UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Biol. Ghizela-Daniela ALEC (VONICA)
[REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT]
IDENTIFICAREA ŞI EVALUAREA POTENŢIALULUI ORNAMENTAL AL UNOR SPECII
DE CENTAUREA DIN FLORA SPONTANĂ A TRANSILVANIEI ÎN VEDEREA
COMPLETĂRII SORTIMENTULUI CULTIVAT
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Prof. univ. dr. MARIA CANTOR
CLUJ-NAPOCA
2013
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
1
Către,
Vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată:
„Identificarea şi evaluarea potenţialului ornamental al unor specii de Centaurea
din flora spontană a Transilvaniei în vederea completării sortimentului cultivat”
elaborată de biol. Ghizela Daniela ALEC (VONICA), în vederea obţinerii titlului de
doctor în domeniul Horticultură.
Susţinerea publică a tezei de doctorat va avea loc în data de 26 iulie 2013, la ora 12:00,
în Amfiteatrul Verde din clădirea Institutului Ştiinţele Vieţii al Universităţii de Ştiinţe Agricole
şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Comisia de doctorat a fost aprobată în următoarea componenţă:
Preşedinte:
Prof. univ. dr. Radu SESTRAŞ - USAMV Cluj-Napoca
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. Maria CANTOR – USAMV Cluj-Napoca
Referenţi oficiali:
Prof. univ. dr. Lucia DRĂGHIA – USAMV Ion Ionescu de la Brad Iaşi
Prof. univ. dr. Constantin DRĂGULESCU – ULB Sibiu
Prof. univ. dr. Dumitru ZAHARIA – USAMV Cluj-Napoca
Aprecierile, observaţiile şi sugestiile dumneavoastră, vă rugăm să le trimite-ţi pe adresa
Şcolii Doctorale a USAMV Cluj-Napoca, str. Calea Mănăştur, nr. 3-5, cod 400372, Cluj-Napoca,
sau pe adresa de email: [email protected].
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
2
CUPRINSUL TEZEI
INTRODUCERE 10
Capitolul 1
ISTORICUL CERCETĂRIILOR SPECIILOR DE CENTAUREA CU POTENŢIAL DECORATIV 12
1.1. Istoricul cercetărilor speciilor de Centaurea 12
1.1.1. Istoricul cercetărilor în România 12
1.1.2. Istoricul cercetărilor în Europa 17
1.2. Importanţa economică a genului Centaurea 25
1.2.1. Utilizarea în scop ornamental 25
1.2.2. Utilizarea în scop medicinal 30
1.2.3. Specii ale genului Centaurea ca specii segetale în culturi agricole 31
1.2.4. Specii ale genului Centaurea cu statut protectiv 32
Capitolul 2
DIVERSITATEA INTERSPECIFICĂ ŞI INTRASPECIFICĂ A GENULUI CENTAUREA DIN
TRANSILVANIA
35
2.1. Poziţia sistematică a speciilor de Centaurea la nivel naţional şi internaţional 35
2.1.1. Subgenul Centaurea 38
2.1.2. Subgenul Cyanus 41
2.1.3. Subgenul Lopholoma 42
2.2. Specii de Centaurea din Transilvania 43
2.2.1. Caracteristici morfologice ale speciilor de Centaurea din Transilvania 43
2.2.2. Corologia şi preferinţele ecologice ale speciilor de Centaurea din Transilvania 61
Capitolul 3
CONSIDERAŢII FIZICO-GEOGRAFICE PRIVIND SPAŢIUL INTRA-CARPATIC STUDIAT 71
3.1. Aşezare geografică şi limite 71
3.2. Caracteristici geologice 72
3.3. Relieful 72
3.4. Hidrografia 74
3.5. Clima 74
3.6. Solurile 75
CONTRIBUŢII PERSONALE
Capitolul 4
OBIECTIVELE CERCETĂRII 76
4.1. Obiectivele cercetării morfologice în cadrul genului Centaurea din Transilvani 76
4.2. Obiectivele cercetării de aclimatizare a speciilor din genul Centaurea cu potenţial
decorativ
77
Capitolul 5
MATERIAL ŞI METODE DE CERCETARE 79
5.1. Materiale şi metode folosite în cercetarea morfologică a speciilor de Centaurea 79
5.1.1. Material biologic utilizat pentru cercetare 79
5.1.2. Metode de cercetare de teren a speciilor de Centaurea 81
5.1.3. Metode folosite în cercetarea de laborator a speciilor de Centaurea 86
5.2. Materiale şi metode folosite în cercetarea de aclimatizare a speciilor de Centaurea
cu valoare decorativă
90
5.2.1. Material biologic utilizat 90
5.2.2. Metode de cercetare folosite în teren 91
5.2.3. Metode folosite în cercetarea de laborator 92
Capitolul 6
REZULTATE ŞI DISCUŢII 94
6.1. Cercetări morfologice în cadrul genului Centaurea din Transilvania 94
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
3
6.1.1. Subgenul Centaurea s. str. 94
6.1.2. Subgenul Cyanus 175
6.1.3. Subgenul Lopholoma 178
6.2. Cercetări privind particularităţiile morfologice şi ecologice ale speciilor de Centaurea
cultivate în condiţii de grădină
193
6.2.1.Centaurea stenolepis subsp. ratezatensis (Prod.)(comb. nov.) 195
6.2.2. Centaurea orientalis L. 208
6.2.3. Centaurea atropurpurea Waldst. et. Kit 217
6.3. Cheia de determinare a genului Centaurea din Transilvania 231
Capitolul 7
CONCLUZII GENERALE 237
BIBLIOGRAFIE 247
INDEX ALFABETIC AUTORI 262
INDEX TABELE 268
INDEX FIGURI 273
INDEX PLANŞE FOTO 276
ANEXE 280
LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE, CU SUBIET DIN TEZĂ 283
REZUMAT ÎN LIMBA ŞI ENGLEZĂ 285
CUVINTE CHEIE
Genul Centaurea
Diversitate intraspecifică
Morfologie şi morfometrie
Polimorfism
Poliploizi
Hibridare
Sistematică
Analize de ordinaţie
Analize de clasare
Canoco software
Past software
Aclimatizare
Cheie dicothomică
Transilvania
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
4
INTRODUCERE
Genul Centaurea este considerat, din punct de vedere al clasificării sistematice, un
grup de plante critic. Această situaţie se datorează, în principal numărului mare de hibrizi
naturali ai speciilor existente cu grad ridicat de polimorfism rezultat în urma capacităţii
hibridare a acestora, descrierilor incomplete, minimale şi neclare pentru speciile
cunoscute, lipsa descrierilor pentru multe din specii, decenii în care acest grup nu a fost
studiat preluându-se date de la începutul secolului XX, date contradictorii privind
distribuţia lor geografică. Toate aceste au condus la „marginalizarea” genul în România şi
neabordarea acestui grup în cercetările ştiinţifice.
