UNIVERSITATEA EFTIMIE MURGUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE
REŞIŢASPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ
LUCRARE DE LICENŢĂ
FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI CRIZA FAMILIALĂ
-2009-
Cuprins
Capitolul I. Migraţiile – aspecte generale1.1. Definiţia termenului de migraţie1.2. Forme de migraţie1.3. Tipologia migraţiei1.4. Imigraţie/Emigraţie1.4.1. Scurt istoric al emigraţiei
Capitolul II. Evoluţia fenomenului migraţiei în Europa2.1. Periodizarea migraţiei în Europa2.2. Caracteristicile actuale ale migraţiei forţei de muncă în Europa2.2.1. Preocupările Uniunii Europene privind migraţia economică2.3. Migraţia românilor înainte de 19892.4. Fenomenul migraţiei românilor după 19892.4.1. Unde au plecat românii după 19892.4.2. Cine sunt cei care au plecat după 1989 din România2.4.3. Factori care influenţează fenomenul emigraţionist2.5. Etapele principale ale fenomenului emigrării în perioada de după 19902.6. Consecinţele fenomenului migraţiei
Capitolul III. Criza familială3.1. Criza. Delimitări conceptuale3.2. Familia şi rolul ei în societate3.2.1. Familia în trecut şi astăzi3.2.2. Funcţiile şi modelele parentale pentru o bună dezvoltare a copilului3.3. Consecinţele migraţiei asupra familiei3.3.1. Urmările negative ale migraţiei asupra familiei3.3.2. Urmările pozitive ale migraţiei asupra familiei3.4. Consecinţele migraţiei reflectate asupra copiilor3.4.1. Abandonul familial3.4.2. Copiii crescuţi prin „corespondenţă”3.4.3. Ce provoacă timpul cât stau separaţi copiii de părinţii lor?3.5. Consecinţele psihologice reflectate asupra copiilor3.5.1. Neglijarea copiilor3.5..2. Lipsa controlului parental şi comportamentul deviant3.5.3. Delincvenţa juvenilă3.6. Efectele directe şi indirecte ale plecării părinţilor în străinătate asupra rezultatelor şcolare3.6.1. Efectele migraţiei în educaţie
Capitolul IV. Soluţii/Concluzii4.1. Soluţii/Concluzii
Capitolul V. AnexăStudiu de caz
6
Rezumat
Prin prezentul demers al acestei lucrări intitulat „Fenomenul migraţiei şi criza
familială” am urmărit identificarea şi evidenţierea modificărilor esenţiale, prin care a trecut
familia şi consecinţele migraţiei părinţilor în străinătate pentru un loc de muncă, asupra familiei
în general şi asupra copilului în mod particular.
Am cuprins în partea de început câteva aspecte generale legate de termenul de migraţie.
În capitolele următoare am continuat cu o evoluţie a acestui fenomen de migraţie în Europa, în
România cu perioadele de dinainte de 1989 şi după 1990.
Iar în continuarea lucrării am subliniat consecinţele pe care le are acest fenomen
„migraţia”, asupra familiei, copilului şi tot ce ar ţine de o bună creştere, dezvoltare şi formare a
unui copil, dar să nu fie împiedicat de anumite efecte pe care le răspândeşte fenomenul migraţiei
în societatea contemporană. În partea de final a lucrării de licenţă am elaborat un studiu de caz
în comuna Slatina –Timiş jud.Caraş-Severin, structurat în două etape, prima etapă cuprinzând
aplicarea unor interviuri prin care am încercat sa aflu cauza migraţiei familiilor şi a membriilor
acestei comunităţi, în străinatate.
Iar în a doua etapă cu ajutorul studiului de caz am vrut să descoper consecinţele ce se
trag în urma plecării în strainatate şi lăsarea copiilor acasă doar cu bunicii.
Consecintele s-au răsfrânt nu doar asupra copiilor ci şi asupra întregii familii, în urma
părăsirii unui membru sau doi din familie cu scopul de a munci într-o ţară străină.
7
Cuvintele Cheie:
Migraţie Străinătae Români Muncă Consecinţe Copii Probleme Familia Părinţii Bunici
Migraţiile – aspecte generale
O caracteristică importantă a populaţiei este deplasarea dintr-un loc în altul.
Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol,
prin adoptarea Declaraţiei Universale a Omului.
Declaraţia stipulează în art. 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber şi să-şi
stabilească reşedinţa pe teritoriul oricărui stat” şi „Oricine are dreptul să părăsească o
ţară, inclusiv cea de origine şi să se întoarcă în ţara sa”. (Simona, I., Stănică, p. 101)
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, cuvântul migraţie/migraţiune vine
din francezul „migration”, latinescul „migration, -onis” şi este definit ca deplasare în
masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul, determinat de factori
economici, sociali, politici sau naturali. (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia
a II-a, 1998), (Simona, Ionela Stănică, p. 106)
8
Capitolul I
1.1. Definirea termenilor
Vasile M. defineşte migraţia ca un fenomen de reechilibrare a balanţei demografice
între zone sau localităţi, un mecanism de competiţie şi reglare, o supapă de siguranţă fără
de care o colectivitate se poate destructura datorită schimbării fundamentale a condiţiilor
ei de existenţă.
În funcţie de modificarea echilibrului dintre populaţie şi resurse, acest autor
identifică o zonă de emigraţie atunci când apare un surplus de populaţie şi o zonă de
imigraţie prin apariţia unui surplus de resurse.
Atunci când presiunea populaţiei asupra resurselor naturale şi sociale ajunge la o
anumită limită, emigraţia apare ca o necesitate. (M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21).
Fenomenul migraţiei cuprinde un complex de factori şi indicatori: locul de reşedinţă,
locul de muncă, relaţiile sociale, familiale, de prietenie, zonele comerciale, zonele
culturale, de petrecere a timpului liber. El reprezintă o schimbare a mediului sociale,
cultural, economic, afectiv. (M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21)
Deplasarea în masă de pe un teritoriu pe altul, a unor popoare, determinate de
factori economici, sociali, politici se referă la migraţie sau migraţiune. Iar emigrantul care
se deplasează dintr-o regiune în alta este acea persoană care caută condiţii prielnice de a-
şi desfăşura activităţile vieţii.
Libera circulaţie, mijloacele moderne de transport tot mai rapide, noua economie
fac ca noţiunea de spaţiu să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent, de aceea
emigraţia nu mai este importantă prin libertatea de a munci şi de a trăi într-un loc sau
altul, ci este doar o opţiune de schimbare temporară, permanentă a reşedinţei.
9
Plecarea unei persoane la muncă în străinătate, poate să presupună deplasarea
persoanei la locul de muncă; aceasta poate fi apreciată ca o formă a migraţiei pentru
muncă.
1.2. Forme de migraţie
Un studiu de fezabilitate în domeniul migraţiei şi al azilului realizat de Confederaţia
Caritas Română în 2003 clasifică migranţii în:
- economici – acele persoane care sunt implicate într-o activitate remunerată în
situaţia în care el nu este cetăţean al ţării respective;
- iregulari – persoane fără documente care se deplaseaază dintr-un stat în altul (T.
Bulai, p. 22)
Migraţia este un fenomen cu faţete multiple, care nu poate fi înţeles dacă se face
referire doar la consideraţiile demografice ce constituie nu mai mult de o singură
variabilă. (Simona, I., Stănică, p. 107)
Circulaţia oamenilor sau a animalelor dintr-o zonă spre altă zonă este definită în
dicţionare sau enciclopedii drept migraţie. O cauză a circulaţiei oamenilor dintr-o parte în
alta sau a animalelor poate să fie şi necesitatea de supravieţuire.
Călătoriile zilnice făcute către un alt loc nu pot fi numite migraţii.
Un lucrător care călătoreşt în fiecare zi la locul de muncă nu aparţine categoriei
migranţilor, deşi se deplasează dintr-un loc în altul, iar supravieţuirea lui poate depinde
de ceea ce face.
Migraţia constă în deplasarea zilnică şi repetată, într-o singură zonă de operare. În
conformitate cu înţelesul actual al termenului, migraţia este o deplasare care durează mai
mult de o zi pentru a fi completă şi în general conduce la o schimbare a domiciliului
persoanei. Cauzele sunt variate şi includ necesităţile de supravieţuire, dar nu se reduc la
ele (Simona., I., Stănică, p. 108)
În definirea migraţiei, Enrico Todisei ia în considerare trei filtre. Aceste filtre sunt
variabile: spaţiale, temporale şi sociale. (Simona., I., Stănică, p. 108)
10
♣ Dimensiunea spaţială nu ia în considerare numărul de kilometri parcurşi, orele
de zbor sau zilele petrecute pe mare. Niciuna dintre statisticile privind migraţia nu
furnizează informaţii despre distanţa sau timpul trecut.
Deşi identificarea după ţara de origine nu este mai mult decât un indicator de
dificultate, este mai folositoare decât o mişcare singură a distanţei, deoarece furnizează
informaţii privind complicaţiile sociale vis-a-vis de migranţi. (Simona., I., Stănică, p.
108)
Este mult mai relevant să spunem câţi migranţi sosesc într-o ţară decât să spunem
câţi kilometri au parcurs până a ajunge la locul dorit.
♣ Variabila temporală este mult mai complexă.
- Migraţia este temporară, dacă o persoană renunţă la statutul de migrant, se
reîntoarce acasă şi îşi redobândeşte statutul anterior.
- Pe de altă parte, migraţia definitivă apare atunci când statutul de migrant într.o
ţară gazdă încetează să mai fie temporar şi devine permanent.
Există două tipuri de permanenţă:
a) primul tip este atunci când persoana dobândeşte cetăţenia ţării gazdă;
b) al doilea tip este atunci când persoana decedează acolo. (Simona., I., Stănică, p. 108)
Migraţia rămâne definitivă dacă la un an după ce a migrat decedează. Pentru a obţine
o nouă cetăţenie, se trece prin mai multe etape, cum ar fi administrative şi juridice ale
ţării care este gazdă, anumite perioade de continuitate în ţara gazdă precum şi dorinţa de a
rămâne acolo.
♣ Criteriul social, reprezintă a treia dimensiune a migraţiei.
Pot fi identificate două tipuri de mişcări migratorii: economice şi non-economice.
Cele economice, includ deplasările legate de muncă, atât activităţile de muncă în
prezent cât şi unele noi. Cele non-economice includ toate tipurile de migraţie legate de
problemele din afara muncii, cum ar fi reuniunile de familie, internările în spitale,
refugiaţii, prizonierii. (Simona., I., Stănică, p. 109)
Migraţia economică se clasifică în două părţi:
a) migraţia calificată;
b) migraţia în masă (Simona., I., Stănică, p. 109)
11
a) Migraţia calificată se referă la acele persoane care au deja o calificare, cei care
deţin calificări medii, superioare sau supracalificări cum ar fi doctorate. Aceşti migranţi
calificaţi nu se întâlnesc cu probleme cum ar fi căutarea unui loc de muncă, pentru că ei
merg la sigur, banii nu sunt o problemă pentru ei, pentru a-şi plăti serviciile medicale,
contribuţiile faţă de societate sau să-şi întreţină familia.
Dar rămân o problemă pentru dezvoltarea economică a ţării din care pleacă, deşi
nu sunt foarte mulţi migranţi cu aceste calificări, importanţa economică şi socială a
acestui fenomen poate fi mare pentru dezvoltarea unei naţiuni.
b) Migraţia de masă se referă la populaţia care pleacă şi care este slab educată şi
care acceptă orice loc de muncă doar pentru a putea supravieţui şi pentru a-şi putea duce
viaţa de pe o zi pe alta. Acest tip de migranţi sunt respinşi uneori din ţara lor de origine
sau din acel loc sau sunt disperaţi şi caută cu orice preţ un loc de muncă.
Aceste două clase de migranţi nu acoperă toată paleta migraţiei. Mai sunt şi alte
categorii de migraţie care nu au nicio legătură cu cele de mai sus.
Aceştia sunt cei care doresc să-şi mai cumpere o locuinţă în altă ţară pentru a avea
în timpul vacanţei sau cei care au ieşit la pensie şi doresc să trăiască în altă ţară, sau le
este recomandat de medic o schimbare de climă, mai pot fi aceia care merg în străinătate
pentru a face tratamente medicale.
1.3. Tipologia migraţiei
Migraţia, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane –
individual sau în cadrul unui grup – în afara comunităţii sale de rezidenţă, în decursul
unei perioade de referinţă date, pentru a schimba domiciliul stabil sau locul de muncă
obişnuit.
O mulţime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de migraţie.
Această distincţie dintre eveniment şi fenomen, clar statuată în demografie, ar mai
putea fi completată prin termenul de „proces” de migraţie, în sensul de ansamblu de
schimbări pe care le suportă în timp o mulţime dată de evenimente de migraţie =
fenomenul „de migraţie” din punct de vedere al volumului, intensităţii, sensul cauzelor,
mecanismelor de producere.
12
Deci, „proces de migraţie”, în această accepţie desemnează schimbarea
caracteristicilor fenomenului de migraţie de la un interval de referinţă la altul. (Simona.,
I., Stănică, p. 20)
Criteriile cele mai importante pentru o tipologie a migraţiei derivă din definiţia
dată.
a) Raportul dintre tipurile de medii rezidenţiale de la originea şi destinaţia
migraţiei.
b) Conţinutul schimbărilor realizate prin migraţie, din punctul de vedere al
migrantului.
Migraţia forţei de muncă, conţinutul schimbării este dat de o schimbare a locului
de muncă.
Dacă se iau în considerare, în plus şi durata sau ritmul de deplasare a persoanelor
care schimbă locul de muncă de la o comunitate locală la alta atunci rezultă ca subtipuri:
- Navetismul sau migraţia alternativă (deplasări pentru munca
zilnică sau de scurtă durată, în afara comunităţii rezidenţiale
proprii, cu menţinerea domiciliului stabil).
- Migraţia sezonieră, schimbarea temporară pe durata unui anotimp
a locului de muncă şi a domiciliului, atunci când este deosebit de
mare la locul de destinaţie.
Migraţia ca mobilitate socială, schimbarea rezidenţei sau a locului de muncă este
în acelaşi timp o schimbare a poziţiei migrantului în spaţiul social.
c) Durata schimbării, migraţiile care sunt identificate în special prin schimbarea
rezidenţei, dar care pot avea şi un aspect de schimbare a locului de muncă.
Pot fi distinse subtipuri în funcţie de durata schimbării:
- migraţie definitivă = plecarea din comunitate făcută cu intenţia de
a nu mai reveni;
- migraţie temporară = periodică sau neperiodică.
c) Unitatea de migraţie poate fi persoana, familia sau un alt grup local. Între
migraţia persoanelor şi cea a familiilor diferenţele nu sunt totdeauna nete.
13
Dacă se ia ca unitate de migraţie unitatea care decide să realizeze schimbarea migratorie,
se pot întâlni situaţii în care întreaga familie decide să migreze, dar din motive diferite,
membrii ei părăsesc localitatea de origine pe rând.
În consecinţă, din punct de vedere al stasticilor oficiale, se înregistrează
evenimente de migraţie individuală, iar din punct de vedere sociologic o migraţie
familială. (Simona., I., Stănică, p. 22-23)
1.4. Imigraţie / Emigraţie
În funcţie de indicatorii zonă de plecare, zonă de primire, intensitatea migraţiei şi
natura migraţiei se disting două forme principale de migraţie: imigraţie şi emigraţie.
(Tereza Bulai, p. 24)
Imigraţiile sunt intrările într-o localitate sau zonă a populaţiei migrante. (Tereza
Bulai, p. 25)
A imigra se referă la a intra într-o ţară cu scopul de a se stabili acolo venind dintr-
o altă ţară.
Acţiunea de imigrare vizează sosirile în localităţile de primire (DEX, 1987)
(Tereza Bulai, p. 26)
Pentru imigrant integrarea în societatea ţării-gazdă constă în câteva aspecte cum
ar fi: cunoaşterea limbii ţării respective, posibilitatea ridicării nivelului de educaţie şi
calificare profesională, accesul pe piaţa muncii, egalitatea de şanse în faţa legii, libertatea
la religia pe care o are fiecare, să respecte cultura, legile şi tradiţiile societăţii-gazdă.
În acelaşi mod pentru ţara gazdă integrarea migranţilor presupune: acces nelimitat
la informaţiile legate de avantajele integrării lor; respectarea drepturilor imigranţilor;
deschidere, toleranţă; acceptul de a primi imigranţi; respectul faţă de tradiţia şi cultura
lor.
1.4.1 Scurt istoric al emigraţiei
Emigraţia a avut o influenţă profundă în lumea secolelor al XIX-lea şi al XX-lea,
în special în ţări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Brazilia, Argentina,
Australia sau Noua Zeelandă.
14
Fenomenele emigraţiei şi imigraţiei nu trebuie confundate cu cel al migraţiei
involuntară – transferurile de populaţie sau epurarea etnică.
Migraţia popoarelor (sau invaziile barbare) este numele dat migraţiilor umane din
Europa care au marcat tranziţia dintre Antichitate şi Evul Mediu.
Dintre toate invaziile migratorilor cu care s-a confruntat omenirea de-a lungul
istoriei, cele din secolele III-VIII din Europa Occidentală au rămas în conştiinţa colectivă
ca reprezentând „marile invazii barbare”, model prin excelenţă al distrugerii în toate
planurile şi mai ales al bulversărilor axiologice.
Pentru istoriografie problema nu se poate pune, însă, în termeni atât de generali.
Migraţiile acestei perioade pot fi privite din multiple puncte de vedere, de la a cerceta
resorturile care au pus în mişcare masele, până la a înţelege consecinţele ultime ale
fenomenului.
A emigra coincide cu a-şi părăsi ţara (vremelnic sau definitiv) stabilindu-se în altă
ţară, a se expatria. (DEX, 1987) (Tereza Bulai, p. 25)
Emigraţia este un fenomen ce afectează în mod normal numai surplusul de
populaţie din zona de plecare şi nu modifică în mod esenţial piramida demografică.
Se vorbeşte de un exod demografic atunci când în procesul migratoriu este
antrenată o populaţie mai numeroasă decât surplusul demografic, perturbându-se
piramida vârstelor şi echilibrul natural. (Meftode, V., 1978, p. 80; Tereza Bulai, p. 24)
Conceptul-cheie al procesului de migraţie este mobilitatea teritorială a populaţiei
sau mobilitatea geografică. Din acest punct de vedere migraţiile pot fi:
- temporare, având durata mai mare de o lună şi vizând căutarea
unui loc de muncă;
- permanente, durând peste un an. (Tereza Bulai, p. 26)
Emigrarea poate avea diferite motive, unele politice, altele economice, sau chiar
personale (precum căsătoria cu un cetăţean al unui alt stat). În alte cazuri, oameni în
vârstă din ţări bogate, dar cu o climă rece, aleg să se mute în alte ţări cu o climă mai
caldă, după ce ies la pensie.
Cei mai mulţi emigranţi politici sau economici se mută în noile regiuni sau ţări
însoţiţi de toţi membrii familiilor lor, sperând să găsească condiţii mai bune de muncă, o
piaţă a muncii mai dezvoltată sau pur şi simplu un climat de pace. De-a lungul istoriei,
15
numeroşi emigranţi s-au reîntors în patriile lor, după ce au reuşit să strângă suficienţi bani
în ţările de adopţie. În unele cazuri, emigranţii se mută în ţări care se deosebesc profund
de ţările de origine prin tradiţiile culturale, economice sau religioase. În astfel de cazuri,
emigranţii încearcă de cele mai multe ori să-şi păstreze cultura, tradiţiile sau limba, pe
care de cele mai multe ori le transmit urmaşilor. Conflictul dintre cultura nativă şi cea a
ţării de adopţie poate crea contraste sociale, care pot duce la neînţelegerea de către noii
veniţi a unor sisteme sociale sau legale pe care le găsesc ciudate. Pentru o mai uşoară
integrare în ţara de adopţie, dar şi pentru a ajuta la păstrarea tradiţiilor, emigranţii se
organizează în comunităţi şi asociaţii.
Concluzii
Este greu să tragi concluzii generale fără a degenera în truisme. Rolul barbarilor,
în speţă al valului germanic, a fost deosebit de important pentru această parte a lumii.
Ciocnirea între „civilizaţia cetăţilor” şi cea a triburilor a schimbat definitiv aspectul
acestei lumi. A spune că a fost „bună” sau „rea” înseamnă a face judecări de valoare care
nu îşi au locul în istorie şi, mai mult, înseamnă să faci istorie „a ceea ce ar fi putut să fie”,
pe cât de inutilă, pe atât de înşelătoare.
Cunoscuta controversă, care a animat aceste pagini, între istoricii „romanişti” şi
cei „germanişti”, poate fi considerată ca reprezentând teza şi antiteza. Sinteza nu este
decât un alt fel de a spune că adevărul rămâne undeva la mijloc. Fiecare personaj al
acestei „drame” a avut geniul şi scăderile sale. Meritul unora este de a fi ştiut să păstreze
şi să perpetueze o moştenire, pe când meritul celorlalţi este de a fi adus un suflu nou în
acest „corp” ostenit. În fond, cum această invazie nu a fost prima şi, probabil, nici cea
mai puternică, ne putem gândi că barbarii au fost „primiţi” atunci când totul era deja copt
pentru marea schimbare. (www.wikipedia.org.ro)
16
Capitolul II
Evoluţia fenomenului migraţiei în Europa
Migraţia a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp,
însă a înregistrat schimbări şi a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfăşoară
simultan şi sunt în creştere în multe ţări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale
acestei evoluţii ar putea fi apariţia societăţilor multiculturale, tinzând spre noi concepte
ale cetăţeniei sau statutului naţional. Cele mai multe dintre ţările dezvoltate au devenit
societăţi diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au
orientat decisiv în această direcţie. (Massey et al., 1993)
Pentru cercetătorii din domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că acest fenomen
trebuie privit ca un element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei.
Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulaţie a
lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă
reglementările iniţiale (Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor
şi Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidenţă al lucrătorilor şi membrilor de
familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfăşurau o activitate economică, Actul
Unic European a extins dreptul de rezidenţă la toţi cetăţenii statelor membre, independent
de desfăşurarea unei activităţi economice (Schulte, 1998).
În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunităţii Economice Europene
stipulează dreptul oricărui cetăţean al Uniunii Europene de a circula şi a stabili reşedinţa
în mod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectarea condiţiilor stabilite în Tratatul
de la Roma.
17
2.1. Periodizarea migraţiei în Europa
După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţările europene au experimentat
patru perioade principale de migraţie (Garson, Loizillon, OCDE, 2003).
a) Migraţia forţei de muncă şi reconstrucţia Europei: perioada 1950-1970
Imediat după Al Doilea Război Mondial, etnicii naţionali şi alte persoane care se
deplasaseră au început să se întoarcă în ţările de origine, generând fluxuri migratorii de
masă în Europa. În acelaşi timp, însă, reconstrucţia Europei postbelice necesita o mare
cantitate de forţă de muncă. Ca urmare, autorităţile statelor interesate, firme sau agenţii
private au început să recruteze lucrători străini. Aceste ample mişcări migraţioniste în
cadrul Europei şi dinspre ţările în curs de dezvoltare au contribuit la dezvoltarea şi
creşterile succesive economice înregistrate în Europa, în perioada 1945-1975.
Competiţia cu modelul politic socialist din Europa Centrală şi de Est a stimulat
dezvoltarea de politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupării
dar şi la ameliorarea şi modernizarea sistemelor de securitate socială şi, astfel, la evoluţia
către statele bunăstării generale din Europa de Vest.
Tratatul de la Roma din 1957, care a pus bazele Comunităţii Economice
Europene, se fundamenta pe anumite principii printre care asigurarea liberei circulaţii a
persoanelor între cele şase state fondatoare.
Ca urmare, în anii ’60 s-a înregistrat o creştere importantă a migraţiei în teritoriul
Comunităţii, datorată în mare parte numărului important de lucrători italieni care se
deplasau spre celelalte cinci state membre. Dar, chiar şi după realizarea în 1968 a
cadrului legal şi instituţional pentru asigurarea acestei libertăţi, fluxurile migratorii
dinspre ţările terţe au rămas cantitativ superioare migraţiei forţei de muncă
intracomunitară, conform studiului realizat de Garson şi Loizillon.
Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor ’60 până la începutul anilor
’70, mai mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea Economică
Europeană, incluzând lucrătorii temporari şi pe cei cu intrări multiple. Până la începutul
anilor ’80, numărul străinilor rezidenţi în Europa de Vest s-a triplat faţă de anii ’50,
18
ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrători străini locuiau în spaţiul
economic european, reprezentând 5,4% din totalul populaţiei, cu mici variaţii între timp.
b) Perioada crizelor economice: 1970 - prima jumătate a anilor 1980
Cea de-a doua perioadă a migraţiei a fost marcată de crizele economice, datorate
creşterii preţului petrolului din 1973 şi 1979. În anii următori, schimbările din economia
mondială, revoluţia economică şi noile modele de organizare a afacerilor au modificat
natura muncii, erodând modelele de ocupare tradiţionale. Ca urmare, migraţia forţei de
muncă s-a modificat.
Unele state europene au redus sau au încercat să reducă migraţia. Şomajul în
creştere şi escaladarea tensiunilor sociale au determinat guvernele să elimine politicile
active de recrutare din străinătate. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru
angajatori, au fost limitate categoriile de lucrători străini ce puteau fi angajaţi şi s-au
stabilit cote anuale pentru forţa de muncă din străinătate. De asemenea guvernele au
aplicat politici pentru încurajarea lucrătorilor migranţi să se întoarcă în ţările de origine.
