UNIVESRSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICECATEDRA “FINANȚE ȘI BĂNCI”

Referat la disciplina - Integrarea Economică Europeană

Tema: Banca Centrală Europeană. Caracteristici generale

A elaborat: Raileanu Gheorghina, FB 12-05

A verificat: Davîdov Cătălina, lector universitar, Catedra Marketing și REI

1

CHIȘINĂU 2013

Cuprins Introducere ....................................................................................... 3

1. Banca Centrală Europeană. Caracteristici generale ....................... 4

2. Istorie ............................................................................................. 4

3. Rolul Bancii Centrale Europene si al Sistemului

European al Bancilor Centrale ....................................................... 6

4. Organismele oficiale ale BCE (ORGANE DE DECIZIE ) ........... 7

4.1. Consiliului Guvernatorilor BCE ...................... 7

4.2. Comitetul executiv al BCE ............................... 8

4.3. Consiliul General .............................................. 8

5. Politica monetară a BCE ................................................................. 9

6. Independența BCE ..........................................................................11

Bibliografie ........................................................................................ 13

2

Introducere „Va veni o zi în care voi , francezi, ruşi, italieni, germani,

voi toate națiunile continentului, fără să vă pierdeți

calitățile distincte şi glorioasa voastra individualitate, veți

fonda o unitate superioară şi veți construi fraternitatea

europeană“.

Victor Hugo, 1849

Uniunea Europeană este unul dintre cele mai de succes proiecte pentru pace din istorie.

După nenumărate războaie, micul continent a reușit să depășească criza cu ajutorul integrării.

Dușmanii de ieri cooperează astăzi în aproape toate domeniile. Conflictele sunt soluționate pe

calea negocierii. Acestea sunt doar câteva motive pentru care UE a dobândit recunoașterea

internațională ca model pentru cooperarea regională și pentru politica de urmat de-a lungul

secolului al XXI-lea.

Uniunea Europeana a fost înființată oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recentă

organizație de cooperare europeana care a început cu Comunitatea Europeana de Carbune și Oțel

din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost:

Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg,

Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul

Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul de la Maastricht). Acesta a transformat

Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana. In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si

ele, astfel numarul total de membri a ajuns la 15.     

            Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste pentru a promova si

extinde cooperarea intre membri in unele regiuni, inclusiv in probleme economice, sociale si

legate de comerț, politica externă, securitate si probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost

implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o singura moneda pentru

membrii UE. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si atinge obiectivele a fost limitată de

neînțelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si presiune din partea

noilor democratii est europene de a deveni membre.

3

1. BANCA CENTRALA EUROPEANA. CARACTERISTICI GENERALE

Emblema Băncii Centrale Europene Sediul Băncii Centrale Europene

BCE este banca centrală responsabilă de euro, moneda unică europeană. Principala

misiune a BCE este menţinerea puterii de cumpărare a euro şi, implicit, asigurarea stabilităţii

preţurilor în zona euro. Aceasta cuprinde cele 17 ţări din Uniunea Europeană care au adoptat

euro începând cu anul 1999.

Banca a fost înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Actualul

presedinte al BCE este Mario Draghi. BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de

state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale

(SEBC). BCE stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 17 state membre care

au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro.Cooperarea existentă la nivelul

acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”. BCE are ca obiectiv menţinerea inflaţiei la

un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de

bancnote, drept obţinut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca o

creștere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%,

stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu.

2. ISTORIE

4

Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naţionale pornind de

la premisa că, în timp, toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro și, prin urmare,

Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuţiile legate de moneda unică.

Banca Centrală Europeană a fost înfiinţată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală

independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna ianuarie

1999.

Liderii UE au hotărât că 11 state membre îndeplineau condiţiile pentru adoptarea euro.

