Preambul Propuneri Constitutie - Cere Participare Propuneri... · 2013-09-24 · 1. Pentru! că...
Transcript of Preambul Propuneri Constitutie - Cere Participare Propuneri... · 2013-09-24 · 1. Pentru! că...
Preambul la propunerile grupului de organizaţii din cadrul proiectului „Societatea civilă – o voce puternică în procesul de modificare a Constituţiei României”
O mare parte din ultimii 10 ani a fost marcată de tensiuni politice şi dezbateri aprinse pe marginea textului constituţional -‐ pentru unii, textul era prea vag; pentru alţii, era prea strict; iar cei care credeau că e prea bun chiar n-‐au avut ocazia să se exprime. Au fost criticate instituţii şi persoane, de la Curtea Constituţională şi Preşedinte, până la Parlament şi Guvern, ori chiar instanţe de judecată şi parchete. Dincolo de textul în sine, chiar şi procesul de modificare sau revizuire a Constituţiei a fost criticat -‐ prea partizan în 2008-‐2009; prea puţin legitimat electoral sau prea puţin reprezentativ în 2010-‐2011; prea grăbit sau prea impetuos în 2012-‐2013; prea puţin ancorat în dezbateri cu simplii cetăţeni. Noi suntem un grup de organizaţii neguvernamentale; suntem conştienţi că reprezentăm mai degrabă drepturi abstracte, în timp ce partidele ar trebui să reprezinte cetăţenii foarte concreţi. Dar observăm viaţa publică a României de mulţi ani şi am constatat, am notat şi am pus la păstrare un set de aspiraţii şi valori, pentru momentul în care procesele decizionale ne vor oferi ocazia de-‐a pune pe hârtie sugestiile noastre. Acest moment a venit în 2013, fiind prilejuit de constituirea unei comisii parlamentare pentru revizuirea Constituţiei. Noi nu am uitat nici de raportul comisiei prezidenţiale, nici de proiectul de revizuire care a fost lăsat în nelucrare de procedura parlamentară. Încă mai sperăm că aceste 3 documente, alături de propunerile deja colectate, pot fi puse în acord. De asemenea, nu am uitat nici de propunerilor colegilor din alte organizaţii neguvernamentale, la care unii dintre noi au contribuit şi le-‐au promovat; noi le-‐am luat în considerare, le-‐am discutat, pe unele le-‐am preluat în întregime, pe altele doar parţial. Suntem 9 organizaţii cu preocupări diverse şi ne-‐am construit sugestiile/doleanţele privind revizuirea Constituţiei pe anii de muncă în diverse comunităţi şi/sau cercuri profesionale -‐ în administraţia locală şi justiţie, în presă şi în sfera deciziilor politice, în economie şi finanţe, în cercuri academice şi în societatea civilă de la talpa ţării. Am identificat nevoi, deficienţe, aspiraţii concrete ale cetăţenilor cu care am intrat în contact, iar pe acestea le-‐am „tradus,” după cunoştinţele şi puterile noastre, dar şi în conformitate cu valorile şi principiile după care ne ghidăm, în viziuni şi perspective abstractizate la nivelul limbajului juridico-‐politic potrivit unor amendamente constituţionale. Iar pe toate acestea le-‐am structurat pe 3 mari direcţii de intervenţie -‐ drepturi, responsabilităţi şi instituţii.
1. Pentru că suntem organizaţii care militează pentru protejarea şi promovarea unor drepturi şi libertăţi
fundamentale, ne-‐am concentrat atenţia acolo unde am constatat noi cele mai multe deficienţe -‐ în privinţa transparenţei şi a calităţii vieţii. Pentru noi, transparenţa se sprijină pe accesul la informaţii privind treburile publice, care derivă din libertatea de exprimare şi contribuie la participarea în procesele decizionale. Din aceste motive alegem să scoatem în evidenţă sugestiile noastre privind transparenţa, pe care le circumscriem art. 30 -‐ Libertatea de exprimare şi 31 -‐ Dreptul la informaţie din Constituţie. Pentru noi şi beneficiarii serviciilor pe care organizaţiile noastre le prestează în diverse comunităţi, calitatea vieţii se traduce prin acces la educaţie, cultură, mediu sănătos, aşa încât evidenţiem contribuţiile noastre cu privire la art. 32 – Dreptul la învăţătură (educaţie), 33 – Accesul la cultură şi 35 – Dreptul la mediu sănătos din Constituţie.
