Tema 1: Conceptul, esenţa şi rolul preţurilor în economie1.1 Abordarea conceptului de preţ în teoria economică1.2 Funcţiile preţului1.3 Sistemul de preţuri1.4 Tipurile preţurilor şi clasificarea lor1.5 Factorii de influenţă şi procesul formării preţurilor =1=

Preţul desemnează un concept multidimensional care, prin valenţele sale economic şi psihologice, se dovedeşte a fi atît un instrument macroeconomic, cît şi unul microeconomic pe care întreprinderea îl poate utiliza ca element de bază în deciziile sale strategice şi tactice.

În activitatea oricărei întreprinderi producătoare de bunuri şi servicii, preţul deţine un rol special, de maximă importanţă pentru atingerea obiectivului final pe care şi-l propune – maximizarea profitului.

Ca instrument al pieţei şi un indicator esenţial al realităţii economico-sociale preţul pieţei reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dipus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl poate oferi.

În economia contemporană preţul se poate manifesta prin diverse forme ale sale:- tarif – în cazul serviciilor;- taxă – în cazul plăţilor la buget sau alte instituţii de stat;- impozit – ca preţ al dreptului de a cîştiga bani;- salariu – preţ al muncii;- dobîndă – ca preţ pentru utilizarea banilor împrumutaţi;- dividende – preţ al capitalului acţionar ş.a.

Preţurile, „creaţie” a producţiei de schimburi de mărfuri, au devenit o categorie economică de prim rang sub raportul complexităţii şi intercondiţionării lor cu alte categorii şi procese economice, cu dinamica globală a dezvoltării economico-sociale a unei ţări. Preţurile sunt cuvinte întâlnite pretutindeni, oriunde şi oricând, cu o frecvenţă pe care nu o au ceilalţi termeni economici. Orice individ sau agent economic plăteşte sau/ încasează zilnic nenumărate preţuri.

În domeniul economic prezenţa preţului este evidentă, fiindcă în categoria de preţ sunt întrunite toate problemele de dezvoltare economică: producţia, mărfurile, munca, informaţia, capitalul, investiţiile, transporturile, serviciile, folosirea pământului etc. aceste relaţii au făcut şi fac din problema analizei naturii preţurilor o formă frecventă de investigare ştiinţifică a lor.

La baza definirii preţului stă conceptul de valoare, aceasta fiind abordată în viziuni diferite ce corespund anumitor şcoli şi curente de gîndire economică, evidenţiindu-se în acest sens, trei orientări (teorii) principale: Teoria utilităţii marginale

Teoria obiectivăTeoria subiectivăConform primei teorii valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe care

consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcţie şi a rarităţii mărfiirespective. Cu alte cuvinte, aşa cum afirma Stanley Jevons, bunurile nu au valoare pentru că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele. Utilitatea apare în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor. Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca

1

atare valoarea este dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv – dorinţă, şi altul obiectiv – raritatea. Ca măsură a preţuirii serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de către utilitatea marginală, care îi dă astfel valoarea. Mecanismul concret de formare a valorii se bazează pe legile cererii şi ofertei: cererea este funcţie de utilitate, iar oferta funcţie de raritate (care determină mărimea sacrificiului necesar pentru obţinerea lui).

Conform teoriei obiective, la baza valorii unui bun stă raritatea acestuia, precum şi cheltuielile de muncă vie şi materializată implicate de realizarea sa. Legătura dintre muncă, valoare şi preţ este redată de Adam Smith în „Avuţia Naţiunilor”. El evidenţiază faptul că la baza preţului stă munca depusă pentru dobîndirea acestuia.

Teoria obiectivă a fost adoptată şi de către clasicii englezi W.Petty şi D.Ricardo. D.Ricardo face distincţia între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Prima nu o poate crea pe a doua, din moment ce lucrurile cele mai utile (aerul, apa) sunt cele care nu a valoare de schimb, iar bunurile avînd o mare valoare de schimb (aurul, briliantele) sunt puţin utile. Utilitatea este condiţia necesară a valorii, însă nu şi măsura acesteia. D.Ricardo pune în evidenţă expresia monetară a preţului, aceasta semnificînd suma de bani pentru care un produs poate fi schimbat.

K.Marx preia teoria valorii de la clasicii englezi, absolutizînd rolul muncii, în special al celei fizice în crearea valorii. El neagă rolul utilităţii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind considerată o premisă a acesteia. Munca reprezintă singura măsură reală care poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor, ea constituind preţul real al unei mărfi, iar cantitatea de bani defineşte preţul nominal al acesteia.

