Web view“Execitatio Anatomica de Motu Cordis et Sanguinis in animalibus” 1628. ... Ne...
Transcript of Web view“Execitatio Anatomica de Motu Cordis et Sanguinis in animalibus” 1628. ... Ne...
CONTRACTILITATEA MIOCARDICA SI REVOLUTIA CARDIACA
Obiectivele educationale ale cursului
După parcurgerea acestui capitol, studentul va putea:
1. Să cunoască mecanismele care stau la baza contractilitatii miocardice
2. Să definească revoluţia cardiacă (ciclul cardiac).
3. Să subdivizeze ciclul cardiac in fazele sale constitutive .
4. Să cunoască fenomenele mecanice caracteristice fiecarei faze a revoluţiei cardiace.
5. Sa cunoască evenimentele electrice ṣi relaţia ȋntre fenomenele electrice ṣi mecanice asociate revoluţiei
cardiace.
6. Să cunoască cele mai importante fenomene la distanţă aparute ca urmare a revoluţiei cardiace.
7. Să cunoască frecvenţa cardiacă normală precum ṣi variaţiile sale.
Introducere:
Scurt istoric
Cunostinţele actuale legate de fiziologia inimii, a aparatului cardio-vascular precum ṣi legate
de ciclul cardiac nu ar fi fost posibile fără contribuţia urmatoarelor personalităţi:
William Harvey (1578-1657), prin opera sa: “Execitatio Anatomica de Motu Cordis et
Sanguinis in animalibus” 1628
Lucrarea sa reprezinta prima descriere a funcţionării aparatului cardiovascular.
Ernest Starling (1866-1927), prin lucrarea sa:“Frank-Starling law of the heart”, 1915
Datoram acestei personalităţi detalierea legii ce stă la baza mecanismului de reglare intrinsecă
a inimii.
Carl Wiggers (1883-1963), autor al lucrării: “Circulation in Health and
Disease.”Philadelphia, PA: Lea& Febiger, 1915.
Acesta a fost autorul unei reprezentări grafice integrative care permite urmărirea simultană a
unei serii de parametri ce surprind activitatea atrială, activitatea ventriculară, răsunetul la
nivelul arterelor mari al revolutiei cardiace precum ṣi fenomenele electrice ṣi fenomenele
acustice associate unui ciclui cardiac.
Eugene Braunwald (1929-1992), autor al lucrării “Brawnwald‘s Heart Disease: A
Textbook of Cardiovascular Medicine”, editia a 9-a, 2011.
Fiziolog si cardiolog de marca, acesta a reunit cele două domenii generând o viziune comună
ce merge de la mecanism fiziologic la aplicaţii clinice ȋn domeniul cardiologiei. Contribuţia sa
este semnificativă, tratatele sale fiind considerate ṣi astăzi standardul de aur ȋn activitatea
clinică.
3. Noţiuni de anatomie
Inima este un organ tetracameral, prezentând 2 atrii (situate superior) ṣi doua
ventricule (situate inferior).
Atriile funcţionează ca rezervoare elastice de primire a sângelui din vene. Astfel, atriul
stâng primeṣte sânge oxigenat de la circulaţia pulmonară, ȋn timp ce ȋn atriul drept este primit
sângele deoxigenat prin venele cave (inferioară, respectiv superioară). Atriile contribuie, de
asemenea, prin contracţie, la umplerea ventriculară ṣi debitul cardiac.
Ventriculele exercită funcţie de pompare a sângelui ȋn artere, prin intermediul stratului
muscular bine reprezentat la nivelul peretelui. Astfel, din ventriculului stang sângele oxigenat
este pompat ȋn marea circulaţie prin artera aorta, ȋn paralel sângele deoxigenat fiind expunzat
ȋn mica circulaţie prin artera pulmonară.
Miṣcarea sângelui din atrii ȋn ventricule se realizează prin valvele atrioventriculare,
fiind restricţionată a fi realizată ȋntr-un singur sens, ṣi anume din atrii ȋn ventricule. Ȋn cazul
inimii drepte aceasta prezintă trei cuspe (valvule), fiind denumită tricuspidă. Valva
atrioventriculară dreaptă prezintă două cuspe (valvule), fiind cunoscută sub denumirea de
valva bicuspidă sau mitrală.