În realitate, regresul economic din ţările gazdă nu a condus la întoarcerea masivă
a imigranţilor în ţările de origine. Conform estimărilor Naţiunilor Unite, doar 10% dintre
lucrătorii migranţi s-au întos în ţările de origine în următorii doi ani după criza petrolului
din 1973 combinată cu criza civică din 1974 – 1975.
c) Diversificarea ţărilor gazdă şi de origine şi creşterea numărului
solicitanţilor de azil, refugiaţilor şi minorităţilor etnice
A treia perioadă a migraţiei, care a început la sfârşitul anilor 1980, este
caracterizată de diversificarea statelor gazdă şi a celor de origine. Ţări de migraţie
tradiţionale din Europa, precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia şi Portugalia, se transformă
treptat în ţări de imigraţie. Migranţii nu mai provin în majoritate din fostele colonii, ci
dintr-un grup de ţări mult mai diversificat.
19
Conform statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea,
prin predominanţa fluxurilor migratorii pentru reunificare familială şi revenirea
interesului pentru migraţia forţei de muncă în special pentru lucrătorii calificaţi şi înalt
calificaţi, spre sfârşitul anilor 1990.
De la începutul anilor ’90, aspectele referitoare la frontiere, în special cele legate
de migraţie, au devenit probleme de interes major în Europa. Ţările terţe nu beneficiază
de condiţii privilegiate privind accesul şi participarea la procesul de integrare europeană,
dar trebuie să facă faţă efectelor externe ale Uniunii Externe, printre care şi migraţia
ilegală. Pe de altă parte, state membre ale Uniunii Europene precum şi statele candidate
se confruntă cu noi probleme în domeniul controlului frontierei şi migraţiei.
d) Migraţia forţei de muncă „preferenţială”. Creşterea migraţiei ilegale
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a migraţiei permanente şi a migraţiei forţei
de muncă temporare ca urmare, pe de o parte, a intensităţii fazei de expansiune de la
sfârşitul anilor ’90, iar, pe de altă parte, dezvoltării tehnologei informaţiei şi comunicaţiei
sănătăţii şi educaţiei, sectoare care necesită forţă de muncă înalt calificată. Totodată, a
crescut cererea de mână de lucru străină necalificată, în special în agricultură, construcţii
şi lucrări publice, precum şi serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei şi
Portugaliei).
Totodată, migraţia ilegală a căpătat noi dimensiuni şi a devenit mai periculoasă,
ca urmare a dezvoltării reţelelor de trafic internaţional şi creşterii rolului lor în circulaţia
internaţională a forţei de muncă, politicile Statelor Membre privind migraţia şi angajarea
străinilor au sporit măsurile represive împotriva traficanţilor, angajatorilor sau
imigranţilor aflaţi într-o situaţie de ilegalitate.
2.2. Caracteristicile migraţiei forţei de muncă în Uniunea
Europeană
Statisticile OCDE privind migraţia arată că, în ultimii ani numărul lucrătorilor
străini a crescut în majoritatea statelor europene dezvoltate. Lucrătorii imigranţi sunt, în
20
medie, mai tineri decât restul forţei de muncă şi sunt distribuiţi într-o gamă largă de
activităţi în cadrul economiei: agricultură, construcţii şi inginerie civilă, industrie uşoară,
turism, sectorul hotelier şi catering, activităţi casnice sau diverse servicii, inclusiv
informatice.
Străinii au o pondere mult mai mare în anumite sectoare decât în totalul forţei de
muncă. De regulă, această supraprezentare apare în sectorul secundar. În Germania şi
Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forţa de muncă străină este ocupată în
sectorul minier şi industrial. În Austria, Belgia, Franţa şi ţările din sudul Europei, străinii
sunt preponderenţi în domeniul construcţiilor.
În general, străinii sunt mult mai vulnerabili faţă de şomaj decât naţionalii. De
asemenea, străinii sunt afectaţi diferit de şomaj, în funcţie de naţionalitatea lor. Aceste
diferenţe se datorează tendinţelor economice, dar şi naturii activităţilor desfăşurate de
străini. Aceleaşi influenţe au structura demografică a populaţiei străine şi momentul când
migranţii au ajuns în ţara gazdă. Gradul de ocupare al migranţilor este determinat şi de
profilurile acestora. Şomajul variază în funcţie de vârstă, sex, naţionalitate, categorie de
migranţi (refugiaţi, membru de familie sau lucrător), aptitudini, experienţă profesională şi
durata şederii. Cunoaşterea limbii ţării gazdă contribuie semnificativ la integrarea pe
piaţa muncii şi în societate.
2.2.1. Preocupările Uniunii Europene privind migraţia economică
Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulaţii a cetăţenilor
statelor membre în spaţiul european. Tratatul de la Roma a pus bazele reglementării
liberei circulaţii a lucrătorilor în spaţiul comunitar. După 1957, numeroasele reglementări
comunitare, convenţii internaţionale sau următoarele tratate asupra Comunităţii Europene
au contribuit la facilitarea circulaţiei persoanelor în Uniunea Europeană.
Migraţia şi azilul au căpătat un loc predominant pe agenda politică a Uniunii
Europene şi statelor membre după 2000. Prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare
în 1999, eforturile Comunităţii Europene s-au concentrat asupra stabilirii unor politici
comune în domeniul azilului şi migraţiei.
21
Uniunea Europeană consideră în prezent că este de dorit o abordare integrată şi
cuprinzătoare, pentru o mai bună gestionare a fenomenului migraţiei. Statele membre
trebuie să stabilească exact condiţiile în care cetăţenii altor state pot intra şi locui pe
teritoriile lor, drepturile şi obligaţiile acestor persoane şi să asigure accesul la informaţii
al persoanelor vizate, precum şi mecanismele de control funcţionale.
Politicile externe şi programele actuale ale Comunităţii Europene în sprijinul
drepturilor omului, consolidării democraţiei, reducerii sărăciei, creării de locuri de muncă
şi îmbunătăţirii situaţiei economice generale din ţările implicate în circulaţia forţei de
muncă, în fenomenul migraţiei, sunt instrumente cu rol esenţial în vederea reducerii
presiunii migraţiei. Va trebui ca utilizarea acestor instrumente să fie eficientizată pentru a
da un efect de propagare rezultatelor.
Realizarea liberei circulaţii a persoanelor prin crearea unei pieţe comune şi prin
armonizarea graduală a politicilor economice a statelor membre este unul dintre
obiectivele comunitare prioritare. Menţionarea acestui principiu în Tratatul instituind
Comunitatea Economică Europeană susbliniază clar importanţa care i se atribuie.
Însă, statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu situaţii foarte diferite
în ceea ce priveşte migraţia: istoric al migraţiei diferit, nivel diferit al dependenţei
economice faţă de imigraţie şi, nu în ultimul rând, o preocupare diferită faţă de tendinţele
manifestate de migraţie în ultima perioadă. De aceea, dezideratul unei politici comune
privind migraţia rămâne un obiectiv ambiţios.
2.3. Migraţia românilor înainte de 1989
Emigraţia românească de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a produs în
ritmuri diferite.
Mai întâi a existat un val puternic imediat după război, urmat de o perioadă mai
lentă de emigraţie între anii ’50 şi ’90, cu o oarecare creştere la începutul anilor ’80, după
care a urmat acest val al emigraţiei de după 1990, care avea să schimbe radical natura
migraţiei româneşti.
Cei sosiţi imediat după război, în majoritatea lor covârşitoare anticomunişti sau
membrii ai partidelor istorice au constituit cu multă uşurinţă, în ciuda disensiunilor
22
personale, având exerciţiul democratic dobândit, asociaţii şi organizaţii foarte active. În
contextul socio-politic al ţărilor în care se exilaseră, acest lucru a apărut firesc deoarece
noilor veniţi, cu toate că li se dădea şansa să lucreze, nu li se ofereau prea multe facilităţi
sociale ce le-ar fi uşurat integrarea, ci erau lăsaţi în voia soartei şi a economiei de piaţă,
aşteptându-se din partea lor o asimilare treptată mai mult sau mai puţin completă (Silvio
L., Constantin L., p.89). În S.U.A. o mulţime de organizaţii româneşti erau deja create de
ardelenii emigranţi către sfârşitul secolului al XIX-lea – îmceputul secolului XX.
În perioada anilor ’50 -’89, a fost dominată de două aspecte esenţiale pentru
evoluţia comunităţilor româneşti. În primul rând, a ajuns în Occident un număr foarte
mare de refugiaţi sau azilanţi politici (în special în anii ’70 – ’80) ce nu aveau nimic în
comun cu cei deja stabiliţi în afară, cu excepţia celor ce participaseră la mişcarea Goma.
Pe de altă parte, chiar atunci când aceştia au plecat din motive politice sau pentru simplul
fapt că doreau o viaţă mai bună pentru ei şi copiii lor, ei nu au fost întâmpinaţi cu braţele
deschise de comunitatea românească în ansamblul ei, aşa cum s-ar fi aşteptat. (S.
Lomocă, Constantin Lomocă, p.86)
Înainte de decembrie 1989, plecarea definitivă din România era fie „înfiorată” în
presa oficială, care punea periodic la stâlpul infamiei ba pe „frontierişti”, ba pe cei
„vânduţi” străinilor, fie obiectul unui fascinat miraj în psihicul colectiv, trezind
amestecate sentimente de admiraţie, stupoare şi invidie (Silvia Lomocă, Constantin
Lomocă, p. 9)
Despre emigrarea românilor în alte ţări, s-au făcut atâtea legende despre trecerea
Dunării înot, sau în diverse ambarcaţiuni improvizate gen anvelope de camioane, sau
despre folosirea drept ascunzători a podurilor compartimentelor de tren, a boxelor audio
sau containerelor care se pregătesc să iasă din România.
Mai era şi modalitatea de a pleca în excursie la cine ştie ce rudă, sau în interes de
serviciu, sau la conferinţe, competiţii sportive.
Nici după decembrie 1989 nu a dispărut inventivitatea şi originalitatea românilor
de a trece frontiera. Întâmplările cu grupuri de români care doreau să treacă graniţele ţării
călătorind în containere cu diferite destinaţii cum ar fi Australia, Anglia, sau Canada, au
apărut în presa din afară dar şi din România.
23
Numărul imigranţilor români ilegali îl depăşeşte cu foarte mult pe cei ale căror
plecări au fost făcute cu acte.
Dorinţa multor români de a pleca, şi în al doilea deceniu postcomunist a rămas
constantă, dintre aceştia cei mai mulţi erau tineri.
În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare: migrarea
permanentă, care avea drept principalele motivaţii pe cele politice şi pe cele etnice şi
migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se baza numai pe
acorduri interguvernamentale ale României cu alte ţări (Tereza Bulai, p. 26).
2.4. Fenomenul migraţiei românilor după 1990
După 1989, principalele motivaţii ale migrării s-au transformat din cele etnice şi
politice în motive de ordin economic.
O consecinţă este faptul că migraţia temporară a crescut în cifre absolute cât şi ca
pondere în totalul migraţiilor.
Accentul se pune pe mecanisme care se regăsesc la nivel european şi anume cele
prin care persoane din România migrează către ţările Uniunii Europene (Tereza Bulai, p.
16).
Emigraţia românească de după 1990 a schimbat prin număr, vârsta şi pregătirea
profesională în mod semnificativ demografic comunităţile româneşti (Silvia Lomocă,
Constantin Lomocă, p. 88).
Privind datele statistice şi studiile efectuate, privind fluxul emigraţionist după
anul 1990, care vizează emigrarea românilor în ultimele două decenii:
Structura după vârstă, educaţie, profesiile participanţilor pe destinaţie.
Numărul emigranţilor în anii 1980 a fost aproape egal cu cel înregistrat în ultimele
decenii: 288.000 de persoane între anii 1980 -1989 şi 305.000 de persoane între anii 1990
– 1999.
Repartizarea pe ani a acestui flux migrator este simetrică în cele două decenii cu
maximum în anul 1990, fapt explicabil prin eliminarea bruscă a tuturor restricţiilor
interne pentru deplasarea peste frontiere.
24
De la rata emigraţiei de 4,2% în 1990 s-a revenit treptat la rata de 0,6% în 1999
nivelul cel mai scăzut în ultimele două decenii (Tereza Bulai, p. 35).
2.4.1. Unde au plecat românii după anul 1989?
„Cam peste tot”. Au existat totuşi câteva direcţii clare în perioada anilor 1990-
1991 (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 20).
Din coroborarea datelor rezultă că între 1990-2000, 238.433 de persoane din
România s-au stabilit legal în alte ţări, dintre care circa 100.000, adică 42%, în Germania.
În mare parte a celor plecaţi s-au mai îndreptat către ţările tradiţionale de
imigranţi, ţări care au ministere de resort şi programe guvernamentale pentru acomodarea
noilor „veniţi”: S.U.A., Canada, Australia şi Noua Zeelandă.
În S.U.A., emigraţia românească a continuat la cote asemănătoare celor de
dinainte de 1990, iar Australia şi Noua Zeelandă au apărut mai clar ca post de destinaţii,
către Canada s-a îndreptat un adevărat fluviu românesc postrevoluţionar.
Italia şi Spania au primit un număr covârşitor de români, comparat cu ţările
nordice!
Aceste ţări erau cunoscute ca fiind mai puţin tolerante faţă de imigraţie şi totuşi,
ori printr-o lege ori printr-o amnistie, au acceptat un influx semnificativ de emigranţi,
românii fiind prezenţi într-un procent important. (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 21-22)
2.4.2. Cine sunt cei care au plecat după 1989 din România?
Un prim grup ar fi funcţionarii, informaticienii, inginerii, profesorii sau
cercetătorii, având vârste între 25 - 45 de ani care lucrează în profesii „cu guler alb”,
înconjuraţi de respectul colegilor şi încercând să-şi creeze un viitor într-o lume nouă.
Al doilea grup ar cuprinde pe cei care cerşesc, vând sau se vând, încercând să-şi
producă un venit pentru o nouă viaţă într-o nouă ţară.
Am putea face şi o clasificare a emigranţilor:
25
Itineratul – din această categorie putem spune că fac parte cei plecaţi
temporar, care ştiu că se vor întoarce, cum ar fi cei plecaţi cu contract de
muncă sau cei plecaţi la studii;
Vânătorul – aici sunt incluşi cei aflaţi cu burse în străinătate, care fac tot
posibilul pentru a nu se mai întoarce, cei care au un contract de muncă,
încearcă să rămână prin căsătorie sau prin găsirea unui patron pentru o
perioadă mai lungă;
Romenglezul – în această categorie intră o mare parte a celor „fugiţi”
înainte de Revoluţie sau plecaţi după Revoluţie la rude, care acum au un
statut legal în ţara de adopţie. Romenglezul este acela care vine în vizită în
România sau când trimite fotografii, doreşte cu tot dinadinsul să le arate
cât de bine s-a „aranjat”, evident datorită folosirii cu iscusinţă a talentului
unic românesc în a se „descurca”.
Poartă adesea, însemnele clasei ale noii culturi ca de exemplu
pălărie de cowboy, vorbeşte româneşte cu un forţat accent englezesc, iar
engleza, atunci când o stăpâneşte cu un puternic accent românesc.
Aclimatizatul – aici sunt incluşi cei care indiferent de
mijloacele prin care au emigrat, fac un permanent efort de reevaluare a
propriei condiţii.
Sunt cei care lucrează sau au lucrat într-un domeniu ce necesită
calificare universitară, au fost sau sunt apreciaţi la „locul de muncă”, şi-au
educat copiii în noua cultura dar şi în respectul celei româneşti. Din cauza
deschiderii sale culturale, aclimatizatul este cel mai bun ambasador
anonim al României.
Perdantul – din această categorie fac parte cei neadaptaţi şi veşnic
nemulţumiţi, pe cei pentru care emigrarea nu a însemnat altceva decât
frustrări.
Perdanţii par numeroşi pentru că sunt cei mai gălăgioşi români
emigranţi. În realitate, credem că această categorie este totuşi minoritară în
ansamblul comunităţilor (S. Lomocă, C.Lomocă, p. 25, 26, 27).
26
2.4.3. Factori care influenţează fenomenul emigraţionist
În România, ca în majoritatea ţărilor est-europene, tranziţia spre o societate
democratică este un proces lung şi dureros, mai ales din punct de vedere al securităţii
sociale.
Trecerea la o economie de piaţă a dus la un colaps manifestat la nivel de individ
prin scăderea calităţii vieţii. Numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic iar rata
şomajului a crescut. Acest fenomen este principala cauză a scăderii bugetului de familie,
a accentuării gradului de sărăcie şi degradării relaţiilor inter/ intra familiale. (Cojocaru
Maria, 1998); (Tereza Bulai p. 38)
Factori care influenţează distribuţia spaţială a migraţiei atât în regiunile sursă cât
şi în cele de destinaţie. Aceştia pot fi factori obiectivi sau factori subiectivi, ei acţionând
fie asupra locului de plecare, fie asupra locului de origine, fie în contactul dintre cele
două locuri. În mod normal, persoana ia decizia de a migra, fiind determinată de acţiunea
unor factori repulsivi prezenţi la locul de plecare şi fiind în acelaşi timp atras de locul de
primire. Migrantul nu părăseşte ceea ce are şi ceea ce nu-l satisface pentru aceleaşi
condiţii, în alt loc şi în altă muncă, ci pentru ceva mai bun, sau în orice caz pentru ceva
diferit. (V. Miftode, 1978, p. 89-94); (Tereza Bulai p. 38).
Oamenii trec de la o poziţie socială la alta mai mult sau mai puţin voluntar.
În cazul mobilitaţii ¨voluntare¨, mobilul psihic al mobilităţii este dorinţa de
înbunătăţire a calităţii vieţii conform modelului pe care persoana sau categoria socială
mobilă îl au asupra calităţii vieţii.
Realizarea respectivei dorinţe se face fie în cadrul aceleeaşi comunităţi locale
(mobilitatea socială neteritorială), fie prin schimbarea permanentă sau temporară a
localităţii de rezidenţă (migraţie).
Prin mobilitate se realizează dorinţa de a avea o calitate a vieţii superioară, este un
fapt elementar pentru cunoaşterea mobilităţii sociale voluntare.
Deci, unul din factorii care au influenţat emigraţia este acela de îmbunătăţire a
calităţii vieţii. Dar să explicăm un pic ce înseamnă ¨calitatea vieţii.¨
În plan subiectiv, calitatea vieţii implică atât satisfacerea unor stări interne ale
indivizilor, cât şi a unor condiţii care se referă la raporturile interpersonale stabilite între
27
aceşti indivizi. În primul caz, calitatea vieţii poate semnifica, pur şi simplu, satisfacţia,
având echivalentul filosofic de fericire sau pe cel empiric de satisfacere a dorinţelor şi
aspiraţiilor materiale. (Wingo L. Evans A. 1977, p. 20); (Grigore Lucuţ, Sorin M.
Rădulescu p. 60).
Noţiunea de ¨calitate a vieţii¨ aşa cum au observat deja numeroşi analişti este
foarte vagă. Semnificaţiile ei sunt în general ambigue, întrucât, pe de o parte, se referă la
condiţiile obiective în care trăiesc indivizii, iar pe de altă parte, vizează ceea ce cred
indivizii despre aceste condiţii. Este vorba în acest sens atât de calitatea vieţii publice, cât
şi de cea a vieţii private. (Grigore Lucuţ, Sorin M. Rădulescu p. 58).
Decizia de a migra şi în cele din urmă actul migrării, constituie un răspuns la un
ansamblu de cauze, incitaţii şi motivaţii. Motivaţia nu este altceva decât un ansamblu de
factori dinamici care determină conduita unui individ într-o împrejurare dată. (Miftode V.
1978, p. 94-99); (Tereza Bulai p. 39).
Factorii generali care determină fenomenul emigrării pot fi clasificaţi în trei mari
categorii: demografici, economici, profesionali.
Alte cauze care au determinat migraţia ar fi:
- Dezvoltarea căilor de comunicaţii care a facilitat dispersarea industriilor, ce
reclamă forţa de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în fluxul migraţiei.
- Mişcările migratorii pot fi determinate şi de motive istorice, religioase şi politice.
- Eliminarea bruscă a tuturor restricţiilor interne pentru deplasarea peste frontieră.
- Compatibilitatea perfectă a pregătirii celor cu studii superioare (ingineri, arhitecţi,
economişti) cu cerinţele de pe piaţa externă.
- Disponibilizarea masivă a forţei de muncă ocupate şi creşterea ratei şomajului.
- Nesiguranţa zilei de mâine, nemulţumirea faptului că munca nu este răsplătită
corespunzător, incapacitatea de a face economii în condiţiile unui salariu care asigură
subzistenţa.
- Existenţa oportunităţiilor economice în ţările de sosire, situaţia pieţei de muncă şi
prezenţa reţelelor (lanţuri de migraţie).
- Modificări ale regimului român a frontierelor (deschiderea frontierelor după
căderea comunismului) reprezintă poate cea mai importantă cauză cu privire la
fenomenul migratoriu in România.
28
- Dezvoltările neregulate în domeniul politicilor şi ale perspectivelor slabe de
integrare în U. E., inclusiv libera circulaţie a persoanelor într-un interval de timp
rezonabil.
- Experienţa celor care au emigrat i-a determinat şi pe alţi români pentru a câştiga
afară un ban cu care să-şi construiască în România un trai mai bun. (Tereza Bulai p. 39-
40).
Motivaţia principală a migraţiei pentu muncă este una economică, aceea de a obţine
un venit mult mai mare decât l-ar obţine în ţară, pentru o muncă cu valoare egală.
Persoanele care emigrează în străinătate pentru un loc de muncă, fac parte din
comunităţile cu o mare rată la migraţie. În zonele de unde unii au plecat, sigur mai pleacă
şi vor mai pleca şi alţii.
Deoarece migranţii care au avut şi se văd semnele succesului încă, stârnesc interes
şi celor din ţară.
În acest mod se formează reţele de migraţie, când migranţii anteriori se adresează
membrilor familiei, prietenilor, cunoscuţilor şi le fac oferta de a munci în străinătate, ei
sprijinindu-i în procesul de emigrare.
2.5. Etapele principale ale fenomenului emigrării în perioada de
după 1990
Emigraţia în perioada de tranziţie a cunoscut o evoluţie oscilantă dar cu tendinţă
de reducere treptată a efectivelor totale.
În general s-a trecut de la o emigraţie pe criterii etnice cu focare de concentrare
atât a surselor de plecare cât si a destinaţiilor, la o migraţie diversificată motivaţional şi
mult mai disipată în teritoriu, cu schimbarea preferinţei destinaţiilor.
În funcţie de criteriile menţionate, principalele etape ale emigraţiei pot fi
următoarele:
- 1990-1993, etapa etnicităţii şi apartenenţei religioase, când plecările s-au centrat
pe reîntoarcerea etnicilor germani şi maghiari în ţările de origine ale strămoşilor mai
apropiaţi sau îndepărtaţi sau reîntregirea familiei.
29
- După 1994, etapa preponderenţei migraţiei românilor. Criteriul etnic se alternează,
pe de o parte datorită reducerii considerabile a populaţiei etnice şi pe de altă parte
deoarece migraţia definitivă este înlocuită cu migraţia circulatorie, respectiv persoane
care fac un du-te-vino între România şi ţara ¨matern㨠(Tereza Bulai p. 40-41).
2.6. Consecinţele fenomenului migraţiei
Putem să spunem liniştiţi că sfârşitul anului 1989 a însemnat un moment de
răscruce, de reorientare a întregii vieţi economice, politice, sociale, culturale, morale a
României.
Pe perioada care a urmat, cunoscută ca tranziţie către economia de piaţă, dacă ne
referim la aspecte economice, sau către noi standarde şi valori, dacă avem în vedere sfere
ale vieţii sociale, este marcată de numeroase provocări. Migraţia internă şi externă este
una dintre acestea. (Nicoleta Trufan, p. 124)
Migraţia românilor, ţinută sub un control strict în timpul regimului comunist, a
cunoscut o expansiune deosebită in anii ´90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât şi
prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinaţiilor, motivelor şi structurii de
statut socio-economic a populaţiei de migranţi. Fenomenul migraţiei a urmat o tendinţă
ascendentă şi a implicat toate păturile societăţii, devenind totodată unul dintre fluxurile
migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migraţia externă s-a impus
pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească.
Acestea fiind multe şi variate se fac simţite în domeniile sociale şi economice. De
aici se identifică consecinţe asupra pieţii muncii în sensul că ţările importatoare de forţă
de muncă câştigă, şi pierd ţările exportatoare, asupra finanţelor publice întrucât migranţii
se sustrag de la plata impozitelor în ţările de origine, dar sunt expuşi unor taxe în ţările de
destinaţie. (Tereza Bulai p. 42).
30
Consecinţele la nivel economic putem spune că sunt pozitive şi negative. Sunt
pozitive în sensul că ei finanţează o parte din deficitul balanţei comerciale reducând
totodată şi deficitul contului curent ajutând la creşterea economică. Pe de altă parte în
plan negativ partea din masa monetară nu este susţinută de producţie ceea ce duce la
creşterea inflaţiei.
Trimiterea regulată de bani din exterior îi determină pe membrii familiei din ţară
să dezvolte o cultură a dependenţei. (Tereza Bulai p. 43).
