Prima Parte
description
Transcript of Prima Parte
Cuprins
Pagina
Argument……………………………………………………………………………
3
CAPITOLUL I
Mecanismele stresului.............................................................................4
1.1 Stresul – funcţie a organismului.........................................................4
1.2 Biologia stresului...............................................................................5
1.3 Psihologia stresului...........................................................................7
CAPITOLUL II
Impactul psihofiziologic şi comportamental al stresului cronic
2.1 Tulburări psihologice ........................................................................9
2.1.1 Anxietatea......................................................................................10
2.1.2 Depresia........................................................................................11
2.2 Boli somatice ...................................................................................12
CAPITOLUL III
Evaluarea psihologică şi intervenţia terapeutică în stresul cronic
3.1 Evaluarea persoanelor afectate de stresul cronic ............................14
3.2 Strategii de intervenţie în stresul cronic ..........................................18
3.2.1. Terapia cognitiv-comportamentală..............................................18
1
3.2.2. Antrenarea în relaxare................................................................19
3.2.3. Combaterea stresului organizaţional...........................................20
3.2.4 Muzica – element antidistress.......................................................21
3.2.5 Programul New Start....................................................................22
CAPITOLUL IV
Cercetare aplicativă în cazul stresului cronic
4.1 Obiectivele cercetării.....................................................................27
4.2 Studii de caz...................................................................................28
4.2.1.Studiu de caz I..............................................................................28
4.2.2.Studiu de caz II.............................................................................33
4.2.3.Studiu de caz III............................................................................39
4.2.4.Studiu de caz IV............................................................................44
4.2.5.Studiu de caz V.............................................................................53
4.2.6.Studiu de caz VI.. .........................................................................60
4.3.Interpretarea studiilor de caz .........................................................65
Concluzii...............................................................................................67
Propuneri .............................................................................................70
Anexe ...................................................................................................72
Bibliografie ..........................................................................................78
2
Argument
„Speciile care vor supravieţui nu sunt
nici cele mai puternice, nici cele mai inteligente,
ci acelea care vor fi ştiut să se adapteze la mediul lor.”
Charles Darwin
Sresul. Un cuvânt devenit banal, pe care toată lumea îl utilizează, fără să ştie
cu adevărat ce înseamnă. Stresul nu este o boală, deşi este considerat drept
„molima epocii noastre” ca şi cancerul. Este un fenomen concret, studiat ştiinţific.
Astăzi dispunem de numeroase date pentru a reuşi înţelegerea şi mecanismele de
adaptare la stres.
Această lucrare îşi propune, prin studiile de caz, să descopere factorii ce duc
la apariţia stresului cronic, să descopere ce metode de intervenţie terapeutică sunt
mai eficiente şi să descopere noi abordări în gestionarea stresului, care să vină în
ajutorul clienţilor aflaţi în faţa unei situaţii solicitante.
Evaluarea psihologică a stresului este, de asemenea, foarte importantă pentru
că ne ajută să identificăm factorii, situaţiile, gândurile distorsionate ce au ca şi
consecinţe: frustrări emoţionale, conflicte, tulburări psihice, boli somatice. Toate
aceste consecinţe reprezintă reacţii la stres şi de aceea este vitală intervenţia
terapeutică pentru a reuşi să reacţionăm optim în orice situaţie.
3
CAPITOLUL I
Mecanismele stresului
1.1 Stresul – funcţie a organismului
Istoria stresului a început într-un laborator de fiziologie, în Canada, în anii
1930. Un cercetător de origine maghiară, Hans Selye, remarcase că multe boli
infecţioase, mai ales în stadiul precoce, se manifestau prin aceleaşi tipuri de
simptome. Selye este primul care a studiat în mod aprofundat acest fenomen. El a
constatat că, de fapt, este vorba despre un mecanism de adaptare la agenţii agresivi,
un răspuns „nespecific pe care îl dă corpul nostru la fiecare cerere ce i se face.” El
a calificat acest răspuns drept „sindrom de adaptare”. Doar mai târziu îi va da
denumirea de „stres”.1
De multe ori, se utilizează un acelaşi cuvânt pentru a desemna mai multe
realităţi. Astfel, se vorbeşte deseori despre stres pentru a desemna, de fapt, cauzele
stresului : un calculator în pană, un ambuteiaj sau un patron dificil nu constituie un
stres, ci sunt factori de stres.