Teoria subiectivă consideră că la baza valorii, reprectiv a preţurilor se află utilitatea bunurilor. Precursorii unei astfel de teorii au fost neoclasicii, reprezentaţi în special de L.Walras, C. Menger ş.a. În conformitate cu această abordare, valoarea este determinată de utilitatea marginală, precum şi de raritatea bunului respectiv. Indiferent de cantitatea de muncă depusă pentru obţinerea unui bun economic, acesta capătă valoare numai în măsura în care este cerut de piaţă datorită utilităţii sale. (utilitate şi util nu sunt sinonime). Ei conferă cererii un rol determinant în determinarea valorii de schimb şi a preţului. Valoarea unei mărfi este cu atît mai ridicată cu cît ultima unitate consumată din aceasta are o utilitate mai mare.

Astfel, putem susţine că susţinătorii teoriei obiective se situează pe poziţia ofertanţilor, dorind să-şi recupereze cheltuielile ocazionate de munca încorporată, în timp ce adepţii teoriei subiective susţin interesele consumatorilor, preţul fiind un indicator al utilităţii şi rarităţii produsului, pe de o parte şi al sovabilităţii cererii pe de altă parte.

O poziţie de compromis între aceste două abordări este susţinută de către A.Marshall. Ideea fundamentală a acesteia constă în aceea că la formarea preţului oferta participă în aceeaşi măsură ca şi cererea.

În concluzie putem menţiona că preţul reprezintă cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, suma pentru transferarea drepturilor de proprietate asupra unui bun de la o persoană la alta.

2

=2=

Esenţa oricărei categorii economice poate fi cunoscută în toată amploarea prin studierea funcţiilor îndeplinite. În cadrul mecanismului economico-financiar preţurile sunt menite să îndeplinească următoarele funcţii:

La nivel macroeconomic preţul joacă un rol central în funcţionarea sistemului economic per ansamblu, el avînd rolul de pârghie economică asupra modului cum trebuie alocate resursele şi cum trebuie să fie integrate coerent toate structurile în circuitul economic. Preţul îndeplineşte o serie de funcţii:

a) funcţia de măsurare a consumului de muncă socială;b) funcţia de stimulare a producţiei şi circulaţiei mărfurilor;c) funcţia de distribuire şi redistribuire a venitului naţional;d) funcţie de pârghie a politicii economice, prin care se stimulează dezvoltarea anumitor

ramuri strategice.Din perspectivă macroeconomică, preţul constituie una dintre cele mai importante arii

decizionale deoarece el contribuie la echilibrarea cantităţilor oferite cu cele cerute la nivelul economiei naţionale, permite o stimulare a celor ce doresc să investeasă în anumite domenii şi totodată o descurajare a operatorilor de piaţă neperformanţi, contribuie la alocarea resurselor după criterii de eficienţă, asigură repartiţia după criterii economice a rezultatelor obţinute.

La nivel microeconomic preţul de asemenea îndeplineşte o serie de funcţii, dintre care se remarcă:

a) instrument de măsură – prin care se măsoară consumurile de muncă, materii prime, profitul obţinut;

b) funcţia de ghidare a agenţilor economic asupra direcţiilor în care ar trebui folosite resursele;

c) funcţia de determinare a cantităţilor de produse ce urmează a fi oferite pe piaţă;d) funcţia de asigurare a venitului necesar continuării activităţii economice de către o

întreprindere;e) funcţia de armonizare a intereselor participanţilor la procesul schimbului;f) funcţia de evaluare a sacrificiului făcut de către consumator în schimbul obţinerii

beneficiilor oferite de produs;g) funcţia de informare a consumatorilor asupra valorii oferite de un produs.

=3=

Sistemul de preţuri – reprezintă totalitatea preţurilor care stau la baza schimbului de bunuri şi servici pe piaţa internă şi internaţională, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele. Se deosebesc trei tipuri de sisteme de preţuri:

Sistemul de preţuri administrate – se bazează pe stabilirea unitară şi coordonată a preţurilor de către stat. Piaţa nu are nici o influenţă asupra nivelului şi dinamicii lor. Ca rezultat se creează distorsiuni foarte mari în economie, care pot provoca inflaţie şi preţuri ireale.

Sistemul de preţuri libere – preţurile libere se formează sub influenţa factorilor pieţei. Dreptul de decizie cu privire la preţ revine producătorilor, preţul final urmînd să fie stabilit prin intermediul negocierii dintre consumatori şi producători.

