COLEGIUL NAŢIONAL „UNIREA” TÂRGU-MUREŞ

Profilul Ştiinţe ale Naturii bilingv Engleză

Revoluţia din 1848 în Franţa

Realizat de : Moldovan Maria Tatiana

Clasa : a 10-a C

2013

Anul 1848 în Europa

Spre jumătătea secolului al XIX-lea, ordinea politică impusă de învingătorii lui Napoleon părea neclintită. Absolutismul domina Europa, doar Anglia , Belgia şi Franţa constituind insule de liberalism spre care se îndreptau sute de refugiaţi politici opresaţi în ţările lor; Imperiul rus şi cel habsburgic continuau să-şi păstreze tristă reputaţie de ”închisori ale popoarelor”. Liberalismul şi naţionalismul îşi reevaluează forţele odată cu marea criză economică din anii 1845-1848, manifestată mai întâi în agricultură (recoltele de cereale foarte slabe din 184-1846, care au dublat preţul grâului, şi îmbolnăvirea cartofului , aliment de baza a ţărănimii, mai cu seamă în Germania) şi care a continuat cu o puternică depresiune în activităţile industriale, provocând falimente în serie, mari reduceri salariale, creşterea şomajului şi o considerabilă scădere a puterii de cumpărare atât la sat, cât şi la oraş. Transformările produse de ideile iluministe,de revoluţia industrială şi de revoluţia franceză au creat în Europa o stare de revoltă care dorea schimbarea sistemului feudal cu cel capitalist şi a organizării absolutiste cu una liberală. Marea nemulţumire era provocată în general de hotărârile Congresului de la Viena, care aduseseră la putere vechiul regim în Franţa, şi alte state îşi stabiliseră nişte graniţe, considerate nedrepte. Ca urmare, la începutul anului 1848 în Europa s-a declanşat un lanţ de revoluţii care s-au desfăşurat din Franţa până în ţările romane. Cauze principale au fost lipsa drepturilor politice, lipsa locurilor de munca, nevoia de pământ a ţărânilor, dorinţa burgheziei de a prelua puterea politică. „Contagiunea revoluţionară” – extinderea în întreaga Europa a valului revoluţionar- s-a datorat deci atât largii răspândiri a ideilor liberale şi naţionale pe întreg continentul, cât şi dimensiunilor crizei care a lovit pretutindeni, împletind revolta socială cu luptă naţională. În Franţa revoluţia urmărea liberalizarea în continuare a societăţii şi participarea la viaţa politică a unui număr mai mare de cetăţeni.

Revoluţia a izbucnit în ianuarie 1848 în Regatul celor Două Sicilii la Palermo unde regele Ferdinand al IV-lea a fost nevoit să acorde o constiţutie. După câteva luni însă el a reprimat revoţutia cu ajutorul armatei.

Revoluţia franceză din 1848

Problemele socio-politice ale Franţei nu fuseseră rezolvate de revoluţia din 1830, când a fost înscăunat regele Louis-Philippe de Orléans. În anul 1830 francezii alungă încă o dată dinastia de Bourbon reprezentată de Ludovic al- XVIII-lea datorită tendinţelor sale absolutiste şi este adus pe tronul Franţei Ludovic Filip care a fost mai liberal. Condiţiile economice scăzute din Europa în anii 1845-1846 au dus la: ridicarea preţurilor la alimente, la şomaj şi la o radicalizarea atitudinilor politice. Franţa era încă o monarhie sub conducerea lui Ludovic Filip datorită însă monarhiei sale “liberale” a avut puţini suporteri. Alegerile erau ţinute pe baza votului cenzitar (aprox. 250.000). Aceasta a înstrăinat clasa de mijloc de conducere. Alexis de Tocqueville a obsevat “dormim pe un vulcan…un vânt al revoluţiei suflă; furtuna e la orizont.” După optsprezece ani de domnie conservatoare şi împovărătoare pentru clasa mijlocie şi muncitorime (sub lozinca "Bancherii guvernează"), revoltele de stradă din 23 februarie 1848 au condus la demisia prim-ministrului Guillaume Gizot şi la abdicarea lui Louis-Philippe în 24 (care a murit în exil în Anglia, în 1850, la 76 de ani). Acesta a fost începutul revoluţiei franceze. Revoluţionarii care ridicaseră baricade în Paris, conduşi de opoziţia liberală, au organizat un guvern provizoriu, numit "A doua Republică" cu rolul de a organiza alegeri pentru Adunarea Constituantă şi să formeze un guvern republican. Poetul Alphonse de Lamartine a fost numit şef provizoriu, iar alături au fost L. Blanc si Ledru-Rollin dar între aceştia existau divergenţe de opinie. Decretele Guvernului au fost : Tuileries va servi ca şi casă pentru veteranii muncii , loc de muncă pentru toţi cetăţenii prin formarea de Ateliere Naţionale şi acordarea votului universal (9 milioane). Existau două măsuri urgente pentru noua putere: votul universal al tuturor bărbaţilor (nu doar cei cu proprietăţi, iar femeile erau în continuare excluse de la vot) şi rezolvarea problemei şomerilor. Aşa s-a înfiinţat Biroul Naţional al Şomerilor, condus de Louis Blanc, un mare câştig al proletariatului (cum avea să spună Marx). Foarte importantă a fost şi liberalizarea presei (cenzurată sub Louis-Philippe), astfel încât numai în 1848 au apărut 479 de ziare noi, în mare majoritate liberale sau cu vederi de stânga. Atelierele Naţionale erau însă prost organizate şi lipsite de eficienţă. Burghezia nu a dorit să sponsorizeze activităţile economice care puteau fi în competiţie cu interesele întreprinderilor conduse de ei. Astfel au fost ridicate taxe adiţionale, pentru acoperirea cheltuierilor Atelierelor, ce apăsau ţărănimea rurală. Adunarea Constituantă, aleasă prin vot universal în 4 mai 1848 în care muncitorii erau slabi Reprezentaţi, au închis Atelierele Naţionale. Acest fapt a provocat o revoltă muncitorească, reprimată sângeros în iunie 1848 (1400 victime). Pe data de

