Cuprins

Capitolul I1.1. Definirea organizatiilor..................................................................................31.2. Functiile managementului general.................................................................5 1.2.1. Functia de previziune..........................................................................5 1.2.2. Functia de organizare..........................................................................5 1.2.3. Functia de coordonare.........................................................................6 1.2.4. Functia de antrenare-motivare............................................................6 1.2.5. Functia de control-evaluare.................................................................7

Capitolul II2.1. Organizatiile publice......................................................................................72.2. Organizatiile private.......................................................................................9

Capitolul III3.1. Asemanari si deosebiri intre organizatia publica si organizatia private......11 3.1.1. Asemanari intre organizatia publica si organizatia privata...............11 3.1.2. Deosebiri intre organizatia publica si organizatia privata.................12

Bibliografie.....................................................................................................14

„Managementul este cea mai noua dintre stiinte si cea mai veche dintre arte”1

Capitolul I

1.1. Definirea organizatiilor

Organizatiile sunt grupuri de persoane care lucreaza impreuna intr-un mod coordonat si structurat pentru a atinge unul sau mai multe scopuri. Organizatiile sunt de mai multe categorii:

organizatii care functioneaza cu scopul de a obtine profit (firme producatoare si furnizoare de bunuri sau servicii)

organizatii guvernamentale (guvern, parlament etc.) organizatii educationale (scoli, universitati etc.) organizatii medicale (spitale, policlinici etc.) organizatii care promoveaza interese de grup (asociatii profesionale, asociatii ale

handicapatilor etc.) organizatii religioase (biserici, asociatii religioase etc.) alte tipuri de organizatii (fratii, cluburi etc.)

Caracteristicile comune tuturor organizatiilor sunt: utilizarea unor resurse; dependenta de mediu; diviziunea muncii pe orizontala si pe verticala; necesitatea managementului.

Resursele principale necesare organizatiilor pentru a reusi sa obtina rezultatele propuse sunt alcatuite din:

oameni (resurse umane); capital (resurse financiare); materii prime si materiale (resurse fizice); informatie (resurse informationale).

Este evident ca, cu cat mai ridicata este calitatea resurselor utilizate, cu atat mai mari sunt sansele se succes ale organizatiei. Calitatea resurselor umane ale organizatiilor este data de calificarea personalului, de numarul de zile de instruire pe care le primesc, dar si de capabilitatile specifice fiecarei categorii de personal, de modul in care organizatia stie sa ii motiveze pentru a contribui la realizarea obiectivelor si de relatiile interumane existente in firma. Calitatea resurselor financiare este caracterizata doar de valoarea acestora, calitatea resurselor fizice este exprimata prin indicatori de calitate a produselor (de exemplu: media timpilor de buna functionare, fiabilitate etc.), iar calitatea resurselor informationale este data de valoarea si actualitatea informatiei.

Organizatiile, ca si oamenii si celelalte fiinte, au un ciclu de viata, care presupune un moment in care se infiinteaza, o etapa de crestere, de functionare “la capacitate”, de

1 J. J. Serven Screiber

2

imbatranire si de moarte. Daca ciclul de viata al unui produs poate fi estimat in functie de tipul produsului sau de clasa din care face parte, pentru organizatii acest lucru nu este posibil decat pentru cele al caror termen de functionare este limitat inca de la infiintare (de exemplu: echipe care lucreaza la proiecte, serii sau grupe de studenti care functioneaza doar pe durata facultatii etc.).

Durata ciclului de viata al unei organizatii depinde de doua elemente esentiale: resursele si mediul. Cea mai mare influenta asupra etapelor de transformare a organizatiilor o au resursele umane si, in special, managerii. Acestia, prin elementele culturii organizationale pe care o instituie si prin rezultanta acesteia, resimtita in relatiile interumane, pot contribui la reintinerirea unei organizatii, dar cel mai adesea contribuie la imbatranirea prematura a acesteia.