Curgerea sângelui din ventricule ȋn atrii se realizează prin valvele semilunare. Aceasta
este monodirecţională, permiţând trecerea sângelui dinspre ventricule spre arterele mari.
Ambele valve semilunare ( valva pulmonară ṣi valva aortică) prezintă trei cuspe.
Deschiderea ṣi ȋnchiderea valvelor se realizează pasiv, sub efectul gradientului de
presiune. O presiune ȋn amonte care depăṣeṣte presiunea din aval induce deschiderea valvei,
ȋn timp ce creṣteri ale presiunii ȋn aval peste cea din amonte reprezintă mecanismul de
ȋnchidere valvulară.
Peretele atrial este mai subţire decât cel ventricular. Musculatura este slab
reprezentată, acest lucru determinând un rol de rezervoare elastice a atriilor. Totusi, prezenţa
stratului muscular ȋn perete face posibilă contracţia acestora, la nevoie. Prin comparaţie,
ventriculii au perete cu strat muscular de grosime ridicată, conţinând fibre interdigitate cu
aspect penat sau de evantai japonez, ce susţine un rol preponderent contractil al acestor
cavităţi.
4.Definitii:
Revoluţia cardiacă (ciclul cardiac) reprezintă secvenţa de evenimente mecanice ṣi
electrice care se repetă cu fiecare bătaie a inimii.
Sistola reprezintă contracţia muschiului cardiac ȋnsotită (neobligatoriu) de golirea
cavităţilor cardiace de sânge. Diastola defineṣte relaxarea muschiului cardiac insotita
(neobligatoriu) de umplerea cavitatilor cardiace cu sange. Ciclul cardiac este o succesiune de
sistole ṣi diastole.Este important de ȋnţeles că atriile si ventriculele prezinta cicluri separate de
sistolă si diastole, revoluţia cardiac prezentând un nivel ridicat de asincronism.
Ȋntre modul ȋn care fiziologii si cardiologii definesc ciclul cardiac există anumite
diferenţe. Fiziologii sunt interesaţi de succesiunea evenimentelor plecând de la depolarizarea
elementelor sistemului excite-conductor(ȋncepând cu nodulul sinoatrial), la contractie
muschiului miocardic ṣi pana la efectele mecanice ale acestei contracţii: miṣcarea sângelui,
variaţii presionale, modificări ale valvelor, etc. Din acest motiv, ciclul cardiac fiziologic
ȋncepe cu sistola atrială ṣi se finalizează inaintea debutului acesteia. Spre deosebire de aceṣtia,
clinicienii consideră ciclul cardiac ca ȋncepând cu sistola ventriculară ṣi terminându-se
inaintea ei. Aceasta deoarece etapa cea mai uṣor de detectat de către cardiolog datorită
fenomenelor la distanţă (soc apexian, zgomot 1, etc).
5. Ciclul cardiac
Din punctul de vedere al ventriculilor se disting, ȋn cadrul ciclului cardiac urmatoarele faze:
a) Faza de umplere (Faza 1) – faza de tip diastolic
b) Contracţia izovolumetrică (Faza 2)- faza de tip sistolic
c) Faza de ejecţie (Faza 3)- faza de tip sistolic
d) Relaxarea izovolumetrică (Faza 4)- faza de tip diastolic.
Deoarece am definit ciclul cardiac ȋn accepţiunea sa clinică, vom ȋncepe descrierea
acestuia cu sistola ventriculară.
5.1.Contracţia izovolumetrică (Faza 2)
Reprezintă prima etapă a sistolei ventriculare. Ne gasim ȋntr-o etapă ȋn care anterior s-a
realizat umplerea ventriculilor cu sânge. Contracţia izovolumetrică ȋncepe ca rezultat al
depolarizării ventriculare, vizibil prin prezenţa complexului QRS pe traseul
electrocardiografic. Contracţia ventriculară ȋmpinge sângele ȋn sens ascendent, dinspre vârf
către bază. Presiunea din ventricul depăṣeṣte pe cea din atriu, motiv pentru care valvele
atrioventriculare se ȋnchid la ȋnceputul fazei 2.
De remarcat că ȋnchiderea valvei mitrale se realizează ȋnaintea valvei tricuspide, evenimentele
fiind asincrone.
Figura 1.Asincronismele ciclului cardiac.
