Angus Fraser - Tiganii (v1.0)

8/19/2019 Angus Fraser - Tiganii (v1.0)

1/434

1


2/434

ANGUS FRASER

ŢIGANIIOriginile, migraţia şi prezenţa lor în

Europa

Ediia a doua

Traducere din engleză de DAN ERBAN SAVA

HUMANITAS2010

CopertaIOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

2


3/434

THE GYPSIES, 1992

3


4/434

Sir ANGUS FRASER a fost preedintele Comisieide Taxe Vamale i Accize a Marii Britanii, iar între1988 i 1992 consilier al prim-ministrului pentruEficiena Guvernării. A fost înnobilat în 1985. Ascris numeroase studii asupra iganilor.

4


5/434


6/434

Ţările de JosItaliaUngaria şi TransilvaniaBoemia, Polonia-Lituania şi UcrainaScoţia şi AngliaScandinaviaImagini şi stereotipii Tipare europene

6. STRÂNSOAREA LANŢURILOR

Expulzarea, asimilarea, dezrădăcinarea

DeportareaÎn cadrul Imperiului OtomanSupravieţuirea specieiSlabe pâlpâiri de lumină

7. FORŢELE SCHIMBĂRII

Percepţii noi

Influenţa în muzicăPeisaje rurale şi peisaje citadineDezrobireaNoi migraţiiConservare şi mutaţie

8. APROPIEREA DE AVERNUS

„Combaterea neplăcerilor produse de ţigani”Holocaustul uitat

9. EPOCA MODERNĂ

Trecerea frontierelorChestiuni de politicăPopulaţii şi grupăriSchimbări de limbaj

Tradiţia schimbării

6


7/434

Pelerini şi penticostaliOpre, Roma!

Bibliografie

1. Lucrări bibliografice2. Periodice3. Studii generale4. Cadrul asiatic6. Istoria europeană înainte de 18007. Secolele al XIX-lea şi al XX-lea8. America de Nord

9. Antropologie fizică10. Limbă11. Muzică12. Basme populare13. Codul de curăţenie14. Religie

15. Alţi nomazi16. Ţiganii în artă şi literatură

7


8/434

MULUMIRI

Rămân îndatorat lui James Campbell de la Worcester

College, Oxford, pentru foarte pătrunzătoarea privirearuncata asupra manuscrisului acestei cări, lui John Daveyde la Editura Blackwell pentru răbdarea de care a dat dovadăpână la terminarea ei, precum i fiului meu, Simon, care ameninut computerul în stare de funcionare în momentelede criză din timpul scrierii acestei cări.

8


9/434

INTRODUCERE

Aceasta este povestea unui popor rătăcitor, care în EvulMediu ajunge în Balcani i apoi, treptat, se răspândete pesteîntregul continent european i dincolo de acesta. Bătând laporile Europei de Vest în straie de pelerini, iganii au stârnito puternică curiozitate, după care au început să circule totfelul de teorii în legătură cu originea lor. Stabilirea prindeducie lingvistică a locului de unde a început diaspora va fi

posibilă mult mai târziu. În ciuda expunerii constante lamulte influene i presiuni, iganii au reuit în decursul veacurilor să-i păstreze o identitate distinctă i să deadovadă de o remarcabilă putere de adaptare i desupravieuire, într-adevăr, dacă luăm în considerare vicisitudinile de care s-au lovit – faptele relatate aici

reprezentând o istorie a ceea ce alii au întreprins pentru a ledistruge individualitatea –, va trebui să conchidem căprincipala realizare a iganilor este chiar faptul că au reuitsă supravieuiască ca atare.Întrucât s-ar putea ca afirmaia conform căreia iganii sunt

„un popor european” să nu fie un adevăr general acceptat, arfi mai bine să începem prin a lua în discuie motivele care au

9


10/434

stat la baza includerii lor în colecia „Popoarele Europei”1.Dacă un popor este reprezentat de un grup de bărbai, de

femei i de copii având o limbă i o cultură comună iaparinând aceluiai tip rasial, grup ce poate fi cu uurinădeosebit de cel al vecinilor, atunci iganii au încetat de multă vreme să mai reprezinte aa ceva. În decursul veacurilor s-aprodus o uimitoare diversificare a lor. La fel s-a întâmplat icu sensurile date termenului de „igan” – o problemă de ordinsemantic pe care nu ei au creat-o. Acest cuvânt estedenumirea (sau mai degrabă una din cele multe) dată lor de

către cei din afara etniei.În secolul XX confuzia în terminologie devine deosebit de

acută. La un moment dat cuvântul „igan” dobândete oconotaie eminamente rasială. Definiia iniială dată deTheOxford English Dictionary (ediia a 2-a, 1989) este:

ţigan… Membru al unei rase nomade (ei înii numindu-se

romi),de origine hindusă, care a apărut pentru prima data în Anglia în secolul al XVI-lea i despre care s-a crezut că provinedin Egipt, Acetia au pielea de culoare rocat-închis i părul negru. Îicâtigă existena din confecionarea de couri, din geambaie,din ghicit etc. i de obicei trezesc suspiciune datorită vieiinomade i obiceiurilor lor. Limba lor (zisă romani) este undialect hindus, foarte stâlcit, cu un număr mare de cuvinte

provenind din diferite limbi europene.

Pe lângă acest sens, cuvântul a dobândit i altul mai larg. Astăzi denumirea este adesea aplicată, fără deosebire,oricărei persoane itinerante, dar care nu este în mod vădit un vagabond. În schimb, alte descrieri, mai vagi poate ca sens(întrucât curând termenul „igan” dobândete un îneles

1 Colecia Editurii Blackwell (n. t.).10


11/434

peiorativ), vor începe să se bucure de trecere atât îninteriorul cât i în afara comunităii respective: cel mai desîntâlnit este sensul de „călător” i echivalentul său în altelimbi. Întreaga chestiune a fost exagerată de sensibilităiactuale în ceea ce privete discriminarea pe motive rasiale,astfel că niciunul din termenii utilizai de cei din afara etnieinu reprezintă o descriere care să satisfacă i să fie lipsită deambiguitate.Pericolele sunt amplu ilustrate de evoluia termenului

„igan” din legislaia engleză, începând cu sfâritul anilor

1950. În cele două utilizări stabilite de lege în aceastăperioadă, termenul de „igan” a fost golit, mai întâiaccidental, iar apoi în mod deliberat, de orice sens rasial sauetnic. Legea Drumurilor din 1959, dată pentru consolidarealegislaiei anterioare, omite vechea expresie, mult preacuprinzătoare, „sau altă persoană ce călătorete”, atuncicând se referă la persoanele care comit un delict, înmomentul în care ridică sau instalează o tabără sau o tarabăpe un drum (ce include carosabilul, acostamentul iparcările). Lista potenialilor delincveni este astfel redusă la„boccegii, ali negustori ambulani sau igani”. Nu avem niciodovadă că, prin aducerea în prim-plan a cuvântului „igan”,legiuitorii au reflectat îndelung asupra implicaiilor, ceea ce

înseamnă că necesitatea interpretării lui nu mai putea fideloc evitată. Dintr-o singură lovitură acetia reuiseră săcreeze o problemă de semantică delicată care – lucru uorprevizibil2 – trebuia să fie reglementată într-o instană. Când,

2 Cf. A. M. Fraser, „References to Gypsies in British highway law”, Journalof the Gypsy Lore Society, seria a III-a, 40 (1961), pp. 137-139. Revista

frecvent citată, se va abrevia prin JGLS (1), (2), (3), (4) sau (5), în funciede seriile editoriale.

11


12/434

în cele din urmă, chestiunea este prezentată în 1967 în faaînaltei Curi de Justiie, judecătorii ajung la concluzia că, încontext, termenului nu i se poate acorda sensul de bazămenionat de dicionar, respectiv „membru al rasei romilor”.Nu puteau concepe că parlamentul ar fi putut inteniona săcondamne pe cineva, având ca motiv simpla apartenenă la orasă. Din acest motiv dispun ca termenului de „igan” să i seconfere sensul de „persoană care duce o existenă nomadă,fără un serviciu i un domiciliu stabil”. Cineva, au susinut judecătorii, „ar putea fi igan într-o zi i într-alta nu”.3

Acest concept se reînnoiete în anul următor, când esteadoptată Legea Amplasări: Caselor Mobile din 1968, pentrureglementarea clauzei referitoare la „organizarea taberelor deigani”. Legea respectivă îi definete pe igani ca „persoane cuun mod de viaă nomad, indiferent de rasă sau origine,” alteledecât proprietarii de circuri ambulante sau persoaneleangajate în acestea. Astfel, etichetarea cuiva drept „igan”avea să depindă în mod expres de felul de viaă i nu deoriginile culturale sau etnice. Această definiie este astăzisingura păstrată în jurisprudena britanică, întrucâtexprimarea „sau igani” a fost în cele din urmă eliminată dinlegislaia referitoare la drumuri, ca fiind discriminatorie.Sensul etnic este totui reafirmat într-un alt context

juridic, în care precedentele create în legătură cu drumurilei locurile de oprire a caravanelor nu sunt neapăratrelevante. Acest lucru a avut loc datorită unei hotărâri judecătoreti, decurgând din Legea Raporturilor Interrasialedin 1976 prin care, în Marea Britanie, se acorda protecieîmpotriva discriminării pe motive rasiale, aceasta însemnând:„culoare a pielii, rasă, naionalitate sau origine etnică sau

3 Mills v. Cooper, High Court, 1967 (2 Q. B. 459).

12


13/434

naională”. Numărul controverselor i chestiunea dacă iganiisunt sau nu protejai de legislaia referitoare la relaiile dintrerase va crete neîntrerupt în decursul anilor, începând chiarcu prima lege din 1965, i se va cheltui mult efort i multăenergie cu afiele „Interzis iganilor” puse de către uniicârciumari. Sub incidena primei legi, afiele nu erau ilegaledar vor deveni ulterior. Unii dintre cârciumari, totui, pentrumai multă sigurană, recurg la afie „Interzis nomazilor”, untermen care va genera litigii i mai încurcate. Astfel că,atunci când Comisia pentru egalitate rasială va contesta

asemenea afie, precum cel din localulPisica şi oaia din estulLondrei, implicaiile vor reine mai întâi atenia Judecătorieide Ocol din Westminster în 1987, iar apoi, în 1988, a Curiide Apel.Problema în litigiu era întrebarea dacă interzicerea

accesului la bunuri sau servicii reprezintă sau nudiscriminare „pe motive rasiale”. Judecătorul de Ocol arefuzat însă să accepte argumentul Comisiei pentru egalitaterasială, conform căreia termenul de „nomad” este sinonim iinterschimbabil cu cel de „igan” i că iganii reprezintă ungrup etnic. Concluzia la care a ajuns este că anunurile detipul celui din localulPisica şi oaia nu contravin legii i caurmare respinge aciunea. Curtea de Apel4 menine

hotărârea, în sensul că cei trei judecători sunt de acord cătermenul „nomad” nu este sinonim cu cel de „igan” i căacea categorie de persoane exclusă de afi nu se limitează laigani: ca atare nu s-a efectuat în mod direct o discriminare Judecătorii confirmă totui că iganii reprezintă, în sensullegii, un grup rasial. Astfel că un afi cu textul „Interzisiganilor” este considerat ilegal; în plus, un altul cu textul

