RADIOGRAFIA

BORTAS RUBEN GRUPA 2 – BFKT 1

RADIOGRAFIA

Radiografia este metoda de explorare radiologică care se bazează pe proprietatea razelor X de a impresiona emulsia filmelor radiografice, pe care le face capabile, după developare, să redea imaginea obiectului străbătut de fasciculul de raze X.

Sunt mai multe tipuri de efectuare a radiografiei,si anume :

1- Casetele

Pentru efectuarea radiografiilor se utilizează casetele metalice, care conferă filmului protecţia împotriva luminii şi

îl menţine într-un singur plan.Caseta conţine două folii sau ecrane întăritoare impregnate cu săruri fosforescente (Wolframat de Calciu, Sulfură de Yitrium

sau Titan), cu pământuri rare (Gadolinium), care au proprietatea de a emite lumină şi după ce acţiunea razelor X

a încetat, impresionând filmul radiografic pe faţa corespunzătoare.

2- Filmul radiografic

Filmul radiografic este alcătuit dintr-un suport central de celuloză acetil acetată, de 0,15-0,25 mm sau dintr-un

poliester. De o parte şi de alta a acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie fotosensibilă (formată din bromură de argint

înglobată în gelatină), un strat protector.Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18, 18/24, 24/30, 30/40, 35/35 şi 15/40 cm, iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. Ele sunt păstrate în cutii bine închise, ferite

de acţiunea luminii.

3- Camera obscurăDupă expunerea la raze X a filmului radiografic, acesta

este prelucrat la lumina roşie sau verde filtrată. Se scoate din casetă, se fixează pe o ramă, apoi se introduce succesiv în

tancurile de developare. Revelatorul conţine substanţe reducătoare (metol şi hidrochinonă), care descompun sărurile de argint impresionate de razele X în granule de

argint metalic, negre. Sărurile de argint nereduse sunt îndepărtate de hiposulfitul de sodiu conţinut în fixator. În final filmul este bine spălat într-un bazin cu apă curentă şi se usucă

natural sau în dulapuri speciale.Developarea filmului poate fi făcută şi cu ajutorul aparatelor

automate într-un timp foarte scurt (1-3 minute) la lumina zilei. Astăzi există aparate cu magazii de clişee, transport mecanic,

expunere automată, developare automată, cu laser etc.

4- Imaginea radiografică

Emulsia fotografică expusă la fotoni X este impresionată şi, prin developare, se înnegreşte. În acest fel filmul radiografic poate evidenţia imaginea latentă conţinută de fasiculul de electroni emergent din corpul traversat, înnegrindu-se în

zonele în care radiaţiile ajung fără să fie absorbite şi rămânând mai transparentă în acele părţi în care se

proiectează formaţii, care au absorbit în întregime sau în măsură mai mare fotonii incidenţi. Deci emulsia fotografică se impresionează şi prin developare devine cu atât mai

întunecată cu cât sunt mai radiotransparente elementele materiale traversate de fasciculul de radiaţii.

Imaginea radiografică este negativul imaginii radioscopice, deoarece elementele opace pentru

razele X apar luminoase (albe) pe radiografii în timp ce elementele transparente dau o imagine întunecată.

Astfel, la nivelul toracelui, plămânii, datorită conţinutului lor aeric, reţin într-o măsură mică

radiaţiile – deoarece aerul şi gazele au un coeficient de atenuare redus. Datorită densităţii lor mici, vor

apărea pe radiografie ca imagini mai întunecate separate între ele de imaginea albă, radioopacă, a

opacităţii mediastinale.

Pentru organele abdominale, contrastul este mai puţin evident: sunt vizibile imaginile ficatului, a rinichilor şi a splinei, datorită în special relativei radiotransparenţe a unui strat subţire adipos care înconjoară aceste viscere (ţesutul adipos prezintă un coeficient de atenuare inferior altor părţi moi).

Ansele intestinale şi stomacul nu sunt vizibile dacă sunt goale; dacă ele conţin o cantitate oarecare de gaz

dobândesc o radiotransparenţă relativă, absorbind într-o măsură mai mică fotonii X şi devenind vizibile segmente mai mult sau mai puţin întinse ale mulajului cavităţilor lor.

Pentru a face vizibile radiologic, indirect, cavităţile naturale ale organismului se poate recurge la umplerea acestora cu substanţe cu un număr atomic mai mare

care astfel sunt radioopace, acestea constituind aşa-zisele substanţe de contrast artificiale radioopace. De asemenea, se

pot utiliza şi substanţe de contrast radiotransparente, umplând aceleaşi cavităţi reale sau virtuale cu aer sau cu alte

gaze.