Proiectul „România” · 2015-09-15 · 1 Proiectul „România” Dragoș-Ionuț ALEXANDRESCU1,...
Transcript of Proiectul „România” · 2015-09-15 · 1 Proiectul „România” Dragoș-Ionuț ALEXANDRESCU1,...
1
Proiectul „România”
Dragoș-Ionuț ALEXANDRESCU1, Mădălin COMAN
2, Dragoș MARCU
3,
Ionel BADEA4, Vlad DINU
1, Mihai A. GANEA
1
Rezumat
Prin articolul de față se realizează parcursul consolidării Palatului Patriarhiei, monument
istoric de o deosebită însemnătate națională. Palatul a servit vreme de aproape 100 de ani
drept sediu al instituției legislative a României. Consolidarea Palatului reprezintă un proiect
de o dificultate sporită, dată fiind dimensiunea clădirii, abundeța detaliilor de arhitectură și
situarea acesteia pe un teren înclinat, nepotrivit pentru un astfel de imobil. Sporirea capacității
seismice s-a realizat prin introducerea unui sistem de nuclee rigide din beton armat, conectate
prin intermediul unor șaibe rigide orizontale, iar contracararea efectelor terenului dificil de
fundare s-a efectuat prin introducerea unui „zid exterior de sprijin” realizat din piloți conectați
printr-o grindă masivă. A treia soluție implementată a presupus montarea de tiranți orizontali
și verticali prin pereții clădirii, aceștia fiind introduși în cele mai lungi foraje realizate
vreodată prin pereți în România.
Abstract
The paper depicts the reahabilitation and structural strengthening process that is currenly
underway for the Patriarchate’s Palace. The monument is of highly national significance,
especially that it served as the seat of the Romanian Parliament for nearly a century. The
building’s overhauling project is of increased difficulty. The most important elements that had
to be takend into account were the wealth of architectural details, the building’s sheer volume
and its location on an unfavourable, steep hill. The building’s seismic safety was increased by
introducing reinforced concrete stiff cores, coupled together by newly cast rigid slabs. The
adverse effects of the steep hill were adressed by introducing a „pile support wall”, along the
monument’s outer perimeter. The piles were linked together with an extensive raft beam.
Furthermore, a large number of horizontal and vertical steel tie thrusts were introduced in the
building’s walls. The thrusts were placed in the longest wall boreholes ever made in Romania
for such a project.
1 INTRODUCERE
Palatul monumental situat în zona cunoscută drept „Dealul Mitropoliei” din București trece în
prezent printr-un amplu proces de consolidare și reabilitare, menit să îi ofere capacitatea de a
dăinui în viitor cu aceeași eleganță și grandoare ca și până acum.
În cele ce urmează vom trece în revistă lucrările de reabilitare a Palatului Patriarhiei, dorind în
același timp să evidențiem atributele unui exemplu de bună practică în domeniul consolidării
imobilelor administrative de mare anvergură.
Demersul de consolidare a fost motivat de lipsa unei astfel de intervenții generale și unitare
asupra structurii de rezistență a Palatului până în prezent, precum și de recenta sa încadrare în
clasa de risc seismic II. În egală măsură, prin reabilitarea Palatului Patriarhiei, se asigură
1 Ing., Popp & Asociații
2 Dr. Ing., Director Tehnic, Popp & Asociații, [email protected]
3 Ing., Director General, Popp & Asociații
4 Ing., Design Manager, Popp & Asociații
2
continuitatea unui imobil de marcă, ce a fost martor al unora dintre cele mai notabile
evenimente care au definit societatea românească.
Considerăm de o deosebită importanță asigurarea continuității punctelor de reper construite.
Astfel de clădiri au dobândit în timp valoare de simbol, conturând atât caracterul urban al
orașului, cât și identitatea și statutul instituțiilor pe care acestea le găzduiesc. Ne propunem
totodată să conștientizăm organismele administrative relevante cu privire la importanța
consolidării imobilelor de mare anvergură, aflate în folosul instituțiilor centrale. Conservarea
și prezervarea respectivelor imobile este vitală pentru menținerea noțiunii de stabilitate
instituțională, marile clădiri ocupând locuri pregnante atât în spațiul urban cât și în mentalul
colectiv al societății.
Echipa de ingineri care a alcătuit proiectul de consolidare și reabilitare al Palatului Patriarhiei
se bucură de o vastă experiență în domeniul consolidărilor structurale. Proiectele notabile
îndeplinite până în prezent numără Palatul de Justiție din București, Palatul Victoria, Grand
Hotel du Boulevard, Facultatea de Drept din București, spitalul C.F. Witting, Biserica
Evanghelică din Sibiu, librăria Cărturești-Carusel iar în curs de realizare se află proiectul de
consolidare al Sălii Palatului. Un alt proiect remarcabil este sediul Uniunii Arhitecților din
România, pentru care s-a menținut și asigurat fațada cu valoare istorică, în interiorul ei
integrându-se o nouă structură 2S+P+8E. Imobilele amintite sunt monumente istorice de
importanță națională sau locală, prezervarea lor fiind de maximă însemnătate.
Dată fiind vasta experiență a proiectanților în lucrul cu monumente istorice, soluțiile stabilite
pentru reabilitarea Palatului de pe Dealul Mitropoliei corespund cel mai bine intereselor
tuturor părților implicate în proiect. S-a putut îndeplini astfel aducerea imobilului într-o stare
de conformitate cu prevederile curente de siguranță seismică, și în egală măsură s-a realizat
conservarea detaliilor relevante de arhitectură, ce conturează identitatea deosebită a Palatului.
2 SCURT ISTORIC AL IMOBILULUI
Palatul ce găzduiește în prezent sediul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române a fost ridicat la
începutul secolului XX, urmând planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Proiectul acestuia,
intitulat „România”, a câștigat concursul internațional pentru anteproiectul Clădirii Camerei
Deputaților și a Senatului, organizat în anul 1890.
Amplasamentul stabilit la sfârșitul secolului XIX pentru viitorul Palat al Camerei era un loc
marcat de istorie, care a găzduit de-a lungul ultimelor secole nucleul conducerii administrative
și spirituale a țării. Zona ce poartă acum numele „Dealul Patriarhiei” a fost confirmată drept
centru al puterii în anul 1656, când domnitorul Constantin Șerban „Cârnul” dispune ridicarea
unei așezări religioase ce devine 5 ani mai târziu sediul Mitropoliei. Până spre mijlocul
secolului XIX în jurul catedralei Mitropolitane se dezvoltă un complex impresionant,
fortificat, desfășurat pe o platformă de aproximativ 220x90 metri.
3
Figura 1. Dealul Patriarhiei la mijlocul secolului XIX.
Complexul centrat în jurul Mitropoliei primește în timp, datorită stabilității instituției
bisericești, importante atribuțiuni administrative. Astfel, dealul patriarhal găzduiește
numeroase înscăunări domnești și semnări de tratate supervizate de biserică, iar Divanul
Domnesc, organul legislativ al vremurilor, își găsește treptat aici sediul. Obiceiul vremii
spunea că mitropolitul era mai marele boierilor, singurii cetățeni cu drept de vot, dar în același
timp, conform tradiției, acesta nu putea părăsi Dealul Mitropoliei. Așezarea Divanului
Domnesc (devenit apoi Adunare Obștească și în cele din urmă Cameră a Deputaților) pe
Dealul Mitropoliei a fost drept urmare firească pentru orânduirea țării din vremurile
respective.
