Rezumat Pais
description
Transcript of Rezumat Pais
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI STIINŢE AGRICOLE
DOCTORAT – DOMENIUL BIOLOGIE SPECIALIZAREA ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
“CONTRIBUTII LA ECOLOGIA ORTOPTERELOR (INSECTA, ORTHOPTERA)
DIN DOBROGEA”
~Rezumatul tezei de doctorat~ Conducător de doctorat: Prof. Univ. Dr. Stoica Preda GODEANU
Doctorand: Laura – Mariana PĂIŞ
(căs. POPA)
CONSTANŢA 2010
1
Introducere
Insectele, sunt cel mai numeros grup de animale din lume, ele reprezintă 4/5 din totalul
speciilor cunoscute. Vechimea grupului este foarte mare si se presupune că acum 250 milioane
de ani existau deja un mare numar de insecte. Pe baza datelor paleontologice se estimează că
primele insecte au aparut acum 400 milioane ani, în Paleozoicul inferior.
Astăzi se cunosc în România 172 specii ale ordinului Orthoptera, dintre care 88 aparţin
subordinului Ensifera şi 84 de specii subordinului Caelifera. Ortopterele sunt bioindicatorii
importanţi ai stării de integritate a habitatelor naturale oferindu-ne date referitoare la starea şi
condiţiile habitatului respectiv.
În decursul timpului Ortoptherele au fost studiate aleator fără o urmărire în timp a
populaţiilor. Studiul de faţă reprezinta o cercetare complexă a faunei de ortoptere din trei zone
de lucru din Dobrogea desfăşurată pe parcursul a 6 ani (2004-2009). Am ales trei zone de lucru
deosebite prin condiţiile geomorfologice şi pedoclimatice: două aflate în zone protejate
(dunele de nisip din Rezervaţia Agigea şi zona halofilă – Histria) cel de al treilea langă
Cernavodă în condiţii geomorfologice şi pedoclimatice specifice pentru zonele xeromezofile
stepice tipic dobrogene. În aceste staţionare au fost contorizate date edificatoare şi continue în
cadrul populaţilor de ortoptere sub aspectul compoziţiei în specii şi al evidenţierii indicilor de
biodiversitate.
Scopul lucrării este de a stabili şi evidenţia caracteristicile ecologice ale populaţiilor
formate de orthoptere sub acţiunea factorilor de mediu diferiţi pentru fiecare staţionar de
studiu. Realizarea scopului acestei lucrări are la bază următoarele obiective principale:
1. Identificarea speciilor de ortoptere şi compararea populaţiilor din zone de lucru;
2. Studiul populaţiilor de ortoptere pentru fiecare zonă de lucru şi evidenţierea
particularităţilor acestora;
3. Caracterizarea ecologică a populaţiilor formate de ortoptere.
2
PARTEA I - STADIUL CUNOASTERII 1. ASPECTE PRIVIND SISTEMATICA, BIOLOGIA ŞI ECOLOGIA ORTOPTERELOR 1.1. Istoricul cercetarilor 1.1.1. Istoricul clasificarii ortopterelor
Entomologii estimează că doar 10-15% din insecte au fost descrise şi denumite. De la
clasificarea lui Linne în „Sistema Naturae” (1758) (care reprezinta punctul de început), sistematica
ortopterelor a fost permanent îmbogaţită.
Ortopterele au atras atenţia din timpuri foarte îndepărtate, migraţile fiind aspectul care a suscitat
cele mai mare interes. Au fost găsite picturi egiptene antice, in care sunt bine desenate lăcustele-
călătoare. În Grecia Antică, Aristotel a descris ortoptere şi modul lor de viaţă. Apoi Plinius încearcă o
combatere a lăcustelor în Nordul Africii. De atunci cercetarile asupra grupului s-au diversificat atât în
lume cât şi în România
1.1.2. Istoricul cercetarilor de ortopterologie în lume
Bazele cercetării ortopterelor a fost realizată de Linne începând cu anul 1758, dar după anii
1930, studiile asupra ensiferelor şi caeliferelor se intensifică. Se pune accent atât pe sistematică, cât şi pe
studiul numeroaselor caractere morfologice, pe biologia şi ecologia ortopterelor, ca şi pe răspândirea
zoogeografică a acestora. Sunt studiate populaţii cât mai mari ale diverselor specii, clarificându-se
legăturile intraspecifice şi variabilitatea. Începând cu anii ’80 ai secolului al XX-lea, numărul
specialiştilor în ortoptere la nivel global se măreşte considerabil (Tabel Nr. 1.3.).
1.1.3. Istoricul cercetarilor de ortopterologie în România
Începutul cercetărilor asupra ortopterelor în România a fost realizat de Carl Fuss, care publică
primele date referitoare la ortopterele din ţara noastră in anul 1853. În 1959 apare volumul de ortoptere
în seria “Fauna R. P. R.”, lucrare care sintetizează toate studiile de ortoptere din România până la acea
dată. Cele mai amanunţite studii la noi au fost realizate de Bela Kis în perioada 1952 - 1994. În teza sa
de doctorat (1968) Bela Kis face referiri la istoricul cercetărilor, realizează chei de deteminare ale
ortopterelor foarte bine puse la punct, însoţite de desene la camera clară ale diferitelor părţi ale
corpului, precizând amănunte asupra morfologiei şi răspândirii ortopterelor şi face o descriere a
descrierea tuturor speciilor din România. Materialul a fost colectat în peste 300 de localităţi din ţară, iar
colecţia sa s-a ridicat la peste 100.000 de exemplare. În tabelul 1.4. prezentăm istoricul cercetărilor
asupra acestor insecte în România. În prezent studiul lacustelor este realizat de o echipa de tineri
cercetatori (Drd. Elena Iorgu şi Dr. Ionuţ Iorgu, cercetători la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore
Antipa” Bucureşti, Dr. Gabriel Lupu, de la Institutul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării Tulcea, Dr.
3
Claudiu Iuşan de la Parcul Naţional Munţii Rodnei şi subsemnata. Împreună am organizat primul grup
de cercetare sistematizat al ortopterelor din România).
1. 2. Caracterizarea generala a ortopterelor 1.2.1. Generalităţi Numele de ORTHOPTERA deriva din limba Greaca – ortho = drept si ptera = aripi. Este cel
mai numeros ordin de insecte polineoptere, cuprinzând peste 20 000 de specii actuale.
Ortopterele sunt insecte de talie medie şi mare, larg răspândite atât în zonele calde ale globului
cât şi în cele temperate. Marea lor majoritate sunt fitofage, având aparatul bucal adaptat la ruptul şi
mestecatul alimentelor. Capul este ortognat, mare, prevăzut cu două antene lungi sau scurte. Ochii
compuşi bine dezvoltaţi, ocelii sunt prezenţi la unele grupe, pe când la altele lipsesc (Kis, 1976).
Protoracele este masiv, protejând dorsal capul. Mezo- şi metatoracele sunt sudate între ele. Una
din cele mai importante caracteristici ale ortopterelor este adaptarea la sărit a ultimei perechi de picioare, care
au femurele şi tibiile alungite şi puternice. Aripile anterioare sunt tegminizate, înguste, acoperind în repaus
perechea a doua de aripi, care au câmpul anal şi jugal bine dezvoltate. Abdomenul este alungit la
majoritatea speciilor, masiv la altele, terminat cu doi cerci codali. Masculii prezintă organe stridulante, cu
ajutorul cărora îşi semnalează prezenţa. La mascul, organul copulator este simetric la majoritatea grupelor;
el este prevăzut cu piese chitinizate specifice. La femelă, oviscaptul este bine dezvoltat, format din 2 sau
3 perechi de gonapofize. Dezvoltarea are loc prin metamorfoză incompletă (larvele fiind copii în
miniatură a adulţilor) (Skolka, 2001).
Ortopterele sunt specii predominant fitofage, mai rar zoofage (atacă larvele de lepidoptere sau chiar
alte ortoptere) sau omnivore. Cele mai multe trăiesc in pajişti şi fâneţe, dar se întâlnesc şi pe arbori şi arbuşti;
puţine specii sunt tericole (Gryllotalpa gryllotalpa, Gryllus campestris) (Kis, 1976).
1.2.2. Paleontologie şi filogenie
Deşi artropodele constituie un grup bine definit, relațiile dintre clase sunt încă discutabile.
Majoritatea zoologilor le derivă dintr-o tulpină ancestrală de polichete. Cheliceratele formează un
ansamblu natural. Mulţi autori socotesc picnogonidele ca un grup independent. Insectele se apropie de
miriapode, iar legătura este marcată de simfite, intre miriapode şi proture, dintre apterigote. Thysanurele
arată, la rândul lor legături cu terigotele (Firă şi Năstăsescu, 1977).
1.2.3. Încadrarea sistematica Ortopterele fac parte din clasa insectelor. În prezent ortopterele se subdivid din punct de
vedere sistematic în două subordine astfel:
- Subordinul Ensifera (cosaşii, greierii şi coropişniţele) care prezinta 6 suprafamilii, 21 familii,
1900 genuri şi 11000 specii.
4
- Subordinul Caelifera (lăcustele) include 8 suprafamilii, 22 familii, 2400 genuri, 10400 specii
descrise. În România, ordinul Orthoptera cuprinde 186 specii şi subspecii iar în Dobrogea 113 (Tabel
Nr.1.5.)
1.2.4. Elemente de morfologie
Ortopterele sunt insecte de talie medie şi mare, larg răspândite atât în zonele calde ale globului
cât şi în cele temperate.
Ensiferele, in majoritatea cazurilor, sunt insecte de talie mare sau mijlocie. Au un corp alungit,
capul este rotunjit, ortognat, mai rar hipognat de forma conica. Ochii sunt relativ mici, emisferici;
antenele filamentoase si lungi. Protoracele dorsal si lateral este acoperit de pronotul mare. Aripile
anterioare, tegminele, sunt pergamentoase, de culoarea corpului. Cele posterioare sunt membranoase,
transparente si latite. Nervurile modificate ale tegminelor formează organul stridulant. Piciorul posterior
puternic dezvoltat serveste la sarit. La baza tibiei anterioare se găseşte organul timpanal. Abdomenul
alungit prezintă apical cercii, stilii si restul organelor genitale la mascul, iar la femela forma si mărimea
oviscaptului este un caracter taxonomic important (Hellman şi Luquet, 1995).
Corpul Caeliferelor este cilindric, mai mult sau mai puţin alungit. Capul ortognat, mai rar
hipognat. Pe laturile vârfului vertexului, deseori, se găsesc foveolele. Ochii compuşi sunt destul de mari,
ocelii laterali se găsesc la baza inserţiei antenelor, ocelul median pe ridicătura frontalǎ. Pronotul are de
obicei 2 carene laterale şi una medianǎ longitudinalǎ, precum şi 3 şanţuri transversale. Tarsele sunt
triarticulate, rareori uni- sau biarticulate. Nervaţiunea aripilor reprezintă un caracter important în
determinarea unora dintre specii. Majoritatea au aripile bine dezvoltate, însa sunt şi specii brachiptere,
microptere sau aptere. Forma organelor de reproducere are o mare importanţă taxonomică.
Fauna de ortoptere din Romania are reprezentanţi numai din primele 3 subregiuni paleartice şi
anume: subregiunea eurosiberiană din care se găsesc cele mai multe specii, şi din subregiunile –
mediteraneana şi tucmenă. În ceea ce priveşte originea faunei de ortoptere, ea se raportează în timp la 3
centre de origine şi anume: centrul angarian (făcând parte din continentul Laurasia al erei Paleozoice),
centrul mediteranean şi centrul pontic (din jurul Mării Negre şi Mării Caspice).
