SFINTII ARHANGHELI - Nr. 13, Noiembrie 2003
Transcript of SFINTII ARHANGHELI - Nr. 13, Noiembrie 2003
E P I S C O P I A O R T O D O X Ă R O M Â N Ă D I N E U R O P A O C C I D E N T A L Ă
ACOPERITĂ CANONIC DE
ÎNALT PREA SFINŢIA SA NATHANIEL
ARHIEPISCOP DE DETROIT ŞI AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE DIN AMERICA
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
DIN PARIS
S F I N Ţ I I A R H A N G H E L I M i h a i l , G a v r i i l ş i R a f a i l
9 BIS RUE JEAN DE BEAUVAIS • 75005 PARIS Tél./Fax: 01 43 54 67 47
B u l e t i n
A n u l X X X X • N r . 1 3 ( s e r i e n o u ă )
2
Cuvântarea Înalt Prea Sfinţitului
Arhiepiscop Nathaniel
în Biserica Ortodoxă Română
„Sfinţii Arhangheli” din Paris Duminică, 24 august, 2003
IATĂ CĂ în final am ajuns la Paris ca să
binecuvântez truda voastră, să vă cunosc, şi să
ne cunoaşteţi. Această vizită a noastră era să
fie făcută împreună cu Părintele Vicar Petre
Popescu toamna trecută, şi din nou în
primăvara aceasta, dar din cauza sănătăţii
Părintelui Vicar, decedat acum două luni,
această vizită nu s-a putut face împreună cu
el. Totuşi, el voia ca această vizită sa fie
făcută la Biserica voastră istorică, în această
Parohie aşa de importantă, şi la sediul
Episcopiei creată de Mitropolitul Visarion
Puiu în 1948.
După Mitropolitul Visarion Puiu, această
lucrare în fruntea Bisericii de aici a fost
continuată de Arhiepiscopul Teofil Ionescu,
de către Părintele Vicar Vasile Boldeanu, şi în
ultimii ani de Părintele Vicar Petre Popescu.
Părintele Popescu, ştiind că Biserica aceasta
avea nevoie de o acoperire canonică cu
Episcop în frunte, ne-a cerut nouă să vă
acoperim temporar, şi aşa facem. De aproape
trei ani sunt pomenit în această Biserică de
preoţii dumneavoastră. Părintele Constantin
Târziu, pe care îl cunosc de când a fost preot
şi la noi, în Vancouver Canada, a stat pe lângă
Părintele Boldeanu şi Părintele Popescu în
acei ani grei, şi vă este preotul vostru astăzi,
în această Sfântă Biserică din Paris. Ţin să
mulţumesc Părintelui Târziu, Domnului
Niculescu, Domnului Bărbulescu şi Doamnei
Luciu pentru frumoasa primire care ne-a fost
făcută.
Cum aţi văzut astăzi, am invitat pe mai
mulţi ierarhi ortodocşi din Paris să conce-
lebrăm Sfânta Liturghie împreună. Această
invitaţie a fost făcută ca să se ştie că noi
facem parte din marea familie ortodoxă
universală, şi ca atare, este cuvenit să
concelebrăm cu fraţii noştri ierarhi ortodocşi
din acest oraş. Această invitaţie nu înseamnă
supunerea noastră la altă ierarhie bisericească,
ci înseamnă că sinodul nostru, « Orthodox
Church in America » sau pe româneşte
« Biserica Ortodoxă din America », este
recunoscut la acelaşi nivel de către celelalte
sinoade ortodoxe din Franţa, din Europa, şi
din lume. Dovada canonicităţii noastre este
făcută prin actul de a concelebra Sfânta
Liturghie cu fraţii noştri ierarhi ortodocşi. Din
aceste motive, ţin să mulţumesc Arhiepisco-
pului Gabriel, Arhiepiscopului Adrian şi
Mitropolitului Iosif că au acceptat să
concelebrăm împreună astăzi. « Je tiens à
vous remercier pour avoir accepté de
concélébrer aujourd’hui avec nous. »
Eu conduc Episcopia Ortodoxă Română
din America, care face parte integrantă din
3
sinodul Bisericii Ortodoxe Americane, în
frunte cu Mitropolitul nostru Herman. Cum
am mai spus şi în
România, din punct de
vedere politic, noi suntem
o Biserică de sine stă-
tătoare cu credincioşi care
au ales să trăiască în alte
ţări, departe de România.
Ne considerăm a fi total
independenţi, în prezent şi
în viitor, de orice instanţă
din România şi nu ne
considerăm o colonie a
României. Desigur, avem
dragoste de neamul din
care ne tragem, dar inde-
pendenţa noastră demons-
trează deosebirea noastră
de Biserica Ortodoxă
Română. Din punct de
vedere bisericesc, Episcopia noastră face parte
din Ortodoxia Universală. Ea este tot atât
parte din Biserica Ortodoxă Română cât este
parte din Biserica Ortodoxă Grecească, cea
din Ierusalim, şi aşa mai departe. Pe scurt, un
grup de credincioşi care îşi câştigă existenţa,
îşi creşte familiile, departe de ţara de origine
dar care trăieşte valorile culturale şi spirituale
romaneşti, adaptate la realităţile noastre. Noi
nu suntem un simplu transplant din România,
ci un organism viu care se adaptează şi se
modifică la fel ca şi Biserica din România.
Vom încerca împreună să găsim soluţii
pentru Biserica de aici şi chiar din Europa
Occidentală, care vor păstra aceleaşi valori
ancestrale, dar care vor fi adaptate realităţilor
de aici. În această privinţă, ca şi în trecut, şi în
viitor, nimic nu se va face fără consimţă-
mântul dumneavoastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze! Amin.
Discours de bienvenue de Monsieur
Titus Barbulesco, président de
l’association de l’église (APCOR) Duminică, 24 august, 2003
Vos Très Hautes Saintetés,
Vos Eminences,
Très honorée assemblée des fidèles.
