Rolul Spitalelor in Promovarea Sanatatii

5
Rolul spitalelor in promovarea sanatatii Preluând din asistenţa primară o serie de elemente de promovare a sănătăţii, spitalele ar putea la rândul lor să joace un rol important prin introducerea sistematică a unor elemente de promovarea sănătăţii ca de exemplu: • Promovarea renunţării la fumat înainte de operaţii • Evaluarea factorilor de risc la nivelul fiecărui pacient • Informarea pacienţilor asupra nevoilor şi posibilităţilor rezultate din noua lor condiţie de pacienţi • Evaluarea factorilor de risc ai pacienţilor • Satisfacerea nevoilor pacienţilor pentru informaţii suplimentare despre afecţiunea pe care o au • Informarea pacienţilor despre afecţiuni uzuale sau cronice care sunt mai des tratate în spitale • Discutarea cu pacienţii despre stresul psihologic produs de spitalizare şi ajutarea pacienţilor să facă faţă acestui stres • Realizarea legăturii între nivelele primar, secundar şi terţiar de îngrijiri prin jucarea rolului propriu în oferirea de îngrijiri continue, pe termen lung (care necesită un tip special de prevenire a îmbolnăvirilor şi promovare a sănătăţii) şi

description

u

Transcript of Rolul Spitalelor in Promovarea Sanatatii

Page 1: Rolul Spitalelor in Promovarea Sanatatii

Rolul spitalelor in promovarea sanatatii

Preluând din asistenţa primară o serie de elemente de promovare a sănătăţii, spitalele ar putea la rândul lor să joace un rol important prin introducerea sistematică a unor elemente de promovarea sănătăţii ca de exemplu:

• Promovarea renunţării la fumat înainte de operaţii

• Evaluarea factorilor de risc la nivelul fiecărui pacient

• Informarea pacienţilor asupra nevoilor şi posibilităţilor rezultate din noua lor condiţie de pacienţi

• Evaluarea factorilor de risc ai pacienţilor

• Satisfacerea nevoilor pacienţilor pentru informaţii suplimentare despre afecţiunea pe care o au

• Informarea pacienţilor despre afecţiuni uzuale sau cronice care sunt mai des tratate în spitale

• Discutarea cu pacienţii despre stresul psihologic produs de spitalizare şi ajutarea pacienţilor să facă faţă acestui stres

• Realizarea legăturii între nivelele primar, secundar şi terţiar de îngrijiri prin jucarea rolului propriu în oferirea de îngrijiri continue, pe termen lung (care necesită un tip special de prevenire a îmbolnăvirilor şi promovare a sănătăţii) şi

• Rezolvarea nevoilor speciale ale personalului din domeniul sănătăţii. Până acum, instrumentele existente pentru managementul calităţii în spitale nu au inclus promovarea sănătăţii.

Un angajament pentru promovarea sănătăţii în spitale va îmbunătăţi calitatea îngrijirilor oferite precum şi sănătatea şi siguranţa atât a pacienţilor, cât şi a personalului. Promovarea sănătăţii în spitale trebuie considerată ca o dimensiune de bază a calităţii serviciilor spitaliceşti precum şi a eficienţei clinice şi a siguranţei pacientului. Pe de altă parte, promovarea sănătăţii şi în spitale poate contribui ca un factor important în prevenirea incidenţei bolilor cronice

Page 2: Rolul Spitalelor in Promovarea Sanatatii

şi ca şi un factor ce susţine calitatea vieţii. Curentul de introducere a promovării sănătăţii şi la nivelul spitalelor are ca intenţie reorientarea acestor instituţii prin integrarea educaţiei pentru sănătate, promovarea sănătăţii, prevenirea bolilor şi serviciile de reabilitare cu asistenţa curativă. În acest fel, un spital care promovează sănătatea încearcă să încorporeze concepte şi valori, strategii şi standarde ale promovării sănătăţii în structura organizaţională şi cultura spitalului.

