MINISTERUL AFACERILOR JPP*»Blg l̂JW!ll Academia „Ştefan cel Mare

CHIŞINĂU, 2015

Catedra “Ştiinţa penala"

Autor:Studenta Facultăţii Ştiinţe poliţieneşti, Secţia zi, gr.131 Malai Denis

CUPRINS

CAPITOLUL I

1. Principiile procedurei penale.....................................................pag. 3-6

1.1.................................................................................................. Noţiunea, obiectul

şi scopul procesului penal..............................................................pag. 6-10

1.2. Caracteristica principiilor generale şi caracteristica principiilor

ipeciale..........................................................................................pag. 11-16

CAPITOLUL H

2. Principiul egalităţii în procesul penal.Noţiuni generale privind principiul

egalităţii.........................................................................................pag. 17 *

2.1. Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti..pag. 18

2.2. Scopul şi importanţa respectării principiului egalităţii în procesul

penal.................................................................................................pag20

2.3. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor

judiciare...........................................................................................pag.21

CAPITOLUL III

3.1. Practica internaţională pricind egalitatea în drepturi...............pag.25

CONCLUZIE

SURSE BIBLIOGRAFICE

3

'Toţi cetăţenii ^RţpuBRcri Moldova

sînt egali în faţa Cegii ţi a autorităţilor

pu6Cice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,

origine etnică, Gm6ă, religie, sex, opinie,

apartenenţă politică, avere sau de origine

socială [art.16 din Constituţia <Repu6Gcii

Moldova]

1. Principiile procedurei penaleO veche maximă latină spune: ,JPedepseşte-l pe unul ca

să-i îndrumi pe o sută". Astăzi scopul nu mai scuză mijloacele, acestea trebuie adaptate la valorile umane, determinate de principiile toleranţei, umanismului şi raţionalismului. Umanitatea a intrat în epoca „drepturilor omuluF, în care au fost abolite sclavia, pedeapsa capitală şi este declarată toleranţă „zero” faţă de actele de tortură.

Termenul de justiţie desemnează "puterea de a decide

asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept—persoane fizice sau juridice — prin aplicarea

legii", însuşi termenul la care nereferim provine din limba latină: jurisdicţia, cuvînt compus din jus (drept) şi ducere (a spune, a pronunţa); deci a pronunţa dreptul. Această accepţie a conceptului de justiţie —de totalitatea puterilor date unui magistrat pentru rezolvarea conflictelor — s-a păstrat şi în dreptul modem.

In dreptul roman justiţia era considerată ca o componentă a funcţiei administrative, ambele avînd rolul de a aplica legile. De abia în celebra lucrare "Spiritul legilor", Montesquieu formulează principiul potrivit căruia în orice stat există trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Constituţia Republicii

4

Moldova consacră, în mod expres, principiul separaţiei puterilor în stat (art. 6),

realizat neîndoielnic prin modul de reglementare a atribuţiilor diferitelor autorităţi publice.

în art.9 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se conţine noţiunea de contravenţie administrativă, fiind recunoscută fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile şi la interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, la proprietate, la orînduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte ilicite pentru care legislaţia prevederă spunderea administrativă. Spre deosebire de contravenţia administrativă, infracţiune (art. 7 C.P.) se consideră fapta (acţiune sau inacţiune) social- Ipericuloasă, prevăzută de legea penală, ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, proprietatea, orînduirea de stat, sistemul economic politic al Republicii Moldova, cît şi alte fapte social- periculoase prevăzute de Codul penal. [Codul Penal al

Republicii Moldova]

■ Toate organele şi persoanele care participă la procesul penal sunt Obligate să respecte drepturile şi libertăţile omului. Constituţia ţării noastre (art. 1) declară că Republica Moldova este un stat de drept, democratic în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme

5

şi sunt garantate. Iar art.4 stipulează cădispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte. La realizarea cît mai eficientă a justiţiei, imstanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, şi de tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte. [Hotărîrea Plenului JS nr. 02 din 30 ianuarie 1996

cu modificările introduse prin Hotărîrea Plenului CSJ nr. 38 din 20 decembrie 1999,

„Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale

Constituţiei Moldova", Culegere de Hotărâri a CSJ a RM ( mai 1974 —iulie 2002,

p.3 pag. 10)

Recunoaşterea persoanei vinovate de comiterea infracţiunii, stabilirea modalităţii şi mărimii pedepsei penale constituie prerogativa exclusivă a instanţei de judecată.

Avîndu-se în vedere menirea, rolul şi atribuţiile instanţei de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un şir de particularităţi prin care justiţia se deosebeşte de celelalte genuri deactivitate statală.

Si anume:

1. Justiţia se înfăptuieşte numai de instanţele judecătoreşti [art. 114 din Constituţie, art. I Legea privind organizarea judecătorească]

2. Justiţia constituie monopol de stat. Apreciem că sunt abilitate cu această funcţie judecătoriile raionale, Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie. Justiţia se înfăptuieşte prin metode prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din Legea privind organizarea judecătorească, justiţia se înfăptuieşte prin:

| a)examinarea şi soluţionarea în şedinţe judiciare a cauzelor civile în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;

b) examinarea în şedinţe de judecată a cauzelor penale, rezolvarea chestiunii cu privire la vinovăţia inculpaţilor, aplicarea măsurilor de

pedeapsă faţă de persoanele vinovate sau activitatea nevinovaţilor. [Legea privind organizarea judecătorească]

3. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi în strictă conformitate cu legea [art. I, al. 2, şi art. 5 din Legea privind

organizarea judecătorească].