Se adaugă şi creştera preţurilor pe piaţa imobiliară, se conturează o categorie a
celor pentru care procurarea celor necesare unui nivel de trai bun este o mare dificultate,
şi o categorie a celor care îşi extind proprietăţile şi veniturile, fiind deţinătorii unor
importante construcţii individuale, care exprimă un confort crescut şi poate civilizat.
(Nicoleta Trufan, p. 125).
O altă consecinţă importantă este aceea a plecării din ţară a absolvenţilor ce
constituie pentru statul român importante pierderi. Fiecare absolvent plecat care nu se
mai întoarce să mai muncească în ţară înseamnă pentru statul român pierderi de zeci şi
chiar sute de milioane de lei, reprezentând costurile şcolarizării. (Tereza Bulai p. 46).
Şi nu numai atât, dacă U. E. va continua să atragă capital uman din România va
evolua rapid, în timp ce România va rămâne în urmă.
O reducere a ocupării în sectoarele bazate pe ştiinţă datorită emigrării celor înalt
calificaţi, exodul creierelor. (Tereza Bulai p. 44).
O altă problemă cu care se confruntă statul român este faptul că în cele mai multe
cazuri muncitorii români plecaţi în străinătate în mod legal rămân acolo în mod ilegal.
Mai mult de jumătate din aproximativ 1,4 milioane de români care lucrează în Spania şi
Italia nu au forme legale, aproximativ 800.000 de români care lucrează în aceste ţări nu
au forme legale potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii şi Afacerilor Externe.
Şi nu în ultimul rând, una din cele mai importante consecinţe dar şi foarte grave, a
emigraţiei este aceea ce se reflectă asupra familiei.
31
Capitolul III. Criza Familială
După anul 1990, în România, ca în majoritatea ţărilor europene, tranziţia către o
societate democratică, la o economie de piaţă a dus la un colaps manifestat la nivel de
individ prin scăderea calităţii vieţii.
Numărul locurilor de muncă, a scăzut salariul existent de câteva ori mai mic decât
media Uniunii Europene, existenţa ascendentă a şomajului, mai ales în rândul femeilor,
nesiguranţa zilei de mâine, existenţa oportunităţilor economice în ţările de sosire, situaţia
pieţei de muncă, prezenţa reţelelor migratorii şi modificările regimului român al
frontierelor constituie factori care determină populaţia la găsirea unei soluţii eficiente.
Plecarea unuia sau ambilor părinţi este în strânsă relaţie cu găsirea şi ocuparea
unui loc de muncă pe piaţa forţei de muncă externe, cu restabilirea echilibrului financiar
şi material din mediul familial, cu creşterea nivelului de trai, manifestându-se ca un
fenomen social.
Efectele sunt resimţite atât de familia în care au loc schimbări de structură,
dinamică şi funcţionalitate, cât şi de copil care se confruntă cu o varietate de probleme.
(Tereza Bulai, p. 1).
3.1. Criza, delimitări conceptuale.
32
Conceptul de criză a fost formulat în principal de Enrich Lindemann şi Gerald
Kaplan, care în anii ´40 şi ´50 au studiat modul în care indivizii reacţionează la situaţiile
psihologice ale ţării.
Ei au evidenţiat faptul că situaţia de criză este multidimensională, este un
eveniment care durează un anumit timp şi este marcată de faze, etape.
Ce se înţelege prin criză?
Intervenţiile asistenţei sociale au loc adesea în cazul unor clienţi aflaţi în criză şi
totuşi termenul este în general rău înţeles şi utilizat într-un mod inadecvat pentru a
descrie o infinitate de situaţii, nevoi , tensiuni şi stări de urgenţă. (Tereza Bulai, p. 50)
Autoarea Carmen Ciofu defineşte criza familială ca fiind orice situaţie care induce
apariţia stresului în familie, a tensiunilor între membrii ei ameninţând coerenţa familiei
sau având ca rezultat ruperea ei.(Carmen Ciofu, 1998,p. 110), (Tereza Bulai, p. 50)
Ceea ce se întâmplă în crize este faptul că modalităţile obişnuite de a se descurca
ale persoanelor nu funcţionează; nu reuşesc să se adapteze fie pentru că situaţia este nouă
pentru ele, fie pentru că nu a fost anticipată sau pentru că o serie de evenimente au
devenit copleşitoare, pierzându-şi pentru o vreme echilibrul. (Imbrescu Gabriel, 2004)
(Tereza Bulai, p. 51)
Crizele de familie depind de tipul de familie, de stabilitatea şi de resursele
emoţionale şi sentimentale.
În familie, pierderea unor legături semnificative, înlocuită cu altă relaţie
inadecvată stă la originea stresului ducând la cele din urmă la criză. Deseori cuvântul
criză a avut ca sinonim cuvântul stres, ori stresul are doar conotaţii negative, sub
presiunea cărora oamenii pot ceda în timp, iar termenul criză nu are neapărat acest
rezultat, uneori remarcându-se o creştere a maturizării. (Tereza Bulai, p. 51)
În momentele de criză, individul, familia reacţionează în funcţie de posibilităţile
proprii de rezolvare a problemei încercând să revină la vechiul. Astfel o familie poate ieşi
din criză la un nivel superior învăţând modalităţi de rezolvare şi de adaptare la schimbare,
putând face cu uşurinţă faţă unor situaţii stresante.
Faze ale crizei
33
Crizele se autolimitează, ele au un început, un mijloc dar şi un sfârşit. Alţi
cercetători vorbesc de cinci faze care însă se pliază pe cele trei teoretizate de Koplan.
În stadiul întâi, de şoc ce se produce la aflarea unei veşti sau la observarea unor
evenimente, apar sentimente de ireal, negarea celor auzite şi întâmplate.
În stadiul al doilea este cel de confuzie, clientul are tendinţa de a se retrage în sine
şi de a se izola. În această fază au loc stări de mânie, anxietate, incapacitate de a înţelege
anumite comportamente.
Stadiul trei prezintă în criză ce se simte, fără speranţă, fără ieşire, în acest stadiu
apar sentimente de vinovăţie .
În stadiul patru are loc acomodarea la schimbare, şi începe reconstrucţia propriu-
zisă în care consilierea de criză poate oferi alternativa sau poate susţine persoana în
luarea unor decizii. Acest ultim stadiu este şi etapa deciziilor, a planurilor pentru viitor.
3.2. Familia şi rolul ei în societate
Doctrina creştină defineşte familia ca fiind o ¨comunitate de viaţă şi de iubire¨. Ea
este chemată să-şi asume planul lui Dumnezeu în condiţiile lumii noastre şi sa-l realizeze.
(Catehismul Bisericii Romano Catolice, 1993 nr. 2196 - nr. 2223).
Ştiinţa sociologică o prezintă ca un grup de persoane legate direct prin relaţii de
rudenie, ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor. (Tereza Bulai
p. 9).
Familia este o formă superioară de comunitate care are la bază relaţiile sociale şi
biologice în care are loc circulaţia eredităţii biologice, psihologice, având scopul de a
pregăti generaţiile viitoare în vederea participării la dezvoltarea societăţii. (Mănoiu
Florica şi Epureanu Viorica p. 36).
Valoarea familiei pentru societate nu poate fi neglijată pentru că:
- familia influenţează direct procesele demografice prin funcţia sa reproductivă şi
astfel asigură continuitate societăţii;
- familia este mediul în care se realizează socializarea primară a copiilor, în care
aceştia învaţă şi iau contact cu principiile de bază ale moralei, credinţei, conduitelor;
34
- familia contribuie la menţinerea identităţii culturale naţionale prin împărtăşirea şi
exemplificarea elementelor culturii naţionale.
Familia reprezintă agentul unei acţiuni pedagogice primare care ¨fixeaz㨠în individ
habitusul primar de clasă, primele scheme de percepţie, de gândire şi de acţiune care vor
funcţiona ca fundament şi principiu de selecţie în procesul încorporării tuturor
experienţelor ulterioare, astfel încât experienţele diferite de un individ, se integrează în
unitatea unei biografii sistematice care se organizează pornind de la situaţia originară de
clasă experimentală într-un timp determinat de structura familială. (Daniela Petronela
Feraru, p. 47)
3.2.1. Familia în trecut şi astăzi
În trecut familia mică şi familia de bază erau integrate în mare parte într-o
comunitate domestică şi de curte mai mare, în care trăiau împreună mai multe generaţii.
Aici aparţineau şi rude necăsătorite, sclavi şi servitoare sau ucenici şi asociaţi.
Mai târziu, aceasta s-a transformat într-o familie patriarhală cuprinzând rudele de
acelaşi sânge. Aici raportul dintre părinţi şi copii precum şi relaţia faţă de bunici, rude şi
angajaţi oferă posibilitatea multor evenimente trăite împreună.
Munca şi timpul liber, ziua de lucru şi duminica, copilăria, vârsta mijlocie şi
maturitatea erau, din punct de vedere al trăirii, strâns legate una de alta.
Educaţia, morala aveau un loc în mare parte în această comunitate care era
caracterizată de aceleaşi scopuri şi valori. Acest mănunchi de relaţii pluriforme avea un
rol de uşurare atât pentru părinţi cât şi pentru copii. (Tereza Bulai p. 10).
Familia de astăzi nu este una imensă cu foarte mulţi membrii, dimpotrivă este una
foarte mică compusă doar din părinţi si copiii lor. Viaţa acestora este în mare parte
separată, referindu-ne la activităţiile profesionale. Deoarece părinţii lucrează, iar
împreună sunt la sfârşitul zilei după terminarea programului sau la sfârşitul săptămânii şi
în concedii.
O altă carecteristică este poziţia schimbată a femeii în societate. Angajările
masive a femeilor în activităţi profesionale, şi nu doar cum erau înainte preocupate cu
35
creşterea şi buna organizare a familiei. Familia a devenit un factor mai puţin competent şi
dispus să realizeze educaţia copiilor.
Simţindu-se depăşiţi de exigenţele societăţii de astăzi, numeroşi părinţi abdică din
funcţia educativă fiind determinaţi să-şi neglijeze copii.
Diferitele caracteristici ale familiilor de astăzi contribuie la faptul că diverse
modele de familie pot sta alături. În mod corespunzător cu aceasta este diferită şi relaţia
dintre părinţi şi copii. Motivele de decizie pentru o formă sau alta de familie sunt diferite.
Atitudini materialiste faţă de viaţă, pretenţii faţă de propria viaţă, convingeri personale,
modele valorice sociale, puncte de vedere privind îngrijirea şi educaţia copiilor, viaţa
deosebită harăzită de soartă şi multe altele pot juca un rol hotărâtor în acest domeniu.
(Tereza Bulai p. 11).
Schimbările prezente în familia modernă sunt vizibile cu ochiul liber. Asistăm în
această perioadă la ceea ce unii numesc o nouă dezordine amoroasă care desfigurează
echilibrul şi armonia existentă în societate, instaurând starea de criză. Familia, deşi
rămâne o realitate vie care nu îşi pierde sensul sacru, este supusă cu violenţă dezordinii
cotidiene a profanului, traversând criza manifestării.
Denuclearizarea familiei la care asistăm astăzi implică următoarele schimbări
între sexe: egalitatea statutelor sociale prin emanciparea economică şi culturală a femeii,
puternicul proces de mobilitate teritorială sub forma unei migraţii definitive sau
temporare, care contribuie la spargerea modelelor tradiţionale de viaţă familială. (Tereza
Bulai p. 12).
3.2.2. Funcţiile şi modelele parentale pentru o bună dezvoltare a
copilului
Funcţionalitatea normală a familiei este condiţionată de realizarea armonioasă a
tuturor funcţiilor biologice şi sociale, economice de solidaritate familială, educative,
morale şi altele.
Funcţia economică, are o influenţă deosebită asupra problemelor generale ale
familiei. La baza modificărilor de funcţionalitate şi structură a familiei stă de multe ori
lipsa părinţilor pe fondul fenomenului migraţiei externe favorizat de şomaj şi sărăcie.
36
Funcţia educativă continuă să aibă răspunderea în formarea aptitudinilor de bază
ale copiilor, de a modela personalitatea lor.
Formele concrete prin care familia îşi exercită funcţia educativă asupra copilului
sunt:
- În prima copilărie prin calitatea modelului lingvistic şi a mediului familial ce
influenţează dezvoltarea gândirii.
- În perioada şcolarizării puterea modelului pe care părintele îl oferă în direcţia
dezvoltării armonioase, normale a copilului.
În cadrul educaţiei la nivelul familial, cel mai important rol îl au părinţii amândoi şi
anume:
- Mama este pentru copil primul intermediar al său cu lumea.
- Mama este pentru copil un permanent exemplu de cum să trăiască şi cum să se
poarte, copilul vede şi înţelege lumea, aşa cum o vede şi cum o exprimă şi mama.
- Absenţa sau insuficienţa dragostei materne face copilul nefericit.
- În perioada pubertăţii când copilul trece prin schimbări fiziologice şi psihologice
profunde, prezenţa mamei este absolut necesară.
- În adolescenţă când se produc numeroase modificări de valori morale,
comportamentale, influenţa mamei este hotărâtoare.
- Primele convingeri ce stau la baza caracterului, comportamentului uman se
formează sub influenţa mamei.
- Rolul tatălui, deşi redus la prima copilărie merge crescând în aceaşi măsură în
care cel al mamei scade, începând de la 7 ani cele două roluri au o importanţă egală, ele
descrescând paralel până când copilul atinge acea autonomie care îi permite să
înlocuiască relaţiile copilăreşti cu părinţii prin relaţii de la adult la adult. (Tereza Bulai, p.
15), (Bătrânu Emilia, 198, p. 62 - 70).
Pentru o educaţie bună şi eficientă copilul trebuie să simtă iubirea părintească, acest
lucru contează cel mai mult, părinţii să satisfacă nevoile copilului să îl facă să se simtă
iubit cu adevărat.
Campbell R. spune că la baza unei educaţii eficiente stau patru pietre ca temelie şi
anume:
- satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului;
37
- asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar şi formarea unei discipline a
copilului;
- asigurarea unei protecţii fizice emoţionale pentu copil;
- explicarea şi exemplificarea controlului mâniei pentru copil. (Tereza Bulai, p. 15),
(Campbell R. 2001, p. 7 – 23).
Un rol important în modelarea armonioasă a personalităţii copilului îl are climatul
familial în care acesta se dezvoltă şi trăieşte.
O atmosferă de familie veşnic frământată, veşnic în tensiune, uitată de ceea ce
înseamnă lipsă de afecţiune reciprocă, plină doar de certuri şi acte violente, aceasta
reprezintă pentru un copil un mediu traumatizat şi defavorizat pentru un copil în formare.
O familie în care predomină conflictele, continuate cu o agresivitate continuă şi
foarte ridicată, devine un focar de producere şi răspândire socială a agresivităţii.
Brutalitatea fizică este generatoare de agresivitate la copil deoarece prin durerea organică
se pune în mişcare o reacţie de apărare.
Cercetările realizate arată că în prima perioadă a vieţii pentru a-şi satisface
nevoile elementare copilul depinde în întregime de părinţi cu care are şi primele relaţii
sociale.
Dacă este privat de aceste relaţii el nu-şi formează nici o deprindere, nu învaţă să
vorbească, nivelul său mental rămâne extrem de redus.
O foarte mare importanţă o are relaţia copilului cu mama, dacă este lipsit de
îngrijirea şi iubirea ei, chiar dacă continuu e alimentat normal, copilul pierde din greutate,
stagnează în creştere, aşa că relaţiile copil-mamă sunt decisive şi de neînlocuit în
dezvoltarea normală a omului.
Afecţiunea de mamă este prima formă de afectivitate pe care o percepe copilul şi
de care depinde întreaga influenţă nedefinită, subtilă pe care mama o are asupra copilului
şi prin care îl modelează, îl educă.
Deci familia devine astfel un spaţiu de educare şi formare un loc al acceptării şi
intimităţii. Având exemplul părinţilor, copiii experimentează totodată ceea ce înseamnă
concret iubire şi parteneriat.
După felul în care se regăsesc părinţii reciproc, se formează şi atitudinea copiilor
faţă de dragoste, fidelitate şi încredere faţă de viaţă.
38
Acolo unde copiii sunt părăsiţi sau lipsiţi o perioadă lungă de timp de părinţi,
când sunt daţi în fel şi chip pe mâna mai multor persoane de legătură deja din fragedă
copilărie, vor reuşi cu greu să spună da propriilor lor părinţi.
Iubirea care lipseşte nu poate fi înlocuită cu nimic, darurile de natură materială nu
pot cumpăra dragostea, respectul şi cinstea. (Tereza Bulai p. 19).
3.3. Consecinţele migraţiei asupra familiei
Cercetările recente făcute asupra familiei contemporane, arată schimbări majore în
structura dinamică şi funcţionalitatea acesteia. Astfel, apariţia şi creşterea şomajului,
extinderea sărăciei, scăderea generală a nivelului de trai sunt doar câteva cauze care au
declanşat un proces al cărui efect este şi disfuncţionalitatea familiei actuale.
Pornind de la aceste situaţii reale putem enumera o serie de „simptome ale
disfuncţionalităţii familiei”:
1. conflictul conjugal;
2. violenţa fizică şi verbală în familie;
3. neglijarea sau abandonul familiei;
4. divorţul emoţional conjugat cu infidelitatea unuia dintre parteneri sau a
amândorura;
5. apariţia unor deficienţe de comunicare între părinţi sau între părinţi şi copii;
6. dificultăţi în exercitarea dreptului parental. (Nicoleta Trufan, p. 128)
Transformările ce au marcat familia, au fost rezultatul acţiunii mai multor factori
politici, economici, sociali, culturali şi din acest context nu poate fi omis rolul migraţiei.
Judecând după amploarea fenomenului migraţional şi îndeosebi a migraţiei circulatorii
pentru muncă în străinătate, se poate determina o influenţă reciprocă între familie şi
migraţie.
Din acest punct de vedere, migraţia trebuie privită ca rezultat al acţiunii mai multor
factori, dar şi ca punct de plecare pentru declanşarea şi manifestarea altor procese şi
fenomene sociale.
39
Pe de o parte, dificultăţi de asigurare al unui trai cel puţin decent, fără excese de
găsire sau menţinere a unor locuri de muncă sigure şi recompensate pe măsură îi
determină pe ambii membri ai unei familii sau doar pe unul dintre ei să migreze spre alte
destinaţii, unde îşi pot împlini nevoile (cel puţin cele materiale). Pe de altă parte,
incertitudinea este înţeleasă ca nesiguranţă în plan psihologic şi ca blocaj şi oscilaţie în
plan comportamental. (Nicoleta Trufan, p. 128-129)
Familia îndeplineşte în societate mai multe funcţii care-i asigură existenţa şi
continuitatea.
Se evidenţiază următoarele funcţii ale familiei: biologică, economică, pedagogico-
educativă şi morală şi funcţia de coeziune şi solidaritate conjugală.
Funcţia biologică
În condiţiile migraţiei circulatorii, plecarea unuia dintre parteneri pe perioade mai
mari de timp face imposibilă exercitarea acestei funcţii în cadrul familiei respective.
Frecvent se întâlnesc situaţii în care infidelitatea unuia sau a ambilor soţi poate duce la
destrămarea cuplului. De asemenea pot să apară şi sarcini nedorite în afara cuplului
conjugal, care cresc rata avorturilor.
Funcţia economică
Motivaţia economică ocupă un loc important în ansamblul motivelor migraţiei.
Nevoia de bani pentru procurarea celor necesare traiului stă la baza deciziei de a
migra pentru mulţi dintre cei ce optează pentru această soluţie. Astfel, producerea
bunurilor şi serviciilor se realizează în afara familiei, o parte din acestea fiind trimise
familiei de către cei plecaţi. Acest lucru are un dublu impact: într-o anumită măsură, banii
trimişi, obiectele materiale, micile atenţii primite de familiile rămase în ţară pot acoperi
anumite nevoi, dar în acelaşi timp există şi un efect negativ, în sensul că toate acestea nu
pot compensa absenţa părinţilor plecaţi, în cazul în care au copii, iar aceştia au rămas în
grija rudelor sau a vecinilor.
40
Funcţia pedagogico-educativă şi morală
Este funcţia prin care se realizează socializarea primară a copiilor în cadrul relaţiei
pe care aceştia o stabilesc cu părinţii, relaţie ce implică „ataşamentul părinţilor faţă de
copii şi modul de inoculare a comportamentelor acestora pentru integrarea în familie şi
societate” (Voinea, 1978, p. 49). Familia este cea care îl învaţă pe copil cum să se
comporte în anumite situaţii, îl pregăteşte pentru viaţă, îi furnizează conştient sau
inconştient modele de acţiune şi îi transmite valori şi principii de viaţă, contribuind la
formarea şi nuanţarea personalităţii lui. De modul în care se realizează socializarea
primară, astfel încât aceasta să nu fie în discrepanţă cu normele generale ale societăţii,
depinde evoluţia viitorului adult.
În literatura de specialitate se vorbeşte tot mai mult despre faptul că funcţia de
socializare primară a copilului se restrânge sau nu se mai realizează.
Ce aspecte ale vieţii familiei sunt modificate prin migraţie, având în vedere această
funcţie? În acest sens, se apreciază că migraţia poate contribui la diminuarea realizării şi
a rolului socializării în familie atunci când unul dintre părinţi sau ambii sunt plecaţi în
alte localităţi sau chiar în alte ţări (în general, pentru muncă). Astfel, într-un caz „fericit”,
copiii rămân în grija rudelor sau a vecinilor, însă universul educaţiei lor, al „abc-ului”
vieţii furnizat de familie este bulversat.
Funcţia de coeziune şi solidaritate conjugală
Chiar dacă pare o condiţie ideală, este întreţinută de sentimentele de afecţiune dintre
parteneri, de sinceritatea şi intensitatea acestora. Ea este cea care contribuie la stabilitatea
cuplului, asigură familiei securitate emoţională, încredere şi protecţie (Voinea, 2005, p.
36). Bazele acestei funcţii se construiesc şi se cimentează în timp şi depind foarte mult de
motivaţiile partenerilor în momentul deciziei de a se căsători, de educaţia primită, de
valorile faţă de familie (Nicoleta Trufan, p. 129-130-131).
3.3.1. Urmările negative ale migraţiei reflectate asupra familiei
41
Plecarea la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi se constituie ca un
fenomen sociale ce are în timp efecte asupra familiei şi copiilor.
Atunci cînd vorbim despre plecarea părinţilor la muncă în diferite ţări în vederea
asigurării unui viitor mai bun copiilor ne gândim inevitabil la mai mulţi bani, mai puţină
sărăcie, un serviciu bine plătit, asigurarea unei locuinţe, la o egalizare a şanselor, dar ne
gândim şi la durere, mâhnire, abandon, stres, supărare, griji, privare afectivă, separare de
persoanele dragi.
Acestea sunt diverse manifestări ale crizei prin care trece familia din cauza plecării
părinţilor la muncă în străinătate (Tereza Bulai, p. 49-53).
Creşterea, educarea, protecţia şi responsabilităţile părinţilor reprezintă rolul
fundamental al familiei în formarea descendenţilor săi.
Dar dacă părinţii pleacă la muncă în străinătate exercită acest rol prin încredinţarea
copilului unui membru al familiei lărgite sau unei alte persoane spre creştere şi educare.
Dezorganizarea familiei este una dintre temele dezbătute în ultimul timp de
sociologi, demografi, specialişti în ştiinţe umaniste, printre cauzele ce întreţin acest
fenomen fiind inclusă şi contribuţia migraţiei. Problemele cu care se confruntă familia
contemporană merg de la rupturi afective, separări pe anumite perioade de timp la divorţ,
tot acest parcurs fiind marcat de numeroase schimbări şi în privinţa exercitării rolurilor în
familie (fie supraîncărcarea unui partener, fie degrevarea de sarcini a altuia), de scăderea
afectivităţii, a comunicării între parteneri, deteriorarea relaţiilor dintre cei doi soţi prin
manifestări agresive şi/sau verbale, schimbarea valorilor tradiţionale ale familiei.
Toate aceste efecte îşi amplifică influenţa atunci când în cuplurile respective există
şi copii. Nu numai că procesul de socializare a copiilor capătă o conotaţie negativă prin
modelul parental, funcţia educativă a familiei fiind greu încercată, dar evoluţia psihică,
morală, culturală şi intelectuală a copiilor este grav afectată, existând mari şanse ca
aceştia să devină continuatorii unor modele defectuoase.
Totuşi, tabloul descris nu trebuie generalizat şi înţeles ca o caracteristică actuală a
familiei româneşti, dar exprimă o realitate întâlnită, comentată şi analizată de numeroşi
specialişti. Migraţia poate genera astfel de efecte sau le poate aadânci atunci când, din
diferite alte cauze, au fost declanşate, dar nu orice tip de migraţie determină în mod
42
obligatoriu aceste rezultate. Se impun o serie de diferenţieri în funcţie de tipul migraţiei,
de actorii implicaţi, de contextul socio-economic din momentul respectiv.