Reacţia la stres reprezintă ansamblul de manifestări, fizice şi psihologice,
care au loc în interiorul nostru, ca urmare a acţiunii factorilor de stres.
Stresul nu este un proces patologic, ci o formidabilă reacţie a organismului
nostru pentru a se adapta la ameninţările şi constrângerile din mediul înconjurător.
1 Legeron,P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.117
4
Ca orice funcţie, adaptarea este nu doar utilă, ci şi necesară supravieţuirii
noastre. În legătură cu acest aspect, circulă următoarea anecdotă : cuiva care îl
întreba dacă există persoane care nu cunosc stresul, Hans Selye i-a răspuns : „Da,
nu departe de aici sunt nişte oameni care nu au nici un stres..."2
1.2 Biologia stresului
De-a lungul timpului,cercetările au reuşit înţelegerea mecanismelor
biologice ale stresului şi anume identificare hormonilor stresului, în special a
catecolaminelor( substanţe cu acţiune adrenomimetică, a căror structură chimică le
determină şi numele – adrenalina, noradrenalina şi dopamina) şi glucocorticoizilor
( hormoni steroizi secretaţi de zona fasciculată a glandelor suprarenale şi a căror
sinteză are drept origine cortizolul)3. Astfel, într-o situaţie de stres, care necesită în
mod potenţial o adaptare, organismul devine sediul unor reacţii biologice, atât
nervoase, cât şi hormonale.
Faza de alertă. Mai întâi, informaţiile în legătură cu situaţia stresantă sunt
transmise către creier. Acesta le analizează, apoi stimulează hipotalamusul, care
este centrul emoţiilor noastre. Acesta, prin intermediul măduvei spinării, comandă
glandelor suprarenale să elibereze în sânge niste substanţe chimice :
catecolaminele. Prezenţa rapidă a adrenalinei în sânge determină imediat în corpul
nostru o întreagă serie de schimbări. Dintre cele mai importante :
1. La nivel cardio-vascular : - creşterea frecvenţei cardiace
- Vasodilataţie la nivelul muşchilor
- Dilatarea pupilelor 2 Legeron P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.1213 Dicţionar de mediciniă, Larousse, Bucureşti, 1998
5
2. La nivel respirator : - creşeterea frecvenţei profunzimii respiraţiei
3. La nivel cutanat : - vasoconstricţie
- Intensificarea transpiraţiei
- Piloerecţie
4. La nivel digestiv : - scăderea motilităţii digestive
5. La nivel sanguin : - diminuarea timpului de coagulare a sângelui
- Creşterea glicemiei.
Faza de rezistenţă. Alături de primul sistem biologic, reprezentat de
adrenalină, există un al doilea sistem biologic, foarte diferit, dar la fel de
fundamental. Acest al doilea sistem intră în acţiune atunci când agentul stresant se
menţine.
Acest al doilea sistem are ca punct de plecare creierul. Hipotalamusul, apoi
hipofiza sunt stimulate şi le comandă glandelor suprarenale să producă alţi
hormoni : glucocorticoizii. Rolul lor este de a intensifica metabolismul bazal al
organismului, adică de a ne face întregul corp să funcţioneze cu o cantitate crescută
de energie în faţa factorului de stres.
Acţiune sau îndurare. Cele două sisteme au funcţii foarte diferite4 :
♦ Primul funcţionează într-o situaţie de stres acut şi permite acţionarea sub
factorul de stres.
♦ Al doilea, mai lent, intră în joc în cazul stresului cronic şi ne pregăteşte nu
pentru a acţiona, ci pentru a îndura.
Nu există o departajare netă între psihologic şi biologic, în măsura în care
cele două sisteme antrenează deja emoţii :
4 Legeron P., Cum să te aperi de stres, Bucureşti, 2001, pg.122
6
▪ Primul sistem ne aduce într-o stare psihologică de anxietate – „Trebuie să
acţionez!”
▪ Al doilea ne pregăteşte pentru a ne detaşa de eveniment şi activează
sentimente depresive – „La ce bun să acţionez ?”.
1.3 Psihologia stresului
Nu suntem egali în faţa stresului : o aceeaşi situaţie va suscita cuiva stres,
altcuiva indiferenţă şi vice versa. În cazul aceleiaşi persoane, un eveniment poate,
la un moment dat, să determine un răspuns de stres, iar în alt moment să nu
producă nici o reacţie. Dincolo de o viziune pur biologică a stresului, este necesară
o abordare individualizată.5
Într-o situaţie de stres, informaţiile primite în mod pasiv sunt selectate din
mesajele care ne parvin, iar altele sunt lăsate deoparte. De aceea interpretarea
evenimentelor este subiectivă şi deseori variabilă.
