Coordonator: prof. Jipa Dorinel
Redactor : prof. înv. primar Dragomir Florica
Colectivul redacțional :
Prof. înv. primar : Florica Dragomir, Mioara Olar,
Constanța Dragomir, Raluca Parfene, Livia Bucșa,
Elena Râpea, Elena Crețu, Irina Herrera Riveros,
Minodora Iuliana Duru, Georgeta Antal, Dana Iosim.
Tehnoredactare: prof. înv. primar Elena Crețu
CUPRINS
1. ŞCOALA MEA
-PREMIEREA CONCURSURILOR EXTRAȘCOLARE
2. SUNTEM MICI ARTIŞTI
-CERCUL DE DESEN
3. NE IMPLICĂM, REALIZĂM
-MARTIE
-MĂRȚIȘOR
-BUCĂTARUL ISCUSIT
-ÎN LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR
-VIZITAREA EXPOZIȚIEI ,,EGIPTUL ANTIC”
4. SUNT CETĂŢEAN EUROPEAN
-COMPUNERI ALE ELEVILOR
5. CREAŢIILE NOASTRE
-CE POȚI FACE CU DOUĂ CUVINTE
6. SFATURI PENTRU PĂRINŢI
-10 SFATURI
7. COPILUL – MEREU FERICIT!
-LA MUZEU
-TABĂRA DE LA MOIECIU DE SUS
- TABĂRA LA PLAIUL FOII
-BUN RĂMAS!
-ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ORIENTĂRII TURISTICE
8. JOCURI
,,Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai
exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci,
să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori - ,,Descoperirea copilului”)
Este o tradiție în școala noastră ca
elevii să participe la concursuri
extrașcolare pentru a le stârni interesul
pentru diferite arii curriculare.
Concursurile pot oferi o mai bună
motivație a învățării, determinându-i pe elevi să
învețe în profunzime și să scoată rezultate mai bune la școală. Totodată, ei capătă încredere în
forțele proprii, se integrează în diferite grupuri și vor asimila mai ușor toate cunoștințele.
În anul școlar 2015-2016, elevii din Școla Gimnazială Nr. 4 ,,Frații Popeea” Săcele au
participat la mai multe concursuri:
Fantezii de iarnă
Sclipiri de iarnă
Mărțișorul – simbolul primăverii
Cangurașul în lumea poveștilor
Cangurul matematician
Cangurașul explorator
Așii cunoașterii
COMPER
Fii inteligent la matematică!
Comunicare și ortografie
Respectă limba română!
Rezultatele obținute au fost bune și foarte bune. Premierea acestor concursuri s-a realizat
în data de 1 Iunie, chiar de Ziua
copilului, într-o atmosferă festivă, în
curtea școlii, în prezența profesorilor, a
părinților și a bunicilor.
Articol realizat de prof. înv. primar Florica Dragomir
Gândirea secolului nostru şi a celor viitoare se cere a fi tot mai mult o gândire
creatoare, iar omul prezentului şi al viitorului, uşor adaptabil la schimbări, inventiv.
Primii paşi spre creativitate sunt făcuţi atunci când îndemnăm un copil să miroase o
floare, să deseneze un pom în toate amănuntele sale, să mângâie blana unei pisici. Copilul
trebuie să fie îndemnat să-şi folosească ochii, nu numai pentru a vedea, dar şi pentru a privi;
urechile nu numai pentru a auzi, dar şi pentru a asculta cu atenţie; mâinile, nu numai pentru a
apuca obiectele ci şi pentru a le pipăi şi simţi. Educarea activităţii are drept urmare o educare
a creativităţii în general.
Ca formă de activitate extrașcolarap, „Cercul de desen” răspunde intereselor și
aptitudinilor incipiente ale elevilor. Acest cerc și-a propus să cultive capacitatea copiilor de a
percepe și întelege frumosul în artele plastice, de a simți bucuria contactului cu astfel de
opere de artă și, de asemenea, de a-și dezvolta posibilitățile de creație în domeniu.
Exprimarea în domeniul artelor plastice are și o valoare psihoterapeutică recunoscută.
Activitățile de grafică, pictură, modelaj, pictura pe diverse suporturi, dau posibilitatea
participanților de a-și afirma aptitudinile în acest domeniu, exercitandu-și spiritul de
observație, atenția realității și ajungând să realizeze compoziții libere sau după model.