Problemele taxonomice nerezolvate până în prezent la care se adăugă şi faptul că
centaureele sunt în majoritatea lor, plante de înălţimi mari, relativ dificil de colectat şi de
păstrat într-un ierbar, frecvent atacate de insecte, i-a determinat pe specialişti să evite
studiul acestui grup. Foarte des au apărut, în literatura de specialitate sau în discuţii
personale comentarii de genul: „nu se pot determina corect...”, „nimeni nu ştie ce specie/
hibrid este această plantă...”, „statutul acestui taxon este incert...” etc.
Abordarea unei astfel de teme de studiu, cercetarea Centaureelor, a plecat şi de la
constatarea vidului informatic, singurele cercetări taxonomice ale grupului se datorează
studiilor elaborate de Iuliu Prodan şi Erasmus Nyárády, renumiţi atât în România cât şi
peste hotarele ţării (PRODAN & NYÁRÁDY, 1964). Este destul de dificil de umplut golul
lăsat de cei doi mari botanişti dar cercetările abordate aduc contribuţii la clarificarea unor
probleme taxonomice şi mai ales vor stimula cercetarea acestui grup. Pe de altă parte,
centaureele sunt plante foarte atractive pentru decorarea parcurilor, grădinilor,
balcoanelor sau ca flori tăiate în buchete sau aranjamente florale. În acest sens, motivaţia
studierii acestor plante se datorează şi valorilor ornamentale oferite de varietatea
culorilor, robusteţii şi frumuseţii lor. Pe de altă parte şansa de a elucida probleme
taxonomice, sistematice oferă satisfacţii profesionale şi intensifică studiile asupra
grupului.
Datorită numărului mare de specii identificate în cadrul genului, cercetările au fost
reduse doar la nivelul Transilvaniei, zonă interesantă din punct de vedere al factorilor
climatici şi al formelor de relief. Refugiul intramontan reprezentat de această zonă,
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
5
adăposteşte o floră şi o vegetaţie diversificată, printre care se regăsesc un număr mare de
specii de Centaurea dar şi rarităţi în flora României sau a Europei.
Impactul antropic simţit frecvent în timpul studiilor de teren, impune luarea unor
măsuri pentru protejarea, conservarea şi cercetarea acestor specii.
Lucrarea de faţă este structurată pe 7 capitole, conţine un număr de 318 pagini
unde se regăsesc 75 tabele, 45 figuri şi grafice şi 40 de planşe foto. Primele trei capitole
au un caracter general şi informaţional, iar ultimele capitole reprezintă contribuţii
personale. Capitolul 6, Rezultate şi discuţii, a fost împărţit în trei subcapitole, din care
primul, abordează problemele taxonomice şi morfologice ale genului Centaurea din
Transilvania, al doilea, reprezintă datele înregistrate în urma aclimatizării unor specii de
Centaurea în condiţii de grădină şi al treilea reprezintă cheia dicothomică a genului
Centaurea la nivelul Transilvaniei.
Pentru documentare în vederea înţelegerii corecte, a temei luate în studiu, a
organizării cercetărilor, a executării observaţiilor şi determinărilor, a calculului statistic
aplicat rezultatelor obţinute, a interpretării şi modului de prezentare a rezultatelor şi în
final a elaborării tezei de doctorat, au fost consultate 205 de titluri bibliografice. Pe lângă
lista bibliografică, teza mai cuprinde indexul alfabetic al autorilor, indexul tabelelor,
graficelor, planşelor foto şi anexa. Rezultatele preliminare, obţinute pe parcursul anilor
de cercetare, au fost concretizate în 10 lucrări ştiinţifice prezentate şi publicate în cadrul
unor simpozioane naţionale şi internaţionale (a se vedea lista lucrărilor publicate sau în
curs de publicare cu subiect din teza de doctorat, anexată tezei).
CAPITOLUL 1
ISTORICUL CERCETĂRILOR SPECIILOR DE CENTAUREA
1.1. ISTORICUL CERCETĂRILOR SPECIILOR DE CENTAUREA ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA
Studiile pe acest gen au început odată cu apariţia primelor cercetări floristice,
realizate de diverşi botanişti pe teritoriul Transilvaniei. Cea mai însemnată cercetare a
genului, la nivel naţional o atribuim profesorului dr. Iuliu Prodan, de la Academia de
Agricultură Cluj (astăzi USAMV Cluj-Napoca), căruia îi datorăm prima monografie a
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
6
genului Centaurea (1930), în care a descris mai mulţi taxoni şi hibrizi din împrejurimile
Clujului dar şi din Dobrogea. Această monografie conţine 168 de taxoni identificaţi pe
teritoriul României, incluzând şi hibrizii acestora. O perioadă îndelungată, monografia,
rod al muncii depuse de Prodan, a constituit o importantă sursă bibliografică
fundamentală (singura de altfel) pentru botanişti, deoarece, autorul nu numai că a descris
speciile dar le-a redat grafic şi elementele de detaliu a inflorescenţelor, aspecte foarte
importante în recunoaşterea speciilor.
Pe lângă lucrările lui Prodan, o semnificaţie deosebită în evoluţia studiului genului
Centaurea la nivel naţional şi transilvănean, au avut şi studiile lui Nyárády, care a
încercat rezolvarea „misterului” variabilităţii morfologice al acestui gen, descriind
numeroşi taxoni şi hibrizi (NYÁRÁDY, 1943(a), 1943(b)).
În prezent, cercetările floristice făcute pe genul Centaurea, s-au axat pe
determinarea speciilor din România şi Podişului Transilvaniei şi s-au bazat pe
informaţiile oferite de publicaţiile străine, ridicând în acest mod, calitatea informaţiilor
legate de problematica genului Centaurea. Aceste lucrări atrag atenţia asupra
variabilităţii morfologice şi hibridării acestor specii, precizând că adeseori sunt
insuficiente doar informaţiile oferite de caracterele morfologice în determinarea şi
separarea lor, iar cercetările trebuie completate cu informaţii cariologice şi corologice
amănunţite. Ţinând cont de aceste aspecte, mai multe specii din flora României au fost
trecute în sinonimii sau au fost greşit identificate (CIOCÂRLAN, 2009). Astfel, Ciocârlan
(2009) în comparaţie cu Prodan (1930), reduce numărul de specii certe de pe teritoriul
României, de la câteva sute, la 54 de specii şi consideră prezenţa unor specii ca fiind
îndoielnică sau introduse eronat în flora României (CIOCÂRLAN, 2008, 2009).
În ceea ce priveşte sistematica speciilor ce aparţin genului Centaurea, semnalăm
că ultima abordare a acestui gen, a fost făcută în România, de către Iuliu Prodan în 1930
şi a avut ca bază punctul de vedere al lui Augustus von Hayek (1901) care a fost o
abordare mai puţin conservativă, împărţind genul în şapte subgenuri.