Atunci când o persoană se confruntă cu o situaţie stresantă, aceasta este
evaluată instantaneu, într-un mod evident subiectiv. Această evaluare este un
proces mental ce implică două elemente :
▪ riscul sau ameninţarea pe care le poate conţine situaţia respectivă
▪ resursele pe care le deţine acea persoană pentru a face faţă situaţiei.
Legeron vorbeşte de o dublă evaluare. Evaluarea primară se ocupă de
factorul de stres, astfel în faţa unui volum mare de muncă ne dăm seama că există
riscul să nu terminăm la timp. Realizând o sarcină delicată, devenim conştienţi de
5 Saunier,E.,Să muncim fără stres,Bucureşti,2008,p.35
7
faptul că este posibilă o eroare. Confruntându-se cu un client nemulţumt, ne putem
teme să nu-l pierdem.
În cazul stresului acut, produs de evenimente ireparabile (concedieri, eşec la
un examen, decesul unei persoane etc.), evaluarea primară stabileşte existenţa unei
pierderi, prejudiciu deja produs, iar persoana în cauză este centrată justificat pe
emoţie, încercând fie să uite, fie să se relaxeze. Extravertitul se va lăsa copleşit de
emoţia respectivă, introvertitul va rezona la interior, dar nu va verbaliza şi nici nu
va apela la suportul social în aceeaşi măsură ca extravertitul.6
Evaluarea secundară vizează propriile capacităţi de gestionare a situaţiei :
„nu voi reuşi”, „ nu am mijloace să rezolv asta”, „se va termina cu bine, „voi găsi o
soluţie”.
Aceste două categorii de evaluare sunt automate şi rapide, de aceea nu
constituie rezultatul unei analize raţionale. Dubla evaluare a stresului este complet
subiectivă, depinzând de personalitatea fiecărui individ, de experienţele trecute, de
amintirile păstrate din experienţe similare.
6 Iamandescu I.B., Manual de psihologie medicală, Bucureşti,2010,p.87
8
CAPITOLUL II
Impactul psihofiziologic şi comportamental al stresului cronic
2.1 Tulburări psihologice
Dincolo de simpla eliberare a substanţelor chimice în corp, stresul activează
intens trei tipuri de emoţii :
♦ anxietatea : individul îşi dă seama că factorul de stres prezintă un pericol şi
intră în stare de alertă, mobilizându-şi toate capacităţile pentru a-i face faţă.
♦depresia : individul dezvoltă o reacţie de detaşare în raport cu factorul stres,
el îndură fără să acţioneze, se resemnează.
♦furia sau agresivitatea : individul îşi găseşte forţele pentru a ataca şi/sau
distruge factorul de stres.
Aceste reacţii fac parte din viaţa fiecărui individ, dar dacă acesta este supus
cu regularitate la factori de stres, atunci aceste emoţii negative se vor găsi activate
în permanenţă şi riscă să evolueze spre tulburări anxioase şi depresive.
2.1.1 Anxietatea
Anxietatea, emoţie cu tonalitate neplăcută afost definită de Janet ca o „teamă
fără obiect”, apoi de Delay ca o „trăire penibilă a unui pericol iminent şi nedefinit,
o stare de aşteptare încordată”.
Toate definiţiile gravitează în jurul a trei condiţii :
9
◊ sentimentul unui pericol care va veni
◊ expectativa acelui pericol şi
◊ starea de alertă şi neputinţă în faţa pericolului.
Anxietatea este o stare tensivă nejustificată sub aspectul obiectului, pericolul
fiind nedefinit;reacţia este supradimensionată şi neadecvată.7
Simptomele anxietăţii :
- Senzaţia unei tensiuni psihice permanente
- Tensiunea arterială creşte
- Presiune toracică permanentă
- Permanent sentiment de nelinişte
- Greutăţi la concentrare
- Hipervigilenţă(stare de alertă)
- Tulburări de somn
- Comportamente de evitare
- Comportamente de „reasigurare”
Tulburări de anxietate : tulburarea de panică cu sau fără agorafobie, fobia
socială, tulburarea obsesiv compulsivă, tulburarea de stres posttraumatic +
reacţiiile la stres şi de adaptare, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea
mixtă anxios depresivă.