De accentuat că, prin actele sale şi prin hotărîrile emise (acestea pot fi: încheieri, hotărîri, decizii, sentinţe), instanţele de judecată nu elaborează norme de drept, ci doar aplică legea faţă de anumite întreprinderi, trăgînd concluziile despre prezenţa sau lipsa drepturilor şi obligaţiilor subiective ale persoanelor interesate în cauze civile, fie caracterul ilicit al faptelor inculpaţilor şi eventuala pedeapsă în cauze penale. Hotărîrile adoptate se vor considera ilegale ori de cîte

ori instanţa aplică o lege necorespunzătoare sau legea corespunzătoare o interpretează greşit, contrar sensului ei adevărat.

4. Justiţia se înfăptuieşte într-o formă strict procedurală. Statul nu-i poate pedepsi însă pe vinovaţi direct, prin aplicarea dispoziţiilor de drept material, deoarece acesta nu reprezintă un drept de aplicaţie directă, ci va cere pedepsirea făptuitorilor pe calea justiţiei, într -un proces judiciar.

!r., Legiuitorul, mai mult decît în orice alt sector al activităţii publice, prin reglementările pe care le? face procesului penal şi celui civil (respectiv prin Codul de procedură penală şi Codul de

procedură civilă), precizează pînă în cele mai mici amănunte cum se procedează în rezolvarea cauzelor judiciare. Orice abatere de la legea procesuală poate implica adoptarea unei hotărîrii legale şi inevitabil conduce la casarea ei de instanţă superioară.

5. Numai instanţa de judecată poate declara persoana vinovată de comiterea infracţiunii şi este în drept de a aplica pedeapsa penală. Caracterul de Constrângere al activităţii jurisdicţionale se manifestă şi în cauze civile. Un aspect aparte îl reprezintă refuzul privind aplicarea constrângeriide stat, pianifestat prin achitarea sau reabilitarea inculpatului, sau prin respingerea acţiunii civile. La încheiere am putea menţiona că justiţia, ca formă a activităţii statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi a-i educa în spiritul respectării legilor.

1.2. Noţiunea, obiectul şi scopul procesului penal

Garantarea şi Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane este un domeniu în care intervenţia statului este dezirabilă şi obligatorie. Această obligaţie nu trebuie să fie ignorată din mai multe considerente. Unul din ele este încrederea în justiţie şi sentimentul de siguranţă al fiecărui membru al societăţii cînd este vorba despre protecţia lui din partea statului. Pe lingă acest drept moral, inerent persoanei statul mai este obligatsă respecte aceste exigenţe şi datorită angajamentelor internaţionale şi actelor normative interne. Constituţia Republicii Moldova în art. 4 prevede că normele Constituţionale cu privire la drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între aceste acta internaţionale şi legile interne ale Republicii Moldova, prioritate au reglementările internaţionale. Codul de Procedură penală al R.M. consacră drepturile, libertăţile şi demnitatea umană în art. 10 - acordîndu-i valoare de principiu generai al Procesului Penal. în formularea pe care o primeşte în Codul de Procedură Penală obligaţia statului de a garanta şi a respecta drepturile, libertăţile şi demnitatea umană se materializează prin interdicţia tuturor organelor şi persoanelor participante la procesul penal de a întreprinde orice acţiune care ar putea prejudicia valorile ocrotite de acest

1

principiu.Nucleul procesului penal este interesul

public. Prioritatea naţională de integrare europeană ne propulsează spre dezvoltarea conceptului unei justiţii penale umanizate şi racordate la înaltele standarde de responsabilizare şi exigenţă profesională a organelor de ocrotire a normelor de drept care devin instituţii-garanţii ale statului de drept şi protecţie a individului. Astfel, principiile enunţate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului devin din ce în ce mai mult parte integrantă a metodologiei de lucru a judecătorului, procurorului şi ofiţerului de urmărire penală - fapt care ne permite să sperăm că sistemul penal din Republica Moldova va deveni treptat unul care să răspundă cu adevărat necesităţilor societăţii.

Activitatea procesuală penală trebuie să se desfăşoare în aşa fel încît să fie trase la răspundere penală numai persoanele care se fac vinovate în comiterea infracţiunilor şi numai în măsura gravităţii făptelor săvârşite. Aceasta se realizează prin dreptul la apărare ce i se conferă inculpatului şi celorlalte părţi care participă în procesul penal.

Dreptul la apărare cuprinde atît eforturile persoanelor ce luptă pentru respectarea

drepturilor şi intereselor lor procesuale, cît şi obligaţia organelor judiciare ce asigură exercitarea acestor drepturi.

Pentru a realiza sarcinile procesului penal este necesara o reglementare in conformitate cu anumite idei si reguli diriguitoare de desfăşurare a procesului penal. Acesata funcţie o îndeplinesc principiile dreptului penal

Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infracţiune sa fie pedepsita potrivit vinovăţiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la răspundere penala.

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum si la educarea cetăţenilor in spiritul respectării legilor

Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmăririi penale cat si in cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afara de cazul când prin lege se dispune altfel.

După cum e şi firesc, sunt abordate aspectele generale ce ţin de accesul la justiţie,

1

pornind de la faptul că în materie penală este pus în joc un ansamblu de principii şi valori, primordială fiind demnitatea umană. In materie penală accesul la justiţie poartă un caracter specific, determinat atît de dreptul

acuzatului la un proces echitabil, cît şi de obligaţia pozitivă a statului de â reacţiona prompt la orice faptă infracţională, astfel

protejînd drepturile victimei.Orice proces penal trebuie să respecte

demnitatea umană a fiecărui individ implicat în el. Indiferent de motivele plasării unui om în custodia autorităţilor sale, statul devine responsabil pentru orice act care-i lezează demnitatea acestuia. Lipsirea de libertate nu mai poate fi operată în baza unor motive şablonate şi prestabilite, dar cu adevărat decisă cu titlu excepţional, determinat de circumstanţele specifice cauzei. Iar prezumţia nevinovăţiei trebuie să planeze asupra fiecărei faze a procedurii aidoma unei artere, care alimentează tot sistemul procesului penal in dubio pro reo. Pentru aceste motive, judecătorul nu este călăul Şiemilos care decide soarta omului, ci membrul corpului înţelepţilor, care veghează pentru neadmiterea abuzurilor şi fără delegilor.

