1
Universitatea Spiru Haret Bucureşti
Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice, Constanţa
Departamentul Științe Juridice
Drept civil-partea generala
-note de curs-
an I
conf. univ.dr. ROXANA TOPOR
2
INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL
1. Definirea dreptului civil
2. Rolul dreptului civil
3. Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri ale dreptului privat
4. Principiile dreptului civil
5. Obiectul dreptului civil
6. Izvoarele dreptului civil
1. Definirea dreptului civil
Definitie dreptul civil= drept comun..Acea ramura a dreptului privat care cuprinde
totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in
care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate ( este esenta dreptului civil). Nici o parte nu are
la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o determina pe cealalta parte sa dea, sa faca
sa nu faca ceva. Uneori aceast definitie e completata cu precizarea ca normele dreptului civil
reglementeaza si conditia juridical a persoanelor fizice si juridice, in calitatea lor de participant la
raporturile juridice civile(normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridica a subiectilor de
drept civil).
2. Rolul dreptului civil
Dreptul civil nu este doar o ramura a dreptului, ci insusi trunchiul dreptului privat. Acest
lucru este cu atat mai mult de crezut, cu cat vreme indelungata dreptul privat era sinonim cu dreptul
civil. Dupa cum spunea M. Eliescu „dreptul civil cuprinde in reteaua densa a normelor sale intreaga
viata omeneasca” (Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 13). Inca din momentul
nasterii sale si pana la moarte omul este supus normelor dreptului civil. El contribuie in mod
substantial la ocrotirea valorilor umane patrimoniale si nepatrimoniale. Deoarece aceste valori
satisfac nevoi cotidiene, apare de la sine inteles importanta deosebita pe care o au normele de drept
civil. Cele mai obisnuite acte ale vietii de zi cu zi sunt tot atatea surse de raporturi juridice civile.
Un aspect important al rolului pe care îl ocupă dreptul civil în sistemul dreptului românesc
constă în poziţia sau funcţia sa de a fi drept comun faţă de alte ramuri de drept. Aceasta înseamnă
3
că, ori de câte ori o altă ramură de drept învecinată nu conţine norme juridice proprii care să
reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic sau când normele sale ar fi insuficiente, se va
recurge la norma corespunzătoare din dreptul civil.
În acest sens, art. 2 alin. (2) C.civ. stabileşte că „prezentul cod este alcătuit dintr-un
ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau
spiritul dispoziţiilor sale”.
1.Ramura a dreptului privat statul intervine in reglementarea relatiilor sociale ;
2.Cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile (relatiile)
sociale patrimoniale (reale, obligationale) si nepatrimoniale (Nascute in legatura cu existent (dr.
la viata), integritate fizica (dr. la sanatate) si morala(dr. la onoare); Nascuta in legatura cu
elementele de identificare ale persoanei (dr. la nume, domiciliu/denumire, sediu); Nascute in
legatura cu dreptul de creatie intelectuala)
3. Partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate(e esenta dreptului civil). Nici o
parte nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o determina pe cealalta parte sa
dea, sa faca sa nu faca ceva,
4. Normele de drept civil reglementeaza si conditiia juridica a persoanelor
fizice/juridice in calitatea lor de participanti la raporturile juridice(normele dreptului civil
reglementeaza si conditia juridica a subiectilor de drept civil).Prin aceasta sintagma se
desemneaza ca dintr-o anumita stare de fapt rezulta intodeauna o stare juridica caracterizata printr-
un complex de drepturi si obligatii. Unei stari de fapt I se potriveste o norma juridical(stare de
minor/major =>alte drepturi, alte obligatii; cetatean roman/strain)
Aplicarea legii civile actioneaza simultan sub trei aspecte: in timp: Art. 6 NCC ; in
spatiu: (Art 7NCC) ; aplicarea legii civile asupra persoanelor
Aplicarea legii civile in timp: Art 6 NCC
1. Incepe sa actioneze de cand intra in vigoare -legea intra in vigoare la 3 zile de la
data publicarii in monitorul oficial sau la data aratata in corpul legii
2. Actioneaza atata timp cat este in vigoare art 6, (2) 3. Nu dispune in mod retroactiv - adica se aplica doar situatiilor prezente si viitoare
4. Subiectul nu se poate prevela de la necunoasterea ei de la publicarea in monitorul
oficial
5. Caderea in desuetudine– din punct de vedere juridic lege nu este abrogata insa dispar
motivele pentru care legea a fost adoptata(iesirea din moda ex relatiile intre coop);
6. Iesirea din vigoare (incetare efectelor legii civile) – legea civila isi inceteaza efectele
prin abrogare;
Clasificare abrograre lege
Abrogarea expresa: expresa directa – desemneaza acea situatie in care actul normativ
abrogat este nominalizat in mod expres; expresa indirecta – desemneaza acea situatie in care, in
noua lege se prevede ca urmeaza a fii abrogate toate reglementarile contrare noilor prevederi;
Abrogarea tacita=implicita. In noua reglementare sunt cuprinse dispoziti legale
incompatibile cu cele vechi;
Abrogarea totala cand actul normativ este lipsit de efecte in integralitatea sa;
Abrogarea partiala - atunci cand doar o parte (titlu, sectiune, capitol) este lipsita de
efecte.
4
7. Existenta unor legi temporare- acele legi care indica de la intrarea in vigoare
perioada pe care urmeaza sa se aplice
Principiile aplicarii legii civile in timp
Solutionarea conflictelor de legi in timp prin norme tranzitorii. Prin aceste norme nu
se reglementeaza nemijlocit anumite relatii sociale, ci se solutioneaza conflictul de legi prin
stabilirea domeniului temporal de aplicare al fiecareia dintre normele aflate in comflict. Este solutia
ideala pentru solutionarea conflictelor de legi intertemporale);
Solutionarea conflictelor de legi in timp in lipsa normelor tranzitorii
-principiul neretroactivitatii- e fundamental, dar nu a reusit sa dea o solutie completa
comflictelor de legi in timp;
-principiul aplicarii imediate a legii(normei juridice) civile noi-complementar Exemplu:
testamentul
3. Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri ale dreptului privat
Delimitarea diferitelor ramuri de drept se poate face in functie de obiectul de
reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul
sanctiunilor, principii.
Prin obiect de reglementare se intelege o categorie omogena de relatii sociale care sunt
reglementate de un ansamblu de norme juridice unitare.
Dreptul civil si dreptul constitutional
Dreptul constitutional este ramura de drept care contine norme fundamentale pentru
existenta statului de drept roman, din care se inspira celelalte ramuri de drept.
Dreptul constitutional contine norme care reglementeaza: bazele statului roman, organele
statului, drepturile si indatoririle fundamentale ale cetateanului roman, insemnele statului roman.
Intre aceste doua ramuri de drept exista mai mute legaturi, dupa cum urmeaza:
- dreptul constitutional contine norme care consacra unele principii ale dreptului civil;
- legea fundamentala enunta principalele drepturi si libertati ale omului, care sunt si
drepturi subiective civile ale persoanelor fizice ;
- Constitutia reglementeaza organele de stat, care sunt persoane juridice din punct de
vedere al dreptului civil;
- prin Constitutie sunt stabilite garantiile juridice ale drepturilor subiective civile;
Exista si deosebiri intre aceste doua ramuri de drept:
- daca in dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, in dreptul constitutional
predominante sunt raporturile nepatrimoniale;
- subiectele raporturilor de drept civil se afla pe pozitii de egalitate, in timp ce subiectele
de drept raporturilor de drept constitutional se afla pe pozitie de subordonare;
- normele dreptului civil nu se cer subiectelor decat calitatea de persoana fizica sau
persoana juridica, iar normele dreptului constitutional cer subiectelor sale o anumita calitate
speciala.;
- daca majoritatea normelor dreptului civil sunt dispozitive, in dreptul constitutional,
majoritatea normelor sunt imperative.
5
- stabilirea sanctiunilor dreptului civil se realizeaza prin proces, in timp ce sanctiunile
dreptului constitutional – ex. suspendarea din functie – nu presupune existenta unui proces.
Dreptul civil si dreptul administrativ
Dreptul administrativ este ramura care reglementeaza raporturile sociale nascute in cadrul
administratiei publice.
De remarcat sunt urmatoarele aspecte:
- in dreptul civil predomina raporturile patrimoniale, in timp ce, in dreptul administrativ
predomina raporturile nepatrimoniale;
- in raporturile de drept civil partile sunt pe pozitia de egalitate juridica, in timp ce, in
raporturile de drept administrativ, partile sunt pe pozitii de subordonare.
- in raporturile de drept administrativ este necesar ca macar un subiect sa fie organ al
administratiei publice, in timp ce, in raporturile de drept civil subiectii trebuie sa aiba simpla
calitate de persoana fizica sau persoana juridica;
- in dreptul civil predomina normele dispozitive, in timp ce, in dreptul administrativ
predomina normele imperative;
-dreptul administrativ are sanctiuni specifice: amenda contraventionala, confiscarea;
Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ prezinta o mare importanta in cazurile
in care incheierea unui act juridic civil este precedata de emiterea unui act administrativ , de
exemplu, autorizatia.
Dreptul civil si dreptul financiar
Dreptul financiar este ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale care iau
nastere in procesul constituirii si folosirii sumelor din bugetul de stat.
De mentionat sunt urmatoarele:
- dreptul civil foloseste metoda egalitatii juridice a partilor, in timp ce dreptului financiar ii
este specifica metoda subordonarii partilor;
- subiectele raportului juridic civil pot avea simpla calitate de persoana fizica sau persoana
juridica, iar in cazul raportului juridic financiar cel putin unul dintre subiecte trebuie sa fie organ al
statului;
- majoritatea normelor de drept civil au caracter dispozitiv, iar majoritatea normelor de
drept financiar au caracter imperativ;
- daca dreptul civil reglementeaza relatiile banesti dintre persoane fizice si juridice, dreptul
financiar, prin normele sale, reglementeaza relatiile banesti de constituire si folosire a sumelor de la
bugetul de stat;
- dreptul financiar are sanctiuni proprii , de exemplu, majorarea pentru intarziere in plata
impozitelor.
6
Dreptul civil si dreptul comercial
Dreptul comercial este ramura de drept care reglementeaza raporturile care se nasc in
urma activitatii comerciale interne dintre comercianti.
Din incercarea de delimitare a acestor ramuri de drept au reiesit mai multe asemanari si
deosebiri, astfel:
- atat dreptul civil cat si cel comercial contin raporturi patrimoniale si raporturi
nepatrimoniale, deosebirea rezultand din faptul ca raporturile nepatrimoniale din dreptul comercial
sunt mai putine in comparatie cu cele din dreptul civil.
- contractul propriu ambelor ramuri de drept este reglementat in mod diferit de normele
juridice ale acestor doua ramuri;
- metoda de reglementare este egalitatea juridica a partilor, atat in dreptul comercial cat si
dreptul civil;
- in ambele ramuri de drept exista subiecte individuale si colective, dar in dreptul
comercial este necesar ca cel putin una dintre parti sa aiba calitatea de comerciant;
- o alta diferenta consta in sanctiunea raspunderii, in sensul ca exista deosebiri de regim
juridic intre raspunderea civila si raspunderea comerciala.
Dreptul civil si dreptul muncii
Dreptul muncii este ramura care reglementeaza raporturile rezultate din contractul
individual de munca si de contractele conexe.
