POLITICI ANTIINFLATIONISTE aplicate
Click here to load reader
-
Upload
dinu-tepurlan -
Category
Documents
-
view
370 -
download
0
Transcript of POLITICI ANTIINFLATIONISTE aplicate
POLITICI ANTIINFLATIONISTE
În acest capitol îmi propun să fac o scurtă incursiune în măsurile antiinflaţioniste
aplicate în Uniunea Europeană, România şi Polonia. Pentru început voi face o scurtă descriere
a mecanismului inflaţionist, urmând ca apoi să evidenţiez principalele metode aplicate în
vederea limitării şi stopării acestui efect macroeconomic.
După cum am văzut şi din capitolele anterioare, inflaţia reprezintă un dezechilibru
macroeconomic, generat de creşterea inegală a preţurilor şi devalorizarea monezii, prin
scăderea accentuată a puterii de cumpărare într-un anumit interval.
Putem desprinde din analizele efectuate existeţa a două tiputi dominante de inflaţie ce
urmează a fi descries succinct în cele ce urmează, astfel descoperim inflaţia prin cerere şi
inflaţia prin costuri.
I. Inflaţia prin cerere:
Mai poartă denumirea “pull inflation”, inflaţie prin antrenare din exterior, şi face
referire la fenomenul de impulsionare a cererii din directia consumatorilor. Din punct de
vedere grafic mecanismul de funcţionare al acestui tip de inflaţie poate fi reprezentat astfel:
Figura nr…..: reprezentare grafică a fenomenului de inflaţie prin cerere1
Mecanismul de funcţionare al inflaţiei prin cerere face referire la existenţa pe
piaţă a unei cereri superioare ofertei existente, care determină consumatorii să liciteze între ei
pentru a obţine bunurile sau serviciile solicitate, licitaţia bazându-se pe posibilitatea de a oferi
1 Macoreconomie, Dan Popescu, an de apariţie 2007
1
lichidităţi mai mari. Din acest motiv acest tip de inflaţie este asociat cu creşterea masei
monetare sau creşterea ofertei de monedă.
II. Inflaţia prin costuri
Se datorează creşterii costurilor producătorilor, care provoacă o creştere a preţurilor de
tranzacţie şi ofertare a produselor şi serviciilor oferite consumatorilor, spre deosebire de
creşterea prin cerere această porneşte de la producător şi se propagă în direcţia
consumatorului. Acest tip de inflaţie este cunoscut sub denumirea push-inflation, semnificând
presiunea pe care costurile o exercită din interior, cauzând o creştere a preţurilor.
În ceea ce privesc metodele de măsurare a inflaţiei, principalele variabile utilizate în
acest sens sunt preţurile:2
- Indicele Preţurilor bunurilor de consum (IPC): reprezentând totalul sumelor
necesare achiziţionării produselor din coşul de produse tipic unei gospodării
(determinat de sondajele effectuate de Institutul Naţional de Statistică)
- Indicele preţurilor de producţie (IPP): analizează evoluţia preţurilor premergătoare
produsului final
- Indicele general al preţurilor (IGP): măsoară evoluţia tuturor preţurilor dintr-o
economie
- Deflatorul PIB: măsoară evoluţia a două elemente pe o perioadă determinată de
timp: preţurile bunurilor incluse în PIB şi puterea de cumpărare a banilor.
Ţinând cont de valorile înregistrate în indicatorii luaţi în considerare, economia de
specialitate constată următoarele forme intensive ale inflaţiei:3
Inflaţia latent (târâtoare): se caracterizează prin creşterea anuală a preţurilor cu un
procent de 3-4%
Inflaţia deschisă (moderată): caracterizată prin creşterea generalizată a preţurilor de 5-
10%
Inflaţia galopantă: specific ţărilor cu o economie în stare de tranziţie, caracterizată prin
creşterea generalizată e preţurilor annual cu peste 10%
2 Macroeconomie, autori:Cocioc Paul, Popescu Gheorghe, Bodea Gabriela etc., Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 20093 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie - manual universitar,Editura Economică,Bucureşti,1999
2
Megainflaţia: caracterizată de creşteri anuale a preţurilor cuprinse între 100% şi 500%,
reprezentativă şi ţării noastre în perioada imediat următoare anilor 1990, când rata
medie anuală a inflaţiei a ajuns şi la 395 % în 1993
Hiperinflaţia: prezintă creştteri accentuate ale preţurilor într-un an depăşind valoarea
de 500%
Mecanismul inflaţionist este bazat pe trei etape de desfăşurare: declanşarea inflaţiei,
desfăşurarea inflaţiei şi stingerea inflaţionistă. Declanşarea inflaţiei datorată unui întreg set de
factori determinanţi( inclusive recoltă slabă, catastrophe natural, situaţii de conflict etc) are
câteva etape: tensiunea inflaţionista dată de apariţia dezechilibrelor între natura cererii şi
ofertei de pe piaţă; presiunea inflaţionistă manifestată asupra preţurilor şi şocul inflaţionist.