Scopul procesului penal■ Codul de procedură penală, în art. 1, prevede expres următoarele scopuri

ale procesului penal: protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi d^ faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de descoperirea

1

infracţiunii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.

Din context rezultă că procesul penal are ca sarcină primordială aflarea adevărului cu privire la infracţiune, pe cât e posibil într-o cauză penală, pentru a trage la răspundere penală persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii. Astfel, procesul penal se declanşează pentru constatarea faptului infracţiunii şi persoanei vinovate, realizându-se sarcina tragerii la răspunderea penală prin aplicarea justă a legii penale, acesta fiind considerat scopul imediat al oricărui proces penal. [Nicolae Volonciu, op. cit., p. 16]

Un factor important în activitatea de combatere a fenomenului infracţional este considerat nu

atât rigoarea pedepsei penale, cât faptul organizării unui

sistem procesual penal menit să nu permită sustragerea de sub braţul drept şi ferm al justiţiei [Idem, p. 17], totodată realizându-se scopul major al procesului, atragerea la răspundere penală a făptuitorului. Legiuitorul a menţionat şi alt aspect al represiunii şi anume ca aceasta să nu se aplice persoanelor nevinovate, ceea ce poate avea consecinţe grave asupra libertăţii, demnităţii şi intereselor |r legitime ale persoanei şi care contravine exigenţelor statului de drept. Prin *Urmare, concomitent în procesul penal se realizează şi sarcina reabilitării persoanei supuse pe nedrept învinuirii sau faţă de care s-au efectuat acte ce i-au îngrădit unele drepturi, libertăţi sau interese legale.

Astfel, procesul penal poate fi definit prin scopul pe care îl urmăreşte ca vmijloc de tragere la răspundere penală şi mijloc de apărare împotriva unei condamnări neîntemeiate.

Realizându-se scopul respectiv faţă de infractori şi cel de reabilitare faţa de persoanele nevinovate, procesul penal contribuie la consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, la ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fiind un mijloc de realizare a justiţiei şi deci un factor al stabilităţii ^societăţii. Totodată procesul penal are un rol preventiv general faţă de persoanele

16

neangajate în activităţi infracţionale, contribuind la prevenirea sau reducerea infracţiunilor în cazul când se realizează eficient sarcinile sale* Procesul penal se [declanşează sau * continuă în privinţa unui decedat numai pentru reabilitarea acestuia, iar revizuirea procesului penal în urma descoperirii unor împrejurări se face pentru reabilitarea unui condamnat, nefiind limitată de nici un termen sau de decesul condamnatului, alin. (4) al art.

458 din c. proc.pen.

Dreptul penal nu-şi poate îndeplini scopul doar prin simpla incriminare sub sancţiunea pedepsei, a faptelor periculoase pentru societate/Cosftco Bulai, op. cit, p. 17.] Este nevoie de dreptul procesual penal pentru realizarea acestuia.

1.3. Caracteristica principiilor generale şi caracteristica principiilor speciale

Conform articolul 16 din Constituţia Republicii Moldova, cu privire lâ

egalitatea avem, că: Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorir primordială astatului.

|pp)î toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt

17

egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Egalitatea este consacrată de Capitolul I, intitulat „Dispoziţii generale“, din Titlul IÎ „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale“, iar plasarea acestui articol m cadrul dispoziţiilor generale asigură aplicabilitatea principiului egalităţii tuturor drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale din acest ,ţitlu. în sensul dispoziţiilor constituţionale, principiul egalităţii desemnează drepturi şi libertăţi egale pentru toţi cetăţenii, precum şi îndatoriri fundamentale egale, indiferent de faptul unde sunt prevăzute: în Constituţie, în legi organice, legi ordinare sau în alte acte normative. Violarea principiului egalităţii şi ^discriminării are loc atunci cînd se aplică un tratament diferenţiat în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau cînd există o disproporţie între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Art. 16, principalul izvoir al principiului egalităţii, este corelat cu alte articole-repere constituţionale ale egalităţii şi are trei componente: Respectarea persoanei; Egalitatea; Nediscriminarea.

Respectarea şi ocrotirea persoanei

18

constituie o îndatorire primordială a statului, din art. 16 alin. (1) întăreşte poziţia fiinţei umane în cadrul valorilor ocrotite de stat. Statul se obligă să respecte şi să ocrotească persoana, iarConstituţia stabileşte că respectarea şi ocrotirea persoanei sunt plasate pe primele poziţii in categoria obligaţiilor statului, prin urmare, şi persoana se află în vîrful piramidei ierarhice a valorilor ocrotite şi garantate de Constituţie. Lipsa măsurilor de protecţie adecvate duce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, potrivit cărora respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

Textul alin. (2) din art. 16 urmează să fie divizat în două părţi componente:

1) egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice;

2) interdicţia discriminării după criteriile indicate.

|pt|) Toţi cetăţenii Republicii Moldova surit egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. în virtutea alin. (1) din art. Işfal Constituţiei, care califică cetăţenii străini şi apatrizii ca avînd aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca cetăţenii Republicii Moldova, sintagma cetăţeni ai Republicii Moldova cuprinde drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor străini şi ale apatrizilor. Dar sintagma expresă cetăţeni ai Republicii Moldova face şi o diferenţiere în sensul

19

că tratamentul juridic aplicat cetăţenilor statului poate fi.

