PRODUCŢIA EMISIUNILOR

132
PRODUCȚIA EMISIUNILOR RADIOFONICE

Transcript of PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Page 1: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

PRODUCȚIA EMISIUNILOR

RADIOFONICE

Page 2: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

RADIO-UL ÎN SISTEMUL MASS MEDIA

“Nimeni nu stie destul astăzi. ToȚi vrem să fim informaȚi. Cu privire la ce?

Nu stim exact. Dar am voi să stim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în

care, în orice clipă, avem impresia că se întâmplă ceva, fără ca noi să fim la

curent. Există, în vremuri de mare densitate, cum sunt cele de azi , o supremă

valoare, din care omul îsi face hrană zilnică: informaȚia. Să stii ceva, chiar

inexact, dar să stii. E aproape ca un narcotic”. (Din volumul Constantin Noica, «

21 de conferinȚe radiofonice. 1936-1943 »)

Cu aceste cuvinte îsi începea Constantin Noica conferinȚa - una dintr-un

ciclu de 21, rostită pe postul naȚional de radio, la 25 noiembrie 1943. Era o

recunoastere – de la altitudinea filosofului -a faptului că omul secolului XX este

în stare permanentă de informare. Acest adevărat drog pe care îl reprezintă

informaȚia pentru omul modern – această constatare este valabilă însă pentru

omul tuturor timpurilor, deoarece informaȚia a fost si este vitală pentru însăsi

existenȚa speciei – ne-a adunat într-un sat global, în care toȚi stim aceleasi

lucruri, avem obiceiuri si interese similare. Pentru că informaȚia înseamnă

îmbogăȚire, dar, în acelasi timp, induce si fenomene contrare: pierderi de

identitate, împuȚinare intelectuală,sărăcie spirituală, uniformizare, simplism.

Se afirma chiar că omul modern s-ar afla sub dictatura presei. Ziarul,

televizorul, postul de radio ne dictează ce să cumpărăm, cât, de unde si cum

săne hrănim, cum să ne îmbrăcăm si cum să vorbim, cum să gândim si cum să

ne crestem copiii.

În acest proces complex de bombardament informaȚional, creat în

secolul XXI de globalizarea informaȚiei si de noile mijloace de comunicare în

masă care îl asaltează pe om din toate direcȚiile, presa are, fără îndoială, un loc

principal, fiind furnizoarea celei mai mari cantităȚi de informaȚii. În plus,

Page 3: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

procesul de informare prin intermediul presei este constant si sistematic.

Radioul este comunicare

Radioul este, în primul rând, comunicare. Este prima lecȚie pe care a

învăȚat-o la debutul său ca redactor la un mic post de radio din Brooklyn,

celebrul show-man de la CNN, Larry King. Primul lui sef i-a explicat lapidar si

foarte clar conȚinutul activităȚii pe care urma să o desfăsoare:

“Asta e muncă de comunicare!”Comunicarea prin radio cere onestitate.

A doua lecȚie pe care a învăȚat-o Larry King a fost că trebuie să fii onest. “Ca să

devii un crainic de succes, fă-i pe ascultătorii si telespectatorii tăi părtasi la

experienȚele si sentimentele tale”. Ce înseamnă onestitatea? Povesteste tot

Larry King, referindu-se, de data aceasta, la debutul său pe micul ecran: “Nu

mai fusesem niciodată într-o emisiune televizatăsi am lăsat acest gând să-mi

dea emoȚii. Producătorul m-a asezat pe un scaun rotativ. Mare greseală! Din

cauza emoȚiei mă tot roteam la dreapta si la stânga si m-au văzut toȚi

telespectatorii. Trebuie să fi fost amuzant, asa că am mers pe instinct. i-am pus

pe telespectatori în locul meu. Le-am mărturisit că eram emoȚionat. Le-am

spus că

lucram la radio de trei ani, dar era pentru prima oară când apăream la televizor.

Si cineva m-a mai pus pe acest scaun rotativ. Acum, că toată lumea îmi stia

situaȚia, nu mai eram emoȚionat. Asta m-a făcut să vorbesc mai bine si mi-a

adus un si mai mare succes în acea primă seară la televiziune – totul doar

pentru că am fost onest cu cei cărora le vorbeam”.

Comunicarea cu elementul său curent – conversaȚia – este o adevărată

artăsi cel ce o stăpâneste poate să se considere realizat pentru că are

posibilitatea să intre în contact nemijlocit cu oameni diferiȚi, din locuri diferite,

pe care nu-i cunoaste. Comunicarea directă interumană este acum la fel de

importantă, poate chiar mai importantă decât în urmă cu câteva decenii, când

Page 4: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

nu se inventase internetul. “Unii se tem că, din cauza volumului atât de mare

de informaȚii transmis prin tot atât de multe mijloace electronice, arta

conversaȚiei se va demoda – scrie Larry King în lucrarea amintită. Eu aş spune

exact contrariul. ‘Vorbim’ mai mult decât oricând si în mai multe feluri decât

oricând, tocmai datorită acestor noi mijloace. Dar conversaȚia va rămâne cu noi

atât cât vor exista oameni. Indiferent ce noi tehnologii ne va aduce secolul XXI,

primele cuvinte din această carte vor rămâne adevărate: ‘ToȚi trebuie să

vorbim’. Si, cu toate invenȚiile si evoluȚia războiului stelelor, succesul va reveni

la bază. Fie că stai cu cineva la masă sau scrii o scrisoare la computer, principiile

unei bune conversaȚii rămân aceleasi. Totul se reduce la a stabili o legătură cu

o altă persoană. FrancheȚea, entuziasmul si dorinȚa de a asculta vor face din

tine un maestru al conversaȚiei în orice ocazie. Si, fie că te adresezi unui grup

de 12 persoane într-un sediu al unei comunităȚi, fie că Ții o teleconferinȚă prin

satelit, lucrurile sunt la fel ca atunci când te adresezi unui grup. Pregătirea,

cunoasterea publicului si simplitatea discursului te vor ajuta întotdeauna să

obȚii succesul ca vorbitor” Comunicarea prin mass media înseamnă legătura

prin care individul intră în contact cu lumea. El află ce fac ceilalȚi oameni,

indiferent unde s-ar afla ei pe mapamond, poate chiar intra în conversaȚie cu i,

îsi poate exprima, la rândul său, opiniile, îsi poate povesti necazurile, poate

întreba sau poate răspunde instantaneu la unele întrebări, prin emisiunile

interactive. Spre deosebire de telefon unde, în general fiecare comunică cu

oameni sau instituȚii cunoscute, prin intermediul radioului sau televiziunii

această convorbire nu presupune un scop anume, nici conoasterea

interlocutorului. Subiectul convorbirii este suficient pentru ca, fiind interesat de

tema pusă în discuȚie, fiecare să aibă posibilitatea să intervină în dialog. Acesta

este, de altfel, si unul din punctele de atracȚie pe care presa electronică la are

în rândul publicului de pretutindeni.

Page 5: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Comunicarea presupune participanȚi egali, care se respectă, au ceva de

comunicat si doresc să comunice. Din punctul de vedere al publicului,

partenerii trebuie să pară că nu încearcă să se pună nici un moment în

dificultate. Un reporter prea agresiv, care nu doreste decât să-si “prindă”

interlocutorul adresându-i întrebări incomode nu va avea parte de un interviu,

un reportaj sau o anchetă reusităsi cu succes la public. Intrebările incomode îl

intimidează pe interlocutor si duc la blocarea convorbirii.

Automat, ascultătorii vor trece de partea interlocutorului, pe care vor

avea tentaȚia să-l compătimească si, oricâtă dreptate ar avea, reporterul nu va

mai avea credibilitate. Dar se cuvine să menȚionăm si situaȚia opusă -aceea a

unui reporter coplesit de eveniment sau de personalitatea interlocutorului său

si pe care îl lasă să vorbească vrute si nevrute. Un asemenea ziarist este calificat

de public drept incompetent, nechemat în breaslă.

DiscuȚiile din lumea teoreticienilor presei au dus la concluzia că nu poate

fi vorba de presă fără a constientiza că scopul fiecărei ediȚii de ziar sau revistă,

al fiecărei emisiuni de radio sau de televiziune este comunicarea. Acest proces

este colectiv sau individual. Un ascultător de radio acȚionează individual, de

unul singur atunci când deschide sau închide aparatul. Tot după voinȚa proprie,

el optează pentru un post de radio sau altul. Alegerea este si raȚională, dar mai

ales sentimentală. “Noi cucerim o naȚiune de ascultători, cucerind-l pe fiecare

în parte” subliniază Michael H. Haas, Uwe Frigge, Gert Zimmer, în „Radio

management”. Manualul jurnalistului de radio, POLIROM, 2001, p.51). Această

situaȚie i-a determinat pe unii teoreticieni să susȚină că “radioul nu este un

mijloc de comunicare în masă, ci un mijloc de informare individuală”, susȚin

aceeasi autori.

Producătorul de radio are datoria de a-si imagina condiȚiile în care se

face ascultarea de către fiecare receptor. El ar trebui săstie unde se află

Page 6: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

beneficiarul efortului său de a informa, dacă munceste, învaȚă, se odihneste, în

ce stare de spirit se află, această intuire fiindu-i facilitată de sondaje de opinie,

scrisori, telefoane etc. Dar mai mult decât atât, cunoasterea cerinȚelor si

intereselor publicului este dată de cunoasterea si înȚelegerea temeinică a

realităȚilor sociale, economice si politice ale momentului. O zi în care s-au

anunȚat noi scumpiri ale tarifelor la unele servicii de interes public nu poate fi o

zi fastă pentru nimeni. Un moment în care undeva în Țară sau într-o Țară vecină

s-a produs o catastrofă naturală sau s-a declansat un conflict militar poate

induce în rândul ascultătorilor o stare de tensiune, amărăciune, chiar disperare.

În aceste condiȚii, producătorul de emisiuni radiofonice îsi va echilibra

programele, în concordanȚă cu starea de spirit a receptorilor săi si numai în

acest fel va putea dialoga cu fiecare ascultător în parte si nu cu mase anonime

si indiferente. Este raȚiunea pentru care posturile de radio FM se bucură de

asemenea succes în prezent. Aceste posturi – locale sau comerciale – îsi cunosc

destul de bine publicul căruia i se adresează pentru că pot determina destul de

precis aria de difuzare a programelor. În acest fel ele pot răspunde mai precis

nevoilor de cunoastere ale grupurilor de receptori, dar si intereselor individuale

ale ascultătorilor pe care îi servesc.

Comunicarea prin programe radiofonice este un proces ce se realizează

cu mult efort si imaginaȚie. A-Ți fermeca publicul este o datorie profesională a

fiecărui producător, redactor sau reporter. Captarea ascultătorului se

realizează mai întâi superficial, la nivelul auzului. Un sunet nou -fiecare post de

radio are propriul său sunet -poate stârni interesul. Etapa următoare este

aceea a dobândirii credibilităȚii. Este un proces complicat si dificil, care

înseamnă, de fapt, pentru un post de radio, câstigarea audienȚei. Ascultătorii

“cred” în postul de radio, nu numai că le place cum sună, dar au garanȚia

obiectivităȚii, a respectării adevărului de către redactorii si producătorii lui. În

Page 7: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

sfârsit, după ce s-a impus în rândul ascultătorilor prin sunetul său aparte, prin

respectarea adevărului, postul de radio poate considera căsi-a dobândit o

personalitate. Credibilitatea unui post de radio – obisnuia să spună marele om

de radio care a fost Eugen Preda – se câstigă foarte greu, dar se poate pierde

într-o clipă. Formarea deprinderilor de urmărire a anumitor programe la un

număr apreciabil de ascultători este un proces dificil si de durată. La câstigarea

credibilităȚii contribuie, în primul rând, calitatea informaȚiei difuzate.

Echilibrul, echidistanȚa, onestitatea, neimplicarea politica, operativitatea în

difuzare sunt condiȚii ale credibilităȚii. Un factor important în consolidarea

credibilităȚii îl constituie realizatorii de emisiuni, cei care vorbesc în direct pe

post. Ascultătorul îi va urmări în mod special pe unii dintre ei, va recunoaste

postul si după vocile lor, iar, după voce, le va face chiar un portret imaginar.

Nevoia de vedete la radio este la fel de mare ca si la televiziune. Dar, fără

discuȚie, starurile singure nu pot face viabil un post de radio. De aceea, fiecare

program trebuie să aibă personalitate si o Țintă precisă pentru a se bucura de

atenȚia si preȚuirea unui segment de public.

Radioul este informaȚie Între toate componente sistemului presei, radioul

deȚine prioritatea în domeniul informaȚiei. Emisiunea de radio însăsi este

sinonimă cu ideea de informaȚie, pentru că radioul este cel care are prioritate,

datorită posibilităȚilor sale tehnice, în a anunȚa un eveniment. Deci, prima

relatare despre un eveniment, primele date noi, inedite, de actualitate si de

interes – elemente ce constituie calităȚile informaȚiei – vor fi aflate mai

totdeauna de la radio si apoi aceste elemente sunt completate cu ceea ce oferă

alte surse – ziare, emisiuni tv., filme etc.

Una din calităȚile de bază ale informaȚiei la radio este continuitatea.

Radioul nu numai că emite cea mai mare cantitate de informaȚie, dar acesta

este un proces ce nu se întrerupe niciodată pe întregul parcurs al programelor

Page 8: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

emise de un post de radio. Oricând programul poate fi întrerupt pentru a se

prezenta o stire de ultimă oră. În plus un post de radio are programe de

informaȚii din jumătate în jumătate de oră si această realitate îi oferă

posibilitatea de urmări un eveniment pe întreaga sa desfăsurare.

O altă calitate a informaȚiei de radio este diversitatea. Fiecare om poate

afla din emisiuni stirile pe care le doreste. Stirile politice, economice si de

bursă, utilitare, din domeniile culturii, stiinȚei, sportului – toate temele, toate

sectoarele activităȚii umane îsigăsesc la radio spaȚii în emisiuni. Într-un

program de 24 de ore sau chiar mai puȚin, se încearcă găsirea răspunsurilor la o

gamă de interese umane extrem de largă.

Radioul este furnizor si păstrător de cultură Radioul este mijlocul prin

care ascultători cu nivele culturale diferite se pot instrui în toate domeniile

culturii, artei, stiinȚei. Programe speciale intră în casele receptorilor aducâdu-le

nu numai informaȚie culturală, ci chiar manifestări culturale la care ei nu pot

participa. Spectacole de teatru, concerte, recitaluri ale unor vedete – unele

desfăsurându-se la mii de kilometri depărtare de locul unde se află receptorul –

fac parte din existenȚa de zi cu zi a tuturor celor ce optează pentru programele

culturale.

Emisiunile culturale sunt adaptate vârstelor si nivelelor culturale diferite

ale ascultătorilor, astfel încât fiecare să afle ceea ce îsi doreste, să poată să se

instruiască sau să-si completeze cunostinȚele în domeniile preferate si la nivelul

particular de înȚelegere. În acelasi timp, în fonotecile lor, posturile de radio

tezaurizează fapte culturale remarcabile, voci ale unor personalităȚi din toate

domeniile.

Radioul se constituie, în acest fel, într-o arhivă sonoră de importanȚă

naȚională. Aceste înregistrări se utilizează apoi în emisiuni sau sunt oferite

marelui public înregistrate pe casete sau CD-uri.

Page 9: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Radioul este creator de cultură Spectacole de teatru si varietăȚi,

recitaluri poetice, concerte sunt produse foarte frecvent si pretutindeni în lume

de posturi de radio. Radioul nu numai că preia manifestări cultural distractive

de la instituȚii de profil, dar produce fapte de cultură. Scenarizările unor opere

literare celebre, piese de teatru special create pentru a fi « montate » la radio,

concerte înregistrate în studiou, emisiuni de varietătăȚi – toate pot fi

considerate opere artistice originale care îmbogăȚesc patrimoniul spiritual

naȚional.

Operele dramatice radiofonice care stau la baza emisiunilor teatru la

microfon, de pildă, sunt diferite de textele teatrale destinate scenei. Miscarea

scenică, decorul trebuie suplinite de sunete si zgomote. Orice gest al actorilor

nu poate fi sugerat decât prin inflexiunile vocii umane sau prin sunete

sugestive. Înregistrările muzicale realizate în studiourile posturilor de radio au o

calitate excepȚională datorită mijloacelor tehnice de care acestea dispun.

Această calitate face din înregistrările muzicale sau teatrale ale posturilor de

radio adevărate bijuterii, multe înregistrări fiind apoi multiplicate pe casete sau

CD-uri.

Radioul este divertisment Ca si televiziunea, radioul oferă multe

momente de desindere autentică prin emisiuni speciale de divertisment. Si

programele muzicale, adaptate tuturor gusturilor, transmisiile sportive fac din

radio un mijloc de destindere căutat si apreciat. Trebuie să mai menȚionăm, că

acest tip de programe, ca, de altfel si cele culturale, sunt si foarte ieftine si nu

presupun decât dispoziȚie de ascultare din partea receptorilor, prea obosiȚi si

adesea în lipsă de bani pentru a se deplasa la locul unde are loc un spectacol

sau o manifestare sportivă.

Radioul este mijloc de educaȚie S-a acreditat ideea că radioul se

adresează îndeosebi persoanelor cu cultură medie, ceea ce nu înseamnă că

Page 10: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

aceste persoana ar fi refractare la îmbogăȚirea cunostinȚelor lor. De aceea, în

funcȚie de vârsta receptorilor, de categoriile profesionale si culturale care

ascultă programele de radio la diferite ore sunt emise în eter tot felul de

emisiuni, care au rolul de a îmbogăȚi nivelul de cunoastere al tuturor. Mai mult,

în colaborare cu instituȚii de învăȚământ, sunt difuzate programme-

scoală,acăror frecventare sistematică, însoȚită, fireste , de tese de verificare a

însusirii cunostinȚelor, conferă anumite drepturi celor ce le frecventează în

mod regulat. Multe posturi de radio si-au prevăzut, chiar de la începutirle

existenȚei lor, canale educative tocmai pentru că s-a intuit rolul important pe

care acest mijloc de comunicare de masă îl poate avea în procesul educaȚional.

O menȚiune specială se cuvine a fi făcută în legătură cu rolul covrsitor pe

care radioul îl are în cultivarea limbii literare, o exprimare corectă din punct de

vedere gramaticat si ortoepic, nuanȚatăsi modernă, din care să lipsească

elementele arhaice, de jargon sau de argou, ca si neologismele stridente.

Radioul este prestator de servicii

Am comparat odată un post de radio cu un magazin universal deschis în

permanenȚă. 24 de ore din 24, în toate zilele anului. Radioul oferă tuturor

ascultătorilor servicii dintre cele mai diverse, de la ora exactăsi buletine meteo,

la lecȚii de limbi străine, sfaturi medicale, sugestii pentru petrecerea timpului

liber, orarul magazinelor, informaȚii rutiere etc. Această “prestare de servicii”

înseamnă, în acelasi timp o formă de manipulare, pentru că presa, televiziunea

si radioul ne organizează viaȚa, consumul, educaȚia, universul de cunoastere,

interesele si, prin aceasta, chiar gândirea si modul de reacȚie la factorii sociali,

la evenimente.

Page 11: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

FORMATE PUBLICISTICE ÎN RADIO

Termenul „format” este de origine anglo-saxonă si reprezintă un proiect

comunicaȚional, deci o manieră de alegere si asamblare de conȚinuturi prin

care se caută personalizarea canalului, întărirea capacităȚii de a atrage si reȚine

publicul.

