Oceanul Indian de Nord
-
Upload
andrei-trifu -
Category
Documents
-
view
1 -
download
0
description
Transcript of Oceanul Indian de Nord
OCEANUL INDIAN DE NORD
Considerente generale
Formarea Oceanului Indian este rezultatul aceloraşi mişcări ale scoarţei terestre, care
au creat continentele şi întreg Oceanul Planetar.
Oceanul Indian este al treilea ocean ca suprafaţă al Terrei, măsurând 74.917.000 km².
Adâncirea sa medie este de 3.097 m, adâncimea maxima 7.457m în fosa Jawa, iar volumul
apelor 291.945.000 km³. Oceanul Indian se întinde mai mult în emisfera sudică, peste 80%
din suprafaţa sa find la sud de Ecuator, întrucât spre sud apele sale depăşesc limita paralelei
de 70º S, în timp ce spre nord abia ajung până pe paralela de 30º N, în Golful Persic.
Oceanul Indian este delimitat la est de coastele apusene ale Peninsulei Malacca, ale
insulelor Sumatra, Jawa, Sumba şi Timor, precum şi ale Australiei şi de linia convenţională ce
uneşte extremitatea sudică a Peninsulei Wilson, din Sudul Australiei, cu Antarctida, de-a
lungul meridianului de 147º longitudine estică. Spre sud este delimitat de coastele Antarctidei
între meridianele de 147º E şi 20º E. Limita vestică o formează linia convenţională ce uneşte
Antarctida cu Capul Acelor, de-a lungul meridianului de 20º E , precum şi coastele răsăritene
ale continentului African, în timp ce spre nord, Oceanul Indian este mărginit de ţărmurile
Asiei, între Canalul Suez şi coastele vestice ale statului Myanmar.
Temperatura aerului
Plecând de la datele existente în literatura de specialitate vom prezenta succint
evoluţia temperaturii atmosferice în zonă, în succesiunea sezoanelor climatice.
În mai, temperatura cea mai mare, peste 30 o C , se găseşte în zonele de coastă ale
Arabiei de Sud, în nord-estul Africii şi India. În India temperatura depăşeşte 35 o C. Ecuatorul
termic în ocean se întinde la aproximativ 10 o N. În emisfera sudică între 30 – 45 o S,
izotermele de 20 – 10 o C merg dinspre est – sud-est înspre vest – nord-vest şi indică faptul că
secţiunea vestică este mai caldă decât secţiunea estică.
În iulie zona de temperatura maximă pe uscat se mută la nord de Tropicul Racului.
Temperatura în Marea Arabiei şi Golful Bengal indică o scădere începând din mai şi este
mai rece decât în Golful Bengal. În special dincolo de Coasta Somaleză temperatura este sub
25 o C din cauza apelor reci spre suprafaţă, astfel temperatura este aici mai scăzută în august.
În emisfera sudică, coasta vestică a Africii de Sud este ceva mai caldă decât în partea
centrală, la aceeaşi latitudine. În acelaşi timp, temperatura dincolo de coastele vestice ale
Australiei este cu mult mai ridicată decât pe uscat.
În noiembrie, Ecuatorul termic cu o zonă redusă de temperatură peste 27,5 o C , este
aproape confundabil cu Ecuatorul. În acelaşi timp zona oceanică la N de 20 o S are o
temperatură destul de uniformă între 25 –27,5 o C cu excepţia unei mici zone din partea
centrală a oceanului. Cota anuală a temperaturii anului indică mai puţin de 25 o C în partea
centrală, între 10 o N şi 12 o S cu o zonă de temperatură medie sub 1 o C între 4 o N şi 7 o S.
Zona care are cote anuale mai mari de 5 o C, acoperă regiunile de coastă ale Golfului Bengal
şi Mării Arabiei, precum şi regiunea cuprinsă între 10 – 40 o S, la V de meridianul de 100 o W.
Rezumând sub aspect termic, climatul Oceanului Indian poate fi considerat un climat
tropico - ecuatorial, cu influenţă subantarctică, caracterizat prin temperaturi medii ridicate dar
cu variaţii sezoniere şi zilnice de amplitudine, caracteristice marilor zone oceanice deschise.
