Universitatea din Bucureşti
Facultatea de Geografie
Evaluarea susceptibilităţii la alunecări de
teren în zona dintre Comarnic, Sinaia şi
Moroeni prin analiză bivariată
Studenţi: Balhui Claudia
Cinpoiaşu Emanuela
Constantin Cristina
Deaconescu Marius
Gherasim Ioana
Grupa: 407
Anul de studiu: Anul I Master
Profesor Coordonator: Prof. Dr. Iuliana Armaş
Bucureşti, 2012
1
Cuprins
I. Introducere ……………………………………………………………. 2
II. Obiectiv ………………………………………………………………... 3
1. Analiza bivariată ………………………………………………………. 3
2. Descrierea arealului analizat …………………………………………... 4
III. Metodologie ……………………………………………………………. 5
1. Baze de date ……………………………………………………………. 5
2. Etape de lucru …………………………………………………………... 5
a) Digitizarea curbelor de nivel şi alunecărilor de teren ………………. 6
b) Generarea Modelului Digital al Terenului ………………………….. 7
c) Realizarea hărţii pantelor şi orientării versanţilor …………………... 8
d) Analiza alunecărilor de teren ……………………………………… 10
e) Interpolarea dintre harta alunecărilor şi harta pantelor ……………. 10
f) Realizarea hărţii susceptibilităţii la alunecări de teren …………….. 11
IV. Analize şi rezultate …………………………………………………... 14
1. Harta pantelor …………………………………………………………. 14
2. Harta expoziţiei versanţilor …………………………………………… 16
3. Harta susceptibilităţii la alunecări de teren …………………………… 18
4. Graficul ratei de succes ……………………………………………….. 20
V. Discuţii ………………………………………………………………... 21
Contribuţii la realizarea proiectului ………………………………………. 22
Concluzii ……………………………………………………………… 23
Bibliografie …………………………………………………………… 24
2
I. Introducere
În ultimele decenii importanţa geomorfologiei aplicate a crescut în relevanţă pe
măsură ce a sporit implicarea umană în modificarea peisajelor naturale, omul
transformându-se în factor major de impact asupra mediului. Stabilirea
susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren, în special în zonele urbane
aglomerate, reprezintă un demers de stringentă necesitate.
Cunoaşterea potenţialului şi a probabilităţii la alunecare a versanţilor este utilă
atât pentru elaborarea strategiilor de ameliorare, protecţie şi utilizare durabilă a
terenurilor degradate cât şi pentru întocmirea studiilor de prefezabilitate.
Metodele simple de identificare a claselor de susceptibilitate la alunecare, a
probabilităţilor de afectare a unităţilor manageriale, precum şi analiza calitativă a
acestora (produsul dintre nivelul de gravitate şi cel de probabilitate), nu sunt
totdeauna suficiente şi ca atare este necesară utilizarea evaluărilor detaliate.
În cercetările geomorfologice, analiza datelor nu se rezumă, de obicei, doar la
considerarea separată a variabilelor. Un obiectiv important îl reprezintă măsurarea
gradului de asociere a două variabile sub aspectul intensităţii, direcţiei şi al
semnificaţiei statistice. Acest lucru se realizează cu ajutorul unor metode cum sunt:
coeficientul de contingenţă, coeficientul de corelaţie a rangurilor al lui Spearman,
coeficientul lui Goodman şi al lui Kruskal, coeficientul de corelaţie al lui Pearson,
coeficientul de elasticitate, analiza bivariată a variaţiei, regresia simplă, analiza
bazată pe testul neparametric χ², testul probabilităţii exacte a lui Fisher, testul U,
testul neparametric McNemar, testul Student, testul Fisher.
Până la utilizarea calculatoarelor electronice, metodele de analiză bivariată,
respectiv, metodele cu ajutorul cărora se pot cerceta legăturile de asociere care
există între două variabile, cum sunt cele prezentate mai sus, au reprezentat
modalitatea principală de analiză.