Sursa:WF. Boron, EL. Boulpaep, Fiziologie Medicala Editia a 3-a, 2017
Pe parcursul contracţiei izvolumetrice ventriculul este o cavitate ȋnchisă. Astfel, valvele
sigmoide sunt ȋnchise, ȋntrucât presiunea ȋn ventricul nu este ȋnca suficient de mare pentru
deschiderea acestora. De asemenea, aṣa cum s-a menţionat anterior, valvele atrioventriculare
sunt ȋnchise la ȋnceputul etapei, presiunea ȋn ventricul depaṣind presiunea ȋn atriu.Sângele nu
poate ieṣi din cavitatea ventriculară. Ca urmare a contracţiei izovolumetrice, presiunea
intraventriculara creṣte brusc. Cand presiunea ventriculară depaseṣte presiunea ȋn artere, are
loc deschiderea valvelor semilunare.
Deschiderea valvelor semilunare se realizezează asincron. Astfel, presiunea la nivelul arterei
aortă este superioară celei de la nivelul arterei pulmonare, deschiderea valvei aorte realizându-
se, de aceea, mai tardiv. Avand in vedere si asincronismul de inchidere al valvelor
atrioventriculare anterior descries, durata contracţiei izovolumetrice ȋn ventriculul drept este
inferioară celei din ventriculul stâng.
Ȋn paralel, la nivel atrial, au loc fenomene electrice de repolarizare ṣi musculatura atrială este
relaxată. După ȋnchiderea valvelor atrioventriculare ȋncepe umplerea atrială. Pe diagrama
Wiggers se mai poate observa, de asemenea, o uṣoară creṣtere de presiune la nivel atrial,
marcata cu litera “c”. Aceasta este datorată bombării valvelor atrioventriculare ȋnchise către
cavitatea atrială, ca urmare a contracţiei izovolumetrice.
Figura 2. Diagrama Wiggers.
Sursa: Guyton, Arthur C. Tratat de Fiziologie a omului.2007
Din punct de vedere acustic se remarcă prezenţa unui zgomot declanṣat pe parcursul fazei,
denumit ȋn continuare zgomotul 1.
Asa cum am aratat la inceput, exista moduri diferite in care fiziologii si clinicienii obisnuiesc
sa delimiteze ciclul cardiac. Sistola ventriculară, ca ṣi parte componentă a acestuia, este ȋn
mod particular elementul considerat diferit de către cei două domenii. Astfel, sistola
ventriculara fiziologica ȋncepe cu inchiderea valvelor atrio-ventriculare ṣi se termină cu
deschiderea valvelor atrio-ventriculare. Prin comparatie,sistola ventriculară clinică ȋncepe
cu ȋnchiderea valvelor atrioventriculare ṣi se termină cu ȋnchiderea valvelor sigmoide
4.2.Faza de ejecţie (Faza 3)
Face parte din sistola ventriculară ṣi debutează după deschiderea valvelor semilunare (aortică
ṣi pulmonară). Ȋn componenţa sa intră două etape consecutive, ṣi anume:
a) Ejecţia rapida
b) Ejectia lenta
Ejecţia rapidă
Ejecţia rapidă ȋncepe cu deschiderea valvelor semilunare. Evacuarea sângelui din ventricul ȋn
artere se realizează rapid, cu scăderea accentuată a volumului ventricular.
Etapa este definită de contracţia izotonică a ventriculilor. Datorită particularităţilor anatomice
ale stratului muscular al fiecărui ventricul, cele două cavităţi se contract diferit. Astfel,
ventriculul drept se contractă prin apropierea peretelui extern de septul interventricular.
Mecanismul este definit ca ṣi contracţie “ȋn burduf”, sângele fiind ȋmpins de la vârf spre bază,
cu ejecţia acestuia spre artera pulmonară. Prin comparaţie, contracţia ventriculului stâng
urmează un mecanism similar cu “golirea sau stoarcerea conţinutului unei paste de dinţi”,
ȋngustarea diametrului cavitar pe direcţie circumferenţială, radială ṣi meridională ȋmpingând
sângele către ieṣirea spre artera aorta.
Sub efectul contracţiei izotonice ventriculare, presiunea ȋn ventricul creṣte iniţial, pentru ca
ulterior, pe măsură ce sângele se varsă ȋn arterele mari, presiunea ȋn arterele aorta ṣi
pulmonară să crească, depăṣind presiunea din ventricul. Momentul atingerii presiunii maxime
intraventriculare marchează finalul ejecţiei rapide, fiind urmată de o etapă de ejecţie
lentă.Acest moment este vizibil pe graficul presiunilor intraventriculare , respectiv graficul
presiuni la nivel aortic printr-un prin punct de intersecţie ṣi inversare a raportului celor doi
parametri.
