Universitatea Valahia din Târgoviște
Specializare Marketing, An II
DATORIA EXTERNĂ A ROMÂNIEI
Profesor îndrumător Studenți
Larisa Preda Nistor Mirela
Oprea Georgiana
DATORIA EXTERNĂ A ROMÂNIEI
Una din problemele globale cu care se confruntă economia mondială în ultimii 20-30 de ani
este reprezentată de creşterea permanentă a nivelului datoriei externe a ţărilor în dezvoltare.
Problema preocupă în egală măsură - deşi, evident, de pe poziţii diferite - guvernele ţărilor
debitoare, guvernele ţărilor creditoare, instituţiile financiare internaţionale şi băncile comerciale
creditoare şi specialiştii care studiază fenomenele mondo-economice contemporane.
Asistenţa financiară nu presupune în toate cazurile apariţia unei datorii, a unei obligaţii de
rambursare. Din categoriile de asistenţă financiară menţionate, doar "ajutoarele cu caracter
rambursabil", "împrumuturile pentru ajutor" şi "alte contribuţii ale sectorului public" pot să
conducă la apariţia unei datorii.
O delimitare conceptuală importantă ce trebuie făcută este între datoria externă şi datoria
publică.
Astfel, datoria publică reprezintă ansamblul sumelor datorate de către stat, ca urmare a
politicii sale de a contracta împrumuturi. Datoria publică ia naştere pe seama împrumuturilor
destinate acoperirii cheltuielilor statului şi finanţarea deficitului bugetar. Ea se crează, de regulă,
prin emisiuni de titluri de credit de către stat (obligaţiuni guvernamentale, bonuri de tezaur etc.),
comercializate pe piaţa internă şi/sau pe piaţa internaţională. Din punctul de vedere al scadenţei,
datoria publică poate fi datorie publică pe termen scurt sau datorie publică pe termen lung, iar din
punctul de vedere al modalităţii de exprimare, acesta poate fi exprimată în monedă naţională sau în
valută.
În privinţa datoriei externe, aceasta poate fi definită ca fiind suma în valută contractată de o
ţară cu alte ţări şi/sau organisme financiare internaţionale.
Dicţionarul de Relaţii Economice Internaţionale operează o distincţie între cei doi termeni,
considerând că datoria externă este datoria publică externă contractată şi/sau garantată de guvern,
pe termen mediu şi lung (scadenţa mai mare de un an). În această optică, datoria externă apare ca o
componentă a datoriei publice, iar definiţia menţionată mai sus poate fi considerată o definiţie a
datoriei externe în sens restrâns.
O definiţie a datoriei externe în sens larg este cea cu care operează Banca Mondială,
conform căreia noţiunea de datorie externă include:
• împrumuturi publice = obligaţii ale debitorilor publici (guvern, agenţi guvernamentali,
instituţii publice autonome);
• împrumuturi garantate de către stat = obligaţii externe ale debitorilor privaţi, garantate de
către stat;
• împrumuturi private negarantate = obligaţiuni externe ale debitorilor privaţi negarantate de
către stat;
• credite de la F.M.I. = credite de la F.M.I. în afara celor rezultate din tragerile ordinare,
inclusiv modalităţile extinse de finanţare (stocuri-tampon, finanţare compensatorie,
modalitate extinsă de finanţare, facilităţi pentru petrol);
• datorii pe termen scurt = datoriile pe termen scurt, publice şi private (datorită dificultăţilor
privind obţinerea de informaţii nu se poate face distincţie între cele două categorii),
negarantate de către stat.
Din această enumerare se constată faptul că Banca Mondială operează, de fapt, cu
conceptul de datorie externă totală, în care sunt incluse totalitatea împrumuturilor publice,
împrumuturilor private garantate de către stat, împrumuturile private pe termen lung negarantate de
către stat, creditele luate de la F.M.I, creditele pe termen scurt.
O prezentare grafică a conţinutului datoriei externe poate arăta astfel:
Fig. 1 Structura datoriei externe
Caracterul global al problemei datoriei externe a ţărilor în dezvoltare rezultă din cel puţin
următoarele argumente:
nivelul foarte ridicat al sumelor în discuţie şi sporirea lor continuă şi rapidă;
diversitatea factorilor afectaţi de creşterea datoriei externe, interesaţi în găsirea unor soluţii
acceptabile;
interdependenţele care iau naştere între problema datoriei şi alte probleme globale
(subdezvoltarea, problema alimentară, problema energiei şi a materiilor prime, stabilitatea
politico-militară etc.);
consecinţele imprevizibile şi repercusiunile la scară globală ale nerezolvării acestei probleme.
Dacă pentru clasificarea ţărilor Banca Mondială operează cu indicatorul P.I.B./loc., în
legătură cu îndatorarea ţărilor lumii, aceeaşi instituţie foloseşte criteriul „gradul de îndatorare”.