Declansarea proceselor de versant stă sub semnul factorilor extrinseci (de cele
mai multe ori de procese erozivo-denudaţionale sau activităţi antropice) si
intrinseci (presiuni interstiţiale după ploi de lungă durată si în cantităţi suficiente;
perturbări ale cuverturii de depozite superficiale; schimbări survenite în
proprietăţile fizico-mecanice ale depozitelor remodelate).
3
II. Obiectiv
Obiectivul acestui studiu este evidenţierea susceptibilităţii la alunecări de teren
în zona dintre localităţile Comarnic, Sinaia şi Moroeni (foaia topografică L-35-
100-A-a) în funcţie de geodeclivitate şi orientarea versanţilor.
1. Analiza bivariată
Analiza bivariată a datelor presupune măsurarea gradului de asociere a două
variabile sub aspectul: directiei (naturii), intensitatii şi semnificaţiei statistice.
Analiza bivariată este una dintre cele mai simple forme de analiză cantitativă
(statistică). Aceasta implică analizarea a doua variabile (de obicei denumite X şi Y)
cu scopul de a determina relaţia empirică dintre acestea. Cu alte cuvinte, pentru a
vedea dacă variabilele sunt legate una de cealaltă. De obicei se măsoară cum cele
două variabile se modifică simultan.
Analiza bivariată poate fi utilă în testarea simplelor ipoteze de asociere şi
cauzalitate – verificând în ce măsură devine mai uşoară cunoaşterea şi predicţia
unei valori pentru variabila dependentă dacă ştim valoarea unui caz din variabila
independentă.
Analiza bivariată poate fi in contrast cu analiza univariată în care este analizată
o singură variabilă, iar scopul este descriptiv. Analiza descriptivă a două variabile
poate fi uneori văzută ca o formă simpla de analiză bivariată (sau o analiză
univariată extinsă la două variabile). Punctul major de diferenţiere intre analiza
univariată şi bivariată este faptul că scopul analizei bivariate merge dincolo de
simpla descriere: reprezintă analiza relaţiilor dintre cele două variabile.
Tipurile de analiză potrivite anumitor perechi de variabile variază în
concordanţă cu nivelul de masurare a variabilelor de interes (nominal/categorie,
ordinal, interval/raport).
Analiza bivariată este o variantă simplă a analizei multivariate (unde sunt
analizate simultan relaţii multiple între mai multe variabile).
Formele comune de analiză bivariată implică realizarea unui tabel procentual şi
un grafic sau o reprezentare cu coeficientul de corelaţie dintre cele două variabile.
În analizele geomorfologice se adaugă un element, şi anume harta (în cazul de
faţă, harta susceptibilităţii la alunecări de teren).
În acest studiu am utilizat variabilele pantă şi expoziţie exprimate în grade
(variabile ordinale).
4
2. Descrierea arealului analizat
Zona investigată este situată în partea centrală a României, estul Carpaţilor
Meridionali.
Ca unităţi de relief întâlnim:
- Muntele Gurguiatu (cea mai mare parte a arealului) în partea centrala, sudică
şi sud-vestică.
- Munţii Baiu (a doua unitate ca suprafaţă) în partea de nord-est şi est.
- Masivul Bucegi în partea vestică şi nord-vestică.
- Depresiunea Sinaia în partea de nord.
- Dealul Talei în partea de sud-est.
Muntele Gurguiatu este despărţit de Masivul Bucegi prin părâul Ialomocioara şi
părâul Neagu.
Munţii Baiu sunt despărţiţi de Muntele Gurguiatu şi Depresiunea Sinaia prin
râul Prahova.
Muntele Gurguiatu este situat în sud-estul Grupei Bucegi, din care face parte.
Cuprinde peste 65% din arealul studiat. Are o altitudine maximă de 1337,4 m,
dealuri domoale, dar văi relativ înguste, fiind alcătuit din fliş cretacic şi paleogen,
specific Carpaţilor de Curbură.
Masivul Bucegi, surprins în partea de vest a arealului studiat, are o altitudine
maxima de 1383 m pe teritoriul analizat, şi are un caracter complex. Este alcătuit
predominant din conglomerate şi fliş cretacic, dar şi calcare. Relieful este
accidentat, specific conglomeratelor.