Scopul este de a creşte calitatea serviciilor de sănătate, de a îmbunătăţi relaţia dintre spitale şi comunitate, de a asigura continuitatea serviciilor în afara mediului spitalicesc. Totodată, introducerea conceptelor de promovare a sănătăţii la nivelul spitalelor va contribui la îmbunătăţirea comunicării între spital şi serviciile de asistenţă ambulatorie ceea ce va duce atât la creşterea nivelului stării de sănătate a populaţiei, dar mai ales la creşterea satisfacţiei pacienţilor şi a aparţinătorilor şi nu în ultimul rând a personalului medical. Conform celor expuse mai sus, rezultă un număr mare de motive pentru introducerea unor strategii de promovare a sănătăţii în cadrul sistemului spitalicesc.

În general, spitalele consumă între 40 şi 70% din bugetele alocate sănătăţii, ocupând doar 1-3% din resursele umane ale sistemului de sănătate. În plus, deşi spitalele sunt organizaţii al căror principal scop este de a restabili starea de sănătate, metodele şi strategiile de evaluare a riscurilor legate de locul de muncă al propriului personal sunt prea puţin dezvoltate. La toate acestea se mai adaugă potenţialul impact pe care spitalele îl au în influenţarea comportamentului pacienţilor şi al aparţinătorilor care în general sunt mult mai deschişi la sfaturi venite din această zonă a sistemului de sănătate. Este cunoscut faptul că experienţa internării într-un spital este mult mai traumatizantă din punct de vedere psihologic decât o condiţie similară rezolvată în ambulatoriu. Din acest punct de vedere potenţialul convingător al spitalului asupra pacienţilor şi aparţinătorilor poate fi mai ridicat decât în oricare alt segment al sistemului de sănătate. Multe tratamente în cadrul spitalelor nu vindecă, ci contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului. Din acest motiv, este important ca pacienţii şi aparţinătorii să fie educaţi şi pregătiţi pentru externare şi pentru legătura cu medicul de familie. În general, responsabilitatea spitalului vis a vis de pacient se termină o dată cu externarea.

Page 3: Rolul Spitalelor in Promovarea Sanatatii

Procentul mare de reinternări pe care îl evaluăm din perspectiva sistemului de sănătate, ca întreg, se datorează în mare parte şi acestei discontinuităţi a îngrijirii post-spitaliceşti, dar mai ales a responsabilităţii faţă de ceea ce se întâmplă cu pacientul după externare. O mare parte din reinternări şi complicaţii s-ar putea preveni dacă pacienţii şi aparţinătorii lor ar fi mai bine pregătiţi şi dacă ceilalţi furnizori de servicii ar fi implicaţi şi informaţi. Mai mult decât atât, spitalele clinice şi, în general, instituţiile unde se desfăşoară activităţi de cercetare şi învăţă- mânt acumulează şi diseminează o mare cantitate de cunoştinţe influenţând astfel structurile locale ale sistemului de sănătate, precum şi practica profesională din imediata lor vecinătate şi arie de influenţă.

Alte argumente pentru introducerea sistemului de promovare a sănătăţii în cadrul spitalelor ar putea fi formulate astfel:

• Spitalele deţin în continuare un rol central în cadrul sistemului de sănătate.

• Spitalele sunt instituţii prin care trece un număr mare de oameni putând astfel aborda un segment important al populaţiei.

• Spitalele reprezintă un loc de expunere la diferite toxice, agenţi chimici şi infecţioşi, dar şi la o mare cantitate de stres atât pentru personal, cât şi pentru pacienţi.

• Spitalele produc o mare cantitate de deşeuri, fapt care poate contribui la poluare.

• Spitalele oferă o gamă largă de servicii diagnostice şi terapeutice ca răspuns la boli acute şi cronice fapt care le face să se orienteze cu precădere asupra bolii şi nu asupra sănătăţii.

• Spitalele au avut până acum un rol marginal în promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor în ciuda unui potenţial enorm.