Analiza lui H.D. cu Freud - insight.org.ro

BEATE LOHSER, PETER M. NEWTON

Capitolul 3

Analiza lui H.D. cu Freud

Hilda Doolittle s‑a născut pe 10 septembrie, 1886, în Bethle‑hem, Pennsylvania. Era fiica lui Charles Doolittle, profesor de matematică și astronomie la Universitatea Lehigh, și a celei de‑a doua soții ale sale, Helen (născută Woole). Familia s‑a mutat în Philadelphia când Hilda avea nouă ani și a mers acolo la școală la Friends Central School și mai târziu la Bryn Mawr College. H.D. a renunțat la facultate în al doilea an din cauza unor pro‑bleme de sănătate și a plecat în Europa în 1911, la vârsta de 25 de ani, stabilindu‑se până la urmă definitiv în Elveția. Încura‑jată de Ezra Pound78, prietenul intim și mentorul ei, Doolittle a devenit un nume de seamă al poeziei imagistice, o mișcare ce voia să elibereze poezia de înfloriturile victoriene, exprimând impresiile direct, printr‑o alegere precisă și economică a cuvin‑telor. S‑a căsătorit tot cu un poet din curentul imagistic, Richard Aldington, în 1913.

În 1915, fiind deja distanțată emoțional de soțul ei, H.D. l‑a întâlnit pe D.H. Lawrence cu care a început o relație intelectuală și

78 Ezra Pound (1885–1972) a fost unul dintre poeții reprezentativi ai secolului XX și s-a numărat printre întemeietorii curentului imagist în poezie. De asemenea, a fost prima iubire a lui H.D. (n. red.)

Freud neortodox_preBT.indd 76 24.08.2020 12:06:17

Freud neortodox § Analiza lui H.D. cu Freud

77romantică (deși neconsumată). În 1918, la vârsta de 32 de ani, H.D. a trecut printr‑o perioadă de criză din punct de vedere emoțional ca urmare a unor evenimente critice din viața sa: fratele ei a fost ucis în război; căsnicia ei s‑a destrămat; tatăl ei a murit; și a dat naștere singurului ei copil, Perdita (o sarcină anterioară se fina‑lizase printr‑un avort). Marea ei consolare de atunci, și mulți ani după, a constituit‑o noua și calda prietenie cu Winnifred Eller‑man, pe care H.D. o numea Bryher.

În 1925, Doolittle a publicat Collected Poems, care i‑a stabilit o reputație de poetă de seamă și a fost urmată de o carieră lungă de creații numeroase. A primit multe premii și alte onoruri, inclu‑siv Award of Merit Medal pentru poezie din partea Academiei Americane de Arte și Literatură, premiu ce i‑a fost oferit cu puțin înainte de moartea sa. A murit în urma unui atac de cord în 1961, la vârsta de 75 de ani, la Zurich, în Elveția.

Prezentarea făcută de noi analizei sale este bazată pe car‑tea ei intitulată Tribute to Freud (1956) și pe corespondența ei cu Bryher MacPherson. În timpul șederii ei la Viena, H.D. i‑a scris aproape zilnic prietenei sale, care avea grijă de Perdita și de casa din Elveția. Corespondența nu este încă publicată și este citată aici în forma sa originală (exceptând unele corecturi de scriere și punctuație). H.D. avea 46 de ani când a început analiza cu Freud, iar Freud avea 76.

Relatarea noastră privind analiza lui H.D. este mult mai com‑pletă decât cea a lui Kardiner. Ea prezintă atât de mult material și interpretări din prima săptămână, încât pare suficient pentru a acoperi o analiză întreagă. Povestirea lui H.D. are o fluiditate onirică, ce pare să reprezinte atât expresia autentică a darului ei poetic, cât și a personalității borderline, care se bazează pe mecanisme de apărare precum clivajul disociativ. Ce pare a fi



78 interesant este faptul că Freud părea să se simtă destul de confor‑tabil în astfel de ape, ca și cum și‑ar însoți pacienta într‑o barcă cu fundul de sticlă, examinând descrierile ei legate de pești exotici și chiar contribuind cu câteva descrieri proprii. Încă o dată este violat aici un alt stereotip despre Freud: nu erau toți pacienții lui isterici și obsesionali înalt funcționali? Nu a insistat el oare că psihanaliza era potrivită doar pentru cei cu dezvoltare oedi‑piană? Cu H.D., îl vedem pe Freud învățând mai mult despre întâietatea atașamentului față de mamă din dezvoltarea fetei și primind noile insighturi cu entuziasm științific. Evident, uneori îi sunt incomode aspectele materne ale transferului, dar, cu toate acestea, rămâne alături de H.D. într‑o călătorie marcată de desco‑perire. În ciuda numeroaselor dificultăți, analistul și analizanda devin, așa cum H.D. i‑a spus lui Bryher, „teribil de conectați și fericiți împreună“.79

***

H.D. a ajuns la Viena cu trenul din Elveția în data de 28 februa‑rie 1933. A sunat imediat la reședința lui Freud pentru a afla ora ședinței ei, dar Freud era ocupat și i‑a lăsat mai târziu un mesaj în care îi spunea că o așteaptă a doua zi, 1 martie, la ora cinci. H.D. îl contactase pentru prima oară în iarna lui 1932 la sugestia lui Hanns Sachs, cu care avusese câteva ședințe analitice.80 Freud a fost de acord să o ia în analiză, dar amânase de câteva ori data începerii: prima oară nu a avut locuri libere; apoi, știind că starea

79 Doolittle (Correspondence with Bryher MacPherson, 21 martie 1933). Această corespondență este încă nepublicată. Am obținut permisiunea de a cita de la Yale Beinecke Rare Book and Manuscript Library.

80 Sachs nu mai putea continua analiza, deoarece urma să se mute în Statele Unite. I-a facilitat începerea analizei cu Freud, trimițându-i acestuia o scrisoare de recomandare.



79ei de sănătate era fragilă, nu a vrut ca ea să călătorească în timpul aprigei ierni, mai ales că era o epidemie de gripă în Viena.

Prima săptămână

Pe 1 martie, 1933, Hilda Doolittle a ajuns la cabinetul lui Freud și la apartamentul familiei din Berggasse, nr. 19, exact la momen‑tul programării ei. Era agitată. Simțea că leșină și îi era frig și a refuzat să‑i dea haina menajerei, care încerca să o facă să se simtă confortabil. Freud a apărut dintr‑odată în pragul came‑rei de așteptare și i‑a făcut semn să intre în cabinetul său, cu remarca: „Intrați, drăguță doamnă!“81 Cuvintele sale binevoitoare nu i‑au diminuat anxietatea; se gândea să plece. Până la urmă, și‑a direcționat atenția spre colecția de artă a lui Freud, ce acope‑rea pereți întregi din cabinet și studioul adiacent, și mai departe a fost distrasă de cățelușa sa, o chow‑chow ce a venit să o salute. Fiind încă înfășurată în haina ei și evitând divanul, H.D. a înce‑put să vorbească. A vorbit de experiențele ei analitice anterioare, despre cele din 1931 cu Mary Chadwick în Londra, în total 24 de ședințe, și cele cu Hanns Sachs în Berlin, reprezentând câteva întâlniri preliminare; ambele experiențe au fost nesatisfăcătoare. Freud a ascultat, apoi i‑a spus că preferă ca ea să se întindă. Ea i‑a scris lui Bryher:

El are un covor de blană autentică și am început să îi spun cum Țestoasa [Sachs] nu avea niciunul, a părut un pic șocat și apoi a remarcat: „Îmi dau seama că veți fi foarte dificilă. Acum, deși este împotriva regulilor, vă voi spune ceva: AȚI FOST DEZA‑MĂGITĂ ȘI SUNTEȚI DEZAMĂGITĂ DE MINE“. Atunci am

81 H.D. (Correspondence, 1 martie 1933).



80 scos un urlet și am țipat: „Dar nu vă dați seama că sunteți totul, sunteți preotul, sunteți magicianul“. A spus: „Nu. Dumneavoas‑tră sunteți poeta și magiciana“.82

Freud a evidențiat faptul că, intrând pentru prima dată în cabi‑net, ea a preferat să se uite la obiectele de artă mai degrabă decât la el. Dar, a protestat H.D., ea a realizat o conexiune cu el; Yofi a întâmpinat‑o, iar ea s‑a gândit că acest lucru înseamnă că și Freud o place. Acest fapt i‑a reamintit lui Freud de zicala: „Mă iubești pe mine, îmi iubești și câinele“, pe care Freud a citat‑o greșit prin: „Mă placi pe mine și îți place și câinele meu“. Când H.D. l‑a corec‑tat, el și‑a cerut scuze, spunând că poate fi dureros pentru cineva ca ea, cu talentul său literar, să asculte engleza lui defectuoasă. Doar că H.D. încă mai era preocupată de observația lui potrivit căreia ea l‑a ignorat la început.

[I‑am spus] că el nu era o persoană, ci o voce, și că privind la antichități, mă uitam, de fapt, la el. El a spus că am ajuns în același loc ca și el, ne‑am întâlnit, el în copilăria umanității — Antichitatea — eu în propria mea copilărie... A fost teribil... El nu este deloc acolo, este pur și simplu o fantomă, iar eu tremur toată și plâng. Mă tot întreba dacă vreau să schimbe luminile. Stătea pe pernă, nu lângă ea, și puncta cu indexul remarcile sale și ale mele.83

H.D. a început să îi povestească lui Freud despre istoricul ei și au discutat despre război. La un moment dat, Freud a menționat că ea era o englezoaică din Statele Unite și a întrebat‑o ce era el

82 Idem.83 Idem.



81din această perspectivă. Ea s‑a simțit obligată să răspundă că el era evreu. Freud a zis: „[Și] acest lucru reprezintă o legătură religioasă, având în vedere că evreul este singurul membru al Antichității ce încă mai trăiește în lume“.84 Către sfârșitul ședinței, H.D. a recu‑noscut, referitor la prima parte a conversației lor, că probabil era dezamăgită să vadă că ea era mai înaltă decât el; înălțimea ei de 1,77 m a făcut‑o mereu să se simtă inconfortabil și ea nu voia să fie un adult în analiză. Freud a pus‑o să stea lângă el pentru a‑i arăta faptul că, deși era mai înaltă decât el, diferența nu era chiar așa de mare. Când era pe picior de plecare, Freud i‑a atras atenția că și‑a lăsat gențile pe divan. Acest act ratat, gândea ea triumfă‑tor, dovedea faptul că până la urmă ea avusese dreptate: Nu era dezamăgită, voia să se întoarcă.

H.D. a plâns mare parte din această primă ședință. Era terifiată de Freud, care părea însuși regele Oedip. S‑a plâns către Bryher că se așteptase ca el să fie tăcut, dar vorbise jumătate din timp, nu i‑a permis să fantasmeze și să viseze, a lovit divanul cu pum‑nul său. Intensa prezență a lui Freud a neliniștit‑o. Dar în ziua următoare a descoperit faptul că el putea fi destul de diferit. Mai târziu, avea să spună că Freud avea o sută de fețe.85

În ziua următoare, pe 2 martie, Freud a dus‑o pe H.D. în camera adiacentă, în biroul lui, să îi arate niște obiecte de artă. Prima sta‑tuetă pe care a pus mâna a fost un Vishnu de fildeș din India, o imagine ce a neliniștit‑o pe H.D. deoarece îi amintea de viziunile pe care le avusese cu mulți ani înainte în Corfu. Vizita în sanc‑tuar, așa cum o numise ea, a impresionat‑o profund.

84 Idem.85 H.D. s-a văzut cu Freud de șase ori pe săptămână în 1933 și de cinci ori pe săptămână

în 1934.



82 Aceasta nu era favorita sa, această statuie orientală abstractă, pasională, dar rece. El a ales altceva. … „Aceasta este favorita mea“, a spus. Ținea obiectul către mine. ... Era o statuie mică de bronz, cu coif, înveșmântată de sus și până jos cu o robă sculp‑tată și o mantie sau tunică gravată în partea de sus. Una dintre mâini era întinsă, ca și cum ar fi ținut un toiag sau o baghetă. „Ea este perfectă“, a spus el, „doar că și‑a pierdut sulița“. Nu am zis nimic. Știa că îmi place Grecia. … Am stat acolo privind‑o pe Palas Athena, cea al cărei atribut zburător era Niké, Victoria, sau fără aripi, Niké A‑pteros în timpurile vechi, în micul templu din dreapta ta, în timp ce urci treptele către Propylea pe Acropole în Atena. Mi‑a spus că și el a urcat odată acele trepte, scrutând în grabă gloria Greciei de altădată.86

H.D. a mărturisit că a fost copleșită cu o zi înainte găsindu‑l înconjurat de așa o colecție magnifică de artă clasică, artă pentru care și ea nutrea o pasiune. Au început o discuție animată des‑pre Grecia, Egipt și miturile antice. Ea i‑a spus lui Freud despre un vis în care o prințesă găsește un bebeluș într‑un coș. Visul a dus către o discuție despre saga lui Moise, dar Freud a interpretat visul și în cheia istoricului familiei ei. Freud a spus că arată că și ea își dorise să fie Moise, astfel încât să fie la fel de importantă și specială pentru mama ei, de care se simțea respinsă.

M‑a întrebat din nou dacă eu eram Miriam87 sau dacă am văzut‑o pe Miriam și dacă am crezut că prințesa era de fapt mama mea. A zis că uneori un vis indică o dilemă, dar eu am susținut că acest vis era o finalitate, un absolut sau o sinteză. Și

86 H.D. (1956, p.69).87 Maria, în Vechiul Testament, sora lui Moise și Aaron. (n.red.)



83nici bebelușul, „cel ce găsise noua religie“, nu eram eu, așa cum sugerase el în primă fază. În mod evident el era acela, farul ce arăta calea de ieșire din Egipt. … Dar profesorul a insistat că eu voiam să fiu Moise, nu doar că îmi doream să fiu băiat, dar îmi doream să fiu un erou.88

În această a doua oră, H.D. a menționat îngrijorarea ei des‑pre faptul că încă nu primise banii de analiză de la Bryher.89 Freud i‑a răspuns că nu era nicio problemă, deoarece nu accepta plata în avans; și că obișnuia să scrie factura la sfârșitul fiecă‑rei luni.90 După această întâlnire H.D. era fericită, mai calmă, se simțea împăcată că era cu Freud. Părea să existe o legătură speci‑ală între ei, bazată pe interesul lor comun pentru artă și mituri. Deja devenise evident pentru ea faptul că a fi în analiză cu Freud era considerat un privilegiu suprem de către membrii comunității intelectuale din Viena; în plus, acum părea să îi stârnească lui Freud însuși un interes deosebit.

Statuia din fildeș a lui Vishnu ce îi fusese arătată de Freud i‑a amintit lui H.D. de o fantasmă sau un vis sau de un eveniment real — nu știa nici ea exact ce a fost — în care un bărbat foarte bătrân a ales‑o pe ea dintr‑un grup de copii (ea era singura fată) și i‑a permis să intre în grădina lui. Avea voie să ia ce voia din grădina lui. Ea a ales ceea ce părea să fi fost singura floare, un crin alb. I‑a dus floarea mamei sale, care a plantat‑o pe mormântul încă proaspăt al bunicului ei. Apoi, bărbatul bătrân a apărut într‑o

88 Idem., pp. 119–120.89 Bryher, o femeie bogată și o susținătoare înflăcărată a psihanalizei, a avut un rol esențial

în intrarea lui H.D. în tratament, mai întâi cu Sachs și Chadwick și apoi cu Freud. Nu doar că a plătit pentru analiza lui H.D., dar a adus și semnificative contribuții financiare societății psihanalitice.

