Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dezvoltarea vorbirii la varsta prescolara. Rolul jocului didactic
ARGUMENT
Preşcolarizarea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă
experienţă educaţională din viaţa unei persoane; pe parcursul ei, se înregistrează ritmurile
cele mai pregnante în dezvoltarea individualitaţii umane şi unele din cele mai semnificative
achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.
Însuşirea limbii moderne are o importanţă deosebită in formarea personalităţii omului
în general, a copilului în mod deosebit, pentru că limba constituie principalul mijloc de
comunicare, socializare a individului; modalitate de exprimare şi povestire a informaţiilor, ea
este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile ei
materiale şi spirituale. În ce priveşte preşcolarii, însuşirea limbii condiţionează dezvoltarea
gândirii, a celorlalte procese psihice şi intelectuale şi îi ajută să-şi însuşească treptat acele
deprinderi şi abilităţi care-i fac apţi pentru activităţi de tip şcolar.
Bogatul conţinut cognitiv şi formativ al activităţilor din gradiniţa de copii devine
accesibil copilului prin intermediul limbajului şi se transformă în deprinderi hotărâtoare
pentru profilul personalităţii acestuia, în etapele ulterioare ale evoluţiei sale.
În această lucrare am încercat, în primul rând, să scot în evidenţă importanţa deosebită
pe care o are dezvoltarea vorbirii la vârsta preşcolară; mai ales că în vorbirea preşcolarului
sunt frecvente fenomene de substituire, de inversare, de omisiune. Problema educării unei
pronunţii corecte este de o deosebită însemnătate, ştiindu-se că defectele de vorbire pot dăuna
copilului (acesta poate deveni tăcut, retras, timid). Dată fiind vârsta copiilor, grădiniţei îi
revin, pe lângă îmbogăţirea vocabularului, şi o serie de sarcini speciale şi anume: educarea
unei pronunţii şi a unei vorbiri corecte; deprinderea unei vorbiri coerente, logice, expresive.
Sarcinile dezvoltării limbajului, a vorbirii copiilor trebuie abordate într-o viziune
interdisciplinară; educatoarea va valorifica pe deplin fiecare posibilitate de cultivare a
exprimării verbale a copiilor în diferite împrejurări, însă ceea ce am vrut să subliniez, mai
ales în a doua parte a lucrării este rolul pe care îl are jocul didactic în dezvoltarea vorbirii.
Pagina 1 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai
importante cerinţe ale educaţiei preşcolare, aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni,
jucându-se în mod organizat.
În jocurile didactice cu material sau orale în care copiii trebuie să denumească, să
descrie, să compare, să identifice, să selecteze, să alcătuiască mulţimea obiectelor de acelaşi
fel, să interpreteze cântece etc., se îmbogăţeşte vocabularul copiilor, se precizează şi se
fixează atât cuvintele noi, cât şi cele însuşite în activităţile anterioare.
Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii la vârsta
preşcolară nu este posibilă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut, atractiv. A
face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări, emoţii şi
sentimente, cu dorinţe şi năzuinţe, cu fapte şi acţiuni, a înlesni comunicarea vie dintre
educatoare-copii.
Prezenta lucrare vizează importanţa dezvoltării vorbirii în grădiniţă, detaliind, sub
aspect metodic, desfăşurarea activităţilor de cultivare a limbajului şi a gândirii, a celor
urmărind dezvoltarea memoriei, a imaginaţiei in exprimare; aceste aspecte se constituie în
strategii didactice, cu reluarea rolului materialului didactic, al evaluării vorbirii prin activităţi
la liberă alegere.
Ordinea de tratare în lucrare urmează o cale logică, pornind de la noţiunile
introductive în care se subliniază importanţa dezvoltării vorbirii la vârsta preşcolară. O
atenţie sporită a fost dată capitolului al II-lea analizându-se cele trei procese psihice, esenţiale
pentru desfaşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii.
Un capitol extins se ocupă cu conducerea jocurilor didactice – pregătirea, organizarea
şi desfăşurarea jocului didactic, atât în activităţile obligatorii cât şi în afara lor. În ultimul
capitol se precizează strategiile didactice, evaluarea vorbirii prin prin activităţile la liberă
alegere, precum şi rolul materialului didactic.
1.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
“Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga)
Nu numai în dezvoltarea istorică a omului, dar şi în dezvoltarea ontogenetică a
psihicului rolul limbajului este considerabil. În mod curent, limbajul este definit ca un
Pagina 2 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
instrument de comunicare interumană. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat
omului posibilitatea să acumuleze şi să stocheze cunoştinţe teoretice şi experienţă practică
într-o formă uşor transmisibilă şi utilizată la maximum. Această determinare pune în evidenţă
funcţiile: comunicativă, cognitivă şi acţional reglatorie a limbajului.
În procesul instructiv-educativ din grădiniţă, dezvoltarea capacităţilor de comunicare
ocupă un loc principal, limbajul fiind una din condiţiile esenţiale ale formării personalităţii
copilului, ca si ale asigurării necesarului şcolar. Prin întregul proces instructiv-educativ din
grădiniţă şi, îndeosebi, prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţionează
vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgeşte sfera vocabularului activ şi pasiv, se
consolidează formele corecte gramatical.
Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare
permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor.
Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora.
Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil, iar educatoarei nu îi revine decât
sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia, în funcţie de ritmul
propriu de dezvoltare.
În procesul de îndrumare a educării limbajului la preşcolari, noua programă le
propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi:
dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiei
structurilor verbale orale;
educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical;
dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral.
Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul intregii perioade a
preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de aducarea limbajului.
Obiectivul principal al activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii este
formarea personalităţii individuale a copilului, ţinând seama de ritmul său propriu, de nevoile
sale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul.
O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniţă vizează lărgirea
orizontului de cunoaştere al copilului, ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării.
În activităţile libere şi obligatorii, copilul este dirijat să cunoasă lumea înconjurătoare
utilizând toate simţurile şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare, de
comparare, de procese, de analiză şi de interpretare a datelor obţinute.
Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul, să-i
arate însuşirea, să indice acţiuni în care obiectul e implicat. Activităţile de cunoaştere a
Pagina 3 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
mediului oferă educatoarei material pentru îmbogăţirea vocabularului, pentru precizarea
sensului unui cuvânt, iar copilului, posibilitatea de a-şi comunica impresiile şi cunoştinţele.
Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniţă urmăresc cu prioritate
expresivitatea comunicării, ceea ce înseamnă, stimularea copilului de a vorbi,păstrându-şi
farmecul vorbirii, adică prin intonaţie, accent, ritm. Curiozitatea specifică vârstei preşcolare
constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrbări. În toată
activitatea din grădiniţă copilul trebuie să-şi exprime emoţiile, trăirile afective, sentimentele,
atitudinile faţă de oameni, plante, animale, situaţii pozitive sau negative, împrejurări concrete
sau întâlnitte în poveşti.
Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea şi eliminarea din
vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puţin educatecu care copiii au luat
contact în absenţa părinţilor şi uneori chiar în familie. Copilul trebuie convins că un anumit
cuvânt sună urât, că este folosit de o anumită categorie de oameni şi că poate fi înlocuit cu
altul mai frumos.
Obiectivul major al educării copiilor în grădiniţă şi anume, pregătirea copilului pentru
activitatea de şcolar, formarea unor deprinderi muncii şcolare, constituie un motiv important
pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. În acest sens, dezvoltarea şi educarea
limbajului preşcolarului presupune perfecţionarea comunicării sub aspect fonetic, lexical şi
gramatical.
Atât în grădiniţă, cât şi în clasa I, cultivarea vorbirii se realizează şi prin alte activităţi
decât cele obligatorii sau decât în lecţiile de educare a limbajului.
Astfel, la sectorul „ştiinţă” activităţile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă
o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat, ghiceşte ce este ”, pe
lângă obiective de altă natură, activează vocabularul preşcolarilor cu cuvinte specifice
fructelor sau legumelor gustate, determinându-i în acelaşi timp să răspundă în propoziţii
corecte din punct de vedere gramatical. Observând „Aspecte de iarnă”, preşcolarii le descriu,
folosind cuvinte specifice anotimpului rece. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?”
organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri, copiii raportează anotimpurile la
schimbările atmosferice survenite în natură şi reuşesc să-şi exprime aprecierile asupra fieărui
anotimp.
La sectorul „construcţie”, la tema „Lego”, temă la alegere, copiii mânuiesc piesele
trusei respective, dar trebuie să şi verbalizeze, descriind construcţia obţinută şi dialogând
între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcţie ales.
Pagina 4 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În cadrul sectorului „joc de rol”, cu tema „De-a grădinarii”, copiii dialoghează,
folosind cuvinte adecvate: coş, stropitoare, greblă etc. La temele: „De-a gospodinele”, „De-a
doctorul” comunicarea cu partenerii, în termeni adecvaţi temei, într-un dialog civilizat, este o
latură esenţială a activităţii.
La tema „De-a serbarea”, dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării:
poezii, dansuri, piese de teatru, teatru de păpuşi etc.
Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcţie de temă. La tema „Caută
locul meu!”, sistematizându-şi cunoştinţele despre toamnă, ei motivează acţiunea întreprinsă
şi selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe, legume) precum şi frunzele ruginii
etc.
Sectorul „bibliotecă” oferă preşcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din
bucăţele, (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viaţa plantelor, animalelor
sau a oamenilor, a reconstituirii unor scene din poveştile îndrăgite (recunoaşterea şi
caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat, a urmăririi unor
diafilme („Scufiţa Roşie”), a dialogului pe tema unor cărţi.
Chiar şi sectorul „artă” în care ponderea o deţine activitatea practică (pictură, aplicaţii,
modelaj etc.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile, materialele,
instrumentele, descriu obiectele obţinute, apreciază propriile lucrări şi pe acelea ale colegilor,
motivându-şi obţiunile.
Toate activităţile libere ale preşcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare
verbală liberă şi civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai
variate, generate de varietatea jocurilor, a cântecelor, a exerciţiilor ritmice.
În procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului
didactic, mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare
de informaţii”(I. Cerghit).
Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea
temeinică şi conştientă a cunoştinţelor, dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte
interesul pentru cunoaştere. Multe cunoştinţe, care par la început dificile, pot fi uşor înţelese
atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter
intuitiv (astfel acţionându-şi laturile psihice ca: atenţia, memoria, priceperea, imaginaţia,
creativitatea, gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câştig mai deplin.
IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Pagina 5 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Ca didactică specială, metodica dezvoltării vorbirii studiază conţinutul, obiectivele,
metodele şi modalităţile de organizare şi de desfăşurare a muncii de cultivare a limbajului
preşcolarilor în cadrul grădiniţei de copii.
Complexitatea şi varietatea activităţilor de cultivare a limbajului în grădiniţă oferă
cadrul larg pentru aplicarea şi respectarea principiilor didacticii. Metodele şi formulele
specifice de organizare şi desfăşurare a activităţilor de dezvoltarea vorbirii sunt determinate
de aplicabilitatea practică a principiului însuşirii conştiente şi active a principiului
învăţământului sistematic, a principiului însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor
etc. în strânsă corelare cu particularităţile psihologice ale copiilor. Particularităţile de gândire,
cele ale proceselor intelectuale la vârsta preşcolară dau o dimensiune specifică principiului
intuiţiei, celui al accesibilizării şi individualizării învăţământului, sistematic şi continuu, al
asigurării conexiunii inverse, în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta
preşcolară.
Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului şi educatoarei cunoaşterea
metodelor şi a mijloacelor de învăţământ şi stimulează adaptarea acestora la specificul muncii
de cultivare a limbajului în grădiniţa de copii.
În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii, în practica pedagogică preşcolarul
îşi formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate şi
competenţă, trebuie să iubească şi să respecte copilul, să-i ofere model de comportament
inclusiv în ce priveşte folosirea limbii materne.
Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preşcolarului, el însuşi
înregistrând, în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical, fonetic,
gramatical şi al expresivităţii. În general, admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură
cu gândirea, o legătură biunivocă, datorită căreia gândirea structurează exprimarea şi îşi
găseşte expresia în limbaj; vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigenţele sale culturale,
contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Copilul apelează la realitate, dar, prin limbaj se
depărtează de ea, îşi aminteşte situaţiile trecute, stabileşte raporturi, face deducţii valide”
(Psihologia copilului – manual pentru şcoli normale,E.D.P., Bucureşti, 1994, pag. 86).
Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni. Este o
funcţie complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcţii, în special a
celor intelectuale şi motorii. Întelegerea cuvintelor impune o percepţie clară şi antrenează
memoria semantică, imaginea şi gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii
foarte complexe, o conduită atentă şi voluntară.
Pagina 6 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Fr. Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală,
cu scopul de a influenţa auditorul. În raport cu semnificaţiile ce trebuie transmise, vorbirea
capătă o organizare complexă. Unii psihologi, cum e B. Skinner, au subestimat acest aspect.
După el, succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe
condiţionate: fiecare vorbă declanşează pe următoarea, în virtutea frecventelor asocieri
anterioare. Concepţia lui este un simplism evident. Când spunem: „Câinele care aleargă pe
sradă este al meu”, pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”, fiind însă la
cinci cuvinte distantă de el. Desigur se pot da nenumărate exemple. Vorbirea este o conduită
voluntară, în care respectăm conştiinţei o serie de reguli, chiar dacă folosim uneori şi expresii
devenite automate, prin uz frecvent.
Cât despre structurile sintactice, considerate de N. Chomsky ereditare, exsistenţa lor e
foarte improbabilă: o fetiţă de 8 ani (găsită în India), crescută de lupi, nu putea vorbi deloc
(urla ca şi lupii). Cu toate eforturile educative făcute, ea n-a reuşit să rosteaască decât 50 de
cuvinte îmbinate în propoziţii extrem de simple. Aşadar, învăţarea limbajului presupune
modelul adulţilor, corectarea greşelilor, dirijarea însuşirii limbii şi aceasta în primii ani de
viaţă. Copilul rosteşte primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. Pe la 18 luni, el utilizează
propoziţii de cuvinte. Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. E drept că îşi
însuşeşte destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puţine erori), dar nu e
surprinzător, întrucât, chiar din anul al doilea, însuşirea limbii este o preocupare permanentă
şi se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4
ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele
înconjurătoare.
„Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) şi dacă poem înseamnă
„o operă de amploare cu caracter istoric, filozofic, mitologic, legendar ” limba română este
depozitarea istoriei şi eroismului românesc, a concepţiei despre viaţă, a credinţelor legendelor
şi miturilor româneşti, a tot ce, în ani, s-a transfigurat în specificul naţional românesc.
La baza activităţii umane stă comunicarea verbală, iar însuşirea şi dezvoltarea
limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulţii. Diferenţele manifestate în
capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniţă sunt determinate de condiţiile
familiale diferite în care au trăit, de modul în care acestea au influenţat dezvoltarea vorbirii
preşcolarului.
În grădiniţă, prin intermediul limbajului este dirijată învăţarea, perceperea lumii
înconjurătoare. Copilul este condus astfel, să deosebească ce este esenţial, semnificativ, de
neesenţial, este ajutat să analizeze, să compare, să grupeze, să clasifice limba, contribuind
Pagina 7 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
direct la stimularea proceselor gândirii, la perfecţionarea acesteia. Prin cuvânt, în cadrul
activităţilor din grădiniţă, copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare,
să-şi insuşească un instrument superior de investigare şi de cunoaştere a lumii înconjurătoare.
ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII VORBIRII
Concepută ca „parte a didacticii generale, care studiază principiile, metodele şi
formele de predare..” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti,
1975, pag. 54), metodica, în funcţie de obiect, normează aceste metode şi forme, printr-o
varietate de modalităţi de cercetare şi de cunoaştere a realităţii obiective.
Făcând parte din sistemul ştiinţelor pedagogice, metodica dezvoltării vorbirii absoarbe
cunoştiinţe din domeniile limitrofe: psihologia copilului, pedagogia şcolară, igiena
preşcolară, anatomia şi fiziologia copilului şi pediatria, informaţii care, reorganizate sub
aspect metodic, se intercondiţionează, asigurând stabilirea condiţiilor optime de însuşire
pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în aspect interdisciplinar.
Astfel, metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele şi procedeele cele mai
eficiente pentru a asigura durabilitate cunoştinţelor, ţinând, însă, cont de aspectele afective şi
volitive proprii vârstelor preşcolare, delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. De
asemenea, se bazează pe legile fundamentale ale activităţii nervoase superioare, pentru a
regla mecanismul formării reflexelor condiţionate; se bazează pe cunoaşterea
perticularităţilor dezvoltării fizice a copiilor, precum şi pe igiena preşcolară, pentru a
cunoaşte capacitatea de muncă intelectuală şi fizică a preşcolarului.
Metodica dezvoltării vorbirii are strânse legături cu domeniul gramaticii, a literaturii,
dar şi cu pictura şi chiar cu muzica.
Funcţiile şi obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniţă se integrează contextului mai
larg al funcţiilor şi obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învăţământului. De altfel,
funcţiile şi obiectivele activităţilor de dezvoltare a vorbirii din învăţământul preşcolr se
confundă cu cele ale predării limbii române la nivel şcolar, având în vedere faptul că prin
dezvoltarea vorbirii se urmăreşte formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii
intelectuale. Funcţia instrumentală alternează, în această primă treaptă, cu cea informaţională
şi formativ-educativă, în vederea pregătirii preşcolarului pentru integrarea fără dificultăţi în
clasa I. Ca toate metodicile, metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a
problematicii privind conducerea acţiunilor educaţionale, a activităţilor specifice obiectului,
Pagina 8 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice şi moderne în stimularea prin diverse
activităţi, a disponibilităţilor de acţiune şi relaţionare optimă în grupul de copii, acomodarea
ritmului de activitate propriu cu cel al grupului, aspectele instrumentale, abilităţile cognitive
specifice (capacitatea de a memora sistematic, capacitatea de concentrare şi orientare
selectivă a atenţiei, orientarea în raport cu o situaţie viitoare la care să adere intelectual,
afectiv şi voliţional copilul).
Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este şi acela de a oferi posibilităţi de fixare şi de
control al eficienţei activităţilor de povestire, de memorizare a convorbirilor, a lecturilor după
imagini, jocurilor didactice în condiţiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei
combinate. Ameliorarea comunicării preşcolarilor, se susţine , de asemenea, în condiţiile
cunoaşterii factorilor de mediu şi ale învăţământului bine organizat.
Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului
de transferare a celor învăţate, la gradul de utilizare a influenţelor formative” (Kulcsar) prin
evaluarea cunoştinţelor copiilor, ca modalitate obiectivă de punere în evidenţă a
randamentului obţinut. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de
dezvoltare a limbajului. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul
didactic, pentru asigurarea unei învăţări eficiente, al capacităţii de receptare a informaţiilor
logico-verbale, al formării deprinderilor de exprimare corectă, fluidităţii verbale, bogăţiei
lexicale; de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire.
Educatoarea trebuie să ştie că la vârsta preşcolară creşte forţa fizică generală a
copilului, el devine mai rezistent la efort, oboseşte mai greu decât antepreşcolarul, mişcările îi
devin coordonate şi mai diferenţiate, i se dezvoltă procesele psihice de cunoaştere, iar jocul
devine activitate specifică. Comportarea preşcolarului este mai stăpânită, impulsivitatea mai
atenuată, trăirile emotive mai variate; i se dezvoltă intens procesele intelectuale, creşte
receptivitatea, setea de cunoaştere, se dezvoltă procesele voliţionale, se schiţează unele
trăsături morale. Intelectual preşcolarul se dezvoltă în procesul învăţării, în activităţile care
stimulează procesele de cunoaştere, îmbogăţindu-i percepţiile şi reprezentările , formarea
noţiunilor. Sub influeţa procesului instructiv, bine organizat de educatoare, comunicarea
preşcolarului cu adultul, perfectându-se sub aspect fonetic, lexical, gramatical, evoluează
datorită diferitelor forme de activităţi organizate în grădiniţă în cadrul dezvoltării vorbirii.
Realizarea acestor deziderate şi ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniţă,
se bazează şi pe nivelul mai evoluat al gândirii preşcolarilor, care, pornind de la simple
noţiuni şi judecăţi, îşi vor insuşi evolutiv, noţiuni mai abstracte începând să dispună de
principalele operaţii logice: comparaţia, generalizarea, abstractizarea. Având o contribuţie
Pagina 9 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
substanţială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii şi la educarea atenţiei sub aspectul ei
voluntar, memoria este stimulată prin activităţi specifice.
Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării
verbale a preşcolarilor, deoarece întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă
posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea
operaţiilor gândirii, efectuându-se exerciţii de pronunţare, de exprimare, de conversaţie şi de
povestire. „Accentul principal în această privintă este pus pe activităţile de comunicare, pe
dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor, de însuşire
treptată a structurii gramaticale a limbii materne... ”(Maria Ştefănescu, Principalele direcţii de
dezvoltare ale învăţământului preşcolar în ţara noastră, în vol. De la grădiniţă la şcoală,
Bucureşti, 1975, pag. 121, editat de „Revista de Pedagogie”).
Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii stabileşte
principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preşcolarilor corelate cu conţinutul şi
mijloacele de realizare a acestora. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic,
vizând perceperea şi pronunţarea corectă a vocalelor, a consoanelor (în difeite poziţii), a
silabelor, a diftongilor şi a grupurilor de sunete, precum şi deprinderea de a le intona corect şi
de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. Paralel cu însuşirea sunetelor limbii române se
pune accent pe corectarea defectelor de vorbire, specifice vârstei, precum şi ale unor copii ce
prezintă dificultăţi de pronunţie mai accentuată.
Îmbogăţirea, precizarea, fixarea şi activizarea vocabularului se face concomitent cu
însuşirea noilor cunoştinţe şi cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. Accentul se pune
pe folosirea unui material intuitiv adecvat şi accesibil preşcolarilor.
În realizarea acestui deziderat, în toate activităţile comune şi la alegere, copiii trebuie
antrenaţi în actul verbalizării. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar
acasă, a părinţilor şi a celolalţi adulţi din jurul lor. Înţelegerea cuvintelor noi şi a expresiilor
insuşite în cadrul diverselor activităţi se fixează prin activizarea acestora, cerându-se copiilor
să la utilizeze în contexte noi.
Adeziunea preşcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie
privită în relaţie cu formarea deprinderilor de a-şi exprima gândurile într-o comunicare
coerentă şi corectă. Astfel se are în vedere, gradat, la nivelul fiecărei grupe, formarea
deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziţii simple, apoi în propoziţii
dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordul
predicatului cu subiectul şi al adjectivului cu substantivul; folosirea corestă a flexiunii verbale
Pagina 10 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
şi a celei nominale, cunoaşterea şi folosirea în comunicare a pronumelui de politeţe şi a
principalelor părţi de vorbire neflexibile.
Expresivitatea exprimării preşcolarilor este, de asemenea, un principal obiectiv al
activităţilor de dezvoltare a vorbirii, depreindere dobândită şi prin activităţi de povestire, prin
lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice. De gradul de corectitudine şi
expresivitate al exprimării preşcolarilor depin însuşirea tuturor cunoştinţelor din programă şi
planul de învăţământ în mod conştient, precum şi viitoarele succese şcolare.
Eficienţa activităţii didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa, de
cantitatea şi calitatea cunoştinţelor transmise, dar şi de gradul în care ele au fost interiorizate
la vârsta maximei receptivităţi. Facând dovada bunei pregătiri profesionale, cadrul didactic va
exercita influenţă pozitivă asupra preşcolarului prin claritatea şi precizia conceptelor puse în
discuţie, prin realizarea unei permanente acţiuni interdisciplinare; aceasta presupune
informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoaşterea problemelor metodologice şi
epistemologice.
PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE
„Procesele intelectuale, emotive şi voliţionale, precum şi diferitele particularităţi ale
personalităţii nu sunt date de la natură, ci se formează şi se dezvoltă pe parcursul diferitelor
perioade de vârstă.” (A..Chircev şi colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., Bucureşti, 1962,
pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului şi continuând cu vârsta antepreşcolară, preşcolară,
pentru a ajunge la vârsta şcolară şi chiar şi după aceea.
Supunându-se unui riguros determinism, evoluţia copilului este marcată de o suită de
contradicţii, cum ar fi acelea dintre trebuinţe, cerinţe, năzuinţe şi nivelul dezvoltării şi al
posibilităţilor interne; dintre sarcinile cognitive şi posibilităţile intelectuale; dintre
deprinderile anterioare ale copilului şi cerinţele adultului; dintre trăsăturile vechi şi cele noi
care se dezvoltă. Raporturile interfuncţionale dintre procesele psihice conferă a structură
dinamică specifică, prin care se deosebeşte o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic şi
fizic, ca expersie a legităţii şi relaţiei interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat
la un anumit nivel de dezvoltare.
Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzaţiilor şi a percepţiilor
copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilităţii vizuale (pentru perceperea culorilor, a
tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască şi principalele tulburări ale vederii colorate, cum
Pagina 11 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ar fi cele care ţin de anomaliile refracţiei ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia)
pentru a recomanda familiei, în situaţii speciale, consultarea medicului.
Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a
copiilor devine tot mai fină, se ritmează respiraţia, creşte volumul vocii, se reglează ritmul
vorbirii, dezvoltându-se, în acelaşi timp, auzul fonematic.
Percepţia evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepţia neorganizată la cea
orientată într-un scop precis, acela al învăţării. La vârsta preşcolară percepţia evoluează în
funcţie de sarcinile cognitive: percepţia formei, a mărimii obiectelor, a poziţiei spaţiale, a
distanţei, a direcţiei. În dirijarea percepţiilor se au în vedere impresiile tactil-chinestezice şi
vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate
percepţiile, cea a relaţiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai
dificil în acest plan, chiar şi la vârsta şcolară mică, nu numai în perioada preşcolară.
Reprezentările sunt procese psihice care redau „imaginea senzorială a obiectelor şi
fenomenelor realităţii, evocate mintal, în absenţa acestora, pe baza percepţiilor anterioare”
(Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975, pag 799) ale
preşcolarului, volumul şi calitatea acestora.
Bagajul de reprezentări dovedeşte câtă influenţă au avut asupra analizatorilor (vizual,
auditiv, tactil etc.) preşcolarilor, obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare şi cât de bine au
fost conduşi copiii spre generalizări. Vârsta preşcolară se caracterizează prin reprezentări
sărace în conţinut, fragmentare, neprecise, lacunare şi neclare, cu o palidă stabilitate şi o
redusă individualitate. Dar, prin activităţile desfăşurate în instituţiile de învăţământ preşcolar,
de o mare varietate şi concepute în acord cu nivelul dezvoltării publice al vârstei şi individual
(de la activităţi având drept predominantă jocul – la grupa mică, până la activităţi cu grad din
ce în ce mai mare de dificultate), reprezentările preşcolarilor sporesc în conţinut. Copiii trec
de la forma primară, la nivelul primului sistem de semnalizare, în care nu-şi pot face loc
amplasarea şi structurarea în imagine a însuşirilor şi elementelor caracteristice ale obiectelor,
la accentuarea posibilităţilor de generalizare, în al doilea sistem de semnalizare, prin
recunoaştere şi selecţionare.
Încadrată intr-o structură mai amplă de imagini, spre sfârşitul perioadei preşcolare,
reprezentările se bazează pe un sistem de relaţii mai larg şi mai complex, fiind mai clare şi
diferenţiate, mai uşor şi mai rapid elaborate. Beneficiind de variate activităţi, din grădiniţă, în
principal, jocuri distractive, preşcolarii îşi perfecţionează reprezentările în diverse domenii
percepând relaţiile dintre fenomenele naturii şi viaţa plantelor, a oamenilor şi a animalelor,
succesiunea fenomenelor naturii.
