorită intensităţii energiei maxime a ecoului, care poate fi realizată doar ca o funcţie a mărimii, formei şi locaţiei. Ţinând cont de aceasta, putem presupune că anumite forme geometrice foarte bine optimizate, pot furniza un ecou mărit, fără nici un alt semnal la intrare.

Fig.12 Dispozitivul “vacuum” de ESC

Un asemenea dispozitiv poate induce un ecou eficient, crescând fineţea vibraţiilor la nivel cuantic, care sunt cu mult sub capabilităţile si posibilităţile noastre de măsură.

În ciuda faptului că cele mai subtile forţe naturale au fost studiate de mii de ani, poate fi dovedit că era modernă a început în 1884. În anul 1884, Baron Karl von Reichenbach din Stutgart a publicat o serie de scrisori care descriau cercetările efectuate de acesta asupra eterului, care era denumit “OD” de către acesta. Reichenbach a descoperit că o parte din oameni, pot vizual simţi emanaţiile din vârful cristalelor şi magneţilor, dacă în prealabil aceştia au fost ţinuţi în întuneric. El ia denumit pe aceşti oameni “senzitivi”.

Mai târziu, Reichenbach a decis că eterul poate pătrunde prin materiale ca lână, sticlă şi metal. Conform, ideilor acestuia, eterul se pare că pătrunde toate lucrurile, cu densităţi diferite. Largi cantităţi de eter pot fi găsite în lumina solară şi cea a lumânărilor.

La sfârşitul secolului, un filozof austriac pe nume Rudolf Steiner, având capacitate de clarviziune, a cercetat lumea invizibilă a forţelor eterice. Partenerul şi biograful acestuia, Guenther Wachsmith a continuat munca după moartea lui Steiner, şi a publicat capodopera profesorului lui denumită “Forţele Modelatoare Eterice în Spaţiu, Pământ şi Om”.

Un prim inginer al forţelor eterice a fost Wilchem Reich, care a descoperit, aşa cum el a denumit-o, “energia orgonică” în anul 1939. Ca şi Reichenbach, Reich a descoperit că metalele sunt capabile să conducă eterul, cu 100 de ani în urmă. Adevărata sa mare realizare, oricum, a fost înţelegerea faptului că materialele organice au capacitatea de a absorbi eterul. Aşezând două tipuri de material împreună, Reich putea realiza o curgere direcţionată a eterului.



CopyLeft SaDAng 20

Reich a dezvoltat un prim dispozitiv funcţional pentru colectarea şi concentrarea eterului. Un “accumulator orgonic” este o cutie cu 6 pereţi, făcuţi din straturi alternante de metal şi materiale organic. În condiţii controlate, acest dispozitiv produce o creştere inexplicabilă a temperaturii în interior. Aceasta a fost de ajuns pentru a atrage atenţia lui Albert Einstein care s-a întâlnit cu Reich în Ianuarie 1941. Reich a experimentat de asemenea cu un “spărgător de nori” (un spărgător pentru împrăştierea norilor), un dispozitiv sub formă de turn, care cel mai probabil, direcţiona o curgere eterică prin atmosferă.

Probabil cea mai mare contribuţie la tehnologiile de control ale eterului a adus-o Trevor James Constable. Acesta a fost un urmaş a lui Steiner, Wachsmith, Reich şi alţii.

El a încercat pentru mai mult de 40 de ani să înbunătăţească tehnologiile eterice de control ale vremii. El a descoperit că anumite forme geometrice, prezintă un mai mare ecou eteric. Pe durata multor ani, el şi-a dezvoltat metoda, aşa că un dispozitiv de mărimea unei ceşti de cafea, localiyat la mare distanţă faţă de ocean, poate schimba condiţiile atmosferice pe o distanţă de mulţi kilometri în jurul lui. Descoperirea rezonatoarelor eterice facută de Constable a fost importantă pentru cercetarea noii energii.