Gradul de îndatorare al ţărilor lumii se determină pentru ţările cu venituri medii sau
scăzute şi se au în vedere mai mulţi indicatori. Criteriile de clasificare a ţărilor îndatorate, propuse
de Banca Mondială, vizează o arie foarte largă de indicatori, ceea ce reflectă, în ultimă instanţă,
faptul că îndatorarea externă reprezintă atât o cauză, cât şi o consecinţă a nivelului scăzut de
dezvoltare în care se află.
Unde:
- SDE/EX = valoarea actuală a serviciului datoriei externe raportată la export
- SDE/PNB = valoarea actuală a serviciului datoriei externe raportată la PNB
Fig.2 – Clasificarea ţărilor în funcţie de gradul de îndatorare
În categoria TVSSI sunt 34 de ţări, cele mai multe dintre ele din regiunile cele mai sărace
ale lumii (Africa sub-sahariană şi Asia de Sud), în cea a TVSMI 11 ţări, în TVSPI 9 ţări, în TVMSI
11, în TVMMI 24 de ţări, iar în ultima categorie, TVMPI 41 de ţări.
Pentru ţara noastră, important este ca împrumuturile externe contractate să fie destinate
dezvoltării şi modernizării economiei şi infrastructurii serviciilor publice şi nu consumului,
realizarea unei creşteri economice durabile, creându-se astfel resursele valutare necesare pentru
onorarea ritmică a serviciului datoriei publice externe.
Plafonul de îndatorare externă reprezintă suma maximă a împrumuturilor externe
contractate sau garantate de stat pe o perioadă de un an. În tara noastră acest plafon de îndatorare
publică este trimis spre aprobare Parlamentului. La stabilirea plafonului de îndatorare publică
externă sunt avute în vedere concluziile desprinse din analize privind necesitatea şi oportunitatea
contractării de împrumuturi de pe pietele externe de capital, cât si o serie de criterii şi de indicatori.
Această analiză trebuie să aibă în vedere anumite aspecte cum sunt:
destinaţia împrumuturilor respective – acoperirea unor nevoi de consum sau realizarea unor
obiective de investiţii;
costurile şi condiţiile în care pot fi obţinute împrumuturile respective de pe piata externă (rata
dobânzii, comisioane, perioada de graţie, valuta în care se exprimă împrumutul respectiv);
creditorul (creditorii) care încearcă să impună unele conditii în ceea ce priveste destinaţia sau
procurarea sumei de pe o anumită piată a importurilor necesare realizării investitiilor;
dacă au fost epuizate toate posibilităţile de contractare de pe piata internă;
ce riscuri (interne şi/sau externe) pot apărea la debitor.
În functie de maturitatea datoriilor, datoria externă poate fi: datorie externă pe termen
mediu si lung (consolidată) şi datorie externă pe termen scurt (flotantă).
Împrumuturile externe ale unei tări pot proveni din următoarele surse:
instituţii financiare internaţionale: FMI, BIRD, BERD, BEI etc;
creditori internaţionali: UE, G24, diferite state dezvoltate;
piaţa internaţională privată de capital: bănci, fonduri de investiţii.
În structura pe tipuri de creditori a datoriei externe ponderea principală o deţin
angajamentele contractate de la organismele financiare internaţionale şi anume: FMI, BIRD,
BERD, BEI – datorie externă multilaterală, o mai putem numi. Ritmul de creştere al volumului
datoriei externe contractat de la acestea este superior celui înregistrat pe relaţii bilaterale (Canada,
SUA, Germania, Italia) şi alti creditori (bănci private din Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA
etc). Mărimea datoriei publice externe garantate se explică prin rolul deosebit de important pe
care îl joacă statul în contractarea împrumuturilor, dar şi în alocarea resurselor pe diferite sectoare
economice.
Datoria publică garantată denotă un angajament asumat de stat faţă de o instituţie creditoare
de a plăti acesteia o anumită sumă în cazul neexecutării obligaţiilor de plată de către debitor.
Responsabilităţile monitorizării angajamentelor externe pe termen mediu şi lung revin Băncii
Naţionale a României şi Ministerului Finanţelor. Banca Naţională a României, prin statutul ei,
urmăreste fluxurile şi soldurile generate de angajamentele externe pe termen scurt, comerciale şi
financiare.
După criteriul stadiului de derulare a împrumuturilor, datoria publică externă se clasifică în:
datoria publică externă contractată, reprezentând totalitatea valorii contractelor de împrumut
externe încheiate;
datoria publică externă angajată (utilizată sau trasă) este constituită din suma împrumuturilor
care au fost trase (utilizate sau angajate) în fapt, din volumul creditelor contractate;
datoria publică externă efectivă, reprezentând diferenţa dintre datoria angajată şi ratele de capital
rambursate, respectiv diferenţa de plată efectivă către creditorii externi.