Vânturile şi presiunea atmosferică
Datorită distribuţiei inegale a temperaturilor de pe glob, cât şi a variaţiei acestora în
timp, în acelaşi loc, în permanenţă se produc ample oscilaţii ale presiunii aerului din
troposferă. Variaţiile presiunii atmosferice sunt la rândul lor cauza unor mişcări continue ale
maselor de aer. Acestea se pot deplasa atât în direcţie orizontală cât şi verticală.
Mişcările orizontale ale maselor de aer, se produc când intre două zone învecinate
există diferenţe de presiune atmosferică. Direcţia deplasării masei de aer pe orizontală este
totdeauna de la presiunea înalta către presiunea joasă, iar viteza de deplasare a masei de aer
este cu atât mai mare cu cât diferenţa de presiune înregistrată pe unitatea de distanţă este mai
mare. Aceste mişcări orizontale ale maselor de aer, sunt cunoscute sub denumirea de vânturi.
Pe de altă parte, acţiunea exercitată de vânt asupra suprafeţei mării determină starea de
agitaţie a acesteia, înălţimea şi perioada valurilor, care sunt consecinţa transferului direct al
energiei maselor de aer în mişcare, asupra stratului superficial al apei.
Datele asupra vânturilor se găsesc în hărţi speciale ( hărţi pilot ) publicate lunar sau
trimestrial. În aceste hărţi sunt reprezentate vânturile dominante, direcţia şi forţa lor, precum
şi procentul de calmuri în regiunea considerată probabilă a cicloanelor.
Pe suprafaţa Oceanului Planetar există zone de maximă presiune, mici anticicloni :
permanenţi în Atlanticul de nord, în Atlanticul de sud, în Pacificul de sud şi Oceanul Indian.
În fiecare din aceste maxime barometre, masele de aer se deplasează în sensul acelor de
ceasornic în emisfera nordica şi în sens invers în emisfera sudică.
Observaţiile de pe nave pentru apele Mării Arabiei, din apropierea coastelor, arată ca
vânturile aici au alternanţă sezonieră, în lunile de vară predominând vânturile de sud-vest iar
în lunile de iarnă cele de nord-est. Ca multe alte elemente climatice care depind de direcţia
vântului, efectul acestei alternanţe a vântului împarte anul în două sezoane distincte, Musonul
de sud-vest şi Musonul de nord-est.
Media presiunii baromatrice si vanturi-iulie
Rapoartele de la staţiile de coasta confirmă preponderenţa vânturilor de vest şi de
nord în tot cuprinsul anului în Golful Persic. Vânturile puternice ( forţa 6 şi peste ) sunt
limitate la primele luni ale anului. Deşi luna cu frecvenţa cea mai mare a acestor vânturi diferă
de la un loc la altul şi de la an la an, aceste vânturi puternice sunt aproape exclusiv de la
nord-vest. Datele arată că vânturile puternice, în special nord-nord-vest sunt mai frecvente din
ianuarie până în aprilie, decât în iunie.
La Bahrain vânturile sunt predominante la vest şi nord în prima parte a dimineţii şi
devin nordice după amiază când media vitezei lor este ridicată ( 14 Nd ) în iunie. Furtunile de
forţa 8 sunt rare.
Există patru regiuni de vânturi predominante în cea mai mare parte a anului:
Alizeul de sud-est deasupra mării deschide, cu viteză mai mică de 15 Nd, iar viteza de
22-25 Nd este obişnuită în perioada iunie- septembrie, uneori cu creşteri până la forţa de
furtună, în special în apropierea longitudinii de 80 o E.
Musonul de nord-vest care predomină între Ecuator şi aproximativ 15 o S, din
decembrie până în martie, este o extindere a musonului de iarnă, de nord-est, în nordul
Oceanului Indian, care întoarce la nord-vest după ce traversează Ecuatorul, el este de obicei
slab şi variabil. Suprafaţa afectată de musonul de nord-vest suferă frecvent furtuni cu
descărcări electrice, adesea furtuni puternice în jurul coastelor de nord ale Madagascarului.