Migraţia are efecte negative asupra familiei de necontestat, studiile asupra acestei
probleme arătând faptul că cele mai multe motive ce determină migraţia sunt lipsa banilor
şi a unui loc de muncă stabil. Totuşi, persoanele care optează pentru migraţie nu trăiesc
într-o sărăcie absolută, fapt dovedit prin aceea că această deplasare teritorială presupune
anumite costuri pe care trebuie să şi le asume, iar cei foarte săraci nu-şi pot permite
această cale. S-a constatat că majoritatea celor care pleacă să muncească în alte ţări
aparţin unor familii tinere (cu vârste între 25 şi 40 de ani), multe dintre ele având doi-trei
copii. Sunt numeroase cazurile în care pleacă mama (femeile găsind mai uşor de lucru)
sau ambii părinţi, pe perioade ce pot varia între câteva luni şi câţiva ani. În această
situaţie, copiii rămân în grija bunicilor, a altor rude, a fraţilor /surorilor mai mari (dar
poate tot minori) sau chiar a vecinilor. În funcţie de vârsta copiilor rămaşi acasă, de
perioada de absenţă a părinţilor sau a unuia dintre ei, la prima vedere, efectele sunt
apreciate de copii ca fiind benefice. Se bucură de avantaje materiale (au posibilităţi să-şi
procure ce-şi doresc), lipsa datoriilor şi o mai mare libertate de mişcare fără controlul
părinţilor (ceea ce poate fi însă în defavoarea lor).
Specialiştii au demonstrat că separarea copiilor de părinţi pe perioade îndelungate
generează sentimente de abandon, neîmplinirea unor nevoi afective şi de comunicare
(simplele convorbiri telefonice cu părinţii plecaţi sunt insuficiente), ceea ce afectează
negativ personalitatea prezentă şi viitoare a copilului. De altfel, printre cele mai vizibile
efecte ale absenţei părinţilor asupra copiilor se remarcă: absenteismul şcolar, rezultatele
slabe la învăţătură, actele de indisciplină, autoizolarea, trăirea sentimentelor de frustrare
(mai ales în plan emoţional), etichetările şi marginalizările din partea colegilor,
depresiile, suicidul.
Pornind de la această realitate, oamenii de ştiinţă îşi pun problema viitorului
familiei româneşti. Încă din 1978 (p. 59), M. Voinea vorbea de o restructurare a
dimensiunilor familiei contemporane, aceasta atrăgând după sine şi o redistribuire a
statusurilor şi rolurilor în cadrul familiei. Adaptând acest argument la situaţia actuală, se
pot distinge două direcţii:
43
- pe de o parte, preluând modelul occidental, tinerele familii caută o mai mare
independenţă faţă de familia extinsă şi se restrâng numeric;
- pe de altă parte, obstacolele materiale, financiare împiedică tinerele cupluri să-şi
mai extindă familia (Nicoleta Trufan, p. 133-134-135).
3.3.2. Urmările pozitive ale migraţiei asupra familiei
Aprecierea efectelor migraţiei asupra vieţii de familie ar înclina balanţa către
aspectele negative.
Este o realitate că aceste efecte şi-au făcut simţită prezenţa într-un timp relativ
scurt, iar acţiunea lor este departe de a se fi terminat.
Există însă şi anumite aspecte pozitive generate de fenomenul migraţiei, dacă se
vor stabiliza cele cu efecte pozitive sau nu rămâne de văzut.
Efectul pozitiv din perspectiva relaţiilor familiei este susţinut de partea materială.,
banii proveniţi din munca în străinătate contribuind la ridicarea nivelului de trai al
familiei, ceea ce determină o diminuare a neînţelegerilor dintre membrii acesteia.
Fiind motivată, în cele mai multe cazuri, de obţinerea unor venituri mai mari,
migraţia spre alte regiuni care oferă aceste avantaje a contribuit la creşterea nivelului de
trai al indivizilor implicaţi. Decurg de aici şi efecte secundare. Studiile au arătat că
investiţiile românilor (cu banii proveniţi din munca în străinătate) sunt orientate, în
primul rând, spre procurarea unor bunuri de larg consum (aparatură casnică modernă,
articole de vestimentaţie, aparatură electronică), iar în puţine cazuri, şi oricum mai târziu,
în investiţii pe termen lung. Toate acestea au ca scop modernizarea vieţii, creşterea
standardelor materiale de viaţă (Nicoleta Trufan, p. 135).
În cele mai multe cazuri, migraţia părinţilor determină o creştere a nivelului de
trai al copilului rămas acasă. Aşa cum au arătat şi alte studii, veniturile din străinătate
sunt folosite în mare parte la îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi la înzestrarea cu
bunuri de folosinţă îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu
părinţi plecaţi în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în
cazul copiilor fără părinţi plecaţi (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bun de
strictă necesitate pentru copil – la nivel naţional 75% dintre elevii de gimnaziu au
44
propriul lor telefon mobil). Computerele şi consolele de jocuri video sunt mai frecvente
în gospodăriile de migranţi decât în celelalte. Şi alte bunuri personale pe care le-am putea
considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deţinute într-o
pondere mai mare de copiii de migranţi în comparaţie cu ceilalţi.
Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranţi, în special cei cu ambii părinţi
plecaţi, tind într-o pondere mai mare să aibă experienţa unor călătorii în străinătate
comparativ cu ceilalţi copii. 34% dintre copiii cu ambii părinţi migranţi au călătorit în
străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de non-migranţi. 20% dintre copiii
cu ambii părinţi plecaţi şi-au petrecut vacanţa de vară din 2006 în străinătate la părinţii
lor.
3.4. Consecinţele migraţiei reflectate asupra copiilor
Unele media au adus în prim-plan situaţia copiilor „singuri acasă”, prezentând
însă cel mai adesea cazuri extreme, dându-le puterea unor exemple general valabile şi
construind practic o problemă socială. Acest lucru, împreună cu caracterul semi-legal al
migraţiei românilor pentru muncă, are o influenţă negativă inclusiv asupra documentării
prin metode ştiinţifice a efectelor plecării părinţilor în străinătate, întrucât nu de puţine ori
investigatorii se lovesc pe teren de reticenţă din partea atât a celor rămaşi acasă, cât şi a
instituţiilor statului cu privire la disponibilitatea de a discuta despre consecinţele negative
la nivelul copiilor.
O altă consecinţă negativă este interesant de remarcat prin faptul că plecarea unuia
dintre părinţi determină în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele
rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Datele de anchetă
confirmă existenţa unei asocieri semnificative între absenţa ambilor părinţi sau doar a
mamei şi frecvenţa simptomelor de deprimare la copii.
Diferenţele între copiii de migranţi şi cei de non-migranţi sunt relativ mici în ceea
ce priveşte comportamentele deviante, totuşi plecarea părinţilor reprezintă un factor de
risc. De pildă, ponderea copiilor care au avut cel puţin probleme cu poliţia este uşor mai
mare în rândul celor care au părinţii migranţi faţă de ceilalţi (15-16% faţă de 10%).
45
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au un profil asemănător cu
cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărţirii părinţilor sau a decesului
unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deşi plecarea la muncă este temporară, efectele
asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorţ sau deces.
În concluzie, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate ar trebui consideraţi în
situaţie de risc. Ar trebui să se găsească soluţii de a întări relaţiile între şcoală şi sistemul
de asistenţă socială. Este important să se rezolve criza de psihologi şcolari din şcolile
româneşti, mai ales din cele din mediul rural (în doar 38% din şcolile generale din
România există la acest moment un psiholog care să ofere consiliere elevilor).
De asemenea, ar trebui un set de servicii sociale ce pot fi oferite copiilor ai căror
părinţi sunt plecaţi temporar în străinătate. Acestea ar trebui să includă consiliere
specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber în activităţi
organizate în comun cu alţi copii, vizite la domiciliu (www.sfos.ro).
Instabilitatea socio-economică din România şi tranziţia interminabilă a determinat
pe mulţi dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia.
Desigur, câştigurile obţinute sunt importante atât pentru familie cât şi pentru
economia românească, dar această migraţie spre vest are şi aspecte mai puţin dorite, cum
ar fi: destrămarea familială şi abandonul copiilor la bunici sau la alte cunoştinţe, lăsându-
se cu consecinţe grave psihologice pentru copii.
Foarte mulţi români, aproape două milioane lucrează în prezent în străinătate, dintre
care majoritatea au unul sau mai mulţi copii. Sunt cazuri în care copilul cel mare de
vârsta adolescenţei este şi tată şi mamă, având grijă de fraţii lui mai mici. În situaţii
extreme, copilul rămâne total abandonat şi autorităţile trebuie să aibă grijă de el.
Copilul observă momentul în care în jurul lui există două persoane cu roluri diferite.
Identitatea copilului este afectată, când nu există ambele figuri parentale în preajma lui.
Copilul învaţă să accepte limitele şi disciplina pe care o impun părinţii.
La vârsta de 3 ani copilul crede că este cel mai puternic, o omnipotenţă este o
iluzie, o fantezie a copilului, părinţii fiind cei care îl fac să fie cu capul pe pământ, prin
educaţie şi prin limitele impuse. În momentul când acestea nu sunt, copilul se crede
puternic, că poate să facă orice, însă în momentul în care nu reuşeşte să facă faţă
problemelor intervine frustrarea şi dezamăgirea.
46
De aici se ţin lanţ toate probleme şi complicaţiile, mai intervin şi tulburările
afective, lipsa ataşamentului ş.a.
Lipsa ataşamentului nu poate fi compensată în niciun alt fel, afectivitatea este de
cele mai multe ori autocompensată prin cheltuielile nejustificate, însă banii nu pot
compensa tot timpul lipsa părinţilor şi rolul lor în dezvoltarea copilului în viaţa de zi cu
zi.
Părinţii plecaţi sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni
şi vizitează sau cei care trimit numai bani.
După plecarea în străinătate a părinţilor, după ce şi-au lăsat copilul pe mâini bune,
şi şi-au luat angajamentul de a se ţine un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai
moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu ţin loc de fiinţa umană şi de
un sfat de aproape cu afecţiune părintească.
Lipsa părinţilor sau doar a unuia poate conduce şi la probleme şcolare, copilul nu se
mai concentrează, se închide în el sau devine neliniştit, abandonează şcoala uneori, nu are
nimeni puterea să-l conducă. Copilul suferă de disciplină, de lipsă de limitare.
Din păcate, această datorie se uită când se ajunge în străinătate şi dacă la început
era o rămânere pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungeşte până se ajunge la
instalarea unei noi atmosfere reci. Astfel, se creează la copii sentimentul abandonului şi
este posibil ca o dată ajunşi la maturitate să abandoneze şi ei pe copiii lor ca un fel de
protest şi ca răzbunare împotriva propiilor părinţi.
3.4.1. Abandonul familial
Există situaţii dureroase în care părinţii o dată plecaţi uită cu timpul îndatoririle lor
faţă de copii, fapt ce intră în sfera abandonului familial.
Dezvoltarea socio-psiho-afectivă este influenţată de realizarea ataşamentului şi a
legăturii de afecţiune dintre copil şi mamă.
Lipsa părinţilor şi a unui mediu familial determină absenţa unor sentimente normale
la copil, întârzieri în dezvoltarea fizică, şi tulburări de comportament.
47
Există elemente cu importanţă majoră în cazul separării: durata separării, condiţiile
în care a avut loc separarea şi cauzele, modalităţile de îngrijire şi dezvoltare oferite
copilului în caz de separare.
Abandonul copilului constituie o formă extremă a separării lui de părinţi. Copilul
abandonat este acel copil care nu trăieşte alături de părinţii săi, iar responsabilitatea
creşterii, educaţiei şi îngrijirii este transferată unei instituţii sau unei alte persoane care
nu-i este rudă. Sunt cazuri în care părinţii pleacă la muncă în străinătate şi lasă copiii la
un prieten sau vecin, cu promisiunea că vor trimite bani pentru a-l întreţine. O dată ajunşi
acolo uită de copil.
Practic, copilul este abandonat, chiar dacă nu este o decizie oficială care să
recunoască acest lucru. În această situaţie a copilului abandonat, responsabilitatea
părinţilor se diminuează, este transferată la diverse instituţii (Tereza Bulai, p. 54).
Abandonul familial determină urmări deosebite asupra celor abandonaţi:
- imposibilitatea formării şi menţinerea unor ataşamente durabile;
- imposibilitatea satisfacerii trebuinţelor de securitate materială şi spirituală a
copilului caracteristice mediului familial;
- interiorizarea şi închiderea în sine datorită ataşamentului faţă de persoana de
referinţă cea mai importantă;
- mama;
- dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi;
- comportament dificil – agresivitate.
Toate acestea îşi pun amprenta asupra dezvoltării integrale a copilului (Tereza
Bulai, pg. 54-55).
3.4.2. Copiii crescuţi prin corespondenţă
În marea majoritate a cazurilor, părinţii care pleacă în străinătate îşi încredinţează
copiii spre creştere şi educare rudelor, prietenilor sau vecinilor.
Modalităţile de comunicare pe care le au diferă de la un mediu la altul, adică cei din
zonele rurale, au mai puţine modalităţi de a comunica cu cei plecaţi şi anume, simpla
48
primire a banilor prin telefon, sau scrisori pachet ce trimit acasă. Iar cei din mediul urban
au mai multe posibilităţi pe lângă cei din mediul rural cum este de exemplu internetul
prin intermediul căruia părinţii îşi pot vedea copiii rămaşi acasă. Iubirea care le lipseşte
din partea părinţilor sau care le este trimisă prin corespondenţă de aceştia nu poate fi
cumpărată cu daruri de natură materială sau pecuniară şi nici înlocuită cu iubirea
persoanelor de îngrijire (Tereza Bulai, p. 66).
3.4.3 Ce provoacă timpul cât stau separaţi copiii de părinţi?
Durata absenţei unui membru al familiei poate fi asociată cu o serie de probleme
sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului.
Nevoia de afecţiune scade o dată cu creşterea duratei absenţei părinţilor, fiind
înlocuită cu nevoia de comunicare cu aceştia. În literatura de specialitate există diferite
tipuri de experienţe de separare a copilului de părinţi, care pot fi grupate în trei categorii:
- separări de foarte scurtă durată care decurg din îngrijirea acordată de mai multe
figuri materne (bunică, soră, frate, etc);
- separări temporare cu durate de cel puţin câteva săptămâni;
- separări definitive (Şoitu C., 2002) (Tereza Bulai, p. 56).
Orice separare de părinţi este însoţită de o diminuare a împlinirii nevoilor de bază
ale copiilor cu efecte importante asupra dezvoltării integrale a acestora.
Separarea prelungită sau definitivă dintre părinţi şi copii în cadrul factorilor
familiali are cel mai mare impact patogen asupra copiilor.
Tot din această categorie fac parte şi separarea temporară a părinţilor prin crize
conjugale sau divorţ, modelele de creştere şi educare ce implică abuzul fizic şi moral
asupra copilului, dimensiunea mare a familiei, promiscuitate şi sărăcie, abandonul şi
privarea de mamă.
Cercetările arată că efectele separării de mamă depind de mai mulţi factori: vârsta
copilului în momentul separării, relaţia anterioară cu mama şi cu tata, motivele separării.
49
Urmările sunt variate şi pe termen lung: nerealizări educaţionale şi de performanţă,
dificultăţi în prima copilărie (Mitrofan I., 2003) (Tereza Bulai, p. 56).
În urma separării de părinţi copiii mai au un sentiment care îi marchează, şi anume
durerea.
În mod evident durerea este o reacţie normală interiorizată la pierdere, ea apare
atunci când are loc separarea părinţilor de copii, separarea de o persoană semnificativă,
etc.
Durerea presupune trăiri emoţionale intense şi variate cum ar fi: disperare, regret,
anxietate, singurătate, resentimente, dor, neîncredere, dragoste, apreciere, sentimentul
lipsei de sens.
Literatura de specialitate menţionează un număr de nevoi care în funcţie de cum
sunt împlinite dau posibilitatea copilului să-şi contureze identitatea şi să devină conştient
de sine, responsabil şi independent.
Dintre acestea sunt amintite: nevoia de încurajare, nevoia de dragoste şi puritate,
nevoia de noi experienţe, de responsabilităţi şi apărare.
Autorul Rose Campbell, prezintă patru nevoi pe care, spune el, le au toţi copiii şi
anume:
- nevoile emoţionale, de iubire;
- nevoile de formare, disciplină;
- nevoile de protecţie fizică;
- nevoile de explicare şi exemplificare a controlului mâniei (Campbell R., 2001)
(Tereza Bulai, p. 57).
Cu toate aceste nevoi ale copilului, găsim în Tratatul de drept al familiei şi al
copilului, obligaţiile părinteşti cu privire la persoana copilului, şi anume copilul are
dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,
morală şi socială.
În acest scop, potrivit articolului 32 din Legea nr. 272/2004, părinţii sunt obligaţi:
a) să supravegheze copilul;
b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa privată;
c) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită
atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului;
50
d) obligaţia părinţilor de a creşte, îngriji şi educa copilul (Imbrescu Ioan, p.
413).
Dacă una din nevoile de bază de mai sus ale unui copil nu-şi găseşte răspunsul
adecvat, dezvoltarea copilului este distorsionată.
Eşecul în a răspunde nevoilor de dragoste şi securitate are ca efect sindromul de
privare maternă.
Copiii proveniţi din familiile cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate ar avea mai
multă nevoie de încurajare şi recunoaştere tocmai pentru că în absenţa acestora nu au
decât un acces limitat la dragostea necondiţionată de tip părintesc.
Deprivarea maternă
Vasile Miftode diferenţiază în studiile sale starea de privaţiune, adică de a nu avea
ceva încă de la începutul stării de privare, adică pierdere sau deprivare de ceea ce a fost
deja obţinut de cel în cauză, de pildă, privarea de relaţiile cu mama (Miftode V., 2003)
(Tereza Bulai, p. 57).
Se sugerează că toţi cei care suferă de orice tip de tulburare psihiatrică prezintă
alternări ale capacităţii de a stabili relaţii afective strânse şi apropiate care îşi au originea
în contactul timpuriu, deficitar cu mama.
Conceptul de privare maternă a câştigat o largă recunoaştere şi a fost acceptat drept
cauză a unor manifestări diverse, precum: întârzierea dezvoltării mentale, delincvenţa,
depresia, forme acute de stres, psihopatia, lipsa de afecţiune (Şoitu C., 2002, p. 223)
(Tereza Bulai, p. 58)
„Dragostea mamei este la fel de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt
vitaminele şi proteinele pentru sănătatea fizică”.
În lipsa unei asemenea imagini puternice dezvoltarea copilului este periclitată, iar
evoluţia lui spre o viaţă de adult firească afectiv este pusă sub semnul întrebării.
Stabilirea şi forţa personalităţilor adulte îşi au originea în stabilirea şi profunzimea
sentimentelor de ataşament afective în timpul copilăriei (Tereza Bulai, p. 58).
51
Starea de ataşament vizează în fapt toate vârstele, dar manifestările cele mai clare se
observă din timpul copilăriei. Relaţiile de ataşament au misiunea de a proteja persoana
mai slabă, vulnerabilă, în raport cu factorii externi sau interni.
Despărţirea de mamă a copiilor la vârste mici determină manifestările pe care le au,
devin morocănoşi, deprimaţi sau fără chef de nimic, le dispare apetitul de joacă.
Astfel, după mai multe decenii de experimentări s-a ajuns la concluzia că cel mai
bine pregătit pentru viaţa de adult este copilul crescut de proprii părinţi, alături de fraţi şi
surori, în acelaşi mediu familial. În afara familiei, copilul este de regulă nefericit,
descriminat şi incapabil să se ataşeze de alte persoane.
3.5. Consecinţele psihologice reflectate asupra copiilor sau „Copiii
singuri acasă”
O zi din viaţa unui copil cu părinţi plecaţi
„Se trezeşte dimineaţa şi nimeni nu i-a pregătit micul dejun, cu o mână mănâncă ce
e la îndemână, cu cealaltă îşi îndeasă îm ghiozdan cărţile şi caietele cu temele poate
nefăcute. Alege din maldărul de haine ce nimereşte şi pleacă spre şcoală. Dacă are chef,
ajunge şi la ore. Dacă se întâlneşte pe drum cu „gaşca” în care a învăţat să fumeze, amână
pe altădată mustrările profesorilor. Oricum n-are cine să-l laude dacă ia notă mare. După
ce pierde toată ziua cu nimicuri amăgitoare, se-ntoarce acasă, îi minte pe cei cu care a
fost lăsat că n-are teme de făcut, mai pierde ceva vreme uitându-se poate la televizor,
apoi adoarme întrebându-se când o să-l sune mama sau tata şi dacă părinţii lui se mai
gândesc la el.”
Doi din trei copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate resimt acut lipsa
dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii şi sociologii, dezvoltă personalităţi
dezarmonice şi, în consecinţă, este posibil ca, odată ajunşi la maturitate, să formeze o
generaţie de adulţi cu probleme de integrare socială.
Copiii ai căror părinţi au plecat la muncă, în străinătate, orfanii cu părinţi, rămân în
grija unor mame sau, de ce nu, taţi surogat.
52
Circa 10% dintre aceşti copii rămân singuri acasă. În cele mai fericite cazuri,
primesc atenţia unei rude, mai îndepărtate. Vorbim despre copii care învaţă de la 6-7 ani
să aibă grijă de ei şi, de ce nu, de fraţii mai mici.
Circa 30% dintre copiii ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate sunt lăsaţi în
grija bunicilor, care de multe ori nu reuşesc să suplinească rolul unui părinte. Şi bunicii
recunosc că vremurile sunt altele...că nu mai creşti un copil astăzi, aşa cum îl creşteai în
urmă cu 20-30 de ani. Sute de mii de copii au măcar un părinte plecat de acasă.
În urma acestei situaţii de copii singuri acasă, enumerăm câteva efecte:
a) pericolul este mai mare la copiii mici, a căror personalitate se formează de la
început dizarmonic;
b) mulţi dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, nu au încredere în ei – din
cauza lipsei modelului parental;
c) copiii din ciclul primar încep să mintă, să frecventeze grupuri stradale pentru că
nu mai pot comunica bine cu ceilalţi membrii ai familiei, încep să fie agresivi şi labili
emoţional;
d) elevii de gimnaziu, din cauză că rămân nesupravegheaţi de părintele de care
obişnuiau să asculte, pot deveni agresiv verbal şi fizic, din cauza frustrărilor, a anxietăţii
şi marginalizării care încep să se manifeste. Aceste nereguli pot fi recuperate cu
consiliere serioasă;
e) un copil din zece chiuleşte de la şcoală în mod constant după plecarea părinţilor
la muncă în străinătate, iau note mici şi pot ajunge chiar la abandon şcolar. E drept că o
parte din copiii celor plecaţi duc o viaţă mai bună graţie banilor pe care îi trimit părinţii.
Şi totuşi, spun psihologii, banii nu ţin locul afecţiunii;
f) pe termen lung, această generaţie de copii lipsiţi de iubirea părinţilor şi de
armonia familiei poate deveni una de adulţi-problemă. Psihologii nu exclud posibilitatea
ca unii să devină infractori;
g) agresivitatea multor copii din generaţia „Singur acasă”, refuzul lor de a accepta
că au probleme, durerea cauzată de lipsa părinţilor îi transformă, la maturitate, într-o
generaţie de adulţi neintegraţi social;
53
h) copilul care creşte fără părinţi sau numai cu unul dintre ei va deveni un adult
care nu va înţelege sensul căsătoriei, nu vor avea încredere în instituţia căsătoriei şi, în
general, în oameni;
i) psihologii spun că adulţii care au fost în preadolescenţă „singuri acasă” vor
dori, în general, meserii care să le aducă bani rapid: fotbalist, fotomodel, cântăreţ,
dansatoare. Cei care au fost abandonaţi de mici îşi doresc mai degrabă meserii prin care
să împartă dreptatea, cum ar fi cea de poliţist;
j) puţini dintre cei plecaţi cu lunile la muncă ştiu să aleagă soluţii pentru copiii
rămaşi în ţară. Lipsa informaţiilor este frapantă, adulţii neavând cunoştinţă de existenţa
consultanţilor, a organizaţiilor non-guvernamentale de la care ar putea primi câteva
sfaturi. Sunt copii care ajung în centre de plasament, pentru că părinţii plecaţi la lucru
peste hotare „au uitat” că au acasă nişte suflete care au nevoie de ei.
Măsurile care ar trebui luate la nivel central, ar trebui să fie asigurarea unor venituri
decente pentru familiile foarte sărace, acordarea de stimulente financiare sau în natură,
dar şi mai mare numărul de asistenţi sociali care să se ocupe de copiii rămaşi aacasă astfel
încât efectele emigrării asupra lor să fie în număr cât mai mic.
În Danemarca există un asistent la fiecare 240 de locuitori. În Finlanda, raportul e
de 1 la 1.8. În România e relativ acelaşi, dacă numărăm diplomele, însă mai bine de
jumătate din absolvenţi se orientează către alte posturi.
În România sunt inspectorate şcolare şi organizaţii neguvernamentale care se ocupă
de prevenirea şi combaterea traficului de persoane, de micşorarea efectelor migraţiei
asupra elevilor, de prevenirea abandonului şcolar şi a delincvenţei printre elevii cu părinţi
plecaţi.
3.5.1 Neglijarea copiilor
Problema copiilor care au rămas acasă în supravegherea altor persoane este cum
sunt educaţi şi îngrijiţi.
Există cazuri în care copilul lăsat în grijă este neglijat din toate punctele de vedere.
54
Neglijarea reprezintă eşecul constant în a răspunde nevoilor fizice şi psihologice de
bază ale copilului având efecte negative asupra dezvoltării copilului (Tereza Bulai, p. 64-
65).
Neglijarea mai este considerată de unii autori ca o formă specifică de abuz şi este
definită ca fiind incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de
a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică precum şi de limitare a
accesului la educaţie („Organizaţia Salvaţi Copiii”).