Modalităţile prin care poate fi restructurată datoria iau următoarele forme:
reeşalonarea: operaţiune de modificare a scadenţelor sau de raportare a plăţilor reprezentând rate
scadente şi/sau dobânzi;
refinanţarea: operaţiune ce constă în acordarea de noi împrumuturi de către instituţiile financiare
internaţionale, guvernele statelor creditoare sau băncile private;
conversia: reprezintă operaţiunea prin care se schimbă natura creanţei. Planul Brady a făcut
posibilă reducerea sumelor de rambursat de către ţările îndatorate. Astfel, dobânzile în curs puteau
fi înlocuite prin creanţe noi, de exemplu, obligaţiuni. Noile titluri sunt însoţite fie de o scădere a
mărimii capitalului de rambursat, fie de o scădere a ratei dobânzii.
anularea: reprezintă operaţiunea de reducere a volumului datoriei externe (operaţiune utilizată
mai ales după 1996, cu precădere pentru ţările sărace foarte îndatorate).
Împrumuturile externe au ca obiectiv principal promovarea creşterii economice.
Posibilitatea unei tări de a contracta împrumuturi depinde, în mare parte, de creşterea PIB.
Strategia optimală în domeniul mobilizării resurselor externe poate fi descrisă în felul
următor: o ţară trebuie să crească volumul împrumuturilor externe contractate pentru finanţarea
investiţiilor astfel încât produsul marginal al capitalului să fie egal cu costul împrumuturilor.
Atunci când datoria externă este importantă, costul împrumuturilor din străinătate poate atinge un
nivel superior ratei mondiale a dobânzii.
Există, în general, o diferenţă pozitivă între nivelul dobânzii la care împrumută ţara şi
nivelul dobânzii mondiale, diferenţă care variază în functie de indicatorii de risc ai tării, cum este
raportul „datorie/PIB”. FMI recomandă responsabililor cu politica economică şi financiară a unei
ţări să se ocupe de comportamentul unor variabile ce au legătură cu datoria şi de relatiile dintre
aceste variabile printre care: rata de creştere a datoriei externe, ratele de creştere a exporturilor şi a
veniturilor, mărimea deficitului resurselor în raport cu venitul sau cu datoria externă şi cu rata
dobânzii cu care sunt acordate împrumuturilor în străinătate.
De asemenea, FMI sugerează managerilor datoriei că pentru a asigura succesul gestiunii
datoriei externe trebuie respectate anumite principii ce au importante implicaţii pentru politica
economică:
pentru ca rata de creştere a venitului naţional să se poată mări este necesar ca produsul marginal al
capitalului, considerat în mod global, să fie superior ratei dobânzii împrumuturilor externe;
pentru menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii, trebuie ca nici rata dobânzii, nici rata creşterii
datoriei externe să nu rămână la niveluri sistematic superioare ratelor de creştere a exporturilor sau
venitului.
Din analiza indicatorilor ce caracterizează situaţia datoriei publice a ţării noastre se
evidenţiază faptul că România se încadrează în grupa tărilor cu o datorie externă sustenabilă.
Serviciul datoriei publice externe (SDPE) reprezintă un indicator foarte important de
analiză a datoriei publice externe, care arată cât se cheltuieşte la nivelul fiecărui an financiar în
contul datoriei publice externe. Acest indicator cuprinde:
cheltuielile cu rambursarea ratelor de capital ajunse la scadenţă în anul financiar considerat;
dobânzile plătite anual;
alte costuri şi comisioane.
Principalele surse de plată ale serviciului datoriei publice externe sunt:
cheltuieli prevăzute în bugetul de stat pentru această destinaţie;
fondul de rezervă la dispozitia Guvernului;
sume rezultate din recuperarea creanţelor statului român;
sume încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul Finanţelor pentru a
administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele şi în contul statului;
sumele prevăzute în bugetele autoritătilor publice locale pentru împrumuturile externe contractate
direct de către acestea, în condiţiile legii;
sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat împrumuturi externe cu
garanţia statului;
fondul de risc pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de Ministerul Finanţelor
pentru împrumuturile externe contractate de agenţii economici.
Cauzele apariţiei datoriei externe
În cadrul echilibrului economic general – la nivel macroeconomic – un loc aparte îl ocupă
echilibrul financiar şi, în cadrul acestuia, echilibrul financiar public, reprezentat de concordanţa
între necesităţile financiare ale statului (cheltuielile publice) şi sursele de finanţare ale acestuia
(veniturile publice). Acest echilibru nu se poate rezuma însă la o simplă comparare şi egalitate a
veniturilor şi cheltuielilor, el fiind rezultatul acţiunii unui complex de factori care stau la baza
constituirii şi utilizării resurselor financiare şi se realizează în anumite condiţii sociale şi
economice.
Dezechilibrul financiar public este rezultatul cererii prea mari de resurse financiare publice,
în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul statului, acest decalaj reprezentand deficitul
bugetar. Deficitul bugetar public, rezultat din manifestarea dezechilibrului bugetar, apare însă
asupra capacităţii investiţionale a unui stat, motiv pentru care se poate proceda la acoperirea
acestuia fie prin emisiune monetară, fie pe calea creditului public. Emisiunea de monedă, însă, nu
este recomandată întrucat este generatoare de inflaţie, ceea ce reduce mult aceasta posibilitatea de
acţiune. Datoria publică este legată de intervenţia financiară a statului în economie, prin care se
urmăresc: formarea de capital public, stimularea investiţiilor, creşterea ocupării forţei de muncă,
etc.