Intre aceste doua ramuri de drept exista atat asemanari cat si deosebiri:
- ambele ramuri de drept au ca obiect raporturi patrimoniale si raporturi personal
nepatrimoniale;
- in dreptul civil partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, in timp ce in dreptul muncii,
aceasta pozitie de egalitate juridica o intalnim doar la incheierea contractului de munca, dupa
incheierea contractului intervenind o subordonare a salariatului fata de angajator;
- dreptului civil ii este caracteristica raspunderea civila, in timp ce in dreptul muncii
exista, potrivit Legii nr. 53 / 2003, atat raspundere civila cat si raspundere disciplinara;
- dreptul civil contine in majoritate norme dispozitive, iar dreptul muncii contine, in cea
mai mare parte, norme imperative;
7
- aria subiectelor in dreptul muncii este mai restransa decat in dreptul civil (spre exemplu,
minorul sub 14 ani).
Dreptul civil si dreptul familiei
Dreptul familiei reglementeaza acele raporturi care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie
precum si raporturile asimilate de lege cu cele de familie.
Intre aceste ramuri de drept exista atat asemanari cat si deosebiri, dupa cum urmeaza:
- in ambele ramuri de drept exista se pune accent pe egalitatea juridica dintre parti;
- ambele ramuri de drept au ca obiect de reglementare raporturi patrimoniale si
nepatrimoniale, insa in dreptul civil, preponderente sunt raporturile patrimoniale, in timp ce in
dreptul familiei, dominante sunt raporturile nepatrimoniale.
- in dreptul civil, dominante sunt normele dispozitive, iar in dreptul familiei predomina
normele imperative;
- ambele ramuri de drept au sanctiuni specifice (ex. dreptul familiei are ca sanctiune
specifica decaderea din drepturile parintesti).
Dreptul civil si dreptul procesual – civil
Dreptul procesual – civil reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza modul
de desfasurare a activitatii judiciare in scopul solutionarii litigiilor civile.
Dreptul procesual civil reprezinta latura sanctionatoare a dreptului civil, normele dreptului
civil fiind aparate si aduse la indeplinire prin forta coercitiva a statului.
Dreptul civil si dreptul international privat
Ramura dreptului international privat reglementeaza aceleasi raporturi sociale.
Deosebirea dintre aceste doua ramuri consta in faptul ca raportul de drept international
privat se caracterizeaza prin existenta unui element de extraneitate (ex. cetatenia straina) care face
sa fie incidente cel putin doua sisteme de drept. In aceasta situatie, norma de drept international
privat va indica legea aplicabila raportului juridic cu element de extraneitate.
4. Principiile dreptului civil
Prin principii intelegem idei calauzitoare sau reguli fundamentale care guverneaza dreptul
civil roman. Sunt principii fundamentale cum ar fi: principiul egalitatii, principiul separarii puterilor
in stat etc. si principii care guverneaza anumite institutii ale dreptului civil roman.
Principiile fundamentale ale dreptului civil vizeaza intreaga institutie a dreptului civil,
fiind idei 242i81c calauzitoare pentru intreaga legislatie civila; din aceasta categorie fac parte:
8
principiul egalitatii in fata legii civile; principiul imbinarii intereselor personale cu interesele
generale; principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile.
Principiile institutiilor dreptului civil sunt idei de baza care au un caracter mai limitat, cu
alte cuvinte, sunt aplicabile fie numai intr-o institutie, fie in doua sau mai multe institutii ale
dreptului civil.
Din aceasta categorie fac parte: principiul consensualismului, care priveste forma actului
juridic civil; principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii (res inter dios acta, dus neque
nocere, neque prodese potest), principiul fortei juridice obligatorii (pacta sunt servanda), care
privesc efectele actului juridic civil; principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea claselor de
mostenitori legali; principiul proximitatii gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa
sunt principii specifice devolutiunii succesorale; principiul ocrotirii bunei credinte, intalnit la mai
multe materii ale dreptului civil (drepturi reale, raspundere civila etc.).
5. Obiectul dreptului civil
Prin principii intelegem idei calauzitoare sau reguli fundamentale care
guverneaza dreptul civil roman. Sunt principii fundamentale cum ar fi: principiul
egalitatii, principiul separarii puterilor in stat etc. si principii care guverneaza anumite
institutii ale dreptului civil roman.
Principiile fundamentale ale dreptului civil vizeaza intreaga institutie a
dreptului civil, fiind idei 242i81c calauzitoare pentru intreaga legislatie civila; din
aceasta categorie fac parte: principiul egalitatii in fata legii civile; principiul imbinarii
intereselor personale cu interesele generale; principiul garantarii si ocrotirii drepturilor
subiective civile.
Principiile institutiilor dreptului civil sunt idei de baza care au un caracter
mai limitat, cu alte cuvinte, sunt aplicabile fie numai intr-o institutie, fie in doua sau
mai multe institutii ale dreptului civil.
Din aceasta categorie fac parte: principiul consensualismului, care priveste
forma actului juridic civil; principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii (res inter
dios acta, dus neque nocere, neque prodese potest), principiul fortei juridice obligatorii
(pacta sunt servanda), care privesc efectele actului juridic civil; principiul chemarii la
mostenire a rudelor in ordinea claselor de mostenitori legali; principiul proximitatii
gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa sunt principii specifice
devolutiunii succesorale; principiul ocrotirii bunei credinte, intalnit la mai multe materii
ale dreptului civil (drepturi reale, raspundere civila etc.).
6. Izvoarele dreptului civil
Izvoarele de drept civil sunt forme specifice de exprimare a normelor de drept civil.
In literatura juridica se considera ca notiunea de izvor de drept are doua sensuri: unul
material si unul formal.
Prin izvor, in sens material, se inteleg conditiile materiale de existenta care guverneaza
normele dreptului civil roman.
9
Prin izvor, in sens formal, se inteleg formele specifice de exprimare a dreptului civil
roman.
Sensul care trebuie retinut este cel formal deoarece, dupa aparitia legii ca atare, urmeaza a
fi avute in vedere si conditiile care i-au dat nastere.
Formele de exprimare a izvoarelor dreptului civil
Izvoarele dreptului sunt forme specifice de exprimare a normelor juridice.
Notiunea de lege poate fi definita in sens larg (lato sensu) sau in sens restrans (stricto
sensu).
In sens larg, notiunea de lege se refera la toate actele normative a caror respectare este
asigurata prin forta de constrangere a statului.
In sens strict, notiunea de lege cuprinde doar actele care sunt emise de puterea legislative a
tarii: Adunarea Deputatilor si Senatul.
De aici, reiese faptul ca legile se impart in legi fundamentale si legi ordinare. Un rol
suprem in ierarhia izvoarelor dreptului in general si, implicit, a dreptului civil, il are Constitutia, fiind
considerata legea fundamentala a tarii.
In functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, se disting urmatoarele
categorii de acte normative, ce pot constitui izvoare ale dreptului civil: Constitutia, legile (atat cele
constitutionale cat si legile organice si legile ordinare), ordonantele Guvernului (inclusiv ordonantele
de urgenta), hotararile Guvernului, ordinele, instructiunile si regulamentele conducatorilor organelor
centrale ale administratiei de stat, actele normative emise de autoritatile administratiei publice locale,
acte normative anterioare anului 1990 (legi, decrete, hotarari ale Consiliului de Ministri, ordine si
instructiuni) daca acestea sunt in vigoare, reglementari internationale (conventii, pacte, acorduri etc.)
la care Romania este parte prin ratificare si care au devenit astfel parte integranta a dreptului nostru
intern.
De asemenea, contractele colective de munca constituie izvoare de drept doar in materia
raporturilor de munca intemeiata pe contracte individuale de munca.
APLICAREA LEGII CIVILE
Consideratii generale. Cand vorbim de aplicarea legii civile in timp si spatiu ne referim la
sensul larg al notiunii de „lege”, deci avem in vedere nu numai legile propriu-zise, dar si decretele,
hotararile guvernului, precum si orice alte acte normative cuprinzand norme de drept civil.
Atat legile, cat si situatiile juridice carora ele le dau nastere sau pe care le guverneaza sunt
determinate si incadrate, pe de o parte, in timp, iar pe de alta parte, in spatiu.
In timp legile au o viata a lor delimitata intre momentul intrarii lor in vigoare si momentul
iesirii lor din vigoare, iar situatiile juridice se inscriu in timp prin data constituirii si data stingerii lor.
10
Intrarea in vigoare a legii civile are loc fie la 3 zile de la data publicarii ei in Monitorul
Oficial, fie la data mentionata in cuprinsul ei, daca legea stabileste expres o anumita data (art. 78 din
Constitutie). Prin intrarea ei in vigoare ea devine obligatorie si intra in functiune celebra maxima
nemo censetur legem ignorare care exprima principiul ca „nimeni nu este considerat a nu cunoaste
legea”; este o prezumtie de cunoastere a legii care se aplica asupra tuturor persoanelor, indiferent de
cetatenie. Finalitatea sa este de a asigura aplicarea efectiva a legii: nimeni nu se poate sustrage
aplicarii legii sub motivul necunoasterii ei.
Aceasta prezumtie este operanta, indiferent de aspectul formal al legii (lege, decret, hotarare,
ordonanta etc.). Este o prezumtie absoluta si impotriva ei nu se poate face proba contrara; asadar, nu
ajuta cu nimic aceluia care ar vrea sa faca dovada ca efectiv nu avea nicio cunostinta despre o
anumita regula de drept.
Maxima nemo censetur legem ignorare, in realitate, in mare parte, este o fictiune, deoarece
nu este de conceput ca cetateanul de rand sa poata cunoaste miile de legi care sunt in vigoare. In
adevar, asistam astazi la o adevarata maree legislativa (ca sa n-o numim logoree legislativa) deosebit
de complexa si sinuoasa. Acest fenomen nu a trecut neobservat, subliniindu-se: „In imposibilitatea
de a imbratisa dreptul modern in totalitatea sa, profesionistii reactioneaza multumindu-se de a
cerceta dreptul cu ocazia vreunei spete. Odata rezolvata speta, dreptul recade in noapte; cunoasterii
culturale i se substituie cunoasterea-flasch (J. Carbonnier, op. cit., p. 213). Cu un alt prilej acelasi
autor, nitel cam caustic, remarca ca acest principiu este „un factor de anxietate juridica daunatoare
igienei mentale a contemporanilor nostri” (Idem, Flexible droit, ed. I, 1969, p. 115-116). Si apoi nu
spunea Balzac, referindu-se la Franta timpului sau, ca un popor care are 40.000 de legi nu are lege?
Nu mai este o noutate a spune ca prolixitatea legislativa contemporana afecteaza profund
credibilitatea si eficacitatea dreptului; unii autori spun chiar ca dreptul nu ne mai apare intotdeauna
ca o protectie, ci, adesea, ca o primejdie. G. Cornu, vorbind despre accesibilitatea dreptului, spunea
ca aceasta este problema fundamentala, cruciala, de nerezolvat fara o rasturnare radicala. „Ceea ce ii
separa pe cetateni de dreptul lor, mai mult decat limbajul acestuia, este monstruozitatea intrinseca a
dreptului, gigantismul masei de norme, complexitatea sistemului juridic, proliferarea legilor,
regulamentelor, directivelor, in doua cuvinte, poluarea normativa. Nu se poate defini accesibilitatea
dreptului decat ca visul irealizabil al simplificarii dreptului. Dar nu se vede decat: inaccesibilitatea
dreptului. Jura novit curia? (G. Cornu, op. cit., p. 57). De aceea credem ca politica legislativa trebuie
sa puna un accent deosebit pe simplificarea si cunoasterea legilor. Fiecare cetatean are o obligatie de
informare cu privire la cunoasterea legilor in vigoare. Dar accesibilitatea dreptului nu inseamna –
cum s-a spus – nici vulgarizarea si nici eradicarea vocabularului juridic in care se gasesc conceptele
fundamentale ale dreptului.