Neglijarea mai este definită ca reprezentând condiţiile în care persoana responsabilă
de îngrijirea copilului, fie intenţionat fie din neatenţie, permite copilului să experimenteze
suferinţe care pot fi evitate şi /sau nu reuşesc să asigure una sau mai multe condiţii care
sunt esenţiale pentru dezvoltarea capacităţilor fizice, intelectuale şi emoţionale ale unor
persoane (Constantin Mădălina, 2004, p. 39) (Tereza Bulai, p. 65).
Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului, iar cele mai grave forme
de neglijare sunt:
- neasigurarea unei alimentaţii adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului;
- neglijarea curăţeniei şi a siguranţei locuinţei;
- neglijarea supravegherii copilului;
- neglijarea stării de sănătate a copilului;
- neglijarea educaţiei şcolare, insuficienta supraveghere şi abandonul copilului;
- privarea copilului de afecţiune şi comunicare (Constantin M.; Tereza Bulai, p.
65).
Autoarea Carmen Ciofu este de părere că neglijarea copilului este favorizată de
următoarele împrejurări:
- atitudini parentale perturbate;
- particularităţe nefavorabile ale copilului;
- situaţii nevrotigene sau stresante;
- boala afectivă a îngrijitorului;
- complexele de inferioritate ale îngrijitorului;
- frustrarea şi anxietatea acestora.
Neglijarea fizică este cu atât mai gravă cu cât copilul este de vârstă mai mică şi
deci mai dependent de îngrijirea adultului.
55
Neglijarea emoţională constituie un alt aspect al neglijării copilului de către
persoana de îngrijire, indiferent de statutul acesteia: rudă, părinte, vecin, prieten.
Aceasta constă în lipsa unor interacţiuni normale de îngrijire a copilului, cu grave
consecinţe pentru dezvoltarea afectivă şi cognitivă a copilului.
Neglijarea emoţională îşi manifestă consecinţele foarte precoce, încă din primul an
de viaţă (Tereza Bulai, p. 65-66).
3.5.2. Lipsa controlului parental şi comportamentul deviant
În această categorie se includ copiii şi adolescenţii ai căror părinţi sunt plecaţi la
muncă în străinătate, ei rămânând în grija altor persoane.
Cu privire la delincvenţă, un loc important îl deţin minorii şi adolescenţii care sunt
lipsiţi de siguranţă, armonie şi stabilitatea unei familii.
Se observă cum lipsa părinţilor, a autorităţilor, a supravegherii şi afecţiunii venite
de la aceştia, influenţează dezvoltarea psiho-socială a copilului.
Nevoile de bază ale copilului rămân într-un anume mod neîmplinite ori sunt
înlocuite cu o cantitate de bani sau daruri materiale pe care le trimit părinţii adesea din
străinătate.
Efectele se observă în rândul copiilor şi adolescenţilor prin acte delincvente:
abandon şcolar, furt, comportament de grup sau de bandă, inadaptare şcolară, tulburări
de conduită.
Abandonul şcolar. Cei mai mulţi dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi şi care au
rămas în grija altor persoane ajung să abandoneze şcoala sau să intre în anturaje
periculoase.
Abandonul şcolar reprezintă o formă definitivă de devianţă şcolară. El presupune
renunţarea la sistemul educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns. O altă cauză care se
mai adaugă la abandonul şcolar este lipsa de supraveghere şi autoritate parentală
provocată de fenomenul migraţiei externe.
În esenţă devianţa defineşte orice tip de comportament care se opune oricărui tip
de comportament convenţional acceptat.
56
Din această perspectivă, devianţa cuprinde infracţiunile, delictele, abaterile şi
devierile.
În aceeaşi măsură, devianţi sunt acei indivizi care refuză să trăiască în
conformitate cu regulile impuse pe care le respectă majoritatea dintre noi. Ei sunt
delincvenţi, violenţi, consumatori de droguri, sau oameni ai străzii care nu se potrivesc cu
majoritatea oamenilor care au definit drept standarde normale de acceptabilitate (Giddens
A., 2009) (Tereza Bulai, p. 66-67).
Teoriile care privesc mediul pornesc de la faptul că devianţa nu este stare a
personalităţii, ci o conduită care se învaţă în contact cu semenii.
3.5.3. Delincvenţa juvenilă
Cuvântul delincvenţă are origine etimologică latină venind de la delinquere = a fi de
vină, a greşi.
Dacă se mai adaugă latinescul juvenis (tânăr) atunci delincvenţa juvenilă reprezintă
ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale sancţionate penal săvârşite de un
minor până în 18 ani.
Cauzele delincvenţei juvenile sunt diverse, dintre ele ar putea fi lipsa de
supraveghere şi privarea afectivă, până la cauze de natură individuală, biologică.
Ele exercită o influenţă deosebită asupra minorului care nu dispune încă de
mecanisme specifice de filtrare şi evaluare a tuturor influenţelor exterioare.
După Vasile Preda, factorii care predispun la comportament antisocial sunt de două
tipuri: interni şi externi.
Factorii interni ţin de potenţialităţile şi structura neuro-psihică a copilului şi
tânărului, de unele particularităţi ale personalităţii în formare. Aceştia s-au format sub
influenţa factorilor externi (de mediu, familiali).
Factorii externi sunt factori socio-culturali, economici, socio-afectivi şi educaţionali
din cadrul micro/macrogrupurilor umane în care trebuie să se integreze copilul şi tânărul
începând cu familia pentru formarea pentru formarea personalităţii acestora (Preda V.,
1981) (Tereza Bulai, p. 71).
57
Cele mai frecvente explicaţii cauzale ale comportamentului delincvent la copii se
centrează în jurul factorului economic şi al celui educaţional: familia şi şcoala.
După unii cercetători, cauzele delincvenţei juvenile legate de familie ar fi:
- un slab control exercitat asupra copilului;
- lipsa de comunicare şi coeziune familială;
- afecţiunea mamei şi disciplina impusă de tată;
- modele educaţionale neadecvate;
- familii în derivă (consum de alcool, droguri, violenţă, separare);
- abandonul familial.
Un alt autor, Albert Ogien, împarte cauzele în trei categorii şi anume:
- cauze individuale;
- cauze care ţin de mediu;
- cauze de natură socială care includ marile instituţii sociale ce contribuie la
socializarea şi integrarea tânărului şi la asigurarea ordinii sociale: media, familia, şcoala,
biserica şi alte instituţii ale statului cu o influenţă hotărâtoare asupra minorului (Ogien A.,
2002) (Tereza Bulai, p. 72).
Toate aceste instituţii au următoarele atribuţii faţă de educaţia şi formarea minorilor
sau tinerilor lipsiţi sau nu de ocrotirea părintească, şi anume:
a) administraţia publică locală – este responsabilă de serviciile de educaţie
şi sănătate; deţine un buget constituit din contribuţiile membrilor comunităţii care îi
oferă o posibilitate mai mare de soluţionare a problemelor locale; cunoaşte cel mai bine
oamenii şi evenimentele din comunitate;
b) biserica este unul dintre cei mai importanţi subiecţi comunitari. Pe
contribuţia acesteia se mizează din următoarele considerente: este un punct de reper în
educaţia morală şi comunitară a copilului şi se implică activ în sensibilizarea populaţiei
referitor la relaţiile părinte-copil, promovarea unor comportamente morale atât pentru
părinţi, cât şi pentru copii;
c) având ca obiectiv creşterea unor generaţii sănătoase, se impune stabilirea
unei colaborări dintre administraţia publică locală, instituţiile şcolare şi instituţia
medicală pentru a identifica copiii rămaşi fără supraveghere ce necesită asistenţă
medicală;
58
d) în dezvoltarea programelor de educaţie preventivă şi cultivarea
comportamentelor pro-sociale, este necesară participarea poliţiei, având ca grup ţintă
copiii din familii dezintegrate în vederea informării corecte asupra consecinţelor
comportamentului anti-social. În cazul în care copiii din această categorie sunt antrenaţi
în acţiuni antisociale se impune implicarea tuturor actorilor comunitari întru elaborarea
unui program de reabilitare şi reintegrare în familia lărgită, instituţiile şcolare. Analiza
datelor referitoare la delincvenţa juvenilă relevă faptul că în ultimii ani situaţia la
capitolul infracţiuni comise de către minori este influenţată de condiţiile în care cresc şi
sunt educaţi copiii. E regretabil faptul că s-au produs schimbări atât în structura cât şi în
modul de exercitare a rolului educativ de către familie şi instituţiile comunitare;
e) cercetarea Respectarea drepturilor minorilor în locurile de detenţie
efectuată de Institutul de Reforme Penale încearcă să determine structura familiilor celor
262 de minori delincvenţi intervievaţi. Din numărul total de minori care au săvârşit
infracţiuni, 18% provin din familii dezintegrate cu unul sau ambii părinţi plecaţi peste
hotare. Copiii din familii dezintegrate simt nevoia să fie recunoscuţi, acceptaţi şi stimulaţi
atât de către cei de o vârstă cu ei, cât şi de adulţi, afilierea la un grup reprezentând o
posibilitate sigură de a-şi manifesta şi realiza dorinţele şi aspiraţiile. Prin contactul cu
respectivele grupuri, tânărul îşi dezvoltă capacităţile şi aptitudinile, asimilând şi
interiorizând o serie de valori şi norme specifice grupului, care nu întotdeauna sunt în
concordanţă cu valorile şi normele sociale. Lipsa părinţilor şi a controlului din partea lor,
modul de petrecere a timpului liber este un teren fertil pentru infracţionalitatea în rândul
tinerilor.
Fenomenul infracţionalităţii juvenile implică o serie de probleme complexe la nivel
individual, familial şi comunitar. A contribui la efortul educativ în formarea unei
generaţii sănătoase este o responsabilitate pe care trebuie să şi-o asume aceşti factori.
În principiu, nu există copii vinovaţi, ci copii şi adolescenţi victime ale mediului
lor, care trebuie ocrotiţi, reeducaţi şi reintegraţi de şi în comunitate.
(www.monitorulneamt.ro)
Un control parental lipsit de autoritate exacerbează la copil tendinţe de agresivitate
cu cele două tipuri de manifestări majore:
- crizele de mânie;
59
- negativismul.
Un astfel de control îl întâlnim fie în cazul unor părinţi indulgenţi, fie în cazul în
care atunci când lipsesc părinţii.
Crizele de mânie sunt tulburări de comportament, apărute ca urmare a conflictului
dintre personalitatea copilului în plină afirmare şi atitudinea permisivă a îngrijitorilor.
Negativismul se înscrie în acelaşi timp de manifestări şi în cazul preşcolarului, este
strâns legat de sindromul acut de separe a părinţilor de copii. În afară de aceasta, el
exprimă dominare parentală ineficientă, permisivitate excesivă, lipsă de autoritate din
partea părinţilor şi persoanelor de îngrijire (Ciofu Carmen, 1989, p. 180-181) (Tereza
Bulai, p. 72)
3.6. Efectele directe şi indirecte ale plecării părinţilor în străinătate
asupra rezultatelor şcolare
Migraţia părinţilor nu acţionează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin
producerea unor efecte care conduc la disoluţia familiei. O categorie de copii care sunt
cei mai expuşi riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate şi în
special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate în aceste situaţii
este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor săi expunerea acestora la
abuzuri din partea adulţilor în grija cărora rămân.
O consecinţă directă a migraţiei părinţilor este cea a privării copilului de
afectivitatea parentală şi de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În
condiţiile plecării părinţilor pe perioade mai lungi şi a rămânerii copiilor în grija unor
persoane care nu au capacitatea şi/sau competenţa de a oferi sprijinul emoţional şi
educativ aceste două consecinţe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce
priveşte sănătatea şi dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activităţi şcolare şi
60
rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu
vârsta copiilor şi supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură.
Efectele negative identificate prin această cercetare şi prezentate în această lucrare
sunt probabil asemănătoare ai cele întâlnite în general în cazul copiilor care provin din
familii dizolvate fie prin divorţ, fie prin decesul unuia dintre părinţi, astfel încât copiii cu
părinţi plecaţi în străinătate sunt o categorie suplimentară expusă unor riscuri. Atenţia
comunităţilor prin intermediul în special al şcolii, dar şi al instituţiilor de protecţie a
drepturilor copilului, trebuie să se concentreze asupra acestor categorii de copii în aceeaşi
măsură ca şi asupra copiilor proveniţi din familii foarte sărace, destrămate sau în care
părinţii pur şi simplu nu-şi exercită rolurile pe care le presupune statutul de părinte.
~Devianţa şcolară~
Noţiunea de devianţă şcolară este slab precizată în literatura de specialitate. În
practică, există o serie de noţiuni care se suprapun sau încearcă să se înlocuiască devianţa
şcolară: indisciplină, rezistenţă şcolară, inadaptare şcolară, tulburări de conduită şi de
caracter, delincvenţă şcolară.
Sunt o serie de conduite constante legate de adeverinţa şcolară, absenteismul,
rezultatele şcolare slabe, limbaj obscen, dezinteres şi lipsă de respect faţă de autoritatea
şcolară.
Câteva forma de manifestare ale devianţei şcolare:
- fuga de la şcoală reprezintă o conduită de tip evazionist având o motivaţie
precisă şi putând interveni în situaţii tipice. Cauzele ce determină fuga de la şcoală apar
ca manifestare a fobiei şcolare, o influenţă mare o au caracteristicile mediului familial;
- absenteismul şcolar, este o consecinţă a unor probleme sociale. Poate fi
provocat de părinţi, un mediu care induce în primul rând o variabilă culturală. În cadrul
familiei se amintesc factori etiologici: părinţi care nu controlează şi nu reacţionează la
61
absenţele copiilor, părinţi care controlează şi nu reacţionează la absenţele copiilor, părinţi
care sunt bolnavi cronic, dependenţi de alcool sau droguri, părinţi hiperanxioşi sau
imaturi care ţin copilul acasă pentru a-l proteja sau părinţi care lipsesc complet de acasă
şi chiar nu au cum să ţină evidenţa copilului dacă merge la şcoală sau nu pentru că sunt
plecaţi din ţară.
3.6.1 Efectele migraţiei în educaţie
Aceste efecte pot fi considerate mai degrabă consecinţe indirecte ale plecării
părinţilor in străinătate. Atunci când apar ele sunt produse de lipsa de supraveghere din
partea familiei şi pe fondul privării de afectivitate parentală.
În afară de rolul său tradiţional, şcoala este un element important în oferirea de
servicii sociale elevilor, chiar dacă de multe ori acest lucru se întâmplă mai mult tacit
decât explicit. Rolul şcolii este cu atât mai relevant în cazul celor ai căror părinţi (unul
sau amândoi) sunt plecaţi în străinătate. De aceea este important să analizăm cum
relaţionează cu şcoala copiii rămaşi acasă şi obiectivul analizei cuprinsă în această
secţiune este să identificăm potenţialele probleme în domeniul educaţiei ce apar ca
urmare a plecării părinţilor în străinătate.
Parţial, succesul şcolar este influenţat de resursele familiei copilului (financiare,
educaţionale, timp liber, atenţie şi ajutor acordat copilului pentru munca şcolară, sprijin
afectiv, supraveghere).
Plecarea unui părinte sau a amândurora în străinătate pentru o perioadă mai lungă
de timp poate determina apariţia unor probleme în performanţa şcolară în măsura în care
funcţiile îndeplinite de părinţi nu sunt preluate de altcineva (părintele rămas singur,
familia extinsă, persoana sau familia în grija căruia a rămas copilul). Pe astfel, este
posibil ca efectele negative ale plecării unui părinte în străinătate să poată fi diminuate
prin acţiunea altor factori incluzând efectele pozitive ale plecării cum ar fi creşterea
nivelului de trai, posibilitatea mai ridicată pentru copil de a călători în afara ţării şi
contactul cu o altă cultură. Plecarea părinţilor în străinătate este asociată cu un uşor
impact negativ asupra rezultatelor şcolare. În plus, familiile cu părinţi plecaţi sunt
caracterizate şi de alte trăsături (educaţie şi ocupaţie parentală scăzută, comunicare cu
62
părinţii mai proastă) care pot acţiona negativ asupra performanţelor şcolare. Aceşti factori
nu afectează doar performanţele şcolare ale copiilor din familii cu părinţi emigranţi, ci
toţi copiii, indiferent de structura familiei din care provin.
În aceste codiţii se ridică întrebarea dacă plecarea părinţilor are un efect negativ
direct asupra performanţelor şcolare (efectul sau cel puţin o parte din efect se datorează
exclusiv plecării unuia sau ambilor părinţi şi nu se datorează altor caracteristici ale
familiei sau copilului) sau efectul negativ este doar indirect (se datorează în totalitate
nivelurilor mai scăzute de educaţie şi prestigiu ocupaţional al familiei, comunicării mai
proaste cu familia, etc). Pentru a răspunde la această întrebare, am estimat efectul plecării
în străinătate a unuia sau ambilor părinţi asupra mediei generale a copilului mai întâi fără
a lua în calcul nici o altă trăsătură a familiei şi apoi ţinând cont de caracteristici ale
familiei care pot contribui la scăderea rezultatelor şcolare în orice situaţie (pentru orice
copil, indiferent de structura familiei din care provine).
Deci, familia poate avea influenţe asupra rezultatelor copilului; dar nu numai în
contextul emigrării, ci şi în alte modalităţi.
În plus, structura familiei poate avea influenţe asupra rezultatelor şcolare ale
copiilor. Experienţa morţii unui părinte, a divorţului sau separării în familie pol avea
consecinţe pentru bunăstarea psihologică atât a copilului cât şi a părintelui în grija căruia
rămâne copilul, afectând negativ performanţele şcolare. În mod similar, calitatea relaţiilor
în familie (cât de bine se înţeleg părinţii şi cât de bine comunică copilul cu părinţii) poate
contribui la crearea unui mediu stabil şi nestresant pe fondul căruia copiii sunt mai
înclinaţi şi mai interesaţi să-şi îmbunătăţească performanţele şcolare. De asemenea,
numărul mare de copii în familie este nu numai un indicator al diluării resurselor (atât
materiale cât şi de atenţie acordată copilului) dar şi un indicator al unui statut
socioeconomic mai scăzut, asociat în general cu rezultate şcolare mai scăzute. Copiii din
familii destrămate şi din familii cu număr mare de copii sunt de asemenea expuşi unui
risc mai mare de comportamente-problemă şi comportamente delincvente, parţial şi
datorită gradului mai scăzut de supraveghere. Aceste comportamente pot afecta negativ
performanţele şcolare.
Atitudinea copilului faţă de şcoală (plăcerea cu care merge la şcoală şi importanţa
asociată şcolii în general şi notelor bune în special) poate contribui la motivaţia copilului
63
de a avea performanţe şcolare bune. Un alt factor important care poate fi influenţat de
caracteristicile familiei, dar este în final o trăsătură a copilului este legat de deprinderile
de muncă şcolară - dacă elevul are un program regulat de studiu atunci când stă acasă,
dacă îşi face temele şi cât timp alocă pentru teme şi studiu şcolar, şi conştiinciozitate.
Aceste trăsături pot fi extrem de importante pentru succesul în şcoală - nu numai pentru
că ele contribuie la dezvoltarea cognitivă a copilului dar şi pentru că acestea sunt trăsături
pe care profesorii le recunosc cu uşurinţă, le apreciază pozitiv şi drept urmare le
răsplătesc cu note bune.
Capitolul IV. Concluzii. Soluţii
4.1. Concluzii
... din cauza evoluţiei demografice a României
În prezent, problema declinului demografic al României se află pe agenda publică.
Cartea Verde a Populaţiei, elaborată de Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare
în cooperare cu Fondul ONU pentru Populaţie atrage atenţia asupra gravităţii problemei.
Nu este vorba doar de pierderea numerică datorată migraţiei (care poate fi doar estimată
şi despre care nu se poate spune cu siguranţă în ce măsură este definitivă), ci şi despre
sporul natural negativ înregistrat în România începând cu anul 1992. Scăderea ratei
fertilităţii are ca efect nu doar scăderea numerică a populaţiei, ci şi modificarea structurii
pe vârste a acesteia. Îmbătrânirea populaţiei României atrage după sine probleme
economice şi sociale importante, dintre care poate cea mai importantă este dezechilibrul
64
între numărul celor care vor contribui la sistemul de pensii şi la cel sanitar, pe de o parte,
şi cei care vor beneficia de ele, pe de altă parte.
Dacă migraţia se permanentizează, ea riscă să sporească declinul populaţiei.
Important este de reţinut faptul că nu este vorba despre o scădere a populaţiei pur ;i
simplu, ci pe anumite categorii de vârstă, accentuând procesul de îmbătrânire a
populaţiei. Privind Grafic 5, putem observa că cea mai însemnată parte a migranţilor în
Spania (şi nu există motive pentru care să credem că lucrurile nu stau în mod similar şi În
acelaşi timp, observăm că aproximativ 37% dintre migranţi se află în intervalul de vârstă
cu fertilitatea cea mai mare (20-29 ani). Comparând aceste date cu proporţia de 16% pe
care o deţine această categorie în România, putem înţelege că ne aflăm în faţa unei
probleme reale. Proporţia copiilor este într-adevăr încă mică în rândul migranţilor faţă de
populaţia României, însă ne putem aştepta la o creştere a ei fie prin reîntregirea familiilor,
fie prin naşterea de copii în Spania. În anul 2005, în Spania s-au născut 6.903 de copii din
mame românce, dintre care 5.252 aveau ambii părinţi români. Grafic 6 arată evoluţia
numărului de copii născuţi din mame românce în Spania.
Chiar dacă aceşti copii sunt cetăţeni români, ei au şanse mari să devină cetăţeni
spanioli şi să se integreze în societatea spaniolă mai uşor chiar decât în cea română.
Pierderea demografică rezultată este cu atât mai gravă cu cât vine pe fondul unei situaţii
de criză deja existente.
Grafic 5. Structura pe vârste a populaţiei migranţilor români în Spania comparată cu
cea a populaţiei României. Datele reprezintă procente din populaţia migranţilor, respectiv
a României (date MTAS şi INSSE pentru anul 2005)
65
□ Migranţi în Spania
■ Populaţia României
... din cauza migraţiei de revenire
Pentru migraţia românilor în Spania încep deja să se pună probleme care ţin de
maturizarea unui flux. Migraţia de revenire este un tip de migraţie care merită discutat
din perspectiva unei secvenţe viitoare, mai lungi, de timp.
În România se discută în ultima vreme, ca şi în cazul celorlalte ţări nou intrate în
UE, despre nevoia de forţă de muncă pe piaţa internă, în mod particular în anumite
sectoare economice. Una dintre soluţiile, deocamdată mai degrabă aşteptată a se realiza
de la sine, este migraţia de revenire a românilor care muncesc în străinătate. Avantajele
66
sale, strict din punct de vedere al pieţei forţei de muncă în raport cu alte soluţii de
migraţie posibile, sunt destul de evidente. Probabilitatea ca acest tip de deplasare să se
dezvolte, mai ales în viitor, este şi ea o chestiune evidentă. Intrarea României în Uniunea
Europeană şi întreaga concepţie legată de circulaţia forţei de muncă (în ciuda restricţiilor
temporare) în spaţiul european vor favoriza probabil procesul. întrebarea este dacă în
categoria celor care revin/vor reveni discutăm despre familii, şi mai ales, familii cu copii?
Sau dacă, dintr-o perspectivă de timp mai lungă, discutăm despre indivizi născuţi şi
crescuţi în Spania? Ce fel de copii sau tineri vor reveni? O categorie de cetăţeni bilingvi
care s-ar putea integra în ambele societăţi (română şi spaniolă) fără probleme sau mai
degrabă o generaţie de cetăţeni europeni, români sau spanioli, de limbă spaniolă/eventual
„romaniolă", care îşi va căuta identitatea între două spaţii fără să aparţină nici unuia?
Problemele pe care am încercat să le semnalăm discutând despre „ce fac copiii români în
Spania", pornind de la cele de învăţare corectă a limbii române, par să sugereze că prima
variantă, cea a migranţilor liberi de constrângeri culturale nu este tocmai cea plauzibilă,
cel puţin pentru o bună parte a actualilor copii implicaţi în migraţie.
6: Evoluţia numărului de copii născuţi pe teritoriu spaniol din mame românce
67
2000 2001 2002 2003 2004 2005
... din cauza circulaţiei copiilor (în care sunt implicaţi şi copiii)
Dacă am încercat să demonstrăm că circulaţia adulţilor pentru muncă nu este tipul
de deplasare care să atragă copiii în migraţie, totuşi nu putem să pierdem din vedere că
există cazuri în care discutăm despre un alt fel de circulaţie, cea a copiilor. Nu putem face
nici un fel de consideraţie asupra dimensiunii unui asemenea fenomen. Totuşi, el există.
Există reîntregiri temporare: fie părinţii nu pot susţine întreaga familie în Spania, fie
copiii nu reuşesc să se adapteze. Perioada de probă poate conduce la un eşec soldat cu
reîntoarcerea copiilor în ţară şi reluarea procesului într-un moment ulterior. Nu ar fi firesc
să ne întrebăm ce se întâmplă cu copiii în aceste cazuri? Plimbaţi între două lumi au
realmente şanse de a se adapta într-una dintre ele? Cât şi după ce principii se va definitiva
procesul educaţional în cazul acestor copii? Pentru ce societate vor fi ei pregătiţi?