3

Sistemul mixt de preţuri – se formează prin interacţiunea cererii şi foerte sub influenţa conjuncturii pieţei, statul intervenind în situaţi ide dezechilibru, pericol de inflaţie.

Deosebirea esenţială dintre stabilirea centralizată a preţurilor şi cea liberă este că, în primul caz, procesul de fundamentare are loc în cadrul procesului de producţie iar în al doilea caz – la etapa de realizare sub influenţa factorilor pieţii. Dreptul de decizie cu privire la preţ le revine producătorilor, preţul final urmând să fie stabilit prin intermediul negocierii.

În R. Moldova crearea unui sistem de preţuri libere a început odată cu Decretul Preşedintelui R.M. Nr. 256 din 27-12-1991 „Despre liberalizarea preţurilor şi tarifelor şi protecţia pieţei interne”.

La etapa actuală sistemul de preţuri în R. Moldova include următoarele categorii de preţuri:1) după modul de formare:

a) preţuri libere;b) preţuri reglementate.

2) după domeniul de aplicare:a) preţuri cu ridicata (en-gros);b) preţuri de achiziţie a producţiei agricole pentru necesităţile statului;c) preţurile de consum:

la produsele alimentare tarife la servicii la mărfurile nealimentare

d) preţuri în construcţii capitale;e) dobânda (preţul capitalului);f) salariul (preţul muncii);g) preţul la pământ şi resurse naturale.

=4=Gruparea preţurilor în categorii omogene distincte se poate face în funcţie de mai multe

criterii:1. criteriu: de formare

1) preţuri libere, negociate între agenţii economici;2) preţuri reglementate de către organele care au dreptul de decizie în domeniul de

preţ.2. criteriu: domeniul de aplicare

4

Preţuri ale producătorului: de achiziţie ale materiilor prime; cu ridicata în cadrul comerţului cu

ridicata.

1) preţuri fundamentale

2) preţuri funcţionale

3.4.5.

3. criteriu: modul în care reacţionează la variaţia anumitor factori:1) variabile – se schimbă cu uşurinţă în funcţie de influenţa factorilor;2) fixe – îşi păstrează (prin deciziile celor care au abilitate) acelaşi nivel un timp

mai îndelungat;3) semivariabile – sunt fixate limitele prin care, sau de la care ele se pot ridica ori

coborî.

4.criteriu: aria geografică şi intervalul de timp1)unice – valabile pentru toată ţara şi pentru tot timpul anului;

5

Preţuri ale comerciantului: en gross, practicate de unităţile

comerciale de comerţ cu ridicata; en detail, practicate de unităţile

comerciale de comerţ cu amănuntul.

Preţuri de transfer:stabilite pentru un produs intermediar care face obiectul comerţului intern în cadrul unei firme

Preţuri de ofertă: de catalog; de listă; de cotaţii; de deviz

Preţuri efective: de contract; de bursă; de licitaţie; de consum

Preţuri de evidenţă: medii; de prognoză; comparabile; de proiect

Preţuri de import - export

Preţuri mondiale

2)diferenţiate – sunt stabilite la nivele diferite de la o zonă la alta sau de la un sezon la altul.

5.criteriu: modul de luare în calcul a TVA1) preţuri cu TVA;2) preţuri fără TVA.

=5=Preţurile mărfurilor sunt influenţate de o serie de factori economici, tehnici, naturali etc.

Unii factori determină reducerea preţurilor, alţii – creşterea lor.Factorii ce determină reducerea preţurilor:

creşterea producţiei; progresul tehnic; reducerea costurilor de producţie şi de realizare; creşterea productivităţii muncii; concurenţa; cote mici de impozitare; dezvoltarea infrastructurii de comercializare a producţiei fără implicarea

intermediarilor.Factorii ce determină creşterea preţurilor:

scăderea producţiei; instabilitatea economică; existenţa monopolurilor; cererea mare; majorarea masei monetare aflate în circulaţie; cote mari de impozitare; creşterea salariilor; majorarea profitului întreprinderii, sporirea calităţii mărfurilor; eficienţa redusă a capitalului, utilajului, forţei de muncă, a pământului.

Reunind cele expuse putem scoate în evidenţă următorii factori principali care influenţează procesul formării preţurilor, nivelul şi dinamica lor: Oferta (cantitatea oferită de marfă, concurenţa dintre producători); Cererea (comportamentul consumatorilor, elasticitatea cererii faţă de variaţia preţului); Concurenţa; Costurile de producţie; Reglementarea de stat (inflaţia, impozitele etc.)

6