Un trăitor de poveşti Un trăitor de poveşti incredibileincredibile
MARCEL PETRIŞORMARCEL PETRIŞOR
Profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Ocişor (în inima Ardealului, între Ţebea şi Hălmagiu, nu departe de Vaţa, locul de obârşie al legendarului Arsenie Boca), din părinţi învăţători (Aurel şi Melania) şi bunici şi străbunici preoţi. Proza sa de mai tîrziu va ambiţiona să reconstruiască estetic această lume a copilăriei, devenită icoană a paradisului pierdut. De la Serile-n sat la Ocişor ( povestiri – pline de pitoresc, dar şi de fior metafizic – cu care a debutat în 1971), trecînd prin Temeri (1985) sau Căruţa cu scînduri (1990), pînă la Strigoii Ocişorului (2005), s-a articulat un univers românesc complex, populat cu personaje adeseori fascinante, în care un loc deosebit revine romanului Temeri – frescă a satului românesc tradiţional "de pe Crişuri", dar şi roman de familie, ţesut în jurul personajului de forţă epopeică al Ruzaliei, năprasnica preoteasă, "stăpîna Ocişorului" de odinioară,,nimeni alta decât bunica autorului).
După studiile liceale de la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la
Filosofie, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de
masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul vestitului poet al
lui "Pătru Opincă" şi al "Româniilor de dincolo de mîine" –, pe care noul
regim îl socotea "duşmanul poporului"). Smuls peste noapte din Clujul
visurilor juvenile, este târât prin Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din
nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud. Între noiembrie 1955 şi
noiembrie 1956 are parte doar de un an de libertate chinuită, după care
este rearestat sub acuzaţia de a fi participat la un "complot studenţesc",
pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali
condamnaţi la moarte, a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate
până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou tur al
groazei pe la Interne-Malmaison-Uranus-Jilava-Aiud (amănunte ale
biografiei sale de deţinut politic se află împrăştiate în volumele de
memorii, unde autorul "se ascunde" sub numele personajului Mircea
Petre).
O nouă mărturie în procesul comunismului: scriitorul Marcel Petrişor a primit pedeapsa capitală pentru că
s-a solidarizat cu mişcarea anticomunistă din Ungaria.
Prietenii plătite cu 13 ani de gherlă
În primÎn primăăvara lui vara lui 1957, la numai 27 1957, la numai 27 de ani, Marcel de ani, Marcel PetriPetrişşor credea cor credea căă i i s-a sfârs-a sfârşşit viait viaţţa. a. Fusese condamnat Fusese condamnat la moarte pentru la moarte pentru acacţţiuni împotriva iuni împotriva regimului comunist. regimului comunist. AstAstăăzi, are puterea zi, are puterea ssăă râd râdăă de tragedia de tragedia prin care a trecut. prin care a trecut.
Arestat pentru Petre Ţuţea
La Aiud, în anii ‘60, Marcel Petrişor l-a cunoscut pe Petre Ţuţea, cel care prin discursul său l-a înmuiat până şi pe temutul torţionar Gheorghe Crăciun, directorul închisorii. "Crăciun îl lăsa uneori pe nea Petrache Ţuţea să ne ţină câte o prelegere. Era atât de spumos şi erudit, încât îl ascultam vrăjiţi şi noi, şi gardienii, chiar dacă erau mulţi care nu întelegeau nimic." S-au împrietenit, iar Petrişor i-a rămas discipol fidel până la mormânt. Păstrează de la el şi acum, printre altele, o fotografie rarisimă.
Petre Petre ŢŢuuţţea ea şşi Emil Cioran, i Emil Cioran, îîn 1938.n 1938.
Din pricina relaţiei sale cu Ţuţea, Marcel Petrişor a mai fost arestat de două ori, în anul 1968 - când i s-a confiscat o primă versiune a cărţii de memorii "Fortul 13", scrisă în limba germană - şi în primăvara lui 1989. "În 1989 am stat o zi la Securitate. Ne-au ridicat pe toţi cei care mergeam mai des la Ţuţea acasă. Au fost anchetaţi atunci si Marian Munteanu, viitor lider al studenţilor, şi alţi câţiva colegi ai lui." Au fost eliberaţi însă repede, pentru că Securitatea a văzut că nu sunt periculoşi.
În centrul lumii, la OciÎn centrul lumii, la Ocişşoror
Satul este în patrimoniul nostru mitic şi mistic. Misterul creştin s-a grefat pe mitul antic, dublându-şşi forţa de impact cultural. Ţăranii de până acum câteva zeci de ani trăiau într-o poveste continuă. Satul era o lume paralelă, magică, în care nu te-ai fi mirat să-l întalneşşti aievea pe Dumnezeu. La Ocişşor, în satul meu, este încă vie istoria despre cum a fost hrănit Zeus de o capră neagră în munţii aceia, care, de fapt, ar fi Olimpul. Pe de altă parte, sunt la fel de proaspete poveşştile cu Dumnezeu care se plimba prin sat cu Sfântul Petru şşi făceau minuni.Le-am auzit de copil şşi mi-au rămas în minte, făcându-mă să înteleg că m-am născut într-un loc aparte. De fapt, misterul satului creşte chiar din oamenii săi.