Pagina 12 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Alături de reprezentările vizuale şi auditive, un rol important îl joacă reprezentările
chinestezice, care constau în imagini mentale ale propriilor mişcări. „În timpul reprezentării
chinestezice se produc micromişcări în grupurile de muşchi corespunzătoare. Sunt actele
ideomotorii care pregătesc desfăşurarea viitoarelor mişcări. Pe acestea se bazează realizarea
antrenamentelor ideomotorii care presupun, doar, reprezentarea mişcărilor” (Paul Popescu-
Neveanu şi col., Psihologie, E.D.P., Bucureşti, 1991, pag. 49).
După gradul de generalizare, atât la preşcolar, cât şi la şcolarul mic, întâlnim
reprezentări individuale şi generale. La nivelul acestei vârste, reprezentările individuale cele
mai frecvente rămân acelea despre obiectele şi fenomenele, fiinţele cele mai apropiate:
mama, tata, grădiniţa, şcoala mare şi chiar o întâmplare care i-a atras, în mod deosebit,
atenţia. Nota dominantă a reprezentărilor individuale o constituie mulţimea detaliilor, copilul
nereuşind să selecţioneze cu uşurinţă esenţialul.
Paralel cu reprezentările individuale, chiar la grădiniţă se urmăreşte a se pune bazele
celor generale; la intrarea copilului în ciclu primar, se instalează, mai timid la început, apoi
mai temeinic, reprezentările generale, cuprinzând înduşiri comune, ale unei clase de obiecte
(flori, legume, figuri geometrice etc.) pe baza cărora se formează conceptele.
După nivelul operaţiilor implicate în generalizări şi în conformitate cu cercetările lui
Jean Pioget şi ale colaboratorilor săi, reprezentările se structurează în reprezentări
reproductive şi reprezentări anticipative.
Cele mai accesibile sunt cele reproductive, prin care copilul evocă obiectele sau
fenomenele percepute în timp, fie reflectându-le static, la un moment dat, fie în evoluţie,
începând cu clasa I, când elevul poate reflecta în reprezentările sale transformările suferite de
obiect.
Mult mai complexe sunt reprezentările anticipative, care includ schimbările
nepercepute, bazate doar pe intervenţia operaţiilor gândirii şi pe procedeul imaginaţiei.
Psihologii au mai folosit şi alte criterii de clasificare a reprezentărilor, după procesul
psihic mai complex în care se integrează (reprezentări ale memoriei, ale imaginaţiei );tipul de
activitate în care se integrează (reprezentări literare, istorice, geografice); prezenţa sau
absenţa intenţiei şi a efortului voluntar (reprezentări involuntare, reprezentăti voluntare).
Cadrele didactice care lucrează cu preşcolari trebuie să ştie că, dacă culoarea se
imprimă mai uşor în imagine, cu predilecţie când este specifică pentru un anumit obiect,
reprezentarile dimendionale se formează mai greu, cu excepţia celor care prezintă raporturile
mare-mic, gros-subţite, lung-scurt, întrucât nu pot fi suficient generalizate. Întrucât am
observat că nici după ce s-au conştientizat, raporturile dimensionale nu prea sunt respectate
Pagina 13 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
de preşcolari în lucrările lor de construcţie, de modelaj şi de desen, educatoarele trebuie să le
fie reactualizate permanent prin activităţi de observare artistico-plastice, psihomotrice sau
chiar în activităţi la alegerea copiilor, libere şi creative.
Aceeaşi observaţie se poate face relativ la reprezentările de orientare spaţială, întrucât
şi relaţiile spaţiale sunt greu integrate în imagini de către preşcolari: poziţia obiectelor (sus-
jos, pe, lângă, în), direcţia obiectelor (dedesubt, deasupra, înainte, înapoi, stânga, dreapta,
alături), reprezentările după număr (unul, multe, mai multe etc.).
Reprezentările temporale nu sunt funcţionale în perioada preşcolarităţii decât parţiale,
urmărind să se perfecţioneze în clasele primare, când elevii – dintr-o utilitate practică – obţin
o reprezentare mai mult decât relativ a duratei minutului, orei, săptămânii, lunii, anotimpului,
anului.
Dacă la preşcolari se ţine seama de relaşia dintre percepţie – acţiune – cuvânt,
efectuând acţiuni variate numai în plan obiectual, la vârsta şcolară mică se trece cu mai multă
uşurinţă la „simbolurile figurative”, care apoi vor sta la baza desfăşurării şirului de
raţionamente în vederea realizării unor probleme.
Cuprinzând în structura lor însuşiri comune şi caracteristice, reprezentările pregătesc
şi uşurează generalizările din gândire. Deşi generalizările din gândire sunt controlate şi prin
aplicarea lor la situaţiile reprezentate, adesea acest control îl anticipează pe cel logic.
CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII
VORBIRII
Gândirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi
valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice (limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia),
este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un proces
cognitiv care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage şi prelucrează informaţii
despre relaţiile categoriale şi determinative. Are ca fundament principiile raţiunii şi
postulatele ştiinţei, ca operaţiuni, judecăţile şi raţionamentele, iar ca instrument – noţiunea.
Fiind o activitate generică, gândirea foloseşte inducţii, deducţii, abstracţii şi
generalizări, compară cunoştinţele despre fenomene (percepţii, intuiţii şi reprezentări ale
acestora) privitoare la însuşirile lor (senzaţii) cu scopul de a forma – mintal – întreaga clasă
de fenomene asemănătoare (noţiunile); compară înţelesurile noţiunilor între ele, în mod direct
Pagina 14 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relaţie şi modalitate (judecăţi) şi compară
judecăţile între ele (noţiunile) în mod indirect pentru a aplica fenomenele în derivaţia lor
cauzată (raţionamente).
Gândirea face necontenit comparaţii între înţelesurile noi cucerite de ştiinţă – ca fond
al gândirii – derivând prin inducţie şi deducţie din judecăţi vechi (premise), judecăţi noi drept
concluzii ale raţionamentelor inductive şi deductive.
La baza orcărui proces de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi
deosebirilor. De la cea mai fragedă vârstă fiinţa umană se raportează la lumea concretă,
stabileşte asemănări şi deosebiri între obiecte, fenomene, situaţii, ţinînd seama de un anumit
criteriu (culoare, greutate, volum, mărime, formă, gusturi, utilitate etc.) ce compară, clasifică.
În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză, de descompunere a
întregului în părţi şi recompunere în întreg. Modalităţile de operare a gândirii sunt, în sensul
ascendent, de la particular la general, de la concret la abstract şi, în sensul descendent, de la
abstract la concret şi de la general la particular.
Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj, prin cunoştinţele acumulate de
memorie şi reactualizate selectiv, prin datele experienţei personale etc.
Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştere până la adolescenţă cunoaşte mai
multe stadii. Primul stadiu, aş inteligenţei senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la2 ani,
se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la
organizarea unor acţiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare, primare,
secundare şi terţiare, prin asimilaări şi acomodări reciproce ale schemelor, formarea unor
deprinderi motrice, stocarea unor reprezentări şi dobândirea unor semne ce pot simboliza
obiecte.
Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de
intensă dezvoltare, se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor, multiplicarea schemelor
diferenţiate şi asimilate reciproc, expansiunea simbolicii reprezentative, a semnalizării şi
comunicării verbale.
Treptat, în această perioadă, copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii
concrete, le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice, este o perioadă de intensă
verbalizare şi organizare a limbajului, cuvântul şi propoziţia constituind mijloace de
schematizare, integrare şi clasificare a obiectelor şi elementelor după diferite criterii.
În acest stadiu gândirea preşcolarului este preconceptuală şi intuitivă, este o gândire
egocentrică şi magică.
Pagina 15 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele căştigă în generalitate; preşcolarul
devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvântului, care este un
simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea, posibilităţile de sistematizare şi integrare
ale gândirii preşcolarului cresc.
În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit
conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării, se intră în stadiul operaţiilor concrete
(situat ăntre 6 şi 10-12 ani), se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii,
de a la grupa în sisteme unitare, devine posibilă reversibilitatea prin inversiune.
Srâns legat de evoluţia gândirii este şi evoluţia limbajului. Limbajul şi gândirea se
intercondiţionează, a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului, care este
indisociabil de gândire, contribuie efectiv la constituirea, precizarea şi vehicularea exactă a
gândirii, făcând-o consistentă şi comunicabilă. Prin limbaj, copilul face deducţie, stabileşte
raporturi, îşi aminteşte situaţiile trecute, cere explicaţii cauzale asupra unor obiecte, ale unor
conduite. Nu există limbaj nesemantic, comunicarea fiind un proces de transmitere a
informaţiilor, a mesajelor, între comunicare şi cunoaştere existând un raport de unitate. Nu se
poate gândi fără mijloacele limbajului, acesta având multiple funcţii: de comunicare,
cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă, persuasivă, reglatorie, ludică.
Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii.
Activităţile desfăşurate în grădiniţă, caracterul organizat al activităţii copiilor se răsfrâng
direct asupra limbajului lor care se îmbogăţeşte cantitativ de la o etapă la alta, câştigă în
coerenţă, vocabularul activ creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani, până la 3500-4000 de
cuvinte la 7 ani.
Grădiniţa oferă variate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului
activ. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a
limbajului, la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. Treptat, din limbajul monologat se
dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copilului de a-şi
planifica mintal activitatea, contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului.
Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, este centrat pe
înţelesuri, pe idei şi imagini.
Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experienţa cognitivă a acestuia în
relaţiile cu cei din jur. În grădiniţă, în cadrul activităţii de intercomunicare cu copii din grupă
sau cu adulţii, copilului i se oferă posibilităţi optime de exprimare liberă, acest lucru
realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi până la plecare, din
prima etapă a zilei până la etapa a IV-a.
Pagina 16 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În activităţile organizate cu întreaga grupă de copii, cât şi în cele individuale, accentul
trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonaţia să fie
expresivă, astfel încât preşcolarii să-şi insuşească raporturile gramaticale ale limbii, sub
aspect morfologic şi sintactic, fonetic şi lexical.
Materialul necesar desfăşurării normale a gândirii şi limbajului este furnizat de
realitate, de povestirile educatoarei, de experienţa de viaţă a copilului, de relaţiile sale cu
ceilalţi copii.
Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăţia experienţei intuitiv-
acţionate, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care
grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii, cultivă procesele psihice de cunoaştere:
gândirea, limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia voluntară etc., urmăreşte organizarea
judicioasă a activităţii de instruire, dezvoltarea spiritului de observaţie, stimularea
permanentă a inteligenţei şi creativităţii copiilor, a independenţei în gândire şi acţiune,
formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente şi
expresive, prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire, de pronunţie a sunetelor.
Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, a vorbirii corecte, a creativităţii verbale a
copiilor, a fluenţei şi originalităţii în gândire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei
acestora în interpretarea unor imagini, a unor roluri, în crearea unor povestiri, în cadrul
jocurilor care au asemenea sarcină didactică, prin valorificarea la maximum a fiecărei
posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă.
O mare parte a sarcinilor recomandate de programa şcolară mizează dezvoltarea bazei
fonetice a limbajului.
Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza
articulatorie), insistându-se asupra mişcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative,
vibrante, velare etc.), precum şi a diftongilor ai, ei, ea, au, corectându-se , în acelaşi timp,
tulburările din vorbirea unor copii. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus şi pe
dezvoltarea, îmbogăţirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de
copil în activitatea cotidiană (cană, farfurie, creion, caiet, pensulă, acuarelă etc.), acţiuni
(spălat, scris, desenat, culcat etc.), calităţi ale obiectelor (înalte, mici, scurte, frumoase, urâte
etc.), noţiuni referitoare la culori (rosu, galben, albastru, alb, portocaliu, verde etc.), aşezarea
în spaţiu (sus, jos, sub, deasupra etc.), timp (azi, ieri, dimineaţa, seara etc.).
În aceste activităţi copiii sunt puşi în situaţia de a exprima verbal acţiunile întreprinse,
de a face motivaţii, de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă, de a pronunţa cuvântul
izolat sau inclus în propoziţii, deci în context.
Pagina 17 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară se realizează prin toate activităţile din
etape (în grupuri mici şi individuale). Jocurile-exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale
corecte, exerciţiile de observare a obiectelor, a fenomenelor, de stabilre a relaţiilor şi
interdependenţe dintre acestea şi motivarea verbală, în scopul îmbogăţirii vocabularului activ
şi a celui pasiv, exerciţiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune
relatare, comentare în scopul comunicării fluente, coerente, logice, exerciţiile de mimică şi
gest, precum şi de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute şi îndrăgite de copii,
învăţarea conţinutului poeziilor predate în activităţile obligatorii, povestirile după desen,
picturi, imagini din cătţi, reviste, albume etc. oferă variate posibilităţi pentru cultivarea
limbajului şi a gândirii preşcolarului.
Dezvoltarea vorbirii şi a gândirii preşcolarului urmăreşte pregătirea copiilor prentru
şcoală şi stabileşte o strânsă legătură între conţinutul muncii instructiv-educative din grădiniţă
şi integrarea cu succes în învăţământul primar al copiilor.
TULBURĂRILE DE VORBIRE
Pe lângă particularităţile fireşti, în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici
pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se
agraveze. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea, în principal,
datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau
incompetentă, dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator, ale analizatorului
verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă. Cele mai răspândite
dintre aceste tulburări sunt cele de pronunţie (dislalia şi rinolalia), tulburările de ritm şi
fluenţa vorbirii (bâlbâiala şi bradilalia), tulburări ale limbajului citit- scris (dislexii, disgrafii),
tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul electiv sau voluntar).
Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea, substituirea sau
denaturarea pronunţiei unui sau a mai multor sunete:
Omiterea unor sunete: s, z, ş, j. Neputând fi pronunţate, acestea se omit complet sau
sunt pronunţate doar în combinaţie cu vocalele.
Substituire (înlocuirea unor sunete):
inlocuirea siflantelor cu şuierătoarele: ş – j: jece pentru zece;
înlocuirea şuierătoarelor cu siflantele: s – ş: sase pentru şase;
Pagina 18 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
înlocuirea africatelor între ele: ce, ci cu ţ: ţinţi pentru cinci;
înlocuirea siflantelor şi şuierătoarelor cu africatele: t – ş: ţase pentru şase.
După cum arată E. Boşcaiu în „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în
grădiniţa de copii”, de obicei „la dislalici sunt afectate consoanele şi, foarte rar vocalele
deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu”.
Rinonalia sau nazalizarea este o alterare patologică a vocii provocată de vegetaţiile de
polipi ce duc la tulburări de articulaţie, deteriorări ale sunetelor (m-n ).
Aceste greşeli de pronunţie sau de vorbire nu au un caracter fiziologic, se înscriu în
limitele normalului şi pot fi uşor corectate.
Bâlbâiala afectând ritmul şi fluenţa vorbirii este mai mult decât un defect de vorbire,
este o tulburare de comunicare. Este una din diferenţele care poate afecta grav nu numai
vorbirea, comunicarea, ci întreaga personalitate a copilului.
S-a impus părerea că bâlbâiala apare, de obicei, la 4-5 ani, odată cu dezvoltarea
limbajului propoziţional sau odată cu intrarea copilului în şcoală, când au loc mutaţii
importante în activitatea nervoasă a acestuia.
Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de
bâlbâială: clonică, tonică şi mixtă. „În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii,
determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. În forma tonică se produce un
blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie, prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce
poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de gravitatea acestuia. Forma mixtă este cea mai
complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două.”
În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine, dar, de obicei, datorită unor
condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative, copilul devine conştient de
defectul său şi bâlbâiala se agravează, putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu
repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios, negativist, neîncrezător, anxios.
Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare, prin
crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală, se înlătură definitiv bâlbâiala.
Mai sunt şi alte tulburări de ritm şi fluenţă ca tahilalia (vorbirea într-un tempo rapid)
şi bradilalia (vorbirea într-un tempo rar).
Tulburările de dezvoltare a limbajului mutismul efectiv sau voluntar se manifestă
printr-un refuz temporar de a comunica cu anumite persoane. Boala este determinată de
traume psihice puternice şi eventual repetată pe un fond de mare sensibilitate afectivă.
Printr-un comportament de apopiere şi încredere această tulburare poate dispărea.
Pagina 19 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Vorbirea pe inspiraţie. Preşcolarii vorbesc pe inspiraţie la recitări, povestiri şi chiar în
vorbirea spontană. Aceasta se datorează unei capacităţi respiratorii insuficiente, unui ritm
dereglat de respiraţie, precum şi unei imaturităţi psihomotrice.
Se corectează cu timpul prin repetarea unor versuri, povestiri insistând să nu se
vorbească când inspiră.
Inhibiţiile în vorbire se pot datora unor cauze hiperemotive, încăpăţânării sau unei
deprinderi greşite de conduită verbală.
Tulburările limbajului, citit-scrisului, dislexiile şi disgrafiile constau în confuziile pe
care preşcolarii le fac între fenomenele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor, în
inversiuni, adăugiri şi omisiuni ale acestora.
Tulburările de articulaţie sau de pronunţie se întâlnesc frecvent atât la preşcolari cât şi
la şcolarii mici, esenţial este ca educatoarea să desfăşoare o activitate sistematică, cu
îndrumarea medicului logoped, atunci când tulburările de limbaj sunt de natură organică,
pentru corectarea acestora, pentru evitarea transformării acestora în deprinderi greşite greu de
eliminat mai târziu.
PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE
Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire, activitatea corectiv-recuperativă
trebuie să înceapă cu copiii preşcolari şi şcolarii mici deoarece la aceste vârste tulburările
sunt mai frecvente, iar transformarea lor în depreinderi greşite ar avea urmări grave asupra
dezvoltării ulterioare a personalităţii copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri, împiedică
însuşirea cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare, îi fac timizi. La aceste vârste
corectarea se realizează mai uşor.
Meodele şi procedeele folosite în terapia handicapurilor de limbaj se aleg în funţie de
fiecare caz în parte, de specificul fiecărei categorii de tulburări, de vârsta şi nivelul de
dezvoltare psihică a subiectului.
În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape:
Etapa de depistare şi cunoaştere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-
şi întocmească o evidenţă clară a copiilor cu dificultăţi de vorbire, să întocmească la început
de an şcolar, o fişă pentru fiecare copil, în care se consemnează datele rezultate din
examinarea limbajului, progresele obţinute pe parcursul anului şcolar. La început, se va
Pagina 20 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
urmări modul de pronunţie a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s, j, z, ţ, t, ş, ce, ci)
pronunţate cu limba aşezată între dinţi. Se va acţiona pe linia formării şi consolidării unor
deprinderi articulatorii, pe educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expiraţie şi inspiraţie,
pe dezvoltarea auzului fonematic, a mişcărilor fonoarticulatorii.
Pentru prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire constatate se pot folosi exerciţii
cum sunt: jocurile în aer liber, expirarea şi inspirarea alternativă pe gură şi pe nas, jocuri de
ghicire a vocii celor care strigă, imitarea onomatopeelor specifice unor animale, recitarea
unor poezii ritmice, identificarea şi diferenţierea cuvintelor sinonime şi paronime, folosirea
unor exerciţii pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii.
Constatările din etapa depistării se înregistrează în fişa de observaţie a copilului, la
rubrica „observaţii asupra dezvoltării limbajului”, cu referiri asupra sunetelor incorecte, la
poziţia limbii în timpul pronunţiei, la conformaţia maxilarelor, a dentiţiei, la cursivitatea
vorbirii.
Etapa de formare, fixare şi consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte se
caracterizează prin formarea unor deprinderi de respiraţie corectă, dezvoltarea capacităţii
toracice şi pulmonare, realizarea unei mobilităţi sporite a organelor articulatorii, dezvoltarea
auzului fonematic.
Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectare, fixare şi consolidarea
deprinderii de emitere a sunetelor şi cere multă răbdare şi întelegere. Timpul de corectare
poate varia de la un copil la altul, în funcţie de gradul de dificultate şi de receptivitate a
copilului.
Munca de corectare propriu-zisă se recomandă a se efectua individual, fără prezenţa
altor copii. La început se efectuează câteva exerciţii respiratorii, se trece la exprimarea unei
scurte propoziţii în componenţa căreia intră un cuvânt ce conţine sunetul ce trebuie corectat.
De exemplu: „Casa are acoperiş”. Se prezintă o imagine: „ce este aceasta? Casă! Fii atent
cum spun eu cuvântul casă. Acum spune şi tu.” Se izolează cuvântul „ca-să, c-a-sss-ă”; se
demonstrează în oglindă modul în care se formează sunetul, cum se aşează buzele, dinţii,
limba. Se exersează de mai multe ori, după care se introduce sunetul în alte silabe: „sa-pă, so-
lar, su-mă, se-re, as-cuns”.
După obţinerea pronunţării corecte a sunetului se trece la consolidarea lui prin
reproducerea de texte, poezii, povestiri, descrierea de către copil a unei imagini, ilustraţii,
povestirea unei întâmplări reale sau imaginare.
Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exerciţiile de vorbire
ritmată, recitarea unor poezii, exerciţiile de imitarea unor module cu vorbire corectă,
Pagina 21 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
exerciţiile de imitarea poziţiei corecte a aparatului bucal în timpul emisiei, a unor fenomene
naturale, a zgomotului făcut de unele obiecte, fiinţe, citirea imaginilor, alcătuirea de povestiri,
jocurile didactice („Am spus bine, n-am spus bine”, „Cu ce ne jucăm?”, „Când se întâmplă?”,
„Cu ce sunet începe cuvântul?”).
Dereglările de limbaj influenţează negativ personalitatea, copilul devine neîncrezător,
suspicios, nesociabil, necooperant în activitate.
Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o
desfăşoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în
colectivitate, eliminaării stărilor negativiste comportamentale.
ATENŢIA, MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE
ATENŢIA. DEFINIRE, FORMARE, CALITĂŢI, EDUCAREA ATENŢIEI
Atenţia face parte din fenomenele psihice care susţin energetic activitatea.
Atemţia este un fenomen psihic de activitate selectivă, concentrare şi orientare a
energiei psihonervoasă, intenţională sau neintenţională, conştientă sau inconştientă, cu scopul
multiplu: de a deprinde vibraţiile energiei, care se vor transmite prin nervii senzitivi centrilor
nervoşi pentru prelucrarea lor în fenomene sufleteşti; de a reţine în centrul luminos conştient
cât mai mult şi după voie fenomenele psihice (intelectuale, afective şi voluntare) elaborate de
centrii nervoşi; de a aduce din subconştient (unde fenomenele tind să se păstrze) în conştient
pe acelea necesare înţelegerii fenomenelor nou formate (apercepţia); de a ajuta gândirii în
operarea de comparaţii pe care aceasta le face între cunoştinţe (noţiuni, judecăţi şi
raţionamente), de a adapta cunoştinţele (intelectul ), cu sentimentele (activitatea) şi cu
îndemnurile către mişcare (voinţa); de a face posibilă trecerea de la gândirea subiectivă
(psihologică) la aceea obiectivă (logică).
Atenţia se bazează pe: interesul apropiat sau depărtat, intelctual, afectiv sau voluntar,
concret sau abstract faţă de obiectul fizic sau psihic către care ea este îndreptată; noutatea –
actualizarea unor motive şi trăirea afectivă a relaţiei cu obiectele prin care se satisface şi se
menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort, timp îndelungat. Atunci când
Pagina 22 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
obiectul atenţiei este deja cunoscut, energia atenţiei scade până la dispariţie şi odată cu ea
scad şi gândirea şi voinţa de comparaţie a cunoştinţelor (judecata şi raţionamentul).
Atenţia nu se manifestă în acelaşi fel în toate activităţile omului. Există forme simple
şi forme complexe de atenţie. Când se îndreaptă către fenomenele fizice pentru a le percepe
vibraţiile poate fi numită: concretă, naturală, primitivă, spontană, involuntară, senzorială;
când se îndreaptă către fenomenele psihice poartă denumirile de : abstractă, derivată,
evoluată, voluntară, intelectuală.
Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează atenţia post voluntară. După direcţia
ei principală de orientare putem vorbi de atenţia externă şi atenţia internă, în sfera acestora
intervenind cele trei forme de atenţie: involuntară, voluntară şi postvoluntară. Atenţia mai
poate fi: concentrată sau distributivă, fixă sau variabilă, analitică sau sintetică, rapidă sau
lentă, perseverentă sau intermitentă, adaptabilă sau rigidă.
Însuşirile, calităţile atenţiei se formează ca un rezultat al funcţionării la un anumit
nivel calitativ; ele constau în volumul atenţiei, stabilitatea, concentrarea, distributivitatea şi
mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei.
Educaţia atenţiei la preşcolari urmăreşte a transforma atenţia spontană şi concretă,
involuntară, în aceea voluntară şi abstractă, slujindu-ne în acest demers pe interesul copilului
pentru activitate, pentru creaţiei şi adaptare la mediu. Educarea atenţiei se realizează prin
stimularea simţurilor la nivelul concretului şi intuitivului, prin observări repetate, înlăturând
obstacolele de orice fel care ar putea provoca neatenţie, cu respectarea igienei şi a unui ritm
favorabil de activitate şi repaus, care să ducă la plăcerea de muncă şi de creaţie proprie,
înlăturând surmenajul.
În activităţile de dezvoltare a limbajului, a comuniunii orale atenţia joacă un rol
important în formarea deprinderilor de exprimare corectă, sub aspect fonetic, lexical,
gramatical, în stimularea vorbirii coerente şi expresive, în prevenirea şi corectarea unor
defecte de vorbire, de pronunţie a sunetelor, prezente la unii copii de vârstă preşcolară.
Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii şi
contribuie la stimularea gândirii pe baza îmbogăţirii şi activizării limbajului, la însuşirea
treptată structurilor gramaticale, la dezvoltarea creativităţii verbale a copiilor, la trecerea de la
limbajul concret-situativ spre limbajul contextual.
Dezvoltarea creativităţii verbale, a fluenţei şi originalităţii în gândire şi în vorbire,
stimularea imaginaţiei şi interpretarea unor imagini, a unor roluri, în precizarea utilităţii
obiectelor, a jucăriilor etc. sunt facilitate de volumul atenţiei şi de distributivitatea şi
flexibilitatea acestuia.
Pagina 23 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
MEMORIA. DEFINIRE, PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI
Memoria este procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu lumea, un
proces de depozitare şi reactualizare selectivă a informaţiilor.
Memoria este o capacitate psihică absolut necesară omului, ea este implicată în
componentele esenţiale ale vieţii, formării funcţiei umane ca personalitate socială: cunoaştere
şi învăţare, gândire şi limbaj, inteligenţă şi imaginaţie, creativitate.
Imaginile, impresiile, gândirile, emoţiile, informaţiile achiziţionate se tipăresc, se
fixează, se reţin şi se conservă în memorie pentru ca mai apoi să fie scoasă la lumină şi
refolosite, contribuind la îmbogăţirea conţinutului vieţii psihice, a experienţei.
Memoria îndeplineşte în viaţa omului funcţii reflectorii informaţionale. Reflectarea
este activă, selectivă, situaţională, relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă, complexitatea ei
derivând din aceste caracteristici reflectorii. Ca proces activ, selectiv, memoria preia şi
fixează informaţiile în concordanţă cu necesităţile individului.
În funcţie de scop, de intenţia de a memora, de efortul voluntar şi procedeele de
reţinere se distind două forme de memorare:
memorarea involuntară sau neintenţională (când memorăm fără să ne propunem
dinainte acest lucru cu un efort minim);
memorare voluntară sau intenţionată (când memorăm cu un anumit scop ne propunem
deliberat acest lucru, realizându-l cu un efort mai mare sau mai mic).
Memoria involuntară este mai puţin organizată, se declanşează neintenţionat şi deci
nu e direcţionată dinainte cu un scop, în acest proces contează mai mult gradul de interacţiune
a intereselor individului cu activitatea pe care o desfăşoară.