AU NOM de notre Association pour la
Pratique du Culte Orthodoxe Roumain –
APCOR – laquelle couvre légalement et
assure l’exercice libre de notre culte de
l’Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris, je salue
votre visite, je vous souhaite la bienvenue
parmi nous en ce saint lieu de prière et saint
autel devant Dieu le Père, le Fils et le Saint
Esprit, afin qu’Ils nous assistent et nous
aident tous dans nos prières et notre travail
commun.
Je m’adresse, en particulier, à vous, notre
cher archevêque, à votre Sainteté Nathaniel –
nous tous : clergé de l’église et communauté
des fidèles, nous vous exprimons du fond du
cœur : nos affectueux remerciements et notre
joie de vous avoir présent ici auprès de notre
cœur et devant le Saint Autel de cette église,
laquelle est sous votre obédience canonique.
Ainsi allons-nous prier et avoir la
bénédiction de notre chef spirituel, ici présent
et porteur du saint charisme apostolique,
comme disait Saint Cyprien de Carthage :
« Une église possède le charisme de son
évêque ».
Que Votre Sainteté, cher archevêque
Nathaniel, nous éclaire sur ce chemin de
lumière et dans l’amour de Jésus-Christ.
Titus Barbulesco
4
Urmare a vizitei pastorale…
VIZITA PASTORALĂ a Înalt Prea Sfinţitului
Arhiepiscop Nathaniel din 22-26 august 2003, a
pus capăt rumorilor care alimentau teoria că
acoperirea canonică ce ne-o conferea Episcopia
Bisericii Ortodoxe Române din America nu este
reală, ci numai o « chichiţă » a unor aşa zişi
« împătimiţi » care voiau cu tot dinadinsul să
păstreze biserica de la Paris numai pentru ei.
Îmi permit să revin asupra subiectului, pentru
că un nou « communiqué » semnat de ex-părintele
Urda Vasile („président de l’AEOR et intérimaire
épiscopal”), de domnul Culică George („président
de l’APCOR”, a cărui rătăcire o deplângem) şi de
doamna Bianu Ştefana din partea AFOR (nu
vedem de ce n-a semnat direct doamna Urda
Daniela, care pretinde că este preşedinta AFOR ?)
afirmă că IPS Nathaniel ar fi spus în cursul vizitei
pastorale că « nu ne poate acoperi canonic » şi că
această acoperire canonică o putem obţine de la
episcopii locale, făcând aluzie bineînţeles la IPS
Iosif. Dincolo de modul lamentabil în care se
trădează că au fost de faţă la oficiile religioase
ţinute cu această ocazie, în timp ce afirmau că nu
li se permite accesul în Biserică (a se vedea cazul
domnului Raţiu si al doamnei Bianu care nu
lipsesc de la nici o slujbă duminicală, uneori
aprinzând lumânări chiar în timpul predicilor),
afirmaţiile de mai sus ne demonstrează, o dată în
plus, reaua credinţă a celor angajaţi împotriva
Bisericii noastre. Este evident că toţi cei care au
fost de faţă au înţeles prea bine ceea ce IPS
Nathaniel a spus, fără să lase vreo cât de mică
îndoială, « vă acoperim temporar, şi aşa facem ».
De asemenea, iarăşi pentru a nu lăsa nici o urmă
de îndoială pentru ceea ce va face pentru
comunitatea noastră, a încheiat cuvântarea de
duminică 24 august spunând « Vom încerca
împreună să găsim soluţii pentru Biserica de aici
şi chiar din Europa Occidentală, care vor păstra
aceleaşi valori ancestrale, dar care vor fi adaptate
realităţilor de aici. In această privinţă, ca şi în
trecut, şi in viitor, nimic nu se va face fără
consimţământul dumneavoastră. »
Revenind la semnatarii « comunicatului » de
care vorbeam mai sus, dorim să revenim asupra
unor aspecte pe care se pare că aceştia ţin cu tot
dinadinsul să le treacă sub tăcere. Ni se repetă la
infinit, poate pentru a o şi crede, că cei doi preoţi
ar fi fost caterisiţi de o instanţă religioasă care nu
avea competenţa necesară. Amintim pentru toţi
cei care vor să audă, că cei doi preoţi au fost doar
suspendaţi, la cererea Consiliilor APCOR şi
AEOR, după ce s-au constatat fără putinţă de
tăgadă că săvârşiseră grave nereguli financiare în
dauna bisericii. Înţelegând să nu respecte ierarhia
care nu le cerea decât să se pună de acord cu
Consiliile, cei doi au crezut că pot să o înlocuiască
cu o alta. Întrucât acoperirea canonică pe care
pretind că o au din partea Mgr. Barnabe, nu poate
fi valabilă fără acordul Sinodului rus de la New
York (acesta recunoscând explicit autoritatea IPS
Nathaniel şi a regretatului Părinte Vicar dr. Petre
Popescu), ne întrebăm ce soluţii credibile ar putea
oferi cei doi preoţi celor care, încă, mai îi
urmează.