Munţii Baiu, situaţi în partea de nord-est a arealului, fac parte din Carpaţii de
Curbură, au o altitudine maximă de 1660,3 m în Vârful Mierlei şi sunt alcătuiţi
predominant din fliş cretacic.
Depresiunea Sinaia este o depresiune intramontană care desparte Munţii Bucegi
de Munţii Baiului.
Râul Prahova curge pe direcţia NV-SE şi este considerat limita dintre Carpaţii
Merdionali şi Carpaţii de Curbură.
Aşezările sunt puţine datorită reliefului accidentat, versanţi abrupţi, interfluvii
ascuţite. Singurele aşezări se află în partea de nord (sudul oraşului Sinaia) şi est
(satul Posada), unde patura sedimentară a permis dezvoltarea acestora către
versanţi.
5
III. Metodologie
1. Baze de date
Pentru realizarea acestui studiu s-au utilizat următoarele baze:
- Harta cartografică la scara 1:25000, Ediţia 1977-1985, foaia L-35-100-A-a.
- Ortofotoplan la scara 1:5000, rezoluţie 0,5 m, Ediţia 2008.
2. Etape de lucru
Realizarea hărţii susceptibilităţii la alunecări presupune mai multe etape de
lucru prezentate în schema de mai jos:
Curbe de nivel landslide_id
DEM
DX DY
Harta Expoziţiei Harta Pantelor
Slopeact
Weight Weight
Susceptibilitate
6
a) Digitizarea curbelor de nivel şi alunecărilor de teren
Curbele de nivel şi alunecările de teren au fost digitizate în programul Global
Mapper, exportate ca fişiere shapefile şi importate în Ilwis cu comanda File >
Import > Map sub numele de curbe_de_nivel, respectiv landslide_id.
Curbele de nivel au fost digitizate de pe harta topografică în programul Global
Mapper utilizând unealta Create New Line Feature rezultând o baza vectorială de
tip linie cu echidistanţa de 5 metri. (Fig. 1)
Fig. 1. Digitizarea curbelor de nivel în Global Mapper
Alunecările de teren au fost identificate şi digitizate pe ortofotoplan în Global
Mapper utilizând unealta Create New Area Feature rezultând o bază de tip poligon
(Fig. 2). În tabelul de atribute am creat două coloane de tip text: Activity în care
am introdus “a” pentru alunecări active, “r” pentru alunecări reactivate şi “s”
pentru râpe de desprindere şi coloana Part în care am introdus doar “r” şi “s”.
7
Fig. 2. Digitizarea alunecărilor de teren în Global Mapper
b) Generarea Modelului Digital al Terenului (DEM)
Modelul digital al terenului se realizează prin comanda Contour Interpolation
(click dreapta pe harta curbe_de_nivel) rezultând un raster cu valori ale altitudinii
(Fig. 3) pe baza căruia se vor genera ulterior harta pantelor şi harta orientării
versanţilor.
8
Fig. 3. Modelul Digital al Terenului (DEM)
c) Realizarea hărţii pantelor şi orientării versanţilor
Realizarea celor două hărţi necesită aplicarea unor filtre Modelul Digital al
Terenului (DX şi DY) prin comanda: click dreapta de DEM > Image processing >
Filter, rezultând două imagini raster: DFDX, respectiv DFDY.
Harta pantelor se calculează în grade utilizând formula:
SLOPEDEG=RADDEG(ATAN(HYP(DX,DY)/PIXSIZE(DEM)))
Harta orientării versanţilor se calculează in grade utilizând formula:
ASPECTD=RADDEG(ATAN2(DX,DY)+PI)
Rezultă harta pantelor şi harta orientării versanţilor neclasificate (Fig. 4 şi 5).
Pentru a le clasifica am creat un nou domeniu în care am introdus clasele de pantă,
respectiv orientare (în grade) pe care l-am aplicat celor două hărţi prin comanda:
Operations > Image processing > Slicing.