Primele organizatii devin posibile sub presiuni ale necesitatilor de organizare a conlucrarii intre oameni pentru a satisface anumite necesitati, asa cum ei le pot constientiza, ca interese, nevoi sau aspiratii. Conlucrarea dintre oameni pentru a satisface anumite necesitati produce alte necesitati; pe masura ce situatiile se complica, emerg necesitati de reglare a raporturilor dintre oamenii implicati in activitati cu anumite finalitati, de specializare a unora dintre oameni pentru a coordona activitatile, pentru a asigura conditii “materiale” si informationale de conlucrare fructuoasa si pentru a controla rezultatele. Necesitatile de organizare si reglare interna, constientizate, sunt cele care exercita presiuni pentru a se constitui organizari si competente cu functii gestionare; cand astfel de procese se produc, emerg organizatii.

Organizatiile s-au constituit si se perpetueaza ca forme de organizare sociala deoarece fac posibile conlucrari intre oameni intru satisfacerea unor necesitati care nu pot fi satisfacute in mediul privat.

Societatea moderna reprezinta un ansamblu de organizatii. Aproape toate aspectele existentei umane sunt reglementate, asistate sau facilitate de catre o organizatie sau alta. Aproape toti oamenii fac parte din structurile si procesele unui tip de organizatie, fie ea familie, scoala, guvern, biserica, afacere, intreprindere sau club.

Conform unei definitii simple, o organizatie reprezinta “combinarea  si utilizarea de resurse umane, financiare si materiale in vederea atingerii unor obiective”2 Toate organizatiile includ intr-o forma sau alta un set de obiective proprii, distribuirea puterii si autoritatii, asteptarile cu privire la functii sau indatoriri, canale de comunicare si anumite metode de asigurare a atingerii obiectivelor.

Organizatiile vizeaza atingerea anumitor obiective: organizatiile private au un scop clar (cautarea si maximizarea profitului) in functie

de care ele isi pot organiza actiunile si modela organizarea; organizatiile publice au ca misiune urmarirea realizarii “interesului general”.

“Interesul general” este susceptibil a cunoaste interpretari diferite si de multe ori contradictorii.

Desigur, dubla egalitate (firma privata = cautarea profitului; organizatia publica = interes general) reprezinta o abordare simplista ce trebuie nuantata.

Finalitatile firmei private sunt diverse (maximizarea profitului dar si cautarea unor informatii satisfacatoare, nevoia de realizare a conducatorilor, obtinerea adeziunii

2 Calin Hintea, Cristina Mora – „Management Public”, pag 17, UBB, Cluj-Napoca, 2008

3

membrilor, etc.). Pe de alta parte, “interesul general” este un termen la fel de incert. Deci finalitatea intreprinderii private este introvertita (ea gaseste in ea insasi rationalitatea proprie de a functiona), in timp ce organizatia publica este constituita pentru satisfacerea unor interese care o depasesc: finalitatea ei este extrovertita.

1.2.Functiile managementului general

Literatura de specialitate ofera mai multe variante pentru functiile generale ale managementului, insa cei mai multi specialisti vorbesc despre urmatoarele cinci: previziune, organizare, coordonare, antrenare si control.

1.2.1. Functia de previziune

A intrezari si, eventual, a cuantifica evolutia viitoare a unor fenomene de natura economico-sociala, prezinta o importanta deosebita pentru activitatea unei unitati economice. In functie de acest lucru unitatea poate activa sau nu intr-un anumit climat si poate sa obtina rezultate care sa ii asigure functionalitatea.

Functia de previziune are in vedere un efort de gandire si actiune a managerilor in scopul de a identifica anticipativ problemele care vor interveni in activitatea unitatii, din interiorul si/sau din afara ei.

Previziunea a devenit o parte integranta a mentalitatii managerilor, care trebuie ca prin activitatea pe care o desfasoara, sa anticipeze modul de desfasurare a activitatilor.

Managerul trebuie sa orienteze permanent unitatea pentru obtinerea unor performante superioare prin anticiparea modalitatilor de derulare a proceselor economice din unitate, pe baza rezultatelor obtinute si experienta acumulata.

Previziunile se materializeaza in: prognoze, planuri si programe.