Vânturile de vest domină zona de sud la latitudinea de 35 o S. Direcţia vântului variază
considerabil între sud-vest şi nord-vest şi frecvent poate atinge forţa de furtună. Lunile iunie,
iulie şi octombrie sunt în special furtunoase de-a lungul marginii de nord a sudului Oceanului
Indian.
Regiunea vânturilor variabile slabe, în zona subtropicală, acoperă aproximativ 10 o de
latitudine, care se schimbă gradat între 30 o si 40 o în februarie, la aproximativ 25 o si 35 o S
în august.
Oceanul Indian nu are un regim de vânturi atât de regulat ca Oceanul Atlantic şi
Oceanul Pacific, din cauza aşezării sale ( larg deschis către regiunile australe şi complet
închis la nord, de ţărmurile continentului asiatic).
Datorită alternanţei sezoniere în repartiţia presiunii atmosferice între uscat şi mare,
iau naştere vânturi periodice cunoscute sub denumirea de „ musoni „. Câmpul lor de acţiune
este Oceanul Indian de nord şi de sud ( Canalul Mozambic ), Marea Chinei de sud, Marea
Arafura, Marea Timor şi Golful Carpenteria din nordul Australiei.
Cei mai caracteristici musoni sunt cei din Oceanul Indian de nord. Astfel, în timpul
verii, pe continentul asiatic, la nord de Munţii Himalaya, se formează o uriaşă zonă
depresionară ( sub 1000 mbar ). De asemenea existenţa maselor mari continentale din
emisfera nordică determin ecuatorul termic să se deplaseze ceva mai la nord de ecuatorul
geografic. În aceste condiţii alizeele din emisfera sudică trec ecuatorul geografic şi întâlnesc
alizeele din emisfera nordică, formând un puternic front tropical. Pătrunderea şi extinderea
maselor de aer, care alcătuiesc acest front, deasupra părţii sudice a continentului asiatic se
explică prin existenţa puternicii depresiuni situată la nord de Munţii Himalaya, precum şi
prin faptul că suprafeţele uscatului se încălzesc mult mai repede şi mai puternic decât apele
oceanului, deasupra cărora presiunea rămâne mai ridicată.
Distributia vanturilor in iulie
Contrastele termice dintre cele două regiuni ale globului, care generează o zonă de
presiuni înalte în Asia Centrală şi de nord-est şi formarea unei întinse depresiuni la sud de
zona ecuatorială a Oceanului Indian, precum şi deasupra unei părţi a Pacificului, dau naştere
unor puternici curenţi aerieni ce se deplasează din direcţia nord, trecând uneori ecuatorul
geografic şi ajungând până în apropierea ecuatorului termic ( până în apropierea frontului
tropical din timpul iernii ). Aceşti curenţi de aer sunt denumiţi musonii de iarnă.
Musonii de iarnă bat timp de aproape 6 luni şi transportă aerul rece şi uscat din
regiunile continentale ale Asiei.
În Oceanul Indian de Nord se disting : Musonul de sud-vest şi Musonul de nord-est.
Între aceşti doi musoni sunt aşa numitele perioade intermusonice.
Musonul de sud-vest.
Din iunie până în septembrie, încălzirea continentului asiatic determină stabilirea unei
largi suprafeţe de presiune scăzută situată aproximativ în zona de nord-vest a Indiei. Vântul de
sud al Oceanului Indian de sud trece ecuatorul, este deviat înspre dreapta de efectele rotaţiei
Pământului şi se încadrează apoi pe traiectoria circulaţiei ciclonice în jurul zonei de presiune
scăzută menţionată anterior. Vântul de sud-vest care rezultă, simţit în Oceanul Indian de nord,
Marea Arabiei şi Golful Bengal, din iunie până în septembrie este cunoscut sub numele de
musonul de sud-vest.
Vântul este mai puternic în partea vestică a Mării Arabiei unde, pe o suprafaţă
considerabilă, vântul se situează în jurul forţei 6 în perioada cea mai avansată a anotimpului şi
depăşeşte forţa 7 pe o durate de mai bine de 10 zile pe lună. De asemenea, datorită acţiunii
musonului de sud-vest curenţii marini din apropierea coastei de est a Africii ( şi mai ales cei
din dreptul coastei Somaliei, care curg spre nord ) ating viteze foarte mari, ajungând la 120
Mm pe zi. În perioada august – septembrie, în regiunea delimitată de paralele de 3 o N şi 11 o
N, viteza curenţilor amintiţi mai sus variază între 144 – 168 Mm pe zi.