Acest eveniment istoric își are originea în semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht,

prin care a fost definit cadrul instituţional al Sistemul European al Băncilor Centrale. Timp de

aproximativ 10 ani stabilitatea preţurilor a fost menţinută în general, în pofida majorărilor

semnificative ale preţurilor materiilor prime la nivel mondial, care au afectat Europa și restul

lumii și asupra cărora politica monetară nu are nicio influenţă directă, ceea ce a determinat

creșterea ratei medii a inflaţiei la un nivel ușor superior celui de 2% după adoptarea monedei

euro. În deceniile care au precedat lansarea monedei euro, ratele anuale medii ale inflaţiei din

ţările respective erau mult mai ridicate decât cele din zona euro în ultimii 10 ani.

Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60, atunci când cei șase

membri ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au iniţiat cooperarea în domeniul afacerilor

monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanţei de plăţi,

liderii celor șase ţări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și

monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care

prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest proiect ambiţios a fost

abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb fixe de la Bretton

Woods. Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu crearea așa-numitului „șarpe monetar”, care

avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede europene, dar care a

devenit curând victima unor noi tulburări monetare și a recesiunii internaţionale care a urmat

primei crize petroliere din anul 1973.

După ce mai multe monede au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se limita

în 1977 la „zona mărcii germane”, formată din Germania, ţările din Benelux și Danemarca.

Consiliul European a încredinţat unui comitet de experţi, prezidat de Jacques Delors, mandatul

de a formula propuneri pentru posibilitatea realizării uniunii economice și monetare europene.

Rezultatul a fost Raportul Delors, care a condus la conturarea Tratatului de la Maastricht, semnat

de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992 și ratificat de toate ţările

Uniunii Europene până în anul 1993.

Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.

Institutul Monetar European (IME), înfiinţat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de

5

reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranaţional al băncilor centrale,

esenţial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale,

pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.

Funcțiile Sistemului European al Băncilor Centrale

Distribuţia și supravegherea stabilităţii monedei euro

Cooperarea cu băncile naţionale

Definirea si implementarea politicii monetare a Uniunii Monetare

Conducerea operatiunilor de schimb valutar

Detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale tarilor membre

Realizarea operatiunilor din sistemele de plati

* SEBC este condus de catre organele de luare a deciziei din cadrul BCE, si anume:

 

Comitetul executiv (Presedintele, Vicepresedintele, si alti patru membri);

Consiliul guvernatorilor, care reuneste, de doua ori pe luna, membrii Consiliului executiv si

guvernatorii BCN din statele membre ale zonei euro;

Consiliul general, care se intruneste mai rar decat Consiliul guvernatorilor, si este format din

Presedintele si Vicepresedintele BCE si guvernatorii tuturor BCN ale statelor membre, inclusiv

cei de la BCN din statele care nu participa la UEM.

Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze

eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc

deseori în discuţie. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane “Deutsche

Bundesbank”.

BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale

din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menţine stabilitatea preţurilor și de a

asigura credibilitatea monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în ianuarie

1999.

3. ROLUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE ȘI AL SISTEMULUI EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE Banca centrala europeana reprezinta o institutie singulara si complexa; singulara, deoarece

nici o alta banca centrala modernă nu a mai fost creata prin vointa politica a 15 state dezvoltate

6

in cadrul unui tratat; complexa, datorita faptului ca reprezinta varful sistemului European al

Bancilor Centrale (SEBC), care influențează băncile centrale nationale.

Banca Centrala Europeana trebuie analizata prin prisma a doua caracteristici de baza: este o

banca centrala si o institutie supranationala.

Este banca centrala deoarece:

administreaza incepand cu 1 ianuarie 1999 sistemul monetar in euro;

joaca un rol important in conducerea politicilor economice;

se poate implica in mentinerea stabilitatii preturilor si a resurselor umane.

Institutie supranationala pentru ca :

organizeaza relatiile monetare intre mai multe tari cum a facut si Sistemul Monetar European

(SME) lansat in 1979 si care a supravietuit pana la aparitia euro;

este banca centrala a 11 state din Uniunea Europeana;

este instanța federală in UE.