4 Commission for Racial Equality v. Dutton, Court of Appeal, 1988.

13


14/434

„Interzis nomazilor” va constitui în mod indirect odiscriminare în detrimentul iganilor, prin impunerea uneicondiii (de a nu fi nomazi) care îi va afecta pe acetia maimult decât pe membrii altor grupuri rasiale.Sunt necesare scuze pentru faptul că ne-am lansat aici în

atari subtilităi de ordin juridic, dar acestea se datoreazădescoperirii faptului că problema identităii iganilor însoetetrecerea lor prin Europa, chiar din momentul sosirii lor aici.Pe de altă parte, aceste dezbateri juridice din tribunaleleengleze servesc foarte bine la ilustrarea unei importante

dileme ce se încăpăânează să rămână prezentă în oricediscuie referitoare la igani. Este oare modul de viaăfactorul determinant în definirea lor? Acesta ar puteareprezenta o identificare suficientă în cazuri precum cele maisus menionate, dar e departe de a constitui un răspunscomplet, căci unde oare vor fi cuprini acei igani numeroi,care se mai simt încă igani, dei au adoptat un mod de viaăsedentar i au încetat să mai „călătorească”. Pe de altă parte,a acorda importană esenială criteriilor de ordin biologic saugenealogic poate conduce uor la delimitări absurde:populaiile igăneti, la fel ca i altele, dovedesc un amestecde rase ancestrale.Un sumar calcul matematic ne va arăta că, dacă de la

sosirea iganilor în Europa, la fiecare o sută de căsătorii ar fiexistat în medie patru căsătorii încheiate în afara etniei,pentru populaia igănească actuală din Europa acest lucruar fi condus la o descendena neigănească de circa 70%.Dacă am lua doar trei căsătorii la fiecare sută i tot amajunge la un procentaj de 60%. (în timpul celui de al TreileaReich, dificultăile de ordin conceptual i practic în modul de

abordare a problemei rasiale au fost rezolvate prin crearea

14


15/434

unui vast aparat de stat pentru studierea genealogieiiganilor i prin elaborarea de norme pentru stabilireagradului de ascendenă igănească suficientă pentru cacineva să fie clasificat ca atare, iar apoi trimis spre lagărelemorii.)În cele din urmă se ajunge tot la criteriile „etnice”, în

sensul în care Curtea de Apel din Anglia utiliza termenul îniulie 1988, i ne va fi de ajutor dacă stăruim ceva mai multasupra raionamentului foarte pertinent din hotărârearespectivă. S-a constatat că „sunt foarte muli oameni care

călătoresc prin ară în locuine mobile, furgonete, autobuzetransformate, rulote, furgoane i alte vehicule cu motor,ducând un mod de viaă nomad… În mod vag pot fi numii«igani», dar ca grup nu prezintă trăsăturile vreunui gruprasial menionat în Legea Raporturilor Interrasiale”. Ohotărâre dată anterior de către Camera Lorzilor5 stabilea cătermenul „etnic”, din sus-menionata lege, nu era utilizatîntr-un sens strict biologic sau rasial, stabilind în acelaitimp două trăsături eseniale ale unui grup etnic în cadrulcontextului respectiv: prima se referea „la îndelungata istoriecomună, de care grupul este contient că îl distinge de un altgrup, i a cărei amintire este păstrată vie”; a doua trăsăturăera reprezentată de „o tradiie culturală proprie, incluzând

obiceiurile de familie i cele sociale cât i moravurile, adesea,dar nu în mod obligatoriu, asociate cu respectarea tradiieireligioase”. Fără a fi totui eseniale, alte caracteristici ce arputea duce la diferenierea unui grup etnic de un altul sunt:originea geografică comună sau descendena dintr-un numărde strămoi comuni, o limbă comună specifică grupului, oreligie comună dar diferită de cea a grupurilor apropiate sau

5 Mandla (Sewa Singh) v. Dowell Lee, Camera Lorzilor, 1983 (2 A.C. 548).

15


16/434


17/434

sociale i ale mijloacelor de subzistenă. Natura literalmenteinsulară a societăii britanice în totalitatea ei a condus înrândul populaiei nomade la o estompare a deosebiriloretnice, mai ales întrucât valurile recente de igani „străini” venii din alte pări au fost mult mai reduse numeric decâtîntr-o serie de alte ări. În plus, ma există i o dimensiuneideologică care tinde sa provoace confuzie în aceastăchestiune: ca reacie împotriva preocupărilor despre„puritatea sângelui”, greit orientate în trecut, încercarea dea identifica sau de a vorbi despre diferite categorii în cadrul

comunităii de nomazi a devenit în Marea Britanie un subiectde discuie nu foarte onorabil i de un gust îndoielnic. Lamuli specialiti în antropologie socială se poate într-adevărdetecta o mare doză de suspiciune în legătură cu orice fel desubliniere a originii indiene a iganilor, acetia din urmăputând fi cu uurină acuzai de exotism, romantism sauescapism.La ce orientare ne putem atepta din partea iganilor

înii, autodefinirea fiind un mecanism important înstabilirea identităii etnice? Cine va fi considerat „noi” i cine„ei”? În ochi; lor, separarea fundamentală se face între ei igadźo (pluralgadźé)6, care este numele cel mai răspândit îndialectele limbii romani, dat celor din afara etniei. (în Spania,

termenul utilizat de igani este payo. Nomazii scoieni, deregulă, utilizează termenul flattie, în timp ce în Irlanda acestaeste buffer, niciunul dintre termeni nefiind de origineigănească.) Totui nu există niciun cuvânt romani6 Regulile adoptate pentru transcrierea limbii romani vor fi precizate înpaginile care urmează. Cuvântulgadźo utilizat aici a fost introdus înliteratura engleză din secolul al XIX-lea, în scrierile lui George Borrow

sub forma gorgio; în decursul timpului au fost adoptate multe alte variante ortografice inclusivgaujo igadjo.

17


18/434

corespondent pentru termenul „igan”. Un igan englez îipoate spuneromanichal (igan), cuvânt utilizat de asemeni înSUA, Canada i Australia, de către igani ce se trag dinimigrani igani de origine engleză. În Europa, iganii stabiliidin vechime poartă o mare varietate de nume precum:calé(negri) în Spania i în sudul Franei,kaale în Finlanda,sintiîn Germania imanouches în Frana. În multe ari existănumeroi reprezentani ai unui val mai recent de iganimigratori plecai, cu peste un veac în urmă, din estulEuropei, care îi spunromi i a căror limbă a fost puternic

influenată de ederea îndelungată a strămoilor lor înteritoriile de limbă română, de unde i denumirea de romi valahi. (Cuvântulrom nu are nicio legătură cu România, ci setraduce ad litteram cu „om” sau „bărbat”.) Aceti romi valahise împart i ei în mai multe triburi: căldărari, geambai,ciurari etc. Ajuni aici, simpla dihotomie „noi” i „ei” îipierde valabilitatea. Fiecare grupare de igani tinde să seconsidere ca fiind cea autentică. Este suficient de clar undese situează fiecare dintre aceste grupări în raport cugadźé.Mai sunt însă i ceilali, adesea în aceeai ară, situându-sela limita dintre ei igadźé. iganii recunosc că acetia nu facparte dintregadźé, având trăsături comune cu ei înii, darîi dau totui seama că nici nu sunt la fel ca ei. Pentru igani

deosebirile sunt importante în chestiunile legate de relaiilesociale, de căsătorie, precum i altele, i totui clasificărilesunt rareori clare i necontradictorii. Atitudinile reciproce alegrupărilor de igani reprezintă un factor auxiliar înnesfâritele polemici dintre cei din afara etniei în legătură cucine să fie sau să nu fie desemnat „igan veritabil”; pe de altăparte, ele fac ca discuiile pe criterii geografice, „iganiifrancezi” de exemplu, să fie inutile, generalizarea în privina

18


19/434

iganilor fiind astfel cât se poate de dificilă i înelătoare.O ultimă precizare în legătură cu contiina de a face parte

dintr-o entitate mai largă. Începând cu anii 1960, aciunile deautoapărare ale organizaiilor naionale ale iganilor, aciunileîn vederea recunoaterii acestora cât i cele de luptăîmpotriva politicilor de respingere i asimilare a lor, aucondus la legături internaionale contrare caracteruluifragmentat al societăii igăneti, care pune un accent specialpe deosebire i distincie. Aceasta reprezintă începutul uneinoi contiine în ceea ce privete legăturile istorice i

culturale dintre igani.Poate că termenul englezesc de „popor” („un grup de

persoane ce constituie o comunitate, trib, rasă sau naiune” –Oxford English Dictionary), indefinit i ambiguu, acoperă cugreutate acest bogat mozaic de fragmente etnice carealcătuiesc în zilele noastre populaiile numite „igani” de cătrecei din afara etniei. Să ne întoarcem totui la întrebareainiială, i anume în ce măsură sunt ei „un popor alEuropei”? Există muli igani în afara Europei, uniidescinzând din strămoi care n-au migrat niciodată dincolode hotarele Asiei, iar alii, mai muli la număr, care auemigrat ei înii din Europa sau se trag din igani care auemigrat la rândul lor. Pentru toi acetia, cu excepia prime

categorii, îndelungata asociere i combinare cu alte popoaredin Europa a marcat adânc i pentru totdeauna limba,obâria, cultura i societatea lor. După atâtea secole, sunt pedeplin îndreptăii să pretindă a fi considerai „din Europa”. iganii sunt într-adevăr printre puinii paneuropeni de pecontinent. A venit momentul să trecem acum la examinarea originii

lor. Procedând astfel, se pune întrebarea dacă vom găsi poate

19


20/434

mai multă unitate rasială, etnică, lingvistică printre strămoiiiganilor, decât reiese din diversitatea descendenilor lor dinsecolul XX.

20


21/434

1.ORIGINI

Pentru aproximativ jumătate din istoria lor există puinemărturii scrise la care se poate apela în încercarea de a călcape urmele iganilor. Apoi, odată ce referinele istorice începîntr-adevăr sa se acumuleze, ele vor veni, în mod invariabil,din afara etniei, i este posibil să fi fost scrise în ignorană,sub impulsul prejudecăilor i al insuficientei înelegeri.„Adevărata istorie a rasei igăneti se află în studiul

propriei lor limbi”, a declarat un mare savant. În modincontestabil, studiul limbii romani poate dezvălui foartemulte informaii despre originea i evoluia limbii însei.Limita până la care aceasta poate fi echivalată cu originea ievoluia vorbitorilor limbii romani este mai mult o chestiune

de ordin speculativ i, în cele din urmă, echivalarea nu poatefi luată drept bună. Cu toate acestea, în încercarea de aumple vidul informaional iniial va trebui să ne îndreptămatenia asupra analizei filologice, pentru a putea verifica în cemăsură deducia lingvistică poate corecta ceea ce istoria nu areuit să înregistreze.

