SJ nr. 14_2012

Săptămâna JJuridică

Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul IV▪ Nr. 14 Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterisinternational

Din cuprins›› Imobil preluat abuziv de stat. Dispoziţie emisă în procedura Legii

nr. 10/2001, atacată în instanţă după apariţia Legii nr. 247/2005. Sta bilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţa de judecată

›› Accident cu victime multiple. Daune morale. Criterii de stabilire›› Daune materiale şi morale solicitate Statului Român ca urmare a

con statării de către Curtea Europeană a încălcării art. 6 din Con-ven ţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie

›› Cerere de reducere şi eşalonare a plăţii taxei de timbru. Obligaţia in stanţei de a se pronunţa asupra cererii printr-o încheiere motivată

›› Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Contract de achiziţie pu-bli că. Competenţa de soluţionare a pretenţiilor izvorâte din ase-me nea contracte

›› Fapte de concurenţă neloială. Angajarea salariaţilor altui co mer-ciant. Condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale

›› Insolvenţă. Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Efecte asupra cererii de instituire a sechestrului asigu ra tor

›› Hotărâre a Consiliului U.N.B.R. de modificare a tipizatelor profe-sio nale. Legalitate

›› Incompatibilitate. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză

2-8 aprilie 2012apare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Accesorium sequitur principale ........................ 15Accesul liber la justiţie ................................... 11Accident cu victime .......................................... 5Achiziţie publică ............................................. 11Acţiune în anulare .......................................... 11Acţiune în realizare ........................................ 15Anulare act administrativ .............................. 19Arbitraj ........................................................... 11Asigurări ........................................................... 5Asociat unic .................................................... 16Autoritate publică locală ................................ 19Avocat ............................................................. 18

CCesiune de părţi sociale ................................. 16Competenţă materială ...............................9, 11Concurenţă neloială ....................................... 13Confl ict negativ de competenţă ................9, 22Considerentele hotărârii judecătoreşti ......... 10Contestaţie în anulare ................................... 22Contract de asigurare ....................................... 5Contract de asistenţă juridică ....................... 18Contract de vânzare-cumpărare ...................... 8Creanţă ........................................................... 14

DDaune morale şi materiale .......................... 5, 6Declinare de competenţă ...........................9, 22Despăgubiri .......................................................4Dizolvarea societăţii comerciale ................... 17Drept de folosinţă .............................................6

EExecutare silită ................................................. 9Exequator ......................................................... 9

FFaptă ilicită .....................................................13

HHotărâre CEDO ................................................ 6Hotărâre judecătorească ................................10

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT CIVILImobil preluat abuziv de stat. Dispoziţie emisă în pro-cedura Legii nr. 10/2001, atacată în instanţă după apa-riţia Legii nr. 247/2005. Stabilirea cuantumului des pă-gubirilor de către instanţa de judecată « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7880 din 4 noiembrie 2011 ___________ 4

Accident cu victime multiple. Daune morale. Criterii de stabilire « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4083 din 13 decembrie 2011 _____________________________ 5

Daune materiale și morale solicitate Statului Român ca urmare a constatării de către Curtea Europeană a încălcării art. 6 din Convenţia europeană pentru apă-rarea drepturilor omului și a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7085 din 12 octombrie 2011 _____________________ 6

DREPT PROCESUAL CIVILCerere de reducere și eșalonare a plăţii taxei de timbru. Obli gaţia instanţei de a se pronunţa asupra cererii printr-o încheiere motivată « I.C.C.J., secţia I civilă, de-ci zia nr. 7375 din 20 octombrie 2011 _________________ 8

Hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate. Sus-pendare provizorie a executării silite. Instanţa com-petentă material « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3889 din 29 noiembrie 2011 _____________________ 9

Hotărâre judecătorească. Considerente. Efectele acestora în ceea ce privește puterea de lucru judecat « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4160 din 15 decembrie 2011 __________________________________________10

Acţiune în anularea hotărârii arbitrale. Contract de achiziţie publică. Competenţa de soluţionare a preten-ţiilor izvorâte din asemenea contracte « Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 1691 din 27 septembrie 2011 _________________________________11

3

IImobil preluat abuziv de stat ........................... 4Incompatibilitate ............................................20Insolvenţă .......................................................15Instituţia prefectului ......................................19Interes patrimonial ........................................19

ÎÎmbogăţire fără justă cauză .............................. 5Împuternicire avocaţială ................................18Încadrarea juridică a faptelor .........................20

MMăsuri reparatorii ............................................ 4Modifi carea actului constitutiv .....................17

NNotifi care .......................................................... 4

OOpoziţia creditorului ......................................16

PPomisiune de vânzare-cumpărare ................ 14Prejudiciu ........................................5, 6, 16, 17Prescripţie extinctivă .................................... 14Principiul contradictorialităţii ...................... 15Proprietate ........................................................6Putere de lucru judecat ................................. 10

RRăspundere civilă delictuală ............. 6, 13, 16Reparaţie echitabilă ..........................................6

SSalariaţii altui comerciant ............................. 13Sechestru asigurător ..................................... 15Suspendarea executării silite ...........................9Suspendarea judecăţii ................................... 15

TTaxă judiciară de timbru ..................................8Tutelă administrativă .................................... 19

Cuprins (continuare)

DREPT COMERCIALFapte de concurenţă neloială. Angajarea salariaţilor altui comerciant. Condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3407 din 2 noiembrie 2011 _________________________________13

Acţiune în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare. Termenul de prescripţie aplicabil « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1819 din 11mai 2011 _____________________________________14

Insolvenţă. Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Efecte asupra cererii de instituire a sechestrului asigurator « I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1795 din 10 mai 2011 _____________________15Opoziţia creditorului unei societăţi comerciale la cesiu-nea de părţi sociale decisă de asociatul unic al societăţii. Natura juridică a opoziţiei și efectele acesteia « Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 1150 din 22 septembrie 2011 _________16Dizolvarea societăţii comerciale. Opoziţie întemeiată pe textul art. 61 din Legea nr. 31/1990 « Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, decizia nr. 121 din 4 februarie 2011 __________________________________________17

DREPT ADMINISTRATIVHotărâre a Consiliului U.N.B.R. de modifi care a tipi-za telor profesionale. Legalitate « I.C.C.J., secţia de con-ten cios administrativ și fi scal, decizia nr. 4235 din 21 sep-tembrie 2011 ____________________________________18Tutela administrativă « Curtea de Apel Ploiești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 1791 din 8 septembrie 2011 ______________________19

DREPT PROCESUAL PENALIncompatibilitate. Judecător care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză « I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3948 din 7 noiembrie 2012 __________________________________________20Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Hotărâre rămasă defi nitivă la instanţa de apel. Instanţa competentă « I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011 __________________22

4 Săptămâna Juridică nr. 14/2012 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Imobil preluat abuziv de stat

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7880 din 4 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: imobil preluat abuziv de stat, notifi care, măsuri reparatorii, despăgubiri)

Imobil preluat abuziv de stat. Dispo zi-ţie emisă în procedura Legii nr. 10/2001, atacată în instanţă după apariţia Legii nr. 247/2005. Stabilirea cuantumului des pă gubirilor de către instanţa de ju-de ca tă

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 2, art. 16 alin. (1)

În cazul în care o notifi care a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, însă dispoziţia nu a rămas defi nitivă, fi ind atacată în instanţă, ceea ce urmează a se preda secretariatului comisiei centrale este dispoziţia defi nitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești, fi ind aplicabile dispoziţiile alin. (1) ale art. 16, în sensul că, în situaţia dată, și instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite benefi ciarilor legii speciale de reparaţie.

Prin art. 16 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII), legiuitorul face distincţie între notifi cările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin con-sem narea unor sume ce urmează a se acorda ca despă-gubire, ipoteză a alin.1 al textului, și cele care nu au fost so luţionate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului co-misiei centrale, însoţite de dispoziţiile entităţilor înves-tite cu soluţionarea notifi cărilor, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.

În cazul în care o notifi care a fost soluţionată anterior in trării în vigoare a legii, însă dispoziţia prin care aceasta a fost soluţionată nu a rămas defi nitivă, fi ind atacată în instanţă, ceea ce urmează a se preda secretariatului co mi siei centrale este dispoziţia defi nitivă, emisă în baza ho tărârii judecătorești, fi ind aplicabile dispoziţiile alin. (1) ale art. 16, în sensul că în situaţia dată și instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuve-ni te benefi ciarilor legii speciale de reparaţie. Or, în speţă, notifi carea reclamantului, soluţionată nefavorabil prin dispoziţia nr. 591/2004, de către Primarul municipiului Alba Iulia, deși anterioară Legii nr. 247/2005, nu a rămas defi nitivă, fi ind atacată în instanţă de către reclamant, urmând ca secretariatului comisiei centrale să-i fi e transmisă dispoziţia defi nitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că în situaţia dată, instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cu ve-nite persoanei îndreptăţite, lucru care în cauză s-a rea-lizat pe baza raportului de expertiză efectuat cu pri le jul cercetării pe fond, necontestat de vreuna dintre părţi.

Cum prin decizia de casare a Înaltei Curţi s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu nu poa-te fi restituit în natură, iar din probele administrate

în cauză a rezultat că pârâta nu deţine bunuri sau ser-vicii pe care să le poată oferi reclamantului, cu titlu de despăgubire, pentru bunul preluat în mod abuziv de stat, singura modalitatea de despăgubire a rămas cea în echivalent bănesc, prin raportare la concluziile rapor-tului de expertiză sus-menţionat.

Este adevărat că art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în varianta iniţială, prevedea că „pentru situaţiile prevă-zute la alin. (2), alin. (3) și alin. (4) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite”.

Însă textul legal arătat a fost modifi cat prin Titlul I art. 1 pct. 30 din Legea nr. 247/2005, varianta actuală statuând că „în situaţiile prevăzute la alin. (2), alin. (3) și alin. (4) măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echi-valent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluţionarea notifi cării, cu acordul persoanei îndrep-tăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

În atare situaţie, măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele existente în cadrul normativ la momentul solu-ţionării pricinii, iar nu cele de la data emiterii dispoziţiei, care nici nu ar mai putea fi valorifi cate.

