Organizatii Mondiale Si Rolul Lor Asupra Economiei Mondiale G8 Si OMC
-
Upload
selena-elena -
Category
Documents
-
view
567 -
download
4
Transcript of Organizatii Mondiale Si Rolul Lor Asupra Economiei Mondiale G8 Si OMC
Universitatea Al.I.CuzaFacultatea FEAA
Organizatii internationale si rolul lor asupra economiei mondiale:OMC si G8
Coordonator:Lector dr.Cristian Popescu
An 3 Specializarea Economie Genenrala
Cuprins:
1. Globalizarea- Impact si Recul2. De la GATT la OMC3. Organizatia Mondiala a Comertului
3.1. Scopul,functiile si structura OMC3.2. Luarea Deciziilor3.3. Participarea Romaniei La Conferinta
Ministeriala de la Geneva 19983.4. Conferinta Ministeriala de la Seattle 30
Noiembrie – 3 Decembrie 1999
1
4. G84.1. Ce este G84.2. Scurt istoric despre G84.3. Modul de functionare al G84.4 Structura si activitatile Grupului4.5 Critici asupra G84.6 G8 si terorismul4.7 Foste si viitoare summituri G6/7/8
1.Globalizarea, impact şi recul
Globalizarea, a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii, una
dintre criticile pe care le-am auzit cu ceva timp în urmă, spunea că cea mai mare
problemă a societăţii, este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o
părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. La fel şi în cazul
globalizării. Pro, contra şi călare, adică neutru, toate în aceleaşi oală în fierbere, în care
din păcate vrând, nevrând ne fierbem cu toţii. Dincolo de vorbe sunt fapte, Globalizarea
este un fenomen real, el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte
şi propulsor.
Şi dacă tot vorbim despre "bătrâna” globalizare să începem cu cauze. Trebuie să
înţelegem că globalizarea îşi are rădăcinii încă din timpul marilor colonii imperiale, când
europenii şi-au pus amprenta asupra unor teritorii, cu care interacţionaseră prea puţin în
trecut. Globalizarea este văzută în general ca un fenomen negativ prin care un popor sau
o anume civilizaţie se impune, şi valorile sale sunt asimilate de un alt popor sau o altă
2
civilizaţie, în dauna valorilor culturale şi morale pe care acesta le posedă. Astfel
începuturile globalizării sunt căutate mult mai recent, atunci când aceasta a devenit un
fenomen accelerat, şi sunt identificate în istoria recentă şi politica actuală. Urmărind însă
felul în care este percepută globalizarea, putem identifica începuturile ei cu mii de ani în
urmă, chiar din timpul Imperiului Roman, sau în timpul lui Alexandru Macedon, spre
exemplu. Odată cu dezvoltarea civilizaţiilor acestea au început, inevitabil să
interacţioneze una cu alta, astfel culturile sau amestecat şi au apărut noi civilizaţii, de
multe ori mai puternice, şi mai evoluate. Localizarea mai recentă a începuturilor
globalizării în timpul coloniilor, se face cu o raţiune bine întemeiată, aceea a
tehnologizării, tehnologia fiind cauza principală a globalizării, prin ea o anumită
civilizaţie îşi poate afirma şi impune supremaţia. Invenţii precum armele de foc, motorul
cu aburi etc., au accelerat procesul pe care astăzi îl numit astăzi Globalizare , datorită
proporţiilor mondiale pe care le-a primit. Treptat Pământul a devenit mai ‘ mic' şi
popoarele sau extins şi evoluat necesitând tot mai multe resurse. Globalizarea a urmat
pasul tehnologizării, iar în ultimul secol al deceniului trecut, avântul tehnologic a fost
deosebit, schimbând radical felul în care interacţionăm cu lumea. Dacă în urmă cu
aproximativ 200 sute de ani, drumul de la Londra la Sydney se efectua pe mare şi dura
cel puţin opt luni iar reuşita călătoriei era un soi de loterie, iar miza era chiar viaţa , astăzi
acelaşi drum se efectuează cu avioanele comerciale în mai puţin de o zi în condiţii de
confort şi siguranţă deosebite. Acesta este doar un exemplu din schimbările de care este
responsabilă tehnologia. Uşurinţa deplasării este unul dintre factorii globalizării. Alţi
factori decisivi sunt electrecomunicaţiile(reţelele de telefonie, Internetul) şi televiziunea.
Aceştia sunt factori relativi recenţi, dar sunt pedala de acceleraţie a globalizării. Însă cel
mai important factor, nu este unul global : factorul politic, mai exact politica naturală de
expansiune şi dominaţie a ţărilor avansate asupra lumii. Politica expansionistă sa
manifestat ca factor al globalizării încă din timpul marilor imperii de care aminteam mai
devreme. Factorul economic este ceea ce determină adaptarea unei astfel de politici.
Acesta a rămas şi este în continuare principalul motiv pentru care ţările dezvoltate
abuzează de putere şi se implică în politica externă a altor state. Aspectul economic al
globalizării este cel mai puternic şi cu cele mai multe implicaţii. Această armă cu mai
3
multe tăişuri, este pârghia de control a marilor puteri. Acolo unde acesta nu se poate
impune, se apelează la vechile proceduri, adică supunerea prin forţă militară.
Şocul tehnologic şi-a spus cuvântul, şi procesul de globalizare a scăpat de sub
control în prima jumătate a secolului trecut când lumea a fost aruncată în două războaie
mondiale. Proporţiile mondiale au fost un rezult al globalizării, şi întreaga lume a devenit
un mare câmp de bătălie – lumea până nu de mult necunoscută, a devenit brusc
neîncăpătoare. Cel mai negativ aspect a fost însă cel reprezentat de Războiul rece; lupta
pentru supremaţie, prin ameninţarea nucleară, punea viitorul omenirii în discuţie. Omul,
cel puţin teoretic, a devenit capabil să se autodistrugă. Globalizarea aduce cu ea o serie de
aspecte negative iar cele mai negre sunt departe de a fi cele legate de degenerarea
culturală al unei ţări sau alteia. Globalizarea conduce la dereglarea demografică,
accentuarea fenomenului de sărăcie la nivel global, instabilitate economică, şi
amplificarea şi degenerarea conflictelor.
În era globalizării unele ţării caută să-şi întărească identitatea în detrimentul
dizolvării identităţii altor ţări. Fenomenul este cât se poate de normal şi, raţiunile cât şi
urmările sale trebuie căutate ca într-o oglindă, în istorie. Este cunoscută istoria Imperiului
Roman. Astăzi la aproximativ 2000 de ani de la apogeu, moştenirea pe care a lăsat-o este
deosebit de puternică. Este ştiu faptul că Roma a condus o politică expansionistă majoră
care avea să conducă la ocuparea unei mari părţi din Europa şi a unor teritorii din Africa
şi Asia. Forţa militară a Imperiului a reprezentat motorul, iar cultura romană reprezenta şi
ea un atu, multe din teritoriile supuse fiind cu mult sub nivelul cultural al Romei. Pentru a
înţelege mai bine cauzele şi implicaţiile globalizării actuale trebuie să facem o scurtă
analiză a aspectelor istorice prezentate. Ceea ce a condus Roma la declanşarea şi
susţinerea unor companii expansioniste, a fost pe de o parte natura umană şi pe de altă
constrângea impusă de dezvoltarea economică care solicita tot mai multe resurse şi
rezerve. Natura umană invocă lupta pentru putere, supunerea celui slab în faţa celui
puternic şi consolidarea poziţiei sociale prin cultivarea fricii. Pe de altă parte Roma era
un cazan sub presiune, şi nu se putea menţine decât printr-o alimentare continuă din
cadrul teritoriilor ocupate, care trebuiau extinse permanent. Urmările politicii romane au
fost impunerea unei culturi superioare în teritoriile cucerite, dar cu o importanţă deosebită
4
trebuie subliniată aici poziţia culturii greceşti, care a reuşit să nu fie substituită, fiind o
cultură superioară celei romane şi mai mult a fost asimilată de către romani. Un alt aspect
este acela al civilizării, şi mai târziu al creştinizării teritoriilor europene. Urmarea
cuceririlor romane a fost Europă Vestică omogenă, care a permis de-a lungul timpului o
conlucrare economică conducând la o dezvoltare culturală superioară. Aşadar putem
conclude, prin analogie că impactul globalizării pe termen lung la nivel cultural, nu este
unul distructiv. Culturile superioare vor continua să existe, se vor impune şi vor renaşte
permanent.
Chiar dacă am făcut referire la Imperiul Roman trebuie să fim conştienţi că
globalizarea trebuie privită diferit. Am arătat cum tehnologia este responsabilă pentru
extinderea la scară mondială a fenomenului de globalizare. Universul este mare, dar
acum, Pământul se pare că a devenit prea mic. Dacă în trecut noi identităţi puteau să se
afirme şi să se dezvolte prin simpla izolarea, care asigura independenţă şi puritate, astăzi
pare imposibil. Într-o ordine stabilită a lucrurilor, este imposibil să porneşti de la zero,
negând ceea ce există. Mai mult orice încercare de acest fel va fi sufocată din faşă în
numele ştiinţei şi progresului. Aspectul trist al globalizării, este acesta ; omul devine
prizonier în propria sa casă şi din păcate nu are unde să fugă. Este greu de spus ce se va
întâmpla pe termen lung în condiţiile în care umanitatea este lipsită de opţiuni şi tot mai
multe ţări se dezvoltă, suferind de o sete crescândă de resurse, asta în condiţiile în care
populaţia globului creşte rapid şi în cea mai mare parte trăieşte în sărăcie. Va devenii
întreg Pământul teatrul unui mare război civil ? Cine va fi arbitrul?
Este o realitatea că graniţele se dizolvă şi omul se regăseşte tot mai mult în
identitatea de locuitor al Pământului decât ceea de cetăţean a unei ţări sau alta. Tot mai
mult barierele impuse de limbă şi cele culturale dispar şi oamenii pot să comunice mai
uşor, dezvoltând valori comune, având în acelaşi timp posibilitatea de exprimare şi
afirmare într-un context universal valabil şi larg acceptat. Acestea… sunt certitudini.
5
2. De la GATT la OMC(organizatia mondiala a
comertului)
Formal, GATT nu a fost o organizatie internationala(adica o entitate legala cu
drepturi depline), ci un tratat interguvernamental. Ca un rezultat, in loc de state membre,
GATT a avut parti contractante. Toate acestea s-au schimbat odata cu infiintarea OMC-
ului, care este o organizatie mondiala care administreaza intelegerile multilaterale
apartinand de comertul de bunuri(GATT 1994, precum si numeroase intelegeri specifice
asupra anti-dumpingului, subsidiilor, licentierea importurilor, si altele), de comertul de
servicii (GATS), si aspecte ale comertului cu privire la drepturile proprietatii
intelectuale(TRIPs). Pentru a reflecta faptul ca OMC este o organizatie internationala, ne
vom referi la semnatarii vechiului GATT ca fiind parti contractante, si membrii,
semnatarilor OMC. Exista insa si o diferenta intre GATT1947(vechiul GATT) si GATT
6
1994, care este intruchipat de OMC. Vechiul GATT a fost, simultan, si un set de reguli si
o institutie; noul GATT este doar un set de reguli, ce fac parte din OMC.