2.1.2 Depresia
7 Chiriţă, A.Papari, R. Chiriţă, Tratat de psihiatrie, vol. I, Constanţa,2009, p.197
10
Depresia este considerată o tulburare afectivă a stimei de sine în contextul
relaţiilor inter-personale. Un episod depresiv constă dintr-o varietate de simptome:
dispoziţie depresivă, ideaţie suicidară, sentimente de inutilitate sau de culpă,
pierderea interesului sau a plăcerii, tulburări de somn, modificări în greutate,
iritabilitate, oboseală sau nivel scăzut de energie, dificultate în concentrare sau
luarea de decizii.8
Evenimente de viaţă stresante sau concecinţe grave ale acestora, indiferent
dacă sunt evenimente dramatice individuale sau tracasări cotidiene, sunt predictori
buni ai episoadelor depresive.
Beck descria mai multe modele cognitive ale depresiei care susţin că
„simptomele cognitive, motivaţionale şi vegetative ale depresiei sunt fie cauzate,
fie menţinute de trei tipuri de distorsiuni, specifice diferitelor niveluri ale
sistemului cognitiv : gândurile automate distorsionate, convingerile dezadaptative
şi schemele negative.”
Gânduri automate distorsionate : persoana depresivă suferă de o
imagine de sine, de experienţe şi de aşteptări de viitor negative ( „sunt
un ratat”, „ nimic nu are sens”, „este teribil ce mi s-a întâmplat”).
Convingeri dezadaptative : sunt reguli sau principii care stau la baza
gândurilor automate şi care includ enunţuri de genul : „trebuie să fiu
acceptat de toată lumea”, „ar trebui să reuşesc tot”, „dacă cineva nu
mă iubeşte, înseamnă că nu merit să fiu iubit”.
Schemele negative : Beck(1976) sunţine că, în momentul în care
persoana se confruntă cu o pierdere sau un eşec, se activează concepte
8 L.Leahy,S.Holland, Planuri de tratament şi intervenţii pentru depresie şi anxietate, Cluj-Napoca, 2012,p.18
11
dezadaptative negative timpurii despre sine şi alţii. Acestea reflectă
convingeri bazale despre sine : sinele nu poate fi iubit, este neajutorat,
vulnerabil, controlat de ceilalţi, incompetent, urât.
2.2 Boli somatice
Reacţia de stres poate afecta sănătatea la nivelul locului minimei rezistenţe,
reprezentat de ţesuturi, organe şi aparate cu o fragilitate morfo-funcţională indusă
genetic sau dobânditămprin agresiuni fizice, chimice şi microbiologice.9
Reactivitatea unor organe şi aparate la stresul psihic este un factor care
conferă o variabilitate largă relaţiilor dintre stresul psihic şi patogeneză. Stresul
influenţeată în special reactivitatea cardiovasculară, generând hipertensiune
arterială, aritmii şi ischemia coronariană.
Lista bolilor psihosomatice sau bolilor adaptative este lungă. Găsim în ea
atât pierderea părului, acneea sau seboreea, cât şi crizele de urticarie, eczemele sau
psoriazisul. Mai putem adăuga diferitele tulburări digestive (ulcerul gastric sau
bolile inflamatorii ale intestinului), astmul, luarea în greutate, migrena etc.
În cazul acestor boli, stresul a fost considerat mai mult sau mai puţin o
cauză. Dar sunt rare bolile somatice pentru care factorii psihologici să nu fi fost
citaţi şi recunoscuţi ca intervenind în geneza sau evoluţia bolii.
Iamandescu aminteşte că în aceste boli, stresul, nu este, în general, „decât un
factor care se adaugă altora, iar gestiunea stresului nu ar putea înlocui de una
singură tratamentele medicale sau măsurile igiene-dietetice necesare.” 9 I.B. Iamandescu, Manual de psihologie medicală, Bucureşti, 2010, p. 67
12
CAPITOLUL III
Evaluarea psihologică şi intervenţia terapeutică în stresul cronic
3.1 Evaluarea persoanelor afectate de stresul cronic
☼ Scala de impact a situaţiilor critice
13
Această scală măsoară impactul situaţiilor critice şi evaluează nivelul de
tulburare subiectivă asociat unui eveniment de viaţă traumatizant. Ea se foloseşte
frecvent în cazul persoanelor bănuite că au suferit o tulburare posttraumatică de
stres sau o reacţie acută la stres.
