1334185256_articol_Duma de la Neam¯. Aspecte genealogice.

7/25/2019 1334185256_articol_Duma de la Neam¯. Aspecte genealogice.

http://slidepdf.com/reader/full/1334185256articolduma-de-la-neam-aspecte-genealogice 1/12

1

drd. Paul Daniel Nedeloiu

Facultatea de Istorie a Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, Şcoala Doctorală, anul II, 2010- 2011( comunicare prezentat[ cu ocazia Colocviilor Şcolii Doctorale,vineri, 8 aprilie 2011, Sala H1, orele 17,45-18,10

Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi )

Un boier nemţean din prima jumătate a secolului al XV -lea - Duma de

la Neamţ. Aspecte genealogice*

Printre marii dregători din prima jumătate a secolului al XV-lea s-a numărat şi

Duma, pârcălab de Neamţ, cunoscut în documentele vremii şi ca „Duma al lui

Limbădulce”1, „Duma Dulcescul”2, „Duma de la Neamţ”3, „Duma al lui Dulce”4 sau,

simplu, „Duma pârcălab”5.

Cu toate că a deţinut o dregătorie importantă, fiind şi membru al Sfatului

domnesc şi, aşa cum vom vedea, înrudit cu familia domnească, despre acest mare

boier nu s-a scris aproape nimic în literatura de specialitate. În Dicţionarul marilor

dregatori6, Nicolae Stoicescu i-a rezervat doar trei rânduri, în care arăta că a fost frate

cu un Mircea şi membru, fără titlu, al Sfatului7.

* Notă importantă !

Această lucrare a fost susţinută de Fondul Social European în România, sub responsabilitateaAutorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea ResurselorUmane 2007-2013 [grant POSDRU/88/1.5/S/47646], căruia îi mulţumim pe această cale!

1 Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul I, întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L.Şimanschi, Bucureşti, Editura Academiei, 1975, nr. 142, p. 196, nr. 144, p. 200, nr. 149, p. 205, nr.152, p. 210, nr. 156, p. 216, nr. 159, p. 221, nr. 161, p. 225, nr. 162, p. 226, nr. 163, p. 228, nr. 164, p.

230, nr. 168, p. 237, nr. 169, p. 238, nr. 170, p. 240, nr. 173, p. 244, nr. 175, p. 247-248, nr. 176, p.249, nr. 180, p. 255, nr. 188, p. 267, nr. 217, p. 304, nr. 225, p. 316, nr. 228, p. 321, nr. 229, p. 323, nr.233, p. 329, nr. 234, p. 331. În continuare vom foosi sigla DRH, A. .2 Ibidem, nr. 181, p. 257, nr. 215, p. 301, nr. 226, p. 318, nr. 250, p. 354, nr. 252, p. 357, nr. 254, p.359, nr. 255, p. 361, nr. 257, p. 365, nr. 260, p. 369, nr. 281, p. 401, nr. 284, p. 406.3 Ibidem, nr. 165, p. 232, nr. 167, p. 234, nr. 184, p. 261, nr. 187, p. 266, nr. 194, p. 274, nr. 196, p.278, nr. 197, p. 279, nr. 201, p. 285, nr. 202, p. 287, nr. 203, p. 289, nr. 205, p. 291, nr. 214, p. 300, nr.216, p. 302, nr. 218, p. 306, nr. 219, p. 308, nr. 220, p. 310, nr. 222, p. 313, nr. 235, p. 333, nr. 237, p.336, nr. 239, p. 339.4 Ibidem, nr. 230, p. 325.5 Ibidem, nr. 198, p. 281 ( tradus greşit, într -o copie din 1762, – Dumitru ! ), volumul II, întocmit deLeon Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, Editura Academiei,1976, nr. 40, p. 57, nr. 41, p. 58, nr. 48, p. 68, nr. 49, p. 70.6

Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova . Sec. XIV-XVII ,Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1971. 7 Ibidem, p. 270.