Creṣterea presiunii ȋn ventriculul drept ṣi bombarea valvei tricuspide ȋnchise spre atriul drept
determină o noua creṣtere de presiune la nivel jugular detectabilă ca ṣi unda “c” pe
jugulogramă.
Figura 3. Fazele ciclului cardiac. Presiune intraventriculară (albastru), presiune ȋn artera aortă
(roṣu), presiune intraatrială(portocaliu), jugulograma( negru).
Sursa: WF. Boron, EL. Boulpaep, Fiziologie Medicala Editia a 3-a, 2017
Ejecţia lentă
Pe perioada repolarizării ventriculare (unda T pe traseul electrocardiografic), sângele continuă
sa se evacueze din ventriculi ȋn artere, dar debitul de ejecţie scade. Volumul ventricular
continuă sa scadă, dar ritmul de scădere este mai lent.
Se observă scăderea presiunii din ventricule ṣi arterele mari, ṣi presiunea intraventriculară
devine inferioară presiunii din arterele aortă ṣi pulmonară. Cu toate acestea, valvele
semilunare nu se ȋnchid imediat.Fenomenul se datorează inerţiei coloanei de sânge, care
imprimă o energie cinetică semnificativă sângelui. Ȋnchiderea valvelor semilunare (aortică ṣi
pulmonară) marchează finalul fazei de ejecţie.
La nivel atrial, pe tot parcursul ejecţiei rapide ṣi lente, are loc continuarea ȋn paralel a umplerii
cu sânge pe fond de relaxare musculară. Aceasta generează creṣterea lentă a presiunii intra-
atriale. De asemenea, contracţia ventriculului drept cu valva tricuspidă inchisă generează
tracţiune la nivel jugular, deteminând un minim presional marcat ca undă negativă “x”pe
jugulogramă.
De remarcat ca, in mod dimilar atriilor, contractia celor doua ventricule nu este sincrona.
Astfel, debutul contracţiei ȋn ventriculul stang apare ȋnaintea celei din ventriculul drept.
Este important de ȋnţeles că la finalul etapei de ejecţie, ventriculul nu devine o cavitate
complet lipsită de sânge. Definim volumul telesistolic ventricular (VTS) ca ṣi volumul restant
de sange ȋn ventricul după ȋncheierea sistolei ventriculare. Valoarea normală a VTS este de
50mL.
Pe parcursul fazei 2(ejectie ventriculară rapidă ṣi lentă), ȋn aorta este ejectat un volum e
aproximativ 70mL. Acest volum are importanţă clinică ṣi este cunoscut sub denumirea de
volum bătaie (VB). Volumul bătaie reprezintă practic volumul sanguin pompat de catre un
ventricul ȋn circulaţie ȋn urma unei sistole ventriculare ṣi se calculează ca diferenţa ȋntre
volumul telediastolic ṣi cel telesistolic (VB=VTD-VTS=120- 50=70mL). Noţiunea de volum
telediastolic ventricular va fi detaliată ȋn cele ce urmează, la momentul detalierii diastolei
ventriculare.
Pe baza acestor parametri, s-a definit noţiunea de debit cardiac, ca fiind volumul de sânge
pompat de un ventricul ȋn circulaţie ȋn decurs de 1 minut. Acesta se calculează dupa formula:
Volumul bataie X frecventa cardiacă=70mL x75 batai/min. Astfel, valoarea debitului cardiac
este de aproximativ 5 L/min
4.3. Relaxarea izovolumetrică (Faza 4)
Faza 4 face parte din diastola ventriculară. Ca urmare a scăderii volumului de sânge ejectat ȋn
aortă ṣi chiar inversării tranzitorii a direcţiei de circulaţie a sângelui (flux retrograd sanguin ce
forţează ȋnchiderea valvei) are loc ȋnchiderea valvelor semilunare (aortică ṣi pulmonară).
Momenul ce marchează debutul fazei 4. După ȋnchiderea valvelor semilunare, fluxul sanguin
ȋn artera aorta devine din nou arterograd, modificarea de direcţie ȋnscriind o undă pozitivă pe
traseul descrescător al presiunilor din artera aorta, cunoscută sub numele de unda dicrotă.