Conform Listei revizuite a ortopterelor din România, în România sunt cunoscute în
prezent 182 specii de ortoptere (Iorgu, Pisica, Pais, Lupu, Iusan, 2008), distribuite astfel: în Moldova -
127, în Muntenia - 118, în Oltenia - 114, în Dobrogea - 112, în Transilvania - 109, în Banat - 108, în
Maramureş - 102, în Crişana - 92, în Bucovina - 72 . Regiunile ecologice au fost determinate de Doniţa.
2. CARACTERIZAREA PODIŞULUI DOBROGEAN
Teritoriul din sud estul ţării, alăturat Mării Negre, este compus din Dobrogea continentală,
situată între Dunăre, malul Lacului Razelm, Marca Neagră şi graniţa cu Bulgaria, între Ostrov—Vama
5
Veche, precum şi din Delta Dunării şi Complexul lagunar Razelm. Acest teritoriu aparţine la două
judeţe (Tulcea şi Constanţa) (Doniţă şi Ivan, 2005). Dobrogea continentală are o suprafaţă de cea 12
300 km2, iar Delta Dunării şi Complexul lagunar Razelm cea 3 200 km2 (Geografia României, 1983).
Dobrogea continentală este un podiş cu altitudini ce variază între 100 si 476 m, care se înalţă
evident deasupra câmpiilor din vest şi nord, a Deltei Dunării, a Complexului Razelm, ca şi a Mării
Negre, trecând spre sud în Podişul Deliorman. Podişul Dobrogei, cuprins între Dunăre (în vest şi nord),
Marea Neagră (în est) şi graniţa cu Bulgaria (în sud) este o unitate danubiano-pontică. Litoralul
românesc al Marii Negre, în lungime de 244 km, cuprinde doua sectoare: un ţarm jos (între Sulina si
Capul Midia) şi un ţărm înalt cu faleza (între Capul Midia şi Vama Veche).
3. MATERIAL SI METODE DE CERCETARE
3.1. Stabilirea locaţiilor şi a zonelor de lucru
Colectarea probelor de ortoptere s-a facut în două moduri - calitativ în mai multe zone din
Dobrogea şi cantitativă în trei zone de lucru (Agigea, Histria şi Cernavoda) între anii 2004 – 2009 în
lunile calde ale anului – (aprilie - octombrie). Pentru studiul comunităţilor de ortoptere din Dobrogea
am ales – 9 puncte de colectare în judetul Tulcea (Măcin, Culmea Pricopanului, Babadag, Insula Popina,
Tulcea, Rezervaţia Caraorman, Letea, Sulina, Enisala) şi 20 puncte de colectare în judeţul Constanţa
(Rezervaţia Canaraua Fetii, Rezervaţia Hagieni, Mangalia, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord –
Techirghiol, Rezervaţia Agigea, Rezervaţia Fântâniţa-Murfatlar, Rezervaţia Valul lui Traian, Constanţa,
Mamaia, Cernavodă, Cernavodă - Balta Ialomiţei, Rezervaţia Cheile Dobrogei, Gura Dobrogei, Vadu,
Grindul Chituc, Cetatea Histria, Istria, Sinoe)
Pentru prelevarea probelor cantitative am luat trei zone situate la distanţe relativ egală între ele
(aproximativ 65-70 km) (Fig.3.2.): fâneaţă xero-psamofilă (Agigea), sărătură (Histria) şi fâneaţă mezo-
xerofilă (Cernavoda). Cele trei zone de lucru (Fig.3.2.) au particularităţi climatice, pedolgice şi de
vegetaţie specifice. Rezervaţia de dune maritime de la Agigea dispune de un microhabitat deosebit,
specific apropierii de Marea Neagra format pe dunele de nisip. Solul puternic săraturat de la Histria
dezvoltă o vegetaţie halofilă care îşi pune amprenta asupra comunităţii de ortoptere. Cernavoda se află
într-o zonă situata între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei şi prezintă caracteristicile clasice a stepei
continentale. Caracteristicile deosebite ale fiecărei zone determină existenţa anumitor populaţii de
ortoptere.
3.2. Metode de prelevare
3.2.1. Prelevari calitative
Metodele de colectare trebuie să ţină seama de mediul de viaţă, perioada de dezvoltare, cadrul
natural şi caracteristicile climatice ale zonei de studiu. Studiul ortopterelor s-a făcut cu precădere din
6
martie-aprilie până în octombrie. Foarte puţine specii supravieţuiesc după ce buruma a căzut. Am
folosit următoarele metode de colectare:
a. Prin cosiri repetate cu fileul entomologic – Fileul entomologic are diametrul de 280 mm şi
lungimea cozii de circa 1 m, ceea ce asigură o manevrare mai bună
b. Prin capturare la ecran luminos – pentru speciile nocturne, bune zburătoare. S-a folosit un ecran
din pânză de culoare albă de 2,5m pe 1,5 m pe care se proiectează lumina unui bec de 300W. Ele sunt
atrase de lumină şi se aşează pe ecran de unde pot fi adunate.
c. Prin prelevare directă cu mâna – acest procedeu se aplica mai ales pentru speciile arboricole şi
arbusticole. La acest tip de capturare trebuie ţinut seama de faptul ca ortopterul trebuie prins de ambele
membre posterioare întrucat poate apare fenomenul de autopsaliză. (Fig. 3.4.)
d. Capturarea speciilor arboricole se face prin scuturarea crengilor copacilor sau ale arbuştilor
deasupra unei umbrele entomologice. Exemplarele astfel capturate se introduc imediat în recipientele de
colectare.
e. Prin capturare cu ajutorul capcanelor Barber – pentru speciile geofile nocturne (majoritatea
greierilor).
3.2.2. Prelevări cantitative
a. Cosirea cu fileul entomologic prin metoda transectelor
Am ales zona de lucru şi am măsurat exact suprafaţa pentru transecte. Măsurarea s-a făcut cu ajutorul
staţiei totale TRIMBLE (aparat de măsurare cu laser)
Zonele de lucru au avut suprafeţe egale de 100 m lungime si 30 m laţime astfel încât rezultatele
obţinute să fie comparabile. După efectuarea măsuratorii au fost fixate jaloane de ghidare. Alegerea
dimensiuni zonelor de lucru respectă recomandările cercetătorilor. Transectul a fost parcurs transectul,
filetând cu fileul entomologic, o filetare coseşte circa 2 m din vegetaţie. S-au efectuat 15 transecte iar pe
un transect au fost efectuate 50 de filetări. Fileul a fost golit la capatul fiecarui transect
b. Metoda pătratului O altă metodă folosită de noi a fost metoda pătratului.
Dupa capturarea ortopterelor aflate in perimetru s-a cântarit masa de vegetaţie umedă şi apoi
aceeaşi masa de vegetaţie dupa 48 ore. Procedura a fost repetata de 4 ori pe aceeaşi suprafaţă de studiu
la fiecare zona în parte. În acest fel s-a estimat masa vegetală disponibilă pentru ortopterele din zonele
de lucru.
Pentru masurarea biomasei ortopterele capturate au fost cântărite umede şi după 48 ore în
captivitate. S-au cantarit toate ortopterele capturate pe o zona de lucru, ortopterele capturate in urma
unui transect, cate un indivd.
c. Măsurarea valorilor unor factori de mediu
La fiecare deplasare în sectorul de lucru am notat valorile factorilor abiotici – temperatura,
viteza vantului.
7
3.3. Metode de transport Pentru transportul probelor s-au folosit două metode: ca organisme vii, în recipiente de
plastic cu capac perforat, sau dupa ucidere cu tampon cu soluţie toxică (Fig. 3.18.), în recipiente de
plastic.
În primul caz am introdus frunze de poacee în recipient. Aceasta pentru ca ortopterele să nu se
atace şi, totodată, cele fitofage să aibă hrană până vor ajunge în laborator. De asemenea, nu am asociat
în recipiente ortopterele carnivore cu cele fitofage. Carnivorele au fost întotdeauna în număr mic în
recipiente. Speciile colectate în borcane de sticlă cu dop. Dopul are o fantă mai largă în care este
introdusă vată îmbibată cu o soluţie soluţie Steiner (eter acetic, eter etilic şi chloroform). Trebuie evitată
expunerea îndelungată a ortopterelor la această soluţie, deoarece culoarea verde poate vira spre roz.
3.4. Metode de preparare şi conservare îndelungată a materialului colectat
După analiza indivizilor în laborator aceştia pot fi omorâţi în recipiente curate de plastic puse în
congelator (Fig. 3.19). Aceasta ni se pare că este cea mai bună metodă pentru a păstra culorile naturale
ale ortopterelor.
3.5. Modalitati de determinare 3.5.1. Fotografierea şi filmarea ortopterelor
Fotografierea ortopterelor am realizat-o cu aparatul foto DSLR Canon EOS 50D, fotografiile
având rezoluţia de 15 megapixeli (3456 x 2304 pixeli). Obiectivul folosit este Obiectiv zoom Canon EF-
S 17-85mm f/4-5.6 IS USM, cu filtru UV. Fotografiile au fost realizate la lumina zilei, de obicei numai
în mediul de viaţă al ortopterelor.
O metodă originală folosită a fost scanarea la o rezoluţie mare (1200 dpi format A 4) a
ortopterelor care pot fi ulterior studiate avand proprietăţile morfologice foarte uşor vizibile. Această
metodă dispune de avantajul că materialul colectat poate fi scanat proaspăt, imediat dupa ce a fost adus
din teren la o luminozitate puternică şi uniformă asfel încât s-au putut decela diferenţe greu sesizabile în
condiţi de studiu clasic (de culoare, marime etc.).
3.5.2. Determinarea ortopterelor în laborator
Determinarea materialului s-a realizat prin analiza morfologiei externe şi a pieselor genitale
folosind determinatoarele realizate de Kis (1976, 1978) şi Bellman & Luquet (1995). Clasificarea
sistematică s-a realizat după Heller et al. (1998) sau după http://www.ortheur.org/.
3.6. Creşterea unor specii în captivitate
Ortopterele în captivitate au un comportament uşor diferit de cel al ortopterelor din mediul
natural, dar se pot face totuşi observaţii asupra modului de hranire, acuplare sau depunerea pontei. Am
realizat creşteri ale ortopterelor în două moduri – am introdus în recipiente mari de sticlă indivizi din
specii diferite rezultaţi în urma unui transect (Fig. 3.25.) sau introducând 10 indivizi ai aceleaşi specii.
8
3.7. Metodele de lucru şi indici ecologici utilizaţi pentru analiza compozitiei fitocenozelor
Am efectuat deplasări în teren în fiecare anotimp, după cum urmează:
Perioada vernală – monitorizarea diferitelor stadii de dezvoltare a speciilor studiate, cartare vizuală pe
itinerariu;
Perioada estivală – efectuarea releveelor, cartare vizuală pe itinerariu, monitorizarea suprafeţelor cheie
în care s-au realizat diferite experimente;
Perioada autumnală – monitorizarea specifică fiecărei specii, completarea listei de specii din
fitocenoze, observaţii asupra distribuţiei speciilor, efectuarea unor experimente “in situ”;
Perioada hiemală - efectuarea unor experimente “in situ” şi “ex situ”.
3.8. Indici ecologici utilizaţi pentru analiza compoziţiei ortopterocenozelor
Pentru a determina relaţiile relaţiilor intra şi interspecifice între diferitele specii ale unei
biocenoze sunt necesare o serie de calcule matematice care ofera o concluzionare mult mai buna asupra
cercetarilor efectuate în teren. Indicii ecologici folosţi:
a. Dominanţa (D) b. Densitatea c. Constanţa (C) d. Abundenţa (A) e. Indicele de semnificaţie ecologică (W) f. Indicele Shannon-Wiener g. Indicele de Afinitate Cenotică (q, indicele Jaccard)
h. Diversitatea maximală – H(s) max
4. CARACTERIZAREA ECOSISTEMELOR DOBROGENE LUATE IN STUDIU
4.1. Ecosisteme de nisipuri – rezervarţia de dune maritime de la Agigea
Rezervarţia de dune maritime de la Agigea (44º05’14’’ N, 28º38’34’’ E) ocupă un teritoriu
nisipos extins pe o suprafaţă de cca 6600 mp, la aproape 50 m de mare, cu altitudinea medie de 10m,
aflată lângă clădirea unde îşi are sediul Staţiunea zoologică marină „I. Borcea" – Agigea. Rezervaţia este
amplasată în partea de NNE a podişului Topraisar.
