Particularitati lingvistice
-
Upload
medeleanu-madalina -
Category
Documents
-
view
409 -
download
5
description
Transcript of Particularitati lingvistice
Particularitǎţi lingvisticecurente în limba românǎ veche
Vocaleǎ etimologic
- pǎstrat în cuvinte de origini diferite (latinǎ,maghia- rǎ, slavǎ):
rǎdica (Gr. Ureche, M. Moxa, Miron Costin, stolni-cul Constantin Cantacuzino);
lǎcuitori (Miron Costin);
nǎrod, nǎroade (Apocalipsul Maicii Domnului);
e + n (în loc de i + n)
• Este un fonetism vechi, notat în numeroa-
se texte (secvenţa en începe sǎ fie concu-
ratǎ, din sec. al XVI-lea, de fonetismul ino-
vator, cu in);
den, cuvente (Carte de cantece);
dentru, dumeneca, venere
(Legenda duminicii);
e sau i neaccentuat
• este etimologic;• se pastreazǎ în cuvinte precum:
dereapta, dirept(u);
î etimologic
• este menţinut la iniţiala unor cuvinte de origine lati-
nǎ (formele cu u sunt mai noi şi refǎcute):
îmbla (Simion Ştefan);
împle, împlea, împlut
(Biblia de la Bucureşti);
ǎ în loc de e:
• apare dupǎ anumite consoane (s, z, dz, ţ, ş, j) cu rostire durǎ:
dumnedzǎu, sǎ (Varlaam);
Şǎrban (Letopiseţul Cantacuzinesc);
î în loc de i:
• apare dupǎ anumite consoane (s, z, dz, ţ, ş, j) cu rostire durǎ:
dzîc, dzîlile (I. Neculce);
i final
• amuţeşte dupǎ anumite consoane (dz, ţ);• este un fenomen popular înregistrat în Mol-
dova:
(tu) trimiţ, slobodz, sǎ vez, toţ, munţ (Dosoftei).
DIFTONGIea etimologic:
• apare în cuvintele de origine latinǎ şi slavǎ:
leagea, ţeara (Psaltirea Scheianǎ);
cleveteaşte, iveaşte (Codicele Voroneţean);
goneaşte, tremeate (Coresi);
întunearec, seamne (Palia de la Orǎştie);
tremeatere, mearge, seamne
(Legenda Duminicii);
beseareca, şeapte, vreame (Varlaam);• Treptat, se generalizeazǎ formele inovatoare, cu
diftongul redus la vocala e;
ea accentuat:
• la sfârşit de cuvânt se reduce la e accen- tuat;
• este o inovaţie înregistratǎ în texte din Moldova şi din vestul ţǎrii:
aşè, fǎcè, grè, prè (I. Neculce);
ea modificat în a:
• se produce sub influenţa consoanei pre- cedente: s,ş,j,dz,ţ,b,m;
• fenomenul este specific pentru Moldova, Banat şi Transilvania:
sǎ sǎ lǎţascǎ, sǎ trimatǎ
(I. Neculce);
îi lipseşte:
• în cuvinte de tipul pîne;
• este un vechi fonetism etimologic;• este specific pentru o zonǎ întinsǎ (în afa-
rǎ de Muntenia şi sud-estul Transilvaniei);
CONSOANEğ (= gi) în loc de j:
• este un fonetism arhaic si etimologic;• este o fazǎ intermediarǎ din evoluţia unei
anumite secvenţe fonice de la latinǎ la ro- mânǎ;
• consoana a fost specificǎ pentru o zonǎ intinsǎ (în afarǎ de Muntenia şi sud-estul Transilvaniei):
giudeţul, giungheriei (Codicele Voroneţean);
gios, agiunsu (I. Neculce);
dz în loc de z:
• este un fonem pereche, în româna veche, atât ca origine, cât si ca repartiţie geograficǎ, cu dz în loc de z:audziţi, deschidzu, Dzeul, dzisa, întindzǎ
(Psaltirea Scheianǎ);sedzumu, spîndzurǎmu, urdziturile
(Psaltirea Voroneţeanǎ);dzio, dzise, vǎdzu (Palia de la Orǎştie);
dzicem, dumnedzǎire, dzic (Varlaam);
au şǎdzut (I. Neculce);
ń = n rostit muiat
• apare în termeni de origine latinǎ;• este un fonetism vechi, fazǎ intermediarǎ de evoluţie:
lat. n + i,e in hiat > ń > i :spuniu, sǎ spunie, punie
(Psaltirea Scheianǎ);
spuni, pustinie (Legenda Duminicii);
dentîniu (Dosoftei);• ǎn sec. al XVI-lea, fenomenul era înregistrat în texte
din Moldova, Transilvania si Banat (se pastreazǎ şi în româna actualǎ, ca fapt regional, bǎnǎţean);
r etimologic
• s-a pǎstrat în pre, preste;
• este un fenomen general;
ROTACISMUL = r în loc de n inter-
vocalic
• apare în cuvinte de origine latinǎ;• stadiul intermediar de evoluţie este notat prin
nr : venri, menre, înrimǎ, vecinru
(Psaltirea Hurmuzachi);supureţi-vǎ, cinre, demînreaţǎ, binre (Codicele Voroneţean);
• fenomenul, specific pentru textele nordice (transilvǎnene şi moldoveneşti), este înregistrat în sec. al XVI-lea;
rr = r forte
• Este notat în textele rotacizante:
rrǎdzima, rreul, rrugira;
v (din grupul sv)
• s-a pǎstrat, netrecut la f, în cuvinte de origine slavǎ sau derivate de la cuvinte de origine slavǎ:
svîntu, svente (Carte de cântece);
svenţeascǎ-se (Tatǎl nostru);
svinţie (Varlaam);
ĥ = h rostit muiat în loc de f
• fenomenul este numit palatalizare;• constǎ in modificarea anumitor consoane sub influenţa
unui i urmator;• este o inovaţie regionalǎ (Moldova, şi zone vestice),
înregistrata sporadic, din sec. al XVI-lea:
hii, here (Legenda Duminicii);
heri (Dosoftei);
sǎ hie, va hi (Varlaam);
hire, ar hi pomenit (I. Neculce).
