1

CONSILIERE - Curs I

1. Definitii

2. Relatia consiliere – psihoterapie - educatie

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

1. Asistenţa psihopedagogică în şcoală

Termenul de asistenţă desemnează situaţia de a fi permanent alături de cineva, iar conceptul de

asistenţă implică acţiunea individualizată bazată pe cunoaşterea obiectivă a cazului şi pe

posibilitatea de a interveni eficient.

Din punct de vedere etimologic cuvântul asistenţă provine din verbele latine assisto-ere şi

adsisto-ere care înseamna a veni lângă, a sta lângă, a fi lângă.

În sens larg termenul de asistenţă reprezintă ansamblul acţiunilor organizate pe plan social cu

scopul de a se asigura condiţii optime pentru individ sau de a preveni şi înlătura situaţiile de

suferinţă din viaţa persoanei.

În funcţie de specificul obiectivelor urmărite şi de situaţia vizată s-au conturat mai multe

tipuri de asistenţă :

A. Asistenţa medicală care include ansamblul măsurilor şi îndrumărilor ce se referă la

dezvoltarea biofiziologică, la starea, de sănătate la condiţiile şi regimul de viaţă precum şi la

deciyiile dependente de aceşti factori. Asistenţa medicală este oferită de către medic şi

personalul din sistemul sanitar.

B. Asistenţa socială se acordă atunci când este vorba de probleme în legătură cu înţelegerea

transformărilor care au loc în societate, de probleme de natură materială sau culturală, de

modul de viaţă al familiei individului, de problemele de socioterapie, etc.

C. Asistenţa psihologică se acordă atunci când existâ probleme ce ţin de caracteristicile de

personalitate, de prevenirea sau de dezvoltarea unor situaţii stresante şi înlăturarea

consecinţelor acestora, de înţelegerea structurii psihologice a individului, de deciziile ce

trebuie luate în funcţie de aptitudinile sau de dominantele personalităţii. După M. Golu

asistenţa psihologică trebuie să fie unitatea a 3 secenţe operaţionale : diagnostic-

constatativă, formativ-profilactică şi terapeutică-recuperatorie.

D. Asistenţa pedagogică se acordă atunci când se ridică probleme ce ţin de educaţie şi instruire,

de regimul educativ, de tratarea diferenţiată a unor cazuri date , de stabilirea nivelului de

pregţtire al elevilor, etc. Acţiunile de asistenţă psihopedagogică pot fi exercitate în mod

direct, prin contactul nemijlocit dintre specialist (consilierul şcolar, profesorul) şi persoana

2

asupra căreia se exercită, fie în mod indirect prin intermediul altor persoane.Eficienţa acestor

acţiuni depinde în foarte mare măsură de nivelul de colaborare dintre instituţiile implicate

(grădiniţă, familie, şcoală, centre de asistenţă psihopedagogică, etc).

Obiectivele fundamentale ale asistenţei psihopedagogice vizează:

- consolidarea stării de sănătate fizice şi psihice ale fiecărui elev

- facilitarea procesului de adaptarea socială şi şcolară şi ameliorarea relaţiilor copilului cu

şcoala, familia şi societatea

- crearea condiţiilor psiholgice de accesibilitate pentru diferitele acţiuni formative desfăşurate

la nivel general

- sprijinirea elevului în procesul orientării sale şcolare şi profesionale

Instituţiile care realizează aceste obiective sunt Centrle Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică

(C.J.A.P.) care desfăşoară următoarele tipuri de activităţi :

- consilierea elevilor, părinţilor şi a cadrelor didactice în probleme ce ţin de orientarea şcolară

şi profesională

- organizarea şi realizarea programului pentru orientarea carierei elevilor, inclusiv pentru copii

din mediul rural şi pentru cei dezavantajaţi din punct de vedere material sau cultural

- strângerea datelor ce privesc dinamica profesiilor la nivel de judeţ şi folosirea acestora în

munca de consiliere şi orientare

Importanţa deosebită pe care o prezintă acţiunile de sistanţă psihopedagogiecă este determinată

de valoarea pe care o are pentru şcoală procesul de adaptare a copilului la complexitatea

activităţii instructiv educative.

2. Relaţia dintre consiliere, psihoterapie şi educaţie

În sens larg consilierea este acţiunea psihopedagogică de ajutor în viaţa şi dezvoltarea

omului, alături de psihoterapie şi educaţie. Toate aceste 3 forme de sprijin îl ajută pe individ să

înveţe cum să îşi modifice sentimentele, atitudinile, gândurile şi comportamentele pentru a avea

o viaţă psihică echilibrată şi, prin urmare o existenţă mai bună.

În esenţă consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi o profesiune emergentă acesteia.

Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaţi într-un anumit grad de confuzie sau

intr-o stare de stres care doresc să discute să rezolve acestă problemă. Consilierea se bazează pe

persuasiune şi pe respectarea libertăţii de opţiune a celui consiliat.

2.1 Relaţia dintre consiliere şi psihoterapie

Anumiţi autori printre care şi C. Rogers susţin că termenii de consiliere şi psihoterapie

sunt mai mult sau mai puţin sinonimi deoarece se referă la aceiaşi metodă fundamentală : o serie

de contacte indirecte cu individul care încearcă să îl ajute să îşi modifice atitudinile şi conduita.

3

Dintr-o astfel de perspectivă C. Rogers spune că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt

echivalenţi sau aproape echivalenţi. În schimb, alţi autori încearcă să diferenţieze consilierea de

psihoterapie prin compararea definiţiilor. Analizând definiţiile C.H. Patterson discută

asemănările şi deosebirile prin prisma a 4 criterii :

A. Severitatea problemei - mulţi autori consideră consilierea o activitate care îi ajută pe indivizii

normali să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării personalităţii lor iar

psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave,

persoane a căror dezvoltare emoţinală a fosta grav afectată. O astfel de distincţie a fost

susţinută teoretic de M.E. Hahn şi acceptată în 1956 de către Asociaţia Psihologilor

Americani. După opinia celor doi autori consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia

pe cei care deviază de la normalitate.

B. Natura problemei acestuia – natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce se face în mod

practic este consiliere sau psihoterapie, din această perspectivă consilierea se ocupă în

principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului şi, deci, de natură

situaţională, în timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele şi diversele stări emoţionale

ale persoanei, atitudinile acesteia. Aşadar, consilierea este centrată pe probleme cognitive, iar

psihoterapia este centrată pe probleme afective ale persoanei, dar această distincţie nu este

solidă deoarece nu toate problemele orientate spre realitate sunt de natură cognitivă.

C. Scopurile urmărite în cadrul celor două activităţi – unii autori consideră că problematica

scopurilor celor două activităţi este relativ confuză, în timp ce L.E. Tyler încearcă să

demonstreze că psihoterapia este direcţionată spre o schimbare de personalitate iar

consilierea urmăreşte să îl facă pe individ să folosească şansele pe care le are pentru a face

faţă problemelor vieţii.

D. Metodele şi tehnicile utilizate – majoritatea specialiştilor susţin că nu există tehnici utilizate

numai de consilieri sau numai de psihoterapeuţi ci ambele apelează la metode şi tehnici

similare.

În concluzie, deşi există numeroase asemănări între consiliere şi psihoterapie cele două

activităţi nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit şi nu un caz limitat al

psihoterapiei, cei care susţin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur psihologică.

În realitate, consilierea şi psihoterapia au atât asemănări cât şi deosebiri după : finalitate,

adresabilitate şi metodologie.

Sub aspectul finalităţii cele două activităţi urmăresc să ajute prin mijloace psihologice şi

pedagogie o persoană în rezolvarea unor probleme critice.Când problema este de dificultate

mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când problema este de dificultate mai redusă se va

apela la consiliere. Însă ambele activităţi au la bază stailirea unei relaţii interpersonale între cel

4

care solicită asistenţă psihologică şi cel care o oferă. De obicei consilierea urmăreşte rezolvarea

unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o unitate nosologică anume, cum ar fi

înlăturarea unor atitudini şi sentimente negative. Psihoterapia intervine în rezolvarea unor

probleme de mai mare profunzime şi amploare, cum ar fi: întârirea personalităţii la indivizii

anxioşi, angoasaţi şi hipersesnibili; întărirea conştiinţei prin dezvoltare sentimentului de bine în

caz de boală; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi bolile somatice.

Din punct de vedere al adresabilităţii şi consilierea şi psihoterapia se adresează niveluilui

conştient al organizării psihice şi se preocupă de problemele actuale ale persoanei. Totuşi unele

modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai în adâncime efectuând

sondaje în trecutul şi inconştientul individului.

Din punct de vedere al metodologiei utilizează modalităţi asemănătoare uneori chiar identice

cum ar fi comunicarea verbală, persuasiunea şi convingerea, cooperarea,precum şi majoritatea

tehnicilor specifice celor trei abordări generale ale consilierii şi psihoterapiei: psihodinamică,

comportamentală şi umanistă. Totuşi în unele cazuri psihoterapia are coordinate metodologice

mai riguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai liber deoarece este de cele

mai multe ori situaţională.

2.2 Relaţia dintre consiliere şi educaţie

Consilerea este o funcţie esenţială a întregului proces de educaţie, practica şcolară arată faptul

că relaţiile educatorului cu copilul se pot modifica radical şi pot intensifica educaţia pe o anumită

direcţie sau se pot axa pe o problemă determinată de educaţie. În multe privinţe educaţia este centrul

actvităţii de consiliere uneori identificându-se cu consilierea.

