FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIProgramul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”Titlu proiect: „Comunitate universitară pentru managementul calităţii în învăţământul superior”Beneficiar: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” IaşiCod Contract: POSDRU/86/1.2/S/61959
Posibilităţi de orientare a culturii organizaţionale a unei universităţi în spiritul
managementului calităţii totale
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI
Prof. dr. Panaite NICA Lect. dr. Andrei NEŞTIAN
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI Conţinutul dezbaterii
1. Conceptul de cultură organizaţională. Investigarea culturii organizaţionale ca prim pas în elaborarea strategiei privind orientarea spre managementul calităţii totale a unei universităţi.
2. Dimensiuni ale culturii naţionale şi impactul asupra modalităţilor de gândire şi acţiune la nivel organizaţional
3. Studiu de caz: Intensitatea promovării valorilor şi tipuri de cultură organizaţională. Implicaţii privind orientarea spre managementul calităţii totale a unei universităţi.
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIElaborarea strategiei privind orientarea spre managementul calităţii totale a unei universităţi
Cât suntem de dispuşi să renunţăm la starea actuală pentru a ajunge la starea dorită?
Cum putem ajunge acolo?
Cum urmărim progresul?
Cum măsurăm performanţa?
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI
Cultura organizaţionalăeste modul specific de gândire, simţire şi acţiune, pe care oamenii dintr-o organizaţie l-au învăţat ca urmare a ansamblului de proceduri concepute de manageri, dar şi a influenţei mediului social în care au trăit şi s-au format.
• Cultura reprezintă pentru o organizaţie ceea ce pentru un individ este personalitatea sa.
• Mac Millan consideră cultura ca fiind ideologia acelei organizaţii.
Conceptul de cultură organizaţională
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI
• La nivelul universităţii, cultura organizaţională poate fi definită ca fiind valorile şi credinţele stakeholderilor (studenţi, membrii senatului şi ai consiliilor la nivel de facultate, personalul administrativ, manageri academici şi administrativi, personal didactic), bazate pe tradiţie, comunicate verbal sau nonverbal.
(Deal şi Kennedy, 1982; Bartell, 2003).
Conceptul de cultură organizaţională
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI2. Tipuri de culturi organizaţionale conform modelului
valorilor competitive (Kim S. Cameron şi Robert E. Quinn)
A. Cultura de grup / familială / orientată spre relaţii umane
B. Cultura ad-hoc / sistem deschis / orientată spre dezvoltare / inovare
Universitate care se concentreazăspre interior cu flexibilitate,
preocupare pentru oameni şi sensibilitate pentru
stakeholderi
Universitate care se concentrează
spre exterior, cu un grad ridicat de flexibilitate şi individualitate
D. Cultura ierarhică / procesului intern / bazată pe reguli
C. Cultura raţională / bazată pe obiective
Universitate care se concentreazăpe probleme interne, cu
orientare spre stabilitate şi control
Universitate care se concentrează spre exterior, cu orientare spre
stabilitate şi controlOrie
ntar
e sp
re in
terio
r şi i
nteg
rare
Orie
ntar
e sp
re e
xter
ior ş
i dife
renţ
iere
Flexibilitate şi spontaneitate
Stabilitate şi control
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI
3. Studiu de caz
Intensitatea promovării valorilorDimensiuni ale culturii organizaţionale Tipuri de cultură organizaţionalăImplicaţii privind orientarea universităţii spre managementul calităţii totale
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIStructura respondentilor
Numărul respondenţilor: 367
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIStructura respondentilor
Numărul respondenţilor: 367
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIStructura respondentilor
Numărul respondenţilor: 367
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIStructura respondentilor
Numărul respondenţilor: 367
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENISursele de informaţii privind valorile organizaţionale ale universitatii

OAMENIIntensitatea promovării valorilor în cadrul
universităţii
Toţi respondenţii Personal didactic şi adm.Situaţia existentă

Situaţia existentă Situaţia dorităPersonalul didactic şi auxiliar
8,98
6,46
5,67
5,25
3,99
3,90
3,86
3,78
3,32
3,27
3,15
3,11
0 2 4 6 8 10
Tradiţie
Calitate
Competenţă
Respectarea regulamentelor şiprocedurilor
Corectitudine, onestitate,integritate
Atitudine responsabilă
Autonomie
Accesibilitate
Stabilitate organizaţională
Eval. corectă a perform. indiv. şirecun. meritelor
Executarea întocmai a dispoziţiilormanagerilor
Ordine şi disciplină
8,77
7,35
6,86
6,52
5,28
4,99
4,57
3,82
3,61
3,57
2,95
2,66
0246810
Calitate
Competenţă
Corectitudine, onestitate,integritate
Eval. corectă a perform. indiv. şirecunoaşterea meritelor
Satisfacţia personalului (personaldid. şi adm., studenţi)
Atitudine responsabilă
Excelenţă organiz. şi îmbunăt.performanţelor indiv.
Autonomie
Orientare spre rezultate
Îmbunătăţirea climatului de munc
Pasiune şi profesionalism
Transparenţă

