Arestarea preventivă şi detenţia în jurisprudenţa CEDO - D.Bogdan - 2008
Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Decizii de ...
Transcript of Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Decizii de ...
1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din
20 iulie 2015.
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Decizii de admitere (IV)
Izabella Nina NAVROȚCHI
consilier, şef de sector
Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 3
brie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -
ţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din
Codul de procedură penală; Decizia nr. 603 din
6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconsti -
tu ţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308
alin. (1) din Codul penal; Decizia nr. 631 din
8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconsti -
tu ţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3),
art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1)
din Codul de procedură penală; Decizia nr. 733 din
29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de necon -
sti tuţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c)
şi alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură
penală; Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispo ziţiilor art. 222 alin. (10) din Codul de proce -
dură penală; Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de proce -
dură civilă; Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din
Codul de procedură civilă; Decizia nr. 895 din
17 decembrie 2015 referitoare la excepţia de necon -
stitu ţionalitate a dispoziţiilor art. 641 şi art. 666 din
Codul de procedură civilă.
Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488
4
alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105
din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de proce dură penală
şi pentru modificarea şi comple tarea unor acte norma -
tive care cuprind dispoziţii procesual penale
1
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 488
4
alin. (5) din Codul de
Continuăm să prezentăm în această informare
seria deciziilor Curţii Constituţionale din anii 2015
şi 2016 prin care au fost admise excepţii de neconsti -
tuţionalitate pentru dispoziţii din noile coduri şi o
parte din argumentaţiile reţinute în motivarea solu -
ţiilor pronunţate.
Astfel, în perioada iunie-decembrie 2015,
Curtea Constituţională a pronunţat următoarele
decizii de admitere cu referire la dispoziţii din Codul
de procedură penală şi Codul de procedură civilă:
Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 488
4
alin. (5) din Codul de procedură penală şi
ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de pro -
cedură penală şi pentru modificarea şi com pletarea
unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual
penale; Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 referitoare
la excepţia de neconstitu ţionalitate a dispoziţiilor
art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486
alin. (3) din Codul de procedură civilă; Decizia nr.
496 din 23 iunie 2015 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4)
din Codul de procedură penală; Decizia nr. 506 din
30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -
ţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul
de procedură penală; Decizia nr. 542 din 14 iulie
2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de pro -
cedură penală; Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 342,
art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3),
art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348
din Codul de procedură penală; Decizia nr. 553 din
16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -
ţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul
de procedură penală; Decizia nr. 591 din 1 octom -
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din
20 iulie 2015.
4 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
mente esenţiale ale egalităţii armelor şi ale dreptului
la un proces echitabil, Curtea stabileşte că legea
procesual penală trebuie să prevadă posibilitatea
părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procu -
rorului de a dezbate, în mod efectiv, argumentele
susţinute cu privire la caracterul rezonabil sau
nerezonabil al duratei procesului penal şi că, aşa
fiind, pentru realizarea acestor garanţii este necesară
citarea lor.
Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486
alin. (3) din Codul de procedură civilă
2
Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconsti -
tuţionalitate dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua,
art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din Codul de
procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg
din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de
recurs de către persoanele juridice prin avocat sau
consilier juridic. Textele legale criticate au următorul
cuprins:
– Art. 13 alin. (2) teza a doua: „Părţile au drep -
tul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,
după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile
şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute
decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu
excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul
acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv,
este licenţiată în drept.”;
– Art. 84 alin. (2): „La redactarea cererii şi a
motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi
susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asis -
tate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nuli -
tăţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în
condiţiile legii.”;
– Art. 486 alin. (3): „Menţiunile prevăzute la
alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate
la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale
art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.”
Curtea reţine că, potrivit art. 21 alin. (1)-(3)
din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi
completările ulterioare, unităţile administrativ-teri -
toriale sunt persoane juridice de drept public, cu
capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în
justiţie, după caz, de primar sau de preşedintele con -
siliului judeţean. Pentru apărarea intereselor unităţilor
procedură penală, care are următorul cuprins: „(5)
Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera
de consiliu, fără participarea părţilor şi a procu -
rorului.”
Conform motivării Curţii, procedura de solu -
ţionare a contestaţiei privind durata procesului penal,
reglementată la art. 488
4
alin. (5) din Codul de
procedură penală, respectiv în camera de consiliu,
fără participarea părţilor şi a procurorului, este o
procedură necontradictorie, ce nu oferă garanţiile
procesuale specifice dreptului la un proces echitabil
şi dreptului la apărare. Curtea reţine că trimiterea de
către participanţii la procesul penal, prevăzuţi la
art. 488
1
alin. (2) din Codul de procedură penală, a
punctelor de vedere la care dispoziţiile art. 488
4
alin.
(1) lit. c) din Codul de procedură penală fac referire,
nu le poate oferi acestora posibilitatea de a-şi exer -
cita, pe deplin, dreptul la un proces echitabil şi
dreptul la apărare, de vreme ce faptul de a nu fi
prezenţi în faţa instanţei de judecată cu prilejul
soluţionării contestaţiei îi împiedică să cunoască
susţinerile părţilor adverse şi să formuleze contraar -
gumente în apărarea propriilor interese procesuale.
Prin urmare, Curtea constată că, pentru ca suspectul,
inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau
partea responsabilă civilmente care a avut de suferit
din cauza duratei nerezonabile a procesului penal să
aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este
necesar ca acestea să beneficieze nu doar de o pro -
cedură exclusiv scrisă, ci şi de contradictorialitate şi
oralitate, componente ce sunt de esenţa dreptului la
un proces echitabil şi a dreptului la apărare.
Curtea sesizează că aceste probleme pot fi
soluţionate prin reglementarea unei proceduri contra -
dictorii şi orale de soluţionare a contestaţiei privind
durata procesului penal.
De asemenea, reţine că principiul egalităţii
armelor şi dreptul la apărare prevăd ca fiecare parte
să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta
cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie
dezavantajoasă faţă de adversarul său. Or, din această
perspectivă, Curtea constată că, prin absenţa dezba -
terilor contradictorii, suspectul, persoana vătămată,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente nu pot
contesta, în niciun fel, susţinerile contrare argumen -
telor lor.
De aceea, în condiţiile în care persoanele inte -
resate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte
la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de
dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu
numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la even -
tualele întrebări ale judecătorului de drepturi şi
libertăţi sau ale instanţei de judecată. Astfel, din
perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca ele -
3
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din
22 septembrie 2015.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 5
Studii, opinii, informări
Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală
3
Excepţia a fost ridicată direct de Avocatul
Poporului, iar obiectul excepţiei de neconstitu -
ţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (4)
din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins:
„(4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă
confirmării judecătorului de cameră preliminară, în
termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii.
Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin
încheiere motivată, în camera de consiliu, fără par -
ticiparea procurorului şi a suspectului sau, după caz,
a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordo -
nanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi
penale. Încheierea judecătorului de cameră preli -
minară este definitivă.”
În ceea ce priveşte critica de neconstituţio -
nalitate referitoare la încălcarea prin dispoziţiile
art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală a
prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie,
privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la
apărare, aceasta are în vedere acelaşi aspect care a
determinat constatarea neconstituţionalităţii dispozi -
ţiilor art. 488
4
alin. (5) din Codul de procedură penală
şi ale art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală,
prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 şi Decizia
nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv cel al
neparticipării procurorului şi a suspectului sau, după
caz, a inculpatului la procedura confirmării redes -
chiderii urmăririi penale de către judecătorul de
cameră preliminară.
Curtea constată, la fel ca în cazul celor două
excepţii de neconstituţionalitate menţionate anterior,
că asupra redeschiderii urmăririi penale judecătorul
de cameră preliminară se pronunţă în urma unei
proceduri necontradictorii, care nu oferă procurorului
şi suspectului sau, după caz, inculpatului dreptul de a
participa la soluţionarea cererii de confirmare a
redeschiderii urmăririi penale.
Curtea reţine că lipsa citării suspectului sau,
după caz, a inculpatului la soluţionarea cererii de
confirmare a redeschiderii urmăririi penale are ca
efecte lipsirea acestuia de dreptul de a prezenta
personal sau prin intermediul unui reprezentant legal,
în faţa instanţei, argumentele favorabile situaţiei sale
procesuale. Or, aceasta echivalează cu încălcarea
dreptului la apărare al acestui participant la procesul
penal, care are interesul procesual de a dovedi neîn -
trunirea condiţiilor privind redeschiderea urmăririi
penale în privinţa sa.
administrativ-teritoriale, primarul, respectiv preşe -
din tele consiliului judeţean, stă în judecată ca
reprezentant legal, şi nu în nume personal. Însă, şi în
cazul reprezentării legale, în recurs sunt obligatorii
asistarea şi reprezentarea de către avocat sau consilier
juridic, în cazul persoanelor juridice.
Astfel, potrivit art. 80 alin. (5) din Codul de
procedură civilă, „când dreptul de reprezentare izvo -
răşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească,
asistarea reprezentantului de către avocat nu este
obligatorie. Dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi art. 84
alin. (2) sunt aplicabile.”
Cu privire la aplicabilitatea drepturilor şi liber -
tăţilor fundamentale persoanelor juridice, Curtea
observă că, deşi art. 21 privind accesul liber la justiţie
este cuprins în capitolul I – „Dispoziţii comune”, iar
art. 24 privind dreptul la apărare este cuprins în
capitolul II – „Drepturile şi libertăţile fundamentale”
din titlul II – „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle
fundamentale” din Consti tuţie, este evident că
garantarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la
apărare trebuie să fie acordată şi persoanelor juridice,
nu numai persoanelor fizice.
Curtea reţine că, în cauza de faţă, exigenţele
rezultate atât din art. 21 privind accesul liber la
justiţie, cât şi din art. 24 privind dreptul la apărare,
ca garanţie a procesului echitabil, prevăzut de art. 21
alin. (3) din Constituţie, sunt aplicabile şi în privinţa
persoanelor juridice.
Dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21
privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind drep -
tul la apărare, deoarece măsura care a determinat
limitarea dreptului de acces liber la justiţie (şi anume
instituirea obligativităţii reprezentării convenţionale
în recurs) este excesivă faţă de scopul legitim urmărit,
conducând la imposibilitatea exercitării căii de atac a
recursului, prevăzute de lege.
Condiţionarea exercitării căii de atac de anga -
ja rea sau numirea unui consilier juridic ori de înche -
ierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă
judiciară impune în sarcina persoanei juridice condiţii
excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului,
precum şi costuri suplimentare pentru plata servi -
ciului justiţiei, astfel încât pentru aceasta se creează
un cadru juridic de natură a descuraja apelarea la
serviciul justiţiei.
Curtea observă că, prin constatarea ca necon -
sti tuţional a art. 84 alin. (2) din Codul de procedură
civilă, normele de trimitere la acesta rămân fără
obiect (a se vedea în acest sens Decizia nr. 82 din
20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie1996).
6 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca
element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului
la un proces echitabil, Curtea reţine că norma legală
trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li
se asigure părţilor posibilitatea participării în această
etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra
admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără
participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal
citate, de vreme ce, astfel cum a reţinut Curtea în
jurisprudenţa sa, dreptul la un proces în contradic -
toriu înseamnă, într-un proces penal, că atât pro cu -
rorului, cât şi părţii trebuie să li se ofere posibilitatea
de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii
referitoare la toate probele prezentate sau la obser -
vaţiile depuse de cealaltă parte în vederea influenţării
deciziei instanţei.
În consecinţă, soluţia legislativă cuprinsă în
art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală,
potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de
revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea
părţilor”, este neconstituţională, întrucât încalcă
art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi, prin
urmare, în această procedură, la care participă pro -
curorul, trebuie citate părţile, în scopul asigurării
posibilităţii acestora de a participa la această etapă
procesuală.
Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală
5
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de
procedură penală, cu următorul cuprins: „(1) Instanţa
examinează admisibilitatea în principiu, în camera de
consiliu, fără citarea părţilor.”
Curtea constată că cele statuate prin Decizia
nr. 506 din 30 iunie 2015, anterior menţionată, se
aplică mutatis mutandis şi în cauza care are ca obiect
dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură
penală, ce reglementează procedura de urmat în etapa
admiterii în principiu a contestaţiei în anulare,
dispoziţii, la rândul lor, criticate sub aspectul soluţiei
legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu
se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”.
Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa,
un aspect fundamental al dreptului la un proces
echitabil constă în egalitatea armelor între acuzare şi
apărare şi în caracterul contradictoriu al procedurii.
Cu privire la principiul egalităţii armelor,
Curtea a reţinut că acesta presupune ca fiecare parte
să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta
cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie
Prin urmare, Curtea a evidenţiat că soluţia
legislativă prevăzută la art. 335 alin. (4) din Codul
de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de
cameră preliminară hotărăşte „fără participarea pro -
curorului şi a suspectului sau, după caz, a incul -
patului”, este neconstituţională, fiind de natură a
încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din
Constituţie.
Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală
4
Textul legal ce reprezintă obiectul excepţiei
este alin. (2) al art. 459 din Codul de procedură
penală – cu denumirea marginală „Admiterea în
principiu” –, care are următorul conţinut: „Admisibi -
litatea în principiu se examinează de către instanţă,
în camera de consiliu, fără citarea părţilor.”
Dispoziţiile actualului Cod de procedură, prin
excluderea numai a părţilor de la soluţionarea admi -
sibilităţii în principiu a cererii de revizuire, fără a
dispune expres cu privire la neparticiparea procu -
rorului, acesta fiind prezent în temeiul normelor
generale de aplicare ale art. 363 alin. (1) din Codul de
procedură penală, determină ruperea echilibrului
procesual. Curtea consemnează că, în condiţiile în
care participarea procurorului în procedura de
admisi bilitate în principiu a cererii de revizuire este
obligatorie, exigenţele unui proces echitabil sunt
înfrânte, de vreme ce nu se respectă egalitatea de
arme între acuzare şi apărare.
În aceste condiţii, Curtea reţine că excluderea
ab initio a revizuentului din această primă fază a căii
de atac extraordinare a revizuirii şi soluţionarea
admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire doar
cu participarea procurorului plasează revizuentul
într-o poziţie dezavantajoasă faţă de reprezentantul
Ministerului Public. Astfel, revizuentul nu se bucură
de posibilitatea reală de a aduce comentarii referi -
toare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de
către procuror şi la tot ceea ce este prezentat de acesta
cu privire la eventuala excludere a unor probe, la
suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii ori
cu privire la instituirea în sarcina sa a obligaţiilor ce
rezultă din dispunerea măsurii controlului judiciar.
Aşadar, prin excluderea revizuentului din această
procedură este restrânsă în mod absolut posibilitatea
acestuia de a avea cunoştinţă şi de a dezbate
susţinerile parchetului, revizuentul plasându-se astfel
într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.
Atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a
cererii de revizuire se soluţionează cu participarea
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din
20 iulie 2015.
5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din
21 septembrie 2015.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 7
Studii, opinii, informări
care participă procurorul, trebuie citate părţile şi
persoana vătămată.
Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3
alin. (3) teza a doua, art. 342, art. 343, art. 344
alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-
(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de
procedură penală
6
Textul analizat şi declarat neconstituţional este
reprezentat de art. 3 alin. (3) din Codul de procedură
penală, cu următorul cuprins: „În desfăşurarea ace -
luiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare
este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii
judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1)
lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile art. 3 din Codul de
procedură penală reglementează principiul separaţiei
funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1)
al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală,
funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale persoanei în faza de urmărire
penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori
netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată.
În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din
Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la
art. 3 alin. (3) teza întâi că exercitarea unei funcţii
judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte
funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3
alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală
legiui torul a reglementat o excepţie conform căreia
funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netri -
miterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c)
din Codul de procedură penală, este compa tibilă cu
funcţia de judecată.
Conform soluţiei juridice prevăzute prin textul
criticat, judecătorul de cameră preliminară, ulterior
verificării legalităţii soluţiilor de trimitere sau
netrimitere în judecată, poate să participe la judecarea
fondului cauzei.
În analiza sa, Curtea reţine că, potrivit preve -
derilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de proce -
dură penală, raportat la art. 3 alin. (1) lit. c) din
acelaşi cod, se disting două ipoteze juridice.Cea dintâi ipoteză priveşte judecătorul care a
verificat legalitatea trimiterii în judecată, potrivit
art. 342-348 din Codul de procedură penală. Conform
art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală,
judecă torul de cameră preliminară care, în urma
verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată,
dezavantajoasă faţă de adversarul sau adversarii săi.
În acelaşi timp, contradictorialitatea reprezintă
dreptul fiecărei părţi de a participa la prezentarea,
argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor
sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate
susţinerile şi probele adversarului sau adversarilor
săi.
Contradictorialitatea se traduce în aducerea la
cunoştinţa adversarului a argumentelor de fapt şi de
drept, pe de-o parte, şi în posibilitatea acestuia de a
răspunde, pe de altă parte.
Astfel, contradictorialitatea constă în posibili -
tatea reală de a cunoaşte şi de a dezbate în faţa jude -
cătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt
de către adversar şi tot ceea ce este prezentat de
acesta cu titlu de probe, în vederea influenţării deci -
ziei instanţei. Or, din această perspectivă, Curtea
constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile
art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală,
potrivit căreia admisibilitatea în principiu a con tes -
taţiei în anulare se examinează de către instanţă fără
citarea părţilor, în condiţiile participării pro -
curorului, înfrânge exigenţele unui proces echitabil,
de vreme ce nu respectă egalitatea armelor între
acuzare şi apărare, sub aspectul contradictorialităţii
procedurii. Potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de pro -
cedură penală, contestaţia în anulare poate fi făcută
de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau
de către procuror. Exclu derea inculpatului, a părţii
civile, a părţii responsabile civilmente şi a persoanei
vătămate de la această primă etapă a procedurii de
judecată a contestaţiei în anulare şi soluţionarea
admisibilităţii în principiu a cererii doar cu partici -
parea procurorului plasează părţile şi persoana vătă -
mată într-o poziţie procesuală dezavantajoasă faţă de
reprezentantul Ministerului Public, deoarece nu au
posibilitatea să ia cunoştinţă şi să facă observaţii
referitor la ceea ce este avansat în drept sau în fapt
de către acesta din urmă, inclusiv cu privire la
excluderea unor probe şi la eventuala suspendare a
executării hotărârii supuse contestaţiei în anulare.
Prin urmare, Curtea a admis excepţia de ne -
con stituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă
cuprinsă în dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de
procedură penală potrivit căreia admisibilitatea în
principiu a contestaţiei în anulare se examinează de
către instanţă „fără citarea părţilor” este neconsti -
tuţională, întrucât încalcă dreptul la un proces
echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie, în componentele sale referitoare la egali -
tatea armelor între acuzare şi apărare şi la contra -
dictorialitate. În procedura examinării admisibilităţii
în principiu a contestaţiei în anulare, procedură la
6
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din
21 septembrie 2015.
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din
21 septembrie 2015.
8 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură
penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie
penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea
la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la
punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la
cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) refe -
ritor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizito -
riului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în
primele două situaţii notificarea oficială constă în
aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de
prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a
ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea
penală, care, de asemenea, este chemat în vederea
audierii, în cea de-a treia situaţie notificarea oficială
constă în comunicarea către inculpat a unei copii
certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344
alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la pro -
cedura camerei preliminare. Pe lângă aceste trei
modalităţi de formulare a unei acuzaţii penale, Curtea
a iden tificat şi o altă posibilitate ce izvorăşte din
procedura referitoare la soluţionarea plângerilor
formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau
netrimitere în judecată. Cu toate că procedura ce
constituie obiectul analizei sale nu vizează ab initioexistenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea
a fost înlă turată de soluţiile pronunţate de procuror,
câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2
lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de
cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa
soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci
înche ierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu,
deci ale unei acuzaţii în materie penală. Judecătorul
care dispune începerea judecăţii, în baza art. 341 alin. (7)
pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este
incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz
contrar încălcându-se art. 21 alin. (3) din Constituţie,
referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art. 124
alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia
justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că
prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de
procedură penală sunt neconstituţionale cu privire la
soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei
de judecată este compatibilă cu funcţia de verificare
a legalităţii netrimiterii în judecată.
Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală
7
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul
de procedură penală, care au următorul cuprins:
a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de
judecată în cauză.
Cu privire la aceasta, instanţa de contencios
constituţional a arătat că este în interesul înfăptuirii
actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat
atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legali -
tatea administrării probelor şi a efectuării actelor de
către organele de urmărire penală să se pronunţe şi
pe fondul cauzei. S-a reţinut că o soluţie contrară ar
fi fost de natură să afecteze deplina realizare a func -
ţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar
fi privat de posibilitatea – esenţială în buna adminis -
trare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii
urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a
decide asupra întregului material probator pe care îşi
va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că
simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie
înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna
că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în
privinţa sa.
În continuarea motivării, Curtea arată că ceea
ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa
acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din
dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să
influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind
ca această apreciere să se facă la momentul luării
hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe
dezbaterile din şedinţa de judecată.
Referitor la cea de-a doua ipoteză juridică,aceasta priveşte judecătorul care a verificat legalitatea
soluţiei de netrimitere în judecată, conform art. 341
din Codul de procedură penală, şi este prevăzută la
art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură
penală, cu raportare la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul
de procedură penală. Curtea constată, referitor la una
dintre soluţiile pe care le poate pronunţa acesta, că
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură
penală prevede că în cauzele în care s-a dispus
punerea în mişcare a acţiunii penale judecătorul de
cameră preliminară verifică legalitatea administrării
probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude
probele nelegal administrate ori, după caz, sancţio -
nează, potrivit art. 280-282 din acelaşi cod, actele de
urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi admite
plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune
începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele
pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în
mişcare acţiunea penală, când probele legal adminis -
trate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre reparti -
zare aleatorie. În această situaţie, actul de sesizare a
instanţei îl reprezintă, prin excepţie de la principiul
separaţiei funcţiilor judiciare, încheierea judecăto -
rului de cameră preliminară de începere a judecăţii.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 9
Studii, opinii, informări
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare),
infracţiunile contra securităţii naţionale (art. 26 şi
art. 27 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea
naţio nală a României, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie
2014) şi infracţiunile de terorism (art. 32-38 din
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi comba -
terea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004,
cu modificările şi completările ulterioare).
Curtea observă, astfel, că, dintre toate infrac -
ţiunile enumerate la art. 223 alin. (2) din Codul de
procedură penală şi care pot constitui temei al luării
măsurii arestării preventive, doar cele de trafic de
stupefiante şi trafic de arme nu sunt definite de
legea penală. Cu alte cuvinte, în legislaţia penală
românească nu există infracţiunea de trafic de stu -
pefiante, reglementată ca atare.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor din
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plan te -
lor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psiho -
trope, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu modi -
ficările şi completările ulterioare, şi din Legea
nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea trafi -
cului şi consumului ilicit de droguri, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din
6 martie 2014, cu modificările şi completările ulte -
rioare, Curtea reţine că prin traficul de droguri se
înţelege oricare dintre faptele incriminate la art. 2-10
din Legea nr. 143/2000, mai puţin faptele de consum
de astfel de substanţe, pedepsite penal prin aceleaşi
articole.
Or, cum drogurile sunt definite, la art. 1 lit. b)
din Legea nr. 143/2000, ca fiind plantele şi substan -
ţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care
conţin asemenea plante şi substanţe, prevăzute în
tabelele nr. I-III, iar substanţele stupefiante sunt cele
prevăzute la pct. I (1) din anexa la Legea nr. 339/2005,
Curtea constată că traficul de stupefiante ar putea
consta în aceleaşi fapte, având ca obiect substanţele
din anexa anterior referită.
De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 359
din Codul penal, infracţiunea de trafic de produse sau
substanţe toxice constă în producerea, deţinerea,
precum şi în orice operaţiune privind circulaţia
produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop
de prelucrare a plantelor care conţin astfel de sub -
stanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor
toxice, fără drept.
Curtea reţine că lipsa de claritate, precizie şi
previzibilitate a normei criticate este de natură a
încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie,
„Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi
luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă
că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra
vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea
corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune
contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal
şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupe -
fiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de
terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori
alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune
fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie,
o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare
electronică sau o altă infracţiune pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi,
pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a
circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului
şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor
penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana
acestuia, se constată că privarea sa de libertate este
necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol
pentru ordinea publică”.
Analizând textul criticat, Curtea reţine că
infrac ţiunile la care acesta face trimitere pot fi
împărţite, în funcţie de modalitatea definirii şi
reglementării lor în actele normative în vigoare,
în următoarele trei categorii: 1. infracţiuni care fac
obiec tul de reglementare al unor titluri sau capitole
din Partea specială a Codului penal, acestea fiind
infracţiunile contra securităţii naţionale (titlul X al
Părţii speciale a Codului penal) şi, respectiv, infrac -
ţiunile contra vieţii (capitolul I al titlului I al Părţii
speciale a Codului penal), vătămarea corporală sau
moartea unei persoane (capitolul II al titlului I al
Părţii speciale a Codului penal), falsificarea de
monede ori alte valori (capitolul I, titlul VI al Părţii
speciale a Codului penal), infracţiunile de corupţie
(capitolul I, titlul V al Părţii speciale a Codului penal)
şi infracţiunile săvârşite prin mijloace de comunicare
electronică (capitolul VI al titlului VII al Codului
penal); 2. infracţiuni care se regăsesc cu aceeaşi
denu mire marginală în cuprinsul Codului penal, cum
sunt traficul de persoane (art. 210), şantajul (art. 207),
violul (art. 218), lipsirea de libertate (art. 205),
ultrajul (art. 257) şi ultrajul judiciar (art. 279); şi
3. infracţiuni care sunt definite ca atare în legi spe -
ciale ce conţin norme de drept penal, respectiv
spălarea banilor (art. 29 din Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire
şi combatere a finanţării terorismului, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din
12 octombrie 2012, cu modificările ulterioare),
evaziunea fiscală (art. 9 din Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,
10 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
a mandatului de supraveghere tehnică – este necon -
stituţională. Curtea a constatat că textul criticat
contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie,
conform cărora România este stat de drept, în care
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor
sunt garantate. Sintagma supusă contro lului nu
respectă condiţiile de calitate inerente unei norme
legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previ zi -
bilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să
determine care sunt organele specializate ale statului
abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul
de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de
intruziune în viaţa privată a persoanelor.
9
Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor
pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi
relevate în deciziile care se vor publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
* * *
Până la data publicării prezentului articol,
prevederile din noile coduri, declarate neconstitu -
ţionale prin deciziile analizate în informările anterioare
şi în cea prezentă, nu au fost înlăturate în mod expres
din cuprinsul acestora şi nici modificate, în sensul
punerii lor de acord cu deciziile Curţii Constituţionale,
cu excepţia dispoziţiilor din Codul de procedură penală
referitoare la măsura controlului judiciar şi durata
arestului la domiciliu (Ordonanţele de urgenţă ale
Guvernului nr. 82/2014 şi nr. 24/2015). De asemenea,
prin Ordonanţa de urgenţă a Guver nului nr. 1/2016 a
fost modificat art. 666 – Încuviinţarea executării silite –
din Codul de procedură civilă, text declarat neconsti -
tuţional prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015.
Amintim însă faptul că, în conformitate cu prevederile
art. 147 alin. (1) din Constituţie, prevederile declarate
neconsti tuţionale au încetat să mai producă efecte
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor Curţii
Constituţionale, iar pe durata acestui termen dispo -
ziţiile în cauză au fost suspendate de drept.
având în vedere că persoana supusă măsurii arestării
preventive nu poate beneficia de un proces corect şi
echitabil, de vreme ce norma în cauză poate fi
interpretată de către instanţele de judecată cu o marjă
largă de apreciere a sferei infracţiunilor pentru care
poate fi dispusă această măsură. Or, aprecierile pur
subiective trebuie excluse din cadrul ipotezei norma -
tive analizate. Pentru considerentele expuse, Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţiona -
litate şi a constatat că sintagma „trafic de stupefiante”
din cuprinsul dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul
de procedură penală este neconstituţională.
În ziua de 20 ianuarie 2016, Curtea Consti -
tuţională a admis excepţia de neconstitu ţionalitate şi
a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de
procedură penală sunt neconstituţionale întrucât
contravin principiului legalităţii, prevăzut de art. 1
alin. (5) din Constituţie, precum şi prevederilor
art. 124 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 126 alin.
(1), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele
legii şi se realizează prin instanţele judecătoreşti
stabilite de lege.
Totodată, în aceeaşi zi, Curtea Constituţională
a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată
direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia
legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de
procedură penală care nu permite şi contestarea luării
măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră
preliminară ori de către instanţa de judecată este
neconstituţională. Curtea a reţinut că dispoziţiile
criticate contravin art. 21 din Constituţie, coroborat
cu art. 129 referitoare la accesul liber la justiţie şi la
exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor
art. 44 din Legea fundamentală care consacră dreptul
la proprietate privată.
8
În ziua de 16 februarie 2016, Curtea Constitu -
ţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a
constatat că sintagma „ori de către alte organe spe -
cializate ale statului” din cuprinsul art. 142 alin. (1)
din Codul de procedură penală – Punerea în executare
8
https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-194
9
https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-191
1
Pentru numeroase aspecte informative, a se vedea articolul cu
tema EU-Moldova Association Agreement. European ExternalAction Service, publicat pe site-ul http://eeas.europa.eu/moldova/
assoagreement/index_en.htm.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 11
Studii, opinii, informări
Uniunii Vamale „Rusia-Belarus-Kazahstan” (UV
RBK), constituită în 2010
1
.
Ca o întoarcere în timp, decizia Comisiei
Europene din august 1990 propunea, într-o primă
fază de preaderare a ţărilor candidate din Europa
Centrală şi de Est, înlocuirea acordurilor economice
limitate cu acordurile europene sau de asociere,
încheiate în mod individual cu statele din Europa de
Est. Cadrul de desfăşurare al acestora includea
dialogul politic, comerţul liber, cooperarea econo -
mică, culturală şi financiară şi instituţii ale asocierii.
Numeroşi economişti împărtăşeau punctul de
vedere al ţărilor central-europene potrivit căruia
concesiile comerciale făcute în cadrul unei serii de
acorduri de asociere îi avantajează de fapt pe
exportatorii din ţările Uniunii: „UE este în mod
constant avantajată faţă de Europa Centrală”, afirma
Istvan Racz, economist principal la Credit Suisse
First Boston, din Budapesta.
De asemenea, se poate afirma, fără echivoc, că
înlocuirea acordurilor economice cu noile acorduri
europene de asociere a deschis calea ţărilor asociate
către obţinerea calităţii de membru al Comunităţilor
Europene, într-un final.
Orice stat european care doreşte să adere
la Uniunea Europeană – în acest caz, Republica
Moldova – trebuie să respecte valorile comune ale
UE definite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE): respectarea demnităţii umane, a
libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept,
drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor
care aparţin minorităţilor. În plus, se anga jează să
respecte aceste valori şi în relaţia cu ţările terţe.
Integrarea europeană este obiectivul strategic
ireversibil al politicii externe şi interne al Republicii
Moldova. Procesul de integrare, deloc uşor, complex
şi uneori contradictoriu, se cere efectuat cu maximă
responsabilitate, implicând eforturi graduale de
adaptare chemate să evite orice disfuncţionalităţi,
spre a se putea asigura în mod treptat racordarea
structurilor economice şi a întregului mecanism
legislativ la ordinea juridică comunitară.
Prăbuşirea cortinei de fier care a separat, timp
de peste 40 de ani, ţările foste comuniste din Europa
Centrală şi de Est de ţările Europei Occidentale a
reprezentat un eveniment istoric cu consecinţe majore
pentru viitorul continentului european. Eşecul doctri -
nei comuniste pe toate planurile – economic, politic,
social, cultural – a reînfiripat în ţările Europei
Centrale şi de Est opţiunea pentru valorile statului de
drept şi ale economiei libere de piaţă.
Extinderea Uniunii Europene spre est a repre -
zentat, în primul rând, o afirmare politică menită să
resta bilească şi să menţină pacea şi prosperitatea pe
întreg continentul european şi, în al doilea rând, o afir -
mare a identităţii statelor cu o singură voce asupra
opţiunilor politice, economice şi sociale pentru cetăţenii
săi.
Amplasarea geografică a păstrat Republica
Moldova, în mod constant, la intersecţia celor mai
importante procese integraţioniste de pe continentul
european: integrarea europeană şi cea eurasiatică.
Deşi Moldova a ales deja prima opţiune drept prin -
cipal obiectiv strategic al politicii externe şi interne
încă din anul 2005, în prezent, societatea şi elita
politică rămâne divizată pe marginea celor două
opţiuni integraţioniste. Divizarea respectivă a devenit
şi mai acută în ultimii ani pe fondul tensiunilor
politice interne, al aprofundării integrării în Uniunea
Europeană, dar şi al accelerării proceselor privind
crearea Uniunii Economice Eurasiatice, pe fundalul
Profilul Republicii Moldova în raport cu dreptul Uniunii Europene
lector univ. dr. Eduard CĂLINOIU
consilier
Consiliul Legislativ
12 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
– asigurarea stabilităţii instituţiilor democra -
tice, statului de drept, drepturilor omului şi, totodată,
respectarea drepturilor minorităţilor;
– capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de mem -
bru cu drepturi depline, inclusiv pe cele ale uni unii
politice, economice şi monetare.
De asemenea, ţara candidată trebuie să dispună
de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin
existenţa unor structuri administrative şi judiciare
care să permită adoptarea şi aplicarea acquis-ului
Uniunii Europene
3
.
Dacă o ţară candidată îndeplineşte aceste cri -
terii, negocierile de aderare pot fi lansate şi, ulte rior,
Consiliul European decide cu privire la oportu nitatea
deschiderii negocierilor, pe baza avizului Comisiei
Europene.
Totodată, în cadrul acestor demersuri a unui
stat candidat la UE, negocierile de aderare reprezintă
fundamentul procesului de aderare. Acestea se referă
la adoptarea, implementarea şi aplicarea acquis-ului
comunitar de către ţările candidate. Obiectivul
negocierilor este de a sprijini ţările candidate să se
pregătească pentru asumarea obligaţiilor de state
membre după momentul aderării. Negocierile se
bazează pe meritele proprii ale fiecărei ţări candidate
şi se desfăşoară în mod individual; gradul de pre -
gătire pentru aderare poate varia de la o ţară candi -
dată la alta.
Amplitudinea şi complexitatea presupuse în
mod obişnuit de operaţiunea negocierilor de aderare
au loc într-un cadru de negociere stabilit de Consiliu,
la propunerea Comisiei. Acesta oferă o perspectivă a
negocierilor care trebuie derulate şi ţine seama de
situaţia şi caracteristicile fiecărei ţări candidate.
Cadrul de negociere se referă la:
– principiile şi procedurile negocierii;
– punctele susceptibile de a fi negociate, cum
ar fi aspectele financiare, derogările temporare sau
măsurile de salvgardare în domenii specifice ale
acquis-ului (de exemplu, libera circulaţie a persoa -
nelor, politicile structurale sau agricultura);
– reformele politice, legislative şi economice;
– rezultatul negocierilor, care rămâne deschis;
– obiectivul negocierilor, care este aderarea.
Tratatul obligă viitoarele state membre să con -
tribuie la atingerea intereselor Uniunii (salvgar darea
valorilor unionale comune, interesele fundamentale,
independenţa şi integritatea, întărirea păcii şi secu rităţii
internaţionale), dar subliniază, în acelaşi timp, atri -
butele care le rămân statelor, inclusiv faptul că politica
Uniunii nu trebuie să prejudicieze asupra caracterului
specific al politicii de apărare a fiecărui stat membru
(precum şi obligaţiile de membri ai NATO).
În general pentru un stat ce doreşte să adere la
UE (în acest articol ne referim în special la Republica
Moldova) sunt prevăzute anumite proceduri de ordin
instituţional precizate în contextul prevederilor
articolului 49 din TUE. Iniţial, statul adresează
cererea sa de aderare Consi liului. Parlamentul Euro -
pean şi parlamentele naţio nale sunt informate cu
privire la această cerere. Consiliul consultă apoi
Comisia şi solicită aprobarea Parlamentului Euro -
pean, care se pronunţă cu majori tatea membrilor care
îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se
pronunţă în unanimitate cu privire la cererea de
aderare. Orice cerere de aderare face obiectul unui
aviz al Comisiei şi al unei decizii a Consiliului, care
îi atribuie ţării solicitante statutul de ţară candidată.