Legea nr. 247/2005 include în noţiunea de „des pă-gu bire” echivalentul bănesc al bunului preluat abuziv și imposibil de restituit în natură ori faţă de care sunt inoperabile celelalte modalităţi de dezdăunare.

Rezultă că echivalentul bănesc reprezintă o modalitate de dezdăunare prevăzută de legea specială de reparaţie în varianta actuală, aplicabilă în cauză, astfel încât criticile pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite.

5Săptămâna Juridică nr. 14/2012 » Litteris International

Drept civil

DREPT CIVIL

Contracte

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4083 din 13 decembrie 2011

(cuvinte cheie: asigurări, accident cu victime, daune morale, contract de asigurare, prejudiciu,

îmbogăţire fără justă cauză)

Accident cu victime multiple. Daune morale. Criterii de stabilire

Ordinul CSA nr. 20/2008, art. 24, art. 25

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în cazul în care în unul și același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciului depășește limitele de despăgubire specifi cate în poliţa RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fi ecărei persoane îndreptăţite la despăgubire.

Tribunalul Vaslui, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.V., P.M., P.G. și P.D.Ș. în contradictoriu cu pârâta A.Ţ. Asigurări SA București și a fost obligată pârâta să achite reclamantului P.V. suma de 13677,2 lei cu titlu de daune materiale, reclamanţilor P.V. și P.M., câte 100.000 lei fi ecare, reclamanţilor P.G. și P.D.Ș., câte 50.000 lei fi ecare, cu titlu de daune morale. (…)

Curtea de Apel Iași a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei să achite reclamanţilor P.V. și P.M., câte 40.000 lei fi ecare, reclamanţilor P.G. și P.D.Ș., câte 10.000 lei fi ecare, cu titlu de daune morale și a înlăturat dispoziţia referitoare la daunele materiale.

S-a reţinut că suferinţa provocată reclamanţilor prin pierderea în urma accidentului de circulaţie a copilului, respectiv fratelui lor, este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecinţele pe plan social, profesional și familial.

În aceste condiţii, s-a constatat că nu s-a probat faptul că victima ar fi avut o contribuţie materială decisivă la traiul zilnic al reclamanţilor, prin urmare, instanţa a analizat cuantumul daunelor morale în principal sub aspectul prejudiciului moral legat de pierderea copilului respectiv a fratelui lor.

S-a mai reţinut și împrejurarea în care s-a produs acci dentul, respectiv, că atât victima cât și șoferul care a provocat accidentul erau în relaţii apropiate și depla-sându-se cu autoturismul condus de acesta și-a asumat, ca orice pasager, un risc cu privire la posibilitatea pro du-cerii pe timpul deplasării a unui eveniment rutier, lucru care s-a și întâmplat.

Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că suma de 100.000 lei pentru părinţi și suma de 50.000 lei pentru fraţi stabilită de prima instanţă este prea mare, având în vedere și faptul că accidentul a produs mai multe victime ce urmează să fi e despăgubite. Astfel, a apreciat instanţa că suma de 40.000 lei pentru fi ecare părinte și suma de 10.000 lei pentru fi ecare frate reprezintă o compensaţie

materială sufi cientă pentru suferinţele psihice cauzate de moartea fi ului respectiv fratelui acestora.(…)

Împotriva deciziei sus menţionate au declarat recurs reclamanţii P.D.Ș., P.G., P.M. și P.V.

Recursul nu este fondat.

(…) În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte constată că in-stan ţa de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispoziţiilor art. 24 și art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din actul normativ men-ţionat, limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește limita de despăgubire la un nivel de cel puţin 1.500.000 euro echivalent în lei la data producerii accidentului. În strânsă legătură cu dispoziţiile legale menţionate sunt însă prevederile art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008, potrivit cărora în cazul în care în unul și același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciului depășește limitele de despăgubire specifi cate în poliţa RCA, despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fi ecărei persoane îndreptăţite la despăgubire.

Revenind la criticile recurenţilor cu privire la daunele acor date, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţi-nut în mod corect că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să soli cite daune morale, potrivit dispoziţiilor legale mai sus evocate.

În ceea ce privește însă cuantumul daunelor morale, în lipsa unor criterii legale obiective, stabilirea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, astfel cum în mod corect s-a reţinut. Este de observat totuși că instanţa s-a raportat la limita de despăgubire prevăzută de legiuitor și menţionată în poliţa de asigurare, ceea ce constituie un criteriu obiectiv, precum și la împrejurarea că în urma evenimentului rutier au rezultat mai multe victime ce urmează a fi despăgubite, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Ordinul CSA nr. 20/2008. (…)


Drept civil

DREPT CIVIL

Răspundere civilă delictuală

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7085 din 12 octombrie 2011

(cuvinte cheie: daune morale şi materiale, răspundere civilă delictuală, hotărâre CEDO,

reparaţie echitabilă, prejudiciu, proprietate, drept de folosinţă)

Daune materiale şi morale solicitate Sta tului Român ca urmare a constatării de către Curtea Europeană a încălcării art. 6 din Convenţia europeană pentru apă rarea drepturilor omului şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Con-ven ţie

C. civ., art. 998, art. 999

Existenţa prejudiciului reclamantului și dreptul acestuia la despăgubiri fi ind constatate prin hotărârea Curţii Europene, acesta a fost îndreptăţit să promoveze în faţa instanţei interne acţiune în temeiul art. 998-999 C.civ., iar prin acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri materiale și morale, s-a realizat o reparare a prejudiciului suferit.

Reclamantul L.T., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanţelor a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 ron, daune materiale și morale.

Tribunalul București a admis acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată. În consecinţă, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 650.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 cu titlu de daune morale.

Instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea C.E.D.O. din 4 martie 2008 în cauza L. împotriva României, în ur ma analizării detaliate a situaţiei de fapt și de drept exis tente, Curtea a declarat admisibilă cererea recla man-tu lui și a constatat că au fost încălcate preve de rile art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drep tu rilor omului și art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, men ţio-nând la sfârșitul hotărârii că reclamantul nu a formulat ex pres o cerere de plată a unei reparaţii echitabile po-tri vit art. 41 din Convenţie. De asemenea, justifi carea drep tului reclamantului de a obţine despăgubiri de natu-ră materială și morală este specifi cată tot prin consi de-rentele hotărârii Curţii Europene, care a arătat că recla-mantul a suportat o sarcină specială și exorbitantă din moment ce a fost lipsit nu numai de dreptul de a folosi apartamentul în litigiu ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie.

Tribunalul, constatând că reclamantul a făcut dovada atât a prejudiciului material suferit, cauzat de lipsa de folosinţă a apartamentului, a cărei evaluare se încadrează în limite rezonabile a actualelor condiţii ale pieţei imo-bi liare, cât și a prejudiciului moral suferit constând în sta rea de incertitudine în care s-a afl at pe parcursul anilor în care a avut loc derularea procesului, precum și suferinţele de ordin psihic, atât ale sale cât și ale familiei, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată.

Curtea de Apel București a admis apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 26.458 Euro, în echivalent lei, la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri morale.

Astfel, în privinţa prejudiciului material, s-a reţinut că trebuie avut în vedere natura dreptului ce a fost încălcat.

În hotărârea CEDO, parag. 36 și 37, s-a menţionat că „dreptul la un contract de închiriere, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească defi nitivă, reprezintă o creanţă sufi cient de bine stabilită pentru a constitui un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol. Cum prin decizia defi nitivă din 22 martie 2001, Curtea de Apel București a confi rmat existenţa unui contract de închiriere încheiat în urma exprimării consimţământului părţilor, acesta constituia creanţa în baza căreia reclamantul putea pretinde că are cel puţin o „speranţă legitimă” de a obţine exercitarea unui drept de natură patrimonială, ce se încadrează în noţiunea de „bunuri” conţinută în art. 1 din Primul Protocol.

De asemenea, în parag. 46, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că „justul echilibru nu a fost menţinut și că reclamantul a suportat o sarcină specială și exorbitantă, din moment ce a fost lipsit nu numai de dreptul de a folosi apartamentul, ci și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în acest sens”.

Reclamantul nu a avut vreodată recunoscut un drept de proprietate asupra apartamentului, ci numai un drept de folosinţă ce avea temeiul în contractul de în chi-riere, încheiat cu Primăria Sectorului 3 București, prin ICSITMU, unitatea administratoare, aspect reţinut cu putere de lucru judecat prin hotărârea nr. 1829/2000


Drept civil

a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia nr. 798/2001, în urma admiterii cererii de revizuire și respin gerii recursului în anulare, prin decizia nr. 8291 din 14.10.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Astfel, în privinţa reclamantului, nu se poate vorbi de un bun ca obiect al dreptului de proprietate, ci numai de un drept de folosinţă, iar această împrejurare determină și modul de stabilire a prejudiciului material suferit de reclamant. Prin urmare, reclamantul nu poate obţine decât despăgubiri evaluate în limitele dreptului încălcat și anume „speranţa legitimă” de a obţine exercitarea unui drept de natură patrimonială, mai concret, dreptul de a folosi apartamentul ca un chiriaș.

Referitor la întinderea prejudiciului din punctul de vedere al perioadei în care lipsa de folosinţă a existat, s-a avut în vedere mai întâi că, așa cum a reţinut Curtea Euro peană, anularea deciziei defi nitive din data de 22 martie 2001 constituie o ingerinţă în dreptul de pro prie-tate al reclamantului.

În consecinţă, s-a considerat că reclamantul este în-drep tăţit la plata de despăgubiri pentru lipsa de folo-sinţă a apartamentului pentru perioada dintre data pro nunţării recursului în anulare, 30.04.2002 și data pro nunţării deciziei de revizuire nr. 8291, anume 14.10.2009, când s-a pus capăt ingerinţei produse prin decizia dată în recursul în anulare. Cât privește perioada ante rioară datei de 30.04.2002, s-a apreciat că, întrucât re cla mantul a fost privat de folosinţa imobilului, i se cuvin despăgubiri și pentru această perioadă.

Chiar dacă Curtea Europeană nu se referă în mod expres la acest interval, cererea de despăgubire nu este întemeiată numai pe constatarea acestei Curţi ci și pe răspunderea civilă potrivit Codului civil, pentru că, deși reclamantul primise ordin de repartiţie, acesta a fost lipsit de efecte din cauza emiterii unei alt ordin de repartiţie pentru terţi și a vânzării bunului.

