SERGHEI MARGULESCU

PRETURI SI CONCURENTA

2007

Capitolul 1. - MECANISMUL PRETURILOR

1.1. Factori de influenta Notiunea de pret se leaga nemijlocit de procesul schimbului de bunuri si servicii. Desi pretul defineste comensurarea unor valori care pot intra intr-un proces de schimb intre detinatorii acestora, chiar in cadrul unor relatii ce nu beneficiaza de intermediere baneasca (efectiva sau doar simbolica), utilizarea preturilor capata amploare odata cu dezvoltarea pietelor si utilizarea banilor in actele de vanzare-cumparare. Continutul pretului a evoluat in timp, functie de tipul de economie, de saturatia pietei, de tipul concurentei si rolul statului in societate. 1. Functie de tipul de economie, putem vorbi de:

a) formarea preturilor in conditiile pietei, in functie de cerere, oferta, concurenta si strategiile adoptate de firme. Acestea sunt preturile de piata, denumite si preturi libere, specifice economiilor de piata.

b) formarea preturilor de catre stat, fie in contextul economiilor centralizate (pe scara foarte larga), fie in contextul economiilor in tranzitie sau de piata (pe scara mai restransa). Se genereaza asa numitele preturi reglementate, de regula printr-o combinatie de preturi administrate (fixe) si preturi dirijate (limita).

2. Functie de saturatia pietei, continutul preturilor difera, in urmatoarele situatii:

a) intr-o piata nesaturata, in care oferta este inferioara cererii, producatorul are o pozitie de forta in fata consumatorului si pe aceasta baza isi poate impune cu usurinta propriul pret. Pretul corect ar fi cel prin care se acopera cheltuielile de productie si se asigura un profit rezonabil, pronind de la “cerinta” recuperarii muncii incorporate in produs. Se regaseste aici teoria obiectiva a valorii, conform careia valoarea este data de munca incorporata in marfa, in conditiile utilitatii acesteia pentru consumator, cu precizarea ca utilitatea nu se constituie aici ca o masura a valorii. In economia politica clasica, munca este singurra masura reala a valorii marfurilor, si deci a preturilor acestora, denumite preturi reale, naturale sau nominale atunci cand se raporteaza exclusiv la valoarea muncii incorporate in produs. Aceste preturi reprezinta insa, chiar in conditiile unei piete dominate de producator, doar preturi teoretice. In practica, lor li se mai adauga marja subiectiva de profit a producatorului si componentele politicii statutlui (fiscalitate, etc.). In lumea contemporana pietele nesaturate sunt tot mai putine si pe cale de consecinta relevanta generarii preturilor pe baza teoriei obiective a valorii a devenit marginala. Costurile de productie sunt in continuarea luate in calcul, dar nu pentru a fixa un pret de oferta, ci doar pentru a-l raporta la pretul sau preturile existente sau obtenabile pe piata.

b) pe pietele saturate, caracteristice aconomiilor contemporane, in care oferta devanseaza cererea, consumatorul are un rol privilegiat si se impune mult mai puternic in formarea preturilor de piata. Teoria subiectiva a valorii este aplicabila procesului de generare a preturilor prin valoarea estimativa pe care consumatorul o ataseaza diverselor bunuri, functie de satisfacerea nevoilor sale de consum, de calitatea si raritatea acestora. Valoarea estimativa medie a unui numar apreciabil de consumatori se transforma in valoare de schimb exprimata prin pretul pietei. Preocuparea ofertantilor se concentreaza acum pe adaptarea costului la pretul pietei, pret generat in mare masura de cerere si concurenta. Acest pret denumit si pret competitiv, este un pret recunoscut de piata si care, in conditii normale, trebuie sa aduca beneficii tuturor partilor implicate (producatori, distribuitori, consumatori, stat).

Aceasta preocupare de ajustare la piata a ofertantilor producatori capata o mai mare greutate in cazul bunurilor de consum, avand o importanta mai mica in cazul bunurilor industriale, la care pretul faca in general obiectul negocierii directe cu, cumparatorul. La oferta de bunuri de consum pe o piata concurentiala, producatorul trebuie, intr-o prima etapa, sa aduca pretul pietei la poarta intreprinderii sale, luind in consideratie fiscalitatea si lantul de distributie. Daca obligatiile fata de stat sunt cunoscute, componentele din pret ale distributiei sunt variabile, chiar daca producatorul poate opta pentru variante precum:

- fixarea pretului catre angrosist, acesta urmand sa aplice propria sa politica de pret fata de detailisti,

- sa fixeze o marja a revanzatorului, dar aceasta este o functie de cantitatile vandute sau de alte prestatii,

- sa recomande detailistilor un pret final, dar care are doar un caracter maximal.

Dupa operarea acestor ajustari, producatorul ofertant poate compara pretul ajustat al pietei cu costul de productie pentru a stabili marja profitului sau a ajusta costurile. Interactiunea cu piata este, intr-o economie concurentiala, nu numai complexa, dar si dinamica, ceea ce obliga pe ofertant la practicarea unei politici de pret flexibile si active. 3. Functie de tipul de concurenta Strategia de pret a unui ofertant ce activeaza intr-o economie de piata functionala si saturata este totodata modelata si de tipul de concurenta prevalent. Astfel, pot fi sintetizate urmatoarele situatii: -------------------------------------------------------------------------------------------------------Tipul de concurenta Concurenta ______________Concurenta imperfecta___________ Strategie perfecta_____ Monopol______Oligopol____Concurenta monopolistica Multi vanzatori Un singur Cativa vanzatori Multi vanzatori de produse

produse identice vanzator diferentiate_____________ Concurenta prin Foarte redusa, Inexistenta Redusa.Vanzatorii Extinsa.Vanzatorii pret piata stab. pretul Vanzatorul cauta sa se apropie diferentiaza preturile stab. pretul de pretul concuren- functie de gama de tei sau al leaderului produse. de pret______________________________ Utilizarea Redusa. Scop: Redusa. Redusa. Scop: Extinsa. Scop: reclamei info. asupra Scop: info. si eliminarea diferentierea produselor disponibilitatii cresterea concurentei fata de cele ale produselor. vanzarilor preturilor concurentei._________ Continutul pretului pe aceste tipuri de piete este adaptat strategiei specifice a firmei in mediul concurential respectiv. Vom dezvolta acest aspect in capitolul urmator. 4. Functie de rolul statului in societate. Politica statului isi pune amprenta asupra continutului preturilor prin interventia autoritatilor asupra urmatoarelor componente:

- preturi, - concurenta, - fiscalitate, - subventii (ajutoare de stat), - alocarea de resurse si eficienta utilizarii lor, - echilibrul macroeconomic, - bunastarea consumatorilor.

Masurile luate de stat pot avea un efect direct sau indirect asupra preturilor. Din prima categorie se pot enumera:

- stabilirea de preturi fixe la anumite produse sau de tarife fixe la anumite servicii sau utilitati.

- fixarea de preturi limita: maximale pentru protejarea consumatorilor sau minimale pentru protectia sau stimularea producatorilor.

- reglementarea generala a preturilor. Exista totodata numeroase masuri sau politici cu efect indirect asupra nivelului preturilor din economie, precum:

- reglementarea concurentei si practicilor comerciale, - redefinirea politicii fiscale prin modificarea TVA, accizelor,

taxelor vamale si impozitelor, - politica ajutoarelor de stat, - rolul sectorului de stat din economie si a comenzilor de stat,

- masuri privind comertul exterior si politica valutara, - masuri privind piata creditului sau rationalizarea consumului.

1.2. Mecanismul preturilor

Teoria si practica economiei de piata recunosc unanim ca rolul fundamental in mecanismul economiei functionale de piata si al liberei initiative il joaca preturile. Preturile nu se formeaza si ca atare nu pot fi analizate izolat. Ele se interconditioneaza in cadrul unui sistem de preturi. Aceasta inseamna ca intre diferite ramuri, in interiorul fiecareia dintre ele, productia trebuie organizata sub influenta sistemului de preturi, format din interactiunea a doua serii de preturii: preturile produselor si preturile resurselor sau ale factorilor de productie. Primele, raportate la costurile de productie, determina repartitia resurselor intre ramurile producatoare. Preturile resurselor, la randul lor, determina combinarea factorilor de productie in interiorul fiecarei ramuri. Raportul dintre cele doua componente ale pietei, oferta si cererea, manifestate sub incidenta concurentei, evolueaza dupa cum preturile, prin mecanismul lor autonom, reusesc sa concure la repartizarea resurselor in economie, astfel incat sa fie posibila echilibrarea pietei. Preturile regleaza in timp restabilirea echilibrului pietei. Reprezentand semnalele gradului de solicitare a resurselor in economie, preturile incita operatorii din economie sa le urmareasca. Ei folosesc, astfel, preturile factorilor de productie in deciziile privind organizarea productiei bunurilor, pe baza combinarii acestor factori. Aceasta legatura este esentiala si reflecta interdependenta preturilor in cadrul sistemului. Sistemul de preturi este observat ca o interactiune continua a diferitelor categorii de preturi, definite in cadrul unor faze ale circuitului economic: preturi ale producatorilor, preturi ale distribuitorilor, preturi de consum. Astfel, abordarea sistemica permite ca, prin fluxurile permanente de legatura intre stadiile circuitului economic al produselor, sa se identifice influentele pe care preturile din amonte le propaga asupra preturilor din aval. Aceasta interactiune este mijlocita prin costuri, reflectate in preturi. De aceea, se poate ca pretul unui bun sa se reflecte in pretul celorlate bunuri, interdependenta regasindu-se la nivelul general al preturilor. Este suficient sa se modifice pretul unui produs, pentru ca el sa provoace o miscare a celorlalte preturi, prin reteaua complexa a legaturilor si interdependentelor, generalizandu-se in tot sistemul de preturi. Sistemul de preturi este totodata interconectat si supus influentelor altor componente macroeconomice: productia, consumul productiv si neproductiv, exportul si importul, sistemul financiar, de credit si valutar, absorbtia informationala a datelor de conjunctura. Numai o astfel de abordare generaza in final ceea ce numim analiza sistemica a preturilor.

Intr-o economie de piata preturile se formeaza liber, prin negociere si consens, tinzand catre un pret de echilibru determinat de evolutia raportului dintre cerere si oferta, in conditiile concurentei. Acest postulat trebuie incadrat de doua amendamente. Primul este acela ca preturile rezultate din numeroasele acte izolate de negociere sunt integrate, constient sau inconstient, in intregul sistem al preturilor nationale si chiar internationale si de aceea “abaterile” negociate sunt relativ minore, situandu-se in jurul nivelurilor “sistemice”. Cu alte cuvinte, “piata” determina pretul. Al doilea amendament implica functia de “regulator” al pietei pe care o indeplineste pretul. Formarea preturilor de echilibru contribuie la echilibrarea tuturor componentelor pietei si armonizarea aspectelor sociale. Formarea acestor preturi trebuie insa sa aiba loc in conditiile unui mediu concurential normal, care se defineste prin urmatoarele coordonate:

1. Existenta mai multor producatori si, respectiv, a mai multor cumparatori, conditie ce elimina posibilitatea existentei unui monopol sau a altor forme de pozitie dominanta pe piata unor bunuri si servicii;

2. Existenta diversificarii sortimentale a unui bun omogen considerat, conditie ce ofera posibilitatea manifestarii diverselor optiuni posibile de catre eventualii participanti pe piata din amonte sau din aval, cu care producatorii sau distribuitorii intra in raporturi economice de piata;

3. Participantii pe piata sunt agenti economici rationali, in sensul ca fiecare este preocupat de alagerea celor mai bune variante de combinare a factorilor de productie, in scopul maximizarii profitului (pe termen scurt) si a valorii intreprinderii (pe termen lung);

4. Decizia de pret apartine exclusiv agentilor economici, neexistand interventii din partea guvernului in formarea preturilor, ca nivel nominal;

5. Rationamentele de fundamentare a deciziei de pret sa fie definite de cerintele dezvoltarii durabile a intreprinderii, care implica obiective prezente si viitoare ale intreprinderii, interne si externe, in mediul concurential (de ex.: obiective tehnice, tehnologice, de calitate, de competitivitate, de protectie a mediului, etc.).

6. Rolul statului sa se reduca la reglarea comportamentelor, in sensul adoptarii de legi privind disciplina pe piata a agentilor economici si supravegherea respectarii ei, pentru eliminarea manifestarilor anticoncurentiale;

7. Interventia statului in economie sa se faca prin alte instrumente decat pretul, iar daca este necesar, sa opereze prin parghii de elasticizare a preturilor controlate. De exemplu, limita maxima de pret da posibilitatea agentilor economici de a stabili preturi mai mici, in conditiile in care piata permite acest lucru.

8. Organizarea pietelor de desfacere ale bunurilor si serviciilor sa aiba ca obiectiv imbunatatirea calitatii prestatiilor catre consumatori si sa fie, totodata, bazata pe criterii de eficienta si comportamente loiale fata de concurenti;

9. Manifestarea tendintei de stabilizare a preturilor, fenomen care demonstreaza existenta celor doua laturi ale pietei: oferta si cererea si confruntarea acestora

in conditiile concurentei, care permite echilibrarea lor prin intermediul pretului liber; in acest caz, este vorba de un pret de echilibru;

10. Bunastarea consumatorilor finali este asigurata de existenta cantitativa, calitativa si structurala (diversificata) a bunurilor pe piata, si concordanta acestora cu utilitatea recunoscuta de catre consumatori, bunuri ale caror preturi pot fi absorbite de veniturile acestora.

Aceste coordonate, care definesc mediul concurential normal se regasesc, in final, in bunastarea consumatorului. Acesta reprezinta de fapt obiectivul final al functionarii pietei libere si al manifestarii rolului statului ca supervizor al comportamentelor participantilor la tranzactiile din cadrul pietei. INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Ce factori de influenta isi pun amprenta asupra formarii preturilor ? 2. Ce inseamna sistem de preturi ? 3. Prin ce se caracterizeaza un mediu concurential normal ?

Capitolul 2. – STRATEGIILE DE PRET ALE OFERTANTILOR

2 .1 . Strategii de pret functie de tipul pietei Strategia de pret a unei firme este modelata, in primul rand, si in mod hotarator, de caracteristicile pietei pe care activeaza, caracteristici care depind fundamental de tipul de concurenta prevalent. 2.1. . Formarea pretului in conditii de monopol Intr-o situatie de monopol pe piata unui produs:

- pretul nu este dat de piata, in sensul modelarii lui de catre cerere si concurenta,

- firma de monopol poate decide nestingherita asupra pretului si apoi, functie de pret, va decide si asupra cantitatilor oferite,

- strategia de baza a firmei este maximizarea profitului, prin practicarea unor preturi mai mari decat costul marginal,

- aceasta strategie poate fi aplicata atat pe termen scurt, cat si pe termen lung, datorita lipsei concurentei,

- pretul se stabileste functie de acel nivel al productiei pentru care incasarea marginala este egala cu costul marginal, profitul fiind maxim.

Derivand functia profitului: PROFIT = RT – CT, obtinem: Rm = Cm, in care: RT = incasare totala, CT = costuri totale, Rm = incasarea marginala, respectiv sporul de incasare pe masura cresterii productiei vandute cu o unitate suplimentara, Cm = costul marginal, respectiv cresterea costului pentru fiecare unitate suplimentara de produs obtinuta in plus. Maximizarea profitului monopolului presupune ca a doua derivata a functiei profitului sa fie negativa, respectiv R’’m – C’’m < 0, adica rata cresterii incasarii marginale trebuie sa fie mai mica decat rata cresterii costului marginal, situatie in care monopolul nu mai are interesul sa-si creasca productia. Strategia de baza a firmei de monopol, prezentata mai sus poate fi temporar abandonata, functie de conjunctura, fiind inlocuita cu una din urmatoarele strategii alternative, bazata, de asemenea, pe modelarea cuplului cantitate – pret:

a) Maximizarea cifrei de afaceri, urmareste evitarea aparitiei concurentilor, prefera sa aiba profituri imediate, mai putin ridicate, uneori chiar pierderi. Conditia ce permite maximizarea cifrei de afaceri este Rm = 0, monopolul urmand sa castige prin cantitatea mare de produse, ceea ce duce la o cifra de afaceri crescuta, si nu prin profitul produs.

b) Gestiunea la echilibru, se aplica atunci cand producatorul doreste sa-si creasca productia fata de eventuali concurenti, fara sa obtina pierderi. Pretul si costul sunt egale (ele se afla la nivelul pragului de rentabilitate) P2 = CTM, deci PROFIT = 0. Strategia vizeaza vanzarea ultimelor cantitati, pentru a evita crearea stocurilor si se poate aplica si in cazul in care monopolul este administrat de stat. Relatia de maximizare a profitului va fi: RM = CTM ( in care: RM = incasare medie; CTM = cost mediu total).

c) Stabilirea pretului la nivelul costului marginal se aplica cand gestiunea la echilibru nu da rezultatele dorite sau cand monopolul este administrat de stat. Aceasta ii obliga pe producatori sa economiseasca resursele, deoarece prin pret se asigura acoperirea costului real al obtinerii bunurilor; de asemenea ofera posibilitatea de diferentiere a preturilor si tarifelor acelorasi produse sau servicii. Relatia de maximizare a profitului este: p = Cm, (unde: p = pret si Cm = cost marginal).

2.1.2. Formarea preturilor in situatia monopsonului Monopsonul se caracterizeaza prin urmatoarele elemente;

- un agent economic devine monopson atunci cand, pe piata unui bun omogen, exista un cumparator unic, in confruntare cu un mare numar de vanzatori;

- pretul produsului este o functie crescatoare de cantitatea ceruta, fiind exogen pentru producatori si endogen pentru consumator (pentru cumparatorul unic, costul marginal de achizitionare a produsului este mai mare decat pretul de cumparare Cm > p);

- conditia de profit maxim este ca monopsonul sa se aprovizioneze cu acea cantitate de produse pentru care incasarea marginala a vanzarii propriilor produse sa fie egala cu costul marginal al productiei sale, adica determinarea incasarilor totale si anularea derivatei intai a profitului. Conditia de maximizare a profitului monopsonului presupune determinarea incasarii totatle (RT), anularea derivatei intai a profitului, in conditiile in care acesta isi vinde productia X la un pret fix P. Productia X este totodata o functie de cantitatea X de componente aprovizionate de pe piata, la pretul p, care intra in fabricatia propriilor produse. RT = P * X(x)

PROFIT = PX(X) – C unde C = p + xf’(x); PROFITUL este maxim daca PROFIT’ = 0 rezulta Cm = p + xf’(x) 2.1.3. Formarea pretului in situatia concurentei monopolistice Concurenta monopolistica se situeaza undeva intre monopol si concurenta perfecta. Ea pastreaza toate premisele concurentei perfecte, in afara de una dintre acestea, respectiv omogenitatea produsului. Aceasta este inlocuita de diferentierea produsului, situatie in care cumparatorii au posibilitatea sa aleaga produsul pe care il doresc (dintr-o anumita categorie), iar vanzatorii pot sa-si impuna pretul, si chiar cantitatea. Intrucat produsele sau serviciile vandute de firmele monopolistice concurentiale difera intr-o oarecare masura, fie din punct de vedere fizic, fie din punct de vedere al amplasarii firmei, fie datorita serviciilor, firmele au flexibilitate in ceea ce priveste pretul. In stabilirea propriului pret, firma monopolistica tine cont de pretul mediu al celor mai apropiati concurenti. Daca firma considera ca este mai avantajos sa produca mai putin pentru a mari marja de profit, atunci va practica preturi mai ridicate decat media. Daca, dimpotriva, considera ca profitul este mai mare in situatia inversa, va stabili un pret mai coborat decat media.

In cazul concurentei perfecte, restrictiile impuse pretului si volumului productiei sunt mai riguroase. Firmele isi maximizeaza profiturile pentru o cantitate de produse la care venitul marginal este egal cu pretul pietei. Aceasta regula se aplica si firmelor monopolistic concurentiale, numai ca, in cazul lor, curba cererii este descendenta, iar venitul marginal al unei unitati vandute suplimentar este mai mic decat pretul acesteia, deoarece pretul nou, mai mic, se aplica tuturor unitatilor vandute. Ca si monopolul, firma monopolistic concurentiala maximizeaza profiturile daca vinde o cantitate corespunzatoare punctului in care costul marginal este egal cu venitul marginal. 2.1.4. Formarea pretului in situatia oligopolului Oligopolul este o forma a concurentei imperfecte caracterizata prin existenta unui numar mic de firme ce produc bunuri similare sau diferentiate, firme care, datorita ponderilor ce le detin in ansamblul ofertei, reusesc sa influenteze formarea pretului in scopul maximizarii profiturilor. Piata oligopolista are doua trasaturi importante: interdependenta si incertitudinea. Actiunile fiecarei firme au impact asupra celorlalte, iar rezultatul, respectiv, reactia acestora din urma nu poate fi anticipata. Pe acest tip de piata, preturile sunt in general, fixate de intreprinderi, ele fiind numite si “preturi administrate”. Preturile pot face obiectul deciziilor cartelurilor, adica al intelegerii intre producatori. Strategiile ce pot fi utilizate de firme pe piata caracterizata de concurenta tip oligopol sunt:

- maximizarea profitului, - concurenta deschisa sau “razboiul preturilor”, - concurenta prin produse.

Firmele existente pe piata oligopolista folosesc, de regula, obstacole (bariere) la intrarea pe piata a noilor concurenti. Maximizarea profitului unit se bazeaza pe doua ipoteze:

a) Omogenitatea produsului. Aceasta permite concurenta prin pret pentru un produs identic. In aceasta situatie tendinta maximizarii profitului este mai puternica, atunci cand numarul producatorilor este mai restrans. Interdependenta deciziilor si a politicilor de pret sunt evidente, fiind facilitate de intelegerea dintre producatori. Pretul are un caracter rigid.

b) Diferentierea produsului si concurenta in afara pretului. In aceasta situatie produsele nu se concureaza prin pret, ci prin anumite performante (parametrii tehnici, constructivi, functionali ai produselor), care privesc confortul si eficienta in utilizare si in intretinere. Este o strategie care da rezultate bune

cand piata este saturata pe linia cererii pentru anumite bunuri devenite depasite, reactia consumatorilor fata de elementele de noutate fiind foarte puternica. Strategia diversificarii produselor se bazeaza pe innoirea continua, modenizarea produselor si inlocuirea celor vechi, iar strategia concurentei produselor omogene se axeaza pe cresterea productivitatii muncii, respectiv pe costurile cele mai scazute.

2.1.5. Formarea pretului in situatia concurentei perfecte Concurenta perfecta sau pura presupune un asemenea raport de piata incat, pe de o parte, toti vanzatorii (producatorii) sa-si vanda produsele la pretul pietei, fara ca vreunul dintre ei sa-l poata influenta, iar, pe de alta parte, cumparatorii (consumatorii) sa poata achizitiona ceea ce au nevoie si cat doresc din fiecare bun la acelasi pret al pietei, de asemenea, fara a-l modifica dupa vointa lor. Concurenta perfecta se bazeaza pe existenta simultana a mai multor premise:

- atomicitatea participantilor la tranzactie, - omogenitatea bunurilor, - intrarea libera intr-o anumita ramura sau pe o anumita piata, - fluiditatea cererii si ofertei in raport cu pretul, - transparenta perfecta a pietei.

Pe o piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ofertei, situatie in care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite. Pentru aceste cantitati exista compatibilitatea vanzatorilor si cumparatorilor in raport cu nivelul pretului fixat. Adaptarea preturilor la cerintele pietei se face fie numai prin cantitati, fie numai prin preturi. Echilibrul pietei perfecte pe termen scurt:

- cererea creste, oferta este fixa; adaptarea la piata se face pe doua cai: • prin preturi (creste pretul astfel incat determina reducerea cererii), • prin cantati (creste oferta, deoarece pretul cererii este mai mare decat cel

de oferta);

- cererea scade, oferta este fixa; adaptarea se face pe doua cai: • prin preturi (pretul scade pana la nivelul pentru care cresterea cererii

asigura echilibrarea cu oferta); • prin cantitati (oferta scade, ceea ce duce la reducerea pretului de cerere;

acest nivel asigura echilibrarea cererii);

- oferta creste, cererea este fixa, adaptarea se face: • prin preturi (pretul scade pana la restabilirea echilibrului);

• prin cantitati (cererea creste pana la atingerea punctului de echilibru);

- oferta scade, cererea este fixa; adaptarea se face: • prin preturi (acestea cresc pana la restabilirea echilibrului); • prin cantati (cererea scade pana la restabilirea echilibrului).