21


22/434

Mărturiile lingvistice

Primele mostre de limbă romani – culese probabil în vreo berărie din Sussex – apar relativ târziu, fiind publicate în Anglia în 1547. Abia după câteva secole se va recunoateadevărata valoare a acestor frânturi, întrucât ele au rămasmult timp ascunse înPrima carte de introducere în cunoaşterede Andrew Borde, sub forma unor mostre de „grai egiptean”.Până în vremea lui Borde, limba avusese tot atâta timp la

dispoziie pentru dezvoltare cât separă engleza modernă delimba veche anglo-saxonă, întrucât iganii i-au părăsit arade batină, limba romani nefiind nici pe departe unitară.Chiar i cele câteva expresii de „grai egiptean”, menionate deBorde, indică prezena unor împrumuturi din limbile greacă,slavă i română. În prezent, după o evoluie de peste unmileniu, nu există o variantă standard a limbii romani i nicimodele scrise care să stimuleze uniformitatea. În schimbexistă o multitudine de dialecte (peste 60 numai în Europa)cu un grad însemnat de înrudire între ele, dar adeseareciproc neinteligibile. Având deci exemple de limbă romani, pentru a ilustraistoria acestei limbi, propun să ne oprim îndeosebi asupra

celor mai bune trei studii scrise vreodată despre dialecteleindividuale. Primul, intitulat Studii asupra ţiganilor, de Alexandre Paspati, a apărut la Constantinopol în 1870 idebuteaza cu deja mai sus menionata afirmaie, conformcăreia „istoria adevărată a rasei igăneti se află în studiulidiomului lor”. Urmează apoi studiulDialectul ţiganilor dinŢara Galilor, de John Sampson, încununarea uneiperseverente activităi tiinifice, publicat în 1926. Al treilea

22


23/434

studiu, intitulatLimbajul ţiganului căldărar Johan DimitriTaikon din Suedia (1963), a fost elaborat de doi suedezi, O.Gjerdman i E. Ljungberg. Aceste trei lucrări ne permit să examinăm limba romani întrei puncte geografice extreme ale răspândirii ei în Europa. Înacelai timp, ele reprezintă i trei tipuri importante de vorbitori ai limbii romani. În anii 1850, Paspati a început săîi strângă materialul printre iganii nomazi, de la periferiaConstantinopolelui i din partea europeană a ImperiuluiOtoman. Paspati nu a fost un învăat care s-a izolat de lume:

el însui a subliniat faptul că limba iganilor trebuie studiatăîn cort, printre acetia, i a procedat ca atare, cu timpuldevenind i un prieten înelegător al acestora. Rezultatul s-aconcretizat sub forma unei cări cu valoare perenă, chiardacă transcrierile fonetice i etimologiile sunt fluctuante.Interesul este sporit i de importana regiunii pe care Paspatia cercetat-o, aceasta fiind un întins loc de popas în timpulprimei migraii spre vest a iganilor, care i-a adus pe acetiapentru prima dată în Europa. Denumirea prescurtată adialectului înregistrat de el este „varietatea greacă”. John Sampson i-a strâns materialul pe parcursul a treidecenii, începând din 1894. Bibliotecar al Universităii dinLiverpool, acesta s-a dovedit a fi în fundul sufletului un poet,

un romantic i un răzvrătit. iganii l-au primit ca pe unul de-al lor, i în ara Galilor a înregistrat cu multă dăruireexistena unui dialect admirabil alcătuit, care s-a păstratîntr-o formă mai puin alterată decât oricare alt dialectigănesc din Anglia acelor zile. iganii care vorbeau acestdialect l-au motenit de la strămoii lor, a căror prezenă în ara Galilor datează aproape din secolul al XVII-lea; ei

reprezintă de aceea o populaie igănească de mult stabilită

23


24/434

în aceeai ară.Pe de altă parte, dialectul iganilor căldărari înregistrat de

Gjerdman i Ljungberg în anii 1940 era vorbit de un colondin Suedia, din prima generaie, care a trăit i călătorit prinNorvegia, Finlanda, Rusia i în Balcani, prin Polonia,Germania i Frana. Taikon ilustrează astfel tendinelemigratoare ale unui grup de romi valahi care s-a remarcat îna doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când s-adeplasat spre vest, venind din Balcani, din stepele Rusiei idin câmpiile Ungariei, stârnind la fel de multă agitaie ca i

strămoii lor care cu secole înainte pătrunseseră în vestulEuropei.E momentul acum să ne referim în câteva cuvinte i la

transcrierea fonetică, întrucât o comparaie efectuată întrelucrările lui Paspati, Sampson i Gjerdman i Ljumberg neobligă să ne oprim i asupra problemelor de acest gen.Necazurile apar întrucât, limba romani fiind pentru multă vreme graiul unui popor iletrat, normele de scriere au lipsitcu desăvârire. Adesea cei care făceau transcrierile auutilizat normele fonetice ale propriilor limbi materne, acesteadiferind considerabil în privina armoniei dintre ortografie ipronunie. Un alfabet pur fonetic precum cel al IPA (AsociaiaFonetică Internaională), în care fiecare simbol indică un

anumit sunet i nu altul, nu ar permite nicio ambiguitate.Dar, în timp ce un atare alfabet servete în mod admirabilscopului în cadrul unei lucrări de ordin tehnic, acesta face uzde mai multe litere decât cele 26 ale alfabetului latin, iarsimbolurile necunoscute îl pot cu uurină încurca pecititorul obinuit. Propun, în acest sens, adoptarea unuicompromis, i anume literele a căror valoare sonoră

aproximativă este foarte puin probabil să fie serios

24


25/434

confundată de către cititorul englez sunt lăsate singure, darpentru anumite sunete transcrise diferit în limbile europenei în engleză chiar, se vor utiliza unele diacritice i combinaiispeciale de litere. Semnele utilizate pentru aceste cazurispeciale sunt indicate mai jos, în ultima coloană.

(Semnele convenionale din ultima coloană corespund celor

adoptate la Congresul Mondial Romani din 1990, cu excepiasunetuluidź, în cazul căruia congresul a optat pentru o altăreprezentare grafică.)7 Ultimele remarci de făcut în privinatranscrierii fonetice a limbii romani sunt acelea că, acolounde este necesar, vocalele lungi vor fi indicate printr-o linieaezată deasupra vocalei (ā etc.), iar accentul va fi marcatprintr-un accent ascuit deasupra vocalei accentuate, ca încazul luié.Lingvistica comparată furnizează într-adevăr o mare

bogăie de informaii în legătură cu obâria dialectelorigăneti, chiar dacă nu oferă nicio garanie în ceea ceprivete genealogia iganilor. Acum 200 de ani s-a îneles

7 Titlurile unor lucrări citate în cadrul notelor au utilizat alte semnediacritice pentru redarea sunetelor č, ĵ, š,ź.

25


26/434

pentru prima dată că limba romani trebuie să fie de origineindiana, din cauza asemănărilor dintre vocabularul ei i celal unor graiuri indiene. Anii care s-au scurs au adus multeclarificări, dei nu s-a ajuns la certitudini. Întrucât atât demulte lucruri depind de deducia lingvistică, este la fel deoportună trecerea în revistă a tehnicilor lingvisticiicomparate, bazate pe toate cele trei aspecte principale alelimbii: sunete, structură i lexic.La stabilirea afinităilor dintre limbi, două dintre cele mai

importante indicii sunt: caracterul comun al vocabularului

fundamental i asemănarea în ceea ce privete structuragramaticală. Al treilea indiciu îl reprezintă regularitateacorespondene; sunetelor, i anume consistena relaiilorîntre sunete la cuvintele cu sensuri corespondente în ambelelimbi, astfel că, de regulă, un anumit sunet dintr-o limbădevine un alt sunet în cealaltă.E de la sine îneles că două limbi strâns înrudite vor avea

un număr mare de cuvinte asemănătoare. Cantitatea nu estetotui aspectul principal: importantă este îndeosebi studiereacuvintelor conservatoare cu sens de bază, cel mai puinprobabil de a fi fost împrumutate din altă parte. Acesteelemente conservatoare ale lexicului includ pronumelepersonale(eu, tuetc.), verbe care exprima activităi de bază

sau stări (de ex.a bea, a vedea, a dormi), adjectivedesemnând însuiri elementare (de ex.mic sau fierbinte) sausubstantive reprezentând lucruri cu arie mare de răspândire(ex.apă sauom), pări ale corpului (ex. păr, cap, nas) saurude de sânge (precum frate, tată, soră).În ceea ce privete particularităile gramaticale, morfologia

unei limbi (i anume modificarea cuvintelor individuale prinflexiune sau modificări ale vocalei din rădăcină) este mult

26


27/434

ma. conservatoare decât sintaxa ei (construcia locuiunilori a frazelor). Când dăm peste asemănări de ordin morfologic,de exemplu la declinarea substantivelor sau la conjugarea verbelor, ar fi exagerat să le punem pe seama întâmplării i efoarte puin probabil (dar nu i imposibil) ca ele să fierezultat al împrumutului. Nu putem fi mai categorici de atât,întrucât, în ultimă instană, nu exista nimic ce nu poate firăspândit dincolo de barierele lingvistice.Dacă la limba romani i la anumite limbi din India aplicăm

cele trei teste privind raporturile de evoluie: comunitatea

vocabularului de bază, similaritatea structurii gramaticale iregularitatea corespondenei de sunete, toate rezultatele vorsugera o origine unitară.Următorul tabel reprezintă o mostră a comunităii de lexic,

pe bază de cuvinte importante, de largă utilizare. (în aceststadiu, doar sanscrita i hindi8 sunt citate ca reprezentândlimbile din India; urmează a se stabili ulterior care dintreaceste limbi indice are cele mai mari afinităi cu limbaromani.) Asemănările dintre sanscrită sau hindi i limba romani încadrul acestor exemple extrase din vocabularul de bază suntclare, cu excepia poate a cuvintelor pentru noiunile de frateisoră, la care vom reveni mai târziu. Lista ar fi putut fi mult

mai lungă. Fiecare din cele trei dialecte romani conine 500de cuvinte sau mai multe, a căror origine indică poate fi maiuor recunoscută.

8 În care š i sunt, în mare, echivalente cu sh din engleză.