Formatul unui program priveste un anumit tip de produs mediatic, cu

formă, conȚinut si durată determinată, elaborat pe baza unei scheme repetitive

si recognoscibile.

Multiplicarea după 1990 a posturilor de radio de diferite tipuri: locale,

regionale, teritoriale, naȚionale specializate a determinat o mutare a accentului

de redactare din punct de vedere jurnalistic. În primul rând s-a pornit de la

capacitatea de viteză a informaȚiei atât ca circulaȚie, cât si ca perimare, pe de

altă parte s-a luat în calcul radio-ascultătorul, care si el este prins într-o altă

viteză de desfăsurare a activităȚii atât în familie, cât si în societate.

Genurile redacȚionale si formatele publicistice trebuie săȚină cont de

normele de ifuzare ale CNA. În acelasi timp CNA monitorizează si forma de

exprimare din punct de vedere al corectitudinii limbii române folosite si se fac

atenȚionări posturilor care nu respectă normativul gramatical acceptat de

Academia Română. În comparaȚie cu presa scrisă, presa radio si televiziune are

reglementări determinate de CNA, care administrează si supraveghează spaȚiul

audio-vizual.

SpaȚiul audio-vizual înseamnă totalitatea din frecvenȚe de radio si TV

prin care se obȚin licenȚe de emisie. În cadrul licenȚelor de emisie fiecare post

de radio si TV îsi asumă un program editorial care dă specificul postului.

Posturile generaliste, de regulă, trebuie să conȚină până la 25-30% emisiuni

informative, restul fiind acoperite cu emisiuni formative si de divertisment. În

momentul în care licenȚa este obȚinută pentru un post specializat, atunci

Page 12: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

formatele (tipurile, structurile) trebuie să fie în cadrul structurii obȚinute din

licenȚă. De ex.Pro Tv CINEMA, care are ca licenȚă specializarea pe filme, dar

foloseste în momentele de pauză caseta cu informaȚii de la MEDIA FAX care fac

parte din acest grup. Formatul din pauză este reclama postului si informaȚiile

zilei.

La posturile de radio formatele emisiunilor în care sunt incluse genuri

jurnalistice sunt determinate de aceeasi licenȚă obȚinutăsi de condiȚiile pe

care si le-a asumat la depunerea licenȚei. Formatele radio s-au dezvoltat pe

piaȚa concurenȚială a posturilor de radio american în FM care au trebuit să-si

adapteze programele pentru supravieȚuire.

O dată cu apariȚia si la noi în Țară a posturilor de radio private s-a simȚit

nevoia adaptării la un anumit tip de format. Succesul însă, depinde de dibăcia

manifestată în alegerea formatului adecvat specificului pieȚei. Copia fidelă a

unui format care s-a bucurat de succes pe o piaȚă nu poate fi aplicată altei

pieȚe, decât dacă pe cele 2 pieȚe există o serie de condiȚii asemănătoare. Dacă

formatul emisiunii este cumpărat din altă Țară, se plăteste licenȚa formatului.

Plata licenȚei presupune doar plata ideii. Ca să facă faȚă concurenȚei,

formatele emisiunilor s-au structurat pe informaȚii scurte, concise. ApariȚia

telefonului mobil si a aparaturii radio mobilă (usor de transportat oriunde) au

făcut ca formatele emisiunilor să includă relatarea telefonică. Ea dă oricărei

emisiuni nota de autenticitate, credibilitate si sentimentul participativ al radio-

ascultătorului.

Specializarea canalelor, staȚiilor de radio a făcut ca formatul emisiunilor

să aibă secvenȚe aproape abligatoriu de interactivitate, radioascultătorul,

publicul având capacitatea să intre în direct în timpul desfăsurării emisiunii. Pe

de altă parte, prin apariȚia internetului si transmisiunii on-line ex.RADIO

ROMÂNIA TINERET. Radio-ascultătorul poate accesa programul radio si chiar

Page 13: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

dacă a pierdut un buletin de stiri de la 13.00, el si-l poate scoate spre ascultare

din memoria site-ului si îsi poate crea din banca de date a radioului programul

pe care îl doreste să îl asculte.

TIPOLOGIA EMISIUNILOR DE RADIO

Criterii:

1. Simultaneitatea sau decalajul relatării cu faptul real:

-emisiuni în direct

-emisiuni înregistrate

2. Locul de filmare:

-emisiuni în interior

-emisiuni de exterior

3. Natura mesajului:

- emisiuni de tip publicistic-informativ (stiri, reportaj documentar,

anchetă, interviu, dezbatere)

- emisiuni de tip artistic, cu scenariu, interpreȚi, pe baza unor formate

create sau achiziȚionate.

4. După structura formală:

-emisiuni unitare

-emisiuni complexe

5.După provenienȚă:

-emisiuni de producȚie proprie

-emisiuni realizate în coproducȚie

-emisiuni achiziȚionate

6.După adresabilitate:

-emisiuni generaliste

Page 14: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

-emisiuni specializate

EMISIUNEA COMPLEXĂ

În componenȚa sa, alături de folosirea tuturor genurilor publicistice mai

apar si: orchestra de suport pentru mesajul muzical si publicul de platou. În

prezent, emisiunea complexă de radio de tip clasic ex. Radiojurnalul de la 7, 13,

10, 22 sau o altă emisiune a cărei întindere este între 60-120 de minute se

caracterizează prin existenȚa ei pe o grilă de programe cu o frecvenȚă ritmică

în aceeasi zi, oră, durată, moderator, voce, care se impregnează în memoria

publicului prin prezenȚa ei ca un partener de existenȚă.

Din punct de vedere jurnalistic o astfel de emisiune se constituie după un

sumar care conȚine tema ediȚiei, secvenȚele sonore, înregistrările, interviurile,

participarea în direct, muzica ca ilustraȚie si potenȚial sonor si comperajul

(suma de idei pe care se brodează un text pentru a face legătura dintre două

locuri diferite ca transmisie sau două materiale, subiecte r-tv, pentru a fi incluse

într-o emisiune de sine stătătoare) sau prezentare, însă noȚiunea de

prezentare nu are decât ideea de „ceea ce urmează”.

Pe aceste structuri din interiorul unei emisiuni complexe se dezvoltă

genurile jurnalistice. Pot fi folosite si comentarii, interviuri, reportaje, relatări.

Etapele principale în realizarea unei emisiuni sunt: planificarea, producȚia si

difuzarea.

Alte clasificări:

-tema emisiunii

-genericul

-documentarea

-sumarul

-înregistrarea materialului

Page 15: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

-montajul

-comperajul

-desfăsurătorul

-emisia (difuzarea)

La formatele emisiunilor de radio care sunt de divertisment – ex. Teatru

radiofonic – ele se încadrează în metoda strictă a transpunerii radiofonice. În

emisiunile de divertisment, pamfletul, schiȚa satirică, poezia satirică, cântecul

satiric, toate însoȚite de imaginea sonoră constituie un mozaic publicistic

specific acestui format. În aceste formate complexe de radio se pot folosi

accentele sonore, diferitele forme de atragere a atenȚiei: râsete, alte tipuri de

coloane sonore, care să creeze reacȚiile la ceea ce se înregistrează în emisiune,

reacȚie care să inducă ascultătorul în starea de participare si să obȚină aceeasi

reacȚie.

Mai târziu, în 1990, o astfel de tehnică a fost folosită în serialele

americane prin introducerea benzii de râs pe fundalul filmului pentru a obȚine

aceeasi reacȚie din partea telespectatorului.

EMISIUNEA INTERACTIVĂ

Emisiunea interactivă de radio are ca particularitate tipul de format care

determină natura contribuȚiei financiare. Dacă este o emisiune umanitară,

atunci postul de radio acceptă apelul telefonic al ascultătorului gratuit, dacă ia

ascultătorul drept finanȚator, atunci apelul telefonic costă. Unele posturi

folosesc această tehnică pentru a-si promova imaginea: intrarea în direct a

ascultătorului este gratuită, altele pe tipul de interactivitate participativă.

Intrarea ascultătorului în direct într-o emisiune care crează starea de

interactivitate are riscuri: telefoanele nu pot fi triate decât foarte puȚin, în

sensul nu al cenzurii, ci în sensul apropierii interesului ascultătorului de

Page 16: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

subiectul emisiunii radiofonice. În momentul în care jurnalistul de radio este în

direct cu ascultătorul, capacitatea lui de reacȚie trebuie sa fie mobilizată pentru

a face faȚă si la un refuz ferm al dialogului, atunci când acesta a depăsit

mijloacele decenȚei conversaȚiei, să fie pregătit să aibă răspunsuri care să nu

închidă dialogul si nici să nu jignească ascultătorul. În concluzie, moderatorul

trebuie să aibă o mare mobilitate de comunicare.

Emisiunea interactivă presupune existenȚa pe durata ei a mai multor

genuri publicistice, în funcȚie de subiectul care se dezbate: stire, relatare etc. În

cadrul grilelor de program, ca un specific al ultimilor ani, în spaȚiul audio-vizual

au apărut programe de shopping (cumpăraturi) sau pentru televiziune –

teleshopping. Dincolo de aspectul pur financiar, comercial, specialistii le acordă

acestor programe si valoarea informativăsi formativeducativă, argumentând că

în zonele care sunt departe de viaȚa trepidantă a unui oraş sau acolo unde

presa scrisă nu reuseste să ajungă, aceste programe suplinesc în mediul rural

absenȚa publicităȚii stradale care în accepȚiunea specialistilor ar avea si

valenȚe de informare si formare. În cadrul emisiunilor complexe care sunt

specializate pe medii de ascultători diferite, ex. VIAȚA SATULUI, emisiunile

pentru armată, terminologia si limbajul folosit conȚin cuvintele care sunt

specifice celor care practică profesiunile în domeniul respectiv.

INFORMAȚIA RADIOFONICĂ

În domeniul ziaristicii, informaȚia trebuie înȚeleasă în dublu sens.

Termenul este utilizat în accepȚiunea de gen ziaristic, dar toate modalităȚile de

exprimare în domeniul presei implică existenȚa unei informaȚii. Însă,

informaȚia a devenit un termen sinonim celui de presă. Astfel, Bernard

Voyenne, în “L’Information aujourd’hui”, defineste informaȚia drept “procesul

comunicării sociale si instituȚiile care asigură acest proces”. În ceea ce priveste

Page 17: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

informaȚia de radio, Daniel Garvey si William L. Rivers, în “News-writing for the

Electronic Media” citează opinia unor cercetători în domeniul comunicării –

Serena Wade si Wilbur Schramm – care cred că “Stirile de radio sunt principala

sursă de informaȚii mai ales pentru oamenii mai puȚin educaȚi, pentru femei,

oameni de culoare, agricultori si muncitori, în timp ce stirea tipărită este

principala sursă de informaȚie pentru oamenii cu educaȚie înaltă, pentru albi,.

pentru bărbaȚi, pentru oamenii cu funcȚii de conducere si pentru cei cu

venituri mai mari”. În aceste condiȚii, opinează autorii, redactorul de stiri de la

radio trebuie să se îngrijească de conȚinutul si forma de prezentare a

informaȚiilor, astfel încât acestea să corespundă nivelului cultural, de

înȚelegere si de interese ale potenȚialului public ascultător.

Definiții

Desi apreciem că definițiile nu servesc scopului didactic practic urmărit în

demersul pe care îl întreprindem, nu putem eluda exprimarea sintetică a

conȚinutului unui gen publicistic de mare întindere în presa de toate tipurile,

dar mai ales la radio.

ToȚi teoreticienii, dar mai ales practicienii, sunt de acord că stirea este o

relatare succintă a unor fapte reale. AlȚii adaugă elementele de neobisnuit,

senzaȚional sau măcar de abatere de la regula generală pe care trebuie să le

conȚină stirea. George Fox Mott în “New Surwey of Journalism” propune chiar

o aritmetică a stirii:

“1 om obisnuit +o viaȚă obisnuită =0

1 om obisnuit + o aventură extraordinară =o stire

1 soȚ obisnuit +o soȚie obisnuită =0

1 casier + o soȚie +7 copii = 0

1 casier – 10.000 de dolari = o stire

1 soȚ +o soȚie +un scandal = o stire

Page 18: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

1 om+ o masină + un scandal = o stire

1bărbat + o realizare = o stire”

Precizând că nu faptul în sine, ci relatarea despre fapt este informaȚie, în

teoria presei s-au lansat definiȚii peste definiȚii care, în sine, nu prezintă mare

importanȚă decât în măsura în care pun în lumină elemente definitorii ale

genului. Ken Metzler, în manualul “Newsgathering”, apreciază că “stirea este o

relatare promptă, succintă a informaȚiei factuale despre evenimente, situaȚii

si idei (inclusiv opinii si interpretări) menită să intereseze o audienȚă sisă-i

ajute pe oameni să facă faȚă mediului inconjurător”. Din realitatea

înconjurătoare, reporterul selectează acele fapte despre care presupune că

publicul său ar fi interesat. Deci, subiectivitatea reporterului îl îndeamnă să

culeagă de pe teren anumite fapte pentru a satisface setea de cunoastere a

publicului său. Aceste fapte sunt, la rândul lor, selectate a doua oară de editor

sau de realizator, care va hotărî ce subiecte vor intra într-o anumită emisiune,

ce întindere va avea fiecare relatare si în ce moment din desfăsurarea

cronologică a radioprogramului se va difuza acel material. Trebuie să reȚinem,

deci, că informaȚia de presă este relatarea unui fapt selectat din realitate,

interpretat si ierahizat într-o succesiune de relatări. Responsabilitatea si

profesionalismul reporterului sau editorului de radio constau în capacitatea de

alege acele fapte care pot fi definitorii pentru momentul respectiv din viaȚa

socialpolitică a Țării sau a localităȚii unde funcȚionează postul de radio

respectiv.

Daniel Garvey si William L. Rivers consideră că informaȚia este o relatare

(un raport) la timp a unor evenimente, fapte si opinii care interesează un

număr semnificativ de oameni. Sintetizând, putem propune ca definiȚie a stirii

la radio următoarea formulare: o relatare concisă a unor fapte, evenimente,

Page 19: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

idei reale, semnificative, de actualitate, noi, relatare ce prezintă interes pentru

public.

Caracteristicele stirii de radio sunt:

Noutatea. Stirea sau informaȚia de radio este relatarea unui fapt nou

întâmplat. Spre deosebire de accepȚia dată termenului în alte domenii ale

cunoasterii umane, informaȚia de presă presupune că undeva, într-un anumit

moment, s-a petrecut un eveniment despre care o masă mai mult sau mai

puȚin numeroasă de receptori ar fi interesată să afle. Nou înseamnă, în presă,

nou întâmplat si nu nou aflat. Ca în toate activităȚile umane, fiecare dintre noi

are un orizont de cunoastere limitat, în fiecare clipă un om poate afla noi

informaȚii despre lucruri, evenimente, personalităȚi deloc sau puȚin cunoscute.

Ce este nou pentru ziarist nu este neapărat nou si pentru alȚi oameni. De aceea

numai relatările despre evenimente nou produse pot deveni stiri de presă.

Unele evenimente sunt noutăȚi absolute. Este vorba de marile si

importantele evenimente politice, economice, culturale, stiinȚifice. Dar alte

evenimente sunt mai puȚin bătătoare la ochi si atunci depistarea lor ca fapte

nou întâmplate este mai dificilă. SoluȚia pentru gazetar, îndeosebi pentru

începători, este de a se documenta mult în prealabil, atât pe teren, cât si la

serviciile speciale pentru a afla toate amănuntele posibile despre evenimentul

pe care ar trebui să-l prezinte.

Prezentarea noului este o condiȚie a însăsi existenȚei presei, pentru că

ziarele, radioul si televiziunea răspund unei nevoi firesti a omului modern de a

fi la curent cu tot ce se întâmplă. CerinȚa de a prezenta noutăȚile cele mai

importante ale zilei, ale orei chiar, este cu atât mai imperioasă la radio,

deoarece, între componentele mass media, radioul are datoria să anunȚe

primul un eveniment.

Page 20: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Operativitatea. Strâns legată de noutate se prezintă o altă calitate a

informaȚiei radiofonice: operativitatea, care presupune scurtarea drumului

dintre momentul producerii unui eveniment si receptarea lui de către public. În

presa modernă, dezvoltarea fără precedent a mijloacelor tehnice de difuzare a

mesajului a făcut posibilă difuzarea mesajului publicistic cu maximum de

operativitate. Acest punct maxim se traduce în limbajul presei audio-vizuale

prin transmisia directă. Timpul si spaȚiul se comprimăsi informaȚiile ajung la

receptor chiar în momentul desfăsurării evenimentului.

Transmisia directă îl transformă pe ascultător din simplu consumator de

informaȚie în participant la eveniment.

Interesul. Pentru a fi receptată, stirea de radio trebuie să prezinte interes

pentru o categorie de public. Aceasta cere, din partea redacȚiei, o bună

cunoastere a categoriilor de public cărora li se adresează pentru a putea

răspunde intereselor si nevoilor lor de cunoastere. Asa cum menȚionează

Wilbur Schramm, în The Process and Effects of Mass Media Communication,

interesul si receptarea informaȚiei se pot exprima prin următorul raport:

(forȚa utilităȚii mesajului perceput) – (forȚa de constrângere percepută)

Interesul =............. cheltuiala de efort în percepere Deci, cu cât utilitatea

mesajului va fi mai mare sau cu cât cheltuiala de efort necesar receptării va fi

mai mică, interesul si, în consecinȚă, si utilitatea mesajului vor fi mai mari.

ForȚa utilităȚii mesajului se traduce prin valoarea conȚinutului. Asadar,

conȚinutul mesajului este factorul determinant al interesului.

Interesul poate fi definit ca o nevoie de informaȚie resimȚită de oameni,

ca indivizi si, în acelasi timp, în calitate de membri ai diferitelor comunităȚi

sociale sau organizaȚionale. Există interese generale, de grup si personale. Un

post de radio, prin informaȚiile pe care le difuzează, trebuie să Țină seamă de

categoriile cărora le aparȚin ascultătorii. ForȚa de constrângere despre care

Page 21: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

aminteste raportul lui Wilbur Schramm trebuie concepută în sensul

elementelor restrictive pe care le conȚine o informaȚie. ConȚinutul stirii se

poate adresa unei categorii de specialisti si, astfel, ea nu va interesa publicul

larg sau îl va interesa mai puȚin. Sau, de pildă, stirea poate conȚine prea mulȚi

termeni tehnici sau cuvinte rare – neologisme, arhaisme, regionalisme – care

vor diminua interesul receptorilor faȚă de respectiva informaȚie. Numitorul

acestui raport “cheltuiala de efort în percepere” semnifică comoditatea

receptorului,i care refuză să facă prea mari eforturi pentru a primi si stoca o

nouă informaȚie. Ca atare, ziaristul va face eforturi la redactarea, prezentarea

si paginarea informaȚiilor pentru a amplifica interesul publicului si pentru a

diminua efortul de receptare.