Diferitele tratate supravegheate de OMC sunt intre state nationale si teritorii vamale,
si se adreseaza politicilor guvernamentale. OMC se preocupa predominant de actiuni ale
guvernelor, stabileste reguli cu privire la instrumentele politicilor comerciale ca: tarifele,
cotele parte, subsidiile sau comertul interstatal. Asadar, OMC este un regulator al
actiunilor de reglare infaptuite de guverne, si care afecteaza comertul si conditiile
competitiei, privind produsele importate pe pietele interne. In aceasta privinta OMC nu
este deferit de vechiul GATT.
O perceptie fundamentala a fondatorilor vechiului GATT a fost ca: institutiile
multilaterale care facilitau cooperarea dintre tari, erau importante nu numai din punct de
vedere economic, dar, cresterea rezultata in interdependenta dintre tari ar ajuta la
reducerea riscului de aparitie a razboiului(Penrose 1953; Hirschman 1969). Perspectiva
cresterii veniturilor reale, ca urmare a liberalizarii comertului si accesului
nondiscriminatoriu pe diferitele piete, era asteptata sa reduca motivele conflictelor
politice. Cresterea transparentei si prezenta unui forum in care sa se discute conflictele
comerciale, potentiale sau actuale, era asteptata sa reduca probabilitatea de aparitie a
incidentelor in alte domenii decat economia.In capitolul de inceput al GATT 1947 se
precizeaza ca printre obiectivele GATT sunt incluse: ridicarea standardului de viata,
asigurarea unei rate reduse a somajului si o rata ridicata si constanta de crestere a
volumului venitului real si a cererii efective, antrenand consumul total al resurselor lumii
si marirea productiei si a schimbului de bunuri. Putem spune in continuare ca
aranjamentele avantajoase, mutuale si reciproce, constand in reduceri substantiale ale
tarifelor si a altor bariere ale comertului, precum si eliminarea tratamentelor
discriminatorii in comertul international, vor contribui la realizarea acestor obiective. Insa
nicaieri nu este mentionat ca tinta suprema ar fi comertul liber. GATT-ul a reiesit din
negocierile de creare a Organizatiei Internationale a Comertului (International Trade
Organization – ITO) dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Desi s-au terminat cu succes
in Havana in 1948, negocierile privind structura si functionarea unei astfel de organizatii
nu au condus la realizarea ITO din cauza ca se astepta ca tratatul sa nu fie ratificat de
Congresul Statelor Unite. GATT-ul a fost negociat in 1947 de catre 23 de tari – 12
7
dezvoltate si 11 in curs de dezvoltare – inainte ca negocierile ITO sa fie finalizate 1. Tarile
implicate in schimbul de reduceri de tarife erau ingrijorate ca implementarea liberalizarii
nu ar fi conditionat concluzionarea discutiilor ITO. Prin urmare ei au creat GATT ca o
intelegere interimara. Cum ITO nu a fost niciodata finalizat, GATT-ul a fost singurul
rezultat concret al negocierilor.
Cu toate ca GATT-ul incorpora prevederile capitolului privind politicii comerciale ale
ITO, fiind conceput ca un acord comercial temporar, era lipsit de o structura
institutionala.In primii ani de functionare nici macar nu a existat ca o entitate cu exceptia
a doua, trei dati pe an cand erau tinute intalnirile formale intre partile
contractante.Structura organizatorica a GATT-ului s-a dezvoltat treptat. In timp ce marile
decizii erau luate in sesiunile partilor contractante, foarte repede a devenit clar ca era
nevoie de un corp decizional. In 1951 a fost format un comitet inter-sesional, pentru a
organiza votul prin corespondenta par avion sau telegrafic in privinta restrictiilor de
import motivata de balanta de plati. Acest comitet a fost inlocuit in 1960 de catre
Consiliul de Reprezentanti caruia I-au fost largite puterile si responsabilitatile pentru
managementul de zi cu zi. Intre 1947-1994, secretariatul GATT a fost cunoscut formal,
sub denumirea de Comisia Interimara pentru Organizatia Internationala a Comertului
(Interim Comission for the International Trade Organization - ICITO), creata in timpul
negocierilor asupra ITO. Tehnic, a fost un corp al Natiunilor Unite, din moment ce
negocierile ITO au avut loc sub auspiciile ONU. Pentru ca ITO nu a fost niciodata
infaptuit, relatia formala dintre GATT(un tratat) si ONU a fost intotdeauna diafana.
Pentru mai mult de patru decenii, sistemul GATT s-a extins pentru a include mult mai
multe state. S-a transformat intr-o organizatie mondiala de facto, dar intr-una care a fost
din ce in ce mai fragmentata pe masura ce acordurile dintre parti si codurile GATT erau
negociate intre grupuri de tari. Textul de baza, legal, complex si infaptuit cu grija, a fost
extins si modificat, prin numeroase prevederi suplimentare, aranjamente speciale,
interpretari, renuntari la anumiteri drepturi, rapoarte privind rezolvarea disputelor si
decizii ale Consiliului. Incepand cu anii 1990, exista deja o masinarie GATT, bine unsa,
ajutand partile contractante sa conduca dezvoltarea sistemului de comert, incluzand 1 Tarile fondatoare ale GATT au fost: Australia, Belgia, Brazilia, Burma, Canada, Ceylon, Chile,
China, Cuba, Cehoslovacia, Franta, India, Liban, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Pakistan, Rodezia de Sud, Siria, Africa de Sud, Marea Britanie si Statele Unite. China, Liban si Siria s-au retras ulterior.
8
supravegherea politicilor comerciale si asistand la rezolvarea conflictelor prin consultatii,
negocieri, medieri si rezolvarea disputelor.
Cateva dintre momentele de turnura ale GATT sunt prezentate in Tabelul 1. Anii de
inceput ale GATT au fost dominati negocierile de aderare, o sesiune de bilant la mijlocul
anilor 1950 care au condus la modificari aduse tratatului, si crearea Comunitati
Economice Europene in 1957. In 1962, au fost negociate derogari de la regulile GATT in
privinta comertului cu textile din bumbac. Aceasta a dus la mai multe Aranjamente
Multifibra succesive (MFA-I pana la MFA-IV) – un sistem complex de comert condus
care venea in dezacord cu principiile de baza ale GATT. Incepand cu mijlocul anilor
1960, numeroasele runde de negocieri ale MTN au condus incet incet la extinderea
scopului GATT la un numar mai mare de politici nontarifare, si in cele din urma au
condus la crearea OMC. Pana la runda din Uruguay, nu se facuse nici un progres in
privinta agriculturii, textilelor si imbracamintei. Intalnirea care a permis acestor sectoare
sa fie alaturate disciplinelor multilaterale importante, a inclus stabilirea unor reguli ale
comertului de servicii si impunerea IPR, precum si crearea OMC.
TABELUL 1: Cronologia transformarii GATT in OMC
Data Evenimentul
1947 GATT este infaptuit pentru a inregistra rezultatele negocierii tarifelor intre 23
de tari. Tratatul intra in vigoare la 1 ianuarie 1948.
1948 Prevederile GATT intra in vigoare. Delegatii din 56 de tari se intalnesc in
Havana, Cuba, pentru a finaliza infaptuirea Organizatiei Internationale a
Comertului (ITO); 53 de tari semneaza asa numitul Tratat de la Havana care
stabilea crearea ITO in Martie 1948
1949 Runda anuala de negociere a tarifelor.
1950 China se retrage din GATT. Administratia SUA renunta la eforturile de
convingere a Congresului de a ratifica crearea ITO.
1951 Runda de negocieri ale tarifelor de la Torquay. Comitetul inter-sesional este
stabilit pentru a organiza votul prin posta par avion cu privire la masurile
9
comerciale de protejare a balantei de plati. Republica Federala a Germaniei
adera la GATT.
1955 O sesiune de bilant duce la modificarea a numeroase prevederi ale GATT.
Tentativa de transformare a GATT intr-o organizatie mondiala formala,
esueaza. Le este aprobata Statelor Unite o derogare de la anumite politici
agricole ale GATT. Japonia adera la GATT.
1956 Este tinuta in Geneva a patra runda a MTN.
1957 Este creata Comunitatea Economica Europeana.
1960 Este creat un Consiliu al Reprezentantilor pentru a superviza si conduce
activitatile de zi cu zi. Este inceputa Runda Dillon care va fi finalizata in 1961.
1961 Se ajunge la un acord in privinta intelegerii pe termen scurt ce permitea
restrictia cotelor exporturilor de bumbac, ca o exceptie de la regulile GATT.
1962 Tratatul pe termen scurt devine tratatul de lunga durata cu privire la Textilele
din Bumbac. Va fi apoi renegociat in 1967 si extins pe trei ani in 1970 pana va
fi inlocuit cu MFA in 1974.
1964 Incepe runda de la Kennedy(finalizata in 1967). Conferinta ONU asupra
comertului si dezvoltarii(UNCTAD) este creata pentru a presa masurile
comerciale in beneficiul tarilor aflate in curs de dezvoltare.
1965 Partea a patra(cu privire la Comert si Dezvoltare) este adaugata la GATT,
stabilind noi directii pentru politicile comerciale dinspre si catre tarile in curs de
dezvoltare. Este creat un comitet pentru Comert si Dezvoltare pentru a
monitoriza implementarea.
1967 Polonia devine prima tara cu economie planificata central ce adera la GATT.
1973 Este inceputa runda de la Tokyo(finalizata in 1979).
1974 Intra in vigoare Tratatul Multifibre(MFA), ce restrangea cresterea exportului cu
sase procente pe an. Este negociat in 1977 si 1982 si va fi extins in 1986,1991,
si 1992.
1982 O intalnire a ministrilor din cadrul GATT – prima de aproape un deceniu –
esueaza in a se intelege asupra agendei unei noi runde. Este formulat un
program GATT de munca pentru a stabili o agenda pentru o noua intalnire
10
MTN.
1986 Lansarea Rundei Uruguay in Punta del Este, Uruguay.
1988 Se tine la Montreal in Decembrie o intalnire intre ministri GATT pentru bilantul
rundei Uruguay. Bilantul este finalizat de abia in Aprilie 1989.
1990 Canada propune crearea unei organizatii comerciale multilaterale care sa
acopere GATT, GATS si alte instrumente multilaterale aprobate in Runda
Uruguay. O intalnire ministeriala de la Bruxelles esueaza in a finaliza Runda
Uruguay.
1993 In Iunie Congresul american aproba acordarea autoritatii Administratiei SUA si
stabileste ca termen limita pentru finalizarea discutiilor pe Decembrie 15.
Runda Uruguay este finalizata pe 15 Decembrie la Geneva.
1994 Pe 15 Aprilie, la Marrakech, ministrii semneaza Actul Final de infaptuire a
Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) in care sunt cuprinse rezultatele
Rundei Uruguay.
1995 OMC intra in vigoare la 1 Ianuarie. Este finalizat acordul cu privire la serviciile
financiare.(SUA nu semneaza).