Acest statut nu înseamnă neapărat iniţierea imediată
a negocierilor în vederea aderării.
Consiliul European de la Copenhaga din iunie
1993
2
a stabilit criteriile economice şi politice pe care
trebuie să le îndeplinească orice ţară asociată pentru
a dobândi statutul de membru cu drepturi depline, în
condiţiile în care există posibilitatea de a primi noi
state democratice din Europa Centrală şi fără a dilua
complexitatea actului integrator:
– existenţa şi funcţionarea unei economii de
piaţă care să aibă capacitatea de a face faţă presiunilor
exercitate de concurenţă şi de forţele unei pieţe din
interiorul Uniunii;
3
Ca multe alte state care doresc aderarea la Uniunea Europeană,
ţările din Balcanii de Vest trebuie să obţină rezultate
satisfăcătoare în cadrul procesului de stabilizare şi de asociere
(în special, în domeniul comerţului) înainte ca UE să poată
examina eventualele lor cereri de aderare.
2
Completate cu ocazia deciziilor Consiliului European de la
Madrid din 1995. În contextul concluziilor Consiliul European
de la Madrid, din decembrie 1995, au fost făcute referiri foarte
clare cu privire la necesitatea creării graduale a condiţiilor pentru
integrarea statelor candidate, în special prin creşterea calităţii
activităţii desfăşurate de administraţiile naţionale ale ţărilor
asociate. Acest obiectiv a fost preluat în cadrul Parteneriatului
pentru Aderare care identifică drept domeniu de maxim interes
crearea unui serviciu public, eficient şi ultraprofesional. http://
eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/ TXT/HTML/?uri=URISERV:
l14536&rid=2.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 13
Studii, opinii, informări
Ideea reunificării Europei a început tot mai
mult să prindă contur, mai întâi pe plan ideologic, al
discursului politic, iar apoi şi în planul realităţii, astfel
că, după intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat
şi Cooperare (APC), în data de 1 iulie 1998, relaţiile
Republicii Moldova cu UE au fost plasate într-un
cadru legislativ oficial, care a pus şi baza juridică a
aplicării programului TACIS de asistenţă în Moldova.
APC, instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea urmă -
toarele obiective: continuarea dialogului politic; pro -
movarea comerţului şi a investiţiilor; cooperarea în
domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cul -
tural; susţinerea eforturilor Moldovei de a consolida
democraţia, de a dezvolta economia şi de a finaliza
tranziţia la economia de piaţă.
Cadrul instituţional pentru implementarea
APC a inclus Consiliul de Cooperare, Comitetul de
Cooperare şi Comitetul Parlamentar de Cooperare.
În afară de structurile menţionate mai sus, a
fost instituit Comitetul Parlamentar de Cooperare
pentru promovarea dialogului politic la nivel parla -
mentar.
În primăvara anului 1999, noul Guvern al
Repu blicii Moldova introduce în programul său de
activitate un capitol special, declarând integrarea
europeană obiectiv strategic principal al politicii sale
externe. Însă demiterea guvernului, survenită la fina -
lul anului 1999, a jucat un rol negativ în evoluţia şi
menţinerea relaţiilor dintre Republica Moldova şi
UE.
În anul 2001, când Republica Moldova a
devenit membră a OMC şi a Pactului de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est, a fost invitată să participe
la activităţile Conferinţei Europene, care este un for
consultativ la nivel de miniştri ai afacerilor externe
ai ţărilor candidate la aderare în UE. La finalul dez -
baterilor conferinţei, în data de 27 decembrie 2001, a
fost adoptat Documentul de strategie a Moldovei
(Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006.
Prin acest document s-au instituit obiec tivele de
cooperare ale UE cu Republica Moldova, axându-se
pe implementarea programului de susţi nere a refor -
melor din ţară.
Un alt factor important este apropierea geo -
grafică a Uniunii Europene de frontierele Moldovei.
În 2004 au avut loc două evenimente deosebit de
importante: la 2 aprilie 2004, şapte noi state devin
membre ale NATO, printre ele şi ţara noastră, şi astfel
Negocierile privesc adoptarea acquis-ului
comunitar. Acestea debutează cu o fază pregătitoare
sau examinarea analitică a acquis-ului (screening),
efectuată de Comisie. Scopul screening-ului este de
a evalua gradul de pregătire a ţării candidate,
familiarizarea acesteia cu acquis-ul european şi
identificarea capi tolelor care urmează să fie deschise
pe baza criteriilor de referinţă (benchmarks).Aceste criterii de referinţă vizează etapele
pregătitoare esenţiale pentru viitoarea aliniere şi
respectarea obligaţiilor contractuale în temeiul acor -
du rilor de asociere conexe acquis-ului. Cu toate
acestea, Consiliul este cel care decide în unanimitate
eventualele criterii de referinţă sau deschiderea unui
capitol de negociere pe baza recomandărilor Comi -
siei. Negocierile au loc în cadrul conferinţelor
interguvernamentale bilaterale care reunesc statele
membre ale UE şi ţara candidată.
Problemele evoluţiei integrării Republicii
Moldova sunt actuale, atât pentru fundamentarea
teoretico-ştiinţifică şi practică a situaţiei social-politice
din Moldova, cât şi pentru exprimarea ieşi rii impe -
rioase a statutului de ex-stat al „spaţiului sovietic”.
Precizăm că Republica Moldova a început
relaţiile sale cu UE după data de 27 august 1991 în
calitate de succesor al URSS, ca şi alte foste republici
sovietice.
4
4
La 20 iulie 1992, Comisia propune semnarea acordurilor de
parteneriat şi cooperare cu noile state independente, apărute în
urma destrămării URSS. Negocierile în acest scop au început cu
mai multe ţări ale CSI, dar nu şi cu Moldova. La 1 noiembrie
1993 şi, repetat, la 28 ianuarie 2004, preşedintele Republicii
Moldova din acea perioadă, Mircea Snegur, a trimis preşedinţilor
Consiliului European şi Comisiei Europene scrisori, în care
constată cu regret că „Moldova este unica ţară din spaţiul Europei
Centrale şi de Est cu care UE încă nu şi-a definit relaţiile”.
Insistenţa autorităţilor moldoveneşti de atunci a făcut ca, până la
urmă, Acordul de Parteneriat şi Cooperare să fie negociat şi
semnat într-un termen destul de scurt, la 28 noiembrie 1994, la
numai 10 luni de la ultimul mesaj al preşedintelui Snegur. Dat
fiind faptul că procesul de intrare în vigoare a acordului era de
lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat iar la 1 mai 1996
a intrat în vigoare acordul interimar privind comerţul între
Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fapt care a permis o
dinamizare a schimburilor comerciale. Sfârşitul anului 1994 şi
prima jumătate a anului 1995 este perioada când Moldova apare
într-o lumină favorabilă pe arena internaţională, ajungând chiar
să fie un exemplu al reformelor democratice. Anume în această
perioadă, mai concret la 13 iulie 1995, Moldova devine prima
ţară din CSI admisă în Consiliul Europei, realizându-se un pas
important pe calea evoluţiei aderării la UE.
A se vedea pentru detalii http://www.mf.gov.md/cooperinternal/
es/evolution.
14 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
acord este apropierea graduală a Republicii
Moldova de UE.”
7
Astfel, Republica Moldova şi UE au iniţiat
procedurile interne corespunzătoare pentru nego -
cierea viitorului acord.
8
La rândul său, Consiliul
Afacerilor Externe al UE a adoptat la 15 iunie 2009
directivele UE de negociere a noului acord cuprin -
zător dintre Republica Moldova şi UE, prin care se
urmărea depăşirea prevederilor Acordului de Partene -
riat şi Cooperare.
În acest context, la primele reuniuni tehnice de
consultări cu reprezentanţii Comisiei Europene
(21 oc tombrie şi 17 noiembrie, Chişinău) a fost coor -
donată structura grupurilor de lucru pentru negocieri
şi s-au repartizat subiectele de negocieri conform
directivelor Comisiei Europene aprobate de Consiliul
UE la 15 iunie 2009.
9
De asemenea, negocierile privind Acordul de
Asociere au fost lansate la 12 ianuarie 2010, fiind
încheiate provizoriu după 15 runde plenare de
negocieri în iunie 2013, iar cele privind Zona de
Liber Schimb Complex şi Cuprinzător între Moldova
şi UE, ca parte a Acordului de Asociere, au fost
iniţiate în ianuarie 2012 şi finalizate provizoriu după
şapte runde de negocieri, în iulie 2013. Ca rezultat al
negocierilor cu partenerii europeni, în preambulul
documentului au fost recunoscute apartenenţa Mol -
dovei la spaţiul valoric şi civilizaţional european,
precum şi perspectiva progresului în continuă dezvol -
frontiera de vest a Moldovei devine frontiera cu
Alianţa Nord-Atlantică. La 1 mai 2004, aderarea a
10 noi membri la Uniunea Europeană face ca Moldova
să fie şi mai aproape de spaţiul UE.
Până la punerea în aplicare a Acordului de
Asociere cu Uniunea Europeană
5
ce a fost semnat la
27 iunie 2014 la Bruxelles şi ratificat de Parlamentul
Republicii Moldova în data de 2 iulie 2014, cadrul
juridic şi instituţional al relaţiilor Moldovei cu
Uniunea Europeană a fost definit de Acordul de
Parteneriat şi Cooperare semnat la 28 noiembrie 1994
şi intrat în vigoare la 1 iulie 1998, pentru o perioadă
de 10 ani
6
.
Acordul de Asociere Moldova-UE determina
un nou cadru juridic pentru avansarea relaţiilor dintre
Moldova şi UE spre o treaptă calitativ superioară, cea
a asocierii politice şi a integrării economice cu UE.
Astfel, Acordul de Asociere (AA) se funda -
mentează pe o abordare inovativă şi ambiţioasă,
incluzând crearea unei Zone de Liber Schimb Com -
plex şi Cuprinzător – DCFTA.
Acordul de Asociere conţine prevederi cu
caracter obligatoriu, norme regulatorii şi aranjamente
de cooperare mai extinse, în toate sectoarele de
interes. O atenţie sporită a fost acordată imple -
mentării şi aplicării prevederilor Acordului, inclusiv
prin stipularea termenelor clare şi stabilirea unui
cadru instituţional şi administrativ adecvat, creând
astfel premisele necesare pentru o implementare
eficientă.
Dialogul cu UE privind viitorul cadru juridic
care urma să substituie Acordul de Parteneriat şi
Cooperare semnat în 1994 a fost iniţiat în anul 2008.
În concluziile sale din 13 octombrie 2008,
Consiliul pentru Afaceri Externe al UE menţiona
că UE este pregătită „să negocieze în curând un nou
acord ambiţios cu Moldova. Acesta va depăşi
actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare şi va
cuprinde obiectivul unei zone de liber schimb apro -
fundate şi comprehensive, care va fi stabilită din
momentul în care Republica Moldova va fi pre -
gătită să suporte efectele liberalizării complete a
schim burilor comerciale cu UE. Scopul acestui
7
A se vedea pentru detalii pagina web a Consiliului European:
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata
/en/gena/103435.
8
Prin Hotărârea nr. 102 din 9 februarie 2009, Guvernul
Republicii Moldova, condus de Zinaida Grecianîi, a aprobat
componenţa delegaţiei naţionale de negociatori ai noului acord
(de asociere) cu Uniunea Europeană. În baza acestei hotărâri de
guvern, după alegerile din septembrie 2009, viceministrul
afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, a
devenit negociator-şef al Acordului de Asociere cu UE. Pentru
detalii a se vedea site-ul Ministerului Afacerilor Externe al
Moldovei: http://www.mfa.gov.md/totul-despre-aa/, şi Lupuşor,
A., Cenuşă, D., Fala, A., Quo vadis Moldova: integrareaeuropeană, integrarea eurasiatică sau status quo?, Expert-Grup,
2012, în cadrul http://www.expertgroup.org/ro/biblioteca/item/
849-quo-vadis-moldova-integrareaeuropean%C4%83-
integrarea-euroasiatic%C4%83-sau-status-quo?&category=7).
9
Astfel, mandatul Republicii Moldova pentru negocierea cu UE
a viitorului Acord de Asociere a fost aprobat prin Hotărârea
Guvernului Moldova nr. 680 din 13 noiembrie 2009. În baza
respectării tuturor procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare,
inclusiv după consultarea Comisiei pentru politică externă a
Parlamentului moldovean, prin Decretul Preşedintelui interimar
al Republicii Moldova nr. 67 din 17 noiembrie 2009 au fost
iniţiate negocierile asupra proiectului Acordului dintre Moldova
şi Comunităţile Europene.
5
Acord de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi
Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte.
6
Din iulie 2008, APC a fost reînnoit automat în fiecare an, acesta
fiind înlocuit de viitorul Acord de Asociere cu Uniunea
Europeană.
12
Pentru detalii a se vedea Ghidul Acordului de Asociere întreRepublica Moldova şi Uniunea Europeană, publicat pe site-ul
http://www.mfa.gov.md/data/8032/file_498189_0.pdf.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 15
Studii, opinii, informări
În esenţă, acest acord de asociere însumează o
serie de angajamente pe care Republica Moldova,
Uniunea Europeană şi statele membre şi le-au asumat
cu scopul de a aprofunda şi a întări legăturile exis -
tente. Astfel, pentru a asigura îndeplinirea angaja -
men telor, prin acest instrument părţile au consemnat
să stabilească un mecanism instituţional de moni -
torizare a implementării, dar şi de luare a deciziilor
asupra aspectelor ce cad sub incidenţa prevederilor
Acordului.
Stabilirea unor relaţii mai avansate între UE şi
Republica Moldova prin intermediul Acordului de
Asociere şi al Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi
Cuprinzător (DCFTA) a marcat o schimbare impor -
tantă în extinderea angajamentelor asumate reciproc
de ambii parteneri. Acordul de Asociere şi, în
particular, DCFTA pornesc de la experienţa imple -
mentării acordurilor şi aranja mentelor existente între
UE şi Republica Moldova, cum ar fi Acordul de
Parteneriat şi Cooperare şi regimul Preferinţelor
Comerciale Autonome (ATP) acordat Moldovei din
partea UE.
12
La nivel instituţional, este creat Consiliul de
Asociere cu rolul de monitorizare a punerii în apli -
care a prevederilor, dar şi de revizuire periodică a
funcţionării anumitor aranjamente. Consiliul este
format din reprezentanţi ai Consiliului Uniunii Euro -
pene, ai Comisiei Europene şi ai Guvernului Repu -
blicii Moldova. Deciziile se iau prin comun acord şi
sunt obligatorii pentru părţi.
De asemenea, Acordul stabileşte, printre alte
problematici, crearea unui Comitet de Asociere Parla -
mentar care va reuni reprezentanţi ai Parlamentului
Republicii Moldova şi ai Parlamentului European.
Acest Comitet are dreptul de a cere informaţii de la
Consiliul de Asociere, de a face recomandări acestuia
şi de a stabili subcomitete parlamentare.
Acordul va stabili o „asociere” între Mol dova
şi UE, consolidând substanţial precedentul „parte -
neriat”. Acest fapt este exprimat de formula „asociere
politică şi integrare economică”. Astfel, cu caracter
exemplificativ, putem releva că, în afară de Spaţiul
European Economic şi ţările candidate, Uniunea
Europeană nu şi-a mai deschis atât de pro fund Piaţa
Internă unei ţări terţe, în afară de Turcia. Deschiderea
tare al cooperării dintre aceasta şi UE, având drept
finalitate integrarea europeană.
În aceeaşi ordine de idei, acordul se bazează
pe importanţa pe care părţile o acordă respectării
valorilor şi principiilor comune pe care le împăr -
tăşesc, în special democraţia şi statul de drept,
respectării drepturilor omului şi libertăţilor funda -
mentale, precum şi asigurării unei economii de piaţă
funcţionale, dar şi a dezvoltării durabile.
Cu toate acestea, prevederile referitoare la
crearea Zonei de Liber Schimb Complex şi Cuprin -
zător între Moldova şi UE constituie o parte impor-
tantă a Acordului de Asociere şi presupun nu doar
deschiderea reciprocă a pieţelor pentru comerţul cu
bunuri şi servicii, ci şi preluarea treptată a stan -
dardelor şi normelor europene care reglementează
calitatea produselor şi serviciilor respective.
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat
acest Acord prin Legea nr. 112 din 2 iulie 2014,
promulgată prin Decretul Preşedintelui nr. 1.237 din
8 iulie 2014, astfel încheindu-se procedura internă
de ratificare a Acordului de Asociere Republica
Moldova-UE. De altfel, Parlamentul European s-a
pronunţat în favoarea ratificării acestui acord de
asociere al Republicii Moldova la Uniunea Euro -
peană în data de 13 noiembrie 2014.
10
Pentru intrarea în vigoare a Acordului este
necesar ca acesta să fie ratificat de către toate părţile
semnatare (Moldova, Parlamentul European şi cele
28 de state membre ale UE), conform procedurilor
interne ale fiecărei entităţi în parte, după care Acordul
va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni
de la data depunerii ultimului instrument de ratificare
la Secretariatul General al Consiliului Uniunii
Europene.
Având în vedere că ratificarea este un proces
îndelungat, s-a hotărât aplicarea cu titlu provizoriu,
din 1 septembrie 2014, a unor părţi din Acord, con -
form Deciziei Consiliului UE 2014/492/EU.
11
10
Iar în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European din
13 noiembrie 2014 au votat în favoarea ratificării Acordului de
Asociere 535 de deputaţi, voturi contra doar 94, iar 44 de deputaţi
s-au abţinut. Sursa: http://infoeuropa.md/legislatie/parlamentul-
european-a-ratificat-acordul-de-asociere-ue-rm/.
11
http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_
.2014.260.01.0001.01.ENG. Până în prezent, Acordul de
Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost
ratificat de Republica Moldova, România, Lituania, Estonia,
Malta, Bulgaria, Letonia şi Slovacia.
respectivă este posibilă datorită angaja mentului
Republicii Moldova de a prelua acquis-ul comunitar.
În schimbul unei implementări eficiente a legislaţiei
Uniunii Europene, Moldova va deveni, treptat, parte
a Pieţei Interne.
13
Pentru implementarea Acordului de Asociere,
Guvernul Republicii Moldova a elaborat un plan
naţional ce include priorităţile cheie de cooperare în
vederea asigurării asocierii politice şi integrării
economice cu UE, reprezentând totodată un instru -
ment de bază pentru monitorizarea la nivel intern a
procesului de integrare europeană în următorii trei
ani.
14
În acest context, planul naţional include acţiu -
nile ce trebuie să fie realizate de instituţiile respon -
sabile conform fiecărui articol, precum şi anexe ale
Acor dului de Asociere, inclusiv prevederile privind
Zona de Comerţ Liber Complex şi Cuprinzător în
termenii indicaţi şi cu specificarea resurselor finan -
ciare necesare.
Planul a fost elaborat în baza propunerilor
autorităţilor publice vizate şi a consultărilor publice
organizate de către Ministerul Afacerilor Externe al
Integrării Europene (în parteneriat cu Fundaţia Est-
Europeană) în perioada 16-19 iunie 2014 pentru
fiecare titlu sau domeniu separat.
De asemenea, la capitolul armonizare legis -
lativă, Moldova a obţinut progrese nesemnificative
în perioada 1998-2005, iar lucrurile au început să se
schimbe încet odată cu demararea procesului de
executare a angajamentelor asumate în Planul de
Acţiuni semnat cu UE în cadrul Politicii Europene de
Vecinătate, începând cu data de 22 februarie 2005.
Acestea şi alte eşecuri ale Acordului de Parteneriat şi
Cooperare (APC) au fost previzibile de la bun
început, în mare parte, din două considerente.
Mai întâi de toate, Acordul de Parteneriat şi
Cooperare nu a oferit Moldovei stimulentele politice,
economice şi financiare necesare pentru a o deter-
mina să angajeze resursele instituţionale şi financiare
necesare pentru o implementare eficientă. Pe de altă
parte, nici UE, care era preocupată de lărgirea sa în
Europa Centrală şi de Est, nu a dat dovadă de voinţă
politică şi interes pentru o mai activă implicare în
realizarea APC.
Cu toate acestea, la 19 decembrie 2006, ţara
devine membru al noului Acord de Liber Schimb din
Europa Centrală (CEFTA), conceput pentru a îngloba
toate statele din Balcanii de Vest, aşadar inclusiv
Republica Moldova. Prin urmare, CEFTA, consi -
derată o antecameră în drumul spre UE, a înlocuit
reţeaua de 32 de acorduri de comerţ liber semnate
între statele membre ale PSESE, sub egida UE, în
perioada 2001-2004. În acest fel, Moldova a devenit
parte componentă a unei zone unice de comerţ liber
în Europa de Sud-Est a cărei misiune este pregătirea
economiilor statelor membre CEFTA pentru inte -
grarea lor treptată în spaţiul economic comun al UE.
Preluarea puterii de către Alianţa pentru Inte -
grare Europeană, în urma alegerilor parlamentare
anticipate din 29 iulie 2009, a impulsionat relaţiile
statului moldovean cu Uniunea Europeană, integrarea
europeană devenind prioritatea strategică majoră a
noii guvernări. În acest context, autorităţile de la
Chişinău şi-au propus să valorifice la maximum
opor tunităţile parteneriatului estic. Ca rezultat, în
perioada septembrie 2009-aprilie 2013, Republica
Moldova a reuşit să înregistreze o serie de progrese în
apro fun darea parteneriatului său cu UE, care au
propulsat-o la rangul de exemplu în cadrul parte -
neriatului estic. În particular, merită a fi menţionate
următoarele realizări:
1) negocierea Acordului de Asociere cu
UE – în perioada 12 ianuarie 2010-15 martie 2013
au avut loc 15 runde de negocieri, în cadrul cărora au
fost negociate, practic, toate capitolele viitorului
acord, în afară de cele referitoare la crearea Zonei de
Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător;
2) negocierea Zonei de Comerț Liber Apro -
fundat şi Cuprinzător – negocierile oficiale au fost
lansate la 27 februarie 2012, în timpul vizitei de lucru
la Chişinău a comisarului european pentru comerţ,
Karel de Gucht. Până la 15 martie 2013 au avut loc
şase runde de negocieri, care urmează să fie finalizate
în iunie 2013;
3) lansarea dialogului privind liberalizarea
regimului de vize cu UE – dialogul privind libe -
ralizarea regimului de vize a fost lansat la 15 iunie
2010. În acest context, la 24 ianuarie 2011, Comisia
13
Pentru mai multe detalii informative despre Acordul de
Asociere se poate studia articolul EU-Moldova AssociationAgreement. European External Action Service publicat pe site-ul
http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.
14
În data de 7 octombrie 2014 a fost adoptată Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr. 808 cu privire la aprobarea
Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de
Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană în perioada
2014-2016, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 297-309 din 10 octombrie 2014.
16 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
15
Ca un caz particular, a se vedea Acordul interimar dintre
Comunitatea Europeană, pe de o parte, şi Republica Croaţia, pe
de altă parte: Interim Agreement on trade and trade-relatedmatters between the European Community, of the one part, andthe Republic of Croatia, of the other part, http://www.eurlex.
europa.eu/ LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:330:0003:
0203:EN:PDF.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 17
Studii, opinii, informări
companiilor de furnizare şi distribuţie. Autorităţile
moldovene s-au angajat să imple men teze Pachetul III
energetic până în 2020, sco pu rile principale fiind
asigurarea securităţii energetice a ţării prin diver -
sificarea surselor de energie şi asigu rarea unui cost
mai mic pentru utilizatorii finali;
6) negocierea şi parafarea Acordului de
Asociere cu UE, care include şi crearea Zonei de
Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător.
Acordul de Asociere cu UE va intra în vigoare
doar după semnarea şi ratificarea sa de către Repu -
blica Moldova şi de către toate statele membre ale
UE. Totuşi, până atunci, statul moldovean şi UE ar
putea semna un acord interimar privind imple -
mentarea unui anumit număr de clauze ale Acordului
de Asociere, în particular a acelora referitoare la
libera circulaţie a mărfurilor şi la transport, după
modelul statelor din Balcanii de Vest.
15
Deşi Moldova înregistrează progrese con -
siderabile în comparaţie cu ceilalţi membri ai par -
teneriatului estic, este necesară o eficientizare a
angajamentelor la nivel naţional privind evoluţia
integrării sale europene. De asemenea, un element
principal îl constituie coordonarea mai eficientă a
cooperării dintre instituţiile vizate în procesul de
implementare a reformelor, precum şi dintre institu -
ţiile guvernamentale şi neguvernamentale.
Chiar dacă susţinerea din partea partenerilor
europeni reprezintă un element important în promo -
varea parcursului european al Republicii Moldova,
dar şi în crearea unei imagini pozitive a ţării în cadrul
Uniunii Europene, trebuie ţinut cont de faptul că
integrarea europeană este un proces continuu de
reforme interne, nu doar un vector al politicii externe,
şi mai cu seamă un vector al politicii interne a
statului. Respectarea riguroasă a angajamentelor asu -
mate faţă de partenerii europeni, precum şi dialogul
onest reprezintă principiile de bază ce trebuie să
definească şi să ghideze parteneriatul cu Uniunea
Europeană. Doar în aceste condiţii ţara ar putea
beneficia pe deplin de principiul „mai mult pentru
mai mult”, precum şi de susţinerea continuă a UE pe
plan intern şi extern.
Europeană a prezentat Republicii Moldova un Plan
de Acţiuni structurat în patru blocuri: „Securitatea
documentelor”; „Migraţiune ilegală, inclusiv read -
misia”; „Ordinea publică”; „Drepturile şi libertăţile
fundamentale”. În mai 2012, autorităţile de la
Chişinău au finalizat prima fază de implementare a
Planului de Acţiuni, în RM-UE privind liberalizarea
regimului de vize, care a constat în îndeplinirea
tuturor procedurilor necesare pentru abolirea regi -
mului de vize pentru călătoriile de scurtă durată în
spaţiul Schengen. Ca rezultat, la 27 noiembrie 2013,
Comisia Europeană a recomandat Parlamentului
European şi statelor membre modificarea Regu -
lamentului 539/2001 privind abolirea regimului de
vize pentru călătoriile de scurtă durată în spaţiul
Schengen pentru cetăţenii din Republica Moldova;
4) negocierea şi semnarea Acordului privind
spațiul aerian comun între Republica Moldova şi
UE – negocierile s-au desfăşurat în trei runde, în
perioada 25 iulie-26 octombrie 2011. Acordul a fost
semnat la 26 iunie 2012 la Bruxelles, cu ocazia reu -
niunii Consiliului de Cooperare Republica Mol dova-
UE şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău. Până la
finalizarea de către UE a tuturor procedurilor de
ratificare, Acordul a intrat provizoriu în vigoare în
baza schimbului de note verbale diplomatice. Acesta
permite companiilor aeriene din UE să activeze la
nord de Prut, precum şi celor moldoveneşti în UE,
anulând toate restricţiile privind frecvenţa zborurilor
şi accesul pe piaţă. Astfel, vor fi condiţii adecvate
pentru atragerea de noi companii aeriene în Repu -
blica Moldova, inclusiv a celor de tip low cost;5) integrarea Republicii Moldova în
Comunitatea Energetică Europeană – la 17 martie
2010, ţara a devenit membru cu drepturi depline în
cadrul Comunităţii Energetice. Aderarea presupune
înglobarea treptată a liniilor electrice şi a conductelor
de gaze naturale moldoveneşti în reţeaua din UE. De
asemenea, regulamentele Comisiei Europene şi stan -
dardele UE în domeniul energetic devin obligatorii
pentru producătorii, exportatorii, importatorii şi
distribuitorii de energie electrică şi gaze naturale
autohtoni. În special Moldova urmează să imple -
menteze Pachetul III energetic, compus dintr-un set
de directive şi regulamente ale Comisiei Europene
care au ca obiectiv formarea unei pieţe unice de gaze
naturale şi energie electrică în UE pe baza divizării
18 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va
reprezenta un proces logic, necesar, de care depind
într-o măsură hotărâtoare progresul şi prosperita -
tea unor ţări despovărate de regimurile totalitare,
afirmarea acesteia pe drumul desăvârşirii insti tu -
ţiilor statului de drept, al edificării unei ordini
consti tuţionale şi legislative în consonanţă cu cele
mai înalte standarde de cultură şi civilizaţie euro -
peană.
Conchidem prin a menţiona că, pentru Mol -
dova, procesul de asociere şi integrare europeană
constituie o prioritate şi o bună motivaţie pentru
continuarea reformelor care să ducă la consolidarea
statului de drept şi a democraţiei prin coordonarea
mai eficientă a cooperării dintre instituţiile vizate în
procesul de implementare a reformelor, precum şi
dintre instituţiile guvernamentale şi neguver na -
mentale.
Bibliografie
1. Lupuşor, A., Cenuşă, D., Fala, A., Quo vadis Moldova: integrarea europeană, integrarea eurasiaticăsau status quo?, Expert-Grup, 2012, articol prezentat în cadrul site-ului http://www.expertgrup.org/ro/biblioteca/
item/849-quo-vadis-moldova-integrareaeuropean%C4%83-integrarea-euroasiatic%C4%83-sau-status-
quo?&category=7).
2. http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.
3. http://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=URISERV:l14536&rid=2.
4. http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution.
5. http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/gena/103435.
6. http://infoeuropa.md/legislatie/parlamentul-european-a-ratificat-acordul-de-asociere-ue-rm/.
7. http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2014.260.01.0001.01.ENG.
8. Ghidul Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, publicat pe site-ul
http://www.mfa.gov.md/data/8032/file_498189_0.pdf.
9. EU-Moldova Association Agreement. European External Action Service, publicat pe site-ul
http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.
10. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
11. http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:330:0003:0203:EN:PDF.
4
Panduru, V., Regionalizarea României, o necesitate?, în
„Revista de drept public” nr. 3/2006, p. 79.
5
Gorun, A.; Gorun, H.T.; Ghizdeanu, I.; Radu, G., Româniaşi politici regionale, Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu,
2013, p. 12.
6
Marcou, Gerard, La regionalisation en Europe, Parlement
Europeen, L-2929 Luxembourg, p. 17-34.
1
Crucq, P.; Hemminga, Hendrik-Jan, Decentralization andEconomic Growth per capita in Europe EC 178, Rijksuniversiteit
Groningen Wetenschapswinkel Economie & Bedrijfskunde,
University of Groningen Science Shop of Economics,
Management & Organization, Netherlands, Groningen, (2007),
http://www.e-fa.org/images/content/decentrilization_and_
economic_growth_per_capita_in_europe.pdf.
2
Alexandru, I., Tratat de administraţie publică, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 898-899.
3
http://www.toupie.org/Dictionnaire/Regionalisation.htm.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 19
Studii, opinii, informări
În spaţiul european există mai multe accepţiuni
ale termenului de regiune
4
:
– teritorial – Consiliul Europei – „un interval
de dimensiune medie, susceptibil de a fi determinat
geografic şi care este considerat ca fiind omogen”
5
;
– administrativ – Uniunea Europeană – „eşalonul
imediat inferior celui al statului”;
– statistic – NUTS – identifică unităţile
administrativ-teritoriale în funcţie de dimensiunea
teritoriului: nivelul localităţii, nivelul departamental
(judeţean) şi nivelul regional;
– Adunarea Regiunilor Europei (ARE) –
„entităţi politice de nivel inferior statului, care dispun
de anumite competenţe exercitate de un guvern, care
la rândul lui este responsabil în faţa unei adunări
alese în mod democratic”.
II. Tipuri de regionalizare
În statele europene, formele de regionalizare
corespund unor realităţi politice şi administrative
diferite, existente în ţările respective. Modelele
practicate diferă în funcţie de competenţele acordate
autorităţilor regionale, instituţiile implicate, gradul de
descentralizare, existând următoarele cinci variante
6
:
1) regionalizare administrativă;
2) regionalizare pe baza cooperării între colec -
tivităţile locale;
3) descentralizare regională;
4) regionalizare politică sau autonomie regio -
nală;
I. Definirea conceptului de regionalizare
Regionalizarea, definită ca o diviziune a supra -
feţei statului în regiuni şi transferul responsabilităţilor
administrative şi politice către aceste noi unităţi
administrativ-teritoriale, este asociată cu descentra -
lizarea şi autonomia regională. Ea s-a desfăşurat
progresiv într-o serie de ţări europene, gradul de
autonomie al regiunilor fiind diferit de la o ţară la alta
şi, uneori, chiar în interiorul aceleiaşi ţări
1
.
Carta Comunitară a Regionalizării (1988) defi -
neşte regiunea, la art. 1, „ca un teritoriu care for -
mează, din punct de vedere geografic, o unitate netă
sau un ansamblu similar de teritorii în care există
conti nuitate, în care populaţia posedă anumite ele -
mente comune şi care doreşte să-şi păstreze
specificitatea astfel rezultată şi să o dezvolte cu
scopul de a stimula procesul cultural, social şi
economic”
2
.
Definiţia dată regionalizării în dicţionarul
politic „Toupictionnaire” arată că, „în organizarea
teritorială, regionalizarea este o formă de descen -
tralizare, în favoarea regiunilor, cărora statul le
acordă o autonomie administrativă şi le transferă
unele din prerogativele sale”
3
.
Procesul de regionalizare vizează dezvoltarea
regiunilor ca unităţi subnaţionale, deci sub nivelul
statului naţional, dar deasupra nivelului local.
Regionalizarea – concept şi modele de regionalizare –
Cristina PĂIŞ
expert
Consiliul Legislativ
20 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Studii, opinii, informări
că oraşele şi cooperarea intercomunală pot să-şi
asume funcţiile regionalizării, precum în Ungaria şi
Germania. În al treilea rând, toate instituţiile prin care
se realizează regionalizarea pe baza cooperării între
colectivităţile locale au ca scop protejarea drepturilor
şi a autonomiei colectivităţilor pe care le regrupează:
resursele provin de la colectivităţile asociate şi sunt
relativ puţin importante, competenţele lor sunt limi -
tate, iar instituţiile regionalizării sunt o formă de coo -
perare intercomunală. Într-o oarecare măsură, acest
tip de regionalizare este limitat, mai ales că respec -
tivele colectivităţi locale nu dispun de instituţii
puternice şi de competenţe suficiente.
3) Descentralizarea regională se referă la
constituirea unei noi colectivităţi teritoriale la nivel
superior nivelului colectivităţilor teritoriale existente,
aceasta fiind considerată regiune. Regiunea capătă
expresie instituţională specifică, ce se caracterizează
prin aplicarea regimului general al colectivităţilor
teritoriale. Ea formează o nouă categorie de colec -
tivităţi teritoriale, care au aceeaşi natură juridică ca
şi colectivităţile teritoriale existente, dar care se dis -
ting printr-o circumscripţie mai largă şi prin compe -
tenţele lor, prin care se urmăreşte dezvoltarea
eco nomică. Deşi acest tip de regionalizare modifică
organizarea teritorială, ea se înscrie în ordinea
constituţională a statului unitar.
Descentralizarea regională se întâlneşte azi în
Ţara Galilor din Marea Britanie, în Suedia, Polonia,
Cehia şi Slovacia.
În ceea ce priveşte Ţara Galilor, aceasta dis -
pune de o adunare regională aleasă prin sufragiu
direct, având atribuţii administrative extinse, dar, prin
instituţiile sale, prin absenţa puterii legislative şi prin
dependenţa financiară de puterea centrală, ea are
toate caracteristicile unei autorităţi locale britanice,
stabilite pentru un teritoriu vast, Ţara Galilor în
ansamblu, în limitele sale istorice.
Descentralizarea regională presupune adopta -
rea unor dispoziţii de natură să protejeze autonomia
colectivităţilor locale existente: interdicţii privind
tutela unei colectivităţi teritoriale asupra alteia în
Franţa, participarea comunelor la formarea consiliilor
regionale conform dispoziţiilor Constituţiei portu -
gheze. Regiunile nu au, în general, competenţe
privind organizarea teritoriului, decât de a face pro -
pu neri de lege în Parlamentul din Westminster.
Autonomia financiară a regiunilor este limitată, cu
excepţia Franţei şi a Suediei, unde regiunea sau
districtul exercită o putere fiscală semnificativă.
5) regionalizare prin autorităţile federale (fede -
ralizare).
1) Prin regionalizare administrativă se înţelege
delegarea de către stat a autorităţilor subordonate
guvernului sau a organismelor care se constituie la
nivel local, care, deşi sunt înzestrate cu o anumită
autonomie juridică, acţiunile lor sunt controlate de
către stat; prin funcţiile şi atribuţiile pe care le deţin,
acestea au ca scop promovarea dezvoltării economice
regionale şi se bazează, în final, pe mobilizarea colec -
tivităţilor locale şi a organizaţiilor economice.