Dar la aceasta maxima nu se poate renunta, deoarece eficacitatea legii impune a nu se primi
scuza ignorantei; in plus, principiul egalitatii tuturor in fata legii nu admite neaplicarea ei pentru
consideratii de ordin subiectiv.
Aceasta fictiune are totusi o exceptie cunoscuta sub numele de „eroare de drept”. Ea are
menirea de a face ineficace un act juridic in temeiul unei erori de drept considerata ca viciu de
consimtamant. Mai mult decat atat, atunci cand eroarea este comuna si invincibila, pentru a valida o
11
situatie care este in contradictie cu legea necunoscuta, ea este creatoare de drept (error communis
facit ius). Dar o eroare generala si invincibila poate sa conduca la compromiterea sau esecul unei
legi. De aceea ea nu va fi primita decat cu totul exceptional.
In orice caz, se pare ca, in general, acest adagiu in dreptul civil nu are aceeasi putere pe care
o are in dreptul penal si fiscal. Codul nostru penal statueaza expres in art. 51 alin. (4) ca
necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii nu inlatura caracterul penal al faptei.
Intr-o maniera categorica putem concluziona ca principiul analizat trebuie mentinut – desi
este imperfect –, dar mladiat, cu exceptia erorii de drept ca viciu de consimtamant. In dreptul civil
rigiditatea nu este buna si in ultima analiza trebuie salvata ideea de justitie.
Legea are vocatia de a-si pastra forta sa obligatorie (a se vedea si M. Constantinescu, I. Vida,
Promulgarea legii, Dreptul nr. 6/2000, p. 9-25). Cu toate acestea o lege posterioara poate sa-i retraga
aceasta obligativitate: aceasta este abrogarea. Principiul este ca intre doua vointe emise succesiv cea
din urma trebuie sa invinga (lex posterior, lex melior). La fel se intampla si in materie de testamente,
cel din urma va fi intotdeauna cel valabil.
Abrogarea poate fi de doua feluri: abrogare expresa si abrogare tacita. Abrogarea expresa are
loc atunci cand legea noua declara in mod expres ca se abroga dispozitiile legii anterioare (de regula,
se specifica acest lucru in partea finala a legii). Abrogarea tacita este incidenta cand legea noua este
incompatibila cu dispozitiunile legii vechi. O astfel de abrogare opereaza numai in masura strictului
necesar. Vom preciza insa ca abrogarea tacita a unei norme generale va avea loc numai prin aparitia
unei norme generale, lasand neatinse normele speciale, derogatorii de la norma generala. Tot astfel,
abrogarea tacita a unei norme speciale are loc numai printr-o norma speciala noua care
reglementeaza acelasi domeniu, lasand insa neatinsa norma generala. De alta parte, in general,
doctrina nu admite ca o lege sa fie abrogata prin desuetudine, adica printr-o neaplicare indelungata a
legii; de asemenea, nici prin schimbarea imprejurarilor care au motivat-o. Deoarece a disparut ratio
legis, aceasta ar fi abrogarea rationala, dupa cum o numesc unii autori (J. Carbonnier, op. cit., p.
212).
Exista o abrogare a legii prin desuetudine? In termenii dictionarului desuetudinea reprezinta:
1. Fenomenul care conduce la stingerea unei cutume prin neaplicarea de durata a acesteia; 2.
Acelasi fenomen dar aplicat legii, adica neaplicarea prelungita a legii (atunci vom vorbi despre un
text desuet, un text formal in vigoare, dar care devine practic inaplicabil); 3. Intr-un alt sens, se
invoca desuetudinea in cazul abandonarii de mai multa vreme a unei jurisprudente; 4. Prin
desuetudine se desemneaza rezultatul evolutiei, starea de neaplicare a unei reguli (G. Cornu,
Vocabulaire juridique, p. 298).
Nu vom putea retine abrogarea prin desuetudine a legii decat atunci cand am fi in prezenta
unei solutii adoptate in acelasi timp de cutuma si de jurisprudenta; in alte cuvinte, cand are loc
refuzul aplicarii legii de catre grupul social si deopotriva de puterea judecatoreasca. Jurisprudenta
este insa ostila in general abrogarii legii prin desuetudine. Incidenta desuetudinii legii este rara si ea
s-a pus indeosebi in dreptul penal. Cu toate acestea exista unele texte care nu au fost aplicate
niciodata. Jurisprudenta nu a intentionat niciodata sa le aplice, desi putea sa o faca. Or, aceasta nu
12
dovedeste ca ne-am afla in prezenta unei abrogari prin desuetudine? Este insa vadit ca daca temeiul
normei inceteaza, inceteaza si actiunea sa. Bunaoara, dupa evenimentele din ’89 desi formal existau
legi care reglementau vechile relatii, ele au incetat sa se mai aplice, fiind cazute in desuetudine, desi
nu aceasta este desuetudinea propriu-zisa.
In spatiu legile civile au aplicabilitate pe un anumit teritoriu, apartinand unui stat (sau numai
pe o parte a acelui teritoriu, daca e vorba de legile locale) si nu au nicio eficienta pe teritoriul altui
stat care are propriile sale legi; situatiile juridice se incadreaza, de regula, in limitele teritoriului unui
stat, dar uneori ele pot cuprinde si elemente de extraneitate, desfasurandu-se, succesiv sau simultan,
pe teritoriul a doua sau mai multe state.
Practic se pune adesea problema de a determina care dintre mai multe legi succesive (sau
dintre mai multe legi actionand concomitent, dar in teritorii diferite) urmeaza a se aplica in fiecare
caz in parte.
Vocatia unor legi (succesive in timp sau coexistente in spatiu) de a se putea aplica deopotriva
unei situatii juridice poarta numele de conflict de legi (in timp sau in spatiu). Conflictele se rezolva
dupa niste norme speciale – norme conflictuale – care, atunci cand privesc legile succesive ale
aceluiasi stat, alcatuiesc dreptul intertemporal sau dreptul tranzitor, iar cand privesc legile
concomitent aplicabile diferitelor teritorii alcatuiesc dreptul international privat (autonomizat ca
ramura distincta a dreptului).
Aplicarea legii civile in timp. Din punct de vedere al aplicarii in timp, legea noua poate
produce efecte imediate (operand ca atare in prezent), efecte retroactive (aplicandu-se si asupra
trecutului) sau efecte ultraactive (aplicandu-se si asupra viitorului, unor fapte sau situatii juridice
ivite dupa abrogarea legii).
In general, legile sunt de aplicare generala si permanenta; unele legi prezinta insa
particularitatea ca sunt:
– legi abrogative care nu fac decat sa abroge, sa scoata din vigoare, o lege anterioara, fara a
contine vreo alta reglementare a raporturilor juridice reglementate de legea anterioara; aceste legi
actioneaza practic in mod instantaneu, neavand o aplicare permanenta sau durabila;
– legi interpretative care nu aduc o reglementare noua, dar deslusesc intelesul neclar sau
discutabil al unei legi existente, aflata si lasata pe mai departe in vigoare. Legile interpretative se
aplica retroactiv, la toate situatiile juridice carora li se aplica legea interpretata; ele se considera ca
fac corp comun cu legea interpretata;
– legi tranzitorii (sau dispozitii tranzitorii in cuprinsul unei legi) care reglementeaza
aplicabilitatea legilor noi in corelatie cu cele vechi abrogate; ele au aplicabilitate atata timp cat
dureaza situatiile tranzitorii. De cele mai multe ori ele amana efectul imediat al legii noi, fie
combinand cele doua legi succesive, fie prevazand un termen pentru adaptarea (armonizarea)
situatiei vechi la noua legislatie.
La randul lor, situatiile juridice pot fi unidependente, cand se nasc si inceteaza sub imperiul
unei singure legi sau pluridependente, cand isi prelungesc existenta sau efectele sub autoritatea mai
13
multor legi succesive. In cazul situatiilor juridice legale, legea noua are camp de aplicare mai larg
decat in cazul celor contractuale sau voluntare, care pot ramane sub carmuirea legii sub care au fost
constituite.
Din punct de vedere al corelarii temporale dintre lege si situatiile juridice distingem: a) facta
praeterita – faptele din trecut, atunci cand, fie constituirea, fie producerea efectelor si chiar stingerea
situatiei juridice, s-au produs anterior legii noi; b) facta pendentia – cele din prezent, in curs de a-si
produce efectele; c) facta futura – cele din viitor, adica survenite dupa abrogarea legii. Situatiile
complexe si pluridependente pot fi supuse fragmentar unor legi succesive: constituirea lor este
supusa legii vechi, efectele – legii prezente, stingerea – unei legi subsecvente etc.
Principiile fundamentale in materie. Acestea sunt doua si anume: principiul neretroactivitatii
si principiul aplicarii imediate a legii noi. Ratiunea acestor principii consta in asigurarea securitatii
circuitului civil; in lipsa lor ar exista o permanenta si grava tulburare a acestui circuit.
A. Principiul neretroactivitatii este formulat in chiar primul articol al Codului civil potrivit
caruia „Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva”. Cu alte cuvinte, o lege noua
se poate aplica numai situatiilor juridice ivite dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica
faptelor sau actelor juridice petrecute anterior (facta praeterita); dupa cum s-a spus, trecutul scapa
legii civile noi.
Anterior anului 1989 s-a sustinut ca dispozitia art. 1 C.civ. este imperativa, impunandu-se
judecatorilor, dar ca ea nu constituie o regula constitutionala si, deci, legiuitorul poate dispune
aplicarea retroactiva a unei legi noi pe care o edicteaza. Astfel, s-a prevazut expres in textele unor
legi ca ele urmeaza a se aplica si unor fapte trecute: de exemplu, art. 13 din Legea fondului funciar
nr. 59/1974 (azi abrogata) prevedea ca terenurile persoanelor care nu au domiciliul in tara trec in
proprietatea statului, chiar daca proprietarii au savarsit fapta astfel sanctionata (au parasit Romania)
inainte de adoptarea legii.
In prezent, principiul neretroactivitatii legii civile a fost considerabil intarit prin consacrarea
sa expresa in noua Constitutie a Romaniei din noiembrie 1991: potrivit art. 15 alin. (2) al acesteia
„Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.
Revizuirea Constitutiei (2003) a extins retroactivitatea si la legea contraventionala mai favorabila.
Exemplu: Curtea Constitutionala a retinut ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995 nu
a mai fost interzisa vanzarea imobilelor din categoria prevazuta la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
10/2001 (imobilele preluate de stat prin confiscarea averii ca urmare a unei hotarari judecatoresti de
condamnare pentru infractiuni de natura politica [ ] si nicio alta dispozitiune legala nu prevedea
nulitatea unor asemenea contracte de vanzare-cumparare). Asa fiind, dispozitiunile art. 46 alin. (3)
din Legea nr. 10/2001 [care fac trimitere la art. 2 alin. (1) lit. b)], prin care se sanctioneaza cu
nulitatea absoluta actele juridice incheiate anterior intrarii in vigoare a acestei legi, au efecte
retroactive si sunt contrare principiului neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constitutie; ele sunt neconstitutionale (Curtea Constitutionala, decizia nr. 98 din 21 martie 2002,
P.R., Partea I, p. 15, 190).