90 H.D. plătea 25 de dolari pe ședință în 1934 și ceva mai puțin în 1933.



84 sanie și amândoi, acoperiți de o pătură de blană, s‑au plimbat prin zăpadă. Când H.D. i‑a spus lui Freud că nu este sigură dacă povestea este bazată pe ceva real sau este un produs al imaginației ei, Freud i‑a răspuns că nu contează, deoarece îi indica în ce fel funcționează mintea ei. H.D. i‑a spus că a fost foarte atașată de bunicul ei, care a fost preot. Știind că a fost născută în Bethlehem, Pennsylvania, și că a crescut într‑o casă de pe strada Bisericii, Freud a comentat că bătrânul din fantasmă era în mod evident Dumnezeu. Deja îi spusese că el atribuie o semnificație deose‑bită locului nașterii sale, în termenii mitului creștin, și i‑a cerut să îi spună mai multe despre religia familiei sale, care aparținea credinței morave91.

Descrierea lui H.D. privind un ritual special cu lumânări, de Crăciun, în care fiecare persoană primea o lumânare aprinsă pe care să o ducă acasă după slujbă, l‑a interesat în mod particular pe Freud și i‑a inspirat o prelegere despre semnificația falică a lumânărilor, cât și comentariul că acest vechi ritual morav cuprin‑dea esența adevăratei religii. H.D. a fost copleșită de răspunsul lui. Ea i‑a scris lui Bryher:

Eram zbuciumată și, după toată acea exaltare, am avut niște vise murdare azi‑noapte, dar abia aștept ziua de azi. Este totul foarte bizar, mult mai „magic“ decât am anticipat, o colecție de vase din sticlă antice verzi și albastre, ca cele grecești, și cretane într‑un alt caz; e atât de mult, încât nu pot să cuprind totul. El este ca o pasăre bătrână, bătrână. Își mișcă brațul într‑un mod dominator, ca o buhă sacră, bătrână și terifiantă. Mă sperie de

91 Sectă religioasă protestantă fondată în 1457 în Boemia, având la bază ideile lui Jan Hus. Adepții acesteia acordă o mare valoare ecumenismului, pietății personale, misionaris-mului și muzicii. (n. red.)



85moarte. … Îmi tot zice să îi spun tot ce am în minte, dar eu nu fac asta, stau acolo întinsă și îi ciripesc (în mintea mea): „Buhă mică și bătrână. Ești doar o bufniță mică și bătrână“.92

În ceea ce privește personalitatea și interesele sale, H.D. cre‑dea că seamănă cel mai mult cu mama sa și cu bunicul matern, amândoi fiind oameni creativi și spirituali. Mama sa era din New England și era o femeie vioaie, talentată, ce se ocupa de o gos‑podărie uriașă. Tatăl ei, un profesor de astronomie din Indiana, destul de retras, era absorbit mare parte din timp de cercetarea științifică. Unul dintre cei doi fii ai săi din căsătoria anterioară a venit să locuiască cu a doua familie a lui, ce includea încă trei fii cu noua soție și pe H.D., care era al treilea copil născut și singura fiică (două fiice muriseră în fragedă pruncie). Știind că mama ei prefera un frate mai mare și că ea nu s‑a putut niciodată ridica la așteptările tatălui ei de a deveni un om de știință renumit, H.D. se simțea ratată ca fată și incompetentă ca băiat. După ședința din 4 martie și‑a dat seama că 4 martie era ziua tatălui ei, dar apoi a realizat brusc că era ziua când a murit D.H. Lawrence. Nu l‑a pomenit pe Lawrence lui Freud, deși el i‑a reamintit imediat de el. Totodată, îl vedea pe Freud ca pe un bunic și îl numea Papalie în mintea ei.

În următoarele câteva ședințe, H.D. i‑a vorbit lui Freud foarte detaliat despre perioada de război și anii ce au urmat. Două șiruri de evenimente s‑au împletit pentru a duce până la urmă la căde‑rea ei, fiecare din ele învârtindu‑se în jurul unei sarcini. Vestea primei sarcini a venit în aceeași zi în care a început Primul Război Mondial. Avea 26 de ani și tocmai se căsătorise. Deși copilul nu fusese plănuit, aștepta cu nerăbdare nașterea lui. Când sarcina s‑a




86 încheiat prin moartea fătului — pe care a atribuit‑o resentimentar anunțului brusc și șocant făcut de soțul ei, Richard Aldington, cum că Lusitania93 s‑a scufundat cu mii de oameni la bord — ea a căzut într‑o depresie profundă.94 A doua sarcină, survenită în 1918, la vârsta de 30 de ani, a rezultat dintr‑o legătură cu Cecil Gray, un bărbat cu care a intrat într‑o relație după ce a aflat că soțul ei avea o aventură. H.D. i‑a părăsit și pe Gray și pe soțul ei și, în timpul sarcinii, s‑a îmbolnăvit de gripa spaniolă, cauza unei epidemii periculoase, responsabilă de multe morți. Pentru ea era un miracol că atât ea, cât și fiica ei au supraviețuit. Freud i‑a spus lui H.D. că își amintește foarte bine perioada, de vreme ce propria lui fiică, Sophie, a murit de aceeași boală. Apoi i‑a arătat lui H.D. un medalion atașat de lanțul de la ceasul său, în care ținea poza ei.

În timp ce H.D. era înconjurată de moarte și se confrunta cu posibilitatea ca ea și copila ei să moară, a primit vestea că fratele ei favorit a fost ucis în război. Câteva luni mai târziu a murit și tatăl ei — ea a bănuit că din cauza șocului provocat de veste. În această perioadă a cunoscut‑o pe Bryher, o femeie bogată, nefe‑ricită, cu opt ani mai tânără decât ea. Bryher s‑a îndrăgostit de ea și i‑a promis că o va duce să călătorească în insulele Scilly și în Grecia. În 1919, înainte de nașterea fiicei ei, H.D. l‑a cunoscut și pe Havelock Ellis, pe care îl admira foarte mult. Freud a com‑plimentat‑o pentru modul în care povestea. „O, relatați totul atât de frumos.“95

Imediat după ce H.D. a născut‑o pe Perdita (la vârsta de 32 de ani), a plecat în insulele Scilly cu Bryher, dar cu gândul la Ellis,

93 Pachebot britanic scufundat în 1915 de un submarin german. Scufundarea lui a anti-cipat declarația de război făcută de Statele Unite Germaniei, la nici o lună mai târziu. (n. ed.)

94 Case (1989, p. 102).95 H.D. (1956, p. 129).



87care de mulți ani lucra la cărțile sale în Cornwall. În acest punct a avut acea experiență pe care Bryher a numit‑o mai târziu experiența „meduză“, o cădere a stării obișnuite de conștiință, intrând într‑un fel de stare vizionară sau de transă, rezultat, cre‑dea H.D., al traumelor pe care le trăise în ultimii ani.96 Se simțea ca și cum ar fi fost sub apă, închisă într‑un vas submersibil și sub un clopot de sticlă; unul o acoperea de sus în jos, iar celălalt de jos în sus; putea încă să vadă ce se întâmplă în jurul ei, dar se simțea cumva exclusă din acea lume. Bryher, a cărei prezență, credea H.D., a contribuit la crearea acestei fantasme, a încurajat‑o să o lase să continue. H.D. era nerăbdătoare să îi povestească despre ea lui Ellis, fiind sigură că el se va arăta interesat de aspectele psihologice ale stării ei neobișnuite, dar când i‑a arătat mai târziu notițele ce descriau ce s‑a întâmplat, el a părut indiferent. Freud i‑a indicat că a înțeles sensul experienței ei și, la finalul orei, a întrebat‑o pe un ton îngrijorat dacă se simțea singură.

Ellis o dezamăgise pe H.D., dar ea simțea că putea avea încre‑dere în Freud. Faptul că i‑a povestit despre călătoria pe insulele Scilly a făcut‑o să se simtă și mai apropiată de el. Ea i‑a scris lui Bryher către sfârșitul primei săptămâni de analiză:

Am rezonat aproape nebunește cu papá, odată ce „ne‑am îmbar‑cat“ pe insulele Scilly și i‑am povestit de „notele peștelui“97. Arată ca o bufniță bătrână foarte înțeleaptă și ridică din aripa umărului stâng și zice: „Ah, mai târziu, vă voi explica toate aces‑tea — e foarte simplu“. Totuși, recunosc că este un papá‑pește bătrân delicios și pare extrem de entuziasmat cu privire la

96 Idem., p. 130.97 Joc de cuvinte al lui H.D.: Fish Notes, bazat pe termenul jellyfish (meduză), metaforă

folosită de Bryher pentru starea ei de conștiință alterată. (n. red.)



88 viața‑în‑mit, de care se pare că am parte din abundență, cu tot Bethlehemul, cultul grecesc și experiențele „peștelui“98. Pare foarte interesat de Fido99 [Bryher] și de mintea ei de Fido.100

Freud i‑a spus lui H.D. că era de părere că Bryher înțelesese intuitiv ce se petrecuse în insulele Scilly. Bryher era destul de prezentă în analiză — și nu doar ca prietena și binefăcătoarea lui H.D. Ea a inițiat o corespondență cu Freud și, în cursul analizei lui H.D., îi trimitea cărți, flori și donații pentru societatea psiha‑nalitică. La un moment dat, H.D. i‑a arătat fotografii cu Bryher.

S‑a uitat la poze prin două perechi de ochelari, a doua pusă pentru această ocazie, și a zis: „Dar sigur nu am mai văzut această față?…“ S‑a întors către mine și a zis: „Dar e DOAR un băiat“. Cred că unul chiar minunat; apoi a zis: „Dar arată ca un explorator nordic“. Și... iată‑te, ai fost catalogată. Nu‑i așa că e frumos?101

Comentariu lui Freud referitor la faptul că Bryher este „doar un băiat“ a condus la un vis în care H.D. apăra spiritul de aven‑tură al fratelui mai mic în fața criticilor mamei.

Acum H.D. era foarte mulțumită de faptul că lucra cu Freud. Îl considera înțelept, atent, inteligent, dar și amuzant, priete‑nos și, în mod evident, înclinat să bârfească despre Ellis. H.D. simțea că au multe în comun. Pe lângă interesul lor pentru artă, amândoi iubeau animalele și, deși nu câinii erau preferații ei, era

98 Vezi nota de mai sus. (n. red.)99 Fido, în limba engleză nume generic dat unui câine. Totodată, e și numele cu care o

alintă H.D. pe Bryher(n. red.)100 H.D. (Correspondence, 6 martie 1933).101 Idem., 18 martie 1933.



89impresionată de atașamentul evident al lui Freud pentru cățelușa sa chow‑chow, Yofi, care era prezentă la fiecare ședință și primea multă atenție. Încă de la început, H.D. a fost impresionată de întor‑săturile neașteptate pe care le lua analiza ei; nu știa niciodată la ce să se aștepte de la ședința următoare. De exemplu, când i‑a spus lui Freud despre experiența încă tulburătoare din Scilly, el nu a insistat ca ea să se întindă. A surprins‑o în alte feluri — cu comentarii, idei, interpretări. Într‑o zi Freud a zis că ea are o figură interesantă, dar că nu o putea citi; această remarcă a făcut‑o să plângă. Chiar dacă acum H.D. se simțea în siguranță, a început să își dea seama că evita două subiecte: Lawrence și atrocitățile ce erau comise împotriva evreilor în Germania.

H.D. a avut un vis în care două prietene se certau. Una dintre ele luase niște cutii și casete de bijuterii ce aparțineau lui H.D. Ea și‑a apărat cu vehemență posesiunile, având în vedere că erau un dar de la mama sa. În timp ce interpreta visul, H.D. și‑a dat seama că cele două femei erau în mod clar rivale pentru iubirea mamei sale. Asociind mai departe, ea și‑a amintit că s‑a simțit trădată de un unchi ce i‑a promis că îi va arăta un urs pe cer; nu erau astfel de creaturi acolo, doar constelații de stele.

Acum, profesorul nu m‑a găsit potrivită pentru divan. Mereu pare interesat când îi vorbesc despre constatările mele legate de animale și când fac asocieri fantastice. Cel puțin, nu tatăl meu a fost cel care m‑a dezamăgit. Profesorul a zis că nu am făcut transferul convențional de la mamă la tată, așa cum e obișnuit pentru o fată la adolescență. Mi‑a spus că el crede că tatăl meu a fost un om rece.102

102 H.D. (1956, p. 1936).



90 Acest ultim comentariu a făcut‑o pe H.D. să își amintească de anumite lucruri drăguțe pe care le făcuse tatăl ei. Dar nu după mult timp, gândurile ei s‑au întors din nou la moarte și naștere. Tot în luna lui martie, aceeași lună în timpul căreia mergea la Freud acum, a aflat despre moartea tatălui ei; era, de asemenea, luna în care murise mama ei. Pe de altă parte, martie era luna în care atât Lawrence, cât și fiica ei s‑au născut. Se tot gândea la Lawrence.

În alt vis, mai întâi Ellis este pacientul și H.D. analista și apoi invers; H.D. se temea că Ellis nu va fi interesat de psihanaliză sau că nu o va înțelege pe ea. În asocierile ei, H.D. și‑a amintit despre un accident pe care l‑a avut tatăl ei când ea avea 10 ani, accident a cărui cauză a rămas un mister. Ea fusese teribil de speriată și își făcuse griji că tatăl ar putea muri. Amintirea aces‑tui accident a fost atât de traumatică, încât a refulat‑o timp de 35 de ani, până la analiza cu Chadwick. Chiar și acum o mai speria. Și când i‑a vorbit despre asta lui Freud, a avut grijă să evite elaborarea terorii emoționale ce acompania evenimentul. În ședința următoare, Freud i‑a spus că el vedea „din semne“ că ea nu voia să fie analizată.103 Ea a realizat că el avea dreptate; se temea că el va afla despre constanta ei anticipare a dezastrului, în prezent sub forma nazismului. Încă o dată, gândurile ei s‑au dus către Lawrence. Și‑a amintit de un bărbat din ultima carte a lui Lawrence, ce a fost îngropat de viu. H.D. se simțea ca și cum ar fi fost îngropată de vie.

L‑a visat pe Lawrence că avea aceeași înfățișare ca în 1914, atunci când s‑au întâlnit pentru prima oară; îi amintea de tatăl ei. În vis era înconjurat de un grup de copii și de o persoană ce

103 Idem., p. 139.



91părea a fi o secretară. Copiii stăteau în jurul unui pian, și apoi s‑au transformat în vapoare. H.D. s‑a uitat la una dintre cărțile lui Lawrence și a fost dezamăgită să realizeze că pentru ea psihologia personajelor sale nu era credibilă. Precum Lawrence și mama sa, H.D. se gândise mai demult să devină profesoară, dar asocierile ei libere legate de secretara din vis au scos la iveală o amintire în care ea lucrase din acest rol pentru tatăl ei. Reacția ei din vis cu privire la romanul lui Lawrence a făcut‑o să se gândească la faptul că mereu a fost invidioasă pe femeile ce puteau să ideali‑zeze bărbații, fără urmă de ambivalență. Era sigură că Freud nu o va dezamăgi, dar se temea mereu că moartea va încheia relația lor. Încă tot nu putea vorbi de această frică. Dar Freud a înțeles ce o preocupa.