1996 Discutiile asupra serviciilor maritime esueaza. Este luata decizia de a fi
revizuita problema in 2000. Prima conferinta ministeriala a OMC gazduita de
Singapore, formeaza grupurile de munca asupra comertului si investitiilor,
comertul si politica concurentei, transparenta in oferta publica si este de acord
sa se reia munca asupra facilitarii comertului.
1997 40 de guverne sunt de acord sa elimine tarifele pe calculatoareproduse de
telecomunicatie pana in anul 2000(Acordul Tehnologiei de Informatie – ITA).
Sunt finalizate negocierile privind Acordul Telecomunicatiilor de baza, sub
auspiciile GATS, dupa suspendarea lor in 1996. Acordul Serviciilor Financiare
este negociat ceea ce duce la atragerea SUA.
1998 A doua conferinta ministeriala a OMC, ce comemoreaza a 50-a aniversare a
sistemuluit multilateral al comertului, are loc pe 18-20 Mai la Geneva.
1999 Numirea unui nou director general se dovedeste a fi multumitoare si distrage
atentia de la procesul de pregatire al intalnirii ministeriale din 1999.Intalnirea
ministeriala de la Seattle nu reuseste sa lanseze o noua runda.
11
2000 Incep negocierile din agenda rundei Uruguay cu privire la agricultura si servicii.
Exista multe similaritati intre vechiul GATT si OMC. Principiul de baza ramane
acelasi. OMC continua sa opereze prin consens si continua sa fie condusa de catre
membrii. Totusi, au avut loc cateva schimbari majore. Cel mai evident, acoperirea OMC
este mult mai mare. Ba mai mult, in contrast cu vechiul GATT, prevederile tratatului
OMC se aplica tuturor membrilor si in aceeasi masura. Asta implica faptul ca este mult
mai important pentru tarile in curs de dezvoltare decat vechiul GATT. In privinta
rezolvarii disputelor, a devenit mult mai dificila blocarea formarii panourilor si adoptarea
raporturilor panourilor(prin adoptarea unei reguli consensual-negative: toti trebuie sa se
opuna unei descoperiri). In final, transparenta mult mai mare si functiile de supraveghere
au fost aprobate pentru ca secretariatul sa creeze Mecanismul de Revizuire a Politici
Comerciale.
3. Organizatia Mondiala a Comertului
Organizatia Mondiala a Comertului a fost infiintata la 1 ianuarie 1995. OMC s-a
cladit pe structura organizatorica a GATT si secretariatul acestuia – ca o extensie
semnificativa s-a format si si-a extins structura evoluand pe o perioada de aproape 50 de
ani. Declaratia Ministeriala de la Punta del Este care a lansat Runda din Uruguay nu
presupunea creearea OMC. In principiu, nu era necesara creearea unei organizatii
internationale pentru a implementa rezultatele negocierilor. Sugestia canadiana de a
infiinta o organizatie multilaterala a comertului(MTO) in 1990 – ulterior sustinuta si de
UE – a fost asadar oarecum o surpriza. Propunerea a fost motivata si de dorinta de a creea
un singur cadru institutional al comertului mondial. Acesta ar insuma GATT-ul
modificat, si semenele lui cu privire la servicii GATS si proprietate intelectuala TRIPs,
precum si toate celelalte acorduri si tratate finalizate sub auspiciile rundei Uruguay.
12
Initial, SUA s-a opus acestei idei, dar dupa negocierile asupra esentei noii organizatii, au
fost de acord cu cadrul existent, inclusiv cu schimbarea numelui2.
La Punta del Este au fost de acord ca negocierile urmau a fi preluate singular. Odata
cu propunerea de a crea OMC, conceptul de preluare singulara a fost redefinit in asa fel
incat sa insemne ca toate partile contractante al GATT trebuie sa devina membru OMC.
Nu era nici o alternativa – ramanerea ca membru al GATT 1947 nu ar avea nici o valoare
dat fiind ca era o entitate institutionala ce urma efectiv sa dispara. Tarile in curs de
dezvoltare asadar, toate s-au alaturat OMC, asa ceva nefiind nu era deloc in agenda cand
negocierile au inceput in 1986. Desi Congresul SUA a ramas suspicios asupra oricarei
limitari a puterii sale asupra politicii comerciale, a decis de asemenea sa se alature noii
organizatii. In timpul dezbaterii pentru ratificare a devenit clar ca infiintarea OMC nu ar
schimba prea mult status-ul quo in ingrijorarea in ceea ce priveste incalcarea suveranitatii
sale nationale, din moment ce GATT 1947 era un tratat international de legatura.
Infiintarea OMC a fost un eveniment important. Incercarile de a situa GATT pe o
pozitie organizationala sigura au fost periodic efectuate inca de la esuarea ratificarii ITO
de catre Congresul SUA. In timpul intalnirii de bilant al GATT din 1955, cateva parti
contractante au propus infiintarea unei Organizatii pentru Cooperare
Comerciala(Organization for Trade Cooperation – OTC). Aceasta propunere a fost mult
mai putin dezbatuta decat ITO dar a esuat de asemenea sa castige aprobarea Congresului
SUA. Problema furnizarii unui cadru institutional pentru comertul international a reaparut
din nou in cadrul Consiliului Economic si Social al ONU(ECOSOC) in 1963. Un grup de
experti au fost chemati pentru creearea unei noi agentii ONU cu membrii universali si
puteri substantiale in sfera comertului international. Ideea era ca acest organism va
implementa recomandarile UNCTAD precum si alte decizii politice relevante, luate de
organisme ale ONU. Propunerea aceasta dorea ca GATT sa devina Comitetul agentiei cu
privire la Tarife. Propunerea nu a intrunit interesul marilor natiuni comerciale. Totusi,
Rezolutia de Asamblare Generala a ONU care infiinta UNCTAD prevedea ca ar trebui sa
ingrijoreze problemele legat de elaborarii unei organizatii comerciale cuprinzatoare.Din
toate acestea nu a reiesit nimic concret – impotriva discutiilor lungi despre nevoia unei
2 Alegerea numelui a fost oarecum ironica, avand in vedere atentia acordata drepturilor la proprietate intelectuala, din moment ce acronimul WTO era deja folosit de catre World Tourism Organization, o agentie speciala a ONU stabilita la Madrid.
13
noi ordini economice internationale in timpul anilor 1970 – in mare parte din cauza
filosofiilor diferite detinute de catre pietele economice industrializate si marea parte a
tarilor in curs de dezvoltare, cu privire la bazele comertului international. Odata cu
creearea OMC, a reiesit o organizatie economica internationala care este ferm bazata pe
principiile GATT – reciprocitate si nondiscriminare.
3.1 Scopul, Functiile si Structura OMC
OMC este condusa de o Conferinta Ministeriala alcatuita din toti membrii, care se
intalnesc cel putin o data la fiecare doi ani. Aceasta participare mai frecventa a ministrilor
de comert, fata de epoca vechiului GATT – unde putea trece si un deceniu intre intalnirile
ministeriale – era menita sa intareasca conducerea politicii OMC si sa amplifice
importanta si credibilitatea regulilor sale in diferitele arene politice. Experienta anterioara
a GATT-ului cu intalnirile ministeriale sugereaza ca acestea pot foarte usor fi o pierdere
de timp al multor ministrii din tari comerciale mai mici. Aceasta se intampla din cauza
ca, in negocieri, problemele controversate au tendinta de a fi rezolvate in ultimul moment
si necesita acceptarea de catre jucatorii mari. Acesti din urma pot ocupa o cantitate
importanta din timp pentru a rezolva o problema intre ei, marginalizand astfel, potentialul
participarii ministrilor tarilor mai mici. Aceasta lectie a fost predata in timpul intalnirii
ministeriale de la sfarsitul anului 1999, unde mai multi ministrii din tarile aflate in curs de
dezvoltare in mod esential au venit pentru nimic. Exclusi din forumul principal al
negocierilor, acolo unde marii jucatori si un grup ales de tari mai mici incercau sa ajunga
la compromisuri, mai multi ministri si-au petrecut majoritatea timpului la telefon. Prin
urmare intalnirea a esuat in a demara o noua runda de negocieri.
Acordul de la Marrakech care stabilea ca OMC se ocupa cu organizarea unui cadru
institutional pentru functionarea relatiilor comerciale ale membrilor sai, asupra carora se
aplica acordurile si obligatiile legale asociate acestora. Drepturile substantiale si
obligatiile membrilor sunt definite de patru mari Anexe ale OMC. Anexa 1 are trei parti:
Anexa 1A denumita Acordurile Multilaterale cu privire la Comertul de bunuri, care
contine GATT1994(GATT1947 plus un numar mare de Acorduri si Intelegeri
suplimentare negociate in Runda Uruguay); Anexa 1B care se compune din GATS; si
14
Anexa 1C, acordul ce priveste TRIPs. Anexa 2 contine intelegerile cu privire la Reguli si
Procedurile de rezolvare a disputelor(DSU) – care este mecanismul de rezolvare a
disputelor al OMC. Anexa 3 contine Mecanismul de Bilant al Politicii Comerciale,
mecanism pentru supravegherea politicilor comerciale ale membrilor. In final, Anexa 4 –
intitulata Acordurile Comerciale Plurilaterale – si se constituie din codurile Rundei
Tokyo, care nu au fost multilateralizate in Runda Uruguay, legand asadar doar semnatarii
acestuia. Anexele 1-3 intruchipeaza impreuna, Acordurile Comerciale Multilaterale.
Articolul II al OMC indica faptul ca toate intelegerile cuprinse in Anexele 1, 2 si 3 sunt
parte integranta al Tratatului OMC si se aplica tuturor membrilor.
OMC are mai multe functii. El se ocupa cu facilitarea implementarii si functionarii
Tratatelor Comerciale Multilaterale, furnizand un forum pentru negocieri, administrand
mecanismul de rezolvare a disputelor, supraveghind multilateral politicile comerciale, si
cooperand cu Banca Mondiala si IMF pentru atingerea unei coerente la nivelul politicii
economice globale. Intre Conferintele Ministeriale – responsabile pentru indeplinirea
functiilor OMC – organizatia este condusa de catre un Consiliu General la nivelul
oficialilor. Consiliul General se intalneste aproape de 12 ori pe an. In medie, este
reprezentat de delegatii stabilite in Geneva. Consiliul General se transforma, la nevoie,
intr-un corp de adjudecare a disputelor comerciale(Corpul de Rezolvare a Disputelor,
Dispute Settlement Body – DSB) si de revizuire a politicilor comerciale ale tarilor
membre(Corpul de Revizuire a Politicilor Comerciale, Trade Policy Review Body –
TPRB).