Formarea preturilor pe perioade lungi de timp va fi influentata de existenta intreprinderii marginale. Pe perioade mari de timp, in conditiile in care intreprinderile nu au acelasi cost de productie, echilibrul se va realiza atunci cand oferta totala este egala cu cererea totala, iar profitul intreprinderii marginale este nul. Intreprinderea marginala este aceea care, in conditiile formarii pretului de echilibru, are costurile medii cele mai mari si nu va inregistra nici pierderi, nici profit. In cazul in care aceasta intreprindere ar disparea, influentele sunt:

- oferta insuficienta – cresterea pretului pietei – cresterea profitului – aparitia unor noi concurenti in ramura respectiva;

- aparitia unor noi concurenti – cresterea ofertei totale – reducerea preturilor. 2.1.6. Limitele schemelor teoretice ale strategiilor de pret Teoria economica explica formarea pretului pe coordonatele curbelor venitului marginal si costului marginal. Din pacate, in practica, teoria economica este utilizata destul de putin in dezvoltarea strategiei pretului. O problema este dificultatea trasarii curbei cererii de care depinde curba venitului marginal, deoarece se presupune ca alti factori, ca publicitatea, efortul vanzarilor fortate si activitatile concurentiale sunt constanti. Intr-adevar, teoria economica traditionala nu a fost dezvoltata atat ca un instrument de management, cat mai ales ca o explicatie a comportamentului pietei. De aceea, managerii se indreapta catre alte metode de fixare a preturilor. S-au identificat trei metode utilizate de manageri pentru fixarea preturilor: - metode bazate pe costuri, - metode bazate pe concurenta, - metode bazate pe studiul pietei (al cererii). Prima metoda reflecta o puternica orientare interna si este bazata pe costuri. A doua metoda este orientata catre fixarea pretului pe baza concurentei, unde importanta majora o au activitatile concurentilor. Fixarea preturilor orientata pe marketing este focalizata pe valoarea pe care clientii o atribuie produsului in locul pietei si pe strategiile lor de marketing. Prezentarea separata a practicilor uzuale de fixare a preturilor raspunde de fapt cerintelor didactice ale tratarii explicite a acestora. In realitate, ele nu se pot urmari separat, deoarece se folosesc paralel si in combinatie una cu alta. De exemplu, practica “cost-marja” va integra obligatoriu o optica a pietei la momentul optiunii ratei marjei sale. Pe aceasta baza, se va defini pretul final si aceasta optiune se va face

independent de consideratia starii cererii. La fel, daca se poate fixa un pret pornind de la cerere, fara nici o referinta la costuri, aceasta ar reprezenta o constrangere imperativa a intreprinderii pe termen mediu, cel putin: aceea a rentabilitatii sale. Din acest motiv, demersurile “dus-intors” de la o conceptie sau metoda la alta dau cele mai bune solutii. Ratiunile care limiteaza posibilitatile utilizarii regulilor teoretice ale fixarii preturilor sunt: dificultatea delimitarii pietei, obtinerea obiectivului maximizarii profitului, irealismul mecanismului fixarii pretului, comportamentul rational al consumatorului.

1. Dificultatea delimitarii pietei Un produs dat poate avea mai multe piete, care nu se intrepatrund obligatoriu. In interiorul pietei nationale, pe care intreprinderea este in mod global concurata, aceasta poate defini mai multe piete locale, ai caror consumatori pot fi considerati prizonieri, astfel incat intreprinderea poate acumula o forta de monopol. De fapt, o intreprindere se va gasi, in acelasi timp, pe piete diferite, pe care detine produse, putand prezenta caracteristici diferite (monopol sau concurenta). Astfel, in loc sa adopte un comportament definit ca rational fata de fiecare dintre ele, intreprinderea ar putea proceda la compensatii de la una la alta, si sa substituie, de exemplu, o politica a gamei de produse cu o politica a pretului.

2. Optiunea obiectivului maximizarii profitului Obiectivul maximizarii profitului este cheia explicatiei teoretice, dar se refera la profitul imediat, deoarece cererea si costurile sunt presupuse stabile. In realitate, se manifesta alte orientari:

- mai multe intreprinderi prefera un pret extins pe o perioada mai lunga celui al unui profit maximal pe termene scurte. Decizia pretului nu va fi optimala pe termen scurt, dar un astfel de termen va garanta viitorul. Intreprinderea va trebui sa tina cont de durata de viata a produsului si de curba vietii acestuia.

- obiectivul profitului poate fi mai putin important pe termen scurt fata de alte obiective mai concrete.

- irealismul mecanismului metodologic al fixarii preturilor se refera la faptul ca presupune adaptarea instantanee a intreprinderii la toate variatiile mediului sau, putand sa raspunda in mod optimal tuturor problemelor ce apar. In realitate acest lucru nu este posibil. Exista intotdeauna termene de adaptare, in cursul carora apar noi variatii ale mediului, astfel incat intreprinzatorii tind continuu catre un echilibru optimal in permanenta inaccesibil.

- imposibilitatea cunoasterii exacte a ecuatiilor cererii si a costului. Desi aceste ecuatii ar trebui evaluate cu precizie satisfacatoare, intreprinderea nu cunoaste decat imperfect parametrii utilizati din teoria economica. Acest lucru ar putea fi valabil pentru cerere, dar nu este pentru costul marginal, care nu este furnizat prin contabilitate.

- ipoteza comportamentului rational al consumatorului. Rationalitatea consumatorului nu este cu certitudine superioara celei a individului economic.

- postulatul independentei pretului. Teoria presupune ca pretul poate fi stabilit independent de alti parametrii ai deciziei comerciale. In realitae, pretul nu este

decat una dintre variabilele politicii comerciale – variabila care nu este mai buna decat “independenta si interdependenta”.

2.1.7. Formarea pretului in economiile cu concurenta puternica In economiile actuale care sunt economii intens concurentiale, fiecare firma isi stabileste pretul ca raspuns la concurenta, dar simultan cu intentia de a induce la randul ei reactii de raspuns sub forma modificarilor consecutive de pret din partea concurentilor. Limitele in care se poate situa acest pret sunt date de costurile de productie, ca limita inferioara, respectiv valoarea estimata de consumatori, ca limita superioara. Factorii determinanti ai deciziei de pret sunt:

1. Costul total al produsului 2. Estimarile consumatorilor privind valoarea produsului 3. Concurenta 4. Interventia autoritatii guvernamentale in materie de pret 5. Etica in afaceri 1. Costul total al produsului

Strategia se particularizeaza functie de structura costurilor de fabricatie astfel: a) Pentru firmele sau produsele cu pondere mare a costurilor fixe in costul total,

obiectivele strategiei de pret sunt: - acoperirea costurilor fixe - atingerea capacitatii de productie maxime b) Pentru firmele sau produsele cu pondere mare a costurilor variabile in costul total, obiectivele strategiei de pret sunt: - acoperirea costurilor variabile - maximizarea marjei unitare asupra costurilor variabile, adica a diferentei dintre

pretul unitar si costurile variabile unitare Independent de structura costurilor, firmele pot adopta pe termen scurt strategia unui pret inferior costului de fabricatie, in urmatoarele situatii:

- cand cererea se contracta masiv, situatie in care un pret mic poate creste vanzarile, acoperindu-se costurile variabile unitare si o parte a costurilor fixe

- cand se doreste cresterea rapida a cotei de piata, situatie care poate fi riscanta pentru firma daca aceasta nu va reusi in etapa urmatoare sa-si reduca nivelul costurilor de fabricatie sau sa-si majoreze pretul pentru a recupera din pierderile anterioare.

2. Estimarile consumatorilor privind valoarea produsului

Fundamentarea pretului de oferta al producatorului se face cel mai des pe baza principiului “cost + marja sperata a profitului” datorita urmatoarelor avantaje:

- este usor de calculat

- daca produsul are un cost comparativ sensibil mai mic decat al concurentilor, producatorul nu numai ca va obtine un plus de profit, dar va fi si protejat prin pret de orice atac concurential

Aceasta strategie de fundamentare a pretului de oferta are insa dezavantajul ca poate conduce la pierderea unei de profit daca pretul va fi mai mic decat cel pe care consumatorii ar fi dispusi sa-l plateasca. De aici rezulta necesitatea cunoasterii estimarilor consumatorilor privind valoarea produsului. Acest demers este insa deosebit de dificil prin aceea ca abordeaza psihologia consumatorului si de aceea trebuie sa fie realizat de un personal specializat care sa urmareasca si urmatoarele aspecte: - intelegerea diferentei dintre valoarea perceputa si valoarea potentiala a

produsului. Valoarea perceputa este valoarea recunoscuta in prezent de catre consumatori, in timp ce valoarea potentiala este cea pe care consumatorul poate fi educat sa o vada in produs prin diverse tehnici de marketing.

- intelegerea “castigului” consumatorului din cele doua atitudini exclusive, respectiv de a cumpara sau de a nu cumpara produsul in cauza.

- integrarea ofertei respective in oferta totala de produse similare. - intelegerea faptului ca pretul producatorului este prima apreciere a valorii

produsului si daca el nu-si va evalua la un nivel ridicat produsul, in nici un caz nu o va face cumparatorul.

3. Concurenta

Functie de concurenta se pot distinge doua strategii de adaptare a producatorilor: - strategia firmelor care isi propun sa urmeze tendintele previzibile ale pretului

de piata concurential - strategia firmelor care, avand o pozitie dominanta pe piata, isi propun sa

initieze si sa dirijeze urmatoarele miscari ale pretului pe piata, anticipand totodata si reactia concurentilor.

Rolul celor din urma nu trebuie confundat cu cel al monopolului. De multe ori si concurentii cu pondere individuala mai mica, dar mai numerosi, pot “face” pretul pietei. Rolul de “initiator de pret” reclama din partea firmei cateva cerinte indispensabile: - sa aiba o baza cuprinzatoare de informatii privind fenomenele de pe piata - sa dovedeasca in timp un deosebit simt al strategiei de pret - sa-si asume riscul afirmarii performantelor manageriale pe orizonturi largi de

timp - sa-si asume rolul si responsabilitatea de lider prin decizii in interesul intregii

ramuri economice din care face parte. 4. Interventia autoritatii guvernamentale in materie de pret In toate tarile statul exercita o influenta puternica asupra preturilor in urmatoarele directii:

- pentru sustinerea ramurilor, domeniilor sau companiilor strategice - pentru protejarea consumatorilor - pentru asigurarea unei minime profitabilitati agentilor economici din ramurile

mai putin rentabile, dar justificate inca prin considerente de ordin economic sau social

- pentru mentinerea concurentei pe piata, inclusiv prin eliminarea practicilor de reducere artificiala a preturilor.

5. Etica in afaceri Etica in afaceri trebuie urmarita de catre producatori ca o coordonata a dezvoltarii durabile pe termen lung deoarece practica demonstreaza ca numai relatiile de afaceri si contractele de tip “win-win”, adica cele care asigura un castig echilibrat si echitabil ambelor parti, sunt cele mai profitabile si stabile pe termen lung. Obiectivele politicii de pret

1. Realizate prin cresterea pretului peste pretul pietei: - maximizarea profitului pe termen scurt - crearea unei “umbrele de pret” pentru protejarea concurentilor cu costuri de fabricatie mai mari - aplicate la produsele noi in scopul protejarii vanzarilor produselor mai vechi din aceeasi categorie.

2. Realizate prin reducerea pretului sub pretul pietei:

- cresterea segmentului de piata detinut - descurajarea potentialilor concurenti de a intra in ramura - prevenirea unui atac concurential bazat pe reducerea pretului.

2.2 Strategii de pret functie de gradul de noutate al produselor In ceea ce priveste aceasta categorie de strategii de pret, pot fi luate in consideratie urmatoarele tipuri: 2.2.1. Strategia de pret bazata pe modificarea in timp a pretului in acord cu gradul de noutate al produsului, ce presupune:

- preturi mari, peste cel al pietei, in perioada de aparitie, de noutate si dezvoltare a produsului;

- este vizat acel segment al cumparatorilor care asociaza produsului o valoare mare, fiind dispusi sa plateasca un plus de pret;

- odata cu reducerea gradului de noutate, producatorul va urmari marimea segmentului de piata detinut, prin cresterea vanzarilor si reducuerea pretului;

- in faza de imbatranire a produsului, obiectivul urmarit va fi maximizarea volumului vanzarilor prin practicarea unor preturi sub pretul dominant al pietei, aproape de preagul de rentabilitate.

2.2.2. Strategia de pret bazata pe un pret scazut inca din momentul aparitiei produsului pe piata, care vizeaza:

- penetrarea rapida si masiva a produsului pe piata; - eliminarea concurentilor prezenti si viitori mai putin competitivi; - asigura un profit important prin efectul multiplicator al

numarului mare de produse vandute. Aceasta metoda presupune si riscuri importante, dintre care amintim:

- produsul nu trebuie sa prezinte nici un viciu sau defect evident sau ascuns;

- trebuie identificat si incitat spre consum un segment de clientele potentiala care sa fie apta sa accepte produsul imediat;

- capacitatea de productie si canalele de distributie ale produsului trebuie sa fie flexibile, pentru a raspunde cat mai repede cererii de piata;

- strategia nu se recomanda a se utiliza pentru industriile mature, cu o crestere lenta si cu concurenta mare;

- strategia nu este eficienta pentru domeniile sau produsele cu un grad mare de noutate si cu costuri mari.

2.3 Strategii de pret diferentiate dupa elasticitatea cererii functie de pret Aceasta strategie ia in considerare urmatoarele elasticitati:

a) elasticitatea cererii in raport cu pretul aceluiasi produss (elasticitate directa), care delimiteaza:

- bunurile cu cerere elastica la pret, la care cererea reactioneaza invers fata de evolutia pretului si procentual mai mult;

- bunurile cu cerere inelastica la pret, a caror cerere creste / scade procentual mai putin decat scaderea / cresterea pretului.

b) elasticitatea cererii pentru un produs functie de modificarea pretului altui produs (elasticitate incrucisata) care delimiteaza:

- bunurile substituibile in consum, pentru care elasticitatea este pozitiva deoarece cresterea / scaderea pretului bunului “x” determina cresterea / scaderea cererii bunului “y”;

- bunurile complementare in consum, pentru care elasticitatea incrucisata este negativa deoarece cresterea / scaderea pretului bunului “x” antreneaza scaderea / cresterea cererii pentru bunul “y”.

Reactia cererii la modificarea strategiei de pret se poate calcula pe baza cunoasterii marimii elasticitatilor de mai sus. Daca implementarea acestei strategii vizeaza o perioada ceva mai lunga de timp, ea trebuie sa ia in considerare si dinamica veniturilor consumatorilor de pe piata / pietele respective, ajustand elasticitatile cererii functie de pret cu elasticitatile cererii functie de venituri. Cele din urma diferentiaza:

- bunurile normale, la care cresterea consumului este procentual mai mica decat cresterea venitului;

- bunurile superioare, la care cresterea consumului este procentual mai mare decat cresterea veniturilor;

- bunurile inferioare, la care consumul scade odata cu cresterea veniturilor.

Strategiile diferentierii preturilor functie de elasticitati se numesc si strategii ale discriminarii, deoarece obiectivul urmarit consta in vanzarea acelorasi produse la preturi diferite pe piete diferite, in scopul majorarii vanzarilor. Strategia poate fi aplicata numai pe piete diferite, ce nu comunica intre ele, si care au elasticitati ale cererii functie de pret diferite. Separarea pietelor poate fi de natura:

- temporara (intre sezoane); - geografica( tari diferite); - sociologica (categorii de cumparatori cu comportament diferit).

Daca strategia este implementata de o firma cu pozitie de monopol pe piata produsului respectiv, maximizarea profitului ei presupune: Rml = Rm2 = Cm

in care: Rm1, Rm2 = incasarea marginala pe cele doua piete diferite p1(1 + 1/e1) = p2(1 + 1/e2) = Cm unde indicii 1 si 2 corespund celor doua segmente ale pietei sau celor doua clientele diferite. Daca elasticitatile sunt egale, preturile trebuie sa aiba aceeasi valoare, iar daca elasticitatile sunt diferite, pretul va fi mai mare pe piata unde cererea este mai putin elastica Exista trei tipuri de discriminare: Discriminarea de gradul intai sau perfecta presupune ca intreprinderea aflata in situatia de monopol cunoaste curba cererii fiecarui consumator pentru bunul pe care il produce, iar in functie de aceasta va incerca:

- sa determine consumatorul sa plateasca pretul maxim; - sa atraga majoritatea consumatorilor.

Discriminarea de gradul doi apare atunci cand, intreprinderea monopolista fixeaza preturi diferite pentru cantitati diferite de bunuri cerute, caz in care monopolul incearca sa obtina o parte din surplusul consumatorului.

Discriminarea de gradul trei apare atunci cand o intreprindere in situatia de monopol isi va creste profitul prin vanzarea productiei la preturi diferite pe fiecare piata in conditiile mentinerii separate a pietelor.

INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt strategiile de pret functie de tipul pietei ? 2. Prin ce se caracterizeaza formarea pretului in conditii de

monopol ? 3. Prin ce se caracterizeaza formarea pretului in conditii de

monopson ? 4. Prin ce se caracterizeaza formarea pretului in conditii de

concurenta monopolistica ? 5. Prin ce se caracterizeaza formarea pretului in conditii de

oligopol ? 6. Prin ce se caracterizeaza formarea pretului in conditii de

concurenta perfecta ? 7. Care sunt limitele schemelor teoretice ale strategiilor de pret ? 8. Care sunt factorii determinanti ai deciziei de pret in economiile

cu concurenta puternica ? 9. Care sunt obiectivele politicii de pret realizate prin cresterea

pretului peste pretul pietei ? 10. Care sunt obiectivele politicii de pret realizate prin scaderea

pretului sub pretul pietei ? 11.Care sunt strategiile de pret functie de gradul de noutate al

produselor ? 12.Care sunt strategiile discriminarii functie de pret ?

Capitolul 3. – PROTEJAREA CONCURENTEI ECONOMICE

3.1. Necesitatea concurentei “Competitia conduce la continua perfectionare si eficientizare a productiei. Ea determina producatorul sa elimine risipa si sa scada costurile, astfel incat sa vanda la un pret mai mic decat altii. Ii elimina pe cei ale caror costuri raman ridicate si face

astfel incat sa concentreze productia in mainile acelora ale caror costuri sunt mai mici.” Prin intermediul concurentei, fiecare producator poate orienta productia prin costurile de exploatare, urmarind permanent raportul dintre resurse si cheltuieli. Nici unul dintre producatorii aceluiasi bun de pe o piata nu poata influenta in mod izolat piata acelui bun. Toti producatorii influenteaza piata, aflandu-se in concurenta. Ei o influenteaza prin practicarea de preturi cat mai scazute, putand ajunge pana la nivelul de supravietuire. Prin urmare, concurenta intre producatori exercita o presiune asupra scaderii preturilor de vanzare si totodata contribuie la largirea pietei in ceea ce priveste cantitatea ceruta de consumatori, care este cu atat mai mare, cu cat pretul este mai scazut. Totodata, exista concurenta economica daca consumatorul poate alege intre mai multe alternative si poate astfel sa aleaga alternativa cea mai convenabila preferintelor sale. Agentii economici producatori pe o piata libera urmaresc prin intermediul concurentei cu ceilalti producatori, maximizarea profitului prin minimizarea pretului si cresterea calitatii bunurilor produse. Necesitatea concurentei rezulta din urmatoarele:

2) Faciliteaza ajustarea autonoma a cererii si ofertei in toate domeniile activitatii economice. Concurenta stimuleaza preocuparile pentru cresterea, diversificarea, imbunatatirea calitatii ofertei de marfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerintelor cererii.

3) Stimuleaza progresul tehnico-economic. Concurenta ofera firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante si de a descoperi metode de a produce cu un cost mai scazut.

4) Impiedica realizarea profitului de monopol, asigurand o alocare rationala a resurselor intre variantele solicitate de piata. Totodata, prin concurenta se descopera marimea si structura optima a activitatii desfasurate de un agent economic, marimea si structura care pot mentine cel mai usor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cat mai mic.

5) Mecanismul concurential asigura plasarea preturilor la niveluri reale, favorizand rationalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profiturilor. In conditiile economiei de piata, raporturile ce se stabilesc intre cantitatea vanduta si preturile de desfacere precticate releva faptul ca profitul mai mare rezulta din cresterea desfacerilor si mai putin din preturile mari stabilite.

3.2. Reglementarea concurentei In general statele lumii au avut de optat intre urmatoarele doua forme de contracarare a concentrarilor masive de putere economica si de mentinere a unui mediu concurential adecvat:

- impunerea divizarii firmelor cu pozitie de monopol in firme mai mici si inpendente, care sa adopte ulterior un comportament concurential;

- mentinerea marilor firme cu pozitie de monopol in conditiile supravegherii comportamentului acestora prin luarea de masuri (in special in domeniul preturilor) atunci cand ele aduc atingerea intereselor societatii.

In Europa s-a optat in general pentru a doua forma de interventie, argumentele principale in acest sens, constand in economiile de scara obtinute, efectul de sinergie si obtinerea competitivitatii pe plan international. Spre exemplu, in Franta reglementarile moderne ale concurentei apar in 1945, odata cu stipularea unor dispozitii cu privire la preturi si se dezvolta in 1977, prin inroducerea controlului asupra concentrarilor economice, reprimarea intelegerilor ilicite si a abuzului de pozitie dominanta. Cadrul legal complet apare in anul 1986, iar institutia ce pune in aplicare reglementarile din domeniul concurentei, respectiv Consiliul Concurentei, isi face aparitia relativ recent, in 1996. In Anglia reglementarea pietei din punctul de vedere al practicilor concurentiale a fost mai pragmatica si mai timpurie. In anul 1946 a fost adoptata legea asupra monopolurilor si practicilor restrictive, iar in anul 1956 s-a instituit Tribunalul practicilor restrictive. Prin legea din 1973 privind echitatea in activitatea de comert s-a efectuat o reevaluare globala in domeniu, iar legea asupra concurentei din 1980 a completat cadrul legal in materie. In 1973 s-a instituit un Director general al echitatii in comert care a fost abilitat sa supravegheze aplicarea legislatiei asupra concurentei si protectiei consumatorilor, inclusiv reglementarile privind calitatea. Directorul general supravegheaza comportamentul intreprinderilor si sesizeaza Comisia pentru monopoluri si fuziuni pentru efectuarea unei anchete minutioase. Conditia este ca intreprinderile respective sa detina 25% din piata respectiva. Comisia este cea care rezolva si cazurile privind intelegerile care limiteaza concurenta. In ce priveste monopolurile, Comisia trebuie sa examineze daca acestea sunt sau nu contrare interesului general; in ultimii ani s-a constatat o preocupare din ce in ce mai mare pentru mentinerea si promovarea unei concurente efective. Tribunalul practicilor restrictive examineaza acordurile intre firme, in special pe cele care presupun o intelegere in fixarea preturilor. Toate acordurile trebuie notificate Directorului general al echitatii in comert care va sesiza Tribunalul; fac exceptie acordurile care sunt abandonate de bunavoie sau care sunt considerate ca avand o influenta neglijabila. In Romania, reglementarile principale din acest domeniu sunt urmatoarele:

- Legea nr. 15, din 18 august 1990, privind reorganizarea unitatilor comerciale de stat ca regii autonome si societati comerciale, cuprinde in art. 36-38 prevederi referitoare la concurenta, inspirate din Tratatul de la Roma din 1956, care a stat la baza constituirii Pietei Comune;

- Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale;

- Constitutia Romaniei, din 8 decembrie 1991, care instituie prin art. 134 (2) lit. a., obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;

- Hotararea de Guvern nr. 228/1992 privind protejarea producatorilor nationali si a pietei interne in competitia neloia rezultata din importul sau exportul de marfuri, in si din Romania.

- Legea nr., din 20/ 6.04. 1993, pentru ratificarea Acordului european instituind o asociatie intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, contine (art.70) ample referiri la concurenta economica si la necesitatea armonizarii legislatiei romanesti in domeniu, cu cea a Europei Occidentale;

- Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 (Legea concurentei) plaseaza Romania intre statele in care reglementarea concurentei economice corespunnde standardelor actuale in materie.