Nu știam ce l‑a deranjat așa subit. M‑am răsucit de pe divan, ajungând cu picioarele pe podea. Nu știam exact ce am zis. … Profesorul e destul de neortodox; lovește cu mâna, cu pumnul său, partea de sus a divanului de modă veche din păr de cal. … Și chiar în timp ce mă răsuceam să îl privesc, mintea mea era suficient de detașată încât să mă întreb dacă asta avea de a face cu ideea lui de a grăbi conținutul analitic sau de a redirecționa curgerea imaginilor asociate. Profesorul a zis: „Problema este — sunt un om bătrân — nu credeți că merită să mă iubiți“.104

H.D. era devastată. A răspuns că probabil îi era frică. Frica de moarte reprezenta un factor important în toate relațiile ei. Freud a spus mai târziu că însuși procesul analitic era ca o moarte.

În acest punct trecuse doar puțin peste o săptămână de când începuse analiza.

104 Idem., pp. 14–16.



92 A două săptămână

H.D. i‑a scris lui Bryher despre reacția lui Freud când acesta a observat că ea își verifica ceasul în mod frecvent:

Papa m‑a cam scărmănat, o, dar foarte, foarte delicat... Nu i‑a plăcut faptul că mă tot uitam la ceasul meu, dar cum ceasul său este în colțul din spate, n‑aveam ce face... Nu ai voie să vezi cât e ceasul, nu trebuie să te uiți la ceas. Însemna că mă dedasem la tot felul de lucruri grave și diabolice... că nu eram tocmai fericită pe divanul lui, că de fapt îmi doream ca el să moară, că de fapt voiam ca eu să mor, că nu credeam că analiza mă va ajuta și tot așa... draga mea, eram o epavă... Apropo de oracolul din Delphi cu două fețe... Papá are o sută.105

Apoi, Freud a comentat că o singură explicație, în cazul unui pacient ca ea, nu va fi niciodată suficientă, că vor fi mereu multi‑ple interpretări. H.D. a plecat din cabinet simțindu‑se rău.

Cam în această perioadă, H.D. a notat triumfător că în sfârșit făcuse transferul asupra lui Freud. Spre dezamăgirea ei, acest lucru nu se întâmplase nici cu Chadwick, nici cu Sachs. Când a lăsat o sticlă de săruri parfumate pe divanul lui Freud, el i‑a înapoiat‑o în ziua următoare spunându‑i: „Oare aceasta vă aparține — o sticlă mică verde?“106 Ea se simțea ca și cum fusese prinsă. Nu era clar ce simbolizau exact sărurile parfumate uitate și nici cum elucidau natura transferului, dar ea și Freud au ajuns atunci la următoarea concluzie:

105 H.D. (Correspondence, 9 martie 1933).106 H.D. (1956, p. 152).



93Chiron [Ellis], mare și distant și tont, e un simbol patern, iar papá este un fel de Castor bătrân... E vorba de limbă, desigur, și de faptul că e mic și delicat (femeie) și că are mulți prieteni și rude (familia, analizanzii) și tot așa. Dar papá era așa drăguț, când i‑am spus constatarea mea, a lovit perna și a zis... „Dar sunteți foarte isteață!“... A zis că și el bănuia acest lucru, apoi a zis... „Dar — ca să fiu foarte sincer cu DUMNEAVOASTRĂ — nu îmi place — mă simt foarte, foarte MASCULIN.“ Mi‑a spus că mereu se simte rănit când analizanzii săi au un transfer matern. L‑am întrebat dacă se întâmpla des, iar el a răspuns, destul de trist: „O, foarte des“.107

Freud și mama lui H.D. (la care s‑a făcut referire în pasajul precedent prin Castor) erau și ei conectați în mintea lui H.D. prin interesul lor pentru artă, dar un vis despre o catedrală, despre analiză și despre un tată și o mamă uniți i‑a indicat lui H.D. că transferul nu era în întregime matern.

Cu un transfer mai bine echilibrat, H.D. putea, în sfârșit, să vorbească despre Lawrence. L‑a cunoscut când ea avea 26 de ani. Era perioada primei sarcini și a izbucnirii războiului. Relația lor a fost intensă și pasională, dar până la urmă s‑a terminat cu furie. H.D. era fascinată de geniul și puterea intelectuală a lui Lawrence; el o considera un discipol. El o iubea și o admira pentru că era talentată și cerebrală, dar nu o voia ca iubită. Erau asemănători în multe privințe. Amândoi erau visători — perfecționiști, mistici, spirituali. Deși îl venera, până la urmă H.D. nu s‑a abandonat suficient pentru gustul lui Lawrence. Personalitatea ei era prea puternică pentru asta. Lawrence a ajuns să nu mai aibă încredere în ea, și după ce ea și‑a părăsit soțul pentru a se muta la Cornwall




94 în 1918, nu s‑au mai întâlnit. Reacția lui Lawrence a făcut‑o pe H.D. să se simtă abandonată și trădată; dezamăgirea a durat mult timp. Mai târziu, Lawrence s‑a dezis complet de ea, spunându‑i într‑o scrisoare că nu mai voia să o vadă niciodată.

Într‑un vis despre săruri parfumate, H.D. a aruncat cu sare pe mașina ei de scris. Ea a interpretat că își săra „scrisul ei fără savoare cu sarea pământului, ultimele vorbe ale lui Sigmund Freud“.108 Gândindu‑se la cărțile pe care le‑a scris, H.D. a reali‑zat că nu a fost pe de‑a întregul mulțumită de stilul ei, ce îi părea fără emoție și cerebral. Și‑a amintit că a citit o afirmație a lui Freud, ce spunea că o femeie nu poate fi cu adevărat creativă decât dacă este inspirată de un bărbat. H.D. îi pierduse pe cei ce îi spriji‑neau scrisul, Aldington și Lawrence. Totuși, în ultima carte a lui Lawrence, publicată după moartea lui, ea credea că s‑a recunos‑cut în preoteasa Isis. S‑a gândit că acest fapt reprezenta un gest de reconciliere din partea lui. Nu i‑a vorbit deloc lui Chadwick despre Lawrence, deoarece considera că aceasta nu era capabilă să aprecieze mintea ei creativă. Sachs i‑a sugerat să își continue travaliul analitic cu un bărbat, unul superior ei, poate chiar Freud? Într‑o fantasmă, H.D. și‑a imaginat că este un tigru.

Tigrul s‑ar putea năpusti. Ce s‑ar întâmpla dacă l‑ar ataca pe firavul și delicatul profesor bătrân? Oare mă tem de propriile terori ale situației prezente; „bestia“ ce pândește poate sau ar putea să îl distrugă? Menționez acest tigru ca pe o fantasmă din vremea prunciei. Dacă chiar s‑ar materializa în prezent? Profe‑sorul spune: „Îl am pe protectorul meu“. O indică pe Yofi, mica leoaică încovrigată la picioarele lui.109

108 H.D. (1956, p. 148).109 Idem., p. 150.



95H.D. a visat o oglindă care în realitate fusese înrămată de mama ei cu catifea și pictată cu flori. H.D. admira foarte mult oglinda, așa cum admira toate creațiile artistice ale mamei ei. În vis, au apărut Frances Gregg110 și Ezra Pound și amândoi au pus la îndoială entuziasmul lui H.D. legat de Freud. Freud îi ținea par‑tea în vis, spunând că ar fi putut să îl ajute pe Pound dacă l‑ar fi cunoscut. Asocierile lui H.D. privind particularitățile visului au făcut‑o să se întrebe dacă nu cumva nu îi displăceau propriile cărți deoarece erau prea narcisice. Și‑ar fi dorit să aibă bogata capaci‑tate artistică a mamei sale. Și‑a amintit că a cunoscut‑o pe Fran‑ces Gregg când ea, H.D., avea cam douăzeci și ceva de ani, după ce a abandonat cursurile colegiului Bryn Mawr neavând note de trecere și după ce se separase de Pound; femeile erau îndrăgostite și au călătorit împreună către Europa în 1911.

Când i‑am spus Profesorului că fusesem îndrăgostită nebunește de Frances Josepha și că e posibil să fi fost fericită cu ea, el a zis: „Nu — biologic, nu“. Dintr‑un anume motiv, deși fusesem așa de fericită cu profesorul (Freud–Freude), mă durea capul și mă simțeam descurajată. Poate motivul era faptul că la sfârșit am încercat să îi spun despre un raid aerian, anume când ferestrele camerei noastre din Piața Mecklenburg au fost distruse.111

Interpretarea lui Freud legată de vis a fost că H.D. încerca să evite confruntarea cu amintirile neplăcute și că lăsa psihanaliza să îi rezolve conflictele.

H.D. s‑a întors către amintirile anumitor trăiri tulburătoare din prima sa călătorie din Grecia, trăiri pe care nu a putut niciodată

110 Poetă americană (1885-1941), prietenă apropiată a lui H.D. și a lui Ezra Pound. (n.red.)111 Idem., p. 152.



96 să și le explice pe de‑a întregul. Probabil, cea mai misterioasă a fost cea la care ea se referea ca fiind episodul Van Eck.112 Van Eck era un bărbat pe care ea l‑a cunoscut pe vaporul către Grecia. A existat un flirt între cei doi, un mic episod romantic. H.D. era fascinată de acest bărbat. Era un om umblat, educat și un indi‑vid spiritual, în acel grup de călători destul de insipizi. H.D. i‑a spus atunci lui Freud că, la un moment dat, ea a ieșit pe punte după o furtună și l‑a găsit pe Van Eck acolo — sau, în orice caz, un bărbat care arăta precum el. Putea să jure că a fost Van Eck, doar că acest bărbat — pe care îl numea Bărbatul de pe vas — era mai înalt, mai în vârstă și nu avea cicatricea facială, vizibilă, a lui Van Eck. Freud și‑a exprimat curiozitatea în legătură cu con‑tinuarea poveștii, dar H.D. era încă destul de confuză cu privire la identitatea Bărbatului de pe vas și nu putea să se decidă care parte a experienței era reală și care nu. Sentimentul irealității s‑a extins destul de repede și asupra altor lucruri. Acum se întreba dacă delfinii pe care credea că i‑a văzut când se afla pe punte cu bărbatul misterios au fost reali. Nu după mult timp, a început să se întrebe dacă nu cumva nici ea însăși nu era reală.

Am citit The Centaur113 de câteva ori, prima oară în America. Era aceeași temă, același moment absolut și exact în care totul s‑a schimbat pe un mic vapor de pasageri (așa cum îmi amintesc eu) în drum spre Grecia. La un anumit moment, vaporul a fost cuprins de vrajă. Tot așa, la un anumit moment, după ceas, pe o hartă exactă, în drum spre Coloanele lui Hercule, pe un vapor ce trebuia să ajungă în portul Atenei, a existat o „trecere a liniei“.

112 Van Eck este pseudonimul folosit de H.D în Tribute to Freud. În corespondență, acest bărbat este numit Rodeck.

113 Roman de Algernon Blackwood, publicat în 1911. (n. red.)



97Cred că în The Centaur naratorul sau eroul a știut acel moment, secunda în care s‑a trecut linia. Eu, naratoarea acestei povești, nu am știut că am trecut linia.114

Deși Freud a spus că era curios cu privire la poveste, H.D. s‑a simțit frustrată și furioasă când Freud a părut mai degrabă mult mai interesat de Yofi, care era neliniștită. Ea se întreba dacă nu cumva Freud credea că ea dramatiza evenimentele. Freud a întrebat‑o dacă l‑a mai văzut pe bărbat după ce s‑au despărțit în Atena. Da, a răspuns ea, l‑a mai văzut de două ori — și nu era Bărbatul de pe vas.

Într‑un vis recurent, H.D. s‑a trezit că era mutată din camera ei de hotel de către o proprietăreasă furioasă ce îi spunea că nu era loc pentru ea. Cu o oarecare dificultate și‑a transferat lucrurile la un hotel de pe partea cealaltă a râului, unde stăteau mama ei și Bryher. Mama ei i‑a spus că era în siguranță doar pe acea parte. Visul a avut calitatea unui coșmar pentru H.D. și a trezit niște amintiri legate de o călătorie la Florența cu părinții ei în 1912, cât și de o a doua vizită acolo în 1919, în timpul celei de‑a doua sarcini. De asemenea, visul a făcut‑o să se gândească la moarte: la moartea mamei ei, la gripa pe care o luase când era însărcinată. Propria ei viață și cea a copilului ei erau în pericol; la vremea aceea oameni mureau în maternitatea privată unde era internată. De fapt, și‑a amintit ea, când Bryher a venit să o viziteze, proprietăreasa a întrebat‑o cine o să plătească pentru înmormântare în cazul în care H.D. ar fi murit. I‑a spus lui Freud în ziua următoare, dar el încă era preocupat de povestea despre Van Eck.

114 H.D. (1956, p. 161).



98 Mai întâi m‑a întrebat de Van Eck — era un nume austriac? Mi‑a spus: „Am o idee“. A plecat repede și a adus o cutie din piele și mi‑a arătat numele scris pe căptușeală. Era Vaneck. Era curios să afle dacă dl Van Eck era fiul adoptiv al pictorului victorian. A întrebat despre naționalitatea sa.115

H.D. i‑a spus lui Freud că îi era greu să recreeze ceea ce se întâmplase cu Van Eck deoarece într‑un fel fusese o idilă obișnuită. Freud a întrebat‑o cum a înțeles ea visul. În lumina amintirilor pe care le adusese la iveală credea că ar fi putut fi vorba despre frica ei de a fi mutată atunci când era însărcinată sau despre frica ei de moarte. Și‑a amintit alte episoade din timpul războiului când a trebuit să se mute pentru a fi mai aproape de soțul ei, inclusiv de un episod particular când s‑a pierdut în timpul nopții. Un străin i‑a oferit camera lui. Freud a spus că știa cine era proprie‑tăreasa rea — era chiar el. H.D. a obiectat la această interpretare, amintindu‑și că a fost furioasă pe Chadwick, care credea că îi plăcea să vorbească prea mult. Dar Freud i‑a evidențiat faptul că Chadwick era doar un „antecesor“ al lui. Din nou, H.D. a protes‑tat, zicând că nu putea exista comparație între ei doi.116 Freud a mai cerut câteva asocieri privind frica de a fi mutată. Ca răspuns, H.D. și‑a amintit o călătorie cu părinții ei, în timpul căreia și‑a găsit lucrurile transferate în altă cameră fără să fi fost anunțată. Chiar și în prezent, recunoștea H.D., de fiecare dată când se întor‑cea la hotel se aștepta cumva să afle că a fost mutată. Singura anecdotă pe care a mai putut să o furnizeze a fost faptul că era dată afară din cameră când era obraznică.

115 Idem., pp. 163–164.116 Idem.



99A treia săptămână

Trecuseră peste două săptămâni din analiză. În această peri‑oadă, H.D. a ținut un jurnal în care își nota gândurile, aminti‑rile și asocierile. Freud îi spusese, și îi repetase în săptămânile următoare, că nu voia ca ea să se pregătească în niciun fel, voia ca travaliul lor să fie spontan. De asemenea, H.D. îi scria aproape zilnic lui Bryher, multe dintre scrisorile ei conținând descrieri detaliate ale relației sale cu Freud. Însă Freud descuraja și această corespondență. Spunându‑și că notițele nu reprezentau o pregătire pentru ședințe, H.D. a păstrat jurnalul pentru o vreme. Totuși, după a doua săptămână a fost mai puțin deschisă în scrisorile către Bryher, limitându‑și descrierile orelor de analiză la aspecte mai banale. Freud nu se opunea faptului ca ea să citească lite‑ratură psihanalitică. Chiar a invitat‑o să împrumute orice carte dorea din biblioteca aflată în sala sa de așteptare.