27


28/434

Înainte de a urmări a doua i a treia pistă de indicii –aparatul gramatical i mutaiile de sunet – este necesar săaruncăm o privire de ansamblu asupra grupului de limbiindo-ariane. În cadrul marii familii de limbi cunoscute i subdenumirea de indo-europene, ce cuprinde majoritatealimbilor din Europa i pans în Asia Centrală, grupulprincipal de limbi, cel mai estic, este cunoscut sub numele de

indo-iranian i este format din subfamiliile de limbi indo-

28


29/434

ariane i iraniene. Din indo-ariani sau inzi s-au desprinscândva unii dintre vorbitorii indo-europeni (păstorii nomazicunoscui în istorie sub denumirea de arieni) care, după cegeneraii la rând au migrat din stepele eurasiatice sprerăsărit, în mileniul II Î.C., sau poate mai devreme, aupătruns în nordul subcontinentului indian. Cea mai vecheformă de limbă indo-ariană este consemnată în textele sacreale Vedelor i dintr-unul din dialectele care stau la bazasanscritei din Vede a evoluat sanscrita clasică, cu vasta eiliteratură. Această primă perioadă este cunoscută ca indo-

ariana veche. Sanscrita clasică a devenit o limbă păstrată înmod artificial, fiind scrisă după canon: în ea nu apar dialectei nici divergene de ordin geografic, dezvoltarea cronologicăfiind limitată. Perioada indo-ariană mijlocie debuteazăaproximativ în jurul secolului al VI-lea î.C., când încep să sedezvolte diverse forme populare, reducând unele dindificultăile sanscritei. Aceste limbi prăkrit (prăkrit = natural,nerafinat), care prezintă într-adevăr deosebiri dialectale, parsă fi depăit sanscrita în viaa de toate zilele, începând cusecolul al V-lea î.C. Totui, sanscrita a continuat să joace unrol important, similar latinei în Europa, rămânând chiar înzilele noastre una dintre limbile oficiale ale Indiei. Limbaprăkrit, la rândul ei, a început (în jurul secolului al VI-lea

d.C.) să fie depăită de cel mai avansat dintre dialectele indo-arianei medii: apabhramsa (cădere, prăbuire). Acestsuccesor este o limbă cu înveli prăkrit, reglementată însădupă modelul exterior al sanscritei; au avut loc modificări înceea ce privete sunetele, dar cele la nivel de categoriigramaticale i sintaxă au fost mult mai limitate. Avem puinedate cu privire la detaliile tranziiei de la indo-ariana medie la

formele mai vechi ale limbilor moderne, clasificate drept indo-

29


30/434

ariana nouă, o tranziie produsă pe parcursul mai multor veacuri, până în jurul anului 1000 d.C., când inovaiilegramaticale se răspândesc din ce în ce mai mult, iarmodificările locale devin din ce în ce mai pronunate. Aceastaînseamnă că, pe tot parcursul respectivei perioade – de altfeldeosebit de importantă pentru stabilirea originii i aafinităilor limbii: romani – plutete un văl de obscuritate.

Vasta restructurare a indo-arianei, ce caracterizează limbacontemporană, a condus la marea varietate de dialecte –câteva sute – care devin apoi principalele limbi utilizate înIndia, Pakistan, Bangladesh, Nepal i Sri Lanka, fiind vorbiteîn prezent de peste 650 de milioane de oameni. Acesteainclud îndeosebi:

30


31/434

grupul dardic: kamirianagrupul nord-vestic: sindhi, lahndā (sau punjabi de vest)grupul nordic: pahari de vest, nepalezagrupul central: punjabi, rājasthānl, gujarati, hindi de vest grupul de mijloc: hindi de estgrupul estic: bihărl, oriya, bengali i assamezăgrupul sudic: marathl, konkani, goaneză i singhaleză.

Sunt de asemeni utilizate i grupări alternative, iar

numărul de limbi din cadrul acestora este considerabil maimare decât cel din lista de mai sus. Riscul în cazul clasificăriieste că se poate crea impresia unor arii lingvistice clardelimitate i autonome, în vreme ce situaia este totaldiferită. i astăzi chiar, limbile vorbite în India amintesc desituaia existentă în lumea romanică i slavonă din timpulEvului Mediu, când limbile i dialectele formau un totorganic, contopindu-se imperceptibil, fără hotare ferme istabile. Aceste hotare au trebuit să atepte apariia statelormoderne i a limbilor naionale literare (dei există încă ofuzionare la nivel local, în limbajul rustic, de ambele pări aleunei frontiere).O serie de limbi vorbite pe subcontinentul indian nu

aparin familiei de limbi indo-europene. Cele mai importantedintre acestea sunt limbile dravidiene, din sudul i centrulIndiei i din Sri Lanka (de ex. telugu i tamil), care ausupravieuit din acea Indie în care au pătruns nou-veniiiarieni. După unele ipoteze, limba romani se pare că s-ar fidesprins din migraia indo-ariană principală înainte depătrunderea pe subcontinentul indian. Totui, sanscritaconine împrumuturi lexicale din dravidiană, care se întindea

31


32/434

cândva mult mai la nord, o parte din ele regăsindu-se i înlimba romani. De unde rezultă că separarea limbii romani decelelalte limbi indo-ariene a avut loc pe teritoriul indian. Asemănările dintre morfologia limbii romani i cea asanscritei sunt imediat vizibile, dacă se compară, deexemplu, terminaiile verbelor, declinarea substantivelor sausufixele primite de adjective, de gradele de comparaie, deadverbe i de participii. Este, de asemenea, de necontestatfaptul că, mai recent, în limba romani, la fel ca i în alte limbiindice moderne, au avut loc o serie de modificări ale

sunetelor care separă limba prăkrit de sanscrită. Aceastălegătură cu limbile moderne o demonstrează mai departenumeroasele particularităi ale procesului de formare acuvintelor i ale aparatului gramatical – felul în care auevoluat pronumele personal i cel interogativ (kon? – cine?);terminaiile-o i-i pentru formele masculine i feminine;crearea substantivelor abstracte prin adăugarea sufixului-ben sau-pen (de ex. În dialectul romani galeztaco = adevăratitaciben = adevăr; în dialectul roman; grecesc:cor = a fura,coribé = furt); înlocuirea genitivului cu o construcie de tipul„calul patern” (de ex, adăugarea unei terminaii adjectivale lasubstantivul „tată” pentru a putea exprima construcia „calultatălui”: în dialectul căldărarilordadésko gras). Toate aceste

caracteristici, cât i altele, confirmă asemănarea cu maimulte dintre limbile indice moderne, indicând în acelai timpcă limba romani datează probabil din vremurile post-sanscritice.Întrebarea chinuitoare este dacă se poate continua, pentru

a focaliza cercetarea i a identifica mai exact regiunea saupoporul din care se trag nomazii vorbitori ai limbii romani,prin stabilirea unei legături certe dintre aceasta i unul din

32


33/434

grupurile de limbi menionate anterior. Ajuni la acest punct,din nefericire, lingvistica începe să ne dezamăgească. Dei sepoate merge mai departe în încercarea de reconstituire a uneiproto-limbi (un strămo ipotetic al tuturor dialectelorigăneti)9, cum de altfel paleontologia lingvistică a făcut-o înmulte alte situaii, rămâne un fapt bine cunoscut că încă setie prea puin despre apariia dialectelor indiene modernepentru a putea duce cercetarea dincolo de comparareagenerală a trăsăturilor evolutive comune, care nu permit însăo suficientă punere de acord, în scopul identificării cu

certitudine a limbii cu care limba romani se înrudete cel maimult.Căutarea unei atari limbi a dezlănuit o polemică chiar din

momentul descoperirii legăturii limbii romani cu India, cucirca două veacuri în urmă. Nimeni nu a propus vreodatădrept candidată o limbă din ramura mijlocie, estică sausudică, dar într-un moment sau altul restul de limbi au fosttoate chemate în ajutor. Argumentele, în cea mai mare parte,se bazează pe fonologie, prin stabilirea unor detalii însistemul sunetelor conservate de limba romani i de o altălimba indică, dar reduse sau pierdute într-altele, sau,dimpotrivă, i mai concludent, prin identificarea de mutaiide sunete împărtăite i de către altă limbă. Ocazional, sunt

invocai i ali factori, precum compararea de paradigme verbale i pronominale.În secolul XX au existat două curente de gândire

principale. Într-una din tabere se situează partizanii originii

9 Sunt două încercări în această direcie, dar efectuate separat: T.Kaufmannr „Explorations in protoGypsy phonology and classification”referat nepublicat, prezentat cu ocazia Mesei rotunde de analiză a limbilor

din Asia de Sud, Austin, Texas, 25-26 mai 1984, i B. Higgie,Proto-Romanes Phonology(teză de doctorat), Universitatea Texas, Austin, 1984.

33


34/434

nord-vestice sau dardice a limbii romani. Unul dintre acetia, John Sampson, susine că limba romani îi are originea înprovinciile nord-vestice, părăsirea acelor inuturi făcându-sedevreme, pe la sfâritul secolului al IX-lea d.C. În cealaltătabără, remarcabil reprezentată de Sir Ralph Turner, fostdirector al colii de Studii Orientale i Africane din Londra10,se află toi aceia care încearcă să demonstreze că limbaromani aparinea iniial grupului central de limbi(reprezentat acum de hindi) cu care împărtăete primeleinovaii. În ceea ce privete conexiunile exacte în interiorul

grupului, Turner subliniază că, la vremea când limba romanis-a separat probabil de grup, diferena dintre dialectele careaveau să devină hindi i rājasthānî, de exemplu, era preamică pentru ca noi să putem astăzi să scoatem la ivealăaceste urme. Dar Turner a fost suficient de sigur pe sine casă excludă din rândul rudelor apropiate pe „strămoiilimbilor singhaleză, marathi, sindhi, lahndă, punjabi, dardicăi pahari de vest i probabil gujarai i bengali”. Într-adevăr,limba romani prezintă unele trăsături lexicale i fonologicedardice sau nord-vestice, dar Turner explică aceste trăsăturica fiind acumulări ulterioare, rezultat al unei migraii dinzona centrală către nord-vest, probabil înainte de anul 250î.C. O atare migrare explică, de asemeni, i faptul că limba

romani a păstrat o serie de sunete care aveau să fiemodificate radical în grupul central, dar nu i în cel nord- vestic, mai conservator din punct de vedere lingvistic.ederea în aceste noi inuturi, continuă argumentaia, a

10 Vezi R. L. Turner, „The position of Romani in Indo-Aryan”, JGLS(3), 5(1926), pp. 145-189; J. Sampson „Notes on Professor R. L. Turner’s «Theposition of Romani in' Indo-Aryan»“, JGLS (3), 6(1927), pp. 57-68; R. E.

Turner „«The position of Romani in Indo-Aryan»: A reply to Dr. J.Sampson”. JGLS (3), 6 (1927), pp. 129-138.