Analiza pedologica a fost realizată cu sprijinul Oficiul judetean pentru studii pedologice si agrochimice –
Constanta. Probele de sol prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea
de nisip şi săruri este foarte mare iar cantitatea de humus este mica cu un pH bazic. Calitatea solului
prelevată la diverse adâncimi (0 – 25 cm şi 25 – 40 cm) nu evidenţiază nici o deosebire între orizonturi.
Climatul este continental-litoral, cu o temperatura medie anuala de 11,2oC. In timpul verii, nisipul atinge
temperaturi si de 42o. În perioada de studiu 2004 – 2009 media lunilor au demonstrat ca anul 2007 a
fost cel mai cald şi anul 2005 cel mai rece.
9
Precipitatiile anuale sunt de 378 mm si umiditatea nisipului creşte în lunile de toamna, odată cu
adancimea. În ultimii ani, seceta Îndelungata a afectat raspândirea speciilor de plante, care şi-au
micşorat suprafaţa sau şi-au limitat perioada de înflorire şi fructificare.
O caracteristică importantă a asociaţiunilor de plante psamofile este slaba acoperire a
solului, din cauza dispunerii plantelor la distanţă destul de mare astfel încat vegetaţia psamofilă de
pe nisipurile maritime diferă destul de puternic de cea aflată pe nisipurile continentale. O asemenea
aşezare este cauzată atât de cantitatea diminuată de substanţe nutritive cât şi de umiditatea redusă a
nisipurilor.
În perimetrul studiat au fost identificate 2 asociaţii vegetale:, Convolvuletum persici, Ephedro – Caricetum
colchicae, şi specii ruderale
Fauna din rezervaţia Agigea are o caracteristica aparte faţa de zonele antropizate din jur. Ca spaţiu
protejat, rezervaţia dispune de o varietate mai mare de plante şi animale. Varietatea producătorilor
fiind mare, implicit şi consumatorii de ordinul I au o mai mare diversitate.
4.2. Ecosisteme de sărătură – Histria
Complexul Razim-Sinoie înglobat în unitatea geografică a Deltei Dunării, este reprezentat, pe
teritoriul judeţului Constanţa, prin subcomplexul Sinoie constituit din lacurile Sinoie, Istria, Nuntaşi —
Tuzla avînd o suprafaţă de 16 500 de hectare.
Sunt ecosisteme edificate pe soluri cu salinitate ridicată şi mijlocie, cu umiditate ridicată (solonceacuri
şi soloneţuri) situate în depresiuni. În general în acest tip de ecosisteme există o concentrare a salinităţii
de la exterior spre interior, care condiţionează şi flora care se dezvoltă. Analiza pedologica a fost
realizată cu sprijinul Oficiul judetean pentru studii pedologice si agrochimice – Constanta. Probele de sol
prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea de nisip şi săruri este
foarte mare 495,6 mg/100g sol în primul orizont şi creşte cu adâncimea până la 779,3 mg/100g sol iar
cantitatea de humus este mica cu un pH bazic. Calitatea solului prelevată la diverse adâncimi (0 – 25
cm şi 25 – 40 cm) nu relevă deosebiri între orizonturi
Climatul este continental-litoral, cu o temperatura medie anuala de 12,2oC. In timpul verii ating
temperaturi si de 40oC. Precipitatiile anuale sunt de 300 - 468mm. În perioada de studiu 2004 – 2009
media temperaturilor în lunile aprilie - octombrie au demonstrat că anul 2007 a fost cel mai cald şi anul
2005 cel mai rece.
Speciile de plante din aceste biocenoze sunt în număr redus, dar caracteristice. Aşa sunt Salicornia
europaea, S. ramosissima, Suaeda maritima, Halimione pedunculata, Puccinellia distans, P. distans subsp. limosa,
Artemisia pontica, Salsola soda, Atriplex prostrata, Bassia sedoides, Spergularia marina, S. media, Crypsis aculeata,
Juncus gerardi ş,a. Producţia pajiştilor halofile obligate este de 1,5-2,5 t/ha/an. (Godeanu S.P., 2002)
10
La Histria în zona de lucru se gasesc 4 asociaţii vegetale predominante: Suaedetum maritimae,
Salicornietum europaeae, Lolio-Plantaginetum, Bromo-Cynodonetum
În aceste habitate se pot întâlni un mare număr de specii de heteroptere terestre cum sunt: Aethus
flavicornis (rarã, trãieste în biotopuri nisipoase la baza diferitelor plante ierboase); Aethus nigritus specie
psamofila, xeroterma, Geotomus punctulatus, specie caracteristicã habitatelor nisipoase
4.3. Ecosisteme stepice – Dealul Sofia de la Cernavodă
Dealul Sofia se află pe malul drept al Dunării, în Dobrogea, în vecinătatea localităţii Cernavodă
(44º20’51’’ N, 28º02’17’’ E). În prezent ocupă o suprafaţă de 723,39 ha. Conform datelor cadastrale
terenul aparţine Ocolului silvic, are o suprafaţă totală de 1,3 ha şi are ca destinaţie viitoare împădurirea.
Este la o înalţime de aproximativ 100 m deasupra nivelului Dunări şi la o distanţa de 1,2 km de limita
superioara NV a oraşului Cernavoda (Plan cadastral – Primaria Cernavodă).
Cernavoda se află într-o zonă aflată între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei şi prezintă
caracteristicile clasice a stepei continentale. În prezent reprezină un teren viran în care se dezvoltă în
voie specii stepice. Zona de lucru reprezintă, ca şi în celelalte cazuri, o suprafaţa de 30 m laţime şi 100
m lungime.
Probele de sol prelevate de pe suprafaţa de studiu a relevat urmatoarea compoziţie: cantitatea
carbonaţi este foarte mare iar cantitatea de humus scade din profilul superior spre profilele inferioare.
pH-ul se menţine bazic la nivel de 8. Calitatea solului prelevată la diverse adâncimi (0 – 25 cm, 25 –
40 cm, 40 – 60 cm) relevă deosebire minore între orizonturi
Clima regiunii este temperat continentală ce permite existenţa unei perioade favorabile pentru
vegetaţie în lunile martie - aprilie - mai, ce alternează cu o perioadă nefavorabilă (secetoasă) in
lunile iulie - august - septembrie. Iernile sunt geroase pentru că Dunărea crează o zonă cu
umiditate ridicată determinand fenomenul de îngheţ. Temperatura medie anuală este de 14°C iar
precipitaţiile medii anuale de 400 mm. În perioada de studiu 2004 – 2009 media temperaturilor in
lunile aprilie - octombrie au demonstrat ca anul 2008 a fost cel mai cald şi anul 2005 cel mai rece.
Taluzurile din Dealul Sofiei – locul de unde au fost facute capturile - sunt acoperite de numeroase
specii de plante ruderale şi stepice, care sub influenta atmosferei umede dată de prezenţa Dunării se
dezvolta abundent: Poa bulbosa, Trifolium sp., Festuca sp., Lolium perene, Cynodon dactylon, Alopecurus
pratensis, Verbascum phlomoides, Lamium album sau Tusilago farfara, Papaver somniferum
La Cernavoda se gasesc 4 asociaţii vegetale predominante: Botriochloetum xerantheme-tosum annui, Bromo-
Cynodonetum, Artemisio austriacae-Poetum bulbosae, Specii ruderala
Fauna este tipic de stepa, dominante fiind speciile consumatoare de biomasă în special ortopterele
apoi coleopterele
11
4.4. Alte ecosisteme din Dobrogea din care au fost colectate ortoptere
Dobrogea am ales – 9 puncte de colectare în judetul Tulcea (Măcin, Culmea Pricopanului,
Babadag, Insula Popina, Tulcea, Rezervaţia Caraorman, Letea, Sulina, Enisala) şi 20 puncte de colectare
în judeţul Constanţa (Rezervaţia Canaraua Fetii, Rezervaţia Hagieni, Mangalia, Vama Veche, Costineşti,
Eforie Nord – Techirghiol, Rezervaţia Agigea, Rezervaţia Fântâniţa-Murfatlar, Rezervaţia Valul lui
Traian, Constanţa, Mamaia, Cernavodă, Cernavodă - Balta Ialomiţei, Rezervaţia Cheile Dobrogei, Gura
Dobrogei, Vadu, Grindul Chituc, Cetatea Histria, Istria, Sinoe)
5.1. Clasificarea şi caracterizarea speciilor întalnite Studiul ortopterocenozelor din Dobrogea a fost desfăşurat pe o durată de 6 ani între anii 2004 –
2009. Au fost identificate 82 specii şi subspecii de ortoptere în 29 puncte de colectare iar exclusiv în
staţionare 58 specii şi subspecii de ortoptere 48 în la Agigea, 39 la Histria şi 42 la Cernavoda (Tabel.
Nr.5.1.).
Tabel Nr.5.1. Speciile identificate în zonele de lucru Agigea, Histria şi Cernavoda
Nr.crt
Specia Agigea Histria Cernavoda
1. Tylopsis liliifolia ++ - + 2. Phaneroptera nana +++ + +++ 3. Leptophyes albovittata + + +++ 4. Isophya rectipennis + - - 5. Poecilimon fussii + - +++ 6. Poecilimon brunneri + - - 7. Saga campbelli gracilis - + - 8. Conocephalus hastatus + - - 9. Conocephalus fuscus + + +++ 10. Ruspolia nitidula ++ + ++ 11. Tettigonia viridissima ++++ ++ ++++ 12. Tettigonia caudata + - + 13. Decticus verrucivorus +++ ++ +++ 14. Decticus albifrons ++++ +++ - 15. Platycleis affinis ++ ++ + 16. Platycleis intermedia + + + 17. Platycleis albopunctata grisea +++ +++ ++ 18. Platycleis veyseli +++ +++ +++ 19. Pholidoptera griseoaptera + - + 20. Pholidoptera fallax + - + 21. Rhacocleis germanica + - + 22. Ephippiger ephippiger ++ - ++ 23. Gryllus campestris +++ +++ +++++ 24. Melanogryllus desertus ++ + +++ 25. Modicogryllus frontalis + + ++ 26. Oecanthus pellucens ++++ +++ ++++
12
Nr.crt
Specia Agigea Histria Cernavoda
27. Arachnocephalus vestitus + + - 28. Gryllotalpa gryllotalpa + + ++ 29. Tetrix ceperoi - + + 30. Tetrix subulata - + - 31. Tetrix bolivari - + - 32. Tetrix tenuicornis + + + 33. Paracaloptenus caloptenoides + - - 34. Calliptamus italicus ++ ++ +++ 35. Calliptamus barbarus ++++ ++++ ++ 36. Pezotettix giornae +++ + +++ 37. Acrida ungarica +++ +++ +++ 38. Oedaleus decorus ++ + + 39. Oedipoda caerulescens +++ + + 40. Oedipoda germanica + - - 41. Sphingonotus caerulans ++ - - 42. Acrotylus insubricus ++++ ++ +++ 43. Acrotylus longipes ++ - - 44. Aiolopus thalassinus - + ++ 45. Epacromius coerulipes - + - 46. Dociostaurus brevicollis + + - 47. Stenobothrus lineatus ++ ++ +++ 48. Omocestus rufipes - - +++ 49. Omocestus minutus ++ ++ + 50. Omocestus petraeus + - - 51. Gomphocerippus rufus - - + 52. Chorthippus brunneus +++++ +++ ++++++53. Chorthippus mollis - - + 54. Chorthippus loratus +++++ ++++ ++++ 55. Chorthippus dichrous - +++ - 56. Chorthippus parallelus - - +++ 57. Euchorthippus pulvinatus + + + 58. Euchorthippus declivus ++ + +++
Total 47 38 42
În cele ce urmează facem o prezentare a celor 82 ortoptere întâlnite de noi evidenţiind unele
caractere morfologice, elemente de biologie, răspândire pe glob precizând de asemenea şi locaţiile unde
le-am întâlnit.