^Reflectarea principiului egalităţii o găsim în sintagmele: tuturor ^Cetăţenilor - art. .10; egal accesibil- art. 35 alin. (7); sufragiu universal, egal — art, 38 alin. (1); sunt egale - art. 41 alin. (2); egalitatea lor în drepturi — art. 48 alin. (2); aşezarea justă - art. 58 alin. (2); vot universal, egal - art. 61 alin. (1), ^deosebit de cel aplicat cetăţenilor străini sau apatrizilor, ceea ce este în concordanţă cu prevederile constituţionale (art. 19), potrivit cărora, on condiţiile stabilite de lege, pot exista anumite excepţii privind drepturile Şi ondatoririle cetăţenilor străini şi ale apatrizilor.

Egalitatea cetăţenilor în faţa legii urmează a fi înţeleasă ca o egalitate formală a drepturilor, care impune exercitarea dreptului real existent, fără excepţii, vizînd personalitatea subiectului (titularului dreptului). Fiecare persoană este înzestrată în egală măsură cu drepturi şi îndatoriri, niciunei puteri

nu i se permite să utilizeze în mod preferenţial dreptul în interesul sau în dauna unei anumite persoane.

Autorităţile publice, în sensul prevederilor constituţionale, cuprind autorităţile publice menţionate expres în Constituţia Republicii Moldoval, precum şi alte autorităţi administrative înfiinţate de acestea, înzestrate cu puteri publice, indiferent de modalitatea de formare, de atribuţii, de modalitatea de exercitare a prerogativelor etc.

Ideea principală aplicabilă ! isfe că, indiferent de autoritatea căreia se adresează cetăţeanul p*de calitatea (personalitatea) lui, tratamentul aplicat de către: autorităţile publice, prin intermediul reprezentanţilor (persoanelor cu funcţii de răspundere), este acelaşi, pornind de la condiţii şi posibilităţi egale. Principiul egalităţii este opozabil tuturor deţinătorilor puterii publice, tuturor autorităţilor publice, iar beneficiari ai acestui principiu, în virtutea art. 16, art. 19 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, sunt cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice (ca grupuri de persoane fizice)

2) Interdicţia aplicării unui tratament discriminatoriu. în sens uzual, ffiseriminarea presupune aplicarea uţfui tratament diferenţiat persoanelor între care nu există deosebiri din

punct de vedere moral, ci numai deosebiri de alt fel -;:- fiziologice (sex, particularităţi . sau- etnice (culoare a părului, a pieliir

naţionalitate). Discriminarea se defineşte nu doar ca o diferenţă, ci ca o diferenţă interzisă, deoarece este nelegitimă, arbitrară. Textul constituţional stabileşte egalitatea tuturor cetăţenilor, fără deosebire, ceea ce presupune interdicţia aplicării unui tratament juridic aparte unei persoane, tratament de natură să o plaseze într-o poziţie subordonată sau supraordonată faţă de ceilalţi cetăţeni. Originea excepţiilor este indicată expres, în conformitate cu textul constituţional, nu se poate face deosebire de:

a) Rasă. Reprezintă un grup biologic al populaţiei, caracterizat prin culoarea părului, a pielii, prin diferite trăsături specifice ale feţei sau prin alte particularităţi exterioare.

b) Naţionalitate. Exprimă apartenenţa unei persoane la o anumită

naţiune, aceasta avînd o totalitate distinctă de însuşiri specifice, caracter naţional

pronunţat şi recunoscut. Calitatea de membru al societăţii şi de fiinţă umană îi permite

oricărei persoane să se bucure de egalitate în drepturi cu ceilalţi cetăţeni ai ţării,

indiferent dacă este reprezentant al naţionalităţii majoritare autohtone sau al unei

naţionalităţi din afara teritoriului statului a cărui cetăţenie o are. [1 Parlament, Preşedinte, Guvern, autorităţile judecătoreşti, autorităţile administraţiei publice (centrale şi locale), Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Procuratura etc. 2 Egalitatea persoanelor juridice nu poate fi înţeleasă ca un drept fundamental, ea constituie o egalitate de tratament juridic aplicabil. Aplicarea principiului egalităţii faţă de diferite persoane este condiţionată de statutul persoanei juridice respective (persoană juridică de drept privat sau de drept public). 3 Ase vedea despre „ unitatea poporului “ şi Constituţia Republicii Moldova, comentată articol cu articol, voi. 1, Editura Civitas, 2000, p. 122-131]

c) Origine etnică. Un popor provine de la un anumit grup social, persoanele care fac parte din etnia respectivă aparţin unui popor cu o cultură şi civilizaţie specifică, ceea ce deosebeşte oamenii între ei, inclusiv pe criterii etnice.

d) Limbă. Este definită drept sistem de comunicare specific unei comunităţi umane, istoric constituite, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică şi lexicală proprie. în

23

virtutea principiului egalităţii, nu există limbi „mai

bune ", „mai dezvoltate“ sau „mai privilegiate

o)Religie. Reprezintă un sistem de credinţe (dogme) şi practici (rituri) care privesc sentimentul divinităţii şi care oi uneşte pe aderenţi într-o comunitate spirituală şi morală. Indiferent de confesiunea pe care o împărtăşeşte omul, poziţia legii şi a autorităţilor publice faţă de el este aceeaşi.

f) Sex. Totalitatea de caracteristici biologice şi morfologice care împart oamenii în două categorii: femei şi bărbaţi. Egalitatea fără deosebire de sex se poate exprima ca fiind egalitate între bărbat şi femeie, ceea ce înseamnă crearea de condiţii juridice pentru participarea lor, pe bază de egalitate, la toate sferele vieţii sociale, pentru crearea unui statut egal în cadrul familiei.

g) Opinie. Un punct de vedere al persoanei, raţionament al ei, idei pe care le exprimă într-o anumită problemă, convingerea persoanei în ceea ce priveşte o anumită temă.