Desfăşurarea inflaţiei este reprezentată de etapa amplificatoare a fenomenului o dată ce acesta
apare într-o economie, alimentat de cererea de monedă, revedicări salariale, connjunctura
naţională şi internaţională de pe piaţă. Stingerea fenomenului este etapa în care evoluţia
inflaţionistă îşi încetineşte efectele sau le stopează datorită măsurilor implementate de statele
în cauză.
Efectele inflaţiei
Inflaţia reprezintă un fenomen întâlnit pe termen lung în orice economie de piaţă, şi
deşi se încearcă prin implementarea diferitelor măsuri o diminuare sau chiar dispariţie a
fenomenului macroeconomic, acesta nu poate dispărea pe termen lung din grijile
economiştilor. Conform unui articol din ziarul Financiarul, cele mai importante consecinţe ale
inflaţiei într-o economie sunt reflectate de4:
- Scăderea de cumpărare a populaţiei, care are drept urmări diminuarea nivelului de
trai, dar şi diminuarea veniturilor companiilor, rezultând şi într-o serie de presiuni
sociale manifestate în sensul măririi salariilor, alimentând astfel fenomenul
denumit “spirala inflaţionistă”
- Redistribuire veniturilor şi profiturilor reprezintă un fenomen care în perioada de
inflaţie ridicată afectează agenţii economici în dublu sens: în timp ce unii pierd şi
falimentează din preajma fenomenului, alţii îşi sporesc veniturile în baza
creşterilor inegale de preţ
- În perioadă de inflaţie ridicată se stimulează încilinaţia spre consum, vadind-o pe
cea spre economisire, cauzat de un factor psihologic legat de pierderea încrederii
4 http://www.financiarul.ro/2008/09/13/care-sunt-efectele-inflatiei/
3
populaţiei în moneda naţională, dar şi un factor economic referitor la presiunea
preţurilor în creştere
- Încetinirea sau stagnarea creşterii economice se poate datora şi tendinţei agenţilor
economici de a investi diponibilităţile băneşti în bunuri durabile neproductive
MASURI ANTIINFLATIONISTE
În ceea ce privesc măsurile de care dispun economiile în vederea limitării şi stopării
efectelor inflaţiei, acestea sunt correlate cu cele două cauze ale fenomenului: inflaţia prin
costuri şi inflaţia prin cerere, vizând fie controlul cererii aggregate,prin reducerea acesteia, fie
controlul ofertei aggregate prin soporirea ei.
I. Astfel măsurile implementate în controlul cererii aggregate sunt:
1. Politicile bugetar- fiscale, folosind două pârghii de reducere a cererii: prin
reducerea cheltuielilor publice (guvernamentale) presupunând menţinerea unor
deficite bugetare cât mai reduse sau prin creşterea presiunii fiscale materializată
prin creşterea impozitelor directe şi indirecte. Aceste două elemente corroborate
formează aşa-numita “politică deflaţionistă”
2. Politicile monetare care vizează controlul masei monetare aflată în circulaţie
operează în scopul blocării masei monetare sau reducerii acesteia şi se efectuează
de către Banca Centrală folosind drept instrumente: manevrarea taxei de rescont,
operaţiunile de open-market şi variaţia cotei rezervelor obligatorii.