În Uniunea Europeană, regionalizarea admi -
nis trativă caracterizează Grecia, Portugalia, Marea
Britanie, Suedia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Estonia
şi Lituania.
Regionalizarea administrativă nu corespunde
neapărat situaţiei în care colectivităţile locale au o
putere mult diminuată. În contexte, în mod evident
diferite, autorităţile locale din Portugalia şi Marea
Britanie dispun de reale mijloace de acţiune. În al
doilea rând, regionalizarea administrativă este cen -
trată pe dezvoltarea regională, fiind completată, în
unele cazuri, cu descentralizarea anumitor funcţii
administrative. În al treilea rând, regionalizarea admi -
nistrativă necesită instituţii sau mecanisme care
implică, într-o anumită măsură, colectivităţile locale
în politica de dezvoltare regională, deşi acestea rămân
sub controlul puterii centrale. În ultimul rând, regio -
nalizarea administrativă reprezintă, în toate cazurile
(exceptând Suedia şi Marea Britanie), un răspuns la
nevoia de a pune în aplicare politicile comunitare de
coeziune.
2) Regionalizarea se realizează pe baza
cooperării între colectivităţile locale existente, ce
dispun de atribuţii extinse şi de un câmp larg de
acţiune, care să le permită astfel îndeplinirea obiec -
tivelor şi cooperarea într-un cadru mai larg. Această
formă de regionalizare diferă de cea administrativă
prin faptul că regionalizarea se înfăptuieşte prin inter -
mediul instituţiilor descentralizate care acţionează
într-un cadru de putere propriu.
Acest tip de regionalizare se întâlneşte frecvent
în statele Uniunii Europene: Germania, Danemarca,
Finlanda, Irlanda şi Ungaria.
Situaţia cea mai des întâlnită este cea în care
regionalizarea se bazează pe crearea instituţiilor
comu ne colectivităţilor locale. Aceasta demonstrează
că circumscripţiile colectivităţilor locale, de la al
doilea, precum şi de la primul nivel, nu răspund bine
regionalizării. În al doilea rând, se poate observa
4) Regionalizarea politică sau autonomia
regională se întâlneşte doar în anumite state din
Uniunea Europeană, dar sub forme extrem de diferite.
Din punct de vedere juridic, regionalizarea
politică se caracterizează, în comparaţie cu des cen -
tralizarea regională, prin atribuirea puterii legis lative
unei adunări regionale, care dispune de com petenţe
vaste, al căror conţinut este definit şi garantat prin
Constituţie sau cel puţin printr-un text de natură
constituţională, iar prin exercitarea competenţelor se
constituie un executiv, care prezintă caracteristicile
unui guvern regional.
Faţă de descentralizarea regională, regionali -
zarea politică afectează structura statului şi îi
modifică Constituţia. Regionalizarea politică domină
organizarea teritorială a statului în Spania, în Italia
şi, de asemenea, în Belgia, deşi aceasta din urmă are,
începând cu 1993, o alcătuire federală.
Acest tip de regionalizare este prezent şi în alte
state, dar numai în anumite părţi ale teritoriului:
Marea Britanie şi Portugalia.
Regionalizarea politică se diferenţiază de statul
federal sub diferite aspecte: regiunile nu reprezintă
state, iar alcătuirea rămâne, în principiu, cea a statului
unitar. Este de remarcat că în Spania există teama ca
îmbinarea dintre federalism şi regionalizare să nu
ameninţe integritatea teritorială. În comparaţie cu
statul federal, regionalizarea politică nu se carac -
terizează printr-o dublă putere constituantă: regiunile
sunt regii prin statut, supus votului din parlamentul
naţional, dar nu au o constituţie, aşa cum au cele din
statul federal. Deşi există forme multiple de coope -
rare instituţională între stat şi regiuni, acestea din
urmă nu participă la exercitarea puterii legislative
naţionale prin reprezentare proprie. În principiu,
puterea judiciară este unică, fiind organizată de către
statul central. Această regulă nu este însă absolută.
De exemplu, Scoţia posedă o organizare judiciară şi
un sistem juridic distincte sub numeroase aspecte faţă
de cele ale Angliei, deşi acestea sunt supuse contro -
lului Camerei Lorzilor. De asemenea, regionalizarea
politică poate afecta, în anumite state, doar o parte a
teritoriului, în timp ce în altele ea caracterizează
întreg teritoriul, cum este cazul Italiei şi al Spaniei.
5) Regionalizarea prin autorităţile federale
(federalizare). Statul federal este, adesea, considerat
ca fiind opus statului-naţiune şi este prezentat drept
un răspuns la regionalism, pentru că el permite
concilierea uniunii respective, dar cu respectarea
particularităţilor. El este, de multe ori, înţeles ca fiind
tipul de stat caracterizat printr-o descentralizare
sporită, funcţionând pe principiul garantării autono -
miei unităţilor care îl compun.
Federalismul are, în fapt, raporturi complexe
cu regionalismul şi regionalizarea. În anumite con -
texte istorice, el reprezintă chiar un mod de integrare
naţională.
Un stat federal poate fi afectat de regionalism
sau de regionalizare ca orice alt tip de stat. Aceasta
deoarece statele federale se nasc dintr-o uniune de
state, care reprezintă de fapt entităţi politice, acestea
prezentând ele însele o serie de particularităţi regio -
nale şi etnice.
În Belgia, regionalismul este cel care a condus
la federalizarea statului, în scopul de a mări auto no -
mia unităţilor componente şi de a permite constituirea
unei structuri capabile să accepte această autonomie
sporită. În această situaţie, soluţia era cea de stat
federal, care să permită astfel entităţilor ce revendică
autonomie sporită să acceadă, în mod progresiv, la
calitatea de stat. Acest tip de regionalizare prin
autorităţile federale se întâlneşte în statele Austria şi
Germania.
În concluzie, federalismul nu este expresia
instituţională a regionalismului sau a regionalizării.
Dar statul federal nu este ferit de presiunile regio na -
liste, el fiind adesea supus tendinţei de regionalizare.
În anumite situaţii, structurile federale au permis însă
reducerea tensiunilor datorate regionalismului, dar în
altele nu au putut împiedica dislocarea statului. În
măsura în care regionalizarea răspunde evoluţiilor
socioeconomice, ea provoacă adaptări funcţionale în
sistemul federal, fie la nivelul relaţiilor dintre
Federaţie, Landuri şi Comunitatea europeană, fie la
nivelul colectivităţilor locale. Dar această regiona -
lizare a statului federal sau a colectivităţilor locale
este uşor absorbită de structurile federale, a căror
stabilitate nu reuşeşte să o afecteze.
Se poate afirma că fiecare dintre ţările membre
a ales modelul pe care l-a considerat adecvat reali -
tăţilor lor politice, economice sau sociale, în multe
dintre ele coexistând diferite forme ale regionalizării,
fiind luate măsuri de adaptare ori de câte ori realitatea
obiectivă impunea acest lucru.
III. Clasificarea teritorială NUTS (Nomen -
clatorul Unităților Statistice Teritoriale) existentă
în Uniunea Europeană
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parla -
men tului European şi al Consiliului din 26 mai 2003
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 21
pri vind instituirea unui nomenclator comun al
unităţilor teritoriale de statistică ne ajută să înţelegem
mai bine conceptul de unitate statistică. NUTS
împarte teritoriul economic al statelor membre, astfel
cum este definit în Decizia 91/450/CEE, în unităţi
teritoriale
7
. El atribuie fiecărei unităţi teritoriale un
cod şi o denumire specifice. NUTS este un nomen -
clator ierarhic care împarte fiecare stat membru în
unităţi teritoriale de nivel NUTS 1, respectiv regiuni
social-economice de dimensiuni mari, grupând mai
multe regiuni de bază; NUTS 2 constituie regiunile
de bază şi cadrul de referinţă pentru implementarea
politicilor regionale la nivel comunitar; NUTS 3
reprezintă regiuni de dimensiuni restrânse. În acord
cu prevederile regulamentare, se prevede limita
minimă şi maximă pentru fiecare tip de regiune:
pentru NUTS 1, un minimum de 3 milioane de
locuitori şi un maximum de 7 milioane; pentru NUTS
2, 800.000, respectiv 3 milioane de locuitori; pentru
NUTS 3, limita inferioară este de 150.000, iar cea
maximă de 800.000 de locuitori. Cu toate acestea,
aceeaşi unitate teritorială poate fi înregistrată la mai
multe niveluri ale NUTS
8
.
IV. Regionalizarea în România
În prezent, România este organizată, conform
Constituţiei României din 2003 şi Legii adminis -
traţiei publice locale , cu modificările şi completările
ulterioare
9
, în următoarele unităţi administrative de
bază: 41 de judeţe, 97 de municipii, 268 de oraşe
(inclusiv municipiile), 2.698 de comune şi 13.089 de
sate
10
. Acest act normativ învederează în art. 20 că
orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se
poate efectua numai prin lege şi numai după consul -
tarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile adminis -
trativ-teritoriale respective prin referendum organizat
potrivit legii.
Începând cu anul 1998, au fost stabilite patru
macroregiuni de dezvoltare (NUTS 1), opt regiuni
(NUTS 2), 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti
(NUTS 3), în conformitate cu Nomenclatorul Uniunii
Europene.
Denumirea şi componenţa regiunilor de dezvol -
tare în România reglementate prin Legea nr. 315/2004
11
privind dezvoltarea regională în România este urmă -
toarea:
1. Regiunea de Dezvoltare Nord-Est – care
grupează judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,
Suceava şi Vaslui;
2. Regiunea de Dezvoltare Sud-Est – care
grupează judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,
Vrancea şi Tulcea;
3. Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia –
care grupează judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa,
Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
4. Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia –
care grupează judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi
Vâlcea;
5. Regiunea de Dezvoltare Vest – care
grupează judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi
Timiş;
6. Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest – care
grupează judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj,
Satu Mare şi Maramureş;
7. Regiunea de Dezvoltare Centru – care
grupează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita,
Mureş şi Sibiu;
8. Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov –
care grupează municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Aceste opt regiuni nu sunt unităţi adminis -
trativ-teritoriale, nu au personalitate juridică şi consti -
tuie rezultatul unui acord liber între consiliile
jude ţene şi cele locale. De asemenea, ele nu au
capacităţi administrative, ci rolul de a facilita coor -
donarea proiectelor de dezvoltare regională după cum
se prevede în art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 315/2004
12
.
Pentru România, dezvoltarea regională este un
concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversi -
ficarea activităţilor economice, stimularea investi -
ţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea
şomajului şi, nu în cele din urmă, o îmbunătăţire a
nivelului de trai.
Politica de dezvoltare regională reprezintă un
ansamblu de măsuri planificate şi promovate de către
autorităţile administraţiei publice locale şi centrale,
în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici, volun -
tari), în scopul asigurării unei creşteri econo mi ce,
dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a
potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii
Studii, opinii, informări
22 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
7 Official Journal L 154, 21/06/2003 P. 0001 – 0041.
8
Iordan, N., Considerații privind regionalizarea, în „Revista de
drept public” nr. 2/2013, p. 31.
9
http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-
locale-nr-215-2001.
10
Rogojanu, D-C., Regionalizare şi politici regionale, Editura
Lumen, Iaşi, 2014, p. 36.
11
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/53387.
12
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/53040.
condiţiilor de viaţă. Principalele domenii vizate de
politicile regionale sunt: dezvoltarea întreprinderilor,
piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, trans -
ferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului întreprin -
derilor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea infrastructurii,
calitatea mediului înconjurător, dezvoltarea rurală,
sănătatea, educaţia, învăţământul, cultura.
Uniunea Europeană a inclus politica regională,
începând cu anul 1975, în cadrul politicilor comuni -
tare, în art. 146-148 şi art. 158-162 ale Tratatului
Comunităţii Europene, consacrând-o solemn în Actul
Unic European (AUE) în anul 1986, care a completat
Tratatul de la Roma cu un titlu special, „Coeziunea
teritorială şi socială”
13
.
De asemenea, Tratatul instituind o Constituţie
pentru Europa, în Capitolul II, Politica Economică şi
Monetară, Secţiunea a 3-a, Coeziunea economică,
socială şi teritorială, art. III-220 şi art. III-224, regle -
mentează scopul, coordonarea, fondurile şi aplicarea
politicilor regionale în spaţiul european, stabilind
obligativitatea Comisiei ca la fiecare trei ani să pre -
zinte Parlamentului European, Consiliului, Comite -
tului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social
un raport asupra progreselor în realizarea coeziunii
economice, sociale şi teritoriale şi asupra modului în
care fondurile cu finalitate structurală au contribuit
la realizarea ei.
Pentru atingerea obiectivelor de coeziune
teritorială şi socială propuse, Uniunea Europeană
pune la dispoziţie ţărilor membre cinci fonduri
structurale:
– Fondul European de Dezvoltare Regională
(F.E.D.E.R.) – principalul instrument al politicii
regionale finanţând acţiunile destinate să reducă
decalajele de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale
Comunităţii;
– Fondul Social European (F.S.E.) – care
finanţează acţiuni de formare profesională şi de
creare de locuri de muncă;
– Fondul European de Orientare şi Garantare
în Agricultură (F.E.O.G.A.) – instrumentul politicii
de structuri agricole;
– Fondul de Coeziune – destinat ţărilor mai
puţin avansate economic;
– Instrumentul Financiar de Orientare în Pescuit
(I.F.O.P.) – pentru compensarea efectelor restructu -
rării în sectorul piscicol.
Acestor cinci instrumente principale de sub -
venţii ale politicilor regionale li se adaugă alte
instrumente de cofinanţare ale Băncii Europene de
Investiţii
14
.
În ultima vreme s-au reluat discuţiile cu privire
la regionalizarea României şi la actuala structură de
organizare teritorială. Au fost menţionate trei-patru
alternative de realizare a regionalizării, printre care
„regiuni administrative create pe structura regiunilor
de dezvoltare din prezent şi menţinerea nivelului
intermediar – consiliile judeţene, regiuni adminis -
trative create pe structura regiunilor de dezvoltare din
prezent, cu menţinerea la nivelul judeţean numai a unui
oficiu prefectural şi a instituţiilor deconcentrate – judeţul
devine o subunitate funcţională a regiunii sau regiuni
administrative mai mici (între 15 şi 18) create prin
fuziunea a două-trei judeţe pe baza unor criterii cum ar
fi fluxurile interjudeţene economice şi de forţă de
muncă, conexiuni de transport, populaţie şi su prafaţă,
afinităţi culturale şi istorice, existenţa unor oraşe care
pot funcţiona ca poli de creştere econo mică şi care pot
avea un efect benefic asupra întregii regiuni”
15
.
Regionalizarea reprezintă, într-adevăr, o nece -
sitate pentru România, parte integrantă a unei
tendinţe generale europene, un concept necesar unei
bune guvernări, motor al integrării ţării noastre în
structurile europene, cu toate riscurile inerente şi
scepticismul pe care le provoacă o asemenea decizie
şi pentru simplul fapt că, odată cu aderarea la Uniu -
nea Europeană, normele comunitare referitoare la
regionalizare au devenit parte a dreptului intern.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 23
13
Voicu, M., Politicile comunitare în Constituția UniuniiEuropene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 29.
14 Ibidem, p. 30.
15
http://cursdeguvernare.ro/premierul-ciolos-relanseaza-
dezbaterea-privind-regionalizarea-reforma-administratiei-
publice-probleme-si-posibile-solutii.html (accesat în data de
23.02.2016).
1. Introducere
Aplicarea normelor de tehnică legislativă are
un caracter universal, în sensul că prin respectarea
acestor norme se asigură sistematizarea, unificarea şi
coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma
juridică a fiecărui act normativ.
În doctrină s-a afirmat că „a legifera este o
ştiinţă, este în acelaşi timp o artă, dar este totodată şi
o tehnică”
1
. Sau, după cum spunea, recent, un
cunoscut specialist în tehnică legislativă din Uniunea
Europeană, „elaborarea legilor nu este numai o artă,
ci este, în egală măsură, o ştiinţă sau mai exact o
tehnică şi, în plus, o tehnică dificilă. Frecvenţa
criticilor în acest domeniu demonstrează dificultatea.
Criticile, care există în toate ţările, se fac atât asupra
cantităţii, cât şi asupra calităţii legislaţiei”
2
.
Asupra acestui domeniu s-au aplecat numeroşi
specialişti de înaltă clasă în domeniul dreptului,
publicând lucrări rămase de referinţă în materie: Ioan
Ionescu Dolj
3
, Ioan C. Filitti, Constantin C. Angelescu
4
,
Ilariu Mrejeru
5
, Victor Dan Zlătescu
6
. Dar preocupări în
tehnica legislativă, în perioada interbelică, au avut şi
alţi jurişti, precum Alexandru C. Angelescu
7
, Mircea
Manolescu
8
, iar în timpurile mai noi Ioan Vida
9
,
Vladimir Hanga
10
, Traian Poenaru
11
, Ştefan Deaconu
12
,
Sorin Popescu
13
etc.
Legea-cadru în materie este Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru ela bo -
rarea actelor normative, republicată
14
, cu modificările
şi completările ulterioare. Potrivit art. 2 alin. (2),
„normele de tehnică legislativă definesc părţile
constitutive ale actului normativ, structura, forma şi
modul de sistematizare a conţinutului acestuia,
procedeele tehnice privind modificarea, completarea,
abrogarea, publicarea şi republicarea actelor nor -
mative, precum şi limbajul şi stilul actului normativ”.
Obligativitatea respectării prevederilor Legii
fundamentale, precum şi a principiilor ordinii de
drept, în ceea ce priveşte iniţierea, elaborarea şi
adoptarea actelor normative, este stabilită în art. 1
alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, după cum
urmează: „Actele normative se iniţiază, se
elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu
prevederile Constituţiei României, republicată, cu
Studii, opinii, informări
24 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
1
Zlătescu, Victor Dan, Introducere în legistica formală, Editura
Rompit, Bucureşti, 1995, p. 13.
2
Piris, Jean-Claude, director general al Serviciului juridic al
Consiliului Uniunii Europene, Union européenne: commentrédiger une legislation de qualité dans 20 langues et pour 25Etats membres, în „Revue du droit public”, nr. 2/2005, p. 476.
3
Ionescu-Dolj, Ioan, Noua tehnică legislativă, în „Parlamentul
românesc”, nr. 311-320, 31 decembrie 1939.
4
Angelescu, Constantin C., Valoarea juridică a eratelor publicateîn „Monitorul Oficial”, în „Revista de drept public”, nr. 1-4, 1934.
5
Mrejeru, Ilariu, Tehnica legislativă, Editura Academiei,
Bucureşti, 1979.
6
Zlătescu, Victor Dan, Introducere în legistica formală, Editura
Rompit, Bucureşti, 1995.
7
Angelesco, Alexandre C., La technique législative en matièrede codification civile. Etude de droit comparé, Paris, E. de
Boccard Editeur, 1930.
8
Manolescu, Mircea I., Idei noi în problema tehnicii juridice, în:
„Dreptul”, anul LXX, Caietele 1-4, ian.-dec. 1942.
9
Vida, Ioan, Legistică formală – introducere în tehnica şiprocedura legislativă, ediţia a 5-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
10
Hanga, Vladimir, Dreptul şi tehnica juridică, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2000.
11
Poenaru, Traian, Legistică formală, Editura Era, Bucureşti,
1999.
12
Ştefan, Deaconu, Metodologie juridică. Curs practic pentrustudenţi, ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
13
Popescu, Sorin; Ţăndăreanu, Victoria, Probleme actuale aletehnicii legislative, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, precum
şi Popescu, Sorin; Ciora, Cătălin; Ţăndăreanu, Victoria,
Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Editura
„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2008.
14
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie
2010.
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
dr. Marian ENACHE
dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile
ordinii de drept”.
În acest sens, prevederile art. 74 din Consti -
tuţia României, republicată, referitoare la exercitarea
dreptului la iniţiativă legislativă sunt respectate şi
transpuse în cadrul art. 3 din legea sus-menţionată.
Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, iniţiativa
legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputa -
ţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000
de cetăţeni cu drept de vot. Ca urmare, Guvernul îşi
exercită iniţiativa legislativă prin elaborarea pro -
iectelor de legi, în timp ce deputaţii, senatorii şi
cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă
elaborează propuneri legislative. În acest cadru,
deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul
la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri
legislative numai în forma cerută pentru proiectele de
legi
15
.
În acord cu prevederile constituţionale, art. 3
alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, stabileşte:
„Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la
elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a
propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, sena -
torilor sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului
la iniţiativă legislativă, la elaborarea şi adoptarea
ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi la
elaborarea şi adoptarea actelor norma tive ale celor -
lalte autorităţi cu asemenea atribuţii. Normele de
tehnică legislativă se aplică, în mod corespunzător, şi
la elaborarea şi adoptarea proiectelor de ordine,
instrucţiuni şi de alte acte normative emise de con -
ducătorii organelor administraţiei publice centrale de
specialitate, precum şi la elaborarea şi adoptarea
actelor cu caracter normativ emise de autorităţile
administraţiei publice locale”.
Mai mult, având în vedere categoriile de acte
normative şi normele de competenţă privind adop -
tarea acestora, stabilite prin Constituţia României,
republicată, precum şi prin celelalte legi
16
, şi conse -
cinţa firească de ierarhizare a actelor normative, art. 4
alin. (1) din lege prevede: „Actele normative se
elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria
acestora şi de autoritatea publică compe tentă să le
adopte”. În acelaşi context, actele normative date în
executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor
Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor
care le ordonă
17
.
Corelarea dintre ierarhia actelor normative şi
iniţierea acestora este evidenţiată şi în art. 5 alin. (1)
şi (2) din lege, după cum urmează: „Proiectele de
legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit
Constituţiei, a dreptului de iniţiativă legislativă.
Proiec tele celorlalte categorii de acte normative se
ela bo rează de autorităţile competente să le iniţieze,
potrivit legii”.
Facem precizarea că, în ceea ce priveşte
exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă a Guver -
nului prin elaborarea proiectelor de lege, regulile
referitoare la elaborarea, avizarea şi prezentarea
proiectelor de acte normative în vederea adoptării/
aprobării sunt reglementate şi prin Hotărârea
Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regu -
lamen tului privind procedurile, la nivelul Guvernului,
pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor
de documente de politici publice, a proiectelor de acte
normative, precum şi a altor documente, în vederea
adoptării/aprobării, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009, regu -
lament care reprezintă, în fapt, respectarea şi con -
cretizarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 24/2000,
republicată, cu modificările şi completările ulte -
rioare
18
.
Regulamentul respectă prevederile constitu -
ţionale referitoare la iniţiativa legislativă exercitată
de executiv, precum şi la competenţele acestuia de a
adopta acte normative. Astfel, la art. 2 din regu la -
ment, se arată: „Potrivit Constituţiei României, repu -
blicată, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea
executării legilor. Ordonanţele emise în domenii care
nu fac obiectul legilor organice se adoptă numai în
temeiul unei legi speciale de abilitare a Guvernului,
în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Ordonanţele de urgenţă se adoptă în condiţiile
prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 25
15
Art. 74 alin. (3) şi (4) din Constituţia României, republicată.
16
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -
cările şi completările ulterioare.
17
Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -
cările şi completările ulterioare.
18
Potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Parlamentul, Guvernul şi
celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale
stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute
în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile
metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor
de acte normative în cadrul sferei lor de competenţă.
României, republicată. Guvernul îşi exercită iniţiativa
legislativă potrivit Constituţiei României, republi -
cată, prin însuşirea proiectelor de lege elaborate de
ministere sau de alte autorităţi ale administraţiei
publice şi transmiterea acestora spre dezbatere şi
adoptare Parlamentului”.
În acelaşi sens, la art. 5 al regulamentului, se
precizează: „Actele normative se iniţiază, se ela -
borează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu
Constituţia României, republicată, cu dispoziţiile
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legis -
lativă pentru elaborarea actelor normative, republi -
cată, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului României şi a ministerelor, cu modi -
ficările şi completările ulterioare, ale Hotărârii
Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instru -
mentului de prezentare şi motivare a proiectelor de
acte normative supuse aprobării Guvernului, cu
principiile ordinii de drept, precum şi cu prevederile
regulamentului”.
Recunoaşterea şi asimilarea reciprocă a
prevederilor referitoare la normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative este
reflectată şi în art. 31 alin. (4) din Legea nr. 24/2000,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
care specifică: „Guvernul stabileşte structura şi
conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi
motivare pentru actele normative iniţiate de Guvern”.
În acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 1.361
din 27 septembrie 2006, cu modificările şi com -
pletările ulterioare, privind conţinutul instru mentului
de prezentare şi motivare a proiectelor de acte
normative supuse aprobării Guvernului, stabileşte
conţinutul şi structura instrumentului de prezentare
şi motivare, obligatorii atât pentru proiectele de lege
propuse de Guvern, pentru proiectele de ordonanţă şi
de ordonanţă de urgenţă, cât şi pentru proiectele de
hotărâre a Guvernului ce au un impact asupra
domeniilor social, economic şi de mediu, asupra
bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în
vigoare. La art. 2 alin. (2) se precizează faptul că,
pentru proiectele de hotărâre a Guvernului care nu au
impact asupra domeniilor social, economic şi de
mediu, asupra bugetului general consolidat sau
asupra legislaţiei în vigoare, instrumentele de
prezentare şi motivare vor fi elaborate conform
prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, fără să fie
necesară respectarea obligatorie a structurii instru -
mentului de prezentare şi motivare prevăzute în
anexa la hotărâre.
2. Structura Legii nr. 24/2000, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, este structurată în 10 capi -
tole, pe care le vom prezenta, succint, în cele ce
urmează.
Capitolul I – Dispoziţii generale – cuprin -
de prevederi care orientează întreaga regle -
mentare, determinând obiectul şi principiile
acesteia
19
. Aici sunt prezentate reguli, cerinţe şi pre -
vederi referitoare la:
– obligativitatea respectării normelor de teh -
nică legislativă în elaborarea şi adoptarea actelor
normative;
– elaborarea actelor normative, în funcţie de
ierarhia acestora, de categoria acestora şi de auto -
ritatea publică competentă să le adopte;
– iniţierea actelor normative;
– conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legis -
lative;
– evaluarea preliminară a impactului noilor
reglementări;
– forma de redactare a actelor normative;
– avizarea proiectelor de acte normative, în
funcţie de obiectul reglementării;
– publicarea actelor normative în Monitorul
Oficial al României, Partea I, în vederea intrării lor în
vigoare, şi stabilirea excepţiilor în acest sens;
– intrarea în vigoare a actelor normative, prin
stabilirea condiţiilor, a timpilor şi a momentelor în
funcţie de specificitatea fiecărei categorii de acte
normative.
În materia avizării proiectelor de acte norma -
tive se remarcă obligativitatea avizării de către Con -
siliul Legislativ
20
a acestora, respectându-se astfel
prevederile constituţionale
21
, ale Legii nr. 73/1993
pentru înfiinţarea, organizarea şi func ţio narea
Consi liului Legislativ (republicate în Monitorul
Studii, opinii, informări
26 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
19
Art. 52 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
20
Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
21
Potrivit art. 79 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în
vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii.
Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29
noiembrie 2004
22
) şi ale Hotărârii Guvernului nr.
561/2009
23
.
Precizăm faptul că, potrivit art. 10 din Legea
nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi comple -
tările ulterioare, avizul Consiliului Legislativ are
caracter consultativ, se formulează şi se transmite în
scris, putând fi favorabil, favorabil cu obiecţii sau
propuneri ori negativ, respectându-se în acest sens
atât prevederile constituţionale, cât şi prevederile
Legii nr. 73/1993, republicate.
Respectarea prevederilor constituţionale în
materia avizărilor este evidenţiată şi în art. 31 alin.
(3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -
cările şi completările ulterioare, care stabileşte:
„Forma finală a instrumentelor de prezentare şi
motivare a proiectelor de acte normative trebuie să
cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi,
după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,
Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi
Social”.
Capitolul II al Legii nr. 24/2000, repu -
blicată, cu modificările şi completările ulterioare,
priveşte sistematizarea şi unificarea legislaţiei.
Este evidenţiată cerinţa referitoare la necesitatea
integrării organice a actului normativ în sistemul
legislaţiei şi la impunerea condiţiei cu privire la
unicitatea reglementării în materie.
Se legiferează caracterul special, respectiv cel
derogatoriu al unei reglementări, precum şi evitarea
paralelismelor legislative, în procesul de legiferare
fiind interzisă instituirea aceloraşi reglementări în
mai multe articole sau alineate din acelaşi act
normativ ori în două sau mai multe acte normative,
iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se
utilizează norma de trimitere. Sunt stabilite, de
asemenea, dispoziţii exprese cu privire la asanarea
legislaţiei şi, în egală măsură, dispoziţii referitoare la
sistematizarea şi concentrarea legislaţiei în coduri,
precum şi încorporarea actelor normative în code -
xuri pe materii, în vederea consolidării sistemului
legislativ.
În capitolul III al Legii nr. 24/2000, repu -
blicate, cu modificările şi completările ulterioare,
se regăsesc regulile privind elaborarea actelor
normative. Se instituie obligativitatea ca elaborarea
proiectelor de acte normative să fie precedată, în
funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o
activitate de documentare şi analiză ştiinţifică,
pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor eco -
nomico-sociale care urmează să fie reglementate, a
istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a
reglemen tărilor similare din legislaţia străină, în
special a ţărilor Uniunii Europene. În activitatea de
docu men tare pentru fundamentarea proiectului de
act normativ se examinează practica Curţii Con -
stituţionale în acel domeniu, jurisprudenţa în materie
a Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica
instanţelor judecă toreşti în aplicarea regle mentărilor
în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie. Un
aspect important este că noile soluţii legislative
trebuie să aibă în considerare regle mentările în
materie ale Uniunii Europene, asigurând compa -
tibilitatea cu acestea, dispoziţiile cuprinse în tratatele
internaţionale la care România este parte, precum şi
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
dacă este cazul.
O secţiune aparte este consacrată motivării
proiectelor de acte normative, stabilindu-se instru -
men tele de motivare şi prezentare a actelor nor -
mative, în funcţie de categoria acestora:
– expuneri de motive, în cazul proiectelor de
legi şi al propunerilor legislative;
– note de fundamentare, în cazul ordonanţelor
şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie
supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abili -
tare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit
Parlamentului însoţite de expunerea de motive la
proiectul legii de aprobare a acestora;
– referate de aprobare, pentru celelalte acte
normative;
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 27
22
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată,
Consiliul Legislativ analizează şi avizează proiectele de legi,
propunerile legislative şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri
cu caracter normativ ale Guvernului, în vederea supunerii lor spre
legiferare sau adoptare, după caz, iar la art. 4 alin. (1) se
precizează: „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter
normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul
Consiliului Legislativ”.
23
Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 561/2009, pentru
proiectele de acte normative primite la Secretariatul General al
Guvernului în condiţiile art. 23, acesta solicită de îndată avizul
Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în
termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de: a) 24
de ore pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă; b) două zile
pentru proiectele de legi care urmează să fie transmise
Parlamentului cu solicitarea dezbaterii în procedură de urgenţă;
c) 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative. Proiectele
de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre
adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ.
– studii de impact, în cazul proiectelor de legi
de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiec -
telor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de
Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse
aprobării Parlamentului.
Cuprinsul motivării este acelaşi pentru toate
instrumentele prezentate mai sus şi include evaluarea
impactului actelor normative, cuprinzând: motivul
emiterii actului normativ; impactul socioeconomic;
impactul financiar asupra bugetului general conso -
lidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi
pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu
privire la cheltuieli şi venituri; impactul asupra
sistemului juridic; consultările derulate în vederea
elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi
specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite;
activităţile de informare publică privind elaborarea şi
implementarea proiectului de act normativ; măsurile
de implementare.
Trebuie precizat că proiectele de lege şi
propunerile legislative trebuie să fie însoţite de un
studiu de impact, al cărui scop este de a estima
costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi
social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de
a evidenţia dificultăţile care ar putea apărea în
procesul de punere în practică a reglementărilor
propuse, şi în care se face referire la:
– starea de fapt existentă la momentul elabo -
rării noii reglementări;
– modificările care se propun a fi aduse
legislaţiei existente;
– obiectivele urmărite prin modificarea
legislaţiei existente;
– mijloacele disponibile în vederea realizării
scopurilor propuse;
– dificultăţile care ar putea fi întâmpinate în
aplicarea noilor dispoziţii;
– evaluarea costurilor impuse de adoptarea
proiectului de lege şi a eventualelor economii
bugetare generate de aceasta, motivele care stau la
baza acestei evaluări, precum şi modalitatea de calcul
al costurilor şi economiilor;
– beneficiile rezultate prin implementarea
proiectului de lege, altele decât cele de natură
economică;
– analiza comparativă a costurilor şi a bene -
ficiilor pe care le implică proiectul de lege, din care
să reiasă dacă beneficiile sunt justificate de costuri.
Capitolul IV al Legii nr. 24/2000, repu -
blicată, cu modificările şi completările ulterioare,
se referă la redactarea actelor normative, sta -
bilindu-se prevederea sistematizării ideilor în text,
pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor
legislative preconizate şi realizarea unei armonii
interioare a actului normativ, precum şi obliga -
tivitatea de a se folosi un limbaj şi stil juridic specific
normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă
orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor
gramaticale şi de ortografie. În limbajul normativ
aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi ter -
meni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este
consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semni -
ficaţia acestuia în context se stabileşte prin actul
normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor gene -
rale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi
devine obligatorie pentru actele normative din
aceeaşi materie.
Două capitole ample ale Legii nr. 24/2000,
republicată, cu modificările şi completările ulte -
rioare, sunt consacrate structurii actului normativ
(Capitolul V) şi evenimentelor legislative (Capi -
tolul VI – Modificarea, completarea, abrogarea şi
alte evenimente legislative). Legea stabileşte care
sunt părţile constitutive ale unui act normativ,
definindu-le: titlul şi, dacă este cazul, preambulul,
formula introductivă, partea dispozitivă, formula de
atestare a autenticităţii actului. Elementul structural
de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul,
care cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie nor -
mativă aplicabilă unei situaţii date; în cazul în care
din dispoziţia normativă primară a unui articol
decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice,
acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigu -
rându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o
coerenţă a reglementării.
Conţinutul proiectului de act normativ se
sistematizează în următoarea ordine de prezentare a
ideilor: dispoziţii generale sau principii generale;
dispoziţii privind fondul reglementării; dispoziţii
tranzitorii; dispoziţii finale. Capitolele, titlurile,
părţile şi cărţile se numerotează cu cifre romane, în
succesiunea pe care o au în structura din care fac
parte, iar secţiunile şi paragrafele se numerotează cu
cifre arabe, denumindu-se prin exprimarea sintetică a
reglementărilor pe care le cuprind. La redactarea
textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca
părţi componente ale acestuia, anexe care conţin
Studii, opinii, informări
28 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele,
planuri sau altele asemenea. Anexa trebuie să aibă un
temei-cadru în corpul actului normativ şi să se refere
exclusiv la obiectul determinat prin textul de
trimitere. Pot constitui anexe la un act normativ
reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea
publică competentă, cum sunt: regulamente, statute,
metodologii sau norme cu caracter predominant
tehnic.
Evenimentele legislative care pot interveni
după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata
existenţei acestuia, sunt: modificarea, completarea,
abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele
asemenea. Legea nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, stabileşte,
pentru fiecare dintre acestea, condiţiile de formă şi
de fond în care pot interveni şi modalitatea concretă
prin care se legiferează respectivul eveniment
legislativ
24
. De asemenea, capitolul consacrat eveni -
mentelor legislative conţine, în art. 69, regulile
generale ale interpretării legale, care, alături de art. 9
din noul Cod civil, constituie reglementarea-cadru în
materia interpretării juridice.
Capitolele VII, VIII, IX din Legea
nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi
comple tările ulterioare, consacră regula aplicării
normelor de tehnică legislativă şi în următoarele
materii: norme privind pregătirea şi elaborarea
proiectelor de acte normative prin care se ratifică sau
se aprobă înţele geri internaţionale; norme cu privire
la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative
emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe
ale administraţiei publice centrale de specialitate sau
de autorităţile administrative autonome; norme cu
privire la actele normative adoptate de autorităţile
administraţiei publice locale.
În materia normelor privind pregătirea şi
elaborarea proiectelor de acte normative prin care se
ratifică sau se aprobă înţelegeri internaţionale, se
remarcă din nou respectarea dispoziţiilor Legii
fundamentale în acest sens
25
.