În sensul celor spuse mai sus, un răspuns ni-l
aduce Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, în
Buletinul Parohiei « Înălţarea Sfintei Cruci » nr. 9
din septembrie 2003. Iată ce scrie Părintele Calciu
în pagina 6 şi 7 a buletinului : « Unii din preoţii
trecuţi prin Biserica din Paris au ridicat problema
dreptului lor de a conduce biserica, negând
Sinodului Rus canonicitatea…Cel mai activ este
unul din preoţii caterisiţi, care l-a determinat pe
fostul martor împotriva Părintelui Boldeanu,
preotul Laroche, să divorţeze de soţia sa formal,
să se declare episcop şi să caute o jurisdicţie spre
a reclama dreptul de episcop al bisericii române
din Paris. În cele din urmă a găsit un episcop
ucrainean – nu se ştie cât de canonic sau nu – care
l-a luat sub pulpana sa. » Un pic mai departe,
referindu-se la atacurile asupra Episcopiei
bisericii române din America, Părintele Calciu
continuă : « Astfel, pentru Laroche şi pentru
susţinătorul său, preotul caterisit şi care a fost
numit vicar şi mitrofor de către acest episcop-
neepiscop, căsătorit-necăsătorit, s-a mai ivit încă o
instituţie pe care trebuie s-o atace… »
5
Fin cunoscător al istoriei Bisericii noastre de
la Paris, în al cărui destin crede, Părintele Calciu
încheie : « Dumnezeu însă are mai multă milă şi
iertare decât credem noi şi, prin rugăciuni
îndelungate şi ispăşire, îşi va întoarce mila sa spre
Biserica din Paris, spre preoţi şi credincioşi, va
risipi pe vrăjmaşii văzuţi, iar pe cei nevăzuţi îi va
alunga cu dreapta lui cea atotputernică, măturând
îndelunga tulburare făcută bisericii în perioada ei
franceză-catolică şi în perioada ei românească. »
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Nicolae Caracota
Comment et que répondre au torchon dit « Communiqué », fait à Paris le 24 Septembre 2003 et signé : « T.R.P. Vasile
URDA, Président de l’AEOR et Intérimaire épiscopal », « Georges Fr. CULICA, Président de
l’APCOR » et « Stefana BIANU, Vice-présidente de l’AFORHF », concernant les déclarations
faites par Mgr. Nathaniel, Archevêque de l’Archevêché Orthodoxe Roumaine d’Amérique, le
22 et 24 Août 2003 dans notre église
DES LE COMMENCEMENT, nous devons
prévenir les lecteurs qu’il s’agit là, dans ce tract
d’un faux énorme, d’un ensemble d’allégations
mensongères, d’intitulés de titres, de qualités,
pouvoirs attribués à des personnes et associations
étrangères à notre église sise au 9 bis rue Jean de
Beauvais. Aussi la visite de Son Eminence
l’Archevêque Nathaniel, sa visite canonique faites
à notre Eglise et à notre peuple de fidèles
pourraient apparaître irréelles. Qu’en est-il en
réalité ? Monseigneur l’Archevêque Nathaniel est
donc venu dans notre sainte église ès qualités de
pasteur spirituel, à savoir notre supérieur
canonique, de notre église et notre peuple de
fidèles de Paris. Reconnu comme tel par tous les
Hauts Hiérarques orthodoxes – métropolites et
archevêques – qui ont participé, avec notre
Archevêque, en concélébrant la Sainte Liturgie
dans notre Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris,
ce dimanche 24 octobre 2003.
Les signataires de ce dit communiqué ne sont
ni les desservants ni les administrateurs ou gestio-
nnaires financiers de notre église sise 9 bis rue
Jeans de Beauvais, Paris 5e. Se sont des apprentis-
pirates désirant et voulant s’emparer des biens de
cette Eglise et ses locaux, dont ils espèrent un jour
en devenir les occupants-pirates !
Mais venons-en aux faits de ce
« communiqué » :
Mgr. Nathaniel avait donc signé la suspension
des deux prêtres Vasile URDA et Constantin
STOICA pour insoumission à l’autorité
ecclésiastique compétente, dans leur cas : le
Consistoire d’Amérique (Detroit) saisi à ce
moment-là par notre vicaire feu le RP Petre
Popescu de Montreal, Canada. Les 2 prêtres ont
été suspendus pour des fautes graves ayant trait à
la gestion de certains biens en argent appartenant
à l’église, qu’ils se sont appropriés Tout
simplement, en guise de rétribution personnelle,
faits établis en conseil, demandant d’ailleurs
réparation… Or, c’est alors que les deux prêtres se
sont aperçus, disent-ils, de « l’illégitimité de Mgr.
Nathaniel ainsi que l’illégalité de ces actes »… et
d’autres énormités qu’un prêtre – aucun prêtre –
ne saurait formuler contre son supérieur spirituel,
ni contre le Saint Autel – « le Saint des Saints » –
où les deux prêtres ont été autorisés par nous, le
Conseil de l’Eglise et le peuple de fidèles de
l’Eglise Roumaine de Paris, à dire la Sainte
Liturgie. C’est nous, les anciens « gardiens du
temple » et le prêtre en place alors, le père
Constantin TARZIU, successeur du Père Vasile
Boldeanu, qui avons accordé l’hospitalité à ces
deux prêtres, URDA et STOICA, lesquelles
n’avaient aucun rapport avec l’Eglise Orthodoxe
Roumaine de Paris. A cette loi de l’hospitalité ils
ont répondu par « le coup de sabot de l’âne » !
Comme dans la fable de La Fontaine : Le vieux
lion et l’âne.
Note : Nous, le Conseil de gestion de
l’Eglise, n’avons jamais fait usage du dossier et
jugement accablants contre ces deux prêtres,
envoyé par la poste par le Patriarcat de
Bucarest, vu que ce Patriarcat n’est pas notre
Supérieur canonique et charismatique.
Passons à l’autre énormité en faits et droit tout
court : à cette tentative d’usurpation des lieux
et identité de notre Eglise sise 9 bis rue Jean de
Beauvais, Paris 5e, de rite orthodoxe roumain que
vous connaissez tous ceux et toutes celles qui
venez chaque dimanche assister à notre Sainte
Messe, dite par notre clergé : le Père Constantin
(Tarziu), le Père Julien (Nistea) et nos invités,
1 2
6
tous couverts canoniquement, selon la règle,
quand ils participent à la concélébration, par notre
évêque, Son Eminence l’Archevêque Nathaniel,
chef spirituel de l’Archevêché Orthodoxe
Roumaine d’Amérique. Voilà notre Identité, nos
hiérarques, prêtres officiants, notre obédience
canonique. Or, ce que dit et écrit ce papier-
torchon relève du faux et du faux-usage de
documents témoignant de l’identité et du
fonctionnement d’une institution religieuse et
d’une communauté (établies ici à Paris depuis
plus d’un siècle), dont il ne leur appartient de dire
ou de juger, ou de témoigner ni en droit, ni en fait.
Ces gens-là, les auteurs du tract dit « Commu-
niqué concernant Mgr Nathaniel Popp (…) fait à
Paris le 24 Septembre 2003 », ne pratiquent leur
activité cultuelle ou culturelle dans leur cadre
associatif, ni ne sont domiciliés au 9 bis rue Jean
de Beauvais, Paris 5e, à savoir dans les locaux de
l’Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris.