S-a reţinut că reclamantul a pretins despăgubiri pentru lipsa unei locuinţe proprii în toată această perioadă, din cauza neîncheierii contractului de închiriere, precizând în apel pretenţiile faţă de această modalitate de evaluare a despăgubirilor, cu luarea în calcul și a perioadei 1.08.1994 - 30.04.2002, așa încât, luarea în calcul a acestei perioade s-a apreciat conformă cererii reclamantului.

La stabilirea despăgubirilor, pentru deplina com pen-sare a lipsei de folosinţă, s-a avut în vedere valoarea chiriei pe piaţa imobiliară pentru un apartament comparabil și conform raportului de expertiză dispus în cauză, cuantumul despăgubirii s-a stabilit la 26.458 Euro, calculate pentru perioada 1.08.1994 - 14.10.2009, sumă ce va fi achitată în echivalent în lei, la data plăţii.

Sub aspectul despăgubirilor morale acordate, s-a considerat întemeiată critica apelantului.

În speţă, întreaga situaţie de fapt, începând cu emiterea altei repartiţii și vânzarea imobilului, a avut consecinţe negative asupra reclamantului și familiei acestuia, în plan psihic, familial, social, acesta a fost nevoit să locuiască împreună cu soţia și copiii la familia soţiei sale, întru-un apartament care, cu siguranţă, nu satisfăcea nevoile de locuit ale întregii familii. Trebuie ţinut seamă și de perioada îndelungată de timp în care a urmat procedurile judiciare, pentru ca, după ce a obţinut câștig de cauză, irevocabil, să ajungă în punctul de unde a pornit, prin admiterea recursului în anulare. Această incertitudine cu privire la recunoașterea pretenţiilor sale a fost de natură să creeze reclamantului o stare de presiune psihică și de stres ce trebuie reparată.

Nu trebuie ignorat faptul că, recunoașterea încălcării art. 1 din Primul Protocolul la Convenţie și admiterea cererii de revizuire reprezintă o reparaţie a prejudiciului moral, aspect care va fi luat în seamă la aprecierea despăgubirilor.

S-a considerat astfel, că suma de 30.000 lei reprezintă o valoare echitabilă a despăgubirilor și corespunde nece-si tăţii de a compensa prejudiciul moral, ţinând cont de vătămarea drepturilor reclamantului și de reparaţia de care acesta, deja, a benefi ciat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recla man-tul și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Recursurile nu sunt fondate.

(...) La calculul despăgubirilor materiale acordate, instanţa de apel a avut în vedere încălcarea dreptului reclamantului ce rezultă din calitatea sa de chiriaș al apartamentului, drept constatat prin hotărârea Curţii Europene, calculat conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamantul neavând calitatea de proprietar al apartamentului, ce ar fi putut justifi ca o pretenţie egală cu valoarea de piaţă a imobilului în litigiu.

Cât privește daunele morale și acestea au fost acordate în funcţie de suferinţele morale ale reclamantului, luându-se în calcul, pe de o parte, faptul că, prin ad mi-terea cererii de revizuire și anularea hotărârii pronunţate în recursul în anulare, s-a dat deja o primă satisfacţie morală acestuia, iar, pe de altă parte, suma de 30.000 lei acordată este în acord cu respectarea principiilor echităţii și proporţionalităţii prejudiciului suferit de acesta.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Taxă judiciară de timbru

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 7375 din 20 octombrie 2011

(cuvinte cheie: taxă judiciară de timbru, contract de vânzare-cumpărare)

Cerere de reducere şi eşalonare a plăţii taxei de timbru. Obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra cererii printr-o încheiere motivată

Legea nr. 146/1997, art. 21, art. 211

În situaţia în care partea, după ce i-a fost comunicat odată cu citaţia cuantumul taxei judiciare de tim-bru datorate, a formulat cerere de reducere și eșalonare la plată a taxei judiciare de timbru, instanţa, po trivit art. 211 din Legea nr. 146/1997, trebuie să se pronunţe prin încheiere motivată asupra cererii. Ast-fel, anularea apelului, ca netimbrat a împiedicat partea să-și exercite dreptul prevăzut de art. 211 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 de a solicita reexaminarea măsurii dispuse de instanţă asupra cererii sale, fi ind încălcate în acest fel prevederile legale menţionate și drepturile procesuale ale părţii.

Speţa: Reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta SC P.S.G. SRL și a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru următoarelor imobile – terenuri.

Tribunalul București a admis acţiunea formulată de reclamant, a constatat că la data de 13.03.2009 a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare autentifi cat sub nr. 559/2009 de BNP Asociaţi C. &C., între SC P.S.G. SRL în calitate de promitent vânzător și B.C., în calitate de promitent cumpărător, privind vânzarea cumpărarea imobilelor terenuri; s-a dispus ca hotărâre să ţină loc de act de vânzare cumpărare pentru imobilele respective, pentru reclamant.

Împotriva sentinţei civile de mai sus a formulat apel pârâta SC P.S.G. SRL, iar prin decizia nr. 698/A/2010, Curtea de Apel București a anulat ca netimbrat apelul declarat.

Instanţa de apel a reţinut că, la data de 10.11.2010, apelanta a formulat o cerere de reducere sau eșalonare de plată a cuantumului taxei de timbru stabilită prin rezoluţia administrativă, sens în care instanţa a acordat un termen și a dispus ca apelanta să depună venitul net pe ultimele 3 luni de activitate.

La termenele din data de 11.11.2010 și de 02.12.2010, apelanta nu s-a prezentat, deși avea cunoștinţă de proces, faţă de cererea depusă la data de 10.11.2010, unde precizează numărul dosarului și termenul din de judecată acordat 11.11.2010.

Curtea de Apel a considerat că, în aceste condiţii, apelanta se sustrage plăţii taxei de timbru, cererea făcută în sensul reducerii sau reeșalonării fi ind doar pentru tergiversarea cauzei și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC P.S.G. SRL.Recursul este fondat.După învestirea instanţei de apel cu soluţionarea ape-

lului declarat și după ce i-a fost comunicat, odată cu citaţia, cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, pârâta SC P.S.G. SRL a formulat, la data de 10.09.2010 o cere de reducere și eșalonare la plată a taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, in-stan ţa de judecată poate acorda persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru dato-rate pentru acţiuni și cereri introduse la instanţele jude-cătorești, în anumite situaţii reglementate de actul nor-mativ menţionat.

În condiţiile art. 211 din Legea nr. 146/1997, „asupra cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru instanţa se pronunţă fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului și părţii adverse, dacă este cazul.

Împotriva încheierii, părţile interesante pot formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă”.

Curtea de Apel nu a respectat aceste prevederi legale. Instanţa nu s-a pronunţat prin încheiere motivată asupra cererii apelantei pârâte de reducere și eșalonare la plată a taxei judiciare de timbru, ci a anulat prin decizia recurată apelul declarat, ca netimbrat.

În aceste condiţii, pârâta nu a putut să-și exercite dreptul prevăzut de art. 211 alin. (3) din Legea 146/1997 de a solicita reexaminarea măsurii dispuse de instanţă asupra cererii sale, fi ind încălcate în acest fel prevederile legale menţionate și drepturile procesuale ale părţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei Curţii de Apel București, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanţe spre rejudecarea apelului.




Competenţă

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3889 din 29 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: executare silită, competenţă materială, suspendarea executării silite, exequator,

declinare de competenţă, confl ict negativ de competenţă)

Hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate. Suspendare provizorie a executării silite. Instanţa competentă material

C. proc. civ., art. 373 alin. (2), art. 400 alin. (1)Regulamentul CE nr. 2201/2003,

art. 42 alin. (1), art. 47

Prin art. 47 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 și art. 42 alin. (1) se dispune în sensul că orice hotărâre pronunţată de instanţa altui stat membru se execută de statul membru în aceleași condiţii ca și în cazul în care aceasta ar fi fost pronunţată în acest stat membru.

În consecinţă, competenta de soluţionare a unei cereri având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunţate în străinătate până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare aparţine judecătoriei în raza căreia se realizează executarea silită, nefi ind prevăzute reglementări de excepţie în dreptul intern.

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Buftea, debitorul T.R. a chemat în judecată pe creditoarea T.I.I., solicitând suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare.

În motivarea cererii, debitorul a arătat, în esenţă, că prin încheierea pronunţată la data de 6 septembrie 2011 de Tribunalul București, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea de exequator formulată de creditoare, în sensul că a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de o ordonanţă de neconciliere pronunţată la data de 27 iunie 2011 de Tribunalul de Înaltă Instanţă din Basse Terre, Insula Saint Martin, în ceea ce privește fi xarea provizorie a reședinţei copiilor minori rezultaţi din căsătoria părinţilor. Debitorul a susţinut că executarea silită este nelegală, întrucât nu i s-a acordat termenul de 10 zile prevăzut de art. 5802 C. proc. civ., că termenul de executare foarte scurt împie-dică orice demers al debitorului.

Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 4027/2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buftea, invocată din ofi ciu, și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pro nunţată în străinătate, efectele acesteia fi ind recu-nos cute prin încheierea de exequator.

Instanţa a constatat că în materia executării hotărâ-rilor judecătorești străine, instanţa de executare potrivit Legii nr. 105/1992 este tribunalul, iar nu judecătoria. Or, potrivit art. 403 C. proc. civ., instanţa competentă este Tribunalul București.

Tribunalul sesizat, ca urmare a declinării de compe-tenţă, prin încheierea din 12 septembrie 2011, a admis

excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea și a constatat ivit confl ictul negativ de competenţă.

Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentinţa civilă nr. 24 F/2011, pronunţând regulatorul de competenţă a statuat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de suspendare provizorie este Judecătoria Buftea.

Pârâta T.I.I. a declarat recurs. Recursul nu este fondat. Regulamentul CE nr. 2201/2003, care reprezintă legea

specială, prevede la art. 47 că procedura de executare silită a unei hotărâri judecătorești pronunţate într-un stat membru se stabilește conform dreptului intern al statului membru în care are loc executarea, plenitudinea de competenţă aparţinând instanţei de executare de drept comun.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale Legii nr. 191/2007, care atribuie competenţă exclusivă tribu-na lului, numai în ceea ce privește recunoașterea și încu -viinţarea executării silite, situaţie care nu se regă seș te în speţa de faţă, contestatorul T.R. învestind in stan ţa cu o contestaţie la executare și cu o cerere de sus pen dare provizorie a executării silite.