Însă, educaţia are în vedere viitorul celui educat, iar consilierea are în vedere mai ales

prezentul acestuia drept urmare educaţia nu se identifică cu consilierea. Relaţia dintre educatorul

matur şi copilul sau adolescentul constituie baza relaţiei pedagogice în timp ce consilierea se

desfăşoară în contextul relaţiei de consiliere. Această relaţie este empatică, bazată pe cooperare şi pe

căutarea împreună a soluţiei la problemele clientului.

Sub aspect diferenţial consilierea este o activitate dezvoltată în direcţia care acordă prioritate

recuperării problemelor şi conflictelor, iar pedagogia oferă ajutor dezvoltării copilului aflat într-o

stare psihică normală.

2.3 Diferenţele tipice dintre consiliere psioterapie şi educaţie

Există 6 criterii de diferenţiere a celor trei modalităţi de sprijin :

1. Motivele care stau la baza celor trei activităţi, celei educative rezidă în stadiul în stadiul unei

persoane aflate într-un moment temporal al procesului evolutiv şi în nevoia de a reduce distanţa

dintre această situaţie reală şi cea ideală a unui stadiu superior de dezvoltare – acţiune realizată

prin învăţare. Consilierea este necesară în situaţii de dificultate şi în problemele acute simţite în

5

plan subiectiv de către elev ca o povară sau ca ceva ce presupune soluţii dificile (situaţia în care

se află la răscruce de drumuri, alegerea este dificilă ; situaţia în care a ales un drum greşit şi nu

este capabil să îl treacă singur ; situaţia în care comportamentul elevului dă naştere la conflicte.

Psihoterapia devine necesară atunci când dificultăţile şi problemele produc stări de criză.

2. Persoanele implicate în cele trei activităţi de sprijin. Educaţia se desfăşoară intensiv în primii

ani de viaţă şi dezvoltă la copii şi adolescenţi personalitatea în conformitate cu idealul pedagogic

al comunităţii sociale.Consilierea se centrează pe problemele care pornesc de la dificultăţiile de

alegerea până la diverse forme de comportament deviant, iar psihoterapia se adresează

persoanelor ajunse în stare de criză personală îi existenţială.

3. Din perspectiva scopurilor urmărite, educaţia vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii

copilului în plan cognitiv afectiv şi psihomotor. Consilierea vizează sprijinirea subiectului

pentru ca acesta să îşi rezolve singur problemele cu care se confruntă iar scopul psihoterapiei

este restructurarea personalităţii individului pornind de la o situaţie de tulburare gravă,

generalizată.

4. Sub aspectul timpului caracteristic, educaţia este un proces relativ continuu desfăşurat intens

în primele decenii de viaţă şi prelungit apoi sub forma educaţiei permanente. Consilierea este un

proces discontinuu şi relativ scurt iar psihoterapia este, de asemenea, discontinuă în comparaţie

cu educaţia dar durata ei este de obicei mai lungă decât cea a consilierii.

5. În ceea ce priveşte mjloacele utilizate, mijloacele educaţiei reprezintă ajutoare pentru

dezvoltarea personalităţii copilului şi adolescentului, consilierea recurge la mijloace de incitare

şi de sprijin iar psihoterapia realizează mai întâi o muncă de înlăturare a obstacolelor pentru a

putea folosi ulterior alte forme de sprijin.

6. În ceea ce priveşte rolurile jucate de persoanele implicate, în relaţia educaţională (educator-

educat), în relaţia de consiliere (consilier-client), relaţia psihoterapeutică (psihoterapeut-

pacient).

În relaţia de consiliere este vorba de ampatie, este o relaţie de roluri sensibil egale, în cadrul

căreia subiectul consiliat poate decide cu mai multă libertate şi spontaneitate în vederea rezolvării

problemelor.

În concluzie, poziţia consilierii în contextul activităţilor de sprijin psihopedagogic este una

intermediară, între educaţie şi psihoterapie.Din această poziţie consilierea se poate apropia uneori de

educaţie şi alteori de psihoterapie, fapt pentru care în domeniul consilierii se vorbeşte de două

variante, una mai educativă şi alta mai terapeutică, carianta educativă a fost multă vreme

marginalizată dar în ultimul timp a câştigat teren mai ales în spaţiul şcolar,iar varianta terapeutică a

consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinţific şi instituţional.

6

CONSILIERE - Curs II

3. Principiile si scopurile consilierii

4. Etapele unui demers de consiliere

5. Deschiderea şi închiderea interviului sau a şedinţei de consiliere

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

În realizarea consilierii psihopedagogice se are în vedere analiza abordărilor şi concepţiilor

generale ale consilierii punându-se accentul pe factorii cognitivi şi de gândire, pe experienţă şi

sentimente sau pe acţiune şi comportament . Practicienii din domeniul consilierii trebuie să acorde

atenţie la ceea ce subiectul gândeşte , simte şi face , motiv pentru care majoritatea consilierilor

contemporani adoptă abordări şi modele de consiliere care provin din mai multe modele de

consiliere , abordarea eclectică ( eclectic = extras din mai multe surse ). Aşadar persoana care

realizează consilierea psihologică în şcoală trebuie să aibă drept obiectiv principal sprijinirea

subiectului ( elev, profesor, părinte ) să se integreze eficient în viaţa cotidiană şi să promoveze relaţii

pozitive cu cei din jurul său . Procesul de consiliere psihopedagogică vizează dezvoltarea la subiect

a unui sistem coerent de scopuri in viaţă şi întărirea comportamentului intenţional, o persoană

orientată spre scop este capabilă să pună în acţiune modele alternative de comportament, să

abordeze probleme de viaţă din perspective diferite fără a se bloca în anumite situaţii .

1. Principiile şi scopurile consilierii psihopedagogice în şcoală

1.1 Principiile consilierii

Pentru ca relaţia dintre consilier şi elev să fi eficientă consilierul trebuie să respecte în activitatea

sa de consiliere şcolară câteva principii fundamentale :

A. Responsabilitatea pentru dezvoltarea clientului îi revine acestuia şi nu consilierului. Încă de

la început consilierul trebuie să manifest respect pentru clientul său, să-l accepte ca pe un

individ unic, cu calităţile şi defectele sale, să respecte dacă clientul va avea succes sau va

eşua în activitatea de consiliere. Consilierul trebuie să informeze clientul că activitatea de

consiliere poate avea rezultate pozitive numai în condiţiile în care clientul seva implica

activ în propria sa dezvoltare. În cazul unui eşec consilierul evită să se autoblameze

deoarece de multe ori eşecul poate fi generat de cauze de ordin social ( familia, grupul

şcolar etc ) .

B. Relaţia de consiliere este permisivă. Permisivitatea relaţiei constă în acordarea libertăţii

propriilor sale idei şi concepte, opinii şi convingeri de către consilier clientului, în caz

contrar relaţia de consiliere dobândeşte dimensiuni coercitive.

7

C. Consilierul trebuie să gândească problemele clientului împreună cu acesta. Consilierul

trebuie să facă distincţia între „ a gândi cu ”, „a gândi despre ”, „ a gândi pentru cineva ”

adică consilierul trebuie să gândească împreună cu clientul problemele acestuia. Datoria

consilierului este de a evita pe cât posibil „să gândescă despre” client.

D. Aplicarea consecventă a tuturor principiilor şi regulilor în conformitate cu idealurile şi

valorile democratice. Conform acestui principiu consilierul trebuie să accepte clientul aşa

cum este el în realitate, cu calităţile şi defectele sale, de asemenea el va manifesta un respect

real pentru drepturile clientului.

1.2 Scopurile consilierii psihopedagogice în şcoală

Consilierea are un rol proactiv şi încearcă :

1. Să prevină situaţiile de criză personală sau educaţională în şcoală.

2. Urmăreşte dezvoltarea personală, educaţională şi socială a elevilor.

3. Urmăreşte dezvoltarea mentală a elevului şi înţelegerea că acest lucru este jalonul său

principal de atins.

Scopurile pot fi grupate şi descrise pe 4 nivele relativ distincte :

a) Scopurile fundamentale au aplicabilitate globală pentru toţi elevii aflaţi în consiliere şi pe tot

parcursul unui ciclu de şcolaritate consilierul va permite elevului să îşi recunoască forţele şi

capacităţiile sale, limitele, să aibă o atitudine pozitivă faţă de situaţia sa reală, să se adapteze

la mediul în care trăieşte, să îşi exprime opţiunile sale în concordanţă cu ceea ce vrea, poate

şi trebuie să facă.

b) Scopurile formulate de părinţi bazate pe comportamentele curente ale copilului şi pe

rezultatele sale şcolare deoarece părinţii doresc pentru copii lor ca întotdeauna să înveţe mai

bine.

c) Scopurile stabilite de consilier, apar, de regulă, ca o consecinţă a ipotezelor consilierului

ipoteze ce privesc cauzele pentru care elevul manifestă anumite atitudini şi comportamente

indezirabile. Deoarece, uneori, ipotezele consilierului în procesul de consiliere pot fi greşite

se impune ca în permanenţă scopurile stabilite de consilier să fie reactualizate.

d) Scopurile elevului apar în timpul unor şedinţe de consiliere, este voba despre scopuri proprii

copilului, generate de materialul cognitiv şi afectiv adus de el în şedinţa de consiliere.