Interesul receptorilor faȚă de informaȚie poate fi stimulat de anumiȚi

factori:

a. Locul de unde provine stirea. Cu cât evenimentul sau faptul relatat s-a

desfăsurat într-un loc mai apropiat de receptor, cu atât interesul lui faȚă de

fapt va fi mai mare. Aceasta este una din explicaȚiile proliferării posturilor de

radio regionale si locale, care emit pe unde ultra scurte si care, cunoscându-si

foarte bine ascultătorii cărora li se adresează, pot să le răspundă mai

satisfăcător intereselor si evoilor lor de informare.

b. Locul unde se paginează stirea. Ascultătorul de radio si-a format

anumite reflexe. El stie că primele stiri sunt cele mai importante. De aceea va fi

atent în primele 3-4 minute. Treptat, pe parcursul derulării emisiunii, interesul

lui se va diminua până la zero. Redactorii au grijă, de aceea, să rubricizeze

emisiunile mai ample de stiri, să introducă, din când în când elemente

distinctive – cortine sonore, formule de adresare directă către ascultători, stiri

de mare interes utilitar (ora exactă sau buletinul meteo, de exemplu etc.), care

Page 22: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

au rolul de a stimula atenȚia si de a readuce interesul ascultătorilor la cote

maxime.

c. ConȚinutul stirii. Acesta este elementul determinant al interesului

ascultătorului faȚă de stiri. În ultimii ani, stirea politică acăpătat tot mai mult

teren, datorită complexităȚii acestui domeniu si datorită evenimentelor politice

ce se succed cu repeziciune, atât în plan intern, cât si în viaȚa internaȚională. În

acelasi timp, si alte tipuri de informaȚii captează interesul ascultătorului mai

mult decât altădată. Este vorba de stirile de interes social, de stirile din

domeniul sportului, dar, mai ales, de stirile utilitare, care aduc servicii mari

ascultătorilor. Dar existăsi o altă categorie de informaȚii, care poate capta

interesul ascultătorilor, indiferent de categoria socială din care fac parte. Este

vorba de stirea “fapt divers”, care satisface nevoia de senzaȚional a oamenilor.

Asa se explică proliferarea stirilor din viaȚa vedetelor, a stirilor din culisele

vieȚii personalităȚilor politice, artistice, sportive, a celor care vorbesc despre

tot felul de scandaluri din existenȚa intimă a unor personalităȚi publice, a

stirilor despre crime, violuri, accidente etc. Aceste stiri sunt, de multe ori, la

periferia gazetăriei, pentru că spiritul morbid, bârfa, informaȚiile neverificate si

care se insinuează în viaȚa privată a oamenilor fără acordul lor, prezentate

uneori fără discernământ si fără grija elementară faȚă de vocabularul folosit, nu

au nimic comun cu gazetăria, cu decenȚa sau cu respectul faȚă subiectul si

obiectul informării. Este de semnalat că aceste “bârfe” jurnalistice nu sunt

agreate la radio sică prezenȚa lor în emisiuni, în comparaȚie cu presa scrisă sau

cu televiziunea, este foarte redusă. Actualitatea evenimentului. PrezenȚa în

actualitate este o condiȚie a însăsi existenȚei omului modern. Pentru a-si

îndeplini cu adevărat menirea socială, stirea de radio trebuie să prezinte fapte

din actualitatea imediată. Actualitatea unor evenimente poate fi întreȚinută o

perioadă mai lungă de timp prin campaniile de presă, în care, chiar dacă

Page 23: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

evenimentul propriu-zis s-a consumat, efectele, consecinȚele lui persistăsi a-l

menȚine în actualitate prin informaȚii referitoare la consecinȚe si implicaȚii

este nu numai util, dar chiar necesar.

SemnificaȚia faptului sau evenimentului. Aceasta presupune din partea

ziaristului o cunoastere clară a evenimentului pentru a-i putea descifra

resorturile si urmările sociale. ConsecinȚele unui fapt, implicaȚiile sale, felul în

care el poate influenȚa viaȚa oamenilor nu se relevă în totdeauna de la sine.

Descifrarea semnificaȚiei unui fapt sau eveniment înseamnă o documentare

minuȚioasă, capacitatea de a evalua dimensiunile lui sociale. Prin evidenȚierea

semnificaȚiei unui fapt, prin relevarea capacităȚii lui de influenȚare a altor

fapte, precum si a impactului asupra unor categorii umane, ziaristul poate

transforma un fapt, în aparenȚă banal, în eveniment. Este o calitate ce se cere

ziaristului aceea ce a fi creator de evenimente prin descifrarea semnificaȚiei

faptelor cotidiene.

Interesul uman este elementul care generează succesul la public al unei

informaȚii. Stirea este tratată ca un gen de recompensă. Publicul este interesat

de anumite fapte, iar de altele nu. SemnificaȚia unui fapt sau eveniment este

tocmai acest grad de interes pe care o informaȚie îl poate provoca pentru o

categorie cât mai largă de receptori. În general publicul va alege acele fapte

care îl intereseazăsi pe care le-a inclus într-un sistem foarte personal de

interese. Ceea ce intră în acest cadru personal va fi lesne acceptat si reȚinut.

Continuitatea. La radio, asa cum menȚionam, informaȚia asupra unui

eveniment în desfăsurare este continuă. De la o oră la alta, evenimentul este

urmărit în desfăsurarea sa, adăugându-se elementele nou apărute. În

emisiunile de bilanȚ ale zilei – radioprogramele de searăsi de noapte – sunt

redactate stiri de sinteză, care reamintesc momentele cele mai importante ale

Page 24: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

evoluȚiei evenimentului. În felul acesta sunt create condiȚiile ca un număr

mare de receptori să cunoască evenimentul.

Efemeritatea. Stirea de radio nu este perenă, cum este cea difuzată în

presa scrisă. ConȚinutul ei trebuie reȚinut de la prima ascultare. Nu se poate

reveni asupra conȚinutului dacă, de la prima audiȚie, un cuvânt, un număr sau

un nume nu au fost înȚelese. Pentru a remedia aceste deficienȚe ce Țin de

oralitate, elementul specific al mesajului, stirile la radio se reiau pentru a da

posibilitate ascultătorilor care nu au înȚeles mesajul să-si completeze

informaȚiile. Dar, de la o oră la alta, ascultătorii se schimbăsi, de aceea, dacă

evenimentul este apreciat ca fiind foarte important, informaȚiile se repetă

Irene Joanescu, în “Radioul modern. Tratarea informaȚiei si principalele genuri

informative”, menȚionează următoarele caracteristici ale stirilor:

· stirile sunt factuale – conȚin fapte adevărate;

· stirile sunt noutăȚi – conȚin fapte la zi;

· stirile sunt interesante pentru un număr semnificativ de persoane.

În aceste condiȚii, autoarea defineste stirea ca fiind “ prezentarea unor

evenimente, fapte si opinii recente, care interesează un număr semnificativ de

persoane”.

AlȚi factori care influenȚează valoarea unei stiri sunt amploarea,

anvergura si aspectele neobisnuite ale unui eveniment.

Daniel Garvey si William L. Rivers consideră ca definitorii pentru

informaȚie în general, deci si pentru cea de radio sau tv, următoarele:

* informaȚiile sunt factuale , adică au în centrul lor fapte. Ei consideră că sunt

mai multe tipuri de fapte:

simple fapte (cum ar fi, de exemplu, anunȚarea temperaturii);

evenimente – în general lucruri de importanȚă deosebită;

Page 25: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

opinii. În acest caz, evenimentul este exprimarea opiniei si este nevoie de o

bună acoperire a prezentării adevăratelor opinii, a celor noi, interesante si

importante pentru public. Există, în acest caz pericolul prezentării unor

“pseudo-evenimente” pentru simplul fapt că la adevăratele evenimente

reporterii nu au fost prezenȚi.

* informaȚia este “la timp” si trebuie să existe o justificare: în fiecare stire

sunt elemente ce o recomandă pentru a fi difuzată într-o anumită zi si oră,

chiar dacă stirea nu este strict la zi, din conȚinutul ei trebuie să reiasă legătura

ideii sau faptului trecut cu un aspect al actualităȚii;

* informaȚia trebuie să intereseze un număr semnificativ de

oameni. În aceeasi lucrare, referindu-se la normele de selectare a stirilor,

autorii stabilesc mai multe criterii utile pentru reporteri în procesul de

decizie asupra oportunităȚii alegerii unui subiect pentru a-l prezenta într-

o informaȚie :

· proximitatea. Cu cât evenimentul se petrece mai aproape de

receptor, cu atât informaȚia va prezenta mai mult interes pentru el;

· consecinȚele. Putem recunoaste adevăratele informaȚii chiar

atunci când faptele se petrec la mare distanȚă, dacă au efecte si asupra

altora, inclusiv asupra noastră;

· proeminenȚa. Este interesant pentru receptori ce face o anumită

persoană sau ce suferă o anumită persoană importantă, un vip;

· caracterul neobisnuit. Orice fapt ce se plasează în afara obisnuitului

este interesant pentru public sub aspectul noutăȚii.Si, totusi, nu orice lucru

neobisnuit este interesant. Reporterul trebuie să tragă o linie între evenimente

si pseudoevenimente, pentru că unele fapte, desi pot fi socante, sunt numai

extravaganȚe, uneori chiar traivialităȚi sau de prost gust;

Page 26: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

· noutatea interesează întotdeauna publicul. Dacă o stire va conȚine

expresia “pentru prima oară” va fi mereu interesantă pentru public;

. conflictul. Orice disensiuni între oameni, grupuri sau naȚiuni sunt

interesante. Presupunerea că linistea este condiȚia naturală a vieȚii se pare că

este gresită. Conflictele sunt cele ce ne reȚin atenȚia: Conflictele pot conduce la

schimbări, care ne pot afecta viaȚa.;

· interesul uman. “Teoreticianul în domeniul comunicării Daniel Lerner a

sugerat că diferenȚa majoră între societăȚile primitive si cele avansate este

abilitatea membrilor societăȚii empatia, adică capacitatea oamenilor de a se

plasa în locul altora. În societăȚile tradiȚionale, rolul fiecărei individualităȚi era

foarte rigid definit, fiecare individualitate găsea aproape imposibil să-si

imagineze cum i-ar sta în altă ipostază socială decât aceea care îi fusese

predestinată. În societăȚile mai avansate fiecare individ poate să vieseze. ‘Dacă

aş fi fost presedinte, i-aş fi spus eu presedintelui OPEC…’ Asemenea noȚiuni

sunt vise imposibile, dar sunt vise posibil a fi visate. Lerner observă că empatia

creste si datorită mass media”

. Oamenii au tendinȚa de a se plasa în locul celor despre care citesc sau

aud. Oameni care suferă, oameni care depăsesc adversităȚi, oameni ale căror

speranȚe sunt distruse de o soartă crudă – toȚi sunt un material bun pentru

pentru conȚinutul unor stiri, dacă sunt oameni cu care receptorii pot schimba

locurile. “Oamenilor le plac stirile despre oameni. Nimic mai simplu”.

· sexul. “În ultimele două decenii, ne-am transformat, dintr-o societate

care rar menȚiona sexul, într-o societate care pare că rar mai poate vorbi

despre altceva” Dacă în ziare si reviste aceasta este o temă deja veche, la radio

si la televiziune informaȚiile despre viaȚa intimă a vip-urilor nu se bucură de

mare atenȚie din partea realizatorilor pentru că informaȚiile pe această temă

Page 27: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

rar sunt lipsite de trivialităȚi si vulgarităȚi. Dar existăsi alte tipuri de emisiuni pe

această temă. Este vorba, în primul rând, de emisiuni educative adresate,

îndeosebi, diferitelor categorii de ascultători tineri.

Profesorul Ken Blake de la Middle Tenesse State University propune un

set de repere pentru orientarea culegătorului de stiri aproximativ asemănător:

· impactul – dacă evenimentul poate afecta un grup semnificativ de

oameni, atunci relatarea trebuie prezentată publicului;

· timpul care s-a scurs între desfăsurarea evenimentului si momentul

receptării relatării -cu cât este mai scurt, cu atât stirea va fi mai interesantă;

această noȚiune este relativă, fiind determinată de periodicitatea apariȚiei

publicaȚiilor, a difuzării unor emisiuni; în cazul radioului cea mai potrivităstire

este cea despre un eveniment desfăsurat în ultima jumătate de oră;

· proeminenȚa – informaȚia va avea impact dacă în eveniment sunt

implicate personalităȚi, persoane sau instituȚii bine cunoscute;

· proximitatea – stirea trebuie să relateze fapte petrecute în apropierea

locului unde se află receptorul;

· conflictul – informaȚia trebuie să prezinte fapte care să implice o

contradicȚie între două sau mai multe persoane; acesta este motivul pentru

care, într-o democraȚie, publicul este deosebit de interesat de dezbaterile

politice care implică lupta de idei, confruntarea de programe si orientări

politice între personalităȚi mai mult sau mai puȚin cunoscute;

· ciudăȚenia – informaȚia are succes dacă implică fapte neobisnuite sau

stranii. Charles Dana, un faimos editor, a spus odată: „Dacă un câine muscă un

om, aceasta nu este o informaȚie. Dar, dacă un om muscă un câine, aceasta

este o informaȚie”. Dana sublinia, astfel, că oamenii sunt interesaȚi de orice

lucru iesit din comun;

Page 28: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

· continuitatea-dacă, după informaȚie generală despre o anumită stare a

unui sector din viaȚa socială se difuzează alta despre un fapt particular care

confirmă informaȚia generală, atunci ambele vor avea impact.

Andrew Boyd, faimos profesor de jurnalism radio si tv la universităȚile

britanice si redactor si producător de programe radio la BBC, în „Broadcast

Journalism. Techinques of Radio and TV News”, menȚionează următoarele

elemente care dau unei relatări valoarea unei informaȚii interesante pentru

public:

· proximitatea;

· relevanȚa – cu cât efectul unei informaȚii este mai mare asupra

ascultătorilor, cu atât impactul ei va fi mai important. Redactorul si editorul de

stiri cunosc că un serviciu de stiri câstigă audienȚă dacă stirile pe care le

difuzează au impact asupra unui număr cât mai mare de ascultători si pe

perioade cât mai lungi;

· scurtarea duratei între desfăsurarea evenimentului si transmiterea lui

către receptori;

· interesul. Producătorii programelor radiofonice de stiri sunt dese ori

criticaȚi pentru că cedează gustului „popular”, dar această critică este falsă.

Radioul se adresează maselor, răspunde intereselor unor mase foarte mari de

oameni si nu unor minorităȚi;

· caracterul dramatic al unor evenimente;

· caracterul distractiv al unor evenimente. În această categorie sunt

incluse stirile tip „fapt divers”, care, de obicei, îi fac pe oameni să zâmbeascăsi

care sunt incluse, în general, la sfârsitul unei emisiuni de informaȚii.

Ghid de selectare a faptelor pentru a le prezenta în informaȚii Daniel

Garvey si William L. Rivers menȚionează sapte întrebări pe care fiecare reporter

ar trebui să si le pună atunci când se confruntă cu evenimentele de pe teren:

Page 29: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

l. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască acest eveniment imediat pentru

a-si salva sănătatea sau economiile? (Dacă da, atunci evenimentul trebuie

prezentat în primul buletin de stiri, iar informaȚia trebuie repetatăsi în alte

emisiuni ulterioare.)

2. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască informaȚia pentru a-si orienta

activităȚile lor curente sau pentru a se manifesta ca adevăraȚi cetăȚeni într-o

societate democrată?

3. Relatarea este necesară ascultătorilor, dar trebuie comunicată

imediat? (Relatări despre evenimente viitoare care interesează ascultătorii

trebuie difuzate, dar pot fi amânate, în cazul în care există alte evenimente la zi

care au prioritate.)

4.Relatarea este importantă pentru o parte semnificativă a

ascultătorilor? (Reporterul trebuie să-si cunoască bine ascultătorii si grupele de

interes în cadrul acestora.)

5.InformaȚia este importantă pentru ascultători, dar ar putea fi

amânată? (Uneori informaȚia, desi este importantă, poate fi amânată pentru

un radioprogram de mai târziu, dacă nu este suficient timp pentru verificarea

tuturor surselor sau pentru pregătirea difuzării ei.)

6. Relatarea nu este esenȚială, dar, totusi, interesează un număr

semnificativ de ascultători? (În multe situaȚii, evenimentele nu au un impact

direct asupra ascultătorilor, dar ei sunt interesaȚi de stiri de senzaȚie, despre

viaȚa vip-urilor etc.)

7. Relatarea este distractivă? (Desi programele de radio sunt foarte

dense, există spaȚii în care, ocazional, se pot difuza stiri care nu au alt scop

decât să amuze.)

Documentarea. Culegerea informaȚiilor. Citarea surselor. Starea

permanentă de căutare defineste profesiunea de ziarist. Esti ziarist 24 de ore

Page 30: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

din 24. Altfel nu se poate. Descoperirea noului, a unor fapte sau evenimente ce

pot interesa publicul este o preocupare de zi si noapte a ziaristilor. Andre Gide

afirma. “Eu numesc ziaristică ceea ce va fi mai puȚin interesant mâine decât

astăzi”. Aceasta înseamnă că nu numai opȚiunea pentru un eveniment sau altul

este esenȚială în munca ziaristului, ci si alegerea momentului optim pentru a

difuza o stire, adică oportunitatea difuzării. Dintr-o mulȚime de evenimente ce

au loc în Țarăsi în lume la un moment dat, radio reporterul alege câteva pentru

a le prezenta publicului la o anumită oră si într-o anumită zi.

Dintr-un eveniment care se desfăsoară într-o perioadă mai lungă de

timp, ziaristul alege acele momente cheie care pot configura o imagine asupra

evoluȚiei procesului si care au capacitatea de a întreȚine interesul ascultătorilor

faȚă de eveniment.

În aceste demersuri complicare, documentarea este esenȚală. Fie că este

vorba de documentarea generală – din care fac parte acele cunostinȚe de

cultură generală de factură enciclopedică, informaȚii lazi din actualitatea

internăsi internaȚională, datele despre profilul publicaȚiei, rubricii sau emisiunii

la care lucrează, despre publicul pentru care lucrează fie că este vorba de

documentarea specială în legătură cu evenimentul despre care urmează să

redacteze o informaȚie – acest moment al activităȚii este esenȚial în reusita

unui act jurnalistic. Documentarea unui reporter are două etape: în redacȚie si

pe teren.

Culegerea informaȚiilor pe teren, la faȚa locului este momentul cel mai

dificil din cariera unui reporter începător si nu s-ar putea spune că, ulterior, pe

parcursul carierei, documentarea nu rămâne elementul crucial în realizarea

unui material publicistic, indiferent de genul abordat. Se cere unui reporter o

calitate specială, din acest punct de vedere si anume să aibă “fler”.

Page 31: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

El trebuie să cunoască sursele de stiri, să aibă legături bune cu

departamentele sau cu sectoarele pe lângă care a fost acredidat si unde trebuie

să aibă oameni de legătură. Mai mult. Reporterul trebuie să studieze actele

normative referitoare la problemele despre care va trebui să relateze, legile,

hotărârile, normele de funcȚionare a instituȚiei, să-si procure o organigramă,

astfel încât să cunoască structura instituȚiei, cine sunt sefii pe domenii si ce

competenȚe au. În plus, trebuie să mai cunoascăsi ce spune presa despre

această instituȚie din activitatea căreia va furniza informaȚii, care este

imaginea ei în opinia publică.

Documentarea nu se realizează doar în momentul în care are loc un

eveniment. Când ajunge la locul faptei, reporterul trebuie sât mai multe sau

măcar să aibă idee de ceea ce s-a întâmplat. Astfel, pregătit si competent,

reporterul va face o bună impresie interlocutorilor, le va cuceri stima si

respectul. Comportamentul pe teren este decisiv pentru reusita în profesiune a

unui reporter. Dar, în timpul documentării pe teren, reporterul are obligaȚia ca

datele obȚinute pe teren să le aducă la cunostinȚa redacȚiei pentru a se hotărî

ce pondere va deȚine subiectul propus de el în economia emisiunii. Frank

Candlin, în “Teach Yourself Journalism”, îi sfătuia pe tinerii gazetari: “ȚineȚi

contactul cu redacȚia. Nimic nu supără mai mult pe redactorul sef, decât faptul

că un ziarist trimis pe teren, dispare ore întregi fără să dea vreun semn de viaȚă

sau fără să comunice dacă progresează în investigarea subiectului abordat.