Cu cât informaţiile cu care copiii vin în contact le stârnesc interesele, îi impresionează
puternic, cu atât mai mult, involuntar, ele vor fi reţinut cu uşurinţă în memorie. Acestei forme
de memorare îi datorăm cea mai mare parte din experienţa achiziţionată.
Memoria voluntară este organizată, se realizează în funcţie de stabilirea conştientă a
scopului pentru realizarea căruia se depune un efort voluntar sporit, utilizarea unor procedee
speciale pentru a facilita memorarea, pentru a elimina reţinerea mecanică a informaţiilor.
Pagina 24 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Între memorarea involuntară şi cea voluntară există o strânsă interacţiune, nu există
unele forme de memorare productive şi altele neproductive, fiecare dintre ele fiind necesare
în funcţie de condiţiile şi solicitările concrete.
Procesele memoriei se realizează mai uşor sau mai greu, cu un consum mai mare sau
mai mic de energie, de efort, în funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii, a înţelegerii, de
particularităţile materialului de memorat (intuitiv sau abstract; descriptiv sau explicativ
raţional; util sau lipsit de importanţă pentru subiect), de trăsăturile psihofiziologice ale
subiectului (sănătate, boală, motivaţie, interese, atitudini, odihnă, oboseală, receptivitate etc.).
În procesul funcţionalităţii sale, memoria îşi formează o serie de calităţi: la nivelul
organelor de simţ (memorie vizuală, auditivă, gustativă etc.), la nivelul conţinutului activităţii
psihice (memorie verbal-logică, afectivă, motorie) la nivelul proceselor memoriei (volumul
memoriei, rapiditatea întipăririi, trăinicia păstrării informaţiilor, exactitatea actualizării etc.).
Toate aceste calităţi pot fi educate prin acţiuni de cunoaştere, de repetare a
materialului memorat.
Actul educaţional înseamnă pregătire intelectuală, relaţie cu obiectele de învăţare,
memorare, lărgirea orizontului, susţinerea eforturilor ca şi pregătirea psihologică a copilului
pentru activitatea de învăţare, formarea intereselor.
Grădiniţa, prin activităţile variate pe care le oferă preşcolarilor, contribuie la a pune
bazele capacităţii generale pentru a învăţa. Capacitatea de a învăţa, de a reţine, memoria
informaţiilor achiziţionate constituie parametrii principali ai dezvoltării mentale a copilului.
Fondul cunoştinţelor active ale copilului, achiziţionate în familie şi în grădiniţă, cunoştimţe
despre mediul înconjurător, vocabularul dobândit înlesnesc integrarea copilului în circuitul
învăţării şcolare.
Materialul utilizat în operarea în plan mental şi în comunicare este furnizat de
realitatea înconjurătoare, de povestirile educatoarei, dar şi de propria memorie a copiilor. În
relaţiile cu lumea, copilul îşi formează treptat şi capacitatea de a întipări, păstra, reactualiza
experienţa lui de viaţă.
Formele elementare ale memoriei se dezvoltă încă din perioada antepreşcolară, odată
cu formarea primelor reflexe condiţionate, memoria având în acea etapă un caracter spontan;
la vârsta preşcolară, datorită dezvoltării gândirii şi a limbajului interior, alături de memorarea
mecanică se formează şi cea logică, alături de cea involuntară se dezvoltă şi cea voluntară.
Astfel, pe la vârsta preşcolarităţii mijlocii, pe măsura îmbogăţirii experienţei copilului şi a
perfecţionării instrumentelor sale intelectuale, apar şi primele manifestări ale memoriei
Pagina 25 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
voluntare, ce se manifestă în raport cu satisfacerea unora dintre trebuinţele copilului. Se
memorează stări afective, mişcări, imagini, cuvinte, idei.
Strâns legată de evoluţia gândirii, a memoriei, este şi evoluţia limbajului. Copilul
apelează la realitate, dar şi prin limbaj, se depărtează de ea, îşi aminteşte situaţiile trecute,
stabileşte raporturi, face deducţii. Limbajul se îmbogăţeşte cantitativ pe măsura amplificării
raporturilor dintre copii şi realitatea înconjurătoare, a amplificării activităţii ce o desfăşoară în
grădiniţă. Vocabularul activ al copilului creşte de la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani, la peste
3000 de cuvinte la 5-6 ani. De la limbajul situativ specific antepreşcolarităţii , se trece la
limbajul contextual. Limbajul situativ şi cel contextual coexistă pe toată perioada
preşcolarităţii, cel situativ predominând când copilul se referă la experienţa sa nemijlocită, iar
cel contextual, când reproduce povestirile auzite de la adult. Apariţia limbajului interior (între
4 şi 5 ani) sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea, aceasta are o
mare importanţă în dezvoltarea intelectuală a copilului, vorbind cu sine copilul îşi poate
ordona acţiunile, găseşte soluţii.
În preşcolaritate se dezvoltă mult latura fonetivă a limbajului, pe baza îmbogăţirii
fondului lexical şi a însuşirii semnificaţiei cuvintelor, ceea ce permite şi însuşirea structurii
gramaticale a limbajului, una din problemele fundamentale ale preşcolarităţii.
Dezvoltarea unor elemente componente ale memoriei, gândirii, limbajului copiilor, se
realizează productiv prin trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntară pentru o
perioadă mai îndelungată de timp, asupra activităţii desfăşurate, lucru posibil de realizat prin
lărgirea sferei intereselor copiilor, prin îmbogăţirea cunoştinţelor, solicitarea copilului prin
întrebări, precizarea obiectelor activităţii şi îndrumarea copiilor în ceea ce au de făcut,
prezentarea materialelor etc.
IMAGINAŢIA
Prin imaginaţie desemnăm procesul cognitiv şi capacitatea individuală omenească de
a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate
anterior.
Imaginaţia interacţionează cu memoria, cugândirea, cu limbajul. Ea este proprie
numai omului; prin intermediul ei sfera cunoaşterii umane se lărgeşte mult şi se poate realiza
unitatea între trecut, prezent şi viitor.
Pagina 26 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dezvoltarea imaginaţiei depinde în mare măsură de nivelul limbajului. Cuvântul
permite exprimarea, expunerea selectivă a ideilor şi reprezentărilor, punerea lor în variate
relaţii, gândirii, inteligenţei revenindu-i rolul de a îndruma, ghida produsul imaginaţiei.
Nivelul crescut al afectivităţii, trăsăturile profunde ale evenimentelor, experienţa de
viaţă, achiziţionarea limbajului, dezvoltarea inteligenţei susţin productivitatea imaginativă.
Particularităţile vieţii afective a preşcolarilor condiţionează şi specificul activităţii lor,
sentimentele care o însoţesc şi o stimulează. Dorul şi rolul central în creaţia preşcolarului îl
are imaginaţia. La preşcolar chiar are loc o adevărată explozie a imaginaţiei.
Jocul şi învăţarea oferă copilului numeroase ocazii de a-şi combina şi recombina
reprezentările de care dispune. În timpul jocului nu există oameni mai serioşi decâz copiii
mici. În cel mai neînsemnat joc ei văd cele mai serioase lucruri, fenomene, evenimente;
jucându-se ei nu numai că râd, dar trăiesc şi emoţii profunde, se bucură ori suferă. Pe copiii
de această vârstă nu-i atrage numai jocul; pentru ei reprezintă interes activitatea în care sunt
viu exprimate elemente ale muncii productive, de investigaţie, de cunoaştere. Copilul
imaginează şi creează multe lucruri: ascultând poveşti, basme, povestiri, el reconstruieşte
mental momentele naraţiunii, amplifică sau diminuează structurile iniţiale, multiplică sau
omite numărul de elemente structurale, substituie structura existentă a unui element, a unei
funcţii, inventează altele noi. La vârsta preşcolarităţii se dezvoltă capacitatea copilului de a
integra psihicul în real, funcţiile de completare, de proiectare şi anticipare a imaginaţiei.
Activităţile propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii vizează dezvoltarea
capacităţii de exprimare corectă. Convorbirile, povestirile, repovestirile, memorizările,
lectura unor texte, jocurile didactice contribuie la combinarea de imagini şi idei, la stârnirea
interesului pentru nou, la lărgirea orizontului de cunoaştere, la valorificarea tuturor
disponibilităţilor angajate în dezvoltarea capacităţii de a vorbi. Imaginaşia reproductivă şi
imaginaţia creatoare sunt forme active şi voluntare de prelucrare a unui material cognitiv
divers: imagini, idei, elemente de ideaţie, capacităţi de figurare etc.
Prin intermediul de creaţie preşcolarii îşi formează deprinderi de pronunţare corectă a
diferitelor sunete ale limbii, îşi îmbogăţesc şi activează vocabularul, îşi formează deprinderea
de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o povestire,dintr-un basm, deprinderea de a
alcătui logic şi închegat o povestire, îşi îmbogăţesc capacitatea de exprimare.
Imaginaţia valorifică toate combinările care apar în sfera subconştientului şi
inconştientului, este susţinută de procesele afectiv-motivaţionale, se regăseşte în toate tipurile
de activitate; literară, artistică, tehniconstructivă, ştiinţifică, muzicală, plastică, auditiv
motrică etc.; ea explorează necunoscutul, lărgind considerabil fondul cunoaşterii, incocând,
Pagina 27 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
inventând. Imaginaţia este reproducerea cunoştinţelor în combinări noi, fără ca rezultatul
acestor combinări să contrazică raţionalul, realul, existentul.
Imaginaţia colorează exprimarea, contribuie la stimularea spiritului de creaţie, la
dezvoltarea memoriei vizuale, la formarea unor deprinderi de vorbire expresivă, la descrierea
şi interpretarea nuanţată şi originală a conţinutului unor poveşti ascultate anterior, imagini din
tablouri, diafilme, diapozitive, desene, fotografii, la crearea unor povestiri scurte după
modelul dat etc.
JOCUL DIDACTIC
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii
şi a gândirii logice a preşcolarilor. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi
obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii, ei depunând eforturi de
gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta, considerând că se joacă.
Printr-o alegere judicioasă, procesul asimilării şi al adâncirii cunoştinţelor este adaptat
la cerinţele şi specificul vârstei preşcolare.
Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai
importante cerinţe ale educaţiei preşcolare, aceea de a-i învăţa pa copii o varietate de noţiuni
jucându-se în mod organizat.
Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfăşurat sub conducerea
directă a educatoarei, care antrenează întreag grupă de copii. Jocul didactic se desfăşoară atât
în activităţile obligatorii (frontale), cât şi în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la
liberă alegere. Jocul didactic prin natura sa se deosebeşte de celelalte activităţi cu conţinut
asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ţine seama de următoarele
aspecte: sarcina didactică, regula de joc, acţiunea de joc – forma distractivă pe care o
păstrează permanent.
Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală (el îmbină
organic jocul cu instruirea), deosebită de celelalte activităţi care se practică în grădiniţă.
Datorită unităţii depline pe care o realizează între sarcina didactică şi acţiunea ludică, ca şi
formei distractive pe care o îmbracă şi o păstrează permanent, jocul didactic este apreciat
drept unul dintre cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace instructiv-educative folosite la
vârsta preşcolară. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el şi intră în
Pagina 28 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
fondul mijloacelor lui pedagogice. În comparaţie cu celelalte jocuri cu subiecte şi reguli
stabilite de educatoare, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale
educaţiei intelectuale, respectiv ale cunoaşterii mediului înconjurător, dezvoltării vorbirii şi
însuşirii număratului şi socotitului. El îşi aduce, desigur, contribuţia şi la educaţia morală şi
estetică a copiilor.
Pentru a scoate mai bine în evidenţă specificul jocului didactic, nu este însă suficient
să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activităţi şi jocuri. Problema principală
care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale, prin care îşi menţine esenşa
de joc şi specificul de activitate didactică. Componentele de bază ale jocului didactic sunt
următoarele: sarcina didactică, conţinutul jocului, acţiunea de joc, elementele de joc, regulile
jocului.
Esenţa şi specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea şi interacţiunea acestor
componente. De asemenea, în echilibrul dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. Ponderea
mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea
jocurilor didactice, la schimbarea profilului lor. De exemplu, jocurile didactice în care
elementul de joc este slab exprimat, accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive,
îşi pierd caracterul ludic, se transformă pur şi simplu în exerciţii cu material, în convorbiri
sau în convorbiri după imagini, şi invers, atunci când acţiunea ludică devine predominantă,
jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă, îşi pierde caracterul instructiv.
Jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor obligatorii cât şi în afara
lor, fiind repetat de către copii la iniţiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. Sfera de
utilizare a jocului didactic este foarte largă, deoarece el poate fi practicat în orice moment din
programul zilei şi poate fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului.
IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC
Jocul didactic revzolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei
intelectuale. Deşi rolul lui este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, în
schimb el are o contribuţie largă în prezentarea, consolidarea, adâncimea, sistematizarea şi
verificarea cunoştinţelor. De exemplu, prin jocul didactic „Găseşte aceeaşi culoare” de la
grupa mare, se precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior; prin
jocul „Cu ce construim?”, de la aceeaşi grupă, se fixează denumirile diferitelor unelte şi
Pagina 29 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
materiale folosite la construcţia unei clădiri; prin jocul didactic „Cine are aceeaşi figură?”, de
la grupa mijlocie, se actualizează reprezentările de formă: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi,
oval; de asemenea, prin jocul „Ce-a găsit păpuşa?”, de la grupele mici, se activizează unele
cuvinte care denumesc jucării. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica
programei are drept scop sistematizarea cunoştinţelor copiilor. De exemplu, jocurile didactice
„Cu ce călătorim?”, „Spune unde trăieşte?”, „Anotimpurile” sau „După mine, cine vine?”.
Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. El are o largă contribuţie
mai cu seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a
jocurilor didactice, cu tot aspectul lor atractiv, cuprind valoroase exerciţii senzoriale şi
mintale. Astfel, jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor
analizatorilor. De exemplu, jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face aşa?” contribuie la
dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi tactile; în jocul „Ghiceşte ce ai gustat?” accentul cade pe
perfecţionarea sensibilităţii gustative şi olfactive.
Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei, a calităţilor ei. De
exemplu, jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghiceşte ce lipseşte?” solicită copiii să
reţină felul obiectelor şi aşezarea lor, pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de
conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare.
Spiritul creator, imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa copiilor
sarcina de a inventa o ghicitoare, de a plăsmui o povestire. De exemplu, jocurile „Ghiceşte
cine este?”, „Telefonul”, „Ghiceşte la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit
activitatea creatoare a preşcolarului.
Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii, ele reclamând
întotdeauna rezolvarea, în mod individual, a unor probleme. Astfel, în cadrul unor jocuri
didactice, copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic, este mare?”),
pe cele lungi de cele scurte („Panglicuţele”), să compare obiectele în funcţie de forma, de
culoarea lor („Caută-ţi căsuţa”). Alte jocuri didactice pun pe copii în situaţia de a efectua
clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete („Ce se potriveşte?”), clasificări ale
unor obiecte după anotimp („Spune unde trăieşte?”), clasificări ale unor animale după mediul
şi locul unde trăiesc ele etc. în aceste cazuri, copiii sunt deprinşi să efectueze generalizări şi
abstractizări. Sunt jocuri didactice, care presupun stabilirea unor judecăţi şi raţionamente
simple. Astfel, în jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după
produsul său unealta desenată pe o ilustraţie, ce meseriaş a trimis scrisoarea.
În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea
limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se
Pagina 30 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
activizează vocabularul copiilor, se planifică şi jocuri speciale, care ajută la îmbunătăţirea
pronunţării unor consoane mai greu de rostit pentru preşcolari. De exemplu jocurile „Spune
cum face?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru
pronunţarea corectă a consoanelor r, s, ş, t, ţ, cât şi a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri
didactice rezolvă probleme mai complexe, şi anume, în legătură cu formarea unor
reprezentări generale şi noţiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice,
îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, veselă etc. În sfârşit, contribuţia unor jocuri didactice
constă în obişnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul
corect între predicat şi subiect („Răspunde repede şi bine”), cu folosirea frazelor în a căror
componenţă să existe propoziţii subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când
se întâmplă?”
Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect şi la educarea emoţiilor, a
sentimentelor morale şi a trăsăturilor pozitive ale voinţei şi caracterului. Jocuri ca: „Cine ştie
mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ş.a. îmbogăţesc reprezentările copiilor, contribuie la
formarea noţiunilor şi judecăţilor morale.
În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic,
stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se
cere copiilor să fie cinstiţi, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde
jucăriile. O situaţie asemănătoare se creează şi în jocul didactic „Găseşte şi taci”, în care
regula impune copilului să se reţină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea
obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalţi jucători. În unele jocuri, regula
interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceştia.
Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului şi la formarea disciplinei
conştiente. În joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze
munca şi să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacţioneze
în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Trebuie subliniat, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea
estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor,
copiii învaţă să aprecieze frumosul, îşi dezvoltă gustul estetic.
3. 2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE
3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC
Pagina 31 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Inclus în categoria activităţilor frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în
prealabil cu multă atenţie, pentru a asigura toate condiţiile unei desfăşurări metodice. Cele
mai importante măsuri de care trebuie să se ţină seama sunt:
planificarea jocului didactic;
cunoaşterea conţinutului acestuia;
întocmirea proiectului didactic de activitate;
stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar şi
corespunzător;
pregătirea sălii de grupă şi a copiilor în vederea desfăşurării în condiţii optime a
jocului didactic.
Planificarea jocului didactic
Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale şi
calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea
cunoştinţelor, corectarea pronunţiei, însuşirea unei structuri gramaticale corecte a limbii
române).
Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoştinţele referitoare la
obiecte, animale, fenomene, relaţii spaţiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când
facem aşa?” copiii au fost familiarizaţi cu adverbele de timp: seara, dimineaţa, ziua; în
activităţile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoaşterea şi
denumirea corectă a jucăriilor şi a materialelor de joc accesibile copiilor.
Jocul „Să vorbim corect!” urmăreşte o pronunţare clară a grupurilor de consoane,
vocale situate în diferite poziţii în cuvânt şi se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-
exerciţii repetate de pronunţarea corectă a sunetelor (consoanelor) şi a grupurilor de litere.
În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după
sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În acelaşi timp, se ţine seama de ansamblul
activităţilor care se desfăţoară în grădiniţă.
Cunoaşterea conţinutului jocului didactic
Jocul didactic trebuie studiat cu atenţie mărită înainte de a fi executat cu gupa de
copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se
pot întrebuinţa, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o
conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însuşirii componentelor mai sus
enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile şi atractive vârstei trebuie aplicate
Pagina 32 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogăţirea structurii jocului didactic, la
adaptarea acestuia la grupa la care se desfăşoară.
Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a
desfăşura corect din punct de vedere metodic şi, în acelaşi timp, pentru a-i îmbogăţi
conţinutul.
Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani)
este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoaşterea animalelor şi
reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia.
Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite
glasul animalului respectiv, iar ceilalţi copii să-l recunoască şi să-l denumească. La semnalul
dat, toţi copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului şi execută mişcări
corespunzătoare acestuia.
În desfăşurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a
jucăriilor, începând cu onomatopeele mai uşor de pronunţat (pisica: miau!) şi terminând cu
celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoşul: cu-cu-ri-
gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în
grupuri mici şi, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăţi în pronunţarea unor
sunete se va lucra separat şi în mod individual.
Pentru a stârni atenţia, gândirea şi interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuinţa
variante de joc, în funcţie de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie,
cinci-şase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii.
Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau
înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas
l-a auzit şi-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicaţiile date.
O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea:
Copiii stau la măsuţe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea
aşează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce
onomatopeea corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalţi copii
imită acţiunile caracteristice animalului şi repetă onomatopeea specifică acestuia.
O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie şi o duce în dreptul
unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este şi cum face?”. Răspunsurile
corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze şi alte stimulente.
Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea
să desfăşoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiţii favorabile pentru
Pagina 33 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toţi copiii şi, în consecinţă, rezolvând
optim sarcina didactică.
Asigurarea şi pregătirea materialului didactic adecvat
Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar şi cele de dezvoltare a vorbirii, se
desfăşoară cu material didactic, intuitiv, ţinând cont de faptul că, la vârsta preşcolară,
gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp şi
selecţionat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem
întrebuinţa ca material didactic jetoane, ilustrate, ediatate sau confecţionate de către
educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeţi şi grupaţi”, „Basme în bucăţele”,
„Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri
de masă şi, în acelaşi timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine eşti?”, „Ce se
potriveşte?”, „Oglinda fermecată” etc.
Materialul didactic întrebuinţat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerinţe
speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calităţi artistice).
Materialul didactic, indiferent de natura lui, nu trebuie să fie încărcat, greoi, pentru a nu-i
împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice.
Astfel, pentru jocul „Căsuţa fermecată”, joc în care copiii trebuie să recunoască unele
personaje din poveştile cunoscute şi să verbalizeze acţiunile întreprinse de acestea, jetoanele
trebuie să fie desenate expresiv, să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-
plan.
Materialul didactic trebuie să fie corespunzător şi din punct de vedere al dimensiunii.
Sunt jocuri în care întrebuinţând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”, „Ce
s-a schimbat?”, „Să servim musafirii”. În acest caz jetoanele întrebuinţate trebuie să fie de
dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii.
Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Atunci cănd unui copil i se
distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potriveşte?”, „Aşează la locul potrivit”) ele trebuie să
fie mai mici decât cele două sau trei jetoane.
În majoritatea cazurilor, materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l
utilizează copilul. De exemplu, în jocul „Unde s-a oprit roata?”, materialul demonstrativ este
format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte, fiinţe,
anotimpuri, fructe etc. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic).
Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând
aceleaşi obiecte, fiinţe, anotimpuri. Când roata s-au oprit, copiii au desenat pe jetoane aceeaşi
Pagina 34 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. O denumesc, o descriu – şi, în funcţie de sarcina
didactică a jocului, execută sau imită onomatopeea şi acţiunea.
Pregătirea materialului didactic necesită, aşadar, o atenţie specială şi un efort susţinut
din partea educatoarei care în acelaşi timp, trebuie să găsească soluţii interesante de
prezentare a acestuia astfel încât, prin procedeul folosit, să trezească interesul copiilor pentru
jocul didactic.
Pregătirea copiilor, a sălii de grupă pentru jocul didactic
În funcţie de natura jocului, sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii
pot fi aşezaţi în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind aşezat în faţa lor, sau pe
măsuţă, pe stativ, pe tablă; copiii mai pot fi aşezaţi în grupuri mici de câte doi, trei la o masă,
atunci când jocul are caracter de competiţie; sau în formă de plasă, câte doi la o măsuţă, când
jocul impune selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze
unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici.
Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe şi presupun
precizarea, verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoştinţe se simte nevoia
pregătirii în prealabil a copiilor.
Jocul didactic „Găseşte cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei
propoziţii cu cuvântul corespunzător, poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”;
jocul didactic „Să aşezăm cartonaşe” poate fi pregătit, în etapa jocurilor la alegere liberă, prin
focul „Cum aranjăm cartonaşele?”.
În analiza, înţelegerea jocului, planificarea lui judicioasă şi pregătirea copiilor în
vederea participării lor active şi în condiţii optime, condiţionează eficienţa jocului didactic.
Pregătirea şi îndrumarea jocurilor didactice desfăşurate în afara activităţilor
obligatorii
Pentru jucăriile şi materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor, în
perioadele destinate jocurilor şi activităţilor alese de ei, este necesar să figureze şi câteva
materiale didactice, de regulă legate de ultimele jocuri desfăşurate în activităţile obligatorii.
Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activităţile respective. Adesea este
necesar să fie pregătite şi materiale noi, pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe
forme şi în contexte diferite a aceloraşi cunoştinţe, în vederea înţelegerii lor cît mai depline şi
a asimilării trainice a acestor cunoştinţe. De exemplu, la grupele mai micipot fi pregătite
materiale cât mai variate pentru jocurile didactice de numărat (obiecte denumind: baloane,
bile, maşini, avioane, diverse fructe ori animale). Fireşte, materialele se eşalonează trepatat
pe un interval mai mare de timp, oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur
Pagina 35 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
fel de material. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea
aceloraşi obiecte ducând la lipsă de interes şi chiar la oboseală), şi în acelaşi timp facilitează
pe plan mintal trecerea de la particular la general. Aceeaşi varietate de materiale trebuie să fie
asigurată copiilor mici şi atunci când este vorba de însuşirea şi fixarea cunoştinţelor despre
culori, mărimi sau a altor cunoştinţe care li se transmit şi care pot fi implicate în jocurile
didactice.
Trecând la celelalte grupe (mijlocie şi mare), este necesar, de asemenea, să se ofere
copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activităţile obligatorii, şi altele noi care
să fie astfel alcătuite, încât fie să se preteze la modalităţi noi de rezolvare a sarcinilor
didactice incluse în aceste activităţi şi chiar la aplicarea lor, fie să corespundă jocurilor
didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective.
Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfăşoară în afara activităţilor
obligatorii vor fi aşezate pe o masă ori într-un loc anume destinat, alături de celelalte
materiale şi jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile şi activităţile lor. Preşcolarii mijlocii
şi mari îşi vor lua singuri obiectele de joc necesare, în timp ce preşcolarii mici este necesar să
le fie distribuite personal de către educatoare.
Jocurile didactice practicate în afara activităţilor obligatorii trebuie să fie în strânsă
legătură cu jocurile didactice, având rolul de a preciza şi îmbogăţi unele cunoştinţe transmise
prin intermediul activităţilor respective. Prin urmare în selecţionarea jocurilor didactice vor
avea întâietate cele care au legătură mai directă şi mai strânsă cu volumul de cunoştinţe
transmis în ultimul interval de timp, evident ţinând seama de importanţa lor pentru
dezvoltarea intelectuală a copiilor, precum şi de unele lacune pe care aceştia le prezintă şi
care, pe calea jocului (reluat în mai multe etape), pot fi înlăturate. Tot în legătură cu
activităţile obligatorii vor fi eşalonate în timp şi jocurile didactice suplimentare.
Educatoarea poate prevedea de aesemenea şi unele jocuri cu caracter pregătitor, jocuri
a căror practicare să înlesneascăpreşcolarilor înţelegerea unor teme mai dificile, ce vor face
obiectul activităţilor obligatorii care urmează. De exemplu, pot fi prevăzute unele jocuri
didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare, care presupun sinteza şi
sistematizarea de cunoştinţe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un
anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile), despre mijloace de locomoţie, despre
activitatea adulţilor, despre unelte şi maşini, pentru corectarea pronunţiei, pentru
familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec.
Pagina 36 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Spre a nu suprasolicita copiii, dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai
mare măsură pe plan intelectual în comparaţie ce celelalte jocuri, este bine să fie planificate
numai de două ori pe săptămână.
Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferenţieri de la o grupă de copii la
alta şi de la un moment de influenţare la altul. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde
copiilor, prin comparaţie, un sprijin mult mai larg şi mai susţinut, începând cu momentele de
organizare a jocului şi sfârşind cu încheierea lui.
În cea mai mare parte a lor, jocurile didactice desfăşurate la grupele mici trebuie să fie
organizate de către educatoare şi trebuie să cuprindă, pentru început, întreaga grupă de copii
sau grupruri mai numeroase de preşcolari care să fie urmăriţi îndeaproape şi cu toată atenţia.
Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că
preşcolarii mici nu au experienţa necesară să-şi selecţioneze singuri materialele de care au
nevoie şi, ceea ce este mai greu, să-şi aleagă singuri o temă şi să o dezvolte în mod
cuprinzător (educatoarea este, prin urmare, aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor
mici şi să le distribuie cele necesare desfăşurării lor); în al doilea rând, faptul că fiind vorba
de jocuri didactice, a căror eficienţă atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive
implicate, copiii nu pot fi lăsaţi să le desfăşoare la întâmplare, transformându-le în activităţi
inutile, dar care le răpesc din timp şi din energie. Educatoarea trebuie să urmărească atent
felul cun rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului şi să-l ajute, ori de câte ori este
nevoie, să o înţeleagă şi să o soluţioneze corect. Acest lucru este greu realizabil în condiţiile
în care copiii din grupă ar fi angajaţi în jocuri foarte variate, iar educatoarea ar fi obligată să-
şi distribuie în mod egal atenţia asupra tuturor. Cei mici sunt rar dispuşi să se concentrze în
jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens, în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai
uşoare, şi în definitiv mai atrăgătoare (cu păpuşile, cu maşinile, cu materialele de construcţii).