34


35/434

durat mai multe veacuri, până ce, în final, cu puin înaintede secolul al IX-lea d.C., se va produce diaspora iganilor.11

Turner i-a prezentat argumentaia în mod convingător,probele sale dând impresia de soliditate, iar în lucrărilegenerale referitoare la igani apărute ulterior, s-a manifestattendina adoptării explicite sau implicite a punctului său de vedere, chiar dacă datele menionate de unii adepi aiacestuia variază într-adevăr.Mai recent însă, acest consens s-a destrămat. Într-adevăr,

parcă pentru a sublinia diversitatea de interpretări ce se pot

da pe baza aceluiai set de date, lingvistul american TerrenceKaufmann sugerează că datele de ordin fonologie pot fi celmai bine explicate prin postularea ideii că proto-iganii aupătruns în teritoriile iraniene înainte de anul 300 î.C., carezultat poate al incursiunilor întreprinse de Alexandru celMare în nord-vestul Indiei între anii 327-326 î.C.12

Antropologia fizică

Lingvistica istorică nu poate determina originea rasială ietnică a primilor vorbitori ai limbii romani. Nu există nicio

11 O cercetare amplă asupra polemicii lingvistice o reprezintă studiul lui I.Hancock „The development of Romani linguistics”, aparut înLanguagesand. Cultures: Studies in Honor of Edgar C. Polome, editat de M. A.

Jazavery i W. Winter, Berlin, 1988, pp. 183-223.12 Kaufmann: „Explorations in protoGypsy”, p. 42. Higgie (Proto-RomanesPhonology, pp. 19, 141) indică o dată i mai veche cca secolul al VI-leaî.C. Rezerve în ceea ce privete datările au fost exprimate de către A. M.

Fraser în „Looking into the seeds of time”, lucrare publicată înTsiganologische Studien (1992), nr. 1&2, pp. 135-166.

35


36/434

legătură intrinsecă sau necesară între limbă i rasă: existăîntr-adevăr cazuri bine documentate, când întregi grupurietnice au trecut în decursul timpului de la o limbă la alta.Deci nu se poate garanta existena unor legături de rasă întrediverse grupuri de oameni pentru simplul motiv că vorbesclimbi înrudite. Ajuni la acest stadiu, trebuie să vedem pânăla ce nivel antropologia fizică poate acoperi golurile lăsate delingvistică. Până la cel de-al Doilea Război Mondial,antropologia fizică cuprindea studiul comparat al trăsăturiloranatomice la diferite populaii umane sau indivizi. Prin

antropologie fizică se înelegea îndeosebi efectuarea demăsurători ale corpului i ale părilor acestuia, în special alecraniului.Rezultatele celei mai extinse cercetări antropometrice

comparative asupra iganilor, efectuată de către un specialistîn antropologie fizică, profesorul Eugene Pittard, au fostfăcute publice în 1932.13 Pittard s-a concentrat asupraiganilor din Balcani, în sperana că această analiză îi vafurniza suficiente date în legătura cu ce numea el „les vrais Tziganes”. Prin folosirea ruletei i a ublerului în cazulmăsurătorilor efectuate asupra unui număr mai mare deigani decât au fost cercetai vreodată, Pittard ajunge laconcluzia că populaia igănească tipică depăete uor

media europeană de înălime, având membrele inferioarecomparativ mai lungi, în relaie cu torsul; capetele lormanifestau o puternică tendină spre forma dolicocefalică(„cu capul alungit”, i anume cranii lunguiee i înguste),având părul negru, urechile mici, ochii mari cu irisul foartepigmentat iar nasul prelung, îngust i drept. Pittard le-aatribuit:

13 E. Pittard,Les Tziganes ou Bohemiens, Geneva, 1932.

36


37/434

un loc foarte onorabil în estetica trupului omenesc. Printre eise găsesc adesea bărbai foarte chipei i femei foartefrumoase. Tenul măsliniu [teint legerement basane], părul

negru ca tăciunele, nasul drept i bine conturat, dantura albă,ochii larg deschii i de culoare căprui-închis, cu o expresie viesau languroasă, supleea generală a inutei cât i armoniamicărilor lor îi plasează, în ceea ce privete frumuseea fizică,cu mult deasupra multora dintre popoarele europene.

După măsurători efectuate pe sute de bărbai i de femei iconsemnarea a patru dimensiuni ale corpului i membrelor,

cinci ale capului, cinci ale feei i zece ale trăsăturilor, Pittards-a văzut confruntat cu două probleme majore. Prima oreprezintă faptul că nu de puine ori descoperirile sale intrauîn conflict cu indiciile consemnate de predecesorii săi (careau făcut cercetări pe un număr mai restrâns de indivizi); dinacest motiv el a fost nevoit să-i strângă datele examinându-i

pe „les vrais Tziganes”, pe cât posibil fără amestec din parteaaltor rase (i în acest sens a considerat viaa de nomad drepto măsură de conservare a purităii rasiale). Confruntat cucea de-a doua problemă, a trebuit să se recunoască înfrânt:datele referitoare la multele grupuri etnice din India fiindprea puine sau prea inexacte pentru a putea ajunge la vreoconcluzie în legătură cu originea iganilor. În cele din urmă,

el însui a subliniat faptul că diversitatea unor datereferitoare la igani ar putea indica originea lor complexă.În general, trebuie menionat faptul că mare parte din

activitatea anterioară, legată de tipurile de rase i bazată cuprecădere pe măsurători ale craniilor, s-a dovedit a fiinexactă i fără validitate statistică. Într-adevăr, se acceptă

astăzi că structurile craniene sunt insuficient determinate defactorii ereditari i că, pentru a indica continuitatea

37


38/434

îndelungată a unui grup de oameni, nu trebuie pusă preamultă bază pe argumentele care pleacă de la forma capului.După Pittard14, activitatea depusă în acest domeniu nu aadus mai multă certitudine. Totui, în mod constant, suntdezvoltate noi tehnici i noi indicatori. Studierea grupelorsanguine – cu genetica lor precis îneleasă – a ajuns să ofereun mijloc alternativ de clasificare a indivizilor, înlocuind înmare parte examinarea fizică directă. Mai recent, aceastămetodă a fost extinsă prin includerea i a altor caracteristici biochimice ereditare. tiina despre genetica populaiilor,

pentru care grupele sanguine furnizează majoritatea datelor,se dovedete uneori a fi în stare să dea de urma rutelorparcurse de om în timpul migraiilor sau invaziilor. La prima vedere, studiile efectuate asupra grupelor sanguine par săpromită întru câtva succesul i în cazul iganilor.Începând cu anii 1940, în urma unor cercetări, s-a

descoperit că grupele de sânge provenind de la eantioane depopulaii igăneti din Europa sunt de tip B într-o proporiesituată adesea cu mult peste nivelul european. Clasificarea ABO pare să sprijine puternic ipoteza originii indiene (grupaB fiind de două ori mai frecventă, i chiar mai mult, pesubcontinent decât în Europa, dei structura variază de la ozona la alta). Valorile factorului rhesus la igani, dei nu

diferă atât de mult de valorile din Europa, sunt de asemeneacompatibile cu originea lor indiană. În plus, alte studii dinSuedia, Marea Britanie i Slovenia furnizează rezultatele caredeviază i ele de la tiparele stabilite de studiile anterioare

14 De exemplu, B, Ely, „Les Crânes tsiganes des collections du Musee del’Homme”,Bulletins de la Société d Anthropologie de Paris (1967), pp. 177-

192, i R. Reyment, „Les Voyageurs suédois: aspects physiques etlinguistiques”,Études Tsiganes (1981), nr. 4, pp. 1-14.

38


39/434

asupra iganilor, dei în acelai timp diferă în modsemnificativ i faă de tiparele identificate în cadrulpopulaiilor vecine. De fapt, această direcie de cercetare biologică15 se ciocnete, ca i Pittard, de aceeai problemă.Este posibil ca la determinarea eantionului igănesccercetătorul să fi întâmpinat dificultăi, fondul genetic alfiecărei cohorte putând fi extrem de variat, întrucât iganiioricum au suferit un melanj rasial: de la plecarea lor dinIndia, ar fi fost suficient ca la o sută de căsătorii una, înmedie, sa fie încheiată în afara etnie pentru ca, în prezent,

proporia strămoilor de altă origine decât indică sădepăească jumătate din numărul total al acestora. În plus,grupurile mici i izolate se deosebesc genetic unele de alteledatorită modificărilor genetice accidentale. În prezent, secontinuă activitatea promiătoare în acest domeniu16, dar maiînainte de a ne atepta la o îmbogăire a cunotinelornoastre rămâne valabilă concluzia la care ajungea Mourant în1983 în chestiunea iganilor: „Se simte nevoia unei cercetăriulterioare considerabile a acestui interesant grup de

15 Bine rezumată în studiul lui R. C. Gropper „What does blood tell?”,GJS/NAC Newsletter, 4 (1981), nr. 2, 3 i 4.Cf. i în studiul lui C. Corrain„Sintesi di ricerche antropometriche ed emotipologiche tra gli Zingarieuropei”,Lacio Drom (1978), nr. 6, pp. 22-29.16 Pentru o cercetare a grupelor sanguine i a altor caracteristici genetice(amprentele digitale, simul gustativ) care indica deosebiri vădite întreiganii din Ungaria i ali maghiari i o considerabilă asemănare întreigani i indieni, a se vedea i studiul lui T. Tauszik „Human-and medical-genetic examinations of the Gypsy population in Hungary”,GLS/NACNewsletter, 9 (1986), nr. 4. Date provenind din Slovacia i India suntcomparate în studiul lui V. Bhalla „Marker genes as guides to the kinshipof populations: a plea for linguisticum-anthropogenetic approach to the

problem of «Roma» ancestry”, publicat înRomani Language and Culture,editori S. Bali2 et al., Sarajevo, 1989, pp. 155-163.

39


40/434

populaii, cu trimitere specială la acei factori care diferă, dinpunct de vedere al frecvenei, între Europa i nordul Indiei.”17

Pe scurt, antropologia fizică i genetica populaiilor, înstadiul lor de dezvoltare teoretică i aplicativă din prezent,sunt sugestive dar nu i concludente. Acestea mai degrabănu ne conduc până la nivelul atins de lingvistica istorică,exceptând faptul că, într-adevăr, ele tind să confirme – într-un fel pe care lingvistica nu-l poate face – atât legăturaindiană dintre limbă i vorbitorul original, cât i faptul căoriginea acestora trebuie căutate în subcontinentul indian,

chiar dacă combinaia dintre lingvistică, antropologia fizică igenetică nu ne furnizează niciun indiciu în legătură cuîmprejurările istorice care au condus la migraia irăspândirea vorbitorilor de romani sau la motivul pentru cares-a produs un atare exod.