14
Asadar, actualmente principiul neretroactivitatii legilor se impune nu numai judecatorului, ci
si legiuitorului (exceptie, legea penala si legea contraventionala mai favorabile). Inseamna ca
legiuitorul nostru, in prezent, nu va mai putea promulga in mod expres legi retroactive; dar acest
lucru nu-l va putea face nici indirect, de pilda prin intermediul legilor interpretative sau prin
dispozitiile tranzitorii. De altfel, o lege interpretativa nu va putea fi data decat in situatia in care
exista cu adevarat o controversa juridica de rezolvat; ea nu va putea, bineinteles, modifica legea
anterioara pe care o interpreteaza. Daca insa legiuitorul, in mod abuziv, intituleaza ca fiind
interpretativa o lege noua, care insa in realitate reprezinta o modificare a legii anterioare,
urmarindu-se ca ea sa fie aplicata retroactiv, instanta va putea sa nu o admita decat pentru viitor. De
alta parte, se observa ca legiuitorul poate totusi, in mod exceptional, – prin dispozitii tranzitorii –
sa amane efectul imediat al noii legi, prin acordarea unui termen pentru adaptarea situatiei vechi
la noua lege. Un exemplu mai deosebit in acest sens il reprezinta dispozitiile Legii nr. 7/1996
privind cadastrul si publicitatea imobiliara. Desi aceasta lege este in vigoare lasa sa fie aplicate
vechile dispozitii in materie de publicitate imobiliara (C.civ., C.proc.civ. si Decretul-lege nr.
115/1938) pana la definitivarea lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara,
operatiuni care se vor realiza in timp indelungat.
15
RAPORTUL JURIDIC CIVIL
1. Definiţia raportului juridic civil
2. Caracterele raportului juridic civil
3. Elementele raportului juridic civil
Consideraţii generale
Subiectele (părţile) raportului juridic civil
Conţinutul raportului juridic civil
4. Bunurile -obiect derivat al raportului juridic civil
1. Raportul juridic civil, prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială, patrimonială
sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.
Raportul juridic civil prezintă trei caractere, şi anume:
- este un raport social;
- este un raport voliţional;
- părţile au poziţia de egalitate juridică.
2. Caracterul social al raportului juridic civil
Raportul de drept civil, ca orice raport juridic, este un raport social, adică un raport ce se
stabileşte între oameni, priviţi fie în calitate de subiect individual, fie în calitate de subiect
colectiv.
Conţinutul caracterului social al raportului juridic civil necesită două precizări.
-în primul rând, prin reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil,
această relaţie nu îşi pierde trăsătura sa primordială, anume de a fi relaţie socială.
16
-în al doilea rând, norma de drept civil se adresează numai conduitei oamenilor, chiar şi
atunci când această conduită ar fi în legătură cu anumite lucruri (bunuri). Prin urmare, atunci când
se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate, se are în vedere conduita oamenilor
(ei între ei) cu privire la lucruri. Menţionăm totuşi că a fost exprimat şi punctul de vedere potrivit
căruia dreptul subiectiv civil real creează un raport imediat şi direct între un lucru şi o persoană.
Însă, chiar şi în literatura de specialitate mai veche s-a precizat că nu este exact să se afirme că
dreptul real este un drept asupra unui lucru, deoarece, ţinând cont de faptul că orice drept
subiectiv este însoţit de o obligaţie civilă corespunzătoare, ar însemna că şi lucrul, la rândul lui,
are obligaţii faţă de om.
Caracterul voliţional al raportului juridic civil
Caracterul de raport juridic în care părţile au poziţia de egalitate juridică
Clasificarea drepturilor subiective civile
Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa fie facută in concordanţă cu scopul
economic si social pentru care au fost recunoscute, trebuie exercitate cu bună credinţă. In situatia
nerespectarii acestora, se ajunge in situatia abuzului de drept (Art.15 Nici un drept nu poate fi
exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar
bunei-credinţe.
1.In functie de opozabilitatea lor
Drepturile absolute sunt acele drepturi care pot fi exercitate fara interventia unei alte
persoane
(exemplu: drepturile reale-proprietatea si drepturile nepatrimoniale)
Drepturile relative-subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sad ea , sa faca sau sa
nu faca
(drepturile relative, dreptul de creanţă-contract)
2.In functie de continutul lor:10drepturi subiective patrimoniale; 2
0drepturi subiective
nepatrimoniale
3.In functie de corelaţia dintre ele: 10drepturi principale; 2
0drepturi accesorii (dreptul
de ipoteca)
4.In functie de siguranţa oferită titularilor lor
drepturile pure si simple -asigura siguranţa maximă titularilor lor
drepturile afectate de modalităţi (modalitatile sunt: termenul, condiţia si sarcina)-
ofera titularilor
lor o siguranţă diminuată care depinde de implinirea unui termen sau de realizarea unei
condiţii;
drepturile subiective civile eventuale- drepturi subiective le lipseşte fie
obiectul, fie subiectul
drepturile subiective civile viitoare-aceste drepturi nu au nici obiect , nici
subiect. Ele se pot concretiza in viitor
Clasificarea obligatiilor civile. Definitie. Prin obligatia civila se intelege indatorirea
subiectului pasiv de a avea o anumita conduita ( a da , a face sau a nu face) corespunzatoare
17
dreptului subiectiv civil corelativ (fiecare drept e pereche cu o obligatie civila )si care la nevoie
poate fi impusa prin forta de constrangere a statului.
1.In functie de obiectul lor, obligatiile civile sunt de 3 feluri:
-O de a da= consta in transmiterea sau constituirea unui drept real (exemplu: obligatia
vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate cumparatorului )- numite obligatii pozitive;
-O de a face= consta in indatorirea de a executa o lucrare , de a presta un serviciu sau a
preda un bun- o. pozitive;
-O de a nu face= are un continut diferit, in functie de dreptul subiectiv corelativ-este
numita obligatie negativa.
2.In functie de antrenarea raspunderii civile raportat la rezultatul obtinut obligatiile
sunt 2:
-Obligatii de rezultat=raspunderea civila va fi antrenata doar daca debitorul nu obtine un
anumit rezultat;
-Obligatii de mijloace= debitorul are obligatia de a depune toate diligenţele in vederea
obţinerii rezultatului.Nu trebuie sa ajungi la rezultat, dar trebuie sa fac dovada ca am facut totul ca
la carte (Profa preda, dar examenul?) .
3.In functie de sanctiunea care asigura respectarea obligatiilor civile avem 2 feluri:
-Obligatii perfecte=acele obligatii a caror executare este asigurata printr-o actiune in
justitie;
-Obligatii imperfecte=acele obligatii a caror executare nu este garantata printr-o actiune in
justitie(un imprumut nerecuperat, dupa trei ani actiunea e prescrisa).
Bunuri mobile si imobile, Art 536
1.Definitie bunuri imobile Art. 537 . Bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa si
stabile: terenurile, apele, plantatiile prinse in radacini, lucrari fixate in pamant cu caracter
permanent, platformele, precum si tot ceea ce, in mod natural sau artificial, este incorporat in
acestea cu caracter permanent. ; Bunurile care raman sau devin imobile Art. 538 materialele
separate in mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou intrebuintate, atat timp cat sunt
pastrate in aceeasi forma, precum si partile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate
de acesta, daca sunt destinate spre a fi reintegrate. (2) Materialele aduse pentru a fi intrebuintate
in locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul in care au dobandit aceasta destinatie.
2.Clasificare bunuri immobile: -Prin natura lor –terenurile precum si toate bunurile care in mod natural/artificial sunt
incorporate lor 537,538
-Prin destinatie- cuprinde o seama de bunuri mobile care au fost atasate perpetuu la un
imobil care are acelasi proprietar ca si bunul mobil (exemplu-obiectele de ornamentatie ale unei
cladiri), fie au fost afectate cu caracter permanent pentru exploatarea agricola sau industrial a unui
imobil (exemplu-utilajele unei unitati industrial)si au devenit astfel accesorii ale imobilului;
-Prin obiectul la care se aplica-categorie care cuprinde drepturile reale asupra bunurilor
immobile si actiunile in justitie privitoare la aceste bunuri.
1.Definitie bunuri mobile: bunuri care nu au o asezare fixa putand fi mutate dintr-un loc
in altul, fara a se aduce atingere substantei lor. Art. 539 .
2. Clasificare bunuri mobile:
-Prin natura lor Art. 539 cele care se pot misca dintr-un loc in altul, fie prin dinamismul
propriu fie datorita interventiei unei forte exterioare, fara a li se modifica natura sau
destinatia(undele electromagnetice; energia de orice fel indiferent de natura mobiliara sau
imobiliara a sursei acestora
-Prin determinarea legii categorie care cuprinde drepturile reale, drepturile de creanta si
actiunile in justitie privitoare la bunurile mobile;
-Prin anticipatie Art. 540 :o recolta care e vanduta inainte de-a fi culeasa
18
Importanta acestei clasificari, distinctii se manifesta in regimul juridic diferit
aplicabil celor doua categorii de bunuri si care priveste indeosebi: forma actelor de instrainare(act
juridic prin care titularul unui drept real asupra unui lucru/al unui drept de creanta transmite, cu
orice titlu, acel drept altei personae; competent instantelor de judecata; executarea silita –
procedura reglementata de lege, titularul unui drept subiectiv constringe, cu ajutorul organelor de
stat competente, pe cel care nesocoteste dreptul respective
Aspecte generale privind capacitatea de folosinta a persoanei fizice si juridice. 1.Definitie.Art. 34. Capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei fizice de a avea
drepturi si obligatii civile;
2.Caracteristicile capacitatii de folosinta
-abstract:art.35 omul are potenţial capacitate de folosinta, de la naştere pana la moarte
-general:art 206 -persoana fizică si persoana juridică, pot avea toate şi sau oricare
dintre drepturile si obligatiile civile recunoscute de lege . (1), -persoana juridică nu poate avea decât
acele drepturi care corespund scopului ei, stabiliti prin lege, actul de înfiinţare sau statut.art
206(2).De aceea, se spune că persoana juridică are o capacitate specială de folosinţă.
-unica şi universal: una pt fiecare persoana, aceeasi pentru toti
-egala: rezultă fără echivoc din dispoziţiile Constituţiei,
-legala:e o creaţie a legii. determina momentul în care începe şi se sfârşeşte
capacitatea de folosinţă, la fel cum tot numai prin lege se pot determina, cu titlu de excepţie,
eventualele incapacităţi de folosinţă.
-inalienabilitatea şi intangibilitatea ei. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că nimeni nu
poate renunţa la capacitatea sa de folosinţă şi, pe de altă parte, că eventualele restrângeri ale
capacităţii de folosinţă (incapacităţi de folosinţă) trebuie să fie expresprevăzute de lege.
1. Începutul capacităţii de folosinţă.
-Durata capacitatii de folosinta. Art. 35. incepe la nasterea persoanei fizice si
inceteaza odata cu moartea acesteia;
-Drepturile copilului conceput. Art. 36. Drepturile copilului sunt recunoscute de la
conceptiune, insa numai daca el se naste viu; art. 412 este referitoar la timpul legal al conceptiunii
-Capacitate de folosinţa art. 412 persoana fizică o dobândeşte: anticipat (se dobândeşte
de la concepţie), condiţionat (daca copilul se naşte viu ) şi limitat (priveşte drepturile copilului nu
şi obligaţiile acestuia). Condiţiile acestei recunoaşteri. poate găsi aplicare doar dacă sunt întrunite
cumulativ : a) copilul că se nască viu, fără a fi şi viabil; b)copilul să fie chemat să dobândească
anumite drepturi; c) copilul să fi fost conceput la data dobândirii drepturilor, ceea ce se stabileşte
prin prezumţia legală potrivit căreia“timpul cuprins între a treisuta şi a o sută optzecea zi dinaintea
naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi”(art. 412);
2. Încetarea capacităţii de folosinţă.
a. Constatarea fizică amorţii. Art.35 : data decesului, dată care marchează
momentul încetării capacităţii de folosinţă şi a calităţii de subiect de drept a persoanei respective.
b. Declararea judecătorească a morţii
-Cazul persoanei care a dispărut de la domiciliul său;.art 49 -2 ani de la ultima stire;
-Cazul persoanei care a dispărut în împrejurări excepţionale art.50 -6 luni de la ultima
stire;
c. Stabilirea datei morţii. Art. 52. ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a
morţii.(2) în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz.
d. Rectificarea datei morţii. Art. 52 se dovedeşte că nu era posibil ca persoana
declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morţii este cea stabilită prin hotărârea
de rectificare
19
3.Efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii: inceteaza drepturile viagere (uzufructul, dreptul la rentă viageră sau întreţinere.); se deschide succesiunea; încetează căsătoria
celui declarat mort ş.a.
