Sinteza POR SEA

5
Prima versiune sinteză a Programului Operațional Regional 2014-2020 1. Prezentarea POR Titlul P/P Programul Operațional Regional Titular Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Șeful echipei de planificare Luiza Radu, șef serviciu, Serviciu Planificare, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, 0372 11 1413, [email protected] Instituția care adoptă P/P Comisia Europeană aprobă documentul, iar Guvernul României îl asumă Prevederile în baza cărora a fost elab orat P/P Regulamentul 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, de stabilire a unor dispoziții comnune privind FEDR, FSE, FC, FEADR și FEPAM, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind FEDR, FSE, FC, FEADR, FEPAM și de abrogare a Regulamentului 1083/2006 al Consiliului Regulamentul 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, privind FEDR și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creșterea economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului 1080/2006 Procedura de adoptare Procedura aministrativă a Comisiei Europene de adoptare prin Decizie Sectorul Dezvoltare regională Zona probabil afectată național Populația Aprox. 19 mil locuitori Obiective/Priorități Instrumente și măsuri  Tipuri de Proiecte (tipuri de activități orientative) Program de implementare Cerințe privind EIM DA/NU Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi a inovării Promovarea investițiior de afaceri în inovare și cercetare, dezvoltarea legăturilor și a sinergiilor între întreprinderi, centre de cercetare-dezvoltare și de educație, în special dezvoltarea produselor și serviciilor, transfer tehnologic, inovare socială, networking, clustere - crearea, modernizarea şi extinderea infrastructurilor de inovare şi transfer tehnologic - achiziţionarea de bunuri, servicii şi dotari pentru entitatea de transfer tehnologic - activităţile specifice entităţii de transfer tehnologic (studii de investiţii tehnologice; asistenţă la restructurarea/retehnologizarea şi dimensionarea agenţilor economici; transfer tehnologic si validare tehnologică; prognoza, evaluare tehnologică; audit tehnologic; analize statistice şi indicatori ai eficienţei inovării; crearea, dezvoltarea şi întreţinerea de bănci de date specializate etc.) 2014-2022 Îmbunătăţirea competitivităţii  întreprinderilor mici şi mijlocii Promovarea spiritului antreprenorial, în special  prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și  prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv  prin incubatoare de afaceri - achiziție de noi tehnologii pentru IMM-uri (inclusiv licențe, know how) și utilizarea lor (prin cursuri de specialitate) - activități inovative (proces, produs, marketing, servicii). - Crearea/ modernizare/ extinderea incubatoarelor, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente 2014-2022

description

POR 2014-2020

Transcript of Sinteza POR SEA

Prima versiune sintez a Programului Operaional Regional 2014-2020

1. Prezentarea PORTitlul P/PProgramul Operaional Regional

TitularMinisterul Dezvoltrii Regionale i Administraiei Publice

eful echipei de planificareLuiza Radu, ef serviciu, Serviciu Planificare, Autoritatea de Management pentru Programul Operaional Regional, 0372 11 1413, [email protected]

Instituia care adopt P/PComisia European aprob documentul, iar Guvernul Romniei l asum

Prevederile n baza crora a fost elaborat P/PRegulamentul 1303/2013 al Parlamentului European i al Consiliului, de stabilire a unor dispoziii comnune privind FEDR, FSE, FC, FEADR i FEPAM, precum i de stabilire a unor dispoziii generale privind FEDR, FSE, FC, FEADR, FEPAM i de abrogare a Regulamentului 1083/2006 al ConsiliuluiRegulamentul 1301/2013 al Parlamentului European i al Consiliului, privind FEDR i dispoziiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investiiile pentru creterea economic i locuri de munc i de abrogare a Regulamentului 1080/2006

Procedura de adoptareProcedura aministrativ a Comisiei Europene de adoptare prin Decizie

SectorulDezvoltare regional

Zona probabil afectatnaional

PopulaiaAprox. 19 mil locuitori

Obiective/Prioriti Instrumente i msuriTipuri de Proiecte (tipuri de activiti orientative)Program de implementareCerine privind EIM DA/NU