Institutia abilitata sa supravegheze piata si sa puna in aplicare reglementarile ce vizeaza protectia concurentei economice este Consiliul Concurentei. Consiliul Concurentei este o autoritate administrativa autonoma investita cu competenta consultativa si competenta contencioasa, si care dispune de un buget propriu prevazut in bugetul de stat. Consiliul Concurentei este compus din 10 membri, din care un presedinte, 3 vicepresedinti si 6 consilieri de concurenta. Ei sunt numiti pentru o perioada de 5 ani, mandatul putand fi reinnoit de cel mult doua ori. Numirea se face prin Decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea comuna a Comisiei Economice a Senatului si a Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare, a Camerei Deputatilor. In cadrul Consiliului Concurentei functioneaza un secretariat general condus de un secretar general. Pentru fiecare investigatie a acestei institutii se numeste un raportor de catre Presedintele Consiliului Concurentei. Consiliul Concurentei dispune, de asemenea, de un aparat de lucru la nivel judetean. Activitatea si deliberarea Consiliului Concurentei are loc in plen si in comisii. Comisiile sunt formate din cate 2 consilieri de concurenta, in componenta stabilita pentru fiecare caz in parte, de catre presedintele consiliului, fiind conduse de un vicepresedinte al Consiliului. Competenta consultativa este data de faptul ca aceasta autoritate trebuie sa avizeze toate proiectele de legi si hotarari ale guvernului care pot avea impact anticoncurential. Avizul Consiliului Concurential este necesar in domeniul preturilor si tarifelor in urmatoarele situatii:

a) instituirea de catre guvern a unor forme de control a preturilor in sectoarele economice sau pe pietele unde concurenta este exclusa sau substantial restransa prin efectul unei legi sau datorita existentei unei pozitii de monopol;

b) dispunerea de catre guvern a unor masuri cu caracter temporar pentru sectoare economice determinate si in imprejurari exceptionale (situatii de criza, dezechilibru intre cerere si oferta si disfunctionalitate evidenta a pietei).

Avizul Consiliului Concurentei este obligatoriu si in situatia cand organele administratiei publice centrale si locale, alte institutii abilitate prin lege, decid sa restructureze prin fuziune sau dizolvare regiile autonome sau societatile comerciale in care participarea statului este majoritara. Competenta contencioasa este legata de faptul ca aceasta autoritate ia deciziile prevazute de lege in cazul incalcarii prevederilor legale privind:

- practicile anticoncurentiale; - concentrarile economice, avand ca obiect sau efect restrangerea,

impiedicarea sau denaturarea concurentei. Legea Concurentei in Romania prevede sanctiuni privind practicile anticoncurentiale, care pot fi grupate astfel:

- sanctiuni aplicate de catre Consiliul Concurentei agentilor economici autori ai acestor practici;

- sanctiuni pronuntate de catre instantele de judecata impotriva persoanelor fizice care participa cu intentie frauduloasa si in mod determinant la aceste practici anticoncurentiale;

- sanctiuni civile (nulitatea de drept a acordurilor sau clauzelor care cuprind astfel de practici) pronuntate de instantele de judecata.

Declansarea procedurii de investigare de catre Consiliul concurentei se poate face:

a) din oficiu; b) la plangerea unei persoane fizice sau juridice afectate in mod real si direct; c) la cererea agentilor economici sau a asociatiilor agentilor economici interesati; d) la cererea Presedintelui Romaniei; comisiilor parlamentare, senatorilor si

deputatilor, organelor administratiei publice centrale si locale; organizatiilor profesionale, patronale si sindicale, inclusiv Camera de Comert si Industrie a Romaniei; organizatiilor pentru protectia consumatorilor; instantelor judecatoresti si parchetelor.

Consiliul Concurentei are putere de decizie fiind investit cu prerogativa de a emite injonctiuni si de a aplica sanctiuni pecuniare si sanctiuni complementare. In plus, Consiliul Concurentei dispune de competenta de a transmite, in anumite cazuri, dosarul instantei de judecata. Injonctiunile sunt dispozitii date agentilor economici de a reveni la situatia anterioara incalcarii comportamentului concurential normal. Neconfirmarea atrage aplicarea sanctiunilor pecuniare. Practicilor anticoncurentiale care constituie contraventii le sunt aplicabile trei categorii de sanctiuni pecuniare:

- amenda, - amenda cominatorie,

- confiscarea. Amenda este prevazuta ca sanctiune pentru fapte care sunt considerate contraventii si care constau in:

a) furnizarea de informatii inexacte sau incomplete Consiliului Concurentei; b) incalcarea prevederilor art. 5 alin.(1), referitor la intelegeri, decizii ale

asociatilor sau practici concertate interzise si art. 6 privind folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante (amendata cu pana la 10% din cifra de afaceri).

Amenda cominatorie – scopul acestei sanctiuni este de a determina agentii economici sa respecte prevederile legale privind interzicerea intelegerilor, deciziilor de asociere sau a practicilor concertate si a folosirii in mod abuziv a unei pozitii dominante. Aceasta sanctiune este dispusa prin decizie de catre Comisiile Consiliului Concurentei si prevede sume pentru fiecare zi de intarziere in aplicarea acesteia. Confiscarea – se refera la profiturile suplimentare realizate de agentii economici prin incalcarea prevederilor legale privind practicile anticoncurentiale. Transmiterea dosarului instantei de judecata – Consiliul Concurentei are posibilitatea de a cere instantei judecatoresti dispunerea uneia din masurile prevazute de lege, daca in termen de 45 de zile de la notificarea deciziei, agentul economic nu se conformeaza masurilor cuprinse in aceasta. 3.3. Practicile anticoncurentiale Practicile anticoncurentiale sunt constituite, conform legii concurentei, din doua categorii de comportament ale agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici:

a) intelegerile ce au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei;

b) folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante. 3.3.1. Intelegerile cu caracter anticoncurential Articolul 5 din Legea nr. 21/1996 afirma principiul interzicerii “intelegerilor, oricaror decizii de asociere sau practici concertate” intre agentii economici sau asociatii de agenti economci, iar in anexa 2 enumera, cu titlu de exemplu urmatoarele sapte tipuri de comportament anticoncurential:

a) fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale inechitabile;

b) limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor;

c) impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului vanzarilor si achizitiilor sau pe alte criterii;

d) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand, in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

e) conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

f) participarea in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice forme de concurs de oferte;

g) eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.

Intelegerile pot imbraca mai multe forme: A.Din punctul de vedere juridic:

a) intelegeri structurate juridic, constituite din acordurile incheiate intre firme, exprese sau tacite, indiferent de denumirea utilizata (acord, intelegere, pact, protocol, contract).

b) intelegeri nestructurate juridic, constand din practicile concertate ale firmelor de a se adapta la o anumita conduita economica, fara existenta unei intelegeri prealabile;

B.Din punct de vedere economic:

a) acorduri orizontale care se refera la firme situate pe acelasi palier al proceselor economici (intre producatori sau intre distribuitori);

b) acorduri verticale, respectiv intre firme situate pe paliere diferite ale aceluiasi proces economic, de regula intre producatori si distribuitorii aceluiasi tip de produs.

C.Dupa scopul sau efectul intelegerilor:

a) intelegeri vizand reducerea numarului concurentilor; b) intelegeri vizand restrangerea libertatii economice a concurentilor.

Din categoria a) se pot enumera urmatoarele actiuni: 1. Restrangerea accesului la o anumita profesiune prin:

- reglementari profesionale; - clauze de nonconcurenta.

2. Limitarea accesului produselor sau serviciilor pe o anumita piata, prin: - segmentarea artificiala a pietei unui produs (distribuirea sub

marci distincte prin canale de distributie diferite); - impiedicarea (orin conditionare) a unui distribuitor de a vinde si

alte marci de produse similare; - restrangerea importurilor.

3. Impartirea pietelor de desfacere prin:

- delimitarea de zone geografice (convenirea de “zone exclusive” sau a unor clauze de nonconcurenta);

- impartirea clientelei; - stabilirea de cote de productie sau de vanzare; - participarea concertata la licitatii publice sau private.

4. Boicotarea unor firme concurente prin refuzul nejustificat de a vinde unor clienti sau de a se aproviziona de la anumiti furnizori.

Din categoria b), “intelegeri vizand restrangerea libertatii economice a concurentilor”, fac parte:

1. Obstructionarea fixarii libere a preturilor sau adaosurilor comerciale prin:

- procedee de inghetare a preturilor sau adaosurilor comerciale, de obicei la nivelul lor existent la un moment dat, in scopul impiedicarii reducerii lor.

- procedee de aliniere a preturilor, prin impunerea de bareme profesionale, metodologii de calcul ale costurilor, fixarea de preturi “la destinatie”, utilizarea in contracte a clauzei engleze sau a clauzei clientului celui mai favorizat.

2. Intelegerile ce fixeaza un anumit nivel al remizelor; 3. Intelegerile de practicare a unor conditii comerciale similare.

3.3.2. Folosirea in mod abuziv a pozitiei dominante Legea concurentei nu incrimineaza atingerea unei pozitii dominante pe piata, in mod individual sau de catre mai multi agenti economici, dar interzice in mod expres folosirea in mod abuziv a pozitiei dominante “ prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comertului sau prejudicierea consumatorilor”. Legea concurentei enumera urmatoarele practici de folosire abuziva a unor pozitii dominante:

a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;

b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

c) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

e) realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico- comerciale uzuale, in cazul produselor si serviciilor care determina nivelul general al preturilor si tarifelor in economie;

f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi ruinare, sub costuri, in scopul inlaturarii concurentei sau vanzarea la exportt sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;

g) exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

Pentru determinarea pozitiei dominante se cer analizate:

- piata relevanta, - dominarea acestei piete.

O piata relevanta cuprinde un produs sau un grup de produse si aria geografica pe care acestea se produc si/sau comercializeaza. Piata relevanta are deci doua componente:

a) Piata relevanta a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumparatori ca interschimbabile sau substituibile, datorita caracteristicilor, pretului si utilizarii acestora. Aceste produse trebuie sa fie suficient de asemanatoare, astfel incat consumatorii sau beneficiarii sa le ia in considerare atunci cand iau decizii de cumparare.

b) Piata geografica relevanta cuprinde zona in care sunt localizati agentii economici implicati in livrarea produselor incluse in piata produsului. Factorii care trebuie luati in consideratie la definirea pietei geografice relevante includ tipul si caracteristicile produselor implicate, existenta unor bariere la intrare, preferintele consumatorilor, diferentele intre cotele de piata ale agentilor economici in zone geografice invecinate, diferentele substantiale dintre preturile produselor la furnizori, precum si ponderea cheltuielilor de transport in costurile totale.

Pozitia dominanta este in general constatata atunci cand un agent economic ocupa 50% - sau mai mult, din piata respectiva. Acest criteriu clasic de definire a dominatiei pietei a fost completat, incepand cu anii ’80, cu alte criterii care tind sa raspunda mai bine diversitatii, din punct de vadere calitativ, a dominatiei pietei. Sunt utilizate urmatoarele criterii:

- analiza puterii economice rezultate din utilizarea unor mijloace nepermise de inlaturare a concurentilor;

- analiza situatiilor de superioritate naturala in materie de gestiune, inovare tehnica sau actiune comerciala (in special accesul preferential la anumite surse de finantare);

- prezenta si pozitia detinuta pe alte piete; - importanta si notorietatea marcilor comerciale pe care le detine,

susceptibile de a constitui o bariera la intrarea pe anumite piete;

- conditiile in care un agent economic isi pune in aplicare strategiile fata de concurenti sau fata de clienti.

3.3.3. Concentrarile economice Legea romana reglementeaza concentrarile economice, aliniindu-se la legislatia europeana in materie. Operatiunile de concentrare economice au loc cand:

- fuzioneaza doi sau mai multi agenti economici independenti anterior;

- se dobandeste controlul asupra unuia sau mai multor agenti economci ori asupra unor parti ale acestora.

Concentrarilor economice li se aplica “principiul interzicerii” atunci cand au ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante si conduc sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei. In analiza efectelor anticoncurentiale ale concentrarilor economice se analizeaza deasemenea piata relevanta si afectarea acesteia. Piata relevanta se defineste asa cum am vazut mai inainte, pe baza identificarii pietei produsului si a pietei geografice. Afectarea pietei relevante de catre concentrarea economica se constata:

- pe orizontala, atunci cand pe piata aceluiasi produs cota de piata a concentrarii depaseste 15%;

- pe verticala, atunci cand concentrarea detine, in amontele sau in avalul pietei produsului respectiv, o cota de piata de cel putin 25%.

INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Cum se explica necesitatea concurentei ? 2. Care sunt competentele Consiliului concurentei ? 3. Care sunt categoriile de practici anticoncurentiale, conform legii

concurentei ? 4. In ce constau intelegerile cu caracter anticoncurential ? 5. In ce consta folosirea in mod abuziv a pozitiei dominante ? 6. Cum abordeaza legea romana concentrarile economice ?

Capitolul 4. – PRACTICI ANTICONCURENTIALE BAZATE PE PRET

Pretul este principalul instrument utilizat in lupta cu concurentii. Exista insa o serie de practici de restrictionare sau inlaturare a concurentilor prin utilizarea preturilor, care sunt incriminate de Legea Concurentei. Aceste practici anticoncurentiale se regasesc in practicarea:

- fixarii concertate a preturilor; - preturilor de revanzare; - preturilor de ruinare;

- preturilor de discriminare; - preturilor de dumping.

4.1. Fixarea concertata a preturilor Scopul practicilor de fixare concertata a preturilor este in general acela de a mari preturile dupa distrugerea concurentei. Firmele care participa la aceasta strategie sunt cele care nu au suficiente resurse de eficientizare prin care sa poata reduce preturile. Formele interzise de fixare concertata a preturilor sunt urmatoarele:

a) fixarea de preturi minime care au ca scop eliminarea concurentilor ce nu pot face fata acestui nivel, avand costuri mai ridicate. Ulterior, in lipsa competitiei, preturile vor putea fi majorate, in detrimentul consumatorilor.

b) intelegerile de a majora uniform preturile sau marja profitului. c) intelegerile prin liste de preturi, schimburile de informatii cu privire la preturi

sau recomadarile vizand preturile sau cresterile de preturi. d) intelegerile referitoare la preturile de vanzare. e) intelegerile privind rabaturile agregate, prin care un grup de ofertanti acorda

rabaturi, bonificatii sau discounturi functie de suma achizitiilor facute de un client de la toti acesti ofertanti.

4.2. Preturile de revanzare Sunt considerate practici interzise preturile impuse si revanzarea in pierdere. Principiul este acela ca nici un pret nominal nu poate fi impus pentru vanzarea bunurilor sau serviciilor prestate. Pretul de vanzare impus este pretul de gross sau de detaliu fixat aprioric de producator, independent de canalele de distributie ale produsului. Uneori, impunerea pretului de vanzare este camuflata prin practica preturilor recomandate care nu sunt insa doar orientative ci impuse prin sanctionarea nerespectarii lor. Revanzarea in pierdere este definita ca fiind vanzarea oricarui produs la un pret inferior pretului sau de cumparare efectiv, majorat cu impozitele asupra cifrei de afaceri aferente acestei revanzari. Revanzarea in pierdere este asimilata cu practicarea preturilor ilicite. Vanzarea in pierdere nu este sanctionata decat daca ea procura sau poate sa procure un castig suplimentar si anormal comerciantului. Din contra, daca ea nu este inspirata decat printr-un motiv legat de buna gestionare, de exemplu, daca ea permite evitarea unei pierderi si mai mari, o asemenea vanzare se justifica. Interdictia vanzarii in pierdere nu se aplica urmatoarelor situatii:

- produselor perisabile, incepand din momentul in care sunt amenintate de o alterare rapida;

- vanzarilor voluntare sau fortate motivate de incetarea sau schimbarea activitatii comerciale;

- produselor la care vanzarea prezinta un caracter sezonier marcat, in timpul perioadei terminale a sezonului vanzarilor si in intervalul cuprins intre doua sezoane de vanzare;

- produselor care nu mai corespund datorita evolutiilor modei sau aparitiei perfectionarilor tehnice, fiind uzate moral;

- produselor la care reaprovizionarea s-a efectuat sau ar putea sa se efectueze in scadere.

4.3. Preturile de ruinare Pretul de ruinare este un pret nerezonabil de scazut practicat de o firma cu pozitie dominanta pe piata, intr-un interval de timp suficient de lung, pentru a denatura concurenta. Denaturarea concurentei poate insemna:

- parasirea pietei de catre unii concurenti care nu-si pot acoperi costurile;

- indepartarea potentialilor concurenti care ar fi dorit sa intre pe piata , dar constata ca profitabilitatea a scazut dramatic, odata cu practicarea pretului de ruinare.

In etapa urmatoare, dupa indepartarea concurentei, firma ruinatoare procedeaza la ridicarea semnificativa a preturilor pentru recuperarea pierderilor inregistrate in perioada de practicare a pretului de ruinare. Daca prima etapa, cea de reducere a pretului, este favorabila consumatorului, cea de-a doua ii este defavorabila si se poate prelungi pana la restabilirea concurentei pe piata respectiva. Conditiile ce concura la sanctionarea practicarii preturilor de ruinare sunt urmatoarele:

a) Presupusa firma ruinatoare trebuie sa aiba o pozitie dominanta pe piata, astfel incat sa-si poata impune unilateral preturile;

b) Pretul impus pe piata sa fie cu adevarat “ nerezonabil de scazut”. Aceasta presupune un pret inferior costului variabil mediu (a tuturor costurilor ce variaza functie de nivelul productiei: manopera, energie, materiale, etc.). Fac exceptie situatiile exceptionale, justificate de cauze imprevizibile, precum penurie de materii prime care ridica temporar costul peste nivelul pretului, sau vanzarea produselor perisabile la preturi diminuate. Exista, de asemenea, o zona discutabila (zona gri), cand pretul se situeaza peste costul variabil mediu, dar sub costul total mediu, ceea ce inseamna ca firma nu isi acopera toate costurile fixe aferente productiei. Acest pret este considerat nerezonabil de scazut intr-o conjunctura de piata normala, dar poate fi rezonabil intr-o piata cu cerere in declin, sau cu capacitati de productie excedentare.

c) Sa existe o politica de vanzare la preturi de ruinare pe o perioada mai lunga de timp (deci nu reduceri de scurta durata pentru a face fata concurentei);

d) Preturile de ruinare sa fie aplicate de firma ruinatoare pe intreaga piata relevanta a produsului respectiv.

4.4. Preturile de discriminare Preturile de discriminare sunt preturile diferentiate in mod subiectiv de catre un vanzator fata de cumparatorii concurenti, la aceleasi conditii de vanzare, de calitate si cantitate. Discriminarea se realizeaza prin nivelul diferit de discount, rabat, remiza sau alta concesie de pret oferite la conditii similare de vanzare. Principalele forme de discriminare prin preturi sunt urmatoarele:

a) Acordarea unui discount conditional, atunci cand acesta defavorizeaza sau favorizeaza nerezonabil anumiti clienti. Discountul conditional este concesia de pret acordata cumparatorului ce respecta o anumita conditie sau realizeaza un obiectiv de vanzare;

b) Acordare unui discount de volum diferentiat la acelasi volum de cumparare sau omisiunea de a face cunoscut si a acorda discountul catre anumiti cumparatori;

c) Acordarea preferentiala a discountului de exclusivitate, adica a acelei concesii de pret acordate clientilor care se angajeaza sa faca comert exclusiv cu articolele vanzatorului respectiv;

d) Acordarea diferentiata a remizei profesionale, adica a concesiei de pret care recompenseaza un serviciu prestat de cumparator vanzatorului si care altfel ar cadea in sarcina celui din urma ( transportul sau depozitarea marfurilor).

4.5. Preturile de dumping Pretul de dumping este un pret nejustificat de scazut, care nu acopera de multe ori nici costurile de productie, practicat de un producator la vanzarile pe o piata straina. Scopul urmarit este acela de a intra rapid pe o piata eliminand concurenta producatorilor autohtoni. Aceasta politica de pret poate fi sustinuta prin:

a) mijloace proprii firmei, precum majorarea preturilor de vanzare in tara de origine, sau pe alte piete, unde acest lucru este posibil;

b) politici guvernamentale care, sub o forma sau alta, dau posibilitatea firmei sa reduca artificial pretul de export, precum:

- politici ce reduc concurenta interna si favorizeaza un numar limitat de producatori in a practica preturi mai mari pe piata interna, cu care pot apoi sustine preturi nejustificat de scazute la export;

- politici ce limiteaza concurenta straina pe piata nationala, cu acelasi efect asupra comportamentului producatorilor locali, ca in situatia de mai sus;

- politici de preturi dirijate de stat la anumite materii prime sau utilitati, care intra in fabricatia produselor de export;

- practicarea subventiilor guvernamentale acordate producatorilor interni si in baza carora ei pot sa exporte la preturi de dumping;

- politici sociale care au ca efect mentinerea fixa a costului fortei de munca, fara compensarea efectului inflationist.

Practicarea preturilor de dumping este sanctionata pe plan international de catre toate statele semnatare ale “Codului antidumping” elaborat sub egida GATT. In baza acestei conventii internationale, statele sunt abilitate sa adopte masuri antidunping de protejare a producatorilor interni afectati de preturile de dumping ale exportatorilor straini, sub forma instituirii unor taxe vamale suplimentare, denumite taxe antidumping, stabilite peste nivelul taxelor vamale prevazute in tariful vamal, care compenseaza diferenta nejustificata de pret pana la nivelul pretului cu ridicata de pe piata interna. Atunci cand preturile de dumping se datoreaza unei politici de subventionare de catre stat a producatorului strain, taxele de retorsiune instituite de stat in apararea producatorilor autohtoni sunt denumite taxe compensatorii si urmaresc contracararea efectului de reducere artificiala a pretului de import prin aducerea lui la nivelul pretului cu ridicata. INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt practicile anticoncurentiale bazate pe pret ? 2. Care sunt formele interzise de fixare concertata a preturilor ? 3. Care sunt formele interzise ale preturilor de revanzare ? 4. Ce sunt preturile de ruinare si ce conditii concura la sanctionarea

practicarii preturilor de ruinare ? 5. Care sunt principalele forme de discriminare prin preturi ? 6. Ce sunt preturile de dumping si cum sunt ele contracarate ?

Capitolul 5. – SISTEMUL PRETURILOR IN ROMANIA

A.Ca in orice economie se pot distinge doua mari structuri de preturi: 7. Preturile marfurilor si serviciilor, 8. Preturile speciale: pretul fortei de munca (salariul), pretul

resurselor financiare (dobanda), pretul pamantului.

B. Specificul economiei romanesti actuale, ca economie de piata, determina, dupa modul de formare, coexistenta urmatoarelor tipuri de preturi:

1. Preturi libere, formate in conditii de piata, functie de cerere, oferta si specificul concurentei,

2. Preturi reglementate de catre stat, sub forma: a) preturilor fixe, stabilite pentru regiile autonome si societati cu

capital de stat, b) preturilor limita, stabilite pentru produse de mare importanta

pentru consum sau productia unor sectoare economice. Modul de aplicare difera functie de obiectivele urmarite:

- limita maxima (preturi plafon): se stabilesc sub pretul de echilibru al pietei pentru a corela de regula consumul populatiei cu puterea de cumparare la unele produse cu pondere mare in consum. Plafonarea preturilor poate genera scaderea profitabilitatii producatorilor interni care ofera respectivele produse si pentru a nu se produce restrangerea ofertei, statul ofera acestora subventii bugetare.

- limita minima (preturi prag), impusa la un nivel superior pretului de echilibru al pietei in scopul stimularii producatorilor autohtoni si/sau protejarii lor fata de importurile mai ieftine (de ex.: produse agricole). Nivelul lor trebuie insa corelat cu cererea solvabila, pentru a nu genera reducerea consumului.

C. Functie de relatia contractuala dintre parti, se pot distinge: 1. Preturile de oferta, ca preturi ce nu sunt inca negociate si

acceptate contractual in mod definitiv, cert (cotatii de bursa, preturi de catalog, preturi de deviz).

2. Preturile efective, ca preturi tranzactionale (preturi contractuale, preturi de bursa, preturi de licitatie, preturi cu amanuntul).