Scala reprezintă un instrument de autoevaluare cu 15 itemi realizat de
Horrowitz, Wilner si Alvarez in 1979.
În urma unei analize de cluster dintr-o listă vastă oferită de indivizi care au
suferit un eveniment traumatic s-au obţinut 2 grupe de itemi: cei referitori la
simptome intruzive şi cei referitori la tendinţa de evitare. O analiză factorială
realizată de Zilberg în 1982 a confirmat gruparea itemilor pe cele 2 dimensiuni.
Administrare si scorare: cel care răspunde alege dintre evenimentele de viaţă
recente pe cel mai stresant. Persoana va evalua pe o scala de la 0 – 3 frecvenţa cu
care simptomele descrise de itemi s-au manifestat pe parcursul săptămânii
precedente, păstrând ca punct de referinţă evenimentul ales. Itemii pot fi utilizaţi
în calculul celor 2 componente ale tulburării:
- Prezenţa de gânduri sau imagini intruzive legate de evenimentul
traumatic este abordată de itemii: 1, 4, 5, 6, 10, 11, 14.
- Evitarea sau negarea unor elemente legate de situaţia traumatică este
abordată de itemii: 2, 3, 7, 8, 9, 12, 13, 15.
Scorul total al scalei se situează între 0 şi 45 de puncte. Scorul subscalei de
intruziune se situează între 0 – 21 puncte iar cel al subscalei de evitare între 0 – 24
puncte. Cu cât scorurile sunt mai mari cu atât este mai mare nivelul de tulburare
subiectivă.
☼ Chestionarul Columbia de analiză a stresului
14
Este alcătuit din patru părţi. Primele trei părţi îşi propun evaluarea
vulnerabilităţii la anumite tipuri de stres, iar cea de-a patra parte evaluează în ce
măsură individul face faţă situaţiilor stresante.
Prima parte este alcătuită din 10 itemi şi măsoară vulnerabilitatea la stres
din punct de vedere al frustrării.
A doua parte se compune din 10 itemi şi măsoară vulnerabilitatea la
suprasolicitare.
Partea a treia, conţine 10 itemi şi evaluează caracteristicile comportamentale
agresive şi sentimentul de constrângere, de a fi presat de timp.
Partea a patra, constituită din 14 itemi, măsoară eficacitatea tehnicilor de a
face faţă stresului.
☼ Scala Holmes şi Rahe
Analizând impactul subiectiv al anumitor evenimente din viaţa oamenilor,
Holmes şi Rahe, au constatat că orice schimbare în viaţă poate fi percepută ca un
stresor. Autorii au grupat principalele evenimente cu potenţial patogen în 4
categorii : „starea sănătăţii”, „munca”, „casa şi familia”, „personal şi social”,
acordând fiecăruia un punctaj care indică potenţialul patogen al evenimentului
respectiv.
Această scală are o valoare orientativă, deoarece rezultate ei trebuie
discutate în contextul stresului perceput, al stresurilor cotidiene, al tipului de
personalitate, al vulnerabilităţii psihice şi somatice a individului.
☼ Scala Lidemann
15
Este o scală de evaluare a evenimentelor de viaţă cu rol de agenţi stresori şi
indică potenţialul patogen al acestora. Spre deosebire de scala Holmes şi Rahe,
Scala Lindemann realizează ierarhizarea separată a evenimentelor patogene din
sfera profesională.10
☼ Scala de stres perceput
Scala de stres perceput (PSS) este unul dintre instrumentele psihologice des
utilizate pentru măsurarea percepţiei de stres, a gradului în care situaţiile din viaţa
unei persoane sunt apreciate ca fiind stresante. Itemii au fost concepuţi pentru a
releva cât de imprevizibile, greu de controlat şi supraîncărcate sunt vieţile
subiecţilor, descrise de către ei înşişi. Mai mult decât atât, întrebările sunt de natură
generală, prin urmare pot fi aplicate oricăror subgrupuri ale populaţiei. Întrebările
se referă la sentimentele şi gândurile încercate de participanţi în ultima lună.
“PSS măsoară gradul în care situaţiile din viaţă sunt evaluate ca fiind
stresante” (Cohen, S., Kamark, T., & Mermelstein, R., 1988).