În timpul secolului XIX ansamblul de pe Dealul Mitropoliei este martor al unor evenimente
de mare însemnătate ce au definit națiunea română, pornind de la întocmirea Regulamentelor
Organice (ce preced Constituția din 1866), vegherea evenimentelor din 1848, alegerea lui
Alexandru Ioan Cuza domn al Țării Românești și înscăunarea lui în anul 1859.
Noua conducere a Principatelor Unite, urmată apoi de conducerea reprezentată de Carol de
Hohenzollern, a dezbătut îndelung necesitatea ridicării unui nou sediu al legislativului.
Dezbaterile s-au materializat prin inițiativa din anul 1890 a președintelui Camerei Deputaților
G. Gr. Cantacuzino de a organiza un concurs pentru anteproiectul Clădirii Camerei
Deputaților și a Senatului. Pentru jurizarea concursului au fost invitate personalități de marcă
ale vremii, printre care arh. Edmond de Joly (arhitectul Camerei Deputaților a Republicii
Franceze), și Paul Wallot (autorul sediului Reichstag-ului din Berlin).
Concursul a fost cu adevărat internațional, doar 5 din 37 de proiecte depuse fiind originare din
România. Juriul a desemnat în anul 1891 proiectul intitulat „România” al lui Dimitrie
Maimarolu drept câștigătorul concursului. Printre motivele care au stat la baza hotărârii
juriului au fost luminozitatea deosebită a aulei de ședințe, și galeria circulară sălii ce permite
accesul facil în aceasta. Rațiuni financiare au amânat însă începerea lucrărilor, ea tergiversând
vreme de 15 ani, până în 1906. Dimitrie Maimarolu a semnat și alte edificii notabile ale
perioadei, precum Cercul Militar Central din București și biserica Sfântul Haralambie din
Turnu Măgurele.
4
Figura 2. Proiectul ”România” al lui Dimitrie Maimarolu, adaptat în actualul Palat al Patriarhiei
Execuția lucrărilor a început abia în anul 1906, construcția Palatului fiind prevăzută în patru
etape. Desfășurarea evenimentelor Primului Război Mondial a curmat însă finalizarea
edificiului, fiind realizate doar primele trei etape, în anii 1906-1908 (etapa I), 1911-1913
(etapa a II-a) și 1914-1916 (etapa a III-a). În același timp, amploarea proiectului a fost redusă,
micșorându-se înălțimea aulei centrale, și renunțându-se la simetria clădirii. Totodată, a mai
avut de suferit și circulația perimetrală continuă, ce nu se mai poate realiza acum. Cu toate
acestea, Palatul Adunării Deputaților a fost printre cele mai însemnate construcții ale vremii,
rămânând până astăzi unul dintre marile edificii ale Capitalei, cu o suprafață desfășurată de
aproximativ 16250mp.
5
Figura 3. Etapizarea construcției Palatului Camerei Deputaților. Tronsonul 4 nerealizat până în prezent
Un detaliu interesant al proiectului întocmit de Dimitrie Maimarolu era faptul că Sala Pașilor
Pierduți (denumită în prezent Europa Cristiana), situată între intrarea principală a clădirii și
aula centrală, trebuia să încorporeze și să conserve pe cât posibil sala de ședințe existentă la
momentul respectiv, locul unde se întruneau deputații vremii. La demararea lucrărilor de
consolidare acest fapt a fost confirmat, fiind găsite părți din fundațiile vechii săli sub
pardoseala sălii Europa Cristiana.
În anul 1906 proiectul viitorului Palat este examinat de către Consiliul Tehnic Superior, codus
de ing. Anghel Saligny. În urma examinării proiectului, Consiliul recomandă următoarele:
Determinarea „adâncimii și lărgimii” fundațiilor în baza unor sondaje;
Realizarea „fundațiunilor cu scări”;
Uniformizarea presiunilor pe sol prin dimensionarea corespunzătoare a fundațiilor,
pentru evitarea apariției tasărilor diferențiate;
Executarea planșeelor din beton armat;
Construirea scărilor din „materie nearzătoare”;
Execuția primului tronson al Palatului a început în același an, sub grija antreprizei românești a
ing. E. Grant și a ing. G. Perlasca.
O întâmplare inedită l-a adus asupra proiectului pe tânărul și talentatul inginer Gogu
Constantinescu. Prin rapiditatea reacției sale, el a reușit să pună în siguranță un perete de
zidărie proaspăt ridicat ce amenința să se prăbușească peste sala în care se desfășurau
dezbateri parlamentare. Inginerul G. Constantinescu a stabilit de urgență realizarea unei
centuri din beton armat peste zidul ridicat, reușind astfel să asigure construcția. Chiar și așa,
incidentul menționat și-a lăsat amprenta asupra construcției, sala de ședințe căpătând în final o
formă ușor ovoidală. În urma evenimentului, inginerului Gogu Constantinescu i-a fost
încredințată realizarea proiectului de structură a Palatului Adunării Deputaților, acesta
garantând că lucrarea va fi realizată la cele mai înalte standarde.
6
Este de notat faptul ca ing. Constantinescu a fost, alături de ing. Anghel Saligny, unul dintre
pionierii utilizării betonului armat în România. În scurta sa carieră din țară, el a reușit sa își
lase amprenta asupra tehnicilor de proiectare, demonstrând capacitatea și versatilitatea noului
material. O întâmplare interesantă a avut loc la finalul lucrărilor de construcție a Palatului.
Neîncrezători în noul material și în abilitățile tânărului inginer, mulți oficiali au fost reticenți
în a lua în primire noul sediu al Adunării Legislative. Drept urmare, ing. G. Constantinescu a
hotărât încărcarea tuturor planșeelor cu saci cu nisip, depășind cu mult orice încărcare
rezonabilă gravitațională ce ar fi putut apărea în timpul utilizării. Planșeele au trecut testul, iar
Palatul a fost recepționat de îndată. Mărturie a calității lucrărilor lui G. Constantinescu sunt
numeroasele clădiri la care acesta a lucrat, clădiri ce dăinuie în continuare, printre care se
numără și sediul Primăriei București (vis a vis de parcul Cișmigiu), Arenele Romane, și
primul pod din beton armat cu grinzi drepte, aflat în parcul Carol.
Ridicarea Palatului a avut loc în trei etape. Prima etapă, începută în 1906, a presupus clădirea
sălii de ședințe și a sălii „Pașilor pierduți”, cele două spații centrale ale edificiului au fost
recepționate în anul 1909. A două etapă a realizării clădirii a avut loc între anii 1911 și 1913.
Inițial ea presupunea realizarea aripii în latura dreaptă a construcției, însă pentru a evita
dărâmarea unor așezăminte de cult s-a stabilit construcția noului tronson pe partea stângă a
clădirii deja existente. În timpul lucrărilor s-a constatat calitatea scăzută a terenului de fundare,
drept pentru care s-a impus realizarea unor fundații mai adânci, mărind costurile și durata
execuției. A treia etapă de execuție s-a desfășurat între anii 1914 și 1916 și a presupus
construcția aripii drepte a palatului. Realizarea ei a fost îngreunată de creșterea prețurilor
materialelor de construcții și de situația politică a țării, influențată de evenimentele externe ale
vremurilor.