D. Functie de sfera de aplicare distingem:

1. Preturile producatorilor pentru oferta interna, care sunt preturi cu ridicata, calculate si implementate la vanzarile produselor lor catre alte unitati, in scopul prelucrarii, utilizarii sau revanzarii.

2. Preturile comerciantilor pentru oferta interna, respectiv preturile practicate de societatile comerciale specializate in desfacerea produselor de consum productiv sau neproductiv. Acestea pot fi:

- preturi de gros, practicate de unitatile comerciale cu ridicata la vanzarile in cantitati mari ale produselor cumparate in prealabil de la producatori interni sau din import,

- preturi cu amanuntul (de detaliu), practicate de unitatile comerciale cu amanuntul la vanzarile catre consumatorul final, in cantitati mai mici, ale acelor marfuri cumparate anterior de la producatori interni, importatori sau societati comerciale cu ridicata.

3. Preturile din comertul exterior, ca preturi negociate pentru tranzactiile de export sau import de catre producatori sau comercianti.

4. Preturile de pe piata bursiera pentru active comerciale (marfuri fungibile, energie) sau financiare (titluri financiare primare sau derivate, valute), tranzactionate la vedere sau la termen, pe piete la disponibil (preturi spot, preturi forward) sau pe piete ale instrumentelor derivate (preturi futures, pretul optiunilor).

5. Preturile din domeniul constructiilor (preturi de deviz). 6. Preturile serviciilor (tarife, comisioane, prime) prestate catre

populatie, agenti economici sau institutii publice sau private in diferite domenii de activitate (financiar-bancar, bursier, asigurari, reparatii, transport, posta si comunicatii, turism, etc.).

E. Functie de politica fiscala a statului, distingem:

1. Preturi cu sau fara TVA: - preturi fara TVA, care echivaleaza cu cifra de afaceri pe

produs, ca preturi ale unitatilor producatoare sau comerciale, remunerand costurile si profitul. Ele nu cuprind TVA, fiind insa baza de calcul a TVA care se formeaza in stadiul respectiv, ca TVA aferenta acestor preturi, denumita TVA colectata. Preturile fara TVA sunt preturi ale factorilor de productie sau preturi ale bunurilor aflate in stadii intermediare ale circuitului economic al acestora,

- preturi cu TVA, ca preturi de facturare, si deci, de cumparare, platite de cumparatori (cuprinzand si TVA colectat pe traseul parcurs de produs de la materia prima la produsul cu destinatie finala). Nivelul TVA aferent fiecarui stadiu (agent economic) se calculeaza prin diferenta dintre TVA colectata (aferenta pretului de vanzare) si TVA achitata la intrari, la pretul de cumparare facturat de furnizor. Preturile de detaliu cuprind TVA, iar consumatorul final (populatia) este suportatorul real al acestei taxe. Preturile cu TVA sunt preturi de cumparare ale suportatorilorr acestui impozit. Ele sunt denumite preturi cu

amanuntul. 2. Preturi cu sau fara accize. Accizele sunt taxe impuse de stat,

cuprinse in preturile cu care se livreaza anumite produse de catre producatorii interni sau se importa din alte tari.

3. Preturi cu sau fara taxe vamale, taxe portuare, taxe fito-sanitare, taxe consulare.

In baza prevederilor din Codul fiscal, datoreaza TVA si, deci, o vor include in preturile (tarifele) de vanzare (facturare) agentii economici care executa urmatoarele operatiuni principale:

a) livrari de bunuri mobile si prestari de servicii efectuate in cadrul exercitarii profesionale autorizate (toate operatiunile asimilate acestora);

b) transferul propietatilor bunurilor imobiliare intre agentii economici, precum si intre acestia si institutii sau persoane fizice;

c) importul de bunuri si servicii.

Nu se cuprind in sfera de aplicare a TVA operatiunile similare punctului a), dar efectuate de asociatiile fara scop lucrativ pentru activitati cu caracter social-filantropic, organizatiile cu caracter religios, politic sau civic; organizatiile sindicale pentru activitati legate de apararea intereselor materiale si morale ale membrilor lor; institutiile publice. Daca asemenea persoane juridice desfasoara activitati, direct sau prin unitati subordonate, pentru obtinerea de profit, acestea vor fi supuse taxei pe valoarea adaugata.

Sunt scutite de TVA: livrarile de bunuri si prestarile de servicii care rezulta din activitatea specifica autorizata, efectuata in tara, a unitatilor sanitare si de asistenta sociala, a unitatilor de stiinta si invatamant, a persoanelor fizice care presteaza munca la domiciliu si obtin venituri asimilate salariilor, a liber-profesionistilor autorizati care isi desfasoara activitatea individual, a gospodariilor agricole individuale si asociate, a organizatiilor de nevazatori si a persoanelor handicapate, a institutiilor bancare. INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Ce categorii de preturi distingem dupa modul de formare ? 2. Ce categorii de preturi distingem functie de relatia contractuala dintre

parti ? 3. Ce categorii de preturi distingem functie de sfera de aplicare ? 4. Ce categorii de preturi distingem functie de politica fiscala a statului ? 5. La ce operatiuni se aplica TVA si ce operatiuni nu se cuprind in sfera de

aplicare a TVA ?

Capitolul 6. – PARTICULARITATI ALE FORMARII PRETURILOR IN

UNELE SECTOARE ECONOMICE

6.1. Preturile producatorilor pentru oferta interna

- sunt preturi cu ridicata; - sunt preturi practicate de regula la vanzarile catre alti agenti

economici, agenti care cumpara bunurile in scopul prelucrarii, utilizarii sau revanzarii acestora.

- sunt preturi ale producatorilor de materii prime, materiale, combustibili, energie, produse agroalimentare, produse industriale de consum productiv sau neproductiv;

- pretul cu ridicata al producatorului cintine costul de productie si profitul;

- pretul cu ridicata facturat de producator se compune din pretul producatorului (PP) plus TVA sau, cand produsul este din lista celor la care se platesc accize, pretul facturat se compune din pretul producatorului (PP) plus acciza, plus TVA calculat la suma celor doua:

PR facturat = PP + TVA PR facturat = PP + A + TVA

6.2. Preturile comerciantilor pentru oferta interna Se includ aici:

a) Preturile de gros Aceste preturi se aplica de catre angrosisti la vanzarile in cantitati mai mari catre detailisti sau alte persoane juridice. Pretul de gros facturat se calculeaza prin adaugarea la pretul cu ridicata fara TVA (atunci cand angrosistul s-a aprovizionat de la producator), sau la pretul importatorului fara TVA ( daca a cumparat marfa de la un importator), a adaosului comercial al angrosistului si a TVA colectata: PG facturat = PR fara TVA + AC angrosist + TVA colectata PG facturat = PI fara TVA + AC angrosist + TVA colectata

b) Preturile cu amanuntul Aceste preturi se aplica de catre detailisti la vanzarile in cantitati mici catre consumatorul final. Detailistii se pot aproviziona de la producatori, importatori sau de la angrosisti, calculand preturile cu amanuntul in mod corespunzator: PA = PR fara TVA + AC detailist + TVA colectata PA = PI fara TVA + AC detailist + TVA colectata PA = PG fara TVA + AC detailist + TVA colectata 6.3. Preturile din comertul exterior

a) Preturile de import Importul poate fi realizat de producatori pentru materii prime, materiale, combustibil si energie, piese de schimb, masini, utilaje, echipamente, etc., necesare procesului de productie, sau de catre comercianti, de cele mai multe ori angrosisti sau firme

specializate in operatiuni de comert exterior, pentru toata gama de produse de consum productiv sau neproductiv. Preturile de import, indiferent de calitatea importatorului (producator sau comerciant) si de conditia de livrare INCOTERMS stipulata in contractul de import, sunt preturile CIF (cost, insurance, freight). Aceste preturi includ valoarea marfii importate, asigurarea si transportul acesteia pe parcurs extern (de la exportator si pana in vama tarii importatoare). Suma acestor elemente exprimate in valuta constituie valoarea in vama (VV). Aceasta se transforma in lei pe baza cursului de schimb (CS) valutar oficial al BNR. Asupra acestei valori se calculeaza taxa vamala (TV) si comisionul vamal (CV). Daca produsul este accizat, procentul accizei se aplica la suma elementelor anterioare (VV + TV + CV), rezultand acciza (A). Tot la vama se retine TVA aferenta valorii cumulate a elementelor anterioare si care constituie baza de impozitare (VV + TV + CV + A). Astfel, pretul de import se va calcula astfel: PI = VV + TV + CV + A + TVA in vama unde: VV= PCIF x CS TV = VV x cota TV CV = VV x cota CV A = (VV + TV + CV)cota A TVA in vama = (VV + TV + CV + A)cota TVA Sunt scutite de plata TVA urmatoarele:

- importurile de bunuri scutite de TVA - bunurile introduse in tara de calatori in anumite limite - importul de bunuri pentru comercializare in regim duty-free - introducerea de bunuri straine intr-o zona libera, port liber sau antrepozit vamal - importul de bunuri de catre misiunile diplomatice, birourile consulare, reprezentantele organismelor internationale si interguvernamentale acreditate - importul de bunuri primite cu titlu de ajutoare, donatii sau finantate din imprumuturi nerambursabile, etc.

b) Preturile de export Conform conventiilor internationale, independent de conditiile de livrare negociate de partile contractante in contractul de export-import, preturile de export sunt considerate preturile FOB (free on board). Aceste preturi sunt utilizate in statisticile ce evidentiaza volumul cantitativ si valoric al exporturilor unei tari.

Pretul FOB este un pret franco-frontiera tarii exportatoare, cu marfa incarcata la bordul vasului (dar prin extensie incarcata pe orice mijloc de transport) si taxele vamale de export achitate. Pretul FOB include: - pretul marfii de export: pret cu ridicata sau de gros, fara TVA

- cheltuielile suplimentare de export interne (CSEI) privind: manipularea-incarcarea marfii(M),transportul (T) si eventual asigurarea (As) pe parcurs intern, pana in portul (locul) de incarcare pe mijlocul de transport extern, depozitarea in asteptarea mijlocului de transport extern (D), comisioanele vamale de export (CVE) si taxele vamale de export (TVE). Livrarile de bunuri la export sunt scutite de TVA, ca de altfel si transportul si prestarile de servicii conexe transportului, legate direct de exportul de bunuri. Putem exprima cele de mai sus astfel: PE(FOB) = PR/PG fara TVA + CSEI unde: CSEI = M + T + As + D + CVE + TVE VV (valoarea in vama) = PR/PG fara TVA + M + T + As + D CVE = VV x cota CVE TVE = VV x cota TVE In contractele de export-import se pot practica preturi ce includ, pe langa valoarea unitara a bunurilor comercializate, si o serie mai scurta sau mai lunga de cheltuieli suplimentare de export efectuate in tara exportatorului (CSEI) sau pe parcurs extern (CSEE) distribuite pe unitatea de produs. Aceste cheltuieli sunt suportate de exportator si apoi facturate importatorului prin pretul de export corespunzator. In practica internationala, pentru o mai buna intelegere a obligatiilor contractuale legate de cheltuielile si riscurile pe care le are de suportat fiecare parte in procesul de transfer al bunurilor de la exportator la importator, acestea s-au standardizat sub forma “Conditiilor de livrare INCOTERMS”. Corespunzator acestor conditii, contractul va specifica unul din urmatoarele preturi de export: 1. Pretul EXW (ex works).

Este un pret franco-fabrica(depozit) in care se cuprinde pretul marfii (ca pret cu ridicata sau de gros, fara TVA) plus costurile unitare ale depozitarii acesteia in propriile spatii de depozitare ale producatorului sau comerciantului pana la momentul preluarii de aici a marfii de catre importator. Utilizand abrevierile anterioare, putem scrie: PE(EXW) = c unde: CSEI = D 2. Pretul FCA (free carrier). Este un pret franco-transportator terestru sau aerian, care include c acesteia pana la statia de incarcare a transportatorului angajat de importator. PE(FCA) = PR/PG fara TVA + CSEI unde: CSEI = D + M + T + As

3. Pretul FAS (free alongside ship). Este un pret franco-de-a lungul vasului, incluzand pretul marfii plus costurile unitare privind depozitarea, manipularea, transportul si eventual asigurarea acesteia pana in portul maritim, fluvial sau lacustru de incarcare, depozitarea si asigurarea marfii in port in asteptarea sosirii vasului, manipularea si transportul ei pe cheiul de acostare a navei, la dana indicata de capitania portului. PE(FAS) = PR/PG fara TVA + CSEI unde: CSEI = D + M + T + As 4. Pretul FOB (free on board). A fost explicitat mai sus. 5. Pretul CFR (cost and freight) pentru transportul maritim, lacustru si fluvial. 6. Pretul CPT (carriage paid to) pentru transportul terestru si aerian. Preturile CFR si CPT includ pretul marfii plus costurile unitare privind depozitarea, manipularea, transportul si eventual asigurarea acesteia pana in portul/statia de incarcare, comisioanele si taxele vamale de export, incarcarea, manipularea si transportul pe parcurs extern, pana in portul/statia de destinatie (fara descarcare si formalitati vamale). PE(CFR, CPT) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T 7. Pretul CIF (cosy, insurance, freight) pentru transportul maritim, lacustru si fluvial. 8. Pretul CIP (cost, insurance paid ) pentru transportul terestru si aerian. Preturile CIF si CIP include aceleasi cheltuieli ca si preturile CFR respectiv CPT, adaugandu-se insa si costul unitar al asigurarii marfii pe parcurs extern, din tara exportatorului pana in tara importatorului, asigurare angajata si platita de exportator in favoarea importatorului (ca beneficiar al politei de asigurare), deoarece cel din urma suporta riscurile transportului extern. PE(CIF, CIP) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(I) 9. Pretul DAF (delivered at frontier). Este pretul franco-frontiera tarii importatoare si care include toate costurile unui pret CFR sau CPT pana la granita tarii importatoare, cu diferenta ca riscurile privind marfa pe timpul transportului extern sunt suportate nu de importator ci de exportator, iar daca cel din urma incheie o polita de asigurare, beneficiarul acesteia va fi chiar el.

10.Pretul DES (delivered ex ship). Este un pret franco-pe nava in portul de destinatie si include toate costurile privind marfa, transportul si asigurarea pana in portul de destinatie, inclusiv cheltuielile de transferare a marfii din calele vasului pe puntea acestuia, in raza de actiune a utilajelor de descarcare.

PE(DES) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E)

11. Pretul DEQ (delivered ex quay). Este pretul franco pe chei in portul de destinatie, incluzand in plus fata de pretul DES cheltuielile unitare de descarcare a marfii de pe vas, comisioanele vamale de import (CVI) si taxele vamale de import (TVI) in tara importatorului.

PE(DEQ) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + CVI + TVI

12. Pretul DDU (delivered duty unpaid). Este pretul la destinatie fara plata taxelor vamale de import, cu marfa depozitata in spatii corespunzatoare (D), in asteptarea cumparatorului.

PE(DDU) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + D

13. Pretul DDP (delivered duty paid). Este pretul la destinatie cu plata taxelor vamale de import, cu marfa depozitata corespunzator.

PE(DDP) = PR/PG fara TVA + CSEI + CSEE unde: CSEI = D + M + T + As + CVE + TVE CSEE = M + T + As(E) + D + CVI + TVI Preturile DEQ si DDP in care exportatorul a inclus si taxele vamale de import in tara cumparatorului nu include si TVA din tara importatorului. Obligatia platii

TVA aferente importului de marfuri cade in sarcina importatorilor, exigibilitatea TVA fiind la data la care se genereaza drepturile de import pentru bunurile respective. 6.4 Preturile de pe piata bursiera Exista două categorii de pieţe bursiere care coexistă şi se interferează:

1-Pieţele bursiere în care predomină vânzarea/cumpărarea fizică a activelor tranzacţionate (acţiuni, obligaţiuni, mărfuri, valute, etc).

Bursele de mărfuri din această categorie sunt denumite şi pieţe la disponibil deoarece presupun disponibilitatea cantităţilor de mărfuri. Bursele de valori mobiliare presupun transferul proprietăţii asupra titlurilor financiare primare ce sunt cotate în perimetrul lor. Tipurile de contracte utilizate sunt contractele de vânzare / cumpărare a activelor comerciale sau financiare respective şi care din punctul de vedere a finalizării tranzacţiei, respectiv plata / livrarea activului, pot fi contracte spot (la vedere) şi contracte forward (la termen). Termenii acestor contracte pot fi nestandardizaţi sau standardizaţi, în cel din urmă caz negocierea purtându-se exclusiv cu privire la preţ. Contractele sunt intermediate de brokeri specializaţi iar negocierea preţului se poate face de o manieră privată sau publică (licitaţie)

2-Pieţele bursiere la care se tranzacţionează contracte derivate. Aici 98% din tranzacţii au ca obiect contractele în sine, la valoarea lor de piaţă şi numai diferenţa de circa 2% se axează pe tranzacţionarea fizică a activului contractual. Structural regăsim această piaţă şi o putem asambla din componente ale pieţelor bursiere propriu – zise (tranzacţiile în baza contractelor standardizate futures şi opţionale) şi ale pieţelor de tip OTC (tranzacţiile în baza contractelor opţionale, a contractelor derivate de swap şi a altor câteva tipuri de contracte, dar şi a derivatelor compuse sau combinaţiilor de derivate).

Tranzacţiile derulate pe pieţele instrumentelor financiare derivate ale burselor sunt:

-Tranzacţii comerciale, respectiv acele operaţiuni ce se finalizează cu vânzarea / cumpărarea efectivă, fizică, a activului ce face obiectul contractelor futures, sau a celor opţionale.

-Tranzacţii financiare, respectiv cele în care calitatea de vânzător sau cumpărător al unei cantităţi de marfă fungibilă se asumă doar în mod virtual. Vânzarea sau cumpărarea se exercită nu asupra mărfurilor ce reprezintă activele suport ale acestor contracte derivate, ci chiar asupra contractelor. Nu se tranzacţionează mărfuri, ci

contracte derivate, efectul fiind doar anumite rezultate financiare în conturile participanţilor.

Reflectând factorii obiectivi ai pieţei produsului respectiv precum şi ansamblul de informaţii relevante despre evoluţia probabilă a acesteia, preţurile formate în bursă pot fi considerate „mai obiective” decât preţurile generate de alte tipuri de tranzacţii. Din acest motiv ele sunt considerate preţuri reprezentative fiind utilizate ca reper şi în alte negocieri contractuale. Faptul că preţurile se formează în baza unui proces de licitaţie publică în care sunt prezente ofertele mai multor vânzători şi cererile mai multor cumpărători, fără a fi permise situaţiile ce pot genera preţuri artificiale ca urmare a unor poziţii de monopol în sfera producţiei sau comercializării mărfurilor în cauză, e de natură să genereze preţuri de echilibru care reflectă condiţiile de moment ale pieţei.

Pe pieţele bursiere la disponibil, categoriile de preţuri utilizate sunt preţurile tranzacţiilor la vedere (preţuri spot) şi preţurile tranzacţiilor viitoare ferme, în general pe termen scurt (preţuri forward). Pieţele bursiere la disponibil joacă un rol important nu numai ca centre ale comerţului cu produse fungibile, dar şi ca furnizoare de preţuri spot. Acestea sunt preţuri de referinţă atât pentru pieţele fizice extrabursiere, cât şi pentru stabilirea preţurilor în cadrul contractelor forward şi futures.

Tranzacţiile la disponibil sunt totodată sprijinite de un flux impresionant de informaţii de piaţă vizând producţia, consumul, stocurile, factorii ce pot influenţa preţul de tranzacţionare. În sprijinul acestor preţuri spot vin o serie de organizaţii internaţionale, agenţii specializate de informaţii sau pieţe tradiţionale nebursiere.

Eficienţa informaţională are în vedere asigurarea condiţiilor pentru ca toate informaţiile relevante pentru formarea preţului să fie distribuite în mod transparent şi echidistant tuturor celor interesaţi, astfel încât să se asigure două dintre precondiţiile funcţionării normale a pieţei bursiere:

-concurenţa corectă şi sancţionarea tendinţelor de a utiliza informaţii confidenţiale în detrimentul celorlalţi participanţi.

- suficienţa informaţională, menită să asigure descoperirea preţului obiectiv, pe o bază de continuitate. În cazul burselor de mărfuri se constată că impactul informaţional asupra preţului este chiar mai puternic decât la bursele de valori mobiliare. Cotaţiile mărfurilor şi în principal a celor agricole, înregistrează variaţii mai frecvente şi mai ample ca răspuns la factorii meteo – climatici, economici şi sociali, decât titlurile primare cotate la bursă. Ele absorb de asemenea într-o mai mare măsură factori internaţionali şi ca atare spectrul informaţional pe care bursele de mărfuri trebuie să-l asigure este mai vast.

Spre exemplu, pe piaţa ţiţeiului s-au dezvoltat o serie de pieţe spot de tip OTC (over – the – counter) în vecinătatea marilor centre mondiale de rafinare şi care nu sunt neapărat situate în acelaşi loc cu sursele de extracţie. Astfel de pieţe sunt cele din Cushing (Oklahoma), St. James (Louisiana), portul New York, Rotterdam, Singapore, Tokyo. Aceste pieţe de tranzacţii la vedere sunt consolidate de mult timp

şi folosesc în stabilirea preţurilor câteva normative consacrate ale petrolului neprelucrat, cum ar fi North Sea Brent Blend, West Texas Intermediate (WTI) şi Dubai.

Petrolul de tip Brent, joacă rolul de preţ reper faţă de care se stabileşte preţul altor tipuri de ţiţei, cum sunt cele din Marea Nordului, Africa de Vest şi Zonele mediteraneene. Acest ţiţei este din categoria uşor dulce, provenind din zăcămintele Brent şi Nivian şi care este transportat prin conducte la terminalul de petrol Sullom Voe din Insulele Shetland. Aici încărcarea trebuie să se facă pe un tanc petrolier desemnat cu şapte zile înainte de prima zi de încărcare. Acest tip de încărcătură la vedere este cunoscut sub denumirea de Dated Brent.

Pe pieţele la vedere unde se tranzacţionează alte tipuri de petrol, preţurile se exprimă sub formă de primă, sau discount faţă de preţul Dated Brent. Contractele standard folosite pentru tranzacţiile Brent la termen precizează că vânzătorul trebuie să dea cumpărătorului un preaviz de 15 zile. Aceste tranzacţii se fac la preţuri denumite Brent în 15 zile . Ele sunt tranzacţii private, negociate individual, iar preţurile sunt influenţate de preţurile suport furnizate de agenţii specializate in cautarea si comunicarea de preturi precum Platt’ s, Petroleum Argus, London Oil Reports sau Reuters.

West Texas Intermediate (WTI) descrie o varietate de tipuri de petrol neprelucrat livrate prin conducte la terminalul Cushing din Oklahoma. Această categorie de ţiţeiuri uşoare şi dulci stau la baza celor mai intens tranzacţionate contracte la termen cu produse energetice WTI futures la NYMEX. WTI este totodată folosit ca preţ reper pentru alte tipuri de petrol din America de Nord, ale căror preţuri sunt stabilite ca diferenţă faţă de WTI în acelaşi fel în care petrolul Brent este folosit în Europa.

O altă sursă importantă de preţuri pe piaţa ţiţeiului o constituie companiile petroliere naţionale dintr–o serie de ţări producătoare de petrol. Cumpărătorii încheie cu aceste companii contracte pe perioade mai lungi de timp la preţuri determinate prin intermediul unei formule standard ce stabileşte preţul oficial de vânzare. Formula poate avea la bază o normare tipică, cum ar fi Dated Brent, sau o medie de normări la care se aplică un diferenţial.În fine o sursă extrem de importantă pentru preţurile spot, forward şi futures ale petrolului neprelucrat sunt preţurile oficiale ale OPEC. Deşi sunt preţuri indicative, sau orientative, ele modelează puternic piaţa internaţională prin aceea că reflectă nemijlocit nivelul ofertei de export a ţărilor membre, nivel prin care acesta realizează de fapt o politică concertată de preţ vis–a–vis de consumatorii de ţiţei.

