Test Pentru Sudori
-
Upload
cocea-mihai -
Category
Documents
-
view
762 -
download
26
description
Transcript of Test Pentru Sudori
NUME ----------------------------------
PRENUME ------------------------------
DATA ------------------------------------
TEST - verificare cunoştinţe
Pentru sudori
1. La instalaţiile de sudură/debitare electrice se va verifica zilnic:
a) integritatea cablurilor de alimentare şi sudare;
b) legarea bornei de masă a circuitului de sudare la masa de sudare sau la piesa de
sudat;
c) funcţionarea dispozitivului de întrerupere automată a funcţionării în gol a
instalaţiei de sudare;
d) integritatea echipamentului individual de protecţie.
2. La cablurile electrice înnădite:
a) izolarea zonei reparate se face cu bandă izolatoare;
b) izolarea zonei reparate se face cu bucşe de protecţie din materialul izolant;
c) îmbinarea se poate face mecanic (prin împletirea conductorilor);
d) îmbinarea se face prin lipire la cald.
3. Schimbarea electrodului se face:
a) cu mâna, utilizând mănuşile de sudor;
b) cu mâna, utilizând mănuşile de sudor complet uscate;
c) cu dispozitiv special, fără mănuşi de protecţie;
d) cu dispozitiv special, cu mănuşi de protecţie complet uscate.
4. Pregătirea pentru sudură/debitare se face prin:
a) curăţare şi decapare cu produse nepetroliere a suprafeţelor de sudat;
b) nu este necesară o pregătire specială;
c) înlăturarea vopselei pe o lăţime de cel puţin 10 cm de fiecare parte a suprafeţei
de sudură/debitare;
d) înlăturarea materialelor inflamabile din apropierea locului de lucru.
5. Arzătorul de sudură:
a) se racordează direct la furtunuri;
b) se racordează prin intermediul unui dispozitiv contra întoarcerii flăcării;
c) în cazul încălzirii excesive se răceşte cu jet de aer;
d) în cazul încălzirii excesive se răceşte prin scufundare în apă rece.
6. Furtunurile din cauciuc pentru gaze:
a) dacă sunt rupte, se pot înfăşura cu bandă izolatoare;
b) dacă sunt rupte, se pot repara prin îmbinare cu nipluri duble;
c) dacă este necesar, se pot schimba între ele furtunul de oxigen cu cel de acetilenă;
d) se verifică dacă sunt etanşe cu apă şi săpun.
7. Prevenirea electrocutării se face prin:
a) legarea la nulul de protecţie şi împământarea numai a instalaţiei de sudură;
b) legarea la nulul de protecţie şi împământarea numai a piesei de sudat;
c) legarea la nulul de protecţie şi împământarea instalaţiei de sudură, a piesei de
sudat şi a suportului piesei de sudat;
d) verificarea integrităţii cablurilor electrice de alimentare şi de sudură.
8. Focul deschis înseamnă:
a) fumatul şi folosirea de chibrituri, brichete sau lumânări;
b) lucrările de sudură/debitare;
c) materiale incandescente (metal topit, scântei etc.);
d) instalaţii de încălzire cu aer.
9. Lucrătorilor le este interzis:
a) să părăsească locul de muncă fără acordul şefului ierarhic superior;
b) să consume şi/sau să favorizeze consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă
în timpul programului de lucru;
c) să introducă băuturi alcoolice în unitate/întreprindere în timpul sau în afara
programului de lucru;
d) să lucreze fără echipamentul individual de protecţie din dotare.
10. La întreruperea lucrului:
a) se scoate sursa de sub tensiune;
b) se agaţă portelectrodul de piesa de sudat sau de suportul acesteia;
c) portelectrodul se poate agăţa numai de suportul izolat;
d) portelectrodul se poate lăsa pe sol.
Grilă de răspunsuri:
1 a,b,c,d; 2 b,d; 3 d; 4 a,c,d; 5 b,d; 6 b,d; 7 c,d; 8 a,b,c; 9 a,b,c,d; 10 a,c.