Paralele etnice

Cu toate acestea există cel puin o implicaie de ordin etnicpe care o putem deduce pe baza limbii. Ea rezidă îndenumirea foarte răspândită pe care iganii o dau celor din

aceeai rasă cu ei –rom în limba romani din Europa;lom îndialectul armean idom în cel sirian i persan al limbiiromani. Se poate arăta (date fiind modificările foneticecurente în variantele armeană i europeană ale limbiiromani) că, între toate aceste cazuri i termeniidomba dinsanscrită saudom saudum din indiana modernă, care se

17 A. E. Mourant,Blood Relations: Blood Groups and Anthropology,Oxford,1983, p. 98.

40


41/434

referă la un anumit conglomerat de triburi, există ocorespondenă fonetică exactă. Menionarea domilor calăutari merge până în secolul al VI-lea. În sanscrită termenula dobândit sensul de „om dintr-o castă inferioară caretrăiete din cântat i din muzică”. În limbile indiene modernetermenii corespondeni au o varietate de sensuri similare: deex. „casta muzicanilor ambulani” (sindhi), „slugă” (lahndă),„muzicant ambulant” (punjabi), „individ oache de castăinferioară” (pahari de vest). Numele ar putea pastra condiiai casta originară a strămoilor iganilor din Asia i din

Europa, dei nu reuete să stabilească nicio legătură întrelimba romani i vreunul dintre dialectele indiene. Este foarteposibil ca domii, la fel ca i alte triburi nomade din India, săfi fost de origine dravidiană. Acetia mai există încă subforma unor triburi rătăcitoare, îndeletnicindu-se cu o mare varietate de meserii i activităi: împletitori de couri,gunoieri-măturători, lăutari, fierari i lucrători în metal. Aconsidera că domii reprezintă cel puin grosul grupului saugrupurilor care au emigrat este o ipoteză suficient deplauzibilă. În ceea ce privete motivele exodului, nu putemdecât să le ghicim: foametea, poate, sau războiul.O atare legătură cu domii nu pare să satisfacă însă pe

toată lumea, unii căutând alte elemente de referină. Vreme

de aproape un veac i jumătate au fost lansate ipotezeconform cărora populaia banjara, o rasă amestecată denegustori rătăcitori, cunoscută în India drept unul dintriburile nomade i înesate de răufăcători, este strânsînrudită cu iganii.18 Muli dintre ei trăiesc azi în centrul i

18 Cea mai veche ipoteză se pare că se găsete în G. de Longperier, „L’Inde

et ses mysteres”,Musee universel, 1 (1857), pp. 330-336. O recentăcombatere a acestor teorii o reprezintă studiul lui L. Mroz, „Les Lohar, Ies

41


42/434

sudul Indiei, vorbind adesea dialectul regiunii în carelocuiesc. Trebuie totui menionat faptul că propria lor limbă, banjari sau lamani19, se aseamănă foarte puin cu limbaromani.Unii igani, apoi, care în timpurile moderne cercetează

problema propriei origini, s-au simit atrai de unele ipotezealternative20, după care strămoii lor ar fi mai degrabărăzboiniciikshatriyas, reprezentând al doilea rang între celepatru caste ale societăii hinduse, decât un amestec pestride cântărei i vagabonzi din casta inferioară. Acetia au

primit sprijin din partea unor scriitori indieni21

, în ipoteza lorcă iganii se pot trage din războinicii jat i rajput.22 Acestamestec ar putea constitui deja unul din modurile prin carese explică gama fizionomiilor ce se disting în cadrulpopulaiilor igăneti contemporane; dar în bună măsurăacestor războinici li se atribuie un număr mare de adepi – banjara i alii – care slujeau ca fierari, prezicători, artitietc., deosebirile sociale dintre războinici i acetia tergându-

Banjara et le probleme de l’origine des Tsiganes”,Etudes Tsiganes (1990),nr. 1, pp. 3-14.19 G. A. Grierson,Linguistic Survey of India, vol. 9, partea a Ill-a Delhi,1907, pp. 255-325; R. L. Trail,The Grammar of Lamani, Norman, OK,1970.20 Un exemplu reprezentativ poate fi găsit în studiul lui J. Kochanowski,„Roma History of their Indian origin”, apărut înRoma, 4 (1979), nr. 4, pp.16-32.21 Vezi îndeosebi studiul lui W. R. Rishi,Introduction to Multilingual RomaniDictionary, Chandigarg, 1974;Introduction to Romani Punjabi EnglishDictionary, Patiala, 1981; „Roma a study”, apărut înRoma, 7 (1983), nr. 2,pp. 1-10; i „History of Romano movement, their language and culture”,apărut înRomam Language and Culture, pp. 1-10.22 Ipoteza în legătură cu populaia jat va fi abordată în capitolul următor,

vezi mai jos pp. 44-46.42


43/434

se treptat. Asemenea teorii sunt adesea asociate cu o maredoză de subiectivitate. Subtilitatea prin care în secolul al XII-lea – după bătălia de la Tarāīn din 1192, în care luptătoriirajput au fost înfrâni de către ghaznavizii turco-afgani – unal doilea val de războinici ar fi fost suprapus unui val derăzboinici jat din secolul al VIII-lea, cu greu va câtigaadmiraia cititorului mai sceptic. Totui, atâta timp cât nu va fi posibilă o limitare aopiunilor de timp i de spaiu, vor mai exista controverse înlegătură cu determinarea castei, ocupaiei i a originii celor

care au părăsit subcontinentul indian cu un mileniu sau maimult în urmă, sau dacă părăsirea s-a făcut sau nu sub formăde grup individual. Unii cercetători, precum Sampson, susinpe bază de argumente lingvistice că iganii, atunci când auintrat pe teritoriul persan, trebuie să fi reprezentat o unicărasă, vorbind o unică limbă. Ali cercetători însă, precum Turner, au furnizat dovezi lingvistice contrare, susinând cădeosebirile de ordin morfologic, lexical i fonologie dintredialectele european, armean i asiatic al limbii romani arputea fi mai uor de explicat dacă ar fi existat mai multeexoduri sau dacă ar fi existat deja unele diferenieri în cadrullimbii, la vremea când exodul a avut loc. Acest ultim punct de vedere pare să fie cel mai convingător; cu toate acestea nu

trebuie exclusa posibilitatea conform căreia diversele grupuride migratori au păstrat legătura sau au intrat din nou înlegătură între ele, exercitând reciproc o oarecare influenă deordin lingvistic.

43


44/434

Lexicostatistica

Dezbaterea ar putea fi mult scurtată dacă ar exista otehnică care să permită o datare absolută a evenimentelordin preistoria limbii, în acelai fel în care rata constantă aînjumătăim izotopilor de Carbon-14 în cazul substanelororganice a permis ca datarea cu carbon radioactiv să se bucure de atâta succes în alte domenii, în anii 1950,lingvistul american Morris Swadesh a reuit într-adevăr să

dezvolte o metodă care pretinde că permite datareaaproximativă a ramificaiilor lingvistice, din punctul de vedere al timpului real. Această metoda este, de regulă,cunoscută sub denumirea de glotocronologie saulexicostatistică23, fiind bazată pe remarca generală conformcăreia deosebirea dintre membrii unei familii de limbi este cuatât mai mare cu cât prăpastia temporală ce îi separă peacetia, după momentul devierii de la strămoul comun, estema adâncă. Se adoptă presupunerea fundamentală conformcăreia vocabularul de bază (spre deosebire de fonologie i destructură) reprezintă un sector al limbii în care rataschimbărilor este relativ constantă. S-a discutat deja despreimportana vocabularului de bază în procesul de analizare a

legăturilor de limbă (p. 22). Swadesh a încercat să confereexactitate acestei metode tradiionale selectând o listă de 200de termeni, redusă ulterior la 100, ce putea fi utilizată nudoar la evaluarea legăturilor dar i la calcularea intervalului

23 Două explicări ale tehnicii lui Swadesh sunt „Lexico-statistic dating ofprehistoric ethnic contacts” apărut în Proceedings of the AmericanPhilosophical Society, 96 (1952), pp. 452-463, i The Origin of

Diversification of Language, ed. J. Sherzer Londra, 1972, îndeosebi pp.271-284.

44


45/434

de timp scurs.Procedeul urmat de către specialitii în glotocronologie este

de a identifica, în limbile studiate, cuvintele care sunt celemai apropiate de fiecare din sensurile din lista-diagnoza iapoi de a nota perechile ce pot fi considerate ca fiind înrudite,i anume cuvintele ce amintesc de acelai cuvânt originar dinlimba străbună comună. În celelalte cazuri, termenuloriginar s-a pierdut sau i-a fost modificat sensul într-una sauîn cealaltă limbă (sau în ambele). Numărul de cuvinteînrudite este utilizat la măsurarea intervalului minim de timp

scurs de la separarea celor două limbi. S-a calculat o ratăstandard de conservare pe baza unei medii a ceea ce s-aîntâmplat de fapt în 13 perechi de limbi. Pentru lista decuvinte de fond cuprinzând 100 de termeni, rezultatulreprezintă o rată medie de conservare de 86% pe mileniu, iardoua limbi a căror desprindere a început cu o mie de ani înurmă, vor avea cuvinte înrudite în proporie de 74% (86% din86 reprezentând 74). S-a elaborat o formula pentrucalcularea duratei existenei separate a două limbi odată ces-a stabilit procentajul de cuvinte înrudite.Defectul principal al acestei tehnici este acela că nu dă un

randament corespunzător în cazurile în care unele stadii dedezvoltare ale limbilor pot fi datate i prin alte mijloace.

Ipoteza iniială a unei rate constante de conservare nu esteconfirmată; este foarte dificil, într-adevăr, să deslueti unmotiva priori pentru a admite că limbile suferă în modconstant o pierdere de cuvinte, chiar i în acele arii ale vocabularului care sunt cel mai puin permeabile la influenăculturală. Învăămintele sociolingvisticii arata că factoriisociali, care diferă în funcie de perioada istorică, spaiu

geografic i popor, sunt foarte relevani în ceea ce privete

45


46/434

schimbările de ordin lingvistic24. În cazul limbii romani, spreexemplu, ne-am putea gândi la o serie de motive pentru careaceasta ar putea manifesta deschidere faă de influenele dinafară i, în sens contrar, altele pentru care ar opunerezistenă la înnoire. Nevoia iganilor de a vorbi limba ăriigazdă i absena unui standard de scriere a propriei limbi aufăcut ca limba romani să fie extrem de vulnerabilă: de regulă,convergena se produce cel mai repede atunci când indivizii vorbesc o altă limbă, în acelai timp cu a lor proprie. Pe dealtă parte, avantajul păstrării limbii romani ca limbaj secret

ar conduce în direcia opusă; acelai lucru s-ar puteaproduce i în cazul micărilor frecvente, ceea ce i-ar face peigani mai puin expui la aculturaie, în contact cu altesocietăi.Efectuarea unui experiment cu această tehnică a meritat

totui, întrucât aceasta oferă o măsurare a similarităilor idiferenelor între limbi i dialecte, de unde i gradul delegătura dintre ele. În cazul unei comparaii efectuate întrelimba romani i cele opt limbi din grupurile dardic, nord- vestic, nordic i central (kamiriana, multani, sindhi,kotgarhi, hindi de vest, punjabi, marwari i gujarati) trei sesituează în fruntea listei cu un procentaj de 50% de cuvinteînrudite cu limba romani. Acestea sunt limbile hindi, multani

(un dialect lahndă) i kotgarhi (dialect al limbii pahari de vest). Imediat în urma lor se află punjabi, marwari (dialectulprincipal al limbii răjastham) i gujarati, în timp ce sindhi seaflă mai în urmă. Absolut la coada listei se află kamiriana,cu un procentaj de circa 30%: această deosebire bruscă

24 Lucrarea lui FraserLooking into the Seeds of Time conine rezultatele,

inclusiv un tabel cu cuvinte comparate între limba romani i câteva limbiindice.