Nous dénonçons donc, énergiquement,
l’imposture des auteurs signant ce
« Communiqué », fait à Paris, le 24 Septembre
2003, leurs allégations mensongères, qualités,
domiciliation de leurs associations, services qu’ils
prétendent prêter en faveur d’une église et d’une
association cultuelle dont ils ne sont plus les
membres ni ne peuvent les représenter en justice.
Titus Barbulesco Président de l’APCOR,
Vice-président de l’AEOR,
Nicolae Caracota Secrétaire de l’APCOR
Poşta redacţiei Titus Bărbulescu şi Iancu Perifan
Buletinul Parohiei Înălţarea Sfintei Cruci Preot Gheorghe Calciu, Preşedinte Radu Şerbănescu
No 8 – August 2003 şi No 9 – Septembrie 2003 5150 Leesburg Pike, Alexandria VA 22302
Foarte bogat în conţinut şi de mare interes pentru cei sau pentru cele
care vor să facă, să refacă, să înţeleagă Istoria Bisericii Ortodoxe
Române din Paris, mai ales în cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului
al XX-lea.
Prezentăm în continuare câteva mici fragmente din acest scurt
istoric al Bisericii noastre, schiţat de Părintele Gheorghe Calciu.
Biserica românească din Paris Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail
II. Istoria română a bisericii din Rue Jean
de Beauvais
[…] Când Ruşii au vrut să reimpună Regula-
mentul Organic, deja instalat în Principate încă
din 1831, a început revoluţia din cele două
principate. Revoluţia a eşuat, măcar pentru o
vreme, promotorii lor au fost obligaţi să ia drumul
exilului. Puterile occidentale şi masoneria nu
aveau ce face cu nişte revoluţionari perdanţi. Au
întâmpinat greutăţi în trecerea lor prin diferite
porturi occidentale. În cele din urmă Franţa le-a
deschis braţele primindu-i. Doar câte o persoană
entuziastă mai scria ceva despre ei. Aşa a fost
istoricul romantic şi liberal Jules Michelet, care,
în lucrarea sa La Révolution du Danube descrie
periplul acestor revoluţionari, rătăcirea lor din
port în port, în cuvinte avântate: „Această corabie,
arcă sfântă (e vorba de vaporul cu care
revoluţionarii plecaseră din Principate, n.a.), a
naufragiului unui popor, conţine guvernul ţării,
literatura lui, sufletul şi gândirea poporului şi, să
sperăm, viitorul naţiunii… politicieni, istorici,
7
profesori, magistraţi, poeţi, economişti etc.
Aristia, Bălcescu, Boliac, Bolintineanu, Ion
Brătianu, trei Goleşti, Grădişteanu, Ionescu,
Ipătescu, Snagoveanu (Iosafat), Rosetti, Voinescu,
Zane”.
Orice persoană care a trecut prin liceu îi
cunoaşte pe toţi aceşti revoluţionari, poate, mai
puţin pe Snagoveanu, care a avut un rol foarte
important în înfiinţarea Bisericii Române din
Paris. […]
Ambasadorul României la Paris, în momentul
cumpărării Bisericii de către Carol I, era Mihail
Ferekide. Biserica a costat atunci 250.000 franci.
Numai vitraliile reprezentau o valoare de 40.000
franci. Titu Maiorescu, atunci ministru al cultelor,
a convins parlamentul să voteze suma de 157.000
pentru repararea bisericii. Guvernul român a vrut
să încredinţeze lucrările arhitectului francez André
Lecomte de Nouy, care tocmai repara Biserica
Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi şi, după aceea,
Mănăstirea Argeş. Fiind foarte ocupat, el a
recomandat guvernului pe P.Selmersheim, arhitect
al guvernului francez şi inspector general pentru
monumentele istorice. Preot al capelei române era
atunci Ion Severin. Sub indicaţiile lui, arhitectul a
desenat toată mobila interioară a bisericii,
conform canoanelor ortodoxe.
Catapeteasma a fost făcută dintr-un lemn
scump. În registrul de jos sunt patru icoane mari,
îmbrăcate în argint, oferite de marile familii.
Acestea sunt, de la stânga la dreapta: Sfântul Ioan
Botezătorul, Fecioara cu Pruncul, Iisus
Pantocrator şi cei trei arhangheli patroni ai
bisericii. În registrul de sus, Cina de Taină,
deasupra uşilor împărăteşti şi câteva icoane ale
marilor praznice. Crucea mare de deasupra
altarului este lucrată în flori de crin, ca şi
candelabrele. Arhitectul francez Selmersheim a
vrut să amintească în mod discret e primul
fondator al capelei, Carol al Cincilea. […]
III. Frământări contemporane
[…] Superiorul Bisericii (preotul Mihai
Constandache, n.red.), rămas acum singur (după
moartea Părintelui Vasile Boldeanu, n.red.), a
încălcat o regulă nescrisă a disciplinei bisericeşti:
după revoluţie, l-a primit în taină pe Preşedintele
Iliescu la biserică, nu pentru vreo slujbă, ci în sala
A.C.Cuza cine ştie pentru ce probleme. Iliescu era
însoţit de nişte consilieri prezidenţiali. S-a aflat, şi
Consiliul Parohial, care nu se tulburase de cele ce
i se întâmplase părintelui Boldeanu (totul este o
sancţiune divină exprimată în plan omenesc), s-a
sesizat de această amiciţie cu un conducător
comunist sau neocomunist. Au înaintat o plângere
sinodului rus din afara hotarelor de care depindea
Biserica şi Mitropolitul (Vitalie, acum) l-a depus
pe superior, care a intrat în viaţa laică şi nu mai
are nimic de-a face cu biserica.