Practic în asemenea condiţii, atenţia le este continuu sustrasă de jocul celelolalţi copii.
Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate, cum este şi normal, cu întreaga
grupă de copii, ei primind recomandările necesarepe măsură ce acestea se desfăşoară. Totuşi,
uneori educatoarea trebuie să organizeze şi jocuri didactice individuale sau în grupuri mai
restrânse de copii, atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absenţelor
de la grădiniţă sau faptului că sunt distraţi, nedisciplinaţi sau prezintă unele întârzieri în
dezvoltarea intelectuală. Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite
recuperării cunoştinţelor copiilor şi aducerii lor la nivelul celorlalţi.
În concluzie, la grupa mică , educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile
didactice ale copiilor, să le îndrume atent, urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice
Pagina 37 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
implicate. Aceleaşi jocuri pot fi repetate de mai multe ori, mai ales când este vorba de
activităţi necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) şi, fireşte,
atunci când întraga grupă, captivată de un anumit joc, optează în unanimitate pentru el. La
aceste grupe jocurile didactice desfăşurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenţia de
către educatoare, , ca îndrumându-i la nevoie să soluţioneze corect problemele pe care le
ridică jocurile respective. Faţă de frupa anterioară însă, educatoarea are şanse mai mari de
supraveghere şi îndrumare a jocurilor individuale sau colective. Pe de o parte, copiii se
angajează în joc cu mai multă seriozitate, sunt mai constanţi şi mai deprinşi să solicite
sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăţi, pe de altă parte, jocurile didactice
destinate preşcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparaţie cu cele care se
practică la grupa mică şi, ca atare, educatoarea are posibilitatea să urmărească şi să îndrume
concomitent atât jocurile didactice cât şi celelalte jocuri iniţiate de către copii.
Pentru o mai bună urmărire şi îndrumare a jocurilor didactice individuale, se
recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea
jocuri, subînţelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfăşura decât în acest sistem.
Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special, încurajate şi îndrumate cu tact,
pentru a ajuta copiii să-şi mărească treptat capacitatea de a rezolvaîn mod independent sarcini
cu caracter didactic, de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluţionări, de a deveni
mai atenţi, mai promţi şi cu mai multă perspicacitate.
3.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC
Reuşita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condiţiile necesare bunei
lui desfăşurări, de organizarea acestuia. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri
predabile, care, în majotitatea cazurilor sunt aceleaşi ca la orice activitate obligatorie de
dezvoltare a vobirii, şi anume: aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic,
adunarea copiilor şi aşezarea lor după cerinţele jocului.
În ceea ce priveşte aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit
jocului didactic care urmează a se desfăşura. Astfel, la jocurile didactice care presupun
mişcare („Caută-ţi căsuţa”, „Aşează la locul potrivit”, „De-a magazinul”, „Animalele şi puii
lor”, „Anotimpurile” etc.) este necesar să se utilizeze un spaţiu cât mai mare pentru ca jocul
să se poată desfăşura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns şi aşezat într-o parte a
Pagina 38 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
sălii, lăsând liberă cea mai mare parte a ei. Scăunelele se pot aşeza pe o singură latură a
încăperii, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă se vor face , după caz,
amenajările necesare, de exemplu, aranjarea magazinului, a machetelor etc. Unele jocuri
didactice trebuie să se desfăşoare la măsuţe, fapt care necesită, de asemenea, unele amenajări.
De exemplu jocul: „Ce se potriveşte?”. În aceste cazuri, cea mai bună distribuire a meselor şi
a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la şcoală) deoarece copiii pot fi supravegheaţi
uşor de către educatoare.
În jocurile la care se foloseşte numai material demonstrativ, iar acesta se află pe masa
educatoarei, copiii pot fi aşezaţi pe scăunele, în semicerc. În faţa semicercului se va aşeza
masa educatoarei. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpuşa?”, „Cu ce se îmbracă
păpuşa? ”, „Unde s-a oprit roata? ” etc. În felul acesta copiii pot percepe mai uşor materialul
care va fi mânuit în joc.
La grupele mijlocie şi mare, la aşezarea mobilierului, trebuie antrenaţi şi copiii de
serviciu, sau după caz, un grup mai mare de copii. O atenţie specială necesită şi aranjarea sau
distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În majoritatea cazurilor, în jocurile didactice
de cunoaşterea mediului înconjurător, materialul distributiv, poate fi repartizat la mese înainte
de începerea activităţii. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit, sau atunci când prezenţa
lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicaţiei de către copii, materialul poate fi pus în plicuri
sau în coşuleţe acoperite.
Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar
repartizate, în prealabil, la mesele copiilor.
Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit
uşor de către toţi copiii.
O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfăşurare a jocului o
constituie adunarea copiilor şi aşezarea lor la locuri. Educatoarea poate să scoată copiii din
sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde, să asigure în clasă
un spaţiu anumit pentru recreere şi reorganizare.
3.2.3. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC
Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfăşurarea jocurilor de
dezvoltare a vorbirii sunt:
Pagina 39 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Introducerea în activitate care cuprinde:
-organizarea activităţii – cu următoarele faze: captarea atenţiei, actualizarea
cunoştinţelor, enunţarea sarcinilor;
- dirijarea noii învăţări: în funcţie de obiectele urmărite, se vor organiza: exlicarea şi
demonstrarea jocului, jocul de probă, executarea jocului de către copii, reluarea jocului, cu
mărirea dificultăţii sarcinii sau obţinerea performanţei, evaluarea activităţii. Ultima etapă este
încheierea activităţii.
În conţinutul unei activităţi de dezvoltare a vorbirii cu forma de realizare joc didactic,
în proiect vor apărea: activitatea educatoarei, activitatea copiilor, strategii didactice abordate,
evaluarea, observaţii.
Acesta este, pe scurt, scenariul desfăşurării activităţii.
În organizarea activităţiii, educatoarea urmăreşte pregătirea materialului didactic,
distribuirea acestuia pe măsuţele copiilor sau pe masa educatoarei, pe stativ, pe tablă. Va avea
în vedere şi aranjarea măsuţelor şi a scăunelelor, care se poate efectua chiar cu ajutorul
copiilor din grupă sau cu copii de serviciu.
Etapa captării atenţiei poate fi realizată prin ghicitori, versuri, cântece, scurte
povestioare, convorbiri în funcţie de tema jocului didactic. Jocul didactic „Al cui este?” la
grupa mijlocie, are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o
imagine intuită sau prezentarea puiului şi numirea animalului căruia îi aparţine (folosind
corect cazul genitiv în exprimare, repoducerea onomatopeelor caracteristice). Captarea
atenţiei se poate realiza fie direct, descoperind animalele jucării ori bibelouri şi informându-i
pe copii că se vor juca cu acestea, fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoaşterea
animalelor puse în joc, fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în
avtivităţile de cunoaşterea mediului înconjurător. De exemplu, în jocul didactic „Ce-a găsit
ursuleţul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani, educatoarea povesteşte copiilor că în
grădiniţa lor a venit în vizită un ursuleţ-jucărie. El a găsit în sala de joc mai multe jucării, care
i-au plăcut mult. Le-a strâns într-un săculeţ şi acum a venit să le arate copiilor. După aceasta
educatoarea prezintă săculeţul şi ursuleţul şi anunţă jocul pe care copiii îl vor executa în
continuare.
Actualizarea cunoştinţelor se realizează în funcţie de grupa la care se desfăşoară
activitatea prin prezentarea unor siluete desenate, reprezentând animale cunoscute şi puii lor,
pe care copiii le denumesc şi răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal
este: domestic sau sălbatic, unde trăieşte: pe lângă casa omului, în pădure?
Pagina 40 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Enunţarea obiectivelor. Educatoarea anunţă tema: azi vom juca un joc didactic cu
tema „Al cui este?”. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. Vor fi familiarizaţi cu materialul
didacticîntrebuinţat – cel distributiv (priviţi ce aveţi în plicurile din faţa voastră!); pentru
fiecare copil, în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. „Cu acestea şi cu celelalte
animale pe care vi le-am adus, ne vom juca azi, pentru a cunoaşte animalele şi puii lor.”
Dirijarea (conducerea) noii învăţări are ca faze:
Explicarea şi învăţarea jocului. Educatoarea explică şi demonstrează copiilor modul în
care se va desfăşura jocul. Cu un balon în mână, educatoarea recită, trec’nd prin faţa copiilor:
„Balonul uşor pluteşte
Şi pe tine te pofteşte
Să spui frumos
Care-i puiul cel ascuns?
Şi al cui este oare?”
Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului şi elemente
de joc adecvate; copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său şi va spune numele
puiului şi al animalului adult, apoi îl va aşeza pe panoul din faşa clasei, spunând: „Puiul
ascuns în plicul meu se numeşte miel. Mama lui este oaia. El face: mee!”
În următoarea fază, jocul de probă, educatoarea dirijează şi explică fiecare acţiune. Va
efectua jocul de probă, verificând înţelegerea informaţiilor date, cu ajutorul unui, sau a doi
copii, aceasta permiţând educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut necesitatea
acţiunilor şi cum le pot aplica.
O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea
a explicării lui la nivelul de înţelegere al copiilor. În explicaţiile pe care le dă, educatoarea
trebuie să facă pe deplin înţelese atât acţiunea jocului cât şi regulile care îl reglementează.
Explicarea jocului, metodele şi procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face
înţeles de la caz la caz, după natura şi complexitatea lui ca şi după posibilităţile de înţelegere
a grupei. În general, la grupele mică şi mijlocie metodele folosite sunt explicaţia şi
demonstraţia. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge
acţiunea jocului şi regulile care trebuie respectate.
Sunt jocuri la care acţiunea poate fi prezentată paralel cu reguluile: de exemplu, jocul
„Cine face aşa?”. În alte cazuri, mai ales în jocurile bazate pe o anumită acţiune cu material
distributiv, educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia,
Pagina 41 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor. Această situaţie se întâlneşte in jocul
„Să împodobim bradul”, în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum
vor aşeza globurile în brad, unde şi în ce moment. După ce a împodobit bradul, educatoarea
precizează regulile, şi anume: copiii trebuie să aşeze o jucărie de aceeaşi culoare cu cea
arătată de educatoare şi numai la locul indicat de ea. Deci educatoarea demonstrează în
prealabil acţiunea jocului şi apoi trece la fixarea regulilor.
În alte jocuri, tot la grupa mareeducatoarea poate recurge la o cale deductivă, şi
anume, arată copiilor regulile şi apoi exemplifică sau demonstrează parţial acele aspecte ale
jocului carear putea să fie înţelese mai greu de ei.
La grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acţiunii jocului şi apoi, să
treacă la precizarea regulilor.
De exemplu, în jocul „Oglinda fermecată”, educatoarea descrie următoarele faze ale
jocului:
trecerea „oglinzii” din mână în mână;
recitarea versurilor de către copii;
oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile;
deschiderea „oglinzii” şi povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă.
Pentru a ajuta pe copii să înţeleagă cea mai complexă sarcină a jocului, şi anume,
povestirea episodului din ilustraţie, educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide
oglinda şi povesteşte episodul sugerat de ea. Apoi se precizează regulile jocului.
În unele jocuri, în timpul explicaţiei şi exemplificării, educatoarea apelează şi la copii.
De exemplu, în jocurile didactice orale de la grupa mare, în care sarcina didactică cere să se
găsească cuvinte cu sens contrar, să se completeze propoziţii eliptice de predicat sau de
subiect, să se compună ghicitori despre obiecteleprezentate etc. Iată cum se poate explica
jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare.
„Trebuie să ascultaţi cu atenţie. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiţi repede
inversul lui. De exemplu, eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeţi?”... Astfel copiii
sunt antrenaţi, încă din timpul explicaţiei, la rezolvarea problemei didactice puse şi înţeleg,
din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfăşura activitatea.
În unele jocuri cu o acţiune mai complicată, educatoarea poate să eşaloneze explicaţia,
s-o facă în mai multe etape. De exemplu, poate să prezinte o serie de reguli şi în timpul
desfăşurării jocului. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potriveşte?” de la grupa
mare, „Care este culoarea ta?” de la grupa mea.
Pagina 42 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În concluzie, trebuie să reţinem că indiferent de grupa la care se face explicaţia şi de
modul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:
descrierea acţiunilor jocului, în succesiunea lor firească;
indicaţii cu privire la folosirea materialului;
precizarea sarcinilor copiilor;
formarea clară a regulilor jocului, precum şi a rezultatului urmărit.
Explicaţia trebuie făcută în mod precis şi concis, uitându-se excesul de vorbire,
cuvintele de presos care ar îngreuna înţelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să
folosească în acelaşi timp un limbaj simplu, însoţit de gesturi şi mimcă adecvată.
Pentru buna desfăşurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să
enunţe regulile. Ea trebuie să se asigure dacă toţi copiii şi le-au însuşit corect. De multe ori
educatoarea îşi dă seama încă din timpul explicaţiei dacă copiii au înţeles sau nu regulile
jocului şi în consecinţă ia măsurile adecvate. Astfel, intervine cu unele sublinieri la sfârşitul
explicaţiei, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor
se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează şi explică copiilor
fiecare acţiune). Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au
reţinut succesiunea acţiunilor şi pot să aplice corect regulile transmise.
Executarea jocului cu întrega grupă de copii
Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate,
insistânu-se pe o exprimare clară, coerentă, în propoziţii, cu sens logic. Educatoarea atrage în
joc întreaga gupă de copii.
În această etapă, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie să se urmărească
mai multe probleme, şi anume: îndeplinirea acţiunilor în succesiunea dată; respactarea
regulilor, reamintirea lor atunci când este necesar; îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;
atragerea în joc a tuturor copiilor, sprijinirea celor care nu reuşesc să efectueze corect sarcina;
îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative; asigurarea unui ritm vioi de
joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui, menţinerea disciplinei, pregătirea copiilor pentru
autoconducerea jocului, introducerea unor noi variante de joc, complicarea lui.
Conducând jocul, educatoarea trebuie să urmărească, aşa cum spuneam mai sus,
îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. De exemplu, în jocul „De-a
magazinul”, ei trebuie să-şi ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”; trebuie să salute
vînzătorul, să privească atent „marfa” expusă şi apoi să şi-o aleagă, să spună clar
„vânzătorului” ce doresc să cumpere, să aştepte până primesc marfa, să plătească înainte de a
pleca. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acţiuni, din dorinţa de a mânui mai
Pagina 43 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
repede „marfa”; de a se juca cu ea (nu aşteaptă la rând, nu au răbdare să li se dea marfa şi o
iau singuri din raft etc.)
Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. Ea
poate să ceară copiilor să respecte acţiunile respective, pentru a le îndeplini corect. Numai
astfel jocul devine eficient.
Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor, le poate
cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare, sarcinile date
sunt mai simple, apoi limitele cerute de joc). De exemplu, în jocul „Roata animalelor”, copiii
vor denumi şi vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute, apoi se va trece
treptat la denumirea şi descrierea unor imagini sau jucării mai puţin familiare lor.
În ceea ce priveşte urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică, aceasta
depinde de specificul fiecărui joc. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un
anumit material la masa educatoarei, sau să plaseze un jeton pe un anumit spaţiu de pe loton
(de exemplu, în jocul didactic „Ce se potriveşte?”) este suficient ca educatoarea să privească
cu atenţie felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă şi să intervină în joc numai în cazul
nerezolvării corecte a problemei date. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc
permanent şi direct materialul, educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei.
De exemplu, în jocul didactiv „Cine face aşa?” sau „Ghici cum face?” sunt puşi mai mulţi
copii să repete răspunsul corespunzător, iar în anumite jocuri didactice, în special în cele de
corectare a pronunţiei, se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv, bineînţeles numai
după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunţarea corectă a cuvintelor respective.
În desfăşurarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură şi
respectarea regulilor de către toţi copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare
dată, iar copiii în cauză vor fi ajutaţi să le aplice corect. Toată atenţia trebuie însă acordată
desfăşurării jocului în prima etapă. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie
respectate, iar apoi copiii sunt îndrumaţi şi ajutaţi să le aplice corect (lucru care se poate face
în jocul de probă), activitatea evoluează fără dificultăţi de natură să necesite întreruperea
jocului, explicaţii suplimentare, atrageri de atenţie. În general educatoarea trebuie să-şi
dozeze la maximum intervenţiile pentru ca jocul să nu-şi piardă cursivitatea şi intensitatea –
fapt care face ca preşcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. Intervenţiile prea numeroase,
conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. Iată un exemplu: jocul
„Ghiceşte la ce m-am gândit?”. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea
ghicitorilor, o educatoare a uzat de foarte multe întrebări, transformând până la urmă jocul
într-o convorbire plictisitoare. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puţine şi în forme mai
Pagina 44 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
variate întrebările: din ce este format, din ce material este făcut, cine o foloseşte; ar fi creat o
atmosferă mai propice jocului; i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat şi mai
spontan. Aceeaşi activitate ţinută de o altă educatoare şi-a schimbat complet caracterul. La
compunerea ghicitorii participau toţi copiii. Fiecare dintre ei completa, dacă era nevoie pe cel
care era numit s-o facă, apoi se sintetizau toate propunerile, alcătuindu-se o ghicitoare.
Intervenţiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii îşi aduceau aportul lor la
construirea ghicitorii şi numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător
realizată. Deci, în loc să conducă copiii prin întrebări, educatoarea respectivă i-a antrenat să
participe în comun la alcătuirea ghicitorii, i-a interesat pe toţi, lăsându-le în acelaşi timp toată
iniţiativa. În aceste condiţii, indiscutabil, activitatea îşi atinge ţelul.
Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor,
activizarea lor permanentă. În acest sens, există jocuri didactice care, prin insăşi structura lor,
asigură o participare activă a copiilor. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc
permanent material distributiv, trebuind să-l selecteze, să acţioneze cu el într-un anumit fel.
De exemplu, la jocurile „Găseşte aceeaşi culoare”, „Caută-ţi semnul”, „Ce se potriveşte?”,
„Ştiţi unde trăiesc?” etc. În alte jocuri didactice, copiii acţionează pe rând cu materialul
demonstrativ. În aceste cazuri, educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care
să menţină atenţia şi interesul copiilor chiar şi atunci când ei nu acţionează direct în joc. În
această privinţă, intervenirea unor elemente de întrecere, creşterea ritmului desfăşurării
jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenţi pot să sctivizeze copiii care au, la un
moment dat, un rol pasiv.
În aceeaşi ordine de idei, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi,
copiii retraşi, dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul
demonstrativ, („Roata animalelor ”), să plaseze jucăriile la locul potrivit („Aşează la locul
potrivit”) etc.
În timpul jocului, educatoarea trebuie să fie atentă şi în ceea ce priveşte stabilizarea
unor relaţii corespunzătoare între copii. Ei trebuie deprinşi treptat să acţioneze numai atunci
când suntsolicitaţi sau când jocul o cere, să răspundă numai când sunt întrebaţi şi să
urmărească răspunsul colegilor, să nu repete ceea ce s-a mai spus, să nu stingherească pe alţii
în timpul jocului, să recunoască cinstit greşeala făcută şi să accepte penalizarea dată de
colectiv sau de către conducătorul jocului. Principala sursă de dezordine şi de confuzie în joc
o constituie necunoaşterea şi nerespectarea acestor reguli elementare de comportare.
Complicarea jocului constituie următoarea fază, în care se realizează o altă variantă de
joc. De exemplu, în jocul „Al cui este?”.
Pagina 45 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Educatoarea denumeşte puiul (mânzul), proiectând cu retroproectorul imaginea în
negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. Se cere să caute, apoi, pe machetă animalul şi
să aşeze puiul lîngă mama lui, imitând onomatopeea. Toate aceste acţiuni se verbalizează de
către copil...(„aşez mânzul lângă mama lui, iapa”).
Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile
învăţate despre animalele implicate în joc. Se va proceda ca şi în cazul variantelor enumerate.
Tot timpul se va avea în vedere întrebuinţarea corectă a cazului genitiv.
Ultima fază, evaluarea activităţii, (obţinerea performanţei) se poate realiza, în cazul de
faţă, solicitându-i pe copii să-şi aleagă căte un pui sau animal îndrăgit şi să organizeze un
minitetru de păpuşi, în care să mânuiască animalele, spunându-le numele şi imitând
onomatopeele.
Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii şi cum au mânuit
materialul.
Încheierea activităţii se face prin aprecierea şi evidenţierea copiilor care au dat
răspunsuri bune şi au participat mai activ la activitate.
Încheierea activităţii nu trebuie să fie bruscă, pentru a nu diminua dispoziţia copiilor
faţă de joc. În acest sens, se întrebuinţează procedee atractive prin care se anunţă încheierea
jocului.
VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC
Orice proces de însuşire a unor cunoştinte (receptare şi fixare) activează o serie de
procese psihice (atenţie, memorie, gândire etc.) fără de care însăşi însuşirea n-ar putea avea
loc. Totuşi, aceste variate procese psihice se pot dezvolta, într-o măsură mult mai mare şi
într-un ritm mult mai rapid, dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special
sau activităţile în care se cere atenţia să fie îndreptată cu precădere asupra lor. Activităţile
care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile, în general, şi
cele didactice , în special. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv, cu cel
formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorinţă
prioritate fie unui aspect, fie celuilalt sau să le îmbine în proporţii oarecum egale. Ele mai
prezintă avantajul că se pot adresa – în funvţie de necesităţi – unui copil, unui grup de copii
Pagina 46 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
sau unei grupe întregi din grădiniţă, că pot fi folosite în etapa activităţilor alese sau în aceea a
activităţilor obligatorii.
De exemplu, în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu
caracter de fixare (folosirea unor cunoştinţe dobândite anterior), apare deosebir de accentuată
latura formativă. Se poate urmări, de asemenea, posibilitatea de adaptare a jocului didactic la
necesităţile procesului de învăţământ desfăşurat într-un anumit loc, într-un anumit moment,
cu unii sau cu toţi copiii grupei.
Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preşcolarii mai mari. Este potrivit
vârstei de 5 ani, dar poate fi jucat în anumite cazuri, şi de copiii de 4 ani şi jumătate. El
constă în expunerea pe flanelograf, pe stativ, pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se
joacă de către mai puţini copii) a unor figurine (siluete decupate şi pictate) reprezentând toate
personajele principale şi elementele importante (plante, lucruri, animale) ale unei poveşti.
Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporţie. (Nu vor fi la fel de mari cele ce
reprezintă adulţi cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni şi cele ce reprezintă
animale mici ca şoareci, insecte etc.).
Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveştii, care pot ajuta
pe copii să recunoască povestea. De asemenea, nu trebuie să lipsească accesoriile
caracteristice care contribuie la recunoaşterea poveştii. Totuşi, nu vor figura decât elemente
absolut necesare recunoaşterii ei. Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare, care
mai mult ar încurca pe copii, distrăgându-le atenţia spre lucruri neesenţiale. Astfel, în joc nu
vor apărea persoane din suita împăratului, păsări, insecte, flori, elemente de decor, care pot
figura în diverse basme, deci nu ajută la definirea uneia dintre ele. De exemplu, din povestea
„Fata moşului şi fata babei ” vor figura: moşul, baba, fata moşului, fata babei, căinele,
copacul, fântâna, cuptorul, animalele cărora fetele le-au dat mâncare, lăzile pe care le-au luat.
Nu vor fi expuse: drumul, pădurea, casa la care au ajuns, baba (Sfânta Vineri), acestea fiind
elemente neesenţiale pentru cunoaşterea poveştii. În povestea „Motanul încălţat” vor apărea
motanul (încălţat şi cu păşărie cu pene), stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios), împăratul, fiica
lui, capcaunul. Nu vor figura: fraţii băiatului, suita împăratului, caleaşca, secerătorii etc. care
constituie personaje şi accesorii nesugestive. În basmul „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici”
personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada, mama vitregă cu oglinda în mână, vânătorul,
piticii. Nu vor figura: împăratul, mama Albei ca Zăpada, prinţul care au roluri secundare în
poveste. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deşi
deţine roluri principale nu mai este necesară pentru necunoaşterea poveştii. În povestea
„Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moşul, carul cu peşte, vulpea,
Pagina 47 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ursul. Nu va fi necesară prezenţa pădurii sau a lacului. De asemena, în povestea „Scufiţa
Roşie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufişa Roşie, lupul, vânătorul. Nu este necesar
să apară mama Scufiţei, casa ei şi cei a bunicii, pădurea. În povestea „Puf alb şi Puf gri” pot
figura numai acei doi iepuraşi şi mama lor şi borcanul cu dulceaţă (eventual şi o scenă din
iarmaroc, de plidă, un scrânciob cu bărcuţe şi unul cu lanţuri ).
În momentul expunerii, printre personajele poveştii va fi introdus şi un personaj din
alt basm, copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus şi să-l
elimine. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face
parte. Nu se va alege un personaj chiar principal, care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau
care nu este suficient de sugestiv. De exemplu, din povestea „Motanul încălţat” va fi ales
chiar motanul cu pălărie cu pene şi încălţat cu cizme. Nu va fi ales împăratul, nici fiica şi nici
căpcăunul şi nici chiar stăpânul pisicii, deoarece fiecare dintre aceştia luaţi separat ar putea
reprezenta şi personaje din alte poveşti. La fel din povestea „Turtiţa” va fi aleasă Turtiţa şi nu
moşul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlneşte. Turtiţa pentru că în multe
poveşti este vorba de moşi şi babe sau de diferite animale.
Dacă povestea nu cuprinde un astefel de personaj se alege acela care întovărăşit de
unul sau mai multe accesorii să poată fi situat numai într-o anumită poveste. Astfel, din
basmel „Cenuşăreasa” va putea fi ales feciorul de împărat cu pantoful în mână. În nici un caz
nu va fi aleasă Cenuşăreasa deoarece ar putea fi confundată cu alte personaje reprezentând fie
fete sărace (de pildă, fata moşului), fie zâne (când este îmbrăcată pentru bal), din povestea
„Puf alb şi Puf gri” va fi ales numai iepuraşul cu borcanul de dulceaţă.
În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiţii, se va alege un
grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. De exemplu, Albă ca zăpada şi cei şapte
pitici sau Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în negustoreasă, întinzându-i un măr
sau Albă ce Zăpada şi vânătorul. În situaşia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei
scene caracteristice numai unei poveşti prin care aceasta va fi recunoscută.
Se recomandă ca îmbrăcămintea, accesoriile şi atitudinile personajelor din ambele
poveşti să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveştii respective. De exemplu,
vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un peşte, iepuraşul din povestea
„Puf alb şi Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceaţă sau plângând mânjit cu
dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă şi borcanul spart pe jos, iepuraşul din povestea
„Căsuţa vulpii şi căsuţa iepuraşului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă.
Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta, alt
personaj (sau grup de personaje) din aceeaşi poveste, pentru a se cere copiilor recunoaşterea
Pagina 48 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
acesteia în moduri variate de reprezentări a ei. Aceste figurine pot fi introduse printre
personajele aceleiaşi poveşti cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre
personajele altei poveşti. Combinaţiile pot fi extrem de variate. De exemplu, motanul încălţat
poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtiţa”, fie în grupul
reprezentând povestea „Fata moşului şi fata babei”. În alte şedinţe, printre figurinele
poveştilor amintite mai sus mai pot figura şi alte personaje, de pildă, moşul cu căruţa cu peşti
din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din acelaşi basm poate fi aleasă vulpea cu un peşte
în bot sau ursul stând cu coada în lac.