9
Fig. 4. Harta pantelor neclasificată
Fig. 5. Harta expoziţiei versanţilor neclasificată
10
d) Analiza alunecărilor de teren
Am verificat dacă tabelul de atribute al fişierului landslide_id conţine cele două
coloane Part şi Activity apoi am executat urmărtoarea formulă:
Active1:=iff(((Activity="a")or(Activity="r")and(Part="s")),1,0)
Am generat o nouă coloană Active1 cu valori 1 pentru alunecări şi 0 pentru râpe
de desprindere.
Am creat un atribut map cu acelaşi nume prin comanda: click dreapta pe
landslide_id > vector operations > attribute map.
Am transformat fişierul în raster prin comanda Polygon to raster apoi am
executat formula: Active:=iff(isundef(Active1),0,Active1).
e) Interpolarea dintre harta alunecărilor de teren şi harta pantelor
Combinarea hărţii parametru (Active) cu harta pantelor s-a realizat prin
comanda Operations > Raster operations > Cross rezultând tabelul Actslope în care
am realizat mai multe operaţii:
- Crearea unei noi coloane doar cu suprafaţa cu alunecări prin formula:
AreaAct=iff(Active = 1,area,0)
- Calcularea suprafeţei totale pentru fiecare interval de pantă: Columns >
Aggregation > Coloana: Area, Funcţia: Sum, Output: Areasloptot.
- Calcularea suprafeţei cu alunecări active pentru fiecare interval de pante:
Columns > Aggregation > Coloana: Areaact, Funcţia: Sum, Output:
Areaslopeact.
- Calcularea suprafeţei totale din cadrul hărţii: Columns > Aggregation >
Coloana: Area, Funcţia: Sum, Output: Areamaptot.
- Calcularea suprafeţei totale afectată de alunecări la nivelul hărţii: Columns >
Aggregation > Coloana: Areaact, Funcţia: Sum, Output: Areamapact.
- Calcularea densităţii alunecărilor pe intervale (clase) formula:
Densclas=Areaslopeact/Areasloptot
- Calcularea densităţii alunecărilor pe întreaga hartă cu formula:
Densmap=Areamapact/Areamaptot
Am creat un nou tabel Slope_CL prin comanda File > Create > Table în care
am efectuat următoarele operţii:
- Calcularea suprafeţei totale pentru fiecare interval de pantă: Columns > Join
> tabel: Actslope, coloana: Area, funcţia: Sum, Output: Areasloptot.
11
- Calcularea suprafeţei cu alunecări active din cadrul fiecărui interval de
pantă: Columns > Join > tabel: Actslope, coloana: Areaact, funcţia: Sum,
Output: Areaslopact.
- Calcularea densităţii alunecărilor pentru fiecare interval de pante cu formula:
Densclas:=Areaslopact/Areasloptot.
- Modificarea claselor cu densitatea 0 prin formula:
Dclas:=iff(Densclas=0,0.0001,Densclas).
- Calcularea ponderei importanţei cu formula: Weight:=ln(Dclas/0.0152).
f) Realizarea hărţii susceptibilităţii la alunecări de teren
Pentru realizarea acesteia am utilizat un script pentru automatizarea operaţiilor
efectuate pe harta pantelor şi harta orientării clasificate. Am creat scriptul prin
comanda File > Create > Script pe care l-am denumit weights.
Am rulat scriptul prin formula: RUN weights aspectCL pentru harta orientării şi
RUN weights slopeCL pentru harta pantelor. Au rezultat două hărţi: activeslopecl şi
activeaspectcl (Fig. 6 şi 7) pe care le-am adunat pentru a realiza harta
susceptibilităţii neclasificate (Fig. 8) prin formula:
Weight:=activeaspectcl+activeslopecl.
Clasificarea hărţii susceptibilităţii la alunecări s-a realizat prin crearea unui nou
domeniu (File > Create > Domain) pe care l-am numit susceptibility în care am
introdus clasele următoare: Susceptiblitate scăzută - valoarea -1, Susceptibilitate
medie - valoarea 0.5, Susuceptibilitate Ridicată - valoarea 2 rezultând Harta
susceptibilităţii la alunecări de teren clasificată.
În final am calculat rata de succes care arată puterea de predicţie a hărţii.