2

Cercetând evoluţia stăpânirii funciare din ţinutul Neamţ, aspect ce face parte din

aria preocupărilor noastre în vederea alcătuirii tezei de doctorat, am constatat că în

prima jumătate a secolului al XV-lea, printre posesorii de sate în acest ţinut, s-a aflat

şi boierul în cauză. Zona în care şi-a avut el stăpânirea este cuprinsă în prezent în raza

comunei Dulceşti care, aşa cum se observă, îi poartă numele. Acest fapt m-a

determinat să încerc să aflu mai multe detalii despre familia acestuia, cariera sa şi a

urmaşilor săi, dar şi despre satele ce au constituit patrimoniul funciar al neamului său.

Întrucât în literatura de specialitate nu am găsit alte referiri la acest boier, cu

excepţia celor menţionate deja din Dicţionarul lui Nicolae Stoicescu, baza acestei

cercetări au constituit-o actele interne şi externe, publicate în diverse colecţii de

izvoare medievale.

Pe parcursul studierii acestor izvoare, am avut surpriza să constat că statutul

social şi politic al acestui boier nu a fost unul lipsit de impor tanţă şi că neamul său,

foarte numeros, este menţionat în actele vremii până cel puţin la jumătatea secolului al

XVII-lea, limită cronologică la care se opreşte cercetarea noastră.

I. Familia

Aşa cum se poate deduce din numele său, Duma era fiul unui boier poreclit

„Limbădulce”, despre care documentele din vremea sa nu ne transmit alte informaţii.

Foarte probabil, acest Limbădulce este acelaşi cu Oană Limbădulce, despre care un

act de la începutul secolului al XVII-lea ne informează că a trăit în vremea lui

Alexandru cel Bun, care i-a întărit stăpânirile funciare8. Această ipoteză se întemeiază

pe faptul că Duma şi fraţii săi, despre care documentele vremii spun că erau fiii unui

Limbădulce, sunt menţionaţi ca fiind în viaţă după domnia lui Alexandru cel Bun, în

vremea fiilor acestuia, Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea sau Petru Aron, ceea ce ne

indică anterioritatea lui Oană Limbădulce.

Dintr-un act emis de Iliaş voievod, la data de 8 octombrie 1435, care nu s-a păstrat în original, aflăm numele unui frate al lui Duma, anume Mircea9. Împreună cu

acesta, el era menţionat, la data respectivă, pentru întâia oară pe lista sfetnicilor, fiind

8 Este vorba despre un act păstrat în original la Arhivele Naţionale Iaşi, CCCXL / 30 ( v. şi DIR ,Veacul XVII, A. Moldova, volumul I, nr. 192, p. 133-134 ), din data de 27 martie 1604, în care sevorbeşte despre satul Frăteşti, ţinutul Neamţ, ce aparţinuse lui Oană Limbădulce, dăruit de Alexandru

cel Bun.9 DRH, A., volumul I, nr. 142, p. 196. Vezi şi Ibidem, nr. 144, p. 200: “credinţa panului Duma a luiLimbădulce şi a fratelui său, pan Mircea”;



3

amintită „credinţa dumisale Duma Limbădulce şi credinţa dumisale frate-său,

Mirce”10.

Un act anterior, emis de Ştefan al II-lea la data de 4 aprilie 143511 ni-l

înfăţişează în Sfatul domnesc pe acest Mircea drept frate al soţiei voievodului

menţionat: „credinţa panului Mircea, fratele cneaghinei”. În consecinţă, Duma era, ca

şi Mircea, cumnatul voievodului Ştefan al II-lea12. Actul respectiv nu menţionează şi

numele soţiei voievodului, dar ştim din Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, publicat de

Damian P. Bogdan, că pe aceasta o chema Maria, şi că împreună au avut doi copii, pe

Alexandru şi pe Alexandra13.

Numele unui alt frate al lui Duma îl aflăm dintr -un act de întărire dat, la 23 august

1455, de către Petru Aron voievod unui „Tador al lui Limbădulce”14.

Înrudirea celor trei fraţi, Duma, Mircea şi Tador, cu Ştefan al II-lea explică

prezenţa lor în Sfatul domnesc şi dregătoriile deţinute în timpul domniei acestuia.

Istoricul Leon Şimanschi îl considera pe Ştefan al II-lea strâns legat de boierimea

autohtonă, spre deosebire de fratele său Iliaş, legat de poloni ( înrudit cu Didrih

Buczacki, castelanul Cameniţei ), tocmai datorită originii şi căsătoriei „poate cu o

f iică a boierului nemţean Limbă Dulce”15.