Scopurile elevului vor avea întotdeauna prioritate faţă de scopurile consilierului şi cele ale

părinţilor. Stabilirea scopurilor în cadrul activităţii de consiliere este de dorit să fie un proces

consultativ şi interactiv, cu participarea elevilor şi părinţilor acestora.

2. Stabilirea scopurilor în procesul de consiliere

8

Încă de la debutul procesului de consiliere, consilierul trebuie să înceapă, împreună cu

clientul, formularea scopurilor care urmează să fie atinse. Scopurile iniţiale pot fi modificate în

cursul procesului de consiliere în urma înţelegerii mai profunde a problemei, precum şi a dezvltării

unor atitudini şi comportamente noi care vor elimina treptat respectiva problemă cu care se

confruntă clientul. Scopurile care pot fi formulate în procesul consilierii pot fi grupate în 2

categorii :

1. Scopuri – proces, care ţin de competenţele şi responsabilitatea consilierului şi

sunt legate de asigurarea condiţiilor educaţionale şi terapeutice necesare

pentru schimbarea atitudinală şi comportamentală a clientului. Ex. Stabilirea

relaţiei cu clientul, crearea unui cadru adecvat consilierii, crearea unei

empatii pentru client.

2. Scopurile - rezultat, sunt legate direct de motivele pentru care clientul are

nevoie de consiliere. Ele pot fi vagi şi imprecise sau specifice şi precise.

Procesul de exminare de înţelegere a problemei poate fi concretizat în , identificarea condiţiilor în

care a apărut problema şi identificare evenimentelor situaţionale care pot fi modificate pentru a

produce consecinţe diferite pentru client.

Participarea clientului la stabilirea scopului este o acţiune personală care necesită un efort

total din partea clientului. Uneori, clientul manifestă rezistanţă la stabilirea scopurilor, respingând

ideea stabilirii unui scop. Consilierul trebuie să plece de la premisa că întotdeauna comportamentul

omului are un scop, ca urmare putem descoperi că clientul care respinge stabilirea scopului îşi

protejează, de fapt, comportamentul său. Consilierul trebuie mai întâi să înţeleagă natura problemei

clientului după care să treacă la transformarea acestuia într-un scops au mai multe scopuri specifice.

În încercarea de a defini scopurile clientului consilierii trebuie să depăşească mai multe obstacole :

- clientul priveşte problema lui ca fiind comportamentul altcuiva

- clientul îşi exprimă problema ca pe un sentiment

- problema clientului este absenţa unui scop

- problema este că, uneori, comportamentul dorit de client este indezirabil

- problema este că clientul nu ştie că manifestarea lui comportamentală este nepotrivită

- problema clientului este un conflict de alegere

- problema clientului este interesul de a nu identifica nicio problemă

Cât mai repede posibil, consilierul şi clientul trebuie să identifice scopuri precise şi

comportamentale.

3. Etapele unui demers de consiliere

9

1. Stabilirea relatiei si cadrului in care are loc consilierea - presupune crearea unei

atmosfere de acceptanta, deschidere, empatie, securitate emotionala care invita clientul sa se

deschida si sa comunice. In prima sedinta se discuta ‘contractul’ de consiliere care ofera un

cadru de desfasurare si o structura procesului consilierii. Discutarea contractului inlcude

aspecte legate de timp, spatiu, definirea rolului consilierului, stabilirea unor scopuri initiale,

deontologie profesionala (confidentialitate) si aspecte financiare.

2. Culegerea de informatii, definirea problemei – in etapele initiale ale unui proces de

consiliere se impune un demers de evaluare a clientului si situatiei sale in scopul clarificarii

dificultatilor cu care se confrunta. Evaluarea se poate realiza prin metode diferite : fie pe

baza de convorbire, anamneza, interviu, observatie care furnizeaza informatiile necesare

clarificarii problemelor, fie pot fi adaugate probe de evaluare psihologica a personalitatii

clientului.

3. Definirea obiectivelor consilierii, a rezultatelor dorite – se bazeaza pe informatiile si

rezultatele evaluarii, intrucat clarificarea problemelor ajuta la clarificarea scopurilor;

structureaza procesul consilierii si a sedintelor care urmeaza si ajuta la alegerea strategiilor

de lucru in consiliere.

4. Interventia propriu-zisa – consta in demersul de consiliere si strategiile folosite care

trebuie adaptate clientului (ex. varstei, tipului de personalitate) si rezultatelor urmarite (ex.

depasirea unei crizei existentiale, cresterea stimei de sine etc.). Interventia este etapa cea mai

lunga si consistenta a procesului de consiliere. Durata ei variaza foarte mult in functie de cele

3 variabile implicate in procesul consilierii : clientul - consilierul - problema de rezolvat.

5. Monitorizarea evolutiei clientului, evaluari intermediare si redefinirea scopurilor –

monitorizarea este un proces continuu de raportare a evolutiei clientului si procesului

consilierii la scopurile si obiectivele inital formulate ; informatiile noi, reiesite pe parcurs,

permit re-definirea scopurilor initiale in acord cu schimbarile, transformarile care au avut loc

pana la momentul re-evaluarii situatiei.

6. Evaluarea finala si incheierea. Generalizarea si transferul invatarii – monitorizarea

continua ne indica momentul la care sunt atinse obiectivele propuse in consiliere si /sau este

indicate incheierea consilierii. In acest stadiu clientul este capabil sa transfere si generalizeze

aspectele invatate in procesul consilierii si comportamentele adaptative dobandite in viata sa.

Incheierea relatiei de consiliere este un moment important care are nevoie de o atentie si

focalizare speciala, ca o ultima etapa a consilierii in care se ‘dizolva’ transferurile, are loc

separarea si individuarea clientului. In functie de caz, incheierii i se poate aloca una sau mai

multe sedinte de consiliere.

10

Abilitatea de structurare a unei şedinţe în 5 stadii

Cel mai eficient cadru este organizarea şedinţei în 5 stadii sau etape :

1. Primul stadiu constă în stabilirea relaţiei de consiliere şi structurarea şedinţei. Tot aici se

vor preciza şi scopurile-proces care ţin de competenţa şi responsabilitatea consilierului.

2. Al doilea stadiu presupune obţinerea de informaţii, definirea problemei şi identificarea

părţilor pozitive ale clientului.

3. Al treilea stadiu îl constituie determinarea rezultatelor dorite. Este vorba aici de

scopurile-rezultat, care sunt direct legate de motivele pentru care clientul are nevoie de

consiliere. Pe măsură ce consilierul şi clientul exploarează natura unei anumite probleme,

scopul problemei trebuie să devină tot mai clar.

4. Al oatrulea stadiu constă în ezplicarea alternativelor şi găsirea soluţiilor. Scopurile sale

ţin de elaborarea unei liste cu posibilităţi de rezolvare avându-se în vedere şi stabilirea

anumtor priorităţi. Aici deprinderea cea mai utilă o reprezintă încurajarea minimală

bazată pe tehnica întrebărilor.

5. Ultimul stadiu îl constituie generalizarea şi transferul învăţării. Scopul principal este de a

ne asigura că s-a produs o schimbare în conduita clinetului şi că el va acţiona pe baza

celor învăţate.

În cazul consilierii de grup sau familie se vor ţine cont de particularităţiile celor 5 stadii :

- stabilirea relaţiei şi structurarea, consilierul trebuie să stabilească relaţii între el şi fiecare

membru al familiei, se va privi atât ca membru al familiei cât şi ca observator

- definirea problemei, consilierul va cere fiecărui membru al familiei să definescă problema

din punctul lui de vedere, după care va sumariza diferitele puncte de vedere şi va reformula

problemele individuale ca o problemă a întregii familii. Accentul trece de la individ la

interacţiunea familiei.

- stabilirea scopurilor, consilierul stabileşte scopurile comune familei

- explorarea de alternative, consilierul va asculta cu atenţie şi se va concentra asupra familiei

în ansamblul său, iar familia îşi va găsi singură soluţiile la problemele ei

- generalizarea, de obicei familile pot avea teme concrete pentru a putea pune în practică şi a

aplica acasă situaţiile discutate

4. Deschiderea şi închiderea şedinţei de consiliere

Consilierul ar trebui să ţină cont de următoarele operaţi şi acţiuni :

- să reducă anxietatea iniţială a clientului până la un nivel care să permită clientului să

vorbească despre el însuşi

11

- să fie reţinut în a vorbi excesiv

- să asculte cu atenţie ceea ce spune clientul şi să încerce reconstruirea imaginii lumii

aşa cum o descrie el

- să fie conştient de faptul că alegerea unor anumite subiecte de client îi oferă o viziune

asupra scării de priorităţi a clientului său

Consilierul trebuie să fie punctual,momentul de începere poate fi marcat de un simplu zâmbet

asociat cu o mişcare a mâinii ca o invitaţie de a lua loc. Urmează formula introductivă de salut cum

ar fi : “ Bună ziua ! Vă rog luaţi loc !„. Consilierul trebuie să lase clientului o mică pauză dându-i

şansa de a vorbi iar dacă trec mai mute secunde şi clientul nu are de gând să vorbească atunci

consilierul trebuie să iniţieze o anumită formă de comunicare.