Este compus din 14 itemi şi este un instrument self-report cu 5 scale de
răspunsuri. Nu este un instrument de diagnoză, dar este folosit cu succes pentru
compararea nivelului de stres perceput al subiecţilor dintr-un eşantion dat.
Punctajele pot lua valori de la 0 ->70, unde scorurile mari indică un nivel de stres
mare.
☼ Scala strategiilor de adaptare la stres
Lazarus şi Folkman au avut ca scop evaluare strategiilor de adaptare la stres
în situaţii dificile, cu grad ridicat de stres. Scala conţine 48 de itemi care oferă
informaţii despre 2 mari categorii de strategii :
10 I.B.,Iamandescu, Manual de Psihologie medicală, Bucureşti,2010,p.282
16
Coping centrat pe problemă, care implică încercările de a stăpâni sau de a
reduce stresul, intervenind asupra situaţiei sau asupra evaluării individuale a
situaţiei.
Copingul centrat pe emoţie cu încercări de a regla răspunsurile emoţionale la
o situaţie stresantă.
☼ Scala de coping Cope
Cuprinde o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii simt sau
acţionează când se simt stresaţi sau se confruntă cu o problemă gravă.
☼ Interviul clinic.
3.2 Strategii de intervenţie în stresul cronic
3.2.1 Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia cognitivă îşi propune să evidenţieze şi să modifice gândurile
negative şi convingerile disfuncţionale care generează clienţilor simptome
psihopatologice.
17
Principiul teoretic care stă la baza terapiei postulează faptul că modalitatea
în care oamenii simt şi acţionează este determinată de modul în care aceştia îşi
percep şi îşi structurează experienţele.11
Strategiile terapeutice specifice terapiei cognitive îşi propun să cerceteze
emoţiile şi comportamentele disfuncţionale prin intermediul modificării mmodului
distorsionat de gândire.
Terapeutul cognitivist îl va învăţa pe client să identifice distorsionările care
îi produc tulburări emoţinale şi comportamente dezadaptative. De asemenea, acesta
va fi ajutat să facă distincţie între propriile gânduri şi convingeri şi datele realităţii.
Clientul va învăţa să îşi monitorizeze gândurile negative, testând gradul lor
de veridicitate. Îşi vor însuşi strategii de a face faţă cerinţelor vieţii şi rezolvării de
probleme.
Această terapie este scurtă, limitată în timp şi focalizată în special pe
evenimente prezente.
Terapia cogntiv-comportamentală şi-a dovedit eficienţa în tulburări precum:
- Tulburarea anxioasă
- Atacuri de panică
- Fobia socială
- Depresie
- Tulburarea posttraumatică de stres
- Durerile cronice
- Tulburări de adaptare
- Comportament suicidar.
11 Holdevici I., Sisteme de psihoterapie şi consiliere psihologică, Bucureşti, 2008,p.65
18
3.2.2 Antrenarea în relaxare
Clienţii pot folosi tehnicile de relaxare atât pentru gestionarea sentimentelor,
cum ar fi furia şi anxietatea, cât şi pentru a face faţă problemelor, stresului,
insomniei, hipertensiune etc. Abilităţile de relaxare se dobândesc în cabinet, sunt
îndrumarea psihologului şi apoi clientul poate efectua tehnici de relaxare ori de
câte ori are nevoie sau zilnic printr-o metodă preferată : muzică, sport, umor,
plimbare etc.
Relaxarea musculară progresivă şi mentală trebuie să se desfăşoare într-un
ambient plăcut, în absenţa zgomotelor, cu decoraţiuni interioare relaxante şi un
iluminat redus. Clientul poate învăţa să se relaxeze pe un scaun, pe saltea, pe
canapea etc.
În antrenamentul de relaxare musculară există o succesiune de instrucţiuni
pentru fiecare grupă de muşchi. Este necesar pentru clienţi să înveţe acest ciclu
concentrare – tensionare – menţinere – destindere – relaxare pentru a-l putea
aplica în cadrul temelor lor.
Relaxarea mentală îi ajută pe clienţi să identifice una sau mai multe scene
preferate, care îi pot conduce la sentimentul de relaxare. Acestea pot fi vizualizate
la sfârşitul unei şedinţe de relaxar musculară.
Psihologii abordează în mod diferit numărul de şedinţe pe care le folosesc
pentru antrenamentul relaxării. Clienţii se diferenţiază în ceea ce priveşte viteza
cu care ating capacitatea de a se relaxa.12 Succesul implementării tehnicilor de
relaxare constă în integrarea lo în viaţa cotidiană.