h) Apartenenţă politică. Exprimare deschisă a convingerii şi a acordului persoanei de a face parte dintr-un ansamblu (organizaţie) de indivizi, uniţi prin comunitate de concepţii, idealuri şi scopuri, care participă la elaborarea politicii, la conducerea treburilor în stat, la soluţionarea problemelor economice şi social- culturale. Nici o

24

uniune politică (şi niciun membru al ei) nu poate beneficia de un tratament prioritar şi privilegiat, iar cetăţenii cu diverse apartenenţe politice sunt egali în drepturi şi libertăţi, fără excepţie.

i) Avere. Reprezintă totalitatea de bunuri aflate în proprietatea unei persoane (juridice sau fizice), presupune existenţa unei mase de bunuri evaluabile în unităţi monetare, dar unii pot avea o avere intelectuală considerabilă. Diferenţa de avere împarte societatea în bogaţi, clasă medie şi săraci, dar diferenţele nu sunt de ordin moral.

Hj) Origine socială. Este expresia obârşiei persoanei, a ambianţei din care provine, a apartenenţei ei la un grup social. Se interzice orice măsură care poate duce la inegalitate economică, politică, juridică, în funcţie de apartenenţa persoanei la o clasă sau la o pătură socială. Spre deosebire de textele internaţionale în domeniul drepturilor omuliyia care Republica Moldova este parte, lista criteriilor interzise de discriminare în textul art. 16

alin. (2) este una exhaustivă, lipsind sintagma sau orice alt criteriu. Totuşi, în virtutea art. 4 al Constituţiei, care prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, interdicţia discriminării poate fi extinsă la alte împrejurări

25

(situaţii), care vizează atribute ale fiinţei şi personalităţii umane. Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra

recunoaşterii criteriului de vârstă drept Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 7), Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (art. 2), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 14, Protocolul nr. 12) etc.

Comentariu criteriu interzis discriminării, dar instanţa de jurisdicţie constituţională apreciază că acest criteriu, de vârstă, nu poate fi inclus în categoria „orice altă împrejurare“, fiind o situaţie juridică prevăzută concret de lege.

în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a relevat faptul că principiul egalităţii nu trebuie confundat cu uniformitatea, care presupune un tratament juridic egal pentru toate cazurile şi toate situaţiile. Spre deosebire de pniformitate, principiul egalităţii presupune un tratament diferit pentru situaţii diferite, aspectele obiective, precum şi reglementările juridice aplicabile diferitelor situaţii, fiind comparate şi evaluate Prin interpretarea şi aplicarea principiului egalităţii, Curtea Constituţională a confirmat ideea deosebirii acestui principiu de cel al uniformităţii şi al unei egalităţi formale stricte.

în practica şi teoria constituţională se ajunge la formularea şi afirmarea principiului egalităţii relative, care acceptă şi chiar impune existenţa dreptului la diferenţă.

2. Principiul egalităţii în procesul penal

Egalitatea deplină şi reală a cetăţenilor se manifestă în toate domeniile vieţii sociale şi, în special, pe plan juridic. In conformitate cu prevederile art.l DUDO, toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi. Principiul egalităţii îşi găseşte reflectare în sistemul de relaţii sociale.

Dispoziţia art&^şDUDO, proclamă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi dreptul lor la o protecţie egală a legii.

|f ' Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal este considerat ca o "cerinţă şi ca o garanţie pentru echilibrul între interesele individului şi cele ale societăţii, pentru armonizarea şi garantarea acestor interese, ceea ce constituie un interes public, o necesitate pentru realizarea.justiţiei*. [Mihai Apetrei, Nae Waurenţiu, Comentariu

privifid modificările Codului de procedură penală", Bucureşti, Albatros, 1996, p. 9.]M1Cetăţenii străini şi apatrizi beneficiază de

aceleaşi garanţii, cu derogările prevăzute de lege. Sistemul judecătoresc funcţionează în temeiul unor legi unice, fără a acorda părţilor şi participanţilor la proces unele avantaje faţă de alţi .participanţi. Statutul juridic al participanţilor la proces este determinat doar prin 'Statutul lor procesual, indiferent de particularităţile

enumerate, acordându-li-se drepturi şi obligaţiuni egale.

In art. 16pct.l din Constituţie este specificat că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnica, limbă, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. O normă analogică îşi găseşte expresie în art.9 C.P.P. Toţi sunt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleaşi reguli procesuale, fără ca anumite persoane să fi© privilegiate şi fără s.t se facă vreo discriminare. Nuprezintă o negare a principiului egalităţii situaţiile cu caracter derogator de tragere la i ispundere penală a unor categorii de persoane (de exemplu, deputaţii * Parlamentului - art. 70 pct.3 din Constituţie).

Unii autori apreciază că aceste excepţii sunt adevărate mi .ilcări ale principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, conrîndule rămăşiţe ale regimurilor istorice trecute.

2.1. Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti.

Noile condiţii ale statului de drept

presupun o egalitate reală şi deplină a tuturor în faţa legii, în Constituţia Republicii Moldova (art. 16, al. 2) este stipulat că fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, toţicetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul garantează egalitatea în drepturi acetăţenilor în toate domeniile, neadmiţând nici o îngrădire a drepturilor acestora în funcţie f decriteriile sus menţionate. Principiul egalităţii cetăţenilor în procesul de realizare a justiţiei se manifestă prin următoarele aspecte:

a) desfaşurarea justiţiei se realizează de aceleaşi organe în raport cu toate persoanele. Existenţa unei competenţe personale în legătură cu anumiţi făptuitori (de ex. militari, judecători, deputaţi etc.) nu infirmă acest principiu, întrucât atragerea unei competenţe în funcţie de calitatea infractorului nu se face în mod discriminatoriu în raport cu criteriile menţionate;

b) justiţia se desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi reguli şi norme procesuale, iar făptuitorii poartă răspundere potrivit aceloraşi legi;

c) participanţii au drepturi egale în faţa autorităţii judecătoreşti: nu există drepturi procesuale mai numeroase pentru anumite

persoane şi drepturi mai restrînse pentru alte persoane. Relativ pînă nu demult excepţiile de la principiul egalităţii erau o raritate, în concordanţă cu experienţa ţărilor avansate, legislaţia Republicii Moldova conţine un regim distinct în vederea atragerii la răspundere penală şi aplicării anumitor măsuri de constrîngere procesual penală(percheziţia,reţinerea, ascultarea convorbirilor, aducerea silită ş.a.) a şefului statului, deputaţilor, judecătorilor, procurorilor.