4.Anularea hotărârii declarative de moarte. art. 54 cel declarat mort este în viaţă
5.Efectele anulării hotărârii declarative de moarte. art. 54
Situaţia bunurilor celui ce a fost declarat mort: succesiunea lui trebuie privită ca
nedeschisă; redobândeste bunurile avute anterior; anularea unui act juridic desfiinţează atât
drepturile dobândite (de primul dobânditor) prin efectul actului anulat ulterior, cât şi drepturile
subsecvente; dobânditorul de buna-credinţă poate sa nu inapoieze bunurile.
Situaţia căsătoriei celui ce a fost declarat mort. Pentru a preîntâmpina starea
teoretică de bigamie Art. 293(2) În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit
şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă
soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data
încheierii noii căsătorii.
Aspecte generale privind capacitatea de exercitiu a persoanei fizice si juridice 1.Definitie. Art 37. Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice
2.Caracteristicile capacitatii de folosinta -general: deoarece, în măsura în care persoana a dobândit capacitatea de exerciţiu ea
poate încheia orice act juridic cu excepţia acelora care îi sunt interzise expres de lege.
-egala: rezultă fără echivoc din dispoziţiile Constituţiei, nu sunt admise diferenţieri cu
caracter discriminator
-legala: deoarece dobândirea, conţinutul şi încetarea ei sunt stabilite prin lege;
-intangibilitate şi indisponibilitate, deoarece capacitatea de exerciţiu se poate
restrânge sau înlătura numai potrivit legii deci nu şi prin voinţa titularului ei ori a unei alte persone
1.Dobandirea capacitatii de exercitiu
-Capacitatea deplină de exerciţiu Art. 38-persoana devine majora Art. 39Minorul prin
casatorie
-Capacitatea de exercitiu anticipata Art. 40. minorului de 16 ani-pt motive temeinice,
-Capacitatea de exercitiu restransa Art. 41Minorul de 14 ani Actele juridice ale
minorului cu capacitate de exercitiu restransa se incheie de catre acesta, cu incuviintarea parintilor
sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile prevazute de lege, si cu autorizarea instantei de tutela.
Incuviintarea sau autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in momentul incheierii actului.(3) Cu
toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur, precum si acte
de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la data incheierii lor.
acte ale minorului Art. 41, 42. acte de conservare, acte de administrare care nu il
prejudiciaza; munca, artistice / sportive / profesia sa, cu incuviintarea
cu incuviintarea Art 144-cu accord prealabil
acte neincheiate de minor donaţii şi nici să garanteze obligaţiile altuia”
incetarea capacitatii restranse-la majorat
-Lipsa capacitatii de exercitiu Art. 43. poate incheia singura actele anume prevazute de
lege, actele de conservare, precum si actele de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care
se executa la momentul incheierii lor; au dreptul la reprezentanti:tutori
-cazuri prevazute de lege, nu au capacitate de exercitiu
-minorul care nu a implinit varsta de 14 ani;
-interzisul judecatoresc-persoana fara discernământul necesar pentru a se îngriji de
interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii art164
-Consecinţele lipsei capacităţii de exerciţiu:
-nevalabilitatea actelor încheiate– cu exceptia celor cuprinse la art.41(3) si 43(3);
20
-reprezentarea legală a celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu;
-sancţionarea nerespectării prevederilor privitoare la reprezentarea legală -Sanctiunea Art. 44.. Actele facute fara capacitate/restransa de exercitiu sau, altele decat
cele prevazute la art. 41 alin. (3) si la art. 43 alin. (3), precum si actele facute de tutore fara
autorizarea instantei de tutela, sunt anulabile,
-Frauda comisa de incapabil Art. 45. . anulabilitatea actului.
-Regimul nulitatii Art. 46 Actiunea in anulare poate fi exercitata de reprezentantul
legal, procurorul
-Limitele obligatiei de restituire Art. 47.minorul nu e obligat la restituire decat in
limita folosului realizat.
-Confirmarea actului anulabil Art. 48.. Minorul devenit major poate confirma actul
facut anterior.
-Incapacităţile speciale de exerciţiu pt persoanele care au capacitate deplină de
exerciţiu exista prohibiţii care sunt reunite sub denumirea generică de incapacităţi de a contracta
sau de a încheia acte juridice. Aşa, de exemplu, soţii nu pot încheia între ei contracte de vânzare-
cumpărare; tutorii nu pot să cumpere bunuri de la cei aflaţi sub tutelă,
21
Actul juridic civil
Definitie act juridic civil: Actul juridic civil – privit ca operaţiune juridică – constă într-o
manifestare de voinţă sau într-un acord de voinţe, săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice,
adică cu intenţia de a genera, modifica ori stinge un raport juridic..
CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE:
In functie de scopul urmarit avem:
1)Acte cu titlu oneros. Sunt acelea în care fiecare dintre părţi urmăreşte să realizeze un
folos patrimonial dând în schimb un echivalent. De exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul,
arenda;
a)Acte comutative. în care părţile cunosc sau pot cunoaşte chiar din momentul
încheierii lor întinderea prestaţiilor la care se îndatorează şi pe care le privesc ca fiind
echivalente. Tocmai datorită acestei echivalenţe a prestaţiilor numai actele comutative pot fi
anulate pe motiv de leziune-contractul de V-C
b)Acte aleatorii. în care cel puţin o parte nu cunoste, la data încheierii actului, existenţa
şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. Aceasta depinde de un element viitor şi nesigur, a
cărui producere crează pentru părţi şanse de pierdere sau de câştig. (contractul de rentă-viageră,
contractul de întreţinere, contractul de asigurare etc.
2)Actele cu titlu gratuit sunt acele acte juridice prin care o parte procura celeilalte parti
un folos patrimonial fara a obtine ceva in schimb (exemplu: donatia un mandat gratuit (fără
plată)). Răspunderea pentru neexecutare este apreciată cu mai puţină rigurozitate, iar capacitatea de
a le încheia cunoaşte o seamă de restrângeri.
a)Liberalităţi. Sunt acele acte cu titlu gratuit a căror a căror încheiere şi executare duce
la diminuarea patrimoniului uneia dintre părţi. (donaţia. )
b)Acte dezinteresate. Sunt acele acte cu titlu gratuit a căror încheiere şi executare nu
duce la diminuarea patrimoniului niciuneia dintre părţi. ( contracte de depozit gratuit, imprumutl
fara dobanda, comodatul) Importanta juridical a clasificarii: se manifesta in diferentele de regim
juridic, intre ele, in ceea ce priveste: 1) capacitatea de a le incheia(legea civila e mai pretentioasa
in ceea ce priveste actele cu titlu gratuit); 2) aplicarea viciilor de consimtamant(bunaoara,
leziunea nu priveste actele cu titlu gratuit
22
Acte de conservare, Acte de administrare, Acte de dispoziţie. D.p.d.v a importantei lor
avem 3 tipuri de acte: Acte de conservare, Acte de administrare, Acte de dispoziţie.
1)Acte de conservare. art 43 Sunt acelea prin care se urmăreşte evitarea pierderii unui
drept ori diminuarea lui. Ele au, de regulă, un caracter urgent, presupun cheltuieli reduse în
comparaţie cu rezultatul lor şi nu pot fi păgubitoare pentru cel ce le face. De aceea asemenea acte
pot fi încheiate şi de cei lipsiţi de capacitate deplină de exerciţiu. Acte de conservare= prin aceste
acte se urmareste preintampinarea pierderii unui drept sau a unui bun (exemple: intreruperea unei
prescriptii, inscrierea unui ipoteci
2)Acte de administrare.art 41 Sunt acelea prin care se urmăreşte punerea în valoare a
unui bun. Ele nu implică înstrăinarea bunului şi sunt folositoare celui care le face. De aceea pot fi
încheiate şi de persoane cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, cu condiţia de a nu fi lezionare.
Uneori actele de administrare pot să privească însăţi patrimonial persoanei, caz în care se admite că
ele pot duce la înstrăinarea unor bunuri. Astfel, înstrăinarea unor bunuri supuse stricăciunii, deşi,
prin natura sa, trebuie calificată ca un act de dispoziţie, este privită totuşi ca un act de administrare a
patrimoniului. Administrare=acele acte juridice prin care se urmareste normala punere in valoare a
unui patrimoniu(exemplu: efectuarea unor reparatii sau perceperea fructelor)
3)Acte de dispoziţie. Art 38,39 Sunt acelea care au ca rezultat ieşirea unui bun din
patrimoniul celui care le încheie ori, după caz, grevarea cu sarcini reale (uzufruct, uz etc.) a unui
bun din patrimoniul celui ce le încheie. Dispozitie= sunt acele acte juridice care au ca efect iesirea
din patrimoniu a unui drept sau a unui bun (exemple: grevarea unui bun cu o sarcina reala, adica cu
o ipoteca)
Importanta juridical a clasificarii: in materia capacitatii de-a incheia actele juridice
civile, in materie de reprezentare, precum si in ce priveste acceptarea mostenirii
Capacitatea de a contracta, de a incheia actului juridic civil. Conditiile actului
juridic civil condiţiile esnţiale si generale pentru valabilitatea unei convenţii sunt: 1. Capacitatea
de a contracta; 2. Consimtamantul valabil al partilor; 3. Un obiect determinat; 4. O cauza licita
Definitie.Capacitatea de a contracta definitie=acea conditie de fond si esentiala care
consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a incheia acte juridice civile devenind astfel,
titular de drepturi si obligatii. In legatura cu capacitatea este discernamantul (o persoana care in
cunostinta de cauza isi asuma consecintele juridice ale actelor sale). Rezultă din aceste dispoziţii că,
practic, capacitatea de a încheia acte juridice este sinonimă cu capacitatea de exerciţiu şi, prin
urmare îi sunt aplicabile regulile acolo arătate. La fel ca şi celelalte condiţii de valabilitate,
capacitatea părţilor actului juridic se apreciază în raport de momentul încheierii actului juridic.
Observatie! : capacitatea civila este o stare de drept pe cand discernamantul este o stare de
fapt !Capacitatea trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic civil. In sistemul nostru de
drept , capacitatea este regula , exceptia fiind incapacitatea.
Cerinte de valabilitate a consimtamantului
1.Sa emane de la o persoana cu discernământ – pentru a fi valabil, consintamantul
trebuie sa fie exprimat de către o persoana care poate aprecia si prevedea consecintele juridice ale
faptelor si actelor savarsite/încheiate.