12 Nelson-Jones,R., Manual de consiliere, Bucureşti, 2007, p. 189
19
3.2.3 Combaterea stresului organizaţional
Diminuarea stresului trece prin reducerea sau chiar suprimarea cauzelor sale.
Pentru fiecare individ, sursele de stres în muncă sunt variabile şi deseori
numeroase. Unele sunt legate de profesie în sine : infirmiera care trăieşte constant
în preajma bolnavilor şi a morţii, poliţişti, pompieri – meserii riscante. Aceşti
factori de stres sunt greu de modificat însă oamenii pot fi ajutaţi să le facă faţă mai
bine.
Organizarea muncii în vederea diminuării stresului urmăreşte :
▪ cunoaşterea propriei munci : dezvoltarea eficienţei personale, salariaţii care
participă la decizii sunt mai productivi, mai motivaţi.
▪ redefinirea sarcinilor : individul care îndeplineşte sarcina ar trebui să aibă un
anumit control asupra ritmului, a mijloacelor utilizate şi a etapelor de lucru.
▪ acordarea de feedback : - Întăririle pozitive
- Criticile eficiente.
3.2.4 Muzica – element antidistress
Muzica are un rol benefic acţionând în două planuri : induce o stare de
relaxare şi are un caracter stimulant, mergând până la angrenarea unor expresii
corporale, cumând cu dansul. Toate aceste stări emoţionale sunt trăite la nivelul
experienţei psihice a subiectului şi repercutate prin intermediul releelor cortico-
somato-viscerale, asupra activităţii aparatului locomotor şi organelor interne.13
13 Iamandescu. I.B., Manual de psihologie medicală, Bucureşti, 2010, p. 83
20
Efectele psihologice ale muzicii :
- Relaxarea psihică : scăderea tensiunii
emoţionale, favorizează inducerea
somnului, euforie, redarea energiei.
- Stimulare psihică : creşterea randamentului
cognitiv, stimularea creativităţii, creşterea
încrederii în sine, stimularea voinţei şi
iniţiativei.
- Comunicarea interumană
- Scăderea pragului dureriişi modificarea
excitabilităţii psihomotorii.
3.2.5 Programul New Start
Thorp propune un ansamblu de recomandări pentru o viaţă antidistress ale
căror iniţiale formează acrostihul NEW START.
Factorii componenţi sunt :
o N – nutrition (alimentaţie)
o E – exercise (efort fizic)
o W – water (apă)
o S – Sun (soare)
o T – Temperance (cumpătare)
o A – Air (expunere prelungită la aer liber)
o R – rest ( odihnă)
21
o T – trust (credinţă)
Aceste conduite au ca scop „cultivarea” unui tip de repaus capabil să refacă
energia de stres a subiectului.
Thorp insistă asupra cumpătării, clienţii fiind încurajaţi să renunţe la
progamele supraîncărcate, să înveţe să spună „nu” în faţa unor solicitări.
Un alt element foarte important este şi odihna. Se recomandă introducerea în
cursul programului zilnic pauze de câteva minute pentru relaxare, somn nocturn cu
durată eficientă.
CAPITOLUL IV
Cercetare aplicativă în cazul stresului cronic
Intervenţia în cazurile de stres cronic se bazează pe o evaluare riguroasă. De
aceea, evaluarea este primul pas în cazul oricărui client. Pe când unii clienţi
vorbesc despre simptome ca fiind o consecinţă a unui eveniment stresor, alţii
discută doar despre probleme de viaţă : depresie, anxietate etc. fără a realiza că, de
fapt, stresul este cel care duce la aceste stări, care cu timpul devin din ce în ce mai
greu de controlat.
Planul general de intervenţie în studiile de caz :
▪Evaluare : Interviul clinic
22
Scale şi chestionare de
evaluare a nivelului de
stres
Teste şi alte tipuri de
evaluare
▪Familiarizarea clientului cu
tipul de intervenţie ales
▪Stabilirea obiectivelor
▪Expunerea la situaţiile
stresante
▪Gestionarea problemelor de
viaţă
▪Gestionarea gândurilor
automate
▪Temele pentru acasă
▪Tehnici de management al
anxietăţii
▪Reevaluarea
▪Încheierea intervenţiei
23
24