Era deja mijlocul lui martie. Bryher și Perdita se pregăteau să vină în vizită la Viena. H.D. era nerăbdătoare să le vadă, dar i‑a cerut lui Bryher să aștepte, astfel încât transferul să aibă timp să se instaleze cu adevărat. „Cred că am avut dreptate să‑mi doresc să fiu SINGURĂ și NEDISTRASĂ în relația mea cu Freud“, a scris ea; „după cum vezi, am realizat această scufun‑dare sau coborâre ciudată și neașteptată în straturile mai timpu‑rii, prin transferul matern, despre care Freud zice că este cel mai important.“117 Încă de la început, Freud a subliniat importanța conflictului din relația cu mama sa și în consecință, a transfe‑rului matern, deși H.D. însăși părea să îl asocieze mai mult cu tatăl ei, cu bunicul și cu Lawrence. Freud i‑a spus că ea a venit la Viena pentru a‑și găsi mama (care‑și petrecuse luna de miere




100 în Viena) și a evidențiat conexiunea dintre pasiunea ei pentru Grecia (Hellas) și mama ei, al cărei nume era Helen. De fapt, Freud a făcut din relația ei cu mama punctul central al analizei.

H.D. a continuat cu povestea ei, reluând‑o de la punctul în care ea și Van Eck au plecat pe căi diferite în Atena. Ellis, care fusese cu ei pe vapor, după o vreme s‑a întors la Londra, și H.D. a plecat cu Bryher în Corfu. Acolo, ea a văzut o serie de imagini proiectate pe un perete al camerei de hotel, imagini despre care ea credea că reprezentau niște viziuni importante, un fenomen paranor‑mal. Freud era foarte interesat de aceste imagini și a comentat, spunând că problema ei era „mai subtilă, mai intricată decât și‑a imaginat la început“.118 I‑a repetat că nu trebuie să se pregătească pentru orele de tratament. H.D. i‑a spus că nu se pregătește — și a continuat să își scrie notițele. Ce se întâmplase în Corfu a fost probabil cel mai tulburător dintre toate evenimentele misterioase din acea perioadă. H.D credea că, în sfârșit, cu ajutorul lui Freud, va fi capabilă să dea acelor simboluri enigmatice un sens personal. Deja, asistată de el, ea rezolvase misterul „experienței meduza“ din insulele Scilly: i‑a spus lui Freud că trebuie să fi fost un fel de fantasmă prenatală. Freud i‑a răspuns: „Da, evident; ați găsit răspunsul, bine — bine“.119

Ora obișnuită pentru ședința lui H.D. era ora cinci, partea favo‑rită din zi pentru ea, deoarece îi amintea de momentele plăcute legate de ritualul britanic al ceaiului. Când Freud a anunțat, după trei săptămâni de analiză, că e posibil să fie nevoie să schimbe ora ședinței, pentru că o bine‑cunoscută pacientă de‑ale lui, dna

118 H.D. (1956, p. 168).119 Idem.



101Burlingham120, ar fi dorit să vină la acea oră, H.D. a fost șocată. Nu îi plăcea să fie surprinsă în acest mod și se temea că această schimbare va fi permanentă. Nu conta faptul că era vorba de „acea Burlingham“; H.D. o invidia pentru apropierea ei față de Freud. Până la urmă, nu s‑a mai ajuns atunci la modificarea orelor ei de tratament. Dar după o vreme, când aceeași femeie a întrebat‑o direct dacă ar putea să facă schimb de ore vinerea, pe o perioadă nelimitată, H.D. a fost de acord. Cu altă ocazie, Freud a transmis o cerere de schimbare a programului din partea unui alt paci‑ent, J.J. van der Leeuw, un bărbat din Africa de Sud, pe care H.D. îl întâlnea câteodată pe scările casei lui Freud. Freud le‑a făcut cunoștință celor doi pacienți în grădina reședinței lui de vară și i‑a lăsat să rezolve problema între ei.

Când H.D. a început să vorbească serios despre „Scrierea de pe perete“ așa cum îi plăcea ei să numească imaginile din Corfu, Freud i‑a pus câteva întrebări specifice și i‑a cerut anumite detalii. Voia să știe mărimea lor, cam la ce oră le‑a văzut, ce fel de lumină era în cameră și dacă erau umbre. H.D. i‑a spus că nu erau cu siguranță doar umbre; de fapt, primele figuri sau forme arătau ca și cum ar fi fost desenate pe umbră cu lumină. Prima imagine arăta ca un soldat; apoi a apărut un pocal sau un potir, apoi un trepied. H.D., uimită fiind de aceste imagini, i‑a spus lui Bryher ceea ce vedea. Încurajată de Bryher, a lăsat ca viziunea să continue. La baza trepiedului a văzut câțiva oameni mici, negri, evidențiați în umbră. Dacă prima imagine a apărut deja completă, imaginile următoare au fost schițate în fața ochilor ei, ca de o mână invi‑zibilă. O serie de linii s‑au transformat într‑o scară. Mai era o ultimă figură: Niké, zeița victoriei, se mișca de la ultima treaptă

120 Dorothy Burlingham (1891–1979), psihanalistă de copii și educatoare de origine ameri-cană. (n. red.)



102 a scării, ca și cum ar urca spre perete. Câteva curbe sparte, ce for‑mau jumătăți de S, arătau ca niște semne de întrebare. Niké s‑a mișcat printr‑un grup de structuri ce semănau cu niște corturi. După o vreme, H.D. a crezut că aceste imagini erau o viziune ca de oracol a războiului ce urma să vină.

M‑am gândit, „Niké, Victorie“, și chiar în timp ce mă gândeam, mi se părea că această victorie nu era acum, era o altă Victo‑rie; caz în care va mai fi un război. Când acest război se va fi încheiat, treaptă cu treaptă sau an după an, eu, personal, (am simțit) voi fi liberă, eu însămi voi trece într‑o altă dimensiune, o dimensiune înaripată. … Imaginea de acum părea să aibă legă‑tură cu un alt război, dar și acolo va fi Victoria. Niké, Victoria, părea să fie indiciul, părea să fie semnul meu special sau parte din hieroglifa mea.121

Pentru a demonstra cum arăta ultima figură, H.D. l‑a dus pe Freud în biroul său și i‑a arătat imaginea pictată a lui Niké de pe unul dintre vasele sale grecești. Freud a întrebat‑o dacă această experiență a speriat‑o. Ea a răspuns că nu, dar o îngrijora faptul că Bryher s‑ar fi putut teme pentru ea. Dintre toate povestirile pe care i le‑a spus, Freud a recunoscut că aceasta era cea mai capti‑vantă și posibil periculoasă. A adăugat că nu va înceta să fie fas‑cinat de cum funcționează mintea umană, nici dacă ar mai trăi încă cincizeci de ani.

Când H.D. a venit la următoarea ședință, Freud i‑a spus că experiența ei din Corfu l‑a făcut „să se gândească îndelung“.122 Ea a vorbit despre niște statui dintr‑o casă din Cornwall, menționată

121 Idem., pp. 55–56.122 Idem., p. 171.



103de Lawrence; întrebată ce statui erau, ea și‑a amintit un Osiris, o Iris și o bufniță mumificată. Freud a invitat‑o în biroul lui, incursi‑une pe care H.D. o adora. Ea i‑a scris lui Bryher:

M‑a dus în sanctuarul intern... să îmi mai arate niște imagini egiptene. Cred că avea câteva sute, șiruri și șiruri Și șiruri. Cred că am petrecut cam jumătate de oră stând și vorbind despre egipteni, cred că face parte din „tratament“, în fine, e incitant și neașteptat și leagă totul cu Egipt, Creta, Grecia.123

H.D. și‑a amintit o ocazie când a pus în act ceea ce ea a numit „imaginile de dans indian“, cu scopul de a o înveseli pe Bryher, care era într‑o dispoziție cam tristă. În opinia ei, acest episod a fost „un fel de posesie“124, dar Freud nu a fost de acord.

Profesorul a zis: „A fost o serie de poezii; a fost o piesă de tea‑tru, motivată pe jumătate de dorința de a o consola pe Bryher și nu a fost nici «delir», nici «magie»“. ... Profesorul a repetat: „Vedeți dumneavoastră, până la urmă sunteți o poetă“. A res‑pins sugestia mea cum că ar fi avut o legătură cu vechile mis‑tere, cu magia sau clarviziunea. Dar a revenit la „Scrierea de pe perete“. Piesa de teatru, așa cum o numea el, nu avea niciun secret pentru el; dar imaginile proiectate, văzute la lumina zilei, îl intrigau. … A spus că acesta era probabil „un simptom important“.125

Freud i‑a îngăduit lui H.D. preocuparea pentru domeniile spiritualității și magiei și preferința de a‑și interpreta propriile

123 H.D. (Correspondence, 18 martie 1933).124 H.D. (1956, p. 173).125 Idem.



104 experiențe din această perspectivă, dar îi arăta în mod invaria‑bil legătura dintre aceste evenimente presupus supranaturale și conflictele familiale obișnuite. I‑a reamintit încă o dată să nu ia notițe referitoare la chestiunile legate de psihanaliza ei.

Prin intermediul ziarelor americane și englezești, H.D. era la curent cu situația politică îngrijorătoare. Încă nu putea să dis‑cute despre asta cu Freud și nu a reușit să menționeze subiectul ca asociere la următorul vis: intrarea în casa ei este blocată de un bărbat și un băiat ce par a fi amenințători. Terifiată, ea o strigă pe mama ei. Privind în sus către apartamentul ei, o vede pe mama sa stând în dreptul ferestrei cu o lumânare aprinsă în mână. Frica i‑a dispărut.

H.D. i‑a spus lui Freud despre dezamăgirea ei dintr‑o călătorie recentă când nu au putut să acosteze în Creta din cauza vremii. Și Freud iubea Creta. „Profesorul“, i‑a scris ea lui Bryher, „a spus că noi amândoi ne întâlneam în iubirea noastră pentru Antichitate. A zis că statuetele și imaginile lui îl ajutau să‑și stabilizeze ideea evanescentă, să nu dispară de tot.“126

În timp ce discutau despre arta din Creta, H.D. a aflat că Freud nu avea o anumită statuie a unei zeițe‑șarpe. Când s‑a ofe‑rit să îi ia una, Freud s‑a îndoit că ar putea să o găsească. Într‑o scrisoare către Bryher, H.D. comenta, pe jumătate glumind, că găsirea unei astfel de statui va fi noul ei țel în viață. Era foarte entuziasmată în descrierea ei legată de cât de bine decurgeau lucrurile: „Suntem teribil de bine armonizați și fericiți în legă‑tura noastră“.127

126 Idem., p. 175.127 H.D. (Correspondence, 21 martie 1933).



105Sfârșitul primei luni

Freud a continuat să interpreteze materialul din ședințele cu H.D., inclusiv relația ei cu Bryher, în lumina unei fixații materne. Freud i‑a spus că atașamentul inițial, atât al băieților, cât și al fete‑lor, este față de mamă, dar că în dezvoltarea normală fetele trans‑feră afecțiunea lor către tată; acest fapt, zicea Freud, era o parte din teoria psihanalitică, ce a fost înțeleasă doar de puțin timp.128 Impresia lui Freud era că H.D. nu atinsese acest ultim stadiu de dezvoltare, probabil, în parte, pentru că tatăl ei fusese oarecum rece. Ea a scris în jurnalul ei:

Profesorul mi‑a spus că el credea că spectacolele de dans din Corfu erau un fel de reprezentație sau distracție pentru mama mea. Obișnuia mama dumneavoastră să vă cânte? I‑am spus că avea o voce frumoasă și rezonantă, dar că avea un fel de blo‑caj sau refulare legată de cântat. Bunicii noastre îi plăcea să îi cânt. ... Fratele meu mai mare și eu cântam cântece pentru copii acompaniați de mama noastră. Profesorul a zis că asta leagă lucrurile. „Se va clarifica și mai mult.“ I‑am spus din nou că mama a murit primăvara, chiar pe vremea aceasta, și din nou mi‑am amintit că și Lawrence a murit, în luna martie.129

Faptul că descoperirea unei astfel de fixații, așa cum i‑a spus Freud, fusese făcută abia recent, era liniștitor pentru H.D. Acest lucru însemna că nu ar fi ajutat‑o o analiză mai timpurie, așa cum își dorea ea câteodată să se fi întâmplat. Freud a spus că era fixată la cel mai timpuriu stadiu preoedipian; că interesul ei

128 Freud a discutat această teorie în lucrarea sa din 1931, „Sexualitatea feminină“.129 H.D. (1956, p. 176).



106 pentru mare, insule și Grecia era ceva simbolic pentru fenome‑nul „întoarcerii la pântec“; și că imaginile din Corfu reprezentau dorința de reunire cu mama ei. H.D. a fost de acord. Mereu a simțit că ceva lipsea când Chadwick vorbea despre atașamentul ei puternic față de tată:

Chiar și Țestoasă (Sachs) mi‑a spus că eram foarte atașată de tatăl meu, ceea ce presupun că eram și mai sunt, dar mereu am simțit că mai era ceva. … Triunghiul meu este mama‑frate‑sine. Adică, mama falică timpurie, fratele bebeluș sau fratele mai mic și sine. Le‑am întors pe toate părțile, am AVUT copilul cu mama mea și am fost copilul‑falic, adică Moise, bebelușul din coș130, am AVUT copilul cu fratele, adică Aldington/Cecil Gray, Kenneth etc. Am AVUT „iluminarea“ sau întoarcerea în pân‑tec CU fratele, adică eu și cu tine în Corfu (insula = mama), cu Rodeck ca o mamă falică.131

Freud i‑a arătat lui H.D. o scrisoare pe care o primise de la Bryher și a menționat că ea a trimis și o donație către societatea de psihanaliză, gest pe care el îl aprecia foarte mult. Au vorbit jumătate de oră despre Bryher și despre situația politică tot mai dificilă. Deși anterior Freud nu păruse preocupat de situația poli‑tică, a recunoscut că era îngrijorat. Dacă până atunci H.D. nu a vrut să discute despre acest subiect pentru că era prea supărător, acum considera că era o pierdere de timp să discute despre ches‑tiuni exterioare. Avusese un coșmar familiar noaptea anterioară. În vis, era într‑un tren împreună cu fiica ei și cu o prietenă. Un funcționar în uniformă a căutat prin geamantanele ei și a găsit

130 Vezi visul relatat mai sus. (n. red.)131 H. D. (Correspondence, 23 martie 1933).



107câteva sticle cu alcool. Omul respectiv i‑a spus ei și celor ce o însoțeau să îl urmeze. Păreau pierdute în timp ce coborau niște scări. Erau în pericol.

Freud i‑a cerut asocieri, dar singurul lucru ce i‑a venit în minte a fost frica de a fi prinsă. Freud a sugerat că poate se simțea vino‑vată în legătură cu ceva. Atunci H.D. și‑a dat seama că avea multe amintiri legate de trenuri. A descris o călătorie din Anglia către Franța, remarcabilă prin faptul că ea se simțea atât de ușurată că o evitase. Freud a complimentat‑o din nou pentru abilitatea sa de a povesti.