5.1.1. Specii de ortoptere rare semnalate în Dobrogea
Comunităţile de ortoptere de pe teritoriul Dobrogei sunt influenţate de condiţiile fizico-
climatice ale acestui teritoriu, în ansamblu diferite de cele din restul ţării. Astfel, aici există habitate ce
permit dezvoltarea unor specii interesante, fie endemice pentru România, fie specifice Dobrogei şi care
nu pot supravieţui în alte ecosisteme din ţara noastră. Ortopterele rare semnalate în Dobrogea în ultimii
13
ani totalizează un număr de 19 specii răspândite cu preponderenţă în arii protejate. Dintre cele 19
specii specii de ortoptere rare semnalate de noi în Dobrogea între anii 2004 şi 2009, 14 specii aparţin
familiilor Tettigoniidae şi Gryllidae din subordinul Ensifera, iar 5 specii aparţin familiilor Tridactylidae,
Tetrigidae, Pamphagidae şi Acrididae din subordinul Caelifera.
Dintre cele 19 specii de ortoptere rare din Dobrogea, 5 specii sunt ameninţate cu dispariţia
datorită distrugerii habitatelor: Saga campbelli probabil că a dispărut din fâşia de litoral dintre Mamaia şi
Năvodari datorită urbanizării zonei, Platycleis medvedevi are un areal foarte restrâns la Valul lui Traian,
rezervaţia fiind înconjurată de terenuri agricole, Ancistrura nigrovittata are de asemenea un areal de
răspândire destul de mic în sud-vestul Dobrogei, limitat la câteva păduri, iar Bradyporus macrogaster se
găseşte numai în pădurea Babadag, zonă relativ protejată de impactul antropic. Arealul speciei
Asiotmethis limbatus era mai larg în trecut, cuprinzând Techirghiol, Murfatlar, Agigea, Mangalia (în anii
1950-1970), în ziua de azi acesta restrângându-se mult (Iorgu, Păiş, Pisica, 2006).
Puţine specii sunt protejate în ţara noastră: Onconotus servillei şi Saga pedo se află pe Lista Roşie a Uniunii
Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale (IUCN,
http://www.iucnredlist.org). Saga pedo, şi Paracaloptenus caloptenoides sunt specii incluse în Anexa IV
“Specii de animale şi plante de interes comunitar care au nevoie de protecţie strictă”, din Directiva
Consiliului European 92/43/EEC de la 21.05.1992 (http://eur-lex.europa.eu/)
5.2. Ortopterocenozele de la Agigea Probele au fost prelevate pe parcursul a 6 ani 2004 – 2009 în Rezervaţia de dune de la Agigea.
Colectările au început în luna aprilie şi au fost realizate periodic până în octombrie. Am efectuat un
numar de 10 colectari la intervale de aproximativ 3 saptamani. Zona de lucru Agigea a avut o suprafaţa
de 3000 mp.
5.2.1. Analiza comparativa a abundenţei numerice si relative
Au fost capturate în zona Agigea un număr total de 5360 ortoptere. Cel mai mare număr de
ortoptere s-a înregistrat în anul 2006 iar cel mai mic în anul 2005. Anii 2004 şi 2006 au fost ani tipici
pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut variaţii semnificative şi au permis
dezvoltarea unor populaţii constante la Agigea. Anul 2005 a prezentat un tablou al precipitaţiilor atipic.
Tempertura mai mică relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere.
Higroscopicitatea solului nisipos a fost de asemena un factor care a reacţionat la schimbarile bruşte ale
valorilor factorilor de mediu. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase afectand într-o proporţie mai
mică numărul de ortoptere. Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la Agigea ne oferă date
importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra stării generale a populaţiilor de animale din
rezervaţie. Din punct de vedere al biodiversităţii situaţia pe ani este relativ similară; cele mai multe
specii au fost în anul 2004 (47 specii) iar cele mai putine in anul 2005 (37 specii).
14
Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea
evoluţie:
În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ
19o C larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Sunt foarte puţine specii cu limite strânse
de toleranţă faţă de temperatură. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru luna aprilie este de
aproximativ 10 ortoptere iar pentru luna mai 20. Variaţiile pot fi date de precipitaţii În probele din luna
iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o temperatura medie de 24o C. Acum
apar majoritatea stadiilor larvare iar în probe sunt aproximativ 50 de indivizi (fig. .). Vegetaţia
abundentă favorizează dezvoltarea ortopterelor; chiar şi în zilele foarte calduroase (ex: 20.06.2004 – 26
indivizi) numărul de ortoptere nu variaza foarte mult de la an la an în aceeaşi perioada deoarece nu este
instalat fenomenul de secetă. Linia de tendinţă din această perioadă arată o creştere mai accentuată a
numărului de ortoptere către sfârşitul lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de
precipitaţiilor sau viteza vântului. De exemplu pe 12.06.2002 au fost capturate 9 ortoptere la o
temperatură de 25o C dar la o viteză crescută a vântului
În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea
lunii este de 54 indivizi, similară cu valoarea medie a lunii iunie. În ultima parte a lunii abundenţa
numerică medie creşte semnificativ în jurul valorii de 152 ortoptere. Creşterea temperaturii determina
apariţia fenomenului de secetă. Solul nisipos de la Agigea nu reţine apa astfel biomasa vegetaţiei scade.
În această perioadă creşte abundenţa ortopterelor cu limite de toleranţă largi faţă de temperaturi
ridicate. Apar majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate.
Temperatura optimă de colectare a ortopterelor este de 27 o C. La o temperatura medie de 31 o C
abundenţa numerică a ortopterelor este scăzută. Viteza vantului este minimă, briza mării menţine
umiditatea seara şi pe parcursul nopţii şi crează un microclimat specific. In data de 1 august 2005 în
proba nu a fost capturat nici un ortopter. Precipitaţiile abundente din perioada respectivă, oscilaţiile
temperaturii au influenţat negativ populaţiile de ortoptere.
În perioada august – septembrie tendinţă este liniară, abundenţa numerică este crescută. Majoritatea
speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi ortoptere din a doua generaţie a unor specii (ex. Chorthippus
brunneus). Valoarea medie este în jur de 220 ortoptere la o temperatură medie de 27- 28oC. De remarcat
şi în acest sezon variaţia abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de tempertură. De exemplu
proba din 31.08.2008 prezntă mai puţine ortoptere comparativ cu aceeaşi perioadă din alţi ani acest
lucru fiind relaţionat cu temperatura crescută de 38 o C. La sfârşitul verii datorită creşterii masei de
vegetaţie temperatura crescută nu mai afectează drastic ortopterele (ex. Proba din 31.08.2007 la o
temperatura de 33 o C este similară cu probele altor ani colectate la o temperatură mai mică).
În ultima perioadă, septembrie – octombrie, tendinţa numărului de ortoptere este
descrescătoare. Valoarea medie pentru septembrie este de 115 indivizi la o temperatura medie de 19oC.
15
Multe specii depun ponta profitând de masa de vegetaţie mai mare din acest sezon. O data cu scăderea
temeperaturii (mai ales pe perioada nopţii) în octombrie abundenţa numerică a ortopterlor scade la o
valoare medie de 50 indivizi la o temperatura de 18oC. De exemplu proba din 8.10.2008 a prezentat 14
ortoptere la o temperatură de 14oC. Populaţiile de ortoptere din 2005, afectate de temperatura scăzută
dar şi de prezenţa precipitaţiilor pe tot parcursul anului, se regasesc in proba din luna octombrie cu doar
5 indivizi.
O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani arată unele particularităţi: De
exemplu speciile Phaneroptera nana şi Tylopsis liliifolia prezintă un număr mai mare de indivizi în anii 2004
şi 2006 ceea ce indică o persistenţă a vegetaţiei de fâneaţă.
Specia Acrotylus longipes prezintă un număr ridicat de indivizi în anul 2007 (156 indivizi) ceea ce
indică condiţii xerotermice.
Abundenţa relativă totală pentru zona Agigea arată ca specia Acrotylus longipes formează
ortopterocenoza de baza. O altă specie care formează populaţii stabile pe dunele de nisip este
Calliptamus barbarus, specie cu cerinţe puternic xerofile care se adaptează foarte bine in acest biotop.
Urmează Chorthippus loratus, care alaturi de Chorthippus brunneus, sunt specii puternic adaptabilă la condiţii
variate ale factorilor de mediu. Datorită numărului mare de insecte specia carnivoră Decticus albifrons
formează o populaţie stabila, de asemenea. Speciile termofile Oedipoda caerulescens şi Oecanthus pellucens
prezintă număr mare de indivizi dar fluctuează în decursul anilor de studiu, numărul mai mare de
indivizi în unii ani indică abundenţa masei vegetale.
5.2.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Agigea
La Agigea în probe am capturat ortoptere aparţinând la 47 specii dintre care 8 specii dominante
(Calliptamus barbarus si Acrotylus insubricus sunt specii eudominante), 21 specii subdominante şi 17 specii
sunt recedente
În condiţii de mediu stabile, la Agigea sunt aproximativ 3-4 specii eudominante Chorthippus brunneus,
Chorthippus loratus, Acrotylus longipes, Acrotylus longipes. Această ordine se schimbă în anul 2005 cand specia
Decticus albifrons devine eudominanta.
Speciile subdominante şi recedente sunt în general cele care migrează din zona adiacentă de
faneaţă (Tylopsis liliifolia, Phaneroptera nana, Conocephalus fuscus, Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima).
5.2.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Agigea
Din punct de vedere al indicelui de semnificaţie ecologică, speciile caracteristice au fost Calliptamus
barbarus, Acrotylus insubricus, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus. Variaţia pe ani este
dată de schimbari în compoziţia unor factori care favorizează mai mult una din specii. Procentul
indicelui de semnificaţie ecologică a speciilor Acrotylus insubricus şi Acrotylus longipes a este mai mare cand
temperatura medie este uşor mai mare. Numărul ridicat a speciilor caracteristice indică un ecosistem
stabil.
16
Date fiind conditiile termofile si xerice ale dunelor, biodiversitatea specifica este relativă. Cu toate
acestea biomasa ortopterelor este mare, fiind printre putinele specii de insecte care se adapteaza acestui
tip de habitat. Şi in cazul ortopterelor sunt putine specii totuşi care se pot adapta regimului de hrana
bazat pe graminee cu un aport scazut energetic. Concurenţa intraspecifica este ridicata.
5.2.4. Analiza constanţei în zona Agigea Speciile euconstante au fost Calliptamus barbarus, Platycleis affinis, şi Acrotylus insubricus, 5 specii
constante Decticus albifrons, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus, Euchorthippus
pulvinatus. Constanţa acestor specii definesc un habitatul cu tendinţe xerice. 16 specii au fost accesorii si
23 accidentale şi aparţin ecosistemului de faneaţă adiacent.
5.3. Ortopterocenozele de la Histria Au fost capturate în zona Histria un număr total de 5830 ortoptere. Cel mai mare număr de
ortoptere s-a înregistrat în anul 2009 iar cel mai mic în anul 2005.
