Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014

3

Click here to load reader

Transcript of Propunere asociatia sos infertilitatea dialog social 30 septembrie 2014

Page 1: Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014

1

În atenția Ministrului Delegat

pentru Dialog Social

Propunere de politică publică în domeniul sănătății

Implementarea cadrului normativ privind reproducerea umană asistată medical în România

În vederea participării la cea de-a doua sesiune de consultări cu organizațiile

neguvernamentale ce va avea loc pe data de 30 septembrie, ora 15:00, Grupul de lucru consultativ pentru sănătate, regăsiți mai jos propunerea formulată de Asociația

SOS Infertilitatea, conform formatului solicitat.

Identificarea problemei

În ceea ce privește reglementarea reproducerii umane asistate medical (RUAM) în

prezent suntem în prezența unui vid legislativ, nefiind definiți termenii din domeniul RUAM și nefiind stabilite persoanele care au acces la aceste tehnici și proceduri,

condițiile pe care solicitanții trebuie să le îndeplinească, inclusiv vârsta femeii, procedura care trebuie urmată sau eventualele sancțiuni aplicabile în cazul săvârșirii

unor abuzuri.

În plus, în acest moment, România este singura țară din Uniunea Europeană care nu finanțează nicio tehnică și nicio etapă din reproducerea umană asistată medical.

În aceste condiții, pe de-o parte, există o multitudine de cazuri a căror soluționare

impune existența unui act normativ în domeniu, cu atât mai mult cu cât absența acestuia lasă loc abuzurilor, iar pe de altă parte, pacienții ar beneficia nu numai de

existența unei reglementări specifice (care să le protejeze drepturile) ci și de implementarea unei politici naționale coerente care să permită accesul la procedurile

de tratament specifice infertilității persoanelor asigurate în sistemul public al

asigurarilor naționale de sănătate.

Definirea problemei și contextul acesteia

În România, singurele norme aplicabile în prezent tehnicilor de RUAM sunt cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și

completările ulterioare (Titlul VI). Dispozițiile din Legea nr. 95/2006 care fac referire la acest domeniu sunt însă doar prevederi generale privind condițiile prelevării și

transplantului, donatorul și consimțământul necesar. Astfel, nu există reglementări

Page 2: Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014

2

precise, specifice privind reproducerea umană asistată medical.

Îmbătrinirea populației este una dintre cele mai importante provocări sociale și

economice cu care se confruntă în prezent societatea românească, alături de celelalte state din Europa. Lipsa unor politici coerente de creștere a natalității va duce la

scăderea populației, reducând semnificativ numeric persoanele active și crescând numărul beneficiarilor fondurilor publice, cu consecințe dramatice asupra capacității

Bugetului de Stat de a face față nevoilor populației, în ceea ce privește plata pensiilor sau a serviciilor medicale. În lipsa unor politici coerente de încurajare a natalității,

rata fertilității în România a scăzut semnificativ, situându-se sub media europeană.

În acest context, consecințele negative, pe plan economic, dar și la nivel individual,

pot fi diminuate prin intermediul introducerii unui cadru normativ pentru reproducerea umană asistată medical, care poate influența pozitiv, în același timp, rata fertilității,

proporția populației active, precum și contribuțiile la Bugetul de Stat.

Un alt aspect relevant este cel care ține de înmulțirea recentă a situațiilor în care au existat diverse forme de abuz în domeniu (e.g. afaceri ilegale cu trafic de ovocite,

încălcarea deontologiei profesionale de către anumiți profesioniști în domeniul reproducerii umane asistate medical în raport cu pacienții, apelarea la mame

purtătoare în absența unor reglementări specifice care să acopere aspectele specifice de natură etică și juridică etc.). Existența unui cadru normativ clar privind RUAM ar

putea preveni majoritatea acestor abuzuri și ar permite sancționarea promptă a celor care le săvârșesc.