A) Manevrarea taxei de rescont generează creşterea sau reducerea costului unui
credit, prin intermediul dobânzilor, reflectat în mărirea sau reducerea masei
monetare. “rescontarea reprezintă operaţiunea la vedere prin care banca central
(de emisiune) achiziţionează de la băncile comerciale efectele de comerţ,
anterior scontate de acestea, monetizându-le la o valoare diminuată cu suma ce
reprezintă taxa de rescont(fiind dobânda pe care o percepe banca central pe
durata creditării băncilor comerciale)”5
B) Operaţiunile de open-market vizează vânzarea-cumpărarea de pe piaţa
monetară a unor efecte publice sau private acţionân în sensul retragerii unei
5 Macroeconomie, lector univ. dr. Daniel Tobă
4
anumite cantităţi de monedă atunci când le vinde (demonetizare) sau
introducând o cantitate suplimentare de monedă la achiziţie(monetizare), având
un effect dublu: când banca centrală cumpără creşte cantitatea de monedă,
prvocând o creştere a preţurilor (cursurilor) titlurilor tranzacţionate, iar atunci
când vinde efectele sunt inverse
C) Variaţia cotei rezervelor obligatorii este cea mai răspândită tehnică utilizată de
către băncile centrale, constând în obligaţia pe care o băncile comerciale de a-şi
constitui rezerve minime obligatorii în cont nepurtător de dobândă deschis la
banca centrală, care stabileşte cuantumul acestor rezerve, prin aplicarea unei
cote procentuale la totalul resurselor atrasede băncile comerciale. Această
măsura măreşte gradul de lichidate al băncilor comerciale, sau dimpotrivă
diminuează resursele de creditare ale acestora (implicit şi capacitatea lor de a
crea monedă prin creditare)
II. Măsurile luate în vederea controlului ofertei agregate presupun susţinerea
ofertei din economie, implementând măsurile necesare în vederea combaterii
stagnării sau scăderii producţiei naţionale astfel:
A) Pentru creşterea volumui de investiţii şi îndeplinirea obiectivelor de
investiţii se acţionează prin inftinirea creditelor, presupunând scăderea rate
medii a dobânzii pe piaţa monetară şi acordarea lor prioritar agenţilor
economici care au planuri de afacere în domeniul producţiei viabil
B) Acordarea unor facilităţi fiscale însumând scutiri, reduceri de impozite în
primii ani de activitate, reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite,
aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix, reducerea
taxelor vamale pentru anumite materii prime sau produse finite provenite
din import
C) Reducerea costurilor de producţie, responsabilitate a agenţilor economici
care trebuie să utilizeze factori de producţie la cele mai mici preţuri de pe
piaţă, dar fără sa afecteze caliatea produsului final, cât şi creşterea
randamentului acestor factori , care în final vor duce la o scăderea a
costului unitar.
Un instrument al politicii monetare des întâlnit în combaterea procesului de inflaţiei
este reprezentat de ţintirea directă a inflaţiei, caracterizată prin anunţarea publică a unui nivel
5
de inflaţie necesar a fi atins într-o perioadă specifica de timp, prin implementarea politicilor şi
tehnicilor necesare atingerii acestui obiectiv.
Ţintirea inflaţiei presupune parcurgerea unor etape: prin stabilirea obiectivului de
inflaţie necesar a fi atins, luarea unui angajament privind acest obiectiv, analiza şi evaluarea
politicilor monetare necesar a fi implementate în obţinerea rezultatelor scontate, transparenţa
politicii monetare şi responsabilitatea sporită ă băncii centrale în raport cu atingerea acestui
obiectiv.
Avantajele acestei politici monetare, conform BNR sunt reprezentate de:6
- Dezinflaţia la costuri moderate
- Reprezintă o ancoră pentru expectaţii inflaţioniste mai scăzute
- Toate instrumentele politicii monetare sunt folosite în scopul atingerii obiectivelor
- Creşterea responsabilităţii băncii centrale contribuie la limitarea inconsistenţei
dinamice
- Se implementează un regim nou, transparent şi flexibil
INFLATIA SI POLITICILE INFALTIONISTE IN UE
Deoarece inflaţia reprezintă un fenomen care afectează în mod direct nivelul de trai al
cetăţenilor, este necesar a fi cunoscut şi prevenit efectul begativ al acestuia asupra oamenilor.