Grafica și pictura, două ramuri ale artelor plastice sunt cuprinse în titlul generic al
cercului.
Este cercul la care copii de la cea mai frageda varsta au putut indeplinii un act de
Cercul
de desen
creație personal și au putut gusta din bucuria creației impunându-și propria lor viziune despre
lumea înconjurătoare.
Copiii iubesc desenul și-l cultivă din momentul în care încep sa aibă conștiință despre
ceea ce se petrece în jurul lor, din momentul în care curiozitatea îi îndeamnă să descopere un
sens pentru ceea ce vad și aud. Desenul copiilor este cel mai bun interpret al felului cum vad
ei lumea.
Cu ajutorul lui și al culorilor copilul iși satisface nevoia de comunicare liberă cu
exteriorul. Planificarile la cerc au tinut cont de particularitatile de vârstă ale elevilor ca
limbaj de specialitate (corect știintific dar la nivelul de întelegere al copiilor). Temele au fost
alese în așa fel să facă atractiv procesul de învățare, îmbinate cu subiecte absolute necesare
pentru formarea și dezvoltarea creativității.
Produsele întregii activități desfășurate în cadrul „Cercului de desen” au decorat
incinta școlii noastre într-o frumoasă expoziție. Părinții, bunicii, elveii și cadrele didactice au
putut admira explozia de formă și culoare a lucrărilor realizate de următorii membrii ai
cercului:
Expozitie proprie
Anghel Andra cls. a VII-a A Șerbănescu Raluca cls. a IV-a B
Expoziție colectivă
Moldovan Robert – cls I A, Mușat Ciprian, Pădure Andrei, cls. I B, Ghiță Ștefan , Vârlan
Teodor cls I C.
Badiu Bianca, Alex Costin, Gecse Adina cls a II-a C , Boriceanu Ioana ,Cosmiuc Dan cls. a
II-a B,
Neguș Razvan ,Onofrai Giuia,Eftimie Oana, Dascalu George, Bonea David, Zămăcău
Andreea, Moraru Vladimir, Munteanu Alin, Donciu Cosmin, Borzoș Samuel (cls. a III-a A) ,
Pătrunjel Bianca Făcăoaru Cosmin cls. a IV-a A, Tinică Teodora, Anamaria, Gorbea Lorena,
Georbea Larisa cls. a IV-a B, Ruth Hacman cls. a VIII-a B.
Pentru că ”Cercul de desen” are ca scop aprofundarea disciplinei de educație plastică
și promovarea tinerelor talente, oferind câmp deschis manifestării spiritului de inițiativă,
valorificând potențialul intelectual, creativitatea și aptitudinile artistice de care dispun copiii,
ne propunem să explorăm împreună această lume fantastică și în anul următor.
Vă așteptăm , cu drag, pe toți cei interesați!
Prof. înv. primar Duru Iuliana Minodora
Luna martie este o lună cu adevărat specială. Ne pregătim cu mult înainte de sosirea
acesteia pentru evenimentele care urmează, confecţionând mărţişoare şi felicitări.
Martie, martie, mărţişor,
Ai dat drumul la izvor.
Risipind şi nori, şi ceaţă,
Tu trezeşti din nou la viaţă
Iarbă, gâze, flori, albine,
Eu de-aceea ţin la tine.
Martie, primăvară, soare. Ne pregătim de sărbătoare.
Oferim, celor dragi, felicitări şi mărţişoare! Dar nu le
cumpărăm, ci le confecţionăm. Şi…să vă spunem un secret:
nu-i atât de uşor.
Mai întâi colectăm materiale, care mai de care: hârtie,
carton, lipici, şnururi şi uneori, câte o floare. Trecem apoi la
executare: conturăm, decupăm, asamblăm (de probă). Privim,
analizăm, corectăm şi apoi, gata! Ne putem lăuda cu
rezultatul – băiatul sau fata. Suntem mulţumiţi! Am pus în
fiece lucrare o rază de soare, iubire, dărnicie şi candoare.
Dorim ca truda noastră măruntă să bucure atunci când
primăvara în ramuri cântă!
Coordonatori, prof. înv. primar DRAGOMIR FLORICA și OLAR MIOARA
Micul obiect împodobit cu un şnur
alb împletit cu roşu – mărţişorul – este
oferit fetelor pe 1 martie, ca vestitor al
primăverii şi ca aducător de noroc. Ne
aprovizionăm cu hârtie colorată, carton,
pâslă, acuarele, foarfece, lipici, şnuruleţe
şi…multe, multe idei.