Preţuri orientative oficiale întâlnim şi pe pieţele altor produse, ca de exemplu, cafeaua, cacaoa şi zahărul, oferite de organizaţiile internationale specializate pe aceste produse (ICO, ICCO şi ISO). De asemenea, Banca Mondială publică lunar listele de preţuri Pink Sheet care sintetizează preţuri medii anuale, trimestriale şi lunare pentru o gamă largă de mărfuri de folosinţă imediată, cereale, metale şi produse energetice, pe baza preţurilor preluate de la numeroase surse.

Pe piaţa produselor agro – alimentare, cea mai mare piaţă bursieră la disponibil (dar şi de contracte derivate) este Chicago Board of Trade (CBOT).

Cu toate că bursa din Chicago reflectă în mare măsură raportul cerere – ofertă de pe piaţa americană, având în vedere poziţia SUA de cel mai mare exportator de cereale, preţurile de la bursa din Chicago sunt considerate preţuri internaţionale şi reprezintă principalul barometru al evoluţiei pieţei internaţionale a cerealelor.

Pe piaţa metalelor industriale bursa cea mai veche, fondată în 1876 şi totodată cea mai reprezentativă pentru pieţele internaţionale, este London Metal Exchange (LME),

Mecanismul de tranzacţii din cadrul LME prezintă unele deosebiri faţă de bursele de mărfuri americane. Tranzacţiile din cadrul LME se desfăşoară atât prin sistemul de licitaţii prin strigări, cât şi prin intermediul unei reţele telefonice inter – firme, ce asigură o piaţă continuă, pe parcursul a 24 de ore. Tranzacţiile prin sistemul de licitaţii deschise are loc în fiecare zi lucrătoare, în două sesiuni: între 11,50 a.m. şi 1,25 p.m. (GMT), şi între 3,20 p.m. şi 5,00 p.m. Aceste sesiuni sunt la rândul lor împărţite în perioade de 5 minute, pe parcursul cărora, se încheie tranzacţiile pentru fiecare metal în parte, în cadrul aceluiaşi ring. Acest sistem reprezintă o piaţă intermitentă (”CALL”), spre deosebire de sistemul de tranzacţii din cadrul burselor americane, tranzacţii ce au loc concomitent pentru toate mărfurile listate, dar în ringuri diferite, sistem cunoscut sub numele de sistem continuu de tranzacţii.

Preţurile anunţate în mod oficial de către LME sunt preţurile de regularizare stabilite de un comitet al acestei burse. Astfel, în timpul sesiunii de dimineaţă, cel puţin trei membri ai acestui comitet sunt prezenţi la încheierea tranzacţiilor si determină cel mai bun preţ de cumpărare (bid) şi cel mai bun preţ de vânzare (ask) pentru fiecare metal în parte, înregistrate la încheierea sesiunii de tranzacţii. Preţurile zilnice de regularizare, pentru contractele cash, contractele de trei luni şi contractele de 15 luni, sunt apoi anunţate oficial şi diseminate prin mijloace mass – media. Preţurile pentru contractele cu celelalte scadenţe nu sunt oficial anunţate, dar ele pot fi obţinute prin intermediul brokerilor.

Modul de exprimare a acestor cotaţii este de asemenea diferit faţă de cotaţiile tipice ale preţurilor futures. Astfel, contractul la trei luni este singurul contract LME cotat în niveluri absolute ale preţului; celelalte contracte fiind cotate sub forma de spread faţă de contractul pe trei luni.

Ca pieţe importante de tranzacţii fizice la vedere şi la termen si de formare a unor preturi reprezentative pentru produsele respective pot fi mentionate:

a.) Pentru cauciucul natural: Bursa de la Kuala Lumpur – Malaysian Rubber Exchange and Licensing Board – unde cotează circa 15 sortimente de cauciuc natural; Bursa din Singapore; Bursa din Londra

b.) Pentru zahăr: Bursa de Termen din Londra – The United Terminal Sugar Market – unde se tranzacţionează atât zahăr brut, cât şi rafinat; Bursa de zahăr rafinat din Paris; New York Board of Trade.

c.) Pentru seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale: Chicago Board of Trade, bursă la care se realizează tranzacţii pentru boabe soia, făină de soia, ulei de soia; piaţa la termen la Rotterdam care, fără a avea organizarea clasică a unei burse dă publicităţii cotaţii reprezentative pentru principalele sortimente de seminţe şi uleiuri vegetale comestibile.

d.) Pentru bumbac: Bursa New York Board of Trade cea mai reprezentativă pentru tranzacţii la termen ale bumbacului american cu fibră medie; Bursa din Liverpool, reprezentativă pentru tranzacţie pe termen scurt, în cadrul căreia sunt cotate 17 sorturi de bumbac din principalele ţări exportatoare.

e.) Pentru piei brute: Piaţa din Chicago este considerată ca fiind cea mai reprezentativă

Semnificatia pretului futures Produsele fungibile pot fi comercializate atat pe piata cash(la vedere) cat si pe piata futures(viitoare). Spre deosebire de piata cash unde preturile variaza sensibil functie de calitate sau locatie, pe pietele futures intalnim preturi ce nu se diferentiaza dupa aceste criterii. Pretul futures reprezinta estimarea curenta a pietei relativ la valoarea viitoare a produsului tranzactionat, la calitatea standard si la locatia bursei respective. Timpul si estimarile sunt cei doi factori ce diferentiaza preturile la vedere (spot) de preturile futures. Dinamica pretului futures aproximeaza dinamica pretului spot si simultan are loc o treptata comvergenta a pretului futures catre pretul spot pe masura trecerii timpului, respectiv a apropierii de limita orizontului de timp pentru care respectivele preturi futures au fost implementate in tranzactiile bursiere. Dinamica relativ paralela a celor doua preturi se explica prin aceea ca factorii ce influenteaza preturile spot afecteaza intr-un mod aproape similar si preturile futures (este corelatia care face posibila implementarea pe pietele futures a tehnicilor de hedging). Diferenta numerica dintre pretul spot (cash) si pretul futures al aceluiasi produs se numeste “baza”. Desi exista un grad ridicat de corelatie intre preturile spot si preturile futures, baza nu este constanta, ea fiind influentata de numerosi factori. Primul si cel mai important este raportul dintre cerere si oferta. In conditii normale preturile futures ale marfurilor fungibile sunt mai ridicate decat preturile spot, ceea ce defineste o piata normala (oferta de marfa este suficienta atat cerintelor de moment, cat si celor anticipate). Pretul spot face discount fata de pretul futures al celei mai apropiate livrari. Atunci cand pretul futures este inferior pretului spot, piata este inversata ca rezultat al unei cereri foarte mari pentru livrari immediate pe fondul temerilor legate de insuficienta ofertei in viitor. Pretul spot face premium fata de pretul futures (independent de cheltuielile de finantare si pastrare a marfii pe perioada respectiva).

Baza este deasemenea influentata de sezonalitatea unor produse, avand tendinta de a creste in perioadele cu surplus de marfa si de a scadea pe masura reducerii ofertei. De exemplu pe o piata normala a graului, pretul lui spot tinde sa scada mai rapid decat pretul lui futures pe parcursul perioadei de recoltare, datorita surplusului brusc de oferta, ceea ce largeste baza. Odata cu finalizarea recoltarii presiunea ofertei scade si baza incepe sa se ingusteze. Variatia bazei rezulta astfel fie din scaderea mai rapida, fie din cresterea mai rapida a preturilor spot comparativ cu cele futures. Pe o piata normala cu oferta adecvata, pretul futures al marfii va fi aproximativ egal cu pretul spot (cash) la care se adauga:

- dobanda aferenta finantarii cumpararii la pret spot a unei unitati de marfa;

- costul pastrarii unei unitati de marfa (depozitare si asigurare) pe perioada respectiva de timp.

Formula de calcul a pretului futures (denumita si ecuatia cost-of-carry) va fi: F = S + Sdt/365 + Spt/365 unde: S – pretul spot al marfii d - rata dobanzii p – rata costurilor unitare de pastrare t – durata de timp intre cumpararea cash a marfii si livrarea ei futures Aceasta formula poate fi aplicata cu succes pe perioade scurte de timp. Pentru perioade mai lungi devine mai exacta formula ce utilizeaza rata compusa a dobanzii, respectiv: F = Se(r+p) t/365

Aceste corelatii intre pretul spot (cash) si pretul futures nu sunt doar teoretice ci se urmaresc si se realizeaza concret si in ringul bursei prin interventia lucrativa, in scop de profit, a celor care, sesizand abaterile, initiaza operatiuni de arbitraj.

6.5 Preturile din domeniul constructiilor In constructii se practica urmatoarele categorii de preturi:

- pretul pe articolul de deviz - preturi de deviz pe categorii de lucrari - preturi de deviz pe obiecte de constructii - pretul de deviz general al obiectivului de constructii

a) Pretul pe articolul de deviz se stabileste pe unitatea de pe articol de deviz

(articol de lucrari) care reprezinta lucrarea elementara de constructii prevazuta in proiectul de executie. Se folosesc urmatoarele elemente:

- norma de deviz privind consumurile de materiale, manopera, utilaje si transport;

- preturile si tarifele practicate pentru consumurile respective.

Pretul pe articolul de deviz se prezinta in doua componente: - expresia structurala, cuprinzand valorile banesti pe unitatea

fizica de articol de deviz pentru cele patru categorii de consumuri directe (materiale, manopera, utilaje si transport);

- expresia globala, reprezentand suma celor patru componente structurale.

Pretul pe articolul de deviz nu este un pret propriu-zis deoarece cuprinde numai elemente de cost, fiind utilizat ca instrument de evaluare a costurilor directe ale lucrarilor elementare de constructii.

b) Preturile de deviz pe categorii de lucrari Categoriile de lucrari reprezinta grupele de lucrari de constructii-montaj cu caracteristici comune, delimitate pe baza unor criterii precum functionalitatea, destinatia sau natura lucrarilor (de exemplu: lucrari de constructii industriale, energetice, etc. lucrari de instalatii sanitare, electrice, termice,etc.) Devizul pe categorii de lucrari cuprinde urmatoarele capitole: Capitolul I: Cheltuieli directe Se evidentiaza costurilor directe ale lucrarilor elementare de constructii si alte cheltuieli. Capitolul II: Cheltuieli indirecte

Se stabilesc prin aplicarea unei cote procentuale la totalul capitolului I. Cota se diferentiaza pe tipuri de categorii de lucrari si pe modalitati de executare a lucrarilor (regie sau antrepriza). Capitolul III: Cheltuieli pentru introducerea tehnicii noi si plata taxelor aferente terenurilor. Se stabilesc prin aplicarea unei cote procentuale la totalul capitolelor I si II. Capitolul IV: Profitul constructorului Se calculeaza prin aplicarea unei rate de rentabilitate, apreciata de proiectant si de constructor, la totalul cumulat al capitolelor I,II si III. Valoarea totala a devizului pe categoria de lucrari = Total capitole I+II+III+IV.

c) Devizul pe obiecte de constructii. Se stabileste prin insumarea devizelor pe categorii de lucrari si calcularea taxei pe valoarea adaugata. d) Devizul general al obiectivului de investitii. Acest deviz reflecta intregul volum de cheltuieli pentru realizarea obiectivului de investitii, de la faza de proiectare si pana la darea in folosinta si atingerea parametrilor proiectati. Devizul general evalueaza aceste cheltuieli ca limita maxima. Depasirea lor genereaza pierderi suportate de constructor. Devizul general reflecta relatiile contractuale dintre beneficiarul obiectivului de investitii si mai multi parteneri: proiectanti, constructori, furnizori,etc. Structura devizului general se prezinta astfel:

PARTEA I Capitolul I Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului Capitolul II Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului Capitolul III Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica Capitolul IV Cheltuieli pentru investitia de baza Capitolul V Alte cheltuieli Capitolul VI Cheltuieli pentru darea in exploatare

PARTEA II Valoarea ramasa actualizata a mijloacelor fixe existente incluse in cadrul obiectivului

PARTEA III Fondul de rulment necesar inceperii productiei TOTAL GENERAL

6.6 Preturile serviciilor In orice economie exista o paleta foarte diversificata de servicii ale caror preturi poarta denumiri specifice precum:

- tarife: la serviciile profesionale, de transport, turism, furnizare de energie electrica sau termica,etc.

- comisioane: la serviciile bancare, de intermediere financiara pe piata de capital, etc.

- prime: la serviciile de asigurare si reasigurare, la unele servicii profesionale.

a) Tarifele

Natura economica a pretului si a tarifului este aceeasi, specificul tarifului rezultand din faptul ca se refera la servicii prestate iar productia si consumul acestora au loc de cele mai multe ori concomitent. Serviciile nefacand obiectul circulatiei marfurilor, in continutul tarifelor nu se includ cheltuieli de desfacere si nici adaos comercial. Serviciile pot fi productive, neproductive sau mixte (de gospodarie comunala, apa, energie electrica etc.). Corespunzator acestora si tarifele pot avea caracterul unor preturi cu ridicata (pentru serviciile productive) sau caracterul unor preturi cu amanuntul (pentru serviciile neproductive). Tarifele se pot grupa functie de particularitatile activitatii, ale consumului de munca si de natura serviciilor prestate. Spre exemplu:

1. Tarifele pentru servicii personale cuprind tarifele serviciilor personale de igiena corporala, de reparatii, de usurare a muncilor gospodaresti, de croitorie, de comenzi on-line pentru diverse produse, etc.

2. Tarifele pentru servicii cu caracter de masa: - tarifele pentru transportul de marfuri si calatori cu milloace de

transport terestru, aerian, maritim sau fluvial - tarifele serviciilor de gospodarie comunala si locativa, respectiv

pentru energia electrica si termica - tarifele pentru alte servicii cu caracter de masa: posta,

telecomunicatii

3. Tarifele pentru servicii cu caracter de creatie-inovatie: tarifele serviciilor de cercetare, proiectare, programare, informatica, management, modelare, marketing, implementarea de noi tehnologii, elaborarea si comercializarea de brevete de inventii, inovatii si marci, perfectionarea pregatirii cadrelor sau lucratorilor,etc.

4. Tarifele din turism si alimentatia publica: pentru cazare, inchirieri de echipament de sport si distractie, inchirieri de masini si facilitati, tarife pentru transport sau alte servicii (room-service, comisioane, curierat etc.)

5. Tarifele pentru servicii in activitatea din agricultura: pentru lucrari agricole mecanizate, pentru transportul recoltelor si produselor agro-alimentare, pentru servicii de decontaminare a solului, de izolare a focarelor de infectii si boli ale animalelor sau culturilor, etc.

b) Comisioanele Comisioanele sunt preturi in special ale serviciilor financiar-bancare, de intermediere si reprezentare si care se detaliaza pe categorii de institutii si pe tipuri de servicii oferite clientelei. Spe exemplu bancile comerciale practica niveluri diferentiate de comisioane pentru deschidere de conturi, operatiuni in cont, operatiuni de schimb valutar, analiza dosarului de credit sau a proiectului de investitii, oferta de carduri de debit sau credit,etc. Societatile de servicii si investitii financiare, bancile de investitii sau societatile de brokeraj solicita comisioane fixe sau negociabile pentru intermedierea plasamentului sau investitiei in titluri financiare, pentru initierea sau finalizarea operatiunilor de bursa, pentru furnizarea de informatii si studii de piata, pentru gestionarea unor portofolii de titluri primare sau derivate, etc.

c) Primele Primele sunt preturi practicate la o serie de servicii specializate precum:

- asigurarile private (deci nu sociale) de bunuri, persoane si raspundere civila

- reasigurarea asiguratorilor la societati de reasigurare prin cedarea unei parti a riscurilor subscrise si a primelor incasate

- rezervarea drepturilor conferite de contractele optionale simple sau compuse tranzactionate pe pietele bursiere sau extrabursiere.

INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Cum se formeaza preturile producatorilor pentru oferta interna ?

2. Cum se formeaza preturile comerciantilor pentru oferta interna ? 3. Cum se formeaza preturile de import ? 4. Cum se formeaza preturile de export ? 5. Cum se formeaza preturile pe piata bursiera ? 6. Cum se formeaza preturile din domeniul constructiilor ? 7. Sub ce forme intalnim preturile serviciilor ?

Capitolul 7 FUNDAMENTAREA SI ACTUALIZAREA PRETURILOR DE

OFERTA

Fundamentarea si actualizarea preturilor de oferta se poate realiza pe doua cai:

- pe baza costurilor de productie - pe baza valorii de intrebuintare

7.1 Fundamentarea si actualizarea preturilor de oferta pe baza costurilor de

productie

Obiectivul fundamentarii preturilor este obtinerea unui cost cat mai scazut al produsului nou sau refundamentarea pretului in vederea negocierii si ofertei.

Pentru fiecare perioadă de contractare a unui produs sau ori de cate ori apar modificări substanţiale în elemenţele determinante ale costului, se refundamentează preţul de ofertă prin luarea în considerare a influenţelor provocate de către factorii specifici costului in interiorul preţului

Actualizarea costului de productie se face pe baza articolelor de cheltuieli dinstructura costului total pe unitatea de produs, pe baza relatiei:

Ct=(Mb-Mr)+(Sb+CAS+AS)+CIFU+CCS+SDV+AC+CGI unde:

Ct - costul total pe unitatea de produs; Mb - matenile prime şi matedalele directe (din ţarâ, din import); Mr - materialele recuperabile obţinute în procesul de fabricaţie a produsului; Sb - salarii directe brute; CAS - contribuţii la asigurările sociale; AS - cotizaţii la ajutorul de şomaj; CIFU - cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a utilajelor; CCS - cheltuielile comune ale secţiei; SDV - valoarea cheltuielilor privind scule, dispozitive şi verificatoare; AC - alte cheltuieli; AGI - cheltuieli generale ale intreprinderii.

Actualizarea poate avea în vedere influenţa următorilor factori:

1. Modificarea preţurilor materiilor prime, materialelor, energiei şi combustibililor: Mpia=Mpio x Ipi a/o unde:

i = tipul de reper de materie primă, material, subansamblu, combustibil sau energie;

Mpia = valoarca materiilor prime, pe tip de repere „i", actualizată in funcţie de modificarea preţurilor;

Mpio = valoarea materiilor prime, pe tip de repere „i", din documentaţia anterioata a preţului; Ipi a/o = indicele de modificare a preţului materiei prime , în perioada in care

se efectuează actualizarea faţă de perioada în care s-a efectuat ultima calculaţie.

2. Modificarea indicilor de utilizare a materiilor prime (Ua) faţă de indicii an- teriori(Uo): M’pia = Mpia x (Uio/Uia) unde: M’pia = valoarea materiilor prime, actualizata, influenţata de indicele

de utilizare actualizat Uia, Uio = indicii de utilizare a materiei prime „i” înainte de actualizare (o) şi in

momentul actualizării (a)

3. Modificarea proporţiei recuperării materialelor:

Mria = Mpia x cota actualizată

4. Modificarea salariilor brute directe: Sba = Sbo+AdSb

CSAa = Sba x cota CASa

ASa = Sba x cota ASa

în care: Sba = salariile brute directe actualizate pe poodus; Sbo = salariile brute directe înainte de actualizare; AdSb = adaosuri la salariile brute (majorări, renegocieri, sporuri); CASa = contribuţiile la asigurările sociale actualizate; ASa = ajutorul de şomaj actualizat.

5. Modificarea productivităţii muncii: S’ba = Sba x (100I±∆∆∆∆Iw)/100 unde: S'ba = salariile brute actualizate, corectate cu influenţa productivităţii muncii; ±∆Iw = abaterea indicelui productivitâţii muncii de la 100%

6. Modificarea cotelor de cheltuieli indirecte (CIFU, CCS, CG):

Cota de cheltuieli indirecte = Cheltuieli indirecte totale actualizate x100 Baza de repartizare totală actualizată

Determinarea profitului

1. In etapa de fundamentare a pretului de oferta:

ππππ0 = CA x R0/100 unde:

CA – costul antecalculat pe produs R0 – rata rentabilitatii 2. In etapa de stabilire a pretului pietei (in urma negocierii): ππππ1 = PP1 – CA unde: PP1 – pretul de vanzare negociat de producator CA - costul antecalculat pe produs 3. In etapa vanzarii produselor: ππππ2= PP1 – CP unde: PP1 – pretul de vanzare negociat de producator CP - costul postcalculat pe produs Actualizarea pretului de oferta PPa = Cta + πa pentru producator PRa = PPa + TVA pentru angrosist la facturare.

7.2 Fundamentarea si actualizarea preturilor de oferta pe baza valorii de

intrebuintare

In fundamentarea preturilor se pot folosi si unele tehnici ale analizei valorii. Analiza valorii isi propune sa cuprinda toate fazele prin care trece un produs, incepand cu cercetarea si proiectarea lui si pana la desfacere, urmarind maximizarea raportului dintre valoerea de intrebuintare si costurile de productie, astfel incat ridicarea calitatii produselor sa nu fie insotita de majorarea preturilor. Se pot implementa in fundamentarea preturilor:

a) tehnici de determinare a coeficientilor de importanta a parametrilor valorii de intrebuintare, utilizand matricele de interactiune a parametrilor si matricea costului functiilor. Se utilizeaza in special la corelarea preturilor noilor produse in raport cu un produs etalon.

b) tehnici de optimizare a variantelor proiectate si propuse pentru analiza tehnico-economica, utilizand matricea combinex. Se utilizeaza la fundamentarea

preturilor noilor produse proiectate in mai multe variante. c) tehnici ale analizei valorii de intrebuintare si a costurilor acesteia in vederea

minimizarii costurilor si eliminarea celor nejustificate, cu ajutorul matricei costurilor functiilor si a diagramei de distributie ABC.

7.3 Fundamentarea tarifelor

Tarifele serviciilor prestate de catre unitati specializate se stabilesc pe baza

urmatoarelor elemente: - costurile, exclusiv valoarea materialelor si pieselor de schimb; - profitul unitatii prestatoare; - TVA pentru serviciile destinate populatiei. Materialele supuse prelucrarii si piesele sde schimb ce se monteaza, se deconteaza separat, la preturi cu ridicata, pentru serviciile prestate agentilor economici, respectiv la preturi cu amanuntul, pentru serviciile prestate populatiei. Formarea tarifelor este influentata, ca si formarea preturilor, de raportul cerere-oferta si de concurenta. Diferentierea tarifelor pentru acelasi serviciu, servicii similare sau complementare se bazeaza pe: - corelarea serviciilor asemanatoare si complementare - reflectarea nivelului de calitate, complexitate, urgenta, deplasare la domiciliul

clientului - corelarea tarifelor noi cu cele existente.

4. APLICATII ŞI STUDII DE CAZ

1. Un producător doreşte fundamentarea preţului unui produs îh conformitate cu mutaţiile din interioml şi exterioml întreprinderii sale. în acest scop, economiştii din întreprindere au la dispozitie următoarele infonnaţii:

- antecalculaţia de fundamentare a ultimului preţ de ofertă:

Valori(Ct„) Nr. crt.

Aiticole de calculaţie % lei

1.

Materii prime şi materiale directe

—

20.000 2. Materiale recuperabile (se scad) 0,7 140

3.

Salarii brute directe

5.850 4.

CAS

15

877,5 5.

CIFU

57

3.834,6 6. CCS 110 7.400

7.

Cost secţie

37.822 8.

CG

12,5

4.727,7

9.

Total cost complet

42.549,8

Se înregistrează următoarele modificări legate de variaţia producţiei şi a pieţei: 1. preţurile materiilor prime cresc, indicele preţului fiind Ip = 300%.; 2. indicele de utilizare a materiilor prime creşte de la 0,89 la 0,94; 3. proportia materialelor recuperabile creşte la 0,8%; 4. ca urmare a renegocierii contractului de muncă salariile cresc cu 15%; 5. indicele productivităţii muncii scade cu 40%; 6. proporţia CAS plus contribuţia la ajutoml de şomaj este stabilită la 20%; 7. CCS scade la 98%. Se cere:

a) actualizarea costului; b) preţul de ofertă al produsului ştiind că în perioada de bază rentabilitatea a fost

10% şi se doreşte menţinerea aceleiaşi mase a profitului pe produs.

Rezolvare:

Valori(Cto)

Valori(Ct.)

Nr. crt.

Articole de calculaţie

% lei % lei 1.

Materii primeşi materiale directe

—

20.000

—

56.808,5

2.

Materiale recuperabile (se scad)

0,7

140

0,8

480

3.

Salarii brute directe

-

5.850

-

9.418,5

4.

CAS

15

877,5

20

1.883,7

5.

CIFU

57

3.834,6

57

6.442,2

6.