În zona de nord şi părţile de est ale Mării Arabiei, în iulie şi august, vântul musonic
este în final de forţa 4, deşi poate ajunge adesea la forţa 5 sau 6, atinge forţa 7 într-o perioadă
de timp cuprinsă între 3 şi 6 zile pe lună. În Golful Bengal, forţa medie a vântului este
de 4-5o Bf, în cea mai mare parte a golfului vântul atinge forţa 7 sau mai mult timp de până
la 5-10 zile pe lună, în lunile iulie şi august.
Între Ecuator şi 5 o N şi la est de 60 o E, vânturile sunt în general mai slabe şi se
situează în jurul forţei 3, dar sunt mai variabile din punct de vedere al direcţiei, deşi în
general mişcarea este între sud şi vest. În strâmtoarea Malacca, vântul este foarte slab şi este
supus unei variaţii considerabile de direcţie şi forţă din cauza brizelor marine şi de uscat şi
altor influenţe locale. În partea de nord a strâmtorii, vânturile sunt cel mai adesea de sud-vest,
în timp ce în partea de sud cea mai frecventă direcţie este cea de sud-est. Deşi musonul este
în general slab, adeseori sunt perioade de vânturi mai puternice, însoţite de rafale care ating
uneori forţe de furtună.
Musonul de nord-est
Din noiembrie până în martie bate un vânt de nord-est în Oceanul Indian de nord, în
Marea Arabiei şi în Golful Bengal. Acest vânt este cunoscut sub numele de „ Musonul de
nord-est „. Distribuţia generală a vântului şi a presiunii în acest anotimp determină deasupra
părţii de est a Mării Arabiei, spre Ecuator, direcţia dominantă a vântului care este mai
degrabă nord decât nord-est.
Sunt două zone în care musonul este supus unor întreruperi considerabile sau în care
vântul este destul de variabil ca direcţie. Prima zonă este în Marea Arabiei la aproximativ 20 o N, unde variaţiile în direcţie şi forţă ale vântului sunt provocate de circulaţia depresionară
peste Iran sau deasupra Pakistanului, iar a doua este între ecuator şi aproximativ 5 o N şi la est
de 90 o E, unde vânturile, deşi de cele mai multe ori nordice, sunt în general slabe şi oarecum
variabile ca direcţie.
În cea mai mare parte a Oceanului Indian de nord, forţa musonului de nord-est se
situează în jurul valorii de 3-4 în perioada cea mai avansată a anotimpului, deşi înspre Ecuator
media este 2-3, cu excepţia zonei de la vest de 55 o E şi în strâmtoarea Malacca, unde musonul
este slab.
Perioadele intermusonice
Lunile aprilie, mai şi octombrie sunt caracterizate de circulaţii nord-sud peste zona
depresionară ecuatorială şi de înlocuirea progresivă a musonului de nord-est. Întreaga zonă
poate fi privită ca una dominată de vânturi uşoare, cu excepţia rafalelor şi a furtunilor
tropicale cu o frecvenţă destul de mare în perioadele de acalmie. Cu excepţia rafalelor care
sunt obişnuite sau a furtunilor tropicale, vânturile de larg pot atinge până la forţa 7 sau mai
mult doar în puţine ocazii, dar în partea de vest a Mării Arabiei între 5 o N şi 10 o N şi la vest
de 55 o E, vânturile de sud-vest pot apare în mai puţin de două zile. Vânturile şi starea vremii
în Oceanul Indian de sud sunt dominate de înaintarea musonului Oceanului Indian de nord
înspre emisfera sudică din noiembrie până în februarie şi retragerea lui din iunie până în
septembrie, rezultatul fiind instalarea, în această zonă , a unor vânturi sezoniere alternative.
Musonul de nord-vest
În timpul perioadei noiembrie-martie, când depresiunea ecuatorială este în emisfera
sudică, musonul de nord-est din Oceanul Indian de nord este împins peste Ecuator, deviat spre
stânga de către efectul rotaţiei Pământului şi se manifestă în partea de nord a Oceanului
Indian de sud, ca un curent de nord-vest, cunoscut sub numele de musonul de nord-vest.