1.2.2. Functia de organizare

Functia de organizare reprezinta componenta cea mai complexa a managementului. Aportul sau se manifesta in cea ce priveste realizarea obiectivelor rezultate ca urmare a manifestarii functiei de previziune. Mai mult, are menirea sa indice “cum sa faca” unitatea economica pentru a atinge obiectivele prestabilite.

Manifestarea functiei de organizare, are drept consecinta constituirea unitatii ca sistem economic, se determina starea de ordonare si structurile organizatorice.

Prin exercitarea de catre manager a acestei functii elementele sistemului - unitatea economica - sunt corelate intr-un ansamblu coerent si determinate sa actioneze ca un mecanism unitar, in vederea realizarii obiectivelor propuse.

Organizarea, ca functie a managementului poate fi definita prin ansamblul actiunilor intreprinse in vederea utilizarii cu maximum de eficienta a resurselor materiale, umane si financiare pe care le are la dispozitie unitatea economica.

Pentru utilizarea eficienta a factorilor de productie, managerul trebuie sa initieze actiuni si sa adopte decizii menite sa asigure raporturi si proportii optime intre

4

toate categoriile de resurse, sa elaboreze si sa aplice in practica structuri rationale de organizare si sa practice cel mai potrivit sistem informational.

Organizarea ca functie a managementului se exercita la nivelul unitatii cat si la principalele sale componente.

Profilul, specializarea, structura de productie, organizarea muncii si a sistemului de management existent in unitate, este rodul manifestarii functiei de organizare.

1.2.3. Functia de coordonare

In general, coordonarea reprezinta un proces prin care un manager creeaza si mentine armonia intre activitatile, oamenii si compartimentele de munca pe care le are in subordine, in conditiile impulsurilor factorilor endogeni si exogeni, care determina schimbari semnificative, pentru a realiza obiectivele propuse in conditii de performante superioare.

Functia de coordonare decurge din necesitatea de a face ca toate eforturile, toate activitatile care se desfasoara in diferite locuri si nivele ierarhice dintr-o unitate economica sa fie indreptate spre realizarea obiectivelor prestabilite.

Coordonarea este strans legata si de stilul de management aplicat, de o anumita libertate de actiune atribuita subordonatilor, astfel incat sa-si manifeste posibilitatile creative, marind operativitatea in desfasurarea actiunilor.

1.2.4. Functia de antrenare–motivare

Exercitarea functiei de antrenare-motivare presupune atragerea personalului la realizarea obiectivelor unitatii. Cat de importanta este aceasta functie se releva din faptul ca, asa dupa cum este cunoscut, in general, fara participarea fortei de munca atingerea obiectivelor prestabilite este practic imposibila.

Antrenarea consta in actiunea managerilor de atragere a personalului pentru ca mecanismul sistemului - unitatea economica - sa functioneze normal si sa obtina performante economice superioare.

Ea cere multa vointa, tenacitate, transmiterea unei certitudini la toti subordonatii in realizarea obiectivelor prestabilite. Exercitarea acestei functii de catre managerul unitatii impune o atenta selectie si pregatire a subordonatilor, actionand cu un ansamblu de mijloace prin care acesta influenteaza direct componentii echipei pe care o conduce, orientand astfel actiunile in sensul dorit.

Antrenarea componentilor unei unitati la activitatea acesteia are ca suport de baza motivatia, privita in toata complexitatea elementelor sale.

Motivatia presupune corelarea intereselor personalului cu realizarea obiectivelor si sarcinilor atribuite. Ea reprezinta o modalitate de depistare si de satisfacere a factorilor de stimul pentru participarea atat la procesul de management cat si la cel de productie a componentilor unitatii. Aceasta functie, prin natura componentelor sale, se constituie intr-un instrument, aflat la indemana managerului care, bine folosit, ii permit sa obtina aportul subordonatilor la desfasurarea activitatii unitatii.