Palatul de pe Dealul Mitropoliei a adăpostit între anii 1908 și 1996 instituțiile legislative ale
României, în diversele lor forme, perioadă în care a suferit un număr de intervenții locale,
modificări sau adăugiri structurale. În urma cutremurului din Noiembrie 1940 cupola clădirii a
suferit avarii considerabile, intervenindu-se pentru repararea acesteia. Intervenții suplimentare
de consolidare s-au desfășurat și după cutremurul din Martie 1977, când au fost consolidate
planșee și o parte din pereți. Tot atunci a fost întărită structura podului prin consolidarea
grinzilor cu zăbrele din beton armat. Acestea au fost montate la începutul anilor ’60, alături de
suportul învelitoarei, realizat dintr-o placă cu grosimea de 10cm de beton armat. Placa de
acoperiș formează talpa superioară a grinzilor cu zăbrele din beton armat, creând un element
continuu peste toate corpurile clădirii. S-a creat astfel un ansamblu de acoperiș compus,
indeformabil.
Anul 1996 marchează momentul în carea Palatul Legislativului este transferat în
administrarea Bisercii Ortodoxe Române, el devenind Palatul Patriarhiei, prin a cărei grijă, în
anul 2010, începe demersul consolidării prin înfăptuirea unei Expertize Tehnice de către S.C.
Popp & Asociații S.R.L..
7
3 STAREA IMOBILULUI LA ÎNCEPUTUL LUCRĂRILOR
Clădirea monumentală a Palatului Patriarhiei a fost ridicată la începutul secolului XX folosind
o concepție de proiectare și alcătuire inovatoare care preconiza gândirea generațiilor
următoare de ingineri și arhitecți.
Asupra structurii de rezistență a clădirii au lucrat nume de marcă a ingineriei românești,
precum Gogu Constantinescu, Elie Radu și Anghel Saligny, ingineri ce au conturat
dezvoltarea ulterioară a practicilor de proiectare. Se poate afirma că viziunea lor a facilitat
buna comportare a clădirii în timpul evenimentelor seismice viitoare, în ciuda amplorii
ridicate a construcției, neregularității sale și a terenului dificil și neuniform de fundare. În
egală măsură, nu toate recomandările celor menționați mai devreme au fost puse în practică.
Spre exemplu, în locul planșeelor din beton armat sugerate de ing. Anghel Saligny, au fost
puse în operă planșee formate din profile metalice și elemente din beton sau zidărie, soluție
inferioară celei propuse.
Structura palatului este alcătuită din pereți masivi din zidărie, și planșee formate din profile
metalice, cu corpuri de umplutură din zidărie sau beton nearmat. Zona aulei este închisă la
partea superioară cu un inel și console din beton armat ce acționează ca o centură, pe care
reazemă cupola metalică a acoperișului, și rețeaua de grinzi a luminatorului sălii.
O caracteristică inedită a conformării elementelor sălii de ședințe este ilustrată de modul în
care sunt susținute arcele mari ale sălii. Din cauza deschiderii generoase a acestora și a dublei
lor curburi, ele ar fi trebuit să suporte eforturi mult prea ridicate. Într-un mod inovator însă,
ing. G. Constantinescu a stabilit ca ele să fie arce doar în apareță. În fapt, elementele cu formă
de arc sunt suspendate de punctul lor central de inelul perimetral din beton armat, situat în
podul aulei.
Figura 4. Secțiune prin Sala de Ședințe. Suspendare arce de inelul de beton armat
Dimensionarea elementelor structurale s-a realizat gravitațional, însă, dată fiind importanța
clădirii, multe elemente au fost supradimensionate față de gabaritul curent folosit în perioada
respectivă. Au rezultat pereți din zidărie groși de 1m, cu mult peste dimensiunile întâlnite
atunci. Cu toate acestea, singurele acțiuni cunoscute în epocă erau cele gravitaționale, drept
urmare dimensionarea elementelor s-a realizat fără a se ține cont de încărcările orizontale.
Alte acțiuni analizate au fost cele datorate tasărilor diferențiate, pentru care s-au luat măsuri
de evitare precum „uniformizarea presiunilor” și „adâncirea fundațiilor”, dar și aceste măsuri,
deși binevenite, erau realizate empiric.
Palatul Patriarhiei poate fi încadrat într-un perimetru de aproximativ 72x75m, având o
înălțime maximă supraterană la vârful cupolei de circa 47m, începând cu nivelul de bază al
dealului pe care este situată clădirea. Conformarea Palatului este complet neregulată, atât în
Punct prindere arc
de inelul din beton
armat
Inel circular beton
armat
8
plan cât și în elevație, determinând diferențe semnificative de rigiditate ce pot declanșa
torsiuni în eventualitatea unui seism. În plan, palatul este compus din mai multe dreptunghiuri,
delimitate între ele prin rosturi de tasare, care încadrează zona centrală circulară a aulei.
Dreptunghiurile sunt la rândul lor diferite între ele, în funcție de destinația fiecăruia. Spre
exemplu, latura de est are un număr mai ridicat de pereți decât zona de nord, unde se află Sala
Pașilor Pierduți. În plus, zona centrală a aulei nu este încadrată continuu perimetral, sectorul
de Sud-Vest al clădirii nefiind niciodată realizat. Tronsoanele palatului nu sunt izolate între
ele, fapt ce sporește comportarea seismică deficitară a clădirii. Rosturile ce delimitau
tronsoanele au apărut datorită secvențierii construcției, pereții din zidărie nefiind țesuți între ei.
Cu toate acestea, pe parcursul existenței edificiului, delimitarea dintre corpuri a fost
estompată în cadrul diverselor etape de intervenție.
Referitor la neregularitatea în elevație, aceasta este determinată de existența terasată a
nivelurilor clădirii. Astfel, tronsonul clădirii situat pe latura de Nord, în dreptul accesului
principal, are regim de înălțime P+1+M, pe când restul imobilului are regim 2S+P+1+M
(parțial 3S+P+1+M). Nivelurile de subsol în fapt nu sunt situate subteran, clădirea aflându-se
pe un teren înclinat, cu declivitate foarte mare, de aproximativ 13m.
Figura 5. Fațada de Est a Palatului. Se observă neregularitatea pe verticală a clădirii.
Pereții Palatului Patriarhiei prezintă fisuri, vizibile în special în zonele de îmbinare între
tronsoanele clădirii, la nivelurile superioare. Fisurile au fost datorate în parte seismelor din
1940 și 1977, și tasărilor diferențiate determinate de terenul dificil de fundare. Fisurile erau
îndeosebi evidente către nivelurile superioare, datorită amplificării deplasărilor. Principala
cauză a degradărilor pereților dintre tronsonul de Nord al clădirii și restul imobilului, este
mișcarea masivului de pământ, înalt de aproximativ 12-13m, pe care se află clădirea.