In prima şedinţă de consiliere este foarte util să se creeze o structură minimală a procesului

de consiliere, această structură include comentarii despre limitele de timp şi despre confidenţialitate,

precum şi unele observaţii despre procedurile şi tehnicile care vor fi utilizate. Lucru care reduce într-

o mare măsură neliniştea sau anxietatea clientului. Formulele uzuale de salut recunosc dificultăţiile

începutuli dar oferă totuşi o sugestie verbală. În permanenţă, consilierul trebuie să fie pregătit pentru

scurte conversaţii banale, colaterale problemelor propriu-zise.

Încheierea şedinţei reprezintă acceptarea unor limite de timp foarte importante. De obicei

consilierul începător este nesigur asupra momentului în care trebuie să încheie şedinţa. În general,

durata eficientă a unei şedinţe de consiliere este de 45-50 de minute, maximum admis este de 1 h

după care apare saturaţia. Clientul trebuie să fie conştient de faptul că sedinţa s-a încheiat, încheierea

se referă la ceea ce a avut deja loc şi niciun material nou nu mai trebuie discutat. Excepţie se face în

cazul în care clientul prezintă o problemă care este extrem de urgentă pentru el iar el singur se

consideră incapabil să o rezolve . Consilierul poate folosi unele fraze scurte şi explicite la încheierea

unei şedinţe, cum ar fi : Se pare că timpul nostru s-a terminat pentru astăzi, Ei bine, cred că e

timpul să ne oprim aici pentru astăzi. Un alt mod de încheiere a şedinţei îl constituie îl constituie fie

concluzia trasă de client fie folosirea rezumării de consilier.

O altă strategie de încheiere a şedinţei o constituie feedback-ul reciproc. Această strategie îi implică

pe ambii termeni ai relaţiei de consiliere, consilier-client.

12

CONSILIERE - Curs III

6. Abilităţile de bază ale consilierului

7. Deprinderile fundamentale de asistare sau ascultare

8. Deprinderile fundamentale de influenţare

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

ABILITĂŢILE DE BAZĂ ALE CONSILIERULUI

În primul rand consilierul trebuie să aibă capacitatea de a construi şi menţine relaţii umane

pozitive cu cei din jur. Acest lucru presupune :

- să fie capabil să-şi rezolve problemele şi să-şi coordoneze viaţa

- să se identifice cu persoanele şi nu cu lucrurile

- să fie confidenţial şi sincer

- stilul lui de viaţă să oglindească principiile şi credinţele lui, ceea ce susţine teoretic să aplice

şi în practică

- să fie conştient de tendinţa fiecărui om de a transfera propriile sale nevoi, probleme şi

sentimente asupra celorlalţi

- să nu tragă concluzii bazate pe zvonuri şi nici sş nu dea răspunsuri superficiale problemelor

complexe

- să fie flexibil şi adaptabil la experienţe noi

- să işi asume responsabilitatea într-o relaţie, cum este cea de consilier-consiliat

- el ia decizii şi formulează concluzii bazate pe cunoştinţele actuale şi niciodată bazate pe

convingerile din trecut

- empatizează, vorbeşte cu clientul şi nu vorbeşte clientului

- el trebuie să asculte nu numai cu urechile ci cu toate simţurile

- consilierul nu încearcă să se ascundă sub faţada autorităţii şi nu dovedeşte valoare poziţiei lui

în virtutea unor succese deosebite pe care le-a avut

- el este receptiv la critică şi poate critica în mod constructiv pe ceilalţi fără să îi jignească

- el respectă autonomia, independenţa şi nevoile celorlalţi de a-şi păstra individualitatea

- acordă oricărei persoane dreptul de a-şi păstra propriile convingeri menţinând în acelaşi timp

acest drept şi pentru el însuşi

- consideră valoroasă reciprocitatea într-o relaţie, o interacţiune mutuală în care indivizii se

satisfac reciproc

13

- el acceptă că uneori poţi să pierzi în ciuda faptului că face eforturi şi investeşte emoţional

într-o relaţie deşi celălalt nu răspunde la fel

- nu este suspicios, distant, autoritar, el este democrat şi nu autocrat, înclinat să puncteze

pozitivul

Abilităţile necesare în procesul de consiliere psihopedagogică sunt : deprinderi de ascultare, de

comunicare eficientă şi de influenţare a atitudinilor, sentimentelor şi comportamentului

persoanei consiliate. Acestea pot fi grupate în două categorii : deprinderi fundamentale de

ascultare sau asistare ; deprinderi fundamentale de influenţare.

Deprinderi fundamentale de ascultare sau asistare, acestea au la bază câteva principii :

a) Necesitatea de a asculta înainte de a acţiona şi de a da sfaturi

b) Clientul va vorbi despre subiecte pe care consilierul este capabil şi doritor să le asculte

c) Consilierul trebuie să se focalizeze pe aspectele pozitive

d) Consilierul poate fi eficient dacă este sincer cu el însuşi şi încearcă să-şi definească stilul

prpiu de consiliere

e) Consilierul trebuie să câştige încrederea clientului pentru a putea să asculte eficient

DEPRINDERILE FUNDAMENTALE DE ASISTARE SAU ASCULTARE

1. Comportamentul de asistare sau deprinderea de a-l asculta pe client

( ASCULTAREA ).

Acest comportament include 4 dimensiuni principale :

- contactul vizual - atunci când vorbim cu cineva trebuie să ne uităm la el, dar nu să-l privim

fix.

- limbajul corporal atenţional – în procesul consilierii şi nu numai, 85% din comunicarea

noastră este non-verbală

- stiluri de vorbire ( vocea ) - fluxul vorbirii , volumul şi tonul vocii indică deseori interes sau

dezinteres

- comportamentul verbal – consilierul nu trebuie să introducă în discuţie un subiect nou, el

trebuie să revină la cele comunicate de client în şedinţa de consiliere şi să raspundă acestui

lucru într-un mod natural.

Consilierul trebuie să reţină faptul că stilul comportamentului de asistare diferă în plan cultural şi

individual. Exemplu : islamicii stau mai aproape unii de alţii, faţă de americani şi europeni ;

14

contactul vizual la locuitorii din sud estul SUA poate reprezenta un act ostil ; tonul vocii standard al

englezilor poate fi plictisitor pentru cei de origine latină.

Aşadar comportamentul de asistare este un fenomen cultural universal, deprinderile de

asistare se manifestă diferit la persoanele aparţinând unor culturi diferite. Scopul consilierului pe

parcursul unei şedinţe de consiliere este de a fi un bun ascultător. În realizarea acestui scop

consilierul trebuie :

- să utilizeze un contact vizual variat pentru a comunica cu clientul

- să menţină o postură atenţională, folosind gesturile şi poziţia relaxată, utilizând corpul pentru

a comunica implicarea

- să folosească un ton vocal natural, în ideea că vocea lui comunică emoţiile

- să păstreze subiectul abordat şi să nu întrerupă clientul, să extragă din spusele clientului

răspunsurile pe care trebuie să i le dea

În consilierea de grup sau în cea de familie se are în vedere câteva elemente esenţiale :

- echilibrarea asistării acordate, consilierul trebuie să ia în considerare pe toţi membrii

grupului sau familiei

- particularităţile comportamentului de asistare, consilierul constată că unii membri ai grupului

sunt consideraţi lideri pentru anumite teme puse în discuţie, persoanele care sunt în conflict

exprimă acest lucru prin evitarea contactului vizual şi prin manifestarea unor semne de

tensiune corporală

- existenţa problemelor multiculturale, consilierul trebuie să cunoască problemele culturale

specifice membrilor grupului de consiliere

- asistarea grupului sau familiei ca întreg, cosilierul trebuie să folosească în mod deliberat

propoziţii care să conţină cuvintele grup sau familie

O regulă generală pentru consilierea de grup este ca o treime din timp să fie dedicată activităţii cu

întreg grupul, o treime din timp să fie dedicată persoanelor individuale cu comportamentele,

gândurile şi sentimentele lor, o treime din timp să fie acordată problemelor speciale ale grupului.

2. Deprinderea de a utiliza întrebările sau invitaţia deschisă de a vorbi

( ÎNTREBĂRILE, DESCHIDEREA )

În general clientul vine la consilier pentru că are o anumită problemă sau o anumită preocupare.

Sarcina consilierului este să asculte ceea ce spune client„ „ul şi chiar să îl invite deschis la discuţie,

invitaţie care se realizează prin intermediul întrebărilor.

Consilierul poate utiliza două tipuri de întrebări :

- întrebări închise care pun accentul pe fapte concrete cum ar fi de exemplu

15

„ ce vârstă au fetele ”, utilizarea frecventă a acestor întrebări poate demonstra o lipsă de interes

din partea consilierului

- întrebărle deschise oferă clientului un spaţiu mai larg de exprimare a propriilor opinii,

aceste întrebări încep cu „cum „ , „ ai putea „, „ce „. Întrebările deschise sunt foarte utile în

diverse situaţii, ele îl ajută pe consilier în deschiderea şedinţei de consiliere ( ai putea să îmi

spui despre ce ai dori să vorbim azi ? ), îl ajută pe client să discute despre o anumită

problemă ( cum v-aţi simţit când s-a întâmplat acest lucru ? ), ajută la exemplificarea unor

comportamente specifice ( ai putea să îmi dai un exemplu concret ?), ajută clientul să-şi

focalizeze atenţia asupra sentimentelor sale ( cum te simţi când îmi spui toate acestea ? ), îl

ajută pe consilier să descopere modele de gândire ale clientului, care nu sunt observabile la

prima vedere ( la ce vă gândeaţi când aţi spus asta şefului dumneavoastră ?).