Deoarece ṣi valvele atrioventriculare sunt ȋnchise, ventriculul este din nou o cavitate ȋnchisă,
sângele nu părăseṣte cavitatea, iar volumul de sange intraventricular este constant. Ca urmare
a relaxării izovolumetrica, presiunea intraventriculară scade ȋn mod accentuat.
Scăderea semnificativă a presiunii intraventriculare aduce valoarea acesteia sub presiunea
intraatrială . Ca rezultat, are loc deschiderea valvelor atrioventriculare, moment ce marchează
finalul relaxării izovolumetrice.
Ȋn paralel la nivel atrial are loc relaxarea musculaturii ṣi continuarea umplerii atriale.
Presiunea intra-atriala continua sa creasca ȋnscriind pe diagrama Wiggers un vârf de creṣtere,
vizibil ca unda “v” pe graficul presiunii in atrii. Asociat, fenomenul induce ṣi o creṣtere a
presiunii la nivel jugular, vizibilă ca ṣi undă pozitivă “v” pe jugulogramă.
Ȋn mod asociat pe fonocardiogramă se poate observa apariţia unui eveniment notat cu
denumirea de Zgomot 2.
Ciclul cardiac se continuă, dirijându-ne către faza 1 (Faza de umplere ventriculară), revoluţia
cardiacă ȋncheindu-se cu umplerea ventriculară rapidă.
4.4.Faza de umplere ( Faza 1 )
Face parte din diastola ventriculară ṣi debutează după deschiderea valvelor atroventriculare
(mitrală ṣi tricuspidă).
Ȋn componenţa sa intră trei etape consecutive, ṣi anume:
a) Umplerea ventriculară rapidă
b) Umplerea ventriculară lentă (diastaza)
c) Umplerea ventriculară suplimentară (contracţia atrială)
Faza 1 se ȋncheie cu ȋnchiderea valvelor atrioventriculare.
Umplerea ventriculară rapidă
Reprezintă prima etapă a diastolei ventriculare. Ȋncepe ȋn momentul ȋn care valvele
atrioventriculare se deschid sub efectul scăderii presiunii ȋn ventricul sub cea din atrii.
Sângele trece rapid din atrii ȋn ventricule. Presiunile atriale si ventriculare evolueaza ȋn
paralel, datorită valvelor atrioventriculare deschise. Umplerea ventriculara rapida se incheie
cu ȋncetinirea afluxului de sange in ventricul, etapa fiind urmată de umplerea lentă (diastaza).
Ȋn cadrul etapei, valvele semilunare sunt ȋnchise, iar datorită deschiderii largi a valvelor
atrioventriculare, presiunile atriale si ventriculare evolueaza ȋn paralel Volumul ventricular
creste semnificativ, ȋn timp ce presiunea intraventriculara nu se modifica.
Ȋn paralel, sângele continua sa se scurgă spre periferie prin arterele mari, motiv pentru care
graficul presiunii aortice ȋnregistrează o scădere ce se va continua pe perioada diastazei.
Jugulograma reflectă, de asemenea, un minim presional „y”determinat de scăderea presiunii
ȋn atrul drept paralelă scurgerii sângelui ȋn ventricul. Pe masura ce noi volume de sange sunt
aduse de intoarcerea venoasa, presiunea la nivel jugular reia o tendinta de crestere, aspectul
fiind vizibil pe perioada umplerii ventricualre rapide.
Umplerea ventriculară lentă (diastaza)
Ȋn aceasta etapă inima valvele semilunare sunt inchise, iar valvele atrioventriculare sunt
deschise. Etapa ȋncepe ȋn momentul ȋncetinirii afluxului de sânge ȋn ventricul ṣi se ȋncheie cu
declanṣarea contracţiei atriale.
Etapa se caracterizează printr-o curgere linistita si continua a sangelui din atrii in ventricule.
Volumul ventricular creṣte lent. Presiunile intraatriale ṣi intraventriculare evoluează ȋn
paralel, ȋn sensul creṣterii uṣoare, datorită valvelor atrioventriculare deschise. Din punct de
vedere electric etapa se caracterizează prin apariţia depolarizării nodulului sinoatrial, marcată
prin apariţia undei P pe electrocardiograma. Fenomenul se produce la finalul diastazei ṣi
reprezintă fenomenul declanṣator al etapei următoare, contracţia atrială.