Înarmaţi cu foarfece, am pus mânuţele pe cartoane, pe hârtie şi am pornit…la muncă.
Am conturat, am colorat, am decupat, am lipit, iar am mai tăiat şi am lipit – uneori şi degetele
noastre – şi am ataşat şnuruleţele. Când totul a fost gata, am pus mărţişoarele în punguliţe şi
am privit cu drag ceea ce au reuşit să facă mâinile noastre dibace.
Mămicile noastre au fost foarte bucuroase de darurile pregătite cu multă dragoste.
Prof. înv. primar HERRERA IRINA
Școala altfel
Clasa pregătitoare B
Învățătoare:
Constanța
DRAGOMIR
Într-o cuşcă mulţi căţei,
Toţi sunt albi şi rotofei,
Mama-i pune la mujdei.
(Usturoiul)
Buni sunt copti, fierti şi prajiti
Si-s aproape nelipsiti,
Cand dorim o garnitura
Langă orisice friptura.
(Cartoful)
Soarele când îl zăreşte,
Pe dată se înroşeşte.
O culegem vara toată
Tare-i bună în salată!
(Roşia)
Bucătarul iscusit
Ghicitori
În lumea necuvântătoarelor
Unitatea tematică „În lumea necuvântătoarelor” a fost pentru mine și elevii mei un bun prilej
să explorăm într-un mod
inedit și variat mediul
înconjurător. Astfel, am
reușit să ne satisfacem
curiozitatea citind din
variate surse despre fel și
fel de viețuitoare, cântând
despre ele dar și
confecționând tot felul de
animăluțe apelând la o
multitudine de tehnici:
pictura, modelajul și nu în
ultimul rând colajul.
Cea mai de suflet
activitate a fost realizarea unor maști ce reprezentau fețele unor animăluțe domestice și
sălbatice din țara noastră.
Pentru conefecționarea lor au
fost necesare următoarele materiale:
- O farfurie de carton;
- Acuarele;
- O pensulă groasă și una subțire;
- Lipici;
- Foarfecă;
- Elastic subțire;
- Șablon - procurat de pe site-ul:
http://www.dltk-kids.com/animals/index.html
Modul de lucru:
Pentru început se pictează cu
ajutorul pensulei groase farfuria de carton
respectând culoarea blănii animalului ales.
Se lasă la uscat și se pictează cu pensula
subțire și elementele ce alcătuiesc, după
caz, fața fiecărui animal (colții, urechile,
nasul, botul etc.). După ce v- ați asigurat,
în prealabil, că ceea ce ați pictat s- a uscat
puteți continua cu lipirea elementelor
componete feței pe farfuria de carton, care
va folosită drept cap. La sfârșit, se prinde
elasticul într-o parte și în alta a măștii.
14
Recomand confecționarea acestor măști deoarece pot fi folosite cu succes în diverse
circumstanțe educaționale cum ar fi jocurile de rol, dramatizarea unor povești dar și în
pauzele micuților elevi, care adoră să intre în pielea animalelor preferate.
Articol realizat de:
Prof. înv. primar Parfene Raluca
împreună cu elevii clasei Pregătitoare A.
15
VIZITAREA EXPOZIȚIEI „EGIPTUL ANTIC”
Primăvara aceasta expoziția interactivă „Secretele Egiptului Antic” a ajuns și
la Brașov unde a putut fi vizitată începând cu 15 aprilie în Piața Sfatului și
continuând (la cererea publicului) până la data de 27 iunie 2016.
Expoziția este prima din seria History Hackers-un concept original Emagic,
dezvoltat în parteneriat cu Facultatea de Istorie din cadrul Universității
București, ce și-a propus să aducă în atenția celor mici istoria pe înțelesul
lor,fascinantă și mereu surprinzătoare.
Una dintre cele mai interesante perioade ale istoriei, Egiptul Antic, și-a
destăinuit secretele în fața publicului brașovean într-un cadru extrem de
special- în Muzeul de Istorie din Piața Sfatului.
Elevii clasei a-III-a C
din școala noastră s-au
bucurat de această
expoziție care a fost
dedicată copiilor între 6 si
14 ani, pe data de 8 mai,
biletele acestei expoziții
fiind mai mereu „Sold
Out” (vândute cu mult
timp înainte și numai pe
bază de rezervare).