Aceasta s-a realizat tot cu ajutorul unui script pe care l-am numit success şi pe care
l-am rural cu furmula: RUN success weight. A rezultat un nou fişier Activeweight.
Graficul cu valori s-a creat prin comanda: click dreapta pe activeweight > Create
Graph şi am ales procentul de alunecări şi suprafaţa totală a hărţii.
12
Fig. 6. Harta pantelor după rularea scriptului weights
Fig. 7. Harta expoziţiei după rularea scriptului weights
13
Fig. 8. Harta susceptibilităţii la alunecări de teren neclasificată
14
IV. Analize şi rezultate
1. Harta pantelor
Harta pantelor a fost clasificată în 6 clase de pantă: 0-10°, 10-20°, 20-30°, 30-
40°, 40-50°, 50-60° (Fig. 4).
Zonele cu pantă redusa (sub 10°) sunt în lungul văilor (unde panta a permis
dezvoltarea aşezărilor) şi pe interfluvii, la altitudini ridicate (unde întâlnim
suprafeţe de eroziune).
Cea mai mare suprafaţă din arealul studiat este ocupată de categoria de pantă
10-20°, caracteristică masivelor montane alcătuite din fliş.
Valea Prahovei este o vale adâncă bine evidenţiază prin clasa de pantă 0-10°.
Aceasta se termină brusc către versanţi în pante abrupte de 30-40°. De altfel cele
mai mari pante din arealul analizat se întâlnesc pe aceşti versanţi (partea central-
nord-estică, frecvent 20-40° şi pe alocuri 40-50°) având un grad ridicat de
fragmentare fapt care favorizează manifestarea activă a proceselor geomorfologice
de versant (eroziunea în suprafaţă, prăbuşiri, alunecări de teren, şiroire,
torenţialitate, ş.a.).
Versanţii abrupţi ai Văii Prahovei caracterizează zona de tranziţie dintre
Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.
Rocile relativ slab consolidate şi de rezistenţă redusă au favorizat eroziunea
liniară şi adâncirea râului Prahova.
Şi activităţile antropice au influenţat fragmentarea reliefului în această zonă
modificând local panta prin diferite tipuri de amenajări.
Partea de N-V, V şi S a arealului are pante mai mici (0-20°) datorită
suprafeţelor de eroziune prezente în Muntele Gurguiatu şi Masivul Bucegi.
În partea de nord a arealului Valea Prahovei se lărgeşte datorită amenajărilor
antropice din oraşul Sinaia şi extinderea aşezărilor pe versanţi care au dus la
nivelarea terenului. În această zonă se află depresiunea intramontană Sinaia.
Versantul estic este abrupt, pe când cel vestic este lin. Aceasta se datorează
eroziunii diferenţiate (depozite de roci cu rezistenţa mică pe versantul vestic şi cu
rezistenţă ridicată pe versantul estic) şi deplasării şi adâncirii cursului râului către
est.
15
Fig. 9. Harta pantelor clasificată
16
2. Harta expoziţiei versanţilor
Expoziţia versanţilor este dată de direcţia pantelor (Fig. 5).
Harta expoziţiei versanţilor a fost clasificată în 9 clase: Fără înclinare, NE, E,
SE, S, SV, V, NV, N.
În arealul analizat observăm că suprafaţa cea mai extinsă o ocupă versanţii cu
expoziţie sudică şi sud-vestică. Acesta se datorează prezenţei munţilor înalţi în
partea de N (Carpaţii de Curbură), fapt ce a favorizat depunerea de sedimente către
baza acestora spre Subcarpaţi.
O altă explicaţie este dată de unghiul de incidenţă al razelor solare, care a
favorizat dezvoltarea vegetaţiei ierboase şi pădurilor care au fixat terenul,
micşorând panta.
În partea centrală a arealului analizat se observă un mozaic de culori,
reprezentând mai multe clase de orientare intercalate, cu caracter izolat, fapt
datorat gradului ridicat de fragmentare al reliefului şi pantelor accentuate de văi
adânci.
