Glucagon

Glucagonul este un hormon polipeptidic cu 29 aminoacizi, produs în celulele α pancreatice. Preproglucagonul precursor conţine în secvenţă, alţi hormoni intestinali, procesaţi diferenţiat, cu specificitate tisulară.

Glucagonul circulant are t ½ 3-6 minute, cu valori mai mari in diabetul zaharat. T½ la administrare i.v.; i.m. şi intranazal sunt de 6,6 minute; 28,6 minute respectiv 13,8 minute. Glucagonul este inactivat extensiv in plasmă, ficat, rinichi si alte ţesuturi.

I. Reglarea secreţiei şi eliberării Cei mai mulţi aminoacizi alimentari stimulează eliberarea de glucagon, dar şi de

insulină. Glucoza este inhibitorul cel mai puternic de glucagon, mai ales pe cale orală. Glucoza nu are effect în diabetul zaharat de tip I, netratat sau decompensat. Acizii graşi liberi, corpii cetonici şi somatostatina sunt inhibitori eficienţi ai eliberării glucagonului. Hipoglicemia stimulează secreţia de glucagon.

II. Efectele glucagonului Pe metabolismul intermediar, glucagonul favorizează procesele metabolice, prin

mobilizarea resurselor celulare. Glucagonul creşte glicemia, prin stimularea glicogenolizei şi a gluconeogenezei hepatice. Creşte disponibilul de acizi grasi liberi prin stimularea lipolizei. Deasemenea stimulează cetogeneza. In diabetul zaharat de tip 1 necontrolat concentraţiile plasmatice de glucagon sunt crescute ceea ce creste si mai mult hiperglicemia.

Glucagonul stimulează forta de contractie a cordului si creste frecventa cardiaca independent de mecanismele adrenergice. Pe musculatura gastro-intestinală are effect relaxant.

III. Preparate farmaceuticeGlucagen® Hypokit ; flac. pulb. inj.1 mg

Ataşat seringă preumplută

IV. Indicaţii terapeuticePrincipala indicaţie terapeutică a glucagonului o constituie tratamentul

hipoglicemiei severe insulinice. Glucagonul se indică la pacienţii cu stare generală alterată, eventual în comă, care nu pot ingera soluţii cu glucide, iar accesul i.v. este problematic. Glucagonul se administrează s.c., i.m., sau i.v., 1 mg la adult şi la copiii peste 25 kg şi 0,5 mg la cei sub 25 kg. Dacă răspunsul terapeutic nu apare în 10 minute, se insistă asupra administrării i.v. de glucoză concentrată, chiar dacă doza de glucagon poate fi repetată. După revenirea din comă, soluţiile glucozate se administrează oral pentru refacerea rezervelor hepatice de glicogen şi prevenirea hipoglicemiei secundare.

Glucagonul a fost administrat profilactic, în doze mici, la copiii diabetici cu risc crescut de producere a hipoglicemiei, ca urmare a unor boli gastro-intestinale sau prin reducerea aportului de carbohidraţi. Hipoglicemia la nou născut beneficiază de glucoză i.v., iar glucagonul se administrează numai la cei cu hipoglicemie hiperinsulinemică

persistentă şi puţin influienţată de glucoză. Glucagonul este mai puţin eficace în hipoglicemiile acute de altă cauză decât supradozarea insulinei. Glucagonul nu corectează hipoglicemia etanolică, fiind inhibat de etanol. Deşi a fost sugerată utilizarea glucagonului ca tratament de elecţie în hipoglicemii, mai ales în cele hiperinsulinemice, administrarea i.v. de soluţii glucozare rămâne pe prim plan. Răspunsul la glucagon se produce relativ lent (10-20 minute), este de scurtă durată (20-30 minute) şi este condiţionat de rezervele hepatice de glicogen.

Glucagonul acţionând ca antagonist fiziologic, poate interveni asupra funcţiilor blocate farmacologic. Pe cale i.v. a fost administrat în tratamentul supradozării cu antagonişti de calciu, cu predictibil effect pe cordul deprimat. Lipsind studiile clinice concludente, această modalitate terapeutică nu este de primă alegere.

Supradozarea cu beta-adrenolitice, însoţită de alterarea funcţiei cardiace, poate beneficia de tratamentul cu glucagon. Hormonul creşte cAMP intracellular, pe altă cale de semnalizare decât receptorii beta adrenergici, exercitând efecte inotrop şi cronotrop pozitive. Se administrează în bolus i.v. 2-10mg (0,05-0,15mg/kg la copil), urmate de perfuzarea cu 0,05 mg/kg/oră. Glucagonul nu este considerat util în tratamentul obişnuit al insuficienţei cardiace.

Glucagonul poate controla evoluţia şi simptomatologia cardiovasculară, în şocul anafilactic, la pacienţi trataţi cu beta-adrenolitice, la care adrenalina este de obicei ineficace. Au fost raportate efecte excelente asupra hipotensiunii arteriale în reacţiile anafilactoide la substanţe de contrast iodate.

Efectul relaxant pe musculatura netedă gastro-intestinală a sugerat utilizarea glucagonului pentru evacuarea corpilor străini sau a maselor alimentare compactate la nivelul esofagului inferior. Din păcate rezultatele au fost defavorabile. De asemenea, glucagonul are acţiune antispastică în diverticulitele acute şi în diskineziile biliare.

Utilizarea glucagonului în scop diagnostic se bazează tot pe relaxarea musculară digestivă produsă de glucagon. Glucagonul este folosit în explorarea imagistică a tractului digestiv. Actualmente, testările funcţionale ale hipofizei (secreţia de somatotrop) şi ale medulosuprarenalei (eliberarea de catecolamine în feocromocitom) sunt considerate inadecvate, chiar riscante.

Efecte adverseLa doze mari, injectate i.v.. pot apărea greţuri şi vărsături. Glucagonul poate

accentua hipoglicemia din insulinom. Poate produce hipopotasemie.

ContraindicaţiiGlucagonul se contraindică ân feocromocitom, deoarece eliberează catecolamine

cescând intempestiv valorile tensionale. La copiii cu glicogenoză de tip I, cu deficit de glucozo-6-fosfatază produce acidoză metabolică cu creşterea acidului lactic seric. Poate agrava aparent paradoxal hipoglicemia din insulinom şi cea consecutivă supradozării sulfamidelor antidiabetice, deoarece eliberează insulină.

2