REGISTRELE STILISTICE

Registrul popular :

Limbajul popular cuprinde fapte de limba generale, raspândite pe întreg teritoriul locuit de români, fara a fi însa si literare, si este conditionat de factorul social-cultura care imprima o apmrenta specifica asupra vorbitorilor. Utilizat ca varianta stilistica în opera litarara (folclorica/culta) presupune situarea naratorului, a personajelor/eului liric în sfera culturii populare, printr-un limbaj marcat de spentaneitate si indici ai implicarii afective. Caracteristicile generale ale acestuia sunt oralitatea, spontaneitate si dinamismul. Caracterul popular al limbajului rezida în lexic, dimensiune fonetica, gramaticala si stil.

-la nivel fonetic: marci ale oralitatii, accente afcetive, variante fonetice familiare, ignorând normele ortoepice; rime si ritmuri simple, aliteratii;

-la nivel lexical: selectarea unor cuvinte si expresii specifice universului rustic, frecventa mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului, al tautologiei;

-la nivel morfosintactic: prezenta unor forme neliterare, viitorul popular, superlativul popular, frecventa intejectiei; modele sintactice bazate pe repetitii sau pe recurenta lui «si» narativ, anacolutul;

-la nivel stilistic : caracter tarditional al figurilor de stil ;

Ex : Caci era boboc de trandafir în luna lui maiu[.]. Sau cum s-ar mai zice la noi în taraneste, era frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dânsa, ba. si de aceea Harap-Alb o prapadea din ochi de draga ce-i era. (I. Creanga, Povestea lui Harap-Alb)

Oralitatea deriva din expresiile onomatopeice, din folosirea exclamatiilir si a interjectiilor, frecventa comparatiei comune, aflate în perimetrul limbii vorbite: «racni el ca un smintit», «se repede ca prin foc», etc, inserarea proverbelor si a zicatorilor, utilizarea unor expresii populare, folosirea formei neaccentuate a pronumelor personale de pers. I si II în cazul dativ, asa-numitul dative tic mi ti-l lua", frecventa superlativului cu valoare afectiva, a superlativeloretc. Spontaneitatea se datoreaza folosirii repetitiilor pentru intensificarea expresivitatii comunicarii, a expresiilor idiomatice, a anacolutului etc. dinamismul limbii e sustinut de eslipsa predicatului, de repetarea subiectului, de acumularea de verbe care sporesc dinamismul discursului, de utilizarea predominanta a coordonarii în fraza, etc.

Registrul scris :

Pesupune comunicare artistica mediata, prin producerea unei scriituri al carui criteriu valoric este originalitatea, într-un limbaj autoreflexiv, constient de forta sa de a întemeia universuri autonome, dar si de limitele acestor lumi semantice.

Registrul cult :

Implica situarea instantelor comunicarii artistice în orizontul culturii, prin aplicarea normelor limbii literare, prin informatia culturala bogata;

-la nivel fonetic: e definit prin eufonie, în poezie ritmuri si rime complexe;

- la nivel lexical: caracterizat prin diversitate si bogatie sinonimica, prin valorificarea mai multor semnificatii, ambiguizare deliberata;

- la nivel morfosintactic fraza elaborata;

-la nivel stilistic predilectia pentru tropi si figuri de gândire; variatie stilistica, originalitate;

Ex: Un tânar metal transparent subtire ca lama taioasa taia orizonturi curbate si lent despartea privirea de ochi, cuvântul de idee, raza de stea pe când plutea o floare de tei înlauntrul unei gândiri abstracte (N. Stanescu, Semn I).

Registrul oral :

Oralitatea vizeaza doua straturi stilistice: un strat primar, specific literaturii populare si un strat derivat, specific structurilor dialogale si stilului marilor povestitori a caror structura simuleaza circumstantele comunicarii orale;

-particularitati : comunicare directa, preponderent colocviala, afectiva si spontana; relevanta elementelor paraberbale si nonverbale în constituirea sensurilor;

-marci distinctive: formule ale adresarii directe, enunturi exclamative si interogative, elidari fonetice, topica afectiva, frecventa unor sintagme/expresii colocviale, a substantivelor în Vocativ, a verbelor la imperativ, a interjectiilor ; abateri de la norma precum dezacordul, anacolutul;

-Hei, hei ! calatorule. Daca ti-i vorba de-asa, ai sa-ti rupi ciochinele umblând si tot n-a sa gasesti sluga cum cauta dumneata, ca pe-aici sunt numai oameni spâni. s-apoi, când este la adicalea, te-as întreba: ca'ce fel de zaticneala ai putea sa întâmpini din pricina asta? (I. Creanga,Povestea lui Harap-Alb)

-Sa lasam frazele, nene Catavencule! Astea sunt bune pentru gura-casca.eu sunt omul pe care sa-l îmbeti cu apa rece ?...Spune, unde sa fie ? (I. L. Caragiale, O scrisoare pierduta)