În fazele iniţiale al procesului de consiliere este indicat să existe un echilibru între întrebările

închise şi deschise. Mai târziu întrebările deschise oferă cea mai bună perspectivă asupra

situaţiei.

3.Încurajarea minimală

Scopul acestei deprinderi constă în ajutarea clientului să îşi exploreze în profunzime

problemelor puse în discuţie. Există mai multe modalităţi de încurajare minimală :

- încurajarea minimală non-verbală – este o elaborarea a comportamentului atenţional, spre

exemplu clientul va vorbi mult mai uşor dacă vom menţine un contact vizual adecvat

- încurajările minimale verbale – sunt rostiri scurte uneori monosilabice prin care consilierul

îşi determină clientul să continue discuţia, spre exemplu „da ?“, „deci ? “, „apoi ?“

- tăcerea – consilierul trebuie să îi dea clientului timp pentru a răspunde sau pentru a continua

relatarea

- refolosirea cuvintelor cheie – cosntă în repetarea a unu sau două cuvinte cheie sau o frază

scurtă spusă de client dar exact cu cuvintele lui

4. Parafrazarea

Aceasta facilitează acurateaţea înţelegerii şi indică faptul că clientul este ascultat, ea este un

tip special de asistare prin carea consilierul îşi demonstrează abilitatea de a arăta clientului că a

ascultat ceea cei i s-a spus. În structura parafrazării pott intra elemente ca : numele clientului,

cuvinte cheie din relatarea clientului, o frază prescurtată a consilierului care să surprindă esenţa

celor comunicate de client.

16

Parafrazarea nu trebuie confundată cu interpretarea, deoarece aceasta din urmă reprezintă punctul de

vedere al consilierului. Teoriile consilierii au demonstrat că este ideal ca clientul să ajungă singur la

interpretare fără ca aceasta să i se ofere. Parafrazarea îndeplineşte 3 scopuri :

- exprimă clientului faptul că consilierul încearcă să înţeleagă ceea ce clientul spune

- face mai concis comentariul clientului şi direcţionează astfel interviul

- oferă posibilitatea de verificare a acurateţei percepţiei consilierului

Parafrazarea şi încurajarea minimală pot fi folosite ca modalităţi de clarificare a subiectului în ceea

ce priveşte problemele cu care se confruntă.

5. Reflectarea sentimentelor

Aceasta este o abilitate prin care consilierul poate ajuta clientul în autoacceptarea şi autoânţelegerea

de sine. Cel mai important lucru este ca consilierul să răspundă la sentimentele exprimate de client

ci nu la conţinutul comunicat. În procesul de refecatre a sentimentelor consilierul trebuie să parcurgă

următorii paşi :

- identificarea sau denumirea sentimentelor, lucru care poate fi făcut prin „cuvintele afective”

folosite de cleint, prin metaforele sau comunicarea nonverbală folosită de acesta

- parafrazarea contextului este folosită pentru a obţine o clarificare adiţională (Păreţi ca

sunteţi…deoarece…)

- valorificarea percepţiei consilierului cu privire la emoţia respectivă. Acest lucru îl poate ajuta

pe client să-şi exploreze mai adânc şi mai corect sentimentele respective.

Identificarea sentimentelor poate fi făcută prin recunoaterea cuvintelor afective din relatarea

clientului. Mesajele afective desprinse din relatarea clientului includ trăiri şi sentimente care aparţin

unuia dintre următoarele 3 domenii :

- sentimentele de afecţiune sunt stări şi trăiri pozitive ce se referă la propria persoană îi la

ceilalţi. Aceste cuvinte afcetive se grupează în 5 categorii : bucuria, competenţa , dragostea,

fericirea şi speranţa.

- Sentimentele de supărare sunt revocate de diverşi stimuli printre care frustrarea şi

ameninţarea. Cuvintele afective carea exprimă supărarea pot fi grupate în 4 categorii :

atacul, respingerea, apărarea şi cearta

- Sentimente de teamă sau frică, reprezintă reacţia unei persoane pentru a evita un pericol.

Cuvintele afective carea exprimă sentimentele de teamă pot fi grupate în 5 categorii : teama,

îndoiala, tristeţea, durerea şi evitarea.

Deseori clienţii pot prezenta sentimente confuze sau amestecate. De exemplu, ei pot fi îndrăgostiţi

dar nesiguri de relaţia lor, în astfel de situaţii departajarea sentimentelor mixte este o parte

importantă a consilierii. Consilierul trebuie să fie atent la unele sentimente care pot exprimate prin

17

metafore, sarcina consilierului este să descopere ceea ce se află ascuns în spatele acestor metafore şi

trebuie să ceară clientului să îşi imagineze ceea ce simte şi să descrie ce înseamnă aste pentru el. De

asemenea consilierul trebuie să ştie că observarea limbajului corporal al clientului poate oferi adesea

indicii mult mai multe şi mai bune referitoare la ceea ce se petrece cu el.

Reflectarea sentimentelor este de fapt o parafrazare de către client a porţiunii afective din relatarea

clientului şi se poate aplica şi în consilierea de grup.

6. Sumarizarea sau integrarea comportamentelor, gândurilor şi sentimentelor

Scopurile consilierului sunt :

- să-şi ajute clientul să se organizeze

- să-şi clarifice gândurile şi sentimentele

- să se privească pe sine într-un mod mai clar

Sumarizarea este o deprindere relativ uşoară dar punerea în practică este destul de dificilă, este

asemănătoare cu parafrazare dar presupune o concentrare mai amplă asupra afirmaţiilor făcute de

client şi sintetizarea unui număr de afirmaţii într-un tot unitar. Scopul principal al sumarizării este de

a-l ajuta pe client să-şi integreze comportamentele, gândurile şi sentmentele. Utilizarea sumarizării

în consiliere presupune şi luarea în considerare a următoarelor comportamente şi idei :

- observarea şi identificarea comportamentelor, gândurilor şi sentimentelor din şedinţna de

consiliere. Căutarea modelelor care se repetă, a discrepanţelor dintre sentimente şi fapte

- folosirea întrebărilor şi a încurajărilor minimale pentru a arăta clientului că şi acordăm

atenţie

- acordarea unei atenţii speciale principalelor informaţii din şedinţa de consiliere

- în diferite momente ale şedinţei consilierul trebuie să sumarizeze şi pentru client ceea ce a

relatat până atunci

- utilizarea întrebărilor de verificare pentru a verifica modul în care consilierul a înţeles

problema clientului

Sumarizarea poate fi folosită de către consilier în diverse situaţii:

- începerea unei şedinţe de consiliere (Spuneţi că vreţi să mă vedeţi în legătură cu …)

- clarificarea a ceea ce se întâmplă mai ales când este vorba de o problemă complexă (Am

putea să ne oprim un moment pentru a vedea unde ne aflăm acum ?)

- trecerea mai uşoară de la o temă la alta pe parcursul unei şedinţe (până acum aţi spus că…)

- pentru a aduna la un loc tot ceea ce s-a spus pe parcursul şedinţei (Astăzi am vorbit

despre…)

- pentru a aduna la un loc cele discutate pe parcursul mai multor şedinţe (Săptămâna trecută

spuneaţi că…şi astăzi spuneţi că…)

18

În concluzie sumarizarea diferă de reflectarea sentimentelor prin faptul că acoperă o perioadă mai

îndelungată de timp şi implică un evantai mai larg de sentimente exprimate de client. Scopul

principal al sumarizării sentimentelor şi conţinutului este integrarea gândurilor, sentimentelor şi

comportamentelor clientului.

19

CONSILIERE - Curs IV

1. Abilităţile de bază ale consilierului : Deprinderile fundamentale de influenţare

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

DEPRINDERILE FUNDAMENTALE DE INFLUENTARE

Deprinderile fundamentale de influenţare presupune cunoaşterea şi utilizarea în prealabil

deprinderilor fundamentale de asistare.

Pentru a înţelege viziunea clientului consilierul trebuie să cunoască faptele circumstanţei,

sentimentele clientului şi organizarea pe care o dă clientul despre situaţie. După opinia lui C.Rogers

respectul pentru client şi orientarea spre pozitiv sunt elemente esenţiale pentru dezvoltarea acestuia.

O modalitatea de căutare a aspectelor pozitive constă în evidenţierea momentelor în care nu se

manifestă problema.

1.Focalizarea relatării clientului

Este o deprindere fundamentală, scopul acesteia este să ajute clientul să vadă aceiaşi situaţie din

perspective diferite :

- focalizarea pe client, presupune ascultarea relatării clientului din perspectiva sa

- focalizarea pe consilier, consilierul îşi autodezvălui unele reacţii şi eperienţe pe care le-a avut

în momentul luării unei decizii

- focalizarea pe alte persoane, se referă la punctarea părerii celorlalţi depre problema clientului

- focalizarea pe problema sau subiect

- focalizarea pe familie, consilierul trebuie să încurajeze clientul să-şi prezinte propriile idei

despre familie, viaţa individului fiind profund afectată de familie

- focalizarea pe contextul cultural sau de mediu, uneori cauzele problemei clientului pot fi

generate de mediul socio-cultural sau de situaţia socio-contextuală

2. Confruntarea

Este o deprindere de influenţare prin care clientul este îndemnat :

- să-şi îndrepte atenţia spre sine

- să sesizeze discrepanţele şi incongruenţele vieţii sale

Confruntarea trebuie să fie realizată deschis, fără moralizarea sau judecarea celui din faţa noastră.