Consolidarea cercetrii, dezvoltrii tehnologice i a inovrii

Promovarea investiiior de afaceri n inovare i cercetare, dezvoltarea legturilor i a sinergiilor ntre ntreprinderi, centre de cercetare-dezvoltare i de educaie, n special dezvoltarea produselor i serviciilor, transfer tehnologic, inovare social, networking, clustere

crearea, modernizarea i extinderea infrastructurilor de inovare i transfer tehnologic achiziionarea de bunuri, servicii i dotari pentru entitatea de transfer tehnologic activitile specifice entitii de transfer tehnologic (studii de investiii tehnologice; asisten la restructurarea/retehnologizarea i dimensionarea agenilor economici; transfer tehnologic si validare tehnologic; prognoza, evaluare tehnologic; audit tehnologic; analize statistice i indicatori ai eficienei inovrii; crearea, dezvoltarea i ntreinerea de bnci de date specializate etc.)2014-2022

mbuntirea competitivitii ntreprinderilor mici i mijlociiPromovarea spiritului antreprenorial, n special prin facilitarea exploatrii economice a ideilor noi i prin ncurajarea crerii de noi ntreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri

achiziie de noi tehnologii pentru IMM-uri (inclusiv licene, know how) i utilizarea lor (prin cursuri de specialitate) activiti inovative (proces, produs, marketing, servicii). Crearea/ modernizare/ extinderea incubatoarelor, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente

2014-2022

Sprijinirea crerii i extinderea capacitilor avansate de producie i dezvoltarea serviciilor

Construcia/ modernizarea i extinderea spaiului de producie/servicii IMM Dotare cu instalaii, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, maini,

2014-2022

Sprijinirea capacitii IMM-urilor de a se angaja n procesele de cretere pe pieele regionale, naionale i international, precum i n procesele de inovare

Implementarea/certificarea sistemelor de management a calitii ISO, sistemelor de management al mediului, etc. Certificare produse/servicii/procese Promovarea produselor/serviciilor

2014-2022

Sprijinirea tranziiei ctre o economie cu emisii sczute de dioxid de carbonSprjinirea eficienei energetice i utilizarea energiei regenerabile in infrastructura public, inclusiv cldiri publice, i n sectorul locuinelor reabilitarea termic a cldirilor publice, inclusiv msuri de consolidare a acestora; reabilitarea termic a locuinelor, inclusiv de consolidare a acestora; promovarea surselor regenerabile de energie: panouri solare, panouri fotovoltaice, etc. sisteme inteligente pentru promovarea i gestionarea energiei electrice; investiii n iluminatul public, inclusiv ambiental;

2014-2022

Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, n particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urban i a unor msuri relevante pentru atenuarea adaptrilor

Construirea/modernizarea/reabilitarea pistelor/traseelor pentru biciclisti Construirea/modernizarea/reabilitarea traseelor pietonale Modernizarea/reabilitarea/extinderea traseelor de transport electric (tramvai/troleybus), incluzand calea de rulare (strazi urbane, inclusiv trotuare/refugii/statii) si infrastructura tehnica aferenta Achizitionarea de material rulant electric/ecologic pentru operatorii de transport public urban Construirea/modernizarea/reabilitarea depourilor aferente transportului public Dezvoltarea sistemelor moderne de management al traficului, de ticketing etc plantarea cu arbori selectati a spatiilor publice si a trotuarelor de pe principalele artere de circulatie din orase

2014-2022

Protecia mediului i promovarea utilizrii eficiente a resurselor

Conservarea, protecia, promovarea i dezvoltarea patrimoniului natural i cultural

Restaurarea, protecia i valorificarea prin turism a patrimoniului cultural; valorificarea economic a potenialului turistic balnear; valorificarea economic a potenialului turistic cu specific local i crearea de locuri de munc; Crearea infrastructurii specifice de agrement turistic.