Anii 2004, 2006 şi 2009 au fost ani tipici pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut
variaţii semnificative şi au permis dezvoltarea unor populaţii constante la Histria. În anul 2005
cantitatea de precipitaţii a fost crescută pe tot parcursul perioadei de studiu. Temperatura mai mică
relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere. Solul de săratură a fost de
asemenea un factor care a limitat dezvoltarea ortopterelor. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase
afectand într-o proporţie mai mică numărul de ortoptere. Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la
Histria ne oferă date importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra starii generale a
populaţiilor de animale din zona protejata Razelm - Sinoe. Din punct de vedere al biodiversităţii, situaţia
pe ani este relativ similară: dintr-un total de 39 specii semnalate în aceasta zonă cele mai multe specii
capturate au fost în anul 2006 (37 specii) iar cele mai puţine în anul 2009 (32 specii).
Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea
evoluţie:
În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ
16-21o C larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Sunt foarte puţine specii cu limite
strânse de toleranţă faţă de temperatură. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru luna aprilie este de
aproximativ 17 ortoptere iar pentru luna mai 37. În zona de lucru Histria viteza ridicată a vantului este
factorul care limitează dezvoltarea ortopterelor primăvara.
În probele din luna iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o
temperatura medie de 24o C. Acum apar majoritatea stadiilor larvare. În prima parte a lunii iunie la o
temperatură de aproximativ 22o C, abundenţa numerică a ortopterelor prezintă o valoare medie mai
scăzută (47 indivizi) faţă de sfârşitul lunii iunie când temperatura creşte la 25o C şi valoarea medie creşte
17
la 105 indivizi. Vegetaţia abundentă favorizează dezvoltarea ortopterelor chiar şi în zilele foarte
calduroase din unele zile (ex: 20.06.2004 – 111 indivizi). Umiditatea încă ridicată a aerului şi solului
influenţează pozitiv abundenţa ortopterelor în iunie. Linia tendinţei arată o creştere mai accentuată a
numărului de ortoptere către sfârşitul lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de
precipitaţiilor sau viteza vântului - de exemplu la data de 9. 06. 2009 au fost capturate 39 ortoptere la o
temperatură de 22o C
În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea
lunii este de 137 indivizi. În ultima parte a lunii abundenţa numerică medie creşte semnificativ în jurul
valorii de 166 indivizi. Creşterea temperaturii la Histria nu determina apariţia fenomenului de secetă
accentuată deoarece umiditatea aerului este menţinută de lacurile din apropiere. Solul de sărătură este
cel care limitează dezvoltarea multor specii de plante şi implicit a ortopterelor în perioada verii. În
această perioadă creşte abundenţa ortopterelor cu limite largi de toleranţă faţă de temperaturi ridicate.
Apar majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate.
Temperatura optimă de colectare a ortopterelor este de 27 - 28 o C. In data de 29 iulie 2005 în proba au
fost capturate 53 ortoptere (faţă de media de 166 ortoptere). Precipitaţiile abundente din perioada
respectivă, oscilaţiile temperaturii au influenţat negativ populaţiile de ortoptere. Linia de tendinţă
prezintă o uşoară ascensiune catre sfarşitul lunii iulie
În perioada august – septembrie linia de tendinţă coboară uşor spre sfârşitul verii dar
abundenţa numerică este cea mai crescută. Majoritatea speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi
ortoptere din a doua generaţie a unor specii (ex. Chorthippus sp.). Valoarea medie este în jur de 184
ortoptere la o temperatură medie de 29 o C pentru luna august şi 162 ortoptere la o temperatură medie
de 25 o C . De remarcat şi în acest sezon variaţia abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de
tempertură. Influenţa temperaturii este mai evidentă în luna august în care masa vegetaţiei este mai
scăzută. Şi în această perioadă temperatura optimă reiese a fi 27oC; de exemplu proba din 23.08.2008
prezintă cele mai multe ortoptere (231 indivizi) comparativ cu aceeaşi perioadă din alţi ani acest lucru
fiind relaţionat cu temperatura 27 o C. În luna septembrie, numărul ortopterelor scade uşor, unele specii
termina ciclul de dezvoltare sau elementul hrana specifica dispare.
În septembrie – octombrie tendinţa numărului de ortoptere este descrescătoare mai ales
pentru luna octombrie. Valoarea medie pentru septembrie este de 81 indivizi la o temperatura medie de
19oC iar pentru octombrie valoarea medie este de 30 indivizi la o temperatura medie de 17oC. De
exemplu proba din 8.10.2008 a prezentat 14 ortoptere la o temperatură de 14oC. Populaţiile de
ortoptere din 2005, afectate de temperatura scăzută dar şi de prezenţa precipitaţiilor pe tot parcursul
anului, prezinta in proba din luna octombrie doar 5 indivizi. Dacă perioada precedentă colectarii este
caldă, atunci în luna octombrie a unor ani se observă în probe mai mulţi indivizi faţă de perioadele în
18
care sezonul a fost mai rece (de exemplu proba din 8.10.2008 a conţinut 14 indivizi iar proba similară
din anul următor (14.10.2009) a conţinut 84 indivizi).
O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani confirmă unele particularităţi:
de exemplu specia Saga campbelli gracilis are cerinţe stricte faţă de condiţiile de mediu (specie termo-
xerofilă protejată), trăieste în fâneţele înalte.
Specii din genul Calliptamus sp. indică un habitat termofil si prezintă un număr ridicat de indivizi
în majoritatea anilor de studiu.
Abundenţa relativă totală pentru zona Agigea arată ca speciile Chorthippus brunneus, Chorthippus
loratus şi Calliptamus barbarus formează baza ortopterocenozei la Histria cu valoarea medie a abundenţei
numerice de peste 10%. O altă specie care formează populaţii stabile este Epacromius coerulipes care
alaturi de Aiolopus thalassinus sunt specii indicatoare pentru sărătură. Urmează Chorthippus loratus care
alaturi de Chorthippus brunneus sunt specii puternic adaptabile la condiţii variate ale factorilor de mediu.
Datorită numărului mare de insecte, specia carnivoră Decticus verrucivorus formează o populaţie stabila de
asemenea. Speciile termofile Omocestus minutus şi Oecanthus pellucens prezintă efective similare în toţi anii.
Cu excepţia anului 2005, populaţiile de ortoptere au prezentat un aspect stabil privind abundenţa în
probe.
5.3.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Histria
La Histria în probe am capturat ortoptere aparţinând la 39 specii dintre care 5 specii dominante
(Chorthippus brunneus, Calliptamus barbarus si Chorthippus loratus sunt specii eudominante), 12 specii
subdominante şi 23 specii sunt recedente şi subrecedente.
Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus şi Calliptamus barbarus sunt specii eudominante în majoritatea
anilor de studiu. Anul 2008 a fost favorabil pentru formarea unor populaţi foarte stabile cu un procent
de peste 20% al dominanţei pentru speciile eudominante. Se remarcă speciile puternic xerofile care
realizează ortopterocenozele din acest habitat. În condiţii de mediu stabile la Histria sunt
aproximativ 3-4 specii eudominante. Această ordine nu se schimba radical nici în anul 2005, cand
condiţiile de mediu au fost diferite..
Speciile subdominante şi recedente sunt specii care nu gasesc aici condiţiile ideale de dezvoltare
fie din cauza tipului de sol saraturat, fie din cauza amplitudini vantului.
5.3.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Histria
Speciile care sunt adaptate la condiţiile de pe sărătură de la Histria sunt caracteristice acestui tip de
habitat. Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus cu un numar ridicat de indivizi, sunt
specii termofile si concurează în rezervaţie cu speciile caracteristice săraturilor Epacromius coerulipes şi
Aiolopus thalassinus.
19
Dinamica speciilor caracteristice Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus relevă faptul
că specia Chorthippus brunneus prezintă varfuri de creştere în luna august şi este mai abundent decat
celelalte dou în majoritatea anilor. Calliptamus barbarus are o evoluţie constantă.
Date fiind conditiile termofile si xerice de pe sărături, biodiversitatea specifica este relativă. Cu toate
acestea biomasa ortopterelor este mare şi coexistă la Histria cu populaţii mari de Aranee, Diptere sau
Himenoptere. Deschiderea spaţiului protejat, microclimatele higrofile aflate în apropierea celor puternic
xerice crează un tip de ortopterocenoză deosebit pe sărăturile de la Histria.
5.3.4. Analiza constanţei în zona Histria
Speciile euconstante au fost: Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus, Chorthippus dichrous şi
Euchorthippus declivus, iar 12 specii sunt constante: Decticus albifrons, Acrotylus longipes, Chorthippus brunneus,
Chorthippus loratus, Euchorthippus pulvinatus. 9 specii au fost accesorii si 14 accidentale. Numărul mare d
especii constante indică gradul de biodiversitate şi stabilitate a ecosistemului.
5.4. Ortopterocenozele de la Cernavoda
Probele au fost prelevate pe parcursul a 6 ani - 2004 – 2009 în zona Cernovodă. Colectările au
început în luna aprilie şi au fost realizate periodic până în octombrie. Am efectuat un numar de 10
colectari în fiecare an la intervale de aproximativ 3 saptamani. Zona de lucru Cernavoda a avut o
suprafaţa de 3000 mp.
5.4.1. Analiza comparativă a abundenţei numerice şi relative
Au fost capturate în zona Cernavoda un număr total de 4821 ortoptere. Cel mai mare număr de
ortoptere s-a înregistrat în anul 2006 (936 indivizi) iar cel mai mic în anul 2005 (348 indivizi).
Anii 2004 şi 2006 au fost ani tipici pentru Dobrogea în care valorile factorilor abiotici nu au avut variaţii
semnificative şi au permis dezvoltarea unor populaţii constante la Cernavoda. Temperatura mai mică
relaţionată cu precipitaţiile abundente au afectat populaţiile de ortoptere în 2005. Structura solului de tip
leosoid a fost de asemenea un factor care a reacţionat la schimbarile bruşte ale valorilor factorilor de
mediu. Anii 2007, 2008 au prezentat veri secetoase afectand într-o proporţie însă mai mică numărul de
ortoptere (Fig. 5.150.). Evoluţia în timp a numărului de ortoptere la Cernavoda ne oferă date
importante asupra condiţiilor de mediu dar mai ales asupra starii generale a populaţiilor de animale din
zone stepice semiantropizate foarte des întâlnite în Dobrogea. Din punct de vedere al biodiversităţii,
situaţia pe ani este relativ similară; cele mai multe specii au fost în anul 2004 (41 specii) iar cele mai
puţine în anul 2005 (31 specii).
Analiza abundenţei numerice a ortopterelor în funcţie de temperatură şi sezon indică următoarea
evoluţie:
20
În lunile aprilie – mai numărul de ortoptere este mic. La o temperatura medie de aproximativ
19oC larvele încep să eclozeze la sfarşitul lunii aprilie şi mai. Valoarea medie de indivizi pe probă pentru
luna aprilie este de aproximativ 5 ortoptere, iar pentru luna mai 40 ortoptere. Conform liniei de tendinţă
în această zonă de lucru majoritatea stadiilor larvare apar în luna mai. Variaţiile pot fi date de precipitaţii
şi expunerea pantei.
În probele din luna iunie se observă o creştere progresivă a numărului de ortoptere la o
temperatura medie de 23-25o C. Acum apar majoritatea stadiilor larvare iar în probe sunt aproximativ 49
de indivizi în prima parte a lunii şi o medie de 83 indivizi în probele din partea a doua a lunii iunie. Linia
de tendinţă din această perioadă arată o creştere mai accentuată a numărului de ortoptere către sfârşitul
lunii faţă de perioada anterioară. Variaţiile pot fi date de precipitaţii cum au fost ele semnalate în anul
2005.