Organizatia Mondiala a Comertului
15
Sub forma Corpului de Rezolvare a Disputelor
Sub forma Corpului de Revizuire a politicilor
Comerciale
CONFERINTA MINISTERIALA
CONSILIUL GENERAL
Consiliul pentru Comertul de Bunuri
Consiliul pentru Aspectele Comerciale ale Drepturilor
Proprietatii Intelectuale
Consiliul pentru Comertul de Servicii
Sub indrumarea Consiliului General, opereaza trei consilii sudsidiare: Consiliul
pentru Comertul de Bunuri, Consiliul pentru Aspectele Comerciale ale Drepturilor
Proprietatii Intelectuale si Consiliul pentru Comertul de Servicii. Exista anumite comitete
separate care se ocupa cu: interesele tarilor in curs de dezvoltare(Comitetul de Comert si
Dezvoltare); supravegherea actiunilor de restrictii ale comertului facute pentru balanta de
plati; supravegherea acordurilor comerciale regionale; legaturile dintre Comert si Mediu;
si finantarea si administrarea OMC. In ce priveste problemele legate de GATT, GATS
sau TRIPs , exista comitete aditionale sau grupuri de munca care se ocupa de acestea.
Exista comitetele ce functioneaza sub auspiciile Consiliului pentru Comertul de Bunuri
pentru: subsidii, antidumping si masurile de contracarare, barierele tehnologice ale
comertului(standardele bunurilor), licentierea importului, evaluarea vamala, accesul pe
piata, agricultura, masurile sanitare si fitosanitare, masurile de investitii comerciale,
regulile de baza si masurile de siguranta. In plus, au fost stabilite grupuri de munca
pentru a se ocupa de notificatii, intreprinderile comerciale nationale, si pentru a studia
relatiile Comert-Investitie, Comert-Politica Concurentei si problema transparentei in
16
rezervele guvernamentale. In mod similar, exista comitete ce se adreseaza problemelor
legate de GATS si TRIPs. Exista de asemenea comitete pentru administrarea Acordurilor
Plurilaterale – care se aplica doar membrilor care le semneaza. Data fiind natura lor,
acestea nu se afla sub indrumarea Consiliului General, ci opereaza sub cadrul general al
OMC si raporteaza Consiliului activitatile lor. Toti membrii OMC pot participa la toate
consiliile, comitetele, si asa mai departe, cu exceptia Corpului De Apel, comisiile de
rezolvare a disputelor, Corpul de monitorizare al Textilelor, si comitetele ce se ocupa de
acordurile plurilaterale.
Aproape 40 de consilii, comitete, subcomitete, corpuri, si grupuri au functionat sub
auspiciile OMC in 2000 – ceea ce este de doua ori mai mult decat sub auspiciile vechiului
GATT. Asemenea corpuri sunt deschise pentru toti membrii OMC, dar in general doar
cele mai importante natiuni comerciale(adica mai putin decat jumatate din membrii)
trimit reprezentanti in mod regulat la majoritatea intalnirilor. Participarea reflecta un mix
al intereselor nationale si constrangeri ale resurselor. Tarile mai putin dezvoltate, in
particular, tind sa nu fie reprezentate la aceste intalniri – de multe ori neavand o delegatie
stabilita in Geneva. Toate aceste forumuri, plus partile concentrate asupra accederii (in
medie 30 la sfarsitul anilor 90), comisiile de rezolvare a disputelor, intalnirile grupurilor
regionale, capii delegatiilor, si numeroasele intalniri ad-hoc si grupuri informale,
totalizeaza in jur de 1200 de evenimente anual, in sau in jurul sediul OMC de la Geneva.
Majoritatea activitatilor OMC sunt conduse in limba Engleza, dar multi oficiali OMC
necesita interpretari in Franceza si Spaniola.
Actorii principali ai activitatilor de zi cu zi sunt oficialii afiliati cu delegatiile de
membrii. OMC – asa cum era GATT1947 – este prin urmare ceva de genul unei
organizatii retea. Secretariatul OMC este centrul unei retele largi si dispersate, compusa
din reprezentanti oficiali ai membrilor stabiliti la Geneva, functionari publici stabiliti in
capitale, si grupuri de afaceri nationale si nonguvernamentale, care cauta sa impinga
guvernele lor spre propriile interese, la nivel multilateral. Functionarea OMC depinde de
inputul colectiv al miilor de functionari publici si oficiali guvernamentali care se ocupa
cu problemele comerciale ale fiecarei tari membre. Initiativa de a lansa MTN-uri si de a
rezolva dispute – doua din cele mai activitati de profil ale OMC – sunt responsabilitatile
de baza ale membrilor OMC asupra lor insisi, nu a secretariatului.
17
Natura organizatiei conduse de membrii pune o povara considerabila pe delegatiile
nationale de membrii. Multe tari nu au mai mult de una sau doua persoane care sa se
ocupe de problemele OMC, o minoritate mai mare nu are deloc delegatie la Geneva.
Jucatorii activi in forumul OMC tind sa aiba delegatii numeroase.De cele mai multe ori,
un reprezentant al membrului OMC va acoperi de asemenea intalnirile din cadrul
UNCTAD, Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale(WIPO), Oficiul International
al Muncii (ILO), Organizatia Mondiala a Sanatatii, Comisia Economica Europeana, si
alte organizatii internationale stabilite la Geneva.
Secretariatul OMC este relativ mic – avand in jur de 500 de membrii. Rolul sau este
de a furniza membrilor suportul tehnic si logistic, incluzand aici si organizarea intalnirilor
intre corpurile diplomatice precum si pregatirea documentatiei cand aceasta este ceruta de
catre comitete sau Consiliu. Secretariatul are o foarte mica putere formala de a lua
initiative. De exemplu, Directorul General nu are autoritatea de a initia procedurile de
rezolvare a disputelor impotriva unui membru, indiferent cat de grav ar fi incalcat acesta
regulile OMC. Secretariatul trebuie sa se abtina de la a furniza interpretari ale legilor
OMC sau de a judeca conformitatea politicilor comerciale ale unor membri cu regulile
OMC. Documentele pregatite de secretariatul OMC tind sa devina subiectele de
dezbatere ale delegatiilor OMC. Directorul General nu are motive de a propune temele ce
ar urma sa fie dezbatute pe agenda OMC. Situatia a fost descrisa concret in cadrul unei
intalniri informale din cadrul Rundei Uruguay, cand un diplomat, adresandu-se
Directorului General, sublinia:”Domnule, exista o diferenta intre mine si dumneavoastra;
Eu sunt o parte contractanta si dumneavoastra sunteti o parte contractata!”.
Secretariatul joaca un rol important in reducerea costurilor tranzactiilor, prin
distribuirea informatiilor si asigurarea transparentei prin preluarea revizuirilor periodice
ale politicilor comerciale ale membrilor. Ultima, este una dintre putinele arii in care
secretariatului i s-a acordat mandat de a prelua actiunile pe propria ei responsabilitate. De
asemenea, Secretariatul faciliteaza rezolvarea disputelor prin sustinerea muncii
comisiilor. Desi membrii secretariatului OMC nu iau parte la luarea deciziilor, ei pot avea
o influenta substantiala ca rezultat al aptitudinilor lor tehnice, solidaritatea institutionala
si familiarizarea cu problemele. Cu cat un oficial al unui comitet sau grup de munca este
mai putin cunoscut si asertiv, cu atat mai mare poate fi influenta secretariatului. Cu cat o
18
delegatie a unei tari este mai mica si mai competenta, cu atat mai mult se resimte
impactul secretariatului. Directorul General, seful secretariatului OMC, intr-un anumit
sens este gardianul interesului colectiv al statelor membre. Regulile si procedurile OMC,
permit Directorului General sa se comporte ca un broker – si nu ca element decizional –
in multe situatii. De-a lungul istoriei, ei au jucat un rol important in a incuraja tarile sa
mentina si sa intareasca cooperarea multilaterala in comert.
Mica marime a secretariatului duce oarecum in eroare. Cum am precizat mai sus,
OMC este o organizatie bazata pe retea. Secretariatul OMC si delegatiile din Geneva,
lucreaza intr-o cooperare stransa cu numerosi functionari publici in respectivele capitale.
Ministerele de Comert, afaceri externe, finante, telecomunicatii, si agricultura, si
corpurile specializate precum autoritatile vamale, bancile centrale, sanatatea si
administratiile standardelor de siguranta, agentiile de protectie a mediului, patentele
nationale, si agentiile de marci, si asa mai departe, toate tind sa aiba oameni care se ocupa
cu problemele OMC si care furnizeaza input pentru activitatile OMC. Dimensiunea totala
a retelei este imposibil de determinat, dar in mod sigur insumeaza cel putin 5.000 de
oameni. Functia esentiala a secretariatului este de a tine operativitatea retelei la un nivel
performant. Odata ce caracterul de retea a organizatiei este recunoscut, devine destul de
clar ca OMC este o entitate mult mai mare decat dimensiunea secretariatului.
Contributiile financiare la bugetul OMC se bazeaza pe practicile GATT1947. Venitul
OMC se formeaza din contributiile calculate pe baza fiecarei parti ale membrilor din
comertul total al membrilor OMC, calculat ca o medie a cifrelor comerciale ale ultimilor
trei ani(daca aceasta parte este mai mica de 0,12 la suta, este apreciata o contributie
minima). In 1999, cele mai mari 9 natiuni comerciale contribuiai cu aproximativ doua
treimi din contributiile totale. Contributia UE este apreciata separat pentru fiecare stat
membru, si include si comertul intr-UE. Contributiile voluntare sunt furnizate de
economiile de piata industrializate, in scopuri specifice, ca asistenta tehnologica sau
antrenarea oficialilor din tarile aflate in curs de dezvoltare.Comisia de apel a OMC are un
buget independent de cel al OMC.
3.2 Luarea Deciziilor
19
Majoritatea procedurilor de luare a deciziilor din cadrul OMC urmeaza practicile
GATT si se bazeaza pe ajungerea la o intelegere, consultatie si consens. Consensul era
principalul mod de operare al GATT. Chiar si in cazurile in care regulile GATT cereau
un vot formal – precum aprobarea derogarilor de la regulile GATT pentru anumite tari –
negocierile si consultarile erau tinute de obicei pentru a ajunge la un consens inainte de a
ajunge la votul formal. Ajungerea la un consens era facilitata si de o alta traditie a GATT
– nepermiterea progresului de a fi frustrat de obstinenta unei parti, decat daca se intampla
sa fie una dintre marile puteri. Consensul insa nu este neaparat si unanim. Aceasta
semnifica faptul ca nici o delegatie prezenta fizic in Consiliu nu are vreo obiectie
fundamentat asupra vreunei probleme. Aceia care nu sunt prezenti – sau se abtin – nu
sunt numarati. Luarea deciziilor prin consens este o procedura capabila de a asigura ca
sunt aprobate doar deciziile asupra carora nu exista opuneri majore – si care au sanse
mari de afi implementate in mod consecvent. Acest lucru este important din cauza ca
OMC detine cateva metode de a presa guvernele ce nu doresc implementarea deciziilor.
In ciuda lipsei efective de drept de veto, practica consensului este de valoare pentru
statele mai mici din moment ce acorda importanta muncii lor depuse la negocieri – mai
ales daca ele sunt capabile sa formeze o coalitie – in consultarile informale si intelegerile
ce preced luarea unei decizii. In aceasta directie reiese calitatea delegatiei unei tari poate
avea un rol important in determinarea influentei sale efective. Ajungerea la un consens
poate fi un proces complex, in mare parte din cauza ca poate necesita formarea de
legaturi intre anumite probleme precum si elaborarea de jurnale. Consensul readuce in
prim plan tendintele conservatoare ale sistemului. Propunerile de schimbare pot fi
adoptate doar daca nu se opune nimeni – creand astfel un potetial pentru paralizie.