Datoria externă apare datorită mai multor caracteristici specifice ţărilor contractante. În
ţările în curs de dezvoltare, în general investiţiile sunt superioare economiilor, întrucât nevoia de
echipament tehnologic este foarte mare, în timp ce economiile diferiţilor agenţi economici
(populaţie, întreprinderi, stat) nu se dovedesc pe măsura acesteia.Administraţiile publice au, în
general, resurse limitate şi cheltuieli curente ridicate (apărare, sănătate, fondul de salarii,
subvenţiile şi dobânzile datoriei publice reprezentând o pondere mult mai ridicată decât în ţările
industrializate). Întrucât creditul public presupune apelarea la economiile interne (ale particularilor
şi ale întreprinderilor) sau contractarea de datorii externe, iar de multe ori economiile populaţiei şi
ale agenţilor economici interni – datorită condiţiilor prezentate mai sus – nu sunt suficiente pentru
susţinerea unor proiecte publice de anvergură se recurge la solutia contractării de datorii externe.
Nevoia de contractare a creditelor externe în condiţiile unei insuficienţe a fondurilor
financiare interne, este generată de necesitatea susţinerii unor programe de dezvoltare, de investiţii,
prin intermediul cărora se realizează dezvoltarea economiei naţionale, creşterea economică,
îmbunătăţirea condiţiilor de trai a populaţiei.
Soldul balanţei de plăti are o semnificaţie deosebită pentru economia unei ţări. Dacă acest
sold este negativ, se evidenţiază faptul că economia respectivă consumă şi investeşte mai mult
decât produce. Pentru a finanţa consumul şi investiţiile suplimentare este necesar apelul la creditele
externe. Acestea nu contribuie la creşterea economică în condiţiile în care sunt utilizate pentru
finanţarea activiţătilor neproductive sau pentru contrabalansarea exporturilor excesive de capital.
De fapt, în acest caz, imprumuturile respective ar putea chiar agrava presiunile ce se exercită
asupra operaţiunilor bugetare de administrare publică şi asupra balanţei de plăţi. De aceea o
utilizare ineficientă a intrărilor de capital străin poate provoca în final criza datoriei.
Apariţia datoriei externe poate fi analizată şi plecând de la urmatoarea egalitate:
( SA – I ) - ( X – IM ) = ( G – T) sau ( SA – I ) + ( G – T) = ( X – IM )
Aceasta egalitate exprimă relaţia cantitativă dintre soldul economiilor şi investiţiilor
sectorului nonguvernamental (SA – I ), soldul bugetului general consolidat al statului ( T – G ) şi
soldul curent al balanţei de plăţi ( X – IM ). Pornind de la această relaţie, pentru ca economia să se
prezinte echilibrat pe ansamblu, cât şi în plan financiar şi al sectorului extern, este necesar ca suma
algebrică dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental, pe de o parte, şi
soldul sectorului guvernamental, pe de altă parte, să fie egal cu zero.
Dacă excedentul net al economiilor sectorului nonguvernamental ( SA – I > 0 ) este
superior deficitului bugetar ( G – T > 0 ), atunci ţara respectivă este în poziţia de exportator net de
mărfuri şi servicii ( X – IM > 0 ), creându-i premisele de a fi un potenţial exportator de capital pe
piaţa internaţională.
Însă, dacă investiţiile nonguvernamentale sunt superioare economiilor acestui sector, iar
finanţele publice prezintă un excedent mai redus decât soldul negativ al sectorului
nonguvernamental sau un anumit deficit bugetar, deficitul total de resurse interne trebuie să fie
acoperit exclusiv pe calea surselor externe, ceea ce duce la un sold negativ al contului curent al
balanţei de plăţi, ţara respectivă fiind atât exportator net de mărfuri şi servicii ( X < IM ), cât şi
importator de capital de pe pieţele externe.
De obicei, ţările cu economii competitive se află în calitatea de exportatoare nete,
înregistrând excedente nete ale sectorului nonguvernamental, contului curent şi bugetului sau
eventuale deficite inferioare excedentului sectorului nonguvernamental. În schimb, aşa cum s-a
menţionat şi mai sus, ţările în curs de dezvoltare (inclusiv economiile în tranziţie) sunt nevoite să-şi
finanţeze deficitul de economii faţă de investiţii şi cel bugetar pe seama surselor externe.
Din punct de vedere economic este foarte important ca imprumuturile externe să fie
folosite, în majoritatea lor, pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii, întrucat pe această cale se
realizează progresul şi creşterea economică.
Evoluţia datoriei externe în România
La debutul capitalismului românesc se cunoştea faptul că România nu mai avea „datorii
externe“, cum se numeau la acea vreme. Acum, balanţa externă a ţării este cu mult pe minus.
Datoria externă pe termen scurt este în jur de 15 miliarde de euro, datoria pe termen lung este de
încă 63 de miliarde de euro, deci datoria externă ajunge la aproximativ 80 miliarde de euro, iar
deficitul de cont curent (exporturi minus importuri) a ajuns la aproape 4 miliarde de euro.