Despre descendenţii lui Duma de la Neamţ documentele din vremea acestuia nu

ne lasă nicio informaţie. În acte postume însă, din secolele XVI-XVII, se găsesc

numeroase referiri la urmaşii acestuia. Aşa cum reiese din coroborarea unor acte

interne, din intervalul 1558-1606 (martie 155816, 11 iulie 157217, 29 mai 157718, 28

februarie 158019, martie 158820, 10 decembrie 160421 sau 2 decembrie 160622), un

10 Ibidem, nr. 142, p. 196.11 Ibidem, nr. 138, p. 192.12 Pentru înrudirea dintre fiii lui Limbădulce şi voievodul Ştefan al II-lea vezi şi Leon Şimanschi, Criza

politică din Moldova dintre anii 1432 şi 1437 , în „Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol”, tomulXXXIII, Iaşi, Editura Academiei Române, 1996, p. 26. 13 Pomelnicul Mânăstirei Bistriţa publicat de Damian P. Bogdan, Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I,1941, p. 86. De asemenea, v. şi Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor , 2, De la

mijlocul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XVII -lea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 1976, p. 136.14 DRH, A., volumul II, nr. 51, p. 74.15 Leon Şimanschi, op. cit ., p. 26.16 DRH , A. , volumul VI, nr. 206, p. 375.17 Documente privind istoria României, Veacul XVI, A. Moldova, volumul III, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1951, nr. 13, p. 7-8. În continuare vom folosi sigla DIR .18 Ibidem, nr. 108, p. 87-88.19 Ibidem, nr. 165, p. 131.20

Ibidem, nr. 469, p. 378.21 Ibidem, Veacul XVII, A. Moldova, volumul I, nr. 268, p. 188-189.22 Ibidem, volumul II, nr. 84, p. 75-76.



4

copil de-al lui Duma s-a numit Cămărici. Acesta, la rândul lui, a avut cel puţin patru

copii: pe Măriica, Toader Şofrat, Anuşca şi Băloş „cel bătrân”. De altfel, Cămărici

este menţionat pentru prima dată încă din vremea voievozilor Iliaş şi Ştefan al II-lea,

la data de 17 februarie 143823, când i se confirmau două sate, Jideştii şi Avereştii,

ambele în ţinutul Neamţ, însă în act nu se face vreo referire la familia sa. La acea

vreme trăia tatăl său, Duma, care era pârcălab de Neamţ.

Fiecare dintre copiii lui Cămărici a avut posteritate, cei mai numeroşi fiind cei ai

lui Băloş, nu mai puţin de 12! Descendenţii lui Duma de la Neamţ, cu excepţia lui

Vasilie, mare pitar la începutul secolului al XVII-lea24, nu au deţinut însă vreo

dregătorie de prim rang, situaţie care îşi găseşte explicaţia şi în faptul că în timpul

domniei de aproape jumătate de secol a lui Ştefan cel Mare neamul Limbădulce s-a

aflat în dizgraţie. O dovedeşte cercetarea evoluţiei stăpânirii funciare din ţinutul

Neamţ: dacă înainte de Ştefan cel Mare, după cum reiese din actele vremii, neamul

Limbădulce stăpânea, cel puţin 15 sate, în vremea marelui voievod doar despre unul

dintre acestea ştim că a mai făcut parte din patrimoniul funciar al acestui neam, şi

numai din anul 149925. Celelalte, fie au fost date unor boieri apropiaţi ai voievodului,

fie au fost trecute în ocoalele domneşti, cum a fost cazul satelor Jideşti şi Avereşti

luate în ocolul Târgului Piatra, sau Graşii, luat în ocolul Cetăţii Neamţului, apoi dăruit

Mănăstirii Agapia de către voievodul Bogdan Lăpuşneanu26.

II. Cariera lui Duma

Atât Duma, cât şi doi dintre fraţii săi, Mircea şi Tador, au fost membri ai Sfatului

domnesc în vremea unor voievozi precum Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea,

Alexăndrel şi Petru Aron. Duma şi Mircea au fost sfetnici pentru o perioadă mai

lungă, de circa 20 de ani, în vreme ce Tador doar în Sfatul lărgit, de la Vaslui, din 5

iunie 145627, când, asa cum se stie, voievodul Petru Aron, împreună cu boierii

moldoveni, a hotărât să plătească tribut turcilor.