Locul obtinut de functia de antrenare-motivatie in contextul functiilor managementului este deosebit, avand influente asupra acestora, punand in miscare oameni care vor planifica, vor organiza si vor controla. In ultima instanta, ea da viata

5

organizarii, care asa dupa cum s-a aratat, permite punerea in opera a masurilor de realizare a obiectivelor stabilite prin intermediul functiei de previziune.

Are, deci, un puternic caracter operational si conditioneaza efectele economice ale celorlalte functii ale managementului.

1.2.5. Functia de control-evaluare

Orice unitate doreste sa atinga anumite performante care se pot materializa in: volumul productiei; masa profitului; rata profitului etc.

Functia de control-evaluare presupune un ansamblu de actiuni prin care se urmareste in ce masura rezultatele (performantele) obtinute sunt identice cu nivelul lor prestabilit sau cele ale diferitelor standarde. Mai mult, urmarirea sistematica a concordantei dintre rezultate si programari, din punct de vedere cantitativ si calitativ, anticiparea consecintelor, care pot decurge in cazul nerealizarii ei, permite sa se ia masurile cele mai potrivite, care sa asigure functionalitatea, indiferent de natura influentelor si de locul unde se desfasoara. in prealabil, se realizeaza, deci, o confruntare a rezultatelor obtinute in diferite perioade cu prevederile initiate.

Functia de control cuprinde ansamblul actiunilor de evaluare operativa si post-operativa a rezultatelor organizatiei, a verigilor ei organizatorice si a fiecarui salariat, de identificare a abaterilor care apar de la obiectivele, normele, normativele si standardele stabilite initial si a cauzelor care le-au generat, precum si de adoptare de masuri care sa asigure eliminarea abaterilor, mentinandu-se echilibrul dinamic al organizatiei.

Capitolul II

Caracteristici generale

2.1. Organizatiile publice

Organizatiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice.

Institutiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de astazi, reprezinta singurul mod de organizare social-economica a statului care poate face fata provocarilor modernitatii (numarul mare al populatiei, diversitatea si complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfacute).

Birocratia nu este nimic mai mult decât rigidizarea arterelor unei organizatii.3

Ceea ce face din institutiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor rational manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

pot manevra un numar mare de sarcini; pun accent pe cuantificare; opereaza într-un mod previzibil, standardizat;

3 Definitie data de William P. Anthony

6

pun accent pe controlul asupra celor angrenati în sistemul institutiilor.

Într-un stat democratic ele au urmatoarele functiuni: pregatirea si adoptarea de acte normative; punerea în executare a legilor; supravegherea punerii în executare a hotarârilor luate la nivel politic.

O institutie publica „vinde” bunuri si servicii care asigura facilitati precum: servicii de telecomunicatii, electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport (cai ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (banci, companii de asigurare).

Obiectivul unei institutii publice este servirea interesului public. Sunt situatii în care initiativa particulara nu poate acoperi cerintele societatii si de aceea sunt necesare institutii specifice.

Organizatiile publice au detinut pentru multa vreme un rol important în majoritatea tarilor dezvoltate, dar odata cu privatizarea unor servicii publice, unele institutii au trecut într-un plan secundar.

Aceste institutii sunt importante pentru ca: activitatea lor este dependenta de sectorul guvernamental; managementul sectorului public controleaza activitatea organizatiilor cu scop

lucrativ.În cadrul acestor institutii avem în vedere si politicile sociale, industriale si de

investitii. În cazul în care controlul guvernamental este prea rigid, institutiile publice îsi

pierd statutul de entitati independente, astfel ca nu mai sunt rentabile pentru public.Sunt situatii în care institutiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul

lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci sa se puna problema privatizarii unor servicii publice.

Daca managerii din organizatiile private au în vedere, în primul rând, profitul, scopul organizatiilor publice este satisfacerea interesului general.

Succesul institutiilor publice depinde si de modul în care Guvernele vor gasi mecanismele de motivare si control adecvate fara a implementa proceduri rigide la nivelul fiecarei entitati publice.

Caracteristicile organizatiilor publice: satisfac o nevoie sociala; se creeaza / desfiinteaza prin decizie administrativa de management; regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public; se realizeaza prin stabilimente publice.

Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apa, electricitate, gaz, telecomunicatii, considerate esentiale pentru economie, în ansamblu.

Sunt situatii în care activitatile de interes nu apartin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activitatile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politica ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în retea). De multe ori, guvernele acorda facilitati grupurilor dezavantajate.

7

Aceste servicii impun investitii initiale mari conducând la tendinte monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic.

Controlul sustinut prin reglementari asigura coordonarea institutiilor publice. Exista riscul, din cauza gestionarii defectuoase a resurselor financiare, ca bugetele sa aiba de suferit.

Exista patru motive care determina existenta companiilor publice : minimalizarea erorilor de pe piata; cresterea rentabilitatii economice; facilitarea planificarii centralizate a economiei; schimbarea naturii economiei.

2.2. Organizatiile private

Evolutia organizatiilor private moderne este marcata, în prezent, de amplificarea interdependentelor cu mediul în care-si desfasoara activitatea; expresia acestei evolutii o reprezinta accentuarea caracterului deschis al firmei concepute ca sistem, reflectat atât pe planul “intrarilor” cât si al “iesirilor” – prin care se integreaza în mediul ambiant national si international si care cunoaste o varietate si intensitate fara precedent.

Necesitatea abordarii mediului ambiant pentru managementul organizatiilor private este data de urmatoarele caracteristici:

1. Luarea în considerare a evolutiilor mediului ambiant reprezinta o conditie fundamentala a satisfacerii, cantitative si calitative, a unei anumite categorii de trebuinte de catre firma;

2. Pe baza cunoasterii componentelor mediului ambiant si a modului în care acestea influenteaza activitatea firmei, se asigura elaborarea de strategii si politici realiste, cu un grad ridicat de fundamentare stiintifica;

3. Asigurarea resurselor de care firma are nevoie pentru functionarea si dezvoltarea sa nu este posibila, cantitativ si calitativ, fara luarea în considerare a factorilor de mediu;

4. Evolutiile factorilor de mediu constituie o importanta premisa atât pentru asigurarea unor subsisteme organizatorice si informationale eficace, cât si pentru adoptarea si aplicarea de decizii si actiuni care sa reflecte necesitatile si oportunitatile prezente si de perspectiva ale mediului ambiant.

Abordata ca sistem, organizatia privata prezinta anumite caracteristici definitorii:

1. Obiective: obtinerea unui anumit profit; realizarea unui anumit volum de productie sau a unei anumite cifre de afaceri; diversificarea productiei; acoperirea unui anumit segment de piata;

2. Resurse: materiale (mijloace de munca, obiecte ale muncii); umane (persoane, compartimente); financiare (numerar, disponibilitati la banca); informatii (juridice, economice, tehnice);

3. Variabile: capacitati, parametri de functionare, potential, continut caloric, randament (pentru resursele materiale); specialitate, nivel de pregatire, motivare (pentru

8

resursele umane); valoare, viteza de rotatie (pentru resursele financiare); cantitate, realism, operativitate (pentru informatii);

4. Relatii: om-masina (precizate prin instructiunile de lucru); interpersonale; rezultând din structura de productie (si determinate fiind de functia firmei, de profilul si marimea ei, de tipul productiei);

5. Transformari: reprofilarea; specializarea; retehnologizarea; cresterea capacitatilor; modificarea structurii de productie; modernizarile informatice, etc.;

6. Intrari: materii prime, materiale, utilaje, energie, forta de munca, informatii;7. Parametri: prevederile legislatiei privind firma; norme de consum de materii

prime, munca; norme de calitate;8. Iesiri: produse, servicii, lucrari, bani, informatii.