2.Sa fie facut cu intentia de a produce efecte juridice. Regula este sa produca niste
efecte, cand exprimam un consintamant. Consintamantul nu va produce efecte juridice in
urmatoarele situatii: Cand a fost exprimat din gluma, prietenie, curtoazie sau complezenta; Cand
este exprimat cu o rezerva mintala cunoscuta de catre destinatarul consimtamantului, situatie in care
consimtamantul este pur aparent(ex. Lulu ma cere de nevasta si eu spun da); Cand este format, este
vorba de catre conditia pur potestativa (acea conditie a carei realizare depinde exclusiv de vointa
celui care se obliga). Ex. Vin la examen, dar va dau note daca vreau; Cand manifestarea de vointa
este prea vaga sau generala; In cazul unui rol(ex. Teatru, opera, pe scena
23
3.Sa fie exteriorizat – pentru a produce efecte juridice, consimtamantul trebuie sa fie
cunoscut de catre ceilalti. Exteriorizarea poate sa fie de doua feluri: Expresa in mod expres
spun/dau un anunt; Tacita – cand rezulta dintr-un anumit context.-fara echivoc vreau sa vand
4.Sa fie neviciat – adica sa nu fie influentat de:eroare, dol, violenta si leziune
Eroare viciu de consimtamant – In functie de gravitatea si efectele pe care le produce
ave: eroarea obstacol; eroarea viciu de consimtamant; eroarea indiferenta
Definitie.Eroarea viciu de consimtamant e fie falsa reprezentare a calitatilor substantiale
ale obiectului actului(Au, si e Ag),fie falsa reprezentare cu privire la persoana cocontractanta. Ea
contine in forma ei un element de natura psihologica: falsa reprezentare a realitatii la incheierea
unui act juridic civil.. Face dificila probarea
Caracteristici:
-mai putin grava ca eroarea obstacol;
-nu e susceptibila sa impiedice formarea acordului de vointa;
-esta grava: altereaza consimtamantul unei parti; legitima anularea actului
Conditii cumulative pentru existent eroarii viciu de consimtamant:
-elementul eronat sa fie determinant-real nu se consimtea. Se apreciaza de la caz, la
caz; in mod subiectiv;
-la acte bilateral cu titlu oneros e necesara existenta certitudinii operatiilor civile;
-eroarea viciu de consimtamant indreptateste anularea actului
Consimtanantul e viciat daca e dat din eroare Art 1206
Contractul poate fi anulat de partea care se afla in eroarea esenţială Art1207
Contract nu poate fi anulat dacă ce-a purtat eroarea putea fi cunoscut cu diligenţe
rezonabile Art. 1208.
Nu se poate invoca eroarea asumată Art 1209 Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului Art 1210 ; trebuie corectată la
cererea oricărei părţi.
Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi
previzibile.Art 1207(
Partea care a fost în eroare la momentul încheierii unui act juridic civil are două
posibilităţi: de a cere anularea actului juridic sau de a cere adaptarea acestuia.
Adaptarea contractului în caz de eroare art. presupune ca partea care a fost în eroare să
ceară printr-o notificare executarea contractului în modul în care această parte a înţeles clauzele
acestuia. Adaptarea contractului se poate face numai cu consimţământul celeilalte părţi. Astfel
după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles
contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3
luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în
judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel
cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.
Conditiile valabilitatii obiectului actului juridic civil
Obiectul actului juridic. Prin obiect al actului juridic trebuie să înţelegem prestaţia pe care
creditorul o poate pretinde, iar debitorul este obligat să o săvârşească, în temeiul angajamentului
luat prin încheierea actului juridic. Atunci când prestaţia priveşte un bun, acesta este considerat ca
un obiect exterior la care se referă actul juridic. Pentru ca actul juridic să fie valabil, obiectul său –
inclusiv obiectul exterior - trebuie să întrunească următoarele:
1. Obiectul trebuie sa existe – conditia se apreciaza la momentul incheierii acului
juridic civil. Neindeplinirea acestei conditii face inadmisibile celelalte conditii; ceea ce înseamnă că
24
nu este valabil actul juridic încheiat cu privire la un bun care la data încheierii actului era pierit, în
schimb este valabil actul juridic care are drept obiect bunuri viitoare;
2. Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil – sa poata forma obiectul unor acte juridice
civile(bunuri care nu pot sa formeze obiectul actului juridic civil:substante toxice, halucinogene,
arme), adică legea să nu interzică înstrăinarea sau grevarea sa prin acte juridice;
3. Obiectul trebuie sa fie determinat (individualizat precis in momentul incheierii
actului) sau determinabil(obiectul nu este individualizat, sunt precizate criteriile sau conditiile
pentru determinarea sa), adică părţile să prevadă suficiente elemente care să permită o determinare
viitoare a obiectului;
4. Obiectul trebuie sa fie posibil in cazul imposibilitatii obiectului, imposibilitatea
trebuie apreciata din punct de vedere obiectiv(adica pentru orice persoana) iar nu subiectiv cu
precizarea că obiectul este considerat imposibil numai atunci când este vorba de o imposibilitate
absolută şi nu de una care priveşte doar părţile contractante şi rezultă din nepriceperea or neştiinţa
acestora;
5. Obiectul trebuie sa fie licit si moral in conformitate cu legile si morala
6. Cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului- obiectul să constea într-un fapt
personal al celui ce se obligă, deoarece nu poate promite şi angaja fapta altuia, dar se poate
determina pe altul să încheie un act;
7. Pentru anumite categorii de acte obiectul trebuie sa constea intr-un fapt
personal al debitorului(ex. Intr-un contract de intretinere am ales pe vecina pt calitatile personale
si prestatia trebuie sa fie de la un anumit medic, avocat).
8. Pt actele translative de drepturi, cel ce se obligă să transmită un drept, trebuie să
fie titularul său
Conditiile valabilitatii cauzei actului juridic civil
Definitie. Cauza actului juridic civil.: obiectivul urmarit la incheierea unui act juridic
civil: cauza trebuie sa existe; cauza trebuie sa fie reala; cauza trebuie sa fie licita; cauza trebuie
sa fie morala
Noţiune. Prin cauză a actului juridic se înţelege scopul pentru realizarea căruia se încheie
un act juridic. Ea este un element de factură psihică, care determină consimţământul şi explică de ce
anume s-a încheiat actul juridic. Alături de consimţământ, cauza este un element al voinţei juridice,
care, în dreptul nostru este cârmuită de două principii Principiile dupa care se carmuieste cauza:
a) principiul libertăţii sau autonomiei voinţei juridice;
b) principiul priorităţii voinţei interne (reale) faţă de voinţa declarată.,
Elemente ale cauzei înţeleasă ca scop al actului juridic:
a) cauza abstractă (scopul imediat) şi
b)cauza concretă (scopul mediat).
Cerinţele şi proba cauzei. Pentru ca actul juridic să fie valabil, cauza acestuia trebuie să
răspundă următoarelor cerinţe: să existe, adică actul juridic să nu fie lipsit de cauză; să fie reală,
adică să nu fie falsă (întemeiată pe o credinţă greşită); să fie licită, adică să nu contravină legii sau
bunelor moravuri. Cât priveşte proba cauzei este de observat că prevederile NCC(Încheierea
contractului Art. 1239 Proba cauzei(1) Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este
expres prevăzută.(2) Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.)instituie o
prezumţie de existenţă şi legalitate a cauzei. Aşa fiind, acela care susţine inexistenţa sau
nelegalitatea cauzei, trebuie să facă dovada lipsei sau nelegalităţii acesteia.
25
Forma ad validitatem-forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului.
Definitie. Prin forma actului juridic civil, se intelege acea conditie care consta in
modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica sau stinge un
raport juridic civil concret. In sens restrans - prin forma actului juridic civil se desemneaza tocmai
modalitatea de exteriorizare a vointei juridice in sens larg - prin forma actului .. se desemneaza trei
cerinte de forma:1.forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului - ad validitatem; 2.forma
ceruta pentru probarea actului - ad probative; 3.forma ceruta pentru opozabilitatea actului
fata de terte persoane.
Forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului ad. validitatem.
Caracterele juridice ale acestei forme:
1. este un element constitutiv, esential al actului juridic - care atrage nulitatea absoluta
in caz de nerespectare; Forma ad validitatem este cerută în cazul actelor juridice solemne
2. este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa - deoarece aceasta forma
presupune manifestarea expusa de vointa;
3. este exclusiva - Ea se concretizează, de cele mai multe ori, într-un înscris autentic –
ca în cazul donaţiilor -, sau într-un înscris sub semnătură privată, ca în cazul testamentului olograf.
Consensualismul. Actul juridic civil este cârmuit de principiul consensualismului,
potrivit căruia valabilitatea actului juridic nu este condiţionată de exprimarea consimţământului
într-o anumită formă specială. Totuşi, uneori, legea pretinde ca actul juridic să se încheie într-o
anumită formă, care poate fi cerută: pentru valabilitatea actului (ad validitatem); pentru dovada
actului (ad probationem); ori numai pentru a face opozabil actul faţă de terţi..
Aplicatii ale formei ad validitatem
Spre deosebire de vechea reglementare, NCC consacră în mod expres principiul
consensualismului prin dispoziţiile art. 1178 referitoare la libertatea formei şi ale art. 1240
privitoare la formele de exprimare a consimţământului. Ca atare, manifestarea de voinţă a părţilor
produce efecte juridice fără alte formalităţi speciale.
Exemple de contracte care se încheie valabil consensual:
– art. 1781„contractul de locaţiune;
art. 2013 „contractul de mandat”
Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem.
1. intregul act trebuie sa imbrace forma ceruta pentru valabilitatea sa; Forma cerută
pentru validitatea actului juridic este acea condiţie specială şi esenţială care presupune îndeplinirea
unor formalităţi prevăzute de lege, în absenţa cărora actul nu ar putea lua naştere în mod valabil.
2. actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma
speciala; NCC prevede anumite situaţii în care forma scrisă este o condiţie de validitate, caz în care
inclusiv înscrisul sub semnătură privată este suficient pentru satisfacerea cerinţei legale, însă în
anumite cazuri este cerută forma înscrisului autentic.
3. actul care determina ineficienta unui act solemn trebuie, in principiu sa imbrace si
el forma speciala solemna. art. 1242 alin. 2.
Exemple de contracte pentru care este cerută forma scrisă ca şi condiţie de validitate:
- art. 1838 alin.(1)Contractul de arendare;
- art. 2282 Fideiusiunea-imprumut garantat;
Exemple de contracte pentru care este cerută forma autentică pentru validitatea
actului:
- art. 1244, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi
înscrise în cartea funciară;
- art, 1747, vânzarea unei moşteniri.;
- art. 1884 alin. (2) contractul prin care se înfiinţează o societate cu personalitate
juridică
26
- art. 2255 contractul de întreţinere.;
Efectele actului juridic civil-principiul fortei obligatorii. Aceste efecte constau în
naşterea modificarea sau stingerea unor raporturi juridice şi, implicit, a drepturilor şi obligaţiilor
care intră în conţinutul acestora. Efectele actelor juridice sunt cârmuite de trei principia:
1.Principiul forţei obligatorii; 2.Principiul irevocabilităţii;3.Principiul relativităţii efectelor
Principiul forţei obligatorii. Potrivit acestuia, în măsura în care a fost legal încheiat,
actul juridic se impune a fi respectat întocmai atât de către părţi cât şi de către instanţa de judecată
Altfel spus, dispoziţiile actului juridic civil sunt obligatorii, iar nu facultative. Acest principiu
este o consecinţă a teoriei autonomiei de voinţă, isi are temeiul in art.1270 NCC, unde
se dispune: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul
se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor oridin cauze autorizate de lege. Contractul
trebuie executat cu bună-credinţă.”O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi
posibilitatea ca acesta să fie modificat numai prin acordul părţilor
Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor dintre
părţi şi se impune atât legiuitorului, căruia nu-i este permis decât în cazuri excepţionale să intervină
asupra conţinutului acestuia, cât şi judecătorului care, chemat fiind să soluţioneze un litigiu
între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să impună respectarea lor prin hotărârea pe care o va
da.
Excepţii. Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri în care
efectele actului juridic se produc în alt mod decât cel convenit de părţi în cuprinsul clauzelor sale.