9
Figura 6. Amplasament Palatul Patriarhiei
La începerea lucrărilor de consolidare au putut fi identificate degradări ale structurii de
rezistență ce necesită remediere:
Tendința de separare a tronsonului de Nord prin apariția unor linii de desprindere, ca
urmare a diferenței mari de nivel între partea de vârf și poalele dealului;
Rigiditatea mare a acoperișului de deasupra intrării principale a determinat
desprinderea de pe reazeme a grinzilor cu zăbrele din pod;
Tronsonul de pe latura sudică prezenta o fisură generală din parter până spre pod;
Fisurări ale peretelui lateral prezidiului aparute în urma cutremurului din Martie 1977;
Fisurări interioare ale tronsonului sudic, în pereți și la intersecția pereților cu plafonul;
În zona de Nord-Vest există fisuri înclinate din acțiune seismică și tasare a colțului;
Asupra unora dintre aceste fisuri s-a intervenit în trecut, intervențiile au corectat însă doar
superficial degradările, fără a remedia substratul lor, drept pentru care fisurile în cauză au
reapărut după scurt timp.
Asupra clădirii s-a intervenit atât după cutremurul din 1940, cât și în urma cutremurului din
1977. Despre lucrările desfășurate în anii ‘40 nu se cunosc foarte multe detalii, intervențiile de
atunci concentrându-se probabil în zona cupolei aulei centrale, grav avariată. Comportarea
clădirii la seismul din 1977 a fost în general favorabilă, nefiind necesare intervenții majore.
Intervențiile de după 1977 au presupus consolidarea grinzilor cu zăbrele din beton armat din
Fațada de Nord
Fațada de Sud
Fațada de Est Garaj adăugat
ulterior
10
podul clădirii. Alte intervenții s-au materializat prin consolidarea unor planșee și a unor pereți
din zidărie, prin torcretare și armare.
Figura 7. Consolidări grinzi cu zăbrele pod, realizate după 1977
În afara lucrărilor menite să remedieze efectele seismelor, clădirea a mai suferit de-a lungul
timpului o multitudine de intervenții locale. Ele au avut rolul de a adapta conformarea
anumitor zone diverselor funcțiuni necesare. Astfel, au fost îndepărtate porțiuni din unele
planșee pentru realizarea unor noi goluri de scară și a fost modificată partajarea unor spații
prin introducerea sau scoaterea pereților din zidărie. Intervențiile asupra pereților nu au avut
de regulă continuitate pe verticală, pereții noi introduși fiind susținuți de grinzi metalice. O
altă adăugire a presupus introducerea unui garaj acoperit pentru 5 autoturisme în curtea
interioară din Sud-Estul clădirii.
Figura 8. Garajul adăugat în anii '60 și realizarea unei noi scări în anii 2000
11
4 PROPUNEREA TEMEI ARHITECTURALE
Din punct de vedere arhitectural, clădirea ce găzduiește astăzi Palatul Patriarhiei prezintă o
multitudine de detalii stilistice, caracteristice edificiilor monumentale realizate în epocă.
Referitor la funcționalitatea clădirii, aceasta este concepută în jurul „sălii de ședințe”. Ea este
de formă circulară în plan, având diametrul interior de circa 20m și înălțimea interioară, până
la luminatorul vitrat, de aproximativ 16m. Pe verticală, aula mare are două nivele de logii,
destinate inițial auditoriului dornic să participe la ședințele de lucru ale Camerei Deputaților,
și oaspeților de onoare. Aula este împrejmuită la fiecare nivel de un coridor circular bogat în
ornamentații, ce permite accesul către logii și către sală. Aula Magna impresionează în mod
deosebit prin sistemul ingenios de iluminare realizat printr-un luminator vitrat de dimensiuni
generoase. La partea superioară, corpul central al Palatului Patriarhiei se închide cu un pod
realizat din grinzi cu zăbrele metalice ce reazemă pe contur, iar central este prevăzut un inel
de compresiune. Lumina naturală inundă podul prin 14 suprafețe vitrate circulare verticale, ca
mai apoi ea să fie direcționată către sala ședințelor printr-un vitraliu orizontal de mari
dimensiuni.
Figura 9. Secțiune transversală clădire. Se observă structura podului
O particularitate inedită a sălii de ședințe este reprezentată de modul de ventilare al acesteia.
Dată fiind perioada în care a fost realizată clădirea, proiectanții edificiului nu au avut la
dispoziție mijloace automatizate de climatizare. Cu toate acestea, arhitecții și inginerii care au
proiectat clădirea au rezolovat problema ventilației pe cale naturală, introducând un sistem
prin care aerul circulă în clădire folosindu-se de convecția curenților din sala mare.
Grinzi cu zăbrele din
beton armat
Ferme metalice
Structura metalică a
luminatorului este suspendată de
ferme prin tiranți metalici
12
Figura 10. Propunere pentru noua circulație a aerului către exteriorul sălii de ședințe
Parte a lucrărilor de intervenție asupra Palatului Patriarhiei presupun montarea unui sistem
automatizat la nivelul ferestrelor circulare verticale ce va putea obtura accesul luminii
naturale în sală, creând un spațiu favorabil proiecțiilor de orice natură.
Figura 11. Sala de ședințe
13
Figura 12. Luminatorul aulei văzut din sală și din mansardă
Accesul principal către aulă se face din Dealul Mitropoliei, prin fațada principală, intrarea
fiind către sala „Europa Cristiana”, denumită inițial „Sala Pașilor Pierduți”. Spațiul
monumental, impresionant, este localizat în latura de Nord a clădirii, are dimensiuni
generoase, de 12x22m și înălțime totală de circa 7.5m. La partea superioară se încheie cu
bolți joase realizate din grinzi cu zăbrele, printre care se află luminatoare vitrate similare cu
cel din aula principală.
Figura 13. Sala „Europa Cristiana”, cunoscută în trecut drept „Sala Pașilor Pierduți”
Laturile perimetrale aulei centrale găzduiesc diverse oficii și birouri. Tronsonul estic
îndeosebi, găzduiește încăperi somptuoase, bogat ornate, unde se aflau birourile celor mai
notabili reprezentanți ai statului. Suprafețele încăperilor sunt ornate cu bronz sau foiță de aur,
și în unele cazuri cu elemente sculptate sau pictate. S-a stabilit necesitatea conservării
spațiilor respective, și concentrarea intervențiilor către alte zone ale imobilului.
Figura 14.Abundența ornamentelor în încăperile de pe latura de Est a Palatului
14
Dată fiind somptuozitatea Palatului Patriarhiei, atât prin prezența sa exterioară, cât și prin
grandoarea spațiilor interioare, este evident faptul că este necesară o soluție de consolidare
minim invazivă, ce permite conservarea tuturor trăsăturilor ce conturează caracterul clădirii.
Soluția de consolidare adoptată va trebui să asigure stabilitatea și rezistența clădirii la viitoare
cutremure, să stopeze efectele tasărilor diferențiate, și în același timp să se îmbine cu actuala
conformare a principalelor zone ale clădirii.
Chiar și așa, există zone în care nu s-a putut evita desfacerea ornamentelor. În acest caz,
înaintea intervențiilor s-au prelevat mulaje, astfel încât ornamentele să fie refăcute ulterior
finalizării lucrărilor.
O altă adiție ce trebuie integrată în Palatul Patriarhiei ca parte a proiectului de reabilitare este
reprezentată de introducerea a două lifturi panoramice. Cele două lifturi vor fi amplasate în
curțile de lumină, astfel încât ele să nu afecteze aspectul istoric monumental al Palatului.
5 PROPUNEREA PROIECTULUI DE STRUCTURĂ
Pentru a îndeplini cerințele de arhitectură și de rezistență structurală, echipa de proiectare a
lucrărilor de consolidare a fost nevoită să identifice mijloace neinvazive de intervenție, ce
sunt mascate în structura deja existentă a imobilului, fără a afecta stilul interior și exterior al
monumentului de arhitectură.
