Principiul cauzalitatii

Principiul cauzalităţii fenomenelor geografice, al legăturilor temporale şi spaţiale dintre acestea, a fost fundamentat de Alexander von Humboldt (1769-1859). Acest principiu este o formă a manifestării interdependenţei universale, care interconectează obiectele şi fenomenele într-un întreg unitar.

Alexander von Humboldt a introdus in geografie principiul cauzalitatii care presupune ca orice cercetare geografica sa caute a descoperii explicatia cauzala, legaturile cauzale ale obiectului cercetat. I Donisa (1987) afirma ca "a cauta legaturile cauzale inseamna a examina toate legaturile obiectului cercetat cu alte obiecte sau procese, inseamna a aplica principiul determinismului care este generalizat in stiinta. In geografie insa este preferat termenul de principiu al cauzalitatii care pune accent pe explicarea cauzala (scotand in evidenta legaturile de cauzalitate)".

Sistemele fizico-geografice sunt sisteme complexe la nivelul carora legaturile dintre cauze si efect sunt dificil de identificat fiind separate deseori de perioade mari de timp si intervale mari de spatiu

Un exemplu in acest sens poate constituii cazul lantului montan Himalaya care a aparut ca urmare a coliziunii dintre doua placi tectonice (manifestari ale subsistemului litosferic). Aparitia lantului montan a influentat celelalte subsisteme fizico-geografice ale zonei: circulatia maselor de aer, cantitatile de precipitatii, debitele raurilor, repartitia vegetatiei si faunei etc.

Principiul cauzalitatii introduce in cercetarea fizico-geografica a treia intrebare la care trebuie sa raspunda cercetatorul "DE CE?"

Principul cauzalităţii Principiul cauzalităţii introdus în geografie de Al.von Humboldt, răspunde la

întrebarea: De ce? şi exprimă corelaţia între cauză şi efect, succesiunea geneticăa fenomenelor în funcţie de ansamblul condiţiilor care însoţesc dinamica lor.

Într-un raport cauzal, obiectual sau fenomenul care precedă şi provoacă

producerea altui obiect sau fenomen se numeşte cauză, iar obiectul sau

fenomenul care se succede şi a cărui producere a fost provocată de cauză, se

numeşte efect. Întotdeaune cauzele provoacă producerea aceloraşi efecte numai

dacă acţionează în aceleaşi condiţii, la fel cum variabilitatea condiţiilor

mijloceşte variabilitatea efectelor în raport cu acţiunea aceloraşi cauze.

Fenomenele sunt în acelaşi timp, atât cauze cât şi efecte. Principiul cauzalităţii

păstrează caracterul asimetric al raportului cauză-efect, cauza având rol

deteminant în geneza fenomenelor şi caracterul de ireversibilitate temporală al

trecerii de la cauză la efect chiar dacă în lanţurile cauzale complexe cauza şi

efectul coexistă o perioadă de timp. Descoperirea cauzelor poate fi dificilă

deoarece nu sunt vizibile, ţin de esenţa fenomenului, de obicei sunt vizibile

efectele. Exemplu: o alunecare de teren se produce din cauza distrugerii

echilibrului structurii unui versant atunci când sunt îndeplinite mai multe

condiţii: să existe o structură de strate permeabile şi impermeabile (argilă),

aceste strate să fie înclinate, iar argila să fie puternic umectată. Un fenomen produs într-o regiune poate determina efecte în alte regiuni.

Exemplu: Accidentul nuclear de la Cernobâl a determinat poluare radioactivă în

ţările vecine, la distenţe de sute şi mii de km.

Un fenomen produs la un moment dat poate determina efecte după o

perioadă îndelungată de timp. Exemplu: Insecticidul D.D.T. care nu se

transformă chimic şi care a fost utilizat agricol pentru distrugerea insectelor, a

fost descoperi după ani de zile în ouăle pinguinilor de pe ţărmurile Antartidei.

Relaţiile de interacţiune stau la baza întregii interdependenţe a feneomenelor

din natură, precum şi a celor din natură şi activităţile omului. Relaţiile cauză-

efect se succed de regulă în lanţ, fiecare putând deveni cauză pentru alt şir de

efecte şi cauze. Alte exemple pot fi puse pe seama relaţiilor dinamice: formarea

unui estuar având total alte cauze decât formarea unei delte, la vărsarea unui fluviu într-o mare deschisă sau dimpotrivă închisă; naşterea unei insule

vulcanice care generează tipuri de relief; formarea vânturilor au o anume cauză,

aceea ac existenţei unor arii de diferite presiuni atmosferice, radiaţii solare etc;

formarea curenţilor oceanici au de asemenea o anume cauză, foarte complexă de

natura sistemelor şi subsistemelor înlănţuite etc