Nu în ultimul rând, un cadru normativ care să reglementeze și să faciliteze, printre

altele, și accesul pacienților la tratamentele specifice infertilității, ar aduce România cu

un pas mai aproape de practica tuturor celorlalte state din Uniunea Europeană.

Indicatori relevanți

Pentru ilustrarea celor de mai sus, ar trebui să avem în vedere următorii indicatori relevanți:

- Un cuplu din șase (15% din populația de vârstă reproductivă) se confruntă în

prezent cu probleme medicale din aria infertilității;

- În termeni de incidență, statistica de mai sus se traduce, în România, chiar în

condițiile unor estimări extrem de optimiste, într-un număr de peste 500.000 pacienți hipofertili. Cu alte cuvinte, jumătate de milion de români

(contribuabili!) a căror problemă semnificativă de sănătate este în prezent IGNORATĂ de către autorități;

- Până în anul 2025, se estimează că 20% din europeni (statistica fiind relevantă

și pentru România) vor avea cel peste 65 de ani, în același timp producându-se și o creștere rapidă a numărului celor de peste 80 de ani;

- Indicele conjunctural al fertilității în România este sub 1,4 și în continuă

scădere, raportat la un maxim istoric de 3,7. Din acest punct de vedere ne

Page 3: Propunere asociatia sos infertilitatea   dialog social 30 septembrie 2014

3

situăm, de asemenea, sub media europeană, în condițiile în care toate celelalte

state europene au recunoscut public gravitatea acestui fenomen, din punct de vedere al impactului macroeconomic negativ;

- Din iunie 2014, ne aflăm în situația în care asistăm la stagnarea celui de-al

șaptelea demers legislativ pentru introducerea unui cadru normativ specific în domeniul RUAM, din motive ce țin, cel mult, de tehnică legislativă și de o

opacitate nejustificată a decidenților politici ce au fost implicați în proces în legătură cu nevoia acută privind implementarea acestui cadru legislativ în

România.

În acest context, perpetuarea situației în care reglementările normative specifice

lipsesc ar putea fi considerată o dovadă a unei iresponsabilități la nivel politic. Ca reprezentanți ai pacienților care se confruntă cu infertilitatea, solicităm insistent

remedierea acestui aspect cât de curând posibil.

Soluție

Soluția constă în relansarea promptă a dialogului social între toți factorii implicați (Ministerul Sănătății, reprezentanți politici, medici specialiști în RUAM, organizații

profesionale și organizații neguvernamentale interesate) și colaborarea eficientă

pentru reformularea propunerii de act normativ și corectarea oricăror aspecte de natură tehnică astfel încât să permită reluarea procesului legislativ, urmată de

adoptarea în regim de urgență a cadrului normativ specific reproducerii umane asistată medical cel târziu la începutul anului 2015.

În plus, solicităm reprezentanților Ministerului Sănătății ca, din punct de vedere al

politicii sociale și de sănătate, să reevalueze încadrarea domeniului reproducerii umane asistate medical într-o arie neprioritară și să recunoască importanța existenței

unor politici coerente de încurajare a natalității la nivel național, dată fiind gravitatea consecințelor, pe termen mediu și lung, asupra Bugetului de Stat, a actualei situații.

Pacienții hipofertili au dreptul la sprijinul Statului (care este obligat să susțină

consolidarea familiei prin Codul Civil și să ofere drepturile dobândite de contribuabili prin plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate). Soluția propusă este

finanțarea investigațiilor și tratamentelor specifice infertilității la un nivel similar cu

media ajutorului oferit în celelalte State Membre UE din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. România, ca membră a UE, nu poate continua să

ignore recomandările Parlamentului European în acest sens și politicile adoptate de TOATE celelalte State Membre în acest domeniu.

Vă mulțumim pentru invitația la dialog social și pentru oportunitatea de a ne prezenta

punctul de vedere și de a face propuneri de politici publice de sănătate în interesul pacienților pe care îi reprezentăm.

Cu deosebită considerație,

Irina Popescu Coordonator proiecte, Asociația SOS Infertilitatea