Astfel, art. 70, al. 3, din Constituţie prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă sau trimiterii în judecată fărăîncuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Dispoziţii similare se conţin şi privitor laPreşedintele Republicii Moldova (art. 81 din^'Constituţie), judecătorii (art. 19 din Legea cu privirela statutul \ judecătorului), procurorii şi anchetatorii din procuratură (art. 44

din Legea cu privire fa procuratură, introdus prin Legea nr. 551-XUI din 21.07.95)

[Dumitru Roman, Tatiana Vizdoaga, Andrei Grigoriu. edit. CARTIER 2001 păg.44]

La înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti, potrivit art. 4 al Constituţiei, trebuie să ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale privitoare la drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu ‘Declaraţia ijiiversală a Drepturilor Cinului, cu pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte, precum şi de

prioritatea reglementărilor, internaţionale faţă de legileinteme, dacă există neconcordanţe între legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este.parte.

în concluzie putem menţiona că în corelaţie cu celelalte principii fundamentale ale justiţiei, principiul legalităţii impune prima condiţie de existenţă celorlalte principii (legea), găsindu-şi,totodată, în acestea primele sale garanţii

2.2. Scopul şi importanţa respectării principiului egalităţii în procesul penal

Principiile specifice procesului penal sunt regulile de bază consfinţite legal care guvernează întreaga activitate desfăşurată în faţa instanţei din momentul parvenirii cauzei penale şi până la soluţionarea ei, asigurând realizarea în modul cel mai consecvent a principiilor procesului penal. [Constituţia RM, art. 115-116]

' Acestea la rîndul său reflectă trăsăturile specifice acestei faze în raport cu urmărirai penală şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.

Art. 1 alin. (1) C.P.P. defineşte procesul penal: „activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile C.P.P"

f< Considerăm important a menţiona că potrivit art.2 alin. (1) C.P.P. anterior,

; „ procedura penală are următoarele sarcini: descoperirea rapidă şi completă a fnfracţiunilor,v identificarea vinovaţilor şi asigurarea aplicării juste a legii în aşa fel, ca oricine va săvîrşi o infracţiune să-şi primească pedeapsa dreaptă şi nici un om nevinovat să nu fie tras la răspundere penală”.

iLijAceleaşi sarcini ale procesului penal au fost declarate practic în majoritatea Codurilor de procedură penală ale Republicilor din ex-Uniunea Sovietică, precum şi ale ţărilor din

lagărul socialist, păstrîndu-se în legislaţiile unor state pînă în prezent.

Autorul de specialitate I.L. Petruhin, analizînd sarcinile procesului penal expuse în lege, consideră că acestea la rîndul l®r trebuie să realizeze următoarele obiective: stabilirea dreptului în cauzele penale şi protejarea intereselor persoanelor în procesul de căutare a adevărului.

2.3. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor 'judiciare

In procesele judiciare se conturează, de regulă, poziţii şi interese contrare. Duelul dintre acuzare şi apărare, dintre pîrît şi reclamant apare evident şi se manifestă în confruntarea de opinii şi argumente legate de modul în care urmează să se soluţioneze cauza. Pentru a garanta în egală măsură drepturile şi interesele părţilor aflate în conflict, Legea privind organizarea judecătoreascăa înscris în art. 10 contradictorialitatea judecăţii

Principiul contradictorialităţii este foarte complex şi se manifestă pe următoarele laturi principale:

a) stabilirea poziţiei procesuale a părţilor cu drepturi egale şi interese contrare în aşa fel încît săse realizeze egalitatea acestora, cu acordarea posibilităţii folosirii tuturor mijloacelor legate

34

deopoziţie faţă de punctele de vedere adverse;b) separarea principalelor funcţii procesuale

în aşa fel încît apărarea, acuzarea, susţinerea acţiunii civile, contestarea ei şi soluţionarea cauzei să fie atribuite unor subiecţi diferenţiaţi. Acest principiu fundamental al justiţiei dă posibilitate părţilor aflate în litigiu să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi pretenţiilor lor* la argumentarea şi probarea acestora, printre jCombaterea susţinerilor făcute de fiecare din părţi.

Acest principiu se manifestă în toate etapele judecăţii, excepţie făcînd deliberarea şi pronunţarea hotărîrii. Contradictorialitatea se manifestă cu mult înaintea judecăţii, întrucît prin dorinţa de chemare în judecată, formulată de reclamant, şi prin întîmpinarea pîrîtului, părţile îşi fac cunoscute pretenţiile şi părerile, precum şi probele pe care doresc să le administreze pentru dovedireaacestora.

Caracterul contradictoriu există şi în cazul în care la judecarea cauzei se prezintă o singură parte, stabilindu-se amînarea judecăţii pentru citarea legală a acesteia, asigurîndu-se astfelparticiparea ei pentru a-şi exprima în contradictoriu cu cealaltă parte pretenţiile şi apărările sale.

Preşedintele completului dă cuvîntul

părţilor, dacă este nevoie chiar de mai multe ori, punînd în discuţia acestora orice împrejurare de fapt sau de drept care poate ajuta la soluţionarea cauzei.