68
În mod paradoxal, întrebarea de la care am pornit, „ai cui sunt copiii?", nu are
probabil un răspuns clar acum. Copiii sunt români prin naştere dar, cu siguranţă, mulţi
dintre ei, spanioli prin adopţie. Lumea în care trăiesc le dă, celor mai mulţi dintre ei,
dreptul de a alege dacă vor deveni ca adulţi cetăţeni români sau spanioli. Concluzia care
ne interesează este că libertatea lor de alegere trebuie ajutată pentru a deveni una fără
consecinţe negative. Indiferent de opţiune, copiii români au nevoie de propria lor limbă,
de propria lor cultură aşa cum au nevoie de integrare în lumea spaniolă în care, pentru
moment, trăiesc.
Important este să conştientizăm că migraţia românilor, în formele specifice în care
s-a dezvoltat a permis apariţia copiilor în migraţie şi, mai mult decât atât, în mod
probabil, fenomenul va cunoaşte o creştere în viitorul apropiat. Consecinţele deplasării
sau apariţiei acestor copii sunt pentru moment puţin vizibile. Totuşi, într-un viitor mai
îndepărtat, cel puţin din perspectiva unei situaţii demografice caracterizată ca una „de
criză", din perspectiva unei probabile migraţii de revenire a românilor sau din perspectiva
circulaţiei între cele două spaţii, de origine şi destinaţie, migraţia copiilor merită atenţie.
Preocuparea recentă pentru situaţia copiilor români din străinătate (Caseta 1), poate
fi considerată un început în seria unui efort care are nevoie de susţinere pe termen lung.
Educaţia părinţilor se regăseşte şi ea printre factorii importanţi care influenţează
rezultatele şcolare.
Gradul de supraveghere se regăseşte printre predictorii mai importanţi ai
rezultatelor şcolare - probabil pentru că este un factor important care determină
comportamente responsabile ale copiilor şi descurajează comportamentele delincvente
dar şi pentru că un grad înalt de supraveghere denotă interesul familiei faţă de copil şi
succesul părinţilor sau familiei în impunerea regulilor în relaţiile lor cu copiii.
Analizele prezentate au arătat că plecarea a cel puţin unuia dintre părinţi în
străinătate este într-adevăr asociată cu rezultate şcolare ale copiilor rămaşi acasă ceva mai
slabe decât ale copiilor fără părinţi emigranţi, însă această performanţă şcolară mai slabă
se datorează aproape în totalitate statutului socio-profesional în medie mai scăzut al
acestor familii (niveluri medii de educaţie parentală şi prestigiu ocupaţional parental mai
scăzute) şi structurii acestor familii (tind să fie în proporţie mai mare familii în care
părinţi sunt separaţi, divorţaţi sau văduvi). Aceasta nu înseamnă că elevii din familiile cu
69
părinţi emigranţi nu reprezintă un grup cu risc mai mare de insucces şcolar, ci pur şi
simplu că riscul de a avea rezultate şcolare mai slabe este aproximativ acelaşi ca şi în
cazul copiilor care provin din familii destrămate şi cu statut socio-profesional scăzut dar
în care nici unul dintre părinţi nu este emigrant) .Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinţi
are un efect negativ asupra rezultatelor şcolare independent de orice alte influenţe luate în
calcul aici (care includ, pe lângă profilul socio-demografic al familiei, şi relaţii de
comunicare în familie, atitudinea copilului faţă de şcoală, grad de supraveghere şi
delincvenţă, şi deprinderi de muncă şcolară ale copilului). Acest rezultat sugerează că
dintre doi copii care provin din medii identice din aceste puncte de vedere, cel care are
ambii părinţi plecaţi în străinătate va avea rezultate şcolare mai slabe.
O concluzie încurajatoare este aceea că factorii care determină succesul şcolar
operează în aproximativ acelaşi mod şi cu intensităţi similare atât în grupul de copii fără
părinţi plecaţi în străinătate, cât şi în grupurile de copii cu părinţi emigranţi. Există o
excepţie importantă în cazul copiilor cu cel puţin un părinte plecat în străinătate: deşi
plecarea unui părinte tinde să sporească dotarea materială a gospodăriei, efectul acestei
dotări materiale asupra rezultatelor şcolare nu este la fel de mare ca cel din grupul de
copii fără părinţi emigranţi.
În urma analizelor efectuate, s-a ajuns la următoarele puncte de vedere:
• Copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au, din punct de vedere al
procesului de educaţie, un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca
urmare a despărţirii părinţilor sau a decesului dintre ei. Acest lucru arată că, deşi
plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale
unei despărţiri pe termen lung sau definitive.
• În cazul copiilor ai căror părinţi se află plecaţi la muncă în străinătate, creşte
riscul de a se înregistra situaţii ce pot conduce la probleme legate de procesul de educaţie:
copii care vin cu mai mică plăcere la şcoală, au rezultate mai slabe, acumulează mai
multe absenţe, au mai des nota scăzută la purtare şi corigenţe. Strict statistic numărul
celor ce ajung în astfel de situaţii nu este atât de mare încât să vorbim de un fenomen la
scară naţională, dar este clar că sunt necesare măsuri care să preîntâmpine acest risc.
• Plecarea unuia dintre părinţi la muncă în străinătate are o influenţă pozitivă asupra
perspectivelor concrete ale copiilor şi ei cred în mai mare măsură că după terminarea
70
clasei a opta vor continua studiile şi mai ales că acestea vor fi la liceu. Cel mai probabil
acest lucru se datorează creşterii veniturilor şi contactului cu alte modele culturale, ceea
ce conduce la o valorizare mai mare a educaţiei. La nivelul dorinţelor, constatăm însă că
unii dintre elevi ar vrea mai degrabă să se alăture părinţilor în străinătate.Cei mai expuşi
riscului de a întrerupe studiile în favoarea părăsirii ţarii sunt băieţii.
• Tentaţia plecării în străinătate, mai ales dacă acolo se află deja un părinte sau
măcar o rudă, induce un risc de întrerupere a studiilor după încheierea ciclului gimnazial,
risc la care sunt expuşi mai ales băieţii cu rezultate mai slabe la învăţătură, provenind din
familii cu venituri mai mici şi capital educaţional mai puţin, locuind în principal în zona
rurală, în oraşe mici sau oraşe foarte mari.
În ce măsură absenţa temporară a unuia sau ambilor părinţi determină o diminuare a
controlului asupra copiilor şi favorizează apariţia unor comportamente deviante la copii?
O iau copiii pe căi greşite în timpul în care părinţii lucrează în străinătate?
Absenţa părinţilor nu înseamnă neapărat absenţa controlului asupra copiilor. Ceilalţi
membrii adulţi ai familiei sau chiar şi fraţii mai mari pot controla ceea ce face copilul ai
cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate la muncă.
Chiar dacă diferenţele între copiii de migranţi şi cei de non-migranţi simt relativ
mici în ce priveşte comportamentele deviante, putem afirma că plecarea părinţilor
reprezintă totuşi un factor de risc. Controlul insuficient asupra copiilor din partea
celorlalţi adulţi din familie, alături de problemele de natură emoţională produse de lipsa
afectivităţii parentale şi, în plus, creşterea accesului la diverse oportunităţi pe măsură ce
veniturile din străinătate determină o creştere a bunăstării materiale, sunt în măsură să
dezvolte la copii şi adolescenţi anumite tendinţe deviante.
Este sănătos să se recunoască din start că părăsirea ţării, dislocarea din mijlocul
rudelor, prietenilor, amintirilor este un lucru dureros.
În acest context este bine de ştiut că păstrarea unei comunicări deschise cu familia
este foarte importantă.
În inerentele momente de impas pe drumul către noua identitate, ea va reprezenta
un foarte important punct de sprijin, de multe ori chiar unicul punct.
71
Experienţa emigrării supune cuplul unei presiuni noi şi de o amploare nebănuită,
acţionând fie ca un dizolvant, fie ca un liant în relaţiile dintre soţi sau dintre părinţi şi
copii.
Copiii care au părinţii plecaţi în străinătate reprezintă un grup vulnerabil aflat în
situaţie de risc. Situaţia de risc este plasată la nivelul consecinţelor negative cauzate de
absenţa părinţilor.
Părintele plecat poate avea drept consecinţă un sentiment de însingurare a copilului
pentru o anumită perioadă de timp. Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă
copilul a fost obişnuit să trăiască într-o familie extinsă.
Lipsa interesului pentru şcoală, cât şi pentru preocupările extraşcolare poate fi o
consecinţă directă a absenţei părinţilor, însă interesul scăzut pentru performanţă şcolară
nu poate fi explicat doar printr-un singur factor cauzal.
Absenţa unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor este în
strânsă legătură cu vârsta pe care o avea copilul în momentul plecării părinţilor.
În momentul absenţei părinţilor, rolul de socializare le revine bunicilor sau rudelor
apropiate, rol care poate fi îndeplinit optim de persoanele care nu au o vârstă înaintată.
Aceste consecinţe negative cauzate de absenţa părinţilor nu sunt general valabile
pentru fiecare caz tratat singular şi variază în intensitate în funcţie de durata de timp a
plecării părinţilor din gospodărie, gradul de afinitate existent între rude (bunicii sau alte
rude până la gradul IV inclusiv) şi copii care i-au fost încredinţaţi.
Soluţiile în scopul rezolvării problemelor cu care se confruntă copii ai căror părinţii
sunt plecaţi la muncă în străinătate se plasează la nivelul identificării actorului care ar
trebui să rezolve problema sau să reducă impactul fenomenului: instituţiile statului.
Primul pas identificat este constituit de crearea unui cadrul legislativ în conformitate cu
realitatea existentă.
Toate aceste consecinţe subliniază faptul că această categorie-copiii cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate - reprezintă un grup vulnerabil.
Dar fenomenul migraţiilor contemporane, şi în special emigraţia româneasca
presupune cauze si consecinţe multiple şi diverse. De aceea măsurile şi posibilităţile de
prevenire si combatere a fenomenelor negative pe care le generează sunt numeroase, în
72
funcţie de fiecare caz fn parte. Cea mai buna soluţie se află în fiecare dintre noi implicat
în acest eveniment.
Soluţii
În ultimii ani, numărul copiilor ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate a
crescut simţitor. De cele mai multe ori, copiii rămân în grija rudelor sau a unor persoane
apropiate, sunt bine îngrijiţi şi îşi continuă studiile. Părinţii trimit banii necesari pentru
întreţinerea lor, comunică regulat cu ei şi vin acasă de sărbători sau în concedii.
Există însă cazuri în care lipsa îngrijirii permanente a părinţilor sau a unuia dintre ei
are efecte nedorite asupra echilibrului emoţional al copiilor şi asupra performanţelor lor
şcolare, chiar dacă situaţia financiară a familiei este substanţial îmbunătăţită. Alteori,
persoanele în grija cărora sunt lăsaţi copiii nu mai pot să-i întreţină, din cauza unor
neînţelegeri sau a propriilor dificultăţi, şi se impune stabilirea unei măsuri de protecţie
specială pentru copii.
De aceea, asistenţii sociali din SPAS au responsabilităţi cu privire ia copiii aflaţi în
asemenea situaţii, care au fost stabilite prin Ordinul nr. 219/2006 al Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului privind activităţile de identificare, intervenţie şi
monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia
se află la muncă în străinătate. Ordinul se aplică copilului lipsit de grija ambilor părinţi în
situaţia în care aceştia sunt plecaţi la muncă în străinătate, părintelui, în cazul familiilor
monoparentale, precum şi copilului lipsit de grija părintelui care, prin hotărâre
judecătorească, are obligaţia creşterii şi educării acestuia.
În cazul în care identifică un copil aflat într-una din aceste situaţii, asistenţii sociali
din SPAS trebuie să întocmească un raport de evaluare iniţială, urmat de un plan de
servicii, dacă se constată că respectivul copil se afla în situaţie de risc. Planul de servicii
va conţine în mod obligatoriu modalităţile de menţinere a relaţiilor personale ale copilului
cu părinţii, precum şi tipul de servicii de consiliere psihologică de care va beneficia
copilul. Planul de servicii poate include şi consilierea familiei/persoanei la care se află
copilul în întreţinere şi îngrijire şi oferirea de servicii de suport pentru aceasta.
73
Dacă însă apreciază că dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a
copilului este periclitată, asistenţii sociali trebuie să sesizeze imediat Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în vederea instituirii unei măsuri de protecţie
specială asupra copilului.
În ceea ce priveşte posibilele soluţii la problemele copiilor cu părinţii plecaţi la
muncă în străinătate, acestea sunt localizate difuz la nivelul instituţiilor statului. Există
doar două măsuri legale identificate de personalul instituţional: Legea 272 şi Ordonanţa
272. „Ordonanţa numărul 219 ne ajută doar pentru a stabili din punct de vedere normativ
câţi părinţi au plecat, însă nu prevede în nici un fel, modul în care se pot ajuta aceşti copii
rămaşi singuri. Aceste acte normative sunt utile, însă nu sunt suficiente pentru a
reglementa situaţia în mod real Asta ca să nu mai vorbim despre faptul ca acestea trebuie
la rândul lor completate şi îmbunătăţite. Amploarea pe care a luat-o fenomenul migraţiei,
i-a luat pe toţi pe nepregătite. Şi alte ţări au avut probleme similare, dar ele au reuşit ca în
mare parte să le rezolve. Acum, România se confruntă la rândul ei cu aceleaşi probleme.
Statul ar trebui să facă ceva ca oamenii sa nu mai plece...toată lumea sa aibă un salariu
decent...să existe locuri de muncă bine plătite... şi să existe şi disciplina muncii... în cazul
în care acestea nu sunt realizate, iar părinţii sunt în continuare nevoiţi să plece la muncă
în străinătate, cred că accentul ar trebui pus pe dezinstituţionalizare prin desfiinţarea
centrelor mari. Alternativa, la nivel local, ar consta în creşterea numărului de asistenţi
maternali profesionişti şi în crearea centrelor private de plasament. Iar la destinaţiile unde
există un număr mare de români, ar trebui sa fie înfiinţate şcoli româneşti.
74
Anexă
Cercetarea de faţă îşi propune abordarea în manieră explicativă a fenomenului
migraţiei, în prima parte am vrut să aflu prin intermediul aplicării unor interviuri care este
cauza migraţiei lor, iar dacă aceasta este şomajul.
În a doua parrte am studiat consecinţele şi urmările migraţiei asupra familiei
rămase şi asupra copiilor rămaşi acasă, cu ajutorul unor studii de caz.
Toate acestea, interviurile şi studiile de caz, au fost aplicat asupra localnicilor
comunei Slatina-Timiş din judeţul Caraş-Severin, situată în partea de nord-vest a ţării, pe
culoarul Timiş-Cerna.
Comuna Slatina-Timiş are la bază un număr de 3000 de locuitori care sunt de
etnie română, doar religia îi separă în două părţi, mai bine de trei sferturi sunt de religie
catolică, iar restul ortodocşi.
Ocupaţiile celor de vârsta a treia sunt agricultura şi animalele.
Dintre cei mai tineri, mai bine de trei sferturi au fost angajaţi în instituţii şi
întreprinderi de stat sau particulare.
Dar în urma restructurărilor şi falimentului, a fabricilor din Balta Sărată, cartier din
Caransebeş, Oţelul Roşu, foarte mulţi dintre localnicii comunei Slatina-Timiş, au rămas
fără un serviciu devenind şomeri.
În urma acestei situaţii destul de grave, în care au rămas fără niciun venit lunar, cei
mai mulţi dintre ei au ales să-şi părăsească ţara pentru un loc de muncă în străinătate,
lăsând acasă părinţii, copiii şi chiar bunicii care au murit purtându-le în suflet dorul.
În România procesul tranziţiei, la economia de piaţă cu profundele restructurări pe
care le implică, a afectat nu numai indivizii dar si segmente ale comunitaţii,devenind
alarmante o serie de procese sociale cum ar fi:
- creşterea în masă a sărăciei.
- scăderea rapidă a veniturilor
- explozia inegalităţilor sociale
75
Restructurarea economiei naţionale româneşi în perioada tranziţiei postcomuniste a
produs complexe şi importante schimbări la nivelul pieţei muncii, între care şi apariţia
şomajului ca fenomen de masă.
Pornind de la faptul ca (munca este legătura cea mai puternică între individ şi
societate), (S.FREUD), şomajul înseamnă nu numai pierdere de venit ci şi pierderea
încrederii în sine, erodarea legăturilor cu comunitatea şi apariţia sentimentului de
excludere din viata normală, fapt ce poate să constituie o adevărata ameninţare pentru
democraţie. Şomajul este apreciat ca o expresie a unor dezechilibre atât pe piaţa muncii
când oferta de forţă de muncă este superioară cererii) cât şi pe piaţa bunurilor şi
serviciilor (când producţia este inferioară cererii) şi se formează pe două mari procese,
pierderea locurilor de muncă, creşterea ofertei de muncă.
Noţiunea de şomaj provine de la cuvântul (chomage) din limba franceză, la rândul
său s-a preluat din limba greacă (cauma) care înseamnă " căldură mare " din cauza căreia
se întrerupea orice activitate. Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei
care afectează o parte din populaţia activa disponibilă prin neasigurarea locurilor de
muncă.
Şomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine,
erodarea raporturilor cu comunitatea şi apariţia sentimentelor de alineeare şi excluderea
din viaţa normală, ceea ce provoacă tensiuni si ameninţarea stabilităţii sociale, se
manifestă inegal pe ţări, zone, perioade, sexe, vârstă, calificare profesională.
Instabilitatea socio-economică din România şi tranziţia interminabilă au determinat
pe mulţi dintre romani să plece la muncă în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia.
Desigur câştigurile obţinute sunt importante atât pentru familie cât şi pentru economia
românească, însă această migraţie spre vest are şi aspecte mai puţin dorite.
De obicei circulă numărul, cifrei de 2 milioane şi jumătate de români plecaţi în
străinătate la lucru. Nucleul de români plecaţi în străinătate pe durată relativ mare se duce
la aproximativ un milion optsute, dintre aceştia patru sute de mii sunt fluctuanţi, cu durate
foarte mici, migraţie de scurtă durată.
76
Organizaţiile valabile şi în cazul românilor care au plecat peste graniţă, în special în
Italia sau Spania spun că un muncitor român poate câştiga de exemplu în agricultură în
Spania între 600 şi 1200 euro, în timp ce în ţară veniturile nu depăşesc 240 euro.
România ţară membră a U.E. dar care are în ultimii ani cea mai intensă emigraţie în
scopul muncii în străinătate. Drept urmare, societatea românească a resimţit atât
beneficiile emigrării cât şi dezavantajele. Bani trimişi acasă de românii plecaţi la muncă în
străinătate au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinţi
lucrează în altă ţară suferă în urma schimbărilor din viaţa lor.
Fenomenul migraţiei reprezintă una din marile drame ale timpului, acestea sunt
destrămarea familială şi "abandonul " copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecinţe
psihologice grave în timp pentru aceştia. Astfel în timp vor apare multe compromisiuni şi
tulburări afective. Intervine şi lipsa ataşamentului care nu poate fi compensată în niciun
fel. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli
nejustificate şi imaginea afişată, însă banii nu pot compensa lipsa părinţilor şi rolul lor în
dezvoltarea copilului şi în viaţa de zi cu zi.
Absenţa părinţilor sau doar a unuia poate conduce şi la probleme grave şcolare,
copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniştit, abandonează şcoala,
uneori nu are nimeni putere să-l controleze .(Dr. Miron Itzahak, psiholog clinic).
Interviul
Echivalentul în româneşte ar fi cel de întrevedere. S-a impus însă cel original, din
engleză, interviu (interview). Este definit drept "o întâlnire între persoane în care
comunicarea are loc în vederea unui scop specific si de obicei, predeterminat" (Barker,
1991, p.l20).
Se iau interviuri pentru a culege informaţii în diverse scopuri, adresarea doar a unei
întrebări şi obţinerea răspunsului încă nu înseamnă interviu. În esenţă, interviul este un
demers de comunicare.
Definim interviul de cercetare ca o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri,
a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau
pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane.
77
Am aplicat cinci interviuri, într-o zonă rurală, mai bine zis în comuna Slatina -
Timiş, judeţ Caraş-Severin. Ca să vedem dacă familiile sau persoane care au cunoscut
ce înseamnă şomajul, au ales să plece în străinătate pentru a-şi produce un venit de
subzistenţă pentru ei şi familiile care au rămas acasă.
INTERVIUL NR.1
Data (12.03.2009)
Istoricul familiei...
O familie din comuna Slatina –Timiş, jud. C-S.Compusă din 5 membri, care locuiesc
toţi, în aceeaşi casă, soţul S.C., soţia S.M., fiica S.C şi doi bătrâni socrii lui S.M.
S.C. a fost angajat la Drumuri şi Poduri Caraş-Severin , dar în urma unor restructurări
făcute a fost dat afară.
S.M. soţia lui, casnică, fără niciun venit, doar pensia tatălui lui S.C. singurul venit.
După această situaţie în care S.C a rămas şomer a hotărât să plece în străinătate.
Acum s-au întors acasă de Sf. Sărbători de Paşti.
O să stau de vorba cu ei pentru a afla motivul plecării lor în străinătate.
1.Îmi răspunzi şi mie te rog la nişte întrebări, legate de situaţia în care te-ai aflat la
un moment dat, adică atunci când ai rămas şomer.
Da cum să nu, a fost groaznic. Eram la început de viaţă, viaţă de familie mă refer, eram
căsătorit de un an cu M şi mai apoi am rămas fără serviciu, îţi dai seama ce însemnă
asta pentru mine, când eu îmi doream un copil, să îi pot oferi totul, eu nu mai aveam ce
sa îi ofer nici soţiei.
Şi nu numai, dar rămăseserăm cu un singur venit - pensia tatălui meu. Si nu puteam om
la 32 de ani sa mă duc sa cer bani lui tata .Pentru că eu cum am terminat liceul mi-am
câştigat singur existenţa.
2. Ai incercat mult să îţi cauti de lucru în ţară?
Da, dar nu am gasit mare lucru, pentru că aveam doar Liceul Auto. Am găsit un post ca
şi şofer de tir, dar soţiei nu i-a plăcut această meserie, pentru că o considera foarte
riscantă şi nu a fost de acord.
3. Ce ai hotărât mai apoi să faci?
78
Am un văr care e plecat în Spania de ceva timp şi are o firmă de construcţii acolo. L-am
sunat şi l-am întrebat dacă nu poate să mă ia şi pe mine în echipa lui, să lucrez şi eu cu
el, pentru că aici în ţară rămăsesem fără serviciu. Şi mi-a spus că pot să merg.
4.Cum ţi-a fost să iei decizia de a pleca în Spania? Te-ai gândit să o iei şi pe M. sau
nu?
Să stăm prea mult să gândim asupra faptului dacă să plec sau nu, nu am stat prea mult
pe gânduri, pentru că noi pusesem mai din timp şi în calcul varianta de a lucra în
străinătate. Da, vorbisem să mergem împreună, dar prima dată am zis să merg doar eu,
să-i caut şi ei ceva de lucru şi când îi găsesc să vină şi ea.
5.Cum a fost impactul cu comunitatea de acolo, cu limba, cu serviciul?
Da am plecat, nu mi-a fost uşor deloc să-mi las soţia şi părinţii, dar chiar nu aveam ce
să facem, trebuia să o luăm într-o parte. La început nu mi-a fost greu pentru că am stat
împreună cu familia vărului meu. La serviciu toţi colegii erau români, dar pe parcus am
început să învăţ şi limba pentru a mă putea descurca la cumpărături sau la telefonia fixă
de unde sunam acasă fiind mai ieftin.
Dar duminica după ce veneam de la biserică şi ne puneam la masă, îmi venea să mor cât
de singur mă simţeam, deşi eram cu familia vărului meu în jurul meu eu tot singur mă
simţeam, pentu că nu aveam familia mea de acasă.
6. A durat mult timp să-i găseşti de lucru şi soţiei tale?
După 2 luni, i-am gasit şi ei de lucru, într-un supermarket în care lucra şi nevasta
vărului meu, la casă şi aveau nevoie de personal pentru a aranja marfa pe rafturi.
7. M., deci ai mers şi tu în Spania după soţul tău, pentru că îţi găsise şi ţie un loc de
muncă.
Da, abia aşteptam să vină ziua aceea în care să mă sune şi să îmi spună să îmi fac
bagajul şi să merg la el.
8.Ţi-a plăcut serviciul ce ţi l-au găsit?
Nu mă interesa unde şi cum o să lucrez, doar să pot merge şi eu la el, să fim împreună.
79
9.M., ţie ţi-a fost greu cu limba?
Nu, pentru că acasă mă uitam la telenovele şi spaniola nu este o limbă grea, ci
dimpotrivă mie mi s-a parut chiar frumoasă. Iar când am început lucru, cu fetele de
acolo imediat mi-am dat drumul.
Am stat un pic de vorba şi cu părinţii lui S.C., legat de plecarea lor în Spania.
10. Ce aţi simţit în momentul în care C. a rămas fără serviciu şi v-a spus că vrea să
plece în Spania?
S.M. ce să simţim mamo, ne-a fost foarte greu, pentru că eu ştiam prin ce a trecut sora
mea, mama lui vărul lui C. care a rămas singură aici o vreme, dar după aia au luat-o şi
pe ea.