Expoziția i-a încântat
extraordinar pe copii prin modul de prezentare și explicare a unor momente ,
personaje și obiceiuri esențiale ale epocii, îmbinând faptele isstorice redate pe
înțelesul copiilor, cu elemente de butaforie, dar și ateliere interactive cu scop
educațional.
Caracterul interactiv al acestei expoziții a fost principalul factor inedit în
cadrul unei expoziții clasice, pe teme istorice.Copiii au intrat într-o piramidă, s-
au așezat pe tronul faraonului, imbrăcați în haine specifice epocii, au putut
deschide un sarcofag si au creat singuri amulete cu simbolurile vremii și
16
bijuterii după modelul celor din antichitate, descoperind la fiecare pas
semnificația lucrurilor pe care le-au atins.
Vizita a durat aproximativ 2 ore care au trecut pe nesimțite debutând cu
vizionarea unei scheme la măsura 2m/2.5m a amplasării piramidelor din
Gizeh,continuând cu căutarea de artefacte într-o piramidă construită în cadrul
expoziției,descifrând puzzle-uri distractive și scriindu-și numele cu ajutorul
unor ștampile pe care erau inscripționate hieroglife.
Distracția i-a însoțit pe micii curioși în fiecare punct al expoziției în care
elevii clasei a-III-a C au făcut cunoștință cu mumii și s-au familiarizat cu modul
în care au fost conservați faraonii pentru mii de ani.
Camera comorilor i-a întâmpinat pe copii cu alte surprize,aceștia îmbrăcând
haine asemănătoare cu cele purtate în acea epocă și apoi descoperind
comorile în sarcofage realizate foarte expresiv.
Expoziția s-a bucurat de un succes uriaș, Brașovul fiind al-VI-lea oraș care a
găzduit acest proiect după București,Cluj,Iași,Timișoara și Sibiu.
Fotografiile
noastre haioase vor
întregi rețeta de
succes a acestei
expoziții îndrăgite,
acompaniată de o
porție de învățare.
Înv. Antal Georgeta,
clasa a- III-a C
17
SUNT CETĂŢEAN EUROPEAN
Sunt cetăţean român
- de Ioana Linzing
Încă de când ne naştem, simţim că aparţinem unei familii. Avem
un tată şi o mamă, care ne alină durerile, ne înţeleg şi ne ajută să creştem
mari. Datorită lor am învăţat frumoasele poveşti ale lui Creangă,
poeziile lui Eminescu sau Topârceanu, am învăţat primele rugăciuni şi
să merg în fiecare duminică la biserică şi am învăţat multe colinde de
Crăciun.
Mai târziu, la şcoală, am învăţat despre faptele de vitejie ale
strămoşilor mei, despre patrie şi patriotism. Am învăţat să cânt Imnul
României şi am conturat Stema României. Stema României
întruchipează un vultur care ţine în cioc o cruce, iar în ghiare o spadă şi
un sceptru. Între aripile sale protectoare se află un scut împărţit în cinci
părţi, reprezentând stemele celor cinci regiuni istorice: Ţara
Românească, Oltenia, Moldova, Transilvania, Dobrogea.
Am înţeles că stema nu e un simplu desen, ci este un simbol
naţional, al tuturor românilor care iubesc şi trăiesc româneşte.
Sunt mândră că sunt româncă!
18
Europa
- de Milton Pereira
Europa este unul din cele şapte continente. Pe acest continent se
află ţara frumoasă în care eu locuiesc. Înseamnă că sunt cetăţean
european şi sunt mândru de asta.
În Europa drepturile copilului sunt respectate. De exemplu:
dreptul la viaţă, dreptul la un nume, o cetăţenie şi o familie, dreptul să
fie ocrotiţi de răpire şi vânzare, dreptul la educaţie, dreptul de-a călători
în vacanţe în alte state ale Uniunii Europene sau oriunde în lume.
La împlinirea vârstei de optsprezece ani putem vota şi alege
preşedintele tării, primarul oraşului în care locuim sau oamenii care să
ne reprezinte în Europa.
Europa are cele mai frumoase peisaje din lume! În Europa întâlnim
toate formele de relief: munţi înalţi, depresiuni domoale, dealuri
însorite, podişuri şi câmpii mănoase.