MORFOLOGIE
SUBSTANTIVUL
NUMĂR
● desinenţe vechi de plural:
-ǎ în loc de -e la substantivele neutre şi
feminine cu radical în r :
hotarǎ (Act diplomatic);
hiarǎ (Antim Ivireanul);
-e în loc de -uri
• apare la unele substantive neutre:
arce (Alexandria);
-ure
• este o formǎ mai veche a desinenţei -uri, la unele substantive neutre:
locure, tunure (M. Moxa);
stîlpure, pature
(Apocalipsul Maicii Domnului);
-e în loc de -i
• apare la substantive feminine:
sǎgete (M. Moxa);
şcoale (R. Greceanu);
●Plural arhaic etimologic pentru substantivul “mânǎ”: mînule
● Absenţa alternanţei fonetice a/ǎ la plura- lul substantivelor feminine:
corabii (Scrisoarea lui Neacşu);
corabiilor (M. Moxa);
corabii, vrabii (Dosoftei).
Caz
• Forme vechi pentru desinenţele de genitiv-dativ la substantivele feminine:desinenţele -eei, -iei pot fi înregistrate în loc de -ei, -ii (nu se realizase fuziunea între desinenţa substantivului şi articol:
caseei, înrimiei, giungheriei (Codicele Voraneţean);
nopţiei, mǎriei (Palia de la Orǎştie);
cetǎţiei (M. Moxa);
• Construcţii analitice echivalente cu genitivul:
prepoziţia de + substantiv în acuzativ:
sǎ rǎdicǎ de o parte de ceriu “de o parte a cerului” (Miran Costin);
• Construcţii analitice echivalente cu dativul:
prepoziţia la + substantiv în acuzativ:
au trimis hochimurile la tǎtari (Gr. Ureche);
dete la Radul cliucerul (Anonimul Brâncovenesc).
ARTICOLUL
• substantive articulate cu articol hotǎrât în locul formelor fǎrǎ articol:
cǎdzu […] dentru ceriul (Legenda Duminicii);• omisiuni ale articolului hotǎrât:
şi dzise arhanghel (Apocalipsul Maicii Domnului);
• Nume proprii masculine articulate enclitic:
sǎ sculǎ Radul cliucerul (Anonimul Brâncovenesc);
• Articolul posesiv a invariabil în Moldova:
palaturile cele înalte şi desfǎtate a crailor şi a împǎraţilor (D. Cantemir).
PRONUMELE
• Pronumele personal se înregistreazǎ şi cu formele voao, noo, nouauo, nǎ
în loc de vouǎ, nouǎ, ne;
• Pronumele relativ are forme variabile dupǎ sex şi numǎr:
carele (m. sg.), carii (m. pl.),
carea (f. sg.), carele (f. pl.).
VERBUL
MODURI ŞI TIMPURI
INDICATIV
PERFECT COMPUS
• auxiliarul are forma au atât la pers. III sg., cât şi la pers. III pl.:
împǎratul au ieşit, au venit un om ,au vǎzut cu ochii lui
(Scrisoarea lui Neacşu);
s-au întors Ştefan, el au fost (Gr. Ureche);
l-au crescut în casa lui, şi l-au ţinut ca pre feciorii lui şi l-au boierit
(Letopiseţul Cantacuzinesc);
au curs izvorul vieţii (Antim Ivireanul);
• Auxiliarul poate fi plasat dupǎ verb:
fost-au acest Ştefan (Gr. Ureche).