În Uniunea Europeană, inflaţia preţurilor de consum se măsoară prin valoarea indicatorului
IAPC : “Indicele armonizat al preţurilor de consum”. IAPC este bazat pe un cos de produse şi
servicii representative pentru fiecare ţară, iar pentru a fi relevant acesta trebuie să măsoare
correct şi efficient comportamentul de achiziţie şi consum al cetăţenilor UE. În acest coş de
bunuri sunt incluse preţurile bunurilor şi serviciilor achiziţionate în mod obişnuit inclusive
elemente precum chiria, alimentele,îmbrăcămintea, precum şi elemente achiziţionate mai rar,
dar de o valoare improtantă: prime de asigurare, reparaţii şi întreţinere pentru bunuri proprii
etc.
Şi în UE statele aplică aceleaşi metode de prevenire şi combatere a efectelor negative
ale inflaţiei, prin aplicarea politicilor asupra cererii şi ofertei agregate. Politica monetară de
6 Prezentare iulie 2005, obiectivele pe termen mediu ale politicilor monetare BNR, www.bnr.ro
6
ansamblu a UE revine în responsabilitatea băncilor central a fiecărui stat membru al uniunii şi
a Băncii Centrale Europene (BCE), care împreună formează la nivel de bloc Sistemul
European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE şi băncile central acţionează împreună în
vederea atingerii obiectivului “de menţinere stabilă a preţurilor ” în care se urmăreşte ca
valoarea ratei inflaţiei anuale să nu depăşească 2%
Figura nr…: folosirea dobânzilor BCE pentru menţinerea sub control a inflaţiei în UE7
După cum pute observa şî din graficul de mai sus Banca Centrală europeană utilizează
ca metodă de menţinere a inflaţiei în pragul stabilit de 2 %, o politică monetară, acţionând
prin manevrarea dobânzilor la nivel bancar, pentru emisiunea sau stagnarea de monedă
europeană, ţinând sub control în acest fel masa monetară europeană aflată în circulaţie, şi
după cum desprindem şi din graficul de mai sus, reuşind ca prin prisma dobânzilor să
păstreze rata inflaţiei IAPC în targetul propus de 2% aproape în fiecare an.
În ceea ce priveşte targetul de 2% propus de atins de UE, conform datelor disponibile,
ratele de inflaţie care sunt mai mici de 2% sunt sufficient de scăzute pentru ca economia să
beneficieze de stabilitatea preţurilor,ajutând astfel şi consumatorii şi întreprinzătorii să îsi
previzioneze şi catalogheze correct cheltuielile.
7 http://ec.europa.eu/economy_finance/netstartsearch/focuson/inflation/graph/static-chart-4-2_ro.html?keepThis=true&TB_iframe=true&height=620&width=800
7
Politica fiscală în UE face referire la modalitatea în care guvernele decid ce sumă de
bani doresc să încaseze, respective să cheltuie şi în cel fel, încasarea banilor fiind făcută prin
impunerea de impozituri pe bunuri, servicii sau veniturile agenţilor economici şi persoanelor,
veniturile colectate fiind redirecţionate spre investirea în domenii precum infrastructura sau
asistenţa socială. Aceste beneficii au un impact major în economie, datorită faptului că
cuantumul impozitelor şi taxelor impuse care generează veniturile guvernului reduc sumele de
bani disponibile cheltuielilor effectuate de oameni, dar când guvernul utilizează banii în
vedere eficientizării instrumentelor domeniului public, acesta introduce bani în economie.
În UE coordonarea politicilor fiscal de către guvernele statelor member, a fost
convenită în “Pactul de stabilitate şi creştere (PSC)” şi prin Tratat, cele mai importante
prevedere ale acestor documente fiind: menţinerea unui deficit bugetar sub 3% din produsul
intern brut PIB, iar datoria publică la mai puţin de 60% din PIB.
Figura nr…: deficitele bugetare în zona euro pentru perioada 1992-2009 exprimată în
procente din PIB8
După cum putem observa în graficul de mai sus înainte ca ţarile din blocul European
să adopte moneda europeană, deficitele bugetare ( calculate ca diferenţă dintre veniturile şi
cheltuielile bugetare), erau mari, însă după câţiva ani de pregătiri pentru adoptare deficitele în
anul 1998 erau vizibil mai reduse faţă de perioada 1992. După lansarea monedei euro, în
8 http://ec.europa.eu/economy_finance/focuson/inflation/how_ro.htm
8
1999 observămcă deficitele bugetare au fost ţinute sub controlul limitative de 3%, dar pe
fondul crizei europene din 2008 în unele ţări deficitul bugetar a crescut în anul 2009.