Profesorul a spus: „Povestiți totul așa de frumos“. Înainte să plec, împăturesc pătura gri‑argintie. Am fost omidă, vierme, cuibărită în crisalidă. Profesorul atinge micul clopoțel pentru a atenționa menajera că ultimul analizand urmează să plece. Cotul lui încheie gestul lui de concediere, ca o lovitură de aripă. Profesorul spune: „Am atins subiecte profunde“.132

H.D. i‑a adus lui Freud niște cărți pe care le trimisese Bryher, dintre care una era despre câinii chow‑chow. I‑a arătat poza lui Yofi, care, la un moment dat în timpul ședinței, când Freud a tușit, s‑a ridicat să îi lingă mâna și nu s‑a oprit timp de cinci minute. Freud s‑a scuzat și apoi a continuat să o întrebe pe H.D. despre relația ei cu Ezra Pound, al cărui nume apăruse în contextul unui vis. H.D. fusese logodită pentru scurt timp cu Ezra Pound în pri‑mul ei an de facultate; el rupsese logodna pentru o altă relație. Dar a continuat să o sprijine în demersurile ei creative și a aju‑tat‑o să fie acceptată în cercurile poetice din Londra. Freud i s‑a părut lui H.D. cam distant în această ședință, foarte deosebit de

132 H.D. (1956, p. 177).



108 ședința anterioară. De fapt, s‑a simțit criticată după ce i‑a spus ce flatată fusese cu doi ani înainte de faptul că era curtată de un bărbat mult mai tânăr decât ea; reacția lui Freud a fost: „Doar acum doi ani a fost?“ — ei i‑a sunat ca și cum la vârsta de 46 de ani ar fi fost prea în vârstă pentru genul acesta de întâmplări.133 De asemenea, a fost surprins de faptul că avea 19 ani la momen‑tul primei sale relații serioase de iubire, relația cu Ezra Pound: „Tocmai așa târziu, la 19 ani?“134

Cu o oarecare reținere, H.D. a revenit la povestea cu Van Eck. După sosirea ei în Anglia din Grecia, a primit un bilet de la el, în care îi cerea să‑i trimită vărului său o scrisoare atașată acelui bilet. În mintea lui H.D., faptul dacă acest bărbat era sau nu real era încă o enigmă, și când vărul, căruia îi trimisese scrisoarea împreună cu câteva poezii ale ei, nu a răspuns, s‑a decis în final că Van Eck era doar un produs al imaginației ei. Totuși, câțiva ani mai târziu, i‑a spus lui Freud că s‑a întâlnit cu sora acelui văr, care a confirmat existența lui. I‑a trecut prin minte să îl caute pe Van Eck în cartea de telefoane din Londra. Când a sunat la numărul afișat acolo, cineva a întrebat dacă dorește să vorbească cu domnul sau cu doamna Van Eck. A fost șocată. Nu se gândise la posibilitatea ca el să fi fost căsătorit. Bryher i‑a sugerat că ideea era atât de deranjantă, pentru că îi amintea de sentimentul de trădare provocat de soțul ei. Dar H.D. tot nu putea să și‑l scoată pe Van Eck din minte. A găsit un alt număr de telefon înregistrat în dreptul acelui nume, și de data asta a vorbit cu un bărbat pe care îl chema Van Eck. De vreme ce el a venit să o vadă, a con‑chis că pasagerul de pe vaporul din Grecia trebuie să fi fost Van Eck, chiar dacă nu era sigură dacă îl va recunoaște. Cu ajutorul

133 Idem., p. 181.134 Idem.



109lui Freud, H.D. și‑a dat seama că era o legătură între Van Eck și fratele mamei sale, un tânăr muzician foarte talentat. A mai fost un sigur capitol din saga Van Eck. La 10 ani după revederea de la Londra, H.D. a primit vestea că Van Eck urma să devină preot. Freud i‑a spus gândurile lui privitoare la aceste fapte:

[A]ceste detalii i‑au confirmat prima lui impresie sau opinie, anume că episodul sau fixația Van Eck aveau legătură cu mama mea. Unchiul matern, biserica, arta. Profesorul m‑a întrebat dacă am vrut vreodată să urc pe scenă. A spus că simțea că poves‑tesc aceste incidente atât de dramatic, ca și cum „le‑aș fi jucat pe scenă“ sau „le‑aș fi pregătit“ înainte să vin la el. I‑am spus Profesorului că îmi plăcea să „mă costumez“... Profesorul a zis că simțea un fel de „rezistență“.135

Încă o dată, Freud a întrebat‑o dacă se pregătea pentru ședințe. A repetat faptul că ea ar trebui să întrerupă notițele, pentru că lucrul trebuie să fie spontan. Abia atunci, după o lună de analiză, ea i‑a urmat până la urmă sfatul și a oprit notițele zilnice din jur‑nal. În ședințele ei a continuat să vorbească despre Creta, insula grecească favorită a lui Freud; chiar i‑a și dat niște cărți despre insulă. Dar acum Freud devenise mai strict în legătură cu limi‑tarea conversațiilor lor la subiecte ce țineau de analiza ei. H.D. a conchis că Freud încerca nu doar să o țină pe drumul analizei, ci și să‑și înfrângă propria dorință de a vorbi. S‑a plâns lui Bryher: „Acum mă dojenește că nu sunt suficient de dornică să fac ana‑liza și că încep târziu și mereu sfârșesc înainte de terminarea timpului și că astea reprezintă un ’indiciu’ de rezistență, așa că

135 Idem., p. 184.



110 trebuie să am grijă cu ’mizeriile’ din afara chestiunilor oficiale ale psihanalizei“.136

Nu doar că Freud voia ca H.D. să se concentreze mai mult pe propria persoană, ci era de părere și că petrecuse suficient timp vorbind despre anii de război. Ea i‑a scris lui Bryher în aceeași scrisoare:

Mi s‑a agravat trauma legată de R.A.[Aldington], trebuie să mă ajuți cu asta; căci, așa cum zice papá, acum am trecut de pro‑blema istorică a războiului și a perioadei de după, iar el vrea să rămân la anii copilăriei, ai fixației materne pure. Mi‑a oferit mai mult sau mai puțin binecuvântarea sa, iertarea și anularea tuturor „păcatelor“ din trecut, a zis că nu e neapărat necesar să rămânem la ele, poate doar ca un indicator al sentimentu‑lui de vinovăție față de mamă, că altfel nu era nimic „greșit“ sau ceva de acest gen. Rezultatul a fost că am ajuns acasă cu niște crampe la stomac și cu greu am putut mânca. Am dormit după‑amiază. … Bănuiesc că are legătură cu somnul de prânz din primii ani de viață.137

H.D. părea să creadă că problemele ei aveau de a face cu fan‑tasma de a avea un „falus magic“.138

Pentru moment, Freud și H.D. au lăsat deoparte călătoria în Grecia și au vorbit despre înclinația ei către actorie. Freud i‑a spus că el credea că cea mai refulată dorință a ei, anume cea de a fi actriță, reprezenta cheia înțelegerii problemelor ei cu scrisul. Deși observația lui Freud i s‑a părut supărătoare, a fost de acord cu ea.

136 H.D. (Correspondence, 25 martie 1933).137 Idem.138 Idem.



111H.D. era mulțumită de progresul pe care îl făcea în analiză, dar începuse să îi fie dor de casă. În acest punct, Bryher i‑a sugerat să se gândească la posibilitatea de a lucra cu Freud încă trei luni, dar mai târziu, poate la toamnă. Răspunsul lui H.D. a fost ambivalent; era mulțumită de analiza ei, dar i se părea și dificilă. Mai mult, deja se simțea îndatorată față de Bryher pentru finanțarea peri‑oadei actuale de analiză. Într‑un scurt comentariu, a menționat că ea și cu Freud discutau acum subiecte legate de sexualitate.

A doua lună

În data de 30 martie 1933, Bryher a venit în vizită; Perdita și o altă prietenă au venit puțin mai târziu. Este dificil să spu‑nem ce s‑a întâmplat în analiză în timpul primelor două săp‑tămâni din aprilie, de vreme ce H.D. nu a mai luat notițe, iar corespondența a fost întreruptă pentru câteva săptămâni. De asemenea, scrisorile ei către Bryher se concentrau mai puțin asupra ședințelor cu Freud. Când H.D. a rămas din nou sin‑gură în Viena, ea i‑a scris lui Bryher: „Cred acum, că tot am avut timp să mă gândesc, că papá a adulmecat faptul că eu și cu tine am rumegat prea mult lucrurile. … Voi scrie detaliile de fiecare zi și așa mai departe. Dar sper ca papá să nu mă bată la cap acum“.139 Accidental, Freud a conversat atât cu Bryher, cât și cu Perdita în timpul șederii lor.

Către sfârșitul lui aprilie, H.D. a făcut niște comentarii în legă‑tură cu alt scriitor și a descris cum Pound a ajutat‑o cu publica‑rea primelor ei poeme. Freud a spus că era surprins de faptul că a durat mai mult de o lună și jumătate pentru a face și comen‑tarii nesuperficiale despre scrierile ei. El a atribuit acest fapt

139 H.D. (Correspondence, 17 aprilie 1933).



112 modestiei ei, dar H.D. i‑a spus că era mai mult de atât. Între timp, se simțea mult mai calmă. Freud a împărtășit această impresie și a evidențiat faptul că visele ei erau neobișnuit de clare și indi‑cau „o stare de armonie și o satisfacție interioară care este foarte semnificativă“.140 Freud i‑a spus că ea avea „un tip de minte rar întâlnit, cel puțin pentru el, în care gândul se cristalizează în vis într‑o formă foarte specială“.141 Acest compliment a speriat‑o pe H.D.

În timp ce lucrurile inconștiente se calmau, mediul devenea din ce în ce mai neliniștit. Se apropia aniversarea de 77 de ani a lui Freud, pe 6 mai, și toată familia urma să se mute la reședința de vară de lângă Viena. De vreme ce Grinzing era ușor accesibil cu trenul, mutarea nu avea să afecteze continuitatea orelor de ana‑liză ale lui H.D. Dar, cu toate acestea, schimbarea o speria pe H.D. „Sunt foarte supărată“, i‑a scris prietenei sale, „în inconștientul meu, din cauza mutării lui papá «la țară» săptămâna viitoare. … Este cât se poate de enervant. Dar cum azi‑noapte era să mor și ieri i‑am spus că mai degrabă aș merge la Londra sau la Atena decât la «țară», am ajuns la concluzia că este o îngrozitoare fobie de naștere“.142

Într‑un vis pe care H.D. l‑a avut în această perioadă, Freud îi dă o pungă de hârtie cu dulciuri, pe care o duce unui copil al cărui nume era Sfânta Margareta. Asocierile ei au scos la iveală gelo‑zia pe dna Burlingham și înțelesul simbolic al pungii de hârtie ca uter. H.D. a conchis că visul a fost o fantasmă sau o teamă de a fi lăsată însărcinată de Freud.

140 Idem., 21 aprilie.141 H.D. (Correspondence, 22 aprilie 1933).142 H.D. (Correspondence, 25 aprilie 1933).



113Într‑adevăr, exista o sarcină în casa lui Freud. H.D. aflase la mij‑locul lui martie că Yofi era însărcinată. În ziua următoare visului menționat anterior, H.D. i‑a scris lui Bryher că se temea că Freud le‑ar putea oferi unul dintre cățeluși, deoarece a întrebat‑o dacă au grădină în Elveția, câți câini erau acolo și așa mai departe. După următoarea ședință i‑a scris lui Bryher:

Ce era mai rău s‑a întâmplat. … Papá ne‑a oferit unul dintre cățelușii lui Yofi. Ce ne facem?... [El] vrea o grădină pentru cățel și așa mai departe. Zice: „Noi, cei din cercul nostru, am decis că ar fi cel mai bine să îi oferim unul dintre căței Perditei“. Acum, eu nu cred că „cercul nostru“ are vreun amestec și cred că mai bine ne ocupăm noi de cățeluș. ...va fi o creatură mică foarte delicată, foarte dificilă și, deci, va fi mai mult treaba noastră. Dar, dar, dar… nu îmi asum responsabilitatea decât dacă acel cățeluș va fi suficient de puternic încât să reziste călătoriei! Da. El a replicat imediat că acel cățel va fi suficient de puternic până când voi pleca și așa mai departe și urmează să am o ședință specială cu o bătrână de la acea fermă. ... Dumnezeule, e prea teribil... Fido, de ce ai plecat și m‑ai lăsat în așa încurcătură? Mă simt însărcinată...Te rog să îmi scrii, nu îi telegrafia lui Freud „da“, căci nu sunt sigură că ar fi realizabil. … O, te rog, mă simt ca și cum aș fi gata să nasc.143

Noaptea următoare, H.D. a avut mai multe vise despre cățeluș, vise pe care le‑a asociat cu moartea și cu graviditatea. A fost preo‑cupată mult timp de ce va face cu cățelușul. Era flatată de oferta lui Freud, dar nu era sigură că își dorea într‑adevăr un cățel. Gândul că Freud ar putea să afle despre sentimentele ei amestecate îi

143 H.D. (Correspondence, 27 aprilie 1933).



114 provoca anxietate și a reușit să evite să dea un răspuns ferm, până când problema s‑a rezolvat de la sine. Între timp, a continuat să se simtă însărcinată. Freud i‑a cerut nume de zeițe pentru noua cățelușă.

A treia lună

Deja era sfârșitul lui aprilie și lui H.D. îi era dor de casă, iar posibilitatea de a‑și extinde șederea și mai târziu de luna iunie părea de netolerat. La început, Freud îi pusese la dispoziție puțin peste trei luni pentru tratament; acum, el credea că ea a impus această limită. Când ea i‑a reamintit că nu așa a fost, el i‑a spus că putea să continue. Din nou a fost flatată; s‑a gândit că Freud o place. Dar acum, când atât el, cât și Bryher îi ofereau mai mult timp, H.D. nu era tocmai sigură că voia într‑adevăr acest lucru; simțea „că se săturase de psihanaliză... hărțuită... și sătulă de voi toți“.144 Pentru ea, așteptata zi de naștere a lui Freud și mutarea la Grinzing reprezentau un punct de turnură, după care se va pre‑găti să meargă acasă. Un vis lung și important descris mai jos a indicat începutul unei noi faze; „spatele analizei“ fusese rupt145. Cu toate acestea, H.D. era nesigură cu privire la continuarea ana‑lizei, spunându‑i lui Freud într‑o zi că va rămâne atât timp cât o va reține el.146 Preocuparea ei legată de ziua de naștere a lui Freud și de ce cadou i‑ar fi putut face s‑a stins atunci când el i‑a spus, ferm, că nu va accepta niciun cadou atât timp cât ea era în analiză. Crampele ei stomacale, pe care ea le asocia de fantasma

144 Idem.145 Idem.146 H.D. (Correspondence, 28 aprilie 1933).



115gravidității, au continuat. Acum era de înțeles că va lua unul dintre căței.

Freud credea că visul menționat mai sus era legat de dorința ei de a termina analiza. Visul avea o prefață: H.D. era pe un vapor în timpul unei furtuni și încerca fără succes să cânte la pian pe punte. Erau acolo și Bryher și Perdita. Un alt vapor mai mic, cu câteva femei la bord, se răstoarnă. Conform interpretării lui Freud, această parte a visului conținea elemente atât de naștere, cât și de moarte; probabil frica de moarte la naștere. Freud îi mai spusese deja că gândurile legate de moarte erau de așteptat din cauza vârstei lui și din cauza faptului că atât tatăl ei, cât și fratele ei au murit când ea era însărcinată cu Perdita.