Europa are cele mai frumoase palate şi castele, iar noi ne mândrim
cu frumoasele castele de la Sinaia – Castelul Peleş şi de la Bran.
Vizitatorii admiră arhitectura şi istoria Europei.
Sunt mândru să fiu şi eu cetăţean European, într-o ţară desprinsă
din rai!
19
Mă mândresc că sunt româncă!
- de Ştefania Bilivolschi
România înseamnă casa în care am copilărit, înseamnă dascălii
care m-au învăţat să scriu şi să citesc în frumoasa limbă românească.
România are culoarea Crăciunului şi a dragostei ! România este
ţara dulcelui grai moldovenesc, a calmului ardelenesc, a mândriei
bănăţenilor, a vorbei repezite şi grele a oltenilor.
România este ţara nisipului auriu, adus de Dunăre de prin toată
Europa. Tot România este Delta cu egrete graţioase şi cormorani
obraznici, este Dobrogea, care a amestecat reţetele şi tradiţiile.
Eu cred că România este ţara iilor, a porţilor sculptate şi a
cumpenelor de fântână la margine de drum.
Toate acestea mă fac să fiu mândră de ţara mea!
20
Ce înseamnă să fii cetăţean român?
-de Daniela Buja
Să fii cetăţean roman este o mare cinste!
Noi, românii, ne mândrim cu eroii ce şi-au dat viaţa pentru ca
astăzi să existăm pe aceste meleaguri de poveste. Ei s-au jertfit apărând
această ţară!
Ne mândrim şi cu tradiţiile şi obiceiurile noastre! Eu port cu mare
bucurie ia românească la fiecare zi de sărbătoare.
Ne mândrim cu frumuseţile naturii: pădurile, animalele sălbatice,
apele repezi de la munte, peşterile ascunse în burta muntelui sau
zăcămintele de petrol, sare şi cărbuni.
România mea e o grădină a raiului! Oamenii sunt harnici şi au
suflet bun. Sunt primitori, le place să primească frumos pe oricine, cu
pâine şi sare!
Mă mândresc că români au fost: George Enescu, Mihai Eminescu,
Emil Racoviţă sau Constantin Brâncuşi. Nadia Comăneci sau Gheorghe
Hagi, Ilie Năstase sau Simona Halep sunt nume ce mă fac să fiu mândră
că sunt cetăţean roman!
Ţara aceasta minunată mă face să mă simt unică, norocoasă şi
bogată!
Te iubesc, România!
Coordonator, prof. înv. primar IOSIM DANIELA
21
Ce poți face cu două cuvinte!
Îngerul și alfabetul
de Murea Georgiana, clasa I B
A fost odată un înger curios. El era foarte mic şi nu ştia ce
înseamnă alfabet. Într-o seară, în timp ce mă rugam, m-a întrebat:
- Tu știi ce înseamnă alfabet?
Încetişor, să nu-l sperii, i-am şoptit:
- Alfabet înseamnă toate literele de la A la Z sau de la Z la A!
Sunt 31 de litere!
Îngerul s-a mirat:
- Ce multe litere!
I se părea ciudat că poate cineva să țină minte atâtea litere.
- Oare cine știe tot alfabetul?
- Eu îl știu! îi răspund timidă.
- Bravo, bravo! Mă înveți și pe mine?
- Cu plăcere! Voi fi învățătoarea ta în această vară!
În fiecare seară o fetiță și un îngeraş se jucau cu literele alfabetului și formau
cuvinte magice, apoi povești frumoase pentru copii şi bunici.
Tabla și pisoiașul
de Țâru Jasmina clasa I B
Într-o zi de vară pisoiașul Tomas era în clasă. El s-a dus
la tablă să scrie un cuvânt. Învățase deja tot alfabetul.
Tabla l-a întrebat:
- Ce cuvânt vrei să scrii?
- Vreau să scriu cuvântul kilometru!
- Bine, a spus tabla, ia creta și scrie!
Pisoiașul a luat creta și a scris cu grijă.
- Felcitări, ai scris corect!
Cuvântul Kilometru era scris corect, dar era singur și trist. Pisoiașul
a mai adăugat litera l și cuvintele: măsoară și lungimea.
Pe tablă cuvintele prietene formau o propoziție.
Tomas era foarte mândru că a reușit să scrie!