Abordata ca sistem, firma prezinta mai multe dimensiuni:1. Organizatia privata este un sistem complex deoarece încorporeaza resurse

umane, materiale, financiare si informationale, fiecare dintre acestea fiind alcatuita dintr-o varietate apreciabila de elemente:

resursele umane sunt compuse din ansamblul salariatilor firmei, ce prezinta caracteristici diferite din punctul de vedere al nivelului pregatirii, specialitatii, postului ocupat, vârstei, sexului, vechimii;

ansamblul materiilor prime, materialelor, combustibililor împreuna cu utilajele, cladirile si celelalte concretizari ale factorilor de productie, fiecare prezentând anumiti parametri dimensionali, functionali si economici, constituie resursele materiale;

disponibilitatile banesti, în numerar si la banca, aflate la dispozitia firmei, formeaza resursele financiare;

informatiile exogene si endogene concretizate în previziuni, tehnologii, norme de consum sau calitate, evidente contabile, etc. formeaza resursele informationale ale firmei;2. Organizatia privata este un sistem socio-economic, în sensul ca, în cadrul

sau, grupele de salariati, ai caror componenti se afla în strânsa interdependenta, desfasoara procese de munca generatoare de noi utilitati; pe de alta parte, firma este subsistemul de baza al economiei nationale, principala generatoare de venit national;

3. Organizatia privata este un sistem deschis, în sensul ca se manifesta ca o componenta a numeroase alte sisteme cu care se afla în relatii continue pe multiple planuri. Concret, caracterul sau de sistem deschis se exprima prin fluxul de intrari si prin iesirile sale;

4. Organizatia privata este un sistem organic adaptiv, adica se schimba permanent, sub influenta factorilor exogeni si endogeni, adaptându-se atât la evolutia pietei, cât si la cerintele generate de dinamica sustinuta a resurselor încorporate; firma nu este un sistem pasiv ci, la rândul sau, influenteaza prin iesirile sale unele din caracteristicile sistemelor cu care intra în contact;

5. Organizatia privata este un sistem tehnico-material, în sensul ca între mijloacele de munca, materiile prime si materialele utilizate în cadrul sau exista anumite legaturi care se manifesta prin dependenta tehnologica dintre subdiviziunile sale.

9

Capitolul III

3.1. Asemanari si deosebiri intre organizatia publica si organizatia privata

Managementul este o functie profesionala care inseamna a conduce, intr-un context dat, un grup de persoane care au de atins un obiectiv comun, in conformitate cu finalitatile organizatiei din care fac parte.

Realizarile unei organizatii sunt rezultatele efortului depus de fiecare individ.4

Managementul public reprezinta “ansamblul proceselor si relatiilor de management, bine determinate, existente intre componente ale sistemului administrativ, prin care, in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile si / sau se planifica, organizeaza, coordoneaza, gestioneaza si controleaza activitatile implicate in realizarea serviciilor care satisfac interesul public.”5

3.1.1. Asemanari intre organizatia publica si organizatia privata

1. Principii si legitati comune

Intre organizatia generala si organizatia publica exista stranse interdependente, in sensul ca o serie intreaga de principii si legitati ale managementului isi gasesc aplicabilitate si în institutiile publice.

Legătura dintre cele doua este de tipul parte-intreg, in care organizatia publica este un domeniu de aplicabilitate a teoriei generale a organizatiei private, desigur in forme specifice determinate de multiplele particularitati ale domeniului si de orientarea pe satisfacerea interesului public.

2. Functii de baza asemanatoare

Ambele tipuri de organizatii au cam aceleasi functii de baza. In literatura de specialitate sunt intalnite mai multe clasificari, insa in general

sunt cam aceleasi. Functiile de baza ale organizatiei publice sunt: previziune, organizare-

coordonare, control-evaluare, administrare si motivare. In cazul organizatiei private intalnim aceleasi functii, in unele lucrari de

specialitate, formulate putin diferit dar cu intelesuri sensibil egale.

3. Urmarirea unui scop

Atat in cazul organizatiei publice cat si in cazul organizatiei private exista un scop comun al organizatiei (institutie, firma s.a.) care prin intermediul activitatilor manageriale trebuie urmarit. 4 Vince Lombardi5 Armenia Androniceanu – „Management Public”, Editura Economica, Bucuresti, 1999

10

Asemanarea consta doar in existenta unui scop si a unor obiective comune pentru toti membrii organizatiei; scopurile si obiectivele in sine sunt foarte diferite intre cele doua forme de management.