Celelalte prevederi referitoare la normele cu
privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte
normative emise de conducătorii ministerelor şi ai
altor organe ale administraţiei publice centrale de
specialitate sau de autorităţile administrative auto no -
me şi normele cu privire la actele normative adoptate
de autorităţile administraţiei publice locale încheie
ciclul aplicării tehnicii legislative pentru toate
categoriile de acte normative, în funcţie de ierarhia
lor, după cum este precizat în art. 3, respectiv art. 4
din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Ultimul capitol al Legii nr. 24/2000, repu -
blicată, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv Capitolul X, se referă la dispoziţiile finale
şi cuprinde, pe lângă art. 84, despre care am mai făcut
referire, încă un articol prin care se prevede abrogarea
reglementării în vigoare la acel moment, prin care era
aprobată metodologia generală de tehnică legislativă
privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de
acte normative.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 29
24
Discuţii interesante au fost generate de soluţia propusă prin
O.U.G. nr. 61/2009 care a prevăzut posibilitatea modificării,
completării sau, după caz, abrogării actelor normative publicate
şi înainte de data intrării lor în vigoare. Asupra acestei soluţii
Consiliul Legislativ, cu prilejul avizului emis, a făcut următoarele
precizări:
– de principiu, asupra unui act normativ nu se poate interveni
legislativ decât după ce acesta a intrat în vigoare, principiu
instituit chiar de Legea nr. 24/2000, potrivit căruia numai după
intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei
acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum
sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea,
suspendarea sau altele asemenea;
– introducerea unei dispoziţii, în cadrul aceluiaşi articol, conform
căreia modificări, completări sau abrogări pot interveni şi înainte
ca actul normativ să intre în vigoare, vine practic în contradicţie
cu principiul mai sus enunţat, anulându-l;
– dacă intenţia iniţiatorului viza doar anumite acte complexe, gen
coduri, pentru care intrarea în vigoare se face după o perioadă
îndelungată, pe parcursul căreia, datorită schimbărilor pe plan
economic, social sau politic s-ar impune intervenţii asupra
acestor acte, este necesară instituirea unei excepţii care să vizeze
doar aceste cazuri.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi opiniile din doctrină
referitoare la acest aspect, s-a apreciat că soluţia propusă ar trebui
reconsiderată.
Cu toate acestea, iniţiatorul nu a ţinut cont de observaţiile
formulate de Consiliul Legislativ în aviz, însă, cu ocazia
dezbaterilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului a legii
de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009, ca
urmare a discuţiilor la care au participat şi reprezentanţi ai
Consiliului Legislativ, s-au formulat, de comun acord, o serie de
amendamente care au ţinut cont de propunerile Consiliului, astfel
că prin Legea nr. 60/2010 s-au putut corecta inadvertenţele şi
necorelările din cuprinsul actului normativ de bază, fiind adoptată
următoarea formulare: „În situaţii temeinic justificate, prin
excepţie de la prevederile alin. (1), actele normative de impor -
tanţă şi complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau,
după caz, abrogate de autoritatea emitentă şi în perioada cuprinsă
între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi
data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiţia ca
intervenţiile propuse să între în vigoare la aceeaşi dată cu actul
normativ supus evenimentului legislativ”.
25
A se vedea art. 148, respectiv art. 149, cu privire la integrarea
euroatlantică din Constituţia României, republicată.
3. Analiza evenimentelor legislative inter -
venite asupra Legii nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare
3.1. Funcţia activă
Conform informaţiilor publice publicate pe
site-ul Consiliului Legislativ, în cadrul rubricii
„Funcţie activă” a fişei acestei legi se constată că
această lege este autonomă, fără a genera evenimente
legislative asupra altor acte normative.
3.2. Funcţia pasivă
Conform informaţiilor publice disponibile pe
site-ul Consiliului Legislativ, în cadrul rubricii
„Funcţie pasivă” a fişei acestei legi se constată că
legea suportă, de la publicarea sa în Monitorul Oficial
al României nr. 139/31.03.2000 şi până în prezent,
un număr important de evenimente legis lative la care
se adaugă un număr mare de excepţii de neconsti -
tuţionalitate respinse prin decizii ale Curţii Constitu -
ţionale cu privire la neconstituţio nalitatea unor
articole ale acestei legi.
Studii, opinii, informări
30 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
3.2.1. Centralizarea cronologică a evenimentelor legislative suportate de Legea nr. 24/2000,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Cu toate că această lege comportă, de la data
publicării sale în Monitorul Oficial al României nr.
139/31.03.2000 şi până în prezent, un număr mare de
evenimente legislative, respectiv 11, din care nouă
modificări – prin care textul şi, implicit, efectele
aplicative ale legii au fost schimbate – şi două
republicări, prin care s-a realizat integrarea
prevederilor modificate în textul unui singur act
normativ, în momentul de faţă această lege a suferit,
după ultima sa republicare, în anul 2010, un singur
eveniment legislativ (o modificare). Cu toate că
Legea nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legis -
lativă pentru elaborarea actelor normative dispune la
art. II republicarea Legii nr. 24/2000, acest fapt nu
s-a realizat nici până în prezent, deşi art. 70 alin. (3)
din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare prevede că „republicarea se
face în cel mult 45 de zile de la data publicării actului
care a dispus această măsură”. Prevederile acestui
articol au fost transpuse şi în cadrul Ordinului nr. 591
din 30.06.2012 privind procedurile publicării, repu -
blicării şi rectificării, precum şi ale publicării în
numere speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Moni -
torul Oficial al României, act emis de Secretariatul
General al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial
nr. 437 din 30 iunie 2012, în cadrul art. 9 alin. (2),
după cum urmează: „Republicarea legilor, a ordo -
nanţelor şi a hotărârilor Guvernului se face în cel
mult 45 de zile de la data publicării actului care a
dispus această măsură, cu respectarea dispoziţiilor
art. 70 din Legea nr. 24/2000, republicată”.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 31
3.2.2. Reprezentarea grafică a evenimentelor legislative incidente Legii nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare
3.2.2.1. În funcţie de tipul evenimentelor legislative
3.2.2.2. În funcţie de tipul actelor normative prin care se realizează evenimentele legislative
3.2.2.3. În funcţie de statusul actelor normative prin care se realizează evenimentele legislative
Având în vedere evoluţia generală a Legii nr.
24/2000, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, dar mai ales rolul şi importanţa preve de rilor
sale, această lege reprezentând, practic, „standardul”
care stabileşte condiţiile de fond şi de formă cu privire
la elaborarea actelor normative, se impune cu nece -
sitate, din raţiuni practice, republi carea sa în confor -
mitate cu prevederile în vigoare.
Studii, opinii, informări
32 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
3.2.2. Centralizarea cronologică a excepţiilor de neconstituţionalitate respinse prin decizii ale Curţii
Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea unor articole ale Legii nr. 24/2000, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare
a
Un aspect cu totul
inedit din valo roasa acti -
vitate profe sio nală a lui
Tudor Vianu, reputat este -
ti cian, critic şi istoric li -
terar, poet, eseist, filo zof
şi traducător, îl re prezintă
angajarea sa la Consiliul
Legislativ in ter belic, după
ce şi-a finalizat docto ra -
tul la Universitatea din
Tübingen, Germania.
Tudor Vianu s-a născut la 27 decembrie
1897/8 ianuarie 1898 la Giurgiu, în fostul judeţ
Vlaşca. Tatăl său era medicul Alexandru Vianu, care
s-a distins în Războiul de independenţă a ţării din
1877-1878 şi în Războiul de întregire a ţării din
1916-1918, în timpul căruia, fiind rănit, a rămas
invalid. A fost recom pensat pentru faptele săvârşite
pe câmpul de luptă cu numeroase ordine şi medalii,
precum: „Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorii Inde -
pen den ţei”, „Ordinul Steaua României”, „Come-
morativa Rusă” etc. Mama sa se numea Florica
Vianu. L-a avut drept frate mai mic pe publicistul
Alexandru Vianu. Tudor Vianu a urmat la Giurgiu
clasele primare (1904-1908) şi gimnaziale (1908-
1912). Şi-a con tinuat studiile, în perioada 1912-
1915, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Capitală. În
1915 s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facul -
tatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii
din Bucureşti. În perioada studenţiei a frecventat
cenaclul lui Alexandru Macedonski din Calea Doro -
banţi, unde şi-a prezentat unele poezii, pe care le-a
publicat, în 1916, în revistele „Flacăra” şi „Viaţa
nouă”, cea de-a doua fiind întemeiată şi condusă de
Ovid Densuşianu. La scurt timp după aceea, în 1918,
Tudor Vianu a figurat ca redactor la revista
„Literatorul” a lui Alexandru Macedonski. De altfel,
mai târziu, s-a şi ocupat de ediţiile critice Alexandru
Macedonski (Opere, I-IV, 1939-1946).
În timpul Primului Război Mondial, Tudor
Vianu a fost mobilizat şi a urmat, la Botoşani, în
perioada 1917-1918, Şcoala de Ofiţeri de Rezervă la
artilerie. A luat parte la campania din Moldova. După
terminarea războiului, s-a întors la Bucureşti pentru
a-şi continua studiile. În paralel, a participat la acti -
vităţile din cadrul cenaclului „Sburătorul” şi a cola -
borat la revista „Viaţa Românească”. Şi-a luat licenţa
în drept în 1919, precum şi licenţa în filosofie în
1920. Tot în 1920 a obţinut diploma Seminarului
Pedagogic al Universităţii Bucureşti. Între 1920 şi
1923 şi-a continuat studiile în Austria, la Viena,
şi apoi în Germania, la Facultatea de Filosofie
„Eberhard Karl” a Universităţii din Tübingen, unde
şi-a susţinut, în noiembrie 1923, doctoratul în
filosofie, obţinând distincţia magna cum laudae, cu
teza intitulată „Das Wertungsproblem in Schillers
Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung”
(Problema valorizării în poetica lui Schiller), sub
îndrumarea lui Karl Gross (1861-1946), profesor de
filosofie la Universitatea din Tübingen, în perioada
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 33
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVDE-A LUNGUL TIMPULUI
M e d a l i o n
TUDOR VIANU, membru al Consiliului Legislativinterbelic.
Un aspect inedit din valoroasa sa activitate profesională
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
preşedinte de secţie
Consiliul Legislativ
1911-1929; teza a fost publicată în anul următor la
Bucureşti în forma originală.
În perioada studiilor de doctorat, Vianu a
purtat o corespondenţă susţinută şi savuroasă,
punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din
liceu, poetul Ion Barbu (cunoscut ca matematician
sub numele Dan Barbilian), şi el giurgiuvean, care,
în perioada 1921-1924, şi-a continuat studiile în
matematică în Germania, la prestigioasele univer -
sităţi din Göttingen, Tübingen şi Berlin.
La revenirea în ţară după studiile din Germania,
Tudor Vianu s-a angajat, pentru scurt timp, referent
stagiar la Consiliul Legislativ interbelic, înfiinţat cu
puţină vreme înainte, după cum relatează universitara
Simona Iacob în studiul „T. Vianu – Repere biografice
şi de activitate universitară”, publicat în revista
„Caiete critice”, editată de Fundaţia Naţională pentru
Ştiinţă şi Artă, nr. 8-9 (250-251), 2008, în pagina 39.
Pe de altă parte, în finalul lucrării „Consiliul
Legislativ. Zece ani de activitate 1926-1936”,
publicată de Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”
S.A. – Bucureşti (1936), în tabelul ce prezintă
membrii Consiliului Legislativ din anul 1926 se arată
că Tudor Vianu era atunci, referent stagiar în
Secţiunea I a Consiliului Legislativ interbelic.
„Secţiunea I, compusă din cinci consilieri permanenţi,
trei referenţi titulari şi trei referenţi stagiari, avea în
competenţa sa: legislaţia de drept public general intern
şi extern, precum dreptul constituţional, administrativ,
electoral, penal, de procedură penală, internaţional
public şi orice altă materie de drept public, afară de
cele date în competenţa unei alte secţiuni; legislaţia
privitoare la culte, instrucţiune, educaţie, arte, armată
şi apărarea naţională”
1
. Tudor Vianu a fost coleg în
Secţiunea I a Consiliului Legislativ interbelic cu: Ioan
Ionescu-Dolj (consilier permanent şi, în acelaşi timp,
preşe dinte al acestei Secţiuni, viitor preşedinte al Con -
siliului), Constantin Antoniade (consilier per manent),
Cezar Vârgolici (consilier permanent), C. D. Anghel
(consilier permanent), George D. Nedelcu (consilier
permanent), Ion Rădulescu (referent titular), Iuliu
Pascu (referent titular), George Vrăbiescu (referent
titular), Eustaţiu A. Poulopol (referent stagiar),
Constantin G. Vasiliu (referent stagiar).
În paralel, Vianu şi-a inaugurat o strălucită
carieră universitară în 1924, ca asistent onorific pe
lângă Catedra de sociologie, etică şi estetică a
Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din
Bucureşti, având autorizaţia de a ţine cursuri şi
seminarii. În anul 1926 şi-a susţinut examenul de
docenţă la specialitatea Estetică (cu media 20),
confirmat la 1 februarie 1927 prin referatul comisiei
formate din profesorul universitar Dimitrie Gusti
(preşedinte) şi din profesorii universitari Virgil Iuliu
Bărbat, Traian Brăiloiu şi Mihail Ralea din partea
facultăţilor similare din Cluj, Cernăuţi şi Iaşi (pro -
fesorul universitar Mihail Dragomirescu numit
membru în comisie, îmbolnăvindu-se, a fost înlocuit
cu profesorul universitar George G. Antonescu), fiind
clasificat pe locul întâi. Devenit docent, la 9 februarie
1927, a fost promovat conferenţiar suplinitor pentru
disciplina Estetică şi, trei ani mai târziu, în 1930, a
fost definitivat pe post.
La cererea lui Mihail Ralea, pe care Tudor
Vianu l-a suplinit temporar, Catedra de estetică şi
critică literară s-a desprins din Catedra de sociologie,
etică şi estetică. Vianu a devenit titularul noii catedre,
fiind ridicat, în 1944, la rangul de profesor definitiv.
„Comisia însărcinată cu organizarea noii catedre şi
dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului
esteticii şi criticii literare, formată din profesorii D.
Gusti, D. I. Ştefănescu şi M. Ralea, îl recomandă
elogios: «Socotim deci, domnilor colegi, că este un
act de dreptate ca Consiliul nostru să ceară, prin votul
său, Onoratului Minister al Culturii Naţionale,
ridicarea conferinţei de estetică şi critică literară la
rangul de catedră şi a dlui conferenţiar T. Vianu la
rangul de profesor titular. (…) Subsemnaţii am
constatat că domnul T. Vianu este cel mai vechi
conferenţiar al facultăţii noastre, (domnia sa) fiind
numit pe ziua de 1 februarie 1927, în urma depunerii
examenului de docenţă, la care a fost clasificat
întâiul. Încă înainte de această dată, şi anume de la
7 februarie 1924, domnia sa a primit din partea
Consiliului autorizaţia de a ţine cursuri şi seminarii
de estetică, ca asistent onorific pe lângă catedra de
sociologie, etică şi estetică (…) Dl T. Vianu se
găseşte astăzi în al 19-lea an al unei activităţi foarte
rodnice şi adeseori remarcată»”
2
.
34 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
1
Dorneanu, Valer; Popescu, Sorin; Mrejeru, Ilariu;
Țăndăreanu, Victoria; Prelipceanu, Tudor, Consiliul Legislativ.Tradiție şi modernitate. 1926-2001, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 2000, p. 81-82.
2
Iacob, Simona, T. Vianu – Repere biografice şi de activitateuniversitară, în „Caiete critice”, revistă editată de Fundaţia
Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, nr. 8-9 (250-251), 2008, p. 41.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Tudor Vianu s-a căsătorit la 29 iunie 1930 cu
Elena Irimescu, cu care a avut doi copii: Ion Vianu,
medic psihiatru, cunoscut dizident şi reputat scriitor,
şi Maria Vianu, istoric de artă de renume.
Fiul său s-a născut la 15 aprilie 1934, la
Bucureşti. Timp de doi ani, în perioada 1952-1954, a
fost student al secţiei de limbi clasice a Facultăţii de
Filologie a Universităţii din Bucureşti. Deşi Tudor
Vianu şi-a dorit ca fiul să-l urmeze la catedră, acesta
şi-a ales, însă, un alt parcurs profesional. A urmat,
între 1954 şi 1960, cursurile Facultăţii de Medicină
din Bucureşti, iar în 1963 a fost numit preparator la
Clinica Universitară de Psihiatrie din capitală. În
1975 a publicat volumele „Introducere în psiho -
terapie” şi „Stil şi persoană”. De asemenea, s-a
implicat în acţiunea de protest a lui Paul Goma,
semnând scrisoarea deschisă, din 1977, a acestuia în
care se exprima solidaritatea cu mişcarea „Carta 77”
din Cehoslovacia. Ca urmare a protestului său, Ion
Vianu a fost interogat de Securitate, hărţuit, dat afară
din postul universitar. A emigrat, în 1977, în Elveţia,
unde a aderat la iniţiativa de la Geneva împotriva
utilizării psihiatriei în politică. S-a remarcat, prin
poziţia luată la postul de radio „Europa Liberă”,
împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă
politică. După Revoluţia din 1989, a luat o atitudine
fermă împotriva psihiatriei politice comuniste şi s-a
implicat activ în reformarea sistemului de tratament
psihiatric din România, în vederea aducerii lui la
standardele occidentale. A scris articole de atitudine
în revistele „22”, „Dilema Veche” şi în cotidianul
„România liberă”. După ieşirea la pensie, Ion Vianu
s-a întors în ţară şi s-a dedicat scrisului, o pasiune, de
altfel, mai veche a sa, publicând numeroase volume
de proză şi eseistică. Este autorul romanelor „Caietele
lui Ozias” şi „Vasiliu, foi volante”, care fac parte din
trilogia neterminată „Arhiva Trădării şi a Mâniei”,
dar şi al romanelor „Paramnezii”, „Necredinciosul” şi
„Amor intellectualis”, pentru ultimul obţinând
premiul special al Uniunii Scriitorilor în anul 2010. A
mai editat volumele de eseistică „Blestem şi
Binecuvântare”, „Investigaţii mateine”, „Exerciţii de
sinceritate” şi „Apropieri”. În 1994 a publicat „Amin -
tiri în dialog”, în colaborare cu amicul său, Matei
Călinescu.
Fiica sa, Maria, s-a născut la 16 septembrie
1940, la Bucureşti. A urmat Liceul „I. L. Caragiale”
şi apoi, între anii 1958 şi 1963, Facultatea de Istorie
a Universităţii din Bucureşti, specialitatea Istorie
antică şi arheologie. S-a căsătorit, în 1960, cu Petre
Alexandrescu, arheolog, director, în perioada 1990-
1999, al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”
din Bucureşti, având împreună un fiu, pe Vlad
Alexandrescu, care, după 1990, a devenit ambasa -
dorul României în Luxemburg, iar în prezent este
ministrul culturii. După absolvirea facultăţii, Maria
Alexandrescu Vianu a lucrat, ca muzeograf, la
Muzeul Naţional de Artă al României, iar din 1965 a
fost cercetător la Institutul de Studii Sud-Est
Europene. În 1983 a obţinut titlul de doctor în istorie,
cu teza „Stelele funerare din Moesia Inferior”, sub
conducerea ştiinţifică a prof. dr. acad. Dionisie M.
Pippidi. În 1987 a devenit cercetător ştiinţific
principal în Sectorul de arheologie greco-romană şi
epigrafică al Institutului de Arheologie „Vasile
Pârvan” al Academiei Române. Pe plan ştiinţific, s-a
remarcat ca istoric al artei greceşti din bazinul Mării
Negre, al artei provinciale romane de la Dunărea de
Jos şi din Balcani şi ca istoric al religiilor greceşti şi
romane din bazinul Mării Negre. A susţinut confe -
rinţe la universităţile din Zürich, Basel, Geneva,
Lausanne, Berna, Atena, Paris-Sorbona, Berlin, Kiel,
Roma, Sofia. A fost cadru didactic asociat al
Universităţii „Ovidius” din Constanţa (2005-2008) şi
al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti
(2001-2004). Este conducător de doctorat, specia -
litatea istorie, în cadrul Academiei Române. Este
membru onorific al Institutului de Studii Sud-Est
Europene şi membru al Societăţii Române de Studii
Clasice. Preocupată şi de artă, a deschis, la începutul
anului 2016, o expoziţie de pictură la Palatul Şuţu din
Bucureşti.
În 1925 i s-au tipărit lui Tudor Vianu volumele
„Dualismul artei” şi „Fragmente moderne”, pentru ca
în 1926 să-i apară lucrarea „Masca timpului”. În
1930, Tudor Vianu a publicat studiul „Poezia lui
Eminescu” în care a evidenţiat în special izvoarele
antice şi cele germane, cu accent special pus pe
influenţa filosofiei lui Arthur Schopenhauer. Tot
atunci a fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor
Români. În 1931 i-a apărut volumul „Arta şi
frumosul. Din problemele constituţiei şi relaţiei lor”,
pentru ca în 1932 să publice volumul „Arta
actorului”, la editura „Vremea”. În anul următor a
publicat studiul intitulat „Influenţa lui Hegel în
cultura română”, lucrare care a şi primit atunci
premiul „Năsturel” al Academiei Române. După ce i
s-a acordat acest premiu, Tudor Vianu a fost ales, în
1934, membru corespondent al Secţiei literare a
Academiei Române. De altfel, în 1934 i-a apărut
primul volum din „Estetica”, în care sunt incluse
capitolele „Problemele preliminare ale esteticii”,
„Valoarea estetică şi atitudinea estetică” şi „Opera de
artă”. Al doilea volum a apărut în 1936, în care sunt
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 35
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
incluse două părţi: „Structura şi creaţia artistică” şi
„Receptarea operei de artă”. Tot în 1934 a publicat
„Istoria esteticii de la Kant până astăzi”, la Institutul
de Arte Grafice Bucovina, şi lucrarea „Idealul clasic
al omului”.
Vianu i-a consacrat prietenului şi poetului Ion
Barbu, pe care îl preţuia aşa de mult, o monografie
apărută la „Cultura Naţională”, în 1935, considerată
a fi cea mai cuprinzătoare până în ziua de azi.
Remarcabile sunt şi dedicaţiile pe care criticul literar
le-a făcut, în semn de omagiu, prietenului său pe
unele dintre cărţile pe care i le-a dăruit acestuia şi
care se află în biblioteca rămasă după moartea lui Ion
Barbu. De pildă, dedicaţia scrisă pe un exemplar din
„Arta actorului”, volum apărut în 1932: „Lui Ion
Barbu – cu sfiala unui autor care începe a deveni prea
fecund şi cu vechea dragoste a lui T. Vianu. Iunie
amâna cât mai mult apoteoza noastră în cer – Cu
veche dragoste frăţească. T. Vianu. April 1936”.
Un an mai târziu a publicat „Generaţie şi
creaţie. Contribuţii la critica timpului”, iar în 1937
antologia „Filosofie şi poezie”, care cuprindea
articolele de estetică scrise până atunci. Ediţia a doua
a antologiei a văzut lumina tiparului în 1943,
conţinând studii complet diferite. În 1938 s-a tipărit
lucrarea „Raţionalism şi istorism”, dar şi volumul
„Studii şi portrete literare”, iar după un an
monografia despre Henri Bergson, dar şi „Studii de
filosofie şi estetică”.
Apreciat ca un eminent specialist în estetică şi
filosofia culturii, Vianu a reprezentat România la
Congresul al IX-lea Internaţional de Filosofie şi la
Congresul al II-lea Internaţional de Estetică de la
Paris din 1937, unde a susţinut comunicările „Origine
et validité des valeurs” (Originea şi valabilitatea
valorilor) şi „Sur l’idée de perfection dans l’art”
(Ideea de perfecţiune în artă), deosebit de bine
primite de asistenţă.
În 1941 a apărut, la Editura Contimporană,
„Arta prozatorilor români”, poate cea mai cunoscută
şi mai comentată dintre cărţile sale. În 1942 a publicat
la Editura Cugetarea volumul „Introducere în teoria
valorilor, întemeiată pe observaţia conştiinţei” şi i-a
apărut lucrarea „Transformările ideii de om”. Tudor
Vianu a primit, în 1943, distincţia „Meritul Cultural”
clasa a doua. În 1944 a văzut lumina tiparului „Istoria
literaturii române moderne”, pe care Vianu a reali -
zat-o împreună cu Şerban Cioculescu şi Vladimir
Streinu, dar şi „Filosofia culturii”, reeditată în 1945.
În 1944 a apărut, de asemenea, lucrarea „Trei critici
literari” (Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, E.
Lovinescu).
În perioada interbelică, Vianu a colaborat la
revistele „Letopiseţi”, „Revista critică”, „Ideea euro -
peană”, „Sburătorul”, „Luceafărul”, „Mişcarea lite -
rară”, „Gândirea” (din 1924 până în 1943, o perioadă
de timp făcând parte din „gruparea revistei”),
„Revista de filosofie”, „Revista Fundaţiilor Regale”,
„Vremea”, „Libertatea”, „Simetria”, „Preo cu pări
literare”.
După instaurarea regimului comunist în ţară,
s-a aflat pe lista neagră din cauza convingerilor sale
„idealiste”. Chiar în primul număr al ziarului
„Scânteia”, din septembrie 1944, Tudor Vianu a fost
acuzat că „n-a înţeles sau nu a vrut să înţeleagă
materialismul dialectic”. Într-un referat de cadre din
1954 i s-a reproşat „cosmopolitismul”.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
36 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
1932”. Pe un exemplar al volumului „Imagini
italiene”, cu vigniete de Ana Trivale, apărut în 1933,
Vianu a scris: „Lui Dan Barbilian, această călătorie,
cu mai puţine întâmplări, decât ale noastre împreună,
rămase nescrise. Sept. 1933. T. Vianu”. Pe un
exemplar al volumului II din „Estetica”, apărut în
1936, stă scris: „Lui Dan Barbilian – în speranţa că
tovărăşia noastră pe pământ va mai dura şi că vom
În 1945-1946, a fost director al Teatrului
Naţional, iar între 1 martie 1946 şi 1947 a fost numit
ambasador al României în Iugoslavia. „Ca diplomat,
în condiţiile grele determinate de urmările războiului,
a desfăşurat o activitate constructivă pentru
consolidarea legăturilor tradiţionale dintre România
şi Iugoslavia şi promovarea valorilor spirituale. Cu
această ocazie, la 14 aprilie 1946, solicita lui
Gheorghe Oprescu, directorul Institutului de Istoria
Artei al Academiei, un ajutor pentru refacerea
Bibliotecii Academiei şi a celei din Universitatea din
Belgrad, a colecţiilor ştiinţifice distruse de bombar -
damente”
3
.
După reforma învăţământului din 1947,
Catedra de estetică şi critică literară a fost trans -
formată, în 1948, în Catedra de literatură universală
(ulterior şi comparată). Tudor Vianu, la revenirea în
ţară de la Belgrad, la începutul anului 1948, a preluat
cursul de istorie a literaturii universale, devenind
precursor al comparatismului literar de la Facultatea
de Litere a Universităţii din Bucureşti. În felul acesta
s-a pus, practic, capăt activităţii sale filosofice.
În 1952, Vianu nu mai era la Facultate, deve -
nind un simplu cercetător la Institutul de Lin gvistică,
lucrând la „Dicţionarul limbii române moderne” şi la
„Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu”. Până în
1955 a publicat puţin, dedicându-şi cea mai mare parte
a timpului traducerilor din literatura universală
(Goethe, Heine, Shakespeare). În presă a mai publicat
traduceri din William Wordsworth, din versurile lui
Michelangelo Buonarroti şi din Victor Hugo. În 1950
a compus poemul „Arcadia”, care a rămas nepublicat
şi necu noscut în circuitul literar. De altfel, acesta este
o critică a gândirii utopice şi a captivităţii României în
închisoarea stalinistă.
În 1955, Tudor Vianu a devenit membru titular
al Academiei Române, iar în perioada 1958-1964 a
fost director general al Bibliotecii Academiei. În 1958
a devenit secretar general al Comisiei Naţionale
pentru UNESCO.
După 1955 a fost reintegrat în mediul aca -
demic universitar, devenind în perioada 1958-1963
şeful Catedrei de literatură universală şi comparată.
Profesorul Vianu s-a impus prin noutatea sintezelor
din literatura universală, prin sobrietatea şi eleganţa
expunerilor, precum şi prin ţinuta vestimentară
ireproşabilă. S-a dedicat redactării unor studii, micro -
monografii despre Cervantes (1955), Racine (1955),
Shakespeare, Camoens, Voltaire (1955), Anton Pann
(1955), F. M. Dostoievski (1957), Stendhal (1959),
Alexandru Odobescu (1960), Schiller (1961), Goethe
(1962). O mare parte din aceste studii au fost incluse
în volumul „Studii de literatură universală şi com -
parată” (1960). De reţinut antologia „Literatura
universală şi literatura naţională”, apărută în 1956,
care, în partea a doua, cuprinde pagini despre Anton
Pann, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu etc.
Studiile de stilistică au fost reunite în alte două
antologii: „Probleme de stil şi artă literară” (1955) şi
„Problemele metaforei şi alte studii de stilistică”
(1957).
În 1961 a apărut „Jurnalul”, un pseudojurnal
de fapt, conţinând texte cu caracter publicistic, şi în
1958 a publicat, în revista „Viaţa Românească”,
articolul „Idei trăite”, creaţii în care Tudor Vianu şi-a
creionat personalitatea de umanist şi filolog complet,
de om al Renaşterii. Este, de asemenea, autorul
„Dicţionarului de maxime comentat”, publicat în
1962. În 1963 a fost distins cu Premiul de Stat.
După al Doilea Război Mondial, a colaborat la
revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Teatrul”,
„Steaua” etc.
A murit în 1964 la Bucureşti, pe data de 21
mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua în
care a intrat la tipar volumul său „Arghezi, poet al
omului”. În acelaşi an a fost publicată postum „Istoria
ideii de geniu”, neterminată. Cu puţin timp înainte de
a se stinge din viaţă, Vianu a fost desemnat amba -
sador al României la UNESCO.
De remarcat este însă şi contribuţia pe care
Tudor Vianu şi-a adus-o la debutul reuşit al activităţii
Consiliului Legislativ interbelic. A valorificat, de
altfel, cu succes, cunoştinţele sale de drept în timpul
scurtei sale prezenţe în cadrul Secţiunii I a primului
Consiliu Legislativ.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 37
3 Ibidem, p. 41-42.
APARIŢII EDITORIALE
38 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Popescu şi Tudor Prelipceanu, apărut la Editura
Lumina Lex, Bucureşti, în 2014. Studiul „Valer
Dorneanu – un jurist strălucit, întemeietor al celui de -
al treilea Consiliu Legislativ”, cu care se deschide
lucrarea, evidenţiază contribuţia sa „decisivă la con -
struirea noului sistem legislativ şi curăţirea acestuia
de legislaţia fostului regim comunist”.
Al treilea capitol din volum intitulat „Valer
Dorneanu – o viaţă închinată statului de drept”,
cuprinde o substanţială „Incursiune biografică. Cine
sunt şi cum am ajuns ce sunt”, urmată de bibliografia
selectivă actualizată.
Un loc distinct îl ocupă prezentarea în capi tolul
al patrulea a performanţelor legislaturii parla mentare
2000-2004, când Valer Dorneanu a îndeplinit înalta
demnitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în
acest context, a activităţii sale pentru dezvol tarea
diplomaţiei parlamentare, prezentate sub titlul
„Acţiuni diplomatice şi publice ale preşedintelui
Camerei Deputaţilor în perioada 2000-2004”, cât şi
cea de preşedinte al Comisiei de revizuire a Con -
stituţiei.
Capitolul al cincilea cuprinde alocuţiuni, me -
saje, prelegeri şi expuneri prezentate de Valer
Dorneanu, selecţionate dintr-o impresionantă agendă
publică, din participarea la importante evenimente şi
Centrul European de Studii Covasna-Harghita
a publicat la Editura Eurocarpatica din Sfântu
Gheorghe, în colecţia „Profesioniştii noştri”, volumul
„VALER DORNEANU la 70 de ani”.
Volumul de faţă este dedicat, cu ocazia
împlinirii a 70 de ani de viaţă, distinsului jurist şi
slujitor al statului de drept Valer Dorneanu, fost
consilier pe probleme de legislaţie la Preşedinţia
României, ministru pentru relaţia cu Parlamentul,
preşedinte al Consiliului Legislativ, preşedinte al
Camerei Deputaţilor şi adjunct al Avocatului Popo -
rului, actualmente judecător la Curtea Constituţională
(din 9 iunie 2013), numit de Camera Deputaţilor
pentru un mandat de nouă ani.
Lucrarea este structurată în 10 capitole. Primul
capitol se intitulează „Argumente”, iar cel de-al doi -
lea cuprinde mesaje, cuvinte de apreciere redactate
de foşti colegi, colaboratori şi de personalităţi
marcante ale vieţii academice, ştiinţifice, culturale,
politice şi publice româneşti, care l-au cunoscut în
diferite împrejurări pe juristul, magistratul, profe -
sorul, demnitarul şi omul politic Valer Dorneanu, în
îndelungata şi prolifica sa activitate, pusă în slujba
binelui public şi a statului de drept.
Referinţe elogioase cu privire la activitatea
profesională a juristului Valer Dorneanu se găsesc şi
în volumul „ A patra carte cu personalităţi ale Con -
siliului Legislativ de-a lungul timpului” de Sorin
VALER DORNEANUla 70 de ani
Centrul European de Studii Covasna-Harghita
Sfântu Gheorghe, Editura Eurocarpatica, 2015
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 39
aderarea la NATO şi integra rea în Uniunea
Europeană.
Valer Dorneanu a deschis drumul diplomaţiei
parlamentare, care a avut un rol însemnat în procesul
de aderare a României la NATO şi, mai apoi, la UE,
perioada respectivă constituind un exemplu de diplo -
maţie parlamentară, benefică statului român. Este
unanim apreciată contribuţia sa esenţială la Comisia
parlamentară de revizuire a Constituţiei.
În paralel cu multiple responsabilităţi înde pli -
nite în activitatea publică, din anul 1998 a început
activitatea didactică, mai întâi în cadrul Universităţii
„Spiru Haret” din Bucureşti, parcurgând apoi toate
treptele universitare, obţinând titlul de profesor uni -
versitar doctor în anul 2003, pe care îl deţine şi în
prezent la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii
„Nicolae Titulescu”, ca titular în cadrul Catedrei de
ştiinţe penale şi drept public, contribuind la dezvol -
tarea teoretică a conceptelor, instituţiilor şi funda -
mentelor dreptului muncii. A publicat până în prezent
15 monografii şi peste 60 de articole, comentarii şti in -
ţifice, studii, expuneri în domeniile dreptului muncii,
dreptului parlamentar şi tehnicii legislative, drep tului
social european. În februarie 2012, profesorului uni -
versitar doctor Valer Dorneanu i s-a conferit titlul de
profesor emerit al Universităţii „Nicolae Titulescu” din
Bucureşti, pentru sprijinul inestimabil acordat învă -
ţământului superior juridic şi economic.
Printre importantele realizări ale Consiliului
Legislativ din perioada când la cârma lui s-a aflat
Valer Dorneanu, nu pot să nu relev, pe lângă acti -
vitatea de avizare, cel puţin trei acţiuni de importanţă
deosebită care s-au înscris pe linia edificării noii
legislaţii a României democratice. O primă menţiune
se referă la elaborarea şi adoptarea, la iniţiativa
binevenită, cu contribuţia substanţială şi stăruinţa
preşedintelui Consiliului Legislativ, a regulilor de
tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000). O a doua
întreprindere de mari proporţii a fost acţiunea de
asanare legislativă, de identificare şi îndepărtare din
legislaţie a vechilor reglementări care nu mai
corespundeau cu actualele realităţi social-politice şi
economice. În sfârşit, trebuie să menţionez, şi nu în
ultimul rând, apariţia, în perioada sus-amintită, a
primelor repertorii anuale de evidenţă legislativă,
care au oferit o oglindă exactă a situaţiei la zi a
actelor normative în vigoare la un moment dat, faci -
litând astfel aplicarea lor corectă de către utilizatorii
dreptului.
Sorin POPESCU
preşedinte de secţie
Consiliul Legislativ
reuniuni naţionale şi internaţionale în perioada 1993-
2005.
Capitolul al şaselea redă reflecţii în mass-
media, iar capitolul al şaptelea interviuri referitoare la
bogata şi importanta activitate a profesionistului şi
omului politic.
Au fost incluse în capitolul al optulea şi câteva
discursuri parlamentare celebre ale unor mari per -
sonalităţi româneşti, Mihail Kogălniceanu şi Nicolae
Titulescu, preluate din volumul „Discursuri parla -
mentare celebre ale unor mari personalităţi”, lucrare
aflată în curs de redactare prin grija profe sorului
Valer Dorneanu.