Lasand acestea la o parte, consensul poate ajuta la marirea importantei legitimitatii
deciziilor ce sunt luate colectiv.
Recurgerea la vot poate fi o solutie doar daca nu s-a ajuns la un consens.Votul poate
avea loc doar daca prevederile accepta acest lucru. Daca este necesar, votul se bazeaza pe
principiul ‘un membru – un vot’. Acest lucru face diferenta intre OMC si FMI sau orice
alta organizatie economica internationala, unde votul bazat pe greutate este adesea
folosit. Este necesara unanimitatea pentru amendamentele referitoare la principii generale
precum MFN sau tratamentul national. Interpretarea deciziilor si prevederilor acordurilor
20
OMC asupra derogarilor de la obligatii ale vreunui membru necesita aprobarea de catre o
majoritate formata din cel putin trei sferturi din votanti. O majoritate de doua treimi din
voturi este suficienta pentru amendamentele referitoare la alte probleme in afara
principiilor generale mentionate mai sus.
Atunci cand nu este specificat si acolo unde consensul nu poate fi ajuns, este, in
principiu, suficient doar un simplu vot majoritar. Cum problemele implicate in situatiile
de vot majoritar nu vor fi niciodata un procedeu central al OMC, aceasta procedura este
foarte putin probabila sa conduca la vreun conflict. In orice caz, in contrast cu practica
ajungerii la consens, daca votul are loc majoritatea necesara este relativa pentru toti
membrii OMC; fara a respecta acei membrii care au fost prezenti intr-o anumita intalnire.
Tabelul 2 Luarea Deciziilor in OMC
Regula de luare a deciziei Tipul Problemei
Unanimitate Amendamentele referitoare la principiile generale precum
nondiscriminarea.
Majoritate de trei sferturi Interpretari ale prevederilor OMC si derogari de la
disciplinele OMC pentru membrii.
Majoritate de doua treimi Amendamente ale OMC referitoare la alte probleme decat
principiile generale; Ex: accederea.
Consens Oricand nu este specificat.
Un membru nu este limitat de nici un amendament care trece de vot daca acesta se
opune, iar schimbarea nu schimba drepturile sau obligatiile acestuia(Articolul X OMC).
Conferinta Ministeriala poate decide sa ceara unui membru care nu accepta un
amendament, sa se retraga din OMC, sau sa ii aprobe o derogare. Cum marii comercianti
21
trebuie sa ramana membrii ai OMC pentru a asigura valoarea acesteia, este greu de
imaginat ca li se va cere vreodata sa se retraga de la negocieri. Marii jucatori, prin
urmare, nu pot fi fortati sa aprobe schimbari pe care acestia nu le doresc in mod voluntar.
Nu trebuie neaparat notat faptul ca mecanismele si regulile de votare sunt oarecum
teoretice. In practica de fapt votul nu are loc. Intr-adevar, membrii OMC au decis in 1995
sa nu aplice prevederile ce permit votului in cazul accederii si cererii de derogari, ci sa
continue procedurile pe baza consensului. Amendamentele legislative sunt de asemenea
destul de rare, cum in practica schimbarile variilor acorduri au loc ca parte a unor vaste
runde multilaterale.
Cateva criterii de determinare a influentei in OMC sunt chiar partile acesteia in
comertul mondial, dependenta sa comerciala sau deschiderea, si marimea absoluta a
pietelor sale. Pozitia politicii comerciale ale unei tari nu este relevanta: comerciantii liberi
nu au prea multe de spus in OMC decat tarile cu regimuri puternic protectioniste. Mari
jucatori sunt asadar marile puteri comerciale – Uniunea Europeana si Statele Unite ale
Americii. Uniunea Europeana este un mare jucator, prin Comisia Comunitatilor Europene
ce-si are sediul la Bruxelles, si din cauza ca statele membre se afla printre marile puteri
comerciale, si din cauza ca statele membre nu mai au suveranitate totala asupra politicii
comerciale(aceasta a fost delegata Comisiei)3. In privinta anumitor probleme, nivelul
influentei este de asemenea determinat de importanta problemei pentru tara respectiva.
De exemplu, Argentina, o tara comerciala relativ mica, este un important exportator
de grane si are o influenta mai mare in privinta comertului international de grane decat in
privinta telecomunicatiilor. Problemele care apar sunt de obicei specifice produselor.
Atunci ce influenteaza cota unei tari pe piata internationala a unui produs, si importanta
produselor in ceea ce priveste exporturile tarii. Aceasta specificitate catre produs explica
mult din natura interactionarilor multilaterale si plurilaterale ce au loc in cadrul OMC.
In cadrul celor mai mari 20 economii ale lumii singurele natiunii care inca nu sunt
membre OMC sunt: China, Rusia si Taipei-ul Chinezesc (Tabelul 3).Este o corelare
3 Desi Statele Membre UE inca au suveranitate asupra multor servicii si probleme ce privesc proprietatea intelectuala, a fost aprobat un cod de conduita care permite Comisiei sa vorbeasca in privinta problemelor GATS si TRIPs. Impotriva faptului ca UE are o politica comerciala comuna, membrii UE au fiecare drept de vot in OMC in cazurile in care se recurge la vot. Cauza acestei situatii este faptul ca fiecare membru cotizeaza la OMC conform cantitatii totale comerciate, incluzand aici si cel intra-UE.
22
stransa intre cine sunt primele douazeci si apartenenta lor la OMC.In timp ce economiile
de piata industrializate domina lista,tarile aflate in curs de dezvoltaresunt aproape
irelevante.Tari precum Brazilia si India au influentat in mod substantial,traditional,si din
cauza marimii economice si din cauza ca de multe ori s-au comportat ca purtatori de
cuvant pentru alte tari in curs de dezvoltare.Sase din primele douazeci sunt tari cu
venituri mici sau mijlocii.Tarile cu economii subdezvoltate pot avea un rol de brokeri
onesti intre tarile mari.Un caz in acest punct a fost jucat de domnul Ali
Mchumo,ambasadorul tanzanian la OMC,care fiind presedintele Consiliului General al
OMC in 1999 s-a implicat substantial in dificilul proces de selectare al unui nou director
general.
Tabelul 3.Primii 20 de comercianti(tari),1999
Locul Exportatori Valoare Cota Locul Importatori Valoar
e
Cota
1 Exporturi
extra-UE
813,2 20,1 1 SUA 944,4 22,3
2 SUA 682,5 16,8 2 Importurile
exta-UE
800,7 18,9
3 Japonia 387,9 9,6 3 Japonia 280,5 6,6
4 Canada 214,3 5,3 4 Canada 206,3 4,9
5 China 183,8 4,5 5 Honk-
Kong,China
importurile
retinute
186,8
36,5
4,4
0,9
6 HongKong,China
re-exportari
174,9
150,3
4,3
3,7
6 China 140,2 3,3
7 Rep.Korea 132,3 3,3 7 Mexic 129,0 3,0
8 Mexic 117,5 2,9 8 Taipeiul 104,2 2,6
23
chinezesc
9 Singapore
re-exportari
109,9
46,5
2,7
1,1
9 Singapore
Importurile
retinute
101,6
55,1
2,4
1,3
10 Taipeiul
chinezesc
109,9 2,7 10 Rep.Korea 93,3 2,2
11 Elvetia 78,9 1,9 11 Elvetia 80,2 1,9
12 Federatia Rusa 73,9 1,8 12 Australia 64,7 1,5
13 Malaysia 73,3 1,8 13 Brazilia 61,0 1,4
14 Australia 55,9 1,4 14 Fed.Rusa 59,2 1,4
15 Thailanda 53,6 1,3 15 Malaysia 58,3 1,4
16 Brazilia 51,1 1,3 16 Polonia 47,1 1,1
17 Indonesia 48,8 1,2 17 Turcia 45,3 1,1
18 Arabia Saudita 42,3 1,0 18 Thailanda 43,0 1,0
19 Norvegia 39,6 1,0 19 India 42,2 1,0
20 India 32,9 0,8 20 Norvegia 36,2 0,9
Nota:Membrii UE nu sunt raportati separat din moment ce UE opereaza ca un bloc in OMC.
Conducerea secretariatului si operatiunile zilnice
Spre deosebire de Banca Mondiala sau FMI,OMC nu are un corp executiv sau un
consiliu compus din grupuri de membri,care sa reprezinte un numar de tari.Asemenea
consilii executive faciliteaza procesul de luare a unei decizii prin concentrarea discutiilor
printre un numar redus dar reprezentativ de membri.Cel mai aproape cand GATT s-a
apropiat de un asemenea forum a fost cand Grupul Consultativ al Celor 18(CG18) a fost
stabilit in 1975.Au incetat sa se mai intalneasca in 1985 si nu a inlocuit niciodata
Consiliul de Reprezentanti ai GATT.
Spre sfarsitul secolului XX,Consiliul General al OMC avea un numar de 141 de
membri.Ajungerea la un consens printre un numar asa de mare da tari nu este o problema
simpla.Asadar au fost elaborate mecanisme de-a lungul timpului care sa reduca numarul
24
de tari care sunt participante active in deliberatiile OMC.Primul si cel mai important
mecanism este de a implica doar „principalii”,cel putin initial.Intr-un sens largit acesta
este in proces natural-o tara care nu are sector de agricultura este putin probabil sa fie
interesata de discutiile ce au ca punct de dezbatere reducerea barierelor in comertul
agricultural.In general,echipa –Canada,UE,Japonia si SUA ia parte la orice grup format
pentru a discuta o tema.Alaturi de ele participa tari care au un interes spre acel produs
dezbatut ,si potentialii importatori majori ale caror politici sunt subiect de dezbatere.In
final un numar de cateva tari care si-au stabilit o reputatie de purtatori de cuvant tind sa
se implice in marea majoritate a intalnirilor.De-a lungul istoriei,asemenea tari au inclus
India-o tara foarte mare dar saraca care pana recent participa foarte putin la comert-,Egipt
si fosta Iugoslavia.Tarile Sud-Africane si cele subdezvoltate in mod general nu au luat
parte la aceste dezbateri OMC.In timpul rundei de la Tokyo si Uruguai,probleme
importante ale caror rezolvare trebuia dusa la bun sfarsit au fost finalizate in asa numita
Camera Verde,o camera de conferinta adiacenta biroului Directorului General.Intalnirile
din Camera Verde au fost parte al unui proces consultativ prin care marile puteri si un
grup reprezentativ al tarilor aflate in curs de dezvoltare-in jur de 20 de delegati-au
incercat sa schiteze orice propunere acceptabila aflata pe agenda de negocieri.Asemenea
intalniri implicau in general si o participare activa a Directorului General.A reiesit astfel
o conventie de a numi asemenea intalniri,Adunari in Camera Verde indiferent de locul
unde au fost tinute.Odata ce o problema era rezolvata ea era supusa membrilor Adunarii
Generale a OMC.Desi puteau fi incheiate amendamente,de obicei acestea erau
marginalizate.