Pe plan european, genul Centaurea a fost intens studiat, dovadă sunt numeroasele
studii privind sistematica grupului, actualizarea denumirii speciilor, distribuţia geografică
a acestuia (BENTHAM & HOOKER, 1873; BREMER, 2004; CASSINI, 1829; FLANN şi colab.,
2010; GREUTER, 2006–2009; KOUTEKÝ şi colab., 2012; PÉTIT şi colab., 2001; TUTIN şi
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
7
colab., 1964-1980; EURO+MED, 2006; Flora Europaea-http://rbg-web2.rbge.org.uk). De
asemenea, taxonii, cu poziţii incerte, au constituit tema unor studii aprofundate şi din
punct de vedere genetic şi palinologic care au uşurat decizia de poziţionare în sistemul
filogenetic.
Cele mai importante studii la nivel european, au adoptat clasificarea
conservaţionistă a genului Centaurea, reunind cele şapte genuri ale lui Bentham şi
Hooker, (1873) în trei subgenuri (Centurea s. str., Cyanus, Lopholoma), delimitare care a
fost confirmată şi de studii moleculare, palinologice şi biogeografice (FONT, 2007;
GARCIA-JACAS şi colab., 2001; SUSANNA şi colab., 1995; WAGENITZ & HELLWIG, 1996).
Pe de altă parte, numărul speciilor din cadrul genului a fost în continuă schimbare,
în funcţie de evoluţia studiilor genetice şi morfologice. Astfel, speciile din vechiul
subgen Centaurea, au devenit acum genuri separate, Rhaponticum şi Phesellus, şi au
exclus din actualul gen, speciile C. ruthenica şi C. marschalliana şi au inclus în genul
Centaurea, pe baza analizelor genetice, specia Cnicus benedictus (AGABABIAN, 1997;
ŐZLER şi colab., 2009).
1.2. IMPORTANŢA ECONOMICĂ A GENULUI CENTAUREA
Speciile genului Centaurea au intrat în vizorul specialiştilor, datorită calităţilor
ornamentale dar şi a importanţei curative. La nivel naţional, în cultură sunt introduse ca
specii decorative, doar una sau două specii autohtone, restul fiind specii exotice care s-au
adaptat mai uşor la condiţiile pedoclimatice.
În cursurile de Floricultură specială sunt incluse descrieri privind particularităţile
decorative doar la câteva specii de Centaurea: C. moschata, C. cyanus, C. dealbata, care
sunt importate din străinătate (BUTA şi colab., 2009; CANTOR & ZAHARIA, 2002;
CANTOR & POP, 2005). Ca atare, culturile floricole, parcurile, grădinile şi jardinierele
sunt private de prezenţa frumoaselor “albăstrele” din flora autohtonă.
Ca şi plantă medicinală, C. cyanus L. (albăstriţa) este recunoscută, deoarece planta
prezintă proprietăţi diuretice, astringente, stomahice, hipoglicemiante, antiinflamatoare
oftalmologice şi calmante (ALEXAN şi colab., 1988; COICIU & RÁCZ, 1962;
DRĂGULESCU, 1995, 2008; PÎRVU şi colab., 2008).
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
8
Atenţia specialiştilor agronomi s-a îndreptat asupra speciei C. cyanus atunci când
au devenit o ameninţare pentru culturile de păioase, acţionând în acest sens, dar totodată
ducând la reducerea populaţiilor din inventarele floristice (CIOCÂRLAN, 2004).
Din punct de vedere al speciilor cu statut protectiv, din lista cu plante protejate
prezentate în Anexa II b din Directiva Habitate (92/43/EEC), în România doar doi taxoni
de Centaurea sunt ameninţaţi cu dispariţia la nivel european. La nivel de Transilvania,
printre speciile cu statut protectiv se enumeră trei specii de Centaurea endemice: C.
phrygia L. ssp. rarauensis (Prod.) Dostál, ssp. ratezatensis (Prod.) Dostál şi C.
pinnatifida Schur. (DIHORU & PÂRVU,1987; DIHORU & NEGREAN, 2009; DOSTÁL, 1976;
SÂRBU şi colab, 2007).
CAPITOLUL 2
DIVERSITATEA INTERSPECIFICĂ ŞI INTRASPECIFICĂ
A GENULUI CENTAUREA DIN TRANSILVANIA
Genul Centaurea Lineé face parte din familia Asteraceae (Compositeae), tribul
Cardueae, subtribul Centaurineae. În ceea ce priveşte sistematica infragenerică este
coroborată cu analizele morfologice, genetice, palinologice şi cele de distribuţie
geografică (SUSANNA & GARCIA-JACAS, 2007).
La momentul actual, în România, nu există un sistem de clasificare clar, actualizat,
care să ţină cont de studiile moleculare recent apărute, sau de studiile biogeografice, de
aceea în acest studiu se va adopta clasificarea sistematică propusă de Garcia-Jacas şi
Susanna (1992) care se suprapune în mare parte peste clasificarea oferită de Wagenitz şi
Hellwig (1996) (Tab. 2.1). Speciile identificate în teritoriul Transilvaniei sunt încadrate
sistematic la tei subgenuri (Centaurea s. str., Cyanus, Lopholoma) şi opt secţii
(Acrolophus, Jacea, Lepteranthus, Calcitrapa, Cnicus, Cyanus, Protocyanus,
Acrocentron).
Din subgenul Centaurea s. str. s-au identificat pe teritoriul Transilvaniei
următoarele specii: C. stoebe, C. micranthos, C. diffusa, C. reichenbachii, C. triniifolia,
C. jacea cu subsp. banatica şi angustifolia, C. nigrescens, C. phrygia cu subsp. phrygia,
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
9
erdneri, pseudophrygia, indurata, ratezatensis, carpatica, rarauensis, C. stenolepis, C.
macroptilon subsp. oxylepis, C. uniflora subsp. nervosa, C. calcitrapa, C. sostitialis,
Tabelul 2.1.
Clasificarea sistematică a speciilor identificate în Transilvania*
Subgen
Subgenus
Secţie
Section
Subsecţie
Subsection
Specie
Species
Centurea s.str.
Acrolophus
(Acrolophus,
Willkommia,
Phalolepis)
Maculosae
C. stoebe
subsp. stoebe
subsp. micranthos
C. reichenbachii
C. triniifolia
Cylindraceae C. diffusa
Jacea Jacea (Juss.) Koch
C. jacea
subsp. angustifolia
subsp. bannatica
Nigrescentes, C. nigrescens
Lepteranthus (DC.)