ReȚineȚicăstirile se referă, în primul rând, la oameni si nu la lucruri. NotaȚi

numele si titlurile, adresele, numerele de telefon. Ori de câte ori este posibil,

luaȚi o declaraȚie, puneȚi-i pe oameni să relateze ce au văzut, ce au gândit.

Nimic nu dă mai multă credibilitate si autenticitate unui material ca o

declaraȚie a unui martor ocular. Să acȚionaȚi cu mult bun simȚ. Cu cât veȚi uita

mai mult de voi însivă, cu cât veȚirămâne mai mult în umbră, cu atât veȚi reusi

Page 32: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

să culegeȚi mai multe stiri interesante. ÎncercaȚi să vă dezvoltaȚi flerul pentru

stiri. În acest scop trebuie să cunoasteȚi îndeaproape oamenii si problemele din

raza voastră de acȚiune, precum si din alte domenii, în asa fel încât să

recunoasteȚi, din primul moment, ceea ce este proaspăt si original într-un

discurs sau într-un eveniment si poate constitui subiectul unei stiri. UrmăriȚi

până la capăt evenimentele. FiȚi prudenȚi. Vorbele gresite pot fi rectificate

când sunt auzite de un număr redus de persoane; ceea ce se publică într-un ziar

sau se difuzează la radio se adresează tuturor si nu mai poate fi revocat”

. Un moment important în elaborarea unei informaȚii este menȚionarea

sursei care a furnizat stirea. Sursele de informaȚii trebuie să fie menȚionate

pentru ca gradul de credibilitate a postului să crească. În aceste situaȚii, sursele

– fie că sunt reporterii sau corespondenȚii redacȚiei, fie că sunt agenȚii de

presă, ziare, alte posturi de radio sau tv. -sunt menȚionate astfel încât si

răspunderea asupra adevărului informaȚiei să revină chiar sursei. În acelasi

timp, o multitudine de surse este o dovadă a seriozităȚii postului.

Dar menȚionarea surselor implicăsi un alt aspect. Este vorba despre

menȚionarea sursei de informaȚii în legătură cu paternitatea unor declaraȚii

sau afirmaȚii, exprimări de opinii, care întăresc încrederea ascultătorilor în

seriozitatea, onestitatea si autoritatea redactorilor postului de radio respectiv.

Faptul căstirile sunt completate cu declaraȚii, că nu redactorii sunt autorii unor

teze, ai unor exprimări de poziȚii în probleme importante ale actualităȚii adugă

un spor de credibilitate informaȚiei.

Citatele sunt menite să convingă ascultătorii asupra adevărului

informaȚiilor, dar si asupra credibilităȚii postului. Citatele sunt redate în vorbire

indirectă, dar pot fi însoȚite si de inserturi sonore., fragmente din interviuri,

declaraȚii sau radioreportaje mai ample care s-au difuzat sau urmează să se

Page 33: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

difuzeze în alte emisiuni. Aceste scurte declaraȚii sau interviuri conferă un plus

de veridicitate emisiunilor. Inserturile conȚin mai ales opinii si nu fapte.

Regimul întrebărilor în informaȚie

Vom analiza regimul celor “5 W” (what, who, where, when, why) + “1 H”

(how) specifice informaȚiilor de presă, cu referire, în principal, la informaȚia de

radio.

În 1948, sociologul american Harold Laswell, în lucrarea “The

Communication of Ideas, stabilea un model al comunicării prin mass media. El

preciza că acest proces trebuie să conȚină răspunsurile la întrebările: who says,

what, to whom, with what effect. Întrucât stirea este una din modalităȚile de

bază în difuzarea unui mesaj prin presă, deci prin una din componentele mass

media, acest model a fost adaptat si la presă. LanȚul comunicaȚional stabilit de

Laswell ar putea fi redat grafic astfel:

emiȚător -mesaj – canal – receptor -impact

Cine? Ce? Prin ce Cui? Cu ce mijloace? efect? Această schemă lineară,

care disociază funcȚiile emiȚătorului de cele ale receptorului, prezintă

comunicarea ca pe un simplu fenomen de transmisie de la emiȚător la

receptor.

Însă această schemă nu este suficientă pentru a explica procesele

informaȚiei de presă. Ce comunică mijloacele de comunicare de masă?Fără

discuȚie că nu propriul lor mesaj, ci, dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat chiar

publicului.

Principala sursă de stiri este, de cele mai multe ori, chiar publicul, el

îndeplinind atât rolul de emiȚător cât si de receptor al informaȚiei de presă.

GraȚie mijloacelor moderne de comunicare, informaȚia este produsăsi difuzată

pentru un auditoriu de vaste dimensiuni. Mesajele, ca sisteme de informaȚie,

sunt materializate pe un suport dat (limbaj scris, vizual, audio) si devin

Page 34: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

documente. În presa radiofonică elementul cel mai important este ce s-a

întâmplat, conȚinutul faptului sau evenimentului. Răspunsul la întrebarea “ce”

este însusi conȚinutul evenimentului. În publicistica radiofonică, acest răspuns

este cel mai important, mult mai important decât autorul evenimentului,

desemnat prin răspunsul la întrebarea “cine” . De aceea într-o stire de radio

este preferabil, ca, de la început, să se spună “ce s-a întâmplat” si apoi să se

răspundă la alte întrebări.

Această structură specială a stirii de radio este determinată de trăsăturile

specifice ale tipului de publicistică. La radio, calitatea receptării, depinzând

numai de auz, este mult mai dificilă, auzul nefiind unul din simȚurile foarte fine,

cum este văzul, de pildă. S-a constatat că numai prima parte a mesajului se

reȚine. De aceea este foarte important ca elementul esenȚial al mesajului –

relatarea conȚinutului evenimentului – să fie asezată în prima parte a relatării

pentru a avea garanȚia că va fi reȚinut.

O stire de tip „ce” (ce s-a întâmplat) se referă la evenimente importante,

care trebuie reȚinute de cât mai mulȚi receptori. Un asemenea text va avea

următoarea structură: -ce s-a întâmplat? -prima frază relatează pe scurt

conȚinutul evenimentului; -cum s-a întâmplat? -explicaȚia împrejurărilor sau

contextului; -amplificarea introducerii – desfăsurarea principalelor aspecte în

ordinea importanȚei lor; -finalul relatării, care poate cuprinde răspunsurile la

întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, de ce ?, cum? – derulate în ordinea

apreciată ca fiind necesatră.

Stirile de fapt divers, stiri de interes uman cum mai sunt denumite

(features) sunt concepute în alte modalităȚi. Ascultătorul trebuie introdus în

atmosfera evenimentului – fie că este tragic, amuzant sau palpitant. Scopul

unor asemenea informaȚii fiind acela de a distra, de a-l deconecta pe

ascultător, ele pot începe cu o introducere în care să i se explice acestuia de ce

Page 35: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

îi este oferită relatarea. Se apelează la comparaȚii cu fenomente sau

evenimente asemănătoare – toate pentru a emoȚiona. Răspunsul la întrebarea

“unde” este foarte important în stirea de radio, ca de altfel în toate tipurile de

presă. Publicul este interesat să afle unde a avut loc evenimentul. Proximitatea

evenimentului este un mijloc deosebit de atractiv în presă. Cu cât evenimentele

relatate se desfăsoară întrun loc mai apropiat de ascultători, cu atât interesul

lor este mai mare. Asa se explică interesul ascultătorilor pentru stirile difuzate

de posturile de radio locale si regionale, în general pentru acest tip de presă, pe

care o resimt ca fiindu-le mai apropiată.

Răspunsul la întrebarea “când” nu este foarte important la radio pentru

că, după cum se stie, în programe, evenimentele sunt “la zi”, la oră chiar. În

toate informaȚiile dintr-un radioprogram ar trebui să se repete adverbul “azi”.

MenȚionarea momentului de desfăsurare a evenimentul nu se face decât în

cazul informaȚiilor retrospective, care se transmit, în general, în primele

emisiuni ale zilei, când se face o trecere în revistă a evenimentelor din ziua

precedentă, ca si cazul celor anticipative. În cazurile în care se intenȚionează să

se scoată în evidenȚă faptul că, de la producerea evenimentului până la

momentul difuzării informaȚiei, a trecut un timp scurt se menȚionează “în

urmă cu puȚin timp”, “azi-dimineaȚă”, “acum câteva minute” etc. Cine este

autorul evenimentului este un element important, care apare, de asemenea, în

informaȚie. Orice eveniment are un autor. Cu excepȚia acȚiunilor impersonale

care se referă la evenimente meteorologice – “ninge”, “plouă”, “tună” etc. –

orice acȚiune are un autor. (De aceea, formele de reflexiv impersonal ale

verbelor sunt, sau ar trebui să fie, în general, evitate în presă.

Formulări de tipul “se zice”, “se afirmă”, “se realizează”, “se obȚine” etc.

nu ar trebui să apară în stirea de presă, pentru că îi dă receptorului o imagine

trunchiatăsi vagă a evenimentului, nespunându-i si cine este autorul unui fapt

Page 36: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

sau eveniment.) La radio, numele autorului, dacă nu este vorba de o

personalitate, poate fi eludat, mult mai importantă decât numele fiind

menȚionarea funcȚiei sau a calităȚii în care este autorul sau participant la

eveniment. Dacă, în multe cazuri “numele fac stirea”, relatarea unor

evenimente însoȚită de însiruirea numelor autorilor lor dăunează reȚinerii sau

chiar înȚelegerii mesajului pentru că ascultătorii vor fi tentaȚisă se oprească

asupra numelor proprii întrebându-se “cine or fi si ăstia?”. Blocarea interesului

asupra unor nume necunoscute dăunează înȚelegerii mesajului, făcând inutil

demersul comunicării.

Răspunsurile la întrebările “de ce” si “cum” nu sunt obligatorii în

informaȚia de radio. Investigarea cauzelor unui eveniment, ca si prezentarea

modului de desfăsurare a evenimentului sunt lăsate pe seama altor tipuri de

presă sau a altor tipuri de materiale.

Dacă stirea este importantăsi redactorul consideră necesar si util pentru

înȚelegerea semnificaȚiei conȚinutului se mai poate răspunde si la întrebarea

ce înseamnă acest lucru, prin care se subliniază, chiar se explică semnificaȚia

informaȚiei.

De reȚinut că la radio orice întrebare care se pune trebuie să primească

un răspuns ferm. La radio numai „vremea” este „probabilă”, celelalte

informaȚii sunt sau trebuie să pară foarte sigure pentru acest mijloc de

comunicare de masă nu admite erate. Niciodată nu se va putea sti cine, cât si

când a ascultat un program, cât si ce a reȚinut. Asupra stirii nu se poate reveni

cu o corectură, chiar dacă o informaȚie se reia de mai multe ori pe parcursul a

24 de ore si este completatăsi, sigur, corectată dacă este cazul. Dar ascultătorii

nu mai sunt aceiasi de la o oră la alta si ca atare fiecare difuzare trebuie tratată

ca si cum ar fi unică Lead-ul Fraza de început a unei stiri radiofonice este

esenȚială pentru captarea interesului ascultătorului. Prima frază la radio are si

Page 37: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

rolul de titlu. De fapt primele 20-30 de cuvinte sunt cele care atrag si reȚin

atenȚia. Între aceste cuvinte sunt incluse numerele, nume importante si foarte

bine cunoscute de receptori, alte cuvinte cu putere de seducȚie – cum ar fi :

accident, discurs, guvern, catastrofă, calamitate, război, atentat, aventură etc –

acesti termeni devin cuvinte cheie si vor fi reȚinute imediat de ascultători. Ele

sunt cuvinte simple, directe, cunoscute de toȚi receptorii, nu neologisme

sofisticate. John Chancellor, prezentator de stiri la NBC, citat în manualul

“Radioul modern” de Irene Joanescu, care, la rândul său, preia citatul din

Broadcast Writing as a Liberal Art, autor Seth Finn concepe lead-urile drept

“ideile fundamentale, uverturile, loviturile la Țintă ale scriiturii stirilor. Compus

corect, lead-ul răspunde la întrebări înainte ca ele să fie puse si promite mai

multe răspunsuri în continuare” . Lead-ul răspunde la cele patru întrebări

esenȚiale: ce s-a întâmplat, cine sunt autorii, unde si când s-a produs

evenimentul. Capacitatea unui text de deschidere a unei informaȚii de a soca

ascultătorul este una din sansele textului de a fi reȚinut si “gustat” de receptor.

Dacăstirea de radio nu este receptată de la început, ea nu mai are nici o sansă

de a fi reȚinută pe parcurs pentru că sunt suficiente si numai câteva secunde,

deci câteva cuvinte, de lipsă de interes pentru ca textul informaȚiei să nu mai

ajungă la ascultător sau să fie înȚeles distorsionat.

La radio există obisnuinȚa – cum menȚionam mai sus -de a se începe prin

precizarea a ce s-a întâmplat. Ascultătorul trebuie să reȚină că s-a întâmplat

ceva care ar trebui să-l intereseze. Important este evenimentul în sine,

elementul nou întâmplat. Celelalte elemente pot fi completate în timp; dacă

ascultătorul va considera că evenimentul este cu adevărat nou si interesant el

îsi va căuta ulterior elementele legate de autorul evenimentului, locul si timpul

producerii sau se va interesa, dacă este mai curios, de cauzele si circumstanȚele

în care evenimentul s-a desfăsurat. Dar, desigur, se poate începe si cu

Page 38: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

răspunsurile la celelalte întrebări: unde, cine, când si chiar de ce sau cum, cu

condiȚia ca elementele cuprinse în răspunsurile la aceste întrebări să fie cele

mai importante aspecte ale informaȚiei. Apelând la literatura de specialitate,

Irene Joanescu menȚionează, următoarele tipuri de lead-uri: · lead-ul standard

sau direct, care înseamnă o expunere explicită, dar si selectivă, în funcȚie de

importanȚă, a faptelor, · lead-ul de fapt divers (soft) . pentru stirile cu impact

mai puȚin serios si prin care se subliniază interesul uman al informaȚiei; · lead-

ul întârziat (sau aruncat sau structural) care aduce mult cu anunȚul, · lead-ul

umbrelă, care precede două sau mai multe stiri pe aceeasi temă. Cuprinsul stirii

Stilul conversaȚional trebuie să domine atât lead-ul cât si restul stirii.

Dacă lead-ul poate cuprinde punctul culminant sau chiar deznodământul

unui fapt, în corpul stirii elementele se înlănȚiue, de obicei, cronologic,

amănuntele oferite de reporter fiind necesare pentru înȚelegerea

dimensiunilor, importanȚei, consecinȚelor si pentru plasarea în spaȚiu si timp a

unui eveniment. Dar o abundenȚă de amănunte, în loc să facă evenimentul mai

inteligibil si mai demn de interes, îi diluează conȚinutul, ascultătorii reȚinând,

de multe ori, detalii nesemnificative si mai puȚin importante si uitând adesea

chiar evenimentul în sine. Evident, structura informaȚiei, compoziȚia se

adaptează conȚinutului. Stirile la radio pot conȚine inserturi sonore – scurte

declaraȚii ale unor personalităȚi sau persoane implicate în evenimentul narat

de informaȚie. Dacă informaȚia radiofonică începe, de obicei, cu prezentarea

faptului, a evenimentului de către reporter sau prezentatorul de buletin de

stiri, insertul conȚine opiniile despre eveniment ale protagonistului

evenimentului sau un fragment dintr-un radioreportaj realizat la locul de

desfăsurare a evenimentului, într-o ambianȚă sonoră adecvată. Stirea nu

începe si nu se sfârseste cu un insert. Nici emisiunea de stiri nu se termină

niciodată cu o informaȚie cu insert pentru că se poate întâmpla ca spaȚiul

Page 39: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

alocat buletinului de stiri să fie depăsit sisă se renunȚe exact la acest material.

Regulile redactării informaȚiilor la radio. Probleme de stil. · Nu se folosesc

metafore, epitete, hiperbole sau alte figuri de stil pentru că îngreunează textul

si pot provoca reacȚii de respingere din partea ascultătorilor cu mai puȚin simȚ

poetic sau pot distrage atenȚia de la adevăratul conȚinut al relatării. De

asemenea, figurile de stil califică un obiect, o persoană, o întâmplare si stirbesc,

în acest fel, obiectivitatea relatării. · Trebuie preferate cuvintele cât mai scurte,

atunci când există sinonime. · Timpul verbelor, cum mai precizam, este bine a fi

prezentul, iar din formele trecutului este de preferat perfectul compus pentru

că apropie în timp o acȚiune trecutăsi pentru precizia pe care o prezintă. · Dacă

scurtămo stire nu reducem numărul cuvintelor, ci eliminăm o parte din

amănuntele considerate în plus ale relatării. · Este bine să fie evitaȚi termenii

stiinȚifici, specializaȚi si, ca atare, cunoscuȚi de o masă limitată de ascultători ·

Frazele sunt mai scurte si cu mai puȚine si mai clare subordonări. Ascultătorul

trebuie să realizeze de la primul contact auditiv relaȚia dintre elementele

comunicării. Pentru aceasta, între elementele mesajului trebuie să existe o

relaȚie clară,usor de descifrat. Orice dificultate în înȚelegerea mesajului poate

duce la renunȚarea la recepȚie. · PropoziȚiile trebuie, de asemenea, să fie

scurte si corect construite, păstrându-se topica obisnuită din gramatica limbii

române. · Termenii utilizaȚi trebuie să fie cunoscuȚi de toȚi vorbitorii. Se

apelează, în general, la lexicul din fondul principal de cuvinte, compartimentul

de bază al limbii. Nu-si au locul în stirile difuzate la radio cuvintele arhaice,

regionalismele sau neologismele prea stridente, barbarismele. Radioul este un

mijloc de promovare a limbii literare. Această situaȚie implică din partea celor

ce vorbesc la microfon si o mare răspundere, pentru că modul lor de exprimare

este perceput de ascultători ca model si normă lingvistică. · Numele proprii la

început de stire nu-si au locul la radio; primele cuvinte care trebuie auzite sunt

Page 40: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

cele denumesc funcȚia sau calitatea în care personajul este prezent în

informaȚie. Nici apelativele comune – “domnul”, “doamna” etc – nu se

utilizează într-o informaȚie de radio. Însă abuzul de nume proprii dăunează

conȚinutului unei stiri pentru că seriile de nume de persoane, denumiri de

localităȚi, Țări etc. fac imposibilă memorarea măcar a unuia dintre aceste

substantive. · Numerele, de obicei, se rotunjesc, pentru că numerele mari, cu

mai multe cifre nu se pot reȚine. De asemenea, nu se pot reȚine fracȚiile, mai

curând se reȚin procentele însă, de obicei, procentele nu comunică mare lucru

ascultătorului obisnuit. Lui nu-i spune mai nimic dacă i se comunică, de

exemplu, că salariul minim pe economie creste cu 3%. Mult mai mult înseamnă

pentru un receptor detaliul că acest salariu creste cu 300.000 de lei. Dacă, de

asemenea, există într-o stire o formulare de tipul ‘s-a înregistrat o crestere de

65 la sută’, este mai bine să scriem ‘s-a înregistrat o crestere de două treimi’. ·

Nu se utilizează nici simbolurile sau abrevierile, decât atunci când este vorba de

instituȚii foarte cunoscute (ONU, NATO, de exemplu). · De menȚionat că, stirea

pentru radio se scrie complet. Nici un cuvânt nu se prescurtează, nu se folosesc

simbolurile matematice (de exemplu: 1+1 = 2 se scrie într-o stire radio: 1 plus 1

este egal cu 2). · Nu este recomandabilă utilizarea prea frecventă a pronumelor

personale ‘el’, ‘ea’, ‘ei’, ‘ele’ sau demonstrative ‘acesta’, ‘aceasta’, ‘acestia’,

acestea’, care mai apar din dorinȚa redactorului de a nu repeta prea des nume

proprii. Pronumele pot induce în eroare denaturând chiar sensul unor

declaraȚii. · Se impune – ca o regulă de bază a scrierii pentru radio –

respectarea strictă a punctuaȚiei, chiar dacă textul „nu se vede”. Semnele de

punctuaȚie îl avertizează pe prezentator asupra intonaȚiei în frază, asupra

pauzelor mai mici sau mai mari, asupra accentelor. Virgula, de pildă, îi indică o

pauză mai scurtă, iar cratima îi va semnaliza o pauză mai mare. Crainicii,

prezentatorii îsi fac propriile lor semne pe texte, care să le indice frazarea. Ei îsi

Page 41: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

subliniază, de asemenea, numele proprii, cuvintele mai dificile, cifrele sau

numerele, pentru a fi atenȚi la lectură. · Unele posturi de radio sau tv. utilizează

anumite semne pe pagină care să indice dacăstirea respectivă poate fi citită pe

un ton sobru sau, dimpotrivă, se recomandă a fi citită cu zâmbetul pe buze.