“Când eram în beciurile Ministerului de Interne, în anchetă, nu ştiam când e noapte sau zi, iar interogatoriile, lipsa de somn, spaimele mă aduceau în pragul nebuniei. Atunci am fost obligat sa mă sondez, să-mi găsesc reazem în trecutul meu, în ceea ce trăisem. Copilăria mi-a oferit acest sprijin. Îmi reveneau întotdeauna în minte imagini şi întâmplări din copilărie, care mă calmau şi-mi dădeau o stare de bine. Cu cât simţeam mai aproape moartea, cu atât amintirile din copilărie îmi deveneau mai pregnante, mai limpezi, si în ele desluseam întelesul mistic si mitic. Iar unele peisaje pe care le văzusem îmi erau loc de odihnă pentru suflet, mă legănau ca braţele mamei.”
Cu Demostene Andronescu, pe prispa casei părinteşti de la Ocişor
La OciLa Ocişşor în gror în grăădina casei pdina casei păărinterinteşşti cu ti cu scriitorul Demostene Andronescuscriitorul Demostene Andronescu
Ne trebuie o noua elitNe trebuie o noua elităă. Demofil. Demofilăă, nu democrat, nu democratăă" !" !
Responsabilitatea este cu atât mai mare cu cât şi oamenii se cred mai mari. Numai că "mari şi mulţi or fi fost ei cândva, dar puţini şi mici au rămas". Nu numai din pricina regimului comunist, ci şi din pricina regimurilor anterioare. Aşa că fiecare, proporţional cu dimensiunile sale, trebuie să se achite de răspunderile sale. Dacă nu cu mai mult, măcar mărturisind şi visând în continuare despre ce ar fi fost să fie dacă…….
• Serile-n sat la Ocişor (povestiri), Ed. Albatros, Bucureşti, 1971. • Curente estetice contemporane, Ed. Univers, Bucureşti, 1972. • Grünewald (album), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972 (ed. a II-a: 1985). • La Rochefoucauld. Aventura orgoliului, Ed. Albatros (Col. "Contemporanul
nostru"), Bucureşti, 1973. • Măreasa (roman), Ed. Albatros, Bucureşti, 1975. • Călătorie spre Soare-Răsare, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1976. • Crişan (roman), Ed. Albatros, Bucureşti, 1977. • Vitralii (eseuri), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1978. • Temeri (roman), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985. • Căruţa cu scânduri (roman), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1990. • Fortul 13. Convorbiri din detenţie, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991. • Secretul Fortului 13. Reeducări şi execuţii, Ed. Timpul, Iaşi, 1995. • N. V. Gogol şi paradoxurile literaturii moderne, Institutul European (Col.
"Eseuri de ieri şi de azi"), Iaşi, 1996. • La capăt de drum, Institutul European, Iaşi, 1997. • Drumuri întortocheate. Jurnal de călătorie în Asia, Europa şi America de
Nord, Ed. Junimea, Iaşi, 2001. • Cei din Aciua (roman), Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2004. • Strigoii Ocişorului. Povestiri, Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2005. • Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarasi- Editura Vremea,2008
VOLUME PUBLICATE DE MARCEL PETRIŞOR
Bacău 1995 - Marcel Petrişşor si Claudiu Târziu
La Dunăre, în septembrie 2006 cu parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
(foto: Lucian D. Popescu)
• Marcel Petrişor şi Părintele Calciu: o prietenie devenită legendară
Marcel Petrişor şi Părintele Calciu: o prietenie devenită legendară
În atelierul de pictură al Mănăstirii Diaconeşti
Înconjurat de– Înconjurat de– J. Iamandi și și Demostene Andronescu, la parastasul de 3 ani al , la parastasul de 3 ani al Părintelui Gheorghe CalciuPărintelui Gheorghe Calciu
De la stînga: Cassian Maria Spiridon, preşedintele USR De la stînga: Cassian Maria Spiridon, preşedintele USR Iaşi, Marcel Petrişor, arhim. Nichifor Horia, pr. Dumitru Iaşi, Marcel Petrişor, arhim. Nichifor Horia, pr. Dumitru MerticaruMerticaru
Sub semnul lui Eminescu
Zilele revistei “Convorbiri literare”
Aprilie 2010
Premiul de Excelenţă: Marcel Petrişor
Marcel Petrisor şi-a îndeplinit visul de a ridica o nouă biserică la Ocişor,pe fundaţiile existente, deja făcute de
bunicul lui.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Petri%C5%9For
http://www.formula-as.ro/2008/838/lumea-romaneasca-24/un-traitor- de-povesti-de-povesti-incredibile-marcel-petrisor-10244incredibile-marcel-petrisor-10244
http://atelier.liternet.ro/articol/6207/Marcel-Petrisor/Trecute-vieti-de-domni-de-robi-si-de-tovarasi.html
http://www.rostonline.org/rost/apr2007/petrisor-jilava.shtml
http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_1_5_4.php
http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/04/marcel-petrisor-la-80-de-ani.html
http://http://trandafirescu.wordpress.com/2010/04/12/profesorul-si-scriitorul-marcel-petrisor-la-varsta-de-80-de-ani/
Top Related