Primul care are cuvîntul în dezbateri este acuzatorul de stat (eventual reclamantul în cauze civile); ultimul avînd cuvîntul apărătorul sau inculpatul (pîrîtul).

Un alt aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că probele se prezintă în instanţă. Nici o probă nu poate fi pusă la baza hotărîrii în cauză dacă nu s-a acordat posibilitatea de a o discuta.

' Principiul contradictorialităţii se întîlneşte şi la judecarea căilor de atac, iar în cauze civile şi în faza executării silite.

Nerespectarea acestui principiu în cursul judecăţii duce la nulitatea hotărîrii, întrucît se încalcăşi alte principii fundamentale ale justiţiei, în special cel al dreptului la apărare.

In prezent, respectul pentru drepturile omului reprezintă nu doar o realitate filosofică, politică sau sociologică, specifică epocii anterioare, dar în special a realitate juridică exprimată prin norme de drept internaţional. Acestea impun un anumit tip de comportament, instituind un veritabil sistem de garanţii procedurale în materie penală, menite să excludă la maximum ilegalitatea.

36

Aceste garanţii au vocaţia nu de a proteja un criminal, dar drepturile sale. Dacă o eroare judiciară în alte materii poate fi reparată eventual prin despăgubire pecuniară, erorile procesului penal provoacă de cele mai multe ori consecinţe iremediabile, fiind în joc soarta unui om.

Accesul la justiţie în materia penală constituie o garanţie fundamentală a unui proces echitabil, care presupune că fiecare individ are dreptul la examinarea acuzaţiilor în materie penală îndreptate împotriva sa de către un magistrat învestit de lege cu atribuţii speciale în acest sens. Dreptul individului de acces la justiţie constituie un aspect fundamental al dreptului la tribunal, alteori denumit ca fiind şi dreptul la judecător.

în special în materia penală, accesul la justiţie nu vizează doar nemijlocit posibilitatea individului de a compărea în faţa unui tribunal competent să decidă asupra acuzaţiilor îndreptate împotriva sa, dar de asemenea incumbă statului obligaţia pozitivă de a institui şi promova un ansamblu de garanţii particulare eficiente de procedură care în mod imperativ însoţesc cursul unei cauze penale.

1, - Aceste garanţii, inerente valorilor de bază ale unei societăţi democratice, şi anume echităţii şjjustiţiei, sunt legate de particularităţile procedurilor penale* ele referindu-se la reprimarea actelor prejudiciabile de o gravitate sporită, precum sunt infracţiunile, şi au ca finalitate stabilirea pedepselor, inclusiv aspre, făptuitorilor găsiţi vinovaţi.

jp.. Cadrul legal naţional: Constituţia RM fo art. 2Q denumit Accesul la S$ţistiţie?'> stabileşte că orice persoană

are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor yjjidecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Art. 21 cu titlul prezumţia

nevinovăţieF prescrie că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s- au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

CPP RM (în continuare - CPP) în art. 19 intitulat Accesul liber la justiţie” prevede că orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care va acţiona în conformitate cu prezentul cod; persoana care efectuează urmărirea penală şi judecătorul nu pot participa la examinarea cauzei în cazul în care ei, direct sau indirect, sunt interesaţi în proces; organul de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi cele care îl ^dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau agravează răspunderea. în

acelaşi timp, art. 25 al CPP RM cu denumirea „înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusivă a instanţelor judecătoreşti” stabileşte că justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti, constituirea de instanţe nelegitime este interzisă; nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale, decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile prezentului cod; competenţa instanţei de judecată şi limitele gurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane, precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp; nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecată cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora ea este dată prin lege; sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti în cauza penală pot fi verificate numai de către instanţele judecătoreşti respective în condiţiile prezentului cod; sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti ale instanţelor nelegitime nu au putere juridică şi nu pot fi executate.

3. Practica internaţională pricind egalitatea în drepturi.

Intrarea în vigoare pentru ţara noastră a CEDO la 12 septembrie 1997 a marcat începutul unei noi perioade în tranziţia statului Republica Moldova spre democraţie. Reflectînd CEDO, ţara noastră a recunoscut oricărei persoane posibilitatea reală de a ataca într-o instanţă supranaţională orice pretinsă încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de convenţie.

De o mare valoare este invocare a pretinsei încălcări mai întîi în faţă instanţelor naţionale. Se recomandă să se ceară chiar instanţei de fond aplicarea prevederilor CEDO, după care instanţelor de Apel şi de Recurs. Abia după parcurgerea acestei etape se deschide calea de acces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Dreptul la apărare este statuat, de asemenea, în categoria celor protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind caracterizat prin componentele sale ce ţin de dreptul de a dispune de facilităţile necesare apărării, dreptul iâ autoapărare, dreptul la alegerea avocatului, dreptul la asistenţa gratuită a unui avocat.

în mod individual, fapt regăsit în art. 6 par.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

se distinge prezumţia de nevinovăţie care, în general, este un drept protejat de CEDO şi de Constituţie, iar în particular constituie Şi o regulă a probatoriului prin postulatul in dubio pro-reo.

Ca garanţii ale procesului echitabil, justiţiabilul naţional beneficiază de principiul contradictorialităţii care, la rîndul său, determină o altă garanţie, cum ar fi „iegalitatea armelor”, asigurînd dreptul acuzatului la martori şi la alte mijloace de probă.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede în art. 6 § /, consacrînd alături de alte garanţii ale unui proces echitabil şi accesul la justiţie, că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut

necesară de către instanţă cînd, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

în § 2 şi 3 ale art. 6 CEDO sunt enunţate mai multe principii care susţin dreptul la <un proces echitabil. Deşi neregăsit expres în dispoziţiile arătate, caracterul echitabil al procedurii se determină şi prin egalitatea armelor, reţinut pentru prima oară de Curtea Europeană în cauza Neumeister c. Austriei (1968).