PERFECT SIMPLU• Numeroase forme arhaice
- pers. I sg.: adauş, scoş, feciu
în loc de adǎugai, scosei, fǎcui;
- pers. II sg.: feceş în loc de fǎcuşi;
- pers III sg.: fe(a)ce, dede
în loc de fǎcu, dǎdu;
- pers II pl.: (voi) osinditu “osândirǎţi”,
ucisetu “uciserǎţi”,
îndulcitu-vǎ “vǎ ndulcirǎţi”
îngrǎşatu-vǎ “vǎ îngrǎşarǎţi”
uspǎtatu-vǎ “vǎ ospǎtarǎţi”
(Codicele Voroneţean)
nu crezut “nu crezurǎţi”
nu înţelesetu “nu înţeleserǎţi”
(Legenda Duminicii)
- pers III pl.: dederǎ în loc de dǎdurǎ
• forme arhaice şi etimologice fǎrǎ -rǎ- la pers. I şi II pl.:
şedzumu “şezurǎm”,
plînsemu “plânserǎm”
(Psaltirea Voroneţeanǎ)
NOTĂ: toate formele corespunzǎtoare actuale de perfect simplu sunt refǎcute.
IMPERFECT
• absenţa etimologicǎ a desinenţei -u la
pers. III pl.:
se mira turcii, ajuta unii altora,
se suia grecii (M. Moxa);
cunoştea toţi (Gr. Ureche);
îngerii […] sǎ suiia şi sǎ pogoriia (Antim Ivireanul);
• desinenţa arhaicǎ -iia la pers. III sg. şi pl.
a verbelor de conjugarea a IV-a:
rodiia (Palia de la Orǎştie);
slujiia, ştiia (Gr. Ureche);
poposiia, meniia, gǎsiia (Miron Costin);
NOTĂ: desinenţa este etimologicǎ la verbele de origine latinǎ şi analogicǎ, la verbele de alte origini.
MAI MULT CA PERFECT• Unele forme perifrastice alcǎtuite din verbul
a fi la perfect compus + participiul verbului de conjugat:
au fost luat mitǎ - în loc de luase
(Anonimul Brâncovenesc);
au fost cǎzut calul - în loc de cǎzuse
(I. Neculce)
VIITOR• auxiliarul cu forme diferite de cele actuale:
veri = vei : veri veni;
vrem = vom : vrem lǎcui, vremu face (texte rotacizante)
• Structuri inverse, cu auxiliarul, eventual cu pronumele personal sau reflexiv, plasat dupǎ verb: apropiia-se-va, rrǎdica-vǎ-va
(Codicele Voroneţean)
CONJUNCTIV• la pers. III sg. poate lipsi conjuncţa sǎ – marcǎ
a conjunctivului:
Popa […] grǎiascǎ (Coresi)
CONDIŢIONAL• auxiliarul de condiţional prezent, pers. III sg. şi
pl., apare sub forma veche are/arǎ în loc de ar din limba românǎ actualǎ:
are hi (Varlaam);
n-arǎ pute ieşi, sǎ se-arǎ aprinde (Apocalipsul Maicii Domnului)
IMPERATIV• imperativ negativ arhaic format de la infinitivul
lung şi terminat în:
areţi, ereţi, ireţi: nu clevetireţi (Coresi).
VERBELE CU TEMA ÎN t, d, n:
prezintǎ forme de tipul sǎ auzǎ, sǎ vazǎ,
trimiţ la:
• indicativ prezent pers. I sg.• conjunctiv prezent pers. I şi III sg. şi pl.
NOTĂ: fenomenul este numit iotacizare.
SINTAXĂ
• Complementul direct nume de persoanǎ, exprimat prin substantiv sau prin pronume personal, se construieşte şi fǎrǎ prepoziţia pre (pe):
Nu vǎ clevetireţi urul alaltu, fraţi, cǎ cel ce cleveteaşte fratele sau cinre osîndeaşte fratele sǎu leagea cleveteaşte (Codicele Voroneţean);
bǎrbat şi muiare îi fǎcu ei.
(Palia de la Orǎştie).
Fenomenul este frecvent în secolul al XVI-lea (mai ales în texte traduse) şi în regres în secolele urmǎtoare.
• Complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal, formǎ accentuatǎ, nu este întotdeauna anticipat de forme pronomi- nale neaccentuate (fenomen frecvent în seco- lul al XVI-lea şi în prima jumǎtate a secolului al XVII-lea):
şi ducea pre noi (Psaltirea Hurmuzaki);
tremeate nouǎ dulceaţa ta (Coresi)
• Complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal, formǎ neaccentu- atǎ, poate fi reluat prin aceeaşi formǎ pronominalǎ:
ţ-ai pusu-ţ scarǎ, tu i-ai datu-i,
le-ai pusu-le (Dosoftei).
• Se înregistreazǎ apoziţii acordate:
mumǎ-sa bǎneasa Ilinca, sora jupânesei Stancǎi, mumei domnului
(Anonimul Brâncovenesc).
• Negaţia simplǎ nice (nici) + verb apare în
locul structurii nici + nu + verb:
nici îl iubǎscu, nici dupǎ aceia l-au agiunsu (Gr. Ureche);
nici are şeapte taine (Varlaam).