Aceste modificări involuntare ale efectelor actului juridic civil pot viza atât restrângerea forţei
obligatorii, cât şi extinderea acesteia.
Nulitatea actului juridic.
1.Ineficacitatea acutlui juridic civil. Prin ineficacitate se desemneaza toate acele situatii
in care din cauze concomitente sau subsecvente incheierii actului juridic civil acesta nu-si produce
efectele. Cea mai importanta sanctiune pt ineficacitate e NULITATEA– acea cauza de ineficacitate
care lipseste actului juridic civil de efectele contrare regulilor de conduita cuprinse in normele
juridice edictate pentru incheierea valabila a actului.
2.Noţiune. Nulitatea este sancţiunea civilă care desfiinţează, cu caracter retroactiv,
efectele unui act juridic încheiat cu
încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter imperativ. Prin urmare, ori de câte ori se pune
problema nulităţii unui act juridic trebuie să ne raportăm la momentul încheierii unui act juridic.
Nulităţi absolute si nulităţi relative Criterii de clasificare in functie de interesul ocrotit:
1.Nulităţi absolute.Art. 1247(1) Sunt acelea care se impun datorită încălcării unor
dispoziţii legale care ocrotesc un interes precumpănitor public. Categoria nulităţilor absolute nu se
confundă cu aceea a nulităţilor totale, ceea ce înseamnă că pot exista nulităţi absolute şi totale, la fel
cum pot exista nulităţi absolute parţiale.
Principalele cazuri de nulitate absolută sunt: nerespectarea formei prevăzute de
lege, în cazul actelor solemne; încălcarea unei prohibiţii legale de a contracta care ocroteşte un
interes public; caracterul ilicit al cauzei sau obiectului actului juridic; lipsa consimţământului şi a
capacităţii de folosinţă, frauda la lege etc.
Regimul juridic. Nulitatea absolută se deosebeşte de cea relativă prin regimul
juridic diferit. Prin urmare între aceste două feluri de nulităţi nu există deosebiri de efecte, întrucât
şi una şi cealaltă desfiinţează retroactiv efectele actului juridic. Stabilirea regimului juridic al
nulităţii presupune a se da răspuns la următoarele întrebări: cine poate invoca nulitatea; dacă este
sau nu este prescriptibilă acţiunea în justiţie prin care se invocă nulitatea unui act; dacă poate fi
confirmat sau validat într-un alt mod actul sancţionat cu nulitate?. :
27
Îndreptăţirea de a invoca nulitatea absolută. Art 1247 alin (2), (3) nulitatea
absoluta poate sa fie invocata de catre orice persoana care are un interes legitim, chiar si din oficiu
de catre instanta sau procuror
Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută. Art 1249 alin (1) este
imprescriptibila; poate fi invocata oricand
Inadmisibilitatea confirmării actului nul absolut. Art 1247 alin (4). nu poate sa fie
acoperita prin confirmare Totodată, atât legislativ cât şi doctrinar şi jurisprudeţnial se pot semnala
cazuri în care un act juridic sancţionat cu nulitate absolută este validat prin îndeplinirea unei cerinţe
legale, ulterior încheierii lui. Este, de exemplu, cazul împlinirii vârstei matrimoniale, după ce
căsătoria a fost deja încheiată.
.
2.Nulităţi relative. Art. 1248(1) Sunt acelea care se impun datorită încălcării unor
dispoziţii legale cu caracter imperativ, prin care se ocroteşte un interes precumpănitor privat.
Categoria nulităţilor relative nu se confundă cu aceea a nulităţilor parţiale, deoarece pot exista
nulităţi relative totale, la fel cum pot exista nulităţi relative parţiale.
Principalele cazuri de nulitate relativă sunt: vicierea consimţământului; încheierea
actelor juridice cu nerespectarea regulilor privind reprezentarea incapabililor şi încuviinţarea actelor
celor cu capacitate restrânsă; nesocotirea unei prohibiţii de a contacta instituită în vederea protejării
unui interes personal, etc.
Regimul juridic se referă la aceleaşi trei aspecte.
Îndreptăţirea de a invoca nulitatea relativă. Art. 1248 alin(2) (3) nulitatea relativa poate
fi invocata doar de catre persoana al carui interes a fost vatamat. (Aşa, de exemplu, în cazul în care
anulabilitatea actului este determinată de vicierea consimţământului uneia dintre părţi, numai
această parte va fi în măsură să ceară anularea actului,)şi de către instanţa de judecată ,din oficiu
Acţiunea în nulitate relativă este prescriptibilă. Art 1249 alin (2) poate fi invocata
doar in interiorul termenelor de prescriptie extintiva
Actul sancţionat cu nulitate relativă poate fi confirmat. Art. 1247(1) poate fi
acoperita prin confirmare
Confirmarea se poate face de către persoana îndreptăţită să invoce nulitatea şi are ca efect
validarea actului, care nu mai poate fi atacat cu o acţiune în anulare. Întrucât confirmarea presupune
o manifestare de voinţă a celui care o face şi întrucât produce efecte juridice, respective
consolidează actul confirmat, ea este, la rândul ei, un act juridic. Ca atare, confirmarea trebuie să
întrunească cerinţele generale de valabilitate ale actelor juridice şi să fie făcută cu intenţia de a
confirma actul anulabil. Această intenţie se poate manifesta expres, prin întocmirea unui înscris
constatator al actului confirmativ, dar ea poate fi manifestată şi tacit şi poate rezulta din executarea
voluntară a actului juridic de către cel îndreptăţit să invoce nulitatea, după ce acesta a luat
cunoştinţă despre existenţa cauzei de nulitate. Ca act juridic, confirmarea prezintă următoarele
caractere: este un act unilateral, întrucât nu presupune şi acceptul celeilalte părţi a actului
confirmat; este un act abdicativ, întrucât cel care face confirmarea renunţă practic la dreptul de a
mai ataca actul; este un act consensual, întrucât nu se cere îndeplinirea vreunei condiţii speciale
de formă pentru valabilitatea sa; este un act declarativ întrucât îşi produce efectele de la data
încheierii actului confirmat şi nu de la data când confirmarea a fost făcută.
Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Efectele nulităţii. Efectele nulităţii sunt
aceleaşi, indiferent dacă ea este absolută sau relativă şi constau în suprimarea, de regulă,
retroactivă a efectelor actului juridic. Prin urmare: dacă actul nu a fost executat şi nulitatea este
invocată, acel act nu îşi va mai putea produce efectele; dacă efectele actului s-au produs, întrucât
prestaţiile părţilor sau a uneia dintre ele au fost executate, acestea se restituie; dacă părţile, în
temeiul drepturilor dobândite prin actul juridic nul sau anulabil, au încheiat, la rândul lor, acte
28
juridice şi au constituit anumite drepturi în favoarea terţilor, acestea se vor desfiinţa odată cu
desfiinţarea drepturilor părţilor.
Principiul retroactivităţii, carmuieste efectele nulităţii: actul nul sau anulabil să fie
privit şi tratat ca şi cum nu ar fi fost încheiat. Art. 1254 Din acest principiu decurg altele două şi
anume:
-principiul repunerii părţilor în starea anterioară (restitutio in integrum) Art. 1254
-principiul desfiinţării actelor subsecvente, actele încheiate cu terţii de către părţile
actului juridic nul. 1254
De la aceste principii se cunosc o seamă de excepţii. Astfel:
-în cazul actelor cu executare succesivă – care se execută printr-o prestaţie continuă
sau printr-un şir de prestaţii succesive -, nulitatea operează numai pentru viitor, efectele deja
produse nu se desfiinţează.
-în cazul în care partea obligată la restituirea unei prestaţii primite este de bună-
credinţă, ea este îndreptăţită să păstreze fructelor bunului pe care îl restituie– în temeiul Art.
948..
-dacă acela care este obligat la restituirea unui bun dobândit printr-un act juridic
nul, a încheiat cu terţii acte de conservare sau de administrare a bunului, ele nu se vor
desfiinţa fiindcă sunt profitabile acestuia, indiferent în posesia cui el se află.
29
PRESCRIPTIA EXTINCTIVA
Definitie. Art. 2500 Prescripţia extinctive e acea sanctiune de drept civil care consta in
stingerea dreptului la actiune in sens material daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Reglementarile prescriptiei extinctive. art. 2515.,,
prescripţia extinctivă este reglementată prin lege”
-Art 2501 sunt supuse PE actiunile ce au obiecte patrimoniale, daca legal nu se
dispune altfel
-Art 2502 sunt imprescriptibile cele care ocrotesc un interes public/ cele
nepatrimoniale;
-Art 2503 stingerea dreptului la acţiune pt un drept subiect principal se stinge pt
drepturile e accesorii;
-Art 2505 prescriptia nu impiedica recuperarea creantei;
-Art 2506 prescriptia nu opereaza de plin drept;
-Art 2512 poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge,personal/prin
reprezentanti;
-Art 2514 poate fi opusa si de codebitorii unei obligatii solidare;
-Art 2515 admite psibilitatea încheierii de convenţii privitoare la prescripţie, respectand
anumte condiţii/ limite Principiile prescriptiei extinctive
1. odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept subiectiv principal se stinge si
dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii, exceptand cazurile care prin lege se
dispune altfel;
2. in cazul in care debitorul este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune, se
stinge separat pentru fiecare dintre aceste prestatii;
Domeniul prescripţiei extinctive. Art 2516
1.Domeniul prescripţiei extinctive încadrul drepturilor de creanţă˝
precizează fapul că, de principiu, drepturile de creanţă( respectiv acele drepturi
subiective patrimoniale în virtutea cărora subiectul activ, denumit creditor, poate
pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva,)
sunt supuse prescripţiei extinctive Art2501. Nimeni neputând fi legat juridic nelimitat.
Astfel, deşi titularul dreptului subiectiv pierde, prin efectul prescripţiei extinctive,
posibilitatea de a obţine, prin constrângere, executarea obligaţiei corelative, el poate totuşi
să primească prestaţia dacă aceasta este executată voluntar de către debitor Art2501. Pe de
altă parte, debitorul care a executat obligaţia Art 2506 după ce dreptul la acţiune al
creditorului sa prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării
nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit. Amintim, cu titlu exemplificativ numai
câteva dintre aplicaţiile principiului prescriptibilităţii acţiunilor personale care ocrotesc
drepturile de creanţă : acţiunea oblică Art. 1.561., acţiunea revocatorie Art. 1.564, cererea
30
de executare a unui antecontract de vânzarecumpărare, cererea în restituirea îmbogăţirii
fără justă cauză, etc.
2.Domeniul prescripţiei extinctive în domeniul depturilor reale˝
-Art 2502 imprescriptibilităţii dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi
superficie.
-Art 2503 stingerea dreptului la acţiune pt un drept subiect principal se stinge pt
drepturile e accesorii; gajul, ipoteca,
-Art 2504 debitorul este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune se stinge
separat ( renta viageră regimul prescriptibilităţii acţiunilor prin
care se realizează protecţia acestora (acţiunea ipotecară, acţiunea
în revendicare a creditorului gajist), fiind în principiu subordonat prescriptibilităţii sau
imprescriptibilităţii drepturilor de creanţă principale. ,
3.Domeniul prescripţiei extinctive pentru drepturi subiective
nepatrimoniale: în cadrul drepturilor intelectuale˝, tratează problematica imprescriptibilităţii
dreptului la acţiune; în cadrul drepturilor personalităţii˝ consacră principiul
imprescriptibilităţii dreptului la acţiune privind drepturile personalităţii,
5.Probleme speciale privind domeniul prescripţiei extinctive cu toate că,
regula generală, aşa cum am putut observa în secţiunile precedente este cea a prescriptibilităţii
drepturilor reale şi a drepturilor de creanţă şi a imprescriptibilităţii drepturilor
personale nepatrimoniale, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare în ambele categorii
amintite. Astfel de situaţii sunt următoarele : situaţia libertăţilor sau a facultăţilor civile; apărarea
dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei; prescripţia extinctivă şi nulitatea actului
juridic civil; acţiunea în constatare; acţiunile mixte şi dualitatea de acţiuni; etc
TERMENUL GENERAL DE PRESCRIPTIE EXTINTIVA termenul general - se aplica
in toate situatiile in care legea nu prevede un alt termen. Termenul general de 3 ani Art. 2517, dar
instituie în acelaşi timp şi termene de 10 ani, de 2 ani, de 1 an. .