Există 2 modalităţi de realizare a confruntării în procesul de consiliere:

20

A. Împărtăşirea de către consilier a unei experienţe personale sau a unei povestiri metaforice

care să aibă legătura cu experienţa şi povestea clientului.

B. Fragmentarea conţinutului relatării clientului. Consilierul sumarizează discrepanţa existentă

după care clientul lucrează pentru lămurirea discrepanţiei.

În consiliere pot fi folosite 3 tipuri de confruntări :

A. Confruntări focalizate pe client

B. Confruntări focalizate pe consilier

C. Confruntări dual focalizate

Confruntarea constă în punctarea discrepanţelor dintre atitudinile, gândurile şi comportamentele

clientulului, astfel clienţii sunt puşi direct în faţa faptului că spun cu totul altceva dacât gândesc sau

fac, sau fac cu totul altceva dacât spun.

3. Directivara sau impunerea propriilor idei

Consilierul comunică pentru a influenţa clientul şi pentru a produce o schimbare în planul atudinilor,

sentimentelor, gândurilor şi comportamentelor sale. Deprinderea de influenţare are 3 dimensiuni

principale :

- comportamentul de exprimare constă într-un comportament verbal şi nonverbal care să

susţină directiva sau indicaţia dată

- concretizarea consă în specificarea verbală a instrucţiunii date clientului

- verificarea presupune stabilirea faptului dacă individul sau grupul a înţeles instrucţiunile

primite

4. Feedback-ul din partea consilierului

Feedback-ul este deprinderea prin care se comunică clientuluil modul în care el şi acţiunile sale sunt

văzute de ceilalţi. Feedback-ul este o deprindere de influenţare importantă şi puternică dar folosită în

exces poate afecta negativ conceptual de sine şi sentimentul de valoare al clientului. Utilizarea

eficientă a feedback-ului presupune respectarea unor principii :

- consiliereul trebuie să fie concret şi specific în răspunsurile sale

- consilierul nu trebuie să judece clientul

- focalizarea trebuie axată pe competenţe şi nu pe slăbiciunile clientului

- consilierul trebuie să sublinieze faptele şi nu impresiile

- consilierul trebuie să verifice modul în care a fost recepţionat feedback-ul

5. Destăinuirea

21

Aceasta este o deprindere de influenţare care constă în împărtăşirea datelor şi experienţelor

personale de către consilier clientului său. Nu trebuie să se confunde autodezvăluirea cu exprimarea

confesivă sau cu presiunea pe care propriile valori, creadinţe şi convingeri ar putea să o exercite

asupra clientului. Utilizarea destăinuirii depinde de respectarea câtorva condiţii esenţiale:

- sinceritatea consilierului

- relevanţa celor destăinuite

- efectuarea destăinuirii la timpul trezent

- utilizare verificării

6. Interpretarea sau reformularea

Interpretarea constă în restructurarea realităţii existente dintr-o nouă perspectivă. În cazul

reformulării sunt folosite alte cuvinte decât cele folosite de către client pentru a revărsa mai multă

lumină asupra problemelor cu care acesta se confruntă.

Reformularea prezintă 2 variante de acţiune:

I. Reformularea pozitivă, consilierul găseşte ceva pozitiv în relatarea clientului şi se axează pe

acel ceva.

II. Utilizarea focalizării pentru a genera gândirea din mai multe perspective. Ariile de focalizare

pot fi folosite pentru a ajuta clientul să vadă problema şi din alte puncte de vedere.

Există câteva modalităţi de focalizare descrise la deprinderea fundamentală de influenţare-

focalizare :

- focalizarea pe client, consilierul trebuie să se convingă de faptul că propoziţiile clientului

sunt de tipul „Eu“

- focalizarea pe consilier, consilierul foloseşte propriu cadru de referinţă pentru a interpreta

sau reformula problema

- focalizarea pe alte persoane, consilierul îşi încurajează clientul să relateze întâmplările aşa

cum le-ar fi perceput altcineva

- focalizarea pe problemă, poate ajuta clientul să privească situaţia sa din exteriorul ei

- focalizarea pe familie, reprezintă un mod specific de a exterioriza problema, clientul este

ajutat de faptul că poate vedea cum problema sa a fost generată în contextul familiei

- focalizarea pe conteztul cultural şi de mediu, este un lat mod de exteriorizare concentrat pe

focalizarea pe stilul cultural, etnic sau religios pe care îl are clientul

Există 2 modalităţi principale de reformulare şi interpretare :

I. Reformularea direcţionată spre client ajută clientul să gândească mai creativ situaţia

respectivă. Reformularea presupune 3 paşi :

a. utilizarea de către consilier a secvenţei de ascultare şi sumarizare;

22

b. iniţierea unei conversaţii care să şi sugereze cleintului că ar fi de mare utilitate o nouă

perspectivă ;

c. punerea de întrebări şi îndrumare discuţiei prin utilizarea următoarelor modalităţi: -

numirea, consilierul continuă şedinţa folosind ascultarea după care întreabă „Cum ai

numi sau ai vorbi sepre aceste lucruri într-o nouă modalitate?”; - reformularea pozitivă,

are loc atunci când consilierul pune întrebări depre competenţele clientului; -

reformularea focalizată, aici clientul este rugat să privească problema din perspective

consilierului a altor persoane, a problemei, a familiei şi contextului sau mediului cultural

II. Reformularea facilitată de consilier, consilierul este mai activ în împărtăşirea propriilor sale

idei şi percepţii asupra situaţiei. Primii 2 paşi sunt la fel ca şi la reformularea direcţionată de

client, după care urmează, ultimul pas constă în utilizarea cătorva metode e consiliere pentru

a-şi împărtăşi noua perspectivă asupra problemei clientului ;

- numirea constă în stabilirea unui nume nou pentru problemă, exprimat printr-un cuvânt

sau o frază scurtă

- reformularea pozitivă, consilierul este nevoit să evidenţieze calităţiile pe ca clienţii le

deţin iar uneori poate fi atât de copleşit de problemă încât va accepta uşor viziunea mai

pozitivă a consilierului

- reformularea focalizată, ajută clientul să relateze problema pe care nu este capabil să o

prezinte în şedinţa de consiliere

- reformularea teoretică constă în sprijinirea clientului în a-şi reformula ideile din

perspectiva mai multor orientări teoretice.

În cazul utilizării interpretării un rol esenţial îl are verificarea în care consilierul trebuie să verifice

modul în care clientul a recepţionat fiecare reformulare sau interpretare, lucru care păstrează

deschisă conversaţia.

23

CONSILIERE - Curs V

1. Modul în care trebuie să răspundă consilierul la conţinuturile cognitive şi afective exprimate de

client

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

Modul în care trebuie să răspundă verbal şi nonverbal consilierul la

conţinuturile cognitive şi afective exprimate de client

Un efect deosebit de important al răspunsurilor date de consilier îl constituie schimabrea

modelului de comportament verbal al clientului. Conţinuturile cognitive se referă la evenimente,

oameni şi lucruri. Răspunsul consilierului la astfel de conţinuturi se referă la alternative şi alegeri

conştiente pe care el trebuie să le facă în cadrul şedinţei de consiliere. Odată alegerea făcută, efectul

alegerii respective va deveni baza pentru alte alternative posibile, aşadar fiecare relatare a clientului

prezintă alternative pentru consilier în ceea ce priveşte conţinutul la care el răspunde.

Practica activităţii de consiliere demonstrează că, în situaţia în care consilierul are mai multe

alternative de răspuns, el are tendinţa de a răspunde la componenta finală a relatării clientului. În

mod normal însă, el trebuie să răspundă la ideea care o mai mare relevanţă pentru preocupările

clientului. Consilierul trebuie să se asigure că alegerea alternativei de discuţie reflectă o decizie

referitoare la nevoile clientului şi nu la nevoile sale. Cele mai eficiente tehnici şi procedee de lucru

ale consilierului pentru a răspunde la conţinuturile cognitive ale comunicării clientului sunt :

tăcerea, stimulii verbali minimali, repetarea şi întrebările.

- Tăcerea – poate fi folosită de consilier atât ca tehnică de consiliere cât şi ca tip de răspuns.

Consilierul poate comunica clientului dorinţa de a-i transfera posibilitatea alegerii temei de

discutat, astfel clientul are ocazia să prezinte informaţiile considerate de acesta ca fiind cele

mai importante.

- Stimulii verbali minimali – este vorba despre acele verbalizări şi vocalizări pe care oamenii

le folosesc atunci când îi ascultă vorbind pe alţii, de exemplu, mmm…da, ooo…..înţeleg.

Astfel de stimuli au valoare de întărire a celor spuse de client.

- Repetarea – poate fi definită ca o propoziţie simplă, complexă sau un fragment de

propoziţie emis de către consilier cu scopul reflectării afirmaţiei anterioare a clientului şi

evidenţierii rolului activ al consilierului. Repetarea trebuie folosită prin asociere cu alte tipuri

de răspuns din partea consilierului, altfel poate produce un efect de papagal cu consicinăe

negative asupra clientului.

- Întrebările – sunt folosite pentru a răspunde la conţinuturile cognitive exprimate de client.

24

Impactul general al mesajului clientului asupra consilierului include atât elemente verbale cât

şi non-verbale. Elementele verbale (substantive, adjective, verbe şi adverbe) exprimă sentimentele

clientului faţă de ceva sau faţă de cineva.