Drept urmare, pentru sporirea siguranței Palatului Patriarhiei s-au stabilit următoarele aspecte
asupra cărora este necesară intervenția:
Stoparea tendinței de deplasare a clădirii spre Sud, către baza dealului pe care este
situată;
Rigidizarea laterală a întregului ansamblu, pentru sporirea capacității de preluare a
încărcărilor seismice;
Aducerea centrului de rigiditate cât mai aproape de centru de masă al clădirii, pentru a
evita apariția torsiunii;
Uniformizarea rigidității clădirii prin crearea șaibelor rigide orizontale;
Echilibrarea tronsoanelor de clădire din punct de vedere al rigidității și al posibilității
de deplasare;
Sporirea ductilității pereților existenți de zidărie pentru a le îmbunătăți comportarea
seismică;
Stoparea avansării și remedierea fisurilor din pereții imobilului, în special cele apărute
în zona de legătură dintre corpul sudic și latura estică a clădirii;
Soluția de consolidare propusă poate fi împărțită în trei ramuri principale, și anume:
intervențiile realizate către exteriorul clădirii, elementele noi din beton armat ce se îmbină cu
structura existentă, și tiranții înglobați în pereții imobilului.
15
Figura 15. Soluția de consolidare pusă în opera
Figura 16. Soluția de consolidare, infrastructură & suprastructură
Grindă exterioară
perimetrală beton armat
16
O importanță sporită este reprezentată de comportarea de ansamblu a imobilului în raport cu
terenul pe care este situat. De-a lungul anilor, datorită profilului terasat al terenului, clădirea
(cu precădere extrema ei sudică) a suferit o tendință de translatare către Sud, și anume către
poalele Dealului Mitropoliei, ea constituind practic un zid de sprijin. Această tendință a
determinat tronsonarea evidentă a imobilului, prin apariția unor fisuri între corpul nordic (din
vârful dealului), înalt de 2 nivele, și cel sudic (de la baza dealului), înalt de 4 nivele. În același
timp, fisuri pronunțate au apărut și între aripa sudică și restul Palatului.
Pentru stoparea tendinței de translatare a Palatului către Sud, echipa de proiectare a decis
introducerea unui front de piloți și a unei centuri de sprijin menită să se împotrivească
alunecării terenului. Acest „zid de sprijin” este format din piloți de 0.88m diametru ce
coboară la adâncimea de 12m. La partea superioară piloții sunt solidarizați printr-o grindă
masivă înaltă de 1 metru care susține lateral corpul sudic al clădirii. Totodată, grinda masivă
reprezintă și fundația a doi pereți exteriori de consolidare. Dispunerea piloților a fost
prevăzută alternativ, pe două rânduri, pentru a spori capacitatea sistemului de sprijin.
Figura 17. Amplasare grindă masivă de fundare și poziționare piloți, Nivel S2
Zidul de sprijin este amplasat la exteriorul clădirii existente, acesta fiind doar adiacent
structurii imobilului. Zidul înconjoară și înglobează capul sudic pe 3 laturi, blocând practic
deplasările lui atât pe direcția Nord-Sud cât și pe direcția Est-Vest.
17
Principala metodă prin care s-a sporit capacitatea de preluare a încărcărilor seismice este
reprezentată de ridicarea a 5 nuclee rigide din beton armat dispuse în jurul sălii de ședințe, și
de introducerea unor noi pereți exteriori, ce sunt construiți în corpul sudic al Palatului, având
rolul de a-l rigidiza. Pereții și nucleele din beton armat se nasc de la nivelul fundațiilor clădirii,
în subsolul 2 sau 3, și urcă până la placa de peste al doilea etaj, adică placa de mansardă.
Fundarea lor este realizată pe radiere pilotate, individuale pentru fiecare nucleu în parte.
Diametrul minipiloților este de 0.4m, ei având, de asemenea, fișa la 12m sub nivelul solului.
Nucleele și pereții au fost denumiți, la începerea lucrărilor de consolidare, P1 – P8,
poziționarea lor fiind notată pe diagrama de mai jos:
Figura 18. Nucleele și pereții din beton armat
Amplasarea nucleelor nou construite a fost aleasă astfel încât acestea să nu afecteze detaliile
arhitecturale semnificative ale imobilului. Drept urmare, nucleele au fost amplasate, în spații
mai puțin accesibile precum spații tehnice, funcțiuni sanitare, sau de circulație verticală.
Pereții nucleelor au în subsol grosimi de 60cm, din care 50 sunt înglobați în vechii pereți din
zidărie, iar 10cm ies în exterior de la fața zidurilor originale. La etajele superioare, grosimea
pereților scade, ajungând în unele cazuri la 40 sau 30cm.
O abordare diferită a fost necesară pentru conformarea pereților ce mărginesc coridorul
dimprejurul aulei centrale, parte a nucleului P1. La fel ca nucleul, pereții respectivi se nasc
P1
P3
P2
P4 P5
P6
P7
P8
18
din subsol și se încheie în placa de peste etajul 2. Aceștia însă nu au putut fi perfect aliniați în
plan vertical, fiind necesară mascarea lor la nivelele superioare. Practic, pereții groși de 60cm
sunt amplasați în subsolul 2 la fața pereților vechi, apoi în subsolul 1 peretele nou construit
este înglobat pe jumătate (30cm) în zidăria veche, ca ulterior, la parter și peste acesta, pereții
să fie cu totul înglobați (60cm) în zidărie. Trecerea între pereți este realizată prin grinzi de
transfer de mare capacitate, de secțiune 90x120cm.
Poziționarea și dimensionare pereților nucleelor a fost realizată astfel încăt ele să echilibreze
rigiditatea clădirii, remarcându-se faptul că nucleele sunt dispuse în special în zonele
adiacente aulei. Zona corpului estic, mai regulată și mai bogată în pereți, nu a necesitat o
suplimentare considerabilă a rigidității. Totodată, aripa de est a fost ferită de lucrări îndeosebi
prin avizul experților Ministerului Culturii, care a limitat posibilitatea de intervenție asupra ei,
pentru protejarea elementelor decorative arhitecturale de o înaltă semnificație.
Individual însă, nucleele de beton armat nu sunt suficiente pentru îmbunătățirea comportării
seismice a imobilului. Dată fiind dimensiunea în plan a Palatului și distanța relativ mare a
noilor nuclee între ele, este necesară legarea acestora și solidarizarea lor cu ansamblul clădirii.
Prin aceasta, eforturile generate în cazul unui seism în întregul imobil vor fi redistribuite către
noile nuclee din beton armat, imobilul fiind forțat să lucreze ca un tot unitar.
Practic, era necesară realizarea unor șaibe rigide orizontale peste parter, etajul 1 și etajul 2,
care, conform propunerii proiectului de consolidare, urmau să ia forma unor plăci groase din
beton armat.