4 noiembrie 1848 se adoptă o nouă Constituţie, care proclamă Republică Franceză ca un stat democratic, guvernată după principiile : libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, având drept bază familia, propritatea şi ordinea publică. Conform Constituţiei existau două puteri, ambele delegate de către popor. Legislativul revine Micii Camere din timpul revoluţiei franceze iar puterea executivă era deţinută de un preşedinte al Republicii ales pe patru ani. Preşedintele nu putea dizolva Camera. În atribuţiile sale intrau: numirea şi revocarea miniştrilor, dreptul de a prezenta proiecte de legi Camerei, precum şi de “a cere o nouă deliberare” asupra unei legi votate. În ceea ce priveşte responsabilitatea ministerială se stipulează : Preşedintele Republicii, miniştrii, agenţii şi depozitarii puterii politice sunt responsabili, în ceea ce îi priveşte, de toate actele de guvernare şi administraţie. După alegerile libere din aprilie 1848, noul guvern condus de Jacques d'Eure a început să vireze spre conservatorism. Din acest motiv s-a ajuns iarăşi la dure confruntări de stradă în lună iunie. Şef al statului a fost pus generalul Cavaignac, care avea misiunea de a organiza din nou alegeri. Acestea s-au desfăşurat abia în decembrie 1848. Au existat patru candidaţi, printre care şi jurnalistul Rollin. Ludovic Napoleon, nepotul lui Napoleon Bonaparte, a candidat la preşedinţie, în noiembrie 1848. Cu această ocazie, el a declarat : “Nu sunt purtat de ambiţia de a fi împărat . . . Voi rămâne întotdeauna credincios datoriilor pe care votul vostru şi Adunarea mi le impun. Dacă sunt ales preşedinte, nu mă voi da înapoi din faţa niciunui pericol, niciunui sacrificiu pentru apărarea societăţii, care a fost asaltată atât de cumplit. Mă voi dedica în totalitate şi fără nici o rezerva consolodării Republicii ca să fie înţeleaptă în legile sale, onestă în scopurile sale, măreaţă şi puternică în faptele sale.” La 10 decembrie 1848 prin sufragiul universal, este ales preşedinte al celei de-a doua Rebuplici franceze. În anul 1850 are loc un conflict între preşedinte şi Adunare pe tema comandei supreme a armatei. Adunarea se rupe în patru: partidul preşedintelui, legimitatii, urbaniştii şi republicanii.

A câştigat detaşat Louis Napoleon Bonaparte (nepotul lui Napoleon I). Dar, ironia soarţii pentru poporul francez a fost că acest preşedinte al celei de-a doua Republici franceze a dat o lovitură de stat în 1852 şi s-a declarat împărat cu titlul Napoleon III! După lovitură de stat a lui Ludovic Bonaparte, din decembrie 1851, Franţa s-a transformat din republică plebiscitară în imperiu.

BIBLIOGRAFIE

1. „Istoria Franţei” Jacques Madaule Vol.2: De la Ludovic al XIV-lea la Napoleon al III-lea; Editura Politică, Bucureşti 1973

2. „Istoria Franţei” Jean Carpentier, Francois Lebrun; Editura Institutul European, 2001

3. „Istoria Europei” Serge Berstein, Pierre Milza; Editura Institutul European, 1998

4. „Manual de Istorie pentru clasa a X-a” Alexandru Barnea, Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Mihai Stomatescu, Bogdan Teodorescu; Editura Corint

5. http://www.revistamagazin.ro/content/view/9257/33/

6. http://www.tu-tui.com/2011/01/revolutia-de-la-1848.html

7. http://istoriacontemporana.info/2012/03/desfasurarea-revolutiei-de-la-1848- in.html

8. http://www.referatexp.com/istorie/revolutiile-din-1848-1849/

9. http://www.cono.ro/anul-1848-in-europa/