23 DRH , A. , volumul I, nr. 179, p. 253.24 Acesta este menţionat în calitate de mare pitar în câteva acte din intervalul 1604-1607 ( v. Ibidem,volumul I, nr. 268, p. 188, nr. 303, p. 216, volumul II, nr. 15, p. 13, nr. 105, p. 88 ).25 Este vorba despre satul Giuleşti, dăruit de voievodul Ştefan cel Mare lui Eremia vistier, soţulAnuşcăi, fiica lui Dragoş ( fiul lui Duma pârcălab, vărul lui Ştefan cel Mare; a nu se confunda cucelălalt Duma, fiul lui Limbădulce! ). Dinspre mamă Anuşca era nepoata lui Oană Limbădulce ( v.DIR ,Veacul XVI, A. Moldova, volumul I, nr. 136, p. 150 ; de asemenea, v. şi Maria MagdalenaSzekely, Sfetnicii lui Petru Rareş. Studiu prosopografic, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan

Cuza”, 2002, p. 346. ).26 DRH , A. , volumul VI, nr. 411, p. 679-680.27 Ibidem, volumul II, nr. 58, p. 86.



5

Cariera lui Duma poate fi documentată începând cu data de 8 octombrie 143528

când, aşa cum am precizat deja, este amintit ca sfetnic al lui Iliaş voievod, alături de

fratele său, Mircea.

În calitate de sfetnic, Duma este menţionat în numeroase documente ale vremii 29,

în intervalul 143530-144631, 144832 şi 145433-145534, în timpul voievozilor Ilie şi

Ştefan al II-lea, apoi sub domnia acestuia din urmă, în timpul lui Petru al II-lea

voievod şi, în final, a lui Petru Aron. Concomitent cu atribuţia de sfetnic, Duma a

îndeplinit şi dregătoria de pârcălab de Neamţ. Dovadă stă, în acest sens, numele sub

care apare în unele documente: „Duma de la Neamţ” – în intervalul 143635-144336,

sau „Duma pârcălab” – în intervalul 145437-145538 .

Semn al importanţei de care se bucurau în epocă, atât Duma, cât şi fratele său,

Mircea, sunt prezenţi şi la perfectarea unor acte externe, emise de cancelaria Ţării

Moldovei. Astfel, ei sunt menţionaţi la 4 iunie 143339 între boierii lui Iliaş voievod

care pr omiteau credinţă regelui polon Vladislav al II-lea Jagello; în aceeaşi postură se

vor regăsi şi în alte acte externe, precum la 13 ianuarie 1434 40 sau la 22 august 1448,

într-un document emis la Hotin, unde se arată că printre boierii lui Petru al II-lea

voievod care făgăduiau supunere regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagello, se aflau

şi „pan Duma şi fratele lui , Mircea Dulcevici”41.

Duma încetează să mai fie atât pârcălab, cât şi sfetnic, in timpul domniei lui

Petru Aron, ultima sa menţiune în vreun document fiind din 15 august 1455 42, când

încă mai îndeplinea ambele atribuţii.

28 Ibidem, volumul I, nr. 142, p. 196.29 Se cunosc 79 de documente, publicate în colecţia DRH, A., volumele I şi II, care fac referire, pr intrealtele, şi la acest boier ( v. şi ibidem, volumul I, Indice de nume, p. 457, volumul II, Indice de nume, p.480.30

Ibidem, volumul I, nr. 142, p. 196.31 Ibidem, nr. 265, p. 376.32 Ibidem, nr. 279, p. 396.33 Ibidem, volumul II, nr. 40, p. 57.34 Ibidem, nr. 49, p. 70. Nicolae Stoicescu arăta că Duma al lui Limbădulce a fost sfetnic între anii1435-1443, ceea ce este inexact, deoarece şi după 1443 este amintit ca sfetnic, e drept sub alt nume:Duma Dulcescul. În plus, a fost şi pârcălab de Neamţ ( v. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 270 ).35 DRH, A., volumul I, nr. 165, p. 232.36 Ibidem, nr. 239, p. 339.37 Ibidem,volumul II, nr. 40, p. 57.38 Ibidem, nr. 49, p. 70.39 Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, volumul II, Iaşi, 1932,nr. 182, p. 651.40

Ibidem, nr. 185, p. 739.41 Ibidem, nr. 216, p. 739.42 Ibidem.