Preoţii care au urmat nu au mai avut un rol
propriu-zis în Biserică. Ei erau numai simpli
slujitori, ca şi în momentul de faţă. Sinodul rus şi-
a retras conducerea directă a Bisericii şi a lăsat
toată obligaţia în mâna Părintelui Petre Popescu,
parohul bisericii Buna-Vestire din Montreal,
Canada, numit Vicar mitropolitan. Unii din preoţii
trecuţi prin Biserica din Paris au ridicat problema
dreptului lor de a conduce biserica, negând
Sinodului Rus canonicitatea. Sunt câţiva preoţi
care ridică această problemă, fiecare pe contul lui,
chiar dacă nu aparţin niciunui episcop român, ba,
unii din ei, chiar fiind caterisiţi de B.O.R (Vasile
Urda şi Constantin Stoica, n.red.). Cel mai activ
este unul din preoţii caterisiţi (Vasile Urda,
n.red.), care l-a determinat pe fostul martor
împotriva Părintelui Boldeanu, preotul La Roche,
să divorţeze de soţia sa formal, să se declare
episcop şi să caute o jurisdicţie spre a reclama
dreptul de episcop al bisericii române din Paris. În
cele din urmă a găsit un episcop ucrainean – nu se
ştie cât de canonic sau nu – care l-a luat sub
pulpana sa. Procesele pentru jurisdicţia asupra
bisericii se ţin lanţ de atunci, banii se cheltuiesc,
vrăjmăşia se accentuează.
Acum un an şi ceva, părintele Petre Popescu,
Dumnezeu să-l odihnească!, a cerut şi a obţinut să
intre cub jurisdicţia Înalt Prea Sfinţitului
Arhiepiscop Nathaniel, al Bisericii Ortodoxe
Române din America (O.C.A.). Acesta acoperă
Biserica din Paris şi pe cea din Montreal, din
punct de vedere al Harului şi nu şi administrativ.
Astfel, pentru La Roche şi susţinătorul său,
preotul caterisit (Vasile Urda, n.red.) şi care a fost
numit vicar şi mitrofor de către acest episcop-
neepiscop, căsătorit şi ne-căsătorit, s-a mai ivit
încă o instituţie pe care trebuie s-o atace,
înmulţind procesele şi neliniştind o comunitate,
care a trecut printr-un periplu aproape de necrezut
şi care plăteşte păcatele necruţării, ale amestecului
principiului politic cu cel religios, al lipsei de
pocăinţă suficientă şi al trufiei de a fi încălcat
8
respectul datorat unui ierarh, atunci când erau şi
alte mijloace de aduce un ierarh pe calea cea bună.
Dumnezeu însă are mai multă milă şi iertare
decât credem noi şi, prin rugăciuni îndelungate şi
ispăşire, îşi va întoarce mila Sa spre biserica din
Paris, spre preoţi şi credincioşi, va risipi pe
vrăjmaşii văzuţi, iar pe cei nevăzuţi îi va alunga
cu dreapta lui cea atotputernică, măturând
îndelunga tulburare făcută bisericii în perioada ei
franceză-catolică şi în perioada ei românească.
Cu noi este Dumnezeu, cu al Său har şi cu a
Sa iubire de oameni şi de Biserică, amin!
Preot Gheorghe Calciu
august-septembrie 2003
Două imperative
OAMENI BUNI.
Mai deunăzi vă împărtăşeam unele dificultăţi
– de ordin moral, de ordin material – ivite în calea
de lumină şi
adevăr spiritual a
Bisericii noastre
ortodoxe române
din 9 bis rue Jean
de Beauvais, îm-
preună cu poporul
ei de credincioşi,
care, cu dragoste,
credinţă şi spe-
ranţă în Mântui-
torul Iisus Hristos
va fi menţinută şi
va spori în misiu-
nea ei de focar
cultual şi cultural românesc. Aici, în inima
Europei Occidentale.
De două imperative, de două porunci
(formulate negativ: non possumus!) trebuie să
ţinem seamă în desfăşurarea evenimentelor din
istoria contemporană privind soarta Bisericii
noastre şi a poporului ei de credincioşi:
1. – Primo. Biserica noastră ortodoxă română
din Paris (V arr) nu este de vânzare, nici de cedat
nu ştiu cui! Căci mai întâi de toate: nu este a
noastră – noi nu suntem decât veghetorii şi
rugătorii ei de astăzi. În conformitate cu legea
franceză, care ne ocroteşte, Biserica noastră, a
înaintaşilor noştri care au cumpărat-o cu bani grei,
a urmaşilor noştri, aparţine neamului nostru
româno-moldo-valah şi ţărilor româneşti, adică
Istoriei Românilor. Este un sfânt locaş memorial.
2. – Secundo. Biserica noastră, credincioşii
noştri din Paris, Franţa, din lumea occidentală au
din România, adică Europa Orientală, adică
Europa Orientală Centrală, balcanică – cum se
spune –, în trecere prin Paris, aşadar Biserica
noastră ortodoxă română din Paris nu este în
ceartă sau gâlceavă cu nici o altă Biserică a lui
Hristos! Fie ortodoxă, catolică, reformată
(protestantă), de limba română sau de altă limbă:
limba ţării unde este zisă şi cântată Sfânta
Liturghie!
Vom relua o clipă aceste două porunci
explicându-le prin fapte şi întâmplări petrecute
real, aici la Paris. În lăuntrul templului şi în faţa
lui, adică pe parvizul bisericii – unde, de când ştiu
eu: de 50 de ani încoace! duminica şi în zilele de
sărbătoare forfotă zarafii (adică negustorii din faţa
templului…), mişună turişti, adică drumeţii
călători şi călătoare de toate felurile şi limbile:
curioşi de arte frumoase, de monumente
memoriale, de istorie contemporană, aşa cum se
face astăzi Istoria Românilor la Paris sub ochii
noştri. Şi bineînţeles mulţi români, unii rătăcitori:
„fugiţi”, cum se spunea altă dată „refugiaţi
politici” (?!) în căutare de o vorbă bună, de un
sfat…
O spun din nou cum spuneam mai întâi:
Biserica noastă împreună cu poporul credincios nu
este de vânzare, nici de cedat celor care, veniţi de
nu ştiu unde, vor s-o ocupe cu violenţă mişeleşte,
ca piraţii, sămânţă de om rău. De pasăre rapace,
prădătoare.