Dar nu avem ce să facem noi, ei sunt tineri, îşi hotărăsc singuri drumul, nu îi putem noi
să-i oprim dacă asta a fost soarta să rămână fără serviciu, ce să facă să lucreze la
pământ, din pământ nu poţi să trăieşti în zilele de astăzi, nu e ca înainte vreme.
11.V-aţi descurcat greu din momentul în care a plecat?
Da, pentru că el era singurul om în casă, ştii de ce spun asta pentru că tata lui are un
handicap, îi lipseşte un picior, iar cu proteza se descurca foarte greu. Aşa de bine şi de
rău cum era serviciul de aici, la ora 4 era acasă şi ne ajuta la lucru de acasă. Dar acuma
nu mai eu de una singură nu mă pot descurca cu tot.
12.Ce aţi făcut în momentul în care aţi rămas singuri?
Ce sa facem, ne-au zis să nu mai lucrăm pamantul, acasă să ţinem doar păsări fără
niciun alt animal, să dăm tot, că ei ne trimit bani şi că o să ne descurcăm. Asta am şi
făcut, am dat tot pentru că eu nu puteam să mă descurc cu toate animalele, sunt bătrână
şi eu şi nu sunt nici aşa de sănătoasă.
Ne-a fost greu, pentru că de când mă ştiu, câmpul nu a rămas nelucrat şi grajdul gol.
13.Dar nu v-aţi gândit dacă rămânea M. acasă, poate vă era într-un fel de ajutor?
Nu puteam să o opresc, era tănără şi trebuia să se ţină de bărbatul ei, pentru că nu era
familie, el acolo şi ea aici. Căci au mai plecat şi alţii şi au ajuns să se despartă. Doamne
80
fereşte, nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Şi i-am spus cum îi găseşte de lucru, să
şi meargă acolo şi să facă şi un copil.
14.Ce simţiţi acum că sunt întorşi acasă?
Cum să îţi spun că nu cred că e nimeni mai bucuros ca noi, că s-au întors acasă, că toţi
suntem din nou la masă, că se aude gălăgie şi la noi, de la nepoţică cum se joacă, mai
vin prieteni de-ai lor pe la noi, e altă formă parcă a înviat casa, când auzi atâta vorbă.
Şi mă bucur pentru ei când îi văd că sunt bucuroşi că au bani şi îşi fac câte ceva pe la
casă, dacă rămâneau aici nu cred că se puteau bucura de atâtea lucruri câte s-au făcut
de când sunt plecaţi.
Îi aud că vorbesc iar de plecare de după Paşti, ştiu că vine şi asta, dar ce să facem noi
dacă aşa am ajuns să trăim aşa vremuri în care familia să nu mai fie familie, să nu mai
stăm toţi duminica la masă şi să ne vorbim ce o să lucrăm de luni.
Asta e mamo, noi ne rugăm la Dumnezeu, să ne ţină în viaţă cât mai mult să îi mai
ajutăm şi noi cu ce putem, şi când plecăm noi, să fie şi ei acasă împliniţi.
Interviu NR.2
Data (12.03.2009)
Istoric.
D.I din comuna Slatina-Timiş, jud. C-S., a absolvit o şcoală profesională, din mun.
Caransebes.
A căutat de lucru mai bine de un an, iar apoi a ales să plece în străinatate la muncă. Iar
acum de o vreme s-a întors acasă.
1. Poţi să-mi răspunzi şi mie la nişte întrebări te rog, de ce ai decis să pleci în
străinătate în loc să îţi cauti un loc de muncă aici?
Da, cum să nu, m-am hotărât să plec pentru că îmi terminasem şcoala şi nu îmi găsisem
într-un an de zile niciun serviciu stabil.
2. Nu te-ai gandit sa iti continui scoala facand un seral ,sau sa-ti faci un curs de
calificare?
Ba da, câteodată, dar ştii cum e la vârsta de 18 ani, când ai permis şi îţi doreşti de toate,
bani, maşină, iar cu ce câştigam aici nu era mare lucru. Aşa am decis să plec.
81
3. În ce ţară din U.E ai fost?
În Spania...
4. Cum te-ai hotărât să mergi acolo, cunoşteai pe cineva, sau...?
Niste prieteni de familie de-ai alor mei, erau acolo la lucru, l-am rugat pe tata, să
vorbească cu ei, iar apoi am plecat.
5. Prin ce metode ţi-ai găsit de lucru în ţara respectivă?
M-au luat cu ei în construcţii , căci acolo lucrau şi ei.
6. Ţi se părea mai favorabil serviciul de acolo, printre străini?
Oarecum, dar şi munca era muncă, veneau bani, dar ţi-am zis munca era muncă, pot să
spun că era foarte greu.
7. Ai întâmpinat greutăţi legat de limba vorbită acolo?
La început mai greu ca la oricine, dar mai apoi am învăţat.
8. Cum a fost impactul cu comunitatea de acolo? Cu un alt statut social în altă ţară?
Nu mi-a fost uşor pentru început, pentru că nu cunoşteam nici limba, dar mai apoi mi-am
dat drumul încet, încet, mi-am facut şi ceva prieteni de acolo.
Legat de statutul social, pot să zic că acum ştiu, eram într-o mare de oameni,
necunoscuţi, nu mai eram fiul lui M., era doar I şi atât.
9. Cât timp ai stat dincolo ai mai lucrat şi altceva sau doar în construcţii?
Nu am lucrat mult timp, cam 4-5 luni, apoi m-am mutat, într-un alt loc, că ţi-am zis îmi
făcusem cunoştinţe ştiam şi limba, aşa că m-am mutat.
10. De ce ai plecat din construcţii?
Pentru că îmi găsisem un loc de muncă mai bine plătit şi eu asta aveam în cap în
momentul acela, să îmi strâng ceva bani, ca să îmi iau o maşină şi să mă întorc acasă.
11. Ce te făcea să îţi doreşti să te întorci aşa repede acasă?
Era foarte greu, îmi imaginam eu că nu e Spania floare la ureche, dar nici chiar aşa cum
a fost.
12. De ce spui asta?
În primul rând eram singur, nu aveam pe nimeni, doar telefonul era singurul meu
prieten, când mi-era dor de ai mei îi sunam. Românii până la urmă nu erau prieteni între
ei, dacă îţi găseai un loc de muncă mai bine plătit, imediat, începea invidia.
82
Asta în loc să fim uniţi că eram în minoritate, din contră şi acolo se mâncau românii
între ei.
În al doilea rând, locul al doilea de muncă, a fost groaznic, acolo mi-am terminat şi
sănătatea, lucram doar noaptea, încărcam tiruri cu pui congelaţi, dar era plătit foarte
bine ,iar ziua mai făceam şi altceva, pe la câmp.
13. Cât de repede te-ai întors în ţară ?
Dar repede, au trecut aproape 4 ani, tot am amânat de la o lună la alta, ba îmi făcusem
acte, apoi mi-am luat maşină, după aceea acum să vin să nu aduc şi ceva bani pentru ai
mei şi uite aşa s-au făcut 4 ani printre străini. Şi tot aşa până la un moment dat, când mi-
am găsit şi pe viitoarea mea soţie D.
14. Când te-ai hotărât cu adevarat să te întorci.
Am zis la un moment dat gata, la fel şi prietena mea a hotărât că se întoarce să îşi dea
licenţa la facultate şi să îşi caute şi un serviciu. Iar eu să îmi termin liceul să-mi caut şi
un post, să ne căsătorim şi să formăm o familie acasă în România.
Interviu NR.3
Data (13.03.2009)
Istoricul familiei intervievate....
Sunt o familie din comuna Slatina-Timiş, jud.C-S.căsătoriţi de 18 ani, cu doi copii (un
băiat major şi o fată care este minoră). Şi mai au şi doi bătrâni care sunt socrii lui J.M.
Soţul J.P. muncitor în uzina din mun. Caransebeş, soţia casnică J.M., băiatul a terminat
liceul Mecanic Auto Caransebeş, iar fata în curs de absolvire a liceului.
În urma unor restructurări, făcute la uzina din mun.Cs., J.P.a rămas şomer. Veniturile
erau scăzute, bani trebuiau săptămână de săptămână pentru şcoală. Atunci J.M., a hotărât
să plece la muncă în străinătate, mai bine zis în Germania la căpşuni.
Am stat de vorbă prima dată cu J.P.
1. Vă rog îmi puteţi răspunde la nişte întrebări legate de şomaj, dacă vi s-a schimbat
viaţa în vreun fel atunci când aţi rămas în şomaj?
83
Da, pot să spun, chiar că mi-a schimbat viaţa momentul în care, într-o dimineaţă era
cam vreo 9, cred, ne-a chemat directorul în birou şi ne-a spus că o să se facă
restructurări.Nu la mult timp după această şedinţă, am fost înştiinţat că sunt dat afară.
2. Care credeţi că sunt urmările disponibilizării d-voastră de la locul de muncă?
Ce să zic, credeam că o sa-mi găsesc altundeva, dar eram conştient că o sa fie greu,
pentru că aveam deja 38 de ani. Şi nu ştiu dacă la anii aceştia te mai angajează cineva,
dar speram. Şi tot am sperat că o să-mi găsesc timp de aproape 2 ani de zile şi tot nimic.
Nici un venit nu aveam la copii le trebuia şi nu mai ştiam ce să facem.
3. Ce aţi făcut, după această perioadă de căutare şi de aşteptare a unui loc de
muncă?
Am luat o hotărâre foarte grea pentru viaţa mea, de tată, soţ şi cap al familiei, care de
ceva timp, nu produceam nimic pentru a-mi întreţine familia.
M-am vorbit cu soţia mea şi am zis să meargă ea cu contract în Germania la cules de
căpşuni. Mi-a fost greu că a trebuit să o las pe ea să plece, să muncească în altă ţară,
dar eu nu puteam pleca, pentru că avem în casă doi batrani părinţii mei şi nu puteam să
las casa şi câmpul doar în grija lor.
În al doilea rând sezonul căpşunelor este chiar atunci când trebuie să punem în pământ
şi asta e muncă de bărbat să lucrezi cu tractorul şi nu avea cine să plece la camp dacă
plecam eu în locul ei. Asa că mai greu, mai uşor ne-am împărţit şi am ales să plece ea să
facă un ban.
4. Cum aţi simţit impactul şomajului asupra familiei, după ce soţia a plecat să
lucreze în strainatate?
Groaznic a fost pe lângă că eram învăţat, să plecăm împreună la câmp, eram singur,
apoi mai veneau nunţi ,botezuri, la care eram chemaţi, nu mai plecam niciunde, pentru
că de unul singur eram ca un prost. Ce să îţi mai spun, fata mea, a fost un dezastru
pentru mine, plecarea ei.
Plecam la biserica sau altundeva, nu ştiam de unde să îmi iau un lucru, ce să mai zic,
parcă eram un om fără cap.
5. Cum aţi considerat, plecarea soţiei la muncă, ca pe un venit substanţial sau o
pierdere de alta parte?
Da, bună întrebare venea un ban , dar şi eu fără soţia mea eram un om pierdut.
84
6. Cum aţi vazut ieşirea din această problemă? (singur acasă/soţia plecată)
Am dus-o cam 2 ani aşa, cu plecat /venit, dar îmi era din ce în ce mai greu, şi mie şi ei şi
la copii, pentru că aveau nevoie de o mamă, nu doar de banii ce îi trimitea.
Aşa că după ce am mai pus ceva deoparte, mi-am făcut acasă o covăcie şi m-am apucat
să le fac la oameni porţi, uşi din fier, pentru că eu în uzină am fost sudor, şi au început să
vină bani, încet, încet......
Am stat de vorba şi cu nevasta lui J.P, cu J.M. şi mi-a răspuns şi ea la câteva
întrebări.
7. Cum a fost momentul în care aţi aflat că soţul nu mai lucrează?
Greu, foarte greu, cum să îţi zic, mă gândeam doar la copii pentru că ne trebuiau bani
să îi ţinem în şcoala, acasă cum te intorci tot bani, iar dacă nu vin, de unde să tot dai. Şi
mi-era greu când îl vedeam cum se consumă în el, pentru că nu găsea nimic, unde
mergea nu îl opreau.
8. Credeţi că a meritat sacrificiul făcut, că aţi stat atâta timp fără copii, pentru un
venit?
Mă gândeam atunci că sunt mari şi ne înţeleg şi cred că au şi făcut-o. Doar un singur
lucru mă doare şi acum şi nu ştiu dacă am greşit eu sau el, mă refer la băiatul meu cel
mare, că a plecat să muncească în Italia şi nu ne-am întâlnit deloc, pentru că eu eram in
Germania când el a plecat. Şi acum e tot acolo şi nu l-am văzut de atâta timp şi nu ne-am
luat nici rămas-bun, mai ales că eu i-am zis să nu plece, să îşi caute ceva de lucru în ţară.
Dar nu m-a ascultat şi uite aşa eu şi acum mă macin în mine că poate dacă eram acasă nu
pleca.
Interviu NR.4.
Data (13.03.2009)
Istoric Intervievat.....
N.I.din comuna Slatina -Timiş, absolventă a Facultăţii de Agronomie din TM.
Nu şi-a găsit niciun loc de muncă în ţară, după care a plecat în Germania. Acum a venit
pentru o scurtă vacanţă de Paşti acasă.
85
Şi am stat şi eu de vorbă cu ea să îmi spună ce părere are că după ce a terminat o
facultate, în loc sa aibă un serviciu, a fost şomeră.
1. De ce ai hotărât să mergi să lucrezi în Germania şi nu ai rămas în ţară?
Am vrut să rămân acasă, în ţară, de fapt nici nu aveam de gând să plec vreodată. Mi-am
căutat de lucru mai aproape de ai mei, prin Caransebeş, dar nimic.
2. În Tm nu ai găsit nimic de lucru?
Nu am găsit nimic nici acolo, pentru că vroiam să fac ceva legat de facultate şi să fiu
plătită mai bine, pentru că meserii din celelalte, nu aveau nici un rost, pentru că aveau
salarii de nimic, să mai plătesc şi chiria, cheltuielile, ce mai totul, doar aerul nu îl
cumpăram. Şi atunci cu ce mai rămâneam, vorba aia.....
Pentru că mă gândeam că după ce termin facultatea, să îi pot ajuta şi eu pe ai mei cu
ceva. Căci ei mi-au oferit timp de 5 ani de zile tot ce au putut să termin o facultate.
3. Prin ce metode ai gasit oferta de lucru in ţara respectivă?
Când eram la facultate, mergeam ca într-un fel de practica, în Germania, avea
Facultatea încheiate contracte cu ei, iar mai apoi, când am terminat, i-am contactat eu şi
i-am întrebat dacă pot să îmi ofere un loc de muncă.
4. Nu ai avut probleme cu limba germană?
Nu, pentru că în liceu ca limbă străină am făcut germana, la facultate la fel, iar acum o
vorbesc la perfecţie şi chiar nu am considerat acest lucru o problemă.
5. Dar te-ai confruntat cu vreo problemă acolo?
Probleme nu pot să zic, doar ca mi-e greu că sunt departe de ai mei şi îi ştiu aici singuri
şi fără niciun ajutor.
6. Cum e că nu eşti lângă ei?
Mi-e foarte greu, dar mă consolez că sunt încă amândoi în viaţă şi eu pot să le ofer ceva,
cât de puţin, dar e ceva, dacă rămâneam în ţară poate că şi acuma, tot ei îmi mai
trimiteau ceva la TM., dar aşa le trimit eu lor, ce pot.
Sunt conştientă că nu o să mă achit niciodată de datoria pe care o am faţă de ei, că m-au
ţinut atâta timp în şcoală, dar măcar am satisfacţia că puţinul venit de la mine se duce
către ei.
86
7.Te-ai gândit vreodată dacă să rămâi acolo?
Sincer da, de multe ori, pentru că am impresia că acolo se merită totul , în schimb aici
nimic. Mai vorbesc şi acum cu colegi de facultate care îmi spun că nu au un serviciu şi
dacă au câte unul te miri pe ce bani.
8.Te gândeşti la părinţii tăi, că eşti singura lor fiică, dar şi singurul sprijin şi nu te
au lângă ei? Consideri asta o consecinţă a şomajului?
Ce să fac, eu vorbesc cu ei şi le explic tot timpul când vin acasă despre situaţia aceasta.
Şi eu cred că ei m-au înţeles, de fapt sunt sigură că m-au înţeles, pentru că chiar dacă le
este lor greu, se gândesc că îmi este mie bine.
Clar că e o consecinţă a şomajului pe care o trag eu pentru că dacă aveam de lucru în
ţară cine mai pleca să mai bată pe la uşi străine.
9.Te aşteptai să îţi termini o facultate, un masterat şi să nu îţi găseşti de lucru în
ţară?
Nici vorbă, doar ştii şi tu, că de aia plecăm de aici să ne facem o şcoală, ca să avem un
venit mai bun, nu să lucrăm ca şi părinţii noştri la pământ. Dar ce să facem asta e
România în care ne-am născut, faci de toate şi de fapt nu primeşti nimic.
Interviu NR.5
data(13.03.2009)
Istoric familiei intervievată....
Sunt o familie din comuna Slatina-Timiş, jud.C-S.compusă din 5 membri, soţul C.M.,
C.L soţia şi doi copii un băiat şi o fată şi o bunică, care nu de mult a decedat. Sunt plecaţi
de 9 ani în Spania, motivul pentru care au plecat a fost acela că C.M.a rămas şomer, era
singurul care aducea un ban în casa, era muncitor forestier, soţia casnică.
Acum întorşi acasă i-am întrebat dacă vor să stăm un pic de vorbă despre situaţia în care
s-au aflat în urmă cu 9 ani, aceea în care şi singurul venit le-a fost luat.
Dar cum să nu, a fost o perioadă neagră pentru noi, când am rămas somer(C.M.).
1. Pot să-ţi pun pun câteva întrebări, despre situaţia limită în care v-aţi aflat la un
moment dat, când aţi fost dat afară de la locul de muncă?
87
Chiar că a fost o situaţie limită, îmi amintesc că şi astăzi parcă a fost, că ne-a zis că de
mâine să nu mai venim la lucru. Am mai continuat eu pe cont propriu să lucrez, să aduc
lemne, pentru oamenii din sat, dar asta era, doar pe sezonul de toamnă iarnă, în rest
niciun profit.
2. Nu ai încercat să îţi cauti altceva de lucru?
Nu aveam ce, eu nu am decât 8 clase, eu nu sunt de aici din sat, sunt venit din Moldova,
tot asta am fost de când am venit aici, muncitor forestier.
3. Dar nu te-ai gândit să faci un curs de calificare?
Nu, chiar nu, nu aveam atunci informaţii de ce înseamnă un curs de calificare.
4. Cum aţi ajuns să decideţi să plecaţi în străinătate?
Cumnatul meu, era acolo de ceva vreme şi ne-a tot zis să ne ducem şi noi. Dar ne
gândeam la copii cum să îi lăsăm, doar cu soacră-mea. Dar până la urmă, ne-am hotărât
şi am plecat în Spania.
5. Acolo cum aţi găsit locul de muncă?
Eu m-am dus cu cumnatul meu, să lucrez în construcţii, iar L. a mers în câmp la roşii.
6. Nu ţi-a fost greu cu limba spaniolă?
E..., sigur că da, dar cu timpul am învăţat, cu greu, dar a trebuit.
7. Aţi avut vreodată în timpul petrecut acolo sentimentul de marginalizare pentru
că sunteţi români?
Nu, depinde..., uneori...., ne mai priveau unii câteodată cu o oarecare indiferenţă, sunt şi
acolo oameni răi ca peste tot.
8. V-aţi întors acum acasă şi rămâneţi pentru totdeauna?
Nu, am venit să luăm copiii, pentru că acum 2 săptămâni a decedat soacră-mea, care
avea grijă de ei.
9. Ce o să faceţi, copiii nu o să aibă probleme la şcoală dacă lipsesc, nu mai bine să
rămâneţi voi?
Nu, pentru că nu o să mai fie aici la şcoală pentru că îi luăm cu noi acolo definitiv.
10. Nu credeţi că o să le fie greu la copii acolo cu şcoala?
Îţi dai seama că o sa le fie foarte greu, dar asta e, noi am zis că îi lăsăm aici până ce
termină şcoala, dar dacă s-a întâmplat aşa, ce să facem, trebuie să îi luam cu noi.
11. V-aţi gândit cât timp mai vreţi să staţi acolo?
88
Să ne întoarcem noi, niciodată, pentru că am pus casa la vânzare. Am cumpărat acolo un
apartament, în rate, ce mai luăm şi de la casă o să mai acoperim din datorii.
12. Nu aveţi niciun regret, pentru ceea ce faceţi, că doriţi să plecaţi definitiv?
Noi nu, copiii poate, dar ce să facem aici, să venim acasă, cu ce să trăim, acolo de bine
de rău lucrăm amândoi, avem acte, avem un venit, dar aici ce sa facem....?
13. V-aţi gândit la copii, că acolo o sa le fie mult mai bine, nu?
Acum pentru început, nu, dar mai apoi cu siguranţă că o să aibă un alt viitor decât în
ţară.
14. Nu v-aţi pus întrebarea că e posibil să fie copiii marginalizaţi sau trataţi cu o
oarecare indiferenţă la şcoală pentru că nu au unele cunoştinţe?
Nu cred, mai sunt copii de români acolo la şcoală şi nu am auzit a fi vreunul
marginalizat.
Am stat de vorbă şi cu unul dintre copii, cu băiatul că era mai mare.
15. Poţi sa-mi spui, te rog, ce părere ai de faptul că plecaţi cu toţi în Spania?
Da, eu mă bucur, pentru că suntem cu ei tot timpul, nu mai stăm doar cu bunica, care nu
mai e în viaţă.
16. Îţi place acolo?
Da, îmi place foarte mult...
17. De ce?
Îmi place, marea e aproape, mergem vara foarte des la plajă, au atâtea obiceiuri, cu
tauri, e frumos.
18. Dar de şcoală ce poţi să îmi spui?
Cu şcoala o să îmi fie un pic mai greu, că o să trebuiască să o luăm de la capăt cu tot mă
gândesc.
19. Nu o să-ţi fie dor de colegi, prietenii tăi de aici din ţară?
Ba da, dar nu am ce să fac, dacă acolo e mama, tata şi sora mea, cu ei trebuie să merg
mai departe.
20. Ce o să iei cu tine de aici, în gandul tău, în Spania?
În primul rând casa în care am crescut, prietenii cu care mă jucam pe stradă, pe bunica şi
atât.
89
Studiul de caz ca strategie de cercetare
Studiul de caz este doar una dintre diferitele metode de a efectua cercetări în
domeniul ştiinţelor sociale.
Folosirea studiilor de caz în scopuri de cercetare rămâne unul dintre cele mai
provocatoare eforturi depuse în domeniul ştiinţelor sociale.
Ca strategie de cercetare, studiul de caz este de multe ori folosit pentru a contribui
la cunoştinţele noastre cu privire la indivizi, grupuri, organizaţii, societate, politică şi alte
forme înrudite. Deloc surprinzător, aceasta a fost o strategie comună de cercetare în
psihologie, sociologie, ştiinţe politice, asistenţă socială.
Pe scurt, metoda permite cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din
viaţa reală, cum ar fi ciclurile din viaţa individuală, procesele organizaţionale şi
manageriale, schimbările din vecinătăţi, relaţiile internaţionale şi maturizarea industriilor.
Pot exista studii de caz :
-explorative
-descriptive
-explicative
Formularea întrebărilor de studiu este poate cel mai important pas într-un studiu de
cercetare, astfel încât trebuie să aveţi răbdare şi să-i acordaţi suficient timp. Cheia se află
în conştientizarea faptului că întrebările au atât substanţa (despre ce este studiul meu?),
cât şi forma ( pun o întrebare cu “cine”,” ce”/” care” , “de ce” ,sau “cum”?).
Definiţia tehnică începe cu sfera de interes a studiului de caz:
1. Un studiu de caz este o investigaţie empirică prin care:
se investighează un fenomen contemporan în contextual sau din viaţa reală, în
special atunci cand
graniţele între fenomen şi context nu sunt foarte bine delimitate.
În al doilea rând, din moment ce fenomenul şi contextual nu sunt întotdeauna
diferenţiabile în situaţiile din viaţa reală, o întreagă serie de alte caracteristici tehnice,
inclusiv strategiile de colectare şi analiză a datelor, constituie a doua parte a definiţiei
noastre:
2. Investigaţia studiului de caz
90
se ocupă de situaţia tehnică distinctă în care variabilele de interes vor fi mult mai
numeroase decât punctele de date, iar ca prim rezultat,
se bazează pe resurse multiple de dovezi, existând necesitatea ca datele să
conveargă conform unui proces de triangulare, şi ca al doilea rezultat,
beneficiază de elaborare anterioară a unor ipoteze teoretice, în scopul de a dirija
colectarea şi analiza datelor.
Astfel spus, ca strategie de cercetare, studiul de caz presupune o metodă
atotcuprinzatoare, care include logica designului, tehnicile de colectare a datelor şi
abordările specifice pentru analiza acestora.
Astfel, studiul nu este nici o tactică de colectare a datelor şi nici o simplă
caracteristică de design, ci o strategie cuprinzătoare de cercetare.
.
91
Studiu de caz 1.
1. Date de identificare:
Nume şi prenume: V. I.
Vârsta:14 ani
Sexul: masculin
Adresa: Com. S-T. Judeţ CS. Nr. 119.