Visul continuă cu Bryher care îi spune lui H.D. că o va duce să cunoască un prinț tânăr, exilat, ce locuiește într‑un loc întunecat și gol. Cele două femei merg acum pe un drum de țară; acolo sunt copaci și un râu. Bryher este îmbrăcată elegant (ceva neobișnuit pentru ea), în culoarea verde, și poartă o pereche de cercei prețioși, gigantici din perle, care apoi se transformă în niște cercei mai puțin demonstrativi, făcuți din piatra Lunii. Îi spune lui H.D. că poartă acei cercei pentru că îi plac unui bărbat pe nume Marcel. Acum se află lângă un râu, dar prințul nu este acolo. Bryher îi spune că el nu mai vrea să fie un prinț exilat, și că acum lucrează la o fermă sau pe o proprietate. În întuneric, râul aruncă umbre lungi din care iese o cireadă de tauri și, împreună cu ei, prințul. Taurii nu prea seamănă cu echivalentul lor din realitate; sunt mici și prietenoși. Bryher îi face cunoștință lui H.D. cu prințul și toți trei intră într‑o casă unde stau împreună cu un cuplu de artiști. Apoi, H.D. se pomenește în altă cameră; cineva doarme într‑un pat. Ea se privește într‑o oglindă și descoperă că este goală: „În timp ce mă privesc sunt surprinsă să văd că partea din față este ca cea din



116 spate, doar că este mai mică, «muntele lui Venus», o replică mică a feselor, sunt total netedă, ca un copil“.147 Îi place ideea de a fi o vir‑gină cu două părți de spate și crede că oglinda este magică. Totuși, nevrând să trezească persoana care dormea, pleacă și ajunge în altă cameră, fiind din nou complet îmbrăcată. Această cameră pare victoriană și este plină de obiecte mici, aglomerare ce o duce cu gândul la târgurile de vechituri în scopuri caritabile. Sunt acolo și două pisici siameze și H.D. e îngrijorată de faptul că Bryher s‑ar putea să îi cumpere una dintre ele; își amintește de doi pisoi ce i‑au distrus casa mai demult. Trece la o altă scenă. Vede niște șine de cale ferată ce trec printr‑un tunel. Șeful unui grup de muncitori îi spune că trebuie să se urce în tren pentru a trece prin tunel. O ajută să se urce, dar pare nemulțumit de bacșișul pe care ea i‑l dă. Apoi ea îi dă bani controlorului, dar se întreabă ce va crede acesta, dacă îi va lua drept bacșiș sau plată pentru bilet. După ce se dă jos din tren, o găsește pe fiica, în vârstă de doi ani, în grija mamei și a mătușii sale. Copila este îmbrăcată în alb, cele două femei în negru. Pare că se ceartă cu cele două femei, care par să se contrazică cu ea, dându‑i dreptate fiicei sale. Ea părăsește casa. Se urcă în alt tren, dar de data asta controlorul este prietenos. El îi oferă un ziar, iar ea se întreabă dacă va fi un ziar „de stânga“ sau „de dreapta“. Ajunge, în sfârșit, la Viena, destinația ei. Bryher este acolo și îl întreabă pe Freud dacă va lua masa cu ele de ziua lui într‑un restaurant elegant; spre surprinderea lui H.D., el și soția lui, ce va purta o pălărie nouă, vor veni. H.D. este preocupată de cum va conversa în germană cu soția lui Freud.

H.D. și Freud au lucrat la interpretarea acestui vis timp de mai multe zile. Niciunul dintre ei nu se îndoia cu privire la

147 H.D. (Correspondence, 24 sau 25 aprilie 1933).



117semnificația visului. Un vis din noaptea subsecventă, despre un cărăbuș maroniu, a oferit indiciul interpretării. H.D. citise despre astrologie și în acel context a înțeles că acel cărăbuș îl reprezenta pe tatăl ei.

Indiciul este frica și groaza de Scorpion, tatăl meu, un tată și un soț rece, distant, integru și devotat, a cărui profesie îmi provoca teroare, o frică oarbă de spațiu și de distanțele la care se află planetele și stelele fixe. … Scorpionului i‑au crescut aripi în visul meu. Am fugit în partea cealaltă a camerei, ca să deschid o ușă astfel încât această insectă mortală să poată fugi. Dar în timp ce deschideam ușa, el… a zburat pe crengile unui arbust. … Nu l‑am interpretat până la capăt, dar este evident că frica este înde‑părtată. Misterul, farmecul rămân și acum pot fi recunoscute în ceea ce citesc și în interpretarea romantică a valorii stelelor pe care tatăl meu le‑a măsurat cu o acuratețe crudă și desăvârșită, cu o logică rece de sihastru și detașare.148

Freud i‑a spus că, după el, taurii reprezentau anii „grași“, iar râul, probabil, era Nilul. El însuși era prințul, ce a apărut ca Iosif, interpretul viselor regelui Egiptului. Freud era mulțumit mai ales de această imagine, dar îi plăcea visul ca întreg, spunându‑i: „Văd din ce în ce mai multă frumusețe în vis“.149 Când H.D. i‑a spus că taurii erau tauri albi, de sacrificiu, Freud a citat din Heine, „Boii tremură“, ceea ce însemna că se ajunsese la o mare descoperire. H.D. se gândea că râul ar putea fi Calea Lactee și că taurii puteau fi, de asemenea, „tauri‑mamă“. Totuși, cel mai important lucru, des‑pre care și ea și Freud erau de aceeași părere, era faptul că taurii/

148 Idem.149 H.D. (Correspondence, 28 aprilie 1933).



118 vacile reprezentau dorința ei de a rămâne însărcinată cu Freud, care era tată/mamă. Ea a asociat bărbatul căruia i‑a dat un mic bacșiș cu primul ei soț; bărbatul care a condus‑o prin tunel către o viață nouă era Cecil Gray, tatăl fiicei ei; și bărbatul căruia nu i‑a dat niciun ban (anume, cu care nu a făcut sex) era Van Eck. H.D. și‑a dat seama că Bryher, în ținuta ei verde, pretențioasă, cu perle, reprezenta femeia sau Luna, în timp ce Freud era prințul, Soarele.

Poate că tata și mama, dar tatăl și mama iau atribute unul de la celălalt, mama‑taur și tatăl‑vacă, iar acestea se potrivesc cu simbolismul egiptean. Trioul ești tu, Freud, eu (și un copil). Mă simt obosită și înfricoșată, toate sentimentele gravidității, îmi imaginez acum... Aparent și cățelușul reprezintă un copil; deși el l‑a prezentat cu multă grijă ca un cadou pentru Perdita, pentru mine este „al nostru“, al tău și al meu. Dar acest fapt legat de câine a venit în mod ciudat după vis, cam a doua zi, ce noroc că am avut mai întâi visul. 150

Bryher continua să îi trimită lucruri lui Freud: o carte cu nume chinezești pentru căței, o cutie cu narcise. Lui Freud îi plăceau foarte mult narcisele, dar i‑a spus lui H.D. că floarea lui preferată era gardenia.

„Aproape că acesta este mirosul meu preferat, aproape, dacă nu chiar floarea mea preferată. Este narcisa poetului151.“ A conti‑nuat să suspine pe lângă cutie, narcise la fel ca acelea creșteau în jurul căsuței lor din Aus‑see(?) ... pe o pajiște așa și așa, o pajiște umedă, ah, ah, ah... Apoi a continuat cu o altă poveste despre

150 Idem.151 Narcissus poeticus este numele latinesc al narcisei albe. (n. red.)



119cealaltă unică floare, care probabil era gardenia, ah, ah, când era la Roma, cu mulți ani în urmă, el, papá augúst, a purtat, da, într‑o zi, o gardenie, costa doar 30 de bănuți, ah, ah... Dacă există o SINGURĂ floare mai dragă lui decât narcisa, ah, aceasta este gardenia. … Pare că [T]u posezi calea cea mai dinamică de a pătrunde în inconștientul lui.152

A patra lună

În data de 1 mai, H.D. a avut o altercație cu soldați înarmați în drumul ei către Operă, pe unde a trecut în ciuda avertismente‑lor lui Freud de a nu părăsi hotelul; a fost interogată și din acest motiv a trebuit să treacă de gardul de sârmă ghimpată din spatele baricadei. Locuitorii Vienei erau intimidați de această expunere de forță militară și niciunul dintre pacienții lui Freud nu venise în acea zi la cabinet, cu excepția lui H.D.. Ea a simțit că aventurarea ei pentru a se întâlni cu Freud, în ciuda pericolului de pe străzi, a dovedit ceva important.

Profesorul m‑a întrebat: „Dar de ce ați venit? Nimeni nu a venit aici azi, nimeni“... Eram singurul vizitator; micuța Paula a subli‑niat acest fapt în timp ce se uita cu teamă prin deschizătura ușii. Din nou, eram diferită. Făcusem ceva unic, deși în fapt, mi s‑a părut că venirea mea era cel mai simplu gest de politețe. … Nu știam la ce se gândea profesorul. Nu putea gândi: „Sunt un om bătrân — doar nu credeți că merită să mă iubiți“. Sau dacă își amin‑tea să fi zis asta, acela era, cu siguranță, răspunsul la întrebare.153

152 H.D. (Correspondence, 30 aprilie 1933).153 H.D. (1956, pp. 61–62).



120 H.D. continua să fie supărată în legătură cu apropierea zilei de naștere a lui Freud și cu mutarea iminentă la Grinzing. Mutarea era evidentă acum, holul fiind plin de o grămadă de cutii și cufere așezate de‑a lungul pereților. Și cabinetul și biroul erau afectate de agitație, de vreme ce Freud avea să ia cu el câteva cărți și obiecte de artă. Aflându‑se între evenimentele externe și travaliul difi‑cil al interpretării visului ei, H.D. era anxioasă și epuizată. Abia aștepta ca lucrurile să se liniștească din nou.

Între timp, tot nu era sigură ce să facă în privința câinelui. Nu își luase niciun angajament față de Freud și o implora pe Bryher, care le scria în mod regulat lui Freud și Annei, să nu le spună despre conflictul ei interior. I‑a spus lui Freud că luarea câinelui în Elveția depindea în parte de starea de sănătate a cățelușului, iar Freud i‑a replicat că, de vreme ce mai are de stat în Viena încă două luni și jumătate, va avea suficient timp să vadă cum evoluează. Dar era începutul lui mai, mai erau cam cinci săptă‑mâni până la plecarea plănuită a lui H.D.. Într‑o scrisoare către Bryher, ea comentează această greșeală din partea lui Freud, între‑bându‑se dacă să atribuie afirmația sa unei simple confuzii a date‑lor sau faptului că o plăcea așa de mult, încât își dorea ca ea să mai rămână.

Pe 3 mai, H.D. i‑a scris triumfător lui Bryher că Freud i‑a vorbit despre noua lui teorie, una despre care el nu îndrăznea să scrie din cauza faptului că risca să își facă dușmani printre femei. Teoria privea invidia de penis și includea, în particular, ideea că repre‑zenta un ingredient central în dezvoltarea tuturor femeilor, nu doar în cazul femeilor bisexuale sau homosexuale. Ce a bucurat‑o pe H.D. și mai mult decât dorința lui Freud de a îi vorbi despre noua sa teorie a fost gândul că ea și Bryher ar fi avut o legătură cu descoperirea lui Freud:



121Este evident că am agitat un pic apele și dacă papá iese la suprafață ca pasărea Phoenix cu cea mai mare contribuție ACUM, simt că într‑un fel tu și cu mine suntem respon‑sabile. [...] Poate că tu și cu mine. … SUNTEM MENITE să jucăm un rol în hrănirea luminii. Acum vezi, toate acestea în inconștient pot fi ajutate și de faptul ca nouă să ne placă acel cățel. […] În timp ce ideea aceasta a lui e în funcțiune, iar eu mă aflu pe masa de operații simt că trebuie, trebuie, TREBUIE să aibă simpatia noastră în legătură cu cățelul. Poate își are ori‑ginea în faptul că fiica lui a murit de problemele pe care le‑am avut eu, în 1919. Papá a fost foarte îngrijorat de „simptomele mele de graviditate“ și cred că FACE un fel de legătură între mine și fiica lui, care nu doar că a murit din acele cauze, dar a și pierdut un copil.154

Spre marea ușurare a lui H.D., familia lui Freud s‑a mutat, în sfârșit, la Grinzing, la începutul lui mai. Freud a întâmpinat‑o în grădină și, după ce au terminat ședința, i‑a arătat împreju‑rimile. Lui H.D. i‑a plăcut; de fapt, divanul de aici i s‑a părut mai confortabil și a fost satisfăcută de faptul că Freud a adus cu el suficiente obiecte de artă încât să se simtă ca acasă. Din cauza haosului general rezultat din procesul mutării, H.D. a putut să cunoască și alți membri ai familiei. Ea îi descrie lui Bryher prima vizită:

A început să se lamenteze de faptul că era supărat deoarece aici nu avea unde să se spele după ce Yofi îl lingea. … Papá a insistat să mă conducă mai târziu la ușa din față, prezentându‑mi casa. Și‑a azvârlit mâinile sale magnetice în sus… zicând: „Sărmanei

154 H.D. (Correspondence, 3 mai 1933).



122 mele soții i‑a fost foarte greu să aranjeze toate astea“. Am ieșit prin ușa din față... și acolo ne‑am intersectat rapid cu două doamne în vârstă, evident, doamna Sigmund și sora ei. … Am fost bucuroasă să le adaug și pe acestea la colecția mea. Am dat și peste un tânăr înalt... nepotul. Așa că acum harta mea s‑a îmbogățit cu mulți membri ai familiei, datorită confuziei generale și faptului că nimeni nu deosebește ușa din față... de ușa din spate. … Este teribil de amuzant și sunt bucuroasă de schimbare. Cred că e bine și pentru inconștient.155

În ședințele ei analitice, H.D. a prezentat câteva vise ce indicau clar teama ei legată de schimbarea locației.

Pe 6 mai Freud a împlinit 77 de ani. Lui nu îi plăceau celebrările zilei de naștere și nu își anula ședințele. H.D. i‑a scris lui Bryher spunându‑i că biroul său era plin de flori. Dar el, credea ea,

părea foarte ofilit și trist. Nu cred că îi place să i se reamin‑tească vârsta. … Mă simțeam teribil văzându‑l pe papá așa de fragil, iar eu nu aveam flori. … El... a zis: „Chiar vă mulțumesc pentru faptul că nu mi‑ați adus flori“. Cred că a vorbit serios. Probabil că și‑a petrecut ziua ținând discursuri drăguțe. Îmi părea foarte rău pentru el. Era pur și simplu ca o flamă, și atât de obosit.156

Freud a mărturisit în ședința următoare că ziua de naștere a fost „groaznică“ pentru el, iar faptul de a‑și fi ținut ședințele „l‑a ținut viu între două vizite“.157 Când a plecat, i‑a dat un buchet de orhidee.

155 Idem., 6 mai.156 Idem., 7 mai.157 Idem., 9 mai.



123Confuzia de la reședința lui Freud a mai continuat o vreme, dându‑i lui H.D. ocazia de a cunoaște pe toată lumea. Camera de așteptare făcea parte din sufragerie, și putea să asculte conversațiile doamnei Freud cu vecinii ei și să privească mena‑jerele care se grăbeau de colo colo, câinii (acum erau cinci) aler‑gând înăuntru și în afara cabinetului și suindu‑se pe divan, și pe nepoții lui Freud jucându‑se cu câinii. În ciuda haosului, H.D. se bucura din nou de orele ei de analiză. Mai mult, simțea că trava‑liul merge mai bine și se reapucase de scris. Un eveniment ce a influențat în mod important analiza ei din acea perioadă a fost descoperirea corespondenței lui D.H. Lawrence. Citirea scrisorilor a avut un impact profund asupra ei și a trezit amintiri din anii traumatici ai războiului. Deși acest lucru era dureros, H.D. era conștientă, totodată, că îi va fi de ajutor în psihanaliza ei. Într‑o zi, după ce s‑a jucat cu nepotul și cu câinele lui Freud, acesta din urmă i‑a spus că era îngrijorat cu privire la viitorul nepoților săi. H.D. a simțit că asta era una dintre marile sale temeri și i‑a cerut lui Bryher să îi scrie o scrisoare în care să îl asigure că va avea mereu grijă de ei.