Căderea economică de după 1980 se reflectă şi în creşterea gradului de îndatorare al ţărilor
în dezvoltare. Datoria externă raportată la exporturi a crescut în 1990 la peste 160% faţă de 1980,
rămânând la un nivel ridicat, chiar dacă în scădere, şi în anul 1999.
Rata serviciului datoriei externe (respectiv ratele şi dobânda datorate într-un an, raportate la
export) a cunoscut o creştere permanentă, ceea ce înseamnă că principala sursă de venituri a ţărilor
în dezvoltare a avut o evoluţie inferioară îndatorării. În aceste condiţii, posibilităţile de restituire a
împrumuturilor şi dobânzilor aferente sunt în continuă scădere.
Acelaşi lucru reflectă şi datoria externă raportată la P.I.B., respectiv capacitatea tot mai
redusă a ţărilor în dezvoltare de a face faţă îndatorării externe.
Datoria concesională (respectiv împrumuturile în condiţii de favoare) a rămas la un nivel
relativ constant (deşi în 1990 a înregistrat o creştere cu 3% faţă de 1980, iar în 1998 o scădere cu
6% faţă de 1990), iar cea multilaterală o creştere faţă de 1980. Cu toate acestea, datoria externă
provenită din împrumuturile acordate în condiţii concesionale şi pe cale multilaterală au o pondere
destul de mică în totalul datoriei externe.
Dacă, pe ansamblul ţărilor în dezvoltare, situaţia se prezenta la un nivel mediu de
îndatorare, pentru ţările cele mai sărace situaţie este mult mai gravă. Unele ţări înregistrau niveluri
ale serviciului datoriei externe de peste 1000%, ceea ce reprezintă cu mult peste nivelurile medii
ale ţărilor în dezvoltare.
În timp ce ţările considerate sunt cel mai sever îndatorate şi, în acelaşi timp, cele mai
sărace, mărimea, natura, sursa şi gravitatea problemelor pe care le înregistrează în legătură cu
datoria lor externă variază foarte mult de la o ţară la alta, ca şi accesul lor pe pieţele private de
capital.
Conform Băncii Mondiale, datoria a 188 de ţări în dezvoltare se ridica la începutul lui 2002,
la 2442,1 miliarde USD, iar datoria ţărilor celor mai îndatorate la 342,6 miliarde USD.
În acest an datoria privată, care reprezintă cea mai mare parte din datoria externă, a stagnat
practic, în vreme ce datoria publică îşi continuă creşterea accelerată. Un alt mod de a spune că
sectorul privat a depus ceva eforturi de ajustare în faţa crizei, în vreme ce statul nu. Deşi am putea
interpreta şi în modul următor: o parte din datoria privată a devenit de fapt publică, odată cu
încheierea acordului de împrumut cu FMI.
Fig.3 Datoria externă pe termen lung în perioada 1999 - 2010
Fig. 4 Evoluţia datoriei externe
Fig.5 Datoria externă a României
Anul 2005 a fost marcat de reforma fiscală, prin introducerea cotei unice de impozitare a
venitului, situată la 16%, şi reducerea concomitentă a impozitului pe profit de la 25% la 16%.
Execuţia cheltuielilor bugetare a fost complet neuniformă, întregul deficit acumulându-se practic în
ultimile două luni ale anului. Prima parte a anului a fost propice lansării de emisiuni de
Euroobligaţiuni de către emitenţi suverani şi nu numai.
Deşi condiţiile de imprumut existente pe pieţele financiare internaţionale au fost foarte
bune, MEF a renunţat la comportamentul oportunistic din anii precedenţi, orientându-se către
obiectivul de dezvoltare a pieţei titlurilor de stat. Astfel, MEF a emis titluri de stat în valoare totală
de 2,9 miliarde lei, ceea ce a determinat ca finanţarea deficitului bugetar din surse interne in acest
an sa fie de 42,4%.
Totodată, trebuie menţionat că deşi contextul de piaţă era foarte favorabil, în locul
refinanţării emisiunii de obligaţiuni în valoare de 300 milioane euro scadentă în luna noiembrie,
printr-o emisiune de Euroobligaţiune nouă, pentru răscumpararea acesteia au fost utilizate
veniturile din activitatea de privatizare, ponderea, datoriei guvernamentale reducându-se de la
22,4% la sfarşitul anului 2004 la 19,6% la sfârşitul anului 2005.
La sfârsitul anului 2006, datoria externă pe termen mediu si lung a crescut cu 12,5% față de
finele anului 2005, fiind în sumă de aproximativ 40 miliarde euro.
Datoria publică guvernamentală externă efectivă la 31 decembrie 2006 a înregistrat un sold
de 10 126,5 miliarde euro, reprezentând 37,4% din datoria externă pe termen mediu si lung.
Analiza datoriei publice guvernamentale externe efective în funcție de creditor arată că
47,3% reprezintă datoria contractată cu creditorii oficiali, iar 52,7% reprezintă datoria contractată
de la creditori privati si anume bănci comerciale, emisiuni de obligatiuni si alte surse.