Versanţii cu orientare nordică, nord-vestică şi nord estică sunt realativ înguşti,
cu suprafeţe restrânse, cu caracter izolat, şi implicit cu pante ridicate.
Versanţii vestici sunt cei mai izolaţi, cu suprafeţele cele mai restrânse. Aceasta
se datorează direcţiei de scurgere – SV-NE a afluenţilor drepţi ai Prahovei şi NE-
SV a afluenţilor de pe partea stângă.
Direcţia de scurgere specifică în arealul analizat a dus la dezvoltarea versanţilor
nord-vestici şi sud-estici fragmentaţi de procesele geomorfologice (şiroirea,
ravenarea, torenţialitatea) reduse ca mărime (datorită prezenţei pădurilor) dar
numeroase (datorită rocilor slab consolidate şi depozitelor groase de pe versanţi).
Apar şi suprafeţe fără înclinare, predominant în ascoiere cu versanţi nord-estici.
Aceştia, fiind pe direcţia de curgere a afluenţilor drepţi ai râului Prahova, au o
pantă mică, dar cu procese active care i-au fragmentat, rezultând zone cu pante
foarte mici, care poti fi considerate fără înclinare. Suprafeţele plane apar sporadic
în partea de nord, dar şi în partea centrală, sud-estică şi sud-vestică, având
suprafeţe foarte restrânse (câteva zeci de metri).
Versanţii sudici şi sud-vestici au o direcţie perpendiculară pe văile principale
(inclusiv Valea Prahovei), de aceea sunt mai extinşi, alungiţi, cu fragmentare
redusă şi pantă mică.
17
Fig. 10. Harta expoziţiei versanţilor clasificată
18
3. Harta susceptibilităţii la alunecări de teren
Harta susceptibilităţii la alunecări de teren s-a realizat prin combinarea pantelor
active cu expoziţia activă rezultate după rularea scriptului weights.
A rezultat o hartă a susceptibilităţii la alunecări neclasificată cu valori cuprinse
între -9.585300 şi 1.174600. Aceasta a fost clasificată în 3 clase: Susceptibilitate
scăzută (sub -1), Susceptibilitate medie (-1 – 0.5) şi Susceptibilitate ridicată (peste
0.5) (Fig. 11).
Harta susceptibilităţii evidenţiază zonele predispuse la alunecări de teren în
funcţie de alunecările identificate pe ortofotoplan, geodeclivitatea şi expoziţia
versanţilor.
În arealul analizat se observă în general o susceptibilitate ridicată în zonele cu
pantă redusă (sub 20°) care scade odată cu creşterea pantei.
De asemenea, susceptibilitatea este ridicată în zonele despădurite din partea de
E şi SE a arealului analizat şi izolat în partea de NE, unde întâlnim păşuni.
În partea de S se află o vale torenţială pe care încă manifestă procese de
eroziune şi spălare în suprafaţă având o susceptibilitate ridicată la alunecări de
teren.
Versanţii nordici şi nord-vestici prezintă o susceptibilitate scăzută datorită pe de
o parte inclinării accentuate, iar pe de altă parte prezenţei vegetaţiei forestiere care
a stabilizat solul.
Versanţii sudici sunt mai predispuşi la alunecări de teren datorită pantei reduse
(sub 20°), suprafeţei extinse şi formei alungite care favorizează depunderea de
sedimente, procesul de spalare în suprafaţă şi torenţialitate.
Se poate observa o susceptibilitate ridicată şi în lungul văilor. Aceasta se
datorează eroziunii permanente a cursurilor râurilor, care au favorizat adâncirea
acestora şi dezvoltarea malurilor abrupte predispuse la alunecări de teren. Acest
fapt se observă cel mai bine pe Valea Prahovei, care este o vale puternic adâncită
pe malurile căreia se pot produce alunecări de teren. Aceaşi situaţie o întâlnim pe
văile Ialomicioara, Boilei, Vânturişului şi Valea lui Bogdan.
În partea de nord (sudul oraşului Sinaia) apar areale ce cu susceptibilitate
ridicată la alunecări de teren datorită amenajărilor antropice şi dezvoltării
aşezărilor la confluenţa dintre Râul Prahova şi Părâul Izvoru.