4. Urmarirea eficientei

Ambele tipuri de organizatii doresc atingerea obiectivelor si scopurilor propuse intr-un mod cat mai eficient.

Daca in cadrul organizatiei private conceptul este descris prin termeni ca eficienta si eficacitate, in cadrul organizatiei publice se urmareste echitatea sociala si asa numita „eficientizare a serviciilor publice”.

5. Managementul resurselor umane

O alta asemanare puternica este in domeniul resurselor umane. Ambele tipuri de organizatii pun accent pe resursa umana.

Atat managerii privati cat si publici sunt constienti ca organizatia va functiona corect doar daca ei acorda importanta recrutarii, selectarii, pregatirii profesionale, recompensarii si motivarii personalului.

Si in ceea ce priveste organizarea resurselor umane exista o asemanare: angajatii / functionarii vor fi pusi de catre managerii lor in posturi potrivite, managerii incercand sa puna persoanele potrivite in posturile cheie.

3.1.2. Deosebiri intre organizatia publica si organizatia privata

1. Scopul urmarit

Aminteam la asemanari faptul ca asemanarea consta doar in existenta unui scop si a unor obiective comune pentru toti membrii organizatiei si ca scopurile si obiectivele in sine sunt foarte diferite intre cele doua forme de management.

Diferenta consta in faptul ca organizatia publica urmareste satisfacerea interesului general in schimb ce organizatia privata urmareste obtinerea profitului.

2. Accentul pe functia de previziune

In cadrul organizatiei private, intervine influenta sistemului politic; datorita acestui aspect orizontul temporal al managerilor guvernamentali este relativ scurt.

Managerii privati sunt orientati spre: dezvoltarea pietei; inovatii; investitii pe termen lung – au deci un orizont temporal mai lung, accentul pus pe

functia de prevedere fiind mai mare.

3. Stabilitatea functiilor de conducere

11

Asa cum aminteam si la asemanari, fiecare manager incearca sa puna „oamenii sai” pe functiile importante din cadrul organizatiei. in cadrul managementului privat acest tip de angajati vor ocupa functia o perioada mai lunga de timp decat cei din sistemul public. in cadrul managementului public, fiecare schimbare a conducerii politice va conduce la schimbari ale functiilor manageriale. Stabilitatea in functiile de conducere este mai mica in cadrul institutiilor in care se practica managementul public.

4. Sanctionarea lipsei de performanta

In cadrul organizatiei private, performanta merge mana in mana cu obtinerea profitului, fiind usor cuantificabila. Prin urmare, descoperirea „vinovatului” este mai accesibila si sanctionarea este facuta de cele mai multe ori in mod corect, asupra angajatului sau angajatilor raspunzatori pentru lipsa performantei.

In institutiile publice, performanta nu are stabilit ceva standard pentru o cuantificare exacta. De aceea este greu sa gasesti persoanele responsabile pentru aceasta.

De cele mai multe ori, sanctionarea lipsei de performanta in cadrul institutiilor publice se rasfrange asupra alesilor politici, odata cu noile alegeri, voturile celor nemultumiti indreptandu-se spre alti candidati.

5. Influenta mass-media

Diferenta este foarte clara, influenta mass-mediei fiind mult mai mare in cadrul organizatiei publice.

Managerii publici sunt confruntati cu o atentie sporita a mass-mediei asupra deciziilor care s-au luat si asupra deciziilor care trebuie luate, care sunt de multe ori anticipate de personalul mass-media. In schimb, managerii privati nu sunt confruntati cu presiunea mass-media.

Rapoartele unei firme apar foarte rar in mass-media si deciziile unui manager privat pot fi foarte greu influentate de catre presa.

Bibliografie:

1. Armenia Androniceanu „Management Public”, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

12

2. Calin Hintea, Cristina Mora „Management Public”, UBB, Cluj Napoca, 2008;

3. Carmen Radulescu, Toader Moga „Fundamentele Managementului”,Editura ASE, Bucuresti, 2004;

4. Matei Lucica “Management Public”, Editura Economica, Bucuresti, 2002

13