7

atribuţia de sfetnic. Este vorba despre satele Branişteri, unde îşi avea curtea, Giuleşti,

Şchei, Bărboşi, Beşicureni, Frăteşti, situate pe Pârâul Negru, Graşii, Moişeşti, Liseţul

şi Iubaneşti, pe râul Neamţ, toate în ţinutul Neamţ, cu excepţia satului Moişinţi, din

sudul ţinutului Suceava45. Cele de pe Pârâul Negru se aflau în vecinătatea satului

Roşiori, despre care ştim că aparţinea lui Duma.

Cum între satele lui Toader nu intra şi Roşiorii, ar putea însemna că acestea erau

doar ale sale, rezultate dintr-o împărţire anterioară cu ceilalţi fraţi ai săi, deci şi cu

Duma. Din acest motiv, considerăm că Duma de la Neamţ mai avea şi alte sate dar, în

stadiul actual al cercetărilor, nu ştim decât de Roşiori.

În aceeaşi perioadă, fiul său, Cămărici, stăpânea două sate pe apa Cracăului,

lângă târgul Piatra: Jideştii şi Avereştii. Dintr -un act târziu, din 23 martie 1555, aflăm

că şi Briţcanii, situat tot pe Pârâul Negru, făcuse parte din patrimoniul funciar al

neamului Limbădulce: acest sat fusese dăruit de un Oană Limbădulce, unei fiice

nelegitime, Vărvara46, iar acum era împărţit de urmaşii acesteia. Aşadar cel puţin 15

sate aparţineau acestui neam înainte de domnia lui Ştefan cel Mare.

Cercetând „curgerea” stăpânirii funciare în aceste sate, în a doua jumătate a

secolului al XV-lea se constată că ele nu mai sunt amintite în acte, cu excepţia satului

Giuleşti, aflat până în anul 1499 în posesia unui Lupşe din Sireţel, fiu al lui Ivaşco din

Sireţel. Aşa cum am amintit deja, înainte cu doi ani de urcarea pe tron a lui Ştefan cel

Mare, în 1455, acest sat se afla în stăpânirea lui Tador al lui Limbădulce. Iată că acum

el aparţinea altei familii boiereşti, în actul din 20 noiembrie 149947 specificându-se

faptul că satul fusese dăruit lui Ivaşco din Sireţel încă din vremea lui Alexandru cel

Bun. Aceasta înseamnă că unul dintre domnii de până la Ştefan cel Mare, poate Petru

Aron, cel care îl întăreşte, l-a confiscat şi l-a dăruit lui Tador al lui Limbădulce. Ce s-a

întâmplat ulterior este uşor de bănuit: Ştef an cel Mare l-a restituit familiei lui Ivaşco,

ţinând seama de „ partizanatul” neamului Limbădulce faţă de adversarii săi şi ai tatăluisău. La data amintită, 20 noiembrie 1499, Ştefan cel Mare îl cumpăra de la Lupşe din

Sireţel şi îl dăruia unui Eremia vistier:

„M-am sculat şi am miluit pe sluga noastră, pan Eremia vistier, „fiul lui Galeş”, şi

i-am dat acest sat spus mai înainte, care este în ţinutul Neamţ, pe Pârâul Negru, anume

Juleştii, ca să-i fie de la noi uric şi cu tot venitul, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi

45 În prezent acest sat se numeşte Moişa, fiind situat în comuna Boroaia, judeţul Suceava, în apropierea

limitei cu judeţul Neamţ ( v. DRH, A., volumul II, Indice de nume, p. 501).46 Ibidem, volumul VI, nr. 158, p. 278-280.47 Ibidem, volumul III, nr. 243, p. 431-433.



8

strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui, şi întregului lui neam, care i se va alege mai de

aproape, neclintit niciodată în veci”.