În final, în lucrare este redat un bogat mate rial
ilustrativ format din fotografii şi facsimile care vin
să întregească, prin imagini şi documente, cuprinsul
volumului.
Din mesajele şi cuvintele de apreciere adre sate
în această lucrare de importante personalităţi ale vieţii
publice româneşti juristului Valer Dorneanu, rezultă
principalele repere ale profesionistului oma giat: un
foarte bun specialist în domeniul legislaţiei, care a
urcat firesc, treaptă cu treaptă, pe scara evo luţiei
profesionale şi sociale; o minte riguros ordo nată, cu o
logică juridică impecabilă; unul din marii profe sionişti
ai dreptului, asul procedurilor legislative, cu o carieră
solidă şi cu o experienţă de neegalat în dreptul
parlamentar. Sunt subliniate autoritatea sa profe -
sională şi morală şi contribuţia la asigurarea cadrului
legislativ al unor instituţii fundamentale ale statului
de drept şi „la perfecţionarea legislaţiei ţării, prin
avizarea prealabilă a tuturor proiectelor de acte
normative, în calitate de preşedinte al Consiliului
Legislativ, precum şi la laborioasa acţiune de asa nare
a legislaţiei postrevoluţionare, prin eliminarea,
respectiv, prin înlocuirea, a peste 3.000 de acte nor -
mative emise în anii totalitarismului”, aşa cum
mărturiseşte dr. Dragoş Iliescu, preşedintele Consi -
liului Legislativ, în cadrul volumului.
Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, al treilea
om în ierarhia demnităţilor ţării, a imprimat un stil
nou de abordare a activităţii parlamentare, a reuşit o
performanţă cantitativă de invidiat, prin adoptarea în
Camera Deputaţilor a 3.800 de legi, şi în comisii a
peste 8.000 de amendamente. Anii 2000-2004, când
a deţinut această înaltă demnitate, au reprezentat, de
departe, perioada cea mai productivă din istoria
parlamentarismului postdecembrist, atunci fiind
necesară îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru
aderarea României la Uniunea Europeană, printre
care prima a fost armonizarea legislativă. A gestionat
atunci cel mai greu mandat al Parla mentului, când au
fost atinse cele două obiective fundamentale ale ţării:
Apariții editoriale
La Editura Universul Juridic a apărut lucra rea
„Autocraţia electivă vs Democraţia parlamentară”,
semnată de prof. univ. dr. Ioan Alexandru, cercetător
ştiinţific asociat al Institutului de Cercetări Juridice
(ICJ) şi decan de onoare al Facultăţii de Administraţie
Publică.
Lucrarea este structurată în trei capitole, având
o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Adrian Miroiu, un
cuvânt-înainte şi o introducere semnate de autor. În
prefaţă, profesorul Adrian Miroiu afirmă că aceasta
este o lucrare cu mesaj pe deplin optimist: „oricât de
mult a fost deteriorată, democraţia e încă vie şi putem
spera în viitorul ei. Iar cunoaşterea ei nu poate fi
decât rezultatul cooperării între cercetători.”
Autorul analizează cu subtilitate modul în care
societăţile contemporane democratice reuşesc sau nu
să manifeste virtute politică. Din complexi tatea
imensă a problematicii, acesta se opreşte asupra unui
aspect particular: felul cum interesele şi prefe rinţele
membrilor societăţii ajung să fie exprimate în plan
politic şi, mai precis, cum sunt exprimate prin
intermediul instituţiei politice a Parlamentului.
Parlamentul este, în concepţia autorului, instituţia
care – ca rezultat al votului universal – reflectă cel
mai bine interesele şi preferinţele membrilor socie -
tăţii. De aceea, rolul său ar trebui să fie determinant
în politicile aplicate în societate.
Or, potrivit autorului, în trecutul recent,
evoluţiile politice au avut o direcţie puţin concor -
dantă cu această imagine fundamentală a unei
societăţi democratice. Mutaţiile care au avut loc pot
fi caracterizate ca forme ale degradării accentuate a
rolului parlamentului în raport cu celelalte instituţii
politice. Astfel, în deceniile din urmă, ideile acceptate
tradiţional privind separarea puterilor în stat au fost
puse sub semnul întrebării; rolul parlamentului, de
putere legislativă, apare astăzi ca perimat, într-o lume
în care statul devine tot mai birocratizat; dimpotrivă,
puterea executivă îşi amplifică rolul într-o măsură
incomparabilă cu cea din vremuri mai vechi; conflic -
tele constituţionale se amplifică, alături de fenomene
precum inflaţia legislativă şi insecuritatea juridică.
Aceste schimbări în modul în care parlamentul
funcţionează astăzi nu pot fi însă înţelese în întregime
dacă nu vedem cealaltă faţă a monedei, anume
tendinţa de expansiune a puterii executive. Într-un
anumit sens, o astfel de expansiune este de aşteptat,
e naturală.
Profesorul Alexandru aduce în discuţie câte va
dintre procesele care au avut loc şi au loc în acest
sens. Mai întâi, puterea tinde să se personalizeze.
Deciziile sunt tot mai puţin colective, ajung din ce în
ce mai mult să exprime poziţia unei singure persoane –
cea aflată în vârful unei oarecare piramide. Există o
propensiune accelerată de transformare a democra -
ţiilor în autocraţii; astfel se ajunge la arbitrariu şi la
abuz, la identificarea alegerilor cu legitimarea unei
persoane.
În al doilea rând, modalităţile prin care se
realizează reprezentarea preferinţelor membrilor
40 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Apariții editoriale
Autocraţia electivă vs
Democraţia parlamentară
Ioan ALEXANDRU
Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2015
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 41
Apariții editoriale
personaje numite lideri pentru a câştiga o putere
aproape absolută de decizie politică” şi avertizează că
anumite regimuri politice, cum ar fi cel prezidenţial
(chiar şi cel semiprezidenţial), sunt mai expuse la
pericolul acestei „degenerări a democraţiei”.
Concluzia este că trebuie începută o destruc -
turare a fundamentelor transcendentale ale legitimi -
tăţii puterii pentru o reconstruire a lor pe baze
prag matice. Mai exact, fundamentul puterii trebuie
să fie dialogul social real (exprimat, mai ales, prin
referendum) dintre conducători şi alegători, având ca
obiect stabilirea unor soluţii concrete pentru proble -
mele concrete ale cetăţenilor. În acest fel, contractul
social îşi pierde caracterul abstract şi devine un
contract electoral concret, care se reînnoieşte cu
prilejul fiecărei perioade electorale, între electori şi
candidaţii la mandatele puterii.
Menţionăm că acest volum, deosebit de actual
prin problematica ce o propune, a făcut obiec tul unor
dezbateri fructuoase în cadrul unui sim pozion la
Academia Română, unde au luat cuvântul prof. univ.
dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări
Juridice, acad. Alexandru Surdu, vice preşedinte al
Academiei Române, prof. univ. dr. Dan Claudiu
Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ.
dr. Adrian Miroiu, Uni versitatea din Bucureşti, prof.
univ. dr. Dana Tofan, Institutul de Cercetări Juridice,
conf. univ. dr. Diana-Camelia Iancu, decanul Facul -
tăţii de Administraţie Publică, SNSPA, şi autorul
cărţii, prof. univ. dr. Ioan Alexandru.
Cristina PĂIŞ
expert
Consiliul Legislativ
societăţii şi-au dovedit în timp limitele. Oricât s-ar
încerca să se construiască un sistem electoral, el va
exhiba întotdeauna nu doar virtuţi, ci şi limite.
Plecând de aici, se poate argumenta că regulile de
alegere sunt întotdeauna manipulabile: preferinţele
votanţilor pot fi denaturate; mai mult, votanţii înşişi au
uneori stimulente pentru a nu vota sincer, ci strategic.
Autorul face câteva aprecieri şi cu privire la
procesul de transformare democratică ce se desfă -
şoară în ţara noastră sub sloganul europenizării
României, arătând faptul că ceea ce ar trebui să ne
intereseze în primul rând este o funcţionare mai
raţională a democraţiei, obţinută nu prin fortificarea
puterii executive şi abandonarea regulilor funda -
mentale ale democraţiei parlamentare, ci, dimpotrivă,
prin amplificarea rolului cetăţenilor şi al tuturor
partenerilor sociali.
De asemenea, subliniază că tendinţele din anii
anteriori de a aluneca spre autoritarism prin sloganuri
populiste şi prin transformarea parlamen tului într-o
autocraţie electivă şi-au găsit expresia şi în
instabilitatea politică, ştiut fiind faptul că a existat şi
mai există şi la noi un conflict între elitele politice
aflate în competiţie, unele încercând să se menţină la
putere, iar altele să obţină puterea, ceea ce generează
instabilitate.
În finalul cărţii, Ioan Alexandru îl citează pe
Michelangelo Bovero, care accentua faptul că demo -
craţia este acea formă de organizare socială care
asigură în cel mai înalt grad convieţuirea dintre
oameni. Profesorul Bovero mai susţine că „demo -
craţia tinde să fie identificată ca o specie de autocraţie
competitivă, în timp ce regimul democratic actual se
reduce la concurenţa electorală dintre anumite
MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
Înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România
Academia de Ştiinţe Juridice din România a
fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 139/2015, fiind
continuatoarea în drepturi a Academiei de Ştiinţe
Morale şi Politice, creată în 1939. Academia de
Ştiinţe Juridice din România este „for naţional, de
consacrare ştiinţifică, ce reuneşte personalităţi
reprezentative ale ştiinţelor juridice”.
În cadrul primei adunări generale, din 15
decembrie 2015, a fost ales prezidiul acestei structuri
academice. Astfel, s-a decis numirea în funcţia de
preşedinte a prof. univ. dr. Ioan Chelaru, vicepre -
şedinte al Senatului, preşedintele Uniunii Juriştilor
din România. Totodată, au fost aleşi în funcţia de
vicepreşedinte: prof. univ. dr. Ioan Leş; prof. univ. dr.
Bogdan Ciucă; prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor,
rectorul Universităţii din Craiova; prof. univ. dr.
Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională,
rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
prof. univ. dr. Brânduşa Mariana Ştefănescu. Secretar
general al Academiei de Ştiinţe Juridice din România
a fost numit prof. univ. dr. Ovidiu Vasile Predescu.
Cu acest prilej, a fost stabilit şi numărul maxim
de membri titulari şi corespondenţi, au fost constituite
colectivele de redactare a regulamentului propriu şi a
regulamentului consiliului de onoare. Menţionăm că
dintre membrii corespondenţi face parte Sorin
Popescu, preşedinte de secţie la Consiliul Legislativ,
cu rang de secretar de stat, vicepreşedinte al Uniunii
Juriştilor din România.
Conform legii de înfiinţare, Academia de Ştiinţe
Juridice din România recunoaşte Academia Română
ca fiind cel mai înalt for naţional de consacrare
ştiinţifică şi colaborează cu Parlamentul, Guvernul,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Minis -
terul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Legislativ,
Curtea Constituţională, cu instituţiile şi organizaţiile
ştiinţifice academice, de cercetare şi din învăţământul
juridic, din ţară şi din străinătate, şi cu organizaţiile
profesionale ale juriştilor.
Mirela PAVEN
expert
Consiliul Legislativ
42 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 43
Cu suportul Comisiei Europene, Asociaţia
Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative
Supreme din Uniunea Europeană – ACA a organizat
la Bruxelles, în data de 11 decembrie 2015, un
interesant seminar intitulat – „O mai bună legiferare
prin intermediul avizelor aprofundate – bune practici
în ceea ce priveşte formularea de avize consultative
în materie legislativă în Europa”.
La acest eveniment s-au reunit numeroşi
reprezentanţi din partea a 13 state membre ACA,
precum şi delegaţi ai Comisiei Europene. Dintre per -
sonalităţile de prestigiu prezente la lucrările confe -
rinţei amintim: din partea Franţei, pe Michel Pinault,
preşedinte de secţie, precum şi pe Yves Gounin,
consilier de stat; din partea Germaniei, pe Klaus
Rennert, preşedintele Curţii Administrative Supreme;
din partea Italiei, pe Franco Frattini, preşedinte de
secţie la Consiliul de Stat; din partea Luxembourgului,
pe Viviane Ecker, preşedintele Consiliului de Stat, şi
Marc Besch, secretarul general al instituţiei, precum şi
Georges Wivenes, consilier de stat; din partea
Olandei, delegaţia condusă de Piet Hein Donner,
vicepreşedintele şi conducătorul efectiv al Consiliului
de Stat, în condiţiile în care preşedintele acestei
instituţii este Maiestatea Sa Regele Olandei.
De remarcat numeroasa participare a repre -
zentanţilor Consiliului de Stat din Belgia, precum şi
a celor ACA, instituţii gazdă ale conferinţei.
Din partea Consiliului Legislativ al României,
la această manifestare de prestigiu, a participat Cătălin
Ciora, consilier, şef de sector.
Primirea participanţilor şi discursul de deschi -
dere au fost în sarcina lui Yves Kreins, prim-pre -
şedinte al Consiliului de Stat din Belgia, Domnia Sa
fiind şi cel care a prezidat dezbaterile prilejuite cu
ocazia primei mese rotunde a conferinţei.
Lucrările s-au desfăşurat având la bază răspun -
surile la cele 42 de întrebări din chestionarele care au
fost anterior completate de 13 state membre ale ACA,
în principal de către cele care au atribuţii de avizare
a proiectelor de acte normative.
Dezbaterile privind problematicile analizate au
fost structurate în cadrul a două mese rotunde, fiecare
dintre acestea cuprinzând două mari teme care au
generat numeroase şi interesante discuţii şi puncte de
vedere.
Cele două teme ale primei mese rotunde au
fost „Relaţiile cu solicitantul avizului”, respectiv
„Prezentarea formală şi fundamentarea avizelor”.
Fiecare temă a fost împărţită în mai multe direcţii de
analiză, corespunzătoare întrebărilor din chestionare.
Cea de-a doua masă rotundă, care s-a desfă -
şurat după un dejun şi o vizită a spaţiilor unde îşi au
sediul Consiliul de Stat din Belgia şi ACA, a fost
structurată în două mari teme, intitulate: „Impactul
controlului juridic şi punerea în aplicare a dreptului
european”, respectiv „Conse cinţele avi zelor şi
publicitatea acestora”, teme în cadrul cărora dezba -
terile şi discuţiile au fost grupate.
Răspunsurile la cele 42 de întrebări ale chestio -
narelor au fost prezentate sub formă statistică, pe
baza acestora lansându-se ulterior dezbateri. Intere -
sante au fost punctele de vedere ale reprezentanţilor
Franţei, Belgiei, Olandei, Italiei şi Luxembourgului,
care au luat cuvântul în mod regulat în cadrul
lucrărilor conferinţei.
Demne de atenţie au fost intervenţiile referi -
toare la termenele în care trebuie emise avizele pentru
proiectele de acte normative. Numeroase dezbateri
au fost generate după prezentarea termenelor de
avizare în cazul României, mai ales cel de 24 de ore
pentru ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. De
principiu, toţi participanţii care au intervenit şi-au
exprimat uimirea, considerând că termenele de
avizare a proiectelor de acte normative în cazul
României sunt foarte scurte în raport cu volumul de
muncă pe care îl implică analiza acestora.
În final, se cuvine să mulţumim organizatorilor
evenimentului pentru modul de organizare al
acestuia, precum şi tuturor participanţilor care şi-au
manifestat în mod activ prezenţa şi au subliniat rolul
pe care îl au instituţiile reprezentate în cadrul
procesului de avizare a proiectelor de acte normative.
Cătălin Ion CIORA
consilier, şef sector
Consiliul Legislativ
Manifestări științifice
Seminarul Asociaţiei Consiliilor de Stat şi a JurisdicţiilorAdministrative Supreme din Uniunea Europeană
– Bruxelles, 11 decembrie 2015 –
În publicaţia „Revue du droit public” nr. 5/2015,
editată în Franţa, a apărut un material format din şase
articole, referitor la reforma teritorială.
Astfel, în introducere, editorii apreciază că
revista, prin conţinutul său, trebuie să ajute la o mai
bună înţelegere a noii reforme a instituţiilor locale
din Franţa, reformă atât a colectivităţilor descen -
tralizate, cât şi a circumscripţiilor, sub acţiunea locală
a Statului, redenumite de la o vreme sub numele
comun de „teritorii”. Reforma colectivităţilor terito -
riale sau a teritoriilor după criteriul geografic – şi
logic, la origine –, care face să corespundă carta
descentralizării cu cea a deconcentrării, s-a pus în
aplicare începând cu anii ’80, iar de atunci are un ritm
din ce în ce mai rapid.
Cifrele oficiale arată că la data de 1 ianuarie
2014 teritoriul Republicii Franceze era împărţit în
12.159 de instituţii publice de cooperare interco -
munală de diferite categorii, cu fiscalitate proprie şi
regrupate în 36.615 comune, la o populaţie de 62,6
milioane de locuitori; la acestea se adaugă 8.794 de
sindicate cu scop unic şi 1.220 de sindicate interco -
munale polivalente. De aici rezultă că un francez
dintr-o sută are mandat într-una sau mai multe
instituţii gestionare de teritorii. Din acest punct de
vedere, sunt de măsurat costul şi inerţia unui mod de
administrare atât de dispersat şi de instabil.
Pe acest fond, legea din 7 august 2015 având
titlul „Lege pentru noua organizare teritorială a
Republicii” reprezintă o altă etapă în succesiunea
reformelor.
Cu ajutorul autorilor Bertrand Faure (pentru
cadrul constituţional în care această reformă se aplică),
Henri Oberdorff (pentru inserarea ei în Uniu nea Euro -
peană), Franck Laffaille (o comparaţie cu situaţia
Italiei), Nicolas Kada (referitor la istoricul interco -
munalităţii), Hélène Pauliat şi Clotilde Deffigier
(despre viitorul departamentelor) şi Jean-Marie Pontier
(în studiul repartiţiei competenţelor), se propune o mai
bună înţelegere a fenomenului.
În cele ce urmează vom prezenta articolele
autorilor menţionaţi, în ordinea apariţiei lor în revistă,
cu precizarea că acest material este doar un extras.
1. Etapa constituțională a reformei colec -
tivităților teritoriale (2014-2015) – [L’épisode
constitutionnel de la réforme des collectivités
territoriale (2014-2015)] – autor Bertrand Faure –
profesor al Universităţii din Nantes.
Articolul este structurat în trei părţi şi debu tează
cu prezentarea generală a stării de fapt, din care rezultă
că necesitatea unei dezbateri constituţionale a fost
datorată anunţului făcut de preşedintele repu blicii, care,
în postură de reformator, a dorit supri marea eşalonului
departamental, concentrând eşalo nul regio nal şi dimi -
nuând, prin fuziune numărul regiu nilor la jumătate.
Ideea ar fi fost inspirată de preocupări exclusiv prag -
matice, constând în concentrarea unei administraţii
descentralizate considerate complexe, lente şi costi -
sitoare. Dreptul colectivităţilor teritoriale s-a transfor -
mat în dreptul relaţiilor dintre munici palitate şi aceste
colectivităţi, drept marcat prin caracteristici precum
relativitate, instabilitate şi complexitate. Dar ca nici -
când mai înainte, instituţia ratată din start a consilierului
teritorial (2010) şi reducerea la jumătate a regiunilor
(2015) nu au mers atât de departe pe această cale a
raţionalizării. Este momentul în care problema con -
stituţionalităţii revine în actualitate; ea se pune în ceea
ce priveşte puterea exercitată de colectivităţi, garantarea
existenţei şi organizării lor democratice.
44 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Gestionarea teritoriului – o permanentă reformă (I)
Lucica-Violeta NICULAE
expert
Consiliul Legislativ
PREZENTARE SELECTIVĂ A UNOR ARTICOLE DIN REVISTELE DE DREPT STRĂINE
I. Reforma teritorială şi puterea normativă
a colectivităților
Problema puterii colectivităţilor teritoriale este
azi prinsă într-un nod al relaţiilor dintre aceste
comunităţi. Noua lege încearcă să consacre o putere
regională superioară, altfel spus puterea de a impune
un comportament pozitiv colectivităţilor de nivel
inferior, acesta fiind chiar scopul ei.
Problema îmbătrânirii cadrului constituționalşi lipsa de consens pentru acordarea unei puterisuperioare regiunii
Textul din 1958 dădea problemelor descen -
tralizării franceze o viziune simplificată, punând faţă
în faţă colectivitatea teritorială şi Statul. Dar între o
parte şi cealaltă s-a interpus complexitatea actuală
dată de multitudinea de niveluri de colectivităţi, de
gruparea lor şi de relaţiile necesare dintre ele.
Revizuirea Constituţiei care a avut loc la
28 martie 2003 şi care a stabilit în mod cert că loca -
litatea-reşedinţă nu exercită o tutelă asupra celorlalte
colectivităţi, garantând dreptul normativ al colec ti -
vităţilor şi autonomia lor financiară la toate nivelurile –
soluţii aplicate deja de jurisprudenţă –, nu a putut face
o legătură bună între trecut şi prezent. Altfel spus,
fiecare colectivitate teritorială, indiferent de categorie
sau dimensiune geografică, are aceeaşi structură
funcţională: aceleaşi organe decizionale, aceleaşi
principii de determinare a competenţelor şi resur -
selor, se bucură deplin de drepturile lor, având şi
aceeaşi capacitate de reprezentare a intereselor
generale ale locuitorilor lor. Fiecare dispune de o
putere proprie şi generală, diferită de cea a altor
colectivităţi. Aceasta presupune că ele se găsesc una
faţă de cealaltă în situaţie de egalitate şi juxtapunere.
Legea din 16 decembrie 2010 a dispus reor -
ganizarea departamentelor şi regiunilor în jurul
instituţiei consilierului teritorial. Aceste două tipuri
de comunităţi s-ar fi găsit în situaţia suprapunerii, din
cauza faptului că toţi consilierii teritoriali aleşi la
nivel de departament ar fi făcut parte şi dintr-o
organizaţie comună, în cadrul consiliului regional,
motiv pentru care a fost abrogată prin legea din
17 martie 2013, înainte chiar de punerea ei în
aplicare.
Prevederile Constituţiei revizuite în 2003 sau
legea din 27 februarie 2014 au fost constante în a
limita exercitarea tutelei de către o colectivitate
asupra alteia, condamnând colectivităţile să întreţină
între ele relaţii mai degrabă orizontale decât verticale,
regiunile nefăcând excepţie.
II. Reforma teritorială şi garanțiile exis -
tenței colectivităților
După anunţarea schimbărilor propuse, pro -
blema teritoriului este, din păcate departe de a fi
rezolvată. Pe plan instituţional, nu se ştie ce tip de
nou sistem administrativ ar trebui aplicat. Se poate
ca ştergerea departamentului şi îndepărtarea de
regiune să lase un vid administrativ, mai ales în zona
Franţei rurale. Şi căror forţe le-ar aduce profit
reducerea numărului de colectivităţi teritoriale? Unei
puteri regionale mai puternic înarmată după
concentrarea forţelor sale ori unităţii de coman da -
ment al Statului şi impactului său mai direct asupra
unui număr mai mic de colectivităţi.
A. Ipoteza renunțării la departamenteÎn plan constituţional, nu se cunoaşte încă prin
care procedee s-ar putea ajunge la atingerea rezul tatului
anunţat, pentru că nu ar trebui subestimate riscurile
neconformităţii cu textul constituţional. Fără îndoială,
preşedintele nu s-a asigurat asupra con diţiilor de
revizuire a Constituţiei, din moment ce a ştiut că nu
poate evita acest lucru. În caz de atingere adusă
departamentelor, Constituţia are mai multe feluri de a le
garanta, ceea ce ar putea descuraja amatorii de ficţiune
politică. O lege ordinară nu poate contura un viitor fără
departamente, în măsura în care acestea formează
categoria constituţională a colec tivităţii teritoriale [art.
72 alin. (1)], sunt organizate sub formă de colectivităţi
teritoriale [art. 72 alin. (3)] şi pot fi considerate ca
participante la exerciţiul suveranităţii prin desemnarea
reprezentanţilor lor în Senat, impunând, în ipoteza
eliminării lor, modifi carea regimului de alegere a
Senatului (art. 24 din Constituţie).
B. Metoda fuziunii regiunilor metropolitaneReducerea de la 26 la 12 a numărului regiu -
nilor metropolitane (cu excepţia insulei Corsica) a
fost hotărâtă pe cale administrativă. Codul general al
colectivităţilor teritoriale avea reguli clare, reluate în
acest sens de legea din 16 decembrie 2010, în scopul
favorizării regrupării colectivităţilor. Dar această lege
nu venea cu rigoarea necesară, reuşita fuzionării
rămânând subordonată dublei aprobări a alegătorilor
şi a aleşilor, drept care a şi rămas fără aplicare. Fuzi -
unea colectivităţilor […] nu este o simplă modalitate
de delimitare teritorială. Ea presupune dispariţia unor
entităţi legale existente şi constituirea altora.
III. Reforma teritorială şi organizarea de -
mo cratică a colectivităților
Organizarea colectivităţilor teritoriale depă -
şeşte problema instituţională. Ea angajează cetăţenia
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 45
indivizilor din cadrul colectivităţii şi nevoile lor,
împotriva defectelor sale de organizare democratică.
Acest aspect individualist al dreptului colectivităţilor
teritoriale reţine atenţia judecătorilor constituţionali
în mod special. Astfel, egalitatea voturilor dintre
cetăţeni nu va fi respectată dacă locurile din adunările
locale n-ar trebui să fie repartizate între diferitele
circumscripţii electorale potrivit „bazelor absolut
democratice”. Legea păstrează pentru departament un
interes major în alegerea consiliului regional, în
măsura în care repartizarea locurilor între listele în
competiţie din cadrul unei circumscripţii regionale se
face proporţional cu rezultatele obţinute în fiecare
departament al regiunii. Este paradoxal că repre -
zentarea departamentală aparţine, potrivit Consti tuţiei,
consiliilor regionale. Totuşi, această regle mentare
rezultă dintr-un calcul deliberat al parlamentarilor care
l-au imaginat: este preferabil a se da o influenţă
departamentelor asupra regiunilor pentru a limita
efectul invers. Aceste departamente sunt un fel de fief,
trebuind să fie reprezentate proporţional cu importanţa
lor. Lărgirea perimetrului regiunilor ca urmare a
fuziunii statuate de legea din 16 ianuarie 2015 ar
aduce o nouă carenţă pe care reformatorul nu ar
accepta-o, nici chiar în numele logicii acestui tip de
scrutin, şi anume ca un mic departament dintr-o vastă
regiune să nu aibă ori să aibă puţini consilieri regionali
rezultaţi din circumscripţia sa. Pentru a contracara
această situaţie, legea instituie un sistem de „prag”,
graţie căruia departamentele mici (cu sub 100.000 de
locuitori, ca în cazul departamentului Lozère) ar
beneficia de cel puţin două locuri, iar celelalte de cel
puţin patru locuri. Consiliul Constituţional nu a
cenzurat acest mecanism pe care îl consideră în acord
cu logica legii electorale, care favorizează depar -
tamentele. El acceptă chiar principiul reprezentării
automate. În plus, „pragurile” nu i se par a conduce
către diferenţe de reprezentare vizibile între secţiunile
departamentale. Dar în această situaţie nu se mai ştie
dacă un consilier regional este un ales regional în
cadrul departamentului sau un ales departamental în
cadrul regiunii.
Episodul constituţional legat de reformele
actuale au adus câteva precizări la întrebările refe -
ritoare la statutul constituţional al colectivităţilor
teritoriale. Dar, în esenţă, nimic nu s-a schimbat.
Mergând pe aceeaşi linie, Consiliul Constituţional îşi
elaborează jurisprudenţa actuală plecând de la linia
tradiţională de opoziţie între libertatea de a avea
colectivităţi puţin mai ferm garantate şi libertatea lor
de a face. Fiindcă n-ar fi imposibil ca, în faţa lovi -
turilor de forţă ale reformelor organizatoare care rar
suscită opoziţia judecătorilor, viaţa democratică a
cetăţeanului în cadrul colectivităţii sale să constituie
o ultimă protecţie a acestui statut împotriva legii.
2. Intercomunalitatea sub luminile ram -
pei – (L’intercommunalité sous les feux de la rampe) –
autor Nicolas Kada, profesor al Universităţii
Grenoble-Alpes, director al CRJ şi GRALE
Intercomunalitatea începe să se bucure de o
lentă, dar incontestabilă recunoaştere, înscriindu-se
progresiv în peisajul administrativ local, evoluând în
ciuda reformelor teritoriale succesive.
Cu 36.658 de comune în 2015, Franţa cunoaşte
o puternică fragmentare comunală, în comparaţie cu
alte state europene. Celelalte douăzeci şi şapte state
membre ale Uniunii Europene au împreună un total
aproape dublu de comune. Dacă această împărţire
poate fi considerată satisfăcătoare în planul vieţii
democratice, ea este şi greu de gestionat. Interco -
munalitatea s-a impus ca fiind nu „doar utilă, ci şi
necesară”. Această fărâmiţare comunală face ca un
număr mare de cetăţeni să se implice în gestiunea
locală, mai mulţi de 500.000 de aleşi locali, iar durata
unei cariere politice este adesea posibilă printr-o bună
implantare locală. Dar fragmentarea aceasta grevează
în mod durabil finanţele locale, face nerentabile o
serie de echipamente locale sau măresc pur şi simplu
cheltuielile comunelor mici ori mijlocii. Contra
excesului de fărâmiţare se poate trece la cooperarea
intercomunală, în măsura în care alegeri mai radicale
n-au fost cu adevărat posibile. Legătura dintre teri -
toriu, democraţie şi drept se arată a fi foarte com-
plexă. Evoluţia dreptului reprezintă o provocare
majoră pentru înţelegerea dreptului descentralizării
în general şi a dreptului intercomunalităţii în special.
Ea reprezintă un indicator al locului dreptului, acela
de cale de mijloc între morală şi politică, nefiind
reductibil nici la una, nici la cealaltă, ceea ce permite
imaginarea lui ca funcţie socială.
I. „Timpurile moderne”, sau intercomu -
nalitatea visată
Intercomunalitatea este bazată pe un principiu
destul de simplu: comuna constituie un teritoriu
foarte restrâns pentru a pune în aplicare şi a gestiona
în mod optim un număr de servicii publice locale. În
acest caz, orice modalitate de cooperare între comune
este bine-venită, în scopul lărgirii perimetrului de
intervenţie şi obţinerii de economii, cooperarea dintre
comune fiind astfel marcată de această dublă
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
46 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
semnificaţie, variabilă în funcţie de perioade şi de
punctele de vedere, ajungând să realizeze obiective
destul de diferite. Dar intercomunalitatea constituie
doar o simplă etapă pe calea dispariţiei programate a
comunelor. De intercomunalitatea de proiecte se
leagă mari speranţe, sprijinite din 2014 de luarea în
calcul a metropolizării.
A. Când intercomunalitatea este prezentată caavând toate virtuțile
După legea din 16 decembrie 2010 au rezultat
şase tipuri de entităţi publice de cooperare inter -
comunală, respectiv: sindicatul comunelor, comu -
nitatea comunelor, comunităţile urbane, comunităţile
aglomeraţiilor, sindicatul noilor aglomeraţii şi metro -
polele. Acest larg evantai instituţional dă dovada unei
voinţe împărţite de promovare a intercomunalităţii
sub toate formele sale, indiferent că este vorba de
gestionarea în comun a serviciilor către populaţie sau
de conducerea unui veritabil proiect de dezvoltare
teritorială. Intercomunalitatea apare astfel ca un
răspuns modern la mizele comunale contemporane.
Cooperarea pentru gestiune constă în crearea,
la iniţiativa comunelor, a unei entităţi publice teri -
toriale, având ca misiune gestionarea în contul
comunelor participante a unuia sau a mai multor
servicii publice de interes comun, sub forma unui
sindicat intercomunal, cu acest unic scop, sau cu mai
multe. Sindicatele intercomunale cu scop unic (un
singur obiect al activităţii) reprezintă aproape 70%
din sindicate şi au competenţă în ceea ce priveşte
alimentarea cu apă, tratamentul şi distribuţia acesteia,
activităţi şcolare şi extraşcolare etc. Sindicatele care
au mai multe obiecte de activitate reprezintă circa
10% şi numărul lor este în continuă scădere, iar cele
mixte, aproximativ 20%, câştigă teren. Polurile
metropolitane sunt grupări de structuri intercomunale
apropiate de sindicatele mixte închise, iar noul regim
juridic instituit de legea din 16 decembrie 2010 pare
a le încredinţa un viitor promiţător. Competenţa
acestor structuri acoperă toate acţiunile de interes
metropolitan în materie de dezvoltare economică, de
promovare a inovaţiei, de cercetare, de învăţământ
superior şi cultură, amenajarea spaţiului, dezvoltarea
infrastructurii şi serviciilor de transport. Scopul final
al acestei legi este de acoperire a întregului teritoriu
naţional cu structuri intercomunale cu fiscalitate
proprie. Cooperarea pe proiecte poate lua forme
diverse, precum: comunitatea aglomerărilor, comuni -
tatea urbană şi comunitatea comunelor, fără a omite
sindicatul noilor aglomerări şi metropola.
Această cooperare intercomunală arată că în
spatele democraţiei locale, reprezentată tradiţional de
comune, există o administraţie funcţională eficace,
dar cu o mai mică legitimitate politică. Aceasta
explică opţiunea legiuitorului din 2010 de a alege
prin vot universal direct, cu ocazia alegerilor munici -
pale, a consilierilor comunitari în toate comunele cu
mai mult de 1.000 de locuitori.
Intercomunalitatea în cazul proiectelor bulver -
sează totuşi peisajul administrativ francez, limitând
drastic efectele negative ale fragmentării comunale
excesive. Ar trebui totuşi ca democraţia locală să nu
fie sufocată în beneficiul unei gestiuni prea tehnice.
B. Intercomunalitatea şi metropoleleLegea din 16 decembrie 2010 a reglementat şi
constituirea metropolei, dar concretizarea acestei
(minore) inovaţii juridice a fost limitată doar la
singura aglomerare de atunci, cea a oraşului Nisa. A
luat astfel naştere o nouă categorie de instituţii
publice de cooperare intercomunală: metropola
numită de drept comun. Denumirea de metropolă
dată de legiuitor nu este însă clară, lăsând la latitu -
dinea acestei entităţi modul de diferenţiere. Astfel, o
primă diferenţiere ţine de tratamentul special rezervat
aglomerărilor oraşelor Paris, Lyon şi Marsilia. Dar
diferenţierea permisă de lege prinde dimensiuni
nebănuite, dând naştere unor clasificări bazate pe o
denumire diferită, cum ar fi „Metropola Europeană
Lille” şi „Euro metropola Strasbourg” (legea din 27
ianuarie 2014).
Diferenţierea şi diversificarea formulelor inter -
comunale nu prezintă doar avantaje. Complexitatea
dispozitivelor conduce la dezinteresul cetăţenilor.
Intercomunalitatea apare din ce în ce mai mult ca
fiind o jucărie în mâinile aleşilor comunali – mai ales
a primarilor –, iar legiuitorul dă dovadă că are
dificultăţi în a lua măsuri. Contra acestei impresii de
mare dezordine, Statul încearcă să opună un mini-
mum de ordine şi coerenţă.
II. Intercomunalitatea reală
Aleşii locali, prin cumulul de mandate, au reu -
şit să neutralizeze ori să atenueze procesul refor -
mator, autorizând legiuitorul să continue efortul său
de raţionalizare a structurilor intecomunale şi să
întărească poziţia zonelor metropolitane în schimbul
unei relative libertăţi în punerea în aplicare a acestor
evoluţii. Această situaţie s-a petrecut de-a lungul a
circa 30 de ani, dar începând cu anul 2010 Statul pare
mai preocupat de reforma intercomunală, astfel încât
a ajuns să impună o raţionalizare a perimetrelor,
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 47
prin legea reformei colectivităţilor teritoriale din
16 decem brie 2010.
A. Când intercomunalitatea interpreteazădiferit categoriile juridice
Dincolo de aparenţa unei relative stabilităţi în
timp, dreptul intercomunitar iese în realitate sensibil
refăcut de reformele teritoriale succesive. Este marcat
de diversitate şi diferenţe, acolo unde drepturile
colectivităţilor teritoriale tind să păstreze unitatea şi
omogenitatea categoriilor sale. Devine astfel din ce în
ce mai delicată clasarea într-o manieră simplă şi justă
a diferitelor formule instituţionale de cooperare inter -
comunală. Spre exemplu, distincţia dintre „instituţiile
publice de cooperare intercomunală” şi „grupările de
colectivităţi teritoriale” este tot mai greu de păstrat.