TQM
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIDiferenţe privind intensitatea promovării valorilor
între situaţia dorită şi cea existentă
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIModele privind dimensiunile culturii
organizaţionale
Geert Hofstede Fons Trompenaars1. Orientarea către proces în raport cu
orientarea către rezultate;2. Orientarea către salariaţi în raport cu
orientarea către muncă;3. Abordarea parohială în raport cu abordarea
profesională;4. Organizaţia ca sistem deschis în raport cu
organizaţia ca sistem închis; 5. Controlul redus în raport cu controlul
intens;6. Orientarea pragmatică în raport cu
orientarea normativă.
1. Universalism vs. pluralism;2. Individualism vs. comunitarism;3. Specific vs. difuz;4. neutru vs. afectiv;5. Orientarea spre interior vs. orientarea
spre exterior;6. Statutul real obţinut vs. statutul oficial
oferit;7. Abordarea secvenţială vs. abordarea
sincronă.
Sursa: Hofstede, G. (1980) Culture's Consequences: International Differences in Work Related Values, Beverly Hills, CA, Sage Publications; FonsTrompenaars (1997), Riding the Waves of Culture: Understanding Cultural Diversity in Business, McGraw-Hill.
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENINoi dimensiuni ale culturii organizaţionale ale unei universităţi
1. Orientarea spre climatul autoritar în raport cu orientarea spre colaborare, încredere şi respect între colaboratori.
2. Orientarea universităţii spre stabilitate şi tradiţie în raport cu orientarea spre flexibilitate şi inovare
Cele două dimensiuni pot fi măsurate prin coeficienţii de intensitate ai percepţiei membrilor comunităţii academice cu privire la modul de exercitare, în mod corelat, a unor grupe de valori.
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIOrientarea spre climatul autoritar în raport cuorientarea spre colaborare, încredere şi respect între colaboratori
AUTORITATE 11,50 3,24
COLABORARE, RESPECT 5,87 6,48
AUTORITATE /COLABORARE, RESPECT 1,96 0,50

STABILITATE, TRADITIE 13,85 4,57
FLEXIBILITATE, INOVARE 6,04 5,69
STABILITATE, TRADITIE / FLEXIBILITATE, INOVARE 2,29 0,80
Orientarea universităţii spre stabilitate şi tradiţie în raport cu orientarea spre flexibilitate şi inovare
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale a universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale a universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale auniversităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale ale universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale ale universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale ale universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale a universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale a universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENICaracteristicile culturii organizaţionale ale universităţii
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIComparaţie cu valorile cheie ale Premiului Baldrige pentru Excelenţă în Educaţie
Valorile Baldrige (11 valori)• Leadership vizionar• Excelenţă centrată pe student• Învăţare individuală şi organizaţională• Valorizarea angajaţilor şi a partenerilor• Agilitate• Focalizare spre viitor• Management pentru inovare• Management bazat pe date• Responsabilitate socială• Focalizare pe rezultate şi creare de valoare• Perspectivă sistemică
Valori UAIC (37 valori)• Tradiţie• Calitate• Competenţă• Respectarea regulamentelor şiprocedurilor• Corectitudine, onestitate, integritate• Atitudine responsabilă• Autonomie• Accesibilitate• Stabilitate organizaţională• Eval. corectă a perform. indiv. şirecun. meritelor• Executarea întocmai a dispoziţiilormanagerilor• Ordine şi disciplină
Corespondenţă
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIComparaţie cu valorile Premiului BaldrigeComparaţie cu valorile cheie ale Premiului Baldrige pentru Excelenţă în Educaţie
-2.52
2.64
3.48
3.52
9.57
10.11
13.39
17.12
17.88
21.95
30.55
-5 0 5 10 15 20 25 30 35
Focalizare spre viitor
Management pentru inovare
Responsabilitate socială
Agilitate
Învăţare individuală şi organizaţională
Leadership vizionar
Focalizare pe rezultate şi creare de …
Management bazat pe date
Valorizarea angajaţilor şi a partenerilor
Excelenţă centrată pe student
Perspectivă sistemică
Situaţia existentă
3.32
3.37
3.95
6.40
14.62
19.03
20.02
26.01
28.29
31.12
32.57
05101520253035

Situaţia dorită

Comparaţie cu valorile Premiului BaldrigeComparaţie cu valorile cheie ale Premiului Baldrige pentru Excelenţă în Educaţie
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENIComparaţie cu valorile Premiului BaldrigeComparaţie cu valorile cheie ale Premiului Baldrige pentru Excelenţă în Educaţie
-0.12
0.42
0.68
1.24
2.02
8.89
8.91
8.92
9.17
10.42
14.07
-2.00 0.00 2.00 4.00 6.00 8.00 10.00 12.00 14.00 16.00
Responsabilitate socialăAgilitate
Management pentru inovareFocalizare pe rezultate şi creare de valoare
Perspectivă sistemicăManagement bazat pe date
Leadership vizionarFocalizare spre viitor
Excelenţă centrată pe studentValorizarea angajaţilor şi a partenerilorÎnvăţare individuală şi organizaţională
Tensiuni culturale favorabile
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investeşte în
OAMENI
Va multumim !
Top Related