Sub acest formular, aparent sec, se ascundea însă adevăratul motiv pentru care

Ştefan cel Mare dăruise satul Giuleşti lui Eremia vistier: acesta, se înrudea cu

voievodul prin căsătoria cu Anuşca, strănepoată a lui Vlaicu pârcălab de Cetatea Albă,

unchiul lui Ştefan cel Mare. Totodată, Anuşca era fiică a Marincăi, la rândul ei fiică a

lui Oană Limbădulce48. Această realitate transpare din coroborarea a două acte

interne, din 1 iulie 1519, respectiv 29 aprilie 1529. Din cel emis l a 1519, reiese că

Anuşca şi sora ei Stanca, erau fiicele Marinei şi nepoatele lui Ion Limbădulce. În cel

din data de 29 aprilie 152949, emis la Hârlău de voievodul Petru Rareş, se arată că

Ilea, fiul lui Eremia fost vistier, călugărit sub numele de Evloghie, era „fiul Anuşcăi,

fiica lui Dragoş, nepoata lui Duma pârcălab”, acesta din urmă fiind fiul lui Vlaicu,

membru al Sfatului ( 1451, 1457-1484 ) şi pârcălabul Cetăţii Albe între anii 1457 şi

146050. Pe baza celor două documente prezentate, în teza sa de doctorat Sfetnicii lui

Petru Rareş, Maria Magdalena Szekely ajungea la concluzia că „Anuşca, soţia lui

Eremia vistiernicul, era fiica lui Dragoş (fiul lui Duma pârcălabul) şi a Marinei (fiica

lui Ion Limbăduce)”51. În ipostaza în care acel Limbădulce pomenit ca fiind tatăl

fraţilor Duma, Mircea şi Tador, este acelaşi cu Oană Limbădulce, înseamnă că aceştia

erau fr aţii Marinei, soţia lui Dragoş, nepotul de văr al lui Ştefan cel Mare. Înrudirea

familiei Limbădulce cu voievodul trebuie să se fi produs însă după dispariţia acestor

trei fraţi şi, probabil, după confiscarea satelor menţionate anterior. Acum, la 1499, se

restituia unul dintre aceste sate unei descendente a acestui neam, Anuşca, şi soţului ei,

Eremia.

Este posibil ca acest sat să fi fost un dar de nuntă din partea voievodului pentru

Eremia vistier, cu atât mai mult cu cât acesta se înrudea acum cu f amilia domnească.

Că Eremia vistier se înrudea şi cu neamul Limbădulce ne-o indică un document dindata de 15 aprilie 1569, dat de Bogdan Lăpuşneanu voievod, ce s-a păstrat în original,

în care se precizează că înaintea acestuia se înfăţişase Ana, „fiica lui Eremia

vistiernic, care s-a numit pe călugărie Evloghie, cneaghina lui Toma logofăt,

48 Pentru această înrudire, v. şi arborele genealogic al neamului lui Ion Limbădulce făcut de MariaMagdalena Szekely în lucrarea Sfetnicii lui Petru Rareş. Studiu prosopografic, Iaşi, EdituraUniversităţii Alexandru Ioan Cuza, 2002, p. 523. 49

DIR ,Veacul XVI, A. Moldova, volumul I, nr. 286, p. 320-321.50 Nicolae Stoicescu, op. cit ., p. 289.51 Maria Magdalena Szekely, op. cit ., p. 346.



9

răstrănepoata lui Vlaicu pârcălab de Cetatea Albă, şi a lui Clănău spătar, şi a lui Ioan

Limbădulce şi a lui Galeş comis”.

O fiică a lui Eremia vistier , Măriica, s-a căsătorit cu Turcu sulger, fiul lui Clănău

spătar şi al Dragăi, aceasta din urmă fiind nepoata de soră a lui Ştefan cel Mare.