CCS

110

7.400

98

11.076

7.

Cost secţie

37.822

-

85.148,9

8.

CG

12,5

4.727,7

12,5

10.644

9.

Total cost complet

42.549,8

95.792,9

10

Profit

10

4.255

4,44

4.255

11

Preţ

46.804,8

100.047,9

a) 1. Mp, = Mpo x Ip = 20.000 x 300/100 = 60.000 M'p, = Mp„ x Up/U, = 60.000 x 0,89/0,94 = 56.808,5

2. Mr^ = Mp^ x cota actualiz. = 60.000 x 0,8% = 480

3.Sb, = Sbo -h AdSb = 5.850 x 1,15 = 6.727,5 S'b = 6.727,5 x (100 +40)/100 = 9.418,5

4. CAS. = Sba x cota actualiz. 9.418,5x20/100=1.883,7

b) UQ = Ctp x r^ = 42.549,8 x 10% = 4.255 P„ = Cto + UQ = 42.549,8 + 4.255 = 406.804,8 P, = Ct, + UQ = 95.792 + 4.255 = 100.047,9 m = 4.255/95.792,9 = 4,44% Ic^ = 95.792,9/42.549,8 = 224,13% Ip^ = 1.000.047,9/46.804,7 = 213,76 %

2. Antecalculatia de preţ pentru un produs este următoarea:

Valori(Cto)

Nr. crfc

Articole de calculaţie % lei

1. Materii prime şi materiale directe - 100.000

2. Materiale recuperabile (se scad) 0,7 700 3. Salarii brute directe — 33.000 4. CAS 15 4.950 5. CIFU 56 21.252 6. CCS 110 41.745 7. Cost secţie

200.247

8. CG 13 26.032 9.

Total cost complet

226.279

Elementele care impun actualizarea costului sunt următoarele: - indicele de utilizare a materiilor prime scâde de la 0,88 la 0,86; - coeficientul de recuperare a materiilor prime refolosibile scade de la 0,92 la 0,90; - productivitatea muncii scade cu 8%; - CAS se modifică de la 15% la 17%; - cota de repartiţie a CIFU s-a redus la 55%; - cota de CG creşte la 14%; - pe baza acestor elemente să se calculeze costul actualizat, profitul din preţul de ofertă,

precum şi noul preţ de ofertă, ştiind că se doreşte menţinerea acestei rate de rentabilitate pe produs.

3. Se cere actualizarea costului şi a profitului din preţul de ofertă cunoscând antecalculaţia aflată la baza preţului actual, ca şi urmatoarele modificări:

Tema nr. 5. Fuadamentarea şi actualizarea preţunlor de ofertă

Valoea O

Nr. crt

Aiticole de calcobiţie % ld

1. Materii prime directe — 271.627 3. Salarii brute directe — 27.924 4. CAS 15 4.188.6 5. CIFU 59.2 19.010.6 6. ccs 110 32.353,8 7. Cost secţie 355.104 8. CG 11 39.061.4 9. Total cost complet 394.165,4 10. Profit 16 63.066.4 11.

Preţul producătorului

457.231.8 - indicele de creştere a prcţurilor la materiile prime este 130%;

- indicele de utilizare a materiilor prime creşte de la 0,85 la 0,88; - productivitatea muncii creşte cu 4%; - cota CAS şi contnbuţia la fondul de şomaj reprezintă 32%; - preţul concurenţei pe piaţă (inclusiv cota de TVA - pe care o consideraţi cea îh

vigoare) este de 596.700 lei.

4. Antecalculaţia de preţ a produsului X se prezintă astfel:

Nr. crt.

Articol de calculatie

%

Mii lei/buc.

1.

Materii prime şi materiale directe: din care: - semifabricate şi servicii prin cooperare - materii prime şi materiale din import

3.830 1.618 166

2. Materiale recuperabile (se scad) 0,86 34 3. Salarii brute directe 394 4. CAS 15 59 5. CIFU 59,2 268 6. CCS 120 544 7. Cota de modele $i SDV 160 8. Cost secţie 5.221 9. CG 13.4 700 10. Total cost complet 5.921 11. Profit 10 592 12.

Preţ de producţie

6.513

59

Preturi şi concurenţă

Elementele pe baza ^FQra se facc actuailizaiea costuhii sunt: - indicele de utilizare a marterii prime creste de la 3,89 la 940; - coeficientul de recuperare a materiilor poate creşte de la 0,86 la 0,93; -Productivitatea depaseste cu5%; - CAS se modifica de la 15% la 20%; - cota de repartiţie a GIFU s-a redus de la 59,2 la 57%; - cota de repartizare a CCS s-a redus de la 120% la 115%; - cheltuielile cirSDV-urile se reduc la 17%; - cota de CO se reduce de la 3,4% Ia l2%.

a) Pe baza acestor elemente să se actualizeze costul total, profitul, ca şi preţul de ofertă ştiind că se doreşte păstrarea aceleiaşi mase a profitului; care este preţul de factură? .

b) Calculaţi indicele modificarii costului total şi cel al preţului si coni^N1 rezultatul.

5. ÎNTREBĂRI CHEIE

1. Care este utilitatea şi care sunt obiectivele analizei costurilor proiectate pentru fundamentarea preţurilor oferite? 2. Care sunt principalii factori care determina modificari ale costului? 3. Care sunt ipotezele de lucru pentru ftîddîeleleite călctir economic privind opţiunile posibile ale producătorului in raport cu costul, în funcţie de utlilizarea factorilor de producţie? 4. Ce este şii ce masoara multiplicatoral Lagrange în cadrul modelelor de la întrebarea anterioară? 5. Cum se justifică reflectarea valorii de Si'frebiiffîţare mmvelul preţurilor? 6. Prezentaţi principalele tehnici ale analizei valorii iMalîzate în fundamentarea preţurilor şi explicaţi aplicabilitatea lor. 7. Ce sunt şi cum se individualizează acumulările băneşti din preţ? 8. Care sunt factorii care influenţează rovelitfiH-Qfitotai şi al ratei rentabilităţii in preţ? 9. Care sunt efectele aşezarii impozitelor indirecte în preţ?-Dar cele ale acordării unei subvenţii? 10. Explicaţi în ce mod iiţfiaţral intervine în fundamentarea nivelului şi structurii preţurilor?

60

Capitolul 8 Metode de corelare a preţurilor

Prin corelare se stabilesc preţuri în apropierea preţurilor existente, al căror nivel şi structură au fost confirmate de piaţă. Prin corelare se urmăreşte:

- încadrarea preţurilor produselor noi in scara preţurilor produselor similare existente, - respectarea corelaţiilor necesare din interiorul preţurilor şi dintre preţurile produselor, astfel încât acestea să exprime cât mai fidel raporturile dintre valorile de întrebuinţare ale produselor şi dintre costurile de producţie. Corelarea presupune efectuarea de comparatii:

- pentru valoarea de întrebuinţare, prin parametrii tehnici-functionali şi constructivi, - pentru elementele structurale ale preţului noului produs, separat pentru costuri si

respectiv pentru venitul net. - 8.1 Alegerea produsului etalon

Alegerea unui produs etalon de comparatie este esentiala pentru o corecta corelare intre preturi. Produsele etalon sunt produse similare existente în producţia indigenă sau provenite din import.Caracteristicile produsului etalon trebuie sa fie urmatoarele: 1. Pentru produsul etalon din producţie internă: a) să facă parte din aceeaşi grupă de produse, adică să aibă aceiaşi parametri cuantificabili, aceeaşi valoare de întrebuinţare, să fie cel mai apropiat de noul produs din punct de vedere al parametrilor tehmco-functionali şi de calitate; b) să fie solicitat pe piata; c) caracterul productiei produsului etalon să corespundă cu caracterul producţiei noului produs (serie mare, serie mică, unicat); d) să fie de fabricaţie curentă, e) să aibă o pondere apreciabilă în producţia întreprinderii f) rentabilitatea să fie cea mai apropiată de media grupei. Daca produsul etalon este de fabricatie mai veche, costul de productie se aduce in conditiile comparabile cu ale anului in care se va fabrica noul produs. 2. Pentru produsul etalon provenit din import: a) preţul extern al produsului etalon trebuie să fie al unei tranzacţii recente; b) dac preţul extern este mai vechi, el se actualizează cu ajutorul indicilor de escaladare (sau de regresie) a preţurilor, în concordanţă cu tendinţa reală a evolutiei preţurilor pe piaţa extemă.

61

8.2. Metode de corelare a preţurilor 1. Corelarea prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare a produselor. 2. Corelarea prin compararea costurilor sau metoda calculaţiilor. 3. Corelarea preţurilor în cadrul grupelor omogene de produse prin barem, coeficient de calcul sau integrare in seria de preţuri existentă. 4. Corelarea prin agregarea preturilor subansamblelor, pieselor, reperelor fizice. 8.2.1. Corelarea preţurilor prin compararea parametrilor valorii de întrebuinţare Această corelare se realizează prin compararea parametrilor tehnici-constructivi şi funcţionali şi se foloseşte pentru produsele a căror valoare de intrebuinţare este determinată de aceleaşi caracteristici tehnico-constructive. Utilizarea metodei de corelare presupune:

1. alegerea unui număr minim de parametri care se compară pentru fiecare produs. 2. implementarea unor procedee de reducere a parametrilor la o expresie unică denumita

coeficient mediu de corelare notat Kc (metoda coeficienţilor de importanţă, metoda punctajului, metoda cheilor de echivalenţă, etc)

3. calculul pretului noului produs pe baza relatiei: Pn = Pe x Kc unde: Kc - coeficientul mediu de corelare Pn = preţul noului produs; Pe = preţul produsului etalon. Pentru calculul coeficientului mediu de corelare se pot folosi mai multe metode:

a) prin raportul intre parametrul variabil al produsului nou si cel al produsului etalon, atunci cand ceilalti parametri raman neschimbati:

Kc = An / Ae unde: An – parametrul A al noului produs Ae - parametrul A al produsului etalon

b) prin produsul modificarilor relative ale parametrilor (poate exagera noul pret): Kc = An/Ae x Bn/Be x........x Mn/Me

c) prin media aritmetica a modificarilor relative ale parametrilor (mai buna decat

precedenta): Kc = 1/m ( An/Ae + Bn/Be +..........+ Mn/Me )

62

d) prin ponderarea modificarilor relative ale parametrilor (mai apropiata de realitate): Kc = An/Ae x gsA + Bn/Be x gsB +..........+ Mn/Me x gsM = KA + KB +.....+ KM

unde: - gsA este ponderea parametrului A in totalul parametrilor (ca importanta) - KA este coeficientul de importanta al parametrului A al valorii de intrebuintare

Utilizand metoda coeficientilor de importanta, pretul noului produs va fi: Pn = Pe x ΣKi unde Ki sunt coeficientii de importanta Preţul rezultat din calcul este de fapt preţul maxim al noului produs deoarece preţul, crescând proportional cu creşterea valorii de întrebuinţare a produsului, nu asigură creşterea eficienţei economice la beneficiari prin folosirea produsului nou, ci le asigură la efect util egal cheltuieli egale cu cele determinate de folosirea produsului vechi sau etalon. In acest fel, tehnica nouă nu este mai economicoasă decât cea mai veche, nu asigură o ieftinire relativă a produselor, iar beneficiarii nu sunt cointeresaţi de înnoire. Metoda va cuprinde, deci, şi delimitarea sporului de efect util cuprins în preţul maxim (impartirea lui intre producator si beneficiar). Se determină, astfel, preţul negociabil al noului produs. Pn negociabil = Pn - (Pn - Pe)(l - a) în care a este partea de efect util ce revine beneficiarului. Metoda punctajului se foloseste la compararea produselor de calitate diferita cand nu exista posibilitatea aprecierii eficientei economice comparative in consum, dar produsele au aceiasi parametri tehnici de baza. Fiecare parametru va fi notat cu un numar de puncte, iar pretul produsului nou va fi: Pn = Pe x Numar de puncte n / Numar de puncte e 8.2.2. Corelarea preţurilor prin compararea costurilor Această metodă de corelare este cea mai frecvent utilizată în fundamentarea preţurilor şi are ca scop determinarea eficienţei noului produs, pe baza diferenţelor de cheltuieli de producţie antecalculate, faţă de produsul etalon. Principala condiţie pentru asigurarea unei corelări corespunzătoare pe baza calculaţiei constă in corecta determinare a celor două niveluri ale costurilor care se compară şi care reflectă într-un fel raportul dintre valorile de intrebuinţare ale produselor comparate. Compararea costurilor

63

celor două produse se bazeazâ pe antecalculaţia întocmită pentru produsul nou şi calculaţia actualizată a costului produsului etalon. 8.2.3. Corelarea preţurilor în cadrul grupelor omogene de produse

a) in cadrul baremelor

Baremele de preţ se prezintă sub forma unor tabele, in care preţul se află deja calculat în funcţie de variaţia parametrilor aleşi, procesul de stabilire a unui preţ la un produs nou constând în stabilirea grupei de variaţie a parametrilor, în care se încadrează şi aplicarea preţului corespunzător. Pentru a elabora un barem este necesară găsirea, în general a 2 parametri esenţiali, de care să se tină seama la construirea unei serii de preţuri, în care să se calculeze primul şi ultimul termen al seriei, rămânând de determinat raţia de creştere. La construirea unui barem de preţuri se ţine seama de faptul că unul din parametri de bază este fix, iar celălalt variabil, diferentierea făcându-se cu ajutorul unei raţii care poate fi constantă sau regresivă (ori progresivă). In cazul unei raţii constante, aceasta se calculează după formula: r = ( Pn-P1)/(n-1) in care: r = rata; Pn = pretul ultimului termen al seriei; P1 = preţul primului termen al seriei; n = numarul de termeni. Baremul de preţuri se prezintă sub forma unui tabel în care preţul căutat se găseşte la locul de intersecţie a rândului cu coloana reprezentând cei doi parametri aleşi. ______ Barem de preţ ______ Sortimentul (parametrul)

Costul

Profitul

Preţ cu ridicata

0 1 2 3 1

C1

π1

PR1

2

C2+rc

π2+rπ PR1+rPR

3

C2+ rc

π3+rπ

PR2+rPR

...

...

...

...

n-1

Cn-1+rc

πn-1+rπ PRn-1+rPR

n

Cn

πn

PRn

64

Calculele privind elementele structurale ale preţului se efectuează pentru fiecare mărime în parte, atât la prima pozitie de barem (primul rând), cât şi la ultima poziţie din barem (ultimul rând şi ultimul termen al seriei). După calcularea primului şi ulti-mului termen, cunoscându-se numărul de termeni se poate calcula raţia şi, pe baza ei, preţurile din cadrul seriilor.

b) prin coeficienţi de calcul Coeficienţii de calcul reprezintă o altă formă simplificată şi operativă de stabilire a preţurilor

prin corelare, care se deosebeşte de baremele de preţuri prin aceea că nu conţine preţurile

gata calculate, ci numai nişte coeficienţi sau formule pe baza cărora, în funcţie de anumite

elemente caracteristice, se calculează preţurile.

Spre exemplu se poate folosi coeficientul de proportionalitate dintre cost si pret(K):

K Pe/Ce unde: Pe=pretul produsului etalon

Ce=costul produsului etalon

Pi = Ci x K unde: Pi = pretul produsului i din serie

Ci = costul produsului i din serie

b) prin integrare in seria de preturi existenta

Această metodă de stabilire a preţurilor constă în încadrarea preţului noului produs in seria de preţuri existentă potrivit dimensiunilor sau altor parametri luaţi ca bază pentru stabilirea preţurilor respective. In cazul încadrării noului preţ în interiorul seriei, operaţiunea se numeşte interpolare, iar când acesta prelungeşte seria, extrapolare. a) pentru interpolare: Pn = P0 + (P1 – P0)(xn-x0) / (x1-x0)

b) pentru extrapolare: Pn = P1 + (P1 – P0)(xn-x1) / (x1-x0)

în care: Pn = preţul sortimentului nou; P1, P0 = preţul sortimentelor vecine cu sortimentul nou; xn, x1, x0= parametrii celor 3 sortimente (nou şi cele două sortimente vecine cu sortimentul nou).

65

Aceasta metoda prezinta urmatoarele avantaje: a) Permite corelarea preţului noului produs nu numai cu preţul unui singur produs, ci cu două sau mai multe preţuri reale sau cu toate preţurile ajustate din grupa respectivă. Prin celelalte metode de corelare şi, în special, pe bază de antecalculaţie sau prin agregare, preţul se stabileşte prin corelare cu preţul unui singur produs luat etalon şi a cărui alegere este de multe ori subiectivă. b) Prin această metodă se iau în considerare, în mai mare măsură, interesele beneficiarului, punându-se accent pe valoarea de întrebuinţare a produselor. c) Prin folosirea metodei seriilor de preţuri se asigură şi o mai mare operativitate în stabilirea preţurilor, întrucât nu mai este necesară operaţiunea de determinare a fiecărui element din structura preţului. Aplicarea acestei metode de corelare este condiţionată atât de existenţa unor sor-timente de produse cu însuşiri de întrebuinţare asemănătoare, care să poată fi aşezate într-o anumită ordine, alcătuind o serie statistică, cât şi de existenţa unei anumite legături de dependenţă între valoarea de întrebuinţare şi cheltuielile de producţie. Deci, ea nu poate fi aplicată la stabilirea preţurilor tuturor produselor, dar acolo unde se poate forma o serie de preţuri, ar trebui folosită cu prioritate. 8.2.4. Corelarea preţurilor piin metoda agregării

In aplicarea acestei metode se are în vedere faptul că unele produse noi sunt compuse din subansamble şi repere care au preţuri stabilite (sau se pot stabili), iar formarea preţului noilor produse se face, în general, prin însumarea preţurilor subansamblelor şi reperelor componente. Preţul produsului nou se determină prin adăugare sau scădere la şi din preţul produsului etalon a costurilor şi, după caz, a profitului, a impozitului indirect şi a adaosului comercial aferent pieselor componente ale noului produs, pe care acesta le are în plus sau în minus, faţă de produsul etalon. Cotele de profit, impozit şi adaos comercial folosite pentru piesele componente sunt cele corespunzătoare produsului etalon. Relaţia de agregare este:

Pn = ΣPie + ΣPj + Cm unde: Pn = preţul noului produs; Pie = preţurile produselor (subansamblelor) componente comparabile cu cele ale produsului etalon; Pj = preţurile produselor (subansamblelor) originale; Cm = cheltuielile privind montajul.

66

APLICAŢII

1) Sa se construiască un barem de preţ (pâna la preţul de factură) pentru un produs realizabil în

6 sortimente; se cunoşc: costul sortimentului 1 (C1) este 400.000 lei, costul sortimentului 6 (C6)

este 900.000 lei, rata profitului este 10%.

2) Să se stabilească pretul cu ridicata al producătorolui pentru un rulment cu greutatea de 2,2 kg.

Corelarea se face cu două tipuri de rulmenţi care au greutatea de 1,8 kg şi respectiv 2,4 kg şi care au preţurile de producţie stabilite de 480.000 lei/bucata şi respectiv 540.000 lei/bucata.

3) Să se determine preţul limită economică dacă Pe = 2.750.000 lei, Ce = 2.570.000 lei, Pn =

3.217.980 lei şi se cunoaşte faptul că sporul de efect va fi împărţit 3/5 în favoarea

consumatorului.

ÎNTREBĂRI

Cum definiţi produsul etalon ? .

Ce trăsături trebuie să prezinte un produs pentru a fi considerat etalon ?

Care sunt metodele de corelare a preturilor?

Cum se iau în calcul la preţul produsului nou dotarile suplimentare ?

Prin ce diferă coeficienţii de calcul de baremele de preţuri ?

Capitolul 9 PRETURILE SI TARIFELE REGLEMENTATE Romania, in contextul apropierii de reglementarile existente in Uniunea Europeana, a realizat cadrul legal privind reglementarea si supravegherea unor piete de interes national sau in care exista activitati de monopol natural. Vom prezenta in continuare principiile acestor reglementari in conexiune cu formarea tarifelor specifice in domeniile energiei electrice, telecomunicatiilor si serviciilor postale.

67

9.1 Reglementarea preturilor in domeniul energiei electrice

Sectorul energetic a fost in mod traditional considerat ca un sector in care monopolul natural este de neevitat. Această prezumtie s-a bazat, în special, pe caracterul intensiv investiţional, pe importanţa reţelelor de transport şi distribuţie şi pe raritatea şi concentrarea resurselor energetice pe plan mondial.

Dată fiind importanţa deosebită a acestuia, atât pentru ramurile economiilor naţionale, cât şi pentru asigurarea bunăstării populaţiei, statul a preluat sarcina realizării şi exploatării sistemului. Rezultatul acestei acţiuni a constat in crearea unor coloşi integraţi pe verticală care, de regulă, asigurau producţia, transportul şi distribuţia produselor energoelectrice. Pentru protecţia consumatorilor „captivi", atât persoane fizice, cât şi juridice, faţa de furnizorul monopolist, au fost instituite mecanisme de control administrativ al preţurilor, pentru a se preveni un abuz din partea acestuia.

9.1.1. Tendinţe actuale în sectorul energetic din Uniunea Europeană In efortul de creare a pieţei unice, la nivelul Uniunii Europene s-a conturat o serie de

tendinţe care urmăresc simultan: - promovarea concurenţei prin deschiderea pieţei; - asigurarea surselor de aprovizionâre cu energie; - protecţia mediului. Prevederile Tratatului de la Roma, privind instituirea Comunităţii Europene lasa la

latitudinea membrilor modul de organizare şi funcţionare a acestor servicii, inclusiv in ceea ce priveşte tipul de proprietate (articolul 86). Ceea ce contesta Tratatul este existenţa acelor monopoluri care pot aduce atingere obiectivului de creare a pieţei unice, bazată pe concurenţă.

Directiva 96/92/CE stabileşte cadrul minimal şi etapele procesului de liberalizare a pieţei produselor energetice. Au fost stabilite pragurile de deschidere a pieţei (26% in 1999, 28% in 2000, 33% în 2003). Sunt definite, in funcţie de posibilitatea de a alege furnizorul de energie electrică, conceptele de „consumator eligibil" şi „consumator captiv", ultimul fiind dependent de distribuitorul monopolist al energiei electrice. In categoria consumatorilor eligibili sunt încadraţi consumatorii care realizează un consum anual peste o anumită limită (9 GWh, începând cu 2003).

Distribuţia energiei electrice către consumatorii captivi se realizează de către operatorul monopolist al reţelei de distribuţie, căruia i se pot impune obligaţii de fur-nizare în anumite zone sau către anumiţi consumatori, pentru asigurarea serviciului universal. Preţurile practicate de distribuitor pot fi reglementate de către autorităţile statelor membre.

Deciziile strategice referitoare la forma de proprietate a operatorului/operatorilor monopolişti, privind regimul reglementat/negociat de acces la reţea şi privind modul de

68

separare (juridică/contabila/managerială) a activităţilor care constituie monopol natural sunt lăsate la latitudinea statelor membre.

9.1.2. Piaţa energiei electrice in România In cadrul procesuiui de armonizare a legislaţiei interne cu reglementârile comunitare a fost

iniţiat un amplu proces de reformare a reglementărilor referitoare la producţia, transportal şi dîstribuţia energiei electrice. Prin HG nr. 627/2000, Compania Naţională de Electricitate - CONEL S.A. a fost reorganizată, creându-se Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., S.C. Termoelectrica S.A.,S.C. Hidroelectrica S.A. şi Societatea Comerciala pentru Distribuirea Energiei Electrice Electrica S.A. Astfel s-a optat pentru:

-separarea legala a activităţilor care constituie monopol natural (transport şi distributie)

-privatizarea in prima instanta a celor opt filiale regionale de distributie - accesul reglementat îa reţea. Supravegherea pieţei energiei electrice cade in sarcina Autoritaţii Nationale de

Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituţîe publica in subordinea Minis-rului Industriei şi Resurselor. ANRE este autoritatea publică ce are competenţa de elaborare a metodologiei de calcul al preţurilor şi tarifelor aplicabile activităţilor de monopol natural şi de aproare a sistemelor de preţuri şi tarife pentru aceste activităţi, urmârind ca obiectiv, protectia corespunzâtoare a consumatorilor de energie.

