singur stăpân peste comoară(adânc între frunze lucea)strigam ho hoo
ceas de plâns înnegrit ca un măr
uitat după tăietură
mi se scurge untul tău, doamne, printre degeteşi coatele-mi picură noaptea de raşini
doare sau ţi-e somnfemeie cu lalele
Fiindcă mi-a venit să vorbesctotuşi în seara asta mărunţită de ploaie şi roţiau venit serioşi, cu feţe nebărbierite de-o lună
a fost odat-un faun blândcare-a iubit o nimfă verdece l-a văzut cum închircitprin frunze aspre se tot pierde
iubito, vântul bateputred dinspre frunzeşi scrâşnetul pogoară ca o iubire de bătrâneţe grea,mirungere cu ardere de tot
cuvânt să-ţi fiuîn amurgul călâu
de vechi argint viuînnegrindu-se mâna
în argint se montează zirconiul
se face adic-ascuţit cât să-nţepe, nu tare
şi totuşi fruntea care
atingând umărul ca o frunză
îţi scriu pe genunchi stergând praful
colţurilor de atâta umbră
mai lasă-mă, doamne,să-ţi ascult brotacii şi mai lasă-mă să dorm puţin
vocea ta ca aburul podului palmeiumărul meu s-o încapă
tăcere de câmp
mâna n-o prinde rotund
iarba se arde
cu sertarul deschis,
a doua ţigare aprinsă,
scrumieră cu pereţii albi.
tuburile tactremur în catedralăcoloanele reci
voi lăsa urme mari
în zăpezi
se-ntunecă repede-n gară
valize prin coturi de-argint
cu lene fumegă absint
şi frunza se taie-n ţigară
o, răfuială a inimii mele,grădina ta o pierd şi numai fiindcă suntiar
pumnu-ntors tot dinţii mei îi rupe
bătrân pregăteştiînc-o casă curatăcu prag neatins
era un cuvânt elastic şi cuprinzător
care-ncepea cu tine începând pământul
putredă zi întâi sau poate doar fragilă
şi-apoi toate fiicele şi fiii noştri
de pe peretele de vest
descrescând treptat
înspre al nouă sute nouăzecisinouălea nume
care nu se poate rosti
aspru busuiocmiros pentru dimineaţăperdelele tac
şi maldărul ăsta de viaţă
ce mi-ai cântat ca să ard
dar tu ne-ai învăţat numai cum
să schimbăm între noi cămăşi
de cuvinte şi pietrele prin apa
îndurătorului april
niciodată mâna
Nora Vasilescu – extrase din multe volume şi-o idee
Top Related