Termenul de prescripţie extinctivă reprezinta intervalul de timp
stabilit de lege înăuntrul căruia dreptul de acţiune în sens material trebuie exercitat sub sancţiunea
pierderii lui; acel termen care este aplicabil tuturor acţiunilor prescriptibile, chiar şi
acelora pentru care legea nu prevede un anumit termen şi ori de câte ori nuşi găseşte aplicarea
un termen special întrun anumit caz concret.
De lege lata, există destul de numeroase termene de prescripţie, instituite de legiuitor,
însă multe din ele sunt inutile, în condiţiile existenţei unui termen general de prescripţie de 3 ani
suficient de lung pentru a asigura o protecţie reală a intereselor aflate in divergenţă:
pe de o parte interesul titularului de a avea un timp suficient de lung pentru a acţiona în
mod efectiv, iar pe de altă parte, interesul celui în favoarea căruia curge prescripţia de a nu
fi expus un timp prea îndelungat unor pretenţii socotite de el ca nefondate ori demult uitate,
TERMENELE SPECIALE DE PRESCRIPTIE EXTINTIVATermenele
speciale de prescripţie extinctivă sunt acele termene stabilite pentru anumite categorii de acţiuni
sau numai pentru anumite
acţiuni care derogă de la termenele generale.Termenele speciale (Art.2518–2521NCC–
termene speciale)
Termenul de prescripţie de 10 ani. Art. 2.518.
1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui
termen de prescripţie;
2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de
barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor
sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
31
3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Termenul de prescripţie de 2 ani Art. 2519 1.dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare
2.dreptul la acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile
prestate în baza contractului de intermediere.
Termenul de prescripţie de un an. Cazuri: Art. 2520 1. profesioniştilor din
alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;2. profesorilor,
institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;3. medicilor,
moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente; 4. vânzătorilor cu
amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate;5. meşteşugarilor şi artizanilor,
pentru plata muncii lor;6. avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor.
Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a
împăcării părţilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de
prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate;7. notarilor publici şi executorilor
judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor.
Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;8. inginerilor,
arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin.
Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.(2) În toate cazurile,
continuarea lecţiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe prescripţia pentru
sumele scadente; Art. 2521(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la
acţiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a
mai avut loc.(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea unui
termen de un an şi dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru,
aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.(3) În cazul prevăzut la alin. (2),
termenul de prescripţie este de 3 ani, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi
executat succesiv sau, după caz, combinat, cu acelaşi mijloc de transport sau cu mijloace de
transport diferite.
Ipoteze privind inceputul prescripţiei extinctive.
Regula generala Art. 2523 privind începutul prescripţiei extinctive, având ca
obiect dreptul la acţiune, şi anume aceea că prescripţia începe să curgă la data naşterii
dreptului material la acţiune. Această regulă (generală) îşi găseşte aplicarea practică ori de câte ori
nu se aplică o regulă specială, stabilită pentru un anumit caz particular..
Regulile speciale vor trebui aplicate, însă numai situaţiilor pentru care acestea au
fost instituite, nefiind permisă extinderea aplicării lor şi la alte cazuri.
Trebuie reţinută următoarea enumerare a situaţiilor care constituie reguli
speciale privind începutul prescripţiei extinctive:
-Art. 2524 pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă,
prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii ori realizării condiţiei.
-Art 2528 în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în
cazurile asimilitate, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia
să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenulu prevăzut de lege
-Art. 2529 prescripţia acţiunii în declararea nulităţii relative începe să curgă din
momente diferite, în funcţie de cauza de nulitate relativă
-Art. 2530 prescripţia dreptului la acţiune privind viciile aparente şi viciile ascunse ale
unui lucru, ale unei lucrări ori ale unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii
viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii
-Art. 2531; şi alte situaţii speciale.
32
Suspendarea prescripţiei extinctive.
-Art. 2532 suspendarea intervine in anumite cazuri prevazute de lege si opreste curgerea
termenului; Face vorbire despre instituţia suspendării prescripţiei, fiind definită ca: acea
modificare a cursului prescripţiei care constă în oprirea, de drept, a curgerii
termenului de prescripţie pe timpul cât durează situaţiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în
imposibilitate de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune. Instituţia analizată – suspendarea
prescripţiei extinctive
-Art. 2534 efectele suspendarii(1) dupa incetarea cauzei de suspendare prescriptia isi
reia cursul urmand sa se socoteasca la termeni si intervalul de timp scurs inainte de ivirea
cauzei de suspendare. -Art.2534(2) instituie un efect special al suspendării prescripţiei extinctive în sensul în
care prescripţia nu se va îndeplini totuşi înainte de expirarea
unui termen de 6 luni, socotit de la data încetării cauzei de suspendare, cu
excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen
de 1 lună de la suspendare
-Art.2535 reglementează instituţia beneficiul suspendarii-poate fi invocata numai de
partea care a fost impiedecata sa faca acte de intrerupere(la intrerupere, prescriptia e luata de la
inceput)
-Art. 2536 extinderea efectului- Suspendarea prescripţiei faţă de debitorul principal ori
faţă de fideiusor produce efecte în privinţa amândurora).
-Art. 2532 NCC cauze de suspendare. Cazurile generale de suspendare a prescripţiei
Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:1. între soţi, cât timp
durează căsătoria şi nu sunt separaţi în fapt; 2. între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi
reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate; 3. între orice
persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează
bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat
şi socotelile nu au fost date şi aprobate; 4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de
cazurile în care există o dispoziţie legală contrară; 5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde
creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia; 8. în cazul în care titularul dreptului sau
cel care l-a încălcat face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de
mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate
pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului; 9. în cazul în care cel împotriva căruia
curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de
întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu
constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de
expirarea termenului de prescripţie;10. în alte cazuri prevăzute de lege.pct.Alături
de cazurile de suspendare deja cunoscute şi devenite astfel tradiţionale, NCC consacră şi
alte cazuri, a căror utilitate practică este incontestabilă. Este vorba mai ales
de ipoteza negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor
dintre părţi (Art. 2532 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale
amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni
înainte de expirarea termenului de prescripţie); ori aceea a unei proceduri prealabile legale
ori administrative în vederea soluţionării pe cale extrajudiciară a litigiului (art.2532 pct.7 în
cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să
folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de
împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul
33
acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau
contract nu s-a stabilit un alt termen;)
Întreruperea prescripţiei extinctive stabileşte că întreruperea
prescripţiei extinctive reprezintă acea modificare a cursului prescripţiei care constă în
ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unei cauze întreruptive şi începerea unei
prescripţii extinctive noi. Intreruperea prescriptiei extinctive=Acea cauza modificatoare a cursului
prescriptiei extinctive care sterge prescriptia inceputa inainte de aparitia cauzei de intrerupere;
Art. 2537 Cazurile de întrerupere a prescripţiei Prescripţia se întrerupe: printr-un
act voluntar de executare sau prin recunoasterea in orice alt mod a dreptului a carui actiune se
prescrie, recunoastere facuta de catre cel in folosul caruia curge prescriptia; prin introducerea unei
cereri de chemare in judecata;prin constituirea ca parte civila in faza de urmarire penala sau in
fata instantei; prin orice alt act prin care cel in folosul caruia curge prescriptia este pus in
intarziere; în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 2539Cererea de chemare în judecată sau de arbitrare. (1) În cazurile prevăzute
la Art. 2537 pct. 2 şi 3, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ
de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de
formă.(2)Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea a renunţat la ea, nici dacă
cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă; în termen de
6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o
nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea(3)Prescripţia nu este întreruptă
nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea
termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul
de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o
nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepţia autorităţii de
lucru judecat.(4)Dispoziţiile prezentului articol se aplică,în mod corespunzător şi atunci când
prescripţia a fost).
Amintim totodată că în prezent Codul de procedură civilă reglementează
întreruperea prescripţiei dreptului de a începe executarea silită. Întreruperea prescripţiei
este justificată de împrejurări legate de încetarea stării de pasivitate a titularului dreptului
la acţiune şi încetarea debitorului de a se împotrivi executării obligaţiei sale.
Aceste două premize fac ca prescripţia extinctivă să nu mai producă efecte.
Repunerea în termenul de prescripţie”Repunerea în termen reprezintă beneficiul
acordat de lege titularului dreptului la acţiune care, din motive temeinice, nu a putut
declanşa acţiunea înăuntrul termenului de prescripţie, astfel că organul de
jurisdicţie este îndreptăţii să soluţioneze, în fond, cererea de chemare in judecată, deşi
a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie.
Astfel, repunerea în termen reprezintă un beneficiu, dar în acelaşi
timp constituie şi o piedică în calea producerii efectelor prescripţiei. Ea conferă prescripţiei un
caracter real, adică de a nu produce efect sancţionator ori de câte ori titularul
dreptului la acţiune nu este în culpă.
Instituţia repunerii în termen fost menţinută de NCC ( Art. 2522 Repunerea în
termenul de prescripţie(1) se acorda doar pentru motive temeinice.(2) solicitarea trebuie sa fie
facuta in temen de 30 de zile de la data la care persoana a cunoascut sau trebuia sa cunoasca
incetare motivelor care au determinat depasirea termenului de prescriptie)
suprimânduse doar dreptul organului de jurisdicţie de a dispune repunerea în termen din oficiu.
34
Spre deosebire de cauzele de suspendare şi de întrerupere ale prescripţiei extinctive,
care sunt indicate expres şi limitativ de lege,cauzele de repunere în termen nu sunt menţionate
de lege fiind lăsate la libera apreciere
a organului de jurisdicţie căruia i se solicită sau care dispune din oficiu repunerea în
termen. Această libertate apare însă îngrădită prin folosirea de către textul legal a calificării
„temeinice” raportată la noţiunea de „cauze justificative”,
menite să restrângă sfera de aplicare a instituţiei şi să atragă atenţia asupra caracterului ei
excepţional.
35
Bibliografie obligatorie:
• Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generala.Persoanele, Editura: Hamangiu,2016
• Luiza-Cristina Gavrilescu, Drept civil. Partea generala, Editura Universul Juridic, 2015
Bibliografie facultativa:
• Petrica Trusca, Andrada Mihaela Trusca, Drept civil. Partea generala, Editura Universul Juridic,
2015
• Munteanu Cornelia, Ungureanu Ovidiu, Drept civil. Persoanele-in reglementarea noului Cod
civil, Editia a 2-a revazuta si adaugita, Editura. Hamangiu, 2012
• Titus Prescure, Roxana Matefi, Drept civil. Partea generala.Persoanele, Editura: Hamangiu,2012
• Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu, Institutii de drept civil in reglementarea noului Cod civil.
Partea generala, drepturi reale, obligatii, contracte, succesiuni, Editura Hamangiu, 2012
• Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala. Conform Noului
Cod Civil-ED 2-a, Editura. Hamangiu, 2012
• Reghini Ionel, Serban Diaconeescu, Paul Vasilescu, Introducere in dreptul civil, Editura.
Hamangiu,2013
Top Related