Faptul reiese cât se poate de clar dintr-un act din data de 8 noiembrie 157652, prin care

voievodul Petru Şchiopul soluţiona o plângere a Mănăstirii Moldoviţa în ceea ce

priveşte dreptul de stăpânire asupra satelor Miteşti şi Sărăcineşti, pe Siret, în ţinutul

Suceava. Acestea aparţinuseră în prima jumătate a secolului al XVI-lea lui Eremia

vistier, apoi fiului său, Ilea şi în final, surorii acestuia, Măriica. În a doua jumătate a

secolului al XVI-lea ele fuseseră cumpărate de către voievodul Alexandru

Lăpuşneanu de la Măriica, „cneaghina lui Turcu sulger, fiica lui Erimia vistier,

Evloghie după călugărie, pentru 1200 de zloţi tătăreşti”, şi dăruite apoi Mănăstirii

Moldoviţa.

Aşadar, neamul Limbădulce, din care făcea parte şi Duma, avea să se înrudească

cu familia lui Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a

celui următor de două ori: o dată prin căsătoria Marinei, fiica lui Oană Limbădulce, cu

Dragoş, fiul lui Duma pârcălab şi nepot al lui Vlaicu, unchiul lui Ştefan cel Mare, apoi

prin căsătoria Măriicăi, fiica lui Eremia vistier, cu Turcu sulger, strănepot după soră al

marelui voievod.

Urmărind „curgerea” stăpânirii funciare în satul Giuleşti, dăruit de Ştefan cel

Mare lui Eremia vistier în anul 1499, am constatat că acesta din urmă l-a împărţit în

vremea lui Petru Rareş cu o soră, numită chiar Sora, fapt ce reiese dintr-un act târziu,

păstrat în original, din vremea lui Vasile Lupu voievod, din data de 18 octombrie

164653. La rândul ei, aceasta a avut mai mulţi copii, printre care Cozma Majă

(Mazâlu), Toader, Pătraşcu (Giuncul ?54) şi o fiică pe care o chema tot Sora,

căsătorită cu un Boldescul comis55, motiv pentru care în unele acte este numită Sora„Boldeasca”56 sau Sora „comisoaia”57. Sora „Boldeasca” a avut doi fii, pe Gavrilaş

52 DIR ,Veacul XVI, A. Moldova, volumul III, nr. 94, p. 75.53 DRH, A., volumul XXVIII, întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, CătălinaChelcu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, nr. 519, p. 442. 54 Ibidem, volumul XVIII, volum întocmit de I. Caproşu şi V. Constantinov, Bucureşti, EdituraAcademiei Române, 2006, nr. 395, p. 460.55 Ibidem volumul XXVIII, nr. 519, p. 442. Vezi şi Ibidem, volumul XXVI, întocmit de I. Caproşu,Bucureşti, Editura Academiei R omâne, 2003, nr. 175, p. 164.56

Ibidem, volumul XXIV, întocmit de C. Cihodaru şi I. Caproşu, Bucureşti, Editura AcademieiRomâne, 1998, nr. 361, p. 353.57 Ibidem, volumul XXVI, nr. 175, p. 164.



10

Boldescul şi Ştefan Boldescul. La jumătatea secolului al XVII-lea aceştia stăpâneau

părţi din satul Giuleşti, sat care odinioară aparţinuse în întregime lui Eremia vistier.

Trecând la ramura lui Duma de la Neamţ, care a făcut obiectul acestui studiu,

constatăm că, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în prima jumătate a celui

următor, numeroşii săi urmaşi stăpâneau părţi din acelaşi sat, Roşiori, pe Pârâul

Negru, ceea ce ne indică o sărăcire a neamului acestuia. Mai mult, aşa cum reiese din

unele acte din primul deceniu al secolului al XVII-lea58, răzeşii din satul Roşiori şi-

au vândut ocinile lui Ion Caraiman, marele paharnic, soţul Nastasiei Prăjescu59,

înrudit în acest mod cu familia Movilă60, ce domnea în Moldova la acea vreme.

Acesta reuşise să intre în posesia unei mici părţi din satul Roşiori prin împrumutul de

500 de zloţi pe care îl făcuse lui Vasilie mare pitar, acesta răscumpărându -şi cu banii

respectivi ocina de la un Vasilie sulgerel, ginerele lui Stan, şi de la Cozea, cu toţii

descendenţii ai lui Cămărici şi ai lui Duma de la Neamţ. Cum la termenul stabilit

marele pitar nu i-a putut restitui banii, ocina sa din Roşiori, a treia parte de sat, a

trecut în posesia creditorului său, Ion Caraiman. Odată ajuns copărtaş în acest sat,

marele paharnic a căutat să şi-l întregească, prin cumpărarea restului de la răzeşii de

aici. Aşa se face că în inter valul 26 martie 160561 - 2 decembrie 160662 Ion Caraiman

cumpără ocini de la numai puţin de 12 răzeşi din satul Roşiori, pentru care primeşte

întărire de la voievozii Ieremia Movilă şi Simeon Movilă.