Susceptibilitate ridicată întâlnim şi pe interfluvii sub formă de fâşii, acolo unde
au loc procese de spălare în suprafaţă şi şiroire care duc la dislocarea materialelor
şi deplasarea acestora pe versanţi.
19
Fig. 11. Harta susceptibilităţii la alunecări de teren clasificată
20
4. Graficul ratei de succes
Graficul ratei de succes arată puterea de predicţie a hărţii (Fig. 12). Graficul
prezintă o evoluţie uşor convexă, ceea ce arată o putere de predicţie medie, care
poate fi utilizată în studii de risc, dar nu suficient de sigură. Aceasta se datorează
numărului redus de alunecări de teren evidenţiate în arealul analizat. De asemenea,
anumite alunecările evidenţiate nu prezintă o corelaţie exactă cu geodeclivitatea,
datorându-se eroziunii diferentiate (cauzate de roci cu rezistenţă diferită) şi, într-o
mai mică măsură, activităţilor antropice (despăduriri, drumuri, poteci, construcţii,
ş.a.).
Fig. 12. Graficul ratei de succes
21
V. Discuţii
Harta finală a susceptibilităţii la alunecări de teren evidenţiază destul de bine
anumite zone cu risc crescut la producerea alunecărilor (zonele identificate pe
ortofotoplan, versanţii cu pantă sub 30°, zonele despădurite şi cu amenajări
antropice).
Per ansamblu suntem mulţumiţi de rezultatul final, de predicţia hărţii, însă am
observat şi anumite inconcordanţe:
- Zonele cu susceptibilitate ridicată cuprin nu doar malurile abrupte, ci
întreaba albie minoră, şi parţial albia majoră.
- Anumite zone cu pantă foarte mică (sub 10°) apar cu susceptibilitate ridicată
la alunecări de teren (pe lunci, interfluvii, culmi).
- Anumite zone cu vegetaţie forestieră bogată apar cu susceptibilitate ridicată
la alunecări de teren (îndeosebi în partea centrală a arealului analizat).
Aceste probleme sunt cauzate de utilizarea unui model digital al terenului
inadecvat şi combinarea a doar 3 parametri (pantă, expoziţie, alunecări) pentru
realizarea hărţii finale.
Pentru a realiza o harta fără erori este necesară aplicarea unui filtru de netezire
modelului digital al terenului pentru a elimina suprafeţele orizontale (în realitate nu
există zone perfect plate, orice suprafaţă are o înclinare).
Este necesară utilizarea mai multor parametri (utilizarea terenului, geologie,
pedologie) care pot influenţa procesele geomorfologice pentru a evidenţia precis
zonele cu suceptibilitate ridicată la alunecări de teren.
Pentru a elimina erorile (spaţiile albe reprezentând zone plate) am umplut
spaţiile plane cu culoarea verde (specifică zonelor cu susceptibilitate scăzută la
alunecări de teren) deoarece zonele perfect plate, în eventualitatea existentei lor, nu
pot avea decât o susceptibilitate scăzută la alunecări de teren.
Pentru o mai bună vizualizare a hărţii susceptiblităţii neclasificată am modificat
valoarea minima de la -9.585300 la -2.0000 deoarece harta iniţială nu avea o
vizibilitate foarte bună. Acest fapt s-a datorat numărului nesemnificativ de pixeli
corespunzător valorilor între -9.585300 şi -2. Aceaşi problemă am întâmpinat-o şi
la harta pantelor neclasificată după rularea scriptului, unde am înlocuit valoarea
minimă de -9.071800 cu -1.0000. Nu am reuşit să depistăm cauzele acestei erori.
Dacă am fi creat un domeniu cu valori pentru clase proporţionale între valoarea
minimă şi maximă pentru harta susceptibilităţii clasificată nu ar fi fost posibilă
22
evidenţierea zonelor de risc pentru alunecări. Am ales valorile optime pentru cele
trei clase astfel încât rezultatul a devenit satisfăcător şi pe cât posibil în
concordanţă cu realitatea din teren.