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., care privesc competenţa materială și teri-to rială, contestaţia la executare se introduce la in stan ţa de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., in stanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, aceasta fi ind Judecătoria Buftea, în raport de domiciliul părţilor din Snagov.

Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.




Excepţii procesuale

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 4160 din 15 decembrie 2011

(cuvinte cheie: hotărâre judecătorească, putere de lucru judecat, considerentele

hotărârii judecătoreşti)

Hotărâre judecătorească. Consideren-te. Efectele acestora în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat

C. proc. civ., art. 163

Partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluţia și dispozitivul se execută, însă, în anumite situaţii, benefi ciază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului hotărârii.

Prin sentinţa comercială nr. 6098/2010 pronunţată de Tribunalul București, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului 1 al cererii reconvenţionale; a fost admisă în parte cererea prin cipală și cererea conexă formulată de reclamanta-pâ râtă Municipiul București, obligând pârâta la plata su mei de 347.483 lei reprezentând debit cota de profi t afe rentă perioadei 2001 – 2002 și la plata sumei de 78.855,019 lei reprezentând dobânda legală aferentă debi tului, calculată pentru perioada 11 aprilie 2002 – 31 oc tom brie 2003, precum și la plata sumei de 1.452.596 lei reprezentând debit cotă de profi t aferentă perioadei 2003-2005 și la plata sumei de 68.117 lei reprezentând do bânda legală aferentă debitului calculată pentru pe ri-oa da 28 mai 2004 – 30 iunie 2006, precum și la plata do bân zii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului. (...)

Împotriva sentinţei comerciale nr. 6098/2010 pro-nun ţată de Tribunalul București, au declarat apel Muni-cipiul București prin Primar și SC B.F.P. SRL.

Prin decizia nr. 79/A/2011 pronunţată de Curtea de Apel București, au fost respinse apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în principal, că pentru stabilirea sumei reprezentând cota de profi t pentru perioada 2001 – 2002 și 2003 – 2005 prima instanţă a dispus efectuarea unui raport de expertiză, iar la stabilirea cotei de profi t cuvenită recla-mantei Primăria Municipiului București, expertul a avut în vedere venitul net anual înregistrat de pârâta-recla-mantă din întreaga activitate, și nu venitul net al aso-cierii care nu a fost evidenţiat separat în contabilitatea so cietăţii, neexistând nici un bilanţ al asocierii care să facă posibilă această separare.

Împotriva deciziei nr. 79/A/2011 pronunţată de Cur-tea de Apel București, a declarat recurs SC B.F.P. SRL.

Recurenta-pârâtă a depus cerere prin care a invocat ca mo tiv de ordine publică puterea de lucru judecat în raport cu sentinţa comercială nr. 8262 din 12 octombrie 2006 pro nun-ţată de Tribunalul București, secţia a VI-a comercială. (…)

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a reţinut următoarele: (…)

Referitor la motivul de ordine publică privind puterea de lucru judecat în raport cu sentinţa comercială nr. 8262/2006 pronunţată de Tribunalul București, secţia a VI-a comercială, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Existenţa unei hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fi e aceleași părţi, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Este adevărat că, în general, partea din hotărâre care interesează lucrul judecat este dispozitivul pentru că acesta cuprinde soluţia și dispozitivul se execută, însă, în anumite situaţii, benefi ciază de putere de lucru judecat și considerentele, atunci când sunt avute în vedere acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului hotărârii. Doctrina și practica judiciară au statuat că acest tip de considerente reprezintă consi-derente decisive, adică acelea care constituie susţinerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta.

Cu alte cuvinte, benefi ciază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care consti-tuie susţinerea necesară a dispozitivului făcând corp comun cu acesta.

Mai mult decât atât, în anumite situaţii, respectiv în cazul hotărârilor prin care se respinge o acţiune în justiţie necesitatea de a recurge la considerentele hotărârii are caracter imperativ.

Așadar, aceasta este și situaţia în cauza de faţă, înţele-ge rea sentinţei comerciale nr. 8268 din 12 octombrie 2006 prin care s-a respins acţiunea Municipiului Bucu rești fi ind po sibilă doar prin raportarea la considerentele hotărârii.(…)

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte a reţinut că motivul de ordine publică cu referire la pu te-rea lucrului judecat este întemeiat și, în consecinţăa ad mis recursul formulat, a casat decizia nr. 79 A din 11 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucu rești și a trimis-o spre rejudecare aceleiași instanţe cu recomandarea stabilirii situaţiei de fapt în raport de procentul de 7,64% cuvenit reclamantei Primăria Municipiului București.




Arbitraj

Curtea de Apel Timișoara, secţia comercială, decizia nr. 1691 din 27 septembrie 2011

(cuvinte cheie: acţiune în anulare, arbitraj, achiziţie publică, competenţă materială,

accesul liber la justiţie)

Acţiune în anularea hotărârii arbi tra-le. Contract de achiziţie publică. Com-petenţa de soluţionare a pretenţiilor izvorâte din asemenea contracte

C.proc.civ., art. 3O.U.G. nr. 34/2006, art. 3, art. 286

Demersul judiciar al reclamantei prin care aceasta urmărește obligarea autorităţii pârâte să-și execute obligaţiile asumate prin contractul de achiziţie publică încheiat este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată de drept comun, și nu a unui tribunal arbitral, chiar dacă arbitrajul este organizat de o instituţie permanentă de arbitraj. Aceasta, pentru că scopul urmărit de legiuitor este de a proteja interesul public care stă la baza încheierii contractelor de achiziţie publică și de a sustrage respectivele contracte de la posibilitatea intervenţiei unor organe private, care să stabilească legalitatea și temeinicia acestor acte juridice.

Prin sentinţa comercială nr. 826/PI din 5.04.2011 Tribunalul Timiș a respins excepţia de necompetenţă, precum și acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC S. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâta Unitatea administrativ-teritorială Comuna R.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs societatea reclamantă, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că hotărârea atacată a fost pronunţată fără dezlegarea fondului, ca efect al încălcării principiului liberului acces la un tribunal independent și imparţial prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Tribunalul Timiș nejudecând potrivit principiului fundamental al legalităţii și impar-ţia lităţii faţă de justiţiabili.

Prin decizia civilă nr. 1691 din 27.09.2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC S. SRL Brașov.

În speţă nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., hotărârea tribunalului de res pingere a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale prin care Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timișoara, în urma admiterii excepţiei de necompetenţă materială, a dis-pus închiderea procedurii arbitrale iniţiate de recla-manta SC S. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâta Uni tatea administrativ-teritorială Comuna R., prin care aceasta urmărea obligarea celei din urmă la plata unor sume de bani derivând din acordul de furnizare nr. 074367/17.10.2008, în temeiul căruia reclamanta, în calitate de prestator, a furnizat pârâtei, în calitate de bene fi ciar, servicii de licenţiere neexclusivă a aplicaţiei „S.E.A. – Sistem Electronic de Arhivare și Management Electronic Integrat al Documentelor”, precum și echi-pa mentul tehnic aferent infrastructurii necesare

funcţionării acesteia în bune condiţii, nefi ind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum nejustifi cat susţine recurenta.

Astfel, în mod corect și în acord cu dispoziţiile legale incidente, prima instanţă a reţinut că, dat fi ind faptul că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate pe încheierea între părţi a unui contract de achiziţie publică, conform procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, care, în art. 286 alin. (1), prevede că toate cererile și procesele referitoare la contractele încheiate conform acestui act normativ se soluţionează de către instanţele statale, fi ind dată în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată soluţionarea respectivelor litigii, scopul legii fi ind acela de a proteja interesul public care stă la baza încheierii contractelor de achiziţie publică, de a le sustrage de la posibilitatea intervenţiei unor organe pri vate care să stabilească legalitatea și temeinicia aces-tor acte, acţiunea în anulare este neîntemeiată, prin invocarea hotărârilor CEDO cu referire la interese pri-vate și nu la acte juridice ce implică interesul public, recla manta nefi ind lezată în dreptul de acces liber la justi ţie, ci, dimpotrivă, prin constatarea necompetenţei sale materiale, tribunalul arbitral a trimis-o „la justiţie”, oferindu-i posibilitatea ca litigiul să fi e soluţionat de o instanţă de judecată competentă.

Ca o primă constatare, se impune a se reţine faptul că recurenta nu a contestat în vreun fel natura juridică de contract de achiziţie publică a acordului de furnizare nr. 074367/17.10.2008, pe care se întemeiază pretenţiile sale materiale.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere că, la data sesizării tribunalului arbitral (26.10.2009 – data poștei), la art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, modifi cată, se prevedea că termenul de „acord-cadru” semnifi că înţe-



le gerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante și unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/ condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce privește preţul și, după caz, cantităţile avute în vedere. De asemenea, prin „contract de achiziţie publică” se înţelege contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este defi nit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă [art. 3 lit. f)].

Cum contractele de achiziţie publică sunt fi e contracte de lucrări, fi e contracte de furnizare, fi e contracte de servicii (art. 31 din ordonanţă), este în afară de orice dubiu că acordul de furnizare nr. 074367/17.10.2008, în temeiul căruia reclamanta, în calitate de prestator, a furnizat pârâtei, în calitate de benefi ciar, servicii de licenţiere neexclusivă a aplicaţiei „S.E.A. – Sistem Electronic de Arhivare și Management Electronic Inte-grat al Documentelor”, precum și echipamentul tehnic afe rent infrastructurii necesare funcţionării acesteia în bune condiţii, reprezintă un contract de achiziţie pu-blică, căruia i se aplică dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 pri vind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contrac-telor de concesiune de servicii.