La nivelul Uniunii Europene politica fiscal şi monetară este subordonată tratatului de
în fiintarea a Comunităţii Europene care prevede eliminarea taxelor vamale între ţările
membre şi asigurarea liberei concurenţe în cadrul pieţei commune,în acest sens av ndu-
se în vedere imporzitele indirect manifestate sub forma TVA şi accizelor, impozitele directe
fiind subordinate scopului de neafectare a liberei concurenţe pe piaţă.
Pentru a exemplifica mai bine scopurile urmărite, voi face o scurţa analiză a politicilor
antiinflaţioniste aplicate de unele ţări din Europe membre ale Uniunii Europene. Voi începe
cu analiza politicilor aplicate de către Germania în cazul combaterii inflaţiei. După cele două
războaie mondiale economie Germaniei intră într-un lung process de revitalizare, inflaţia
atingând cote alarmante datorită pagubelor de după război (datoriile mari accumulate în
timpul conflictelor) şi masei monetare exagerate din circulaţie. În vederea combaterii inflaţiei
Germania şi –a îndreptat atenţia în aplicarea unor politic monetare şi bugetar-fiscale prioritare
pentru a depăşi situaţia, autorităţile reducând deficitul bugetar, cheltuielile statului au fost
acoperite prin majorarea impozitelor, preţurile se stabilizează, rata anuală a inflaţie
încadrându-se frecvent in intervalul 1% -3%, iar o dată cu adoptarea monedei EURO în anul
2002, economia se stabilizează mai mult, nivelul inflaţionist păstrându-si nivelul scăzut şi în
următorii ani. Începând cu anul 2008 politicile antiinflaţioniste urmăresc stabilizarea
preţurilor, revizuirea politicii fiscale, scăderea ratei şomajului şi eliminarea evaziunii fiscale.9
În Cehia, principalul obiectiv al politicilor antiinflaţioniste se reflect în necesitatea creşterii
stabilităţii preţurilor, iar politicile fiscale şi în domeniul veniturilor, şi-au arătat primele
succese, o dată cupublicarea primului raport de inflaţie al BNC (Banca Naţională Cehă), când
conform datelor publicate în perioada 1993-1998 deficitul bugetar s-a situate în fiecare an sub
2 %. Anii următori aduc în prim plan aplicarea unor politici monetare ca instrument folosit în
frânarea inflaţiei, apoi trecând la regimul de ţintire directă a inflaţiei, încercând constant să
armonizeze politicile BNC cu cele ale Băncii Centrale Europene, principalul instrument de
politică monetară devenind rata dobânzii
În Ungaria, începând cu anul 2001 principalul ţel al politcii monetare este acela de
stabilitate a preţurilor, conform noului statul al BNU (Banca Naţională a Ungariei), banaca
central acordând sprijin Guvernului ungar doar în măsura în care aceasta nu punea în pericol
9 www.oecd.org
9
atingerea ţintei de inflaţie. Măsurile fiscale aplicate în domeniul inflaţiei s-au dovedit
insuficiente în atingere ţelului, deşi în timp acestea s-au îmbunătăţit, iar politicile adoptate
înaintea introducerii ţintirii directe a inflaţiei au avut un character prudent, dovadă fiind şi
majorările salariale de numai 1,5% în termini reali,ca urmare a politicii salariale promovate. 10
Prin aplicarea acestor politici fiscal unitar se urmăreşte atingerea unor obiective
privind reducerea inflaţiei în ţările membre UE şi păstrarea unui nivel de trai ridicat pentru
toţi cetăţenii săi. Cel mai important obiectiv pe termen lung al politicilor fiscale fiind
reprezentat de inlăturarea diferenţelor în ceea ce priveşte cotele şi metodele de aplicare a
impozitelor indirecte, în cadrul impozităriilor directe se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale
şi evitarea duble impuneri şi păstrarea bugetelor echilibrate la nivel de ciclu economic.
