PARTENERIATUL GRADINIŢĂ-FAMILIE, MIJLOC EFICIENT DE EDUCARE A PREŞCOLARILOR

Motto: “Nu trebuie sa faci în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi sa imite”- John Locke

Pregătirea pentru viaţa omului de mâine începe din primele luni ale existenţei şi primii chemaţi să pună bazele educaţiei sunt părintii, familia.

Unul din principiile esenţiale ale educatiei timpurii este centrarea pe nevoile familiei. Modul în care familia influenţează dezvoltarea copilului ca fiinţă socială, se datoreaza urmatoarelor considerente: acţiunea familiei asupra copilului se exercită de timpuriu şi în primii 6-7 ani are loc cristalizarea principalelor trăsături ale viitorului adult. După această vârstă şcoala si societatea intervin, contribuie, dar factorul hotărâtor îl constiluie baza educaţiei primilor ani, în familie.

Familia reprezintă pentru copil un organism reglator care îi permite să trăiască o viaţă foarte intensă, o viaţă proprie copilăriei: “pentru noi o lume fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală şi plină de armonie” (Eugen Heroveanu). Mediul familial este o şcoală a sentimentelor, în care se modelează sub acest aspect personalitatea. Copilul trebuie socializat şi modelat, iar fundamentarea personalităţii sale, se realizează, în mare măsură, în interiorul familiei acestuia, care concentrează primul său univers afectiv şi social. Trăsăturile şi coordonatele personalităţii se cristalizează în raport cu modelul şi natura situaţională trăită în mod direct, nemijlocit, de copil în mediul său familial, iar atitudinile părinţilor au consecinţe durabile asupra personalităţii, în formare, a copilului. La vârstele mici, adaptarea copilului se realizează prin imitaţie, acesta raportându-se permanent la persoana adulţilor. Primul model oferit copilului este familia sa, iar calitatea şi tipul relaţiilor copil-părinţi vor marca profund evoluţia viitoare a copilului (G. Mauco).

Grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Această instituţie îl aşază într-un cadru nou prin dimensiunile şi conţinutul său. Aici copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune, incipient, angajarea în relaţiile sociale de grup.

Copilul preşcolar începe să-şi definească treptat începutul personalităţii sale. În cadrul grupei el trăieşte prima experienţă a vieţii în colectivitate, a vieţii sociale, alta decât familia. De la intrarea în grădiniţă copilul realizează o adaptare la un anumit ritm al vieţii cotidiene, el se încadrează şi respectă un anumit program.

Educaţia făcută de primii educatori –părinţii ,precum şi cea din grădiniţă se răsfrâng asupra tuturor laturilor personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia. Pe măsură ce copilul se dezvoltă, cresc şi trebuinţele şi dorinţele lui. În acelaşi timp şi grădiniţa, ca primă instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului.

In relaţia grădiniţă-familie, din experienţa la clasă, am constatat că există unele obstacole de ordin comportamental (întâlnite, atât între părinţi, cât si la cadrele didactice şi manageri/directori), sau de ordin material (relaţia grădiniţă-familie cere efort material şi de timp).

Cel mai greu de înlăturat este obstacolul de ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor ,părinţi, cadre didactice, publicul larg şi cutumele sociale înrădăcinate sunt factor greu de influenţat şi de schimbat.

Cercetările desfăşurate în Statele Unite şi în unele ţări din Europa arată că în parteneriatele dintre instituţiile de învaţământ, familii şi comunităţi, beneficiari sunt copiii. Aceste parteneriate au rolul de a:

• ajuta cadrele didactice în munca lor;• perfecţiona abilităţile şcolare ale copiilor;• îmbunătăţi programele de studiu şi climatul educational;• îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;• dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;• conecta familiile cu membrii grădiniţei şi ai comunităţii;• stimula serviciul comunităţii în folosul grădiniţei;• oferi servicii şi suport familiilor;• crea un mediu mai sigur în instituţiile de învaţământ.

Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta copiii să aibă rezultate bune şi, mai târziu, în viaţă.

Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în

programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor

respect de sine, încredere în competenţele lor , făcându-i mai buni.

Participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă şi iniţiativa acestora de a

organiza la rândul lor unele activităţi,,conduc la relaţii de colaborare şi cooperare, din

care beneficiari vor fi copiii.De asemenea, părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copiii

lor:,informaţii despre scopul de bază al programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi in luarea deciziilor. Părinţii trebuie să fie la curent cu progresele copilului lor, dar si cu percepţia pe care o are grădiniţa despre calităţile şi problemele copilului.

Astăzi părinţii trebuie să se îndrepte de la modelul autoritar, în care creşterea copilului se bazează mai mult pe forţă şi control, spre un model caracterizat prin deschidere, căldură şi coerenţă în stabilirea regulilor, a limitelor şi asteptărilor adecvate. Este necesară o comunicare bazată pe o relaţie de demnitate şi o cunoaştere reciprocă. Părinţii ar trebui să acorde copilului o îndrumare adecvată potrivit particulatitatilor

vârstei sale, să-i ofere mai multă responsabilitate în problemele personale, facilitând exercitarea unui anumit grad de autonomie. Este foarte important ca îndrumarea să nu se realizeze prin intermediul unor forme umilitoare de disciplină.

Uneori, părinţii recurg la pedepse fizice din neputinţă, din teamă sau pentru că nu ştiu ce altceva să facă. Un rol important îl au cursurile “Educăm asa”, care îi ajută pe părinţi şi îmbunătăţesc relaţiile şi climatul familial, în care copilul trebuie să fie apreciat, să se simtă iubit şi în siguranţă.

Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între

familie şi grădiniţă, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic

asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.

In concluzie, numai o bună colaborare între grădiniţă şi familie, o mai mare

implicare a părinţilor în activitatea grădiniţei, inclusiv în luarea deciziilor, va îmbunătăţi

colaborarea dintre aceşti factori, foarte importanţi în creşterea şi dezvotarea copilului

preşcolar.

Bibliografie:-Golu Pantelimon, Verza Emil, Zlate Mielu, Psihologia copilului, manual pentru clasa a XI-a

-şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

-Dumitrana M. , Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

-Să construim împreună cei şapte ani...de acasă -Modul pentru părinţi şi educatori,Proiectul

pentru reforma educaţiei timpurii, Bucureşti, 2008.