În al treilea rând, cum prin art. 286 din Secţiunea a 9-a din acest act normativ (în forma în vigoare la data înregistrării cererii introductive), intitulată „Soluţio-narea litigiilor în instanţă”, se prevede în mod expres că procesele și cererile privind actele autorităţilor con-trac tante, acordarea despăgubirilor pentru repararea pre ju diciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ și fi scal a tribunalului în circumscripţia căruia se afl ă sediul autorităţii contractante, cu excepţia litigiilor

privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, care se soluţionează în primă instanţă de către Curtea de Apel București, este în afară de orice dubiu că demersul judiciar al reclamantei recurente prin care aceasta urmă-rește obligarea autorităţii pârâte să-și execute obligaţiile asumate prin contractul de achiziţie publică încheiat este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată de drept comun și nu a unui tribunal arbitral, chiar dacă arbitrajul este organizat de o instituţie permanentă de arbitraj, cum este cazul în speţă. Aceasta, pentru că sco-pul urmărit de legiuitor este de a proteja interesul public care stă la baza încheierii contractelor de achiziţie publică și de a sustrage respectivele contracte de la posibilitatea intervenţiei unor organe private (cum este în materie de arbitraj), care să stabilească legalitatea și temeinicia acestor acte juridice.

Invocarea Hotărârii CEDO din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României nu poate determina o altă concluzie pentru că situaţiile nu sunt identice, nici chiar similare, în cauza menţionată reţinându-se că, în lipsa unui mecanism capabil să asigure coerenţa prac ticii în cadrul celei mai înalte instanţe interne, aceasta a ajuns să pronunţe, uneori chiar în aceeași zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de apli-care al Legii nr. 309/2002. Desigur, divergenţele de juris prudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială. Cu toate acestea, rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă (Zielinski și Pradal și Gonzalez și alţii împotriva Franţei [MC], nr. 24.846/94 și 34.165/96 la 34.173/96, &59, CEDO 1999-VII), rol care, în privinţa reclamantului, nu a fost asigurat, ceea ce a determinat concluzia judecătorilor de la Strasbourg că Înalta Curte de Casaţie și Justiţie București se afl ă la originea respec-tivelor divergenţe profunde și persistente în timp și că această diferenţă de tratament nu s-a bazat pe vreo justifi care obiectivă și rezonabilă.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Concurenţă neloială

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 3407 din 2 noiembrie 2011

(cuvinte cheie: concurenţă neloială, salariaţii altui comerciant, răspundere civilă delictuală,

faptă ilicită)

Fapte de concurenţă neloială. Anga ja-rea salariaţilor altui comerciant. Con-di ţii pentru angajarea răspunderii civi-le delictuale

Legea nr. 11/1991, art. 4 lit. h)

Prevederile art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 sancţionează faptele unui comerciant constând în „con-cedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfi inţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorgani-zării activităţii sale”.

Prin urmare, nu poate fi angajata răspunderea unui comerciant în situaţia în care acesta a angajat per-soane care anterior fuseseră salariate ale unui alt comerciant, în cazul în care aceștia nu sunt concurenţi - nedesfășurându-și activitatea comercială pe același segment de piaţă - și nu s-a făcut nici dovada că s-a acţionat în scopul predefi nit de a dezorganiza activitatea acestuia.

Prin sentinţa comercială nr. 998/2010, secţia a VI-a comercială a Tribunalului București a respins ca nefon-dată acţiunea formulată de reclamantele N.C. Inc. și SC N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC I.T.R. & Co Societate în Comandită și SC I.T.R. SRL, având ca obiect constatarea săvârșirii de către pârâte a faptelor de concu-renţă neloială prevăzute și sancţionate de art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991, obligarea pârâtelor la înce-tarea acestor practici și publicarea hotărârii de condam-nare în presă.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta SC I.T.R. & Co Societate în Comandită a încheiat Contractul Cadru de Consultanţă, având ca obiect prestarea de că-tre reclamantă, în benefi ciul pârâtei, a unor servicii de cercetare și/sau lucrări de dezvoltare ce urmau a fi indi-vidualizate în specifi caţii de lucrări și supuse acceptării părţilor pentru fi ecare proiect în parte, doar în scopul de a benefi cia de serviciile reclamantei, aspect confi rmat și de corespondenţa comercială purtată ulterior de părţile contractante; că pârâta SC I.T.R. SRL nu a semnat con-tractul cadru de consultanţă, situaţie în care o obligaţie similară nu poate fi analizată în ce o privește pe aceasta; că operaţiunea dovedită de angajare a câtorva salariaţi ai SC N.C. SRL nu s-a realizat în scopul dezorganizării ac-tivităţii acestei societăţi, împrejurările angajării acestora situându-se doar prezumtiv, pe baza raţionamentului deductiv, sub incidenţa art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 11/1991; că reclamantele nu au arătat cu claritate cum s-a materializat exercitarea de activităţi comerciale cu rea-credinţă, contrare uzanţelor cinstite, de către pâ-râte și că nu a fost identifi cată nicio acţiune a pârâtelor care să se plaseze în sfera ilicitului delictual, sancţionat potrivit art. 998, 999 C. civ., apreciind că, atât angaja-rea de personal, cât și desfășurarea de activităţi potrivit obiectului de activitate, sunt fapte licite.

Apelurile declarate de reclamante împotriva sentin-ţei tribunalului au fost respinse ca nefondate de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel București.

Instanţa de apel a considerat că tribunalul a reţinut în mod corect situaţia de fapt relevantă în cauză și a aplicat în mod judicios prevederile legale incidente, cu referire la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 ca formă specială a răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 – 999 C. civ., întrucât, în speţă, reclamantele, respectiv pârâ-tele, nu au acţionat în calitate de concurente pe aceeași piaţă, desfășurând activitatea comercială specifi că în do-menii diferite, iar prin fapta necontestată, de angajare de către SC I.T.R. SRL a unor persoane care anterior fu-seseră salariaţi ai SC N.C. SRL nu s-a dovedit că fi ecare pârâtă a acţionat în scopul predefi nit de a dezorganiza activitatea reclamantelor.

Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs ape-lantele – reclamante.

Recursul este nefondat.(…)Reţinând că părţile litigante nu sunt concurente, în-

trucât nu își desfășoară activitatea pe același segment de piaţă și că apelantele-reclamante nu au dovedit că, prin faptul angajării de către SC I.T.R. SRL a unor persoane care anterior au deţinut calitatea de salariaţi ai SC N.C. SRL, fi ecare intimată – pârâtă a acţionat cu scopul pre-defi nit de a dezorganiza activitatea acestora, instanţa de apel a concluzionat cu justeţe că prevederile art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că acestea sancţionează faptele unui comerci-ant constând în „concedierea sau atragerea unor salari-aţi ai unui comerciant în scopul înfi inţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezor-ganizării activităţii sale”, cerinţe neîndeplinite în speţă.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Prescripţie extinctivă

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1819 din 11mai 2011

(cuvinte cheie: prescripţie extinctivă, pomisiune de vânzare-cumpărare, creanţă)

Acţiune în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cum părare. Termenul de prescripţie aplicabil

C. civ., art. 1073, art. 1077, art. 1295 Decretul nr. 167/1958, art. 1 alin. (1)

Promisiunea de vânzare - cumpărare nu are drept efect transmiterea către benefi ciar a unui drept real asupra bunului, obligaţia promitentului, chiar dacă relativă la un bun imobil, constituind o obligaţie de a face care nu poate da naștere pentru cel în profi tul căruia există decât la o creanţă. Astfel, în situaţia formulării unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, acţiunea este una personală, prescriptibilă în termenul general de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.

Prin acţiunea formulată la data de 2 iulie 2008, reclamanta SC C.I.A. SA - prin lichidator SC BFJ C.G. SPRL București a chemat în judecată pârâta SC C. SRL Brașov, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Brașov, (…); să constate că reclamanta a consemnat la C.E.C. suma de 300.000 lei, reprezentând diferenţa de bani ce urma să fi e achitată la încheierea contractului cu titlu de preţ, și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC C. SRL Brașov a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului mate-rial la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 1087/C, pronunţată la data de 23 iunie 2010, Tribunalul Brașov a admis excepţia pre-scripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta SC C. SRL; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.I.A. SA București, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, și a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, faţă de refuzul pârâtei de a perfecta contractul de vânzare – cumpărare, de la data scadenţei stabilită de părţi pentru data de 31 decembrie 2001 a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, în care reclamanta putea promova acţiunea și care s-a împlinit la data de 31 decembrie 2004.

A apreciat instanţa de fond că nu se poate reţine că prin prezenta acţiune se urmărește valorifi carea unui drept real imobiliar și că suntem în faţa unei acţiuni reale care este imprescriptibilă, deoarece antecontractul dă naștere doar dreptului de creanţă și obligaţiei de a face corelative.

Susţinerile reclamantei în sensul că preţul imobilului a fost achitat integral nu pot fi primite întrucât O.P. nr. 251/12 iulie 2001 a fost anulat prin decizia Curţii de Apel București din data de 16 iunie 2010.

De asemenea, nu s-a putut reţine nicio cauză de între-ru pere sau suspendare a termenului de prescripţie. To-to dată, s-a constatat că partea reclamantă nu a intrat nicio dată în posesia imobilului, aceasta arătând, de alt-fel, prin cererea de apel că intrarea în posesie era prac-tic imposibilă fără, însă, a motiva cele susţinute. Nu s-a putut reţine, așadar, că folosinţa permisă de par tea ad-versă echivalează, practic, cu o recunoaștere a drep tu lui reclamantei și cu întreruperea termenului de prescripţie.

Prin decizia nr. 88/A, pronunţată la data de 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secţia comer ci-ală, a respins apelul declarat de reclamanta SC C.I.A. SA.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs recla-manta SC C.I.A. SA, prin lichidator SC BFJ C.G. SPRL București.

Recursul nu este fondat.În cauză, obiectul acţiunii îl constituie pronunţarea

unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare - cum pă-rare având în vedere promisiunea de vânzare - cumpărare nerespectată de una din părţi. Or, aceasta constituie modalitatea de executare în natură a unei obligaţii de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 și 1077 C. civ., acţiunea fi ind una personală, prescriptibilă, nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.

Promisiunea de vânzare - cumpărare nu are drept efect de a-i transmite benefi ciarului un drept real asupra bu nului, obligaţia promitentului chiar dacă relativă la un bun imobil, constituind o obligaţie de a face care nu poate da naștere pentru cel în profi tul căruia există decât la o creanţă.