2. Pentru că înţelegem şi susţinem principiul echilibrului între drepturi şi obligaţii, milităm pentru recunoaşterea
unor responsabilităţi reciproce între cetăţeni şi instituţii sau autorităţi -‐ şi chiar dacă aceste responsabilităţi nu sunt consacrate drept „fundamentale” în doctrină, am ales să ne concentrăm asupra bunei administrări a treburilor publice şi asupra cheltuirii eficiente a banilor publici. Concret, în privinţa dreptului la bună administrare, ne referim la introducerea unui nou art. 21^1 – Dreptul la buna administrare, corelat cu noi sugestii privind art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. În privinţa banilor publici, propunerile noastre privind art. 56 – Contribuţii financiare, 135 -‐ Economia şi 138 – Bugetul naţional, racordează viziunea noastră despre România cu aspiraţiile europene, respectiv cu obligaţiile asumate prin Carta Drepturilor Fundamentale ale Cetăţenilor Uniunii Europene, Pactul Euro Plus, Pactul pentru Stabilitate şi Creştere, respectiv unele Decizii ale Curţii Constituţionale.
3. Pentru a susţine fructificarea acestor drepturi şi pentru a îmbunătăţi respectarea acestor responsabilităţi,
sugerăm trei direcţii de intervenţie cu privire la instituţii: Ne dorim consolidarea instituţională şi eficientizarea funcţională a Avocatului poporului, tocmai pentru a ne asigura că drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt respectate şi ocrotite -‐ în acest sens, am contribuit la art. 58-‐59 – (Avocatul Poporului) Numirea şi rolul, Atribuţii şi am sugerat posibilitatea introducerii unor instituţii similare la nivel local/judeţean/regional, în art. 3 -‐ Teritoriul, 120 – (Administraţia publică locală) Principii de bază şi 123 -‐ (Administraţia publică locală) Prefectul. Ne dorim asigurarea independenţei Justiţiei, astfel încât nerespectarea responsabilităţilor să fie sancţionată prompt, imparţial şi obiectiv—în acest sens, am contribuit la art. 131-‐134 (Consiliul Superior al Magistraturii) – Rolul şi structura, Atribuţii, rămânând deschişi găsirii unor soluţii prin care independenţa să nu conducă la imunitate/impunitate. Nu în ultimul rând, am contribuit la art. 113-‐115 (Guvernul) – Moţiunea de cenzura, Angajarea răspunderii Guvernului, Delegarea legislativă, pentru că dorim limitarea delegării legislative, un control parlamentar mai atent asupra Guvernului şi reaşezarea Parlamentului în dreptul său de for reprezentativ suprem, astfel încât drepturile şi responsabilităţile de mai sus să fie operaţionalizate, traduse în practica de zi cu zi a guvernării.
Fundaţia Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) – Oana Preda, Director Executiv Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) -‐ Ioan Tănase, Director Asociaţia ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AW -‐ AMP) – Mircea Toma, Preşedinte Asociaţia Funky Citizens – Elena Calistru, Preşedinte Asociaţia EPAS – Codru Vrabie, Preşedinte Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile -‐ Mircea Kivu, Vice-‐preşedinte Asociaţia Mişcarea Civică „Miliţia Spirituală” – Mihail Bumbeş, Preşedinte Asociaţia Civitas’99 – Andrei Tiut, George Vişan, editori CivitasPolitics.org Asociaţia Median Research Centre – Marina Popescu, Director
Aceste propuneri au fost elaborate în cadrul proiectului „Societatea civilă – o voce puternică în procesul de modificare a Constituției României”, proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.