Fig. 10 Structura pe creditori a datoriei publice guvernamentale externe in 2006
2006 a fost anul masurilor de relaxare fiscala. S-au redus contributiile de asigurari sociale
cu 1,5 puncte procentuale, a avut loc introducerea taxei pe viciu asupra produselor din tutun si
alcool si s-au luat masuri pentru armonizarea la nivelul cotei unice. Relaxarea politicilor fiscale a
dus la o crestere a deficitului bugetului general consolidat la 1,5% din PIB fata de 0,8% din PIB in
anul precedent, aceasta s-a produs spre finele anului, inregistrandu-se aceeasi executie bugetara
asimetrica.
Caracterul neuniform al executiei bugetare a facut ca politica fiscala sa aiba un caracter
antiinflationist, ingreunand insa administrarea lichiditatilor (cash managementul) atat la sfarsitul
anului cat si inceputul anului 2007. Activitatea pe piata titlurilor de stat in 2006 a fost cea mai
redusă din ultimii ani, din cauza lipsei emisiunilor de titluri pe piața primara, preferandu-se
recurgerea la finantarea temporara din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei.
Aceasta strategie a reprezentat o schimbare radicala fata de strategia inceputa in anul 2005,
ignorandu-se insa dezvoltarea pietei titlurilor de stat. In conditiile lipsei de emisiuni de titluri de
stat atat pe piata interna, cat si externa, in afara finantarii temporare, s-a apelat doar la imprumuturi
contractate de la institutiile financiare internationale si banci comerciale.
Aceasta strategie a generat insa acumularea unor deficite din anii anteriori nefinantate
definitiv prin titluri de stat, ci temporar, prin imprumuturi pe termen scurt din disponibilul
temporar aflat in soldul contului curent general al trezoreriei statului.
Utilizarea excesiva a finantarii temporare si lipsa emiterii titlurilor de stat pe fondul
executiei asimetrice a bugetului general consolidat a dus la cresterea presiunilor rezultate din
asigurarea cheltuielilor publice, facand necesara atragerea de depozite in luna decembrie in scopul
echilibrarii contului curent general al trezoreriei Statului. In plus, a influentat dimensiunea soldului
contului trezoreriei in prima parte a anului 2007, generand un necesar consistent de finantare
pentru aceasta perioada.
Finantarea deficitului bugetar in anul 2008 si refinantarea datoriei publice guvernamentale a
fost realizata prin:
• emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni de stat de tip benchmark pe piata interna
in valoare de 12,5 mld lei
•o emisiune de Euroobligatiuni pe pietele externe de capital, in valoare de 750 milioane eur
•trageri din imprumuturile destinate finantarii de proiecte contractate cu institutiile
financiare internationale
• imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al trezoreriei statului in
suma de 12,3mld lei
•imprumuturi contractate de autoritatile administratiei publice locale in suma de 3 mld lei
• sume recuperate de catre AVAS din activele bancare neperformante.
Cu toate acestea, datoria externa a ajuns la aproximativ 60 milioane euro, fiind in continua
crestere.
2009. Deficitul bugetar al Romaniei a fost anul trecut de 36,4 miliarde lei, respectiv 7,2%
din produsul intern brut (PIB), fiind sub tinta stabilita cu FMI, in contextul scaderii veniturilor cu
5,4% fata de 2008 si majorarii cheltuielilor cu 1,4%, conform MFP. "Veniturile bugetului general
consolidat au fost in 2009 de 156,6 miliarde de lei, in scadere cu 5,4% comparativ cu anul
precedent, ca armare, in principal, a reducerii incasarilor din impozitul pe profit (-8,9%), precum si
a celor din TVA (-16%) si a taxelor vamale (-31,9%)", se arata in comunicatul MFP.
Aceste reduceri au fost partial compensate de cresterea incasarilor din impozitul pe venit cu
0,3%, accize cu 14,2%, impozite si taxe pe proprietate cu 3,8%.
Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat anul trecut la 193 miliarde lei, in
crestere cu 1,4% fata de 2008. Costurile cu personalul au fost cu 2,4% mai mari, in principal din
cauza majorarilor salariale aprobate in semestrul al doilea din 2008.
Totodata, cheltuielile cu bunuri si servicii s-au redus anul trecut cu 12,6% fata de 2008, ca
urmare a masurilor de restrangere aprobate.
Cheltuielile cu asistenta sociala s-au majorat anul trecut cu 9,8 miliarde lei comparativ cu
2008, ca urmare a cresterii punctului de pensie in octombrie 2008 si acordarii pensiei sociale
minim garantate incepand cu luna aprilie 2009.
În perioada ianuarie - septembrie 2009, deficitul contului curent a fost de 3.954 de milioane
de euro, în scădere cu 72,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2008, finanţat în proporţie de 94,1%
prin investiţii directe ale nerezidenţilor.
Datoria pe termen mediu şi lung a crescut cu 22,3% faţă de decembrie 2008, iar datoria pe
termen scurt, de 14.996 de milioane de euro, a scăzut cu 27,2%“, informează Banca Naţională a
României (BNR).