Acum un simplu dispozitiv geometric poate direcţiona un fascicul concentrat de forţe eterice, prin orice tip de dispozitiv cu o foarte mare precizie. De fapt, nivelul concentraţiei eterice este atât de mare că organele noastre de simţ pot simţi direct presiunea acestuia. Mulţumită muncii de pionierat a mai sus menţionaţilor savanţi, este posibil să descriem două dispozitive rezonatoare eterice, care au fost denumite “Creioane Chi” de către autor. Amândouă dispozitivele sunt construite în jurul unei cavităţi rezonatoare centrale. O formulă pentru calcularea mărimii cavităţii rezonante a fost obţinută de la expertul în balistică Gerald Bull din Philadelphia.

Un dispozitiv “emiţător” este un cilindru metallic, acoperit cu o structură nemetalică. Datorită efectelor descoperite de Reich, eterul este absorbit din mediul ambiant prin lateral, şi emis prin ambele capete (de fapt, este ca un laser). Geometria câmpurilor energetice în jurul dispozitivului emiţător este arătată în figura 11.

Cum să construim dispozitivul emiţător. Următoarele lucruri sunt necesare:

- O ţeavă de cupru de 4 mm (3.96875 millimeters)

- O sfoară de bumbac moale de 3mm (3.17500 millimeters)

- Un cuţit metalic pentru ţevi - Un metru, un cuţit acuţit şi lipici

Tăiaţi o bucată din ţeava de cupru cu

dimensiunea de 18,1 cm. Aplicaţi o mică picătură de lipici, pe partea externă a unui capăt a tubului şi lipiţi acolo capătul sforii de bumbac. Înfăşuraţi 2 cm, apoi aplicaţi o nouă picătură de lipici, după care înfăşuraţi pe toată lungimea ţevii sfoara de bumbac. Tăiaţi excesul de sfoară.

Un dispozitiv de “vacuum” este făcut în alt fel. Noi avem nevoie de un cilindru nemetalic, învelit în metal. Eterul este tras printr-un capat, şi dispersat prin laterale. Geometria câmpului energetic în jurul dispozitivului de vacuum este arătat în figura 12.

Cum să construim dispozitivul de vacuum. Sunt necesare următoarele lucruri:

- O bucată de tub de vinilin cu diametru de 4 mm

- O bucata de ţeavă de cupru de 3 mm - Un cuţit metalic pentru tubul de vinilin

si ţeava de cupru - Un metru, un cuţit ascuţit şi o bandă

izolatoare

Tăiaţi o bucată din ţeava de cupru cu dimensiunea de 18,1 cm. Înfăşuraţi banda izolatoare în jurul tubului de vinilin în câteva locuri, în aşa fel încât acesta să poată intra în ţeava de cupru. Împinge-ţi tubul de vinilin în ţeava de cupru până când iese prin capătul celălalt al ţevii. Tăiaţi excesul de tub de vinilin.

Fluxurile constatate de forţe eterice generate de mai sus descrisele dispozitive rezonante, î-şi permit să sfideze descoperirea acestora de către instrumentele de măsură standard. Nu este surprinzător că, aşa cum mulţi oameni gândesc, eterul este energie “vie”, în timp ce instrumentele standard sunt desigur “moarte”.

Oricum, capacitatea de a putea descoperi forţele eterice, a organismelor vii (cum este corpul uman) este cunoscută.



CopyLeft SaDAng 21

Nota editorului: sperăm că publicarea acestor materiale primite va stârni interesul experimentatorilor care vor încerca să reproducă aceste efecte. Prin crearea fluxurilor eterice, schimbarea densităţii eterice, este posibilă producerea nu doar a efectelor de forţă, cât şi a efectelor de mişcare. Datoriă faptului că elementele materiei sunt procese în eter (procese elicoidale), parametrii eterici influenţează viteza de existenţă a oricărei materii. A fost confirmat în experimente care au fost efectuate de către compania noastră în colaborare cu V.A. Chernobrov. Este evident că gravitaţia şi viteza timpului sunt efecte conectate mutual. Din această cauză, crearea de asemenea dispozitive, sfidează nu doar gravitaţia ci şi timpul. Vom aprecia oferta organizaţiilor care ar putea investi în dezvoltarea acestor tehnologii.