Procesul Camera Verde are un mare potential de a duce la controverse daca tarile
cu interese puternice asupra unei probleme sunt excluse sau nu sunt informate si
consultate asupra problemei propuse.Aceasta a devenit o problema importanta in timpul
intalniri ministeriale de la Seattle.Multe dintre tarile aflate in curs de dezvoltare,excluse
din intalnirile critice ale Camerei Verzi,acolo unde erau facute incercari de a negocia
texte de compromis al unei schite de agenda pentru un nou MTN,au simtit ca nu au fost
informate despre schimbari si nu le-a fost acordata oportunitatea de a-si apara propriile
viziuni.In mod periodic au fost facute propuneri de a formaliza procesul Camerei Verzi
prin crearea unui Comitet Executiv care sa conduca agenda OMC, bazat pe cotele din
25
comertul international.Pana la aceasta data nu s-a facut nici un progres in aceasta
directie.Desi a existat o insatisfactie raspandita privind organizarea intalnirii de la
Seattle ,discutiile ulterioare pe tema transparentei interne si participarii efective ale
membrilor a dezvaluit ca nu exista un interes serios ,printre majoritatea membrilor,de a
explora premisele crearii unui astfel de corp executiv.
3.3Participarea Romaniei la Conferinta Ministeriala de la
Geneva(1998).
In declaratia prezentata de catre seful delegatiei romane la aceasta conferinta s-a
subliniat,in primul rand,importanta dobandita de sistemul commercial multilateral la trei
ani de la infiintarea OMC si s-au punctat apoi eforturile intreprinse de Romania in
implementarea acordurilor negociate la Runda Uruguay si a celor negociate dupa intrarea
in functiune a OMC,in special in privinta adoptarii legislatiei si a masurilor de politica
comerciala in conformitate cu angajamentele asumate.
S-au facut,totodata,referiri cu privire la implicarea Romaniei in negocierile privind
telecomunicatiile,serviciile financiare si domeniul tehnologiei informatiilor (IT).Romania
semnand toate cele trei acorduri incheiate pe parcursul anului 1997.
In privinta noilor probleme ridicate la Conferinta de la Singapore cu privire la
comert,investitii,concurenta achizitii guvernamentale,delegatia tarii noastre a exprimat
interesul partii romane in activitatea grupurilor de lucru ale caror recomandari ar largi
sfera de activitate a OMC si ar duce la dezvoltarea sistemului commercial multilateral.
S-au facut apoi referiri la activitatea comitetului privind acordurile comerciale
regionale,subliniindu-se idea ,sustinuta si la Singapore,ca regionalismul si
multilateralismul.departe de a fi in contradictie,sunt complementare si se potenteaza
reciproc.Romania a subliniat,totodata,ca sprijina eforturileOMC de a include comertul
electronic in regulile si disciplinele multilaterale,cu eliminarea oricaror bariere si
asigurarea transparentei in privinta reglementarilor nationale.
In sfarsit,delegatia Romaniei si-a exprimat sprijinul fata de activitatea Consiliului
General,care urma sa pregateasca agenda celei de-a treia Conferinte Ministeriale a OMC
cu scopul de a lansa o noua runda de negocieri comerciale multilaterale.
26
3.4Conferinta Ministeriala de la Seattle (30 noiembrie-3
decembrie 1999)
Anul 1999 a fost pentru OMC nu dintre cei mai buni,pentru ca ,asa cum se stie deja,in
ciuda unor activitati intense desfasurate de Consiliul General pentru pregatirea
Conferintei Ministeriale de la Seattle,aceasta s-a soldat cu un esec rasunator privind
incercarea de a fi lansata o noua runda de negocieri comerciale
multilaterale.Demonstratiile antimondializare care au avut loc pe strazile orasului
Seattle,unde s-a desfasurat Conferinta Ministeriala,au fost atat de violente,incat au
deplasat in buna masura centrul de greutate al dezbaterilor,marginalizandu-le si ducand la
esecul lor in incercarea de a se lansa o noua runda de negocieri comerciale.
Motivele esecului acestei conferinte au fost numeroase si dintre acestea vom sublinia
cateva in continuare.
In primul rand,momentul pentru desfasurarea Conferintei n-a fost bine ales,intrucat a
coincis cu lansarea campaniei electorale in SUA,delegatia Americana,in acest
context,nefiind dispusa sa faca concesii,desi acest lucru este o conditie a oricarui process
de negociere,in orice domeniu.
Aspectul nu este deloc lipsit de importanta daca se are in vedere trenarea negocierilor
in domeniul agriculturii sau al comertului cu servicii pe tot parcursul anului 2000,an
electoral in SUA.
Insa esecul conferintei are si alte cause mai profunde.In primul rand,dupa cum se
stie,in present negocierile nu mai pot fi axate doar pe reducerea barierelor tarifare si
netarifare intrucat impactul liberalizarii nu mai poate fi ignorat in cazul unor aspecte
precum:protectia mediului si a sanatatii,diversitatea culturala,drepturile fundamentale la
munca,asigurarea sigurantei alimentare a popoarelor etc.In al doilea
rand,negocierile,astazi,nu mai constituie apanajul unui grup restrans de state,tari
mari( ex:India,Brazilia,China,Africa de Sud,Egipt,tarile din Asia de Sud-Est etc.)
solicitand luarea in considerare intr-o mai mare masura a nevoilor si intereselor
lor.Or,din acest punct de vedere,OMC pare de multe ori depasita,si aceasta se
intampla,asa cum arata unii critici,datorita faptului ca doua principii de baza ale OMC nu
27
functioneaza sau functioneaza prost,iar acestea sunt transparenta activitatii si consensul in
adoptarea deciziilor si a recomandarilor.Criticile,din acest punct de vedere,sunt in mare
masura intemeiate si ele provin in special din parte tarilor in curs de dezvoltare care cer o
reforma radicala a OMC pe aceasta linie sin u numai.
O alta problema care a contribuit la esecul Conferintei de la Seattle deriva si din
problemele divergente care au facut si alta data obiectul negocierilor,precum agricultura
si comertul cu ervicii.
In legatura cu agricultura,inclusa in agenda Conferintei,sunt demne de subliniat
acuzatiile reciproce ale SUA si UE referitoare la subventionarea exportului de produse
agricole practicate de ambele tari,in plus,SUA fiind acuzate si de problema exporturilor
de produse alimentare modificate genetic,care au efecte nocive asupra consumatorilor din
tarile importatoare,atat dezvoltate,cat si in curs de dezvoltare.
Cu privire la o alta problema controversata aflata pe ordinea de zi a Conferintei,si
anume cea referitoare la standardele de munca,obiectul neintelegerilor de la
Singapore,trebuie subliniat ca in present este cel putin incorrect sa acuzi tarile in curs de
dezvoltare de “dumping social”,in conditiile instabilitatii economice si politice,somajului
si problemelor institutionale cu care se confunda aceste state.
Acceptarea de catre aceste tari a asa-numitei “clause sociale”,asa cum ar dori sa o
formuleze tarile dezvoltate,nu poate fi luata in considerare decat in conditiile asistentei
tehnice si financiare furnizate de catre tarile dezvoltate,precum si a cresterii posibilitatilor
de acces pentru exporturile ce prezinta importanta pentru tarile respective.
La aceste divergente s-au adaugat neintelegerile privind comertul cu servicii,folosirea
clauzei de salvgardare,investitiile,achizitiile publice,in ciuda eforturilor intreprinse,cel
putin in ultimile doua domenii,de catre grupurile de lucru special infiintate la Conferinta
de la Singapore.
Semnificativ este si faptul ca,daca la Singapore au participat 108 organizatii
neguvernamentale,la Seattle numarul acestora a crescut la 686,dovedind interesul sporit
al societatii civile fata de activitatea OMC.In acelasi timp,pe strazile din Seattle au
participat mii de reprezentanti ai sindicatelor americane,ai grupurilor de presiune a
consumatorilor si a mediului inconjurator,care au adus o serie de acuzatii grave OMC-
28
ului si au cerut stoparea procesului de liberalizare a comertului mondial,care ar adduce
avantaje tarilor dezvoltate in principal.
Cele mai vehemente critici la adresa OMC care s-au auzit la Conferinta Ministeriala de
la Seattle si la care OMC a raspuns la scurt timp dupa esecul acesteia au fost:
- OMC este o organizati nedemocratica,nedreapta,netransparenta si
neechilibrata;
- OMC este preocupata numai de liberalizarea comertului;
- Regulile OMC si liberalizarea comertului international provoaca
somaj,reducerea salariilor si ignora drepturile de munca,afectand indeosebi
tarile in curs de dezvoltare;
- OMC acorda o mare importanta comertului in raport cu dezvoltarea
economica,ignorand problemele tarilor in curs de dezvoltare in foarte mare
masura;
- Prin activitatea sa,OMC ameninta mediul inconjurator;
Desi,in opinia protestatarilor,Conferinta de la Seattle a fost un esec,directorul general
al OMC,Mike Moore,declara la cateva zile dupa incheierea Conferintei ca obiectivele
organizatiei raman neschimbate,acestea fiind in principal:
-continuarea negocierile in vederea liberalizarii progressive a comertului
international;
- realizarea complemntaritatii dintre liberalizare,dezvoltare economica si eradicarea
saraciei;
- confirmarea rolului central pe care regulile sistemului commercial multilateral
trebuie sa-l ocupe in politica comerciala a statelor member ale OMC;
- organizarea activitatii OMC pe baze care sa reflecte intr-o mai mare masura
nevoile tuturor membrilor.
Prin aceasta s-a incercat intr-o anumita masura sa se raspunda si criticilor societatii
civile la adresa OMC.
Participarea Romaniei la Conferinta de la Seattle
29
In perioada de pregatire a Conferintei Ministeriale,Romania a transmis OMC trei
documente oficiale ce vizau problemele inscrise pe ordinea de zi a acesteia..
Primul document facea referire la agricultura si sublinia faptul ca Romania nu poate
liberaliza comertul cu produse agricole in conditiile in care agricultorii romani nu sunt
sprijiniti prin masuri interne,iar produsele romanesti nu sunt subventionate la export.
Al doilea document s-a referit la acordul privind Clauza de salvgardare si sublinia ca
prevederile acestui accord sunt foarte generale si insufficient elaborate,putand da loc la
diferite interpretari.
In sfarsit,al treilea document s-a referit la raportul dintre acordurile regionale si cele
multilaterale,reluandu-se idea ,sustinuta si la COnferintele anterioare,privind
complementaritatea celor doua procese de regionalizare si mondializare.