2014-2022

Aciuni pentru mbuntirea mediului urban, revitalizarea oraelor, regenerarea i decontaminarea siturilor poluate i promovarea masurilor pentru reducerea zgomotului

reabilitarea siturilor poluate i abandonate (decontaminarea curarea suprafeelor, demolare cldiri, planare teren); imbuntirea mediului urban (trotuare, scuaruri, piee publice, etc) regenerarea zonelor istorice;2014-2022

Promovarea sistemelor de transport durabileStimularea mobilitii regionale prin conectarea infrastructurilor rutiere regionale la infrastructura TEN - T

Reabilitarea i modernizarea reelei de drumuri judeene care asigura conectivitatea, directa sau indirecta cu reteaua TEN T ; Construirea/amenajarea de piste pentru biciclete in intravilanul localitatilor traversate de drumul judetean. Construcia / reabilitarea / modernizarea oselelor de centur cu statut de drum judeean aflate pe traseul drumului judetean respectiv Construirea/ modernizarea/ reabilitarea de poduri i podee; Construirea/ modernizarea/ reabilitarea de pasaje/noduri rutiere i pasarele; (construirea doar pentru asigurarea conectivitatii la TEN T) Devierea reelelor de ap, electricitate, gaze i canal, telefonie; Amenajri pentru protecia mediului;2014-2022

Dezvoltarea infrastructurii sanitare i socialeInvestiiile n infrastructurile sanitare i sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naional, regional i local, reducnd inegalitile n ceea ce privete starea de sntate,precum i trecerea de la servicile instituionale la serviciile prestate de colectivitile locale

Construirea/reabilitarea/modernizarea infrastructurii de servicii medicale (ambulatorii, centre de intervenie integrate) Dotarea cu echipamente specifice a infrastructurii de servicii medicale Construirea/reabilitarea/modernizarea infrastructurii de servicii sociale Dotarea cu echipamente specifice a infrastructurii de servicii sociale construite/reabilitate/modernizate Construirea/modernizarea infrastructurii pentru sprijinirea tranziiei de la asistena instituional la cea de proximitate (csue de tip familial, apartamente de tip familial, locuine protejate etc.)2014-2022

Promovarea incluziunii sociale i combaterea srcieiSprijinirea regenerrii economice i sociale a comunitilor defavorizate din mediul urbanAciuni integrate prin: Construirea/reabilitare/modernizare locuinelor sociale Investiii n infrastructura de sntate i servicii sociale construirea/reabilitarea centrelor care ofer servicii integrate medicale i sociale Stimularea ocuprii, prin intermediul activitilor de economie social Activiti de dezvoltare comunitar integrat activiti de informare, consiliere2014-2022

Investiii n educaie, competene i nvare pe tot parcursul vieiiInvestiiile n educaie, competene i nvare pe tot parcursul vieii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaie i formare Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii educaionale anteprecolare (cree) Construcia/reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii educaionale precolare (gradinie) Construcia/reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii educaionale pentru nvmntul general obligatoriu (coli I- VIII) Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii colilor profesionale Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii educaionale universitare Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii educaionale (sli de curs, biblioteci, ateliere, etc. ) din centrele de reeducare i din penitenciare 2014-2022

Asisten Tehnic

Asisten tehnic Sprijinirea implementrii, managementului i evalurii Programului Operaional Regional Sprijinirea activitilor de publicitate i informare privind POR Realizarea cadastrului

Calendar orientativ de elaborareData predrii: sfritul lunii ianuarie 2014

STARTAugust 2013

Versiune final de lucruMartie 2014

Versiune finalDup aprobarea CE

Modificri i efecte posibileArticolDAScurt descriere, indicnddac modificarea ar puteaavea un efect negativ saupozitiv asupra mediului

dezvoltarea infrastructurii i cldirilorx

amenajarea unor terenuri noi sau zone importantepentru conservarea naturii;x

modificri n consumul social de energie i n special decombustibili i deci ale emisiilor de CO2 i alte gaze cuefect de serx

modificri de consum social al altor resurse naturale /deex. ap, soluri, minerale sau agregate);x

modificarea cantitii sau tipurilor d e deeuri produse(solide, lichide, periculoase) sau de poluani emii nap, pe teren sau n aer;x

modificri ale emisiilor de gaze cu efect de ser din altesurse (de ex. metan de la ferme zootehnice sau depozitede deeuri);

schimbri semnificative ale modalitilor de deplasare.x

impact asupra oamenilor i comunitilor, de ex. princreterea nivelului de zgomot, tulburrilor sauneplcerilor;x

riscuri pentru sntatea publicx