A.V. Frolov Director General al Companiei “Faraday Lab Ltd” În figurile din cartea lui Grebennikov “Lumea Mea”, sunt arătate efecte de respingere a tulpinilor plantelor tăiate recent (figura 15), şi a unei legături de tulpini (figura 13, 14). Acestea sunt experimente simple şi convingătoare, pe durata cărora se observă efecte de respingere. Stimaţi abonaţi, vă mulţumesc pentru interesul acordat revistei “Noi Tehnologii Energetice”. Vă rugăm să reţineţi că publicaţiile în 2006 nu sunt planificate. Toate respectele, Editura



CopyLeft SaDAng 22

Primul desen enigmatic aflat chiar la începutul capitolului 5 intitulat “Zborul” din cartea “Lumea Mea”


New Energie Technologies #3 (22) 2005 http://www.faraday.ru

14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 23

Secţiune într-un cuib de albine.

În partea de jos, bucăţi de cuiburi care oferă un foarte puternic câmp ESC.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 24

Un mănunchi de tulpini proaspăt tăiate care emit un puternic câmp ESC



CopyLeft SaDAng 25

Unul din multele OZN-uri vazute de Grebennikov care funcţionează pe aceleaşi principii cu cele ale gravitoplanului



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 26

Gravitoplanul. Vedere frontală de ansamblu. (1990)



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 27

Probabil aşa se vede Gravitoplanul meu de la sol.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 28

... şi am rămas suspendat deasupra uzinelor Zatulinki. Oricum, martorii au raportat cu totul şi cu totul altceva.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 29

Aşa cum îl vedeau oamenii aflaţi la sol.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 30

Desen facut de Grebennikov ce reprizintă o imagine de ansamblu

din unul din multele zboruri făcute de acesta cu platforma.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 31

Oblic în jos, pe peretele enorm al unui nor orbitor de alb, trebuie să fie umbra mea. Însa ea lipseşte. Este

vizibil doar un inel strălucitor multicolor, cunoscut de toţi pilotii, care a alunecat pe suprafaţa norului, în jos, întrecându-mă.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 32

Fosfene - forme luminoase mşscaătoare care apar în ochi - pot fi cauzate de diferite structuri cavitare.

Câteva dintr-o largă colecţie de fosfene apărute în prezenţa ESC.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 33

Fosfene - forme luminoase mşscaătoare care apar în ochi - pot fi cauzate de diferite structuri cavitare. Câteva dintr-o largă colecţie de fosfene apărute în prezenţa ESC.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 34





14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 35





14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 36

Postul de comandă al platformei, pe care se pot vedea altimetrul, manşoanele rotative,

întrerupătorul, butonul de pornire, cele 2 butoane de blocare a poziţiei manşoanelor rotative, cât şi LED-urile indicatoare.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 37

Platforma, cutia cu mecanisme şi partea inferioară a postului de comandă.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 38

Grebennikov cu platforma strânsă



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 39

Grebennikov pe platformă înainte de decolare



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 40

Grebennikov pe platformă imediat după decolare



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 41

“Când un mic gandac din Asia Mijlocie stă ca acesta (acesta este viu!) pe un deget, se simte de parcă degetul ar fi tras în sus”.



14 mai 2010

CopyLeft SaDAng 42

Nota Traducătorului: Am încercat să pastrez atât formatul original al articolului, cât şi conţinutul acestuia. Traducerea articolului este făcută în manieră personală, pentru uz personal, şi comportă probabil multe corecturi. Traducerea s-a făcut după două documente, unul în engleză, altul în rusă. Numele acestor documente este “An anti-gravity platform of V.S. Grebennikov” şi “Антигравитационная платформа В. С. Гребенникова”, apărute ambele în revistele “НОВАЯ ЭНЕРГЕТИКА Номер 3 (22) 2005”, cât şi “New Energy Technologies #3(22) 2005”, aparţinând D-nului A.V. Frolov. Am adăugat la finalul acestei traduceri, diferite imagini din capitolul 5 intitulat “Zborul” din cartea “Lumea Mea” scrisă de Grebennikov. Am făcut acest lucru pentru ca cititorul să poată aprecia cât mai corect dimensiunile, funcţionarea platformei, cât şi sugestiile criptice făcute de Grebennikov privind funţionarea acesteia, prin desene existente pe întreg cuprinsul cărţii.. Vă mulţumesc, SaDAng


Platforma anti-gravitationala

Documents

Transcript of Platforma anti-gravitationala