Modificarea vitezei de circulaţie a sângelui poate induce apariţia unui nou eveniment pe
traseul fonocardiografic, denumit zgomotul 3.
Este important de reţinut că ȋn condiţii normale aproximativ 80% din volumul ventricular la
finalul diastolei ventriculare se acumulează ȋn fazele de umplere rapidă ṣi umplere lentă. S-a
demonstrat ȋnsă că durata diastolei scade cu creṣterea frecvenţei cardiace. Aceasta se produce
ȋntâi pe seama perioadei de umplere ventriculară lentă, etapă a cărei durată scade ȋn cazul
creṣterii de frecvenţă cardiacă. Mecanismul descris are importanţă clinică. Astfel, dacă la
frecvenţe de până la 200 bătăi/min inima se adaptează prin scurtarea duratei de umplere
ventriculară lentă, la frecvenţe de peste 200 bătăi/min timpul diastolic este insuficient pentru o
umplere ventriculară corespunzătoare, consecinţa fiind scăderea volumului bătaie.
Contracţia atrială (umplerea ventriculară suplimentară)
Face parte din diastola ventriculară. Ca urmare a undei de depolarizare avand originea ȋn
nodului sino-atrial (unda P pe EKG), ȋn zona de varsare a venelor cave se iniţiază o unda de
contracţie ce ia forma de unda peristaltică, ȋmpingând sângele din ventricul către valvele
atrio-ventriculare. Aceasta determină creṣterea presiunii intra-atriale, vizibilă ca undă pozitivă
pe grafic (marcata cu “a”). Dupa finalizarea contractţiei atriale, presiunea ȋn atriu scade. Apar,
de asemenea, creṣterea presiunii ṣi volumului intraventricular.
Un volum mic de sânge este forţat să se deplasexe retrograd ȋn vene, determină o creṣtere de
presiune sesizabilă prin palpare ca ṣi pulsaţie a venei jugulare. De asemenea, se observă o
scădere a presiunii la nivelul arterelor mari (pe diagrama Wiggers se observă scăderea
presiunii ȋn artera aortă). Aceasta se datorează valvelor semilunare ȋnchise ce ȋmpiedică
ejecţia de noi volume de sânge din ventricule precum ṣi scurgerii sângelui deja existent ȋn
artere către ţesuturile periferice.
Contracţia atriilor completează umplerea ventriculară, prin adaugarea la sângele deja existent
ȋn ventricul a unui volum adiţional de sânge. Volumul de sânge ȋmpins ȋn ventricul poate
reprezenta până la 20% din volumul final ventricular al unei persoane normale ȋn repaos. Este
de menţionat, totuṣi, că nivelul contribuţiei contracţiei atriale la umplerea ventriculară este
dependent de frecvenţa cardiacă. Astfel, se observă o contributie mai mică a contracţiei atriale
la umplerea ventriculară ȋn cazul frecvenţelor cardiace reduse, procentul crescând ȋn cazul
frecvenţelor cardiace mari.
Cele doua atrii nu prezinta contractie sincrona. Astfel, s-a demonstrat ca atriul drept se
contracta inaintea celui stang, asa cum se paote observa de pe reprezentarea grafică a
asincronismelor cardiace.
Contracţia atriala se finalizează ȋnaintea ȋnceperii contracţiei ventriculare. Volum sanguin
existent ȋn ventricul la sfârṣitul diastole ventriculare poartă denumirea de volum telediastolic
(VTD). Valoarea acestuia este de 120mL
După finalizarea contracţiei atriale ciclul cardiac se reia prin continuarea cu faza de contracţie
izovolumetrică, etapă a sistolei ventricualare.
Durata totala a ciclului cardiac este dependentă de frecventa cardiacă. Pentru o frecvenţă
cardiacă normală de 75 batai/min, putem calcula
60 s (= 1 min)
Durata unui ciclu cardiac =--------------------------------------= 0.80 s
75 (batai/min)
Din acest interval, aproximtiv 0,30 secunde este rezervat sistolei ventriculare ṣi aproximativ
0,50 secunde este ocupat de diastole ventriculară. Asa cum am aratat anterior, durata diastole
se reduce la creṣterea frecvenţei cardiace, prin diminuarea intervalului alocat diastazei.