Conform ultimelor date ale Bancii Nationale, datoria externă pe termen mediu şi lung a
înregistrat la 31 iulie 2009 nivelul de 59,757 miliarde euro (77,8 la sută din total datorie externă),
în creştere cu 16,7 la sută faţă de 31 decembrie 2008.
La aceasta se adaugă datoria externă pe termen scurt care a înregistrat la aceeaşi dată de
referinţă, respectiv 31 iulie 2009, nivelul de 17,018 miliarde euro, valoare care, însumată cu nivelul
datoriei pe termen lung duce la totalul de 76,775 mld. euro.Deficitul de cont se reduce cu 74%.
Pe de altă parte, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,717 miliarde
euro, în scădere cu 73,8 la sută în raport cu aceeaşi perioadă din anul 2008.
Influenţa determinantă asupra reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei
comerciale, care a însumat 3,236 miliarde euro, în scădere cu 69,4 la sută faţă de perioada ianuarie-
iulie 2008, precizează, de asemenea, Banca Naţională.
Bugetul pentru 2010 prevede o tinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 28 februarie 2010 de 67 737 milioane euro
(82,3 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,5 la sută faţă de 31 decembrie 2009.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2010 nivelul de 14 611
milioane euro (17,7 la sută din total datorie externă), înregistrând aproximativ acelaşi nivel faţă de
31 decembrie 2009. . In total datoria externa in februarie 2010 a fost de aproximativ 80 milione
euro.
Limitele datoriei externe
În intervalul 2005-2009, serviciul datoriei externe se mentine la niveluri intre
2,2-2,4 miliarde USD.
Din punctul de vedere al strategiei de indatorare se recomanda prudenta in contractarea
datoriei publice externe pe termene sub 5 ani in vederea evitarii acumularii scadentelor in aceasta
perioada.
mil. USD
2005 2006 2007 2008 2009
Serviciul datoriei publice externe 2.404,3 1.856,5 1.878,7 2.376,2 1.329,1
- rate de capital 1.654,1 1.331,8 1.398,5 1.939,9 995.9
- dobanzi si comisioane 750,2 524,7 480,2 436,3 333.2
Fig.4 Datoria externă,in perioada 2005 – 2009
Ministerul Finantelor, prin strategiile sale de administrare a datoriei publice, are ca
principal obiectiv, cresterea contractată a datoriei publice externe, astfel încât nivelul acesteia să se
mentină sub limita prevăzută prin tratatul de la Maastricht; dezvoltarea pietei titlurilor de stat;
1012
6,5
9844
,4
9630
,2
1023
4,5
1252
8,3
220,
6
78,6
144,
9
303,
4
5666
,8
7401
,1
1189
0,6
1945
9,2
2491
3,1
2241
5
8392
,3 1144
2,7
1746
0,3 21
980
2124
8,3
4773
,1 7939
,8
1193
4,1 16
601
1626
5,8
0
5000
10000
15000
20000
25000
30000
s f an 2005 s f an 2006 s f an 2007 s f an 2008 s f trim 3 an2009
s ec tor guvernamental
autoritati monetare
banc i
alte s ectoare
inves titii directe
reducerea costurilor privind serviciul datoriei publice externe; reducerea gradului de refinantare
pentru datoria publică guvernamentală externă; cresterea ponderii datoriei cu dobânda fixă în total
datorie publică guvernamentală externă fată de împrumuturile externe contractate cu rata variabilă
a dobânzii.
Consecinţele datoriei externe
Consecintele datoriei externe se reflecta asupra tuturor locuitorilor tarii noastre. Astfel
datoria externa a Romaniei contractata pe termen mediu si lung a ajuns in luna februarie 2010 la
67 737 milioane euro (82,3 la sută din total datorie externă), în creştere cu 3,5 la sută faţă de 31
decembrie 2009, iar datoria externa pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2010 nivelul de
14 611 milioane euro (17,7 la sută din total datorie externă), înregistrând aproximativ acelaşi nivel
faţă de 31 decembrie 2009.
Fig. 5 Datoria externa a României la 28 februarie 2010; sursa : BNR
Specialistii afirma faptul ca deficitul de cont curent a urcat atat de multa datorita faptului ca
se producea nu pentru impulsionarea investiţiilor, ci pentru creşterea consumului.
Consecinţele expansiunii datoriei externe au început să apară de ceva timp: datoria externă
ce trecea în contul României urcase deja pe la 80 miliarde de euro. Ceea ce o distingea în special,
era nu dimensiunea în sine, ci structura ei terifiantă: cea mai mare parte (aproximativ 55 miliarde
de euro) nici nu aparţinea unor entităţi româneşti (stat, firme cu capital autohton, populaţie), ci
aparţinea unor companii bancare sau nebancare străine ce făcuseră din România angajamente
financiare externe (în majoritate la societăţile-mamă) cu care îşi finanţaseră expansiunea în
România. Este vorba de ceea ce ar putea fi denumit componenta străină a datoriei externe. Fiind
angajată din România, îndatorarea respectivă trecea în contul României şi urma a fi plătită tot de
contribuabilul român.