Legea reformei colectivităţilor teritoriale a
încercat o clarificare a acestei situaţii, statuând că „în
categoria instituţiilor publice de cooperare interco -
munală intră sindicatele comunelor, comunităţile de
comune, comunităţile urbane, comunităţile de aglo -
meraţii, sindicatele noilor aglomerări şi metropolele”.
O altă distincţie, clasică, pare să-şi piardă importanţa:
cea care opune instituţiile cu fiscalitate proprie
organismelor fără fiscalitate proprie. Este de subliniat
faptul că modul de desemnare a delegaţilor este legat,
pentru entităţile publice de cooperare intercomunală,
de o fiscalitate proprie – a lor – la alegerile muni -
cipale. La alegerile din 23 şi 30 martie 2014 a avut loc
prima alegere a consilierilor comunitari la scrutinul
universal direct în comunele cu mai mult de 1.000 de
locuitori. Un caz aparte este cel al metro polei Lyon
pentru că adună pe acelaşi teritoriu competenţele
comunităţii urbane preexistente şi competenţele
departamentului Rhône, pus în situaţia de a-şi diminua
teritoriul de intervenţie. Ar mai fi de subliniat confuzia
apărută referitoare la fuzionarea comunelor, iar cu
doar 15 comune nou create la 1 ianuarie 2015
rezultatul legii poate fi considerat modest.
Reformele teritoriale succesive au ajuns la o
apropiere progresivă a instituţiilor publice de cooperare
intercomunală cu fiscalitate proprie de colectivităţile
teritoriale tradiţionale. Legiuitorul pare a găsi astfel, pe
unităţi teritoriale „special create”, un mijloc de a evita
concepţia tradiţională de descen tralizare, fără a renunţa
la supravegherea atentă a practicilor intercomunale
cărora înţelege să le dirijeze dezvoltarea.
B. Când statul încearcă să (re)pună puținăordine
În ciuda principiului libertăţii de alegere care
guvernează în mod tradiţional cooperarea interco -
munală, Statul a dorit să organizeze la minimum
aceste grupări într-un cadru departamental. De la
legea din 28 februarie 1942 legiuitorul a prevăzut ca
planurile de fuziune şi de grupare să fie stabilite de
comitete departamentale prezidate de prefecţi, având
ca obiectiv nedisimulat suprimarea comunelor slab
populate sau mai puţin dotate din punct de vedere
financiar. Această lege a fost un eşec, dar nu a
împiedicat Statul să încerce din nou o reformă, fără
prea mult succes, prin legea nr. 71-588 din 16 iulie
1971 asupra fuziunii şi asocierii comunelor. Prin
legea din 6 februarie 1992 referitoare la administraţia
teritorială a Republicii se stabilesc planurile departa-
mentale de cooperare intecomunală, al căror prin -
cipiu rămâne libertatea comunelor. De altfel, ele n-au
fost ţinute să respecte dispoziţiile acestei legi, iar
prefectul nu avea nici el competenţa de a impune
vreun tip de regrupare intercomunală. Deşi încă două
circulare au fost emise, succesul nu a fost decât
modest, dar ele au produs câteva rezultate în ceea ce
priveşte numărul structurilor. Aceasta a condus la
elaborarea legii din 16 decembrie 2010 – legea colec -
tivităţilor teritoriale prin care s-a intenţionat
raţionalizarea perimetrelor intercomunitare şi s-a
instituit în sarcina prefecţilor, prin sporirea temporară
a puterilor lor, elaborarea de planuri până la data de
31 decembrie 2011. Procesele de elaborare, de
planificare şi puterile excepţionale ale prefecţilor au
vocaţia reconducţiunii, judecând după textul legii
referitoare la noua organizare teritorială a Republicii
din 7 august 2015. Legea impune constituirea de
entităţi publice de cooperare intercomunală cu
fiscalitate proprie, regrupând cel puţin 5.000 de
locuitori, cu excepţia celor din zonele montane sau
care au primit din partea prefecţilor derogări ce ţin
cont de „caracteristicile geografice particulare ale
unelor zone”. Legea are ca scop final – după exami -
nare şi compromis în comisia mixtă paritară –
ridicarea acestui prag la 15.000 de locuitori, fără
modificarea celorlalte dispoziţii; Statul păstrează
astfel un drept de intervenţie în regula generală,
menţinând derogările făcute de Parlament la prima
lectură, pentru teritoriile cu densitate mică sau pentru
zonele montane. Prevederea din legea din 7 august
2015 care instituia regruparea a mai mult de 50 de
comune a fost înlăturată, fiind inutilă din cauza
scăderii pragului.
Marile reforme teritoriale se reduc adesea la
simple aranjamente pe marginea ordinei instituţionale
existente, dar va fi păcat că, din cauza cumulului de
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
48 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 49
mandate, va fi ratată posibilitatea raţionalizării.
Diferenţierea angajată în 2014 între teritoriile rurale şi
spaţiile urbane constituie un semnal încurajator. Dacă
reglementarea din 2015 aduce câteva analize
importante în ceea priveşte pragul demografic sau
competenţele transferabile în mod obligatoriu, nu
constituie încă textul pe care teritoriul francez l-ar putea
aştepta în mod legitim, referitor la interco munalitate.
3. Statul şi teritoriu/teritoriile în Italia.
Considerații asupra unui Stat regional în căutarea
identității sale constituționale – (Etat & teritoire(s)
en Italie. A propos d’un Etat régional à la recherche
de son identité constitutionnelle) – autor Franck
Laffaille, profesor de drept public, Facultatea de
Drept, Universitatea Paris XIII CERAP, Sorbona/
Paris/Cité
Dacă Republica Italiană „încurajează autono -
miile locale”, ea rămâne „una şi indivizibilă”.
Această formulă atentă la echilibrul instituţional
ilustrează perfect un paradox clasic: Statul avid de
conservarea unei structuri unitare cultivă în acelaşi
timp autonomiile regionale. Italia este un stat regional
de la revizuirea constituţională din anul 1999; aceasta
înseamnă că o competenţă legislativă, de principiu,
revine entităţilor regionale, pe când autonomia
statutară este recunoscută formei de guvernământ.
Constituantul instituie astfel un mecanism federal, în
cadrul unui stat regional. Constituția formală – ca
rezultat al reformei din anul 2001 – instituie Statul
care se doreşte un stat al regiunilor. Acesta este
nefericit introdus în reţeaua conflictului normativ
dintre centru şi periferie: Curtea Constituţională –
redesenând o Constituție jurisprudențială – se
erijează în organ de tutelă. În aceste condiţii este greu
să nu se constate carenţele sistemului politico-
constituţional, cu o Constituție ofensată, victimă a
„inadmisibilului centralism al centrului”. Nu este de
mirare că Italia este interesată de reforma Reformei,
în căutarea unei Constituții irenice.I. Constituția formală: Statul regiunilor
Constituantul din anul 2001 a stabilit princi -
piul parităţii instituţionale între Stat şi entităţile
infrastatale. În ceea ce priveşte repartizarea compe -
tenţelor între Stat şi Regiuni, aceasta înseamnă
competenţă legislativă de principiu pentru cele din
urmă.
A. Principiul parității instituționale: Statul şientitățile infrastatale
Statul devine o entitate constituţională printre
celelalte entităţi (principiul parităţii instituţionale).
Forma de organizare societală nu se mai bazează pe
superioritatea ontologică a Statului, el găsindu-se în
competiţie cu alţi actori instituţionali, printre care şi
regiunile, şi trebuind să colaboreze cu ele. Curtea
Constituţională, într-o decizie din 2003, a afirmat că
din recenta modificare a Constituţiei rezultă că se
„pune pe acelaşi plan Statul şi Regiunile ca entităţi
constitutive ale Republicii, alături de comune, de
oraşe metropolitane şi provincii”.
B. Repartizarea competențelor între Stat şiRegiuni
Dacă competenţele Statului rămân importante
(prerogative regale, drept civil, drept penal, dreptul
concurenţei, garantarea nivelurilor esenţiale ale
drepturilor civile şi sociale, mediu), regiunile au o
com petenţă exclusivă în materia industriilor, comer -
ţului, agriculturii, turismului, asistenţei sociale.
Există şi competenţe concurente, cu un Stat presupus
a fi constructorul principiilor legislaţiei, iar Regiunile
competente să stabilească modalităţile de aplicare.
II. Constituția jurisprudențială (ca rezultat
al deciziilor Curții Constituționale). Curtea
Consti tuțională, organ de tutelă
Conflictele normative dintre Stat şi Regiuni
sunt în aşa măsură de frecvente încât Curtea Consti -
tuţională preia, dincolo de rolul său tradiţional de
organism de garantare, un rol de supleant. Formula
„Stat regional sub tutelă jurisdicţională” nu este
exagerată. Dacă se afirmă autonomia Regiunilor în
materia drepturilor civile şi sociale, Statului îi revine
sarcina determinării nivelurilor esenţiale de prestaţii
referitoare la drepturile civile şi sociale pe întreg
teritoriul naţional.
A. Autonomia Regiunilor în materia dreptu -rilor civile şi sociale
În anii ce au urmat după reforma constitu ţională
din 2001, Curtea Constituţională nu a ezitat să admo -
nesteze Statul central, tentat de un interven ţionism
excesiv. Mai întâi a impus o „rezervă legislativă” cu
scopul de a împiedica centrul să preia nelegitim din
competenţele Regiunilor. Astfel, potrivit unor decizii
ale Curţii din 2005, „puterea de a determina (…)
nivelurile esenţiale de prestări referitoare la drepturile
civile şi politice – în materiile pe care Constituţia le
atribuie competenţei legislative a Regiunilor – nu se
poate transforma în pretenţia Statului de a reglementa
şi gestiona direct aceste materii, excluzând sau
reducând mult rolul Regiunilor”.
B. Determinarea de către Stat a niveluriloresențiale de prestări referitoare la drepturile civile şisociale pe întreg teritoriul național
Potrivit Constituţiei, „Statul dispune de o
competenţă legislativă exclusivă” în ceea ce priveşte
„determinarea nivelurilor esenţiale de prestări
referitoare la drepturile civile şi sociale ce trebuie a fi
garantate pe întreg teritoriul naţional”. Aceasta
înseamnă că asigurarea condiţiilor de viaţă identice
pe întreg teritoriul este un obiectiv imperativ. Printr-o
decizie din 2002 Curtea statuează că „legiuitorul
trebuie să poată edicta normele necesare pentru a
asigura tuturor, pe tot teritoriul naţional, folosirea
prestaţiilor garantate, înţelese drept conţinut esenţial
al acestor drepturi, fără ca legislaţia regională să le
poată limita sau condiţiona.” De asemenea, Curtea a
întărit puterea normativă a legiuitorului naţional, în
sensul că el nu trebuie să se mulţumească doar să
„garanteze” drepturile sociale, el poate (chiar trebuie)
să intervină în circumstanţe excepţionale (cum ar fi
criza economică, o noţiune flexibilă, ce poate justifi -
ca totul).
III. Constituția ofensată: „inadmisibilul
cen tralism al centrului”
În ciuda unei semantici îndrăzneţe, Italia este
o ţară iacobin-bonapartistă, în care centralismul
sufocă veleităţile regionaliste.
A. Centralism, federalism, regionalismStatul funcţionează într-o manieră deficitară:
serviciile statale funcţionează într-o manieră defi -
citară, serviciile regionale funcţionează de o manieră
deficitară. Acesta este bilanţul destul de descurajant
al doctrinei şi al clasei politice (şi care explică
sindromul revizionismului constituţional permanent).
Calea italiană către federalism este de fapt o petitioprincipii, respinsă de realitate. Nu doar că nu există
federalism, dar invocarea lui în Italia pare a fi ceea ce
reprezintă descentralizarea pentru Franţa: un bona -
partism oblic. Sau, altfel spus, criza autonomiei
regio nale ar fi, înainte de toate, o criză a Statului,
entitate surprinzătoare, care se construieşte greu
începând cu secolul al XIX-lea. Noţiunea de „interes
general” din textul constituţional anterior anului 2001
a dispărut, dar continuă – cu efecte nebănuite asupra
autonomiei – să conducă relaţiile centru-periferie.
Legile statale – mai precis multitudinea de decrete-
legi – sunt prezumate a reglementa situaţii de urgenţă
care adesea n-au nimic urgent, în afară de titlu. Iar
dacă Curtea Constituţională îşi permite, de câţiva ani,
să controleze utilizarea decretelor-legi de către cuplul
Guvern/Parlament, controlul ei este minim şi insufi -
cient în ceea ce priveşte abuzurile constatate.
B. Centralism, partitocrație, corporatismCentralismul se explică în parte prin cultura
partidelor politice susceptibile să participe la guver -
nare; ele nu au o cultură autonomistă. Este vorba de
partidele politice centriste: cele de centru-dreapta
(Forza Italia) şi de centru-stânga (succesoarele cul -
turii comuniste). Şi cele de centru-dreapta şi cele de
centru-stânga au primit în mijlocul lor cultura demo -
crat-creştină care, în ciuda principiului subsidia -
rităţii şi a apariţiei sciziunilor, a văzut totdeauna
chestiunea locală sub unghiul clientelismului şi de
clan. Există astfel o legătură între organizarea centra -
listă a puterii şi organizarea centralistă a partidelor,
cu consecinţa prevalenţei unei logici centrate pe
interesul naţional, în detrimentul autonomiei. Nu este
vorba de negarea interesului naţional, centrul fiind
garantul unităţii ţării, numeroase legi regionale fiind
de slabă calitate; nimeni nu contestă faptul că
autonomia rimează uneori cu incompetenţa. Este
vorba de constatarea că n-a fost încă atins un
echilibru corect, în ciuda formei de stat instituite sau
mai degrabă proclamate. O lege poate fi adoptată de
către Camere cu majoritatea absolută a membrilor lor,
pe baza înţelegerii intervenite între Stat şi Regiunea
interesată. Dar această colaborare, care ar putea fi
baza unei înţelegeri între centru şi periferie, a rămas
literă moartă. Ca şi principiul de „colaborare loială”
presupus a guverna relaţiile dintre Stat şi Regiuni; iar
dacă este invocat ca un totem de către Curtea
Constituţională, ei bine, este pentru a constata că nu
este respectat.
IV. Constituția irenică: reforma reformei
Proiectul de revizuire constituţională a Guver -
nului Renzi aduce o nouă repartizare a puterii
legislative în cadrul Statului. Slăbit, Senatul rămâne,
într-un cadru complet nou, terenul reprezentării
entităţilor infrastatale.
A. O nouă repartizare a puterii legislative încadrul Statului
Revizuirea constituţională pune capăt bicame -
ralismului paritar, atât în materia controlului guver -
namental, cât şi în cea a elaborării de legi. Guvernul
nu mai este responsabil din punct de vedere politic în
faţa Senatului şi nu poate face obiectul unei dizolvări.
Textul constituţional dorit de Renzi revine asupra
principiului fundamental adoptat în 2001: cel al com -
pe tenţei legislative de principiu. Dacă revizuirea va fi
definitiv adoptată de către Parlament, Statul va avea
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
50 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
din nou o competenţă legislativă de principiu.
Filozofia normativă a Statului regional este adevă -
rată. Puterea legislativă este în mod sigur împărţită
între Stat şi Regiuni (cu respectarea Constituţiei, a
dreptului UE şi a dreptului internaţional), dar reversul
acestei situaţii este evident la lectura textului, întrucât
Statul preia controlul, rezultând o competenţă exclu -
sivă a lui în multe domenii. Dacă alte competenţe –
referitoare doar la guvernarea teritoriului – pot fi
acordate Regiunilor, acest lucru este posibil prin
interpretarea unei legi naţionale, şi cu condiţia ca
regiunile să fie în situaţia unui echilibru bugetar. O
astfel de lege este adoptată de către cele două Camere
(deci cu excepţia bicameralismului inegal), în baza
unui acord între Senat şi Regiunea interesată. Odată
stabilită puterea legislativă a Regiunilor, constituantul
nu pregetă să adauge că Statul poate interveni modi -
ficând o astfel de lege dacă va fi necesar pentru
protecţia unităţii juridice ori economice a Republicii
sau pentru protecţia interesului naţional. În speranţa
că repartiţia puterii legislative va fi mai puţin conflic -
tuală decât în trecut, constituantul a încercat să
regândească trinomul Camera Deputaţilor/Regiuni/
Senat (faţă de binomul Parlament/Regiuni). Senatul
participă la funcţia legislativă, dar cu misiune de
reprezentare a entităţilor infrastatale. Misiunea lui ar
fi aceea de pacificare şi reglementare între Stat şi
entităţile locale, el fiind compus din aleşii acestora
din urmă. În ceea ce priveşte legile care aduc atingere
punerii în aplicare a competenţelor Regiunilor,
Senatul le poate modifica; în cazul în care Camera
doreşte modifi carea/amânarea unui text aprobat de
Senat, o poate face, dar cu o majoritate calificată.
B. Senatul, spaţiu de reprezentare a entităţilorinfrastatale
Senatul este a doua Cameră şi reprezintă
entităţile infrastatele, dar într-un cadru bulversat. Este
compus din nouă senatori reprezentanţi ai acestor
entităţi şi din cinci senatori care pot fi numiţi de către
şeful Statului. Repartizarea locurilor este în funcţie
de populaţie, Regiunile mai populate având un număr
mai mare de senatori. Nicio Regiune nu poate avea
mai puţin de doi senatori. Durata mandatului sena -
torilor coincide cu durata mandatului organelor
instituţiilor din cadrul cărora au fost aleşi. O lege
adoptată de cele două Camere trebuie să definească
modalităţile de atribuire a locurilor între primari şi
consilierii regionali, precum şi modul de înlocuire în
caz de pierdere a mandatului lor şi, implicit, a manda -
tului de senator. Rolul Senatului este de a veghea la
buna funcţionare a sistemului autonomiilor. În acest
sens el poate întreprinde investigaţii asupra chestiu -
nilor de interes public, cu condiţia ca acestea să
privească autonomiile teritoriale. Dacă Guvernul se
poate substitui – în caz de nerespectare a tratatelor şi
normelor UE, în caz de pericol grav, când o cere
unitatea juridică şi economică a ţării, pentru păstrarea
nivelurilor esenţiale de prestaţii în materia drepturilor
civile şi sociale – organelor entităţilor infrastatale, el
nu poate face aceasta decât cu avizul Senatului. De
asemenea, este necesar avizul Senatului când şeful
Statului aprobă dizolvarea, prin decret, a unui con -
siliu regional sau încetarea prerogativelor unui
preşedinte de consiliu regional şi doar pentru cazuri
de încălcare gravă a Constituţiei sau a legii ori pentru
motive ce ţin de securitatea naţională. Dar elementul
teoretic cel mai interesant constă în ideea unui Senat
„cordon”, unui Senat vector de conciliere între Stat şi
periferie.
Italia are o nouă lege electorală, Italicum,
prezumată a-i aduce stabilitate parlamentară şi guver -
namentală. Dacă Constituţia teritorială este revizuită
şi Senatul reînnoit potrivit voinţei lui Renzi, ţara va
înfrunta dezordinea instituţională aflată în centrul
dezbaterii politice de mai mulţi ani. Va trebui atunci să
înceteze credinţa că dreptul constituţional este cel care
rezolvă toate dificultăţile unui stat. Problema Italiei
este culturală, adică politică şi chiar mora lă.
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 51
Materialul apărut în secţiunea „Cronici” a
publicaţiei „Revue trimestrielle de droit européen”
nr. 3/2015, avându-l ca autor pe Etienne Pataut,
profesor al Şcolii de drept de la Sorbona (Universi -
tatea Paris I), analizează trei ipostaze ale cetăţeniei,
rezultate din: a) raportul Comisiei Europene la Con -
siliul asupra aplicării Regulamentului nr. 211/2011
referitor la iniţiativa cetăţenească, b) decizii ale CJUE
din 3 iulie 2014, 11 noiembrie 2014 şi Concluzia
avocatului general Wathelet şi c) decizii ale CJUE din
18 decembrie 2014, din 14 ianuarie 2015, din 16 fe -
bruarie 2015. Redăm în extras principalele ele mente
subliniate de autor:
a) Ce tip de solidaritate şi pentru care
cetățeni
Iniţiativa cetăţenilor europeni cunoaşte o nouă
fază; dacă regulile care organizează protecţia consu -
lară a cetăţenilor nereprezentaţi se dezvoltă, rămâne
totuşi una strict controlată.
Puţine au fost situaţiile care au dat naştere
atâtor discuţii – de la celebrul instalator polonez –,
ca trioul libera circulaţie-nediscriminarea-protecţia
socială.
Criza economică din Europa datând din 2008
a condus la o incontestabilă tentaţie de retragere,
generalizată: statele care ofereau o protecţie socială
au pus sub semnul întrebării dreptul la liberă circu -
laţie, întorcându-se spre un egoism naţional. Dintre
toate manifestările de acest gen, referendumul bri -
tanic a fost cel mai spectaculos, iar astăzi suntem în
faţa unei revizuiri generale a tot ceea ce a contribuit
la modelarea mecanismelor de solidaritate în Europa.
Lista tuturor drepturilor de care beneficiază
cetăţenii europeni se găseşte în art. 20 al TFUE:
libera circulaţie, dreptul de vot, dreptul la protecţie
diplomatică şi consulară şi dreptul de a adresa petiţii
Parlamentului European şi de a folosi instituţiile
europene. Primul drept este cel care se bucură de cea
mai mare atenţie. Referitor la cel de-al treilea drept,
s-a adoptat directiva (UE) 2015/637 cu scopul decla -
rat de protecţie diplomatică şi consulară pentru resor -
tisanţii Uniunii Europene care se află într-o ţară terţă
şi în care statul naţionalităţii sale nu are reprezentare.
Această nouă reglementare detaliază angajamentele
statelor membre prin diverse canale de cooperare,
mai ales între statul membru care asigură protecţia şi
cel al naţionalităţii şi între statele membre şi Serviciul
European de Acţiune Externă. De aici se poate trage
concluzia că angajamentul statului care asigură
protecţia rămâne unul strict reglementat. Libera
circulaţie, în sensul cel mai larg, rămâne tema
centrală a tuturor dezbaterilor legate de cetăţenie. Mai
mult decât problemele legate de data intrării şi a
sejurului sunt cele legate de accesul la prestaţiile
sociale ale statului gazdă, care în anul 2015 a făcut
obiectul unei largi dezbateri, incitând chiar la
revenirea asupra mecanismelor de solidaritate, prin
intermediul indemnizaţiilor acordate persoanelor
interesate.
b) Ce fel de solidaritate? Securitate socială
şi asistență socială
Indemnizaţiile sociale fără contribuţie, punctul
de întâlnire între securitatea socială şi asistenţa
socială, pun la încercare întinderea solidarităţii la care
este obligat statul primitor faţă de cetăţeanul euro -
pean mobil. Disputa a fost generată de o familie
suedeză, compusă din mamă şi trei copii, toţi cu
naţionalitate suedeză. Copiii au fost născuţi în
Germania şi familia are rezidenţa în această ţară.
Şederea familiei în Germania a fost întreruptă apro -
ximativ 10 ani. Revenind în Germania, fiica cea mare
a lucrat în mai multe locuri, destul de nesigure, pentru
ca apoi să ceară şi să obţină „indemnizaţii sociale fără
caracter contributiv”. Plata indemnizaţiilor a fost
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
52 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Cetăţenia Uniunii Europene
Lucica-Violeta NICULAE
expert
Consiliul Legislativ
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 53
întreruptă de statul german, întrucât legislaţia i-a
permis acest lucru în baza unei dispoziţii legale ce
prevede că „străinii al căror drept de sejur nu este
justificat decât prin căutarea unei slujbe” sunt excluşi
de la primirea ei. Se pune din nou, foarte clar, pro -
blema accesului la prestaţii sociale de către cetăţenii
europeni nevoiaşi. Avocatul general a propus o deli -
mitare a regimului, în funcţie de situaţia reclaman -
tului, al cărui criteriu să fie legat de absenţa, căutarea
sau exercitarea unei slujbe. În domeniul securităţii
sociale, aceste prestaţii vizează asigurarea pentru
beneficiar a unui venit minim de subzistenţă. Ele
evidenţiază punerea în practică a unei solidarităţi
speciale din partea statului cu administrabilii săi cei
mai nevoiaşi, dar au la bază criteriul rezidenţei. Dar
subordonarea obţinerii mijloacelor de subzistenţă de
regularitatea sejurului, el însuşi subordonat existenţei
prealabile a unor venituri, riscă să pună această
sarcină pe alte state, sau pe unele care nu o pot
suporta.
Egalitatea de tratament şi nediscriminarea care
au contribuit la construcţia europeană au avut drept
consecinţă automată diminuarea utilităţii tehnice a
naţionalităţii. Privită cu suspiciune în Europa, înde -
păr tată în numeroase situaţii ca şi criteriu de decla n -
şare de drepturi, naţionalitatea este azi un criteriu de
acces la drepturi demonetizat. Reactivarea lui pentru
cetăţenii cei mai săraci şi în situaţia unde legă tura cu
statul lor naţional nu este stabilită pare cel puţin
paradoxală.
c) Cetăţenii – legătura de integrare şi naţio -
nalitatea
Determinarea elementelor legăturii de inte -
grare este încă în centrul jurisprudenţei Curţii în
materie de liberă circulaţie, ceea ce confirmă analiza
sa in concreto în funcţie de caz şi de rolul complex
reprezentat de naţionalitate. O dificultate principală
se manifestă la persoanele care se situează la limita
regimului de circulaţie al cetăţenilor, fie că, în calitate
de străini, nu sunt beneficiarii direcţi, fie din cauză
că sunt inactivi. Speţa analizată de această dată de
Curte este adusă de o familie multinaţională: soţul
britanic, sau irlandez – din indicaţiile date de fiica lui –,
iar soţia, columbiană. Familia s-a instalat în Spania,
dar mergea adesea în Regatul Unit, unde avea o casă.
Dificultatea deplasării lor a fost dată de exigenţele
Regatului Unit, care impunea, pentru intrarea pe
teritoriul său, a unui titlu specific, valabil doar şase
luni şi pentru a cărui înnoire era necesară o vizită la
Madrid, la ambasada ţării, adică la mai mult de
400 km de locul de domiciliu al familiei – Marbela.
Soţiei i-a fost deseori refuzat dreptul la îmbarcare
pentru un zbor spre Regatul Unit. Acest lucru a fost
contestat în faţa instanţelor britanice, având ca bază
prevederile art. 2-5 din Directiva 2004/38/CE, care
prevede că membrii familiei care au un titlu de sejur
eliberat de un stat, sunt scutiţi de formalităţile de viză
pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru. Din
această cauză Regatul Unit a făcut obiectul unei
condamnări severe. Soluţia nu ar trebui să surprindă,
întrucât lupta împotriva fraudelor, mai ales în materie
de căsătorie, a luat un caracter obsesiv în statele
membre, aducând adesea atingere libertăţii matri -
moniale. Remarcăm impunerea pentru state a unui
mecanism de recunoaştere reciprocă a titlurilor de
sejur, în sensul recunoaşterii titlurilor eliberate într-un
alt stat fără să stabilească indicatori concreţi care să
permită întărirea ipotezei fraudei.
În acest context se mai analizează acţiunea
adusă în faţa Cuţii în speţa următoare: o studentă de
origine olandeză s-a mutat împreună cu tatăl său în
Belgia, unde acesta din urmă presta o activitate de
natură salarială. Studenta a obţinut o bursă de studii
din partea Olandei, pentru a urma o formă univer -
sitară la Curaçao (în Antilele Olandeze). După câţiva
ani, constatând că studenta nu îndeplinea condiţia de
„trei ani din şase”, organismele sociale olandeze au
cerut rambursarea sumelor vărsate. Este un nou
exemplu de raţionament clasic şi implacabil al instan -
ţelor olandeze, sancţionat de Curte ca aducând atin -
gere excesivă libertăţii de circulaţie. Astfel, Curtea a
apreciat că „trebuie luate în calcul alte criterii care ar
lega un astfel de student la statul membru prestator,
cum ar fi naţionalitatea studentului, şcolarizarea lui,
familia, serviciul, capacităţile lingvistice sau exis -
tenţa altor legături sociale ori economice”. Înlăturată
ca fiind condiţia unică de acces la o prestaţie/inde m -
nizaţie socială particulară datorită principiului de
nediscriminare, naţionalitatea nu trebuie să fie consi -
derată una din legăturile care permit stabilirea
realităţii integrării. Dacă este legitim pentru un stat
să nu acorde asistenţă decât celor care sunt efectiv
integraţi pe teritoriul său, această integrare trebuie
verificată in concreto, şi nu prin criterii rigide.
În următoarea analiză, plângerea a fost făcută
de mai mulţi resortisanţi cu dublă naţionalitate: turcă şi
olandeză. Între Uniunea Europeană şi Turcia există din
anul 1963 un acord de asociere – Acordul de la Ankara –,
care are ca scop integrarea Turciei în construcţia în
curs a pieţei europene. Textul actului prevede extin -
derea la lucrătorii turci a libertăţii de circulaţie,
garantat lucrătorilor din statele membre; lucrătorii turci
beneficiază de tratament egal cu cetă ţenii europeni în
materia securităţii sociale. Cauza de faţă priveşte pro -
blema delicată a exportabilităţii prestaţiilor sociale
necontributive. Este vorba de lucrătorii atinşi de
invaliditate care au beneficiat de două indemnizaţii/
prestaţii plătite de statul olandez: una ca asigurare
împo triva incapacităţii de muncă (prestaţia de secu -
ritate socială) şi o indemnizaţie/pres taţie de comple -
tare necontributivă, care se alocă în cazul când prima
este inferioară salariului minim. Dreptul Uniunii Euro -
pene a fost modificat în 1992 prevăzând un regim
special, de neexportabilitate a prestaţiilor sociale
necontributive. Dar şi dreptul olandez a fost modificat
printr-o lege în 1999, stabilind plata prestaţiei în cauză
doar rezidenţilor de pe teritoriul olandez, astfel încât
aceasta a fost total suprimată; or, chiar această elimi -
nare a fost contes tată. Dar reintroducerea clauzelor de
rezidenţă pentru prestaţiile sociale necontributive este
în prezent bine fixată în dreptul Uniunii; în mod
paradoxal dubla naţionalitate turco-europeană a scăpat
nereglemen tată, permiţând posesorilor beneficiul liber -
tăţii de sejur în calitate de europeni şi de înlăturarea
clauzei de rezidenţă în calitate de cetăţeni turci. Inte -
resul analizei nu este pentru soluţia însăşi, ci mai ales
pentru investigaţia făcută de Curte în conflictul de
naţionalităţi, şi conduce în final la întrebarea foarte
serioasă aupra justificării condiţiilor de acces la drep -
turile deschise de cetăţenie. Iar acest lucru este parte
din consideraţiile în curs asupra justificărilor solidari -
tăţii în Europa.
Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine
54 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
1. ANGHEL, RĂZVAN – Reconstituirea vechimii în muncă. Stabilirea cadrului procesual în situaţia în
care fostul angajator nu mai există. În: Curierul judiciar – nr. 6, 2015, p. 306-309.
Autorul propune, de lege ferenda, instituirea unei proceduri administrative de reconstituire a stagiului de cotizare derulate de
casele judeţene de pensii, cu posibilitatea contestării deciziei administrative în aceleaşi condiţii ca şi deciziile de pensie, sau
reglementarea unei proceduri judiciare necontencioase care să nu implice identificarea unui pârât.
Subiect: case judeţene de pensii; stagiu de cotizare; vechime în muncă
2. APOSTOLACHE, MIHAI CRISTIAN – Delegatul sătesc – un ales local cu statut neclar. În: Revista de
Drept Public – nr. 1, 2015, p. 69-75.
Autonomia locală implică şi dreptul cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale să îşi desemneze prin vot propriile
autorităţi reprezentative. Autorul consideră că se impune, ca o propunere de lege ferenda, ca definiţia dată aleşilor locali
cuprinsă în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale să fie similară celei din Legea nr. 393/2004 privind statutul
aleşilor locali. În al doilea rând, procedura de alegere a delegatului sătesc trebuie îmbunătăţită (să fie o procedură simplă, dar
care să cuprindă garanţii privind desfăşurarea corectă a procesului de alegere). În al treilea rând, ar trebui să se prevadă expres
condiţiile necesar a fi îndeplinite de o persoană pentru a candida pentru funcţia de delegat sătesc. Nu în ultimul rând, trebuie
să se reglementeze clar dacă acesta are drept de iniţiativă legislativă, dacă poate participa la şedinţele comisiilor de specialitate
ale consiliului local şi dacă poate exercita o funcţie de autoritate publică fără să depună jurământ.
Subiect: aleşi locali; consiliu local; delegat sătesc; Legea nr. 393/2004
3. ATHANASIU, ALEXANDRU; VLĂSCEANU, ANA-MARIA – Interdicţia de concediere a
lucrătoarelor gravide. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 1, 2015, p. 58-85.
Egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei reprezintă un principiu fundamental, ce stă la temelia dreptului internaţional,
european şi intern. În scopul aplicării măsurilor de protecţie a maternităţii unei categorii cât mai largi de lucrătoare, dar şi al
respectării legislaţiei şi jurisprudenţei unionale în materie, autorii propun de lege ferenda extinderea domeniului de aplicare
al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 şi faţă de acele persoane care prestează o muncă dependentă, aşa cum este
definită aceasta de art. 7 pct. 2 din Codul fiscal. De asemenea, se impune abrogarea prevederilor aceleiaşi ordonanţe de urgenţă
care reglementează interdicţia de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu ale salariatelor care se află în concediu
pentru creşterea copilului sau, după caz, în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, întrucât, pe de o parte, aceasta (interdicţia
de concediere) nu se înscrie în categoria măsurilor de protecţie a maternităţii şi, pe de altă parte, dispoziţii similare se regăsesc
în alte acte normative, precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, Legea nr. 202/2002 şi Codul muncii. Or,
potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în procesul
de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în
două sau mai multe acte normative. (...) În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin
concentrarea materiei în reglementări unice.”
Subiect: sarcină; graviditate; lucrătoare gravide; protecţia maternităţii; concediere; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003;
Legea nr. 202/2002; Codul muncii
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti
– Bibliografie indexată și adnotată* –
* Lucrare realizată de Cristina Păiş şi Mirela Paven.
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 55
4. BĂLAN, IULIAN – Dreptul la respectarea vieţii private şi supravegherea video, audio sau prin
fotografiere. Partea a II-a. În: Pandectele Române – nr. 8, 2015, p. 63-93.
Autorul propune, de lege ferenda, conferirea unui caracter contradictoriu procedurii de încuviinţare prealabilă a supravegherii,
prin implicarea unui organism care să reprezinte interesele afectate; ar fi necesar ca soluţia legislativă să fie preluată şi de
legea procesual penală, care ar trebui să supună încuviinţării prealabile speciale supravegherile video, audio sau prin
fotografiere în spaţii private, şi nu pătrunderea în aceste spaţii pentru instalarea sau dezinstalarea mijloacelor tehnice.
Subiect: domiciliu; procedura supravegherii tehnice; respectarea vieţii private; supravegherea persoanei
5. BLEOANCĂ, ALEXANDRU – Cu referire la aplicarea art. 127 alin. (1) din noul Cod de procedură
civilă. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 32-38.
Autorul propune de lege ferenda modificarea art. 127 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă astfel: „Dacă un judecător are
calitatea de reclamant într-o cerere de competenţă, în orice stadiu procesual, a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va
sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de grad corespunzător celei care ar judeca în primă instanţă aflate în circumscripţia
oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară
activitatea”. Precizarea referitoare la etapa procesuală este menită să înlăture interpretarea că legea reglementează doar cazul
competenţei în primă instanţă şi să extindă sfera de aplicare la oricare dintre competenţe (de fond, în apel etc.).
Subiect: competenţă a instanţei
6. BODOAŞCĂ, TEODOR; CSAKANY, ANETT – Opinii privind reglementarea logodnei în Codul civil
român. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 9-23.