Scrisorile lui Lawrence deveniseră acum punctul central al travaliului analitic, așa cum H.D. îi scria lui Bryher:

M‑am cufundat în scrisorile lui D.H.L, ceea ce nu‑mi face prea bine, dar se pare că Freud e în sfârșit de acord cu mine. Evident că am blocat întreaga „perioadă“ și, dacă aș putea să schițez totul într‑un volum, lucrurile s‑ar fluidiza. Nu fac decât să con‑struiesc pe fundația veche. … „Cura“ va consta, îmi e teamă, din scrierea volumului ăsta blestemat, direct, ca pe un docu‑ment istoric, fără înflorituri... doar o narațiune directă. … Tot visez la bărbați literați. … Este important, deoarece cartea în



124 mod evident înseamnă penis, și că doar ca „scriitor“ sunt egală, în deplinătatea drepturilor, cu bărbații.158

Când H.D. s‑a plâns în această perioadă de o durere de dinți, Freud i‑a oferit numele stomatologului său, avertizând‑o totuși: „Are doar un sfert din înălțimea dumneavoastră“.159 Fricile ei din jurul acestui eveniment au fost prelucrate într‑un vis.

Câinii continuau să furnizeze multă efervescență, atât nega‑tivă, cât și pozitivă. Ea i‑a descris lui Bryher cum Freud s‑a grăbit să salveze cățelușii când Yofi a atacat unul dintre pui:

Am mers în bucătărie să vedem cățelușii. Freud a fugit ca fulge‑rul și s‑a aruncat pe podea și i‑a despărțit, i‑au căzut toți banii, iar Anna și menajera au venit repede. [...] Și iată‑l pe Freud așezat pe podea, iar banii lui împrăștiați în toate direcțiile. … Foarte amuzant. Și tragic... arată ce teribil de tânăr e... un luptă‑tor înnăscut, atât de fragil.160

Freud i‑a spus lui H.D. că soția sa considera câinii ca fiind foarte perturbatori și că e posibil să îi asocieze cu cei șase copii ai ei, pe care i‑a născut în decursul a opt ani.

Între timp, H.D. încerca să scrie o relatare onestă despre anii de război despre care vorbise atât de mult cu Freud. El a încura‑jat‑o să persevereze în acest proiect, spunându‑i că, din punctul lui de vedere, e important să scrie din perspectiva unui istoric și nu din cea a unui poet, cu alte cuvinte, cât mai obiectiv posibil. Freud i‑a spus că din visele ei putea vedea faptul că ea a făcut o legătură în inconștient între acele experiențe și altele mai timpurii

158 Idem., 15 mai.159 Idem., 17 mai.160 Idem., 18 mai.



125și că, în acel moment, analiza se finalizase în esență. Una dintre sarcinile rămase era scrierea acelei cărți.

Gânduri legate de moarte, deși diminuate, încă o mai bântu‑iau. Când Bryher i‑a menționat lui Freud într‑o scrisoare că era îngrijorată în privința siguranței lui H.D. la Viena, H.D. i‑a spus să nu îl îngrijoreze.

El era atât de vag și de angelic! Și Dumnezeu știe, ar trebui să fie alarmat... dacă ar fi să fie atacat așa, știi Fido, ar putea muri, un bătrân de 77 de ani… Pentru ei ESTE chiar despre viață și moarte, iar eu nu vreau să îi sperii chiar atât de tare. … Dar, Fido... Freud ar putea să moară destul de ușor din cauza șocului... arde ca o flacără subțire acum. Uneori e îngrozitor. … Este atât de bătrân și de fragil, semănând cu un zeu... și simt câteodată că orele de psihanaliză cu oamenii din afară sunt sin‑gurele lui momente de pace; mai mult sau mai puțin, mi‑a spus asta într‑o zi.161

În acest moment, Freud suferea de o criză de colită, dar continua să își vadă pacienții. H.D. și‑a dat seama imediat că asta îl făcea să se gândească la moarte, mai ales că i‑a spus că ar trebui să profite acum cât mai mult posibil de psihanaliză. Era înspăimântător pen‑tru ea să‑l vadă în starea aceasta de slăbiciune fizică — cu o sticlă de apă caldă pentru a‑i ușura durerea și cu femeile casei care tot intrau și ieșeau pentru a‑i administra medicamentele —. H.D. a încercat să îl convingă să se odihnească câteva zile, dar el a ridicat din umeri. De fapt, ei i s‑a părut că era important pentru el să con‑tinue orele analitice, ca și cum acestea l‑ar fi ținut în viață: „Dacă

161 Idem.



126 renunță, bănuiesc că îi e teamă că va muri“.162 Era îngrijorată de faptul că ar putea să moară; i‑a spus lui Bryher că se bucură pen‑tru faptul că a început analiza în martie, când el era bine. Având în vedere că se apropia data terminării analizei, ea a început să își facă planuri pentru momentul în care va părăsi Viena. Se gândea să meargă la Londra și a vorbit cu Freud despre posibilitatea de a‑și continua psihanaliza acolo. El i‑a recomandat câțiva analiști.

Ultima lună

Era sfârșitul lui mai. Până în acest moment, H.D. acceptase faptul că Bryher avea propria ei relație cu Freud. Dar acum, când părea că relația dintre Bryher și Freud devenea prea intimă, H.D. a început să fie furioasă. Bryher menționase numele cuiva într‑o scrisoare adresată lui Freud fără a explica cine era acea persoană, ca și cum ar fi presupus că el știa deja. H.D. era furioasă din cauza acestui episod și a acuzat‑o de faptul că încerca să intervină în analiza ei.

Ieri am petrecut jumătate de oră explicându‑i lui Freud... cine era „Elizabeth“. Era pur și simplu derutat. Te rog să ai grijă când scrii. Oare inconștientul tău vrea să creadă că el știe totul despre tine... sau vrei ca el să pătrundă în „ora“ mea cu întrebări legate de întregul menaj. … Fido, să știi că nu ai fost analizată de el. A spus că întreaga scrisoare nu însemna nimic, deși era una deosebit de șarmantă. Era foarte, foarte interesat... foarte. Dar amintește‑ți Fido, el NU te‑a analizat pe tine și spune‑le oame‑nilor pe numele lor.163

162 Idem., 21 mai.163 Idem., 23 mai.



127Mai rămăseseră doar trei săptămâni din analiză, iar H.D. simțea din nou presiunea din travaliul ei cu Freud. Încă mai era supărată în legătură cu boala lui, iar munca legată de relatarea scrisă a relației ei cu Lawrence și anii de război era dificilă. Mul‑tiplele întreruperi din ședințe cauzate de numeroșii câini din reședința lui Freud i se păreau în mod particular enervante și nu găsise încă o modalitate de a îi spune lui Freud că nu va lua cățelul. În timpul acesta, ea a avut un vis, despre care ea credea că în sfârșit completa tabloul analizei. În acest vis, H.D., Bryher și o altă femeie urmăreau o piesă de teatru, scrisă de un bărbat, al cărei protagonist își înșela soția. Acest lucru a făcut‑o să se gân‑dească la invidia de penis și s‑a amuzat. Afară, la țară, se vedea luna; era mai mare decât soarele și avea toate culorile curcubeu‑lui. În lună, era așezată o femeie îmbrăcată foarte frumos, poate o Artemis sau Fecioara Maria. Era însărcinată. O pasăre a zburat prin fața lunii. Freud i‑a spus lui H.D. că acest vis reda o „stare mitologică aproape perfectă“.164

Analistul și pacienta au fost de acord cu faptul că visul — cele trei surori și mama cerească, luna — era despre homosexualita‑te.165 Bărbații erau prezenți doar într‑o piesă de teatru, deși în mod simbolic au fost transformați în pasăre, sau Sfântul Duh, sau „agentul de graviditate“, de vreme ce „formația de surori“, desigur, [nu putea] concepe „tatăl“ ca pe un element fertilizator, în starea pură de homosexualitate. H.D. a asociat teama ei de a fi mutată, despre care îi vorbise lui Freud mai demult, cu teama ei de homosexualitate. După vis s‑a simțit slăbită și obosită, ca și cum, în sfârșit, născuse. A mai observat, de asemenea, că femeia însăr‑cinată din vis nu era falică, așa cum fuseseră imaginile materne

164 Idem., 26 mai.165 Idem.



128 anterioare. „Mama falică“, i‑a scris H.D. lui Bryher, „era un strat înaintea mamei‑lună din final. Aceasta nu era o mamă falică, pasărea era falusul. Așa că acum mă aflu în această stare de spi‑rit pur matern și foarte fericită... dacă nu aș fi atât de slăbită. Ca și cum aș avea un cățel, și cu dureri“.166 După acest vis ea a simțit că psihanaliza ei era cu siguranță finalizată, iar timpul rămas va fi fost folosit în principal pentru a lega lucrurile între ele.

Dar nu era încă finalizată. În aceste ultime două săptămâni ale analizei, H.D. a început să se opună tot mai mult interpretărilor lui Freud. A observat că scrierea cărții devenea tot mai facilă — și, cu cât îi plăcea mai mult, cu atât ura mai mult psihanaliza. Freud i‑a spus că visele ei erau expresive, dar părea să lipsească o verigă. H.D. avea propria ei idee despre ce anume lipsea.

Presupun că e vibrația „tatălui“, pentru că oricât am idealiza ideea de mamă, nu putem să scăpăm de tată... Cred că am făcut un transfer ciudat pur clasic și că anumite lucruri, „mingea“, acești porumbei reprezintă „tatăl“, dar a nu se face legătura cu tatăl personal, real. Cred că legătura este reprezentată de ches‑tiunile legate de stele, dar cum S.F. a strâmbat atât de tare din nas, o dată sau de două ori când am luat‑o spre stele, m‑am blocat cumva.167

Astrologia părea să ofere veriga de legătură. Și aceasta era între astronomie, știința tatălui ei, pe care ea a respins‑o, și lumea misterelor și a magiei căreia ea credea că îi aparține. Iar Freud, precum tatăl ei, reprezenta știința și în final nu a acceptat acest aspect al individualității ei. Aici au ajuns la un punct în care se

166 Idem.167 Idem., 28 mai.



129aflau într‑un dezacord real. H.D. se gândea să vorbească cu Freud despre asta.

Și aici este locul în care, eu și S.F., într‑un fel, ne‑am despărțit. Presupun că simbolizează și plecarea mea de acasă și din mediul de acasă, totodată cu părăsirea așa‑numitului domeniu „științific“. Dar cred că tu vei fi de acord că lumea stelelor, a peștilor, este lumea mea reală. … S.F. s‑ar putea să mi‑o înăbușe mâine. Dar nu cred că o va face. Cred că pur și simplu trebuie să i‑o spun direct. Să știi că el e bun, prea bun și este nevoit să țină de armele sale științifice, dar și eu trebuie să țin de ale mele.168

H.D. a părăsit Viena pe 15 iunie 1933 și s‑a întâlnit cu Bryher și Perdita în Kenwin, într‑o casă de la poalele munților Alpi, construită de Bryher. Posibilitatea ca ea să se întoarcă la Freud la un moment dat a rămas deschisă. Pentru o vreme, a fost capa‑bilă să continue scrierea cărții, dar după o vreme a început să se simtă tot mai alienată de prietenii ei. În vara următoare a suferit o altă cădere. Ea credea că această cădere a fost precipi‑tată de veștile legate de unul dintre pacienții lui Freud, J.J. van der Leeuw, teosoful din Africa de Sud pe care Freud îl respecta foarte mult. Acesta murise într‑un accident de avion. Van der Leeuw avea ședințele înaintea ei și câteodată îl vedea cum pleca atunci când ea venea. Van der Leeuw a fost acela care a vrut să schimbe într‑o zi orele de tratament cu ea, cel cu care Freud i‑a făcut cunoștință pe pajiștea de la Grinzing pentru a se înțelege asupra programului.

168 Idem.



130 Un an și jumătate mai târziu

H.D. s‑a întors la Freud și și‑a reluat ședințele de psihanaliză pe 29 octombrie 1934, pentru încă o lună. Freud avea acum 78 de ani. Ea i‑a spus că a venit să îi spună că îi părea rău pentru moar‑tea lui van der Leeuw: „I‑am spus Profesorului... «Am simțit că dumneavoastră, munca și viitorul muncii dumneavoastră îi erați în mod special destinați. … Știu că ați simțit asta foarte profund. M‑am întors la Viena să vă spun cât de rău îmi pare.» Profesorul a zis: «Ați venit să îi luați locul»“.169

H.D. a stat și de data asta singură la Viena. Freud i‑a spus după câteva ședințe că simțea o rezistență puternică sau o frică în ea pe care el era nerăbdător să o analizeze. Faptul de a fi din nou cu Freud a făcut‑o pe H.D. să se simtă imediat mai bine. Într‑o scrisoare datată 2 noiembrie, ea i‑a spus lui Bryher că deja făcea progrese mari și că de data asta psihanaliza era mai puțin intelec‑tuală și mai amuzantă. Începuse să scrie din nou, după ce îi fusese dificil s‑o facă în lunile precedente; se pare că încă mai lucra la cartea pe care o începuse la Viena cu un an înainte. Dezacordul ei cu Freud privind importanța astrologiei a continuat. Încă mai simțea că ea avea dreptate, dar accepta mult mai bine diferențele dintre ei. Per total, era mai puțin preocupată de analiză între orele de tratament decât fusese data trecută. Aducea vise aproape la fiecare ședință și a observat că de cele mai multe ori erau despre femei frumoase și nude. Ea credea că ele reprezentau cheia tra‑valiului actual. Dar nu era totul ușor și confortabil. După o săp‑tămână, ea îi scria lui Bryher: „Papá forează ca un nebun, de data asta… sunt pur și simplu sfărâmată de fiecare dată“.170

169 H.D. (1956, p. 6).170 H.D. (Correspondence, 7 noiembrie 1934).



131H.D. se vedea cu Freud de cinci ori pe săptămână în această perioadă. Onorariul era un pic mai mare față de cum fusese data trecută. Ca și înainte, lui Freud nu îi plăcea ideea ca Bryher să plă‑tească toată suma în avans, din teama că s‑ar putea să nu fie capa‑bil să termine lucrul. Fusese aranjat dinainte ca H.D. să rămână pentru un anumit număr de ședințe, totalizând cam cinci săptă‑mâni, cât simțise ea că‑i vor fi suficiente ca să treacă de criză. În miezul crizei, ea și Freud erau de acord, se afla frica de moarte pe care ea a trăit‑o la Kenwin. Freud credea că probabil această frică reprezenta o alta mai timpurie și reprimată, că tatăl ei va muri. Mai târziu ea a refulat amintirile morții fratelui și tatălui său, fiind conștientă doar de anxietatea ei legată de atrocitățile războiului, care în termenii realității politice de atunci era justificată. Freud a făcut legătura între frica ei de moarte și relația lor:

Papá crede că acum îmi e teamă că el va muri. Desigur, această teamă face parte din cursul normal al psihanalizei, dar este un fapt foarte real, combinat cu propria mea teroare de a traversa străzile etc. Deci cred CĂ NU SUNT atât de fericită de data asta — și de vină este realitatea, nu vreun „narcotic“. … Plouă din nou, e mai degrabă o agonie, căci străzile sunt alunecoase, iar fobiile mă acaparează.171

Faptul că Bryher plătea analiza contribuise la rezistența lui H.D., a conchis Freud dintr‑un vis. Se făcea că H.D. călărea un cal negru. Brusc, calul se transformase în doi — sau devenise un cal cu două capete — trăgând‑o în direcții opuse. După o luptă crâncenă a reușit să parcurgă o pădure, iar calul a devenit din nou unul. Ea l‑a condus într‑un loc aflat în apropierea orașului

171 Idem., 8 noiembrie.



132 ei natal și acolo a băut un ceai cu bătrâna ei doică sau mătușă. În ciuda protestelor femeii, i‑a dat acesteia o mică sumă de bani, spunând că jumătate era pentru ea și jumătate pentru cal. H.D. era rușinată de faptul că Freud făcuse această legătură cu plata analizei. Ea lăsase pe seama lui Bryher toate aranjamentele finan‑ciare. I‑a spus lui Bryher despre interpretarea lui Freud:

Freud crede că am fost îngrijorată inconștient de faptul că tu îmi plătești facturile de aici sau de faptul că el îmi cere mai mult de data aceasta. Toate acestea sunt teribil de jenante pentru mine, pentru că nu am știut că plăteam „mai puțin“ data trecută. Cred că a fost un fel de conflict în mintea lui, deoarece tu ai fost extrem de meticuloasă data trecută, iar eu am întrerupt analiza de două sau de trei ori pentru a îl întreba despre plată. El mi‑a spus că ai trimis bani după ce psihanaliza se terminase, o sumă ce făcea mai mult decât „să compenseze“. Dar eu nu știam că era ceva „de compensat“.172

Probabil că H.D. nu voia să știe detaliile despre tranzacțiile financiare dintre Bryher și Freud. Insistența lui Freud din acel moment de a discuta despre acest subiect a făcut‑o să se întrebe, la fel ca și comentariile precedente, dacă nu cumva el avea un com‑plex în legătură cu acest fapt. Într‑o scrisoare din ziua următoare, ea a scris că probabil Freud încerca să o „înțepe“ în legătură cu banii. Puțin mai târziu și‑a dat seama că acest conflict s‑a rezolvat într‑un vis ce avea o anumită legătură cu fratele ei.