DC Phrygia
C. phrygia
subsp. phrygia
subsp. erdneri
subsp. pseudophrygia
subsp. indurata
subsp. carpatica
subsp. ratezatensis
subsp. rarauensis
C. stenolepis
subsp. razgradensis
subsp. stenolepis
C. uniflora subsp. nervosa
C. macroptilon subsp.
oxylepis
Calcitrapa
Eucalcitrapa
C. calcitrapa
C. iberica
Mesocentron C. solstitialis
Cnicus - C. benedicta
Cyanus
Cyanus - C. cyanus
Protocyanus
C. triumfetti
subsp. axillaris
subsp. triumfetti
subsp. adscendens
subsp. stricta
subsp. pinnatifida
C. mollis subsp. mollis
Lopholoma Acrocentron
Acrocentron C. atropurpurea
Lopholoma
C. orientalis
C. kotschyana
C. scabiosa
subsp. spinulosa
*după / after: Garcia-Jacas & Susanna, 1992; Wagenitz & Hellwig, 1996
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
10
C. iberica, C. benedicta. C. cyanus, C. mollis, C. triumfetti subsp. axillaris, stricta,
adscendens, pinnatifida menţionate în flora Transilvaniei, fac parte din subgenul Cyanus,
iar C. orientalis, C. atropurpurea, C. kotschyana, C. scabiosa şi subspecia spinulosa sunt
reprezentanţii subgenului Acrocentron.
CAPITOLUL 3
CONSIDERAŢII FIZICO-GEOGRAFICE PRIVIND SPAŢIUL
INTRA-CARPATIC STUDIAT (TRANSILVANIA)
Zona intra-carpatică a României, pe suprafaţa căreia s-au făcut studiile de
morfologie a genului Centaurea, se suprapune cu spaţiul istorico-geografic al
Transilvaniei.
Această zonă cuprinde depresiunea colinară a Transilvaniei,care este unitatea
fizico-geografică centrală a ţării noastre dar şi limitele sale exterioare reprezentate de
abrupturile celor trei ramuri muntoase:Carpaţii Orientaliîn est; Carpaţii Meridionali în
sud; Carpaţii Occidentali prin grupa Munţilor Apuseni şi jugul intracarpatic în vest.
CAPITOLUL 4
OBIECTIVELE CERCETĂRII
În vederea realizării scopului, privind identificarea speciilor de Centaurea cu
valoare decorativă din flora spontană a Transilvaniei şi îmbogăţirea sortimentului
cultivat, obiectivele au fost împărţite în două părţi: obiective legate de identificarea,
diversitatea morfologică şi sistematică a speciilor de Centaurea din flora Transilvaniei şi
obiectivele legate de aclimatizarea speciilor de Centaurea cu valoare decorativă în
condiţii de grădină.
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
11
CAPITOLUL 5
MATERIALE ŞI METODE DE CERCETARE
Pentru rezolvarea problemelor legate de taxonomie s-au făcut studii mai
amănunţite pe speciile care se încrucişează relativ uşor dând naştere unui număr mare de
indivizi polimorfici. Speciile de Centaurea polimorfice identificate în flora spontană a
Transilvaniei care au fost urmărite în in-situ sunt: C. stoebe, C. jacea, C. phrygia şi
celelalte specii care fac parte din grupul Phrygia (C. phrygia subsp. indurata, C. phrygia
subsp. pseudophrygia, C. phrygia subsp. ratezatensis, C. stenolepis şi C. uniflora subsp.
nervosa). Pe lângă aceste specii polimorfice au fost monitorizate în flora spontană a
Transilvaniei şi speciile care prezintă un potenţial decorativ: C. cyanus, C. orientalis, C.
atropurpurea şi C. mollis.
Pentru atingerea obiectivelor legate de aclimatizarea unor specii de Centaurea cu
valoare decorativă s-au urmărit în condiţii de grădină speciile: C. phrygia subsp.
ratezatensis (C. stenolepis subsp. ratezatensis comb. nova), C. orientalis şi C.
atropurpurea.
Pe lângă materialul biologic studiat, pentru observaţiile şi măsurătorile din teren şi
laborator s-au folosit un şubler electronic (Powerfix), Microscopul Digital USB (zoom
400X), Microscopul optic trinocular B4 OPTECH, Novex lupă stereo (40X) şi şublerul
electronic.
Pentru fiecare specie, s-au făcut pe aproape fiecare organ vegetativ (tulpină,
frunză, inflorescenţă, floare, foliole bracteale şi achene), mai multe măsurători
morfologice (cantitative, calitative şi rapoarte). Numărul caracterelor a diferit în funcţie
de particularităţile morfologice a fiecărei specii.
Ca şi metode de interpretare a diferenţelor morfologice apărute la unele specii
polimorfice, s-au folosit metode statistice de ordinaţie şi clasare realizate cu ajutorul
pachetelor PAST-Paleontological Statistics.2.15 (HAMMER, 1999-2012) şi CANOCO
pentru Windows 4.5 (TEER BRAAK & ŠMILAUER, 2002).
În România, analizele de ordinaţie şi clasificare aplicate pe genul Centaurea,
reprezintă abordări noi care au rolul de a clarifica diferenţierile morfologice apărute la
unele specii. Studiile morfologice pe genul Centaurea care au constituit baza analizelor,
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
12
au fost realizate în perioada 2010-2012, în teren dar şi pe materiale de ierbar (ierbarul
Muzeului de Istorie Naturală Sibiu- HSIB, ierbarul Grădinii Botanice Cluj-Napoca-CL).
CAPITOLUL 6
REZULTATE ŞI DISCUŢII
În vederea atingerii scopului şi a obiectivelor cercetării s-au identificat în teritoriul
Transilvaniei, pe baza literaturii de specialitate, a materialului de ierbar (HSIB şi HCL) şi
a cercetărilor de teren, un număr de 22 specii şi 11 subspecii. La fiecare subspecie s-a
menţionat sinonimiile şi materialul de ierbar s-a actualizat taxonomic, acolo unde a fost
cazul.
În ceea ce priveşte monitorizările în teren, acestea s-au făcut pe speciile
polimorfice care au prezentat o dificultate ridicată la determinare dar şi pe speciile care
au prezentat valoare decorativă (VONICA & CANTOR, 2011 (a), 2011 (b)). Pentru fiecare
specie, citotip sau o parte din hibrizi, s-au prezentat criteriile morfologice pe baza cărora
se pot diferenţia taxonii dar şi hărţile de distribuţie în spaţiul intra-carpatic.
1. Cu privire la diferenţierea speciei C. stoebe (sinonim C. rhenana), se poate
afirma că, deşi se cunoştea că prezintă două nivele de ploidie (2x, 4x) nu se ştia dacă se
întâlnesc în flora Transilvaniei şi cum se diferenţiază cele două citotipuri.
În urma analizelor de ordinaţie (PCA,CCA, RDA şi UPGMA) şi de clasificare, s-
au evidenţiat morfologic cele două citotipuri, care au fost identificate şi la nivel european
(Fig. 6.3).