Autorii consideră că se impune, de lege ferenda, modificarea art. 266 alin. (1) din Codul civil, în sensul că „logodna se încheie
prin promisiuni reciproce de căsătorie între un bărbat şi o femeie”. Aşadar, logodna se încheie datorită „reciprocităţii” şi
„coexistenţei” celor două promisiuni şi nu ca urmare a „contopirii” lor în una singură, aşa cum ar rezulta din actuala formulare
a art. 266 alin. (1) din Codul civil şi cum, de fapt, a şi fost interpretat de doctrină. Legiuitorul ar trebui să reformuleze şi textul
art. 266 alin. (2) din Codul civil pentru a-i imprima caracter imperativ. Astfel, expresia „sunt aplicabile” ar trebui înlocuită cu
sintagma „se aplică”. Art. 268 alin. (2) din Codul civil reglementează executarea obligaţiei de restituire. În concret, darurile
se restituie în natură (teza I) sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii (teza a II-a). În acest sens, textul
ar trebui modificat astfel: „Bunurile donate se restituie în natură sau, dacă nu mai este cu putinţă, prin echivalent”. De asemenea,
se impune reformularea art. 269 alin. (1) din Codul civil: „logodnicul, care rupe în mod abuziv logodna, poate fi obligat la
despăgubiri în condiţiile legii” .
Subiect: logodnă; noul Cod civil
7. BODOAŞCĂ, TEODOR; DRĂGHICI, AURELIA – Opinii privind noţiunea invenţiei şi condiţiile de
fond pentru brevetabilitatea acesteia. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 90-106.
Autorii sugerează, de lege ferenda, reformularea textului art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi al art. 9 lit. a) şi c) din Legea
nr. 8/1996, în sensul excluderii acestora de la protecţia juridică prevăzută de aceste legi numai în situaţia în care sunt încorporate
în creaţii intelectuale care sunt protejate prin alte acte normative.
Subiect: brevetabilitate; condiţii de fond; creaţie intelectuală; invenţie
8. BODOAŞCĂ, TEODOR – Examen critic în legătură cu egalitatea în faţa legii a copiilor din afara
căsătoriei cu cei din căsătorie. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 99-110.
Autorul sugerează ca, de lege ferenda, să se abroge art. 7 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 273/2004.
Subiect: copii din afara căsătoriei; copii din căsătorie; egalitate în faţa legii
9. BODOAŞCĂ, TEODOR – Aspecte particulare şi parţial critice privind răspunderea civilă pentru
încălcarea drepturilor de autor, a drepturilor conexe şi drepturilor sui-generis în reglementarea Legii
nr. 8/1996 şi a Codului de procedură civilă. În: Dreptul – nr. 10, 2015, p. 19-35.
Autorul sugerează ca, de lege ferenda, să se modifice textul art. 139 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, în sensul că „titularii
drepturilor de autor, ai drepturilor conexe şi drepturilor sui-generis pot solicita instanţelor de judecată constatarea existenţei
acestora şi acordarea de despăgubiri pentru încălcarea lor”, şi să se elimine din conţinutul textului aceluiaşi articol expresia
„organisme competente” deoarece este derutantă şi inutilă. De asemenea, autorul consideră oportun ca art. 139 alin. (1) teza
a III-a să fie abrogat, iar textul art. 139 alin. (3) teza I să fie modificat, în sensul că, „în cazul în care există riscul producerii
unui prejudiciu greu de reparat, persoanele prevăzute la alin. (1) pot solicita instanţei de judecată să dispună luarea unor măsuri
provizorii”. În schimb, art. 979 alin. (3) din Codul de procedură civilă ar trebui modificat astfel încât să se refere la „fapta
prejudiciabilă”, iar condiţia ca „prejudiciile reclamantului să fie grave” să fie eliminată. Se poate aprecia că aşezarea normei
prevăzute de art. 139 alin. (8) teza a III-a este greşită, motiv pentru care autorul sugerează legiuitorului ca, de lege ferenda, să
o plaseze într-un alineat distinct, imediat după alin. (3) din cuprinsul art. 139. În cadrul acestui nou alineat ar trebui să se facă
precizarea că „reclamantul poate fi obligat la depunerea unei cauţiuni în cazul în care instanţa de judecată a dispus luarea unei
56 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 57
Referințe bibliografice
măsuri provizorii ori ridicarea de obiecte sau înscrisuri”, precum şi sancţiunea „încetării de drept a măsurii în situaţia în care
cauţiunea nu este depusă în cuantumul şi termenul stabilit de instanţa de judecată”. Dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. a) ar trebui
modificate, în sensul eliminării caracterului provizoriu al încetării încălcării. În această ipostază, măsura, pierzându-şi caracterul
provizoriu, ar trebui scoasă din contextul normativ al „măsurilor provizorii” şi inclusă, eventual, în cel al „măsurilor de
siguranţă”.
Subiect: Codul de procedură civilă; drepturi conexe; drepturi sui-generis; încălcarea drepturilor de autor; Legea nr. 8/1996
10. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul regimului juridic al bazelor de date. În: Dreptul – nr.
12, 2015, p. 127-139.
Autorul sugerează, de lege ferenda, modificarea art. 122
1
alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în sensul că „prin bază de date se
înţelege o culegere de opere sau de alte elemente independente, dispuse sistematic şi accesibile individual prin orice mijloace”,
şi modificarea art. 122
1
alin. (4), în sensul că „autorul unei baze de date este persoana fizică sau grupul de persoane fizice care
au creat baze de date” (teza I). „Persoana juridică poate dobândi drepturi asupra unei baze de date în condiţiile legii” (teza a
II-a). De asemenea, în conţinutul art. 122
1
ar trebui introdus un nou alineat, care să prevadă că, „în cazul bazelor de date
comune sau colective, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 5, respectiv art. 6 din prezenta lege”.
Subiect: baze de date; Legea nr. 8/1996; regim juridic
11. BODOAŞCĂ, TEODOR – Aspecte critice privind „acţiunea în nulitatea înregistrării mărcii”
în reglementarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. În: Dreptul – nr. 8, 2015,
p. 71-83.
Autorul sugerează, de lege ferenda, următoarele: să se modifice dispoziţiile Legii nr. 84/1998, care se referă la „anularea
înregistrării mărcii” sau la „anularea mărcii”, astfel încât aceste sintagme să fie înlocuite corespunzător cu expresia „anularea
deciziei OSIM de înregistrare a mărcii”; să se abroge art. 47 alin. (1) lit. d), iar art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 84/1998 să
fie modificat, astfel încât să se refere generic la „numele persoanei”, fără să-i adauge apelativul „patronimic”; să se modifice
art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998, în sensul că „înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi dobândite anterior
din alte creaţii intelectuale protejate juridic”; – să se introducă un alineat nou în conţinutul art. 47 din Legea nr. 84/1998, în
care să se precizeze calitatea de pârât a OSIM şi să fie blocată eventuala tentaţie a titularului dreptului la marcă de a promova
această acţiune, mai exact să se prevadă că, „în cadrul acestei acţiuni, OSIM are calitatea de pârât, iar titularul dreptului la marcă
este citat la judecarea cauzei”; să se modifice art. 47 din Legea nr. 84/1998, în sensul de a declara imprescriptibilă acţiunea în
nulitate şi în cazul „motivelor absolute”, evocate de art. 47 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.
Subiect: acţiunea în nulitate; înregistrarea mărcii; Legea nr. 84/1998
12. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul regimului juridic al programelor pentru calculator
în sistemul de drept român. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 132-146.
Pentru respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Directiva Consiliului Comunităţilor Europene nr. 91/250/CEE şi evitarea
retroactivităţii Legii nr. 8/1996, autorul sugerează, de lege ferenda, să se modifice art. 149, în sensul că „sunt supuse prezentei
legi şi programele pentru calculator realizate înainte de data intrării ei în vigoare, cu excepţia actelor încheiate şi drepturile
dobândite înainte de această dată.” O altă propunere de lege ferenda este reformularea textului art. 72 alin. (2) din Legea nr.
8/1996, în sensul că „nu sunt supuse protecţiei juridice prevăzute de Legea nr. 8/1996 ideile, principiile, procedeele, metodele
de funcţionare şi conceptele matematice folosite pentru realizarea unui program pentru calculator, dacă anterior acestea au făcut
obiectul altor creaţii intelectuale.”
Subiect: programe pentru calculator; regim juridic; sistem de drept român
13. BODU, SEBASTIAN – Nulitatea hotărârii adunării generale. În: Revista română de drept al afacerilor –
nr. 2, 2015, p. 25-58.
Autorul recomandă, de lege ferenda, ca nulitatea absolută a hotărârii adunării generale să fie adaptată instituţiei persoanei
juridice, fie prin unificarea regimului nulităţilor, precum în cazul fuziunii şi divizării, fie prin eliminarea imprescriptibilităţii
sau măcar prin reglementarea expresă a cauzelor însoţită de permisiunea expresă de a le remedia deoarece stabilitatea societăţii
este, ca şi în cazul autorităţilor publice, la fel de importantă ca şi salvgardarea ei, fiind costisitor, greu sau chiar imposibil de
acceptat ca efectele nulităţii să fie atemporale şi neremediabile.
Subiect: acţiune socială; adunare generală; calitate procesuală; interes procesual; nulitate; nulitate absolută; nulitate relativă
14. BRADEA, DUMITRU-VLAD; RUSU, MINODORA-IOANA – Discuţii referitoare la
neconstituţionalitatea art. 336 din Codul penal privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului
sau a altor substanţe. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 176-187.
Referitor la problematica probării infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, autorul propune,
de lege ferenda, să se constate gradul de alcoolemie la momentul consumării faptei cu un aparat de tip etilometru, şi nu prin
raportul de expertiză medico-legală de stabilire retroactivă a alcoolemiei, cum este în prezent, ca urmare a declarării
58 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
neconstituţionale a art. 336 din Codul penal. Faţă de etilotest, etilometrul este precis şi, ca atare, poate fi folosit direct ca mijloc
de probă în procesul penal, fără să fie nevoie şi de recoltarea de mostre biologice. Legiferarea acestui instrument ar avea efecte
benefice atât din punct de vedere financiar – reducerea costurilor cu recoltarea mostrelor biologice şi cu efectuarea expertizelor
medico-legale de stabilire retroactivă a alcoolemiei –, cât şi al eficienţei organelor de urmărire penală, care ar soluţiona cauzele
cu celeritate. Autoarea propune, de lege ferenda, ca textul art. 336 alin. (1) din Codul penal să fie modificat în următoarea formă:
„Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (1) Conducerea pe drumurile publice a unui
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.” Formulat astfel, textul
în cauză răspunde mai bine cerinţelor actuale, în condiţiile în care momentul consumării infracţiunii se confundă cu momentul
identificării în trafic a conducătorului auto care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Subiect: alcoolemie; Codul penal; siguranţa publică
15. BUJOREL, FLOREA – Contribuţii la analiza infracţiunilor prevăzute în art. 143 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012. În:
Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 25-35.
Autorul propune, de lege ferenda, ca în cuprinsul art. 138
5
alin. (1) din Legea nr. 187/2012, noţiunile de „autor al unei opere”
şi de „artist interpret sau executant” să fie înlocuite cu noţiunea de „titularul dreptului de autor şi al unui drept conex”. S-ar
acoperi astfel situaţiile lacunare din actuala reglementare cu privire la persoanele care pot avea calitatea de subiect pasiv al
infracţiunii prevăzute în art. 143 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.
Subiect: drept de autor; drepturi conexe; Legea nr. 8/1996; Legea nr. 187/2012
16. CHELARU, IOAN – Reglementări noi privind stabilirea regimului juridic al cetățeniei în dreptul
român. În: Dreptul – nr. 12, 2015, p. 9-21.
Autorul menţionează modificările aduse Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
37/2015 şi argumentează de ce a fost nevoie de o ordonanţă de urgenţă. Astfel, după art. 8, prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 37/2015, s-au introdus două articole, respectiv art. 8
1
şi art. 8
2
, care stabilesc noi facilităţi privind dobândirea
cetăţeniei române de către cetăţenii străini sau persoane fără cetăţenie care, în virtutea calităţilor lor sau a funcţiilor pe care
le-au îndeplinit sau le îndeplinesc, au contribuit, în mod semnificativ, la păstrarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi
spiritualităţii româneşti. Noul act normativ modifică şi prevederile alin. (1) al art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991
şi introduce un nou alineat în art. 13, anume art. 13
1
, pentru punerea în acord a art. 8
1
şi art. 8
2
cu procedura simplificată.
Aceeaşi ordonanţă a modificat şi prevederile alin. (4) al art. 14 din Legea nr. 21/1991, referitoare la componenţa Comisiei pentru
cetăţenie, subliniindu-se împrejurarea că preşedintele acesteia are calitatea de membru. În acelaşi timp, membrii Comisiei au
fost definiţi ca fiind personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. În cazul procedurii de acordare a
cetăţeniei române, art. 16 alin. (2) a fost modificat, atât la lit. b), cât şi la lit. c). Prin introducerea unui nou articol, art. 16
1
, s-a
instituit şi posibilitatea, inexistentă până în prezent, de suspendare a procedurii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române
în situaţia în care solicitantul este acuzat, într-o procedură judiciară, de săvârşirea unei infracţiuni, până la finalizarea acelei
clauze. Referitor la unele aspecte privind procedura de acordare a cetăţeniei, art. 20 din Legea nr. 21/1991 a fost şi el modificat,
multe din aspectele ce privesc procedura depunerii jurământului de credinţă fiind îmbunătăţite substanţial. Art. 22 alin. (2) a
fost modificat în sensul că „cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu paşaportul, cu titlul de călătorie fără
menţiunea «identitate incertă» sau cu certificatul său de naştere, însoţit de buletinul ori cartea de identitate, după caz, sau
paşaportul oricăruia dintre părinţi, precum şi cu documentele prevăzute la art. 23”. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 37/2015 a modificat legislaţia română în materia regimului adeverinţei de renunţare prin introducerea a două
alineate noi, (9) şi (10), în completarea art. 31. De altfel, art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 menţionează
că, „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele cărora, prin ordin al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, li s-a aprobat cererea de renunţare la cetăţenia română până la data intrării
în vigoare a ordonanţei de urgenţă pot solicita, în condiţiile legii, eliberarea adeverinţei de renunţare la cetăţenia română, cu
efectul prevăzut la art. 31 alin. (9) din lege”.
Subiect: Legea cetăţeniei române nr. 21/1991; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea şi completarea Legii
cetăţeniei române nr. 21/1991
17. CHIŞ, ANDREA ANAMARIA – Rolul judecătorului în procesul civil în realizarea principiilor
contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 1, 2015, p. 61-
102.
Autoarea propune, de lege ferenda, ca contestaţia în anulare să devină un instrument de control şi cu privire la hotărârea
nemotivată pronunţată în apel, ceea ce ar da eficienţă caracterului subsidiar al mecanismului de control instituit de Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, asigurându-se, astfel, un remediu intern, eficace pentru hotărârile definitive nemotivate, în
conformitate cu standardele art. 6 par. 1 din Convenţie.
Subiect: atribuţiile judecătorului; control judiciar; principiul contradictorialităţii; principiul dreptului la apărare
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 59
Referințe bibliografice
18. CIOBANU, VIOREL MIHAI – Câteva reflecţii asupra unor evenimente politico-juridice petrecute
la început de an. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 2, 2015, p. 34-54.
Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 147 alin. (2) din Constituţie care se referă la controlul a priori asupra legilor, să
prevadă un termen în care legea nepromulgată să fie modificată în raport cu decizia Curţii.
Subiect: imunitate; Raportul pe anul 2014 al Mecanismului de verificare şi cooperare; ridicare imunitate
19. CIUCĂ, BOGDAN – Aspecte referitoare la înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale conform
noului Cod civil. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 9-16.
Autorul propune, de lege ferenda, amendarea art. 961 din Codul civil, după cum urmează: „(1) Efectele nedemnităţii de drept
sau judiciare pot fi înlăturate: a) expres, prin testament sau printr-un act autentic notarial, de către cel ce lasă moştenirea; b) ca
urmare a unei gratificaţii lăsate de autorul succesiunii în favoarea nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea;
c) printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care se constată, folosind orice mijloc de probă, că între cel ce a lăsat
moştenirea şi nedemn a intervenit în fapt iertarea şi, pe cale de consecinţă, efectele nedemnităţii sunt înlăturate.” Se menţin
integral prevederile art. 961 alin. (2) din Codul civil.
Subiect: înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale; noul Cod Civil
20. COSMA, DORU – Dreptul autorului de a-şi retrage sau modifica opera. În: Revista română de dreptul
proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 9-24.
Autorul propune, de lege ferenda, înscrierea în legea dreptului de autor a unei dispoziţii care să consfinţească dreptul autorului
de a-şi retrage sau modifica opera şi care să prevadă condiţiile şi consecinţele exercitării acestui drept.
Subiect: drept de modificare; drept de retragere; dreptul autorului
21. CRACIUNEAN, LAURA-MARIA – Propuneri de lege ferenda în ceea ce priveşte raportul dintre
dreptul internaţional public şi dreptul intern român. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 71-88.
În legislaţia din România, problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern este reglementată în cuprinsul
articolelor 10, 11, 20 şi 148 din Constituţia României. Autoarea apreciază, ca propunere de lege ferenda, că art. 10 ar putea
avea următorul conţinut: „(1) România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele – şi, în acest cadru, relaţii de bună
vecinătate – şi celelalte Subiecte de drept internaţional, în conformitate cu dreptul internaţional. (2) România este stat membru
al Uniunii Europene. (3) România acţionează, în relaţiile internaţionale şi în politica sa externă, pentru realizarea interesului
naţional.” De maniera arătată, textul propus ar ilustra trei coordonate importante ale relaţiilor internaţionale ale României, şi
anume: conduita sa în conformitate cu dreptul internaţional, cu calitatea de membru al Uniunii Europene şi, respectiv, în
conformitate cu interesul naţional. Art. 11 ar trebui să exprime relaţia cu dreptul Uniunii Europene şi ar putea avea următorul
conţinut: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin potrivit dreptului
internaţional şi calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene. (2) Tratatele internaţionale, la care statul român este parte,
principiile şi normele general admise ale dreptului internaţional fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care
România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea
Constituţiei. (4) Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,
precum şi celelalte reglementări europene cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne,
cu respectarea prevederilor actului de aderare.” Corelat cu art. 11 alin. (4), art. 148 ar putea fi reformulat astfel: „(1) Calitatea
de membru al Uniunii Europene, dobândită prin aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul
transferării unor atribuţii către instituţiile europene, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor
prevăzute în aceste tratate, impune respectarea de către statul român a dreptului Uniunii Europene, a principiilor şi a celorlalte
reglementări cu caracter obligatoriu, conform obligaţiilor asumate. (2) Ratificarea tratatelor prin care sunt modificate sau
completate tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi tratatele prin care este modificat sau completat Tratatul
Atlanticului de Nord se face printr-o lege adoptată în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu votul a două
treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor.”
Subiect: drept intern român; drept internaţional public; dualism; monism; revizuire a Constituţiei; Uniunea Europeană
22. CRISTE, LUCIAN – Necesitatea instituirii unor remedii eficiente în cazul depăşirii duratei rezonabile
a procesului penal. Contestaţia privind durata procesului penal – remediu efectiv sau improvizaţie
legislativă? În: Caiete de drept penal – nr. 1, 2015, p. 11-49.
Reglementarea principiului duratei rezonabile a procedurilor nu a constituit o prioritate pentru legiuitorul naţional, de aceea,
de lege ferenda, autorul consideră că se impune ca legiferarea remediilor naţionale în cazul depăşirii duratei rezonabile a
procedurilor să se facă printr-o lege specială, aplicabilă în toate materiile, care să reglementeze atât remedii de accelerare a
procedurilor, cât şi remedii compensatorii. Pentru a nu se crea confuzii, legiuitorul ar trebui să intervină terminologic în privinţa
remediului oferit în faza de urmărire penală şi să pună la dispoziţie persoanei interesate o cerere de accelerare a procesului penal,
iar nu o contestaţie privind durata procesului penal. În privinţa suspectului şi a inculpatului, se impune ca termenul luat în
considerare la calcularea duratei procesului să curgă de la data la care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale
60 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
faţă de suspect. Referitor la competenţa de soluţionare a contestaţiei, aceasta ar trebui atribuită, din raţiuni de promptitudine
şi eficienţă, unui alt complet din cadrul aceleiaşi instanţe. Prin această propunere de lege ferenda autorul opinează că, sub
aspectul naturii juridice, contestaţia are ca obiect soluţionarea unui incident procedural intervenit ca urmare a comportamentului
culpabil adoptat de organul judiciar în legătură cu gestionarea într-un timp optim a dosarului. Cum nu este prevăzută vreo
sancţiune în cazul nerespectării termenelor cuprinse în hotărârea prin care se soluţionează contestaţia, ar putea fi reglementată,
de pildă, sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri de probe pentru părţile şi subiecţii procesuali care nu respectă
termenele stabilite.
Subiect: Cauza Kudla contra Poloniei; Cauza Vlad şi alţii contra României; contestaţie; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; durata
procesului penal; noul Cod de procedură penală; procedură penală; remedii compensatorii; remedii preventive
23. DINU, CĂTĂLINA – Este sau nu justificată reglementarea concesionării bunurilor din domeniul
privat alături de concesionarea bunurilor din domeniul public? În: Curierul judiciar – nr. 9, 2015,
p. 488-492.
De lege ferenda, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 ar trebui modificat în scopul permiterii exclusive a vânzării sau închirierii –
şi a excluderii concesionării – terenurilor aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale
destinate construirii. Se impune şi abrogarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 50/1991 cu privire la posibilitatea concesionării
terenurilor aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, precum şi a
celorlalte dispoziţii legale cuprinse în acte normative devenite anacronice şi lipsite de corelaţie atât cu legislaţia specială în
domeniu, cât şi cu legislaţia-cadru. O alternativă ar fi modificarea cadrului legislativ în vederea asigurării încheierii acestor
contracte în interes public, prin inserarea sintagmei „dacă interesul public o justifică”.
Subiect: concesionarea bunurilor; domeniu privat; domeniu public
24. DUMITRU, ILIE – Zilier versus salariat. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 2, 2015, p. 15-25.
Autorul propune, de lege ferenda, adăugarea apatrizilor în categoria celor care pot presta activităţi necalificate, cu caracter
ocazional.
Subiect: activităţi cu caracter ocazional; muncă sezonieră; zilier
25. FLOREA, BUJOREL – Contribuţii la analiza infracţiunii prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 156-170.
Autorul consideră, de lege ferenda, că în legislaţia referitoare la drepturile de autor sunt necesare următoarele modificări:
limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea de plagiat să fie înlocuite, în sensul creşterii acestora; să se
revină la reglementarea prin care se incrimina fapta de însuşire, fără drept, a operei şi aceasta să fie prezentată ca o creaţie
intelectuală proprie, întrucât în acest ultim caz se restrânge posibilitatea autorului de a recurge la mijloace juridice de drept
penal pentru apărarea dreptului său la paternitatea operei; sintagma „însuşire a operei” altui autor să fie înlocuită cu termenul
de „plagiat” .
Subiect: drept de autor; drepturi conexe
26. FLOREA, BUJOREL – Unele consideraţii privind modificările aduse asupra infracţiunii prevăzute
de art. 139
8
din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 1, 2015, p. 46-50.
Autorul propune, de lege ferenda, ca cele două entităţi materiale, produsele purtătoare de drepturi conexe şi cele purtătoare de
drepturi sui-generis, să fie definite într-un alineat distinct al articolului care incriminează infracţiunea, art. 139
8
din Legea
nr. 8/1996.
Subiect: baze de date; drepturi conexe; drepturi sui-generis; produse purtătoare de drepturi conexe; produse purtătoare de drepturi
sui-generis
27. FLOREA, BUJOREL – Contribuţii la analiza infracţiunilor prevăzute în art. 140 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În: Dreptul – nr. 8, 2015, p. 177-191.
Autorul propune, de lege ferenda, ca retransmiterea prin cablu să fie definită în Legea nr. 8/1996 Secţiunea a III-a art. 120 astfel:
„(1) Prin retransmiterea prin cablu, în sensul prezentei legi, se înţelege transferarea simultană, nealterată şi integrală, de către
un operator, a unei transmisiuni iniţiale cuprinzând servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, în scopul
recepţionării lor de către public. (2) Transmisia iniţială se realizează prin mijloace cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, iar
retransmiterea prin cablu prin mijloace fir, cablu, fibră optică, orice alt procedeu similar, sau printr-un sistem de difuzare prin
unde ultrascurte.”
Subiect: drept de autor; drepturi conexe; Legea nr. 8/1996; Legea nr. 187/2012; Legea nr. 286/2009
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 61
Referințe bibliografice
28. FLOREA, VLAD TEODOR – Protecţia concurenţei pe piaţa internă a Uniunii Europene prin
controlul concentrărilor de întreprinderi. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 59-70.
Regulamentul (CE) nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi indică la art. 1 sfera de aplicare
a actului normativ, la art. 2 evaluarea concentrărilor, iar la art. 3 definiţia concentrării. Autorul propune, de lege ferenda, ca
ordinea acestor prime trei articole să fie următoarea: primul articol să fie definiţia concentrării, al doilea sfera de aplicare şi al
treilea evaluarea concentrării. Această aranjare este argumentată prin logica înţelegerii unui text legislativ, astfel încât
destinatarii normelor să perceapă textul cât mai aproape de viziunea legiuitorului.
Subiect: concentrări de întreprinderi; concurenţă; piaţa internă; Uniunea Europeană
29. FLORESCU, EUGENIA – Legea insolvenţei persoanei fizice incompatibilă cu dreptul Uniunii
Europene şi contrară jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. O lege care încalcă dreptul.
În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 5, 2015, p. 15-28.
Autoarea recomandă, de lege ferenda, pe lângă delimitarea şi dezambiguizarea noţiunilor persoană fizică, cetăţean şi
consumator, comerciant persoană fizică, eliminarea din ordinea juridică a legii insolvenţei cetăţeanului consumator.
Subiect: cetăţean; comerciant persoană fizică; consumator; insolvabilitate civilă; insolvenţă comercială
30. GANGU, CONSTANTIN – Regimul fiscal al TVA aplicabil transporturilor intracomunitare de
bunuri. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 6, 2015, p. 93-122.
Autorul recomandă, de lege ferenda, cu privire la regimul fiscal al TVA aplicabil transporturilor intracomunitare de bunuri
următoarele: 1) solicitarea introducerii, în temeiul art. 395 din Directiva TVA, a unei măsuri speciale de derogare în scopul
simplificării procedurii de colectare a TVA sau al prevenirii anumitor forme de evaziune fiscală sau fraudă, prin care să se
autorizeze aplicarea, în cazul transporturilor intracomunitare, a unui mecanism asemănător cu cel aplicat în cazul transporturilor
legate direct de exportul/importul bunurilor şi în cel al transporturilor extracomunitare, în sensul că: prestările de servicii,
inclusiv transportul şi serviciile accesorii, legate direct de transportul intracomunitar de bunuri să fie scutite de TVA cu drept
de deducere; 2) asigurarea unei transparenţe totale a procedurii de rambursare a TVA şi o relaţie interactivă cu contribuabilul.
În acest sens trebuie avute în vedere următoarele: precizarea, în cuprinsul procedurii, a modului de stabilire a coeficientului
de ajustare a SIN în funcţie de comportamentul fiscal al contribuabilului, precum şi a modului concret de constituire a bazei
de date speciale privind persoanele impozabile pentru care organele fiscale au stabilit risc fiscal mare; completarea procedurii
cu o anexă care să cuprindă cel puţin un model de calcul SIN şi a gradului de risc fiscal, cu scop de informare şi îndrumare a
contribuabilului; comunicarea către contribuabil, în termen de 15 zile de la depunerea decontului cu sumă negativă de TVA şi
opţiune de rambursare, a deciziei de stabilire a gradului de risc fiscal, document care să aibă caracter de act administrativ
fiscal; 3) îmbunătăţirea condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor speciale privind soluţionarea solicitărilor de rambursare prin
includerea prestărilor intracomunitare de servicii în categoria activităţilor care beneficiază de regimul special şi completarea
unor prevederi referitoare la definirea contribuabililor mari şi mijlocii, eliminarea plafonului minim de 500.000 de euro,
contopirea procentelor diferite privind ponderea din rulajul debitor al contului 4111 şi eliminarea paragrafului 1.4 referitor la
tratarea separată a contribuabililor mari şi mijlocii; 4) fluidizarea şi flexibilizarea procedurii de rambursare a TVA prin
compensarea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului sau suspendarea exigibilităţii acestora pe perioada soluţionării cererii de
rambursare a TVA, dacă suma solicitată la rambursare este cel puţin egală cu cea a obligaţiilor fiscale. În acest sens, trebuie
excluse de la calculul indicatorului menţionat la poziţia D.6 din fişa de calcul a SIN obligaţiile de plată restante la TVA, sumele
reprezentând înlesniri la plată aprobate de organul fiscal, precum şi celelalte obligaţii fiscale restante în perioada de referinţă,
în limita sumei solicitate la rambursare. În aceste condiţii, până la soluţionarea cererii de rambursare, exigibilitatea tuturor
obligaţiilor fiscale ale contribuabilului se consideră a fi suspendată, dacă nu depăşesc suma solicitată la rambursare;
5) eliminarea oricăror inechităţi prin acordarea şi plata de accesorii din oficiu şi în cuantum egal pentru soluţionarea cu
întârziere a solicitărilor contribuabililor, precum şi pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor ce le revin acestora faţă de fisc;
6) modificarea Codului de procedură fiscală în sensul stabilirii de termene pentru furnizarea, de către alte entităţi decât
contribuabilul a cărui cerere urmează a fi soluţionată, a informaţiilor suplimentare relevante solicitate de organul fiscal, în
funcţie de volumul şi complexitatea informaţiilor, care să nu depăşească totuşi 30 de zile; 7) definirea clară şi fără echivoc, în
Codul fiscal, a noţiunilor de operaţiune principală şi achiziţie intracomunitară de servicii, precum şi tratarea mai aprofundată
a conceptului de achiziţie intracomunitară de servicii; 8) eliminarea, ca fiind lipsită de relevanţă, a excepţiei prevăzute la art.
133 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal sau, dacă nu se poate elimina complet, trebuie măcar eliminată expresia „proporţional cu
distanţele parcurse” , în scopul simplificării procedurii şi evitării confuziilor.
Subiect: B2B; Directiva 2006/112/CE; regim fiscal; transporturi intracomunitare; TVA
31. GIDRO, DOMINIC ALEXANDRU – Discuţii în legătură cu acţiunea directă a mandantului împotriva
submandatarului în reglementarea noului Cod civil. În: Dreptul – nr. 12, 2015, p. 76-93.
Noul Cod civil diferenţiază răspunderea mandatarului în funcţie de cum substituirea a fost sau nu autorizată. Autorul consideră
că, de lege ferenda, submandatarul trebuie să aibă posibilitatea acţionării mandantului, printr-o acţiune directă, în temeiul
62 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
transferului reciproc de valoare şi al legii, dacă substituirea a fost autorizată. De asemenea, propune introducerea unui nou text
de lege care să reglementeze răspunderea mandatarului pentru instrucţiunile date substituitului în îndeplinirea mandatului,
numai dacă mandatarul este profesionist.
Subiect: Cod civil; contract de mandat; mandant; submandatar
32. GINGĂRAŞU, RUXANDRA ADINA – Acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare din imobilele
ocupate abuziv, cererile posesorii – asemănări şi deosebiri. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 9,
2015, p. 99-134.
Autoarea consideră, de lege ferenda, că s-ar putea lărgi sfera de aplicare a procedurii de evacuare şi cu privire la un alt proprietar
în cazuri temeinic justificate: violenţă, tulburare repetată a ordinii publice etc. Soluţia este temporară întrucât în urma
soluţionării partajului instanţa va decide cărui soţ i se cuvine imobilul. De lege ferenda, s-ar impune ca legiuitorul să oblige
pârâtul la primul termen de judecată să îşi dezvăluie datele de identificare sub o sancţiune mai drastică, şi anume posibilitatea
instanţei civile de a se adresa organului competent în vederea dobândirii unui alt nume şi prenume în condiţiile art. 84 alin.
(3) noul Cod civil atunci când nu există alte date de identificare cu privire la persoana în discuţie. De asemenea, pentru
eficacitatea procedurii de evacuare dacă susţinerea pârâtului nu este una care poate fi dovedită sau dacă instanţa, administrând
o serie de probe, ajunge la concluzia că afirmaţia pârâtului este neîntemeiată, cererea de evacuare ar trebui să fie judecată în
continuare. Dacă susţinerea este făcută în cadrul procedurii de evacuare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, atunci
instanţa va recalifica acţiunea într-o acţiune în revendicare, iar acest lucru este obligatoriu indiferent dacă pârâtul exibă un titlu
sau nu.
Subiect: acţiunea în evacuare din imobilele ocupate abuziv; acţiunea în revendicare; analiză comparativă; cereri posesorii; etapele
procesului civil
33. GRADINARU, SANDRA – Cazurile şi condiţiile de emitere a mandatului de supraveghere tehnică.
În: Curierul judiciar – nr. 1, 2015, p. 38-42.
Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda: să fie precizate în lege persoanele care pot fi supuse ingerinţei, altele
decât suspectul; completarea textului de lege cu obligativitatea justificării de către organul de urmărire penală a unei legături
între terţ şi presupusul suspect; reglementarea distinctă în Codul de procedură penală a faptului că înregistrarea acestor
convorbiri nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi
utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către „confident” a unei infracţiuni din cele prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art.
91
1
din Codul de procedură penală din 1968 sau din cele prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală;
necesitatea reglementării obligativităţii procurorului de a informa instanţa emitentă a mandatului, nu doar la expirarea duratei
acestuia sau după încetarea măsurii de supraveghere în condiţiile dispoziţiilor art. 143 alin. (5) din Codul de procedură penală,
ci periodic, pe parcursul executării tehnicilor de supraveghere, în vederea existenţei unui control cu privire la respectarea
limitelor mandatului şi prevederilor legale în materia punerii în executare; durata maximă de 48 de ore pentru care procurorul
poate autoriza măsura de supraveghere tehnică atunci când există urgenţă se impune să fie dedusă din perioada totală de 120
de zile pentru măsura prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv 6 luni pentru celelalte
măsuri.
Subiect: condiţii; emitere; mandat de supraveghere tehnică
34. IOVU, MIRELA – Efectele implementării Recomandării Comisiei Europene nr. 135/2014 privind o
nouă abordare a eşecului în afaceri şi a insolvenţei. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 4, 2015,
p. 121-133.
Autoarea recomandă, de lege ferenda, următoarele: diferenţierea de durată a planului de reorganizare în funcţie de specificul
debitorului (IMM/societăţi cu cifre mari de afaceri/grupuri de societăţi), dar şi prin eficientizarea insolvenţei „oneste” cu
accent pe reorganizare judiciară în detrimentul celei „frauduloase”; descărcarea mai rapidă de datorie care ar putea acorda
debitorului onest şanse rapide de redresare; creşterea valorii-prag a creanţelor, care dă posibilitatea introducerii cererii privind
deschiderea procedurii insolvenţei, de la 40.000 de lei, cât este în prezent, la 10.000 de lei.
Subiect: insolvenţă; Legea nr. 85/2014; Regulamentul (CE) nr. 1346/2000; rol activ al băncilor
35. IUGAN, ANDREI-VIOREL – Discuţii cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În: Dreptul –
nr. 5, 2015, p. 176-190.
În privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei între procuror şi inculpat autorul consideră, de lege ferenda, că textul de lege
ar trebui modificat, în sensul de a stabili necesitatea unui singur aviz al procurorului ierarhic superior, anterior încheierii
acordului. De asemenea, s-ar impune reducerea limitelor de pedeapsă, potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură
penală, şi în cazul persoanelor care optează pentru încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Subiect: acord de recunoaştere a vinovăţiei; inculpat; noul Cod de procedură penală
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 63
Referințe bibliografice
36. IVAN, MARI-CLAUDIA; IVAN, GHEORGHE – Consideraţii asupra arestării preventive cu specială
referire la cazurile de aplicare. În: Dreptul – nr. 4, 2015, p. 182-217.
Autorii consideră, de lege ferenda, înlocuirea din art. 223 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală a expresiei „participant
la comiterea infracţiunii” cu aceea de „participant în procesul penal”. De asemenea, propun ca înţelegerea patrimonială dintre
infractor şi persoana vătămată, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, să nu fie
considerată frauduloasă, având în vedere că în privinţa laturii civile a procesului penal părţile pot ajunge la un consens
(tranzacţie sau acord de mediere, aşa cum se prevede în art. 23 din Codul de procedură penală, ori chiar repararea prejudiciului
material sau moral).
Subiect: arestare preventivă; cazuri de aplicare; noul Cod de procedură penală
37. LEFTER, GABRIEL SANDU – Acordarea taxei judiciare de timbru în cadrul cheltuielilor de
judecată stabilite în soluţionarea unei contestaţii la executare admise. În: Curierul judiciar – nr. 6, 2015, p.
320-325.