Din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” pot fi introduse printre personajele
altei poveşti fie Albă ca Zăpada cu piticii, fie Albă ca Zăpada şi vânătorul, fie Albă ca Zăpada
şi împărăteasa transformată în babă, oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele, fie
numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se priveşte.
Aceste combinaţii variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. Este
bine totuşi să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru
ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse şi a celor ce reprezintă povestea în
care au fost introduse.
Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). După ce copiii se obişnuiesc
cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafaţa flanelografului, a tablei magnetice sau a
mesei. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărăşit
de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a uşura recunoaşterea poveştii
din care fac parte.
Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în aşa fel încât copiii să nu observe în
timpul memorării că ele nu aparţin primei poveşti. De aceea, nu vor fi aşezate nici la
începutul expunerii, nici la urmă, nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colţ).
Figurinele odată expuse se va explica preşcolarilor că în faţa lor au fost aranjate
personajele principale (eroii) dintr-o poveste, dar că printre ele s-a rătăcit şi un personaj din
altă poveste. Ei trebuie să le privească bine pe toate, să spună despre ce basme este vorba,
precum şi care personaj nu este din acea poveste şi trebuie să plece. Când va fi introdus un
grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu, Alba ca Zăpada şi piticii) se va
atrage atenţia că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. Este bine ca la început
să se introducă numai câte un personaj străin, eventual cu un accesoriu sugestiv, şi abia după
ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea
reprezentată. Cu timpul, după ce copiii s-au obişnuit cu jocul acesta, nu li se va mai cere să
Pagina 49 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
spună din ce basme sunt toate personajele, ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”.
În acest caz operaţia mintală de recunoaştere a poveştii şi a intrusului este implicită.
Jocul poate fi jucat de mai multe ori, schimbând mereu basmul reprezentat. Jocul
poate cuprinde pe toţi copiii unei grupe, dar poate fi jucat şi individual (sau ăn grupuri mici).
În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie şi la imaginaţie reproductivă,
copiii trebuind să-şi reamintească şi să-şi reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme,
filme) şi se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele
cunoscute şi a personajelor dintr-un basm ales), de selecţie după un anumit criteriu (alegerea
personajelor după importanţa lor de reprezentarea a poveştilor respective), de sinteză
(gruparea personajelor într-un basm).
SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC
Specificul şi valoarea jocului didactic nu constă în contribuţia sa la dezvoltarea
multilaterală a copiilor. Elementele sale componente, trăsăturile caracteristice, prin care îşi
menţine esenţa de joc şi, în acelaşi timp, specificul său de activitate didactică se exprimă prin:
conţinutul jocului;
sarcina didactică;
elementele de joc (acţiunea de joc);
regulile jocului.
Este importantă existenţa întrepătrunderii şi a interacţiunii acestor componente
precum şi păstrarea unui echilibru între sarcina didactică şi elementele de joc. Ponderea mai
mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la denaturarea jocului
didactic sau la schimbarea profilului acestuia. Educatoarea trebuie să cunoască exact modul
de dozare a acestor componente, în aşa fel încât, într-o activitate de acest gen, să nu
predomine numai elementul de joc, deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur
distractivă, pierzându-şi caracterul instructiv şi nu reuşeşte să îşi atingă scopul şi obiectivele
operaţionale.
Pe de altă parte, jocul didactic în care elementul de joc este slab, accentul punându-se
pe rezolvarea sarcinii instructive îşi pierde caracterul ludic, transformându-se în simple
exerciţii, în convorbiri sau convorbire după ilustraţii.
Conţinutul şi felul jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii
Pagina 50 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Varietatea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii desfăşurate în grădiniţa de
copii impune găsirea unor criterii de exemplificare a acestora. Astfel întâlnim:
Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii prin care se urmăreşte formarea unei
pronunţări clare, a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical: Focul şi Văntul,
Şarpele şi Albinuţa, Cocoşul şi Gâsca, Trenul şi Vântul – la grupa mică; Ghiceşte ce spun
eu?, Săculeţul fermecat, Cu ce sunet începe cuvântul?, Cine spune mai departe?, Repetă ce
spun eu – la grupa mijlocie; Îndreaptă greşeala, Cine spune mai multe cuvinte?, Să aşezăm
cartonaşe – la grupa mare.
Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândire logice. La grupa mică: Ce daruri putem
oferi lui Radu?, Jocul culorilor; la grupa mijlocie: Găseşte o poză la fel, Ce ne trebuie în
casă? La grupa mare: Găseşte ce se potriveşte, Să facem ordine, Desenează numai ce ţi se
cere.
Jocuri didactice pantru însuşirea normelor de comportare civilizată. La grupa mică:
Spune cum te cheamă?, La cine se află steguleţul? La grupa mijlocie: De-a grădiniţa, Ştiţi
cine este?, Să primim musafiri, E ziua mamei. La grupa mare: De-a poştaşul, Cine te-a
chemat la telefon? De-a circulaţia, De-a magazinul.
Jocurile didactice mai pot fi clasificate şi din punct de vedere al utilizării materialului
didactic.
a)Jocuri didactice cu material didactic;
b)Jocuri didactice fără material didactic sau orale.
Cunoaşterea conţinutului şi a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se orienteze
cu uşurinţă în alegerea şi în conducerea metodică a acestora.
LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI
Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activităţii didactice, este creat
de către pedagog şi condus de acesta. În comparaţie cu jocurile didactice cu neobiecte şi
reguli, jocul didactic se deosebeşte prin conţinut şi prin faptul că accentul cade pe rezolvarea
unor sarcini de joc dar acestea urmăresc, de fapt, sarcini ale educaţiei intelectuale.
Prin jocul didactic copiii învaţă să recunoască mărimi, forme, relaţii spaţiale, învaţă
cuvinte, semnificaţia unei noţiuni, ceea ce lărgeşte sfera folosirii acestor cuvinte şi
dezvoltarea operaţiilor gândirii: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea. Prin
Pagina 51 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
intermediul jocului se fixează, se precizează şi se activizează vocabularul copiilor; jocul este
un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale.
Eficienţa jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsură, de modul în care
educatoarea ştie să selecteze jocul, în raport cu situaţiile concrete existente în grupa de copii.
Aceasta presupune o foarte bună cunoaştere a copiilor sub raportul nivelului atins în
dezvoltarea limbajului, precum şi sub aspectul defectelor de vorbire. De asemenea, jocul
didactic îşi aduce contribuţia la precizia, consolidarea, adâncirea, sistematizarea şi verificarea
cunoştinţelor.
Sub aspectul dezvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe
cuvintele ca unităţi lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unităţi lexicale (operaţii de
analiză şi sinteză silabică a cuvintelor).
Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în alte
activităţ obligatorii şi să-şi dezvolte creativitatea. Jocurile didactice de tipul „găseşte cuvântul
potrivit!”. „Completează ce lipseşte!”, „Ce e bine, ce e rău?”, „Cu ce sunet începe cuvântul?”,
„Spune mai departe” etc. contribuie la consolidarea cunoştinţelor privitoare la cuvânt, silabă,
sunet şi propoziţie. Altele ca: „Oglinda fermecată”, „Poştaşul” ajută la pronunţarea corectă a
sunetelor situate în diferite poziţii în cuvinte (iniţiale, mediane, finale), precum şi la
îmbogăţirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte, fiinţe, fenomene, însuşiri,
acţiuni, trăiri afective.
Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit, de exemplu, în jocurile
„Ce s-a schimbat?”, „Ghiceşte ce lipseşte!” care solicită copiii să reţină însuşirile obiectelor şi
aşezarea lor în spaţiu, să sesizeze esenţialul prin exersarea memoriei voluntare. Gândirea este
exersată şi solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăieşte?”. „Este mare, este mic?”, „Cu
ce trebuie să lucrăm?”.
În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. Jocurile didactice care facilitează
dezvoltarea limbajului fixează şi activează vocabularul copiilor, ajută la îmbunătăţirea
pronunţiei unor consoane mai greu de rostit de către copii – c, m, r, t, ţ, g; de exemplu
jocurile didactice „Spune cum facem?”, „Cine a venit?”, „Ce face copilul?”.
Prin efectul distractiv, jocul didactic favorizează efortul intelectual şi susţine vie
atenţia copiilor în timpul jocului. Faptul acesta are o importanţă deosebită pentru antrenarea
atenţiei voluntare.
Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. Jocurile „Ghiceşte cum este?”,
„Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibililităţii auditive. Jocul „Ce ai pipăit?”
Pagina 52 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
dezvoltă sensibilitatea vizuală şi tactilă, iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea
gustativă şi pe cea olfactivă.
Este cunoscut faptul că jocurile didactice, prin comparaţie cu celelalte jocuri, au un
caracter instructiv mult mai pronunţat şi se utilizează în grădinită mai cu seamă în scopul
îmbunătăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor, precum şi în vederea dezvoltării
optime a proceselor şi funcţiilor psihice. Dată fiind substanţa şi finalitatea acestori jocuri ele
trebuie să se participe în mod curent şi în afara activităţilor obligatorii, paralel cu celelalte
forme de joc.
Pentru ca jocurile didactice să se poată desfăşura cu eficienţa scontată şi în perioadele
care depăşesc cadrul strict al activităţilor obligatorii se impune să se asigure copiilor de
fiecare dată toate condiţiile materiale necesare şi în acelaşi timp să se prevadă sarcinile
didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoştinţe şi
deprinderi însuşite anterior.
*
Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanţi
direcţi, activi şi interesaţi la actul instruciv- educativ. Astfel, jucându-se de fapt prin utilizarea
metodelor active de educaţie, cât şi a materialului corespunzător, ci reuşesc să asimileze
realităţi care, fără aceasta rămân, „exterioare inteligenîei copiilor”.
Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei, a răbdării, a
spiritului critic, a stăpânirii de sine (Găseşte şi taci!, Ce s-a schimbat?); jocul încheagă
colectivul de copii al grăniţei sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinaţi; prin
respectarea sarcinilor de joc, a regulilor de joc, copiii învaţă să-şi antreneze propriile
activităţi. Apreciem , de asemenea, rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor.
Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învaţă să aprecieze
fenomenul dezvoltându-şi gustul estetic. Deci, jocul didactic constiutie activitatea cea mai
firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în perceprea şi înţelegerea
lumii înconjurătoare, în stimularea dorinţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima
gândurile şi impresiile. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului
didactic pentru dezvoltarea vorbirii.
Pagina 53 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA
VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Jocul – ca şi limbajul – a constituit obiectul a numeroase studii şi cercetări care au
relevat valenţele lor formative la vârsta preşcolară. Începând cu vârsta de trei ani, sub
influenţa mediului şi a educaţiei, are loc dezvoltarea intensă a limbajului activ, ceea ce aduce
cu sine noi modalităţi în activitatea cognitivă a copilului şi exercită o influenţă reglatoare
asupra conduitei sale.
În practica educaţiei preşcolare, dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte
inseparabilă a probelmelor privind cunoaşterea mediului înconjurător. La grupa de 3 ani,
ponderea cea mai mare în activităţile speciale de dezvoltarea vorbirii o deţin jocurile
didactice. Fenomenul este riguros comentat ştinţific. Jocurile reprezintă forma de activitate
care îmbină în mod armonios sarcinile instructice cu latura distractivă. Prin intermediul lor se
realizează în practica preşcolară dezideratul „învăţării prin joc”. Este cunoscut că, în joc,
copilul se exersează în ceea ce priveşte pronunţia, îţi îmbogăţeşte şi îşi activează vocabularul,
învăţă să facă unele generalizări care duc la precizarea conţinutului noţional, însă nu în mod
organizat. Datele cercetăriilor şi observaţiile psihologice arată că jocul însuşi ca formă a
„preînvăţării” contribuie la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice, la dezvoltarea
formelor de analiză şi de sinteză verbală, la nivelul potenţialului intelectual al fiecărei vârste,
numai dacă devine activitate obligatorie (de tipul jocului didactic). Îmbinând elementele de
învăţare cu cele de joc şi invers, copilul îşi îmbogăţeşte sistematic cunoştinţele şi vocabularul.
În îmbogăţirea lexicului calea cea mai adecvată a verbalizării activităţii prezente şi trecute,
dar mai ales a însuşirii cuvintelor în percepţia obiectului, a acţiunilor naturale, a situaţiei –
cale oferită plenar de specificul jocurilor didactice.
Majoritatea jocurilor didactice vizează îmbogăţirea şi activizarea vocabularului în
strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. Sarcina didactică, de care se leagă direct sensul
principal al jocului şi atracţia copilului pentru el, apare sub forma unor probleme de
recunoaştere, de denumire, de ghicire, de comparare, urmărind îmbogăţirea şi activizarea
lexicului. Astfel, în jocurile: „Săculeţul cu surpize”, „Spune ce este?”, sarcina didactică,
respectiv problema intelecuală, constă în recunoaşterea şi denumirea mobilierului. În jocul
„Ce-a găsit ursuleţul?”, copiii sunt solicitaţi să recunoască şi să denumească jucăriile; în
jocurile „Cu ce să îmbrăcăm păpuşa?”, „Ce trebuie la masa păpuşii?” copiii recunosc şi
denumesc articolele de îmbrăcăminte, veselă, imită şi verbalizează unele acţiuni. Jocul
Pagina 54 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
„Ghiceşte ce face păpuşa?”vizează recunoaşterea şi denumirea părţilor corpului omenesc şi
diverse acţiuni. Unele jocuri didactice au drept sarcină cunoaşterea şi precizarea însuşirilor
obiectelor. De exemplu, în jocul „Cu ce ne jucăm?” copiii diferenţiază culorile şi odată cu
aceasta învaţă şi denumirea lor. Prin alte jocuri, ca: „Este mare, este mic?”, „Ce formă are
jucăria ta?” ei învaţă să deosebească şi să denumească formele (rotund, pătrat) şi
dimensiunile (mare - mic). În jocul „Unde sunt jucăriile?” copilul se familiarizează cu
raporturile spaţiale (sus - jos); în jocul „Când facem aşa?” se formează unele reprezentări
temporale. Jocurile didactice „Cine face aşa?”, „Spune cum face?” activează vocabularul
referitor la animalele cunoscute.
Desigur că valorificarea rolului formativ al jocului didactic privind îmbogăţirea şi
activizarea lexicului nu este deloc uşoară, dat fiind specificul jocului la această vârstă, pe de o
parte, şi particularităţile de vârstă şi individuale ale limbajului sub aspect lexical, pe de altă
parte. După cum se ştie, preşcolarii mici nu reuşesc să desfăşoare în mod independent jocul
didactic. Sunt atraşi de acţiunea ca atare a jocului, de situaţia lui nemijlocită. Impresiile
concrete acţionează mai puternic decât cuvântul educatoarei. Copiilor nu le este uşor să
înţeleagă sarcina didactică, să realizeze acţiunile de joc, să respecte regulile. În ce priveşte
dezvoltarea lexicului există mari diferenţe individuale independente de mediu, de educaţie.
Toate acestea ridică probleme de ordin psiho-pedagogic şi metodic, atunci când se urmăreşte
îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la vârsta preşcolară, fără a uita că jocul trebuie să
rămână tot joc, chiar dacă este didactic.
În literatura psihologică şi pedagogică găsim recomandări de principiu privitoare la
îndrumarea jocului didactic. Metodicile şi materialele auxiliare oferă indicaţii generale,
precum şi schiţe sumare în legătură cu fiecare joc didactic, lăsând câmp liber căutărilor,
investigaţiilor, spiritului creator referitor la optimizarea jocului în scopul dezvoltării vorbirii.
Este unanim recunoscut că eficienţa acţiunilor educative exercitate prin activitatea
ludică este condiţionată concepţia noastră teoretică despre jocul didactic ca mijloc de
dezvoltare a vorbirii. Condiţiile psihologice sumar examinate mai sus se cer a fi luate în
considerare în stabilirea conţinutului informaţional şi lexical, a sarcinii didactice, în gradarea
exerciţiilor de îmbogăţire şi de activizare a lexicului. În îndrumarea jocurilor se impune
selectare şi îmbinarea laturii instructive cu cea distractivă, în raport cu specificul jocului şi cu
vocabularul posibil vârstei, precum şi cu registrul psihologic lexical al fiecărui copil. De
asemenea, sunt necesare corelarea jocului didactic cu conţinutul informaţional şi lexical
însuşit în activităţile anterioare, în procesul comunicării cu cei din jur, precum şi asigurarea
condiţiilor materiale optime pentru desfăşurarea jocului. De măiestria cu care educatoarea ştie
Pagina 55 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
să aplice teoria ştiinţifică despre joc şi despre legităţile însuşirii cuvintelor, să folosească
creator indicaţiile metodice şi materialele auxiliare depinde de aportul jocului didactic la
dezvoltarea vocabularului.
În practica educaţiei preşcolare s-a conturat în acest sens, două modalităţi de
îndrumare a jocului, diametral opuse şi anume:
1.Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea mai mult sau mai puţin
selectivă a indicaţiilor metodice, a materialelor auxiliare; ignorarea recomandărilor de
principii; promovarea practicii empirice.
2. Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea creatoare a teoriei, a
materialelor auxiliare, racordarea metodologiei jocului la particularităţile vârstei psihologice,
la potenţialul intelectual şi lexical al copiilor, promovarea unei experienţe didactice pozitive
în problema abordată.
Ambele modalităţi de abordare a jocului prezintă variante diferite cu implicaţii psiho-
pedagogice, cu evoluţii numeroase şi cu perspective diferite în dezvoltarea vocabularului prin
folosirea jocului didactic. Referitor la prima modalitate prezentăm câteva variante surprinse
în desfăşurarea jocurilor: „Ce este şi ce faci cu el?”, (obiecte de uz personal), „Săculeţul cu
surpize ”(mobilierul), „Ce-a găsit ursuleţul?”(jucăriile), „Ce trebuie la masa păpuşii?”
variante care se por desfăşura după cum urmează:
a.În îndrumarea jocului accentul cade pe dezvoltarea vorbirii prin exerciţii de
recunoaştere şi denumire a obiectelor prevăzute în indicaţiile metodice şi în materialele
auxiliare.
În joc participă un număr restrâns de copii în raport cu numărul obiectelor date
(recunoaştere, denumire). Elementele de joc sunt limitate la folosirea surprizei în prezentarea
materialului, la deplasarea copiilor de la măsuţa lor la masa educatoarei, pentru a denumi şi
recunoaşte obiectele, a verbaliza acţiunile. În respectarea sarcinii didactice, copiii sunt dirijaţi
să-şi încadreze răspunsurile în formulele date de educatoare, în raport cu întrebarea pusă.
b. Îndrumarea jocului are loc, ca şi în cazul precedent, deosebirea constând în
antrenarea tuturor copiilor la răspunsuri, indiferent de particularităţile individuale lexicale.
c. Îndrumarea jocului didactic cu accent pe exerciţii de vorbire adecvate registrului
psihologic lexical al fiecărui copil. Ca şi în variantele precedente, elementele de joc sunt în
mare parte estompate, anihilate. În variantele menţionate s-a folosit numai materialul
demonstrativ al educatoarei. Rezolvarea sarcinii didactice – rezolvarea intelectuală – a fost
dirijată prin formule stereotipizate. (Ce este?, Ce vedeţi?, Ce face cu el?, Arată-mi ce-a găsit
ursuleţul?) în raport cu materialul perceput.
Pagina 56 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
După cum este bine de observat, în cele trei variante prevalează latura instructivă a
jocului didactic. Pornind de la ideea că „exerciţiul” este elementul constitutiv al jocului, prin
care se stimulează dezvoltarea gândirii, educatoarea trece pe plan secundar elementele de joc
care conferă activităţii ludice un caracter plăcut, facilitând rezolvarea sarcinii didactice.
În exerciţiile desfăşurate se respectă riguros schemele din materialele auxiliare,
uitându-se uneori faptul că ele, având un caracter orientativ, se cer aplicate adecvat cu
potenţialul intelectual al copiilor, cu vocabularul grupei, fără a neglija particularităţile
individuale privitoare la lexicul copiilor. Materialul didactic fiind limitat la cel demonstrativ
(al educatoarei), un număr restrâns de copii au ajuns să-l mâniuască, să-l lege nemijlocit de
semnalele verbale. Ori, este îndeobşte cunoscut că, mânuind materialul didactic, se realizează
relaţia „obiect-cuvinte”, copilul se joacă, dar în acelaşi timp învaţă să deosebească formele
obictelor şi denumirea lor. Metodologia variantelor amintite a dus la rezultate diferite , cu
aport scăzut în dezvoltarea vorbirii. Astefel, în prima variantă, ele au contribuit efectiv la
îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la copiii solicitaţi să răspundă. O parte din copii au
dat răspunsuri exprimate printr-un singur cuvânt, însă aproape 50% din ei au rămas simpli
spectatori. Fireşte, este greu de descifrat în ce măsură jocul astfel desfăşurat a clarificat sensul
unor cuvinte şi a activizat cuvintele însuşite anterior. Un lucru este cert şi anume: în cazul în
care în rezolvarea sarcinilor didactice sunt antrenaţi doar copiii comunicativi, educatoarea
poate cunoaşte cum au fost însuşite şi activizate cuvintele programate doar de către câţiva
copii. Legătura inversă (de la copil- educatoare) este incompletă, fragmentară. În astfel de
condiţii, educatoarea nu este informată despre efectul acţiunii educative asupra tuturor
copiilor, respectiv despre contribuţia jocului la îmbogăţirea şi la activizarea vocabularului. De
aici necesitatea utilizării materialului distributiv raţional dozat, a folosirii unor preocedee
adecvate, care să determine reacţii verbale la toţi copiii. Numai astfel acţiunea formativă este
în acord cu legitatea lexicală potrivit căreia „cuvântul este purtătorul informaţiei despre
obiect numai în măsura în care se află în relaţie de designare, de denumire cu obiectul
respectiv. Această relaţie se stabileşte în cursul vieţii fiecărui individ cu prilejul însuşirii
limbii în procesul comunicării”. Numai astfel pot fi cât de cât verificate rezultatele jocului
desfăşurat.
În varianta a doua (b), majoritatea copiilor participă la joc, rezolvând sarcina didactică
mai mult sau mai puţin corespunzător. Unii răspund corect, alţii repetă mecanic răspunsurile
colegilor, alţii dau răspunsuri confuze, alţii răspund monosilabic. Fenomenul se explică prin
lipsa de diferenţiere a problemei intelectuale (sarcinii) ridicate în raport cu nivelul fiecărui
copil. Se uită faptul că jocul este eficient dacă sunt luate în considerare diferenţele posibile
Pagina 57 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
între copiii de aceeaşi vârstă, privind nivelul de experienţă (informaţie-formaţie) specificul
fiecărei individualităţi la efort intelectual, capacitiatea de asimilare a cunoştinţelor, de
îmbogăţire a vocabularului. În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii, recomandările
metodice de principiu ne ajută numai dacă găsim o încadrare adecvată fiecărui caz particular.
Acestea trebuie aplicate selectiv, întrucât copiii nu pot fi uniformizaţi, cu atât mai mult în
dezvoltarea vocabularului, chiar dacă se întâmplă ca influenţele să fie neindividualizate,
nediferenţiate.
Evident, se poate admite că orice copil este capabil să realizeze nivele evolutive
succesiv progresive în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical. Dar, după cum se ştie,
procesul însuşirii lexicului se produce în fiecare caz în mod riguros individualizat, mai
devreme sau mai târziu, mai accelerat sau mai încetinit, în dependenţă de o serie de condiţii
externe (mediu, educaţie) şi interne. În această situaţie apare necesitatea de a cunoaşte nivelul
de dezvoltare a vocabularului şi pornind de aici să programăm îmbogăţirea şi activizarea
vorbirii în activităţile următoare.
În varianta a treia (c) copiii participă pe măsura disponibilităţilor individuale iar
dialogul educatoare-copil este rigid. Lipsind elementele de joc, în pofida indicaţiilor verbale
ale educatoarei privind regulile, sarcina, formularea răspunsurilor, a interdicţiilor în lanţ,
copiii rămâneau deseori nereceptivi, nu urmăreau cu interes mersul jocului.
Rezultatele sumar prezentate confirmă din plin ideea că jocul didactic în care
elementul de joc este slab exprimat, accentul punându-se pe latura instructivă, îşi pierde
caracterul ludic, se transformă într-un exerciţiu rigid, fapt ce diminuează valoarea lui
formativă. Concluzia pedagogică este lesne de deprins. În jocurile didactice este absolut
necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă,
saturată de elemente de joc, care facilitează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea,
trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această
cale, jocul devine o activitate irezistibilă, prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea.
Altă variantă pe care o adoptă unele educatoare pentru a potenţa valenţele formative
ale jocului păcătuieşte în sens contrar. În îndrumarea jocului, bazat pe un bogat material
didactic demonstrativ şi distributiv, prevalează elementele de joc, iar sarcina didactică
rămâne pe plan secundar; un număr restrâns de copii este solicitat să răspundă la întrebările
formulate stereotip (Ce este?, Ce fac cu el?). majoritatea copiilor imită acţiunile sugerate de
educatoare, aleg din materialul distributiv obiectul cerut, fără a fi puşi în situaţia să-şi
exerseze vorbirea. Într-un astfel de joc copii trăiesc momente plăcute de aşteptare, ghicire,
surprize, mânuiesc materialul, se deplasează, imită acţiunile, dar verbalizarea este minimă.
Pagina 58 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nu încape îndoială că perceperea nemijlocită a obiectelor asociate cu denumirea lor (realizată
numai de câţiva copii) precizează sensul cuvintelor noi, activează vocabularul, dar în lipsa
exerciţiului cuvintele predate şi mai ales cele actualizate riscă să rămână pe mai departe în
vocabularul pasiv al copiilor. Aceste succinte sublinieri atestă aserţiunea că jocurile în care
prevalează acţiunea ludică se transformă într-o activitate pur distractivă, fapt ce
minimalizează aportul lor în dezvoltarea vorbirii sub aspect lexical. După cum se poate
vedea, valorificarea maximă a rolului formativ al jocului didactic de dezvoltare a vorbirii nu
este posibilă prin adoptarea variantelor puse în discuţie, în care accentul cade fie pe latură
instructivă, fie pe cea distractivă. Cum se poate ieşi din impas ca să apărăm copilăria cu jocul
şi totuşi să stimulăm dezvoltarea vocabularului?
A doua modalitate de îndrumare a jocurilor didactice încearcă să aplice creator
recomandările prescrise de teoria pedagogică, precum şi de materialele auxiliare. În stabilirea
conţinutului informaţional şi lexical se porneşte de la datele psihologice, de la nivelul grupei,
sarcinile didactice sunt dozate gradat, adecvate cu disponibilităţile lexicale ale copiilor şi cu
particularităţile individuale. Metodele de predare, fixare, respectiv cele folosite pentru
înbogăţirea şi activizarea vocabularului sunt selectate potrivit scopului urmărit. În
desfăşurarea jocului, latura instructivă se îmbină armonios cu acţiunile de joc (ghicire,
mişcare, aşteptare, surpriză, vorbire). Ilustrative sunt în acest sens câteva aspecte surprinse
din desfăşurarea jocurilor: „Al cui glas este?”, „Unde s-a oprit roata?”.
Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical îl deţin
jocurile didactice repetate în etapa de jocuri şi activităţi alese. Se organizează cu toată grupa,
pe grupe restrânse şi individuale, se desfăşoară sub îndrumarea permanentă a educatoarei.
Jocurile pe grupe mici de copii, cât şi cele individuale se organizează cu copiii care dovedesc
evidente rămâneri în urmă în ceea ce priveşte identificarea unor obiecte, denumirea lor,
diferenţierea şi denumirea formelor, culorilor. Sarcinile didactice se diferenţiază de la caz la
caz. De exemplu, într-un caz sarcina urmărită este de a-i învăţa pe unii copii să denumescă
corect unele obiecte, într-un alt caz, să deosebească însuşirile-formă, culoare, mărime. Pe
calea jocului toate aceste sarcini vor rămâne nedezvăluite ca atare pentru copii. El se va juca
şi în fiecare zi va învăţa să denumească obiectele corect, să deosebească însuşirile acestora,
îmbogăţindu-şi şi activizându-şi vocabularul.