Cunoaşteţi, oameni buni, parabola samari-
teanului milostiv. Şi noi, aici, am practicat această
pildă cu totul conformă cu vechea omenie şi
creştinătate românească. Am primit oaspeţi
numeroşi şi în numeroase împrejurări. În general
săraci, rătăcitori prin lumea asta occidentală care
nu mai seamănă – mi se pare mie! – cu lumea de
altădată, cea de acum vreo jumătate de secol. Nici
în România, nici în străinătate. Adică oamenii s-
au schimbat. Şi acolo şi aici… În bine?! În rău?!
Este altă chestiune… Am primit deci oaspeţi. I-am
pus la treabă în folosul bisericii – cler şi mireni.
Apoi ne-am trezit că nu mai vor să plece. Căci,
cum spune francezul: J’y suis. J’y reste! Căci este
biserica lor!... Iar noi, adică cei care de 50 de ani
încoace păzim biserica de hoţi şi de piraţi, de
prădători. În conformitate cu legea franceză care
9
ne ocroteşte… noi, trebuie să plecăm. S-o lăsăm
cui? Piraţilor! De aici, procesul. Bani cheltuiţi
pentru apărarea bisericii – adică pentru statu-quo.
Sigur că trebuie să ne apărăm de piraţi! Căci
biserica nu este loc de pradă, ci sfânt lăcaş de
rugăciune şi de comuniune în rugăciunea noastră
cu fraţii şi surorile noastre din toate ţările
româneşti. Acestea, nu demult, acum vreo 60 de
ani, formau România întregită! Amintindu-ne în
rugăciunea şi pomenirea noastră – la Sfintele
Daruri! – de toţi eroii, mucenicii şi martirii
neamului românesc: morţi pe frontul de onoare,
pentru România! Alţii, asasinaţi după ce au fost
schingiuiţi, maltrataţi de securitate, mulţi asasinaţi
de stat: de statul pro-sovietic, începând cu 1946 –
procesul şi executarea Mareşalului Ion Antonescu,
primului ministru Mihai Antonescu, generalului
Piki Vasiliu, Gheorghe Alexianu, guvernatorul
Transnistriei –, morţi pentru România, martiri ai
neamului românesc. Continuând vreme de o
jumătate de secol să piară sute de mii de româno-
moldo-valahi din toate ţările româneşti: în
câmpuri de muncă silnică, în lagăre zise de
„reeducare”, în închisori, la săpat „Canale
Dunăre-Marea Neagră”. Un inombrabil gulag
(sistem concentraţionar sovietic de lagăre de per-
soane deplasate politic-administrativ, adică fiind
considerate: duşmani ai poporului…), acest sistem
concentraţionar a fost practicat şi împrăştiat de
lungul şi de-a latul teritoriului român. Iar dincolo
de Nistru, cam un milion de moldoveni: ţărani,
„chiaburi”, gospodari luminaţi şi alţi „mici burjui”
de la sate… au fost deplasaţi, adică deportaţi şi
împrăştiaţi spre fundul Rusiei. în Siberia.
A fost decimată – dacă nu a pierit fizic –
„intelighenţia română” dintre cele două războaie,
cu sau fără judecată, în această vreme de ocupaţie
şi împilare sovietică. Elita intelectuală şi politică
română din anii 1940 era în mare parte de
extracţie rurală: învăţători, preoţi de ţară, ţărani cu
ştiinţă de carte – bărbaţi şi femei, tineret viguros,
patriot, în bună parte apropiată de biserică şi
manifestându-se creştineşte, adică omeneşte
comportându-se cu aproapele lui, ajutându-l la
nevoie, iubindu-şi ţara şi naţiunea de baştină,
adică locul şi poporul în sânul cărora Dumnezeu i-
a dat naştere. Cei care ne-am născut în România
Mare – în vremea României Mari – ştim şi putem
spune cu cât curaj şi senină determinare au
răspuns tinerii mobilizaţi în ajunul războiului şi în
vremea lui (1940-1941, 42, 43, 44…), fiind
destinaţi să fie trimişi pe front pentru a înfrunta
inamicul la Est sau la Vest… Hotarele noastre la
Est – sau la Vest – nu puteau fi „discutate” de
nimeni, sau „negociate” – cum puţin înainte, în
1938, fusese negociată şi cedată regiunea Sudetă
(din Cehoslovacia). Ea fu atribuită Germaniei
hitleriste de către cei doi mari aliaţi occidentali ai
Cehoslovaciei (şi implicit ai României): Primul
ministru Chamberlain şi Primul ministru Daladier.
Iar când, în 26 Iunie 1940, Regele Carol II
suveran dictator în acea vreme a României, în faţa
ultimatumului sovietic a cedat Basarabia şi
Bucovina – fără luptă! – imperiului sovietic,
URSS (hotărâre luată în cadrul unui Consiliu zis
„de coroană” – consiliul ad-hoc – format din
personalităţile politice şi culturale amici sau
frecventând Palatul Regal, dar nereprezentativi
din punct de vedere electoral…), în acel moment
de panică şi laşitate a celor care erau destinaţi să
apere cu viaţa lor hotarele româneşti, nu să le
cedeze, în toată România au izbucnit mişcări de
revoltă şi de opoziţie contra regelui Carol II, care
au dus la răsturnarea lui. A plecat la timp,
generalul Ion Antonescu, care a luat frâiele
statului în mâna
lui, facilitându-i
plecarea şi pro-
babil salvându-i
viaţa… În acea
vreme toţi ro-
mânii, tineretul
mai ales, nu a-
vea alt gând de-
cât să fie trimis
pe front pentru
apărarea ţării şi
poporului nos-
tru ameninţaţi
la Est, sau la
Vest, de invazia
barbarilor!!!
Cine erau „bar-
barii”? Şi unii şi alţii. Şi fasciştii şi comuniştii!
Împreună, Imperiul celui de-al treilea Reich –
Hitler – şi Uniunea Sovietică, imperiul comunist –
Stalin – au procedat violent, cu ameninţare
armată, la sfâşierea României, în toamna anului
1940 (Întâi pe 28 Iunie cedarea Basarabiei, Buco-
vinei şi nordului ţinutului Herţa. Apoi în August,
prin Diktatul de la Viena, cedarea Ardealului de
nord, atribuit Ungariei. Apoi, în Septembrie, în
urma Conferinţei de la Craiova, retrocesiunea
Cadrilaterului în favoarea Bulgariei).