Datoria externă a ajuns deja la aproximativ 80 miliarde euro, iar întreaga creştere este în
contul statului român, in favoarea unor false avantaje:
- primirea pentru o perioadă scurtă de timp a unor salarii şi pensii nediminuate faţă de
perioada anterioară
- contribuabilul român, prin intermediul statului înţepenit în morişca îndatorării, este pus să
finanţeze expansiunea companiilor bancare şi nebancare străine în România.
Este unul din multiplele canale prin care Vestul iese din criză pe seama Estului.
O alta consecinta o reprezinta pierderea suveranitatii statului. Acest lucru se intampla atunci
cand cei mai multi dintre creditori isi indreapta atentia catre statele cu cele mai mari datorii, astfel
prin imprumuturi, tarile creditoare isi mentin influentele si de asemenea s-a dovedit că pierderile
datorate sistării împrumuturilor către cei mai mari datornici sunt mult mai mari decât continuarea
împrumutării lor.
Instituţiile internaţionale ar trebui sa ia o serie de măsuri în legătură cu fenomenul exploziei
datoriei externe, printre care se numără:
- concentrarea către acordarea de împrumuturi în condiţii de favoare;
- susţinerea efortului intern în vederea reducerii poverii datoriei externe;
- dezvoltarea unor noi tipuri de finanţare, care să fie grefate pe nevoile reale ale ţărilor celor mai
sărace şi mai îndatorate;
- continuarea procesului de anulare a datoriei externe pe cale bilaterală.
In concluzie, se poate afirma că problema datoriei externe a devenit tot mai mult problema
tuturor: a creditorilor şi a debitorilor. De aceea, toate măsurile prezentate includ atât eforturile
donatorilor, cât şi pe cale ale receptorilor, în scopul gestionării cât mai eficiente a acestei situaţii.
Construirea treptata a unei economii de piata nu a fost usoara pentru Romania, dificultatile
neintarziind sa apara si incetinind procesul tranzitiei, schimbarile structurale in cadrul economiei
si, ulterior, alinierea acestora la standarde europene.
Pentru realizarea acestui obiectiv, statul roman a avut nevoie de infuzii masive de capital,
care nu au fost intotdeauna utilizate in scopuri bine definite, pe baza unei evaluari corecte a
prioritatilor (o greseala a constituit-o spre exemplu axarea spre consum si nu spre latura productiva
a datoriei externe pentru o lunga perioada de timp). Aceste neajunsuri au determinat si o anumita
reticenta a institutiilor financiare internationale in acordarea de imprumuti in unele perioade si au
facut ca fluxurile de capital strain sa ocoleasca teritoriul Romaniei un timp destul de indelungat, in
conditiile in care tara se confrunta cu deficit de resurse.
Astfel, acumularea deficitelor externe in fiecare an a condus, de asemenea, la intarzierea
procesului de tranzitie.
De aceea, in lipsa unor fluxuri considerabile de capital strain, contracatarea de imprumuturi
externe s-a facut in mare parte pentru sustinerea balantei de plati (deci, in scopuri de consum), in
primii ani de tranzitie statul apeland la creditorii multilaterali ca imprumutatori de ultima instanta,
si inproportii mai mici pentru proiecte socal-economice de care Roamnia avea nevoie.
Cu toate acestea, in ceea ce priveste gradul de indatorare, Romania nu a depasit limitele
standard impuse pentru diferite categorii de indicatori, nici chiar in momente de varf ale serviciului
datoriei publice externe, desi au existat si cresteri ingrijoratoare de la an la an ale acestora.
Anul 2008 si aparitia crizei economice a facut ca datoria externa sa creasca din nou. De
asta motivul care a dus la noi imprumuturi a fost generat de instabilitatea de pe pietele financiare
internationale, care a dus la o diminuare a fondurilor externe disponibile, pe fondul unor iesiri
importante de capital.
Ingrijorarea de a intra in incapacitate de plata, instabilitatea politica interna si datoria
ridicata pe termen scurt, au dus la inflamarea pietei valutare prin atacuri speculative la adresa
monedel nationale si la scaderea rating-ului Romaniei de catre institutiile internationale. Toti
acesti factori, colaborati cu situatia economica mondiala din 2008 si 2009 au facut ca accesul
Romaniei la finantare pe pietele internationale sa fie limitat. Acordurile incheiate cu institutiile
internationale si calmarea situatiei politice au dus la o relativa stabilitate economica. Cu toate
acestea, lipsesc masurile de stimulare a economiei.
Ca si pana acuma, imprumuturile externe sunt utilizate pentru acoperirea deficitului de cont
curent, deci, sunt din nou axate spre consum.Romania nu stie sa-si gestioneze intr-un mod eficient
datoria publica externa, motiv pentru care politica datoriei externe in tara noastra este prinsa intr-un
cer vicios: cel al consumului.
Bibliografie
1. Moşteanu T. (coordonator), Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.
2. Văcărel I. Georgescu F. şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
3. Larisa Elena Moisică Preda – Finanţe publice, Editura Bibliotheca, Târgovişte,
2009.
4. O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, publicată în Monitorul Oficial nr 439/29
iunie 2007
Top Related