Vânturile sunt în general slabe şi variază considerabil în direcţie, însă în partea de vest
a zonei direcţia predominantă este mai degrabă nord decât nord-vest şi devine nord-est lângă
ţărmul african şi nord la aproximativ 10 o S. În canalul Mozambic predomină un vânt nordic
între 15 o S şi 17 o S, el este cunoscut sub numele de „ musonul nordic „. Cu excepţia
furtunilor, vânturile din cea mai mare parte a zonei pot atinge forţa 7 foarte rar.
Vânturile predominante de sud-est
Suflă pe latura ecuatorială cu o circulaţie în sens invers acelor de ceasornic în jurul
zonei de înaltă presiune oceanică situată spre 30 o S. Vara, vântul regulat de sud-est, se
extinde de la aproximativ 30 o S până la depresiunea ecuatorială, direcţia generală a
vântului fiind dinspre est-sud-est în majoritatea zonei, dar devenind sudică dinspre coastele
vestice ale Australiei şi în special sud-vest pe ţărmul de nord-vest al Australiei, deci în această
ultimă zonă direcţia este cu mult mai variabilă decât în cazul vânturilor variabile.
În partea de sud a Canalului Mozambic direcţia predominantă a vânturilor regulate
devine sud-sud-est. Iarna, vânturile regulate de sud-est, se extind de la aproximativ 27 o S
până la Ecuator, deşi la 5 o S şi la 7 o W ele sunt slabe, în general au direcţia predominantă
dinspre sud, ele variind considerabil în direcţie.
În cea mai mare parte a zonelor de larg, vânturile sunt aproape exclusiv sud-sud-est şi
est-sud-est, dar în partea estică a zonei şi în marea Timor direcţia predominantă este oarecum
estică. În Mările Timor şi Arafura, vântul regulat de sud-est este cunoscut uneori sub numele
de „Musonul de sud-est” pentru a fi mai uşor de distins de musonul de nord-vest care
predomină acolo în timpul iernii. În Canalul Mozambic o extindere a vântului regulat de sud-
est generează o direcţie predominantă sud-sud-est de-a lungul întregului canal din aprilie
până în septembrie. Aceste vânturi sunt cunoscute sub numele de musoni nordici care
predomină în partea de nord a canalului, în timpul verii.
Forţa medie a vântului regulat de sud-est este 3-4 vara şi 4-5 iarna. Se atinge forţa 5
într-o zonă cuprinsă între 10 o S şi 20 o S şi 65 o E şi 100 o E, atunci când vântul are forţă
maximă ( în timpul iernii ). Vara, vânturile pot atinge forţa 7 sau mai mult, timp de 1-3 zile
pe lună, în cea mai mare parte a zonei, prelungindu-şi durata până la 3-6 zile pe lună în partea
centrală a acestei zone. Iarna, vânturile de această forţă, pot fi întâlnite timp de 1-3 zile pe
lună în părţile estice şi vestice ale zonei, în timp ce pe suprafaţa considerabilă cuprinsă între
65 o E şi 90 o E, frecvenţa lor creşte la 6-9 zile pe lună. În Mările Timor şi Arafura e puţin
probabil ca vânturile să atingă forţa 7 timp de mai mult de 1-2 zile pe lună.
Vânturile variabile.
Înspre limita de sud a vântului regulat de sud-est există o zonă de vânturi uşor
variabile în regiunea de înaltă presiune oceanică. Iarna, centrul regiunii de înaltă presiune
este localizat cam la 30 o S, în timp ce vara, aceasta se deplasează la aproximativ 35 o S în cea
mai mate parte a oceanului, mutându-se mai înspre sud lângă coastele de sud-vest ale
Australiei.
Vânturile de vest.