În cazul plăcilor de peste parter și etajul 2 (Figura 19.a și Figura 19.c), acestea se vor limita la
zona circulară dimprejurul aulei. Peste parter, placa nouă prezintă extensii simetrice pe
direcția Est-Vest, extensii ce nu se mai regăsesc în cazul plăcii de peste etajul al doilea. Pentru
șaiba rigidă de peste etajul întâi (Figura 19.b), s-a propus inițial adoptarea soluției unei plăci
generale, ce s-ar fi întins peste întregul nivel. Plăcile din beton armat sunt menite să
realizează redistribuirea eforturilor generate de încărcările laterale, către noile nuclee ridicate
din beton armat.
Figura 19.a – Peste parter Figura 19.b – Peste Etajul 1 Figura 19.c – Peste
Etajul 2
Figura 19. Propunerea inițială pentru realizarea plăcilor
O altă soluție de consolidare aplicată este reprezentată de introducerea unor tiranți în structura
de zidărie existentă. Aceștia vor fi dispuși pe ambele direcții orizontale și pe verticală. Prin
introducerea lor se va îmbunătăți ductilitatea pereților de zidărie, ce este în mod normal
caracterizată de cedări fragile, nefavorabile în cazul unui seism. Tiranții sunt realizați din bare
de oțel PC52 de diametru 32mm, ce traversează clădirea, fiind introduși în foraje executate
19
prin pereții imobilului. În același timp, barele din oțel au rolul de a lega tronsoanele clădirii
între ele, stopând tendința lor de a se deplasa și a se depărta unele de altele.
Figura 20. Propunere a traseului tiranților orizontali prin parter
În afara soluțiilor de consolidare principale stabilite de echipa de proiectare, s-a mai hotărât
coaserea unor regiuni de zidărie puternic afectate de tasările diferețiate. Coaserea se va pune
în operă în special în zonele adiacente corpului sudic al clădirii, zone puternic afectate de
tasări diferențiate și de tendința zonei respective de a aluneca către baza dealului. Soluția
coaserii zidăriei se va realiza doar după ce se va executa zidul de sprijin exterior, menit să
stopeze translatarea suplimentară a corpului către Sud. În același timp, coaseri adiționale se
vor mai executa în zona ce delimitează tronsonul nordic (înalt de 2 nivele) de restul clădirii,
construită pe panta terenului, și deci, mai înaltă.
20
6 PUNEREA ÎN OPERĂ A LUCRĂRILOR, PARTICULARITĂȚI
Reabilitarea Palatului Patriarhiei a demarat în anul 2010, o dată cu înfăptuirea unei expertize
tehnice pentru stabilirea nivelului de asigurare la acțiuni seismice a imobilului. În următorii
ani s-a întocmit proiectul de consolidare, ca în prezent, realizarea consolidării Palatului să fie
în plină desfășurare. Lucrările au fost începute în prima parte a anului 2014, iar finalizarea lor
este preconizată pentru sfârșitul anului 2015. În total, întregul proces de consolidare, de la
prima expertiză și până la recepția finală, se va întinde pe o durată de aproximativ 6 ani.
Având în vedere dimensiunile generoase ale imobilului, perioada și modul în care acesta a
fost construit și caracteristicile reliefului pe care este ridicat, este lesne de preconizat
complexitatea proiectului de consolidare. Adăugând asupra acestor elemente puternica
semnificație istorică ce învăluie Palatul, precum și multiplele elemente arhitectonice care îi
conferă individualitate și caracter, se poate spune ca lucrarea de consolidare și reabilitare a
Palatului Patriarhiei este una dintre cele mai însemnate lucrări de acest tip demarate în ultima
perioadă. Ca orice intervenție asupra unei clădiri existente, și aceasta a fost caracterizată de un
grad ridicat de neprevăzut, care a impus echipei de proiectare o puternică adaptabilitate față
de situațiile descoperite la fața locului. Drept urmare, soluția de consolidare structurală
propusă inițial, ce fusese elaborată în baza unor cunoștințe limitate, a suferit anumite
modificări, pentru a se putea plia necesităților din teren.
În același timp, înaintea începerii lucrărilor, a fost necesară protejarea anumitor elemente
decorative arhitecturale sensibile, ce puteau fi ușor deteriorate în timpul șantierului. Astfel,
scări monumentale și alte elemente din marmură au fost învelite cu placaj OSB, iar picturi
valoroase au fost acoperite pentru a se preveni degradarea lor. Totodată, pentru decorațiunile
asupra cărora nu s-a putut evita intervenția, au fost preluate mulaje, ele urmând a fi refăcute
după finalizarea consolidării.
Punerea efectivă în operă a soluțiilor de consolidare a demarat cu execuția zidului de sprijin
situat la exteriorul clădirii, în partea sa de Sud. Zidul este format din piloți deși de diametru
mare (88cm) forați la o adâncime de 12m sub nivelul solului. Aceștia se încheie la partea
superioară cu o grindă extrem de masivă, de mare capacitate, înaltă de 1m. Grinda inconjoară
capul sudic al clădirii pe 3 laturi, blocându-i translația pe ambele direcții. În final, au rezultat
piloți de 90cm în diametru, sporul fiind determinat de tehnica disponibilă a executantului. O
deviere mai pronunțată față de propunerea inițială a fost determinată de existența unei extinse
rețele tehnico-edilitare în zonă. Drept urmare, dispunerea piloților și forma grinzii de fundare
au fost adaptate prin 3 variante de proiect, astfel încât ele să nu se intercaleze cu rețeaua
existentă de canalizare.
21
Figura 21. Forarea piloților Ø88
Figura 22. Punerea în operă a grinzii de peste piloții Ø90
Soluția fundațiilor pe radier pilotat nu a fost utilizată doar pentru grinda masivă exterioară
corpului sudic. Toate elementele verticale nou introduse în clădire, ca parte a proiectului de
consolidare, se nasc din subsolul 2 sau 3 al imobilului, din radiere fundate pe minipiloti de
40cm diamentru. Echipa de proiectare a stabilit ulitizarea minipiloților pentru a facilita
punerea lor în operă în spațiul limitat disponibil în subsolul clădirii. Principala constrângere a
fost reprezentată de realizarea forajelor prin interiorul clădirii. Pentru aceasta s-au folosit
utilaje speciale, de mici dimensiuni, ce puteau fi manevrate cu ușurință pe coridoarele clădirii.
În același timp, fiecare carcasă de armătură a minipiloților a fost realizată în 3-4 tronsoane, în
funcție de înălțimea spațiului unde se lucra.
22
Figura 23. Utilaj folosit pentru forarea minipiloților din interiorul clădirii
Pe măsură ce lucrările la pereții noi din beton armat avansează pe verticală, s-a identificat o
altă situație ce necesită dedicare sporită, de data aceasta din partea constructorului. Forma
neregulată a nucleelor din beton armat și spațiul limitat sporesc complexitatea montării
armăturilor pereților. S-a montat simultan un rând de armături orizontale pe tot perimetrul
nucleului, iar barele verticale au fost introduse din etajul imediat următor, prin golul
perimetral realizat pe conturul nucleului. S-au realizat chiar și șabloane pentru ca montajul să
fie mai rapid. În acelați timp, betonul poate fi pus în operă doar prin exteriorul imobilului,
singura modalitate fezabilă prin care acesta poate fi turnat fiind prin ferestrele etajului imediat
următor. Practic, autobetoniera a trebuit să fie staționată pe cât de aproape posibil de
perimetrul clădirii, iar betonul a fost pompat prin exterior ei. Deoarece s-au întampinat
probleme legate de stabilitatea cofrajului, turnările au fost făcute pe tronsoane de 160cm
înălțime.