Desigur că dacă alt conducător al României
decât Carol II ar fi prevăzut că cedarea fără luptă a
Basarabiei va antrena alte cedări teritoriale în
Vest, şi deci s-ar fi opus Uniunii Sovietice cu
armele, sunt sigur că alta ar fi fost soarta noastră
astăzi. Iar, învinşi, ocupaţi, divizaţi ca Polonia în
1939 de Germania de astă dată în războiul cu
URSS, s-ar fi putut deschide altă cotitură a
războiului mondial, care începuse în 1939!...
Altfel ar fi evoluat în cazul în care germanii –
10
aliaţi atunci ai ruşilor prin Pactul de neagresiune
Ribbentropp-Molotov (1939) totuşi, surprinşi de a
vedea rezistenţa românească contra invaziei ru-
seşti, ar fi intrat cu un an înainte în război contra
URSS-ului, măcar pentru a-şi salva accesul la
puţurile petrolifere de pe Valea Prahovei, şi altele
din România de care Germania hitleristă avea ne-
voie în războiul care începuse. Al Doilea Război
mondial izbucnise în septembrie 1939, odată cu
invazia Poloniei.
În ce priveşte tineretul român, format miracu-
los de repede, între cele două războaie, era gata să
lupte, să se sacrifice cu bucurie, dacă nu cu deter-
minare, pentru salvagadarea pământului strămo-
şesc, adică contra „barbarilor” din Vest şi Est. Din
păcate aceştia din Est au fost masiv ajutaţi de
democraţiile occidentale, în speţă de Statele Unite,
în material şi armament. Şi, desigur, în hrană, ali-
mente: imense cantităţi de aprovizionare în arme
şi bucate, şi mijloace de transport mecanice pentru
trupe şi intendenţă. Chiar şi astăzi, imperiul rus,
ex-imperiul ruso-bielo-ukrainean, numit Confe-
deraţia ruso-bielo-ukraineană, stat democratic,
ocupă, în „Europa de la Atlantic la Urali” – după
cum zicea cândva Generalul Ch. De Gaulle – un
spaţiu mai mare, mult superior Uniunii Europene
actuale. Iar în ce priveşte ajutoarele materiale,
împrumuturile în dolari, Confederaţia Ruso-Bielo-
Ukraineană primeşte din partea USA de o sută de
ori mai multe ajutoare – în bani şi mărfuri – decât
ţările baltice, Moldova ex-sovietică, România şi
Bulgaria la un loc (acestea fiind candidatele să
intre mâine în Europa!). De ce? – Pentru că ex-
Uniunea Sovietică nu poate intra în Europa decât
dezmembrându-se în multe şi variate republici
democratice…
Să revenim la Biserica noastră din Paris. Este
evident că noi, care de 50 de ani suntem liberi să
gândim şi să creştem în libertate, egalitate civică
copiii noştri, aceştia când se gândesc la România
sigur că se gândesc că într-o zi va fi şi Ţara
Părinţilor lor ca Franţa, Spania, Germania,
Italia…, o ţară şi stat de drept – adică de dreptate
şi egalitate civică. Şi poate, de asemenea, şi ca
altădată, o ţară în care domneşte bunăstarea!... Noi
de-aici trebuie să o ajutăm, cu mijloacele noastre,
care sunt mai mult mediatice, să intre în Europa.
Cu fruntea sus, capabilă să înfrunte concurenţa
celorlalţi. Pacific, cu inteligenţă. Şi cultură. Iar în
ce priveşte Biserica, noi nu putem fi în conflict cu
nici o faţă bisericească, înaltă faţă bisericească!
Pentru a face plăcere cui? Unor oameni politici
care până acum au făcut… ce-au făcut ruşii,
vecinii noştri, „democratizându-se”, pare-se. Nu
mai mult.
În sfârşit, oameni buni, să rugăm pe Bunul
Dumnezeu să ne ajute să nu mai avem a ne bate
cu proştii, ci cu duşmanii noştri. De aici, de
pretutindeni. Şi să ne iubim aproapele.
Doamne ajută!
Titus Bărbulescu
Post Scriptum – Cu câtă bucurie l-am primit pe
episcopul nostru dătător de har apostolic în seara
zilei de 22 septembrie 2003! Iar, înţelegându-ne
din prima clipă, Înalt Prea Sfinţia Sa ne-a rostit
clar şi cu mult drag vizibil: „N-am venit la Paris,
în mijlocul vostru, ca să vă dau Bucureştiului!”
Iar noi: „Întru mulţi ani, Stăpâne!”
Câteva idei generale privitor la
Istoria Contimporană a Românilor
adică despre poziţia noastră a Bisericii Ortodoxe Române din 9 bis rue Jean de Beauvais, Paris V (a comunităţii de credincioşi români, franco-români) faţă de nenorocirile, evenimentele importante
– politice, istorice – care s-au abătut peste poporul şi Ţările Româneşti (România) mutilând şi
prădând pământul românesc şi fiinţa naţiunii române (în vremea şi anii celui de-al Doilea Război mondial (1939-40-41---45) şi după război sub ocupaţia sovietică (1946-1990)
1. Chestiunea monarhică
SUNTEM MONARHIŞTI, pomenim la Sfintele
Daruri pe Regele Mihai şi augusta sa familie.
Noi, cei şi cele (mari sau mici) din Comu-
nitatea Bisericii Ortodoxe Române din Paris
(formată de Părintele Vasile Boldeanu, supus
bisericeşte, adică haristic, Mitropolitului Visarion
Puiu) totuşi nu avem simpatie pentru „lovitura
de stat regală” din 23 August 1944, căci a fost
manipulată de ruşi, în folosul lor… Este adevă-
rat că a fost necesară, însă ne-a atras şi costat:
11
A. Ocupaţia sovietică – zisă „alianţă” – şi
„prietenia” sovietică, care au durat 50 de ani
de exploatare colonială a României şi răpirea
provinciilor din est: Basarabia, Bucovina.