Astfel, pentru a veni în ajutorul prezentatorilor, pe colȚul fiecărei pagini se

aplică semnul cu masca plângând sau, dimpotrivă, râzând. În acest fel crainicul

îsi va adapta lectura la conȚinutul informaȚiei. Irene Joanescu enunȚă sapte

puncte relevante pentru întreaga scriitură a stirilor: “1. Scriitura pentru stiri

este scurtăsi conversaȚională. 2. Fiecare stire începe cu cel mai important fapt,

desi stilul audio permite variaȚiuni pe această temă. 3. În radio, stirile sunt

deseori scrise astfel încât să poată încorpora interviuri înregistrate ale surselor.

Încercămsă scriem stirea asa încât să nu se repete cuvânt cu cuvânt ceea ce

spune interlocutorul, sau, invers, înregistrarea să repete ceea ce spune stirea.

4. Vom compune un text ce poate fi citit usor cu voce tare. Aceasta înseamnă

că nu vom folosi un ‘lead rezumativ’ cum apare în ziare, în care cine, ce, unde,

când, cum sunt deseori înghesuite în prima frază – nimeni nu poate citi cu

usurinȚă atâta informaȚie. De asemenea, ne asigurămcă toate cuvintele pe

care le scriem se pronunȚă usor. 5. Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite,

deci trebuie să fie absolut clare. Ascultătorii nu se pot întoarce să descifreze

ceva ce nu au înȚeles. 6. Stirile radio urmează unele convenȚii standard privind

structura frazei – inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia, la

începutul frazei în loc de sfârsit. 7. Stirile audio se concentrează pe cele mai noi

întâmplări. Trebuie să ne înnoim scriptul frecvent pentru a fi siguri că nu

rămânem în urmă cu evenimentele. Ascultătorii doresc săstie ce se întâmplă

acum. De aceea cele mai multe stiri sunt scrise la prezent”. RepetiȚie si

redundanȚă Sunt două aspecte ce Țin de structura compoziȚionalăsi stilistică a

informaȚiei. Teoreticienii în domeniul presei sunt de acord că repetiȚia este

Page 42: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

chiar necesară, îndeosebi în presa electronică, pentru a facilita înȚelegerea si

fixarea conȚinutului unei informaȚii. RepetiȚia înseamnă a spune mai mult

decât o dată un detaliu, un amănunt din conȚinutul stirii. Se poate recurge la

acest procedeu pentru a fi siguri că publicul a înȚeles mesajul. O veche axiomă

spune că, pentru a fi înȚeles, un lucru trebuie spus de trei ori. Dacă de trei ori ar

fi prea mult, de două ori o repetiȚie este admisă în presa radiofonică, ca, de

altfel, si într-o conversaȚie obisnuită. Dacă faȚă de repetiȚie există o oarecare

înȚelegere, faȚă de redundanȚă nu se poate arăta nici o clemenȚă. RedundanȚa

înseamnă utilizarea mai multor cuvinte sau expresii pleonastice. Desi

redundanȚa apare în stilul conversaȚional, ea nu poate fi admisă în scrierea

pentru radio si, ca atare, elementele redundante trebuie eliminate.Tipologie În

teoria presei sunt frecvene încercările de stabilire a unei tipologii a stirilor.

Criteriile de clasificare sunt diverse. De pildă, în funcȚie de conȚinut, stirile sunt

economice, politice, culturale, sociale, sportive, “fapt divers”. Andrew Boyd

propune următoarele grupe de interese care îl pot ghida pe reporterul

începător în abordarea unor instituȚii si domenii ce prezintă maximum de

interes pentru ascultători

· UrgenȚe. Serviciile de urgenȚă reprezintă puncte ale unor drame

umane, care prezintă cel mai mare interes pentru receptori – accidente,

catastrofe naturale, incendii;

· Crime – cresterea ratei criminalităȚii reprezintă o sursă de informaȚii.

Crimele, răpirile, violurile, jafurile îi interesează pe oameni, care vor săstie tot

ce se întâmplă în afara căminului lor. Prezentarea unor asemenea evenimente

se face în mai multe faze – de la desfăsurarea întâmplării, la opiniile poliȚiei si,

eventual, la pronunȚarea verdictului. Oricum, ziaristul are datoria să

aminteascăsi pedepsele ce se aplică în cazurile de fapte antisociale.

Page 43: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

· Activitatea administraȚiei centrale si locale – orice acȚiune a

administraȚiei centrale sau locale interesează publicul. Dar buletinele de stiri

nu trebuie să devină emisiuni ale primăriilor sau ale guvernului. De aceea, se

impune o selectare a acelor noutăȚi care interesează în cel mai mare grad

cetăȚeanul si anume fapte, hotărâri care mai mult sau mai puȚin îi afectează

viaȚa lui si a familiei sale.

· Planificare si dezvoltare. Publicul este dornic să afle ce se pune la cale

pentru cresterea nivelului său de confort – drumuri, construcȚii de locuinȚe,

magazine, scoli, spitale etc. · Conflicte si controverse -confruntarea de idei, de

poziȚii pro si contra interesează totdeauna ascultătorii.

· AcȚiuni ale grupurilor de presiune. Anumite persoane se asociază în

grupuri care au anumite revendicări. Faptele si cererile lor – greve, marsuri,

mitinguri, alte forme de protest, precum si reacȚiile oficialităȚilor la aceste

acȚiuni pot constitui subiecte de informaȚii de mare interes.

· Industria – marea majoritate a oamenilor îsi are sursa de trai din

salariile obȚinute din industrie. De aceea, orice acȚiune – dezvoltarea unor

întreprinderi sau, dimpotrivă, închiderea sau reducerea activităȚii într-un

anumit sector sunt subiecte de stiri apreciate de ascultători.

· Sănătate – orice problemă de sănătate poate constitui subiect de

informaȚie.

· Interesul uman -această categorie de informaȚii se referă la lucruri

deosebite care li se întâmplă unor oameni obisnuiȚi.

· PersonalităȚi – faptele persoanelor publice pot fi oricând subiecte de

stiri.

· Sportul – mulȚi ascultători suportă un buletin de stiri pentru că stiu că,

la sfârsit, li se vor oferi câteva informaȚii din lumea sportului preferat.

Page 44: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

· InformaȚii de sezon – legate de anumite sărbători, de anotimpuri si de

vacanȚe intră în preferinȚele ascultătorilor.

· Stiri de interes local – acestea nu pot lipsi din buletinele de informaȚii

difuzate de staȚiile locale, pentru că oamenii sunt interesaȚi mai ales de ceea

ce se întâmplă în imediata lor apropiere.

· Vremea – companiile de radio si de televiziune cheltuiesc mulȚi bani

pentru a obȚine informaȚii meteorologice cât mai exacte. De obicei,

informaȚiile despre vreme sunt prezentate la sfârsitul emisiunilor, dar, în

momentele producerii unor evenimente meteo deosebite, acest gen de stiri

Ține capul de afiş al emisiunilor.

· Trafic – după vreme, al doilea lucru pe care ascultătorii doresc să-l afle

este cum se circulă prin oras, în zona în care locuiesc sau prin Țară. Redactorii

de stiri Țin seamă de faptul că mai toate automobilele si camioanele posedă

aparate de radio. De aceea, audienȚă pe mijloacele de circulaȚie auto este

foarte mare. Unele posturi de radio si-au creat chiar canale speciale pentru

conducătorii auto.

· Animale – numărul iubitorilor de animale este tot mai mare în lume si

cuprinde toate categoriile de vârstă sau profesionale. De aceea, pentru ei, din

programele de informaȚii nu trebuie să lipsească acele stiri despre respectarea

sau nerespectarea legislaȚiei de ocrotire a animalelor, faptele nostime sau

tragice ale cător protagonisti sunt cei ce nu cuvântă.

În funcȚie de structura lor, stirile sunt:

· simple enunȚuri (flash-uri);

· explicative (se pune accentul pe răspunsul la întrebarea „de ce?”) ;

·contextuale (background – ce permite cititorului cunoasterea

antecedentelor evenimentului);

· de sinteză (un rezumat al etapelor de desfăsurare a evenimentului).

Page 45: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Mai trebuie să adăugăm acestor tipuri de clasificări si alte observaȚii. În

dorinȚa de a capta interesul ascultătorilor si de a face faȚă concurenȚei pe

undele hertziene, realizatorii de programe de informaȚii caută acele subiecte

bombă cu care să-si deschidă programele. ConȚinutul stirii reclamă difuzarea

urgentă pentru ca postul să-si menȚină calitatea de a fi primul care difuzează o

informaȚie extrem de importantă. Uneori asemenea informaȚii se difuzează

prin transmisie directăsi prin întreruperea altor programe.. Spre deosebire de

acest tip de informaȚii denumite si „hard news” sau „breaking news”, există si

stiri care pot fi difuzate si mai târziu fără ca nimeni să piardă ceva. Acestea sunt

stirile soft. Dar mai existăsi stiri perene, care pot fi difuzate oricând, deoarece

ideea sau problema pe care o tratează nu-si pierde actualitatera. În prezent,

stirea de radio a devenit starul serviciilor de informaȚii.

Oamenii asteaptă de la radio – în acest moment când concurenȚa

televiziunii este tot mai puternic resimȚită – în primul rând, muzicăsi stiri. Stirile

cele mai rapide pot fi transmise numai prin radio. Datorită rapidităȚii, stirile

radio au o mai mare credibilitate în rândul receptorilor decât cele difuzate prin

alte tipuri de presă.

Superioritatea radioului constă în prioritatea transmiterii stirilor, iar

prioritatea măreste totdeauna credibilitatea. Se afirmă în teoria presei că

succesul este asigurat dacă anunȚi primul stirea. Potrivit unor sondaje, la care

ne-am mai referit, jumătate dintre americani află de la radio stirile despre

evenimente importante. Prioritatea în relatarea evenimentelor este o calitate

determinată de mobilitatea programelor, costurile mai reduse de transmitere,

mijloacele tehnice mai puȚin sofisticate decât cele ale televiziunii.

Page 46: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Grupajul. Rubricizarea

Din totdeauna si în toate domeniile, omul a avut si are tendinȚa de a-si

drămui eforturile. În raȚionalizarea strădaniilor lui de a gândi sau de a se

exprima, el si-a născocit unelte proprii. A apărut de mult, poate chiar de la

începuturile presei, tendinȚa de a grupa tematic subiectele pentru a-i da

receptorului posibilitatea să-sigăsească mai rapid informaȚiile preferate.

Caracterizată prin unitatea de conȚinut, de titlu si de stil, precum si de

spaȚiul fix în pagina de ziar, rubrica a început să fie răspândităsi în radio

programe. Rubricile au mare căutare si se difuzează în toate emisiunile.

Grupajele de stiri din domeniul sportului, informaȚii meteo, rubricile de stiri

culturale, utilitare, reclamele etc. – toate au aceleasi ore de difuzare, în fiecare

zi sau în aceleasi zile, cu aceleasi semnale de introducere si de final. În acest fel,

ascultătorul ar putea chiar să-si potrivească ceasul după rubricile preferate pe

care le urmăreste.

Recomandări ·

Stirea trebuie să fie obiectivă sau să pară cât mai obiectivă. De aceea nu

trebuie să cuprindă nici un fel de aprecieri personale ale autorului sau autorilor.

· Nu sunt utile în emisiunile consacrate drept “serioase” – buletinde de

stiri, radiojurnale – bârfele, oricât de picante ar fi. ViaȚa intimă a

personalităȚilor, scandaluri, alte stiri de senzaȚie mai ales negative pot fi

incluse în rubrici speciale.

· Nu este obligatorie divulgarea surselor unor informaȚii, numai că

acestea trebuie temeinic verificate. În general, acele informaȚii din surse care

doresc să-sipăstreze anonimatul nu se difuzează, ci sunt păstrate în carnetele

de notiȚe personale ale reporterilor până la confruntarea cu alte surse sau

până la confirmarea producerii evenimentului. Cei ce se grăbesc cu anunȚarea

unui eveniment de senzaȚie urmând datele furnizate de surse neverificate riscă

Page 47: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

să se compromită – si ei si postul de radio pentru care lucrează – si mai sunt în

primejdie să suporte rigorile justiȚiei.

· Orice informaȚie trebuie verificată cel puȚin din două surse. Cine se

grăbeste si utilizează o singură sursă de informare, riscă fie să prezinte faptele

trunchiat, lipsite de componentele relevante, fie să cadă sub influenȚa opiniei

subiective a celui ce culege informaȚia.

· Reporterul aduce de pe teren mult mai multe date decât cele i-ar fi

necesare pentru redactarea unei informaȚii. Datele suplimentare pe care le

deȚine îi sunt utile pentru alte materiale sau îi pot fi solicitate de editor pentru

a rescrie stirea. Camera stirilor – News Room Sistemul de organizare a

producȚiei de stiri are, la radio, o configuraȚie aparte prin “Camera stirilor –

News Room”, al cărei model este preluat de la BBC. Principiul după care

funcȚionează acest compartiment este acela ca toȚi cei implicaȚi în procesul de

culegere, redactare, difuzare si prezentare a informaȚiilor si în elaborarea si

difuzarea emisiunilor informative – buletine de stiri, radiojuranale – să lucreze

într-o echipă puternic sudată, în care comunicarea, conlucrarea, chiar

solidarizarea să atingă cote maxime. ExistenȚa si funcȚionarea spiritului de

echipă este condiȚia esenȚială în reusita acestui demers gazetăresc, de maximă

importanȚă pentru orice post de radio.

Mai mult, spiritul de echipă la Camera stirilor are chiar o componentă

concretă, materială. ToȚi membrii unei echipe trebuie să se afle împreună, în

aceeasi încăpere pentru a putea comunica mai operativ, pentru ca orice

repartizare de sarcini si atribuȚii, modificări de atribuȚii, modificări de emisiuni

prin aparȚia unor noi evenimente în spaȚiul orar al zilei acoperit de echipă să se

producă cu maximum de operativitate si de eficienȚă,fără discuȚii sicăutări

inutile. Deci, în aceeasi încăpere se află redactori, editori, comentatori,

realizatori de emisiuni si prezentatori. Ei lucrează în ture pentru a acoperi

Page 48: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

întreaga durată a programului de emisie. Fiecare tură are un coordonator, unul

sau mai mulȚi editori, unul sau mai mulȚi comentatori, mai mulȚi prezentatori.

La unele posturi de radio calităȚile de redactor realizator si aceea de

prezentator sunt întrunite de aceeasi persoană. Se realizează în acest fel o

economie de personal, dar si o calitate superioară a emisiunilor pentru că

prezentatorul nu mai este un simplu crainic-lector, ci el cunoaste bine

evenimentul pe care îl prezintă în informaȚia pe care o citeste la microfon.

Seful de echipă sau coordonatorul alcătuieste sumare, repartizează membrilor

echipei subiectele, veghează asupra paginării informaȚiilor, se preocupă de

realizarea comentariilor ce vor fi incluse în emisiune, de corespondenȚele din

Țară si din străinătate, de interviurile sau de alte materiale ce urmează a fi

incluse în emisiuni. Fiecare radioprogram are un realizator, care colaborează

strâns cu seful de tură din Camera stirilor si îsi procură de la acesta materialele

necesare, se preocupă de modificarea, rescrierea si corectarea lor, stabileste

cine si ce prezintă pe post.

În Camera stirilor se mai află si toate sursele de stiri: terminale pe

telexuri sau pe e-mail ale principalelor agenȚii de stiri, colecȚii de ziare,

televizoare fixate pe canalele de stiri . Accesul în aceste încăperi este foarte

limitat. În afara echipei de serviciu, celorlalȚi redactori nu le este permisă

intrarea în Camera stirilor decât dacă sunt chemaȚi de seful de tură pentru

lămuriri suplimentare sau pentru a “livra” stirile aduse de pe teren.

Camera stirilor este “inima” unei redacȚii de informaȚii. Aici se stie tot,

se produce fiecare informaȚie ce va fi difuzată pe post. Aici se primesc

informaȚii de la reporteri de teren, cei numiȚi de americani “foot reporters”. Ei

transmit informaȚiile în Camera stirilor pentru a fi rescrise si pentru a le da o

formă menită să le facă apte spre a fi difuzate pe post. Acest proces de

rescriere -“rewriting” – este un proces dificil si plin de răspundere.

Page 49: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

În Camera stirilor cei ce rescriu textele informaȚiilor au datoria să verifice

fiecare detaliu. În lumea presei radiofonice există o lege: nici o stire nu se

difuzează dacă nu este confirmată de cel puȚin două surse. Cei ce lucrează la

Camera stirilor au obligaȚia de a face această confruntare între surse si de a

menȚiona eventualele diferenȚe constatate la diferitele surse consultate.

Pentru a rescrie o stire si a o propune spre difuzare, redactorii din

Camera stirilor trebuie să fie persoane foarte informate, la curent cu toate

evenimentele interne si internaȚionale, astfel încât ei să fie capabili să

selecteze sisă ierarhizeze informaȚiile. Tot redactorii de la Camera stirilor

hotărăsc ce si unde, pe parcursul unei emisiuni, se introduc inserturile de

interviuri, declaraȚii, radioreportaje. Ei ascultă, scurtează, redactează textele

de prezentare a benzilor.

În Camera stirilor se aflăsi secretarii de emisie, care au în grijă

„bucătăria” întregii emisiuni: verificarea textelor, a paginării, întocmirea

sumarelor pentru fiecare emisiune, preluarea apelurilor telefonice. Tot

secretarii de emisie urmăresc emisiunea atunci când se difuzează pe post si

sesizează în scris greselile.

ProducȚia programelor de stiri

Sistemul de organizare a producȚiei de programe de informaȚii este la fel

de precis pusă la punct ca si într-o organizaȚie militară. Fiecare membru al

echipei îsi cunoaste perfect îndatoririle, le execută fără nici un fel de

comentariu, predă materialele la timp si imediat reia lucrul pentru următoarea

emisiune.