INFLATIA SI POLITICILE INFLATIONISTE IN ROMANIA
Dupa cum am văzut din capitolele anterioare în România evoluţia inflaţiei a avut un
parcurs schimbător, daca la începutul anilor ’90 trecea de valorile de 150%, în 2011 a ajuns la
3.14%, un nivel redus comparative cu perioadele precedente. Datorită situaţiei economice
fragilă în care se află ţara noastră, de-a lungul anilor s-au introdus drept răspuns la ridicarea
valorilor inflaţiei o serie de politici care au acţionat atât asupra cererii, cât şi asupra ofertei în
vederea limitării efectelor negative pe care inflaţia le are asupra populaţiei ţării.
Începând cu anii 1990 în România se trece de la o economie centralizată la una de
piaţa, caracterizată prin revendicări salariale, descentralizarea economiei nationale,
privatizarea sectoarelor economice, liberalizarea treptată a preţurilor care au avut un effect
negative asupra economiei naţionale, creând dezechilibre economice în domenii precum:
formarea preţurilor, ocuparea forţei de muncă, balanţa deplăti şi în final afectând întreaga
creştere economic a ţării.
La 1 noiembrie 1990 când se dă startul liberalizării preţurilor bunurilor de consum, se
dă startul şi unui process lung de inflaţie, care culminează cu valorile de peste 3 cifre din
primii ani de tranziţie, datoraţi în primul rând creşterii accelerate a preturilor datorită lipsei
generalizate de produse de la începutul anilo ’90 dar şi schimbărilor în impozite petrecute
precum creşterea cotei TVA la 1 iulie 1993, moment în care preţurile bunurilor de consum şi
10 ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAŢIEI ÎN REPUBLICA CEHĂ, POLONIA ŞI UNGARIA: IMPLEMENTARE ŞI PERFORMANŢE, BNR 2004
10
serviciilor cresc cu aproape 20%. Perioada următoare se carcterizează prin implementarea
diferitelor metode de reducere a inflaţiei, care au success, drept urmare rata anuală a inflaţiei
scxade simţitor în următorii ani.
În perioada 1993-1995, se aplică o politică monetară antiinflaţionistă acţionată prin
intermediul băncilor, care operau cu nivelul dobânzilor la creditele bancare. Banca centrală
implementează o politică agresivă de acordare a creditelor catre băcncile comerciale, prin
operarea unor rate a dobânzii excesiv de ridicate, ce determină băncile să acorde credite mai
putine cetăţenilor şi doar în situatii extreme, costurile fiind foarte ridicate pentru aceştia.
In 1995 se produce o reorientare a politicii de creditare, prin reducerea ratei dobânzii
de refinanţare cu până la 50 de procente, a cărei finalitate a dus la îndatorirea pe termen scurt
a întreprinderilor, dar şi crearea de noi locuri de muncă, şomajul în acea perioadă ajungând la
un nivel foaarte scăzut (sub 10%), în timp ce rata medie anuală a inflatiei ajunge la cel mai
mic nivel de după anii 1990, înregistrând valoarea de 2.1%.
Anul 1996 aduce o creştere a inflaţiei în România de mai bine de 3%, iar spre sfârşitul
anului când are loc liberalizarea cursului valutar, fiind primul an în care România lansează pe
piaţa financiară internaţională primele obligaţiuni, această rata a inflaţiei continuă să crească.
În 1997 BNR introduce în circulaţie o cantitate de monedă suplimentară şi măreşte rata
dobânizii de refinanţare. BNR a fost nevoită să intervină prin introducerea masei monetare
suplimentare, ca masură monetară, pentru a creşte încrederea în moneda naţională.
Anii 1998-2000 sunt reprezentaţi de incercările de controlare a ratei inflaţiei prin
introducerea politicilor monetariste, dar preţul plătit se reflect în devalorizarea rapidă a leului
national în raport cu dolarul American, obiectivele principale urmărite în această perioadă
fiind raportate la mărirea vitezei de circulatie a monedei şi stagnarea creşterii generale a
preţurilor, corroborate cu măsuri de intensificare a privatizării şi atragere de investiţii, politici
valutare aggressive îndreptate spre mărirea rezervelor valutare şi susţinerea monedei naţionale
şi restabilirea băncilor de stat şi private. Conform datelor disponibile, în obiectivele
Guvernului din acea vreme erau incluse printer altele: stabilizarea preţurilor, diminuarea
şomajului, creşterea economic reală, echilibrarea balanţei de plăti etc.