Activităţile de monopol natural din domeniul energiei electrice sunt cele de transport şi distributie a energiei electrice, precum şi cele de alimentare a consumalorilor captivi de către societăţile de distribuţie a energiei electrice.

9.1.3. Modul de organizare a pietei

Tranzactionarea energiei electrice şi a serviciilor de sistem, in România, se realizează în cadrul pieţei en gros a energiei electrice, care funcţionează pe baza următoarelor principii:

a) piaţa se realizează prin aranjainente comerciale en gros cu energie electrică şi cu servicii asociate, între participanţi;

b) piaţa trebuie să devină competitivă la nivelul producâtorilor şi furnizorilor de energie electrică şi reglementată pentru activităţile de transport şi de distribuţie;

c) în prima etapă, piaţa este compusă din: • piaţa reglementată, prin contracte cadm şi preţuri reglementate, care acoperă circa 67%

din energia electrică tranzacţionată; • piaţa concurenţială compusă din unnătoatele segmente: > piaţa contractelor bilaterale între fumizori şi consumatori eligibili. Aceste contracte sunt

reglementate, dar preţurile simt negociate între parţi;

69

> piaţa spot, respectiv componenta pieţei concurenţiale pe care energia electrică necontractată este tranzacţionatâ prin licitaţie la Preţul Marginal de Sistem;

d) preţul pieţei se formează printr-un mecanism specific; e) participanţii la piaţă, inclusiv consumatorii eligibili sunt îndreptăţiţi să aibă acces

reglementat; f) consumatorii eligibili pot alege fumizorul de energie electrică, cu care încheie contracte

negociate; g) racordarea la reţele de transport şi de distribuţie reprezintă un serviciu public

obligatoriu; h) participanţii la piaţă beneficiază de transport nediscriminatoriu.

Participanţii la piaţă. Tipurile de participanţi la piaţa en gros sunt: - producătorii - - fumizorii - - consumatorii eligibili; - un operator de transport (Transelectrica); - un operator de sistem (Hidroelectrica S.A.); - un operator de distribuţie (Electrica S.A.).

Administrarea pieţei en gros a eaergiei electrice. Administrarea pieţei en gros este asigurată de S.C. OPCOM S.A., fîlială a Transelectrica S.A., înfiinţată prin HG nr. 625/2000.

Pentru asigurarea bunei funcţionâri a pieţei, S.C. OPCOM S.A. are următoarele competenţe şi atribuţii:

- asigură preluarea şi prelucrarea ofertelor de vânzarc/cumpărare de energie electrică şi servicii de la participanţii la piaţă; - stabileşte cantităţile de energie electrică şi servicii tranzacţionate zilnic la nivel interval bazâ de tranzacţionare şi decontare (respectiv durata unei ore şi serveşte ca unitate de măsurâ a timpului in exprimarea tuturor relatiilor comerciale, contractuale sau pe piaţa spot, pe care puterea electrică şi serviciile se exprimă prin valorile medii);

- stabileşte drepturile şi obligaţiile de plată ale participantilor la piaţă şi asigură funcţionarea mecanismelor specifice de regularizare privind plăţile;

- colectează şi face publice informaţii despre piaţă, inclusiv prognoze pe termen scurt privind acoperirea cererii de către ofertâ;

- determina şi face publice preţurile pieţei pe interval bază de decontare, pre-cum şi alte preţuri sau obligaţii băneşti relevante pentru piaţă;

- urmăreşte şi face publice pierderile de energie electrică in reţeaua de transport; - suspendă piaţa din propria iniţiativă sau la solicitarea operatorului de sistem;

70

- coordonează activitatea de prognoză a cererii de energie electrică pentru planificarea opratională si programarea operativă a Sistemului Electroenergetic Naţional(SEN);

- stabileşte orele de vârf şi de gol de sarcină ale SEN.

9.1.4. Mecanismul de funcţionare şi aranjamentele comerciale ale pieţei

Rolul mecanismului pieţei: - asigurarea unor relaţii comerciale eficiente şi sigure pentru consumatorii finali de

energie electrică şi pentru toţi agenţii economici din sector; - introducerea unei presiuni concurenţiale asupra agenţilor economici din sec-tor, directă

sau prin intermedml contractelor şi tarifelor reglementate; - trecerea graduală de la sistemul de monopol in alimentarea cu energie elec-trică, la piaţa

pe deplin concurenţială.

Principalele tipuri de contracte încheiate pe piaţa en gros a energiei electrice sunt: 1) Contractul de tip FPA încheiat între Societatea Naţională Nuclearelectrica şi S.C.

Electrica S.A., prin care este asigurată preluarea integrală a energiei electrice produse şi a puterii disponibile a Nuclearelectrica, la preţul reglementat de ANRE. Preţul de achiziţionare de către fumizori a puterii disponibile acoperă cheltuielile fixe de exploatare, cheltuielile pentru rambursarea creditelor şi costul capitalului investit.

2) Contractul de portofoliu reprezintă forma principală de vânzare/cumpărare a energiei electrice, asigurând atât fumizorul, cât şi producătorul, împotriva riscului variaţiei preţului pe piaţă. Sunt utilizate pentru contractarea unor cantităţi ferme de energie electrică, profilate pe intervale bază de decontare şi zile calendaristice, in funcţie de variatia orară a consumului prognozat, precum şi serviciul de transport aferent. Valoarea acestor contracte include şi costul reglementat al serviciului de transport.

3) Contractul pentru transportul energiei electrice. Serviciul de transport include şi costurile reglementate ale serviciilor de sistem. Pierderile de energie electrică in reţeaua de transport, precum şi efectul restricţiilor din reţeaua de transport asupra ordinii de merit sunt cuprinse în tariful reglementat de transport. In scopul fluidizării plăţilor, costul serviciului de transport trebuie achitat de către fumizori direct către Transelectrica, pe baza avizului prducătorului căruia i-a fost prestat acest serviciu.

4) Contractul pentru servicii de sistem. Serviciile de sistem reprezintă servicii asigurate, de regulă, de către producători, la cererea operatorului de sistem, pentru menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionarea sistemului electroenergetic, calită-ţii energiei transportate la parametrii normali de functionare şi pentru acoperirea pierderilor din reţeaua de transport.

Serviciile de sistem se împart în 2 categorii:

71

- functionale, care reprezintă functia operatorului de sistem; - tehnologice, fumizate de către agenţii economici participanţi la piaţă (în conti-nuare

denumite servicii de sistem). Costul serviciilor de sistem cu exceptia costului energiei electrice pentru acope-rirea

pierderilor in reţeaua de transport va fi achitat de către fumizorul de energie electrică sau de către consumatorul eligibil direct furnizorului de servicii de sistem.

Ofertele de producere a energiei electrice. Producătorii sunt obligaţi ca, pentru fiecare zi de tranzacţie, să facă oferte ferme pentru fiecare interval bază de decontare pentru toate unitătile de producţie pe care le deţin in ziua anterioară celei pentru care se face programul de functionare a SEN, stabilit, pe baza acestor oferte de către OPCOM S.A.

Ordinea de merit reprezintă ordinea în care producătorii de energie ofertanţi sunt luaţi în considerare de către dispecer pentru acoperirea cererii de energie electrică.

Prin ordinea de merit se stabilesc: - puterea cu care participă fiecare unitate la acoperirea necesarului de energie electrică; - pragul cererii de consum din sistem de la care intră in funcţiune fiecare unitate. Preţul

marginal de sistem se determină ca medie ponderată a preţurilor regle-mentate din contractele de portofoliu şi contractul de tip PPA încheiat de S.N. Nuclearelectrica S.A. şi S.C. Electrica S.A., prin care este asigurată preluarea integrală a puterii disponibile şi a energiei electrice produse de Nuclearelectrica.

Metodologiile de stabilire a tarifelor şi preţurilor energiei electrice. In cadrul acestora se includ:

- metodologia de stabilire a tarifului pentru transportul energiei electrice; - metodologia de stabilire a tarifelor pentru consumatorii finali captivi de ener-gie

electrică. Particularizam in continuare doar metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de

distribuţie a energiei electrice.

Metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei elecrice. Serviciul de distribuţie constă in exploatarea, întreţinerea, dezvoltarea reţelei de distribuţie în scopul transmiterii energiei electrice de la producători/operatori de transport la consumatorii finali de energie electrică.

Operatorul de distributie asigură două categorii de servicii: - serviciul de distributie; - serviciile de sistem ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice.

72

In prezent, distribuţia energiei este asigurată de S.C. Electrica S.A., prin cele opt filiale regionale (operatori) ale acesteia. Tarifele de distribuţie se determină pentru fiecare operator de distribuţie pe baza cheltuielilor aferente utilizării reţelelor de distribuţie ale acestuia şi sunt unice pe teritoriul operatorului.

Tarifele se stabilesc pentru serviciul de distributie prestat, pentru categoriile de destinatari: - fumizori alimentaţi din reţeaua de distribuţie; - consumatori eligibili alimentaţi din reţeaua de distribuţie; - alţi operatori de distribuţie/transport pentru tranzitul energiei.

Nivelul tarifelor de distribuţie se fundamentează cu datele privind cheltuielile anuale ale

operatorului. Tarifele pot fi revizuite periodic, odată cu revizuirea tarifelor reglementate

pentru consumatori finali, dacă se inregistrează o variaţie a costurilor unitare mai mare de 5%

faţă de cele previzionate.

Pentm fiecare din grupele de elemente de reţea se stabilesc tarife specifice de tip monom, pe nivel de tensiune şi tip de instalaţii, şi anume:

- tarif pentru linii de 110 kV; - tarif pentru puncte de transformare 110 kV/MT (medie tensiune); - tarif pentru linii MT; - tarif pentru puncte de transformare Medie Tensiune/Joasă Tensiune; - tarif pentru linii de Joasă Tensiune. Stabilirea de către ANRE a tarifelor pentru transportul şi distribuţia energiei electrice se

face pe bazâ unei metodologii care ţine cont de categoriile de costuri ale operatorilor, după cum urmează:

a. costurile de exploatare şi întreţmere a reţelei, referitoare la: - exploatarea reţelei; - întreţinere, intervenţii, reparatii; - siguranţa tehnică şi a muncii; - serviciile asigurate clienţilor; - amortizare; - cheltuieli conexe pentru invesdţii;

b. costurile pentru consumul propriu tehnologic; c. costurile financiare pentru dezvoltare (dobânzi, comisioane bancare şi diferen-ţe de curs

valutar legate de credite pentru investiţii).

Cota de profit brut aplicabilă la suma acestor costuri este de 8%.

73

Pentru fiecare grupă de elemente de reţea se determină instalaţiile componente şi energia electrică livrată prin acestea (EJ), pentru serviciul de distribuţie destinat consumatorilor eligibili (ECE,J), furmzorilor/consumatorilor captivi (EF,J), cât şi tran-zitului destinat altor operatori de distribuţie sau operatomlui de transport (ET,J):

EJ = ECE,J + EF,J + ET,J De asemenea, pentru fiecare grupă, se determină costul asociat CJ prin însuma-rea

componentelor CI,J pe structura costurilor precizate mai sus: CJ = suma CI,J

Profitul fiecărci grupe de elemente de reţea se determină: PJ = suma CI,J x kp/100 în care: k- rata profitului brut; CI,J = costurile aferente fiecărei structuri.

Rata profitului aplicabilă este de 8% pe an în raport cu costurile calculate în USD. Profitul total reglementat (P) operatorului de distribuţie se determină prin însu-marea profiturilor totale reglementate ale grupelor de elemente de reţea:

P=suma PJ

Venitul total pentru fiecare din cele cinci grupe de elemente ale reţelei (VTJ) se determină ca:

VTJ = CJ + PJ

iar venitul total reglementat (VT) al Operatorului de distribuţie este determinat prin însumarea veniturilor totale reglementate ale grupelor de elemente de reţea:

VT = suma VTJ = C + P Tarifele specifice de distribuţie pentru fiecare grupă de elemente de reţea se cal-culează ca

fiind raportul între suma veniturilor totale VTJ şi suma energiilor livrate consumatorilor EJ : tJ = VTJ / EJ

In cazul consumatorilor eligibili, al furnizorilor de energie electrică sau al ope-ratorului de transport, tariful aplicabil se determină prin însumarea tarifelor aferente elementelor de reţea utilizate.

74

9.2. Reglementarea preţurilor în sectorul comunicaţiilor

Domeniul comunicatiilor, in special cel al telecomunicaţiilor, a cunoscut o dezvoltare

tehnologică explozivă în ultimele două decenii. Progresul tehnologic a constat in special in aparitia de noi tehnologii altemative de transmisie, utilizând noi platforme de comunicaţii, ceea ce a permis aparitia de noi pieţe şi, într-o măsură des-tul de consistentă, a concurenţei pe pieţele din sector.

Dacă până la începutul anilor '80, sectorul era în mod tradiţional, dominat de uriaşe companii monopoliste, explozia de operatori pe piaţa a condus la regândirea politicii de dezvoltare a pieţei şi serviciilor.

Aparitia acestor noi tehnologii şi servicii nu a eliminat însă in totalitate mono-polurile, in special cele naturale, a caror existenţă derivă din importanţa reţelei fizice pentru fumizarea serviciilor şi din faptul că sunt utilizate în special resurse limitate (spatiul radioelectric, resursele de numerotaţie etc), a căror utilizare ratională implică impunerea unor restricţii şi din necesitatea asigurării serviciului universal.

Problemele cele mai importante în acest domeniu apar pe piaţa serviciului de te-lefonie fixă şi pe piaţa serviciilor poştale.

- Piaţa telefoniei fixe. Importanţa reţelei fizice in fumizarea serviciilor de telecomunicaţii şi caracterul de foarte multe ori ineficient al constructiei de reţele fizice paralele pentru fumizarea aceloraşi servicii a condus la căutarea febrilă de noi soluţii care pot fi grupate in două categorii:

- soluţii fumizate de către piaţă (de către operatorii de piaţă); - soluţii administrative, impuse de către autorităti, atunci când piaţa nu a condus la

eliminarea monopolului natural.

Soluţiile fumizate de către piaţă pot fi la rândul lor clasificate în două categorii: - fumizarea unor servicii de telecomunicaţii prin mtennediul unor reţele imtial

dimesionate pentru alte utilizăd cum ar fi utilizarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice sau a celor de televiziune prin cablu

- fumizarea, prin intermediul retelei operatoruhri monopolist a unor servicii concurente cu cele oferite de acesta, prin intermediul unei tehnotogii diferite.

Totuşi, piaţa nu a dezvoltat, până în acest moment, soluţii pentru eradicarea completă a monopolului pentru toate tipurile de servicii şi nici pentru toate zonele geografice, fapt care a impus implicarea statului, în încercarea de a separa nucleul monopolului natural de celelalte

75

componente ale serviciilor de telecomunicaţii, in scopul creării unui grad cât mai ridicat de concurenţă. In acest scop au fost impuse foştilor operatori monopolişti, care deţin in proprietate reţeaua de telefome fixă, obligatii legate in principal de:

- permiterea accesului la reţea, în condiţii nediscriminatorii a celorlalţi operatori pentru fumizarea serviciilor chiar concurente. In acest scop, foştilor operatori monopolişti le-au fost impuse obligaţii de separare a activităţilor legate de administrarea şi fumizarea reţelei de activităţile de furnizare, prin intermediul reţelei, a serviciilor de telefonie. In acest mod, poate fi determinată posibila discriminare, prin preţ sau prin condiţii de acces, a operatorilor concurenţi pe piaţa serviciilor de telefonie;

- interconectarea reţelelor de telecomunicaţii, astfel încât clienţii unei companii de telefonie să poată apela clienţii unei alte companii.

In plus, intervenţia statului constă şi in asigurarea serviciului universal, respectiv setul minim de servicii de o calitate determinată care este disponibil pentru toţi utilizatorii, indiferent de localizarea lor geografică, la un tarif accesibil. Setul de servicii se referă, in principal, la asigurarea accesului la o locaţie fixă, asigurarea unui serviciu de informaţii şi asigurare de telefoane publice cu plată.

Asigurarea serviciului universal poate implica şi acordarea unor compensaţii companiilor care sunt desemnate pentru fumizarea acestora, datorită faptului că obligaţia de asigurare a serviciului universal poate implica asumarea unor costuri suplimentare şi desfăşurarea unor activităţi ineficiente din punct de vedere economic.

- Tendinţe actuale în Uniunea Europeană. Procesul de liberalizare a serviciilor de telecomunicaţii in Uniunea Europeană a fost iniţiat prin Directiva Comisiei Europene 90/388/EEC din 1990, prin care s-a solicitat Statelor Membre să retragă drepturile speciale sau exclusive pentru fumizarea serviciilor de telefonie publică fixă până cel mai târziu la data de 01.01.1998 (au fost stabilite perioade mai lungi de liberalizare a pieţei pentru Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania).

0 preocupare deosebită a fost generată de apariţia efectivă a concurenţei pe piata serviciilor de telefonie fixă, dat fiind faptul că dispariţia drepturilor speciale sau exclusive existente nu garantează apariţia efectivă a concurenţilor pe piaţă. In fapt, s-a constatat că, în 1998, infrastructuri altemative ce puteau fi utilizate pentru fumizarea telefoniei vocale se aflau in proprietatea aceluiaşi operator care deţinea şi reţeaua de telefonie fixă. Doar 43% din gospodăriile europene erau conectate fie la o reţea de televiziune prin cablu, fie la un sistem de transmisie a programelor TV prin satelit. Peste 59% din aceste gospodării erau deservite de un operator de televiziune prin cablu aflat în proprietatea fostului monopolist pe piaţa telefoniei fixe. Această situaţie de fapt a fost considerată ca fiind o piedica majora în calea dezvoltarii concurenţei. In acest scop, prin noul set de directive din martie 2002 (Directiva 2002/21/EC

76

privind cadrul general de reglementare în domeniul comumcaţiilor electronice, Directiva 2002/20/EC privind autorizarea, Directiva 2002/22/EC privind serviciul universal şi Directiva 2002/1/EC privind accesul şi interconectarea) se încearcă facilitarea intrării unor noi operatori pe piaţa serviciilor de telefonie şi încurajarea concurenţei cel puţin pe piaţa serviciilor. Pentru supravegherea pieţelor se solicită statelor membre să înfiinţeze autoritaţi naţionale de reglementare, care, pe baza analizelor de piaţă efectuate in colaborare cu autoritătile de concurenţă, poate impune operatorilor de pe piaţă obligatii legate de furnizarea serviciului universal, de acordarea accesului la reţea, de interconectare a reţelelor de telecomunicaţii. In plus autorităţile de reglementare pot stabili metodologii de stabilire a tarifelor pentru serviciile de telecomunicaţii, inclusiv telefonie, atunci când constată că un operator detine pozitia dominantă pe o anumită piaţă geografică.

Aceste măsuri au ca scop principal dezvoltarea concurenţei pe pieţele serviciilor, astfel încât consumatorii europeni să poată profita cat mai mult de beneficiile libe-ralizării, care, oricum a condus la reducerea cu aproximativ 40% a tarifelor telefonice intemaţionale.

• Reglementaiea pieţei serviciilor telefonice îa România. Incepând cu octombrie 2002, odată cu intrarea in vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr. 79/2002 şi cu înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicatii, sunt introduse şi in România regulile comunitare cu privire la supravegherea pieţei serviciilor şi reţelelor de telecomunicaţii, regulile specifice privind protecţia concurenţei şi reglementarea preţurilor în acest domeniu.

In scopul supravegherii pieţelor, pe baza regulamentului privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice şi a regulamentului privind efectuarea analizelor de piaţă şi determinarea puterii semnificadve de piaţă, ANRC efectuează analize de piaţă pentru a determina dacă un fumizor de servicii sau reţele de telecomunicaţii deţine poziţie dominantă, respectiv dacă are posibilitatea de a se comporta independent de clienţii sau fumizorii săi. ANRC poate impune fumizorilor care deţin poziţie dominantă obligaţii de nediscriminare, de asigurare a evidenţei contabile separată, de stabilire pe baza unei metodologii agreate etc.

Dacă o analiză de piaţa indică absenţa concurenţei efective, care presupune că operatorul în cauză este capabil să menţină tarifele la un nivel excesiv de înalt sau să reducă tarifele in mod nejustificat, in detrimentul utilizatorilor finali, ANRC poate să impună obligaţii referitoare la recuperarea costurilor şi controlul tarifelor, inclusiv obligaţii de fundamentare a tarifelor in funcţie de costuri şi obligaţii privind evidenţa contabilă, pentru fumizarea anumitor forme de acces sau de interconectare. La impunerea obligaţiilor ANRC va lua in considerare investiţia făcuta de operatorul in cauză şi va permite existenţa unei rate rezonabile de recuperare a capitalului investit, ţinând seama de riscurile asociate acestei investiţii.

77

Orice mecanism de acoperire a costurilor sau orice metodologie de tarifare im-pusă trebuie să promoveze eficienţa economică şi concurenţa şi să maximizeze beneficiul consumatorilor. In acest scop ANRC poate să ia in considerare tarifele practicate pe pieţele concurenţiale comparabile.

In cazul in care un operator are obligaţia să îşi fundamenteze tarifele in funcţie de costuri, atunci proba faptului că tarifele respective sunt determinate prin adăugarea la costuri a unei rate rezonabile de recuperare a investiţiei se află în sarcina operatorului in cauză. In vederea calculării costului fumizării eficiente a serviciilor, autoritatea de reglementare poate utiliza metode de contabilizare a costurilor, altele decât cele utilizate de operator. ANRC poate cere unui operator să furnizeze toate informaţiile care au stat la baza determinării unor tarife şi poate impune, dacă este cazul, ajusări ale acestor tarife.

In situaţia in care controlul tarifelor se realizează prin impunerea implementării unui sistem de contabilitate a costurilor, descrierea acestui sistem trebuie făcută publică, indicându-se cel puţin principalele categorii în care sunt grupate costurile şi regulile utilizate pentru alocarea costurilor. Indeplinirea obligaţiilor de implementare a sistemului contabil trebuie auditată anual de un organism independent, rczultatele acestui audit urmând să fie publicate in condiţiile stabilite de ANRC.

Serviciul universal este compus din: - asigurarea accesului la reţeaua publică de telefonie, la un pimct fix;

- asigurarea serviciului de informaţii privind abonaţii şi registrele abonaţilor; - asigurarca de telefoane publice cu plată. ANRC desenmează unul sau mai mulţi fumizori ai serviciului universal, pentru anumite

zone geografice sau pentru întreg teritoriul României, pe baza condiţiilor şi procedurii nediscriminatorii stabilite de către autoritate.

Tot ANRC are şi rolul de a monitoriza nivelul şi evoluţia tarifelor serviciilor cuprinse in sfera serviciului universal, putând obliga furnizorii acestui tip de servicii să aplice tarife comune, inclusiv prin stabilirea unei medii pe zone geografice sau pe întreg teritoriul national sau să respecte anumite formule de control al creşterii tarifelor.

9.3. Modul de reglementare şi de control al tarifelor pe piaţa serviciilor poştale Şi in domeniul serviciilor poştale tendinţele, atât pe plan european, cât şi pe plan naţional,

sunt legate de deschiderea pieţelor câtre concurenţă în contextul asigurării serviciului

universal. Serviciul universal este definit ca dreptul oricarui consumator de a beneficia de furnizarea

permanentă a serviciilor poştale de o calitate definită, la un preţ accesibil, in orice punct de pe teritoriul României. Fumizorii serviciului universal sunt desemnaţi pe baza unor condiţii şi proceduri stabilite de câtre ANRC şi Consiliul Concurenţei.

78

Pentru deschiderea graduală la concurenţă, prin OG 31/2002 a fost stabilită limita maximă de gramaj (350 g) a trimiterilor de corepondenţă inteme şi intemaţionale pentru prestarea cărora pot fi desemnaţi unul sau mai mulţi furnizori.Aceasta limită poate fi redusă prin Hotărâre a Guvemului, ceea ce poate permite alinierea la normele europene m domeniu, care prevăd o limită de 100 g începând cu 1.01.2003, respectiv de 50 g începând cu 1.01.2006.

Tarifele percepute pentru prestarea serviciilor poştale se stabilesc avându-se în vedere eficienţa economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal şi dezvoltarea reţelei poştale. Tarifele serviciilor poştale din sfera serviciului universal trebuie să fie accesibile, transparente, nediscriminatorii şi fundamentate pe costuri.