La începutul fiecărei ture, în camera stirilor se desfăsoară o sedinȚă de

sumar. Sunt anunȚate principalele evenimente ale tronsonului orar acoperit de

echipă, cine va merge pe teren pentru procurarea informaȚiilor pentru ce

emisiuni, ce dimensiuni va avea fiecare relatare. SedinȚa este condusă de

Page 50: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

editorul de serviciu si la ea asistă toate compartimentele redacȚionale

implicate în programele de informaȚii. Multe dintre evenimente sunt

cunoscute din ziua precedentă, întrucât reporterii, pe teren, au aflat de la

persoane sau instituȚii competente despre ele. Aceste evenimente sunt doar

reconfirmate si li se adaugă elementele nou aflate în legătură cu desfăsurarea

lor.

Unul din redactorii din camera stirilor are îndatorirea de a citi în

permanenȚă informaȚiile difuzate de agenȚiile de presă sau de alte surse –

ziare, serviciile proprii de monitorizare etc. Aceste informaȚii sunt verificate cu

mare atenȚie. La aflarea unui subiect important, reporterii sunt trimisi pe teren

pentru a afla si alte detalii interesante despre respectivul eveniment.

Următoarea etapă a acestui proces este echilibrarea subiectelor. Într-o

emisiune de informaȚii trebuie cuprinse toate tipurile de subiecte care îi

interesează pe ascultători – politice, economice, sociale, fapt divers, sport etc.

Ponderea fiecăreia dintre aceste grupaje este stabilită de editor. Este stabilită,

totodată, modalitatea publicistică ce va fi folosită: informaȚia propriu-zisă,

instantaneul, un scurt interviu, nota etc. În fiecare program de informaȚii este

necesară alternanȚa mijloacelor de expresie publicistică, pentru căstirile citite

de crainici pot plictisi ascultătorul, oricât de interesante ar fi subiectele.

Dimpotrivă, vocile protagonistilor implicaȚi în evenimente, scurte secvenȚe

sonore realizate la faȚa locului, în ambianȚa specifică a întâmplărilor

prezentate, stârnesc interesul si conving ascultătorii.

Orice întâmplare are mai multe unghiuri de interpretare. Fiecare

protagonist sau martor al unei întâmplări poate avea propria sa versiune în

prezentarea faptelor. Stirile de importanȚă naȚională sunt mai simplu de

lămurit pentru că se referă la evenimente importante în sine, fie că stârnesc

reacȚii pro sau contra. Faptele cuprinse în acest gen de informaȚii implică

Page 51: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

interesele unor mase largi de ascultători si nu au nevoie de mai multe unghiuri

de abordare, ci doar de opinii care să exprime adeziunea sau delimitarea de

asemenea fapte. Stirile de interes uman sau de interes local sunt mai dificil de

apreciat. În acest caz, reporterul va prezenta evenimentul asa cum s-a

desfăsurat si va solicita si opiniile, punctele de vedere ale celor implicaȚi sau ale

martorilor, care vor prezenta, de multe ori, versiuni originale asupra

desfăsurării evenimentelor.

De ce sunt necesare aceste mărturii, chiar dacă nu aduc elemente inedite

de cunoastere ? Pentru că sporesc credibilitatea informaȚiilor, conving

ascultătorii că faptele narate chiar au avut loc, la locul si ora indicate de

reporter.

Principala dificultate pentru reporter este găsirea persoanelor celor mai

indicate pentru a acorda aceste scurte declaraȚii sau pentru a răspunde la

câteva întrebări. El nu trebuie să-si piardă timpul solicitând declaraȚii unor

oficialităȚi minore, ci trebuie să insiste în a aduce în emisiune cele mai credibile

persoane, oameni cu atribuȚii importante în sectorul respectiv. În aceste cazuri,

o relaȚie bună cu purtătorii de cuvânt ai instituȚiilor respective poate fi de un

real ajutor, pentru că acestia sunt obligaȚi, prin statutul lor profesional, să

răspundă întrebărilor ziaristilor sau să-i îndrume către cea mai competentă

persoană în domeniul respectiv.

Pentru a economisi timp si energie, reporterul nu trebuie să se lase

impresionat de o secretară sau de un sef de cabinet. El trebuie să fie tenace si

să nu renunȚe prea usor atunci când i se spune că demnitarul pe care îl caută

vorbeste la telefon pe altă linie sau tocmai a intrat într-o sedinȚă. Reporterul va

astepta, va insista, va reveni cu un nou apel pentru că rar se întâmplă ca

secretara sau seful de cabinet să-l caute, în momentul când demnitarul va avea

o clipă de răgaz. În cel mai rău caz el se va interesa ce altă persoană îl poate

Page 52: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

înlocui în problema respectivă pe seful mult prea ocupat si va apela la serviciile

acesteia.

UTILIZAREA GENURILOR PUBLICISTICE DE RADIO ÎN EMISIUNI COMPLEXE

STIREA

I.DefiniȚie

Literatura de specialitate conȚine o gamă vastă de definiȚii. Melvin

DeFleur si Everette Dennis, definesc informal stirea ca „o imagine a realităȚii

obȚinută repede în circumstanȚe dificile”.

Profesorul de jurnalism de la Universitatea din Oregon, Ken Metzler,

oferă o altă definiȚie: stirea este o relatare promptă, succintă a informaȚiei

factuale despre evenimente, situaȚii si idei (inclusiv opinii si interpretări)

calculată să intereseze o audienȚă sisă-i ajute pe oameni să facă faȚă mediului

înconjurător”.

Thomas Franklin oferă o definiȚie mai extinsă: „orice expunere de

întâmplări actuale, nepărtinitoare, corecte, afectând interesele, viaȚa si

bunăstarea persoanelor care citesc, ascultă sau privesc acea prezentare”. Prin

urmare, orice întâmplare ce poate interesa sau afecta oamenii este stire.

II.Caracteristici

Suntem confruntaȚi cu nenumărate posibilităȚi de stiri în fiecare zi. Unele

situaȚii sunt în mod clar stiri, altele nu. MulȚi cercetători si jurnalisti au realizat

clasificări care se referă la reprezentarea aspectelor fundamentale ale aprecierii

stirilor.

În primul rând, stirile sunt factuale. Aceasta înseamnă, după câte stiu cei

care le pregătesc, căstirile conȚin fapte adevărate. Totusi există mai multe

feluri de fapte: există fapte importante, adică evenimente si există opinii.

Page 53: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Prezentarea unei opinii cu impact social poate fi considerată o altă formă de

prezentare a evenimentelor, evenimente rezultând din prezentarea opiniilor.

Elementul factual în prezentarea evenimentelor si opiniilor, este că

evenimentele s-au întâmplat si că opiniile au fost exprimate.

Stirile sunt noutăȚi. MulȚi dintre noi sunt interesaȚi de întâmplările

recente. Uneori acest interes în stirile noi este o funcȚie a curiozităȚii, în timp

ce alteori este o necesitate directă de a cunoaste informaȚia de ultimă oră. Ele

sunt interesante pentru un număr semnificativ de persoane – desi număr

semnificativ este o cantitate foarte incertă.

Avem astfel definiȚia a ceea ce constituie în general o stire: stirea este

prezentarea unor evenimente, fapte si opinii recente, care interesează un

număr semnificativ de persoane.

Amploarea si anvergura unui eveniment au un impact direct asupra

valorii sale de stire. Aspectele neobisnuite ale unui eveniment reprezintă o altă

caracteristică pentru mărimirea valorii de stire. Stereotipul omului care muscă

un cîine se menȚine adevărat în stiri. Stirea este generată când se întâmplă

ceva iesit din comun. Evenimentul nu trebuie să fie neapărat cutremurător, el

poate fi de-a dreptul stupid. Trebuie de asemenea să stabilim graniȚa dintre

evenimente si pseudoevenimente.

Conflictul. Orice luptă între oameni, grupuri sau naȚiuni poate fi

interesantă. Conflictul este cel care ne atrage atenȚia, poate duce la schimbare,

iar schimbarea ne poate afecta viaȚa.

Dacă ar fi să facem o comparaȚie, între un cotidian, o emisiune de stiri de

televiziune si un buletin de 5 minute de stiri radio, am putea spune că de fapt

toate tratează aceleasi evenimente. Limitările de timp obligă însă radioul la

două restricȚii importante: în primul rând stirile radio sunt mult mai selective;

folosesc mai puȚine din temele zilei decât o face un ziar.

Page 54: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

În al doilea rând, stirile radio sunt mai puȚin detaliate decât cele tipărite.

Ele trebuie să fie mai scurte, iar această reducere este realizată mai ales prin

eliminarea detaliilor.

Se poate argumenta că se pot oferi mai multe detalii în comunicarea

radio utilizând scrierea mai concentrată, scăzând mai degrabă numărul de

cuvinte decât cel de amănunte. Abordarea fundamentală a unei stiri radio o

reprezintă menȚinerea numărului de fapte si detalii la nivelul minim. Trebuie să

tăiem cuvintele inutile, cum am face-o în orice tip de scriitură de presă.

III.Tipuri de stiri

Jurnalistii occidentali utilizează termenii de stiri „hard” si stiri „soft”

pentru a descrie materialele pe care le produc. Cei mai mulȚi jurnalisti sunt de

acord cu principiile care fac o stire să fie „hard”. Ea este un text conȚinând o

idee puternică, dramatică, ce va stârni instantaneu interesul publicului. Stiri

despre dezastre, crime sirăzboi; stiri despre evenimente politice majore; stiri

despre personalităȚi.

Cu cât este mai proeminentă o personalitate, cu atât este mai

importantăstirea. Un eveniment care afectează o mie de persoane înseamnă o

stire mai puternică decât un eveniment care afectează numai zece.

Stirile hard sunt noutăȚi, desi nu este necesar ca ele să se petreacă exact

în momentul în care sunt prezentate pentru a fi calificate ca atare. Termenul de

stire soft poate induce în eroare. El dă impresia că stirea nu este bine

focalizată,că este mai puȚin importantă decât un hard.

Soft nu înseamnă neimportant. Stirile pot fi umoristice si sarcastice, dar

acest lucru nu înseamnă că nu ating subiecte serioase. O stire soft există sub

multe aspecte. În unele cazuri, soft, este sinonim cu „interes uman”,

însemnând o stire care apelează

Page 55: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

la emoȚiile umane fundamental, chiar dacă nu este un subiect nou, de impact.

Cercetătorii au aflat că publicul preferă să afle informaȚii despre oameni,

mai degrabă decât despre lucruri. Astfel, stirile soft sunt deseori latura umană

a stirilor hard.

IV.Organizarea si structurarea stirilor

Tipuri de structură a stirii

Indiferent de tipul de lead, cele mai multe dintre elementele de bază –

cine, ce, când, unde, cum, de ce – trebuie incluse în stire dar nu le putem

include pe toate într-o singură frază simplă, coerentă, pentru lead; le alegem

deci pe acelea care sunt cele mai importante pentru stire. Cele mai utilizate

sunt:

Unde: fiindcă posturile de radio au o atât de mare audienȚă, localizare

unui eveniment este foarte importantă.

Cine: identificaȚi un vorbitor prin funcȚie înainte de a-i da numele.

Când: aproape toate stirile din radio se petrec astăzi, evitaȚi folosirea

a.m. si p.m. Există patru tipuri de structuri obisnuite pentru construirea unei

stiri radio:

Problemă-soluȚie. Cea mai obisnuită structură începe cu prezentarea

problemei, oferă sprijin prin inserturi sonore si fapte, dă contextul si discută

soluȚiile dacă ele există.

Succesiunea temporală.O stire poate duce ea însăsi la ordonarea ideilor

în funcȚie de timp. Cum stirile radio trebuie să fie cât mai actuale, secvenȚa de

timp este de obicei o cronologie inversă care începe cu acȚiunea prezentă,

merge spre trecut, si sfârseste cu un element viitor.

Clepsidra. Aceasta structură este tot un fel de succesiune temporală. Se

începe cu un lead rezumativ si apoi se construieste stirea cronologic. Circular.

Page 56: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

ImaginaȚi-vă stirea ca un cerc. Punctul principal este lead-ul. Toate punctele de

sprijin ar trebui să fie legate de ideea din lead. Spre deosebire de piramida

inversată unde ideile sunt plasate în ordinea descrescătoare a importanȚei,

într-o construcȚie circulară fiecare parte a stirii este egal importantă. Sfârsitul

se poate referi la ideea din lead.

Insertul sau tăietura Reprezintă echivalentul utilizării citatelor în presa

scrisă. Dar există o diferenȚă. În jurnalistmul tipărit, citatele întăresc ideile

principale ale stirii. În radio, insertul duce stirea mai departe.

O stire bună de radio va combina inserturile si scriptul pentru a da un

material complet de la început si până la sfârsit. Într-o primă etapă trebuie

alese inserturile, iar scriptul construit în jurul acestuia, si nu invers. Alegerea

tăieturilor de bandă este prin ea însăsi o artă. În timp ce sunt alese tăieturile

ziaristul trebuie să constientizeze în fiecare clipă ce vrea să transmită: Care sunt

faptele? Care sunt evenimentele importante care au avut loc? Care sunt ideile

principale? Un mod simplu de eficientizare a acestor operaȚiuni este

conceperea unei liste cu detalii. Un lucru foarte important de reȚinut pentru

acela ce redacteazăstirea este următorul: „nu sacrificaȚi conȚinutul pentru

formă!”

Dacă scriitura de ziar este structurată într-o piramidă inversată – ceea ce

înseamnă că informaȚia cea mai importantă este inclusă în lead, urmată de cele

mai importante detalii, scriitura radio este liniară; are un început, un cuprins si

o încheiere.

Inserturile sonore

Este bine să utilizăm inserturi sonore atunci când:

Interviul înregistrat exprimă mai multă opinie decât fapte concrete.

Jurnalistii pot transmite faptele de obicei mai bine decât persoana

intervievată, dar nu pot surprinde savoarea vorbelor cuiva.

Page 57: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Există altceva în segmentul de interviu care dă autoritate sau interes

suplimentar tăieturii (sirene în fundal sau zgomotul unei zone în construcȚie).

Segmentul de interviu reprezintă drama umană.

Inserturile nu trebuie să fie cutremurătoare pentru a fi eficiente. Orice

oferă comentariu, un plus de claritate, sau un unghi interesant merită folosit.

Inserturile sunt eficiente când conȚin sunetele evenimentului. Jurnalistii radio

exploatează inserturile la maximum atunci când lasă sunetul – sunetul singur,

cunoscut si ca sunet brut – si vocile să spunăstirea. Un alt lucru important: nu

începeȚi si nu sfârsiȚi stirea cu un insert. Se începe stirea cu propria voce, si

insertul este mutat ceva mai jos.

Lansările si anunȚurile

În redactarea unei stiri pentru jurnalele de actualităȚi complexe,

începutul unei stiri nu înseamnă primele cuvinte ale reporterului. Sunt primele

cuvinte ale gazdei, prezentatorul. Punctul de plecare este numit lansare sau

introducere gazdă.

Lansarea ar trebui să dea faptele de bază ale stirii si să spună

ascultătorului de ce stirea este importantă. Ar trebui scrisă astfel încât să

conducă direct la partea de text a reporterului.

Lansările pot preceda si pachetul de stiri al unui reporter. Acestea sunt

scrise mai mult ca un lead dar nu trebuie să repete lead-ul reporterului.

Un anunȚ înseamnă câteva propoziȚii care au rostul de a ispiti

ascultătorul să rămână pe post pentru stirea ce va veni după publicitate sau

următorul buletin.

V.Scrierea stirilor

Bazele scriiturii unor stiri de radio

Există 7 puncte relevante în redactarea unei stiri de radio:

Page 58: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Scriitura pentru stirile audio este scurtă si conversaȚională.

Fiecare stire începe cu cel mai important fapt astfel încât să poată

încorpora interviuri înregistrate ale surselor.

Vom compune un text ce poate fi citit usor cu voce tare.

Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie să fie absolut clare.

Stirile radio urmează unele convenȚii standard privind structura frazei –

inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia la începutul frazei în loc de

început.

Stirile radio se concentrează pe cele mai noi întâmplări.

Stirile sunt scrise la prezent.

Lead-ul

Lead-ul este semnalul ca audienȚa să înceapă să asculte, de aceea nu

trebuie să conȚină detalii importante. Nu este lead-ul din presa scrisă: cine – ce

– unde – cum – de ce? La una sau două din aceste întrebări tradiȚionale se

poate răspunde, dar nu la toate.

Orice detalii includem într-un lead difuzat pe calea undelor, ele ar trebui

plasate spre finalul acestuia. Trebuie să presupunem că audienȚa nu va da

atenȚie primelor câteva cuvinte ale lead-ului.

Jurnalistii radio si-au dezvoltate propriul lor stil de scriere a lead-ului,

unul ce a atras atenȚia ascultătorului, l-a introdus usor în subiect cu unul sau

două fapte importante. Fraza de început într-o stire radio este asemănătoare

unui titlu de ziar.

Din cele 6 întrebări, cele două la care este posibil să răspundem în lead

sunt „Ce?” si „Unde?”. „De ce?” este o întrebare la care nu se răspunde

aproape niciodată într-un lead radio.

Cele mai multe lead.-uri pot fi grupate în patru tipuri fundamentale:

Page 59: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Lead-ul standard (direct) – este o expunere explicită a faptelor,

utilizându-le pe acelea care vor fi mai sigure pentru atragerea atenȚiei

ascultătorului. Este forma cea mai obisnuită de lead.

Lead-ul de fapt divers (soft) – pentru stirile cu impact mai puȚin serios si

imediat pot fi mai multe posibilităȚi de alegere în scrierea lead-ului. De pildă se

poate alege un lead ce prezintă un unghi de interes uman al stirii, un unghi de

prevedere a viitorului sau un lead ce leagăstirea de alte subiecte.

Lead-ul întârziat – numit uneori si lead aruncat sau structural, această

formă reprezintă un adevărat anunȚ pentru audienȚă. El spune puȚin despre

faptele din stire, dar introduce o afirmaȚie sau o întrebare provocatoare, la

care audienȚarăspunde „Oare despre ce e vorba” sirămâne pe recepȚie.

Lead-ul umbrelă – uneori două sau mai multe stiri pot fi strâns legate

între ele, sau pot fi de o asemenea importanȚă încât fraza lead a jurnalului

trebuie să acopere mai mult decât o stire. În acest caz va fi necesar să scrieȚi

un lead umbrelă, numit uneori si trecerea în revistă.

Tipuri de organizare a corpului stirii

Lead-ul va fi urmat de corpul stirii. Există câteva abordări folosite în mod

obisnuit în prezentarea informaȚiilor:

Succesiunea cronologică – folosită pentru stirile în care există o

succesiune a evneimentelor. Este comună pentru stirile despre crime, dezastre,

accidente etc

Succesiunea efect – cauză

Succesiunea acȚiune – reacȚiune – folosită mai ales pentru stirile în care

există mai mult de un singur punct de vedere

Page 60: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Nume de persoane „Numele fac stiri” este o axiomă banală pentru

jurnalisti, dar adevărată pentru toate tipurile de stiri – fie ele pentru ziare,

reviste, radio sau televiziune.

În textul de ziar, numele din lead este cel care atrage atenȚia. Dar în

stirile radio, dacă începem cu un nume, ascultătorul nu este gata să-l audă, si

probabil nu-l va auzi, petrecând restul timpului stirii întrebându-se despre cine

vorbim. De aceea este necesar să „indicăm” ascultătorului că va apărea un

nume în stire. Acest lucru se face printr-o frază descriptivă.