In ce priveste participarea la Conferinta,delegatia Romaniei a exprimat o serie de
puncte de vedere care vizeaza:
- necesitatea convenirii,in perspective declansarii Rundei Mileniului ,a unui
cadru echitabil de impartire a beneficiilor rezultate in urma liberalizarii pentru
toate tarile member ale OMC;
- asigurarea unui acces sporit pe piete pentru exporturile tarilor in curs de
dezvoltare,in special in privinta comertului cu produse agricole si cu produse
textile;
- necesitatea sporirii asistentei tehnice si financiare din partea OMC si a tarilor
dezvoltate pentru ca tarile in curs de dezvoltare,cele mai putin avansate si in
tranzitie la economia de piata sa poata participa la viitoarele negocieri,dar mai
ales sa-si poata indeplini angajamentele asumate prin transpunerea lor
ulterioara in practica,conform termenelor stabilite;
- realizarea unei mai mari echitati in aplicarea si interpretarea acordurilor
comerciale multilaterale administrate de OMC in relatiile cu tarile in curs de
dezvoltare si cele in tranzitie,care in anumite cazuri sunt foarte defavorizate;
- asigurarea transparentei cu privire la activitatea OMC si la deciziile
adoptate,astfel incat societatea civila sa dispuna de o informare prompta si
completa asupra evolutiei si rezultatelor negocierilor.
30
4.G8 (Grupul celor 8)
4.1Ce este G8?
In prezent G8 reprezinta ultimul stagiu al evolutiei in domeniul guvernarii
globaledin ultimii 350 de ani.Inca de cand lumea noastra,a statelor teritoriale suverane,a
fost creata de tratatul de la Westfalia in 1648,sistemul international a cunoscut incercari
succesive de a gasi formul producerii unei securitati si prosperitati ridicate ale acestor
state,intr-o lume in care nu exista nici o sursa inalta de autoritate.In secolele XVIII si
XVII,liderii marilor puteri au creat o balanta a puterii asstfel incat nici un stat sa nu
ajunga atat de puternic incat sa le domine pe celelalte.Dupa ce sistemul a esuat in timpul
razboaielor napoleoniene,liderii au creat sistemul acordului european din secolul
XIX,astfel incat sefii de stat ai marilor puteri sa se adune pentru a guverna lumea
impreuna.Dupa un secol de succes, acest sistem s-a prabusit insa in timpul Primului
Razboi Mondial.In secolul XX,cooperarea internationala a fost adoptata de catre
organizatiile internationale cu caracter legal, formal si cu diferite secretariate,mai intai in
liga natiunilor creata in 1919,si apoi ,dupa al Doilea Razboi Mondial in Organizatia
31
Natiunilor Unite,fondata in 1945.G8(care detine un caracter informal) creat mai intai sub
forma G7, in 1975 a marcat oarecum o intoarcere la sistemul acordului din secolul
XIX.In zilele noastre insa G8 a adus scopurile si puteril e democratice chiar in centrul
existentei sale.
Observatorii internationali au oferit diferite raspunsuri la intrebarea:”Ce abordari
au adus pacea si prosperitatea dorita de toti?”.Unii,cunoscuti drept realisti, sustin ca
statele suverane puternice se bazeaza pe organizatiile internationale pentru a-si garanta
securitatea si prosperitatea din moment ce statele individualiste trebuie sa-si construiasca
singure propria putere(pentru a putea contracara puterea celorlalti),pentru a supravietui si
razbate intr-o lume periculoasa.Altii, cunoscuti sub denumirea de institutionalisti
liberali,raspund ca valurile succesive ale globalizarii au condus la conexiuni stranse intre
tari, si ca regulile si organizatiile internationale sunt necesare pentru a ajuta statele sa-si
atinca telurile.In mijloc,se afla al treilea grup,cunoscut ca fiind constructivistii,care sustin
ideea ca liderii pot construi noi concepte ale intereselor si identitatilor propriilor tari
pentru a putea coopera in procesul atingerii securitatii si prosperitatii intr-o era a
globalizarii rapide.
G8 este singura institutie internationala unde lideii marilor puteri democratice ale
lumii se intalnesc in mod regulat.Poate ca atunci,G8 este forumul unde este foarte
probabil sa reiasa conceptele si cooperarea necesara pentru a putea infrunta greutatile
guvernarii globale din ziua de azi.Binenteles ca puterea si potentialul sau ,ca centru de
guvernare globala,sunt larg recunoscute.Acest fapt este cunoscut de catre liderii marilor
puteri care-si gasesc intotdeauna timp in orarul lor ocupat,de a veni la summitul anual,de
catre miile de oficiali si jurnalisti care ii insotesc,de catre liderii tarilor si organizatiilor
aflate inafara tratatului care cauta sa adere la acesta,si de catre activistii societatii civile
care acum numara sute de mii si care vin an de an sa protesteze.
Incepand cu 1975 sefii de stat sau de guverne ale celor mai importante
industrializate tari s-au intalnit anual pentru a rezolva marile probleme economice si
politice,infruntand societatea interna precum si comunitatea internationala.Cele 6 tari
care au participat la primul summit,tinut la Rambouillet,Franta, noiembrie 1975,au
fost:Franta,SUA,Marea Britanie,Germania,Japonia si Italia(uneori numite si G6).Lor li s-
a alaturat Canada la summitul de la San Juan,Puerto Rico, din 1976 iar apoi Uniunea
32
Europeana la summitul de la Londra din 1977.Incepand de atunci numarul membrilor din
grupul celor sapte ,sau G7,a fost fix,desi cinsprezece lideri de stat din tari dezvoltate au
luat parte la intalnirile liderilor G7 la inceputul anului 1989.Incepand cu summitul de la
Paris(1991),mai intai URSS iar apoi Rusia au participat la intalnirile post-summit cu
G7.Incepand cu 1994,cand s-a tinut summitul de la Napoli,G7 s-a intalnit cu Rusia la
fiecare summit(facandu-se referire la P8 sau cei 8 politici).Summitul celor 8 de la Denver
a fost un punct de turnura,marcand intreaga participatie a Rusiei mai putin anumite
discutii financiare si economice;Incepand cu 1998,de la summitul de la
Birmingham,Rusia a devenit membru cu drepturi depline,nascandu-se astfel grupul celor
8 sau G8 (desi G7 a continuat sa functioneze pe langa summiturile formale).La summitul
Kananaskis din Canada in 2002 a fost anuntat ca Rusia va gazdui summitul G8 din
2006,completand astfel procesul sau de a deveni membru cu puteri depline.
Summitul G7/8 s-a ocupat in mod constant cu managementul
macroeconomic,comertul internationalsi relatiile cu tarile in curs de dezvoltare.De
asemenea o grija speciala li s-a acordat relatiilor economice dintre Est si Vest,energiei si
terorismului.De la aceasta fundatie initiala agenda summitului s-a largit considerabil
pentru a include probleme microeconomice cum ar fi rata somajului si fluxul de
informatii,probleme trans-nationale cum ar fi mediul,crima si drogurile si o serie de
probleme legate de securitatea politica incepand cu drepturile omului si terminand cu
securitatea regionala precum si controlul armelor.
Responsabilitatea de gazduire a unui summit se roteste la sfarsitul fiecarui an
calendaristic dupa cum urmeaza:Franta,SUA,Marea Britanie,Rusia(incepand cu
2006),Germania,Japonia,Italia si Canada.De-a lungul fiecarui an liderii tarilor din cadrul
G8 se intalnesc sa discute agenda si sa monitorizeze progresul.
In plus G7/8 a dezvoltat o retea de sustinere a intalnirilor ministeriale, care
permite ministrilor sa se intalneasca regulat in fiecare an pentru a continua munca
stabilita la fiecare summit.Aceasta include printre altele intalnirile ministrilor de finante,
ministrilor de externe, ministrilor mediului.Ministrii G7/8 si oficialii se aduna de
asemenea la o intalnire ad-hoc pentru a se confrunta cu problemele urgente,cum ar fi
terorismul,energia si dezvoltarea.Din cand in cand liderii creaza de asemenea grupuri de
munca care sa se concentreze intensiv asupra anumitor probleme de mare importanta cum
33
ar fi:cele legate de droguri,spalarea de bani,siguranta nucleara si crima organizata
transationala.
G7/8 furnizeaza o ocazie importanta pentru liderii ce au deja un program incarcat
sa discute probleme internationale majore,uneori complexe,si de a dezvolta relatiile
personale de a raspunde colectiv crizelor neasteptate sau socurilor.Summitul de asemenea
indica o directie comunitatilor internationale prin stabilirea unor prioritati,definind noi
prioritati si furnizand indrumarea pentru a stabili o organizare internationala.
Membrii summitului se supun deciziilor si consensului stabilite la fiecare intalnire
anuala.Supunerea este mare avand in vedere acordurile privind comertul international si
energia,si din partea Marii Britanii,Canadei si Germaniei.Deciziile summitului adeseori
creaza si construiesc regimuri internationale ce se ocupa de noile confruntari
internationale,si amorseaza,revitalizeaza si impune o reforma institutiilor internationale
existente.Pentru a recunoaste locul central ocupat in procesul de guvernare globala
summitul a atras intotdeauna atentia a mii de jurnalisti la fiecare intalnire a liderilor,
precum si a catorva natiuni ce vor sa adere la acest club exclusivist si puternic.De
asemenea a devenit o prima ocazie pentru organizatiile non-guvernamentale si civile de
a-si sustine temerile.Intalnirea anuala este o oportunitate pentru demonstratii
antiglobalizare incepand cu summitul de la Birmingham din 1998.Protestele au devenit
violente in 2001 la summitul de la Genova,culminand cu moartea unui protestatar.
4.2Scurt istoric despre G8
G8 isi are radacinile in criza petroliera din 1973 si in recesiunea globala ce a
urmat-o.Aceste probleme au mpulsionat SUA sa formeze grupul „bibliotecarilor”,o
adunare a seniorilor financiari din SUA,Europa si Japonia care sa discute problemele
economice.
In 1975, presedintele francez Valery Giscard d’Estaining a invitat sefii de state a
celor mai puternic industrializate sase tari,la un summit in Rambouillet si a propus sa se
intalneasca in mod regulat.Participantii s-au inteles asupra organizarii de intalniri anuale
sub o presedentie rotativa formand ceea ce s-a numit Grupul celor 6,format din Franta
34
Germania de Vest,Italia,Japonia,Marea Britanie si SUA.La urmatorul summit anual din
Puerto Rico,G6 a devenit G7 atunci cand Canada s-a alaturat la invitatia presedintelui
SUA Gerald Ford.
In 1991 dupa sfarsitul Razboiului Rece,URSS(acum Rusia) a inceput o serie de
intalniri cu G7 dupa summitul principal.Acest grup a devenit cunoscut ca P8 sau colcvial
numit „G7+1 „ ,incepand cu summitul de la Napoli din 1994.Rusiei i-a fost permis sa
participe mai mult icepand cu summitul de la Birmingham din 1998,marcand astfel
crearea grupului G8.Totusi Rusia a fost exclusa de la intalnirile ministrilor de finante
nefiind o mare putere economica.Incepand de acum G7 se refera specific doar la acest
nivel de intalniri ministeriale.La initiativa presedintelui de atunci al SUA ,Bill
Clinton,grupul celor sapte a devenit grupul celor 8 cu Rusia luand parte la majoritatea
sesiunilor.Acesta a fost un gest de apreciere din parte presedintelui Clinton catre
presedintele de atunci al Rusiei-Boris Yeltsin-pentru conducerea reformelor economice si
prentru neutralitatea lor fata de expansiunea estica a NATO.