Practica educaţiei preşcolare desfăşurată în condiţii optime ne cere să aplicăm în mod
creator măsurile prescrise de teoria pedagogică referitoare la jocurile didactice de dezvoltarea
vorbirii. Nu în orice împrejurare aceste prescripţii sunt valabile, dat fiind caracterul lor
general. Acesta cu atât mai mult atunci când se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului.
Pagina 59 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii nu este
posibiliă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut, atractiv. A face jocul eficient şi
atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări, emoţii şi sentimente, cu
dorinţe şi năzuinţe, cu fapte şi acţiunim, a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii.
4.1. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI
În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o deţin metodele de învăţare prin
acţiune efectivă (joacă), acţiunea, mişcarea fiind elementele specifice jocului.
În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi,
care ţin de natura finalităţii, de logica şi specificul activităţii desfăşurate, de legităţile actului
învăţării, cât şi factori subiectivi: psihologia şi nivelul grupei, particularităţile de vârstă şi
individuale ale preşcolarilor.
Raportul dintre principiile învăţământului şi metodologia didactică, dinamica acestor
categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât şi practic, sunt condiţionate de înţelegerea
caracterului iterativ al predării şi învăţării.
Întrepătrunderea între principii, metode şi forme de organizare este evidentă. Orice
formă de activitate a cuplului educatoare-preşcolar este „o înmănunchere de metode şi
procedee, reprezentând în acelaşi timp şi câmp de acţiune a principiilor didactice” (M.
Ionescu ).
La însuşirea temeinică a cunoştinţelor participă atât factori externi, cât şi interni.
Factorii externi, după R. Iagne, sunt încorporaţi în principiile sistematizării şi continuităţii şi
însuşirii temeinice a cunoţtinţelor, cei interni vizează stările interne care devin posinbile
pentru reactualizarea cunoştinţelor, în memoria copilului, a materialului însuşit anterior
(cunoştinţe, priceperi, deprinderi, atitudini).
Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice şi jocurile-exerciţiu
în aşa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolihdare a cunoştinţelor
predate. Fixarea cunoştinţelor însuşite a fost desfăşurată de fiecare dată sub altă formă, pentru
evitarea monotoniei.
În desfăşurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuinţe, interes pentru joc
(anunţarea subiectului, prezentarea materialului stimul, anunţarea obiectivelor şi motivarea
acestora). Procedând astfel copilul este dornic de cunoaştere, de găsire a unor soluţii de
Pagina 60 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
natură să-l satisfacă. Ştiind că una dintre principalele trebuinţe ale copilului este jocul, trebuie
găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. Să stabilm o deplină concordanţă
între trebuinţă, dorinţă internă şi exteriorizare.
Pentru copilul care se joacă, care cunoaşte precis motivaţia şi sarcinile jocului nu
există din punct de vedere subiectiv, impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie.
Oboseala, cauzată de joc, îi apare ca o activitate plină de plăcere, pe care o depune bucuros.
Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcţională” care acţionează în joc.
Asigurarea design-ului internaţional şi ambiental este cerinţa obiectivă şi subiectivă a
reuşitei fiecărei activităţi.
4.2. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI
DIDACTICE
La vârsta preşcolară, cu deosebire la grupa mare, când copilului i se solicită şi i se
antrenează susţinut spre dezvoltare procesele psihice (semzoriale) şi procesele cognitive
(superioare), precum şi alte procese reglatorii, în vederea formării sale ca fiinţă umană cu
personalitate, capabilă să facă faţă sistemului social în care să-şi găsească locul şi să
funcţioneze corect, comunicarea devine procesul primar şi esenţial de cunoaştere, de achiziţie
(însuşire) de informaţii.
La nivelul grupelor mari din grădiniţă se intensifică activităţile de antreanare a
gândirii şi comunicării, pe de o parte datorită unui factor intern – accelerarea naturală al
dezvoltării copilului – corespunzătoare stadiului evidenţiat de j. Piaget ca fiind cel
operaţional, în care procesul este accentuat, accelerat, intensificat, iar pe de altă parte, datorită
cerinţelor unui factor extern – necesităţile de raportare la sistemul social, adică trecerea către
şi în mediul şcolar de învăţământ.
Pentru a face faţă acestor evoluţii de dezvoltare şi integare a copilului, fără a avea un
impact emoţional negativ asupra sa, grădiniţa prevede numeroase obiective şi conţinuturi
specifice fiecărui nivel de vârstă, în parte, pa care noi, educatoarele, le folosim ca vectori în
activităţile pe care la desfăşurăm cu copiii.
La vârsta preşcolară trebuie avut în atenţie dezvoltarea comunicării verbale şi a
limbajului corporal al copiilor, prin antrenarea gândirii. Trebuie remarcat, în primul rând, ce
înseamnă nedobândirea deprinderilor de comunicare sau ce implică aceasta: la nivelul
comportamental se manifestă o formă de timiditate, care îl împiedică pe copil să stabilească
Pagina 61 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
relaţii cu colegii săi în activităţile comune; copilul se manifestă circumspect, reţinut, fiind
perceput de colegii săi ca fiind inapt. Inapt în stabilirea relaţiilor de prietenie, de colaborare,
inapt în participarea la jocuri şi activităţi, în a face şi a realiza alături de ei scopurile impuse
sau propuse. O consecinţă a unei atare perecepţii exterioare a sa este rejectarea din colectiv,
prin izolare. Această situaţie conduce la profunde sentimente de frustare, care generează
neadaptare socială şi şcolară şi, mai departe, eventualul eşec şcolar sau manifestări de
agresivitate. Atât copilul are de suferit, cât şi familia sa, şi trebuie subliniat faptul că o
colaborare bună cu familia, în care dialogul informează reciproc părţile despre
comportamentul copilului, ori în care exersarea sau extinderea activităţilor din grădiniţă sunt
preluate şi continuate acasă, condtituie o premisă de normalitate sau normalizare a cazului.
Pe de altă parte, copilul izolat în colectiv, chiar dacă are un fond psihic solid ori, prin
gândire, reuşeşte să cântărească cât de cât situaţia şi să o evalueze (la nivelul său,
bineînţeles), astfel încât să nu se îndrepte spre eşec şi agresivitate, are totuşi de suferit în
privinţa alterării imaginii de sine, estimării de sine, categorisindu-se singur la un nivel
inferior celui al colegilor săi.
Astfel de situaţii (deficitare) trebuie avute în vedere în planificările de activităţi şi, în
vederea evitării sau a stopării lor trebuie prevăzute mijloace de reglare specifice lor: jocurile
didactice fiind cea mai de bază metodă (dar şi mijloc sau instrument) de educare a copiilor,
cea mai la îndemână prin multitudinea tematică şi de formă, şi cea mai acceptată şi mai
agreată de copii, se poate mula pe fiecare obiectiv şi conţinut educaţional, aşa încât să
faciliteze dobândirea de către copii a deprinderii de interrelaţionare şi a formării unei imagini
de sine pozitive.
Iată câteva mijloace generale şi particulare prin care se încearcă dezvoltarea gândirii
şi a comunicării preşcolarilor:
Pentru comunicarea orală – jocuri cu întrebări şi răspunsuri, numind cel mai frecvent
pentru răspuns copiii cu deficienţe (în comunicare, limbaj etc.), pentru cei cu tulburări de
vorbire (dislalie, rotacism etc.) se aplică jocuri didactice cu exersare şi corectare a pronunţiei.
Bineînţeles, trebuie înlăturate dezaprobările şi dispreţul colegilor faţă de o anumită greşeală
de pronunţie a cuiva, identificând-o cu o situaţie intens pozitivă: pentre graseire (rotacism)
am asociat copilul cu un vorbitor nativ de limbă franceză; apoi am asociat numelui său
porecla „francezul” astfel încât să aibă permanent ca sprijin o consemnare pozitivă a
„calităţilor”. La fel, pentru peltici („englezul”) etc.; la cel care frecvent inversează literele –
„anagramistul” (povestindu-le copiilor despre anagrame şi valoarea lor intelectuală).
Pagina 62 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Tot pentru dezvoltarea comunicării orale şi deprinderea gesticii se aplică jocuri de rol:
interpretarea de pasaje din scene ori impunerea de roluri după un subiect ales sau impus, în
care „echipele de scenă” sau mixte – copiii mai volubile cu cei mai timizi, cei cu un
vocabular activ mai bogat schimbă replici cu cei mai puţin deprinşi cu vorbirea emplă etc. Se
utilizează jocuri de creaţie – atât creaţie verbală cât şi artistico-plastică, numind copiii cu
reţineri în comunicare să exprime ceea ce au desenat ei (pictat, modelat), dar să încerce să
exprime şi ceea ce deduc din realizările colegilor lor.
Pentru dezvoltarea expresivităţii trebuie insistat pe deprinderea asocierii conţinutului
cu intonaţia, pe accentuarea şi nuanţarea corespunzătoare a vocii, arătând (de exemplu) prin
jocul „Ce vreau să spun?” că o propoziţie exprimată cu aceleaşi cuvinte poate avea înţelesuri
diferite în funcţie de cele expuse mai sus (intonaţie, nuanţare etc.).
Pentru comunicarea gestică. De un deosebit ajutor este jocul „Mima” în care se
porneşte de la exprimarea gestică a unui singur cuvânt (substantiv) şi se ajunge la exprimarea
propoziţiei întregi: „Ce sunt eu?” – pe meserii (pianist, poliţist, doctor, tăietor de lemne,
dactilograf etc.), pe fenomene ale naturii (ploaie, vânt, iarnă, mare, copac etc), pe fiinţe
(pisică, bătrân, cerşetor, prot etc.).
Pentru estimarea de sune - se poate aplica jocul „Să ne cunoaştem” în care fiecare
copil este rugat să-şi facă o descriere, atât fizică (corporală), cât şi comportamentală sau
caracterială, apoi, anumiţi copii, în special cei mai timizi sau mai retraşi sunt numiţi să facă
descrieri ale colegilor lor. De notat este că aceste (auto)aprecieri sau (auto)evaluări se notează
pe fişe, iar analiza acestora arată diferenţele de percepţie asupra fiecărui subiect în parte, sau
exact ce anume trebuie – în opinia fiecăruia – să fie corectat.
Pentru dezvoltarea gândirii, pe lângă jocurile care servesc şi dezvoltările verbale, se
aplică jocuri matematice şi logice, insistând pe desfăşurarea celor care solicită atenţia şi
concentrarea. Se includ aici jocuri distractive şi recreative de tipul puzzle şi labirint, în mod
particular legând soluţionarea lor de analiza cunoştinţelor în privinţa personajelor pe care la
figurează: „Să ajutăm pisica să-şi găsească puii” (labirint) era urmat de discuţii libere pe tema
„Ce ştiu despre pisică?”, „Ce poveşti, povestiri, poezii sau cântece cunoaştem despre pisică?”
etc.
Tot pentru estimarea pozitivă de sine se consideră oportun ca educatoarea să decerne
premii, medalii, diplome, confecţionate la activităţile practice cu copiii şi decorate artistic de
către ei. Astfel, pentru o perioadă de timp poate funcţiona poziţia „Copilul zilei” – pe care era
numit „Cel mai ... (liniştit, cuminte, curat, isteţ, bun desenator, iute dezlegător de exerciţii,
bun coleg etc.)”. Desigur, printre aceştia îşi găsesc „un titlu” cei cu probleme în comunicare
Pagina 63 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
şi relaţionare. „Copilul lunii ” este ales dintre cei evidenţiaţi pe zile (săptămâni) şi primeşte o
medalie. Cei care se evidenţiază de mai multe ori sau la mai multe capitole, ajung să
primească un premiu.
Sunt multe posibilităţi de a suscita interesul copiilor de a se schimba ei înşişi, dintrea
acestea fiecare educatoare o poate găsi pe cea optimă în funcţie de specificul cazului –
amploarea deficienţei, modul de percepţie a acestuia în cadrul grupei, mijloacele şi
posibilităţile materiale. Foarte mult ţine reuşita corectării de talentul şi aptitudinile noastre,
ale educatoarelor, de gradul nostru de implicare activă şi interesul de a face ceva concret, de
devoţiunea cu care ne aplecăm asupra lucrului cu copiii.
4.3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE A LIMBAJULUI
Ca primă verigă a limbajului diferenţiat după funcţii, vorbirea trebuie înţeleasă, atât
de preşcolar, cât şi şcolarul mic, ca fiind un mijloc de comunicare directă a lui cu familia, cu
educatoarea, cu colegii. Cuvântul va acoperi astfel, sfera realităţii înconjurătoare, a lumii
materiale şi fenomenele pe deplin accesibile preşcolarului şi şcolarului mic.
În activităţile de dezvoltare a limbajului preşcolarilor, indiferent de forma de realizare
a acestora, se accentuează pregnant obiectivele generale, pe niveluri, pentru a ilustra o logică
internă a asimilării limbajului, prin componentele sale legate de tehnica vorbirii. După unii
cercetători, acestea ar fi direcţiile esenţiale în care se exersează şi se perfecţionează actul
vorbirii:
1. Transmiterea informaţiei cu caracter instructiv-educativ la nivelul grupelor sau al
claselor, în scopul de a efectua o selecţie şi lua o decizie (povestiri, memorizări).
2. Vorbirea în grupuri, cu posibilitatea schimbării emiţătorului cu receptorul
(observări, lecturi după imagini, convorbiri).
3. Vorbirea despre experienţele, sentimentele şi trăirile copiilor, respectând legăturile
logice dintre idei (povestiri create de copii) pe teme variate: despre ei, despre colegi, despre
viaţa familială, din grădiniţă.
4. Vorbirea asupra unor texte cunoscute prin ascultare, cu intenţia de a urmări
capacitatea de receptare a fiecărui copil, motivaţiile individuale, sensibilitatea receptoare
(repovestire).
Pagina 64 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
5. Vorbirea în public, în faţa colegilor, ,a spectatorilor (recitarea expresivă,
interpretarea unor roluri în scenele scurte sau dramatizări).
Atât educatoarea, cât şi învăţătorul, preluând modelul natural de dezvoltare a vorbirii,
trebuie să ofere copilului structuri şi conţinuturi stimulative pentru evoluţia firească a
limbajului cu consecinţe pozitive în zona întregii personalităţi.
Cunoscându-se, încă din antichitate, rolul covârşitor al comunicării dialogate în
relaţiile internaţionale, la vârsta preşcolară se pune baza iniţierii în adresarea către adulţi în
conversaţie (prin dialog, ca nucleu central al comunicării interumane, datorită funcţiilor sale
cognitive, formative, reglatorii) şi a iniţierii în „arta” ascultării, fără a exagera în impunerea
severă a regulii ascultării celuilalt.
Activităţile de educaţie a limbajului (povestirea, memorizarea, observarea, jocul
didactic, lecturile după imagini) se organizează diferenţiat în funcţie de grupă (mică, mijlocie,
mare şi pregătitoare).
1. Povestirea, ca specie epică în proză, este o „naraţiune literară de dimensiuni relativ
reduse, care conţine un fond liric” („Dicţionarul explcativ al limbii române”,Editura
Academiei, Bucureşti, 1975, pag. 129). Termenul implică referiri la arta de a nara, formă
esenţială a genului epic, prezentă în toate variantele acesteia. Este o modalitate literară pe cât
de simplă, pe atât de captivantă, deoarece suscită din plin curiozitatea ascultătorului, această
trăsătură caracteristică psihologiei umane.
Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte, logice, fluente, expresive,
educaţia cognitivă şi a limbajului în grădiniţă, foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit
de valoros. Astfel, copiii învaţă mai întâi să-şi exprime liber şi cu uşurinţă impresiile despre
povestirile sau basmele audiate, putând chiar reproduce conţinutul acestora, ştiind că nivelul
de dezvoltare a valorii reflectă şi nivelul intelectual al copiilor, particularităţile diferenţiale în
conduita lor verbală, aspecte diferenţiale în exprimare, la fete şi băieţi, precum şi aspecte
protective în exprimarea copiilor.
2. Povestirea. Urmărind dezvoltarea principalelor procese psihice (gândirea, memoria,
imaginaţia), prin repovestiri se exersează şi vorbirea sub aspect fonetic, lexical şi gramatical,
repovestirea unui basm, spre exemplu, presupunând o exprimare, cursivă, logică, în propoziţii
şi fraze corect alcătuite, din punct de vedere gramatical, cu intonaţie variată în funcţie de
momentele acţiunii. Fiind primele exerciţii ale copiilor de a reproduce un text audiat,
contribuţia personală, imaginaţia sunt reduse.De aceea, la grupa mijlocie repovestirile se
practică în număr mai mare, scăzând, apoi, la celelalte grupe, în favoarea povestirilor
Pagina 65 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
copiilor, care presupun o experienţă de viaţa ceva mai bogată şi o contribuţie personală
substanţială.
3. Memorizarea. Activitatea de memorizare contribuie la formarea deprinderii de a
memora logic şi conştient ofjerind baze şi altor procese psihice ca imaginaţia, gândirea,
creativitatea, constituind totodată un valoros mijloc de cunoaştere şi de dezvoltare a vorbirii
expresive.
Pentru a fi receptată cât mai eficient de către copii, poezia trebuie să-i cucerească prin
jocul antrenant al rimelor, prin cadenţa versurilor, prin elementele împrumutate adesea
fantasticului etc. Procesul receptării dirijate a poeziei, care începe la vârsta preşcolară, îl
introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia, dezvăluindu-i, treptat, conţinutul
ideatic şi emoţional, precum şi capacitatea de plasticizare a cunvântului.
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea gândirii
şi a vorbirii logice a preşcolarilor. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi
obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii, ei depunând eforturi de
gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta, considerând că se joacă.
Lecturile după imagini constituie un mijloc eficient de a determina pe copii să se
exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un şir de tablouri, cu o anumită
temă. Dacă în cadrul observărilor accentul cade pe transmiterea de noi cunoştinţe, pe
cunoaşterea directă a obiectelor şi a fenomenelor lumii înconjurătoare, pe descoperirea, pe
calea mai multor analizatori, a aspectelor esenţiale ale obiectelor; lecturile după imagini
vizează analiza, descrierea şi mai ales, interpretarea datelor, a acţiunilor înfăţişate în ilustraţii.
Convorbirea. O altă activitate obligatorie care contribuie la realizarea sarcinilor de
bază ale dezvoltării vorbirii cum ar fi consolidarea, fixarea şi verificarea cunoştinţelor
dobândite de copii la acest obiect de învăţământ este convorbirea. Această activitate se
analizează, în cele mai multe cazuri, cu azutorul metodei conversaţiei.
4.4. STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA
Procesul de învăţământ este un proces complex rezultat din exercitarea funcţiilor sale
esenţiale – cele de predare, învăţare şi evaluare, concretzate în forme de activitate, metode,
procedee, strategii de acţiune.
Pagina 66 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Procesul de învăţământ, cu toate componenetele lui, reprezintă o vastă acţiune de
modelare a personalităţii copilului, este factorul cel mai de seamă care transpune în practică
idealul educaţional – dezvoltarea personalităţii. Realizarea acestui deziderat presupune
găsirea acelor soluţii care să conducă la dezvoltarea optimă, progresivă a copilului, sub toate
aspectele: psihic, fizic, intelectual, la asimilarea de către el a conţinuturilor şi valorilor
ştiinţifice, literar-artistice, etice, lingvistice, tehno-practice etc. cu care operează şcoala.
În procesul de încăţământ educatorul şi subiectul educat acţionează prin intermediul
unor metode de predare şi învăţare.
Actul de predare şi învăţare include în structura lui strategiile didactice, acel ansamblu
de metode şi procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educator şi educat în vederea
predării şi învăţării unui volum de informaţii, de forme a unor priceperi şi deprinderi etc.
Procesul de educaţie, de formare a personalităţii copilului este foarte divers, ca atare,
el necesită folosirea unor strategii, metode difeite, fiecare eficientă în anumite situaţii, singură
sau asociată cu altele. Fiecare metodă dobândeşte valoare prin eficienţa cu care conduce
activitatea copilului spre realizarea obiectivului propus.
Didactica propune diferite criterii de clasificare a metodelor în funcţie de izvorul
principal al cunoaşterii sau învăţării şcolare, metoda de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor,
de explorare şi descoperire, bazate pe acţiune.
Principalele metode folosite în grădiniţă şi care fac obiectul metodicii dezvoltării
vorbirii: observaţia, demonstraţia, explicaţia, conversaţia, exerciţiul, experienţa dirijată,
povestirea, descrierea, lectura, metodele de simulare (jocurile didactice şi învăţarea prin
dramatizare).
Activităţile propuse de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii
vizează formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, sub aspect fonetic, lexical,
gramatical, prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire, îmbogăţirea vocabularului,
însuşirea treptată a structurilor gramaticale, stimularea şi dezvoltarea gândirii pe baza
activizării limbajului, dezvoltarea limbajului şi a comunicării în conformitate cu normele
gramaticale, formarea vorbirii coerente, expresive, adecvate la context, prin modelarea laturii
sonore a limbajului.
4.4.1. OBSERVAREA
Pagina 67 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dintre modelele generale de învăţământ, cea care îşi găseşte mai larg aplicarea, în
grădiniţă, este observarea. Activităţile de bază din grădiniţă: convorbirile după imagini,
activităţile de desen, de modelaj, jocurile de creaţie, majoritatea activităţilor obligatorii se
realizează pe baza observărilor. Observarea este mijlocul principal de dobândire a
cunoştinţelor, prin intermediul ei educatoarea face cunoscute copiilor aspectele realităţii,
fenomenele din mediul înconjurător, din natură.
Observarea este o metodă de cunoaştere directă a realităţii, copilul aflându-se în
contact direct, senzorial cu realitatea de cunoscut. Observarea urmează calea proprie a
cunoaşterii, cea analitico-sintetică, analiza părţilor se face continuu, prin raportarea la întreg.
Ea contribuie la dezvoltarea gândirii cauzale şi a spiritului de observaţie.
Observările pot fi de scurtă durată sau în zimp, pot lua un caracter individual sau pe
echipă, pot fi planificate sau ocazionale.
Calitatea observării este condiţionată de timpul de observare. Observările de scurtă
durată au caracter obligatoriu şi fac obiectul unei singure lecţii. Cele în timp fac obiectul mai
multor activităţi, se desfăşoară în etape (urmărirea unei plante de la semănat până la rodire,
urmărirea caracteristicilor anotimpurilor, a creşterii unor animale etc.).
Prezentarea obiectelor trebuie însoţită de o activitate exploratorie variată, de analiză şi
sinteză, copilul trebuind pus în situaţia de a verbaliză, de a pune întrebări.
Prin tematica lor variată observările contribuie la dezvoltarea gândirii, a memoriei, a
limbajului, la educarea estetică a copiilor.
4.4.2. POVESTIREA
Aceasta este o metodă „cu priză la copii”, cu ajutorul ei copiii pătrund cu uşurinţă în
lumea basmelor, a legendelor, a miturilor, fac cunoştinţă cu întâmplări din viaţa unor
personaje, vin în contact cu opere literare. Prin intermediul povestirii sunt înfăţişate fapte,
evenimente, fenomene ale naturii, peisaje geografice, descoperiri, oameni de seamă etc.
O povestire atractivă ste urmărită cu interes de copii, la sensibilizează sentimentele,
incită la analiză şi comparaţii, le creează stări de iubire, ură, durere, ceea ce explică valoarea
ei educativă.
Povestirea ale un caracter narartiv, solicită latura afectivă a psihicului, prin
intermediul ei copiii asimilează expresii practice, figuri de stil, reprezentări depre obiecte,
Pagina 68 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
fenomene, fapte, întâmplări, îşi îmbogăţesc vocabularul şi sensibilitatea, li se modelează
personalitatea. Povestirea influenţează conştiinţa copiilor, contribuie la educarea lor estetică.
Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoţită pe parcurs de un material intuitiv
adecvat (proiecţii, desene, înregistrări fonice, documente, imagini etc.).
Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii, povestirea îmbracă două
forme: povestirea educatoarei şi povestirea copiilor.
Povestirea copiilor este un util exerciţiu de dezvoltarea vorbirii şi a comunicării. Ea
modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza,
sinteza, generalizarea), solicită memoria şi imaginaţia, este un mijloc de exprimare
contextuală.
Forma de iniţiere şi deprinderea de a povesti este repovestirea, reconstituirea
povestirii audiate (deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens logic, de a-şi adapta
vorbirea la context şi de a da un flux curent vorbirii).
4.4.3. CONVERSAŢIA
Este un dialog ce se desfăşoară între educatoare şi copii, prin care se stimulează
activitatea de învăţare a acetora. Ea este utilizată în predarea tuturor disciplinelor în scopul
însuşirii de noi cunoştinţe (consersaţia euristică), reactualizării şi introducerii în tema nouă a
lecţiei (conversaţia şi reactualizarea), fixării şi sistematizării cunoştinţelor însuşite
(conversaţia de fixare), verificării orale a cunoştinţelor (conversaţia de verificare etc.).
Conversaţia îmbracă două forme: euristică şi catihetică, cea mai solicitantă rămânând
conversaţia euristică, metodă activă, care constă în a-l conduce pe elev, prin întrebări, la
descoperirea unor noi informaţii pe baza celor deja existente în mintea lui.
Conversaţia catihetică vizează simpla reproducere a cunoştinţelor asimilate în etapele
anterioare în vederea fixării şi consolidării lor.
Conversaţia ca metodă de lucru este folosită cu scopul de a obţine antrenarea şi
participarea activă a copiilor la propria instruire, ajutându-i să înţeleagă informaţiile şi pentru
formarea de timpuriu a intereselor cognitive. Succesul conversaţiei depinde de măiestria
educatoarei, de a formula şi de a pune întrebări. Acestea trebuie să fie clare, accesibile,
variate, concrete şi simple, precise, pot fi întrebări ce solicită gândirea sau îl pun pe elev în
situaţia de a descoperi (de ce?, cum?, pentru ce? etc.).
Pagina 69 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Complexitatea conversaţiilor ca modalităţi specifice dezvoltării vorbirii solicită din
partea educatoarei, o pregătire prealabilă în funcţie de sarcina didactică propusă: discuţii prin
care se urmăreşte ca preşcolarii să dobândească noi cunoştinţe, să le completeze pe cele
acumulate, întrebări care să contribuie la fixarea, sistematizarea şi generalizarea unor
cunoştinţe, deprinderi, priceperi, întrebări care au ca sarcină didactică evaluarea
cunoştinţelor.
Cinversaţia dintre educatoare şi copii poate fi prestată cu întreaga grupă, cu un grup
mai mic de copii sau cu un singur copil.
Dialogul trebuie condus cu tact, adecvat nivelului grupei, nivelului de dezvoltare
psihofizică a participanţilor, particularităţilor lor de vârstă.
Conversaţia îşi dovedeşte eficienţa în măsura în care este corelată cu celelalte forme
de activitate.
4.4.4. DEMONSTRAŢIA
Aceasta este metoda învăţării pe baza contactului copilului cu materialul intuitiv, cu
lumea obiectelor şi fenomenelor reale. Procesul de învăţare are la bază un raport concret-
senzorial, se realizează la nivelul percepţiei şi al reprezentării.
Demonstraţia, prin formele variate pe care le îmbracă: favorizează învăţarea; ea
răspunde caracterului intuitiv al gândirii preşcolarului. Contacul senzorial cu obiectul ajută la
formarea unor percepţii şi reprezentări excate, bogate.