Deși Freud știa că H.D. plănuia să stea aproximativ patru săp‑tămâni, nu fusese stabilită în mod explicit o dată pentru înche‑iere. H.D. oscila dacă să mai prelungească sau nu șederea ei cu o




133săptămână, dar în principiu nu voia să depășească perioada stabi‑lită inițial. Freud i‑a spus că depindea de ea, că putea să aranjeze programul astfel încât să continue analiza și că nu trebuia să se grăbească asupra deciziei. În acest punct, după două săptămâni de analiză, H.D. simțea că au înțeles care a fost rădăcina celei mai recente crize — frica ei de moarte. Dar în acel moment a apărut un alt punct important al istoriei ei. „În această analiză, papá a apăsat pe fiecare nerv din ființa mea“, i‑a scris ea lui Bryher. „Tot ce se petrece acum în psihanaliză este despre moarte, nu foarte îmbucurător, dar presupun că presiunea din inconștient a explo‑dat. Pare să fie teroare TOT timpul, în inconștientul vechiului grup“173 „Vechiul grup“ se referă la câțiva apropiați ai lui Cecil Gray, tatăl fiicei ei, din vremea în care H.D. i‑a cerut să participe la întreținerea Perditei, la doi ani de la nașterea acesteia. Grupul îi includea pe prietenii lui Gray, Butts și Heseltine, și se formase în jurul lui Aleister Crowley, care se presupunea că aparținea unui fel de cult satanic. Existau povești legate de consum de dro‑guri și extorcare, oameni ce erau împinși către suicid și așa mai departe. Freud a considerat acest subiect unul semnificativ și l‑a urmărit cu interes.

Papá părea surprins că nu i‑am menționat mai înainte lumea „Butts“. Pare să fie foarte importantă pentru el — reprezintă „tatăl care terifiază“ … și probabil e indiciul. Cred că asta l‑a făcut să înțeleagă întreaga experiență din Corfu. Continua să fie foarte natural, dar credea că ideile mele legate de fenomenele extrasenzoriale erau un pic cam extreme, știu asta. Acum pare că înțelege de unde vin.174

173 Idem., 14 noiembrie.174 Idem., 15 noiembrie.



134 H.D. nu a făcut de fapt parte din acest grup, dar zvonurile legate de grup au terifiat‑o. Îi era frică să nu devină și ea o victimă a șantajului; de fapt, mereu i‑a fost teamă că se va afla un secret în legătură cu ea. Freud a reinterpretat acest lucru ca fiind „com‑plexul terorii paterne“ și l‑a legat de identificarea ei cu diverse alte victime — de exemplu, van der Leeuw și cunoscuți care s‑au sinucis.175 A fi victimizată însemna moarte. Mai mult, H.D. avu‑sese experiența cu Freud ca tată șantajist, în legătură cu discuția despre bani.

Papá este foarte bun și de ajutor de când l‑am asociat cu simbo‑lul tatălui șantajist. [...] A reieșit asta din discuția despre plățile pentru psihanaliză. Papá este foarte isteț. A zis că de data asta era „tată“ și evident am făcut legătura cu manualul de căpătâi, Zoo, scena primară. Dacă așa este, vei vedea că aceste săptămâni de aici vor fi adus un imens beneficiu.176

Într‑un vis, fostul soț al lui H.D., Aldington, se află în pat cu Bryher, cu care este căsătorit. El o împușcă mai întâi pe ea, apoi pe el. Acest vis a fost bazat în mod evident pe povestea unui pri‑eten, Conrad Aiken, pe care H.D. a încercat să îl aducă în analiză la Freud. I l‑a menționat lui Freud, dar el a spus doar că nimeni nu poate fi forțat să primească ajutor. Tatăl lui Aiken a fost cel care și‑a ucis soția și apoi s‑a sinucis. H.D. credea că visul era o elaborare a scenei primare. Tatăl o omoară pe mamă în pat. Încă o dată a observat importanța temei victimei. Mama ei din vis era o victimă, așa cum se temea H.D. că ea însăși va deveni. Bryher era mama, dar H.D. și‑a dat seama că putea reprezenta și tatăl. Freud

175 Idem., 16 noiembrie.176 Idem., 19 noiembrie.



135credea că visul era perfect în simbolistica lui. H.D. a trecut la rein‑terpretarea episodului Van Eck. El reprezenta tatăl de la care voia un fiu, doar că relația sexuală cu el ar fi însemnat moartea, atât fizică, dar și socială. Ea i‑a scris lui Bryher și despre alte asocieri:

Copilul meu este un copil de aur, copilul‑Hristos din Pomul de Crăciun, foarte clar la vârsta de șapte ani. Dar copilul însemna scena primară, însemna a fi „ucis“ de un bărbat, tatăl. [...] Tatăl meu îmi dă mie, Fecioarei, la vârsta de 7 ani, un fiu. Sau SOARE177. Pare că nu există nicio ceartă specială sau o rivalitate cu propria mea mamă. Pur și simplu sunt o copilă‑minune cu un copil divin, „născută în Bethlehem“.178

Visul a accentuat și felul în care H.D. simțea că și‑a pierdut ambii părinți și explica cum toate relațiile ei de iubire subsecvente au fost bazate pe acest amestec dintre iubire și teroare. Freud i‑a spus lui H.D. că el considera că atracția ei pentru lucrurile magice reprezenta un alt tip de poezie, o sugestie pe care H.D. a respins‑o. Ea i‑a scris lui Bryher că nu mai accepta pur și simplu tot ce spunea Freud, iar acum era capabilă să se contrazică și să fie în dezacord cu el. În percepția ei, Freud părea să fi devenit mai prietenos după ce descoperiseră originea fricii ei.

De vreme ce Bryher deja îi plătise lui Freud o anumită sumă de bani pentru analiză, spre sfârșitul jumătății lui noiembrie, H.D. l‑a rugat să‑i spună cât timp mai aveau. Freud a promis că îl va întreba pe fiul său Martin, care se ocupa de chestiunile sale finan‑ciare. Martin i‑a răspuns că mai rămăseseră suficienți bani pen‑tru încă nouă ședințe. Asta însemna că H.D. urma să părăsească

177 Joc de cuvinte, son (fiu) – sun (soare). (n. red.)178 Idem.



136 Viena pe 2 decembrie, așa cum fusese stabilit inițial. În timpul conversației cu Freud despre cât mai avea de stat acolo, ea a avut impresia că el nu voia ca ea să plece. Fiind încă tensionată în urma conflictului lor recent privitor la bani, acum încerca să rezolve situația în cel mai calculat mod posibil.

Când începuseră a doua rundă de lucru împreună, Freud insis‑tase să o confrunte cu frica sau bariera pe care el o percepuse în asocierile ei libere. Calitatea exploratorie a întrebărilor sale a fost percepută de ea ca un „foraj“, dar acum, când în centrul atenției ajunsese complexul victimei, atitudinea lui s‑a schimbat și părea mai afectuos. Totodată, ea a învățat și ceva nou despre tehnica lui.

I‑am spus ieri lui Freud o poveste lungă, plină de detalii impor‑tante. Când ora s‑a terminat, el a zis: „Din felul în care vorbiți pot să spun că ascundeți lucruri. Deci nu a trebuit să vă ascult. V‑ați amalgamat cuvintele. Nu ați vorbit clar“... În mod evident, papá ascultă lungimile de undă. Dar … avea dreptate, de fapt ne aflăm la stratul masturbatoriu timpuriu.179

În aceeași scrisoare către Bryher citată mai sus, H.D. a inse‑rat o mică bârfă despre Freud, ce o încânta prin faptul că sugera posibilitatea unor escapade sexuale din partea lui. Ea auzise că obișnuia să fie însoțit în călătoriile mai lungi de cumnata lui, Minna, în timp ce soția lui stătea acasă cu copilașii.

În mod evident, în relație cu observația lui anterioară că ea îi ascundea lucruri, Freud i‑a oferit o interpretare ce avea legătură atât cu identitatea ei sexuală, cât și cu dificultățile ei legate de scris. Ea i‑a scris lui Bryher: „Mi‑a spus: «Aveați două lucruri de ascuns, unul, faptul că erați fată și celălalt, faptul că erați băiat.»




137Se pare că sunt acel fenomen aproape dispărut, bi‑… perfect. [...] Se pare că, în sine, conflictul constă parțial din faptul că ceea ce scriu mă angajează — către unul dintre sexe, sau către celă‑lalt, și nu mai pot să mă ASCUND“.180 H.D. putea lega foarte bine această interpretare cu disconfortul pe care îl simțea din cauza faptului că este femeie. O făcea să se simtă ca într‑o cap‑cană. Ea a fost de acord că părea să oscileze între a fi femeie din punct de vedere social și sexual și a fi bărbat în modul în care scria. Poate că era o temă veche — faptul că a fost respinsă de mamă în favoarea fratelui, faptul că ea nu a fost fiul pe care și‑l dorise tatăl și așa mai departe —, dar niciodată nu fusese totul atât de clar și îi era recunoscătoare lui Freud pentru că adusese lucrurile la lumină.

Se pare că Bryher a încercat să facă o donație pentru Fon‑dul Sachs181 și apoi s‑a decis să doneze întreaga sumă Societății Psihanalitice din Viena. Avantajul acestui fapt pentru grupul de la Viena era că ei puteau colecta dobânda. Freud a fost foarte mulțumit.

Apoi el a continuat să toarcă și a cerut toate informațiile despre grupul englez și i‑am spus cum ei voiau să te ducă pe tine și dolarii tăi la Londra și cum tu te‑ai opus. […] Torsul aproape că a doborât casa, asemenea unui leu bătrân a cărui dorință pro‑fundă a fost împlinită. Cu greu mai puteam continua cu psiha‑naliza. … Sunt foarte fericită că acest lucru s‑a întâmplat înainte să plec. Creează un final atât de dramatic!182

180 Idem., 24 noiembrie 1934.181 Hans Sachs Training Fund, destinat formării tinerilor analiști. (n. red.)182 Idem., 27 noiembrie 1934.



138 În scrisorile de mai târziu, H.D. a făcut câteva referiri la acea donație, spunându‑i lui Bryher că asta l‑a motivat pe Freud să îi spună adevărul despre soarta teribilă a cățelușului pe care ele nu l‑au luat și că el a considerat cadoul ca pe un simbol: „aurul, tămâia și mirul“.183,184

Freud i‑a spus lui H.D. că visele și asocierile ei au devenit atât de clare, încât nu mai era nevoie ca el să vorbească. El a fost de acord cu ea că visul cu Aldington care o împușca pe Bryher în pat fusese o reprezentare a scenei primare și că toate traumele de mai târziu, pe care le discutase cu Freud, își aveau rădăcina în acea imagine. Ea își pierduse ambii părinți, ceea ce avusese ca rezultat bisexualitatea ei, însemnând pierdere și independență în același timp. A fi bisexuală însemna a fi simultan bărbat și femeie, dar și nici unul, nici altul, iar acest lucru însemna a fi perfect. Scri‑sul îi furniza oportunitatea de a obține echilibrul perfect. Freud considera acum că analiza lui H.D. era finalizată.

Înainte de ultima ei ședință, H.D. i‑a adus o plantă doamnei Freud ca un cadou de la revedere. A lăsat‑o menajerei și ea s‑a dus în sala de așteptare, dar dna Freud a urmat‑o, i‑a mulțumit în mod călduros și apoi a plecat.

Papá a apărut, nezicând nimic despre mama, dar mi‑a dat în mod solemn una dintre ramurile de portocal cu frunze și por‑tocale, totul teribil de simbolic. Ce să zic — am reușit cu greu să parcurg ora, dar m‑am simțit foarte tristă când m‑am întors. Trebuie să recunosc că sunt îndrăgostită și de bătrâna mamă. …

183 Idem., 29 noiembrie 1934. Cățelușul pe care ar fi trebuit să îl ia s-a dovedit a fi sălbatic și distructiv. A trebuit să fie eutanasiat de noii lui proprietari.

184 Aurul, tămâia și mirul sunt darurile aduse de cei trei magi la nașterea pruncului Iisus. (n. red.)



139Așa că poți fi sigură de faptul că sunt foarte legată de familia Freud, probabil pe viață.185

H.D. i‑a spus lui Bryher că era foarte fericită cu privire la rezul‑tatele psihanalizei, dar că va dura ceva timp până își vor face complet efectul.

185 Idem., 2 decembrie 1934.



Capitolul 4

Analiza lui Joseph Wortis cu Freud

Joseph Wortis s‑a născut în Brooklyn, New York, pe 2 octom‑brie 1906. A studiat la Universitatea din New York și apoi în stră‑inătate; a absolvit Colegiul Medical din Viena în 1932 și s‑a întors la New York, pentru a lucra ca medic rezident la spitalul Bellevue. După rezidențiat, tânărul doctor s‑a întors la Viena cu o bursă de cercetare, fiind sponsorizat de medicul și eminentul sexolog Havelock Ellis și de Adolf Meyer, faimosul psihobiolog american. A folosit această bursă pentru a‑și plăti analiza cu Freud. Wortis avea 28 de ani când și‑a început analiza; Freud avea 78.

După terminarea analizei, Wortis s‑a întors în Statele Unite și s‑a alăturat, în anul 1935, echipei de la spitalul Bellevue, unde a fost primul medic care a folosit terapia cu șocuri electrice pentru pacienții cu tulburări severe. În următorii câțiva ani a fost pro‑fesor de psihiatrie la universitățile Johns Hopkins, Columbia și New York. În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, Wortis a fost înrolat în cadrul Serviciului de Sănătate Publică și a obținut rangul de locotenent major. După război, a condus Divizia de psihiatrie pediatrică a spitalului evreiesc din Brooklyn și, mai târziu, a devenit profesor de psihiatrie la Universitatea de Stat a New Yorkului din Stony Brook. Pe parcursul întregii sale cariere,


Analiza lui H.D. cu Freud - insight.org.ro

Documents

Transcript of Analiza lui H.D. cu Freud - insight.org.ro