În luna iulie numarul de ortoptere creşte progresiv. Valoarea medie a ortopterelor pentru jumătatea
lunii este de 54 indivizi, similară cu valoarea medie a lunii iunie. În ultima parte a lunii abundenţa
numerică medie creşte semnificativ în jurul valorii de 152 ortoptere. Creşterea temperaturii determina
apariţia fenomenului de secetă. Solul loessoid de la Cernavodă nu reţine apa astfel biomasa vegetaţiei
scade. În această zonă de lucru acestă influenţă a temperaturilor mari este cel mai uşor de observat în
cazul populaţiilor de ortoptere de exemplu la o temperatura medie de 30oC în iulie media numărului de
ortoptere este de 71 indivizi, mai mic comparativ cu luna iunie care prezintă o medie mai mare. Apar
majoritarea stadiilor adulte care sunt mai rezistente faţă de larve la temperaturi ridicate. Temperatura
optimă de colectare a ortopterelor este de 27oC. Media numărului de ortoptere creşte catre sfârşitul
verii, mult mai târziu decât în cazul zonelor de la Agigea si Histria. Biodiversitatea scăzută a vegetaţiei,
seceta limitează dezvoltarea ortopterelor.
În perioada august – septembrie tendinţă este liniară, abundenţa numerică este crescută. Majoritatea
speciilor ating dezvoltarea maximă, apar şi ortoptere din a doua generaţie a unor specii . Valoarea
medie este în jur de 157 ortoptere la o temperatură medie de 26 o C. În prima parte din septembrie
populaţiile de ortoptere ating limita superioară. De remarcat şi în acest sezon variaţia abundenţei
numerice a ortopterelor în funcţie de tempertură. În perioada septembrie 2005 volumul precipitaţiilor
din acel an au scărut iar ortopterele au reechilibrat rapid populaţia.
În ultimă perioadă, septembrie – octombrie tendinţa numărului de ortoptere prezintă o
descendenţă rapidă catre luna octombrie. Valoarea medie pentru septembrie este de 73 indivizi la
sfarşitul lui septembrie şi o medie de 23 indivizi în octombrie la o temperatura medie de 19-21 o C.
O analiză a abundenţei numerice a speciilor de ortopterelor pe ani arată unele particularităţi: De
exemplu specia Oecanthus pellucens prezintă un număr mai mare de indivizi în anul 2007 ceea ce indică
condiţii xerotermice. În general nu se observă diferenţe mari de efectiv de la un an la altul ceea ce
înseamna ca ecosistemul şi-a pastrat limitele de evoluţie.
21
Abundenţa relativă totală pentru zona Cernavoda arată ca specia Chorthippus brunneus formează
ortopterocenoza de baza cu un procent de 21,31 %. O altă specie care formează populaţii stabile în
această zonă este Chorthippus loratus care alaturi de Oecanthus pellucens (specie cu cerinţe puternic xerofile)
care se adaptează foarte bine în condiţiile de stepă. Urmează o serie de specii indicatoare pentru
vegetaţie formată de graminee.
Remarcăm în schimb valorile procentuale mici ale celorletor specii comparativ cu specia Chorthippus
brunneus (21,31%).
5.4.2. Analiza comparativa a dominanţei în zona Cernavoda
La Cernavoda în probe au fost prezente ortoptere aparţinând la 42 specii dintre care 3 specii
dominante (Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus si Oecanthus pellucens), 13 specii subdominante şi 26
specii sunt recedente şi subrecedente Chorthippus brunneus este specia eudominantă în toţi anii de studiu
indică o zonă xerofilă cu veri calduroase şi instalarea fenomenului de secetă. În condiţii de la Cernavoda
sunt aproximativ 2-3 specii eudominante şi 2-3 specii dominante. Acest lucru indică un habitat afectat
de antropizare, cu o varietate scăzută de specii de plante.
5.4.3. Analiza comparativă a indicele de semnificaţie ecologică în zona Cernavoda
Tabloul general indică un număr mai mic de ortoptere şi populaţii stabile pentru speciile puternic
xerofile – indicatoare de temperaturi ridicare. Ecosistemul stepic de la Cernavodă prezintă puţine specii
caracteristice. Toate speciile prezente sunt obişnuite pentru ecosisteme stepice. Aflate la zona de limită
între cele doua mari stepe romaneşti (pontică şi stepa Baraganului) formează o ortopterocenoză cu
evidente accente xerofile şi mezoxerofile.
Dinamica speciilor caracteristice Chorthippus brunneus, Chorthippus parallelus şi Chorthippus loratus indică
faptul că cele trei specii au evoluţii relativ similare. Speciile Chorthippus brunneus şi Chorthippus loratus au
varfuri de creştere spre sfârşitul verii (august) pe când specia Chorthippus loratus prezintă oscilaţii mai
mari, fiind mai sensibilă la variaţiile fine ale factorilor de mediu.
Dinamica comparativă aspeciilor Calliptamus barbarus, Calliptamus italicus şi Acrida ungarica indică
faptul că specia Calliptamus italicus are două vaâfuri de creştere, primul in iunie şi al doilea în septembrie
ceea c eindică preferinţa speciei pentru masă vegetală mai abundentă existenta la începutul verii dar şi
după ce temperatura mare din timpul verii scade.
5.4.4. Analiza constanţei în zona Cernavoda
Speciile euconstante au fost Chorthippus brunneus şi Calliptamus italicus, 7 specii constante
Chorthippus paralelus, Gryllus campestris, Chorthippus loratus, Phaneroptera nana, Decticus verrucivorus, Platycleis
albopunctata grisea şi Stenobothrus lineatus. 12 specii au fost accesorii si 21 accidentale. Numărul mic de
specii constante indică faptul că ecosistemul este supus presiuni antropice precum paşunatul. Seceta
prelungită este un alt factor care influenţează ortopterele.
22
5.5. Alte ortopterocenoze studiate
Studiul diverselor ecosisteme s-a facut diferit în funcţie de numărul de deplasări, de perioada
colectarilor dar şi în funcţie de condiţiile de mediu.
5.5.1. Ortopterocenoze din complexul lagunar Razelm-Sinoe
În Histria au fost identificate 25 specii; specia dominantă Chorthippus loratus (130 indivizi) şi Acrida
ungarica (127).
La Jurilovca Conocephalus fuscus care are un regim de hrana predominant insectivor şi este specia
dominantă.
La Vadu specile dominante sunt Ruspolia nitidula, Stethophyma grossum, Aiolopus, Epacromius în zona
hidrofilă, Decticus albifrons, Acrida, Oedipoda – în zona xerofilă Xya, Tetrix, Calliptamus barbarus, Acrotylus pe
dunele de nisip ( Păiş, Iorgu, 2008 )
5.5.2. Ortopterocenoza de pe Grindul Caraorman
Au fost colectate 326 exemplare în perioada 2-5.08.2006. Pe Grindul Caraorman au fost identificate 48
specii de ortoptere. Fauna de ortoptere din Caraorman este formată în special din elemente sud-
palearctice şi palearctice, fiecare cu un procent de 27%, urmate de elementele holomediteraneene şi
central asiatico-pontice, cu 14%.
Euchorthippus declivus este o specie xero-mezofilă comună în Dobrogea. Specia nu a mai fost găsită pe
Grindul Caraorman, în schimb aceasta a fost citată de pe Grindul Letea.
Trei dintre speciile colectate pot fi întâlnite numai pe grindurile din Delta Dunării: Phaneroptera
gracilis, Gampsocleis schelkovnikovae şi Gryllotalpa unispina.
5.5.3. Ortopterocenoza din zona Letea - dunele de nisip de la Sulina
Ca rezultat al cercetărilor intreprinse asupra ortopterelor din Grindul Letea şi Sulina (Delta
Dunarii) pe parcursul a 3 expediţii realizate în mai, iulie şi septembrie 2007. Au fost identificate 50
specii de ortoptere grupate în asociaţii, funcţie de preferinţele pentru diferitele tipuri de ecosisteme
caracteristice grindului. Am înâlnit 50 specii (50 la letea si 43 specii la Sulina)
5.5.4. Ortopterocenoza din zona Hagieni
Cele mai abundente specii sunt Isophya hospodar, Chorthippus loratus şi Acrotylus insubricus. Specia
Chorthippus loratus este eudominantă, Isophya hospodar, Bucephaloptera bucephala, Oecanthus pellucens,
Chorthippus brunneus, Euchorthippus declivus sunt dominante. Cele mai rare specii sunt: Dociostawus brevicollis,
Arachnocephalus vestitus şi Tetrix tenuicornis. Speciile caracteristice sunt: Chorthippus loratus, Acrotylus insubricus
and Bucephaloptera bucephala. Dintre speciile accesorii sau accidentale sunt: Isophya rectipennis and
Pholidoptera fallax (Tabel Nr. 5.10.).
5.5.5. Ortopterocenozele de la malul Marii Negre dintre Eforie – Vama Veche
23
Pe ansamblu comunităţile de ortoptere de la malul mării sunt adaptata la condiţii mezo-xerofile, supuse
acţiunii vânturilor puternice. Ciclul de viaţă este puţin întârziat datorita temperaturi uşor scăzute faţă de
zonele care nu se afla la malul mării. Nu se întâlneşte o varietate mare de ortoptere ceea ce denotă
faptul că influenţa mării îşi pune amprenta asupra dezvoltării comunităţilor de ortopere.
5.5.6. Ortopterocenozele din o zonă antropizată din municipiul Constanţa
În oraşul Constanţa am ales ca zonă de colectare un stadion aflat în cartierul numit Tomis
Nord. Au fost identificate 12 specii din care din genu Chortippus cel mai numeros in probe a fost
Chorttipus brunneus, Chorthippus albomarginatus şi Chorthoppus bigutullus.
Aici numai speciile cu gradul cel mai mare de adaptabilitate pot forma populaţii. Sunt specii
adaptate la ierburi pitice, fitofage şi carnivore în aceeaşi măsură.
5.6. Comparaţii între ortopterocenozele studiate
Diferenţa biodiversitatii ortopterelor din cele trei zone studiate prin metoda colectărilor
cantitative (Agigea, Histria şi Cernavoda) este data de biomasa de vegetatie existenta. In zona cu specii
mezo-xerofile exista biodiversitatea ce mai mare, iar concurenţa interaspecifica este mai crescută. Daca
biomasa este relativ echilibrata pentru toate cele trei tipuri de microecosisteme, numarul de specii
capturat este uşor diferit.
Zona Histria şi apoi Agigea dispun de biodiversitatea cea mai mare, fiind zone în care omul işi
face cel mai puţin simţită prezenţa. Dezvoltarea într-un mediu neafectat de prezenţa umană a
determinat creşterea diversitaţii speciilor iar în cadrul aceleiaşi specii atingerea unor dimensiuni mari pe
exemplar. La polul opus se află situaţia de la sectorul de pe dealul Sofia din Cernavoda unde doar 3
specii sunt dominante şi majoritatea sunt recedente. Histria deşi are condiţii deosebite privind natura
solului sau curenţii de aer compenseaza prin întinderea spaţiului protejat şi multitudinea de
microhabitate în zona adiacentă saraturilor unde s-au efectuat colectarile. Din aceeaşi cauză aici sunt şi
cel mai mare număr de ortoptere capturat – 5830 exemplare.
În general situaţia abundenţei numerice pe ani a fost similară pentru toate cele trei zone.
Temperatura între sectoare nu a variat mult – doar anul 2005 a fost atipic datorită precipiţiilor cee ce a
influenţat ortopterocenozele din toate cele trei zone de lucru.
Deşi considerate specii cu toleranţă mare faţă de temperatură, remarcăm că temperatura optimă
pentru ortoptere este de 27 o C pentru toate cele trei zone. Reactivitatea cea mai ridicată faţă de factorul
temperatură este la Cernavoda unde fenomenul de secetă este prezent pe o perioadă mai mare în
decursul perioadei sezonului cald.