46


47/434

contrastează în mod bizar cu numeroase ipoteze anterioare,conform cărora limba romani face parte din grupul dardic. Totui, doar deosebirea dintre cuvintele înrudite i celeneînrudite este prea simplistă pentru a conferi ponderemăsurii în care cuvintele, dei înrudite, s-ar fi dispersatdatorită schimbărilor de ordin fonetic. Dacă – cu risculintroducerii unor speculaii suplimentare – se înlocuietenotaia binară a lui Swadesh cu una în cinci trepte, de la 4 la0, în care se scade câte un punct pentru fiecare fonem carediferă,25 atunci hindi va trece în frunte, urmată de kotgarhi,

în timp ce multani se va situa mult mai în urmă, aproximativla acelai nivel cu punjabi. Ajungând la acest punct, nu poi rezista să calculezi pescara lui Swadesh timpul minim scurs de când limba romania început să se îndepărteze de celelalte limbi indo-ariane. Înlegătură cu primele trei din clasament (hindi de vest etc.),formula lui Swadesh indică o dată în jurul anului 390 î.C.sau mai devreme. În cazul kamirianei, pe de altă parte, seobine o dată situată în jurul anului 1700 î.C. Aceste datepar să se situeze între limitele credibilităii, dei cea pentrukamiriană – 1700 î.C. – este mult mai timpurie decâtrezultatul produs de formulă pentru desprinderea celorlaltelimbi de aceasta. În plus, data se potrivete mulumitor cu

ateptările: grupul dardic, din care face parte i kamiriana,a început probabil sa se izoleze de tendina principală deevoluie a limbilor indo-ariene la scurt timp după sosirea

25 Această clasificare este preluată din lucrarea lui Marcel Cortiade care autilizat o metodă lexicostatistică pentru a stabili gradele de înrudiredintre dialectele limbii romani: „Romani phonetics and orthography”,GLS/NAC Newsletter, 7 (1984), nr. 4; „Distance between the Romani

dialects”,GLS/NAC Newsletter, 8 (1985), nr. 2;Romani fonetika thajlekbipa, Titograd, 1986.

47


48/434

arienilor în nord-vestul Indiei. În ceea ce privete anul 390î.C. pentru hindi i celelalte, Turner susine într-adevăr călimba protoromani a părăsit probabil grupul central înaintede mijlocul secolului al III-lea î.C. Într-adevăr, Kaufman apostulat ideea unei plecări definitive din India în secolul al VI-lea î.C.

În concluzie deci, avem câteva coincidene interesante. Dar Turner i ceilali mai susin că, după părăsirea zoneicentrale, proto-iganii au mai zăbovit probabil o perioadăîndelungată în nord-vestul subcontinentului. Ne-am putea

atepta ca această concentrare a populaiei să ducă laîmbogăirea bruscă a vocabularului comun prin aciunealimbilor învecinate. Redobândirile vor răsturna toate calculeleîn legătură cu intervalul de timp; aceasta ar putea reprezentaun factor de producere a rezultatelor diferite în privinadisocierii kamirianei de limba romani, în comparaie cucelelalte limbi neo-indo-ariene (kamiriana fiind puternicinfluenată de unele dintre acestea). Cea mai validă utilizarea tehnicii pare a fi nu stabilirea intervalului de timp cesepară două limbi, ci sprijinirea comparaiei lor riguroase,atât prin furnizarea unor date concrete i a unui cadrustandard, cât i prin concentrarea asupra unui număr deconcepte exprimate prin cuvinte care sunt mai durabile în

sine decât majoritatea cuvintelor.În decursul veacurilor, limba romani i vorbitorii acesteiaau fost expui la o multitudine de influene istorice,demografice i sociolingvistice, acelai lucru, însă pe alte căi,s-a petrecut i cu limbile i popoarele din India. Dupăscurgerea unui timp atât de îndelungat, încercarea de adetermina cu exactitate poporul (sau combinaia de popoare)

din care se trag iganii europeni sau poporul cel mai

48


49/434

îndeaproape înrudit cu acetia în zilele noastre poate să fie osperană deartă. Totui abandonarea acestei căutări ar fi unlucru prematur. Din fericire, în domeniul lingvistic, în lucrăriprecum monumentala Cercetare lingvistică a Indiei deGrierson26, există material din abundenă pentru o susinutăevaluare fonologică, lexicostatistică i morfologică a limbiiromani în comparaie cu limbile indo-ariene moderne. Asemenea studii mai pot încă să ofere noi comparaii, pe o bază largă i sistematică, necesare pentru a da natere unornoi perspective privitoare la poziia limbii romani în cadrul

limbilor indo-ariene i pentru a limita irul actual de opiuniînelătoare.

26 G. A. Grierson,Linguistic Survey of India, 20 volume, Delhi, 1903-1928,prezintă pentru fiecare dialect principal al fiecărei limbi a

subcontinentului, o listă uniformă de 241 de cuvinte i expresii, oexpunere sumară a gramaticii i o selecie de texte narative.

49


50/434

2.PRIMELE MIGRAII

Persia

Abia în Persia începem să dăm peste câteva texte ce pot

servi întru câtva la înelegerea preistoriei iganilor, dei n-artrebui să li se acorde prea multă însemnătate: limba varămâne principalul sprijin pentru câtva timp de acumînainte.Istoricul arab Hamza din Ispahan (950 d.C.) relatează că

monarhul persan Bahram Gur („marele vânător” dinrubaiatele lui Omar Khayyam, a cărui domnie s-a încheiat în438 d.C.), după ce a hotărât că supuii săi trebuie să lucrezedoar jumătate de zi, iar restul acesteia să-l petreacă mâncândi bând împreună în sunetul muzicii, într-o bună zi a întâlnitun grup care bea vin fără să asculte muzică. Când le-areproat că neglijează muzica, cei din grup, prosternându-seîn faa lui, i-au răspuns că au încercat să angajeze un lăutar,

dar că nu au fost în stare să-l găsească. Monarhul l-a convinspe regele Indiei să îi trimită lăutari – 12.000 la număr – pe

50


51/434

care i-a răspândit în toate colurile regatului persan, undeacetia apoi s-au înmulit. „Descendenii lor”, noteazăHamza, „se mai află încă acolo, dei în număr mic. Eialcătuiesc populaia zott.”Cincizeci de ani mai târziu, regăsim o relatare a legendei în

poemul epic naional persan Şah-Name (Cartea regilor),terminat în 1010 i în ale cărui 60 000 de versuri, poetulFirdousi povestete istoria ării. i el menionează cererea luiBahram Gur adresată regelui indian Shangul de a îi trimitelăutari i artiti: „păturile nevoiae de aici beau vin fără să

asculte muzică, o situaie cu care cei mai înstării nu pot fide acord. De aceea, dintre acei luri, alege i trimite-mi zecemii de bărbai i de femei care cântă la lăută.” Bahram Gurle-a dat acestor luri grâne, vite i măgari i i-a trimis înprovinciile regatului său ca să poată munci ca agricultori iîn acelai timp să facă muzică pentru săraci. Într-un an dezile, în mod necugetat, lurii au mâncat tot grâul i toate vitele; regele i-a dojenit pentru risipa de care au dat dovadă

i apoi i-a izgonit, poruncindu-le să-i încarce toată averea pespinarea măgarilor i să se întreină din cântecele lor i dinzdrăngănitul arcuurilor mieroase; i în fiecare an să umbleprin ară i să cânte pentru desfătarea celor bogai i a celorsăraci. Lurii, potrivit acestui mandat, umblă astăzi prin lume,

căutând de lucru, întovărăindu-se cu câinii i cu lupii, furândla drumul mare pe timp de zi i pe timp de noapte.27

În căutarea urmelor lăsate de igani, prea adesea s-apresupus că orice grup nomad la care se face referire i care

27 Citatul original (în persană) însoit de traducere apare într-un eseu de

J. S. Harriot „Observations on the Oriental origin of the Romnichal”,

tipărit înTransactions of the Royal Asiatic Society, 1 (1830), pp. 518-558,remarcabil pentru vremea respectivă.

51


52/434

se îndeletnicete cu aceleai ocupaii ca i iganii poate fipentru acest motiv socotit grup de igani. i aceasta poate fiuna dintre acele ocazii, exodul iganilor fiind cu greutateîncadrat în timpul domniei lui Bahram Gur. Denumirile dateacestor menestreli rămân însă semnificative. În ceea ceprivete cronologia, este poate înelept ca, plecând de larăspândirea legendei despre Bahram Gur, să tragemconcluzia că menestrelii indieni, de felul celor menionai deaceasta ca zott sau luri, s-au stabilit pesemne în Persia cumult înainte de secolul al X-lea, acordând în acelai timp

tradiiei suficientă vreme pentru a câtiga recunoatere,pentru ca apoi Hamza din Ispahan să-i poată plasa în timpuldomniei lui Bahram Gur.Zotti (pluralzott) ilull sau luri sunt încă denumirile

persane pentru igani; în Siria, Palestina i Egipt, denumirealurise regăsete în variantanuri (pluralnawar). Zott este o versiune arabizată a cuvântului jat, numele unui trib dinIndia. Dacă iganii sunt sau nu identici cu populaia jat dinIndia (puternic reprezentată în statul Punjab) e o chestiunedezbătută vreme de peste o sută de ani i, aa cum s-amenionat deja, această ipoteză găsete încă adepi. Dacă arfi să acceptăm toate aceste prime referiri la adresa populaieizott28 ca fiind referiri la adresa iganilor, atunci tabloul istoric

al primelor migraii ale iganilor s-ar închega i completa28 Expus în mod cuprinzător de M. J. Goeje înMemoire sur Ies migrationsdes Tsiganes à travers l'Asie, Leiden, 1903. O versiune anterioară a tezeilui Goeje, după care iganii pot fi identificai cu jat-ii, a fost încorporată înlucrarea lui D. MacRitchie, Accounts of the Gypsies of India, Londra,1866, pp. 1-126, însoită de un comentariu lung. i seciunea referitoarela igani din lucrarea lui Sir Richard Burton,The Jew, Tlx Gypsy and El

Islam, Londra, 1898, se ocupă cu aceeai constatare, autorul emiândpretenia de întâietate asupra ei.