Coordonator, prof. înv. primar Elena Râpea
22
10 Sfaturi pe care are un părinte ar trebui să le
dea copilului său
UN COPIL ÎȘI ÎNCEPE VIAȚA CU MULT ENTUZIASM ȘI dragoste infinită, dar fiecare parinte știe că nu
există instrucțiuni despre cum să-și crească copilul."Meseria" de părinte nu se impacă prea bine
cu cea de angajat sau de gospodină, atunci cand sunt executate in același timp in care
copilul vorbește cu tine si are nevoie de tine să-l asculti.Învață să-ți asculți cu atenție copilul,
indiferent de ce banalitați spune. Pentru el, sunt importante, iar pe tine te pot ajuta să
descoperi din poveștile lui preocupările, grijile si problemele cu care se confruntă. In plus,
simplul act de ați asculta copilul îl ajută sa devină si el un bun ascultător, la randul lui!
Îți propun o lista de 10 idei și sfaturi despre ce ai putea ca părinte să-l înveți pe copilul tău:
Învață-l să fie mereu cel care este , iar nu cine ești tu!
Spune-i cât te bucură reușitele sale și nu te concentra pe ceea ce nu a făcut bine!
Cere-i părerea despre lucrurile care sunt importante pentru tine!
Încurajează-l să pună întrebări și să discute respectuos cu alți oameni!
Învață-l că uneori vei face greșeli. Când o faci, recunoaște-o!
Când greșești față de el ,cere-ți scuze. Cere-i să facă la fel când a greșit față de tine!
Spune-i că este OK să facă greșeli,toata lumea greșește.Cere-i să își asume greșeala și
ajută-l să repare ce a greșit!
Învață-l să dea mâna ferm!
Cere-i să privească lumea în ochi atunci când salută sau vorbește cu
cineva.Obișnuiește-te să-l privești când îi vorbești!
Spune-i cât mai des TE IUBESC!
„Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau
viață,de aceea,pe lângă viață dăruiți copiilor și arta de a trăi bine,educându-i” a
spus Aristotel ,unul dintre cei mai mari filosofi ai Greciei Antice.
Prof. înv. primar Herrera Riveros Irina
23
La muzeu Luna mai, o zi mai deosebită, altfel: printre multele picături de ploaie din această
perioadă, s-a ivit și soarele care ne surâde. Suntem în săptămâna „Școala altfel” și ne-am
propus să învățăm lucruri noi într-o manieră mai antrenantă și mai liberă.
Pentru a fi mereu pregătiți pentru viitorul ce se zărește, noi: învățătoare Constanța
Dragomir și elevii clasei pregătitoare B, de la Școala Gimnazială nr. 4 „Frații Popeea”,
Săcele, am pornit într-o excursie pe urmele strămoșilor noștrii săceleni la muzeul etnografic
din Săcele. Elevii au fost receptivi, absorbiți de istoria, modul de viață al populației din
această zonă.
În interiorul muzeului am vizualizat o expoziţie permanentă, ce ilustrează ipostaze
din viaţa civilizaţiei tradiţionale a Carpaţilor (ocupaţii, meşteşuguri, instalaţii tehnice, spaţiu
de locuit, costume populare ca repere de identificare a unui anumit topos cultural).
24
Multiculturalitatea din această zonă este bine evidențiată în cadrul muzeului: sunt ilustrate
atât elementele comune cât și distincțiile identitare ale mocanilor și ceangăilor.
În această zi însorită, am oprit pentru un moment timpul pentru a inspira aerul
vremurilor trecute și a simți spiritul locului, trăiri ce ne-au facut mai siguri pe noi și ne-au dat
puterea de a merge mai departe.
Înv. Constanța DRAGOMIR
Clasa pregătitoare B
25
Dincolo de rigorile lecțiilor, dincolo de zidurile sau poarta școlii, învățarea e
întotdeauna mai plăcută și, desigur, mai eficientă dacă e bine dirijată. Așa au
gândit câteva doamne profesoare din școala noastră, care, și-au luat elevii la
plimbare și, sub umbrela proiectului Iubesc și protejez natura, au pornit la
drum... S-au oprit la Pensiunea Vlahia Inn din Moieciu de Sus, un loc extraordinar
de primitor, situat într-un cadru natural pe măsură. Acolo (sau pornind de acolo)
au desfășurat activități cu adevărat altfel, în săptămâna dedicată special acestora.
