Istoria abordării corpului uman

Cunoaşterea alcătuirii şi funcţiilor organismului este un proces lung istoric.

Corpul uman, ca domeniu de cercetare al ştiinţelor umane, dar mai ales al istoriei şietnologiei, este relativ nou.

În Antichitate, medicii egipteni cunoşteau unele date asupra alcătuirii corpului omenesc, datorită experienţei dobândite în practica îmbălsămării.

Textele unor papirusuri arată că existenţa vertebrelor, tendoanelor, muşchilor, nervilor, organelor toracice şi abdominale, creierului, meningelor şi lichidului cefalorahidian era cunoscută încă cu 1500 de ani înaintea erei noastre.

Totuşi, metoda principală de cunoaştere a anatomiei omului a fost şi a rămas disecţia.

Dar, studiul cu ochiul liber al corpului omenesc trebuia depăşit, deoarece elementele anatomice de bază, atât la om, cât şi la celelalte vieţuitoare, animale şi vegetale sunt celulele, care în cea mai mare parte sunt invizibile cu ochiul liber.

Incă din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost mânată de curiozitate, privind cu mare interes toate fiinţele vii, de la plante până la corpul omenesc în sine. Istoria anatomiei umane este deosebit de interesantă pentru că subliniază foarte subtil, evoluţia cognitivă şi tehnologică a omenirii.

Primele structuri celulare au fost văzute abia după descoperirea microscopului în secolul al XVII-lea.

Istoria si antropologia corpului umanCorpul uman, ca domeniu de cercetare al ştiinţelor umane, dar mai ales al istoriei şietnologiei, este relativ nou. Nu îl regãsim mult mai devreme de mijlocul secolului trecutnici mãcar în cercãrile din Vestul Europei. Însã dupã al doilea rãzboi mondial, în Franţamãcar, ia naştere o adevãratã antropologie a corpului uman, cum, tot acolo, la nouvellehistoire, mereu atentã la ceea ce se petrece în domeniile învecinate, recupereazãperspectiva corporalã în cercetãrile istorice. În ceea ce priveşte spaţiul românesc, primadintre ştiinţele umane care va introduce în câmpul sãu de cercetare, în mod deliberat şisistematic, domeniul corpului este lingvistica, care în perioada interbelicã prin AtlasulLingvistic Român I şi II, dã la iveala un material extrem de bogat şi interesant privitor lacorpul uman.

De data aceasta, vârful de lance va fi constituit de istorie şi antropologie.Dar ce înseamnã istoria şi antropologia corpului uman? Deoarece practic este inepuizabilşi a fost abordat constant, într-un fel sau altul, încã de la naşterea ştiinţelor sociale. Şicum rãspunsul la întrebãrile grele se dovedeşte mai întotdeauna simplu: în momentul încare în etnologie şi istorie corpul uman începe sã fie studiat în mod intenţionat şisistematic, din acel moment putem constata naşterea, ca o orientare distinctã, a noiidirecţii de cercetare.

Prima personalitate cu o contributie semnificativă în domeniul biologiei este Alcmaeon care trăia în Crotona (azi, în sudul Italiei), în timpul secolului al V-lea Î.Hr. Alcmaeon este primul care folosește disecția în cazul cercetărilor sale stiințifice, demonstrând ca sediul inteligenței umane este în craniu, pe motiv ca, din moment ce o lovitură în zona capului afecteaza si creierul, trebuie să existe și o explicatie pentru acest lucru. Pe masura efectuarii disectiilor, Alcmaeon observă legături intre creier si ochi (nervii optici) și între ureche și gât (canalul lui Eustachio).

In anul 158, medicul grec Galen este cel care aduce contributii esentiale, chiar daca eronate, in domeniul medicinei, folosind disectiile pe porci si maimute. Prin intermediul experimentelor sale, Galen emite teoria conform careia arterele sunt umplute cu sange, in antiteza cu teoriile emise de Hipocrate care sustinea ca arterele sunt umplute cu aer pe care il transporta la diferite organe din corpul uman. Aceasta credinta era bazata pe faptul ca arterele animalelor decedate pareau sa fie goale. Teoria lui Galen sustine ca sangele continut in artere merge de la inima catre organe si de la organe inapoi la inima.

In anul 1540 Vesalius, un tanar profesor de chirurgie la Universitatea din Padua, demonstreaza inexactitatile teoriilor lui Galen in legatura cu anatomia umana, aratand ca observatiile celui din urma sunt, intr-adevar corecte pentru maimute, dar nu si pentru om. Avantajul pe care il avea Vesalius, pe langa cunostiintele medicale mult mai avansate decat cele ale lui Galen, era posibilitatea de a tipari descoperirile sale si de a distribui imaginile tiparite.

1628 este anul in care este publicata cea mai mare descoperire de pana atunci pentru anatomia umana, “Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus” (“Functia anatomica a miscarilor cordului si a sangelui la animale”) care demonstreaza ca, in organismul uman, sangele este pompat continuu, intr-un circuit extrem de precis, de catre inima. Acest circuit aduce sangele venos in ventriculul drept al inimii, iar de acolo este trimis catre ventriculul stang, prin plamani. Din ventriculul stang sangele pleaca prin artere catre diferitele zone ale corpului. Descoperirea este facuta de William Harvey. Cu toate acestea, Harvey nu reuseste sa demonstreze de ce sangele ar trebui sa fie circulat de catre inima, pentru ca oxigenul inca nu fusese descoperit.

Incepand cu anul 1489, Leonardo da Vinci, un pasionat al anatomiei umane, incepe desenul extrem de detaliat al corpului omenesc, bazandu-se pe disectiile umane pe care le efectua la morga din Roma. Pe parcursul a 25 de ani, reuseste sa disece aproximativ 30 de cadavre, pana cand, in anul 1515, Papa Leo al X-lea ii ordona sa inceteze. Important este ca Leonardo da Vinci reuseste sa descrie, in cele peste 750 de desene anatomice, structura detaliata a oaselor, a structurii musculare, a organelor interne, a creierului si chiar pozitia fetusului in uter. Studiile sale, in legatura cu inima arata ca, la acel moment, era pe punctul de a descoperi conceptul de circulatie sangvina.

PROIECT REALIZAT DE :

• Amza Andra• Marin Andrada• Mircea Monica• Rosca Roxana• Stoica Bianca

Prof coord. Roman Octavian