Așa fi ind, în mod corect instanţa de apel a dat efi cienţă art. 1 alin. (1) al Decretului nr. 167/1958 privind pre-scrip tibilitatea extinctivă a dreptului la acţiune în această materie, iar faptul că nu ar fi intrat în posesia bunului, din anumite motive pentru a se putea reţine o altă situaţie de fapt cu efectul recunoașterii dreptului și a întreruperii cursului prescripţiei, este o chestiune ce excede recursului, această cale de atac având caracter nondevolutiv.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1795 din 10 mai 2011

(cuvinte cheie: insolvenţă, suspendarea judecăţii, sechestru asigurător, acţiune în realizare,

accesorium sequitur principale, principiul contradictorialităţii)

Insolvenţă. Suspendarea judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Efecte asupra cererii de instituire a sechestrului asigurator

Legea nr. 85/2006, art. 36C. proc. civ., art. 245 alin. (2)

Suspendarea acţiunii în realizare pronunţată împotriva debitorului falit, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, impune același regim juridic și pentru acţiunile accesorii, faţă de conexiunea lor cu acţiunea principală. Astfel, cererea de instituire a sechestrului asigurator care are, în raport cu acţiunea principală de realizare a creanţei, un caracter accesoriu - măsurile de indisponibilizare a bunurilor debitorului până la terminarea procesului având scopul de a garanta creditorului posibilitatea de a-și realiza creanţa – va fi suspendată în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

Speţa: Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010, Tribunalul Bacău, a admis în parte cererea formulată de M.D. și a dispus înfi inţarea sechestrului asigurator asupra imobilului X proprietatea SC T.S. SRL Bacău.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs atât reclamanta M.D., cât și pârâta SC T.S. SRL. Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din data de 30 noiembrie 2010, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a constatat

suspendată de drept judecata recursurilor promovate. Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că prin încheierea de ședinţă din data de 25 octombrie 2010, pronunţată în

dosarul nr. xxxx/110/2010 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC T.S. SRL, iar, în raport de această situaţie, instanţa a considerat incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta M.D. a formulat cerere de repunere pe rol a recursurilor.Prin încheierea de ședinţă din data de 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins cererea de repunere pe rol formulată

de recurenta M.D. Împotriva încheierii prin care a fost constatată suspendarea de drept, precum și împotriva încheierii privind respingerea

cererii privind repunerea cauzei pe rol a formulat recurs reclamanta M.D. Recursul este nefondat.

Suspendarea acţiunilor sau suspendarea judecăţii, de drept, cum este cazul celei prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 are drept efect oprirea instantanee a cursului judecăţii, acest efect împiedicând instanţa să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.

Acest text conţine o normă imperativă, de ordine publică, ce are ca scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic. Efectul suspensiv se produce de la pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii.

Revenind la criticile recurentei, se constată că re-cla manta a invocat încălcarea principiului contra dic-to rialităţii, întrucât, în opinia sa, instanţa nu a pus în dis cuţie oportunitatea dispunerii acestei măsuri, însă pre misa de la care pleacă recurenta este greșită, întrucât sus pendarea acţiunilor operează prin efectul legii, ex lege, iar existenţa unei hotărâri irevocabile de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului este ne-con testată.(…)

În ceea ce privește critica recurentei privind neînde-pli nirea condiţiilor prevăzută de teza a II-a a art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât cererea de faţă nu se înca-

drează în categoria acţiunilor care au drept scop reali-zarea efectivă a creanţei, Înalta Curte a constatat că și această critică este nefondată.

Astfel, cererea privind instituirea unui sechestru asi-gu rator este o cerere prin care se urmărește realizarea cre anţei și depinde și are obiect numai atât timp cât cererea de realizare a creditorului ce nu are titlu execu-toriu există ca atare.

Cu alte cuvinte, în raport cu acţiunea principală de reali zare a creanţei, sechestrul asigurator are un caracter acce soriu, deoarece măsurile de indisponibilizare a bunurilor pârâtului debitor până la terminarea proce su-lui au scopul de a garanta reclamantului creditor posi-bili tatea de a-și realiza creanţa.

Prin urmare, suspendarea acţiunii în realizare pro-nun ţată împotriva debitorului falit în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 impune același regim juridic și pentru acţiunile accesorii faţă de conexiunea lor cu ac ţiu nea principală, motiv pentru care nu se poate susţine apli carea greșită a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, și, pe cale de consecinţă, a art. 245 alin. (2) C. proc. civ., prin care a fost respinsă cererea privind repunerea cauzei pe rol.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de con-ten cios administrativ și fiscal, decizia nr. 1150 din 22 septembrie 2011

(cuvinte cheie: opoziţia creditorului, asociat unic, cesiune de părţi sociale, răspundere civilă

delictuală, prejudiciu)

Opoziţia creditorului unei societăţi co-mer ciale la cesiunea de părţi sociale de cisă de asociatul unic al societăţii. Natura juridică a opoziţiei şi efectele acesteia

Legea nr. 31/1990, art. 202 alin. (1) şi (23)

Potrivit art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modifi cat prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fi scale, „Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să își cedeze părţile sociale”.

Simpla calitate de creditor al societăţii nu este însă sufi cientă pentru admiterea opoziţiei, fi ind necesar ca acest prejudiciu să fi e indicat concret (prin raportare la actul împotriva căruia s-a formulat opoziţie) și să fi e dovedit.

Speţa: Reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău a formulat opoziţie la Hotărârea nr. 54107/01.11.2010 a asociatului unic al SC C.M. SRL Comănești, hotărâre prin care se cesionează părţile sociale către o altă persoană.

Tribunalul Bacău a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, cu motivarea că nu s-a dovedit intenţia societăţii de a se sustrage de la plata datoriilor bugetare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta DGFP Bacău.Recursul nu este fondat.

Prin actul adiţional nr. 1/29.10.2010, înregistrat la Ofi ciul Registrului Comerţului sub nr. 54107/1.11.2010 s-a hotărât modifi carea Actului Constitutiv al SC C.M. SRL, în sensul că a fost cooptat în societate asociatul B.C., care a fost numit și administrator, concomitent cu retragerea asociatului B.A.F.C., care a cesionat cele 20 de părţi sociale deţinute către noul asociat.

Potrivit art. 202 alin. (23) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modifi cat prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fi scale, „Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor so ciale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să își cedeze părţile sociale”.

Din interpretarea textului legal rezultă că natura juridică a opoziţiei este aceea de acţiune în răspundere civilă, de cele mai multe ori de natură delictuală, fără a fi exclusă însă și forma răspunderii civile contractuale.

Specifi cul acestei acţiuni constă în aceea că opoziţia tinde strict la repararea prejudiciului cauzat creditorilor sociali sau altor persoane, în sensul că hotărârea asociaţilor nu este afectată prin eventuala admitere a opoziţiei și implicit, transmiterea dreptului de proprietate

asupra părţilor sociale nu poate fi împiedicată, ci doar sunt amânate efectele acestei hotărâri până la împlinirea termenului ori a condiţiei suspensive ce rezultă din dispoziţiile art. 202 alin. (23).

În speţa de faţă, fi ind în prezenţa unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, creditorul este ţinut să dovedească îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la faptă, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre acestea.

Nu putem reţine că simpla calitate de creditor ar fi sufi cientă pentru admiterea opoziţiei, căci, per a con-trario, ar însemna că legiuitorul a renunţat la libertatea de cesionare a părţilor sociale [consacrată de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990] și că a condiţionat-o de achitarea tuturor datoriilor societăţii; o astfel de inter-pre tare este exclusă, odată ce legiuitorul nu a impus o astfel de condiţie.

Din această perspectivă, se impun a fi înlăturate argumentele recurentei, potrivit cărora obligaţiile fi scale neachitate ale societăţii reprezintă prejudiciul invocat prin acţiune, fi ind necesar ca acest prejudiciu să fi e indicat concret (prin raportare la actul împotriva căruia s-a formulat opoziţie) și să fi e dovedit. Or, recurenta nu face dovada că ar fi procedat la începerea executării silite sau că, pe o astfel de cale, s-ar fi constatat imposibilitatea recuperării creanţei în discuţie.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, decizia nr. 121 din 4 februarie 2011

(cuvinte cheie: dizolvarea societăţii comerciale, prejudiciu, modifi carea actului constitutiv)

Dizolvarea societăţii comerciale. Opo-zi ţie întemeiată pe textul art. 61 din Legea nr. 31/1990

Legea nr. 31/1990, art. 61

Dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 republicată, prevăzând posibilitatea pentru creditori sau orice persoană prejudiciată prin hotărârea asociaţiilor privitoare la modifi carea actului constitutiv de a formula o cerere de opoziţie prin care să solicite repararea prejudiciului cauzat, nu pot fi interpretate în sensul în care opoziţia poate fi formulată și împotriva actului de dizolvare a societăţii.

Speţa: Tribunalul Hunedoara în dosar nr.3701/97/2010 a respins opoziţia formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara (DGFP) prin care aceasta a solicitat suspendarea hotărârii nr. 1/18.05.2010 adoptată de SC C.T.P. SRL de dizolvare a societăţii.

S-a reţinut, în drept, că potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modifi carea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care solicită instanţei judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat. În speţă, însă s-a constatat că oponenta solicită, contrar acestui text de lege suspendarea hotărârii nr. 1/18.05.2010 iar nu repararea prejudiciului.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara.Recursul nu este fondat.

Cu privire la textul art. 62 din Legea nr. 31/1990, re-pu blicată, și care, într-adevăr se referă la termenul de de punere a opoziţiei, este evident că a fost consemnat din eroare în considerentele sentinţei atacate câtă vreme con ţinutul avut în vedere de către instanţă este cel al art. 61 din același act normativ, citat aproape în întregime și care, se referă la persoanele care pot formula opoziţie îm po triva hotărârilor asociaţilor privitoare la modifi carea ac tului constitutiv. Sub acest aspect însă, se apreciază în recurs că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, dispoziţii care, așa cum se observă, se referă la modifi carea actului constitutiv, modifi care în sfera căreia nu poate fi inclusă dizolvarea societăţilor comerciale.