Figura 24. Minipiloți proaspăt executați
23
Figura 25. Armarea unui radier & armarea pereților unui nucleu cu păstrarea planșeului existent
Pentru eficientizarea execuției și reducerea timpului de punere în operă, s-au folosit mai multe
echipe de lucrători, iar ridicarea celor 5 nuclee și a pereților din beton armat s-a desfășurat
într-o oarecare măsură concomitent, fapt ce a condus și la o concurență constructivă. Metoda
aleasă a presupus o coordonare și o logistică deosebită în timpul execuției, resursele și forța
de muncă fiind distribuite în funcție de vârfurile de necesar. În mod curent, lucrările de
reabilitarea angrenează în fiecare zi aproximativ 450-500 de persoane, așteptându-se un vârf
al forței de muncă de circa 600 de persoane spre sfârșitul realizării lucrărilor.
Conform propunerii inițiale a proiectului de structură, s-a stabilit realizarea unor plăci noi
groase de 20cm, din beton armat, peste parter, etajul 1 și etajul 2. Plăcile ar înlocui planșeele
existente, realizate preponderent pe un sistem de profile metalice și blocuri din zidărie sau
beton nearmat. Prin introducerea plăcilor din beton armat se urmărește realizarea șaibelor
rigide orizontale ce vor distribui eforturile seismice către noile nuclee. Peste parter a fost
prevăzută o placă circulară, în dreptul coridorului din jurul aulei, cu extensii laterale, similară
cu cea de peste etajul al doilea. Peste etajul 1 se prevăzuse o placă generală, ce lega întregul
nivel (Figura 19.b).
Cu toate acestea, în momentul decopertării finisajelor de peste planșee, s-a descoperit că o
bună parte din acestea erau în fapt realizate din beton armat, încă de la începutul existenței
construcției, alături și de unele consolidari realizate după cutremurul din 4 Martie 1977. S-a
confirmat astfel că indicațiile date de ing. Anghel Saligny, (președintele Consiliului Tehnic
Superior care a avizat lucrarea) au fost parțial urmate. În același timp, o dată cu decopertarea
finisajelor s-au mai descoperit umpluturi din alicarie, groase de 20 sau 10cm, peste parter și
respectiv peste etaj. În momentul realizării suprabetonărilor, s-a avut în vedere ca greutatea
acestora împreună cu greutatea șapei să nu depășească greutatea umpluturii substituite.
24
Figura 26. Sisteme de planșeu existente
S-au descoperit plăci din beton armat la planșeele de peste parter și de peste etaje, realizarea
planșeului general peste etajul 1 fiind deci, deja, parțial îndeplinită. Cu toate acestea, a fost în
continuare necesară sporirea capacității planșeelor existente. Astfel, s-a stabilit drept optimă o
suprabetonare a plăcilor cu 10-24cm. În cazul suprabetonărilor de peste parter s-a menținut
perimetrul propus inițial. Suprabetonarea de peste etajul 1 s-a redus însă în suprafață. În final,
peste etajul 1, suprabetonarea a avut un perimetru similar cu cel realizat peste parter, noua
placă formată fiind legată prin conectori metalici de planșeul deja existent din beton armat.
25
Figura 27. Realizarea suprabetonării zonei circulare din jurul aulei
Figura 28.a – Peste parter Figura 28.b – Peste Etajul 1
Figura 28. Extindere plăci puse în operă
O altă linie de intervenție prevăzută în proiectul de consolidare este reprezentată de
introducerea unor tiranți prin pereții din zidărie ai clădirii. Tiranții vor fi dispuși atât vertical
cât și orizontal, pe ambele direcții, ei având un dublu rol. Pe de-o parte, aceștia reduc
fragilitatea pereților din zidărie, iar pe de altă parte, tiranții au rolul de a lega tronsoanele
clădirii între ele. În același timp, prin introducerea tiranților, părțile din zidărie fracturate la
45° din tasări diferențiate sau forță tăietoare sunt ancorate în inima pereților.
Pentru punerea în operă a tiranților a fost necesară realizarea unor foraje de lungime
excepțională, de până la 45m, acestea fiind cele mai lungi foraje executate pentru astfel de
lucrări vreodată în România. La executare s-au obținut abateri extrem de mici pentru
lungimea lor ridicată, și pentru gradul mare de neomogenitate a parcursului de forare. Au
existat însă și cazuri izolate când s-au constatat abateri, în principal datorate forării prin
materiale de diferite durități, fapt ce a dus la deteriorarea mai rapidă a capului frezei.
Pentru fiecare foraj executat, proiectantul structurii a solicitat sondaje. Ele au fost folosite
pentru definirea parcursului forajelor, astfel încât să se evite eventuale piese metalice
nedescoperite încă. Diametrul forajelor este de 80mm, realizarea lor fiind un proces cu un
grad ridicat de dificultate. Astfel, pentru protejarea elementelor de arhitectură s-a ales răcirea
frezei cu aer comprimat, variantă mai costisitoare față de metoda standard de răcire cu apă. În
același timp, datorită lungimilor excepționale ale forajelor, a fost necesară o modalitate de a
îndepărta materialul forat din canal. Pentru aceasta, s-au realizat găuri perpendiculare pe
direcția de forare, din metru în metru, prin care s-a aspirat materialul rezultat.
26
După realizarea forajelor, au fost introduși tiranții, ce au fost strânși cu cheia pentru a se
realiza contactul intim între piesele metalice de capăt și peretele de zidărie. Apoi găurile
forajelor au fost umplute cu mortar.
Pentru tiranți s-au utilizat bare din oțel PC52 de 32mm diametru. La extremități, aceștia au
fost fixați cu aparate speciale, ce rămân înglobate în pereții imobilului. Tiranții metalici au
fost protejați anticoroziv cu o vopsea ce are rol de amorsă pentru mortar. Pe lungimea
tiranților s-au prevăzut distanțieri (patine) pentru centrarea lor în foraje. La îmbinarea
tronsoanelor tiranților s-au utilizat cuple mecanice cu filet. Acest mod de îmbinare modern a
fost ales în detrimentul sudurii clasice, pentru rapiditatea montajului. Forarea și punerea în
operă a tiranților verticali s-a desfășurat într-o manieră asemănătoare, la partea inferioară însă,
aceștia au fost fixați în cuzineți din beton armat nou introduși.
Figura 29. Utilaj forare
Figura 30. Aparat fixare tirant în zidărie
Datorită multitudinii de ornamente prezente în tronsonul estic al Palatului, a fost stabilită
necesitatea conservării acestuia și limitarea desfacerilor elementelor arhitecturale. Cu toate
acestea, au fost dispuse măsuri de consolidare mai puțin invazive menite să amelioreze
condiția anumitor părți ale imobilului.
Prin urmare, s-a hotărât consolidarea planșeelor parterului cu benzi din polimer armat cu fibră
de carbon (FRP). În cazul plăcii din beton armat a parterului (de peste subsolul 1), se aplică
benzi groase de 1.4mm și late de 12cm la interval de aproximatv 50cm una de cealaltă.