24
Precipitaţiile constituie un alt factor abiotic care influenţează ortopterele. Cantitaţile de
precipitaţii obişnuite nu afectează populaţiile de ortoptere. Volumul precipitaţiilor pentru anul 2005 a
fost ridicat, astfel încât pentru toate cele trei zone populaţiile de ortoptere au scăzut drastic.
Analizând proporţia ortopterelor cu abundenţa ce mai mare observăm că de exemplu specia
Chorthippus brunneus cu un efectiv ridicat formează populaţia cu numărul cel mai mare de indivizi în
sectorul Cernavodă iar specia Chorthippus loratus devine mai abundent la Agigea faţă de Chorthippus
brunneus. O altă specie cu o evoluţie comparativă interesantă este Calliptamus barbarus care gaseşte la
Histria şi la Agigea o dezvoltare mai accentuată decat la Cernavoda.
Caracteristicile speciilor de ortoptere din cele trei staţionare relevă o mare plasticitate ecologică a
acestora: preferinţele ortopterelor întâlnite în funcţie de umiditatea mediului relevă o predominanţă a
elementelor xerofile (Oedipoda germanica, Acrotylus longipes longipes, Acrotylus insubricus sau Dociostaurus
maroccanus) în timp ce majoritatea celorlalte specii (Ruspolia nitidula, Euchorthippus declivus, Chorthippus sp)
au preferinţe mai largi largi, fiind specii care pot fi întâlnite în toate cele 3 staţionare. Acestea sunt
elemente higrofile, elemente higro-mezofile, elemente mezofile, elemente mezo-xerofile şi elemente
xerofile.
În cazul indicele Shannon-Wiener - valoarea de diversitate nu variază foarte mult. Diversitate este
crescută pentru anul 2005 la Agigea. Valorile anilor de studiu sunt echilibrate.
Valorile indicelui de diversitate maximală sunt de asemenea similare pentru cele trei zone
(Fig.5.190.) Valorile mai mari se întregistrează pentru anul 2005 pentru toate zonele.
Valoarea indicelui echitabilităţii indică un echilibru stabil în cadrul celor trei zone. Dezechilibrul
apare evidenţiat pentru anul 2005.
Afinitatea dintre speciile existente în biocenozele studiate (Fig.5.192.) este reprezentată prin
dendrogramă (indicele Jaccard).
Indicii stabili sunt un indicator al faptului ca habitatele studiate sunt stabile.
5.7. Specificitatea dintre fitocenoze şi ortopterocenozele studiate
Ortopterele dominante se dezvoltă în directă corelaţie cu vegetaţia existentă.
Ortopterocenozele din fitocenoze de erbacee de Medicagini minimae-Festucetum valesiacae, Festuca valesiaca,
Medicago minima, Poa angustifolia, Lolio-Plantaginetum, Plantago maritima şi Limonium gmelini prezintă un
număr mai mare de specii în cazul zonei Histria dată fiind diversitatea vegetaţiei ierboase (de exemplu
Epacromius coerulipes pe fitocenoza Salicornia prostrata şi Suaeda maritima). La Agigea, sunt semnalate mai
puţine specii caracteristice fitocenozelor mezoxerofie. Situaţia este inversă in cazul fitocenozelor de
nisipuri, pietrişuri sau ierburi pitice caracteristică pentru ortopterele xerofile de la Agigea (de exemplu
25
Acrotylus insubricus se adaptează foarte bine pe fitocenoza Ephedro – Caricetum colchicae de pe dunele de
la Agigea).
În cazul fitocenozelor de vegetaţie erbacee – vegetaţie înaltă de tipul Botriochloetum xerantheme-
tosum annui sunt în general specii euritrope care trec de pe vegetaţia scundă pe cea înaltă şi invers. La
Histria specia Saga campbelli gracilis se gaseşte exclusiv pe acest tip de vegetaţie
Spectrul bioformelor evidenţaza dominanţa formelor chortobionte (41 specii, 50%), adica a speciilor care în
stadiul de imago îşi desfaşoară activitatea (perioadele preovipozitara, ovipozitara si postovipozitara) pe
vegetaţia ierboasa.
Urmeaza speciile thamnobionte (16 specii, 16,20%) care, în stadiul de imago îşi desfăşoară activitatea
(perioadele preovipozitara, ovipozitara si postovipozitara) cu preponderenţă pe vegetaţia lemnoasă
(subarbuşti, arbuşti, arbori): Phaneroptera nana, Tettigonia viridissima, Leptophyes albovittata etc.
6. INFLUENŢA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA ORTOPTERELOR
6.1. Influenţa factorilor abiotici asupra ortopterelor
6.1.1. Influenţa temperaturii asupra ortopterelor
Temperatura este un factor care influenţează ortopterele fie în sens stimulativ fie în sens
limitativ. Fiecare specie are o temperatura minimă la care este activă şi o temperatură maximă, între
acestea fiind limita de toleranţă. În ceea ce priveşte influenţa temperaturii asupra ortopterelor din
Dobrogea am constatat că în cursul anilor de studiu valorile au fost similare de la an la an. Anul 2005 a
avut temperaturile medii cele mai mici acest lucru fiind corelat direct cu precipitaţiile abundente
înregistrate în acel an. Animalele poikiloterme au un ciclu biologic influenţat de temperatura: larvele
unor ortoptere eclozează în lunile aprilie – mai (Dociostaurus brevicollis, Decticus albifrons), iar unele larvele
sau adulţii care au iernat apar mai devreme în martie – aprilie (Acrotylus insubricus, gryllus campestris).
6.1.2. Influenţa umidităţii asupra ortopterelor
În Dobrogea predomină speciile mezo-xerofile (34%), urmate de cele xerofile (28%), cele
mezofile (27%) şi higro-mezofile (14%). Speciile higrofile reprezintă numai 10% din totalul speciilor de
ortoptere din Dobrogea
6.1.3. Influenţa curenţilor de aer asupra ortopterelor
Curenţii de aer au rol important în răspândirea ortopterelor. Acesta este mai evident la cele care
pot zbura sau a cele foarte mici. Având o greutate oarecum neglijabilă, lăcustele-călătoare sunt duse de
vânt în timpul migraţiilor, uneori pe sute de kilometri.
6.1.4. Influenţa factorilor edafici asupra ortopterelor
În funcţie de substrat şi vegetaţia preferat putem clasifica ortopterele în forme fitofile
(arboricole, arbusticole şi de păşune) şi geofile (tericol, saxicol, arenicol).
26
Dintre ortopterele întâlnite majoritatea îşi depun ponta în sol sau pe sol, între plante şi doar o
mică parte dintre acestea depun ouăle pe alte tipuri de substrat (de exemplu Phaneroptera falcata în
mezofilul frunzelor). Oricum toate speciile preferă un substrat umed.
6.2. Influenta factorilor biotici asupra ortopterelor
6.2.1. Natura hranei
Deşi în mod curent ortopterele sunt considerate „dăunătoare” acest lucru este exagerat. Datele
din observaţiile proprii pentru Dobrogea, din punct de vedere al spectrului trofic, rezulta predominanţa
speciilor fitofage (majoritatea aparţinând Subordinului Caelifera) şi minoritatea speciilor carnivore (2
specii), speciile omnivore fiind reprezentate de 24 de specii din Subordinul Ensifera.
Ortopterele fitofage, în mod obişnuit, consumă în special limbului frunzelor muşcând succesiv
marginea şi apoi sar la o altă plantă. Aceasta este o metodă de autoapărare evitând prădătorii care o pot
repera într-un singur loc. În cazul în care masa de vegetaţie disponibilă este redusă, consumă întreg
limbul frumzei (Fig. 6.4.).
Urmărind rata de creştere a principalelor specii de ortoptere din momentul în care apar larvele şi până
la maturitate am observat că au mai multe 4-5 stadii de devoltare, napârlind de câteva ori. Creşterea cea
mai rapidă o înregistrează Acrida ungarica şi Tettigonia viridissima
6.2.2. Relaţii de parazitoism
Larvivoridele sunt parazitoizi la larve şi adulţi. Sunt coleoptere ca Zonabris (Meloidea) sau
Trichodes (Cleridae) care distrug ouălele ortopterelor. Am observat rar (în special la Cernavoda) acarienii
(Eutrombidium trigonium, Locustacarus trachealis) care parazitează ortopterele astfel acestea ajungeau să se
mişte greoi. Unele specii din Nematomorpha şi Nematoda parazitează ortopterele. Aceştia pot ajunge la
40 cm şi pot forma aglomerări în tot corpul ortopterului, ducând la moartea acestuia.
6.2.3. Relaţii tip pradă – pradător
De obicei ortopterele reprezintă pradă pentru alte insecte şi pasări insectivore. Ortopterele sunt
consumate în special de pasări Sturnus vulgaris, Sturnus roseus, Motacilla flava, Hirundo rustica şi reprezintă o
veriga importantă în reţelele trofice. La Histria are loc un fenomen interesant dat de abundenţa
araneelor (Lycosidae): acestea reuşesc sa captureze ortopterele.
6.2.4. Comportamente de aparare a. Reacţia de salt/zbor - Din observaţiile noastre am constatat că aceasta este metoda de
apararea cel mai des întâlnită. Ortopterele reacţionează la schimbari fine: un curent mai puternic,
mişcarea bruscă a vegetaţiei. La unele genuri (Oedipoda, Sphingonotus), in zbor, individul deviaza brusc pe
o distanta de cativa metri.
27
b. Reacţii de ascundere - se întâlnesc în special la speciile praticole dar şi la cele arboricole.
Ortopterul se ascunde în spatele limbului frunzelor şi de multe ori coboară până in apropierea solului.
Adesea speciile care traiesc în arbuşti (Isophya modesta) sar spre pamant.
c. Tanatoză - Este un mijoc de aparare foarte rar prin care ortopterul se apără intrând într-o
stare catatonică, imobil când se simte ameninţat.
d. Autohaemoreea – este un mijloc de aparare întâlnit la multe specii de ortoptere şi se
manifestă prin apariţia unor picaturi de hemolimfă în partea posterioara a pronotului cu care ortopterul
împroşcă potenţialul adversar (Bradyporus dasypus).
e. Eliminarea de lichid gastric – este un fenomen întâlnit la majoritatea ortopterelor şi constă în
regurgitarea de lichid gastric. Lichidul poate avea diverse culori (galben, roşu, negru etc. ). Prin acest
mijloc ortopterul induce pradătorului senzaţia ca este mort, astfel încât acesta îl eliberează.
f. Autotomia – este fenomenul prin care ortopterul prins de picior îşi detaşează membrul şi
astfel reuşeşte să scape. De obicei autotomia are loc între trohanter şi femur unde legatura articulară
este mai slabă. Membrul se regenerează la următoarea năpârlire, dar este mai mic.
g. Autopsaliza - constă în secţionarea propriului picior cu ajutorul mandibulelor, atunci când
ortopterul este apucat de acel picior. Fenomenul a fost observat la specia Ruspolia nitidula.
h. Homocromia – există variaţii de culoare la multe specii şi pot fi monocrome (indivizi verzi,
albăstrui, cenuşii, bruni, ruginii etc.) sau combinaţiii care respectă culoarea mediului ambiant.