Într-adevăr, așa cum rezultă din textul art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea are ca efect deschiderea procedurii lichidării, fi ind primul pas înspre această fi nalitate,urmată de radierea societăţii, moment de la care directorii, administratorii, nu mai pot întreprinde alte operaţiuni decât cele specifi ce lichidării sub sancţiunea răspunderii personale și solidare [alin. (2) al art. 233]. În schimb, modifi carea actului constitutiv are în vedere o societate viabilă, funcţionabilă în chiar condiţiile modifi cărilor intervenite iar nu o societate a cărei existenţă a încetat prin dizolvare. Tocmai de aceea, modifi carea actului constitutiv al societăţilor comerciale este reglementată în titlul IV al Legii nr. 31/1990 spre deosebire de dizolvare, reglementată în titlul VI al aceluiași act normativ împreună cu fuziunea și divizarea ca modalităţi de încetare a unei societăţi comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale nu este prevăzută în mod expres între cazurile de modifi care a actului con stitutiv al societăţilor comerciale (prelungirea du-ra tei societăţii, reducerea, mărirea capitalului so cial, schim barea sediului, a formei sau a obiectului societă ţii, transmiterea de părţi sociale sau a părţilor de inte res, excluderea ori retragerea unui asociat și altele aseme-nea) și nici nu poate fi dedusă din interpretarea unor dispoziţii legale. În caz de modifi care societatea, ca per-soană juridică, subzistă cu toate modifi cările aduse spre deosebire de dizolvare, când societatea își încetează activitatea.

Faţă de cele menţionate este evident că recurenta nu are un drept la acţiune, prin care să ceară suspendarea dizolvării societăţii comerciale pârâte până la plata creanţei bugetare datorate statului. În calitatea sa de creditor, recurenta urmează să-și recupereze creanţa în faza de lichidare provocată de soluţia dizolvării.

Este adevărat că potrivit art. 235 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 societatea pârâtă ar fi putut hotărî odată cu dizolvarea și asupra modului de lichidare a societăţii, însă aceasta nu constituie o obligaţie ci o facultate așa cum se desprinde în mod expres din textul legii.

În aceste condiţii în care recurenta creditoare nu justifi că o calitate procesuală activă pentru a se opune hotărârii de dizolvare a societăţii pârâte pe temeiul art. 61 din Legea nr. 31/1990, republicată, soluţia primei instanţe, de respingere a opoziţiei formulate, chiar dacă cu o motivare diferită, se dovedește corectă urmând a fi menţinută prin respingerea prezentului recurs.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Avocaţi

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4235 din 21 septembrie 2011

(cuvinte cheie: avocat, contract de asistenţă juridică, împuternicire avocaţială)

Hotărâre a Consiliului U.N.B.R. de mo-di ficare a tipizatelor profesionale. Le-ga litate

Legea nr. 51/1995

Este legală Hotărârea nr. 725 din 20.03.2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care a fost stabilită procedura unică la nivel naţional pentru tipărirea, înserierea și distribuirea imprimatelor „contract de asistenţă juridică” și „împuternicire avocaţială”. Această hotărâre, instituind în sarcina barourilor obligaţia de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce reprezintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asistenţă juridică și ale împuternicirilor avo-caţiale în scopul de a împiedica utilizarea acestui tip de formulare de către persoane ce nu au calitatea de avocat, nu este de natură să modifi ce Statutul profesiei de avocat astfel încât în mod corect a fost emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România iar nu de către Congresul Avocaţilor.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 320/CA/2010-PI pronunţată la data de 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea – secţia comercială, de contencios administrativ și fi scal, a admis acţiunea formulată de mai multe cabinete de avocatură împotriva pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România și a dispus anularea Hotărârii nr.725 din 20.03.2010 emisă de pârât, prin care a fost stabilit conţinutul și modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avoca-ţiale ce urmează a fi folosite de membrii U.N.B.R., începând cu data de 1.01.2011.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr.725 din 20.03.2010 a Consiliului U.N.B.R. s-a procedat, practic, la modifi carea statutului profesiei de avocat, aspect ce intră în competenţa Congresului Avocaţilor, potrivit art. 61 lit. d) din Legea nr. 51/ 1995, astfel că hotărârea respectivă a fost emisă cu încălcarea competenţei.

Consiliul U.N.B.R. are în competenţă doar ducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului avocaţilor, nefi ind îndreptăţit să emită hotărâri privind stabilirea atribuţiilor și modul de tipărire a contractelor de asistenţă juridică și împuternicirilor avo-caţiale, fapt ce implică o modifi care a statutului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, astfel cum corect susţine recurenta-pârâtă, prima instanţă a reţinut eronat faptul că prin Hotărârea Consiliului U.NB.R. nr. 725 din 20.03.2010 s-ar fi produs o modifi care a statutului profesiei de avocat.

În realitate, hotărârea atacată prin art. 1 alin. (1) a in-stituit prin votul reprezentanţilor barourilor în Consiliul UN.B.R., obligaţia barourilor de a coordona activitatea de tipărire, distribuire și control a formularelor ce repre-zintă înscrisurile constatatoare ale contractelor de asis-tenţă juridică și împuternicirilor avocaţiale cu respecta-rea Statutului profesiei de avocat.

Elementele pe care contractul de asistenţă juridică tre buie să le cuprindă obligatoriu sunt enumerate în art. 127 din Statutul profesiei de avocat, însă prin art. 128 din același statut se dă posibilitatea părţilor de a aduce modifi cări contractului, în sensul de a fi incluse și alte clauze asupra cărora părţile au căzut de acord.

Prin hotărârea atacată nu s-a făcut altceva decât să se instituie anumite operaţiuni tehnico-materiale în sarci-na barourilor (mecanismul de tipărire, înscriere și intro-ducere a unor elemente de siguranţă ale acestor tipizate)

de natură a împiedica posibilitatea ca persoane care nu au calitatea de avocaţi să depună și să folosească în in-stanţă împuterniciri avocaţiale contrafăcute, imposibil a fi verifi cate și distinse de judecători.

Așadar, actul atacat nu intervine asupra formei, con-ţinutului sau efectelor contractului de asistenţă juridi-că, ci stabilește expres că se respectă modelul prevăzut de Statut, din conţinutul art. 1 alin. (1) al Hotărârii Consiliului rezultând clar că „Formularele tipizate al că-ror model este prevăzut în anexele nr. 1 și nr. 2 la Statutul profesiei de avocat vor fi tipărite de către barouri”.

Cu alte cuvinte, intimaţii-reclamanţi nu au dovedit că au fost vătămaţi într-un drept al lor ori într-un interes legitim, prin actul administrativ atacat, astfel încât, ne-fi ind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de fond numai printr-o interpretare greșită a dispoziţiilor legale incidente a dispus anularea actului administrativ contestat.

Recursul a fost admis iar hotărârea instanţei de fond modifi cată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiu-nii reclamanţilor.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Acte administrative

Curtea de Apel Ploiești, secţia a II-a civilă, de con-tencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1791 din 8 septembrie 2011

(cuvinte cheie: tutelă administrativă, anulare act administrativ, autoritate publică locală, instituţia

Prefectului, interes patrimonial)

Tutela administrativă

Legea nr. 554/2004, art. 3 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (3)

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de conten-cios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul co-municării actului către prefect și în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 arată că termenul de introducere a acţiunii prin care se solicită anularea unui act adminis-trativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate este de 6 luni.

Speţa: Reclamantul Prefectul Judeţului Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Prahova, a solicitat să se constate nulitatea parţială de drept a Hotărârii nr. 55/29.04.2009.

Arată reclamantul că actul administrativ atacat încalcă prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 a ad-ministraţiei publice locale, cu modifi cările și completările ulterioare, potrivit cărora nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fi e personal, fi e prin soţ, soţie, afi ni sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, și art. 88 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a ad-ministraţiei publice locale, cu modifi cările și completările ulterioare.

Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de intimatul Consiliul Judeţean Prahova și a respins acţiunea formulată de Prefectul Judeţului Prahova, ca tardiv formulată.

În prezent, reţine instanţa de fond, actele administrative cu caracter individual, cât și cele normative, pot fi atacate numai în termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (1), fără a mai exista posibilitatea prelungirii termenului la un an. În actuala formulare a legii, textul art. 3 alin. (1) teza a II-a trimite în mod expres la termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (1), respectiv la termenul de 6 luni.

Reclamantul a declarat recurs.Recursul este nefondat.

Critica recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a stabilit dacă actul atacat este unul normativ sau individual, în raport de care trebuia stabilit terme-nul privind exercitarea dreptului la acţiune a prefectului, este nefondată.

Aceasta, întrucât corect instanţa de fond a stabilit că indiferent de natura actului, potrivit art. 3 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea prefectului în contencios administrativ se for-mulează în termen de 6 luni de la data comunicării actului.

Cum Hotărârea nr. 55/29.04.2009 a fost comunica-tă prefectului la data de 30.04.2009 cu adresa nr. 5581, acţiunea prin care se solicită anularea actului adminis-trativ în cauza depusă în instanţa la data de 28.03.2011 depășește termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, motiv pentru care instanţa de fond a stabilit corect că acţiunea a fost tardiv introdusă și a respins-o pentru acest considerent.

Analizând însă și susţinerile recurentului cu privire la caracterul actului în discuţie, acesta nu poate fi caracteri-

zat ca fi ind un act normativ, ci unul individual, în raport cu defi niţia dată actului administrativ normativ de art. 3 lit. a) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa deci-zională în administraţia publică, ca fi ind „actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală”.

Ca atare, actul administrativ poate fi normativ, când prin el se statornicesc norme juridice cu caracter general, și individual, când are drept scop nașterea, modifi carea sau stingerea unor raporturi juridice concrete, cum este cazul în speţă.

Nu poate fi reţinută ca întemeiată nici susţinerea re-curentului că nu a putut analiza legalitatea hotărârii în cauză în lipsa procesului-verbal de ședinţă.

Aceasta, întrucât procesul-verbal de ședinţă putea fi consultat pe pagina de internet a administraţiei locale emitente unde este obligatoriu a fi afi șat, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 215/2001 cu modifi cările la zi, sau în caz contrar avea posibilitatea de a fi solicitat în termen, în vederea verifi cării legalităţii actului adminis-trativ emis.


Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Incompatibilitate

I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 3948 din 7 noiembrie 2012

(cuvinte cheie: incompatibilitate, încadrarea juridică a faptelor)

Incompatibilitate. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză

C. proc. pen., art. 47 alin. (2)

Judecătorul este incompatibil să participe la judecarea cauzei în apel, cale de atac prin care hotărârea primei instanţe a fost criticată de către inculpat cu privire la încadrarea juridică, dacă anterior a făcut parte din completul care a judecat recursul împotriva hotărârii de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale și, prin decizia pronunţată în recurs, rezolvând problema referitoare la competenţa organului de urmărire penală, și-a exprimat părerea cu privire la încadrarea juridică a faptelor, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 254/PI din 17 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Timiș au fost respinse cererile inculpaţilor S.D. și F.A. privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen.

Prin decizia nr. 9/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timișoara, secţia penală, au fost respinse, ca nefon-date, apelurile declarate în cauză.

În considerentele deciziei din apel au fost prezentate motivele pentru care nu a fost primită cererea inculpatului S.D. privind schimbarea de încadrare juridică, făcându-se referire la probele din care rezultă că martorele C.F., K.E. și R.A. au fost victimele trafi cului de persoane.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au decla-rat recurs inculpaţii S.D. și F.A., invocând cazurile de ca-sa re prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Din ofi ciu, cu ocazia dezbaterilor în recurs, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a pus în discuţia părţilor in-ci denţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. atras de incompatibilitatea unui mem bru al completului de judecată care a participat la solu ţionarea cauzei în apel, în care a fost pronunţată decizia ce formează obiectul examinării de faţă.

Examinând decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursurile sunt fondate pentru existenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte moti-ve invocate, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit actelor și lucrărilor cauzei, trimiterea în judecată a inculpaţilor S.D. și F.A. a avut loc iniţial în baza rechizitoriului din 3 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub acuzaţia de săvârșire în comun a infracţiunii de proxenetism prevăzută în

art. 329 C. pen. și prostituţie prevăzută în art. 328 C. pen. suplimentar pentru inculpata F.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timi-șoara, iar prin sentinţa penală nr. 1066 din 29 apri lie 2009 pronunţată de această instanţă s-a dispus decli-narea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, subsecvent schimbării încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută în art. 329 C. pen. în infracţiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 678/2001 și art. 329 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 347/PI din 1 iunie 2009 a Tribunalului Timiș a fost admisă excepţia de necom-pe tenţă materială a organului de urmărire penală în efectuarea cercetărilor în cauză și s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în vederea refacerii urmăririi penale în raport cu noua înca drare juridică dată faptelor reţinute în sarcina incul-paţilor prin rechizitoriu.

Hotărârea de restituire a fost atacată cu recurs, iar prin decizia penală nr. 714/R din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Timișoara, pronunţată în complet format din judecătorii C.C., D.I. și V.l., menţinându-se soluţia de resti tuire a cauzei la procuror, s-a dispus ca refacerea urmă ririi penale să fi e efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Inves tigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, parchet specializat în instrumentarea cauzelor având ca obiect infracţiunile prevăzute în Legea nr. 678/2001, conform art. 12 din Legea nr. 508/2004.

Prin aceeași decizie, au fost respinse recursurile incul-paţilor S.D. și F.A. prin care se solicita casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Judecătoria Timișoara, contestându-se reţinerea în încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 678/2001.



În cuprinsul deciziei, instanţa de recurs a constatat că schimbarea de încadrare juridică fusese corespunzător dispusă raportat la starea de fapt expusă în rechizitoriu și din care rezulta că martorele C.F., K.E. și R.A. au întreţinut raporturi sexuale pentru profi tul celor doi inculpaţi, victimele minore fi ind găzduite într-un imobil în scopul exploatării sexuale de către inculpaţi, activitate circumscrisă infracţiunii de trafi c de minori prevăzută în art. 13 din Legea nr. 678/2001.

După refacerea urmăririi penale și sesizarea instan-ţei, prin sentinţa penală nr. 254/PI din 17 mai 2010 a Tribunalului Timiș a fost soluţionată acţiunea pe nală privind pe inculpaţii în cauză, dispunându-se condam-narea acestora pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 C. pen. și, respectiv, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, art. 329 C. pen. și art. 328 C. pen.

La judecata în primă instanţă, inculpaţii au solicitat schimbarea de încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, invocând insufi cienţa probatoriului în ceea ce privește acuzaţia de trafi c de minori.

Hotărârea de condamnare a fost atacată cu apel, prin-ci pala critică a inculpatului S.D. vizând greșita încadrare juridică prin reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Prin decizia penală nr. 9/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timișoara, respingându-se apelurile inculpaţilor, a fost menţinută în întregime hotărârea primei instanţe, inclusiv în ceea ce priește caracterizarea juridică a activităţii infracţionale desfășurate în cauză.

Decizia din apel a fost pronunţată în complet format din judecătorii D.I. și L.A., rezultând că președintele completului făcuse parte și din compunerea instanţei care soluţionase recursurile formulate de inculpaţi împo-triva hotărârii de restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză este incompatibil să se pronunţe în aceeași cauză.

În raport cu situaţia prezentată și dispoziţia de lege enunţată, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că judecătorul D.I. era incompatibil să participe la jude-cata cauzei în apel, după ce anterior făcuse parte și din completul care soluţionase recursurile declarate împo-triva hotărârii de restituire a cauzei la procuror.

Este adevărat că prin decizia instanţei de casare nu se soluţionase fondul acuzaţiilor, dar prin rezolvarea pro-blemei vizând competenţa organului de urmărire penală, judecătorii instanţei de casare și-au exprimat părerea cu privire la încadrarea juridică dată faptelor ce formează obiectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor.

Prin apelul introdus de inculpatul S.D., formulat împotriva sentinţei de condamnare, a fost criticată încadrarea juridică dată faptei săvârșite asupra minorelor C.F., K.E. și R.A., încadrare cu privire la care instanţa de recurs, din a cărei alcătuire a făcut parte și judecătorul D.I., se pronunţase anterior în sensul existenţei faptei și a caracterizării ei juridice.

În aceste condiţii, prezenţa magistratului D.I. la so lu-ţionarea cauzei în apel, după ce într-un prim ciclu pro-cesual își exprimase părerea cu privire la aspecte esen-ţiale pronunţării soluţiei în cauză, se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut în art. 47 alin. (2) C. proc. pen., fi ind evidentă opinia sa în legătură cu încadrarea juri dică a faptelor atribuite inculpatului S.D. și cu pri-vire la care se invocase nelegalitatea sentinţei primei in stanţe.

Ca urmare, neregularitatea constatată atrage inci-denţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., impunând desfi inţarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Așa fi ind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de inculpaţi împotriva deciziei nr. 9/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timișoara, Secţia penală, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă a Curţii de Apel Timișoara.



DREPT PROCESUAL PENAL

Căi extraordinare de atac

I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011

(cuvinte cheie: contestaţie în anulare, confl ict negativ de competenţă, declinare de competenţă)

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Hotărâre rămasă definitivă la instanţa de apel. Instanţa competentă

C. proc. pen., art. 386 lit. a), art. 389 alin. (1)

Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. se introduce, potrivit art. 389 alin. (1) din același cod, la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. În raport cu dispoziţiile art. 389 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care hotărârea a rămas defi nitivă la instanţa de apel, nefi ind pronunţată o hotărâre în recurs, competenţa de a soluţiona contestaţia în anulare și de a se pronunţa asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii acestei căi extraordinare de atac îi revine instanţei de recurs, întrucât rămânerea defi nitivă a hotărârii la instanţa de apel nu poate modifi ca regulile de competenţă, care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 805 din 7 iunie 2010 pro-nunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul A.A. a fost condamnat la pedeapsa de un an 2 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea benefi ciului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea, defi nitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea și s-a contopit restul de 1.542 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.542 zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 225/A din 20 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinţei penale nr. 805 din 7 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a desfi inţat-o și a descontopit pedeapsa de 1.542 zile închisoare în pedepsele componente de un an 2 luni închisoare aplicată în cauză și restul de 1.542 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

A înlăturat dispoziţia de revocare a acestui rest, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. a menţinut liberarea condi ţionată de sub efectul pedepsei de 14 ani închi-soare aplicată prin sentinţa penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

Împotriva acestei decizii inculpatul A.A. a formulat recurs, iar prin decizia penală nr. 742/R/2010 a Curţii de Apel Oradea a fost recalifi cată calea de atac din recurs în contestaţie în anulare, în baza dispoziţiilor art. 42 C. proc. pen. combinate cu prevederile art. 389 cu referire la art. 386 lit. a) C. proc. pen. declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia în anulare formulată de condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalului Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor.

Curtea de Apel Oradea, având în vedere că la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 inculpatul a înţeles să-și recalifi ce calea de atac ca fi ind o contestaţie în anulare, în baza art. 42 C. proc. pen., a dispus declinarea de competenţă în favoarea Tribunalului Bihor

Tribunalul Bihor, primind cererea de contestaţie în anulare în urma declinării competenţei de către Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 36/A din 2 februarie 2011, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 389 C. proc. pen. și cu referire la art. 386 lit. a) din același cod, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor în favoarea Curţii de Apel Oradea și, în baza art. 43 C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie cu soluţionarea confl ictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor.

A constatat Tribunalul Bihor că, potrivit dispoziţiilor art. 389 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a con-testaţiei în anulare revine instanţei de recurs, cu excepţia



cazului prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În speţă, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., și anume nelegala sa citare, competenţa de soluţionare revenind instanţei de recurs.

În examinarea confl ictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe contestatorul A.A. este Curtea de Apel Oradea, deoarece, în speţă, chiar dacă nu s-a pronunţat o hotărâre defi nitivă, potrivit dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestaţia în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale defi nitive și numai în cazurile și condiţiile prevăzute limitativ și expres în dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.

Având în vedere că în speţă nu s-a pronunţat o hotărâre în recurs, sentinţa penală rămânând defi nitivă în faţa instanţei de apel, acest aspect este lipsit de relevanţă și nu poate modifi ca regulile de competenţă materială generală care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Instanţa de recurs urmează ca prin hotărârea ce o va pronunţa să stabilească soluţia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei contestaţii, atunci când hotărârea a rămas defi nitivă la prima instanţă sau la instanţa de apel, în condiţiile în care partea nu a declarat apel ori, după caz, recurs.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A.A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i s-a trimis dosarul spre competentă soluţionare.

Litteris InternationalStr. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterisinternational

Săptămâna Juridică

SJ nr. 14_2012

Documents

Transcript of SJ nr. 14_2012