Regula generală este amânarea celor mai multe nume sau denumiri până

în a doua sau a treia frază. Dacă numele este larg cunoscut si este un

instrument de atragere a atenȚiei prin el însusi, atunci este posibil ca el să

înceapă stirea.

Dar dacă începem cu un nume, trebuie să ne asigurămcă el este cunoscut

bine de toȚi ascultătorii. Sunt cazuri în care nu este indicată utilizarea numelor,

mai ales când stirea nu include persoane locale. De exemplu prezentarea unui

accident aviatic în FlorenȚa care a ucis 125 de pasageri este importantă, dar

numele lor nu are nicio semnificaȚie pentru ascultătorii care nu sunt din

FlorenȚa. Este suficient să dăm numele lor.

Citatele directe În scriitura radio, citatele care apar în script – nu cele

care sunt înregistrate – sunt în general parafrazate. Aceasta înseamnă că ele

sunt rescrise, dar reflectă cu acurateȚe ceea ce a spus persoana implicată în

eveniment. Există două motive principale pentru a face acest lucru: este dificil

de citit un text care conȚine citate exacte, nu există un mod convenabil de a

indica un citat. Ghilimelele nu servesc la nimic în textul difuzat. Nu se uitilizează

„citez” si „am încheiat citatul” sau astfel de indicaȚii pe post, cu excepȚia

cazului când citatul este atât de important sau bizar încât vrem să ne

Page 61: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

asigurămcă ascultătorii înȚeleg perfect că acestea sunt cuvintele

interlocutorului si nu ale prezentatorului.

Putem alege să construim o stire povestită parafrazând citatul, în loc să-l

difuzăm direct. Un lead anunȚ ar merge în astfel de situaȚii. SituaȚiile sunt

multiple, este imposibil să existe o regulă de aur în ceea ce priveste utilizarea

citatelor, există însă câteva linii generale:

Nu folosiȚi citate directe lungi. Este imposibil pentru un ascultător să

urmărească o afirmaȚie lungă, complexă. Este mult mai eficient să le rupeȚi în

citate indirecte prin parafrazarea sursei. Dacă este necesar să folosiȚi un citat

lung, rupeȚi-l prin numirea sursei de mai multe ori în timpul citatului. IndicaȚi

întotdeauna exact audienȚei când începe si când se termină citatul.

Selectarea stirilor Redactorii sefi si editorii de rubrică pot utiliza

următoarele criterii pentru a alege dintre stirile existente:

AudienȚa–o stire trebuie să fie relevantă pentru audienȚa sa

Oportunitatea – ca jurnalisti trebuie să găsim un unghi ce dăstirii o

anumită oportunitate

Impactul – impactul stirii depinde de cât de multă audienȚă este

afectată, cât de direct este efectul, si cât de imediat este acesta

ProeminenȚa – numele sunt importante în stiri, bineînȚeles cele care

sunt usor de recunoscut, proeminente

Proximitate – oamenii sunt interesaȚi de evenimentele care se întâmplă

cât mai aproape de ei, sau în care poate fi dezvoltat un unghi local. Acest

criteriu este strâns legat de impact, fiindcăstirile locale vor avea un impact mai

mare asupra audienȚei locale

Conflictul – publicul va rămâne atent la astfel de teme atâta timp cât

rezultatul este incert

Ineditul

Page 62: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Personalizarea.

INTERVIUL

DefiniȚie

Interviul este genul ce constituie inima jurnalismului audio-vizual.

Succesiune de întrebări si răspunsuri într-o întrevedere solicitată de ziarist, el

reprezintă o conversaȚie mediatizată. Interviul este genul jurnalistic cel mai

utilizat, atât ca modalitate de colectare a informaȚiei cât si ca element de sine

stătător în conȚinutul unei emisiuni.

Tipuri de interviu

După modul de realizare:

Interviu instantaneu – este folosit mai ales ca ilustraȚie audio în

buletinele de stiri, pentru că adaugă credibilitate prin introducerea surselor în

comunicarea directă cu ascultătorii.

Interviul pregătit – folosit pentru obȚinerea de informaȚii, opinii,

explicaȚii etc. si poate fi folosit atât ca bază pentru realizarea altor tipuri de

emisiuni (reportaje, buletine de stiri, anchete, comentarii, emisiuni complexe),

cât si ca material de sine stătător.

În funcȚie de circumstanȚele realizării:

interviuri prin întâlnire directă – reporterul si interlocutorul aflându-se

faȚă-n faȚă, într-un loc ales de comun acord dinainte (în cazul unui interviu

pregătit) sau la locul evenimentului (în cazul întâlnirilor neprevăzute) interviuri

la faȚa locului – realizate în timpul producerii evenimentului sau imediat după

eveniment si difuzate în următorul buletin de stiri

interviuri la o conferinȚă de presă – este mai bine ca interviul luat unui

purtător de cuvânt la o conferinȚă de presă să fie luat la sfârsitul întâlnirii. De

cele mai multe ori, ritmul cuiva care vorbeste la o conferinȚă de presă este lent

Page 63: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

si poate fi iritant pentru radio. Totusi, în unele cazuri, cuvintele înregistrate în

prima variantă a rostirii lor fac stirea mai interesantă.

Interviuri în direct – inserturile de interviuri live dau senzaȚia de

participare directă a ascultătorului la emisiune, dar au dezavantajul că

reporterul pierde un anumit control asupra situaȚiei.

Interviuri prin telefon

După conȚinut:

interviul informativ – este tipul de interviu cel mai obisnuit si poate

constitui un material factual pentru stiri sau poate fi porcesat pentru a deveni

un material de sine stătător. Ordinea întrebărilor este importantă pentru ca

detaliile să fie clare. O discuȚie preliminară este utilă pentru a puncta

informaȚia necesarăsi pentru a da timp interlocutorului să-si amintească sau să

consulte unele date.

Tot în această categorie intră interviul – descriere, care este o mărturie

dar nu din partea actorului însusi, ci din partea celui care asistă sau a asistat la

evenimente si care transmite stirea – un alt jurnalist, un observator, un simplu

martor.

Interviul interpretativ – este cel în care reporterul furnizează faptele si

cere interlocutorului să le comenteze sau să le explice. Scopul este de a expune

raȚionamentul acestuia si de a permite ascultătorului să judece prin prisma

valorilor sau priorităȚilor lui. În această categorie intră trei subtipuri de

interviu:

interviul de analiză – este interviul în care interlocutorul încadrează

evenimentul sau situaȚia într-un cotext precis, într-o perspectivă dată, si

răspunde la întrebarea-cheie „de ce?”

interviul de comentariu – se bazează pe întrebarea „care este părerea dvs

despre...?”

Page 64: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

interviul de opinie – poate fi numit si interviu de controversă. Este cazul

omului politic care răspunde adversarului sau a omului de stiinȚă care susȚine

sau respinge o teorie. Scopul este de a afla ce gândesc cei în cauză referitor la

subiect.

Interviul afectiv – are scopul de a oferi o viziune generală asupra

interlocutorului, a.î. ascultătorul să înȚeleagă mai bine situaȚia în care este

implicat intervievatul, în termeni umani. Exemple specifice sunt sentimentele

rudelor minerilor îngropaȚi într-un accident. Puterea sentimentului prezent

este mai importantă decât raȚiunea.

Durata conversaȚiei preliminare diferă considerabil în funcȚie de

circumstanȚe; ea poate fi un proces îndelungat, dar există un moment propice

pentru a începe înregistrarea si este important ca reporterul să fie atent să nu

piardă acest moment, deoarece o asemenea situaȚie nu lasă posibilitatea de

reluare.

interviul de personalitate – înseamnă întâlnirea cu un individ remarcabil

sau celebru, în măsură să-si facă bilanȚul carierei, o vedetă sau o stea a

sportului care îsi povesteste drumul în viaȚă. Unele interviuri au însă ca obiectiv

doar atragerea atenȚiei publicului asupra unui fapt excepȚional. În asemenea

cazuri, jurnalistii sutn chemaȚi să joace un rol de promovare a acestor fapte

mai ales când sunt implicaȚi bani publici, prin finanȚare directă sau subvenȚii.

Aceste categorii de interviu pot apărea împreună cu pregătirea unui

material pentru o anchetă, un documentar sau un reportaj. Etapele sunt

următoarele: mai întâi faptele, informaȚia de background sau ordinea

evenimentelor; apoi interpretarea, semnificaȚia sau implicaȚiile faptelor;

efectul lor asupra oamenilor, o reacȚie personală la temă.

Page 65: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Fiecare interviu este diferit, dar două principii rămân fundamentale

pentru reporter: să asculte atent si să întrebe mereu „De ce?”. Etapele realizării

interviului

Alegerea temei si a interlocutorului

Reporterul trebuie să stie mai întâi ce vrea să afle si apoi să determine de

la cine. Este esenȚial să fie bine pregătit, ceea ce înseamnă o muncă de

cercetare în intervalul de timp pe care îl are la dispoziȚie, astfel încât să stie de

unde să ia informaȚia necesară cât mai repede.

Jurnalistul trebuie în astfel de situaȚii să fie un bun psiholog, să dea

dovadă de înȚelegere sirăbdare atunci când este cazul. Reporterul are la

îndemână câteva criterii de ghidare:

Celebritatea, personalitatea individului

Autoritatea informaȚiei deȚinute

Realizările deosebite

Implicarea într-un eveniment inedit

SimȚul umorului sau capacitatea de a crea atmosferă.

Documentarea

Jurnalistul trebuie să studieze pe cât posibil totul în legătură cu

personajul pe care îl va intervieva, pentru că numai astfel îsi poate formula

corect întrebările. Înainte de a merge la interviu, reporterul trebuie să fie sigur

că posedă mereu următoarele informaȚii: numele întreg al interlocutorului,

activitatea sa, titlul său oficial.

El trebuie de asemenea să aibă fixat foarte bine scopul interviului si

implicit tehnicile pe care doreste să le folosească.

Page 66: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Există o relaȚie directă între cât de multe stie reporterul înainte de

interviu si cât va afla în timpul acestuia. Este bine ca jurnalistul să cunoască

dinainte:

Contextul istoric al temei, de la evenimentele anterioare importante la

situaȚia actuală

Argumentele aduse în mod obisnuit atât pentru, cât si împotriva unor

aspecte ale temei SubtilităȚile temei, reporterul să fie atent să nu simplifice

excesiv lucrurile, în încercarea de a face subiectul mai usor de înȚeles

Liderii sau avocaȚii temei, precum si pe oponenȚii ei. CondiȚiile pe care

trebuie să le îndeplinească reporterul înainte de a porni la realizarea interviului

sunt:

Să obȚină suficientă informaȚie asupra subiectului si interlocutorului,

astfel încât să poată deȚine controlul interviului;

Să cunoască în detaliu ceea ce trebuie să scoată în evidenȚă interviul;

Să-si fixeze întrebările cheie.

Pregătirea întrebărilor Baza interviului o constituie întrebarea. Calitatea

întrebărilor determină calitatea răspunsurilor. De aceea, exprimarea concisă a

ideilor, simplitatea, formularea la obiect sunt calităȚi esenȚiale pentru

construirea unor întrebări eficiente.

Pregătirea unui interviu presupune si realizarea unor liste de întrebări. Ea

serveste doar ca linie de orientare si pentru a menȚine interviul alert, în cazul

unei pauze de discuȚie. Este de asemenea o modadlitate de verificare la final,

pentru a vedea dacă au fost acoperite toate punctele vizate.

Un interviu este o conversaȚie cu un scop. De aceea întrebările pot fi

clasificate, în diferite categorii:

În funcȚie de scop:

Page 67: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

-Întrebări factuale sau de informaȚie – care oferă date concrete

-de opinie – cand se cere punctul de vedere unui specialist

-de mărturie – se urmăreste să se obȚină confirmarea unei informaȚii

-de motivaȚie – pentru a afla cauzele unei acȚiuni sau decizii

-de urmărire – pentru a detalia sau clarifica un punct discutat anterior

-de completare – puse în special la sfârsitul interviului.

După rolul lor:

de atac – prima întrebare si cea mai importantă, mai ales în cadrul interviului

folosit ca insert în stire, care nu are decât una sau două întrebări

de sprijin – pentru a-l ajuta pe interlocutor să-si precizeze afirmaȚiile, să fie clar

sau pentru a-l constrânge să răspundă, dacă jurnalistul simte că interlocutorul

ascunde o informaȚie esenȚială pentru interviu

de relansare – dacă interlocutorul se abate de la linia prevăzută a interviului, el

trebuie readus la subiectul discuȚiei

de punctare – pentru un interviu mai lung, jurnalistul trebuie din când în când

să puncteze subiectul. El va sintetiza cele spuse de interlocutor până atunci,

pentru ca ascultătorul să poată urmări mai usor interviul si principalele idei

vehiculate

de insistenȚă – este indicat ca, din când în când, reporterul să includă anumite

date cum ar fi – nume, funcȚie, calitate – si în alte întrebări pe parcursul

interviului

de obiecȚie – dacă, intenȚionat sau nu, interlocutorul devine evaziv sau

divaghează, reporterul nu are voie să-i treacă cu vederea greselile sau să lase să

se strecoare incertitudini ori enormităȚi, el trebuie să ceară explicaȚii de

controversă – uneori (desi rar) poate fi necesar ca interlocutorul să fie

contrazis.

Page 68: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Întrebarea de controversă îl poate forȚa pe acesta să admită un element de la

care ar fi dorit să se sustragă.

După forma răspunsului cerut:

Întrebări deschise – sunt cele care necesită un răspuns elaborat

Întrebări închise – pot căpăta un răspuns într-un singur cuvânt.

Mai există de asemenea

Întrebări de întindere – introduc ideea lăsării răspunsurilor la latitudinea

interlocutorului, care alege dintr-o gamă largă de posibilităȚi.

Un alt tip de întrebare, care de asemenea pare de ajutor, este cea de tipul sau –

sau. Întrebările trebuie formulate scurt si simplu, iar reporterul trebuie să aibă

grijă ca întrebările să-i fie clare mai întâi lui însusi. Ocazional, jurnalistii întreabă

dacă pot pune întrebări. Acest lucru este, desigur, inutil, din moment ce

acceptarea interviului reprezintă acceptarea faptului de a răspunde la întrebări.

Interviul prin telefon

Reporterii de radio au dezvoltat o specie de interviu deosebită, prin

telefon, acesta fiind cel mai rapid si cel mai simplu mod de a lua un interviu

pentru acest canal.

Există însăsi dezavantaje: este cel mai usor de ocolit de către cel vizat

reporterul nici nu poate fi sigur că discută cu persoana dorită calitatea

sunetului nu este cea mai bună pentru folosirea acestui tip de interviu în

buletinele de stiri si, cu excepȚia urgenȚelor înregistrările de acest tip nu se

folosesc dacă se poate aranja un alt tip de interviu posibilitatea interlocutorului

să înȚeleagă gresit întrebarea este mai mare, deci formularea lor trebuie făcută

cu mai multă atenȚie. Persoana căutată trebuie neapărat informată că discuȚia

Page 69: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

se înregistrează, iar la sfârsitul interviului reporterul trebuie să întrebe dacă

poate reveni pentru informaȚii adiȚionale.

Legile interviului radiofonic

Prima si cea mai importantă este alegerea intervievatului. În strînsă

legătură cu această cerinȚă este aceea a adecvării întrebărilor la persoana

intervievată. Formulele stereotipe nu-si au locul în interviu. Întrebările nu

trebuie să repete prezentarea făcută de realizatorul emisiunii. În interviurile

“live” -din ce în ce mai frecvente în emisiuni -misiunea reporterului este mult

mai complicată. El trebuie să fie atent la desfăsurarea în timp a discuȚiei, astfel

încât să nu se depăsească timpul alocat. Mai trebuie să aibă grijă ca, în

derularea discuȚiei, să nu se producă pauze, să intervină operativ pentru

acoperirea oricăror hiaturi sau ezitări ale invitatului.

Locul de desfăsurare a interviului este, de asemenea, deosebit de

important. Ideal este ca interviul să fie luat în mediul ambiant specific

interlocutorului, pentru ca el să se comporte cât mai firesc, să nu se simtă

stresat de atmosfera ultratehnică a unui studiou de radio sau de prezenȚa la

discuȚie a unor persoane necunoscute (tehnicienii din studio).

Ani de-a rândul interviurile pentru radio erau concepute mai întâi pe

hârtie si apoi erau citite pe două voci – reporter si intervievat -, înregistrate,

fonotecate si, în sfârsit, difuzate. Se mima, de multe ori cu succes, dar de si mai

multe ori fără, stilul oral, încercându-se o interpretare a textului. Era si dificil, si

nespecific unei prese orale prin definiȚie. Procedeul era preferat din cauza

fricii, în primul rând. Frică de interlocutor, care ar fi putut să spună cine stie ce

pe post, frică de reporter, care si el ar fi putut scăpa de sub controlul mai

marilor săi sisă ofenseze vreo persoană sus pusă. Interviul inregistrat,

fonotecat, ascultat , cenzurat si vizat de mai marii redacȚiei era prezentat în

Page 70: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

emisiuni. Dar, în acest fel nici interlocutorul, nici reporterul nu mai aveau nici

un fel de personalitate, nu se mai putea face vreo distincȚie între interlocutori

si reporteri. Totul era anost, oamenii citeau ca niste automate texte ce nu le

aparȚineau.

Vorbirea liberă a înviorat emisiunile de radio. Mai mult, vorbirea “în

direct”, de la faȚa locului, cu emoȚia specifică, le conferă emisiunilor un plus

de autenticitate si de interes.

Concluzii:

· Radioreporterul, autor de interviuri, trebuie să se pregătească foarte

bine, să-si alcătuiască o documentare minuȚioasă asupra interlocutorului si

asupra temei, să-si conceapă foarte atent întrebările, astfel încât, în orice

moment al conversaȚiei, când interlocutorul este în pană de inspiraȚie sau dă

un răspuns mai succint, să fie gata să intervină cu o altă întrebare sau cu un

comentariu care să ducă mai departe discuȚia.

· Reporterul este, de fapt, purtătorul de cuvânt al ascultătorilor săi. Este

un fel de broker, a cărui misiune este să acȚioneze în numele si în interesul

„clienȚilor săi” – ascultătorii. De aceea, vorbind în numele lor, el trebuie să-i

ceară invitatului său acele răspunsuri pe care receptorii ar dori să le audă.

· IntonaȚia cu care sunt rostite întrebările sirăspunsurile sunt esenȚiale

pentru conferirea sensului dorit unei discuȚii. Elementele nonlingvistice –

tonul, accentul, punctele de suspensie, suprapunerea de voci, exclamaȚiile,

interjecȚiile – pot sublinia sensul dorit, exprimat prin cuvinte sau, dimpotrivă,

pot da un înȚeles contrar unei fraze. Controlul asupra acestor elemente

nonlingvistice trebuie să aparȚină în totalitate reporterului. El trebuie să-si

controleze nu numai fiecare cuvânt, dar si modul cum îl rosteste si, de

asemenea, trebuie să sesizeze orice inflexiune a vocii interlocutorului, care ar

putea denatura sensul discuȚiei si să solicite o explicaȚie. (De pildă se poate

Page 71: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

adresa interlocutorului cu intervenȚii de genul: “remarc în vocea

dumneavoastră o undă de îndoială”, “sesizez o notă ironică în felul cum

prezentaȚi lucrurile” etc.)