4. ORGANISMELE OFICIALE ALE BCE (ORGANE DE DECIZIE ) 4.1. Consiliului Guvernatorilor BCE

Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai Comitetului executiv (șase

membri) plus guvernatorii băncilor naţionale ce fac parte din zona euro (17 membri). Este cel

mai important organ de decizie al BCE.

Principalele responsabilităţi ale Consiliului guvernatorilor sunt:

stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la ratele

dobânzilor reprezentative ale BCE;

adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuţiilor încredinţate

Eurosistemului.

defineşte politica monetară a Eurosistemului

ia deciziile privind obiectivele monetare intermediare şi a aprovizionărilor în rezerve a

Eurosistemului

decide recursul la alte metode operaţionale de control monetar

reglementează limita rezervelor obligatorii

autorizează emisiunea de bilete de bancă în euro şi a volumului acesteia

decide asupre regulilor contabile şi de informaţii ale operaţiunilor Băncilor Centrale

Naţionale

adoptă regulamentul interior al BCE şi al organelor de decizie.

În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv.

Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi de joi a

7

lunii în clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania.

Conform Statutului SEBC, Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel

puţin zece ori pe an. Președintele Consiliului UE, precum și un membru al Comisiei Europene,

pot asista la ședinţe, însă numai membrii Consiliului guvernatorilor au drept de vot.

4.2. COMITETUL EXECUTIV AL BCE

Comitetul executiv al BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte,

un vicepreședinte și alţi patru membri. La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul

Willem Frederik Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de

francezul Jean-Claude Trichet. Comitetul executiv decide ocupaţiile BCE și este ales la

recomandarea consiliului BCE. Toţi membrii sunt numiţi de Consiliul European în baza unei

decizii adoptate cu majoritate calificată.

Responsabilităţi:

pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor;

aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanţă cu orientările specificate și

deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv furnizează

instrucţiunile necesare BCN din zona euro;

gestionează activitatea zilnică a BCE;

exercită anumite competenţe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor.

Unele dintre acestea au caracter de reglementare.

4.3. CONSILIUL GENERAL

Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și guvernatorii

băncilor centrale naţionale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE. Ceilalţi membri ai

Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei Europene

pot participa la ședinţele Consiliului general, dar nu au drept de vot.

În concordanţă cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al

Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE

vor fi adoptat moneda unică. Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziţie. Acesta

îndeplinește atribuţiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a

treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre

ale UE au adoptat încă euro. Ședinţele Consiliului general pot fi convocate ori de câte ori

președintele consideră oportun sau la cererea a cel puţin trei dintre membrii săi. Consiliul general

se reunește de obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.

8

5. POLITICĂ MONETARĂ A BCE Competenţa în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel

comunitar fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht atribuie BCE

responsabilitatea pentru politica monetară unică și îi încredinţează un obiectiv fundamental,

respectiv menţinerea stabilităţii preţurilor.

În zona euro, deciziile de politică monetară sunt luate de Consiliul guvernatorilor BCE,

care este format din cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor

centrale naţionale ale ţărilor din zona euro, pe baza principiului „o persoană, un vot”. În ceea ce

privește operaţiunile prin care sunt puse în aplicare deciziile de politică monetară, Consiliul

guvernatorilor le derulează, ori de câte ori este posibil și adecvat, prin intermediul băncilor

centrale nationale, în conformitate cu principiul descentralizării operaţionale. Tratatul interzice

în mod explicit finanţarea deficitelor bugetare prin intermediul băncilor centrale.

Acesta mai prevede că sectorul public nu trebuie să beneficieze de acces privilegiat la

instituţiile financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out” din Tratat menţionează clar faptul

că nici Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi considerat responsabil pentru angajamentele

asumate de un alt stat membru. Tratatul impune statelor membre UE obligaţia de a evita

deficitele excesive. În ceea ce privește statele membre care nu respectă plafoanele pentru

deficitul bugetar și pentru datoria publică stabilite în Protocolul privind procedura de deficit

excesiv (PDE), anexat Tratatului, aplicarea acestei proceduri poate conduce, în ultimă instanţă, la

sancţiuni financiare.