Benzile lungi de circa 50m se aplică la fața superioară a plăcii de beton armat, peste care se va
aplica o șapă protectivă de beton ușor (300kg/m2). Benzile din fibră de carbon au modulul de
elasticitate de 165000N/mm2 și rezistența medie la întindere de 3100N/mm
2. Fracturarea
planșeelor din beton armat a fost constatată și notată în expertiza tehnică emisă în anul 1993
27
de către Regia Autonomă Carpați Proiect, însă măsurile de remediere sugerate nu au fost
aplicate niciodată. Dată fiind dispunerea fisurilor din plăci, acestea au fost cel mai probabil
cauzate de tasări diferențiate.
Figura 31. Releveu fisuri placă parter
Figura 32. Dispunere benzi FRP
28
Pe parcursul lucrărilor de execuție au ieșit la iveală mai multe intervenții anterioare asupra
structurii imobilului. Astfel, s-a observat că mai mulți pereți din subsolul clădirii au fost
îndepărtați, iar corespondenții lor pe verticală au fost susținuți în continuare folosindu-se
grinzi metalice.
Figura 33. Perete susținut pe grindă metalică
Tot referitor la dispunerea pereților, s-a constatat că de-a lungul timpului compartimentarea
anumitor zone s-a modificat de nenumărate ori, în funcție de necesitățile specifice ale celor ce
au folosit Palatul. Deși intervențiile nu au fost niciodată majore, acestea nu au beneficiat de o
viziune de ansamblu, alterându-se uniformitatea verticală a structurii.
29
7 CONCLUZII
Demersul de consolidare al Palatului Patriarhiei a fost inițiat în anul 2010, o dată cu alcătuirea
de către S.C. Popp & Asociații S.R.L. a expertizei tehnice privind stabilirea nivelului de
asigurare la acțiuni seismice a clădirii în cauză. Proiectarea soluției de consolidare a căpătat o
formă finală spre sfârșitul anului 2012, iar la începutul lui 2014 s-a demarat lucrarea propriu-
zisă. Finalizarea reabilitării Palatului este prefigurată pentru ultima parte a anului 2015. O
coincidență încântătoare face ca începerea lucrărilor de consolidare și punere în valoare a
Palatului Patriarhiei în anul 2014 să marcheze un secol de la trecerea în neființă a regelui
Carol I, inițiatorul proiectului.
La momentul redactării prezentului material, punerea în operă a soluțiilor de consolidare este
aproape încheiată. După finalizarea lucrărilor la structura de rezistență, se vor reface toate
elementele decorative de arhitectură ce au fost desfăcute în prealabil, astfel încât intervenția
asupra clădirii să fie cât mai puțin perceptibilă. Acest deziderat este firesc pentru un imobil de
statura edificiului în care vreme de aproape 100 de ani a activat principalul organism
legislativ al țării, ca mai apoi acesta să intre în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române.
Palatul situat pe Dealul Patriarhiei are în mod incontestabil o deosebită însemnătate în istoria
recentă țării, locul ocupat de acesta fiind martor a multor evenimente notabile ce au format
societatea românească așa cum o știm astăzi. Prin realizarea consolidării asupra unui
monument de marcă, se poate asigura atât continuitatea acestuia, cât și o poziție de egalitate
cu imobile realizate în prezent, din puctul de vedere al asigurării seismice.
Punerea în operă a consolidării și reabilitării Palatului Patriarhiei are drept principală
motivație sporirea gradului de asigurare seismică a clădirii. Prin realizarea lucrărilor de
consolidare, capacitatea Palatului de a prelua încărcări seismice a crescut semnificativ, aceasta
fiind acum în acord cu metodologia curentă de proiectare. În paralel, a fost remediată cauza
apariției fisurilor din pereții imobilului, prin stoparea avansării tasărilor diferențiate.
O importanță aparte în realizarea proiectului de consolidare o are strânsa colaborare între
proiectanți și reprezentanții constructorului. Acceptând necunoscutul inerent oricărei lucrări
de consolidare, aceștia sunt nevoiți să lucreze considerabil de mult în baza unor detalii de
principiu, ce necesită adaptări constante în funcție de situațiile descoperite la fața locului.
Reușita lucrărilor se bazează pe o comunicare continuă, bilaterală între părți, fiecare parte
fiind nevoită să se adapteze în funcție de necesitățile celeilalte. Amploarea și diversitatea
construcției au generat probleme dintre cele mai variate, pentru a căror soluționare este nevoie
de constanta implicare a proiectanților în desfășurarea lucrărilor.
În final, considerăm extrem de binevenit demersul Patriarhiei Române de a înfăptui o lucrare
de o asemenea anvergură. Viziunea unitară asupra reabilitării Palatului de pe Dealul
Mitropoliei reprezintă un model de abordare a lucrărilor de consolidare, model demn de a fi
replicat asupra multor altor edificii administrative și nu numai, ce au dobândit în timp rang de
simbol.
30
8 ECHIPA DE PROIECTARE
Consolidarea și reabilitarea Palatului Patriarhiei este rezultatul unui efort colaborativ de lungă
durată, asupra căruia fiecare specialitate implicată a avut un aport determinant. Pe această cale
ținem să le mulțumim tuturor celor care fac posibilă realizarea lucrării, dorind să îi asigurăm
de sincera noastră stimă și gratitudine. În egală măsură dorim să ne exprimăm considerația
față de domnul inginer Nicolae Șt. Noica, a cărui lucrare „Palatul Patriarhiei” (ISBN 978-973-
88557-6-2) a reprezentat o resursă motivațională și de documentare deosebită.
Beneficiar
Patriarhia Română
- Preot Liviu-Constantin
Nechita, Manager de Proiect
Project Management
- Carla Sandu
Dirigenție de șantier
- Ing. Gabriela Alexandru
- Ing. Petre Chiuță
Arhitectură
Proiectant General:
Proiect Arad S.A.
- Arh. Gheorghe Seculici
Studiu istoric & Documentația Tehnică
pentru Autorizarea Consolidării:
- Arh. Georgeta Gabrea
Proiectul Tehnic:
- Arh. Corina Țuțuianu
Detaliile de Execuție:
S.C. DOCT S.R.L.
- Arh. Doina Petrescu
- Arh. Mitru Petrescu
- Arh. Vlad Petrescu
Structură
S.C. Popp & Asociații S.R.L.
- Dr. Ing. Mădălin Coman
- Ing. Dragoș Alexandrescu
- Ing. Dragoș Marcu
- Ing. Ionel Badea
- Ing. Florin Voica
- Ing. Vlad Dinu
Verificare și Expertizare
- Dr. Ing. Traian Popp, expert
construcții beton, zidărie și
construcții metalice, atestat
MDRAP
- Dr. Ing. Cezar Culiță, expert
terenuri de fundare, atestat
MDRAP
- Ing. Dragoș Badea, expert
consolidare structuri istorice,
atestat MC
- Ing. Mircea Mironescu,
expert consolidare structuri
istorice, atestat MC
Instalații interioare
- Ing. Valentin Negoi
Constructor
Antreprenor General:
Aedificia Carpați S.A.
- Ing. Petre Badea
- Ing. Andrei Ioniță
- Ing. Ioan Tarța
- Ing. Marius Stan
- Ing. Florea Nica
- Ing. Ecaterina Văslan
- Ing. Cristian Chițimia
Subantreprenori:
S.C. Agisfor S.R.L.
- Ing. Ștefan Lazăr
S. C. Laboratorul de Construcții
București S.R.L.
- Ing. Andrei Sechelarescu
- Ing. Mihai Coriu