în accepţiunea Curţii „egalitatea armelor” constituie principiul fundamental al procesului echitabil, ce caracterizează dreptul la un; proces echitabil în ansamblul său.

^ Acesta ţţpplică:|) obligaţia de a oferi fiecărei părţi o

posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, î|e» condiţiile în care nu ap plasează într-o situaţie net dezavantajoasă ba»,raport cu partea adversă, iar din punct de vedere formal, „egalitatea

părţilor înaintea judecătorului” este cea care ridică adevărate probleme de procedură, îndeosebi de fiecare dată cînd procedura îl pune pe magistrat într-o situaţie diferită de cea a justiţiabililor;

,2) aplicarea doar cu privire la părţile într-un proces adversarial şi se interpretează în sensul de Just echilibru între părţi”. Curtea Europeană exclude în mod expres aplicarea principiului egalităţii armelor între o parte şi o jurisdicţie independentă, care „nu poate fi considerată adversara uneia” dintre părţi (cauza Niderost-Huber c. Elveţiei (1997);

3) sancţionarea oricărei discriminări intervenite în comunicarea actelor către părţi, de exemplu, transmiterea doar către procuror, nu şi către apărare a unui raport al poliţiei (cauza Kuopila c.

Finlandei, 2000), implicînd posibilitatea părţilor de a participa în mod egal la cercetarea probelor (cauza

Edward şi Lewis c. Marii Britanii, 2003)

Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice în art. 14, pct. 3 stabileşte: „Orice

persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplină egalitate, la

cel puţin următoarele garanţii: va) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduce;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să qomunice cu apărătorul pe care şi-l alege... Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale arată în art. 6, pct. 3: „Orice acuzat are, în special, dreptul : a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale...

•v Cu certitudine, autorităţile naţionale sunt conştiente de obligaţia asigurării unei celerităţi a procesului penal, fapt confirmat de normele procedurale şi extra-procedurale adoptate în

Republica Moldova, norme care asigură respectarea dreptului la un termen rezonabil al procesului.

Instrumentele internaţionale relevante: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stabileşte în art. 8 că orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care încalcă drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege. In art. 10, Declaraţia consacră că orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei.

Art. 14 al 3 al Pactului internaţional prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplină egalitate, la cel puţin următoarele garanţii: să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege, şi în mod detaliat despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduce; să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să comunice cu apărătorul pe care şi-l alege; să fie judecată fără o întîrziere excesivă; să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă

asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-1 avea şi, ori de cîte ori interesul justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată dacă ea nu are mijloace pentru a-1 remunera; să interogheze sau să facă a fi interogaţi martorii acuzării şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; să beneficieze de asistenţa gratuită a unui interpret, dacă nu inţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată; să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată.

(^ Convenţia europeană a drepturilor omului prevede în art. 6 § 1, consacrînd alături de alte garanţii ale unui proces echitabil şi accesul la justiţie, că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala.

CONCLUZII

Toate aceste principii sunt importante pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii judecătoreşti supreme, de altfel ca şi pentru

întreaga justiţie. Dintre ele e de remarcat în special celal legalităţii, care ţine de esenţa statului de drept şi al cărui conţinut implică recunoaşterea prin lege a calităţii instanţei care îndeplineşte funcţii jurisdicţionale, garantează soluţionarea cauzelor doar în limita competenţei conferite de lege, asigură că procedura de examinare a cauzelor este numai cea prevăzută de lege.

La realizarea cît mai eficientă a justiţiei, imstanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, şi de tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat prin jurisprudenţa sa că principiul egalităţii este inerent dreptului Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acest principiu este unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului şi impune, printre altele, ca soluţia dată în mod irevocabilde către instanţă cu privire la un litigiu să nu fie repusă în discuţie.

Principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor presupune că pentru toţi cetăţenii există o singură justiţie, că judecata se înfăptuieşte de aceleaşi instanţe în procese similare, că toţi

participanţii la proces pot folosi în mod egal aceleaşi reguli procedurale.

Principiul supremaţiei Constituţiei, se bazează pe dublul postulat al intangibilităţii unor drepturi ale individului şi al existenţei unor norme fundamentale care stau la baza întregii ordini juridice.

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.cnaa.md/nomenclature/ law/120002/2. Constituţie RM3. Codul de Procedura Penală RM,4. Legea privind organizarea judecătorească5. Legea cu privire la statutul judecătorului6. N.Popa, Teoria Generala a Dreptului,

Bucureşti; 1992,pag.675.7. http://www.csj .md/content.php? menu=4390&lang=56. r •8. http://www.referatmd.com/drept/ principiul- ŞSegalit %C4%83%C5%A3ii7.9. Dumitru Roman, Tătiana Vizdoaga,

Andrei Grigoriu. edit. CARTIER 2001 pag.448.

lO.I.Odagiu, T.Osaianu, A.Andronache, C.Burbulea - Drept procesual penal, Chisinau 2009 ll.Ig.Dolea - Drept

procesual penal, Chisinau 200912.http://www.euroavocatura.ro/

dictionar/1799/Incompatibilita tea9.13. http:/Avww. webdex.ro/online/dictionar/inamovibilitatealO.14.Dumitru Roman, Tatiana Vizdoaga,

Andrei Grigoriu. ediţ. CARTIER 2001 pag.4811.

15.I.Neagu, Drept Procesual Penal. Partea generala, Bucureşti, 1992, pag.6112.

16. N.Volonciu, Drept procesual penal, p.32213.17.C.St. Tomulescu, Drept privat

roman, Universitatea Bucureşti, 1973,p.l0814.

18. N.Voicu, Drept procesual penal