Funizorii de serviciu universal cărora li s-a rezervat dreptul de a presta unul sau mai multe servicii poştale din sfera serviciului universal au obligaţia de a supune spre aprobare ANRC tarifele percepute pentru serviciile rezervate şi de a le aduce la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care acestea intră în vigoare. In vederea aprobării tarifelor percepute pentru serviciile rezervate, autoritatea de reglementare va solicita avizul consultativ al Consiliului Concurenţei.

In situaţia in care un fumizor de serviciu universal aplică tarife reduse în cazul unui volum mare de trimiteri de la acelaşi expeditor, el are obligatia de a aplica principiile transparenţei şi nediscriminării atât cu privire la tarife, cât şi cu privire la condiţiile asociate acestora.

ANRC poate stabili in sarcina furnizorilor de serviciu universal obligaţia mentinerii unui nivel uniform al tarifelor percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care sunt obligaţi să le presteze, pe întreaga arie geografică in care presteaza aceste servicii.

Furnizorii de serviciu universal trebuie să respecte următoarele principii la încheierea acordurilor privind cheltuielile terminale corespunzătoare trimiterilor poştale intemaţionale:

- cheltuielile terminale să fie fixate in funcţie de costurile prelucrării şi livrării trimiterilor poştale intemaţionale;

- nivelul tarifelor să fie corespunzător calităţii serviciului; - cheltuielile terminale să fie transparente şi nediscriminatorii.

Fumizorii de serviciu universal trebuie să ţină evidenţa contabilă separată, în cadrul contabilităţii inteme de gestiune, pentru fiecare dintre serviciile rezervate, pe de o parte, şi pentru serviciile nerezervate, pe de altă parte. In evidenţa corespunzătoare serviciilor nerezervate trebuie să se urmărească distinct serviciile incluse în sfera serviciului universal şi cele care nu sunt incluse in această sferă.

Metodologia de repartizare pe conturi a costurilor corespunzătoare serviciilor rezervate şi serviciilor nerezervate se stabilesc de ANRC. Situaţiile financiare anuale ale fiecărui fumizor de serviciu universal trebuie intocmite, prezentate spre auditare unui auditor financiar independent şi publicate anual pe cheltuiala furnizorului şi în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare.

79

INTREBARI DE AUTOVERIFICARE

1. Care sunt tendintele actuale in reglementarea preturilor din domeniul energiei electrice ? 2. Cum este organizata piata energiei electrice in Romania ? 3. Ce tipuri de contracte se practica pe piata energiei electrice in Romania ? 4. Care este metodologia de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei

electrice ? 5. Care sunt particularitatile reglementarii preţurilor în sectorul comunicaţiilor ? 6. Care sunt particularitatile reglementarii tarifelor pentru prestarea serviciilor poştale ?

REGLEMENTAREA ACHIZITIILOR DE STAT

1. Principiile pe baza cărora se atribuie contractul de achiziţie publică Atribuirea contractului de achiziţie publică are la bază următoarele principii: - libera concurenţă, in sensul că fiecare fumizor de produse, executant de servicii sau

prestator de servicii să poată accede la dreptul de a deveni contractant; - eficienţa utilizării fondurilor publice, pe baza sistemului concurential in atribuirea contractului de achiziţie publică;

- transparenţa informaţulor referitoare la procedarea atribuirii contractului; - tratamentul egal, nediscriminatoriu în aplicarea criteriilor de selecţie şi de atribuire a

contractului de achiziţie publică; - confidenţialitatea.

Autoritatea contractantă poate fî: - oricare autoritate publica; - oricare instituţie publică, de interes general sau local; - Academia Română şi instituţiile subordonate; - orice persoană juridică care desfăşoara activitaţi relevante in unul din sectoarele de

utilităţi publice - apă, energie, transport şi telecomunicatii - şi care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfăşurarea unor astfel de activitaţi, în sensul că nu are piaţă concurenţială datorită existenţei unei poziţii de monopol sau prin efectul unui act nonnativ ori administrativ.

80

Prin hotărâre a Guvemului se pot stabili şi alte persoane juridice cu obligaţia de a efectua achiziţii publice, dacă acestea activează pe piaţa in care concurenţa este exclusa ca efect al unui act normativ sau administrativ ori datorită existenţei unei poziţii de monopol.

2. Excepţii de la regula organizării achiziţiilor publice

a)- Achiziţionarea de produse şi servicii în legâtura cu productia sau comerţul de arme, muniţie şi sisteme de armament pentru râzboi sau a cazului in care atribuirea contractului de servicii sau de furnizare ar putea conduce la difuzarea de informaţii contrare intereselor de apărare şi securitate a ţării de către o autoritate contractanta din domeniul apârarii naţionale, ordinii publice, siguranţei şi securitâţii naţionale.

b)- Atribuirea de contracte de achiziţie publica de către o autoritate publică, dacă: - contractul are caracter secret sau indeplinirea sa implică măsuri speciale de securitate, in

concordanţa cu prevederile legale referitoare la apârarea naţională, ordinea publică, siguranţa şi securitatea naţională;

- procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt stabilite ca urmare a: unui tratat sau a unui acord intemaţional ce vizează implementarea sau exploatarea unui proiect, cu unul sau mai mulţi parteneri străini; unui tratat, acord intemaţional sau a altor asemenea referitoare la staţionarea de trupe; aplicării unei proceduri specifice unor organisme financiare internaţionale sau a altor donatori/creditori;

- contractul este contract de servicii şi se atribuie unei persoane juridice care este ea însăşi auţoritate contractantă şi care prestează aceste servicii in baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale;

- contractul are ca obiect cumpărarea apei de suprafaţă sau din subteran; - contractul are ca obiect cumpărarea de energie, de produse energetice ale industriei

extractive sau de alţi combustibili, în scopul: desfăşurării de activităţi în domeniul producţiei, transportului sau distribuţiei de apă potabilă, energie electrică, combustibili gazoşi sau energie termică şi apă caldă; desfăşurării de activitâţi in domeniul prospectării sau extracţiei de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alţi combustibili solizi;

- contractul are ca obiect: cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor asupra acestora; cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproducţia de programe de către instituţii de radiodifuziune şi televiziune, precum şi achiziţia de timpi de emisie;

- prestarea de servicii de telefonie, de telegrafie, telex şi întreţinere a reţelei, de radioficare şi de comunicaţii prin satelit; prestarea de servicii de arbitrare şi conciliere;

- prestarea de servicii de intermediere financiară in legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare, precum şi prestarea de servicii de către Banca Naţională a României;

- angajarea de mână de lucru (contracte de muncă);

81

- prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate integral de către autoritatea contractantă şi ale căror rezultate nu sunt necesare autorităţii contractante in propriul beneficiu. Autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică pe baza respectării unor criterii de natură economică şi, în măsura în care este posibil, prin utilizarea sistemului concurenţial adaptat la specificul achiziţiei.

• Autoritatea contractantă nu are obligaţia de a aplica prevederile prezentei ordonanţe de

urgenţă atunci când achiziţionează: - servicii la hoteluri şi restaurante; - servicii de transport pe calea ferată; -- servicii de transport pe apă; - servicii anexe şi auxiliare transportului; - servicii juridice;

- servicii de selecţie şi plasare a forţei de muncă; - servicii de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor; - servicii de învăţământ; - servicii de sănătate şi asistenţă socială; - servicii recreative, culturale şi sportive. In oricare dintre aceste cazuri, autoritatea

contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică pe baza respectării unor criterii de natură economică şi, în măsura in care este posibil, prin utilizarea sistemului concurenţial adaptat la specificul achiziţiei.

- Autorităţile contractante care desfaşoară activităţi relevante in sectoarele de utilităţi publice nu au obligaţia de a aplica prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă atunci când achiziţionează:

- produse, in scopul de a le revinde sau de a le închiria, şi nu beneficiază de nici un drept special sau exclusiv cu privire la produsele pe care urmează să le vândă sau sa le închirieze, iar alte persoane juridice au şi ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare în aceleaşi condiţii ca şi autoritatea contractantă;

- produse, lucrări sau servicii destinate altor scopuri decât desfâşurarea de activităţi relevante;

- Autoritatea contractantă are dreptul de a proceda la cumpărare directă, potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, fâră a avea obligaţia de a aplica procedurile prevăzute, în cazul în care achiziţionează produse, lucrări sau servicii, a câror valoare, fâră T.V.A., cumulatâ pe parcursul unui an, nu depăşeşte echivalentul în lei a 1.500 euro.

3. Proceduri de atribuire a contractului de achiziţie publică

82

Iniţierea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică se poate declanşa de câtre autoritatea contractantă, cu condiţia să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- contractul să fie cuprins în programul anual al achiziţiilor publice; - anunţul de intenţie a fost publicat, conform prevederilor legale, în cazul în care valoarea

estimată a contractului este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 750.000 Euro;

- sunt asigurate fondurile necesare pentru îndeplinirea programului de achizitie publica - este întocmită documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei; - este constituită Comisia de atestare. Formele de atribuire a contractului de achiziţie publică sunt: - licitaţia deschisă; - licitaţia restransa; - licitaţia inchisa; - negocierea competitivă; - negocierea cu o singură sursă; - concursul de soluţii; - cererea de oferte; - negocierea limitată.

Cele mai eficiente proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt licitaţia deschisă şi licitaţia restrânsă. - Licitaţia deschisă este procedura prin care orice fumizor, executant sau prestator

interesat are dreptul de a depune o oferta. - Licitaţia restrânsă reprezintă ptocedura care se desfăşoară în două etape distincte şi

prin care numai candidaţii selectaţi de către autoritatea contractantă în prima etapă sunt invitaţi să depună oferte.

- Negocierea competitiva se organizeaza numai in cazurile: - când nu s-a primit nici o oferta sau nici una din cele primite nu sunt corespunzătoare - când nu se poate estima valoarea iniţială a valorii contractului; - cand caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia impusă de atribuirea unui contract de achizitie pubtică prin licitaţie deschisă sau restrânsă; -cand licitatiile urmeazâ urmeaza a fi folosite exclusiv pentru cercetare ştiinţifică, experimentare şi dezvoltare tehnologică şi dacă autoritatea contractantă nu urmâreşte să obţină un profit.

Negocierea competitivă se aplică fara restricţii de catre autoritătile contractante de utilitâţi publice, in cazul în care finanţarea contractului nu implică folosirea de fonduri publice.

83

- Negocierea cu o singură sursă se aplică numai în nnmătoarele cazuri: - cand produsele, lucrarile sau serviciile se pot furniza numai de catre un singur

contractant; - când achiziţia priveşte, în mod adiţicinal, produse,destinate înlocuirii, suplimentârii

sau extinderii echipameatelor şi instalaţii!or achiziţionate anterior, de la un anumit fumizor şi când constata ca aceste produse nu se pot achizitiona decat de la acelaşi fumizor;

- când se achiziţionează servicii sau lucrari suplimentare, care desi nu au fost incluse în contractul anterior atribuit unui contractant, au devenit necesare pentru finalizarea contractului, daca se respecta o serie de conditii, printre care: - atribuirea aceluiaşi contractant, - valoarea noului contract să nu depăşească 50% din valoarea actualizata a

contractului iniţial. - Concursul de soluţii. - autoritatea contractanta solicita, fara anunţ publicitar, oferte de la mai multi

furnizori, executanţi, prestatori - Cererea de ofertă poate fi aplicată de catre autoritatea contractanta numai daca

valoarea estimata, fara TVA, a contractului este inferioara echivalentului in lei a pragurilor de:

- 40.000 euro la contractul de furnizare - 40.000 euro la contractul de servicii - 100.000 euro la contractul de lucrari INTREBARI

1. Pe ce principii se bazeaza atribuirea contractului.de achiziţie publica? 2. Care sunt excepţiile de la regula organizării achiziţiilor publice? 3. Care sunt cele mai frecvente proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie

publică?.

Capitolul 11 REGLEMENTAREA VANZARILOR PROMOTIONALE

11.1. Scopul vânzarilor promoţionale: - introducerea pe noi pieţe a produselor inovatoare;

84

- încurajarea loialităţii consumatorilor; - stimularea pe termen scurt a acţiunitor concurenţiale; - ajustarea rapidă la pierderi înregistrate la nivelul vânzărilor;

- gestionarea eficientă a stocurilor de produse; - dezvoltarea comerţului internaţional cu bunuri şi servicii.

11.2. Necesitatea practicării vânzarilor promoţionale:

Lipsa utilizării acestui instrument de promovare a produselor şi serviciilor poate conduce la:

- limitarea opţiunilor consumatorilor intemi cu privire la gama de produse oferite; - imposibilitatea obtinerii de avantaje suplimentare de pe urma concurenţei crescute.

11.3. Forme ale vânzarilor promoţionale:

- reduceri de preţ; - rabaturi cantitative; - cupoane; - cadouri (oferite independent de volumul vânzărilor); - prime oferite consumatorilor care au comandat sau cumpărat produsul sau serviciul

promovat; - concursuri promotionale care constau in întrebări adresate consumatorilor, răspunsurile

necesitând din partea acestora folosirea anumitor aptitudini; - jocuri promoţionale al câror câştigător este desemnat prin tragere la sorţi, fără a se

solicita taxe de participare sau îndeplinirea anumitor obligaţii din partea concurentilor.

11.4. Necesitatea reglementarii vanzarilor promotionale • Reglementările referitoare la vânzările promoţionale diferă de la o ţară la alta, in cadrul

Uniunii Europene. • Aceste reglementări au ca scop atât protectia consumatorilor, cât şi protejarea pieţei

împortiva concurenţei neloiale. • Reglementările specifice fiecărei ţări în parte se constituie, însă, in obstacole in calea

utilizării vânzărilor promotionale ca instmment pentru promovarea peste graniţe a bunurilor şi serviciilor.

11.5. Consecinţe ale reglementarilor neuniforme ale vanzarilor promotionale in

spatiul UE

• Afectarea anumitor servicii oferite (de exemplu, agenţii de publicitate incapabile sa-şi exporte produsele, servicii mass-media, servicii de relaţii cu publicul etc.).

85

• Restricţionarea diverselor forme de activităţi economice (de exemplu comercianţii nou intraţi pe piaţa altui stat membru, a căror strategie se bazează pe promovarea card-urilor de fidelitate se vor confrunta cu existenţa unor legi prohibitive sau cu restrictii impuse la nivelul premiilor acordate).

• Restricţiile impuse asupra importului de servicii de către autorităţile naţionale tind să afecteze şi serviciile care vizează vânzările promoţionale, indiferent dacă acestea sunt oferite de către firme inteme sau exteme (de exemplu firmele de marketing care utilizeazâ vânzările promotionale se pot afla in imposibilitatea pătunderii pe o anumită piaţă datorită reglementărilor în materie ale statelor membre ale UE).

• Restricţiile impuse asupra exportului de servicii împiedică firmele din ţările în care se aplică astfel de reglementări să ofere vânzari promoţionale atractive consumatorilor (de exemplu firmele din statele în care vânzarea a două produse plătind doar unul singur este interzisă nu vor putea concura cu acele firme care beneficiază de acest instrument). • Afectarea concurenţei datorită interdictiilor referitoare la anumite tipuri de vânzări promoţionale (de exemplu, faptul că acordarea de prime este interzisă în anumite state membre ale UE şi autorizată în altele poate împiedica pătrunderea firmelor pe astfel de pieţe).

• Restricţiile ce vizează vânzările promoţionale pot constitui obstacole ale circulaţiei

libere a produselor (de exemplu, fimele mici care urmăresc să pătrundă pe noi pieţe şi a căror strategie se bazează pe utilizarea vânzărilor promotionale trebuie să facă faţă companiilor recunoscute).

• Complexitatea anumitor reglementări poate conduce la incertitudine fapt ce are impact asupra operatorilor/consumatorilor proveniţi din alte state membre care furnizează/recepţionează informaţii referitoare la vânzârile promoţionale.

• Existenţa unor regelmentări, precum interdicţiile impuse asupra anumitor tipuri de vânzări promoţionale afectează în mod semnificativ fîrmele mici şi mijlocii (de exemplu, acest fapt poate conduce la alegerea altor forme ale vânzărilor promoţionale asupra cărora nu există interdicţie sau la alegerea altor tipuri de campanii promoţionale, fapt ce avantajează in mod deosebit marile firme).

11.6. Armonizarea legislaţiei cu privire la vânzarile promoţionale

Armonizarea legislaţiei tarilor membre UE trebuie sa urmareasca: • Transparenţa reglementănlor cu privire la rabaturi, prime, concursuri şi jocuri

promoţionale. Reglementările armonizate trebuie să includă referiri la valoarea primelor, a conditiilor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în posesia lor, la durata promoţiei respective, iar in ceea ce priveşte concursurile şi jocurile promoţionale, se impune transparenţă cu privire la natura premiilor acordate, la condiţiile de participare şi şansele de a câştiga.

• Informaţii suplimentare în cazul vânzărilor la un preţ infenor costului de producere. In vederea protejării împotriva unor practici „neortodoxe", ofertanţii trebuie, în prealabil,

86

informaţi cu privire la posibilitatea ca ceilalţi comercianţi să vândă produsele la un preţ inferior costului de fabricare (acest fapt ar atrage după sine aprecieri nefavorabile din partea consumatorilor care ar putea considera produsele respective ca fiind de calitate inferioară neapreciindu-le la adevărata valoare).

• Protejarea copiilor şi a minorilor. Reglementările in acest sens urmăresc trei aspecte: prevenirea fumizării de către copii a unor date personale, fără acordul părintilor, in vederea participarii la jocuri sau concursuri promoţionale; protejarea minorilor prin introducerea unor interdictii cu privire la fumizarea cadourilor ce constau in băuturi alcoolice; restricţionarea vânzărilor promoţionale ce constau în furnizarea de mostre ale produselor catre copii neînsoţiţi.

- Introducerea unor facilităţi care să permită consumatorilor minimizarea costurilor in cazul reclamaţiilor referitoare la aspecte ilegale ale vânzărilor promoţionale.

11.7. Directii de modificare a rcglementărilor UE a) Inlocuirea interdicţiilor impuse asupra vânzărilor promoţionale care sa vizeze: - premiile acordate: anumite state membre ale UE interzic acordarea primelor pentru a proteja piaţa împotriva concurenţei neloiale, deoarece se presupune că prin distribuirea unor produse sub formă de premii, consumatorii îşi pot face o părere greşită cu privire la adevărata lor valoare; - comercializarea produselor sau a serviciilor la un preţ inferior costului de fabricaţie: se

impune înlocuirea anumitor reglementări cu privire la vânzarea produselor la un preţ situat sub preţul net din aceleaşi motive expuse anterior (consumatorii pot considera produsele respective ca fiind de calitate inferioară, iar producătorii vor întâmpina dificultăţi in momentul în care vor dori să vândă produsul la un preţ corect);

- participarea la jocun promoţionale: anumite state membre ale UE impun restricţii severe cu privire la jocurile promoţionale datorită faptului că participarea este condiţionată de achiziţionarea unor bunuri sau servicii de care cumpărătorul nu are neapărată nevoie. De aceea, se doreşte înlocuirea vechilor reglementări cu noi reglementări mai transparente, care să permită consumatorului să adopte deciziile cu privire la participarea sa la joc în deplină cunoaştere a condiţiilor de particpare;

- modul de comunicare a vânzărilor promoţionale: modalitatea adoptată pentru informarea publicului cu privire la anumite produse sau servicii (în interiorul spaţiului de comercializare sau în afara spatiului de comercializare) face obiectul unor restricţii care au un efect neproductiv atât pentru consumator, cât şi în ceea ce priveşte concurenţa pe piaţă.

b) Modificarea reglementăiilor care limitează valorea vânzărilor promoţionale urmăreşte, în principal:

- nivelul reducerilor acordate: reglementările din anumite state membre ale UE impun limite maxime până la care se pot acorda astfel de reduceri, în timp ce în alte ţări, legislaţia

87

prevede sume fixe (de exemplu vânzarea sub preţul net) ceea ce conduce la înlocuirea anumitor reglementări cu altele noi;

- valoarea cadourilor: la fel ca şi în cazul precedent, valoarea cadourilor oferite este limitată în anumite ţări membre ale UE, tocmai pentru a nu afecta în mod negativ piaţa anumitor bunuri. De aceea, se impune înlocuirea acestor restricţii cu altele noi;

- valoarea primelor: anumite state membre ale CE impun limite maxime ale valorii primelor acordate pentru protejarea consumatorilor şi a pieţei împotriva concurenţei neloiale. S-a demonstrat insa că aceste restricţii au un efect neproductiv atât în ceea ce priveşte cumpărătorii, cât şi in ceea ce priveşte piaţa, iar respectarea unor cerinţe referitoare la transparenţa modului de comunicare a valorii primelor este suficientă pentru a utiliza acest instrument al vânzărilor promoţionale fără a avea efecte negative asupra interesului public;

- valorea premiilor acordate în cadrul concursunlor promoţionale şi a jocurilor: ca şi în cazul anterior, anumite ţări membre ale UE impun limite cu privire la valoarea premiilor acordate in cadrul concursurilor promoţionale şi a jocurilor de noroc. Propunerile UE au în vedere înlocuirea acestor restricţii cu furnizarea de informaţii detaliate care să permită consumatorilor să aprecieze adevărata valoare a premiilor oferite in corelaţie cu şansele de a le câştiga.

c) Reglementarea reducenlor anterioare vânzarilor de sezon: anumite state ale UE impun interdicţii cu privire la reducerile acordate înaintea vânzărilor de sezon pentru protejarea consumatorilor şi a pieţei împotriva concurenţei neloiale. Insă, astfel de restricţii pot conduce la practicarea unor preţuri destul de ridicate ceea ce dezavantajează atât consumatorii, cât şi producătorii bunurilor respective.

d) Autorizarea utilizării vânzărilor promoţionale: în anumite ţări membre ale UE, pentru utilizarea diverselor forme ale vânzărilor promotionale se impune obţinerea unor autorizatii, fapt care reprezintă un obstacol important in special pentru noii intraţi pe piaţă care nu pot susţine costurile aferente acestui proces. De aceea, se doreşte inlocuirea acestor reguli cu reguli noi, mai transparente.

11.8. Reglementarea vanzarilor promotionale in Romania

Vanzarile promotionale sunt reglementate prin Legea nr. 650/2002, in care se precizeaza ca vanzarile promotionale sunt vanzarile cu amanuntul, vanzarile cash and carry sau prestarile de servicii pe piata care pot avea loc in orice perioada a anului, fara sa faca obiectul notificarii, cu conditia ca:

a) sa nu fie efectuate in pierdere; b) sa se refere la produsele disponibile si reaprovizionabile, precum si la servicii vandute

sau prestate in mod curent; c) produsele si serviciile promovate trebuie sa existe la vanzare pe durata intregii

perioade anuntate a vanzarilor promotionale sau comerciantul va informa consumatorii

88

ca oferta este valabila numai in limita stocului disponibil. Nu sunt considerate vanzari promotionale: actiunile de promovare efectuate de producatori si actiunile de lansare de produse sau servicii noi pe piata. Vanzarile promotionale sunt o componenta a vanzarilor cu pret redus. Prin vanzari cu

pret redus se intelege: a) vanzari de lichidare b) vanzari de soldare c) vanzari efectuate in structuri de vanzare denumite magazin de fabrica sau depozit de

fabrica d) vanzari promotionale e) vanzari ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului,

dupa ce evenimentul a trecut si este evident ca produsele respective nu mai pot fi vandute in conditii comerciale normale

f) vanzari ale produselor care intr-o perioada de trei luni de la aprovizionare nu au fost vandute

g) vanzari accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapida sau a caror conservare nu mai poate fi asigurata pana la limita termenului de valabilitate

h) vanzarea unui produs la un pret aliniat la cel practicat de ceilalti comercianti din aceeasi zona comerciala, pentru acelasi produs, determinat de mediul concurential

i) vanzarea produselor cu caracteristici identice, ale caror preturi de reaprovizionare s-au diminuat.

INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1.Care sunt formele vânzarilor promoţionale ? 2.Care sunt consecinţele reglementarilor neuniforme ale vanzarilor promotionale in spatiul

UE ? 3.Care sunt directiile de modificare a reglementărilor UE in privinta vânzarilor

promoţionale ? 4.Cum sunt reglementate vanzarile promotionale in Romania ? 5.Ce sunt vanzarile cu pret redus ?

89