Astfel, timp de 4 zile, 60 de elevi din clasele I C, II A, II B, II C, IV B, IV C au
învățat/ descoperit/ gustat... lucruri/ peisaje/ experiențe noi și altfel. De necrezut
cum se pot înghesui atâtea activități de învățare în câteva zile, fără a lăsa nicio
umbră de oboseală sau plictis asupra copiilor! Poate ,,doamnele” ( și cele câteva
mămici cu care ,,s-au înarmat”) să fi fost puțin obosite, căci de plictiseală... nici nu
poate fi vorba! Cele 4 zile din luna mai 2016, petrecute în tabără, au devenit
pentru toți participanții niște amintiri cu adevărat savuroase !
Vă prezentăm ,,Jurnalul nostru ALTFEL”
Ziua 1
Vizită la ,, Castelul Bran”
Acomodarea cu ,,noua casă” și cu noii
colegi de cameră
Vizitarea împrejurimilor
Derularea unor experimente
Petrecere în pijama
Lectura de seară
+ zâmbete, relaxare, noi prietenii
26
Ziua 2
Vizită la Cabane aux
images ( o experiență
inedită, unde domnul
Laurent Jouault ne-a
introdus în tainele
fotografiei, imortalizându-ne
chiar prin tehnica ,,pin
hole”!)
Drumeții în împrejurimi și
jocuri de echipă în aer liber
,,Seara talentelor”
+ zâmbete, relaxare, noi prietenii
27
Ziua 3
Excursie la Peștera
Dâmbovicioara și Cheile
Dâmbovicioarei
Derulare de experimente
Atelier de desen cu expoziție
Carnaval
+ zâmbete, relaxare, noi prietenii
28
Ziua 4
Exersarea abilităților de a ne face bagajul
Festivitatea de premiere – doar în multe activități ne-am remarcat!!!
+zâmbete ...îndoite cu amărăciune, cometarii, rememorări... – ne
întoarcem acasă
Și multe altele ar mai fi de povestit... le știu ei: cei 60 de copii
fericiți, cele 4 mămici însoțitoare, cele 5 doamne răbătoare ( Dana Iosim,
Elena Crețu, Mioara Olar, Florica Dragomir, Irina Herrera) și chiar cei de la
Vlahia Inn... că de n-ar fi, n-ar mai povesti și astăzi...
Consemnat de prof. înv. primar Elena Crețu
29
PLAIUL FOII 2016
TABARA DE LA POALELE PIETREI CRAIULUI
Am fost odată sus în munți…am fost pe o cărare…la poalele inegalabilei Piata Craiului din Zărnești , jud.Brașov. Aceasta s-a petrecut în vara lui 2015 , cu un grup de 16 copii iubitori de munte , de natură și de noi prietenii. A fost nevoie să așteptăm un an ca aceasta experiență să se repete și sș ne readucă într-un număr mai mare la cabana Piatra Craiului din Plaiul Foii. Ne-am adunat în fața școlii într-o minunată zi de 25 iulie , 13 băieți si 7 fete pentru a reînnoi și a ne imbogăți experiențele din anul anterior și pentru a lega noi prietenii cu copiii care au venit anul acesta pentru prima oară într-o tabără și care s-au aflat pentru prima oară la poalele Pietrei Craiului. Primul popas în drumul nostru a fost la Expoziția Parcului Național ``Piatra Craiului`` , un obiectiv turistic de neocolit pentru cine dorește să știe mai multe despre locul unde se aventurează , un loc cu multe comori naturale…unice în Europa. Cabana , cu o capacitate de 25 de locuri ,situată într-o zonă mirifică , liniștită ăi cu o priveliște superbă către crestele calcaroase ale Pietrei Craiului, ne aștepta într-o tăcere deplină, tăcere care la 5 minute după ce am ``invadat`` cabana ,a dispărut ca prin farmec. Ce ne-a făcut să simțim că cele 7 zile au trecut ca 7 clipe au fost excursiile până la poalele munților, echitația la Popasul Craiului, bălăceala zilnică și construirea de diguri pe pârâiașul din spatele cabanei, confecționarea de diferite suveniruri (atunci când vremea ne ținea la adăpostul cabanei), sărbătorirea celor 3 prieteni care au ales să-și serbeze frumoasa vârstă de 10 ani alături de noi și nu în cele din urmă bătaia cu baloane cu apă care ne-a răcorit în cea mai călduroasă zi petrecută în tabără. Am gătit împreună, am construit împreună, am pictat pietre de râu, ne-am pictat cu frișcă la petrecerea colegilor și ne-am strâns cu toții in jurul focului de tabără din ultima seară pentru a ne primi diplomele pe care le-am meritat cu prisosință. Și a venit ultima zi de tabără…și părinții, bunicii, mătușile care ne-au dus dorul acasă timp de o săptămână, s-au strâns alături de noi și au petrecut o după-amiază agreabilă la poalele unor munți unici prin măreția lor… Munții Piatra Craiului, ai nostri, ai brașovenilor, ai săcelenilor, ai tuturor iubitorilor de natură și libertate. Și poate că acum, când am crescut și am prins gustul taberelor, ne gândim ce va urma anul viitor , în tabăra 2017 …
prof. înv. Primar G. Antal
30
Clasa-ntâi s-a terminat,
Iară noi am învățat
Rând pe rând, încet, încet ,
Toate literele din alfabet .