Politica fiscală aplicată în ţara noastră incepând cu 1990 s-a concentrate pe obţinerea
veniturilor bugetare mai ales din colectarea impozitelor indirecte, TVA ocupând pană la 46%
din acestea. Perioada 1993-1994 aduce un deficit bugetar atins de aproape 20%, perioada
11
următoare fiind marcată de scăderea veniturilor colectate din impozitele indirect şi cresterea
veniturilor colectate din impozitele directe (peste 50% în 1996), în 1997 se apelează la
introducerea unor politici de reducere şi acordare de facilităţi în ceea ce priveşte impozitul pe
profit, politică ce duce la dezvoltarea economiei naţionale şi redresarea acesteia.în anul 2000
micşorarea TVA de la 22% la 19% adduce o creştere a preţurilor de aproximativ 3 procente.
Anul 2005 aduce o nouă viziune asupra politicilor necesare a fi implementate în
vedera combaterii şi limitării efectelor negative ale inflaţiei, punându-se în evidenţă aplicarea
unei politici de ţintire direct a inflaţiei. Până în 2005 politica adoptată de BNR în reducerea
inflaţiei se baza pe ţintirea agregatelor monetare , dar folosirea cursului de schimb ca ancoră
antiinflaţionistă şi operarea cu nivelul ratei dobânzilor a devenit impracticabil datorită
efectelor din prima perioadă de tranziţie la economie de piaţă. Contextul economic în care se
afla nivelul ratei inflatiei în 2005, a fost favirabil trecerii la aceasta metodă de ţintire direct a
inflaţiei, această politică fiind recomandată când banca centrală a redus déjà inflaţia la un
nivel apropiat de stabilitatea preţurilor, fiind o metodă ce asigură stabilitatea inflaţiei la nivel
redus. 11
Conform datelor publicate pe siteul Băncii Naţionale a României această metodă a fost
adoptată în concordanţă cu îndeplinirea etapelor premergătoare acesteia, în momentul
introducerii demostrându-se şi indeplinirea următoarelor cerinţe şi criteria care condiţionează
eficacitatea acestei strategii:12
i. “coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;
ii. acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea acestuia;
iii. întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului Statut
al BNR) şi de facto a BNR;
iv. restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi
ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
v. relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de
vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
vi. însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii bancare;
11 Inflation targeting in Romania, challenges and perspectives , MPRA 200612 http://bnr.ro/Tintirea-directa-a-inflatiei-711.aspx
12
vii. sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi
intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce
priveşte aspectele legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea
adoptării ei;
viii. conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de
funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de
transmisie monetară.”
Conform datelor publicate în noiembrie 2005, BNR alege adoptarea acestei strategii de
ţintire directă a inflaţiei datorită slăbirii relaţiei aggregate monetare-inflaţie, necesitatea
calibrării politicii monetare în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, şi nu a unor ţinte intermediare
(cum se proceda până la prezentul an) şi limitării riscurilor associate utilizării cursului de
schimb ca ancoră nominal în contextul liberalizării contului de capital. Caracteristicile
definitorii ale ţintirii inflaţiei sunt:
„Asumarea neechivocă a angajamentului faţă de stabilitatea preţurilor ca
obiectiv fundamental al politicii monetare
• subordonarea altor obiective (de exemplu, cursul de schimb) obiectivului
fundamental
• transparenţa strategiei de politică monetară prin comunicarea către public a
obiectivelor şi a deciziilor adoptate
Independenţa băncii centrale şi responsabilitatea acesteia pentru atingerea ţintei
de inflaţie
• lipsa dominanţei fiscale
• sistem banca r sănătos „ 13
Premisele care au fost benefice acestei doptări fac referire la 5 elemente: rata anuală a
inflaţiei se situa sub 10%, intrând pe palierul cu o singură cifră, BNR beneficiază de