52


53/434

foarte curând. De la cronicari i de la geografi aflăm despre oserie de situaii când oamenii au fost strămutai din valearâului Indus spre vest, către Persia i dincolo de aceasta. Întimpul expansiunii arabe din secolul al VII-lea, multedetaamente din Sind vor sluji în armata persană i, cândcursul evenimentelor va deveni ostil regelui regilor, acestea vor trece de partea arabilor, vor îmbrăia credina islamică,stabilindu-se la Basra. Alte coloniizott apar apoi i în altezone ale imperiului. Când însă, odată cu invadarea Sinduluila începutul secolului al VIII-lea, valul arab ce se năpustise

asupra Asiei i-a atins extremitatea răsăriteană a viitoruluisău imperiu, un mare număr de jati i ali locuitori din Sindau fost deportai pe malurile Tigrului. Ulterior, alte grupuride mărime considerabilă vor fi strămutate în câteva ocaziisuccesive, pentru colonizarea nordului Siriei. Primapătrundere a iganilor în teritoriile cretine va fi apoireprezentată de un eveniment consemnat de cronicarul arab Tabari care relatează că, în anul 855, când armateleBizanului au atacat Siria, un mare număr de zott au căzutprizonieri i au fost dui de acolo împreună cu femeile, copiiii vitele lor.Dificultatea constă în faptul că numele de Zott a fost

acordat cu destulă uurină i fără deosebire oricărei

persoane provenind din valea Indului. Aceste documente nedezvăluie ce s-a întâmplat cu multe segmente de populaie deorigine indiană, îndeosebi cu populaia jat. Dacă ne spunceva despre strămoi; adevărai ai iganilor, aici lucrurilesunt cât se poate de îndoielnice. Faptul că iganii venind dinIndia au fost denumiizott de către arabi nu reprezintăprobabil mai mult decât transferul asupra acestora a

numelui unui popor indian, cu care arabii avuseseră cele mai

53


54/434

dese contacte; în aceeai măsură în care rolul francilor saufrancezilor în istoria Europei a generat denumirea „Firanja”,din latinescul Francia, în limba arabă modernă, cu sensul de„Europa”. mod similar, în Afganistan, cuvântul jat reprezintăîn zilele noastre un termen înjositor, folosit pentru a desemnaun număr mare de comunităi de diferite origini i cu statutsocial modest, dei în primul rând se referă la o populaienomadă de origine indo-pakistaneză.)29

Mărturiile lingvistice din India furnizează un sprijinmodest ipotezei în legătură cu jat-ii. O altă importantă

obiecie o reprezintă faptul că istoria migraiilor concentrateîn sudul Persiei nu prea se potrivete cu rutele de dispersarece se pot deduce din modul în care limba romani s-adezvoltat pe teritoriul persan. Trebuie totui menionat faptulcă, la fel cum i cunotinele noastre despre apariia noilorlimbi indo-ariene suferă, într-un moment crucial, datoritădatelor insuficiente de-a lungul câtorva veacuri, i deduciilede ordin lingvistic sunt stingherite de dificultatea de a evaluaritmul larg răspânditei restructurări lingvistice petrecuteprobabil în timpul ederii iganilor în Persia. Cucerirea arabădin 642 a determinat nu doar o schimbare a religiei pentruperi, dar i o schimbare la nivel de limbă: a pus capătutilizării persanei ca limbă oficială i a condus la un declin

catastrofal în ceea ce privete folosirea ei în scopuri literare. A inaugurat o perioadă îndelungată în care limba persană aabsorbit un mare număr de elemente arabe, comparabile încantitate i caracter cu componentele latine din englezamodernă (preluate din franceză i latină). De abia în a doua jumătate a secolului al X-lea, limba persană, scrisă acum cu

29 Cf. A. Rao, „Note préliminaire sur les Jat d’Afghanistan”, aparut înStudia Iranica, 8 (1979), nr. 1, pp. 141-149.

54


55/434

caractere arabe i fiind considerabil modificată, devine dinnou limba literară dominantă. Cele mai timpurii texte în noulstil datează din secolul al IX-lea, reprezentând teoreticmomentul de început al limbii persane moderne. Estefrapantă discontinuitatea dintre persana medie i ceamodernă, dar ceea ce documentele nu reuesc să releve estecât de rapid i cât de profund a reuit să pătrundă elementularab în diferitele regiuni sau în rândul claselor socialemijlocii i inferioare.În Persia iganii au fost considerai intrui: au trebuit să

învee limba pentru a putea comunica cu locuitorii.Contactele lingvistice trebuie să fi avut loc mai degrabă cudialectele dinamice ale ăranilor decât cu limbajul strict alliterailor, imortalizat în dicionare. Dar nu ar trebui exageratnici efectul bilingvismului lor: relaia dintre furnizorii demărfuri sau servicii i clienii lor este cu mult maisuperficială decât cea care există în comunităile bilingve. Înciuda acestui fapt, odată aflată în afara Indiei, limba romaniîi va dezvolta unele din trăsăturile cele mai importante icaracteristice.Întreaga familie de dialecte romani se poate grupa în trei

ramuri principale: europeană, armeană i asiatică (alta decâtcea armeană). Turner le-a etichetat mai potrivit: grupurile

rom, lom i dom, în funcie de tratarea fonetică a cuvântuluiderivat din termenul sanscrit domba. Varietăile non-europene ale limbii romani pot fi astfel denumitelomavren(grupul armean) idoman (grupul asiatic). Sampson a arătatcă, în cazul ramurii europene i lomavren, consoanele sonore(produse prin vibraia corzilor vocale)bh, dh, gh, dzh dinsanscrită devin forme afone (produse fără vibraia corzilor vocale) ph, th, kh ich (h reprezentând aspiraia sunetelor

55


56/434

însoite de răsuflare, în timp de pierderea aspiraiei în cazulluibh, dh, gh idzh i transformarea înb, d, g, dz – unprincipiu totalmente contrar – reprezintă semnul distinctiv algrupului asiatic. Este posibil ca prima schimbare (care înlomavren s-a dovedit a fi mai puin regulată decât a dat deîneles Sampson) să fi rezultat din influena grupuluiarmean, multe dialecte posedând sunetele afonice dar nu ipe cele fonice.Sampson era convins ca aceste evoluii sunt consecinele

unei ramificări ce a avut loc pe teritoriu persan probabil,

dând natere celor două ramuri pe care le-a denumitgrupurileben(domari) i phen (europeană i lomavren), pe baza formelor pentru cuvântul „soră”. Astfel

Pentru moment este convenabilă adoptarea denumirilor luiSampson, dei ideea sa despre o grupare phen unitarărămâne discutabilă. Limba iganilorben (domari) includedialectele vorbite de populaiilenawar (Palestina i Siria)kurbat (din nordul Siriei) i karad (din Asia Mică,

Transcaucazia i Persia).30Faă de majoritatea dialectelor europene, celedomari au

decăzut mai mult, i atunci când s-a trecut la cercetarea loracestea erau deja puternic impregnate cu elemente arabe,

30 În legătură cu diferitele limbi igăneti i denumiri etnice din OrientulMijlociu, a se consulta lucrarea lui D. Kennck, „Romanies in the Middle

East”,Roma, 1 (1976), nr. 4; pp. 5-8; 2 (1977) nr. 4, pp. 30-36; nr. 2, pp.23-39.

56


57/434

adesea însă urmele au fost răzlee.31 În ciuda stăruinei luiSampson că ambele provin din aceeai sursă, am remarcatdeja faptul ca unele diferene existente între domari i varietatea europeană a limbii romani generează dubii înlegătură cu nivelul presupus al gradului de uniformitate aloriginii comune.Când o limbă se scindează în altele noi, fragmentele ce

rezultă din această scindare se pot deplasa mai rapid saumai încet de-a lungul acelorai căi sau al unor căi divergente.Nu putem ti cât de rapid s-au produs schimbările în cazul

grupurilorben i phen, cât de devreme s-a produs separareadintre ele sau cât timp a rămas fiecare grup în Persia.Diferena dintre ele este suficient de mare pentru a indica oscindare relativ timpurie. Absena unora dintre cele maiimportante împrumuturi de origine persană din dialecteleben poate indica faptul că acetia au fost primii care aupărăsit Persia. Când i cum au ajuns în Siria, rămânenecunoscut: până în secolul al XIX-lea vom auzi puinelucruri despre ei, în afara unor date ocazionale i ambigue,precum cele oferite de un îndreptar arab din secolul al XIV-lea, intitulatMesalek Alabsar (Călătorii ale ochilor) scris de Al-Umari, funcionar al cancelariei mameluce, care vorbetede mai multe triburi de „lors” din Egipt i (în special) Siria,

descriind îndemânarea lor de acrobai.Numărul elementelor persane din dialectele iganilor

europeni indică o edere prelungită.32 Printre acestea sunt (în

31 Cel mai complex studiu este cel al lui R. A. Stewart Macalister, „TheLanguage of the Nawar or Zutt, the Nomad Smiths of Palestine”,GLSMonograph nr. 3 (Londra, 1914); a apărut anterior în JGLS (2), 3 (1909-1910), pp. 120-126, 298-317; 5 (1911-1912), pp. 289-305.32 Cf.I. Hancock „On the migration and affiliation of theDomba: Iranian

words in Rom, Lom and Dom Gypsy”, apărut înInternational Romani57


58/434

dialectul igănesc galez)cdkano (setea); darlav (mare);kis(mătase);kisti(curea, brâu);koro (orb); posum (lână) ives(pădure). Dintre aceste cuvinte doar cele pentru „orb” i„lână” s-au regăsit în vorbirea domari consemnată deMacalister. Aici, la fel ca i în alte ocazii, s-ar putea lărgi înmod considerabil lista de împrumuturi posibile sauprobabile, dar cu preul introducerii unui grad mai mare despeculaie. De exemplu cuvântul romanibaxt (noroc, succes)este în mod obinuit considerat un împrumut, provenind dela cuvântul iranianbakht (noroc, fericire), de recunoscut în

cuvântulbaksheesh, dar putând la fel de bine fi un termenoriginal. Întrucât limbile iraniene i cele indo-ariene suntstrâns înrudite, având o serie de trăsături comune, nu esteîntotdeauna uor să hotărăti între două etimoane rivale. Înmod asemănător, în cadrul familiei de limbi iraniene, se nateuneori îndoiala dacă un anumit cuvânt împrumutat provinedin limba persană, kurda sau osetă, sau poate într-adevărdin armeană care, dei nu mai este considerată ca făcândparte din această familie, conine totui un număr ridicat deîmprumuturi iraniene.În ceea ce privete plecarea din Persia, folosind ca

argument absena din limba igănească a cuvintelor arabe,unii savani au susinut la începutul anilor 1970 ca strămoii

iganilor europeni au trecut prin Persia probabil înainte deprimele invazii ale arabilor. Aceasta ar însemna că iganii aupărăsit acest teritoriu înainte de mijlocul secolului al VII-lea,cu mult mai devreme decât se susine de regulă. Un atareargument pare totui să se ciocnească de douăinconveniente. Presupunerea că, odată cu ocuparea Persieide către arabi, limba acestora a început să pătrundă la toate

Union Occasional Papers, seria F, nr. 8 (1993).58


59/434

nivelurile, aducând imediat limba romani sub influena ei, arreprezenta o hipersimplificare a procesului lingvistic. În oricecaz, în limba romani din Europaexista câteva împrumuturidin arabă:berk (piept, sân – dei limba romani a păstrat itermenul indiccuci)

Angus Fraser - Tiganii (v1.0)

Documents

Transcript of Angus Fraser - Tiganii (v1.0)