Pentru o vizualizare în relief a hărţii susceptibilităţii la alunecări de teren am
exportat harta în formatul .tiff şi am drapat-o cu modelul digital al terenului în
programul Global Mapper.
Contribuţii la realizarea proiectului
Materiale cartografice:
a. Digitizarea curbelor de nivel şi importarea în Ilwis:
- Balhui Claudia – partea de NV
- Cinpoiaşu Emanuela – partea de NE
- Constantin Cristina – partea de SE
- Gherasim Ioana – partea de SV
b. Digitizarea alunecărilor de teren şi importarea în Ilwis:
- Deaconescu Marius
c. Generarea modelului digital al terenului:
- Balhui Claudia
d. Harta pantelor şi orientării versanţilor:
- Constantin Cristina
e. Interpolare intre harta expoziţiei versanţilor şi harta pantelor:
- Gherasim Ioana
f. Interpolare între harta alunecărilor de teren şi harta pantelor:
- Cinpoiaşu Emanuela
g. Realizarea hărţii susceptibilităţii versanţilor:
- Deaconescu Marius
Materialul scris:
- Balhui Claudia: Cap. III. 1; Cap. III. 2. a); b); c).
- Cinpoiaşu Emanuela: Cap. I; Cap. II; Concluzii, Bibliografie.
- Constantin Cristina: Cap. IV. 1; Cap. IV. 2.
- Deaconescu Marius: Cap. IV. 3; Cap. IV. 4; Cap. V.
- Gherasim Ioana: Cap. III. 2. d); e); f).
23
Concluzii
Determinarea susceptibilităţii la alunecări de teren este deosebit de importantă
pentru studiul proceselor geomorfologice de versant în vederea stabilirii impactului
pe care acestea îl pot avea asupra activităţilor antropice şi mediului.
Susceptiblitatea la alunecări de teren evidenţiază zonele vulnerabile care nu
sunt adecvate dezvoltării aşezărilor sau diverselor construcţii şi amenajări.
Harta finală a susceptibilităţii evidenţiază zonele active, pe care probabilitatea
formării alunecărilor de teren este ridicată. Principalele zone sunt malurile abrupte
ale văilor, versanţii cu pantă medie (10-20°), suprafeţele defrişate şi zonele înalte
unde eroziunea este accentuată, rocile slab consolidate şi depozite saturate.
Aşadar, harta susceptibilităţii la alunecări rezultată în acest proiect a reuşit să
surprindă, mai mult sau mai puţin precis zonele de risc din arealul analizat, însă
lipsa altor date cu importanţă majoră în studiul proceselor geomorfologice (date cu
privire la utilizarea terenului, soluri, geologie) fac puţin probabilă utilizarea unui
astfel de studiu în analize complexe de risc.
Un astfel de studiu este util pentru descreierea metodelor de analiză
geomorfologică (în acest caz metoda bivariată) şi pentru formarea unei idei cu
privire la rezultatul final, în eventualitatea realizării unui studiu asemănător, dar
mai complex, utilizând metoda multivariată.
În concluzie, studiul de faţă ne-a oferit posibilitatea acumulării de noi
cunoştinţe teoretice şi practice prin modificarea percepţiei asupra proceselor
geomorfologice active şi modului lor de manifestare.
24
Bibliografie
Evaluarea susceptibilitatii la alunecare prin metode statistice – Prof.
Dr. Iuliana Armaş
http://en.wikipedia.org/wiki/Bivariate_analysis
http://orzanm.ase.ro/spss/pdf/Analiza%20bivariata%20a%20datelor
http://pujinadorel.ecosapiens.ro/2009/07/18/potențialul-și-
probabilitatea-la-alunecare-a-versantilor/
http://www.geomorfo.ro/volumul8_files/04revistageomorfo8surdeanu
http://www.nat-hazards-earth-syst-sci.net/9/687/2009/nhess-9-687-
2009.pdf
Harta topografică la scara 1:25000, ediţia 1977-1985, foaia L-35-100-
A-a
Ortofotoplan la scara 1:5000, rezoluţie 0,5 m, Ediţia 2008
Top Related