Cuprind zona între 40 şi 50 o S. În S regiunii de înaltă presiune menţionată mai sus,
predomină vânturile de V. Ca şi în cazul vânturilor vestice din alte oceane, trecerea aproape
continuă a depresiunilor dinspre vest înspre est determină o variaţie a vânturilor atât în
direcţie cât şi în forţă. Centrele celor mai multe dintre acestea se muto mai la S de 50 o S în
special în timpul verii. În zona vânturilor vestice predomină furtunile, vânturile atingând forţa
7 sau mai mult, timp de 12- 16 zile pe lună la S de paralela de 36 o S. În timpul verii vânturile
de această forţă pot fi întâlnite timp de 6-12 zile pe lună la sud de paralela de 40 o S.
Cicloanele tropicale
Cicloanele tropicale sunt formaţiuni depresionare mobile diferenţiate de depresiunile
de la latitudinile medii şi înalte printr-o structură tipica, prin zone de formare şi prin regiuni
de acţiune specifică, precum şi prin perturbări ale vremii atât de puternice, încât prin efectele
lor distrugătoare asupra navelor şi uscatului, ele sunt incluse în categoria catastrofelor
naturale.
CICLOANELE ÎN MAREA ARABIEI
Cicloanele cu originea în partea de est a Mării Arabiei sunt caracterizate printr-o serie
de particularităţi. In primul rând verificarea frecvenţei lor în decursul unei perioade mai
îndelungate conduce la constatarea că sunt ani în decursul cărora s-au declanşat numai 2 sau 3
cicloane, iar în alţi ani nu s-a înregistrat nici unul. In medie, un singur ciclon tropical străbate
pe an partea de est a Mării Arabiei, iar unul la doi ani traversează coastele.
In ceea ce priveşte perioadele de maximă frecvenţă, spre deosebire de alte zone (în
care se constată o singură perioadă de maximă frecvenţă în decursul unui an), în partea de
est a Mării Arabiei se poate semnala existenţa a două perioade de maximă frecvenţă, care
sunt însă foarte scurte.
Prima dintre acestea începe cu aproximaţie în ultima săptămână a lunii mai şi
sfârşeşte în a doua săptămână a lunii iunie, deci coincide cu perioada în care musonul
de SW nu a devenit încă stabil. Cea de-a doua perioadă de frecvenţă maximă începe cu
aproximaţie în ultima săptămână a lunii octombrie şi sfârşeşte la începutul celei de-a
treia săptămâni a lunii noiembrie. Frecvenţa cicloanelor este mai mare în cea de-a doua
perioadă, deoarece depresiunile venind din Golful Bengal traversează India şi ajung în
partea de est a Mării Arabiei, deasupra căreia găsesc condiţii care conduc la,
"adâncirea" lor.
Cicloanele din prima perioadă se deplasează în general pe direcţia NNW sau NW;
multe dintre ele execută o întoarcere către NE sau N în jurul latitudinii de 20°N şi ajung uneori
să traverseze coasta.
Între mijlocul lunii iunie şi mijlocul lunii septembrie s-au înregistrat cicloane care au
trecut de latitudinea de 20°N (de regulă, numai unul la 10 ani).
Direcţia cicloanelor din perioada a doua este în general W sau NW, dar de îndată ce
depăşesc longitudinea de 70°E, ele încep să se deplaseze către NE, între latitudinile 16°N şi
18°N, traversând coastele între latitudinile 20°N şi 22°N.
Statistic s-a constatat că în lunile ianuarie şi februarie nu s-au înregistrat cicloane.
Curenţii de maree
Lângă coastele etice ale Indiei curenţii de maree sunt în general slabi şi apar de-a
lungul ţărmului. Forţa curentului creşte lângă gurile fluviului Gange. Curenţii de maree sunt
foarte puternici şi de-a lungul ţărmului Burmei şi în râurile mai largi. Curenţii
puternici apar şi în insulele Mergui.
În general curenţii de maree de pe latura vestică a Golfului Bengal au o direcţie
nordică în timpul fluxului şi sudică în timpul refluxului, chiar dacă mai pot apare variaţii
locale.
BIBLIOGRAFIE:
http://ports.com/searoute/#/?a=0&b=3410&c=Hong%20Kong %20International%20Terminals&d=Port%20of%20Genoa%20(Genova),%20Italy
http://ro.wikipedia.org/
NP 203 Indian Ocean and South China Sea Vol 3
NP 21 Bay of Bengal Pilot