Citotipul diploid C. stoebe subsp. stoebe (2n=18), se diferenţiază de citotipul
tetraploid C. stoebe subsp. micranthos (2n=36) prin caracterele inflorescenţelor
(lungimea-IL şi lăţimea-IW), foliolelor bracteale şi a ciclului de viaţă. Specia C. stoebe
subsp. stoebe este o specie anuală, care se dezvoltă bine în spaţii deschise, lipsite de
competitori, prezintă o înălţime inflorescenţei (măsurată de la baza inflorescenţei până în
vârful ultimului rând de foliole bracteale) de 13,5-17 mm, apendicele bracteal are 6-10
perechi de fimbrii, mai deschise la culoare spre vârf iar papusul achenelor este de
aproximativ jumătate din lungimea achenelor. C. stoebe subsp. micranthos este o specie
perenă, care preferă locurile ruderalizate, cu multă vegetaţie, cu inflorescenţe cilindrice
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
13
ce au o înălţime de 19-23 mm, apendicele bracteal prezintă 4-7 perechi de fimbrii care au
aceiaşi culoare pe toată lungimea lor iar papusul este de aproximativ un sfert din
lungimea achenei.
Figura 6.3. Scorul discriminant a celor două grupuri de indivizi de C. stoebe
(F 1,95; p 0,32)
2. Cu privire la diferenţierea indivizilor de C. jacea (altă specie polimorfică) s-au
obţinut rezultate la diferenţierea acestei specii faţă de hibrizii acesteia cu specii din secţia
Lepteranthus. Analizele de ordinaţie şi clasificare au evidenţiat 4 caractere morfologice
discriminante: lăţimea apendicului (MW), raportul dintre lungimea şi lăţimea bracteei
(BLW), lăţime frunză (LW) şi număr fimbrii (FN) (Fig. 6.8).
Specia C. jacea se diferenţiază la prima vedere, de hibrizii acesteia, prin forma
apendicului bracteal, care este membranos, oval-rotunjit la C. jacea (5-5,6 mm), lacerat
pe margine şi lipsit de fimbrii, şi prin lăţimea frunzelor (6-8 mm la C. jacea). Hibrizii
rezultaţi din încrucişarea speciei C. jacea cu specii ale secţiei Lepteranthus se
diferenţiază de C. jacea, prin gruparea fimbriilor de pe marginea apendicului bracteal în
bucheţele mici şi neregulate iar forma apendicului diferă de la ovat-triunghiular până la
triunghiular-lanceolat, în funcţie de specia genitoare (3-4 mm) (Fig. 6.9). Lăţimea
frunzelor la hibrizi atinge dimensiuni duble faţă de C. jacea.
-40 -32 -24 -16 -8 0 8 16 24 32
Scorul discriminant / Discriminant score
0
0,4
0,8
1,2
1,6
2
2,4
2,8
3,2
3,6
4
Fre
cven
ta /
Fre
quen
cy
Grupul I Grupul II
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
14
Figura 6.8. Analiza CCA a variabilelor discriminante a hibrizilor şi speciei C. jacea
-6 -4 -2 0 2 4 6 8
Axa / Axis 1
-4-2
02
46
8
Axa
/ A
xis
2
SAMPLES
jacea xjacea mel
C. jacea
C. x jaceaC. x melanocalathia
C. x melanocalathia
Figura 6.9. Analiza CCA a indiviziilor analizaţi
(C. jacea, hibrizi de C. jacea şi C. x melanocalathia)
Referitor la raportul dintre lungimea şi lăţimea foliolei bracteale, se poate spune că la C.
jacea atinge valori de 3,7-4,4 mm, iar la hibrizii de 2,2-3,2 mm.
Legenda jacea - C. jacea
xjacea -hibrizi de C. jacea
mel - C. x melanocalathia
caractere morfologice
discriminante: IL, FN, LW,
MW, BLW-
-10 -5 0 5 10 15
Axa / Axis 1
-15
-10
-50
510
15
Axa
/ A
xis
2
jacea
xjacea
mel
LW
IL
BLW
MW
FN
SPECIES ENV. VARIABLES
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
15
3. Cu privire la specia C. phrygia (sinonim C. austriaca), s-a constatat că în
Transilvania sunt prezente cele două citotipuri (2x, 4x), identificate în Europa şi
confirmate de studiile acestei teze, ca fiind C. phrygia subsp. phrygia (2n=22) şi C.
phrygia subsp. erdneri (2n=44) (KOUTEKÝ şi colab., 2012). Cele două nivele de ploidie
se diferenţiază prin caracteristicile morfologice ale apendicului bracteal mijlociu şi forma
frunzelor. Citotipul diploid are un apendicul de 1-1,4 mm lăţime, în comparaţie cu 1-1,8
mm la citotipul tetraploid; raportul dintre lungimea şi lăţimea foliolei bracteale este de
6,5 la citotipul diploid, respectiv 5,8 la citotipul tetraploid şi culoarea apendicului este
brun-închis la bază şi brun-deschis spre galben la vârf la citotipul diploid şi brun-închis
spre negricios la bază şi brun-brun închis la vârf la citotipul tetraploid. În ceea ce priveşte
forma frunzelor tulpinale mijloci se poate afirma că citotipul diploid prezintă frunze
întregi, uşor dinţate pe margine, cu dinţi regulaţi şi mai mici de 1 mm lungime iar
citotipul tetraploid prezintă frunze lobate sau dinţate inegal cu lobi/dinţi mai mari de 1
mm lungime. Din punct de vedere al distribuţiei geografice s-a constatat că C. phrygia
subsp erdneri are o distribuţie mai largă în spaţiul intra-carpatic studiat, fiind prezentă în
pajişti în care s-a simţit influenţa antropică, pajişti degradate, păşunate intens etc., iar C.
phrygia subsp. phrygiaeste prezentă în partea estică a Transilvaniei, în păşunile de la
baza Munţilor Carpaţii Orientali, lipsind din partea sudică, vestică şi centrală a
Transilvaniei (Planşa foto 6.10).
Planşa foto 6.10. Distribuţia taxonilor C. phrygia şi C. erdneri în Transilvania
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
16
4. În ceea ce priveşte problematica abordării taxonomice a speciei diploide C.
phrygia subsp. ratezatensis (sinonim C. ratezatensis), după Drăghia şi colab. (2010), s-a
observat că există o asemănare cu speciile C. phrygia subsp. pseudophrygia şi C.
stenolepis. Analizele de ordinaţie şi clasificare a evidenţiat o suprapunere morfologică a
endemitului C. ratezatensis peste specia C. stenolepis. Caracterele morfologice
discriminante evidenţiate prin analiza CCA sunt: lăţimea frunzei (LW), lungimea tulpinii
ramificate (măsurată de la prima ramificare până la inflorescenţa terminală-SBL),
vizibilitatea apendicilor bracteali (MV) şi numărul de fimbrii (Fig. 6.15).