Unele dintre aceste acte fac referire şi la cel de la care îşi trăgeau răzeşii drepturile

de stăpânire asupra satului respectiv, aşa cum este cazul celui din 2 decembrie 1606,

emis de Simeon Movilă vodă, unde se arată că cei care vindeau ocinile erau „nepoţii

lui Cămărici şi strănepoţii lui Duma”63.

Din cele arătate se poate observa faptul că neamul lui Duma Limbădulce,

pârcălab de Neamţ la mijlocul secolului al XV-lea, a fost unul foarte numeros,

descendenţii săi fiind amintiţi cel puţin până la jumătatea veacului al XVII-lea. Deşi adispus de un patrimoniul funciar vast, precum şi de importante dregătorii, neamul

Limbădulce decade social şi politic în a doua parte a secolului al XV -lea, în timpul

58 DIR ,Veacul XVII, A. Moldova, volumul I, nr. 303, p. 216, volumul II, nr. 16, p. 13-16, nr. 54, p. 53,nr. 84, p. 75-76.59 N. Stoicescu, op. cit ., p. 297.60 Nicoară Prăjescu, cumnatul lui Ion Caraiman, era văr cu voievozii Ieremia Movilă şi Simion Movilă(v. Ibidem, p. 427).61

DIR ,Veacul XVII, A. Moldova, volumul I, nr. 303, p. 216.62 Ibidem, volumul II, nr. 84, p. 75-76.63 Ibidem, p. 75.



11

lungii domnii a lui Ştefan cel Mare. Mărturie în acest sens stau satele care odinioară

aparţinuseră Dulceştilor, şi care acum aparţin domniei, mănăstirilor sau unor boieri

din alt neam, lipsa acestora din Sfatul domnesc şi dintre dregătorii de frunte şi însăşi

nemenţionarea în acte a numelui Limbădulce în această perioadă. Abia în actele din

secolul al XVI-lea ies la iveală noi informaţii despre acest neam, despre înrudirea cu

familia lui Ştefan cel Mare prin Marina, fiica lui Oană Limbădulce.

Ramura lui Duma însă avea să-şi continue decăderea economică în secolul al

XVI-lea şi la începutul celui următor, dovadă fiind faptul că la acea vreme toţi

descendenţii acestuia stăpâneau părţi dintr -un singur sat ( Roşiori ) şi, cu puţine

excepţii ( Simion cămănar, Vasilie sulgerel, Vasilie mare pitar, Dumitru uricar, Moga

diac, Pătraşco aprod, Ionaşco vătav ) aceştia nu deţineau nicio dregătorie, semn al

slabei lor importanţe în plan social şi politic. Practic, erau îndeplinite toate semnele

decăderii unui neam64:reducerea patrimoniului funciar, datorită numărului mare de

urmaşi dar şi rămânerii doar cu posesiunea iniţială, însrăinarea acestuia prin vânzări în

afara familiei, cum a fost cazul lui marelui paharnic Ion Caraimam. Urmarea firească

a fost decăderea acestui neam din ierarhia socială, prin ieşirea membrilor acestuia din

rândul dregătorilor, fie ei mari sau mici, aspect vizibil în secolele XV-XVII. Începutul

fusese făcut însă în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea lui Ştefan cel

Mare, perioadă în care neamul lui Limbădulce, deci şi al lui Duma, iese din circuitul

politic şi îşi pierde averile.

64

Maria Magdalena Szekely, Sfetnicii lui Petru Rareş. Studiu prosopografic, Iaşi, Editura UniversităţiiAlexandru Ioan Cuza, 2002, p. 474.



12

1334185256_articol_Duma de la Neam¯. Aspecte genealogice.

Documents

Transcript of 1334185256_articol_Duma de la Neam¯. Aspecte genealogice.