Indiciile non-verbale ale emoţiilor şi sentimentelor rezultă dintr-o serie de elemente ale comunicării

sale : mişcarea capului, poziţia corpului, mimica şi gesturile, calitatea vocii, etc. De obicei

elementele non-verbale transmit informaţii despre natura şi intenaitatea emoţiilor cu mai multă

acurateţe decât elementele verbale.

Mesajele afective ce pot fi desprinse din relatarea clientului includ diverse trăiri şi

sentimente :

- Sentimentele de afecţiune, reflectă nişte stări pozitive referitoare la propria persoană

şi la ceilalţi. Acestea pot fi identificate prin cuvintele afective sesizate în relatarea

clientului (bucuria, competenţa, dragostea, fericirea şi speranţa)

- Sentimentele de supărare, sunt provocate de diversi stimuli printer care frustrarea şi

ameninţarea. Uneori supărarea constă în atitudini şi sentimente negative faţă de propria

persoană sau faţă de alţii, iar alteori frica este ascunsă printr-o izbucnire de mânire.

Supărarea mai poate reprezenta şi o formă de acoperire pentru durere. Indiciile verbale

care sugerează sentimentele de supărare po fi grupate în 4 categorii : atacul, respingerea,

apărarea şi cearta.

- Teama , este reacţia unei persoane pentru a evita un pericol sau mi poate fi descrisă

ca fiind un set de sentimente negative faţă de ceva sau cineva al cărui rezultat este nevoia

subiectului de a se proteja. Elementele verbale care indică sentimentele de teamă sunt

reprezentate de o serie de cuvinte negative : teama, îndoiala, tristeţea, durerea, evitarea.

Sentimentele de teamă se asociază în mod frecvent şi cu unele elemente ale comunicării

non-verbale, prin apariţia indicilor faciali ( dilatarea ochilor, evitarea privirii directe

spre consilier, clientul rămâne cu gura deschisă ca într-o stare de şoc ).

Conştientizarea de către consilier a diverselor cuvinte afective şi elemente non-verbale care exprimă

sentimentele de afecţiune, supărare şi teamă ale clientului îl va ajuta să identifice cu acurateţe starea

generală şi componentele afective ale mesajului acestuia.

Consilierul trebuie să se asigure că deţine atitudine empatică, consideraţie pozitivă şi o serie

de tehnici de comunicare verbală care să faciliteze relaţia consilier-client. Consilierul poate utiliza

două modalităţi de răspuns verbal la mesajele afective comunicate de client : reflectarea

sentimentelor ( reprezintă o oglindire a sentimentelor sau a emoţiilor prezentate în mesajul

subiectului consiliat) şi rezumarea sentimentelor ( este o extensie a reflectării sentimentului exprimat

25

de către client ). Reflectarea sentimentului răspunde doar la una din părţile din care este compus

mesajul clientului, în timp ce rezumarea sentimentului este o integrare a mai multor componente

afective ale clientului.

26

CONSILIERE - Curs VI

1. Strategii de identificare a comportamentelor indizerabile sau inadecvate

2. Strategii de schimbare a sentimentelor indezirabile sau neadecvate

dupa Tomsa, G. (2003) ‘Consilierea si orientarea scolara’

STRATEGIILE UTILIZATE ÎN PROCESUL CONSILIERII

Consilierul scolar trebuie sa posede o gama variata de strategii de lucru prin care sa il ajute pe

clientul sau pentru a-si atinge scopurile propuse.

Strategiile consilierii pot fi grupate in patru mari categorii:

STRATEGII DE ABORDARE A ATITUDINILOR SI SENTIMENTELOR NEGATIVE

1 Strategiile de identificare a atitudinilor si sentimentelor negative

De cele mai multe ori clientul nu este capabil sa-si identifice si sa-si exprime sentimentele si

atitudinile care ii provoaca starea de disconfort psihocomportamental. Astfel rolul consilierului este

de a gasi modalitati prin care sa il ajute pe client sa se examineze si sa se exprime pentru ca mai apoi

sa ajunga la o schimbare pozitiva.

1.1. Clarificarea si reflectarea sentimentelor clientului.

Examinarea si intelegerea propriilor sentimente apare in situatia in care consilierul clarifica si

reflecta atitudinile si sentimentele clientului asa cum acesta le expune in cadrul sedintei de

consiliere. Clarficarea si reflectarea sentimentelor este foarte utila atunci cand sentimentele foarte

puternice il impiedica pe client sa ia masuri in vederea atingerii scopului sau. In general daca

sentimentele de jignire sau suparare nu sunt clarificate,exprimate si reduse in intensitate indivizii ii

invinovatesc pe altii de problemele lor

1.2. Modelarea sentimentelor de catre consilier Aceasta este una dintre cele mai eficiente

modalitati de a-l ajuta pe client. Consilierul poate sa arate cum s-ar simti el daca ar fi fost in locul

clientului sau. Aceasta strategie este utila in cazul clientilor care sunt incapabili din motive diferite

sa aiba un raspuns emotional adecvat.

1.3. Strategia cercurilor concentrice

27

Aceasta strategie este utilizata pentru a provoca sentimente clientului si se foloseste

indeosebi in cazul clientilor care refuza sa-si dezvaluie sentimentele. Consilierul deseneaza cinci

cercuri concentrice pe care le noteaza cu litere din interior spre exterior, fiecare cerc reprezentand

nivelurile de profunzime ale sentimentelor clientului.

1.4. Confruntarea si intalnirea sentimentelor

Pentru unele persoane exprimarea sentimentelor pozitive de afectiune este cea mai dificila

operatie, in timp ce pentru altele exprimarea sentimentelor negative, de iritare si suparare este un

lucru riscant. Atunci cand consilierul sesizeaza anumite comportamente sau sentimente despre care

clientul nu pare a fi constient el trebuie sa prezinte observatiile sale clientului sau. Treaba

consilierului este de a identifica sentimentele clientului si de a incuraja exprimarea lor sistematica pe

masura ce ele cresc in intensitate. Procesul de confruntare si cel de intalnire a sentimentelor

sugereaza faptul ca consilierul est capabil sa accepte sentimentele pozitive si cele negative ale

clientului. Astfel clientul afla ca exprimarea sentimentelor nu are ca rezultat automat consecinte

negative.

1.5. Cautarea gandurilor ascunse sau neexprimate

Unii clienti evita sa se angajeze in comportamentele dorite de ei datorita consecintelor pe

care ei isi imagineaza ca le-ar avea actiunile intreprinse. In astfel de cazuri este recomandata

examinarea gandurilor nexeprimate sau ascunse ale clientului. In timpul acestei examinari

consilierul constata ca clientul sau are anumite temeri ce au legatură cu rezultatele la care se poate

ajunge, temeri irationale simulate de o gîndire ilogica.

1.6. Confruntarea clientului cu imaginea de sine

In unele cazuri clientul poate sa nu fie capabil sa se comporte intr-o anumita maniera din

cauza modului in care el gandeste despre sine. In asemenea situatii este indicata strategia

confruntarii clientului cu imaginea de sine, adica consilierul il determina pe client sa se cnfrunte cu

imaginea de sine distorsionata pentru a inlocui cu una mai realista. Prin confruntarea cu imaginea de

sine consilierul il ajuta pe client sa vada care este discrepanta sau contradictia dintre sentimentele lui

despre sine si comportamentul pe care il manifesta.

1.7. Dialogarea si inversarea rolurilor

Clientul poate prezenta conflicte intre propriile sale sentimente si ganduri sau in relatiile cu

alte personae, situatie in care strategia dialogarii si inversarii rolurilor este recomandata a se utiliza.

Consilierul ii cere clientiului sa interpreteze conflictul respectiv printr-un dialog imaginar, dialog

care are loc la timpul present si continua pana in momentul in care una din parti castiga in raport cu

28

cealalta. Acest mod de dialogare serveste nu numai pentru ca clientul sa isi exprime sentimentele si

opiniile sale ci ofera si o baza realista pentru raspunsurile probabiliste ale celeilalte parti din conflict.

2. Strategii de schimbare a atitudinilor si sentimentelor

Practica propriu-zisă din domeniul consilierii au demonstrat că simpla exprimare a sentimentelor şi

atitudinilor în cadrul şedinţelor de consiliere nu duce în mod automat la schimbarea acestora.

Consilierul trebuie să implementeze o serie de strategii prin care să-şi ajute clientul pentru ca acesta

să-şi schimbe atitudinile şi sentimentele indizerabile.

2.1 Aproximarea succesivă a sentimentelor

In cadrul acestei tehnici consilierul întocmeşte împreună cu clientul o listă cu situaţiile care ar

produce rezultate satisfăcătoare pentru client. Pe măsură ce clientul va îndeplini activităţiile

respective, sentimentele sale se vor apropia din ce în ce mai mult de starea de fericire. În funcţie de

tema specificată , consilierul îi poate cere clientului să repete sarcina respectivă în cadrul şedinţelor

de consiliere, lucru care îi permite consilierului să îi ofere clientului său un feedback şi să îi facă

sugestii care îl vor ajuta să-şi asigure succesul în afara şedinţelor de consiliere.