-3.0 0.0 3.0
Axa / Axis 1
-0.6
0.0
1.0
Axa
/ A
xis
2
C. stenolepis
C. ratezatensis
SBLLW FN MV SPECIES ENV. VARIABLES
Figura 6.15. Graficul analizei CCApentru speciile C. stenolepis şi C. ratezatensis
Deşi există câteva caractere care diferenţiază cele două specii, testul MANOVA
utilizat la analiza discriminantă (Hotelling) a calculat un procent de clasificare pentru
cele două specii este de 92,05%, arătând că o parte dintre caracterele morfologice a
indivizilor de C. ratezatensisse suprapun peste caracterele speciei C. stenolepis (Fig.
6.16).
-9 -6 -3 0 3 6 9 12 15 18
Forta discriminanta / Discriminant
0
2
4
6
8
10
12
14
16
18
Fre
cven
ta /
Fre
quen
cy
Figura 6.16. Histograma scorului canonic a speciilor C. stenolepis şi C. ratezatensis
Legenda
C. ratezatensis
C. stenolepis
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
17
Acest aspect rezultat în urma analizelor de clasificare, confirmă faptul că taxonul
C. ratezatensis trebuie inclus în specia C. stenolepis şi tratat ca subtaxon a acesteia -
Centaurea stenolepis subsp. ratezatensis (Prod.) comb. nova (VONICA şi colab., 2013
(a)).
5. În ceea ce priveşte problematica abordări nomenclaturale a hibriziilor C. x
prodanii şi C. x devensis s-a observat că cei doi hibrizi sunt din punct de vedere
morfologic nediferenţiaţi, conform analizei CCA (VONICA şi colab, 2013 (b)). Analiza de
clasificarea a calculat un scor de 61,11 %, iar diferenţele morfologice dintre cei doi
hibrizi, dat de testul de similitudine Hotelling’s T-squared sunt nesemnificative (Fig.
6.21).
-0,9 -0,6 -0,3 0 0,3 0,6 0,9 1,2 1,5 1,8
Forta discriminanta / Discriminant
0
0,4
0,8
1,2
1,6
2
2,4
2,8
3,2
3,6
4
Fre
cventa
/ F
requency
Figura 6.21. Analiza liniar discriminantă (LDA) a hibrizilor
C. x prodanii şi C. x devensis
Ca urmare a lipsei caracterelor diferenţiale dintre cei doi hibrizi, evidenţiate prin
analizele de clasificare şi de ordinaţie, C. x prodanii descris de Wagner (1910), ca hibrid
dintre C. phrygia şi C. indurata şi C. x devensis descris tot de Wagner (1910), ca hibrid
dintre C. stenolepis şi C. phrygia, sunt sinonimi. Numele acceptat pentru denumirea
acestui taxon (C. x prodanii) a fost desemnat prin analiza distribuţiei geografice a celor
doi hibrizi dar şi a speciilor parentale iar hibridul C. x devensis a trecut în sinonimie.
6. Referitor la problematica abordării taxonomice a speciei C. indurata (C.
phrygia subsp. indurata), se poate preciza că acesta diferă de specia C. stenolepis prin
nivel de ploidie diferit, lungimea frunzelor şi lungimea inflorescenţelor. Deşi există o
Legenda
C. x prodanii
C. x devensis
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
18
suprapunere morfologică parţială, specia C. indurata nu trebuie tratată ca subtaxon a
speciei C. stenolepis şi va rămâne în cadrul grupului Phrygia deoarece necesită studii
morfologice suplimentare.
7. Referitor la diferenţierile morfologice apărute la specia C. atropurpurea
(subgenul Lopholoma) se poate afirma că acestea sunt în legătură directă cu cantitatea de
calcit din sol (VONICA şi colab., 2012). Specia C. atropurpurea a fost monitorizată în mai
multe populaţii din Transilvania şi s-a observat că în unele populaţii (Cheia Turzii-CJ),
indivizii de C. atropurpurea diferă prin valori ridicate a lungimii şi lăţimii laciniilor,
numărului de inflorescenţe şi numărul de frunze, faţă de indivizii altor populaţii (Muntele
Lomb-CJ) (Fig. 6.34). Specia C. atropurpurea este cunoscută ca plantă calcifilă, iar
valorile ridicate a caracterelor morfologice discriminante au fost observate şi la alte
populaţii.
Figura 6.32. Graficul PCA a speciei C. atropurpurea
(indicele de semnificaţie Jolliffe cut-off=0,74, interval de confidenţă=95%)
8. Cu privire la monitorizarea unor specii rare de Centaurea (C. stenolepis subsp.
ratezatensis, C. orientalis, C. atropurpurea) în condiţiile grădinii Muzeului de Istorie
Naturală din Sibiu se poate afirma următoarele aspecte (VONICA & CANTOR, 2012):
Componenta 1 (55,96 %, eigenvalue 6,53)
Co
mp
on
enta
2 (
18
,59 %
, ei
gen
val
ue
2,1
7)
Legenda Cheile Turzii
Dealul Lomb
Roşia de Secaş
Guşteriţa
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
19
- din punct de vedere al facultăţii germinative se poate spune că cel mai mare
succes l-a înregistrat specia C. stenolepis subsp. stenolepis (45,85 %), fiind urmată de C.
atropurpurea (18,66 %) şi C. orientalis (12,14 %).
- din punct de vedere a fenofazelor de dezvoltare, specia C. atropurpurea
înfloreşte după 90-100 de zile de la însămânţare, fiind urmată de C. orientalis şi mai
târziu de C. stenolepis subsp. ratezatensis.
- Între indivizii speciilor dezvoltaţi în condiţii de grădină şi cei dezvoltaţi în flora
spontană, analizele de ordinaţie a evidenţiat puţine caractere morfologice discriminante.
Plantele de C. stenolepis subsp. ratezatensis dezvoltate în grădină diferă de cele din flora
spontană prin raportul dintre lungimea şi lăţimea inflorescenţelor, raportul dintre
lungimea şi lăţimea frunzelor şi înălţimea tulpinii (Fig. 6.38).
Figura 6.38. Graficul CCA a celor două grupuri de indivizi analizaţi (dezvoltaţi în
grădină şi în flora spontană) a speciei C. stenolepis subsp. ratezatensis
Indivizii speciei C. atropurpurea dezvoltaţi în grădină diferă de indivizii din flora
spontană prin lăţimea frunzei şi lungimea inflorescenţei, iar între indivizii dezvoltaţi în
grădină şi cei din flora spontană, a speciei C. orientalis nu există nici o diferenţă (Fig.
6.43).