Interesante sunt culorile observate la Oedaleus decorus care prin alternanţa verde – cenuşiu crează efectul
de disimulare, astfel încât ortopterul este greu de identificat (culoarea de dezagregare). La unele
ortoptere există şi homocromia care se schimbă în funcţie de sezon
Culoarea de avertizare se întâlneşte rar la ortoptere. Am întâlnit acest tip de coloraţie la specia
Acrotylus insubricus (cu aripile posterioare colorate în roşu): atunci când îşi ia zborul poate speria
prădătorul.
i. Fitoimitaţia - poate fi observată la multe specii de ortoptere care imită forma plantelor pe care
traiesc. Speciile Acrida ungarica şi Tylopsis lilifolia se pot confunda cu gramineele între care trăiesc
28
CONCLUZII
Plecând de la investigaţiile efectuate pe o perioadă de 6 ani (între 2004 şi 2009) studiile
efectuate aupra speciilor de ortoptere din Dobrogea, în particular cele prezente în trei zone de
lucru rezultă următoarele:
1. Din punct de vedere al biodiversităţii, Dobrogea reprezintă o importantă resursă genetică
pentru speciile de insecte. Prin urmare şi speciile de ortoptere prezintă aici o diversitate
biologică mare: 113 specii ortoptere din totalul de 187 semnalate în România. În Dobrogea noi
am întalnit 82 specii în 29 puncte de colectare. Aceste specii dealtfel le prezentăm în fotografiile
realizate de noi în capitolul 5;
2. Colectarea probelor de ortoptere s-a facut în două moduri - calitativ şi cantitativ. Pentru
prelevarea probelor cantitative am studiat trei zone (suprafaţe echivalente de 3000 mp) care sunt
situate la distanţe relativ egală între ele (aproximativ 65-70 km). Acestea sunt caracterizate prin
fâneaţă xero-psamofilă (Agigea), sărătură (Histria) şi fâneaţă mezo-xerofilă (Cernavoda).
Rezervaţia de dune maritime de la Agigea dispune de un microhabitat deosebit, specific
apropierii de Marea Neagra format pe dunele de nisip. Solul puternic săraturat de la Histria
dezvoltă o vegetaţie halofilă care îşi pune amprenta asupra comunităţii de ortoptere. Cernavoda
se află într-o zonă aflată între stepa Baraganului şi stepa Dobrogei pe un sol leossoid şi prezintă
caracteristicile clasice a stepei continentale. Caracteristicile deosebite ale fiecărei zone de lucru şi
mai ales fitocenozele lor ne-au evidenţiat o bună corelaţie cu prezenţa anumitor populaţii de
ortoptere;
3. La Agigea nişele ecologice variate favorizează dezvoltarea masivă a ortopterelor. Aici, speciile
termofile, care preferă vegetaţia rară cum ar fi Acrotylus insubricus, pot coexista cu specii precum
Tylopsis liliifolia care preferă vegetaţia abundentă. Pe zonele nisipoase se dezvoltă specii xero-
termofile ce pot fi denumite elemente de stepă în sensul cel mai larg (ex. Decticus albifrons,
Calliptamus barbarus) şi tot aici se adaptează foarte bine şi speciile mezofile (Chorthippus brunneus,
Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima). însă dominante sunt speciile Acrotylus longipes, Chorthippus
loratus, Calliptamus barbarus, Acrotylus insubricus şi Chorthippus brunneus care s-au dovedit că
formează baza ortopterocenozei din sectorul Agigea;
4. La Histria este o zona cu vegetaţie predominanta xero-halofilă care determină existenţa unor
ortoptere cu mare putere de adaptabilitate la diferitele condiţii de mediu şi de regim de hrana.
29
Higrospecificaţia solului şi mai ales salinitatea sa limitează existenţa multor ortoptere, astfel
încat multe specii care s-ar fi putut adapta aici din punct de vedere al climei nu îşi gasesc hrana
adecvată. În ceea ce priveşte dominanţa, speciile Calliptamus barbarus, Chorthippus brunneus,
Chorthippus loratus, Chorthippus dichrous formează populaţii stabile în acest tip de habitat. Speciile
caracteristice pentru sărături sunt Epacromius coerulipes şi Aiolopus thalassinus care prezintă
populaţii stabile în această zonă;
5. La Cernavoda varietate scăzută a speciilor de plante face ca şi populaţiile de ortoptere să fie în
număr mai mic. De asemenea pe solul leossoid se dezvoltă specii de plante xero-termofile – în
special graminee care sunt plante de stepă în sensul cel mai larg şi care determina prezenţa
numai a anumitor specii de ortoptere ca de exemplu Calliptamus barbarus. Tot aici se adaptează
foarte bine şi speciile mezofile precum Tettigonia viridissima atunci când masa de vegetaţie creşte.
Din punct de vedere al abundenţei speciile Chorthippus brunneus, Chorthippus loratus, Oecanthus
pellucens formează baza ortopterocenozei la Cernavodă;
6. Abundenţa speciilor identificate în cadrul zonelor de lucru relevă faptul că în sectorul Agigea
speciile cele mai abundente sunt Acrotylus longipes (A=12.33 %), Chorthippus loratus (A=11.90 %),
Calliptamus barbarus (A=10.18 %), Acrotylus insubricus (A=8.91 %), Chorthippus brunneus (A=8.63
%) sunt cele mai abundente. În sectorul Histria speciile cu abuntenţă ridicată sunt Chorthippus
brunneus (A=16.44 %), Chorthippus loratus (A=14.64 %) şi Calliptamus barbarus (A=10.65 %). În
sectorul Cernavoda abundenţa ridicată o au speciile Chorthippus brunneus (A=21.30 %),
Chorthippus loratus (A=9.34), Oecanthus pellucens (A=8.82 %). Se remarcă abundenţa în toate
sectoarele a speciilor Chorthippus brunneus şi Chorthippus loratus;
7. Influenţa mediului şi a factorilor de menţinere sub control a speciilor şi populaţiilor de
ortoptere sunt evidenţiate de analiza sinecologică a speciilor identificate în zonele alese pentru
studii - Rezervaţia Agigea este un spaţiu bine protejat astfel încât biodiversitatea specifică este
crescută. Comparativ cu celelate zone aici sunt cele mai multe specii dominante şi
subdominante. La polul opus este situaţia de la Cernavoda unde doar 3 specii sunt dominante şi
majoritatea ortopterelor sunt recedente. La Histria, deşi există condiţii deosebite privind natura
solului sau intensitatea curenţilor de aer, abundenţa ortopterelor este explicată prin întinderea
spaţiului protejat şi multitudinea de microhabitate în zona adiacentă săraturilor unde s-au
efectuat colectarile;
30
8. Indicele de semnificaţie ecologică a speciilor de ortoptere, utilizat de noi, evidenţiază la rândul
său eudominanţa speciilor cu preferinţe xerofile (Calliptamus barbarus) şi mezoxerofile;
9. Investigaţiile din teren au relevat pentru toate cele trei zone prezenţa unor populaţii mari de
ortoptere, în multe cazuri acestea fiind speciile dominante de insecte;
10. Comunităţile de ortoptere de pe teritoriul Dobrogei sunt influenţate de condiţiile fizico-
climatice ale acestui teritoriu, în ansamblu diferite de cele din restul ţării. Astfel, aici există
habitate ce permit dezvoltarea unor specii interesante, fie endemice pentru România, fie
specifice Dobrogei şi care nu pot supravieţui în alte ecosisteme din ţara noastră. Astfel am
semnalat 19 specii rare pentru Dobrogea, dintre care amintim Phaneroptera gracilis observată în
Delta Dunării, Isophya dobrogensis care se întâlneşte numai pe insula Popina sau Saga campbelli
gracilis specie protejată extrem de rara (Anexa IV “Specii de animale şi plante de interes
comunitar care au nevoie de protecţie strictă”, din Directiva Consiliului European 92/43/EEC
de la 21.05.1992), gasită de noi la sud de cetatea Histria;
11. Temperatura este un factor stimulativ sau limitativ pentru ortoptere şi influenţează direct
numărul de generaţii ale acestora. Influenţa temperaturii este mai evidentă în luna august în care
masa vegetaţiei este mai scăzută. Deşi considerate specii cu toleranţă mare faţă de temperatură,
remarcăm că temperatura optimă pentru ortoptere este de 27 o C pentru toate cele trei zone.
Reactivitatea cea mai ridicată faţă de factorul temperatură este la Cernavodă, unde fenomenul de
secetă este prezent pe o perioadă mai mare în decursul perioadei sezonului cald. Anul 2005 a
avut temperaturile medii cele mai mici şi precipitaţiile cele mai abundente. A fost anul cu cel mai
mic număr de ortoptere capturat. Cel mai cald an pentru toate cele 3 staţionare a fost 2007.
Fiind animale poikiloterme, ele depind decisiv de temperatura aerului atmosferic;
12. Din punct de vedere al dezvoltării din momentul în care apar (aprilie – mai) şi pana în
octombrie, cand încetează activitatea, ortopterele au aproximativ aceeaşi evoluţie: larvele unor
specii precum Gryllus campestris, Acrotylus insubricus, Melanogryllus desertus, Xya variegata încep să
eclozeze la sfarşitul lunii aprilie – mai. La majoritatea speciilor, larvele eclozează în iunie, apoi, o
dată cu creşterea temperaturii numărul de ortoptere creşte până în sezonul de vară (apare
fenomenul de secetă) în directă corelaţie cu scăderea biomasei vegetale, astfel încât determină
atenuarea tendinţei de creştere a ortopterelor. Majoritatea depun ouă toamna şi o dată cu
scăderea temperaturii numărul lor se reduce progresiv;
31
13. Din punct de vedere al umidităţii, noi am identificat, atât specii euribionte care se manifestă
metabolic normal în cadrul unor limite largi ale umidităţii, rezistând la fel de bine şi în
perioadele secetoase ale unui an şi în perioadele de secetă prelungită (Decticus verrucivorus,
Tettigonia viridissima) cât şi stenobionte (Ephippiger ephippiger, Oecanthus pellucens, Saga pedo) care
trăiesc în limite mai strânse. La rândul lor speciile stenobionte pot fi împărţite în specii higrofile
(Tetrix bolivari, Chorthippus paralelus, etc.), specii mezofile (Tettigonia viridissima, Decticus verrucivorus,
Gryllus campestris, etc.) şi specii xerofile (Saga campbeli, Decticus albifrons, Sphingonotus caerulans,
Oedipoda caerulescens, etc. în timp ce speciile Platycleis nigrosignata, Oedipoda germanica germanica,
Acrotylus longipes longipes, Acrotylus insubricus sau Dociostaurus maroccanus (elemente xerofile) prezintă
preferinţe clare faţă de tipul de habitat, pe cand majoritatea celorlalte specii au preferinţe largi
Ruspolia nitidula, Tettigonia viridissima sau Chorthippus parallelus fiind chiar specii care pot fi întâlnite
în toate categoriile;
14. Preferinţele trofice ale ortopterelor evidenţiază faptul că 56 dintre specii sunt fitofage, 24
omnivore şi 2 carnivore. Proporţia alimentelor de origine vegetală şi animală variază în funcţie
de specie. Ensiferele de talie mare Tettigonia viridissima şi cosaşul Decticus verrucivorus au un regim
predominant insectivor, rareori hrănindu-se cu vegetale. Meconema thalassinum şi Saga pedo sunt
ortoptere prădătoare. Gryllotalpa gryllotalpa se hrăneşte mai ales cu larve de insecte, în special cu
larvele de scarabeide;
15. Studiul ortopterelor pe durata a mai multor ani în zone de lucru cu suprafaţă bine definită
poate furniza numeroase date legate de corelarea acestora cu condiţiile meteorologice, de starea
habitatului respectiv şi de tipul de vegetaţie existent. Indicii ecologici furnizează date importante
asupra abundenţei, constanţei şi raportează populaţiile de ortoptere la tabloul general ai
ecosistemului respectiv. Datele acumulate de noi în decursul celor 6 ani constituie un argument
solid pentru necesitatea studiilor de acest tip;
16. Prezenţa sau absenţa unor specii de ortoptere dintr-un anumit tip de habitat, indică modificarea
(uneori dramatică) a habitatelor din zona investigată, de cele mai multe ori aceasta petrecându-
se prin intervenţie antropică. Acest aspect este uşor de observat pentru ortopterocenozele de la
Cernavoda care (în comparaţie cu habitatele protejate din celelate zone) prezintă o biodiversitate
diminuată.