2.2 Tehnicile de stopare a gândirii

Tehnicile de stopare a gândirii sunt utile mai ales în cazul conştientizării de către client a gândirii

sale ilogice dar acesta nu ia masuri în cederea schimbării comportamentului său. Mai întâi clientului

i se sugerează situaţia care produce secvenţa de gândire iraţională, după care i se cere să verbalizeze

gândurile care apar, în timp ce el îşi imaginează scena. În momentul în care gândul iraţional apare

intervine consilierul şi întrerupe brusc gândul respective şi I se cere clientului să-şi schimbe ordinea

gândurilor. Acest proces este repetet şi continuat cu vizualizarea diverselor situaţii până în

momentul în care clientul îşi poate schimba cu uşurinţă, la comandă direcţia gândurilor. Clientul va

trebui să repete tehnica de stopare a gândirii si în afara sedinţei de consiliere.Această strategie

elimină gândirea negativă şi o înlocuieşte cu idei constructive, orientate spre realitate.

2.3 Strategia de identificare a rolului

Această strategie se foloseşte în cazul în care clientul are un comportament dăunător, fie pentru el

însuşi, fie pentru ceilalţi. Clientul este pus în situaţia de a se identifica cu ţinta propriului său

comportament.

STRATEGII DE ABORDARE A COMPORTAMENTELOR INDEZIRABILE

29

1. Strategii de identificare a comportamentelor indizerabile sau inadecvate

Psihopedagogic, comportamentul se referă la totalitatea reacţilor şi acţiunilor (motorii, verbale,

cognitive şi afective) prin care individul sau grupul răspunde la anumite imbolduri interne sau la

solicitări ale lumii externe. Comportamentul exprimă atitudini multiple, el fiind rezultatul

configuraţiei totale a atitudinilor. De asemenea, în comportament mai sunt implicate şi motivele, cu

rol de support energetic, şi scopurile ca medele care prefigurează şi orientează anticipat

comportamentul.

1.1 Vizualizarea rolului

În cazul utilizării acestei strategii consilierul îi cere clientului sa se gândeacsă la o persoană pe care

o cunoaşte, o admiră şi o respectă , adică la o persoană care reprezintă descrierea modului în care i-

ar plăcea lui să fie. Pe urmă i se cere să facă o listă cu lucrurile pe care persoana respectivă este

capabilă să le facă şi cu tipurile de acţiuni pe care această persoană le-a făcut în situaţii diferite.

Dupa care i se spune clientului să se vizualizeze pe sine ca fiind persoana respectivă. Este isntruit să

descrie modul în care se simte şi să specifice comportamentele pe care le are în timpul procesului de

vizualizare. Clientul este încurajat să încerce aceste comportamente atât în timpul şedinţelor de

consiliere, cât şi în afara lor.

1.2 Descrierea şi inventarierea comportamentului

Este una dintre cele mai eficiente strategii prin care poate fi ajutat clientul să-şi identifice

comportamentele. Această strategie constă în a-i solicita clientului să descrie lucrurile pe care le face

într-o situaţie dată iar clientul trebuie să prezinte acţiuni precise, nu generalităţi. O altă modalitate

de a abţine acelaşi gen de informaţii constă în a-i cere clientului să facă inventarul unei zile

obişnuite din viaţa sa. Această strategie îl va ajuta pe client să vadă mai clar modul în care acţiunile

sale contribuie la rezultatele nedorite.

1.3 Strategia dialogării şi inversării rolului

Această strategie este utilizată în vederea identificării comportamentelor neadecvate şi permite

clientului să identifice într-o manieră mai obiectivă atât comportamentele sale adecvate cât şi pe cele

neadecvate.

2. Strategii de schimbare a sentimentelor indezirabile sau neadecvate

Atunci când consilierul doreşte să schimbe şi să elimine un comportament indizerabil la elev, el

trebuie să întreptindă câteva acţiuni esenţiale:

- să analizeze dimensiunile problemei

30

- să analizeze evoluţia ontogenetică şi socială a copilului

- să precizeze finalităţiile schimbării comportamentale

- să identifice strategia de corectare

Prin realizarea acestor acţiuni consilierul poate stabili structura şi dinamica “tulburării

comportamentale” şi cauzele interne şi externe ale comportamentului.

2.1 Aproximarea succesivă a comportamentului

Schimbarea comportamentului nu se poate realiza de la o şedinţă la alta, clientul trebuie să fie

încurajat de către consilier să facă paşi mărunţi care duc la progres treptat spre scopul final.

Important este ca fiecare pas făcut de făcut de client să fie încununat de succes.

2.2 Strategia contractelor comportamentale şi procedeelor de întărire

Una dintre strategiile cele mai eficiente pentru câştigarea cooperării şi angajamentului din partea

clientului este strategia contractului comportamental. Contractul trebuie să fie unul scris , în care se

specifică acţiunile cu care este de acord clientul ca să le desfăşoare pentru atingerea scopului dorit.

Contractele comportamentale au mai mult succes dacă sunt însoţite de modalităţi de întărire a

comportamentului , adică dacă clientul va obţine o recompensă care să rezulte din îndeplinirea

termenilor contractului. Practica din domeniul consilierii a demonstrat că de cele mai multe ori

contractele comportamentale au mai mult succesatunci când sunt îmsoţite de modalităţi de întărire a

comportamentului. Astfel consilierul îşi încurajează clientul să-şi ofere propria întărire. Recompensa

devine efectivă după îndeplinirea de către client a termenilor contractului.

Consilierul poate asigura întărirea comportamentului pozitiv al clientului prin răspunsuri verbale de

aprobaresau prin recunoaşterea progresului clientului. Întărirea trebuie să urmeze imediat după ce s-

a derulat comportamentul dorit. Frecvenţa întăririlor este un alt factor care influenţează succesul

acţiunii. Aceasta are loc atunci când clientul învaţă un nou comportament şi trebuie să fie continuă.

2.3 Strategia practicii negative

Una dintre cele mai simple strategii pentru tratarea fricii este practica negativă. Consilierul îi cere

clientului să practice comportamentul care îl deranjează cel mai mult. Este indicat ca clientul să

practice activitatea respectivă până la epuizare. Consilierul trebuie să îi precizeze clientului că

31

răspunsul de anxietate va persista atâta vrem cât se va menţine evitarea situaţiei care provoacă

teama.

2.4 Strategiile operante de întărire

Condiţionarea operantă demonstreaă că posibilitatea apariţiei răspunsului unui individ este direct

legată de consecinţele acelui răspuns sau ale unui răspuns similar din trecut. Condiţionarea operantă

constă în întărirea sistematică a comportamentelor dorite de clienţi ţi ignorarea celor de nedorit.

Consilierul trebuie să ajute la sensibilizarea proofesorului şi a părinţilor pentru detectarea celor mai

mici progrese comportamentale la copil, care pot recompensate.

2.5 Strategia contractului de lucru

Contractul cu grupul se bazează peprincipiul care spune că dacă desfăşori o activitate mai puţin

preferată după ce ai primit o recompensă, activitatea mai păuţin preferată are şanse mari de a fi

realizată. În strategia contractului de grup sunt implicaţi atât consilierul cât şi clientul. Conducătorul

grupului precizează comportamentele adecvate şi neadecvate, prcum şi recompensele acordate

pentru cele adecvate.

2.6 Strategia modelării indirecte

În abordările indirecte consilierul îl ajută pe client să-şi schimbe comportamentul prin observarea

comportamentului pozitiv prezentat de alte persoane. Avantajul constă în faptul că elevul, nefiind în

situaţia respectivă are un grad mic de anxietate.

O strategie de modelare indirectă este biblioterapia, aceasta implică prezentarea unui material de

citit clientului astfel cleintul învaţă din experienţele altora şi din consecinţele lor. Succesul acestei

strategii depinde şi de respectarea următoarelor principii şi reguli de lucru:

A. Modelarea – are un impact mai mare atunci când ea e precedată de instrucţiuni detaliate.

B. În selectarea modelelor vii consilierul trebuie să ia în considerarea sentimentele clientului

pentru persoana respectivă, sentimente care trebuie obligatoriu să fie positive.

Această strategie s-a dovedit a fi eficientă în formarea unor deprinderi corecte şi civilizate de

conduită.

2.7 Strategia automonitorizării sau autocontrolului

Automonitoruzarea presupune contabilizarea şi reglarea sistematică de către client a unei deprinderi,

obişnuinţe,idei sau sentimente. Procedeele şi tehnicile de autocontrol sunt considerate drept cele mai

eficiente strategii de schimbare comportamentală. Una dintre aceste proceduri este autopedepsirea

32

care este destinată slăbirii unui anumit răspuns. Cercetări recente sugerează că autopedepsirea şi

autorecompensa pot fi mai eficiente atunci cand sunt folosite ca procedee separate. Primul pas în

automonitorizare este numărarea comportamentelor, iar al doileapas este listarea comportamentelor

pe o durată mai mare de timp; lucru ce prmite clientului să observe comportamente care nu sunt

vizibile pe alte căi.

2.8 Strategia antrenamentului asertiv

Această strategie este una prin care individul caută să se impună şi poate fi utilizată atât ca

modalitate de sensibilizare a copilului cât şi ca modalitate de formare şi dezvoltare a abilităţiilor de a

face faţă diverselor situaţii de viaţă. Staregia este cunoscută şi sub numele de antrenament asertiv, în

care consilierul începe prin a-i cere clientului să identifice o situaţie în care el doreşte să-şi exprime

ideile sau opiniile. Situaţia respectivă este interpretată pe roluri în cadrul şedinţelor de consiliere

până când clientul poate fi comunicativ fără niciun fel de teamă.