Nivelul de studii: a absolvit Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-
Timiş în anul 2009
Profesie -
Religia: catolică
Etnie: română
2. Prezentarea problemei
În urma plecării în străinătate (Spania, Toreblanca) a părinţilor, lui V. I. A rămas acasă în
grija bunicilor în vârstă de 57 de ani bunica şi bunicul în vârstă de 68 de ani.
V.I. a rămas în grija bunicilor pentru a-şi termina şcoala, acolo părinţii considerând că îi
este mult mai greu din cauza limbii necunoscute. Părinţii au plecat V.I. avea 8 anişori.
Crezând, că îi va fi mult mai bine în ţară şi având şi condiţii pentru a creştere mult mai
bună au dat greş.
Deoarece a crescut fără autoritatea părintească, bunicii oferindu-i doar iubire şi foarte
multă libertate ´´cum să-l certăm că e doar un copil´´, până la un moment dat când a
crescut şi le-a scăpat de tot din mână.
Ajungând la vârsta de 14 ani, neavând niciun control asupra vieţii lui, el fiind singurul
care îşi coordona dezvoltarea, luând-o pe căi greşite, cum ar fi mersul la discotecă,
folosirea băuturilor alcoolice, limbajul vulgar şi fără niciun fel de respect faţă de nimeni.
92
Neştiind niciodată ce înseamnă punerea la punct, o pedeapsă, la primirea unei
note slabe din partea profesorului de limba română, a intrat fraudulos în casa acestuia şi i-
a provocat stricăciuni, răzbunându-se pentru că l-a certat şi i-a dat o notă slabă.
3. Istoricul familiei
V. I. este singurul copil la părinţi, mama sa V.M., fostă suplinitoare în cadrul
şcolii generale 1-4 din satul Sadova Veche, rămânând apoi casnică, iar tatăl V.V. a fost
angajat la fabrica de mobilă din Balta Sărată.
4. Starea de sănătate fizică:
V.I. nu are probleme de sănătate fizică.
5. Starea de sănătate mintală:
V.I. nu are probleme de sănătate mentală.
6. Consecinţele plecării părinţilor asupra copilului
Tulburările de comportament predomină.
Neajunsurile pentru el sunt tot mai mari, chiar dacă merită sau nu, el are pretenţii de la
părinţi la aparate telefonice de ultimă oră, calculatoare şi tot felul de aparatură
electronică, pentru că spune el „de asta au plecat de acasă să îmi ofere tot ce nu au alţii”.
7. Situaţia economică a familiei de acasă
Primesc bani lunar de dincolo de la cei plecaţi şi pensia bunicului.
8. Condiţii de locuit
V.I. locuieşte cu bunicii, într-o casă proprietate dotată şi întreţinută corespunzător plus
anexele gospodăreşti.
93
11. Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:
- sprijin acordat clientului şi familiei acestuia rămasă în ţară pentru a putea redresa
situaţia lui V.I.;
- consilierea individuală dar şi familială, pentru a reface comportamentul dar şi educaţia,
afectivitatea părintească de care duce atâta lipsă.
Evaluarea familiei afectate de şomaj
Le-a fost milă de el să-l certe că era mic când au plecat părinţii, de aceea niciodată nu l-
au refuzat cu nimic şi nu i-au pus limite la nimic.
Componenţa familiei
Tatăl: V.V.
Data şi locul naşterii: 24 ianuarie 1969, Sadova Nouă
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: Liceul Industrial Forestier Caransebeş
Ocupaţia actuală: constructor
Mama: V.M.
Data şi locul naşterii: 15 iulie 1971, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită
94
Studii: Liceul Pedagogic Caransebeş
Ocupaţia actuală: în agricultură (în Spania)
Fiul: V.I.
Data şi locul naşterii: 18 noiembrie 1995, Caransebeş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolic
Cetăţenie: română
Starea civilă: necăsătorit
Studii: Şcoala Generală cu clasele I-VIII din comuna Slatina-Timiş
Ocupaţia actuală: în agricultură (în Spania)
Bunicul: B.I.
Data şi locul naşterii: 13 august 1941, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: 4 clase
Ocupaţia actuală: pensionar
Bunica: B.M.
Data şi locul naşterii: 12 iulie 1948, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 119
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită
95
Studii: 4 clase
Ocupaţia actuală: casnică
Venitul familiei: venitul net 300 lei/lună.
Sursele venitului: pensia bunicului (B.I.) şi alocaţia copilului (V.I.)
Alte persoane care contribuie la buget: părinţii trimit lunar bani în jur de 100 de euro.
Locuinţa: proprietate privată a familiei.
Număr camere: 4 camere.
Număr persoane: 3 persoane.
Observaţii medicale
Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente
Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.
Judecată practică (rezolvarea problemelor şi abilităţilor de a se descurca).
Studiu de caz 2.
Istoric social
1. Date de identificare:
a. Nume şi prenume: B.A. şi B.T.
b. Vârsta:12 ani şi 11 ani
c. Sexul: feminine şi masculin
d. Adresa: Com. Slatina-Timiş. Judeţ CS. Nr. 119.
e. Nivelul de studii: în şcoala generală clasele a V-a şi a VI-a din comună
f. Profesie -
g. Religia: catolică
h. Etnie: română
96
2. Prezentarea problemei
B.A. şi B.T. sunt doi fraţi, fata în vârstă de 12 anişori şi băiatul de 11 ani. Ambii
fac şcoala în comuna Slatina-Timiş şi sunt crescuţi doar de bunici, părinţii fiind plecaţi
la muncă în străinătate (în Spania).
Părinţii au ales să plece dincolo pentru că şi-au dorit doar o casă a lor şi neavând
niciun venit, doar ce lucrau la câmp, au decis să plece, ca să poată reuşi să strângă un ban.
Copiii i-au lăsat acasă în grija bunicilor, sperând că va fi bine.
Dar nu este deloc aşa, bunicii sunt foarte exigenţi cu ei, lor lipsindu-le
afectivitatea şi căldura mamei s-au închis cu totul în ei şi nu comunică cu nimeni şi sunt
foarte speriaţi, retraşi de lume şi de copii.
De ce zic doar de copii, pentru că ei nu au voie să iasă să se joace cu copiii pe
stradă, dar oare de ce?
„Nu aşa ne-am făcut noi oameni, jucându-ne, ci am mers la câmp şi am muncit
cot la cot cu părinţii noştri de mici”, spune bunicul.
Când merg pe stradă ducându-se la şcoală, nu îi vezi decât ţinându-se de mână şi
nescoţând nici măcar un cuvânt sau un zâmbet pe chipul lor.
3. B.A. şi B.T. sunt singur la părinţii lor, nu au fraţi mai mari, B.M. mama lor a fost casnică,
iar tatăl la fel se ocupa cu munca câmpului.
4. Consecinţele plecării părinţilor asupra copiilor
- închidere în ei;
- izolare de lume şi de copii prin educaţia severă pe care o primesc:
- copilăria le trece fără afecţiunea părintească şă fără căldură de mamă;
- maturizarea şi efortul pe care îl fac la muncă mult prea devreme.
5. Situaţia economică a familiei de acasă
Pensia bunicului, venitul din partea părinţilor plus alocaţiile copiilor.
97
6. Condiţii de locuit. B.A. şi B.T. locuiesc în prezent cu bunicii, într-o casă proprietate
privată a familiei, alcătuită din 6 camere dotate şi întreţinute corespunzător, plus anexele
gospodăreşti.
7. Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:
- Trebuie făcută o consiliere cu ambii copii, dar şi cu bunicii lor, explicându-le că nu aşa se
procedează pentru o bună creştere şi o bună formare şi dezvoltare a copiilor.
- Copiilor oferindu-le mai mult timp de joacă şi comunicare în care să se cunoască
şi să se împrietenească cu copiii vecinilor lor sau cu colegii de şcoală.
- Bunica să încerce să treacă peste cuvântul bunicului şi să le ofere mai multă
căldură de mamă şi un cămin cald care acum le lipseşte întru totul.
Evaluarea familiei afectate de plecarea celor tineri
- Bunicii spun că nu le este uşor să le poarte de grijă, de aceea îi ţin mereu după ei la câmp.
Componenţa familiei
Tatăl: B.T.
Data şi locul naşterii: 11 noiembrie 1975, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolic
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: Şcoala Profesională
Ocupaţia actuală: constructor în Spania
Mama: B.M.
Data şi locul naşterii: 3 august 1977, Slatina-Timiş
98
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită
Studii: 10 clase în comuna Slatina-Timiş
Ocupaţia actuală: casnică
Fiica: B.A.
Data şi locul naşterii: 12 septembrie 1997, Caransebeş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: necăsătorită
Studii: Şcoala Generală...
Ocupaţia actuală: -
Fiul: B.T.
Data şi locul naşterii: 16 februarie 1998, Caransebeş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolic
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: Şcoala Generală...
Bunicul: B.I.
Data şi locul naşterii: 9 martie 1945, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
99
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolic
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: 8 clase
Ocupaţia actuală: pensionar
Bunica: B.I.
Data şi locul naşterii: 13 februarie 1942, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 250
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: catolică
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: 4 clase
Ocupaţia actuală: casnică
Venitul familiei: Venit net 600 lei
Sursele venitului: pensia bunicului, 600 lei şi alocaţia copiilor
Alte persoane care contribuie la buget: părinţii plecaţi în Spania
Locuinţa: proprietate privată
Număr camere: 6
Număr persoane: 4 persoane
Observaţii medicale...........................
Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente
Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.
Judecată practică (rezolvarea problemelor şi abilităţilor de a se descurca)
100
Studiu de caz 3.
1. Date de identificare:
b. Nume şi prenume: D.M.
c. Vârsta: 11 ani
d. Sexul: masculin
e. Adresa: Com. Slatina-Timiş Nr. 44.
f. Nivelul de studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timişoara
g. Profesie -
h. Religia: ortodoxă
i. Etnie: român
2. Prezentarea problemei
D.M. este un băiat în vârstă de 11 ani din comuna Slatina-Timiş, care a rămas acasă doar
cu bunicii, părinţii fiind nevoiţi să plece la muncă în străinătate pentru a-l putea ţine în
liceu în Timişoara.
Tatăl a lucrat ca şi tehnician veterinar la cabinetul din sat, dar mai pe urmă nu a
funcţionat şi a rămas fără serviciu. Mama a fost casnică, dar a plecat de aproape 5 ani în
Austria, să îngrijească bătrâni.
Tatăl, în urmă cu trei ani, rămânând fără venit, a plecat şi el tot în Austria să muncească
în agricultură.
Iar D.M. a rămas doar cu bunicii, bunica fiind foarte bolnavă, suferind de o bolaă
necruţătoare.
D.M. fără grija părinţilor şi fără controlul lor, a luat-o pe urme greşite, cum ar fi
nefrecventarea şcolii, ajungând la un pas de repetenţie, înhăitându-se în găşti de prin
Timişoara, nemaiajungând sâmbăta şi duminica acasă, trecând doar în scopul de a cere
bani de la bunici.
101
Internatul nu a mai dorit să-l ţină pentru neplata cazării şi a cantinei, bunicul fiind
anunţat prin telefon de către pedagog.
Acum locuieşte cu un aşa-zis coleg de-al lui în apartamentul aceluia, acel coleg fiind un
fiu de primar dintr-o anume localitate „plin de bani şi cu maşină, iar ei îmi dau mie doar 2
milioane pe săptămână, ăia sunt bani?!”
Neajunsurile sunt pentru el la ordinea zilei, sâmbăta când vine acasă ia maşina tatălui său
şi pleacă cu ea, el neavând permis şi uneori chiar şi sub influenţa alcoolului.
„Nu mai are nimeni ce să-i facă”, spune bunicul, „l-am luat pe toate părţile şi nu are nicio
ieşire, doar de taică-su a avut frică”.
Bani pentru el nu au fost o problemă niciodată, a primit şi de la părinţi şi de la bunici. Dar
totuşi la un moment dat, nu i se mai ajungeau. De ce? Jocurile de noroc au ajuns unul din
marile lui vicii de care nu se poate lăsa spune el şi nici nu vreau pentru că vine banul fără
să-l muncească. Voind să-i ofere un viitor fără lipsuri şi fără griji, părinţii i-au oferit bani
la discreţie, iar D.M. a uitat limita la ceea ce înseamnă bani şi cum se câştigă de greu.
3. Istoricul familiei
D.M. este singurul copil la părinţi, mama sa D.I., a fost casnică, în prezent lucrând în
Austria, iar tatăl D.M. a fost angajat ca şi tehnician veterinar, iar mai apoi şomer, iar în
cele din urmă a plecat şi el în Austria să lucreze în agricultură.
Bunicii pe lângă casă cu câmpul.
4. Consecinţele plecării părinţilor în străinătate
Ca să-i poată procura un viitor mai bun, să poată urma un liceu într-un oraş de viitor, au
ales să îşi părăsească ţara, pentru a produce un venit să poată avea de toate singurul lor
fiu D.M.
Iar în schimb, au primit doar eşecuri, D.M. este la un pas de repetenţie, acasă nu mai
ajunge decât când e vorba de bani, băieţii, ieşirile, băuturile sunt la ordinea zilei, iar
neajunsurile şi banii cât mai mulţi sunt singura prioritate.
102
5. Situaţia financiară: venitul financiar provine din ceea ce trimit cei plecaţi, iar mai
apoi contribuie şi bunicul cu pensia lunară.
6. Condiţii de locuit. D.M. locuieşte împreună cu bunicii, într-o casă, proprietate privată
a familiei, alcătuită din 4 camere dotate şi întreţinute corespunzător, plus anexele
gospodăreşti.
7. Recomandări din perspectiva asistenţei sociale:
– verificarea din partea altor rude dacă bunicii nu mai pot parcurge drumul până la
Timişoara pentru analizarea situaţiei şcolare
- comunicare şi consiliere individuală cu clientul pentru a explica situaţia venirii banilor,
la nesfârşit şi fără număr pentru că la un moment dat se poate întrerupe şi atunci ce se
poate face pentru bani?
- oferirea unei explicaţii clientului, că fericirea nu constă întru totul doar în bani.
- părinţii să nu îi mai trimită banii pe care îi solicită el pentru că numărul acestora va
creşte de la o zi la alta şi nu va fi niciodată îndeajuns.
Componenţa familiei
Tatăl: D.M.
Data şi locul naşterii: 11 aprilie 1964, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: Liceul Agricol din Lugoj
Ocupaţia actuală: lucrător la câmp (Austria)
Mama: D.I.
Data şi locul naşterii: 9 mai 1968, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44
103
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită
Studii: 10 clase absolvite
Ocupaţia actuală: menajeră bătrâni (Austria)
Fiul: D.M.
Data şi locul naşterii: 28 iulie 1992, Caransebeş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: necăsătorit
Studii: în curs de absolvire a liceului sportiv din Timişoara
Bunicul: D.M.
Data şi locul naşterii: 21 iunie 1936, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorit
Studii: şcoala profesională
Ocupaţia actuală: pensionar
Bunica: D.A.
Data şi locul naşterii: 17 mai 1940, Slatina-Timiş
Domiciliu: comuna Slatina-Timiş nr. 44
104
Localitate: comuna Slatina-Timiş
Religia: ortodoxă
Cetăţenie: română
Starea civilă: căsătorită
Studii: 4 clase
Ocupaţia actuală: casnică
Venitul familiei: venit net – 9000 lei
Sursele venitului: bunicul pensionar.
Alte persoane care suplimentează venitul: părinţii trimit săptămânal bani.
Locuinţa: proprietate privată.
Număr camere: 4 camere
Număr persoane: 3 persoane
Observaţii medicale
Problemele medicale semnificative sau cronice: inexistente
Contactul cu sistemul de sănătate mintală: inexistent.
Judecată practică (rezolvarea problemelor şi abilităţilor de a se descurca)
Concluzii
D.M. a scăpat cu totul din mâna bunicilor şi a părinţilor care sunt plecaţi în
străinătate.
Dar în cazul lui nu mai trebuia să spun că a scăpat că este un copil în vârstă de 17
ani este aproape un major, dar totuşi pot să mă pronunţ şi aşa pentru că a scăpat un pic de
la drumul pe care ar trebui să-l urmeze un băiat de vârsta lui.
Şi unde e problema, banii, în număr mult prea mare şi de la o vârstă mult prea
mică iau curs în număr mare, părinţii şi bunicii nu au ştiut niciodată cât e cazul să
primească, el cât a cerut atât a primit.
Se afla la liceu în Timişoara, un oraş cu foarte multe găuri negre pentru un băiat
cu mulţi bani în buzunar şi fără o supraveghere părintească.
105
Distracţiile cu prieteni, băuturile alcoolice şi jocurile de noroc au ajuns un
program zilnic pentru el.
Şcoala nemaiavând niciun interes, doar pentru părinţi a fost şi a rămas unul din
interesele majore ale lor pentru care au ales să şi plece la muncă în străinătate, pentru a-l
putea ţine pe D.M. în şcoală.
Drumul ales de D.M. nu este deloc unul bun, pentru că problemele la şcoală nu
întârzie să apară, alcoolul îi dă curajul să ia maşina noaptea şi să conducă fără permis,
riscându-şi viitorul şi chiar viaţa, putând să facă un accident din lipsă de experienţă sau să
i se facă dosar, fiind prins la volan fără permis.
Părinţii au vrut să facă un lucru bun din el, dar nu a ieşit, dar nu este prea târziu
niciodată pentru a se îndrepta unele lucruri. Doar că trebuie stat de vorbă D.M. cu un
consilier, şi explicat că ceea ce face el cu banii şi din el nu este un lucru tocmai bun. Şi
părinţii ar trebui să vorbeasca cu el, chiar şi cu un consilier pentru a le explica că nu doar
banii fac totul pe lume şi nu ţin locul şi de părinţi atunci când este nevoie de ei.
106
Bibliografie
1. Abraham Frois, G. - Şomaj şi inflaţie, Economie Politică, Humanitas, Bucureşti,
1994
2. Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N. G. (coord) - Piaţa forţei de muncă, Editura
Tehnică, Chişinău, 1995
3. Băduleşeu, A. - Şomajul în România, Editura Treira, Oradea, 1997
4. Bulai, T., Fenomenul migraţiei şi criza familială, Editura Lumen, Iaşi, 2006
5. Burloiu, P. Economia muncii - Probleme actuale, Lumina Lex, Bucureşti, 1993
6. Buzărnescu, Şt., Introducere în sociologia organizaţională şi a con ducerii,
Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1998
7. Buzărnescu, Şt., Practica managerială în învăţământul superior, Editura Univers
Enciclopedia, 2004
8. Buzărnescu, Şt., Sociologia civilizaţiei tehnologice, Editura Polirom, Iaşi, 1999
9. Cojocaru, M. - Dimensiunea socio-psihologică a managementului industrial,
Moldavia-Bacău, 1999
10. Cojocaru, M, - Probleme ale -asistenţei sociale a şomerilor m România, în
Acţiunea socială perspectivă inter disciplinară, coord. Miftode, V., Rahmania, N., Editura
Proema, Baia Mare, 1998
11. Cojocaru, M. — Şomajul Protecţia şi Asistenţa Socială a şomerilor în România,
Editura Moldavia-Bacău, 2000
12. Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G. -Medierea muncii, Fiman, Bucureşti, 1996
13. Costin, A.E., Tufan, M., Garcea, G- Centrul de mediere a muncii, FIMAN;
Bucureşti 1996
14. Creiţoiu, Gh., Cornescu, V. - Economie politică, Editura Tempus, Bucureşti, 1992
15. Demeziere, D.-Experienţa şomajului în Franţa: procese de excludere şi
construcţia identităţii în Minoritari, marginali, excluşi - coord. Neculau, A, Ferreol, G.,
Editura Polirom, laşi., 1996
16. Dicţionarul explicativ al limbii române
107
17. Dumitru, S., Fluxul de migraţie în România, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1984
18. Epureanu, V., Mănoiu F., Asistenţa socială în România, Editura All, Bucureşti
19. Feraru, D. P., Costurile sociale ale migraţiei externe din România, Editura
Lumen, Iaşi, 2007
20. Franc, IV. - Clubul şomerilor, Editura Expert, Bucureşti, 1997
21. Ghiţă, T.P. - Şomajul, în Economie Politică, Agenţia de Consulting Universitar -
Eficient SRL, Bucureşti, 1993
22. Imbrescu, I., Tratat de dreptul familiei, Editura Luminalex, Bucureşti, 2006
23. Keynes, J.M. - Teorie generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi a
banilor, Editura Ştiinţifică, 1970
24. Le Bras, F. - 50 de modele de scrisori pentru găsirea unui loc de muncă, Editura
Teora, Bucureşti, 1999
25. Le Bras, F. - Secretele unui bun Curiculum Vitae, Editura Teora, Bucureşti, 1997
26. Lomacă, S., Lomacă C., Emigrarea (foaie de parcurs), Editura Enciclopedia,
Bucureşti, 2004
27. Lucuţ G., Rădulescu M. Sorin, Calitatea vieţii şi indicatori sociali, Editura
Luminalex
28. Maniac, E. -Şomajul, Editura Călăuza, Deva, 1998
29. Mănoiu, FI., Epureanu, V. - Asistenţa socială în România, Editura ALL,
Bucureşti, 1996
30. Manolescu, Gh. (coord ) -Politici economice - concepte, instrumente, experenţe,
Editura Economică, Bucureşti 1997
31. Miftode, V. - Dimensiuni ale Asistenţei Sociale, Editura Eides, Botoşani, 1995
32. Miftode, V. - Fundamente ale Asistenţei Sociale, Editura Eminescu, Iaşi, 1999
33. Miftode, V. - Metodologia sociologică, Porto-Franco, Galaţi, 1995
34. Miftode, V. (coord ) - Populaţii vulnerabile şi fenomene de automarginalizare,
Editura Lumen, Iaşi 2002
35. Miftode, V. - Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen, Iaşi 2003
36. Neamţu, G., Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003
37. Niculescu, MG, — Conţinutul, trăsăturile şi corelaţiile pieţei forţei de muncă în
108
Piaţa forţei de muncă. Editura Tehnică, Chişinău, 1995
38. Paşa, F. -Asistenţa socială în România, în Raporturi de muncă, nr. 6, 1999
39. Pohoaţă, I - Şomajul, în Economia Politică, voi. I, Editura Porto-Franco, Galaţi,
1991
Perţ, S. - Reflecţii cu privire la ocuparea forţei de muncă în perioada de tranziţie la
economia de piaţă în România, Revista Română de Economie nr.l / 1991, Institutul de
Economie Naţională, Bucureşti
32. Pitariu, H., Baciu, D. - Centrul de Informare şi Documentare pentru piaţa
muncii, FIMAN, Bucureşti, 1997
33. Prelici, V., Aspecte metodologice şi abordări în asistenţa socială, Editura Mirton,
Timişoara, 2002
34. Revista de asistenţă socială, nr. 3-4, 2005
35. Revista de sociologie românească, vol. V, nr. 4, „Simona Ionela Stănică”, Editura
Polirom, Iaşi, 2007
36. Revista „Rolul şi responsabilitatea asistentului social în protecţia şi promovarea
drepturilor copilului”
37. Revista sociologie românească, vol. VI, nr. 1, Editura Polirom, Bucureşti, 2008
38. Smărăndache, F., America-Paradisul diavolului, Editura Aius, Craiova, 1994
39. Stănescu, I. - Piaţa forţei de muncă superior calificată, Tribuna Economică, nr.
34, 27 august 1993
40. Stănescu, N. S. - Economia Românească - de la ficţiune la realitate,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1991
41. Stegăroiu, D. - Şomajul -prezent şi perspective, Universitatea "Babeş Bolyai"
Cluj-Napoca, 1993
42. Todosia, M. - Doctrine Economice, Editura Universităţii „Al. I. Cuza" Iaşi, 1992
43. Todorov, Ţ., Omul dezrădăcinat, Institutul European, Iaşi, 1999
44. Tofler, A. -Previziuni. Premise, Editura Antet, Oradea, 1996
45. Zamfir, C, Vlăseeanu, L. coord - Dicţionar de sociologie, Editura Babei,
Bucureşti, 1993
46. Zamfir, C. (coord.) - Politici sociale în România, Editura Expert, Bucureşti 1999
47. Wallraff, G., La marginea societăţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993
109
48. Winkelmam, M., Ethnic Sensitivity in Social Work, Eddie Bowers Publishing,
Dubuque, 1999
49. *** - Legea nr. 76/1 Martie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
110
Webografie
a. Ciocan Vicenţiu, Migraţiile: aspecte generale în http ://www.cronicaromana.ro/index.php?
editie=1487&art=77957 accesat în data de 17 decembrie 2008
b. C.N.A. HotNews, România şi Italia trebuie să rezolve împreună situaţia imigraţilor în
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1004631-romania-italia-trebuie-rezolve-impreuna-
situatia-imigratilor.htm accesat în data de 20 decembrie 2008
c. Dicţionarul on line Wikipedia, Emigrare, în http://ro.wikipedia.org/wiki/Emigrare accesat
la data de 15 ianuarie 2009
d. Dinu Adrian, Fermitate şi reguli, nu xenofobie în
http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-
de-munc accesat în data de 30 februarie 2009
e. Mitea Oana, Populaţia României – efectele emigraţiei în scop de muncă în
http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-
de-munc accesat în data de 28 martie 2009
f. www.muncainstrainatate.anofm.ro
g. www.hotnews.ro /stiri
h. www.wikipedia.org
i. www.cronicaromana.ro
j. www.sfos.ro
k. www.singuracasa.ro
l. www.euroactiv.ro
m. www.ectap.ro
n. www.fonduri-structura-european.ro
111
Top Related