independenţă operaţională, dezinflaţia din ultimii ani a dus la creşterea credibilităţii în BNR,
sectorul bancar a dobândtit un mediu solid şi stabil şi dominanţa fiscală nu mai reprezenta o
peroblemă, conform datelor BNR. 14
13 Politica comercială a băncii central şi bancile comerciale, Mugur isărescu, 3 noiembrie 200514 Idem 9
13
- „Particularităţile strategiei de ţintire a inflaţiei fac obiectul următoarelor:
- Reducerea ratei dobânzii de politică monetară pentru restrângerea diferenţialului
faţă de piaţa internaţională
- Creşterea flexibilităţii şi impredictibilităţii cursului de schimb
- Sterilizarea parţială a intrărilor de capital
- Rezerve minime obligatorii
- Măsuri prudenţiale şi administrative”
Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţei anuale a indicelui preţurilor
bunurilor de consum, stabilite ca punct central care au un interval de variaţie în România de
±1%, stabilirea valorilor şi evoluţia acestora fiind caracterizate de 2 etape:
- Etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare stabilite pe doi ani ca valori anuale aferente
lunii decembrie, fiind necesară în vederea consolidării dezinflaţiei şi atingerii unei
rate anuale medii a inflaţiei sustenabile pe termen mediu
- Etapa unei ţinte staţionare multiannuale de inflaţie fiind o perioadă intermediară
menită să asigure trecerea spre etapa ţintei continue de inflaţie pe termen lung
Figura nr. Proiecţia inflaţiei anuale a IPC şi intervalul de incertitudine asociat 15
15 http://bnr.ro/Proiectii-BNR-4351.aspx
14
Conform graficului, la sfârşitul anului curent, rata anuală a inflaţiei se va afla peste
ţinta anuală a inflaţiei, abia în 2013 rata anuală a inflaţiei va ajunge în intervalul de variaţie
apropiat valorii stabilite pentru ţinta de inflaţie, conform previziunilor BNR.
INFLATIA SI POLITICILE INFLATIONISTE IN POLONIA
Conform datelor diponibile în Polonia modificarea cadrului legal de conducere a
politicii monetare a reprezentat începutul tranziţiei către un regim de ţintire directă a inflaţiei,
implementat începând cu 1999, cu sase ani mai devreme faţa de România. Politica este
implementată de BNP Banca Naţională a Poloniei, a cărei scop fundamental îl reprezintă
stabilitatea preţurilor. În momentul implementării aceste strategii Polonia beneficia de o
politică fiscală echhilibrată, ca urmare a politicilor implementate în anii anteriori, reuşind să
reducă deficitele bugetare de la 5.3% în 1992 la 2.5 % în 2008. Anii 1999-2000 aduc în prim
plan o politică agresivă a dobânzilor , prin majorarea cu 6 procente a dobânzii de referinţă,
menţinută până în 2002, chiar dacă rata inflaţiei scădea. Deşi măsurile au fost implementate
corect, în Polonia nu au dat rezultatele scontate, la începutul anului 2001 înregistrându-se
tensiuni între BNP şî Guvernul ţării.
Din punctul de vedere al proceselor inflaţiei anul 2005 poate fi împărţit in două
subperioade. Pentru primele cinci luni ale anului, rata anuală a inflaţiei a rămas la un nivel
ridicat, rată ce a rezultat din creşteri de preţ din perioada anterioară aderării Poloniei la
Uniunea Europeană. Motivul din spatele creşterii temporare a inflaţiei a fost o creştere a
impozitelor indirecte la nivelurile stabilite în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene şi o
mare cerere pentru produsele alimentare externe.
Polonia a mizat în combaterea procesului de inflaţie pe politica monetară, îndreptată
mai ales pe creşterea şi consolidarea monedei naţionale în raport cu monedele etalon EURO şi
Dolarul USA, dar a implementat cu succes şi operaţiuni de open-market ( în vederea atragerii
investiţiilor ca pilon de consolidare a economiei) şî politici bancare(utlizând rata dobânzii şi
rata minimă obligatorie, banca adjustând ratele în funcţie de obiectivul necesar de atins). Apoi
şi Polonia trece la sistemul de ţintire directă a inflaţiei, stabilind targeturile anuale necesare a
fi atinse în baza indicelul preţurilor de consum (decembrie/decembrie), explicând alegerea
prin faptul că IPC a fost utilizat ca măsură a inflaţiei încă de la începutul perioadei de
tranziţie, fiind adânc înrădăcinat în percepţia publicului.
15