-2.0 0.0 4.0
Axa / Axis 1
-1.0
1.0
Axa /
Axis
2 Grãdinã
Flora spontanã
SLILW
LLW
Legenda
ILW, LLW, SL -
caractere
morfologice
discriminante
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
20
Figura 6.43. Graficul CCA a celor două grupuri de indivizi din specia C. atropurpurea
(grădină, flora spontană)
Recomandări:
Specia C. stenolepis subsp. ratezatensis se dezvoltă în condiţii de grădină, alături
de alte specii componente covorului ierbos, în zone umbroase şi umede, fiind
recomandată pentru decorarea zidurilor de cărămidă sau a locurilor inestetice din
împrejurimile casei. Poate fi recomandată şi pentru petele florale din cadrul parcurilor sau
grădinilor publice, dar poate fi inclusă şi în componenţa speciilor floricole din compoziţia
covoarelor ierboase deoarece suportă cositul şi are capacitatea de a se regenera din
mugurii dorminzi. Introducerea acestei specii în sortimentul speciilor decorative, este o
măsură binevenită de conservare ex-situ a speciei, considerată endemică în România.
Specia C. orientalis este considerată o specie relictară în Transilvania, dar mai
frecventă în afara arcului carpatic, este decorativă prin inflorescenţele sale galbene. Se
recomandă pentru pete florale din rondourile intersecţiilor sau în zonele cu insolaţie
ridicată din parcuri sau grădini publice. Se poate utiliza şi ca specie decorativă în
aranjamente florale, deoarece tija floriferă este dreaptă şi lungă, terminată cu una sau
două-trei inflorescenţe. Fiind o plantă perenă, succesul înfloriri în primul an vegetativ
este foarte scăzut iar în anotimpul nefavorabil (iarna), multe plante nu supravieţuiesc,
fiind necesare măsuri de protecţie termică.
Specia C. atropurpurea se dezvoltă bine în condiţii de grădină, mai ales dacă solul
este afânat şi este calcaros. Poate fi utilizată în platbande florale din intersecţii sau în
parcuri şi grădini. Fiind o specie calcifilă se poate recomanda şi în stâncării, dar cu
-5.0 -4.0 -3.0 -2.0 -1.0 0.0 1.0 2.0 3.0
Axa / Axis 1
-1.0
-0.5
0.0
0.5
1.0
1.5
2.0
Axa
/ A
xis
2
Flora spontanã
Grãdinã
LWIL
Legenda
IL, LW- caractere
morfologice
discriminante
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
21
condiţia ca acestea să fie stânci calcaroase. Specia se recomandă şi ca plantă tăiată în
aranjamente florale şi chiar ca plantă uscată deoarece foliolele involucrale oferă un aspect
dantelat inflorescenţelor.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. ALEXAN, M., O. BOJOR, F. CRĂCIUN, 1988. Flora medicinală a României, Ed.
Ceres, Bucureşti.
2. BENTHAM, G., J.D. HOOKER, 1873. Genera plantarum: ad exemplaria imprimis in
Herberiis Kewensibus servata definita, Ed. A. Black, 1862-
1883.http://dx.doi.org/10.5962/bhl.title.747.
3. BREMER, K., 1994. Asteraceae: Cladistics and Clasifications, Timber Press.
Portland.
4. BUTA, ERZSEBET, MARIA CANTOR, D. ZAHARIA, ADELINA DUMITRAŞ, A. ZAHARIA,
GEORGETA SZABO, M. BUTA, 2009. Description of some spontaneous species and
the possibilities of use them in the rocky gardens, J. Plant Develop., Iaşi, 16, 81-86.
5. CASSINI, H., 1829. Tableau synoptique des synanthéreés, În: Garcia-Jacas, Núria, T.
Uysal, K. Romashchenko, V. N. Suarez-Santiago, K. Ertuğrul, A. Susanna, 2006,
Centaurea Revisited: A Molecular Survey of the Jacea Group, Annals of Botany,
Oxford Journals, 98, 741–753.
6. CANTOR, MARIA, D. ZAHARIA, 2002. Floricultură generală, Ed. AcademicPres,
Cluj- Napoca.
7. CANTOR, MARIA, IOANA POP, 2005. Floricultură specială. Bază de date, Ed.
AcademicPres, Cluj- Napoca.
8. CIOCÂRLAN, V., M. BERCA, C. CHIRILĂ, I. COSTE, GH. POPESCU, 2004. Flora
Sagetală a României, Ed. Ceres, Bucureşti.
9. CIOCÂRLAN, V., 2008. Rectifying a few errors in the Romanian Exsiccate, J. Plant
Develop, 15, 27-28.
10. CIOCÂRLAN, V., 2009. Flora Ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta,
Editura Ceres, Bucureşti, pag. 833- 847.
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
22
11. COICIU, EVDOCHIA, G. RÁCZ, 1962. Plante medicinale şi aromatice, Ed. Academiei
R.P.R., Bucureşti.
12. DIHORU, GH., C. PÂRVU, 1987. Plante endemice în Flora României, Ed. Ceres,
Bucureşti.
13. DIHORU, GH., G. NEGREAN, 2009. Cartea Roşie a Plantelor Vasculare din România,
Ed. Academiei Române, Bucureşti.
14. DOSTÁL, J., 1976. Centaurea phrygia subsp. ratezatensis (Prod) Dostál, În: Greuter
W. (eds.), Euro + Med Plantbase, (2006-2009),
URL:[http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed, accessed 12 februar 2013].
15. DRĂGHIA, LUCIA, ALIONA MORARIU, LILIANA CHELARIU, 2010. Cytogenetic
research regarding species with ornamental value identified in the north-east area of
Romania, Cercetări Agronomice în Moldova, XLIII: 4, 144.
16. DRĂGULESCU, C-TIN, 1995. Botanica populară în Ţara Făgăraşului, Ed. Constant,
Sibiu.
17. DRĂGULESCU, C-TIN, 2008. Plante comestibile din România, Ed. Alma Mater,
Sibiu.
18. FLANN, CHRISTINA, W. GREUTER, D. J. HIND, 2010. Cassini’s Compositae genera:
A nomenclatural and taxonomic assesment, Taxon, 59, 1206- 1244.
19. FONT, MONICA G., 2007. Poiploidïa, filogénia I biogeografia en Centaurea L.
secció Acrocentron (Cass.) DC, Ph.D. Thesis, Facultat de Farmacia, Universitat de
Barcelona, Spain.
20. GARCIA-JACAS, NÚRIA, A. SUSANNA, 1992. Karyological notes on Centaurea sect.
Acrocentron (Asteraceae), Pl. Syst. Evol., 179, 1-18
21. GARCIA-JACAS, NÚRIA, A. SUSANNA, TERESA GARNATJE, ROSER VILATERSANA,
2001. Generic delimitation and phylogeny of the subtribe Centaurinae
(Asteraceae): a combined nuclear and chloroplast DNA analysis, Annals of Botany.,
87, 503-515.