B. „Asasinarea de stat” a sute de mii de români
din „inteligentsia română” dintre cele două
războaie – începând cu Mareşalul Ion
Antonescu şi colegii lui din guvern bărbaţi
de stat, ofiţeri, soldaţi, eroi pe frontul nostru
de onoare.
Sigur că suntem cu Mareşalul Ion
Antonescu – erou, mucenic al neamului româ-
nesc, mort bărbăteşte, ca un viteaz, cu fruntea
sus „pentru România şi neamul românesc”.
Notă
Dacă-l pomenim la Sfânta Liturghie pe „Regele
Mihai şi augusta lui familie” este în conformitate
cu convingerea noastră monarhistă. Noi nu
suntem republicani, ca în Caragiale… Iar în ce
priveşte Regele Mihai, cât a putut să domnească a
domnit cinstit şi cu dragoste pentru România. Nu
el l-a omorât pe Mareşalul Antonescu (cu care de
altfel a vizitat de mai multe ori frontul nostru de
est). Iar Mareşalul Antonescu i-a fost tot timpul
fidel, recunoscându-l ca Suveran legitim al
României.
2. Chestiunea Bisericii Unite
În ţară şi astăzi există destule elemente de
discordie în legătură cu Biserica Unită şi
persecuţia ei în perioada ocupaţiei sovietice.
Noi aici în străinătate suntem de 60 de ani
încoace fraţi creştini şi români cu uniţii – ei la
Biserica lor din 38 Rue Jasmin, Paris 16e, iar
noi la Biserica noastră din 9 bis rue Jean de
Beauvais, Paris 5e. Ne-am văzut des în vre-
murile grele de încercare pe care le-am trăit şi
unii şi alţii în această a doua jumătate de secol
XX; am concelebrat chiar împreună diferite
oficii religioase – ca nuntă, botez, înmormântare
– după canoanele, regulile şi Sfânta Tradiţie
românească – adică după ritul româno-bizantin.
În lupta românească pentru eliberarea poporului
şi pământului românesc de sub ocupantul străin,
am fost şi suntem mereu mână-n mână.
Aşadar, am colaborat şi luptat cu ei – şi ei
cu noi – pentru cauza românească, fiecare de
altfel respectând pe celălalt cu ritul lui româno-
bizantin, ortodox sau greco-catolic. Părintele
Vasile Boldeanu a trăit în frăţie cu ei. Mi-aduc
aminte de atâtea celebrări şi slujbe religioase
făcute împreună: cu Părintele Goia (dominican),
cu Monseniorul Bârlea, cu Monseniorul Surdu –
cu acesta în primii ani după război – şi Părintele
Zăpârţan, pentru uniţi; iar de la ortodocşi
Părintele Vasile Boldeanu şi alţi preoţi
ortodocşi au vizitat şi ajutat împreună mulţi,
foarte mulţi foşti prizonieri, foşti soldaţi, răniţi,
bolnavi prin spitale, refugiaţi români.
Noi, mireni care am scris prin Buletinul
bisericii sau gazete româneşti, am întreţinut
flacăra nu numai românească dar şi sfântă a
bisericii unite aici în străinătate. Ne-am rugat
împreună, împreună unii cu alţii, pentru uniţi şi
ortodocşi, fiecare cu ierarhia lui.
Titus Bărbulescu
12
Programul slujbelor: Noiembrie 2003
Ziua Sărbătoarea / Evenimentul Ora
Sâmbătă,
01 noiembrie 2003
† Sâmbăta morţilor 09.00 : Utrenie (spovedanie)
10.00 : Sfânta Liturghie
11.30 : Parastas
18.00 : Vecernie
(după slujbă: spovedanie) Vecernia Duminicii
Duminică,
02 noiembrie 2003
† Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi a săracul Lazăr)
(Luca 16, 19-31)
(09.00-10.00 : spovedanie)
09.30 : Utrenie
10.30 : Sfânta Liturghie
Vineri,
07 noiembrie 2003
Vecernia praznicului
Taina Sfântului Maslu
18.00: Vecernie
19.00: Sfântul Maslu
(după slujbă: spovedanie)
Sâmbătă,
08 noiembrie 2003
† Soborul Sfinţilor Arhangheli
(hramul bisericii)
09.00 : Utrenie (spovedanie)
10.00 : Sfânta Liturghie
11.30 : Parastas pentru ctitorii
şi slujitorii bisericii
18.00 : Vecernie
(după slujbă: spovedanie)
Vecernia Duminicii
Duminică,
09 noiembrie 2003
† Duminica a 24-a după Rusalii
(sărbătoarea hramului Bisericii)
(09.00-10.00: spovedanie)
09.30 : Utrenie
10.30 : Sfânta Liturghie
Vineri,
14 noiembrie 2003 Începutul Postului Crăciunului
Acatist
(17.30 : spovedanie)
18.00: Acatist
(după slujbă: spovedanie)
Duminică,
16 noiembrie 2003
† Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda Samarineanului milostiv)
(Luca 10, 25-37)
(09.00-10.00: spovedanie)
09.30 : Utrenie
10.30 : Sfânta Liturghie
Joi,
20 noiembrie 2003
Vecernia praznicului Intrării Maicii Domnului
în Biserică
(17.30 : spovedanie)
18.00: Vecernie
(după slujbă: spovedanie)
Vineri,
21 noiembrie 2003
† Intrarea în Biserică
a Maicii Domnului 09.00 : Utrenie (spovedanie)
10.00 : Sfânta Liturghie
18.00 : Acatist
(după slujbă: spovedanie) Acatist
Duminică,
23 noiembrie 2003
† Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)
(Luca 12, 16-21)
(09.00-10.00: spovedanie)
09.30 : Utrenie
10.30 : Sfânta Liturghie
Duminică,
30 noiembrie 2003
† Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)
(Luca 18, 18-27)
(09.00-10.00: spovedanie)
09.30 : Utrenie
10.30 : Sfânta Liturghie
Notă: În fiecare sâmbătă la ora 11 se oficiază slujba Parastasului.
Redactori responsabili:
Prof. Dr. Titus Bărbulescu
Pr. Iulian Nistea