Pe baza analizelor economice și monetare periodice, Consiliul guvernatorilor ia decizii

referitoare la nivelul principalelor rate ale dobânzilor BCE în vederea realizării obiectivului de

stabilitate a preţurilor. Apoi, Comitetul executiv al BCE răspunde de implementarea deciziilor

de politică monetară. Acestea sunt aplicate prin orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de

pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor hotărât de Consiliul guvernatorilor. Pentru

orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor

stabilit de Consiliul guvernatorilor, BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente:

rezervele minime obligatorii (RMO)

operaţiunile de piaţă

facilităţile permanente

Funcţia principală a rezervelor minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe

piaţa monetară. Băncile trebuie să deţină rezervele minime obligatorii în conturile

Eurosistemului. Aceste rezerve generează cererea structurală de lichiditate din partea sectorului

bancar al zonei euro, nivelul acestora fiind stabilit în funcţie de bilanţul fiecărei instituţii de

9

credit. Aproximativ 6 000 de bănci fac obiectul constituirii rezervelor minime obligatorii. RMO

trebuie îndeplinite, în medie, pe parcursul perioadei de constituire, respectiv intervalul pentru

care se calculează nivelul rezervelor care trebuie constituite de către bănci.

Această perioadă începe de obicei în ziua de marţi următoare ședinţei Consiliului

guvernatorilor care are programată evaluarea orientării politicii monetare. Rezervele minime

obligatorii sunt remunerate de Eurosistem la o rată a dobânzii medii marginale aferente

operaţiunii principale de refinanţare din perioada de constituire.

Rezervele minime obligatorii reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care instituţiile de

credit sunt obligate să le deţină la banca centrală. Operaţiunile de piata deţin rolul cel mai

important în gestionarea condiţiilor de lichiditate ale sectorului bancar din zona euro și în

orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară. Acestea se realizează

descentralizat, respectiv BCE coordonează operaţiunile, dar tranzacţiile sunt derulate practic la

nivelul BCN.

Eurosistemul desfășoară trei categorii de operaţiuni, și anume:

1. operaţiunile principale de refinanţare – OPR

2. operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung – ORTL

3. operaţiunile de reglaj fin – ORF

Prin intermediul operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare

pe termen mai lung, Eurosistemul creditează băncile. Creditele sunt întotdeauna acordate pe o

perioadă scurtă și prestabilită, în schimbul garanţiilor, pentru protejarea Eurosistemului de riscul

financiar. Operaţiunile principale de refinanţare sunt efectuate săptămânal, sub forma unor

licitaţii cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, pe bază de oferte, având scadenţa la o

săptămână. În cadrul acestor licitaţii, băncile pot depune oferte cu mai multe rate ale dobânzii, la

un nivel egal sau superior ratei dobânzii minime acceptate anunţate în prealabil.

Ofertele cu cele mai ridicate rate ale dobânzii sunt satisfăcute cu prioritate, după care

urmează celelalte oferte, în ordine descrescătoare, până la epuizarea volumului de lichiditate care

face obiectul alocărilor. Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung se desfășoară sub forma

unor licitaţii lunare cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, având scadenţa la trei luni.

La operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung pot

participa numeroase bănci, aproximativ 1700. Operaţiunile de reglaj fin nu constituie un

instrument cu frecvenţă periodică în ceea ce privește furnizarea sau absorbţia de lichiditate,

aceste operaţiuni fiind efectuate în funcţie de necesităţi.

Eurosistemul pune la dispoziţia băncilor două facilităţi permanente și anume:

1. facilitatea de creditare marginală

2. facilitatea de depozit

10

Facilitatea de depozit este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în

posibilitatea contrapartidelor de a constitui la o BCN depozite overnight, remunerate la o rată a

dobânzii prestabilită.

Facilitatea de creditare marginală este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care

constă în posibilitatea contrapartidelor de a obţine credite overnight de la o BCN, la o rată a

dobânzii prestabilită, garantate cu active eligibile.