· Reporterul trebuie să-i dea sansa interlocutorului să răspundă

prezentând informaȚiile pe care le deȚine. Întrebările trebuie să-i ofere această

posibilitate. Un reporter care vorbeste mai mult decât interlocutorul, dându-i

acestuia posibilitatea doar să rostească niste răspunsuri monosilabice sau să

nu-si termine nici o frază nu este un profesionist. În aceste situaȚii prezenȚa

interlocutorului nu se justifică, dar nici reporterul nu va avea zile multe de lucru

în continuare în redacȚia respectivă.

· Întrebările la care trebuie să răspundă interlocutorul sunt cele adresate

în interviu, pe care le-au auzit si ascultătorii. Ceea ce s-a discutat înainte de

începerea interviului reprezintă o discuȚie particulară, iar, dacă reporterul

consideră utilă prezentarea unor informaȚii aflate în afara interviului propriu-

zis, atunci el va adresa întrebările si va primi răspunsurile asteptate, fără referiri

la discuȚiile din afara interviului.

· Reporterul nu se miră pe parcursul interviului, nu aprobă si nu

dezaprobă, indiferent de răspunsurile pe care i le invitatul său. El nu rămâne un

ascultător pasiv al răspunsurilor, ci, urmărindu-le cu atenȚie, este gata oricând

să intervină cu o întrebare suplimentară sau cu sublinierea unei idei exprimate

de interlocutor.

REPORTAJUL

DefiniȚie

„Specie publicistică apelând adesea la modalităȚi literare de expresie,

care informează operativ asupra unor realităȚi, situaȚii, evenimente de interes

general sau ocazional” (Mic DicȚionar Enciclopedic).

Page 72: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

„Etimologic, un reportaj este un raport, si unul si celălalt informează. Dar

scopurile lor sunt diferite. Raportul este un mijloc de comunicare între iniȚiaȚi.

Reportajul este un mod de comunicare ce descrie marelui public spectacolul

unui eveniment”.

„Prin definiȚie un reportaj raportează ceea ce se întâmplăsi ceea ce s-a

întâmplat. El prezintă un eveniment, o situaȚie, expune fapte”.

DicȚionarul Explicativ al Limbii Române adaugă la această definiȚie faptul

că informaȚiile sunt „culese de obicei de la faȚa locului”

Ideea Munca reporterului este una creativă. Ca reporter esti mereu în

căutare de subiecte. Cum să le găsesti? Fii atent la povestile spuse de cei din

jur. Pot fi o sursă de subiecte. Nu neglija subiectele care vin spre tine.

Altă sursă de idei sunt ziarele, posturile de televiziune sau de radio.

Uneori ideile vin pur si simplu din întâmplările trăite de reporter. De aceea

trebuie spirit de observaȚie si o atenȚie vesnic trează. Subiectele îȚi pot fi date

din redacȚie.

Documentarea Ce informaȚii cauȚi atunci când te documentezi? Pierre

Ganz consideră că după ce te-ai decis asupra subiectului, reporterul trebuie să

obȚină cât mai multe informaȚii despre:

informaȚii despre eveniment. În cazul în care evenimentul este spontan,

nu se pot găsi informaȚii în serviciul de documentare. În schimb dacă

evenimentul este previzibil, de regulă reporterul ar trebui să găsească mai

multe informaȚii în baza de date a instituȚiei în care lucrează.

InformaȚii despre protagonisti. Reporterul trebuie să cunoască suficiente

date despre protagonisitii evenimentului pentru a-i înȚelege si a-i prezenta

InformaȚii despre cadrul în care se desfăsoară evenimentul.

Detalii despre topografia locului, detalii geografice sau care privesc

arhitectura.

Page 73: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

InformaȚii despre contextul evenimentului (background). Fără aceste

informaȚii, reporterul riscă să nu înȚeleagă sau să înȚeleagă doar într-o mică

măsură evenimentul.

Un truc – caută evenimente similare si vezi cum au decurs, ce probleme

au apărut pe parcursul desfăsurării lor.

ModalităȚi si surse de documentare

ObservaȚia directă – cele mai convingătoare relatări sunt cele ale

faptelor pe care jurnalistul le observă în mod direct.

Intervievarea – de cele mai multe ori jurnalistul nu se află la faȚa locului,

asa că este nevoit să-si construiască reportajul bazându-se pe relatările unor

persoane care deȚin informaȚii despre evenimentul produs. Acestia sunt:

Martorii oculari – ajuns la locul unde s-a produs evenimentul,reporterul trebuie

să discute în primul rând cu martorii. În discuȚia cu acestia un rol important îl

au flerul reporterului si capacitatea sa de a evalua oamenii. Organizatorii – pot

da cele mai sigure informaȚii în cazul evenimentelor anunȚate. DiscuȚia trebuie

purtată cu persoana cea mai autorizată să dea lămuriri în problema care ne

interesează.

AutorităȚile

Protagonistii – îȚi pot da informaȚii de primă mână. Trebuie să fii atent la

informaȚiile pe care le ceri.

Jurnalistii aflaȚi la faȚa locului – este posibil ca alȚi colegi de presă să fi

ajuns înaintea ta la locul evenimentului, să aibă surse mai bune sau să fie

specializaȚi în domeniul respectiv. Trebuie însă să-i cunosti destul de bine încât

să ai încredere că au înȚeles exact despre ce este vorba, că sursele lor sunt

credibile si că nu au niciun motiv să distorsioneze informaȚia.

Page 74: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Specialistii – în multe situaȚii reporterul are nevoie de ajutorul

specialistilor, care să dea anumite explicaȚii. Specialistii sunt „o sursă de

informaȚii dificilă pentru ascultătorii care nu lucrează în domeniu”. Limbajul lor

constituie un real handicap pentru canalul mediatic ce difuzează informaȚia

pentru un public larg. Reporterul – Ganz consideră că reporterul este el însusi o

sursă.

„Reporterul nu este o masină de înregistrat sunete si imagini”. Ceea ce

vede este un lucru subiectiv, dar constituie, în egală măsură o sursă. El trebuie

să scrie despre ceea ce vede, ce aude, despre ceea ce i se spune, să fie atent la

mirosuri, la sunete de fond: cele cinci simȚuri ale sale sunt în alertă”.

Reporterul trebuie să aibă el însusiopărere.

Cercetarea documentelor oficiale – orice instituȚie de presă ar trebui să

aibă un serviciu de documentare. Aici se găsesc colecȚiile ziarelor, precum si

dosare tematice.

Presa – dacă instituȚia la care lucrezi nu are documentare, sau dacă

reporterul este prea grăbit să ajungă la documentare, poate folosi informaȚiile

apărute în ziare sau difuzate de posturile de radio – tv.

Documente oficiale si acte – titluri de proprietate, testamente,

certificate de căsătorie, certificate de deces, rapoarte de autopsie, diplome,

citaȚii, mandate de arestare, dări de seamă, autorizaȚii declaraȚii, stenograme

etc.

Internetul – este util atunci când organizatorii evenimentului au o bază

de date care poate fi consultată. Sau când faci un reportaj tematic (de ex

despre violenȚa în familie) poȚi intra în legătură cu organizaȚii care combat

violenȚa în familie, cu potenȚiali interlocutori.

Mape de presă, comunicate – sau orice alte materiale puse la dispoziȚie

de organizatori.

Page 75: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

CărȚile de specialitate, enciclopediile, dicȚionarele.

Important de reȚinut! dacă ai timp documentează-te cât mai mult cu

putinȚă asupra evenimentului la care urmează să participi fii atent la utilizarea

informaȚiilor „neoficiale” si a celor off the record evită intoxicările verifică din

două surse informaȚiile pe care le obȚii, foloseste documentarea pentru a

cunoaste lucrurile în profunzime nu neglija documentarea zilnică cel mai

preȚios serviciu de documentare este memoria notează corect numele.

Notează cu atenȚie funcȚiile notează cifrele exacte foloseste-Ți spiritul de

observaȚie Alegerea unghiului de abordare.

Uneori unghiul de abordare se stabileste din redacȚie. Alteori redactorul

este cel care trebuie să-l aleagă. Pierre Ganz numeste mai multe criterii după

care se face alegerea unghiului de abordare:

actualitatea, noutatea informaȚiei

faptele observate si elementele de care reporterul dispune

publicul căruia îi este destinat reportajul

Se întâmplă ca, în momentul în care Ți se cere să faci un reportaj să te

gândesti deja la un unghi de abordare, dat în urma documentării să-Ți schimbi

compelt optica asupra subiectului. Sunt cazuri în care unghiul de abordare se

stabileste din redacȚie.

De multe ori, alegerea unghiului de abordare arată maturitatea

jurnalistică la care a ajuns reporterul.

Important de reȚinut!

Orice reportaj trebuie să aibă un unghi de abordare

Un subiect se poate aborda din mai multe unghiuri. Important este ca

după ce îl identifici, să îl alegi pe cel mai convenabil.

Uneori unghiul de abordare rezultă din documentare, alteori el apare pe

măsură ce se derulează evenimentul.

Page 76: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Nu trebuie ezitată schimbarea unghiului de abordare dacă în timpul

înregistrării, reporterul simte că a găsit un alt unghi, mai pertinent, din

care poate fi privit subiectul.

ConstrucȚia reportajului

Pentru construcȚia reportajului, reporerul are de parcurs patru etape

principale:

Alcătuirea planului de reportaj.

Manualul pentru ziaristii din Europa Centrală si de Est precizează că în

timp ce în presă majoritatea articolelor informative sunt scrise conform

stilului piramidei inversate, în radio se foloseste unitatea dramatică:

punctul culminant, cauza si efectul.

Punctul culminant oferă ascultătorului esenȚa materialului, cauza spune

de ce s-a întâmplat, împrejurările în care s-a produs evenimentul;

Partea cu efectul oferă ascultătorului contextul si eventual si câteva

sugestii despre consecinȚele evenimentului în viitor.

Planul de reportaj trebuie să:

ÎȚi ordoneze logic ideile

Să fie o proiecȚie a celui mai bun mod în care informaȚia jurnalistului

poate să ajungă la ascultător

Să distribuie unitar si logic informaȚia a.î. ea să fie receptată în mod

optim de ascultător

Să includă toate punctele de vedere care vor trebui prezentate în

reportaj

Să facă inventarul celor mai importante informaȚii pe care va trebui sa le

contina reportajul

Page 77: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Selectarea inserturilor sonore. Inserturile cuprind de regulă: informaȚii

esenȚiale; decizii; apeluri; acuzaȚii grave, dure; declaraȚii foarte

importante; declaraȚii socante; declaraȚii contradictorii; declaraȚii

amuzante; puncte de vedere; opinii; concluzii; mărturii.

Durata inserturilor: în medie insertul trebuie să aibă între 12 si 20 de

secunde. Această regulă este valabilă pentru reportajele de stiri sau pentru cele

care urmează a fi difuzate în emisiunile de actualităȚi, reportaje care de regulă

au unul sau două minute. Un insert mai lung de 25 de secunde plictiseste. Este

indicat ca un insert de 30 de secunde să fie fragmentat în două inserturi a câte

15 secunde. AlternanȚa insert – vocea reporterului – insert dă dinamism

textului.

Inserturi scurte: există cazuri în care insertul are 3 secunde. De cele mai

multe ori, aceste inserturi scurte au un impact mai puternic decât inserturile de

12-15 secunde.

Inserturile lungi: în anumite situaȚii inserturile sunt mai lungi de 20 chiar

30 de secunde. Există două posibilităȚi: difuzezi insertul integral si contezi pe

faptul că povestea este atât de interesantă, încât ascultătorul nu-si va pierde

atenȚia: sau spargi insertul cu muzică pentru a-i da ascultătorului timp să

respire.

Scopul folosirii inserturilor: credibilitatea

Scrierea textului

Scriptul trebuie să respecte regulile de bază ale scriiturii de radio: fraze

scurte, cuvinte simple, exprimare clară, concisă etc. O parte foarte importantă

a scriptului este introducerea (atacul), care trebuie să capteze atenȚia

ascultătorului, să incite, să „vândă reportajul”. Prima frază trebuie să indice

unghiul care va fi abordat în reportaj. Ea va conȚine cele mai noi, mai puternice

Page 78: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

si mai incitante elemente si trebuie să dea indicii asupra ambianȚei, asupra

analizei care va fi făcută sau dezvoltată în reportaj.

Introducerea nu trebuie să vândă mai mult decât oferă reportajul. Prima

frază este folosită pentru „pregătirea terenului”. Langlois menȚionează trei

reguli pentru redactarea unui bun atac: fiȚi scurt, captaȚi atenȚia ascultătorilor,

includeȚi un element cheie al stirii. Scriptul trebuie să includă: InformaȚii

principale (altele decât cele din inserturi) – acestea trebuie prezentate corect,

într-o ordine logică.

Parafrazarea – de regulă se foloseste în script pentru a reda o nuanȚă

exactă din discursul vorbitorului sau pentru a atrage atenȚia asupra unei

anumite sintagme folosite de acesta. Parafrazarea conferă dinamism scriptuli

si apropie tonul acestuia de cel al insertului.

Descrierea – reporterul de radio trebuie să compună imagini în mintea

ascultătorului, iar descrierea este una din modalităȚile prin care realizează

acest lucru. De aceea trebuie să fie foarte atent la detalii. Impresiile – opiniile

reporterului – scriptul include impresiile, opiniile reporterului în calitatea sa de

participant direct la evenimente. Acest lucru nu poate însă să afecteze

neutralitatea materialului. A exprima o opinie nu înseamnă a fi părtinitor sau a

da verdicte. Exprimă-Ți trăirile dar nu le lăsa să te domine.

Finalul – trebuie construit cu multă atenȚie. El poate să exprime

concluzia la care au dus faptele – declaraȚiile despre care s-a vorbit în reportaj.

Finalul reportajului poate formula o întrebare sau poate lansa un subiect de

meditaȚie care să dea posibilitatea ascultătorului să tragă singur concluzia. În

unele situaȚii, în cazul reportajelor care oferă informaȚii utile, finalul poate fi o

informaȚie care să-i ajute pe cei interesaȚisă afle mai multe despre subiect.

„Finalul este punctul de rezonanȚă al reportajului. El închide unghiul. Dar

această concluzie nu trebuie să capete forma unei morale. Ea poate să ofere o

Page 79: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

deschidere către alt subiect sau către un punct rămas în suspensie la momentul

redactării reportajului” (Ganz)

De asemenea mai trebuie Ținut cont si de următoarele aspecte:

Exprimarea trebuie să fie clară. Scriptul trebuie să conȚină cuvinte simple,

comune, usor de înȚeles si de pronunȚat. Textul trebuie să pară vorbit;

AlăturaȚi cuvintele astfel încât să fie usor de exprimat; Exprimarea trebuie să

fie adecvată genului de reportaj pe care îl faci; Nu cădea în patima exprimărilor

„preȚioase”. Nu folosiȚi cuvinte pe care nu le înȚelegeȚi.

EvitaȚi abundenȚa de adjective, numerale, superlative. FolosiȚi verbe

dinamice si preferaȚi verbele si cuvintele concrete celor abstracte; EvitaȚi să

repetaȚi în mod deranjant un cuvânt. Este indicată folosirea sinonimelor; În

prima frază în care trebuie să amintesti despre vorbitor, îi spui numele complet

si funcȚia.

Înregistrarea scriptului, montajul si fonotecarea Jaques Larue-Langlois

defineste montajul „tăiere a unui text înregistrat”. El enumeră următoarele

tipuri de mesaj:

Montajul de reducere – are drept scop reducerea unui material sonor

prea lung sau a unui material în care vorbitorul nu se exprimă clar;

Montajul de curăȚire – prin care se elimină repetiȚiile, pauzele,

zgomotele, respiraȚiile care se aud deranjant, sunetele parazitare;

Montajul artistic – prin care se îmbunătăȚeste calitatea artistică a

reportajului, prin adăugarea unor ilustrări sonore, a unor sunete de fond, a

unui fond muzical;

Montajul de scenariu – prin care asamblează părȚile reportajului într-o

anumită ordine, dorită de redactor.

Câteva tipuri de reportaj

Page 80: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

După modalităȚile tehnice de realizare: reportajul în direct, reportajul

înregistrat.

Reportajul în direct – de regulă nu are inserturi, presupune o mare

putere de concentrare si rapiditate în obȚinerea informaȚiilor; presupune

asumarea de către reporter a deciziilor de difuzare si ierarhizare a

informaȚiilor; descrierea atmosferei are un rol foarte important în reportaj; de

cele mai multe ori nu are script; presupune o mare putere de adaptare a

reporterului la orice situaȚie; atenȚie distributivă.

Reportajul înregistrat – reporterul trebuie să fie atent la modalităȚile

tehnice de înregistrare; capacitate de a sintetiza si de a lucra rapid materialul

sonor; dă reporterului posibilitatea de a-si folosi simȚul artistic; au o durată

stabilită de regulă de realizatorul emisiunii sau de redactorul sef; permite

ierarhizarea informaȚiilor si eliminarea eventualelor greseli:

După tematică: politic, social, cultural, economic, sportiv, de investigaȚie,

de război, de divertisment, special.

Reportajele tematice sunt difuzate în emisiuni specifice, în buletinele de

stiri, sau în emisiuni de actualitate.

După mesajul pe care îl transmite:

Reportaj informativ (transmite informaȚii) – are scopul de a informa

ascultătorul, este scurt si dinamic, este cel mai folosit tip de reportaj folosit în

buletinele de stiri

Reportaj afectiv (transmite stirea) – transmite o anumită stare, are o

durată mai mare decât cel informativ, adesea este susȚinut de muzică si sunete

de fond

Reportaj interpretativ – ajută ascultătorul să interpreteze informaȚiile

primite, include opinii ale specialistilor

Page 81: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

Reportaj de personalitate (transmite informaȚii despre personalitatea

interlocutorului)

Reportaj de atmosferă (descrie atmosfera în care s-a desfăsurat un

eveniment)

Reportaj de analiză (transmite un punct de vedere)

RELATAREA

Spre deosebire de „materialul produs”, relatarea nu conȚine inserturi de

niciun fel. Este un text prezentat. Acest gen publicistic este cel mai întâlnit în

corespondenȚele radiofonice, transmise prin telefon sau circuit special.

Relatările pot fi prezente atât în emisiunile de tip magazin, cât si în rubrici, ele

fiind des introduse de către prezentator. Durata relatărilor nu este limitată, ea

are în general cam aceleasi dimensiuni ca si materialele produse. Dar trebuie

Ținut cont de faptul că aceste texte, care sunt prezentate de către un singur

prezentator si nu conȚin zgomote de fond sau alte înregistrări la faȚa locului au

o putere de atracȚie mult mai limitată asupra ascultătorilor.

a atare, întotdeauna se va încerca să se acorde prioritate unui material

produs faȚă de o relatare simplă.

Page 82: PRODUCŢIA EMISIUNILOR

BIBLIOGRAFIE

1. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism, Ed. Polirom, Iasi, pp.237-

262.

2. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism, Ed. Polirom, Iasi, pp.135-

195, 196-240.

3. Garvey, Daniel, Rivers, William, 1982, News Writing for Elections Principles.

Examples. Applications, WPC, pp.4-13, 21-38, 89-115, 197-207 sau

L’information radio-televisé, (trad.), 1987, Bruxelles, pp.1-17, 56-71, 95-130,

140-150, 156-157, 220-230.

4. Joanescu, Irene, 1999, Radioul modern. Tratarea informaȚiei si genuri

informative, Ed. ALL, pp.55-158.

5. Haas, Michael si colab., (trad.), 2001, Radio management, pp.81-87, 113-122,

192-226.

6. Traciuc, Vasile, Jurnalism radio, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2003.