22. GREUTER, W., 2006–2009. Compositae (pro major parte). – In: Greuter W. & Von
Raab-Straube E. (eds), Compositae. Euro+Med Plantbase – the information
resource for Euro - Mediterranean plant diversity,
URL:[http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed, accessed 12 februar 2013].
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
23
23. HAMMER, Ǿ., 1999-2012. Reference manual of PAST-Paleontological Statistics,
version 2.15, Natural History Museum and University of Oslo.
24. HAYEK, A., 1901. Die Centaurea - Arten Osterreich - Ungarns. Denkschr, Akad.
Wiss., 585- 783.
25. KOUTEKÝ, P., J. ŠTĔPÁNEK, TEREZA BADUROVA, 2012. Differentiation between
diploid and tetraploid C. phrygia: mating barriers, morphology and geographic
distribution, Preslia 84, 1-32.
26. LEPŠ, J., P. ŠMILAUER, 2003. Multivariate analysis of ecological data using
CANOCO, Cambridge Univ. Press, Cambridge.
27. NYÁRÁDY, E. I, 1943(a). Adatok a hazai Centaureák „Jacea” és „Phrygia”
csoportjainak bővebb ismeretéhez, különös tekintettel Kolzsvár környékének
flórájára. Additamenta ad cognitionem Centaurearum Hungariae, Senderabdruck
aus den „Botanikai Kozlemenyek”, Budapesta, XL: 1-2, 1-45
28. NYÁRÁDY, E. I, 1943(b). Űber unsere kritischen Centaureen mit berücksichtigung
von Wagners artikel, Borbasia, Tipografia Attila, Budapesta, 1-10.
29. PÉTIT, D., J. MATHEZ, A. QAID, 2001. Phylogeny of the Cardueae (Asteraceae)
based on analysis of morphological and palynological characters, Bocconea, 13, 41-
53.
30. PÎRVU, LUCIA, ALICE ARMATU, S. SCHIOPU, ILEANA RAU, D. COPREAN, 2008.
Centaurea cyanus L. - herba, chemical composition and therapeutical potential,
Proceeding of the International Symposium “New Research in Biotechnology”,
USAMV Bucharest, Romania, 187-194.
31. PRODAN, I., 1930. Centaureele României. Monografie, Instit. de arte grafice
„Ardealul”, Cluj- Napoca.
32. PRODAN, I., E. I. NYÁRÁDY, 1964. Centaurea L. – In: Săvulescu T. (eds.), Flora
Republicii Socialiste Romania, Edit. Academia R. S. Romania, Bucureşti. 9, 758–
951.
33. SÂRBU, ANCA, A. OPREA, I. SÂRBU, 2007. Plants from the habitat directive – Annex
IIb, presents in Romania, Buletinul Grădinii Botanice Iaşi, 14, 23-27.
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
24
34. SUSANNA, A., NURIA GARCIA-JACAS, D. E. SOLTIS, P. S.SOLTIS, 1995. Phylogenetic
relationships in tribe Cardueae (Asteraceae) based on ITS sequences, American
Journalof Botany, 82, 1056–1068.
35. SUSANNA, A., NÚRIA GARCIA-JACAS, 2007. Tribe Carduae, 123-146, În: Kadereit,
J.W. &C. Jeffrey, (Eds.), The Families and Genera of Vascular Plants, vol.8,
Flowering Plants. Eudicots. Asterales, Springer, Berlin & Heidelberg.
36. TEER BRAAK, C. J. F., P. ŠMILAUER, 2002. CANOCO reference manual and
CanoDraw for Windows user’s guide: software for canonical community ordination
(version 4.5). – Microcomputer Power, Ithaca, NY.
37. TUTIN, T. G., V.H. HEYWOOD, N. A. BURGES, D. M.MOORE, D. H.VALENTINE, S. M.
WALTERS, D. A.WEBB, 1964-1980. Flora Europaea, 1-5, Cambridge University
Press, Cambridge.
38. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2011 (a). The Polimorphism and Hybridization
of the Centaurea Species, Bulletin UASVM Horticulture, Cluj- Napoca, 68: 1, 444-
450.
39. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2011 (b). Some issues of Centaurea species
determination, Acta Musei Brukenthal, Sibiu, VI.: 3, 61-68.
40. VONICA, GHIZELA, MARIA CANTOR, 2012.Centaurea species attractive
Transylvania (Romania) endemic and rare plants with high potential as flowering
gardening plant, Bulletin UASVM Horticulture, Cluj-Napoca, 69: 1-2, 354-362.
41. VONICA, GHIZELA, ANDREEA TODORUŢ, A. S. BĂDĂRĂU, 2012. Morphological
variation of Centaureaatropurpurea Waldst. et Kit. species (subgenus Lopholoma)
from Transylvania, Acta Oecologica Carpatica, Sibiu, V, 41-56.
42. VONICA, GHIZELA D., P. KOUTECKÝ, MARIA CANTOR, B. I. HURDU, S. A.
BĂDĂRĂU, 2013 (a). New consideration regarding the endemic
Centaurearatezatensis Prod from Romanian Carpathians, Symposium-
Biogeography of the Carpathians: Evolution of Biodiversity in a Spatiotemporal
Context, Kraków (Poland), 26th
- 28th
September 2013 (accepted paper).
43. VONICA, GHIZELA D., J. P. FRINK, MARIA CANTOR, 2013 (b). Taxonomic revision
of some taxa of Jacea - Lepteranthus group (Centaurea genus) based on
morphometric analysis, Brukenthal Acta Musei, Sibiu, VIII, in press.
Ghizela D. ALEC (VONICA) Rezumatul tezei de doctorat
25
44. WAGENITZ, G., F. HELLWIG,1996. Evolution of characters and phylogeny of the
Centaurinae, 491- 510, În: D. J. N. Hind & Beentje (Eds.) Compositae:
Systematics. vol 1, Proceeding of the International Compositae Conference, Kew.
45. WAGNER, J., 1910. A magyarorszagi Centaureak ismertetése (Centaureae
Hungarieae), Math, és Terni. Közl., Budapesta, XXX: 6, 271-183.
46. ***,Flora Europaea - (http://rbg-web2.rbge.org.uk, 16 september 2011). Data
extracted from the digital version of the Flora Europaea. Royal Botanic Garden
Edinburgh, United Kingdom.
47. ***,Euro+Med, 2006, Euro+Med PlantBase - the information resource for Euro-
Mediterranean plant diversity. Available http://ww2.bgbm.org/EuroPlusMed/ [16
September 2011].
48. ***, HSIB- Ierbarul Muzeului de Istorie Naturală Sibiu - Muzeul Naţional Brukenthal
Sibiu.
49. ***, HCL- Ierbarul Grădinii Botanice “Alexandru Borza”- Univ. Babes-Bolyai Cluj-
Napoca.
Top Related