5. INDEPENDENŢA BCE Banca Centrală Europeană este o instituţie independentă. Nici Banca Centrală Europeană,

nici băncile centrale naţionale din Eurosistem și niciun membru al instanţelor însărcinate cu

luarea deciziilor nu pot cere sau accepta instrucţiuni de la un alt organism. Toate instituţiile UE

și toate guvernele naţionale trebuie să respecte acest principiu. Noul Tratat de la Lisabona

include BCE printre instituţiile Uniunii Europene. Aceasta reflectă faptul că politica monetară

este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie independente pentru a asigura stabilitatea

preţurilor. Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independenţă faţă de influenţele politice.

În schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în mare măsură, de resortul

statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să asigure disciplina.

Independenţa instituţională a BCE faţă de orice ingerinţă, inclusiv din partea guvernelor,

este garantată prin dispoziţiile articolului 108 din Tratatul de la Maastricht. Controlul deplin

asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra emiterii de bancnote și prin cerinţa

ca emiterea de monede de către statele membre să fie supusă aprobării BCE. Articolul 101

din Tratat protejează Eurosistemul împotriva presiunilor în favoarea finanţării datoriei publice

prin interzicerea acordării de credite sectorului public de către Eurosistem. Independenţa

personală le garantează membrilor Consiliului guvernatorilor siguranţa mandatului și le permite

să evite orice conflicte de interese. În această privinţă, Statutul SEBC/BCE protejează

independenţa personală a organelor de decizie ale BCE prin prevederea unor contracte pe durată

determinată relativ îndelungate și prin interzicerea revocării din funcţie pe baza rezultatelor unor

politici aplicate anterior.

În acest sens, se consideră esenţial ca guvernatorii băncilor centrale să deţină mandate

semnificativ mai lungi decât cele ale politicienilor; astfel, guvernatorii băncilor centrale pot avea

în vedere un orizont mai îndepărtat, concentrându-se asupra aspectelor pe termen mediu, în timp

ce politicienii au obiective pe termen mai scurt, în concordanţă cu ciclurile electorale. În cadrul

UEM, independenţa este asigurată prin bugetul propriu al BCE, care este independent de cel al

UE, și prin subscrierea și vărsarea integrală a capitalului BCE de către băncile centrale naţionale

din cadrul Eurosistemului.

11

Legitimitatea democratică a băncilor centrale independente este reglementată diferit în

funcţie de fiecare sistem democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi evidenţiate

trei elemente. În primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse statutelor băncilor

centrale naţionale de legislaţia naţională, în al doilea rând, numirea membrilor Consiliului

guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor

centrale naţionale, de către instituţii democratice. Președintele BCE și ceilalţi membri ai

Comitetului executiv pot fi audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European, fie la

solicitarea Parlamentului, fie la solicitarea acestora.

Principalele instrumente și canale de comunicare utilizate de Banca Centrală Europeană

Preşedintele şi vicepreşedintele BCE susţine o conferinţă de presă lunară, imediat după

prima şedinţă a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă. Cu această ocazie,

preşedintele prezintă declaraţia introductivă în numele Consiliului guvernatorilor.

Buletinul lunar este un canal de comunicare important utilizat de către BCE. Această

publicaţie furnizează publicului larg şi pieţelor financiare o analiză detaliată şi

aprofundată a mediului economic şi a evoluţiilor monetare. În general, Buletinul lunar

este publicat la o săptămână după desfăşurarea şedinţei Consiliului guvernatorilor.

Preşedintele BCE se prezintă de patru ori pe an în faţa Comisiei economice şi

monetare a Parlamentului European. Preşedintele oferă explicaţii privind deciziile de

politică monetară ale BCE şi apoi răspunde întrebărilor formulate de membrii Comisiei

Europene.

12

1. http://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.ro.html

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83

3. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm

4. http://adevarul.ro/economie/business-international/banci-germania-

1_52af53b2c7b855ff56c28f67/index.html

5. http://www.bnro.ro/Despre-SEBC-BCE-1249.aspx

13