Din cauza instabilitatii economice si democratice a Rusiei,au loc sesiuni G7
vizand probleme economice la care Rusia nu ia parte.Pe 18 februarie 2005 senatorii SUA
Joe Lieberman si John McCain au cerut ca Rusia sa fie suspendata din G8 pana cand
presedintele Rusiei –Vladimir Putin-asigura libertate democratica si politica.
4.3 Modul de functionare al G8
G8 este un grup informal compus din 8 tari,dar pe langa acestea participa Uniunea
Europeana care este reprezentata de Presedintele Comisiei Europene si de seful tarii care
detine presedentia Consiliului European la momentul desfasurarii Summitului G8.
Conducerea G8 se stabileste prin rotatie in fiecare an calendaristic in jurul
membrilor.Desi Uniunea Europeana participa la discutii,ea nu ia parte la aceasta
rotatie.La Kananaskis s-a stabilit ca Rusia va gazdui pentru prima data un summit G8 in
2006.
Tara care detine presedentia-la acest moment aceasta fiind Rusia-este
responsabila pentru organizarea si gazduirea summitului.Aceasta intalnire anuala a
liderilor furnizeaza o oportunitate de a discuta fata in fata cele mai importante
35
probleme.Presedentia detine de asemenea responsabilitatea de purtator de cuvant din
partea G8 precum si responsabilitatea de a angrena in discutii tari ce nu apartin
grupului,organizatii non-guvernamentale,si organizatii internationale.Tara gazda
organizeaza de obicei cateva intalniri,inainte de desfasurarea summitului,acolo unde
reprezentanti personali ai liderilor numiti de altfel „calauze” se aduna pentru a discuta
potentialele teme din agenda.Discutiile purtate de ei ajuta sefii de stat sa-si concentreze
atentia asupra subiectelor de importanta majora.”Calauzele”,care de multe ori lucreaza ca
si consilieri in birourile liderilor,corespondeaza in timpul anului unii cu ceilalti in mod
direct pe probleme si teme ce urmeaza a fi discutate la urmatorul summit.Dupa summit ei
au grija ca implementarea deciziilor luate de lideri la summitul respectiv sa se desfasoare
fara dificultati.”Calauzele” sunt sustinuti de retele alcatuite din alti oficiali care se
focalizeaza asupra marilor probleme economice,financiare si politice.In plus fata de acest
proces tot in acest an se va infiinta o retea de reprezentanti alenatiunilor africane.Anuntat
inca de la summitul de la Genova din 2001 acest grup lucreaza cu reprezentanti ai
liderilor africani pentru a intocmi un plan de actiune al G8 ca raspuns la Noul Parteneriat
pentru Dezvoltarea Africii.
4.4 Structura si activitatile grupului
G8 nu este condusa de o administratie transnationala, spre deosebire de alte institutii
cum ar fi ONU sau Banca Mondiala. Presedentia Grupului se roteste anual intre statele
membre, noul presedinte preluand responsabilitatile la 1 Ianuarie. Tara care detine
presedentia, gazduieste o serie de intalniri la nivel ministerial, culminand cu un summit
de trei zile, la mijlocul anului, compus din sefii statelor, carora le asigura si securitatea.
Intalnirile ministeriale reuneste ministri pe teme cum ar fi sanatatea, impunerea
legii,munca, pentru a discuta probleme de interes mutual sau chiar global. Cele mai
cunoscute dintre acestea este G-7, care se refera acum doar la ministrii de finante ai G-8
mai putin Rusia, precum si oficiali ai Comunitatii Europene. Totusi, are loc de asemenea
intalnirea „G8+5” la care iau parte ministrii G8 plus cel al Chinei, Mexic, India, Brazilia
si Africa de Sud.
36
Sub auspiciile G7 a fost initiat un program de implementare al Societatii
Informationale in 1994.
In Iunie 2005 G8 a cazut de acord sa lanseze o baza de date internationala in ceea ce
priveste pedofilia care va fi actualizata la sfarsitul fiecarui an.Alte tari vor putea sa se
alature mai tarziu.G8 a stabilit de asemenea sa stranga date despre terorism ,subiect ce se
refera la restrictiile de securitate si intimitate a diferitelor tari.In iunie 2005 academiile
nationale de stiinte ale natiunilor G8-plus Brazilia,China si India adica trei dintre cele mai
mari emitatoare de gaze cu efect de sera,au semnat un acord privind raspunsul global la
scimbarea climei.Acordul subliniaza faptul ca intelegerea stiintifica a schimabarii climei
este acum suficient de clara pentru a obliga natiunile sa actioneze prompt.
4.5 Critici aspura G8
Din moment ce agenda G8 este de obicei despre probleme globale
controversate,deseori criticii se refera la G8 ca fiind un „Guvern al lumii”
neoficial.Summiturile anuale sunt de obicei in atentia protestelor antiglobalizare ,de notat
fiind al 27-lea summit G8 desfasurat la Genova in 2001.Criticii sustin ca membri G8 sunt
responsabili pentru probleme globale cum ar fi incalzirea globala ca rezultat al emisiei
dioxidului de carbon,saracia in Africa si in tarile in curs de dezvoltare ca urmare a crizei
de capital si politicilor comerciale neloiale,problema SIDA ca urmare a politicii stricte de
patentare a medicamentelor si alte probleme care sunt legate de globalizare.
Dezbaterile conduc discutii despre drepturile de proprietate,economia
globala,politicile internationale,moralitatea si multe alte aspecte.De exemplu unele
persoane cred ca legile de patentare reprezinta drepturi de proprietate esentiale care
incurajeaza descoperirile medicale.Pe de alta parte unii critici afirma ca importarea inm
paralel este o cale de salvare.Unii cred ca saracia africana este o urmare a coruptiei
guvernamentale ce se regaseste pe acel continent in timp ce alti critici sustin ca este o
problema de comert international neloial.Majoritatea dezbaterilor sunt legate strict de
discutiile despre globalizare.
37
A fost pusa de asemenea presiunea aspura luderilor G8 de a-si lua
responsabilitatea de a combate probleme,pentru care sunt acuzati ca le-ar fi creat.De
exemplu,Bob Geldof a organizat Live 8- un sir de concerte mondiale – pe 1 iulie si 6 iulie
2005 pentru a incuraja liderii G8 sa transforme saracia in istorie.Organizatorii au propus
de asemenea ca natiunile membre G8 sa-si ajusteze bugetele nationale astfel incat sa
permita ca 0,7% din acestea sa mearga catre ajutorul extern asa cum a fost subliniat in
Agenda 21 a summitului Terrei de la Rio de Janeiro din 1992.Concertele au fost
sincronizate astfel incat sa coincida cu cel de-al treizecisiunulea summit G8.
4.6.G8 si terorismul
Ziua de deschidere al ummitului G8 din 2005 din Scotia,7 iulie 2005 a fost
acompaniata de o serie de atentate cu bomba in reteaua subterana a Londrei si in
autobuzele etajate care au luat mai mult de cincizeci de vieti si au ranit multe alte
sute.”Grupul secret al Jihadului Al-Quaeda in Europa” si-a asumat imediat
responsabilitatea pentru aceste atacuri.Atacurile se presupuneau a fi un raspuns
impotriva participarii Marii Britanii in actiunile militare din Afganistan si Irak desi
terorismul a fost declarat impotriva statelor vestice.Atentia globala focalizata asupra
summitului G8 a fost deviata de catre teroristi cu un efect ,maxim si simbolic. Atacul a
urmat de asemenea imediat dupa ce Comitetul Olimpic Internationala anuntat ca Londra
va fi gazda Jocurilor Olimpice din 2012.
Primul ministru Tony Blair a denuntat atacurile ca fiind barbare,dar a anuntat ca
discutiile summitului vor continua.
4.7.Foste si viitoare summituri G6//7/ 8
Locatiile summitului se defasoara anual prin rotatie intre tarile membre.Mii de
reporteri descind la fata locului pentru a relata intalnirea dintre cei mai importanti si
38
puternici lideri ai lumii.In 2004 a fost stabilit un nou record in demografia reporterilor
cand reporterii Alan Liender si Troy Lewis de 14 respectiv 15 ani au relatat despre
summitul de la Sea Island din Georgia pentru revista Y’All.Cei doi au devenit si au ramas
cei mai tineri participanti acreditati ai summitului,in istoria G8.
Numar Data Tara Locul desfasurarii
1 15 noiembrie-17
noiembrie 1975
Franta Rambouillet
2 27 iunie-28
iunie 1976
SUA San Juan,Puerto Rico
3 7mai -8 mai
1977
Marea Britanie Londra
4 16 iulie-17 iulie
1978
Germania Bonn
5 28 iunie-29
iunie 1979
Japonia Tokyo
6 22 iunie-23
iunie 1980
Italia Venetia
7 20 iulie-21 iulie
1981
Canada Montebellor,Ottawa,Ontario
8 4 iunie-6 iunie
1982
Franta Versailles
9 28 mai -30 mai
1983
SUA Williamsburg,Virginia
10 7 iunie- 9 iunie
1984
Marea Britanie Londra
11 2 mai-4 mai
1985
Germania Bonn
39
12 4 mai -6 mai
1986
Japonia Tokyo
13 8 iunie- 10 iunie
1987
Italia Venetia
14 19 iunie-21
iunie 1988
Canada Toronto,Ontario
15 14 iulie- 16 iulie
1989
Franta Paris,Grande Arche
16 9 iulie-11 iulie
1990
SUA Houston,Texas
17 15 iulie-17 iulie
1991
Marea Britanie Londra
18 6 iuliu - 8 iulie
1992
Germania Munchen,Bayern
19 7 iulie- 9 iulie
1993
Japonia Tokyo
20 8 iulie- 10 iulie
1994
Italia Napoli
21 15 iunie- 17
iunie 1995
19 aprilie-20
aprilie 1995
Canada
Rusia
Haifax,Noua Scotie
Moscova(summit special pe tema
securitatii nucleare)
22 27 iunie-29
iunie 1996
Franta Lyon
23 20 iunie-22
iunie 1997
SUA Denver,Colorado
24 15 mai – 17 mai
1998
Marea Britanie Birmingham(primul summit
oficial G8)
25 18 iunie-20
iunie 1999
Germania Koln
26 21 iulie-23 iulie Japonia Okinawa
40
2000
27 20 iulie-22 iulie
2001
Italia Genova
28 26 iunie-27
iunie 2002
Canada Kananaskis,Alberta
29 2 iunie-3 iunie
2003
Franta Evian-les-Bains
30 8 iunie-10 iunie
2004
SUA Sea-Island,Georgia
31 6 iulie – 8 iulie
2005
Marea Britanie Gleaneagles
Hotel/Gleaneagles/Muirton,Scotia
Viitoare summituri G8
Numar Data Tara Locul desfasurarii
32 2006 Rusia Sankt Petersburg
33 2007 Germania Heiligendamm
34 2008 Japonia
35 2009 Italia
36 2010 Canada
37 2011 Franta
38 2012 SUA
41
42