Sfârșitul de an școlar 2015-2016 a fost motiv de relaxare și
sărbătoare pentru elevii clasei IA. Ne-am amuzat confecționând
cărticele, am făcut serbarea ”Bun rămas, abecedar!” am desenat pe
asfalt și am primit diplomele mult așteptate.
31
Acum vă lăsăm cu bine,
Că vacanța, uite vine!
Coordonator: prof. înv. primar Livia Bucșa
32
WOD-ZIUA MONDIALĂ A ORIENTĂRII
11 MAI 2016
WOD (World Orienteering Day), adică Ziua Mondială a Orientarii s-a sărbatorit și la
Săcele prin organizarea de către inimosul și înfocatul susținător al orientării turistice în
Săcele – d-l Iuliu Dopovecz ! Fondator al Clubului Sportiv ``Babarunca`` Săcele, d-l
Dopovecz organizează anual, în ultimii ani ,cu sprijinul d-lui Tiberiu Mureșan (proprietarul
Complexului Turistic ```Hanul Mureșenilor``), un concurs de orientare turistică al cărui
număr de participanți crește de la an la an.
Dacă în anii
anteriori competițiile de
gen se organizau cu
precădere în ziua de 1
Iunie, dedicată aproape
în exclusivitate
copiilor, anul acesta
Clubul Sportiv
``Babarunca``, în
colaborare cu Asociația
``Izvorul`` Săcele, a
dorit marcarea unui important eveniment la nivel internaționall și anume – Ziua Mondială a
Orientării.
A fost o zi plina în care concursul ce a debutat la ora 9.00 cu participarea elevilor de
la clasele primare ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 „Frații Popeea” Săcele, s-a continuat spre prânz
cu participarea elevilor de ciclul gimnazial din toate școlile săcelene, apoi cu participarea
elevilor de liceu de la Liceul Tehnologic „Victor Jinga”, urmând să se încheie la orele 19.00
cu participarea adulților înscriși în concurs, unii dintre ei aflați pentru prima oară la o astfel
de competiție alături de adulți legitimați la diverse cluburi sportive de gen.
Vremea a ținut cu noi, concursul desfășurându-se într-o superbă zi de 11 mai
2016.Traseele au fost accesibile copiilor(fiecare primind câte o hartă și indicațiile necesare),
iar competiția a fost una de anvergură, reunind la start câteva sute de competitori dornici de a
câștiga.
Festivitatea de premiere care a avut loc în data de 24 iunie,în sala de conferințe a Hanului
Mureșenilor a adus pe podiumul copiilor pe primele locuri atât la fete cât și la băieți elevi ai
școlii noastre, care pe lângă tradiționala diplomă și medalie au primit cadouri consistente și
utile din partea organizatorilor.
Seara premierii s-a încheiat cu vizionarea unui film deosebit – „Streif” –peliculă pusă
la dispoziție de d-l Dan Burlac, organizatorul Alpin Film Festival.
Ziua Mondiala a Orientării a avut un succes deosebit la Săcele, unde în pepiniera
Clubului Sportiv Babarunca vor crește noi împătimiți ai acestui sport care îmbină perfect
pregătirea fizică și relația armonioasă pe care ne-o dorim cu natura.
Articol propus de d-na învățătoare Antal Georgeta
33
JOCURI…
Top Related