Demonstraţia cu ajutorul imaginilor, planşelor, fotografiilor, tablourilor,
reprezentărilor grafice, pe bază de diapozitive, diafilme, filme didactice, înregistrări fonice,
mulaje, module etc. dezvoltă capacitatea de exprimare a copilului, adânceşte înţelegerea şi
consolidează cunoştinţele dobândite cu ajutorul acestor mijloace, mai ales a celor
audiovizuale; copiii obţin un spor de informaţie, vocabularul lor se îmbogăţeşte, exprimarea
lor se nuanţează.
4.4.5. METODE DE SIMULARE
Pagina 70 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Printre acestea sunt jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare, care sunt frecvent
utilizate în grădiniţă.
Jocurile didactice satisfac nevoia de maturitate şi gândire corectă a preşcolarilor.
Funcţia de comunicare a limbajului este cultivată la maximum prin intermediul jocului. În
cadrul jocului trebuinţa de comunicare se impune pentru copil, el stimulează procesele
afectiv-motivaţionale, funcţiile intelectuale, cultivă anumite trăsături pozitive în plan moral.
După conţinutul şi obiectivele urmărite distingem jocuri de dezvoltare a vorbirii, de
cunoaştere a mediului înconjurător, jocuri matematice, jocuri senzoriale (vizual-motorii,
auditive), de orientare a spaţiu, de imaginaţie, de creaţie, de mişcare etc.
Din punct de vedere al materialului folosit jocurile mai pot fi grupate în jocuri orale:
cu întrebări („cine ştie câşigă”); jocuri-ghicitori, dramatizări, jocuri cu materiale (obiecte) etc.
Învăţarea prim dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării
unor roluri ce reprezintă personaje din basme, povestiri, fabule etc.
4.4.6. EVALUAREA
Activitatea de evaluara a randamentului şcolar este o componentă esenţială a
procesului didactic, reprezentând „puncul final într-o succesiune de enenimente” (AusubelD.,
Robinson Fl.,”Învăţarea în şcoală şi introducerea în psihologia pedagogică”, Editura
Didactică şi Pedagogică, pag. 667) care îndeplineşte câteva funcţii importante:
de constatare şi apreciere a rezultatelor şcolare, a randamentului şcolar;
de diagnosticare a activităţilor desfăşurate;
de predicţie (prognosticare), de găsire a unor soluţii pentru eliminarea neajunsurilor
din activitatea desfăşurată, reglarea şi perfecţionarea acesteia.
Evaluarea este o acţiune complexă, care presupune relizarea mai multor operaţii:
măsurarea fenomenelor, a rezultatelor, intrepretarea şi aprecierea datelor obţinute, adoptarea
deciziilor care să conducă la amelioarerea, înlăturarea neajunsurilor, în scopul îmbunătăţirii
activităţii în secvenţa următoare.
Pe fondul acestor funcţii şi operaţii, evaluarea în procesul de instruire şi educare
îndeplineşte o serie de funcţii specifice, pedagogice, care privesc pe participanţii la acest
proces: educator-educat.
Pagina 71 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Evaluarea urmează activităţilor de predare şi învăţare ale căror rezultate la măsoară,
apreciază, este prezentată în orice activitate de instruire, educare pe tot parcursul anului
şcolar.
Evaluarea randamentului şcolar se află în interacţiune funcţională cu predarea şi
învăţarea:
furnizează informaţii cu privire la nivelul de pregătire a copiilor, la rezultatele
obţinute, la calitatea şi desfăşurarea procesului de învăţământ;
ajută cadrul didactic să descopere dacă a realizat activităţi, lecţii de calitate, a dozat
corect în cardul orei, conţinutul cunoştinţelor transmise, la nivelul accesibil, dacă a folosit
metode şi procedee adecvate pentru a se face înţeles;
oferă elevilor posibilitatea de a constata performanţele atinse sau eşecurile pe care le
dirijează, le stimulează şi stimulează activitatea de învăţare, contribuie la formarea capacităţii
de autoapreciere şi la stimularea trebuinţei de autoapreciere;
permite educatoarei, în funcţie de modul în care grupa a asimilat conţinutul transmis,
să descopere lacunele acestora, să elaboreze un program de exerciţii, explicaţii suplimentare,
survenite să recupereze retardul, să intervină cu modificările ce se impun în următoarele
secvenţe de indtruire.
Evaluarea randamentului şcolar cuprinde variate forme de verificare, metode şi
procedee de evidenţiere a performanţelor atinse.
După modul lor de integrare în desfăşurarea activităţii didactice, pedagogii reţin trei
forme: a) evaluare iniţială; b) evaluare cumulativă (sumativă) şi c) evaluare continua
(formativă).
Datele ce permit evaluarea rezultatelor obţinute de preşcolari pot fi dobândite prin mai
multe forme de verificare, metode şi procedee: observarea atentă a comportamentului de
învăţare al grupei, conversaţia (dialogul), probe de control (orale, scrise, practice), studiul
produselor activităţii, testele, fişele de evaluare ş.a.
Studiul produselor activităţii se prestează la majoritatea activităţilor şi disciplinelor
din grădiniţă. Caracterul evaluării în grădiniţă trebuie să fie formativ-predicativ, aplicate
probe pentru verificare a corectitudinii exprimării, pronunţări, probe de alcătuire de
propoziţii, pentru determinarea volumului vocabularului, a capacităţii de a pune întrebări, de
a relata întâmplări trăite şi imaginate, de a purta conversaţii pe teme alese sau date, probe de
creativitate etc.
Preocupările în problema evaluării fac parte din domeniul creşterii continue a
eficienţei activităţii didactice, a optimizării procesului de învăţământ.
Pagina 72 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4.5. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII
în procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului
didactic, mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare
de informaţii” (I. Cerghit).
Ordonate după funcţia lor pedagogică, didactică le clasifică în:
mijloace informativ-demonstrative:
mijloace de exersare şi formare a deprinderilor:
de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor:
mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării.
Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea
temeinică şi conştientă a cunoştinţelor, dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte
interesul pentru cunoaştere. Multe cunoştinţe care par la început dificile, pot fi uşor înţelese
atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter
intuitiv astfel acţionându-se toate laturile psihice ca: atenţia, memoria, percepţia, imaginaţia,
creativitatea şi gândirea, cu atât lecţia va deveni mai interesantă şi va oferi copilului un câştig
mai deplin.
Materialul didactic se constituie într-un instrument de lucru pus în serviciul faptelor
pe care le reprezintă; valoarea lui depinde de felul în care este utilizat de educatoare.
Sub aspect pedagogic, materialul didactic se poate utiliza în mai multe moduri:
pentru a-i familiariza pe subiecţi cu o anumită noţiune pe care să o descopere; această
noţiune va fi apoi reluată şi exploatată de către educatoare;
ca mijloc de aplicare a cunoştinţelor predate, mijloc care permire educatorului să
verifice măsura în care au fost înţelese aceste cunoştinţe;
ca mijloc de evaluare (control);
ca mijloc important în formarea automatismelor, permiţând o anumită formă de
exersare.
Orice material didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de concepţie:
să folosească fapte de concretizare în acord cu sistemul şi normele limbii actuale
literare;
să reflecte fidel regula la care se referă;
Pagina 73 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
să fie adaptat la particularităţile de vârstă ale copiilor;
să dea regulii mai mlut relief decât o poate face un enunţ expozitiv;
materialul să fie realizat estetic, să fie uşor de manipulat, să reprezinte un instrument
care să contribuie la desfăşurarea unui învăţământ activ şi concret.
Gama materialelor didactice, a mijloacelor de învăţământ este largă, diversă, fiecare
material utilizat corespunzător în scenariul activităţii, putănd deveni un suport sigur,
contribuabil la concretizarea ideilor, înţelegerea cunoştinţelor transmise, receptarea
informaţiei de către copii.
Perioada preşcolarităţii se defineşte ca o perioadă a gândirii concret-intuitive, ceea ce
presupune în desfăşurarea activităţilor utilizarea unui bogat şi variat fond de materiale şi
mijloace didactice.
Materialele şi mijloacele didactice utilizate în activităţile de dezvoltarea vorbirii se
selectează în funcţie de obiectivele fundamentale ale învăţământului preşcolar şi primar, de
conţinuturile activităţilor de dezvoltare a vorbirii, de formule de organizare a acestora.
Mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor sunt cele care asigură formarea unei
exprimări corecte, în conformitate cu normele gramaticale (receptarea corectă a sunetelor,
pronunţarea corectă a cuvintelor înţelegerea celor vorbite, dezvoltarea capacităţii de
exprimare corectă, îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de audiere
a exprimării unei povestiri, poezii, formarea deprinderii de a nara cu ajutorul ilustraţiilor
episoade dintr-o poveste, dintr-un basm, lecturi după un şir de imagini etc.).
În grupa mijloacelor informativ-demonstrativ utilizate în activităţile de dezvoltare a
vorbirii, a mijloacelor de exersare şi formare a deprinderilor de exprimare corectă intră: carte,
minibolurile figurale, diafilmele, diapozitivele, filmele didactice, fotografiile, audiţiile,
jucăriile, jocurile cu jetoane, cu imagini, cu povestiri, scenele dramatizate, lecturi după
imagini, ilustraţii, jocuri pe computer, jocuri fonetice, lexicale, gramaticale, schemele,
tabelele, planşele, fişele ortografice etc.
Eficace în activităţile de dezvoltarea vorbirii s-au dovedit a fi folosirea aparatelor
audiovizuale, colecţiile de plante şi de minerale, materialele figurative – substitute ale
realităţii, trusele, jocurile, emisiunile de radio şi televiziune, discul, pick-up-ul, banda
magnetică – magnetofonul etc.
Mijloacele de învăţământ sunt suportul material în desfăşurarea procesului instructiv-
educativ. Eficienţa acţiunilor de instruire/educare a preşcolarilor depinde de îmbinarea reuşită
a metodelor intuitive cu cel verbale, de integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care
Pagina 74 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
să asigure contactul direct al celor educaşi cu realitatea, dezvoltându-le spiritul de observaţie,
operaţiile gândirii, însuşirea vorbirii corecte.
Reuşita lecţiilor depinde de modul în care educatoarea reuşeşte să aleagă, să combine
şi să organizeze ansamblul de metode, materiale şi mijloace în vederea realizării scopului
propus. Orice mijloc de învăţământ abordat trebuie ales cu discernământ, să fie corect utilizat,
în funcţie de particularităţile de vârstă, de conţinutul de idei transmis pe cale verbală, de
momentul optim în care trebuie integrat.
Cât priveşte activităţile de dezvoltarea vorbirii în grădiniţă, acestea se desfăşoară pe
baza unui variat şi bogat material demonstrativ, rezultat al măiestriei pedagogice, creativităţii
şi preocupărilor fiecărei educaoare.
Tot ce intră în context nemijlocit cu simţurile copilului trebuie să oglindească
realitatea într-un mod mai simplu sau mai bogat în detalii, mărit sau micşorat, transpunându-l
pe acesta în lumea frumosului prin formă, culoare, expresivitate.
CONCLUZII
Grădiniţa rămâne prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine nobila
sarcină de a organiza cu mare grijă experienţele de limbaj ale copilului, treapta unde
comunicarea şi limbajul oral au o importanţă deosebită şi unde se poate insista pe anumite
deprinderi de pregătire a scrisului. Numai o experienţă câştigată în vorbire îşi poate asigura
trecerea către alte forme de limbaj mai complicate, cum sunt scrisul şi cititul.
Practica a dovedit că, pe lângă procesul didactic în sine, este necesar să existe o
diagnosticare a activităţii verbale şi o înregistrare practică a evoluţiei limbajului copilului,
bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o condiţie esenţială a procesului de
îndrumare a educării limbajului la această vârstă. Până atunci trebuie să le vorbim vopiilor, să
vorbim cu ei, nu către ei, să-i ascultăm şi să-i învăţăm să asculte la rândul lor, să le arătăm
cărţi, imagini, să le descifrăm împreună cu ei, să-i învăţăm să le folosească şi să-i învăţăm să-
şi facă propriile însemnări şi cărţi, să folosim tot ce ne oferă ei ca experienţă şi limbaj, în
sprijinul lor. Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această
vârstă prezintă argumente de ordin psihologic şi pedagogic. Argumentele de ordin psihologic
scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în însuşirea corectă a
vorbirii datorită modificărilor calitative şi cantitative care vizează însuşirea pronunţiei corecte
Pagina 75 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
a tuturor fenomelor, de comunicare, intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului,
asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc. Argumentele de ordin pedagogic
subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influenţele sistematice asupra dezvoltării vorbirii
copiilor cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire, de
metodele de exprimare oferite de adulţi. Obiectivul principal al activităţilor instructiv-
educative din drădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului, ţinând
seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective şi de activitatea fundamentală: jocul.
Prin jocul didactic se fixează, se precizează şi se activează vocabularul copiilor; jocul este un
mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale.
Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învaţă să aprecieze
frumosul, dezvoltându-şi gustul estetic. Jocul didactic constituie activitatea cea mai firească,
cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea şi înţelegerea lumii
înconjurătoare, în stimularea dorunţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile
şi impresiile. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic
pentru dezvoltarea vorbirii.
Concluzia pedagogică este lesne de desprins. În jocurile didactice este absolut necesar
ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă, saturată
de elemente de joc, care facilitează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea, trezeşte
la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această cale, jocul
devine o activitate irezistibilă, prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea.
În concluzie, dacă îi acordăm atenţia cuvenită în grădiniţă copilului şi experienţelor în
domeniul limbajului, , acesta va avea un ascendent la şcoală faţă de colegii care nu au
frecventat deloc grădiniţa. În esenţă, copilul care frecventează grădiniţa şi care este sprijinit
în această perioadă este apt pentru şcoală şi reuşeşte să se adapteze bine la cerinţele ulterioare
ale şcolii.
JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII
GRUPA MICĂ
1. COCOŞUL ŞI GÂSCA
Pagina 76 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sarcina didactică: recunoaşterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise,
construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de
păpuşi. Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Aşezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5
rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toţi să aibă scena în faţa ochilor.
Jocul se desfăşoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de
păpuşi. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează şi denumirea
lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După
denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor
prevăzute c şi g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie
retrasă spre fundul cavităţii bucale.
În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acţiuni menţionate mai
sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mişcarea
şi va pronunţa onomatopeea corespunzătoare.
NOTĂ Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g, vor fi
solicitaţi să încerce articularea, prin poziţia gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul
cavităţii bucale, în timp ce, cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează, apăsând uşor regiunea
superioară a gâtului.
2. FOCUL ŞI VÂNTUL
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate şi a sunetelor din componenţa
unor cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc prin mişcări şi onomatopee fenomenele despre care
se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.
Pagina 77 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt, cerându-
se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe
rând cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele : foc şi vânt.
În continuare, educatoarea introduce exerciţiile de pronunţare în contextul unei
poveşti simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să
reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. De exemplu:
„În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul. Focul făcea...”. Copiii vor
imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele şi focul s-a stins, apoi tata a ieşit în curte să aducă
altele. Afară era frig şi bătea vântul...”. Copiii vor reproduce mişcarea vântului, zgomotul
produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea
pronunţării de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar
copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul
face fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul
bate” (educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului).
În pronunţarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea
exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.
3. ŞARPELE ŞI ALBINUŢA
Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z.
Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuieşte şarpele,
execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de şarpe. La alt semnal albinele
pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o
poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărţită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul
vor alcătui şarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat.
Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea şarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii
reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie şerpuită reproducând
Pagina 78 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
şuieratul şarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al
educatoareo copiii-albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. Şarpele
se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.
În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea
poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respiraţie. În acelaşi
scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.
În pronunţarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea
atenţiei asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieşită
printre dinţi consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea
dinţilor, ca spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele
incisivilor inferiori, iar colţurile gurii puternic trase în părţi.
4.TRENUL ŞI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j.
Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea
pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia
ferată. Grupa de copii va fi împărţiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea
trenului ş, ş, ş, (acţiune însoţită de mişcarea braţelor). A doua grupă de copii aşteaptă
semnalul pentru a depăşi trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunţă j, j, j
(braţele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului, acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele
(z, z, z), şarpele (s,s), trenul (ş, ş, ş), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin
plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi; în articularea
consoanelor ş-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită.
SPUNE CUM SE FACE
Pagina 79 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sarcina didactică: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor
corespunzătoare glasului acestora.
Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul
animalului respectiv, iar ceilalţi copii trebuie să-l recunoască şi să-l denumească. La semnalul
dat, toţi copiii imită glasul animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia.
Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul,
găina, cocoşul, raţa, gâsca, vrabia, albina etc.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeţ (coşuleţ) pentru a
crea surpriza la prezentare şi a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui
glas va trebui imitat. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.
În desfăşurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor
sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând
cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări
sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunţarea în
mod individual cu copiii care întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete.
În complicarea jocului se modifică ordinea acţiunilor. Copiii ascultă onomatopeea
(reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui
glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.
SPUNE CE FACE
Sarcina didactică: indicarea acţiunii executate.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mişcarea indicată. La
întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acţiunea.
Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură,
cuburi, păpuşă, minge etc.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ţinând seama de
cunoştinţele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea
acţiunilor necesare desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face
Pagina 80 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
apel la toţi copiii din grupă. Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor
desprinde din desfăşurare:
chemarea unui copil lângă educatoare;
indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii;
executarea acţiunii de către copil;
exprimarea în propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau
numit de educatoare.
AL CUI GLAS ESTE ?
Sarcina didactică: recunoaşterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a
genitivului.
Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de
sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care
l-a trezit.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copii stau pe scăunele în semicerc. În faţa semicercului se va aşeza la o mică distanţă
o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va
aşeza cu spatele la grupă, cu braţele pe masă, cu capul pe braţe şi va simula că doarme. În
acest timp se va face linişte desăvârşită pentru a se crea condiţii de somn. Educatoarea va
trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) şi va atinge pe unul din ei. Acesta va spune:
„Trezeşte-te..., Mihai...”. Copilul în cauză se va întoarce cu faţa spre grupă şi va răspunde la
întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o
propoziţie ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.
Se va acorda atenţie în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor
proprii feminine, ţinând seama de tendinţele preşcolarilor de a extinde forma masculină.
NE JUCĂM CU BALOANE
Pagina 81 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor, formularea corectă a
propoziţiei respectând acordul dintre substantiv şi adjectiv.
Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului
prezentat de educatoare, le vor ridica şi vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.
Copiii vor căuta alte obiecte de aceeaşi culoare cu a balonului educatoarei şi vor
denumi culoarea acestora.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor fi aşezaţi la măsuţele dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu
imaginea balonului de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor
denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce
baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. Se vor utiliza şi
întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina şi folosirea
singularului.
În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicaţi caută
pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare, formulând
corect o propoziţie care să cuprindă atât substantivul cât şi adjectivul corespunzător. Se va
insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoţeşte: balon roşu –
minge roşie; balon albastru – rochiţă albastră etc.
CINE ESTE ŞI CE FACE ?
Sarcina didactică: denumirea corectă a fiinţelor şi a acţiunilor specifice acestora.
Regulile jocului: copiii deschid şi închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea
„Cine este şi ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul şi precizând de fiecare dată
altă acţiune posibilă.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Mobilierul va fi aşezat în formă de careu deschis.
În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afişează silueta unui
animal. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului
întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât şi a unei acţiuni pe care acesta o poate
efectua, de exemplu:
Pagina 82 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Câinele: 1. latră pisica: 1. mianună
2. muşcă 2. prinde şoareci
3. roade oase 3. zgârie
4. fuge vrăbiuţa: 1. ciripeşte
5. păzeşte casa 2. zboară
Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acţiuni (să utilizeze
cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acţiunea prin mişcări imitative sau crearea
de situaţii-problemă.
CÂND FACEM AŞA ?
Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită
acţiune.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit
acul cadranului şi momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat
relatează cele observate iar ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărţit în două
– una din părţi fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte
fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând
acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă;
serveşte micul dejun, pleacă spre grădiniţă, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă,
copilul face duş, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate
fi îndreptat spre oricare din imagini.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Pentru a asigura reuşita jocului, se va preciza în introducere semnificaţia cuvintelor
utilizate mai frecvent – respectiv: dimineaţa şi seara. La grupe avansate se pot folosi şi alte
adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfăşurarea jocului, prin mişcarea acului se vor
alterna acţiunile de dimineaţă cu cele de seară.
11. UNDE S-A OPRIT ROATA ?
Pagina 83 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sarcina didactică: diferenţierea şi enunţarea corectă a substantivelor la singular şi la
plural constituind corect propoziţia.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata şi să
indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup
sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă.
Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc.
În timpul jocului se va acorda atenţia formulării corecte de către copii a propoziţiilor:
„Roata s.a oprit la măr”. În funcţie de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să
însoţească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu
„Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Copiii numiţi vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe
obiecte după cum indică imaginea de pe disc.
GRUPA MIJLOCIE
SĂCULEŢUL FERMECAT
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ, raportarea lui la
alte obiecte, de aceeaşi categorie.
Regulile jocului: copiii la care se opreşte săculeţul la semnalul educatoarei, scot
obiectul (imaginea lui), îl denumesc şi îl aşează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeţ de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării
sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiţă, batistă, chibrit, şerveţel,
prosop, solniţă etc.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Pagina 84 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Înainte de începerea jocului educatoarea aşează pe panou sau pe mai multe mese câte
un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeţ. De
exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz
personal. Rochiţă pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi
aşezate alături de cele aflate pe mese în funcţie de criteriul utilităţii.
În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor aşezaţi
în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte.
Copilul la care s-a oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumeşte şi-l oferă
vecinului cu rugămintea de a-l aşeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte
corespunzător şi va motiva aşezarea efectuată.
A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?
Sarcina didactică: compararea pronunţării corecte cu cea incorectă, găsirea formei
corecte de pronunţare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpuşa (Ţăndărică, Aşchiuţă) va prezenta pe rând câte un obiect şi-l
va denumi pronunţând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greşit
întrerupe păpuşa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunţa forma corectă iar un
altul va construi o propoziţie cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de
păpuşi in jurul căruia se poate purta o scurtă discuţie. Educatoarea va supune pe Aşchiuţă
unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să înveţe în grădiniţă sau nu.
Va descoperi obiectele de pe masă şi va cere păpuşii să aleagă una dintre ele să spună copiilor
cum se numeşte. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus
bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparaţiei cu forma corectă copiii vor reacţiona repetând
forma corectă sau corectând păpuşa, după caz.
Pagina 85 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
CINE (CE) FACE AŞA ?
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acţiunea ilustrată,
pronunţarea onomatopeii în contextul unei propoziţii.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii
pronunţată de educatoareşi să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea şi redă prin
mişcare acţiunea.
Material didactic: ilustraţii reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un
ceas deşteptător (sună ţrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Educatoarea pronunţă sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate şi
pune întrebarea: „Ce (cine) face aşa?”. Unul din copii se deplasează şi arată imaginea
corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei
toţi copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunţat, se va
avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibraţii ale vârfului limbii, ridicat în
spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
REPETĂ CE SPUN EU
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunţa o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul
cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete şi să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un
alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt,
educatoarea trece la un alt copil.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Se vor pronunţa silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-va sa-ca
Pagina 86 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ma-la şa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinaţii de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceaţă-gheaţă varză-barză
aşă-raţă cine-ţine muscă-muşcă
lac-rac vine-şine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita
copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului
corespunzător.
EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE
Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi
exprimarea corectă a singularului şi pluralului.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaş şi
spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul
cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel
cartonaş sus, repede şi formulează propoziţia.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonaşe, unul cu un singur
element, iar altul cu două sau mai multe elemente.
Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş. De exemplu,
ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaş multe flori”.
Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: „Eu am cartonaşul cu
o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare. Copilul care se află la
masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă.
În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau
plural), iar copiii trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural – respectiv la singular.
Pagina 87 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
POŞTAŞUL
Sarcina didactică: recunaşterea şi denumirea lucrătorului care foloseşte anumite unelte
sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poştaş, trebuie să spună de cine
a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de
copii mimează a acţiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunţarea şi sosirea
poştaşului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica şi
demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde:
„Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau:
„Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l
pregăteşte bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei
întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la
croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde şti?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea
este desenat un mosor cu aţă”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu aţa?”. Copilul
precizează: „Croitorul coase cu aţa”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a
pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o
acţiune specifică profesiunii respective. Propunerea acţiunii o face la începutul jocului
educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poştaşului să
fie interpretat, pe rând de mai mulţi copii.
CARE ESTE CULOAREA TA ?
Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor, formularea corectă a
propoziţiilor.
Pagina 88 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede şi
corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?”
copiii care au obiecte de aceeaşi culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei şi să le
grupeze în funcţie de culoare.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor fi aşezaţi la măsuţe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite şi precizează culoarea
acestora („Coşuleţul meu este roşu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va
avea grijă să ofere alternativ un obiect, două şi chiar mai multe obiecte pentru a utiliza
adjectivele nu numai la genul masculin şi feminin ci şi la singular şi plural. Pentru stimularea
vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziţii despre acelaşi material cum ar fi:
„Steguleţele roşii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcţie de
culoare.
UNDE AM AŞEZAT JUCĂRIA ?
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia în spaţiu,
compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele.
Regulile jocului: copiii închid şi deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce
schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre
ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de
grupă, reproducând aceeaşi relaţie spaţială.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate ăn careu deschis.
În desfăşurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea
modificărilor. La început va acţiona cu un singur obiect – realizând aşezarea unei jucării sau a
alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu
personaje din poveşti cunoscute şi va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le
Pagina 89 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
transpună în acţiunea cu obiectele. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie cu piticul
de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va aşeza păpuşa tot pe scaun sau dacă
piticul se află în spatele scaunului, păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie.
DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei
preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere şi
menţionarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună
întrebări referitoare la structura şi caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui
magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Scăunelele pe care se vor aşeza copiii sunt grupate în funcţie de numărul de echipe ce
se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi
aşezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el
de vânzare, pentru a-şi alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcţie de numărul
copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe şi oragnizează trimiterea pe rând a
reprezentanţilor la magazin. Îninţial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea
orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de
genul: „Ce părţi are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o
foloseşti?”.
În a doua parte a jocului se va renunţa la întrebări pentru a obţine o descriere
independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce
urmează a fi cumpărată şi eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei
permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc şi în funcţie de aceasta să se
Pagina 90 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele şi-
au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi,
echipa respectivă fiind în situaţia de a avea mai puţine jucării la sfârşitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă îşi va desfăşura jocurile preferate.
GRUPA MARE
CE E BINE, CE E RĂU ?
Sarcina didactică: găsirea greşelilor în pronunţarea unor cuvinte şi enenţarea lor în
forma corectă.
Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Aşchiuţă (sau alt personaj) pronunţă
corect cuvintele şi îl corectează atunci când acesta greşeşte.
Se pronunţă un cuvânt greşit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunţând
cuvântul corect.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Aşchiuţă
sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuşi. Acţiunea de corectare a greşelilor va fi
motivată prin necesitatea de a-l învăţa pe Aşchiuţă să pronunţe cuvintele corect.
În desfăşurarea jocului educatoarea va acorda atenţie la început alegerii unor cuvinte
mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare. Se vor
face greşeli
de omisiune a unor sunete:
pâne-pâine cheion-creion
ahăr-zahăr gaben-galben
macaoane-macaroane abastru-albastru
de înlocuiri de sunete:
Pagina 91 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
mală-mamă
pală-pară
cată-casă
coln-corn
cascaval-caşcaval
laţă-raţă
În cursul jocului se poate complica pe trei căi:
prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare: portocală,
portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.
prin prezentarea unor propoziţii cu dezacorduri sau cu alte greşeli de ordin gramatical.
prin prezentarea unor propoziţii simple formate din mai multe cuvinte pronunţate
greşit.
Se va exersa distingerea după auz a articulaţiilor greşite şi corecte şi cu alte ocazii.
Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă
a consoanelor (s-z, ş-j, ce, ci, je, ji, ţ) educatoarea va pronunţa cuvinte care încep cu unul din
sunetele amintite în mod corect sau incorect.
CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?
Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu
sunetul dat şi pronunţarea corectă a cuvintelor.
Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite
pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câştigă echipa care în timupl acordat
selectează corect cele mai multe imagini.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Fiecare echipă formată din 5-6 copii primeşte un coşuleţ cu 20-25 jetoane
reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunţa un sunet de preferinţă din
sunetele mai dificil de pronunţat: c, g, r, s, ş, ţ, j, v, şi va cere copiilor să aleagă acele imagini
care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoşă,
solniţă, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu;
pentru ş: şarpe, şoşoni, şosete, şorţ, şapcă, şoarece, şopârlă etc.
Pagina 92 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă
va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se
notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea
jocului se stabileşte echipa câştigătoare totalizând punctele obţinute de fiecare echipă.
JOCUL SILABELOR
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un cuvânt.
Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în silabe,
menţionând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba
enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte
care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună.
Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai
frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
casă, cadă, cană
masă, mazăre, macara
tavă, taburet, taxi
măgar, mălai, mănuşă, mătură
ladă, lamă, lacăt
cuvinte care conţin două-trei consoane consecutive:
capră, castană, castel, carte, castravete
creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea
organizeazăîn introducere cîteva exerciţii de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute,
pentru a familiariza copii cu noţiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii
pot asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în
faţă, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunţă o
silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. şi lasă
timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor şi atinge pe rând copiii cu bagheta
punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii
Pagina 93 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
în ceea ce priveşte numărul sau structura silabelor. Va putea accepta şi cuvinta care au silaba
în interiorul cuvântului.
În amplificarea jocului, se poate introduce cerinţa de a se formula propoziţii cu
cuvinte găsite.
Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.
RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE
Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziţii cu
acestea.
Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care
cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-
a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul
clopoţelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau
nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleţ din cele ce i-au fost repartizate la început.
Câştigă echipa care cele mai multe din steguleţele primite.
Material didactic: un clopoţel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal
auditiv, steguleţe (câte 20 de fiecare echipă) aşezate într-un vas sau pe un suport.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
La începutul jocului copiii vor fi împărţiţi în două echipe, cu un număr egal de
membri. Alegerea unui conducător nu este o cerinţă obligatorie ci rămâne la latitudinea
educatoarei, în funcţie de nivelul dezvoltării copiilor.
Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însuşirii tehnicii de a adresa o
întrebare de către un grup prin reprezentantul său şi a tehnicii de a se consulta în formularea
întrebării şi în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunţa de
mai multe ori acelaşi cuvânt şi nici ca aceeaşi copii să fie mereu reprezentanţii echipei (la
întrebări şi răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor
antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate,
rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însuşiri morale: harnic-
leneş, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.
Pagina 94 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greşeală să îndepărteze un
steguleţ din colecţia echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la
alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă şi la alegerea
reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independenţă cât mai mare copiilor în
rezolvarea sarcinilor jocului.
În încheiere, se va stabili echipa câştigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei
necâştigătoare un dar de consolare.
GĂSEŞTE CUVINTELE POTRIVITE
Sarcina didactică: completarea propoziţiei enunţate de conducătorul jocului cu
cuvântul corespunzător, formularea unor propoziţii în care să se includă în mod logic un
cuvânt dat.
Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipseşte
din propoziţie, reluând apoi întreaga propoziţie cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin
aplauze răspunsurile corecte.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc.
În funcţie de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziţii eliptice începând cu
cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie
subiectul.
Astfel se pot utiliza propoziţii de tipul:
- Merele se culeg din....
- Toamna, copiii merg la ....
- Cireşele....
- Primăvara, pomii....
În genere, copiii pot fi solicitaţi să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeaşi
propoziţie.
În partea a doua a jocului pot să fie antrenaţi copiii în calitatea de conducători ai
jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt,
iar copiii trebuie să construiască o propoziţie cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.
Pagina 95 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
CUM ESTE ?
Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.
Regulile jocului: alegerea şi descrierea imaginii de pe cartonaş de către copil se va
face la indicaţia conducătorului jocului. Cel care are cartonaşul ce exprimă inversul se va
anunţa foarte repede şi va răspunde.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor primi atâtea cartonaşe câte răspunsuri li se vor cere.
În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după
însuşirea lor de către copii. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mişcarea
degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş, denumeşte
succint elementul cu caracteristica lui – „un coş gol”. Copilul care are imaginea coşului plin o
aduce la masă şi spune o propoziţie în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui:
„Coşul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coş plin cu fructe”.
În partea a doua a jocului, educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici
diferite: o păpuşă mare, o păpuşă mică, un tren lung, un tren scurt, o masă rotundă, o masă
pătrată.
CUM CIRCULĂM ?
Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulaţie dirijată;
exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute şi aşezarea lor acolo unde se
potrivesc.
Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare şi numai
acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre şi semafor). Pe străzile fără
indicatoare, copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea
şoselei dacă nu vin maşini, apoi din dreapta.
Pagina 96 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Jocul se va desfăşura în curtea grădiniţei sub formă de întrecere între două echipe. Un
copil din fiecare echipă va fi însoţitorul grupului. Educatoarea va avea rolul poliţistului care
va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenţi pe copii la trecere. În partea a
doua a activităţii copiii vor veni şi vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea, le
aşează pe şosele - să circule numai la culoarea verde a semaforului.
În mediul rural, copiii vor fi deprinşi să circule numai pe partea „stângă” pentru
observarea vehiculelor care vin din faţă.
GHICEŞTE LA CE M-AM GÂNDIT ?
Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de
un grup de copii.
Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.
Ghicitoarea trebuie să se refere la părţile componente, forma şi materialul din care
sunt făcute obiectele sau uneltele.
Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se
alcătuieşte ghicitoarea şi vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face
numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebaţi nu reuşesc să ghicească au voie să pună grupei
întrebarea: „La ce foloseşte”.
Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască
ghicitoarea ca: greblă, cazma, stropitoare, centimetru, foarfece, maşină de cusut, degetar, ac
cu aţă, calapod, ciocan, ferăstrău, rindea etc. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de
copii cu greutăţi în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în semicerc.
În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea
ghicitorilor. Îi va stimula să-şi spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuţie.
Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. Totodată, se va
stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar.
După ce se însuşeşte tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei, copiii sunt împărţiţi în 2-3
echipe şi alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte şi unelte care n-au mai fost
Pagina 97 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
discutate în cursul jocului. În această situaţie vor fi trimişi în afara clasei tot atâţia copii câte
echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). Educatoarea
va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reuşesc să se
descurce în grup. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori şi care a
colaborat în cele mai bune condiţii. Pentru o mai bună coordonare, fiecare echipă poate să-şi
aleagă un conducător.
PROIECT DE ACTIVITATE
DATA: 16.03.2004
GRUPA: pregătitoare
DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic: „-Să vorbim corect româneşte!”
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor
DURATA: 30’-35’
OBIECTIV CADRU
Educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi
sintactic.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
- să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect;
- să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţii
personale şi a relaţiilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere
gramatical.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O1 – să perceapă şi să pronunţe clar cuvintele limbii române;
O2 – să despartă corect cuvintele în silabe;
O3 – să diferenţieze cuvintele după numărul de sunete ce la compun;
O4 – să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical şi fonetic;
Pagina 98 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O5 – să completeze corect fişele de evaluare;
O6 – să îndrăgească limba literară şi să dorească să vorbească corect româneşte.
SARCINA DIDACTICĂ – denumirea corectă a imaginilor; copiii vor enunţa silaba
cu care încep cuvintele prezentate în imagini, despart cuvintele în silabe, formulează
propoziţii conform imaginilor sugerate de cubul ilustar, lucrează independant pe fişe.
REGULILE JOCULUI – la semnalul educatoarei, copilul numit rezolvă sarcina
didactică. Va alege o imagine, va spune ce reprezintă, va spune sunetul cu care începe
cuvântul şi va despărţi cuvântul în silabe. În complicarea jocului, copilul va recunoaşte
imaginea de pe cub, va enenţa silaba de început, va despărţi cuvântul în silabe, apoi va
formula o propoziţie cu cuvântul respectiv.
ELEMENTE DE JOC – sunetul de clopoţel, surpriză, aplauze, închiderea şi
deschiderea ochilor.
STRATEGII SINTACTICE
METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia, exerciţiul, conversaţia, problematizarea.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu diferite imagini, cub ilustrat, clopoţel,
fişe, stimulente.
ORGANIZAREA GRUPEI
SARCINI: - frontale
- individuale
ORGANIZAREA - individuală
- colectivă
BIBLIOGRAFIE
Pagina 99 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Ministerul Educaţiei Naţionale, „Programa activităţilor instructiv-educative din
grădiniţa de copii”, Bucureşti, 2000
Taiton, M. Şi colectiv, „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”, E.D.P., Bucureşti,
1976.
Domşa, I., Domşa, M., Ivănuş, Z. „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în
clasele I şi a II-a”, E.D.P., Bucureşti, 1996.
ETAPELE
ACTIVITĂŢII
OB. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII
DIDACTICE
EVALUARE
ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA
ELEVILOR
MOMENT
ORGANIZATORIC
Se vor asigura condiţiile bunei desfăşurări a
activităţii:
-aerisirea sălii de grupă;
-pregătirea materialului didactic;
-aranjarea mobilierului în formă de semicerc;
-intrarea ordonată a copiilor în sala de grupă;
Controlul ţinutei pe scăunele.
Ajută la
aranjarea
mobilierului, se
pregătesc pentru
activitate.
CAPTAREA
ATENŢIEI
Educatoarea va citi o scrisoare surpriză de la
şcolarii din clasa I. În plicul cu scrisoarea
elevii au pus şi un set de jetoene cu care să se
joace.
Ascultă
Expunere
ANUNŢAREA
TEMEI ŞI A
OBIECTIVELOR
Elevii clasei I v-au trimis aceste jetoane. Eu
m-am gândit să ne jucăm astăzi un joc foarte
frunos, care se numeşte „Să vorbim corect
româneşte!”
În acest joc, vom recunoaşte împreună
sunetele, vom silabisi cuvinte şi vom forma
propoziţii.
Ce este sunetul ?
Receptează
... cea mai mică
parte sonoră a
cuvântului: a, l,
o.
Conversaţia
Pagina 100 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Ce este silaba ? ... partea
cuvântului rostită
cu o singură
deschidere a
gurii: ma-ma.
DESFĂŞURAREA
ACTIVITĂŢII
O1
O2
O3
O4
O5
Cere copiilor să se facă exerciţii de
pronunţie a unor onomatopee:
- Cum sună telefonul ?
- Cum bate vântul ?
Acum repetaţi după mine:
Pot, pot, pot,
Să şterg ursul pe bot.
Rică nu ştie să zică
Rău răţuşcă rămurică...
Cere copiilor că la sunetul clopoţelului,
copilul numit să aleagă un jeton, să spună ce
reprezintă, să enunţe sunetul cu care începe
cuvântul, apoi să despartă cuvântul în silabe.
Cere unui copil să vină pentru a desfăşura
jocul de probă.
Va antrena toţi copiii în joc, urmărind ca
toate răspunsurile lor să fie clare şi corecte.
Foloseşte cât mai multe elemente de joc şi
cere copiilor să dea exemple şi de alte cuvinte
care încep cu acelaşi sunet ca cel din imagine
şi să-l despartă apoi în silabe.
Cere copiilor să emită sunetul cu care
începe cuvântul, să-l despartă în silabe, să
alcătuiască propoziţii cu cuvântul respectiv.
Materialul este un cub ilustat, pe care
educatoarea îl va rostogoli. Copilul, în dreptul
căruia se va opri cubul, o va arăta copiilor, va
Răspund:
...ţrrr !
...vâjj !
Repetă
Receptează
Un copil
efectuează jocul
de probă.
Participă la
activitate.
Răspund
cerinţelor.
Exerciţiul
Explicaţia
Exerciţiul
Exerciţiul
Exerciţiul
Pagina 101 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
spune sunetul cu care începe cuvântul, îl va
despărţi în silabe şi va formula o propoziţie
care să conţină cuvântul găsit.
Va folosi versurile:
„Cubul se rostogoleşte,
Ghici la cine se opreşte ?”
Copilul la care se
opreşte spune:
„ Chiar la mine
s-a oprit
Şi voi spune
ce-am găsit”
EVALUAREA
ACTIVITĂŢII
Difuzează copiilor o fişă. La explică ce au
de făcut: să recunoască cuvintele care încep
cu acelaşi sunet, să reprezinte prin liniuţe
numărul silabelor, cuvintelor din căsuţe.
În spaţiul rămas liber, vor desena atâtea
buline câte cuvinte are propoziţia:
„Eu vorbesc româneşte”
Rezolvă cerinţele
Desenează
Muncă
independentă
Evaluare
sumativă
ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂŢII
Cere unui copil să recite poezia „Limba
românească” de G. Sion.
Va aprecia buna desfăşurare a activităţii,
corectitudinea rexolvării fişelor, evidenţiind
pe copiii care au răspuns corect. Se distribuie
jetoene cu brăduleţi.
Recită Expunrea
Pagina 102 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
PROIECT DE ACTIVITATE
DATA: 8.03.2004
GRUPA: mare
DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic: „Eu spun una, tu spui multe”
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor
DURATA: 30’-35’
OBIECTIV CADRU
Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic.
OBIECTIV DE REFERINŢĂ
Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei, activităţii personale
şi a calităţilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O1 – să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes pentru semnificaţia
cuvintelor;
O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor, în funcţie de cerinţa
exprimată de educatoare sau de una din echipe;
O3 – să formuleze propoziţii în care să utilizeze substantivele respective, după cerinţe;
O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului şi al formai
substantivelor date.
SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural şi singular a unor substantive,
formularea unor propoziţii cu aceste cuvinte.
Pagina 103 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. Pe masa educatoarei se află
jetoane cu imagini. Educatoarea numeşte un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care
indică un obiect sau mai multe obiecte. Un alt copil din cealaltă echipă enunţă substantivul la
numărul opus.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, sunetul de clopoţel.
STRATEGII DIDACTICE
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, problematizarea,
exerciţiul.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu imagini, fişe de muncă independentă.
ORGANIZAREA GRUPEI
SARCINI: frontale
ORGANIZAREA: colectivă
BIBLIOGRAFIE:
Ministerul Educaţiei Naţionale, „Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii”, Bucureşti, 2000.
Taiton, M. şi colectiv, „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”, Bucureşti, 1976.
Domşa, I., Domşa, M., Ivănuş, Z. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în
clasele I şi a II-a”, E.D.P., Bucureşti, 1996.
ETAPELE
ACTIVITĂŢII
OB. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII
DIDACTICE
EVALUARE
ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA
ELEVILOR
Pagina 104 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
MOMENT
ORGANIZATORIC
Educatoarea pregăteşte sala de grupă Copiii se
pregătesc pentru
activitate.
REACTUALIZAREA
CUNOŞTINŢELOR
Educatoarea spune copiilor că pe
masă se află imagini cu jetoane şi
numeşte, pe rând, patru-cinci copii să
aleagă un jeton şi să spună
substantivul ce denumeşte imaginea
(substantivele vor fi la numărul
singular). Alţi copii vor spune pe rând,
forma corespunzătoare a substantivu-
lui la numărul plural.
Va proceda la fel cu jetoanele ce
reprezintă imagini ale unor
substantive la numărul plural. Copiii
vor spune substantivul la numărul
singular (floare, albină, cuc, furnici,
stele, copaci).
Denumesc obiectul
din imagine.
Copiii solicitaţi
spun forma cores-
punzătoare a subs-
tantivelor la numărul
plural, apoi invers;
pentru forma de
plural dată, preş-
colarii găsesc forma
de singular.
Explicatia Formativă
ANUNŢAREA
TEMEI ŞI A
OBIECTIVELOR
-Astăzi ne vom juca jocul „Eu spun
una, tu spui multe” sub formă de
concurs.
Apoi, educatoarea enunţă
obiectivele activităţii într-o formă
clară şi accesibilă copiilor.
Recepteazî titlul
jocului.
Ascultă şi îşi
însuşesc cele spuse.
Expunerea
Expunerea
DESFĂŞURAREA
ACTIVITĂŢII
Educatoarea explică modul de
desfăşurare a jocului-concurs.
Împarte grupa în două echipe şi
efectuează un joc de probă.
La semnalul educatoarei, un copil
dintr-o echipă spune un cuvânt
(substantiv) care indică un obiect sau
mai multe obiecte. Un alt copil, din
echipa adversă, enunţă substantivul la
Receptează
regulile jocului.
Copiii, împărţiţi în
două echipe, spun
cuvântul şi formează
substantivului
numărul singular sau
plural ,după caz.
Rezolvă prima
Explicaţia
Exerciţiul
Formativă
Pagina 105 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
COMPLICAREA
JOCULUI
numărul opus. Copiii care spun
cuvântul vor fi aleşi în mod alternativ,
din fiecare echipă.
Difuzează fiecărei echipe câte o fişă
ce conţine patru imagini (substantive)
pentru care vor găsi un adjectiv
potrivit şi apoi vor trece substantivul
însoţit de adjectiv la numărul contrar.
Echipa I: creion, garoafă, copii,
grădini.
Echipa a II-a: copertă, trandafir,
fetiţe, păduri.
Educatoarea prezintă câte o imagine
pentru fiecare echipă şi cere să
alcătuiească o propoziţie (substantivul
este la numărul singular). Apoi, le
cere să treacă substantivul la numărul
plural respectând acordul
substantivului cu adjectivul
variantă a jocului.
Rezolvă cerinţele
jocului.
Copiii rezolvă
cerinţele.
Exerciţiul
Exerciţiul
EVALUAREA
ACTIVITĂŢII
Câştigă echipa care a realizat cele
mai multe puncte. Fiecare răspuns
corect a fost notat cu un punct.
Sumativă
ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂŢII
Educatoarea face aprecieri,
observaţii, formulează concluzii.
Receptează
aprecierile.
PROIECT DE ACTIVITATE
DATA: 18.03.2004
GRUPA: mijlocie
DENUMIREA ACTIVITĂŢII: educarea limbajului
TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic – „Televizorul”
TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor
DURATA: 30’- 35’
Pagina 106 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
OBIECTIV CADRU
Dezvoltarea exprimării orale, înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor
structurii verbale orale.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
-să participe la activităţile de grup, inclusiv la activităţile de joc, atât în calitae de
vorbitor, cât şi în calitate de auditor.
-să înţeleagă şi să transmită mesaje simple: să reacţioneze la acestea.
-să audieze cu atenţie un text, să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE
O1 – să reţină regulile jocului, explicate de educatoare;
O2 – să recunoască şi să denumească povestea şi personajele acesteia ilustrată în
imagine;
O3 – să povestească momentul din poveste, corespunzător imaginii;
O4 – să descrie personajele din poveste atât fizic cât şi moral;
O5 – să reproducă dialogul dintre personaje;
O6 – să răspundă clar şi concis, la întrebările educatoarei;
O7 – să manifeste interes pentru a participa la activitate.
SARCINA DIDACTICĂ: recunoaşterea şi denumirea poveştii, după ilustraţii
reprezentând personajele; reproducerea dialogului dintre personaje.
REGULILE JOCULUI: copiii vor privi un film la televizor. Vor apărea imagini din
poveşti învăţate de ei până acum. Ei vor trebui să spună cum se numeşte povestea respectivă,
ce personaje din poveste apar în imagine, ce se întâmplă în imagine.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, aplauzele, întrecerile.
Pagina 107 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
STRATEGII DIDACTICE
METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia, exerciţiul, problematizarea, conversaţia.
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: un televizor confecţionat dintr-o hârtie de carton
(în care pot fi introduse ilustraţiile), un televizor mai mare din carton (la care vor apărea
personajele poveştilor), invitatul surpriză, costumaţii pentru personaje, imagini stimulente.
ORGANIZAREA GRUPEI
SARCINI: - frontale
- individuale
ORGANIZAREA – individuală
BIBLIOGRAFIE:
1) Ministerul Educaţiei Naţionale, „Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii”, Bucureşti, 2000.
2) Domşa, I., Domşa, M., Ivănuş, Z. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în
clasele I şi a II-a”, E.D.P., Bucureşti, 1996.
ETAPELE
ACTIVITĂŢII
OB. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII
DIDACTICE
EVALUARE
ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA
ELEVILOR
MOMENT
ORGANIZATORIC
Sala de grupă va fi decorată în lumea
poveştilor. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele,
pe două rânduri, ca la sala de cinema.
În faţa lor, este aşezat televizorul cel mare,
la care vor apărea în a doua parte a activităţii,
personaje din poveste.
Ajută la
aranjarea sălii de
grupă, pregătesc
pentru activitate.
Pagina 108 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
CAPTAREA
ATENŢIEI
Le urez copiilor „bun venit în lumea
poveştilor”. Îi anunţ că sala lor a fost
transformată aşa, pentru că, vor avea un
invitat surpriză. În acel moment intră în sală
„Zâna Bună” cu un cadou mare, împachetat.
Zâna Bună îi salută pe copii şi le explică de ce
a venit.
„Copii eu sunt Zâna Bună şi am venit astăzi
la voi pentru că ştiu că sunteţi nişte copii
deştepţi şi cuminţi cărora le place să înveţe la
grădiniţă şi să se joace. De aceea v-am adus
un cadou. Acum trebuie să plec şi la ceilalţi
copii.
La revedere, copii”.
După plecarea zânei, desfac cadoul şi găsesc
televizorul şi deasupra o scrisoare de la Zâna
Bună: „Copii pentru că îmi sunteţi foarte
dragi, v-am adus cadou un joc, care se
numeşte „Televizorul”. Doamna educatoare
vă va anunţa regulile jocului şi o să vă placă
Vă iubesc pe toţi,
Zâna Bună”.
Ascultă
Receptează
Expunere
ANUNŢAREA
TEMEI ŞI A
OBIECTIVELOR
- Copii, astăzi, la activitatea „Educarea
limbajului” vom juca jocul „Televizorul”, pe
care vi l-a adus în dar Zâna Bună.
În acest joc, vom recunoaşte împreună
personajele din poveşti care apar la televizor.
Receptează
Conversaţia
DESFĂŞURAREA
ACTIVITĂŢII
O1 Pentru că până acum nu aţi mai jucat acest
joc, eu vă voi explica regulile. La acest
televizor vom privi un film care se numşte
„Lumea poveştilor”.
În acest film, vor apărea imagini dim Explicaţia
Pagina 109 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O2
O3
O6
poveşti învăţate de voi până acum. Va trebui
să spuneţi cum se numeşte povestea, ce
personaje din povestea respectivă apar în
imagine, ce se întâmplă în această imagine.
Cine va răspunde corect va primi câte o
bombonică din coşuleţul fermecat şi va fi
aplaudat.
Atenţie copii înceoe jocul.
Prima imagine care apare este din povestea
„Ursul păcălit de vulpe”.
Copii, ce observaţi în această imagine ?
Din ce poveste face parte imaginea ?
Ce personaj apare în poveste ?
Ce face vulpea ?
După răspunsurile corecte, copiii vor primi
O vulpe într-o
căruţă cu peşte
care este condusă
de un tăran.
Căruţa este trasă
de doi boi.
Imaginea face
parte din
povestea „Ursul
păcălit de vulpe”.
Vulpea.
Vulpea cea
şireată şi hoaţă,
după ce s-a pre-
făcut că e moartă
în drum, a fost
pusă de ţăran în
căruţa cu peşte,
ca s-o ducă a-
casă. Dar vulpea
a şi început să
descarce căruţa
de peşte imediat
ce a pornit omul
cu carul.
Conversaţia
Conversaţia
Pagina 110 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Complicarea jocului
bomboane.
Astfel se va desfăşura prima parte a jocului.
Vor urma imaginile:
Povestea „Puf alb, Puf gri” – scena în care
Puf gri dă vina pe Puf alb în faţa mamei lor că
a vărsat borcanul cu dulceaţă.
Povestea „Scufiţa Roşie” – scena în care se
întâlnesc cele două personaje în pădure.
Povestea „Capra cu trei iezi” – scena în care
lupul arde în flăcări iar capra mamă cu iedul
cel mic se bucură că a fost pedepsit.
Povestea „Maricica” – scena în care
Maricica stă deoparte la grădiniţă pentru că
ceilalţi copii vor nu să se joace cu ea pentru
că era murdară, şi nici măcar ursuleţul nu
vroia.
După prima variantă a jocului le spun
copiilor că putem juca jocul şi în alt mod.
Dar până atunci, le spun copiilor să cânte un
cântecel. În timp ce ei cântă voi lua cinci
copii şi îi voi costuma repede.
După ce termină de cântat le spun copiilor:
„Aţi observat că unii dintre colegii voştri nu
sunt lângă voi. Ei vor apărea la televizor, dar
costumaţi în personaje din poveste. Voi
trebuie să ghiciţi personajul, să-l numiţi, să
spuneţi în ce poveste îi întâlnim şi să-l
descrieţi cum este îmbrîcat, dacă este bun sau
rău”
Fiecare personaj va recita câte un mic rol
sau o ghicitoare:
1.„Am scufie roşioară
La bunica vreau să merg,
Copiii răspund la
întrebările
educatoarei.
Participă cu in-
teres la activitate
Cântă
Ascultă
Înainte de
apariţia primului
personaj copiii
aplaudă.
Scufiţa Roşie
Exerciţiul
Exerciţiul
Explicaţia
Pagina 111 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Sărăcuţa-i bolnăvioară
Bunătăţi am să-i ofer”.
Ce personaj aţi urmărit ?
Din ce poveste face parte ?
Cu ce este îmbrăcată ea ?
Ce vrea să facă Scufiţa Roşie ?
Când copiii răspund, le dau stimulente care
înfăţişează personajul despre care au vorbit.
La fel voi proceda şi la celelalte personaje.
Voi pune aceleaşi tipuri de întrebări
ajutătoare.
Personajele:
„Văleu, văleu sunt foarte supărat
Coada-n lac mi-a îngheţat
Când trăgeam tare de ea,
Vulpea cu peşte se ospăta
Şi am tras odată bine
Şi acum mor de ruşine”
Ursul (Ursul păcălit de vulpe)
„Vreau un sfat ca să-l urmaţi
Cu apă şi săpun să vă spălaţi,
Părul să vi-l pieptănaţi,
Dinţii să vi-i periaţi,
Nu făceam aşa odată,
Şi râdea lumea toată
Dar de când mă îngrijesc
Toţi copiii mă iubesc”
Maricica
Scufiţa Roşie
Cu o scufie roşie
pe cap şi cu o
rochiţă roşie.
Ea vrea să mear-
gă la bunica ei
bolnavă, să-i
aducă de
mâncare.
Răspund la
întrebări
Ascultă
Problemati-
zarea
Conversaţia
Pagina 112 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
„Sunt o mamă-ndurerată
Doi copii eu mi-am pierdut
Dar m-am răzbunat cu bine
Pe vicleanul şi hapsânul
Pe cumătrul nostru lup”
Capra mamă – „Capra cu trei iezi”.
„Am urechi lungi şi frumoase
Puful alb şi îngrijit
Mama, chiar aşa m-a şi numit”
Puf alb – („Puf alb, Puf gri”)
După ce toţi copiii şi-au spus rolurile vor fi
aplaudaţi şi merg la locurile lor.
EVALUAREA
ACTIVITĂŢII
Se va realiza prin întrebări.
După răspunsurile corecte, copiii vor primi
bomboane.
Vor fi lăudaţi cei care au răspuns cel mai
bine.
Răspund la
întrebări
ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂŢII
Copii, ce am făcut astăzi la activitatea
„Educarea limbajului” ?
Fac aprecieri generale şi individuale cu
privire la activitatea copiilor.
Am jucat jocul
„Televizorul”
Pagina 113 din 114
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pagina 114 din 114
Top Related