Autorul propune, de lege ferenda, constituirea unui nou dosar, distinct de cel al contestaţiei la executare, ori alcătuirea unui
dosar asociat, conform Hotărârii C.S.M. nr. 425/2011.
Subiect: cheltuieli de judecată; contestaţii la executare admise; taxa judiciară de timbru
38. MALINETESCU, LAURA-VALERIA V. – Particularităţi ale contractelor de furnizare de servicii
medicale, medicamente şi dispozitive medicale. În: Curierul judiciar – nr. 8, 2015, p. 419-425.
Întrucât în redactarea actuală, textul de lege cuprins la art. 6
1
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este incomplet, deoarece reglementează în particular doar situaţia
cesiunilor de creanţă, autoarea consideră că, de lege ferenda, în acest caz ar trebui ca şi valabilitatea contractelor de ipotecă
asupra creanţelor să fie supusă unor reguli similare, respectiv să fie condiţionată de acceptul prealabil exprimat în scris al
instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor
prestate sau lucrărilor executate.
Subiect: contracte de furnizare de servicii medicale; dispozitive medicale
39. MARINESCU, ANA-MARIA – Directivele Uniunii Europene în domeniul dreptului de autor şi
drepturilor conexe. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 2, 2015, p. 172-193.
Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor
de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru
utilizare online pe piaţa internă îşi propune să asigure cadrul în care titularii de drepturi au un cuvânt de spus în privinţa
gestiunii drepturilor lor şi o mai bună funcţionare a organismelor de gestiune colectivă pe teritoriul Uniunii Europene. Comisia
va conlucra cu statele membre cu scopul de a realiza o corectă transpunere a dispoziţiilor Directivei în legile naţionale, până
la termenul stabilit pentru transpunere, respectiv 10 aprilie 2016. De lege ferenda, transpunerea Directivei în Legea nr. 8/1996
impune adoptarea unui set minim de dispoziţii având în vedere că România a implementat deja Recomandarea 2005/737/EC.
Dispoziţia referitoare la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor dintre organismele de gestiune colectivă, membrii
organismelor de gestiune colectivă, titularii de drepturi sau utilizatori cu privire la dispoziţiile de drept intern are în vedere o
categorie foarte largă de Subiecte şi, de lege ferenda, poate fi implementată doar în ceea ce priveşte, pe de o parte, organismele
de gestiune colectivă şi, pe de altă parte, organismele de gestiune colectivă şi utilizatori.
Subiect: drept de autor; drepturi conexe; protecţie programe calculator; protecţie baze de date; Legea nr. 8/1996; drept de suită; operă
orfană
40. MIRIŞAN, VALENTIN – Reflecţii asupra unor instituţii de drept penal şi drept procesual penal,
generate de interpretarea diferită a unor dispoziţii legale sau de practică judiciară neunitară la nivelul
instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 160-179.
Autorul apreciază că, de lege ferenda, se impune modificarea art. 346 din Codul de procedură penală prin completarea alin.
(2) sau prin introducerea unui nou alineat cu următorul conţinut: „Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori s-au ridicat din
oficiu excepţii şi acestea au fost respinse, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3) din Codul de procedură
penală, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor
de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii”. Autorul consideră că trebuie modificate dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Codul
de procedură penală referitoare la competenţa materială a tribunalului, în sensul că infracţiunile complexe de ultraj şi ultraj
judiciar, atunci când absorb în conţinutul lor infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori de omor, ar trebui
date în competenţa acestei instanţe.
Subiect: Curtea de Apel Oradea; fapte de ultraj; instituţii de drept penal; instituţii de drept procesual penal; ultraj judiciar
64 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
41. MOROSAN, DAN – Participaţia improprie. Aspecte generale, modalităţi, chestiuni problematice. În:
Caiete de drept penal – nr. 1, 2015, p. 89-118.
Referitor la participaţia improprie, autorul consideră că esenţială nu este săvârşirea din perspectivă juridică a aceleiaşi fapte
prevăzute de legea penală, ci fapta în materialitatea ei şi propune, de lege ferenda, ca această condiţie să fie raportată la subiect,
obiect şi latura obiectivă, lăsând la o parte latura subiectivă. Raportând astfel contribuţiile participanţilor, condiţia ar fi
îndeplinită chiar şi în situaţiile în care fapta în materialitatea ei ar fi uciderea unei persoane, în măsura în care unul dintre
participanţi a acţionat din culpă, iar celălalt cu intenţie.
Subiect: cazul fortuit; coautorat; constrângere fizică; constrângere morală; eroare; exces neimputabil; intoxicaţie; iresponsabilitate;
minoritate; participare cu intenţie; participare din culpă; participare fără vinovăţie; participaţie improprie; participaţie penală
42. MURARIU, OANA; IEPURE, MIHAI-FLORIN – Examen de ansamblu asupra problematicii
juridice privitoare la asigurarea de răspundere civilă profesională a medicilor. În: Dreptul – nr. 4, 2015,
p. 88-106.
Autorii consideră, de lege ferenda, că s-ar impune ca şi furnizorii de servicii medicale care nu au încheiat un contract cu casa
de asigurări de sănătate să fie obligaţi a încheia poliţe de asigurare de răspundere în domeniul medical, interesul pacientului
tratat în acea unitate spitalicească fiind de a fi despăgubit cât mai prompt pentru prejudiciile cauzate printr-un act de malpraxis
medical.
Subiect: asigurarea de răspundere civilă profesională; malpraxis medical; poliţă de asigurare
43. OBANCIA, ANTONIU – Garantarea procesului echitabil pentru persoanele – altele decât inculpatul –
ale căror bunuri, pretins provenite din săvârşirea de fapte penale, sunt supuse confiscării speciale ori
confiscării extinse. În: Dreptul – nr. 1, 2015, p. 165-173.
Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 366 alin. (3) din Codul de procedură penală să fie transferat din capitolul I „Dispoziţii
generale” al titlului III „Judecata” în capitolul II „Judecata în primă instanţă” al aceluiaşi titlu, după art. 372, devenind art. 372
1
din Codul de procedură penală, modificat pe conţinut în felul următor: „Persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării vor
fi citate şi pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.”
Şi art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală ar trebui să fie modificat şi să aibă următorul conţinut: „Împotriva măsurii
asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată ori a modului de aducere la
îndeplinire a acesteia, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, care se va
soluţiona de un alt judecător ori de un alt complet al instanţei, în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii de luare a
măsurii sau de la data punerii în executare a măsurii”.
Subiect: bunuri provenite din săvârşirea de fapte penale; confiscare extinsă; confiscare specială
44. ONICA-CHIPEA, LAVINIA – Consideraţii privind necesitatea de modificare a cadrului legal existent
în vederea stimulării incluziunii sociale prin muncă a tinerilor dezinstituţionalizaţi. În: Revista română de
dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 71-87.
Autoarea propune, de lege ferenda, modificarea şi înlocuirea atât în titlul Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea
marginalizării sociale, act normativ în vigoare şi aplicabil domeniului menţionat, cât şi în reglementările sale de conţinut, a
sintagmei „marginalizare socială”, înţeleasă ca efect al excluziunii sociale, drept consecinţă produsă ca urmare a eşecului de
integrare a persoanei, cu sintagma „excluziune socială”.
Subiect: incluziune socială; Legea nr. 272/2004; Legea nr. 292/2011; tineri dezinstituţionalizaţi
45. OGLINDA, BAZIL; CILTEA, VALENTIN – Concluziile scrise în reglementarea noului Cod de
procedură civilă. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 9-25.
Autorii propun, de lege ferenda, modificarea/completarea art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru a corespunde
realităţilor procesuale. În acest sens, s-ar impune ca instanţa să acorde un termen scurt părţii lipsite de apărare, în care aceasta
să aibă posibilitatea efectivă de a-şi prezenta şi în scris susţinerile şi apărările.
Subiect: noul Cod de procedură civilă; deliberarea şi pronunţarea hotărârii
46. PAZIUC, CRISTIAN – Răspunderea contractuală şi sistemul remediilor pentru neexecutarea
obligaţiilor contractuale. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 1, 2015, p. 139-211.
Autorul consideră o propunere nimerită, de lege ferenda, aceea de purificare a sistemului răspunderii (în forma particulară a
daunelor-interese), prin renunţarea la noţiunea culpei subiective, prevăzută în art. 16 din Codul civil, şi prin folosirea doar a
noţiunilor de culpă obiectivă şi de cauză justificată de neexecutare. Astfel, ar putea fi abrogate art. 16, art. 1.547 şi art. 1.548
din Codul civil, urmând să fie adaptat şi art. 1.530. În acest caz, răspunderea pentru daune-interese ar rămâne subiectivă, dar
culpa care stă la baza sistemului ar fi înţeleasă în sensul originar. Aşa fiind, sistemul s-ar comporta precum cel aplicabil în
provincia Quebec. Alternativ, ar fi necesară, în orice caz, o clarificare a acestor dispoziţii, de exemplu, prin precizarea, în art.
1.530, a cazurilor în care se cere neexecutarea fără justificare şi a celor în care trebuie analizată culpa subiectivă, precum şi
prin precizarea domeniului de aplicare a art. 1.547-1.548 din Codul civil (obligaţii de mijloace).
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 65
Referințe bibliografice
Subiect: culpa obiectivă; culpa subiectivă; daune-interese; neexecutare; obligaţie contractuală; răspundere contractuală; remediu
47. PĂTRU, RADU ŞTEFAN – Propuneri „de lege ferenda” în legătură cu includerea în legislaţia muncii
a unor prevederi relevante din cuprinsul fostului contract colectiv de muncă unic la nivel naţional pe
anii 2007-2010, precum şi a unor stipulaţii înscrise în contractele colective de muncă încheiate în perioada
2014-2015 la nivel de sector de activitate sau de grup de unităţi. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 140-149.
Autorul recomandă includerea unor dispoziţii din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 în legislaţia
muncii actuală, prevederi referitoare la: salarizare, răspunderea disciplinară, concedierea pentru necorespundere profesională,
timpul de lucru şi de odihnă, criterii sociale de care trebuie să se ţină cont când se fac concedierile, contractele colective de
muncă încheiate la nivel de sector de activitate şi de grupuri de unităţi.
Subiect: contract colectiv de muncă; legislaţia muncii
48. PÂNIŞOARĂ, ALEXANDRU – Certificatul de urbanism. Act administrativ premergător de decizie.
În: Revista de Drept Public – nr. 3, 2015, p. 85-93.
Autorul recomandă, de lege ferenda, ca reglementările actuale ale certificatului de urbanism să fie revizuite, prin precizarea
clară a naturii sale juridice ca act administrativ, şi nu prin simplul act de informare, atât în Legea nr. 350/2001 (Secţiunea a 4-
a), Legea nr. 50/1991 (art. 6), cât şi în Ordinul nr. 839/2009 (Capitolul III, Secţiunea 1).
Subiect: act administrativ; certificat de urbanism; Legea nr. 50/1991; Legea nr. 350/2001; Ordinul nr. 839/2009
49. POP, PAUL – O scurtă exegeză (critică) a perimării judecăţii în procesul civil. În: Revista Română de
Drept Privat – nr. 3, 2015, p. 89-130.
Autorul propune, de lege ferenda, adaptarea prevederilor art. 413 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă, în sensul ca
suspendarea să existe până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauza care a determinat suspendarea, soluţie pronunţată de
instanţa de judecată sau de organul de urmărire penală competent, după caz.
Subiect: perimare; perimarea judecăţii; proces civil; sancţiune procedurală
50. POPESCU, MANUELA ELENA – Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a debitorului
obligaţiei de întreţinere în vederea dobândirii mijloacelor necesare pentru executarea obligaţiei de
întreţinere. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 1, 2015, p. 81-86.
Autorul propune, de lege ferenda, ca legiuitorul să modifice textul art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituţia României şi să
înlocuiască sintagma „obligaţii civile” cu aceea de „obligaţii civice”, astfel încât dispoziţiile Legii fundamentale să fie corelate
cu normele internaţionale pe care România le-a ratificat. De asemenea, propune reformularea art. 4 alin. (3) lit. b) din Codul
muncii, cu denumirea marginală „interzicerea muncii forţate”, în sensul de a detalia cazurile în care „autorităţile publice” pot
dispune obligarea la muncă şi să cuprindă, cel puţin exemplificativ, „obligaţiile civice” pentru care se poate lua o astfel de
decizie, condiţia suplimentară „de a fi prevăzute de lege” fiind insuficientă, susceptibilă de interpretări.
Subiect: mijloace viitoare; muncă forţată; obligaţie legală de întreţinere
51. PRESCURE, TITUS – Reorganizarea persoanei juridice în viziunea noului Cod civil. În: Revista
română de drept al afacerilor – nr. 7, 2015, p. 59-76.
Autorul recomandă, de lege ferenda, completarea prevederilor Codului civil cu unele norme care să evoce şi să stabilească,
fie în mod direct, fie doar prin norme de trimitere, condiţiile în care poate fi declarată nulitatea unor măsuri de reorganizare a
persoanelor juridice, în general, inclusiv a celor care se realizează prin fuziune.
Subiect: Legea nr. 31/1990; noul Cod civil; regimul reorganizării persoanelor juridice; scop lucrativ
52. PUIE, OLIVIU – Răspunderea statului şi a magistraţilor pentru prejudiciile cauzate prin erori
judiciare. În: Dreptul – nr. 10, 2015, p. 82-106.
Autorul apreciază că se impune, de lege ferenda, modificarea dispoziţiilor legale instituite prin noul Cod de procedură penală
şi a dispoziţiilor art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, în sensul obligativităţii statului, prin Ministerul Finanţelor Publice,
de a exercita acţiunea în regres împotriva persoanei responsabile de cauzarea erorii judiciare, în toate cazurile în care se
constată prin hotărârea definitivă a instanţei răspunderea penală sau disciplinară a magistratului sau a procurorului care a
cauzat prejudiciul generat de eroarea judiciară comisă. De asemenea, trebuie corelate dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul
civil cu prevederile art. 253 din Codul civil, prin modificarea art. 1391 alin. (1) în sensul de a prevedea expres posibilitatea
reparării patrimoniale pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice sau persoanelor juridice în toate situaţiile în care sunt
lezate drepturi nepatrimoniale ale acestor persoane. De lege ferenda, se impune modificarea Legii nr. 303/2004 şi a noului Cod
de procedură penală, în sensul obligativităţii statului de a se întoarce cu acţiune în regres împotriva magistraţilor în cazul în
care eroarea judiciară a fost dovedită şi statul a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă la plata de despăgubiri
pentru prejudicii cauzate prin erori judiciare.
Subiect: magistraţi; prejudicii cauzate prin erori judiciare; răspunderea statului
66 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
53. PUIE, OLIVIU – Principalele modificări şi completări aduse de noul Cod de procedură fiscală (Legea
nr. 207/2015) în domeniul contenciosului administrativ fiscal. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 55-79.
Autorul consideră că se impune, de lege ferenda, modificarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu
prevederile art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în vigoare şi art. 272 alin. (2) din noul Cod de procedură fiscală,
respectiv prin raportare la criteriul valoric de 5 milioane de lei, cuantum care corespunde realităţilor fiscale din România.
Subiect: contencios administrativ fiscal; Legea nr. 207/2015; noul Cod de procedură fiscală
54. PUIE, OLIVIU – Aspecte privitoare la suspendarea executării actului administrativ tipic şi a actului
administrativ fiscal în contextul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a Codului de
procedură fiscală. Practica judiciară în materie. În: Pandectele Române – nr. 9, 2015, p. 29-51.
Autorul propune, de lege ferenda, modificarea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care ar
trebui să aibă următorul cuprins: „în ipoteza în care se adoptă/emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel
suspendat sau anulat, după caz, de către instanţa de contencios administrativ, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu
este obligatorie plângerea prealabilă”.
Subiect: act administrativ; instanţa de contencios administrativ; pagubă iminentă; suspendarea executării actului administrativ
55. PUIE, OLIVIU – Efectele hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către instanţele de
contencios administrativ prin care au fost anulate acte administrative cu caracter normativ şi obligaţia
publicării acestor hotărâri judecătoreşti. În: Pandectele Române – nr. 8, 2015, p. 44-57.
Autorul propune, de lege ferenda: modificarea textului art. 23 din Legea nr. 554/2004 în sensul eliminării părţii lui finale „la
cererea instanţei de executare sau a reclamantului”; modificarea art. 13 alin. (2) din lege în corelaţie cu art. 12 alin. (3), în sensul
conferirii posibilităţii şi conducătorului unităţii cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor de a solicita publicarea deciziei necontestate emise de către acesta; modificarea art. 23 din lege în sensul de
a se stabili expres în conţinutul acestui text legal, obligativitatea ca instanţele judecătoreşti care au pronunţat hotărâri definitive
prin care au fost anulate, în tot sau în parte, acte administrative cu caracter normativ, să solicite publicarea acestor hotărâri
judecătoreşti.
Subiect: act administrativ cu caracter normativ; contencios administrativ; hotărâri judecătoreşti definitive; Legea nr. 554/2004
56. PUIE, OLIVIU – Instituţia Avocatul Poporului – între dreptul de petiţionare şi recursul jurisdicţional.
În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 101-134.
Cu privire la sfera persoanelor care se pot adresa instituţiei Avocatul Poporului, în virtutea principiului preeminenţei Constituţiei
în piramida normativă, se impune, de lege ferenda, corelarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 cu textul art. 59 din
Constituţie şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, respectiv prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, republicată,
ar trebui să aibă următorul cuprins: „Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor
fizice, cetăţeni străni sau apatrizi, priviţi individual sau în asociaţie, precum şi a persoanelor juridice, în raporturile acestora
cu autorităţile publice.” De asemenea, în scopul conferirii posibilităţii Avocatului Poporului de a exercita din oficiu sau la
sesizarea unei persoane fizice sau juridice controlul legalităţii actelor administrative adoptate şi de către alte autorităţi publice
decât cele administrative, precum şi de a formula acţiuni în contencios administrativ pentru anularea unor acte administrative,
dacă le consideră nelegale, autorul recomandă, de lege ferenda, ca dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi
dispoziţiile Legii nr. 35/1997, republicată, să fie reanalizate.
Subiect: acte administrative; autorităţi publice; Avocatul Poporului; contencios administrativ; Ombudsman
57. PUŞCAŞU, ANDREI-LUCIAN – Măsurile educative privative de libertate. În: Dreptul – nr. 12, 2015,
p. 103-120.
Autorul propune, de lege ferenda, modificarea art. 516 alin. (1) din Codul de procedură penală astfel: „Menţinerea măsurii
internării minorului într-un centru educativ ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detenţie în cazurile prevăzute
la art. 124 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune sau infracţiunea
concurentă săvârşită anterior”. Totodată, autorul consideră că se impune şi modificarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, a cărui
parte introductivă ar urma să aibă următorul conţinut: „Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, minorul
săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior...”. În ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 124 alin. (5) şi art. 125 alin. (5) din Codul penal, coroborate cu prevederile art. 121 alin. (1) lit. f) din Codul
penal, autorul propune completarea reglementărilor penale în sensul stabilirii obligaţiei ca minorul să fie supus măsurilor de
control, tratament sau îngrijire medicală până la însănătoşirea acestuia. Referitor la prevederile art. 124 alin. (6) şi art. 125
alin. (6) din Codul penal, autorul apreciază că pot exista situaţii care ar putea justifica prelungirea duratei măsurii internării
într-un centru educativ, respectiv centru de detenţie şi, prin urmare, propune, de lege ferenda, modificarea acestora. De
asemenea, legiuitorul execuţional penal, în reglementarea art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 254/2013 a omis să reglementeze
situaţia minorilor internaţi pentru o perioadă de 3 ani şi autorul susţine în acest sens completarea dispoziţiilor legale.
Subiect: Cod de procedură penală; Cod penal; măsuri educative; măsuri privative de libertate
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 67
Referințe bibliografice
58. ROMAN, ALEXANDRU – Unele consideraţii referitoare la cauza justificativă a îndeplinirii unei
obligaţii. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 160-165.
Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 21 alin. (1) din Codul penal să se modifice, urmând să aibă următorul conţinut: „(1)
Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei
obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de legea specială ce reglementează respectivul
domeniu de activitate.”
Subiect: cauza justificativă; îndeplinire; obligaţie
59. ROMIŢAN, CIPRIAN RAUL – Protecţia juridico-penală a topografiilor produselor semiconductoare.
În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 116-163.
Autorul propune, de lege ferenda, să se schimbe topografia art. 20 cu cea a art. 22 din Legea nr. 16/1995 republicată. În acelaşi
scop, în conţinutul art. 20, ipoteza de la lit. a) ar trebui stipulată la lit. b) şi invers. De asemenea, recomandă ca, la o eventuală
modificare a Legii nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor de produse semiconductoare, în textul art. 36 alin. (2) şi alin. (3)
să se precizeze cu claritate instanţele unde se depun căile de atac. Autorul propune înlocuirea sintagmei „siguranţă naţională”
din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 16/1995 cu expresia „securitate naţională”.
Subiect: drept la protecţie; produse semiconductoare; protecţie juridică; topografie; topografie înregistrată
60. RUSU, ION – Unele consideraţii în legătură cu termenul de declarare a apelului şi motivarea acestuia.
În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 171-175.
Autoarea consideră incomplete dispoziţiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală deoarece sunt aproape imposibile
formularea şi motivarea în fapt şi în drept a apelului numai în baza minutei, în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia.
De aceea, propune, de lege ferenda, modificarea acestui text astfel: „Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de
apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea hotărârii.”
Subiect: apel; cale de atac; Codul de procedură penală; termen de declarare apel
61. SPĂRIOS, DEMIS-MARIUS; DRAGOŞ, DACIAN-COSMIN – Discuţii privitoare la calea de atac a
apelului în contenciosul administrativ. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 208-220.
Autorii propun, de lege ferenda, eliminarea prin abrogare expresă a modificării aduse prevederilor art. 287 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012.
Subiect: apel în contenciosul administrativ; cale de atac; Legea contenciosului administrativ
62. STOICESCU (PELICAN), STELA – Clauzele nescrise în sistemul Codului civil. În: Revista Română
de Drept Privat – nr. 2, 2015, p. 193-217.
Autoarea propune, de lege ferenda, o consacrare legislativă expresă a sferei categoriilor de persoane şi autorităţi care pot
constata caracterul nescris al unei clauze, precum şi a marjei de apreciere de care aceştia dispun în interpretarea clauzei
contractuale cu pricina, pentru a nu se substitui unui organ jurisdicţional.
Subiect: clauze considerate nescrise; clauze nescrise; drept procesual; inexistentă; nulitate
63. ŞTEFAN, ELENA EMILIA – Delimitarea dintre infracţiune şi contravenţie în lumina noilor
modificări legislative. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 143-159.
Autoarea consideră, de lege ferenda, instituirea unui cod al contravenţiilor care să detalieze în ce condiţii se poate dispune
confiscarea, pentru că altfel se va apela la interpretarea noţiunii de confiscare din dreptul penal, precum şi adoptarea cât mai
repede a unui Cod al contravenţiilor care să reglementeze regimul juridic al contravenţiilor, în raport de noile modificări
legislative şi care să unifice legislaţia contravenţională.
Subiect: contravenţie; infracţiune; noul Cod penal
64. ŞTEFĂNESCU, ANA – Beneficiile de asigurări sociale din perspectiva încadrării în muncă – studiu
de bază. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 19-50.
Autoarea consideră, de lege ferenda, că ar trebui reglementată, prin excepţie, soluţia modificării contractului individual de
muncă (în locul suspendării acestuia) prin reducerea normei de muncă (în limita orelor de muncă aferente plafonului),
ajungându-se la un contract cu timp parţial; util ar fi ca acesta să fie şi unul de muncă la domiciliu/telemuncă. De asemenea,
autoarea consideră că ar trebui eliminată plafonarea veniturilor întrucât aceste forme de muncă potrivite şi uzitate în practică,
inclusiv pentru cumulul la care ne-am referit, „scapă” controlului „muncii fără forme legale”, nefiind, în consecinţă, nici
benefică din punct de vedere fiscal.
Subiect: beneficii de asigurări sociale; beneficii de asistenţă socială; beneficii de securitate socială; concediul şi indemnizaţia pentru
creşterea copilului
65. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN; DIMITRIU, RALUCA – Consideraţii referitoare la protecţia datelor
personale ale salariaţilor în cadrul raporturilor de muncă. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 186-196.
Autorii propun, de lege ferenda, să se reglementeze în Codul muncii: distincţia dintre datele profesionale (la care angajatorul
are acces liber) şi datele personale (la care angajatorul poate să acceadă doar cu acordul salariatului sau numai cu înştiinţarea
acestuia în acele cazuri expres prevăzute de lege); obligaţia angajatorului de a stabili, prin regulamentul intern, componentele
68 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Referințe bibliografice
procedurale ale asigurării confidenţialităţii datelor personale ale salariaţilor, inclusiv precizarea că toate aspectele concrete
legate de regimul acestor date se stabilesc fie prin contractul individual de muncă, fie prin act adiţional la acest contract.
Subiect: confidenţialitate; date personale; raport de muncă; salariaţi
66. ŞTEFĂNESCU, ANA – „Detaşarea” lucrătorilor români în ţările UE – reglementare, noţiune,
subdiviziuni, specific, „nucleu dur” , alocaţii specifice, procedură. În: Revista română de dreptul muncii –
nr. 6, 2015, p. 21-34.
Autoarea propune, de lege ferenda, să se reglementeze în România toate aspectele care decurg din legislaţia europeană cu
privire la detaşare, într-o lege specială, inclusiv sub aspect fiscal.
Subiect: alocaţii specifice; detaşare; dispoziţii prioritare; drept intern, naţional, european; nucleu dur; obligaţii fiscale; procedură;
specific; subdiviziuni
67. TATAR, ADRIAN-CONSTANTIN – Consideraţii critice asupra măsurii ridicării vehiculelor
staţionate neregulamentar. În: Curierul judiciar – nr. 3, 2015, p. 144-150.
Autorii propun, de lege ferenda, completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 referitor la explicarea
înţelesului unor termeni, cu un nou punct, respectiv pct. 41, care să fie formulat astfel: „regulament – regulamentul de aplicare
a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a guvernului” .
Subiect: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002; vehicule staţionate neregulamentar
68. ŢOP, DAN – Noi reglementări privind protecţia maternităţii la locul de muncă. În: Revista română de
dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 13-18.
Autorul propune, de lege ferenda, extinderea domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 şi faţă
de acele persoane care prestează o muncă dependentă.
Subiect: actualizarea programului de muncă; ajustarea temporară a condiţiilor de muncă; protecţia maternităţii; risc maternal
69. VARTOLOMEI, BRÂNDUŞA – Caracterul desfiinţării locului de muncă în cazul concedierii potrivit
art. 65 din Codul muncii. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 7, 2015, p. 19-21.
Autoarea propune, de lege ferenda, ca art. 74 din Codul muncii să se refere atât la concedierea colectivă, cât şi la cea individuală.
Subiect: concediere colectivă; concediere individuală; desfiinţarea locului de muncă
70. VERESS, EMOD – Consideraţii în legătură cu cesiunea ipotecii şi schimbarea rangului acesteia, în
lumina dispoziţiilor Codului civil actual. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 52-61.
Autorul propune, de lege ferenda, următoarele: modificarea art. 2358 alin. (2) din Codul civil după cum urmează: „(2) În
cazurile prevăzute la alin. (1), cesiunea ipotecii sau schimbarea rangului ipotecii se face prin act autentic, în cazul ipotecilor
imobiliare, sau prin înscris sub semnătură privată, în cazul ipotecilor mobiliare, încheiate între creditorul ipotecar cedent şi
creditorul cesionar, cu înştiinţarea debitorului.” ; completarea art. 2358 alin. (2) cu următorul text: „Dacă ipoteca a fost
constituită de către un terţ, consimţământul acestuia, exprimat cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute la alin. (1), este
necesar pentru încheierea actului de cesiune.” ; completarea art. 2427 alin. (1) prima teză în modul următor: „(1) Creditorul
ipotecar poate ceda unui creditor chirografar al aceluiaşi debitor ipoteca creanţei sale ipotecare.” ; reformularea art. 2427
alin. (1) din cea de-a doua teză în modul următor: „De asemenea, creditorii ipotecari care deţin un drept de ipotecă asupra
aceluiaşi bun pot conveni schimbarea rangului ipotecilor lor, sub condiţia notării în registrul de publicitate respectiv, chiar dacă
deţin creanţe principale faţă de debitori diferiţi.” ; reformularea art. 2427 alin. (3) cu următorul conţinut: „(3) În toate cazurile,
cesiunea ipotecii se face în limita creanţei ipotecare a cărei ipotecă a fost cesionată, iar schimbul rangului se face în limita
creanţei ipotecare care are rangul preferat” .
Subiect: cesiune ipotecă; schimbare rang ipotecă
Cărţi recent achiziţionatede Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie indexată* –
1. ALEXANDRU, IOAN. Autocraţia electivă vs Democraţia parlamentară/Alexandru Ioan. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 230 p. ISBN 978-606-673-671-8: 29 lei.
SUBIECT: drept parlamentar; democraţie parlamentară;
342.53/A38
2. ANGHEL, DOINA. Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri/Doina Anghel. Bucureşti:
Hamangiu, 2015. XII, 388 p. (Comentarii practice). Bibliografie, index. ISBN 978-606-678-775-8: 39,20 lei.
SUBIECT: partaj judiciar; partaj convenţional; partaj voluntar; partaj de ascendent; partaj de folosinţă; procedură partaj
judiciar; competenţă materială şi teritorială; judecată în primă instanţă; dezbatere partaj; partaj prin bună învoială; hotărâre de partaj;
suspendare partaj; garanţia pentru evicţiune; protecţie creditor; efecte juridice partaj; desfiinţare partaj; nerealizare partaj; partaj bunuri
comune soţi;
347.2/A58
3. ANTONIU, GEORGE. Tratat de drept penal/prof. univ. dr. George Antoniu, cercetător ştiinţific emerit.
Bucureşti: Universul Juridic, 2015. Vol. I: Introducere în dreptul penal. Aplicarea legii penale/ 444 p. ISBN
978-606-673-565-0: 63,20 lei.
SUBIECT: drept penal;
343/A64
4. Arestarea preventivă şi deţinerea nelegală: hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţateîn cauzele împotriva României. Bucureşti: Editura Universitară, 2015. 674 p. ISBN 978-606-28-0175-5: 50 lei.
SUBIECT: arestare preventivă; deţinere legală; Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
341.231/A74
5. BALAN, MARIUS. Drept constituţional şi instituţii politice/lect. univ. dr. Marius Balan. Bucureşti:
Hamangiu, 2015. vol. I: Teoria generală a statului şi a constituţiei. Constituţia română în context european/
XIV, 486 p. Bibliografie. ISBN 978-606-27-0301-1: 55,20 lei.
SUBIECT: drept constituţional; instituţii politice;
342.4/B19
6. BENŢA, ADRIAN; BENŢA, MIHAELA; PĂTROI, DRAGOŞ. Tratat de fiscalitate practică: optimizarefiscală/Adrian Benţa; Mihaela Benţa; Dragoş Pătroi. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXVIII, 548 p. ISBN 978-
606-18-0480-1: 47,94 lei.
SUBIECT: fiscalitate practică; optimizare fiscală; speţe fiscale;
347.73/B45
7. BÎRSAN, CORNELIU. Drept civil: Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil/prof.
univ. dr. Corneliu Bîrsan. Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 486 p. (Carte
universitară). Index. ISBN 978-606-27-0212-0: 63,20 lei.
SUBIECT: drept civil; noul Cod civil; drept real principal; patrimoniu; drept de creanţă; drept de proprietate; drept de
proprietate privată; drept de proprietate publică; dezmembrământ drept de proprietate; apărare drept de proprietate; posesie; dobândire
drept real; publicitate dobândire drept real imobiliar;
347.2/B54
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 69
* Lucrare realizată de Mirela Paven.
8. BODOAŞCĂ, TEODOR. Dreptul familiei/prof. univ. dr. Teodor Bodoaşcă. Ediţia a 3-a revăzută şi adăugită.
Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 720 p. (Curs universitar). ISBN 978-606-673-703-6: 60 lei.
SUBIECT: drept civil; dreptul familiei; căsătorie; rudenie; filiaţie; adopţie;
347.6/B62
9. BOGASIU, GABRIELA. Legea contenciosului administrativ: comentată şi adnotată: cuprinde legislaţie,jurisprudenţă şi doctrină/Gabriela Bogasiu. Ediţia a 3-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.
628 p. (Legi comentate). Index, bibliografie. ISBN 978-606-673-626-8: 71,20 lei.
SUBIECT: drept administrativ; contencios administrativ; Legea contenciosului administrativ; procedura de executare;
342.9/B63
10. BOROI, GABRIEL; ANGHELESCU, CARLA ALEXANDRA; NAZAT, BOGDAN. Curs de dreptcivil: Drepturile reale principale/Gabriel Boroi; Carla Alexandra Anghelescu; Bogdan Nazat. Ediţia a 2-a,
revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2013. XVIII, 386 p. (Carte universitară). Index. ISBN 978-606-678-
796-3: 47,20 lei.
SUBIECT: drepaturi reale principale; drept de proprietate; acţiune în revendicare; drept de proprietate privată; fiducie;
administrarea bunurilor altuia; posesie; publicitate imobiliară;
347.2/B69
11. BOROI, GABRIEL; STANCU, MIRELA. Drept procesual civil/Gabriel Boroi; Mirela Stancu. Ediţia a
2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XXXII, 1214 p. (Carte universitară). ISBN 978-606-27-
0324-0: 160 lei.
SUBIECT: drept procesual civil; procedură civilă; proces civil; acţiune civilă; participanţi la procesul civil; competenţă; acte
de procedură; termen procedural; judecată; practică judiciară unitară; mijloc procedural; tergiversare proces; contestaţie; procedură
necontencioasă judiciară; procedură specială; executare silită; creanţă pusă în executare; titlu executoriu; încuviinţare executare silită;
înştiinţare prealabilă debitor; obiect executare silită; contestaţie la executare; întoarcere executare silită; urmărire silită mobiliară; poprire;
urmărire fructe imobile; urmărire venituri imobile; urmărire silită imobiliară; executare silită directă;
347.9/B69
12. BRATU, DANIEL DUMITRU. Moştenirea şi certificatul european de moştenitor/lect. univ. dr. Daniel
Dumitru Bratu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XVI, 474 p. (Carte universitară). Bibliografie selectivă. ISBN 978-
606-27-0084-3: 51,30 lei.
SUBIECT: noul Cod civil; drept de moştenire; acte notariale; certificat european de moştenitor;
347.65/B80
13. CĂLIN, DRAGOŞ. Curtea Constituţională a României şi dreptul Uniunii Europene: Culegere dejurisprudenţă/selecţie realizată de Dragoş Călin, judecător. Bucureşti: Editura Universitară, 2014. 686 p.
(Biblioteca de drept european). ISBN 978-606-591-915-0: 100 lei.
SUBIECT: Curtea Constituţională a României; dreptul Uniunii Europene;
347.98/C95
14. CHELARU, IOAN; IONESCU, CRISTIAN. Constituţia României comentată şi adnotată cu dezbateriparlamentare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale: Titlul V – Curtea Constituţională/Ioan Chelaru; Cristian
Ionescu; cuvânt-înainte de prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu. Bucureşti: Editura Universul Juridic,
2015. 424 p. Index. ISBN 978-606-673-659-6: 36 lei.
SUBIECT: Constituţia României; Curtea Constituţională, decizii;
342.4/C40
15. CHIRICĂ, DAN. Tratat de drept civil: succesiunile şi liberalităţile/Dan Chirică. Bucureşti: C.H. Beck,
2014. XXXVIII, 690 p. Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0368-2: 95,40 lei.
SUBIECT: drept civil; succesiuni; devoluţiunea legală a moştenirii; liberalităţi; donaţie; testament; instituire contractuală;
drept de opţiune succesorală; transmisiune activ moştenire;
347.65/C44
16. CIOBANU, ALEXANDRU-SORIN. Drept administrativ: activitatea administraţiei publice; domeniulpublic: [Curs universitar]/lector dr. Alexandru-Sorin Ciobanu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 290 p. ISBN
978-606-673-571-1: 36 lei.
SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; domeniu public;
342.9/C51
Referințe bibliografice
70 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
17. CIOBANU, ALEXANDRU-SORIN. Drept administrativ: culegere de speţe (Partea I): noţiunea şitrăsăturile administraţiei publice; izvoarele, normele şi raporturile de drept administrativ; atribuţiile,competenţa şi capacitatea organelor administrative; preşedintele României; guvernul României/lector
dr. Alexandru-Sorin Ciobanu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 180 p. ISBN 978-606-673-627-5: 20 lei.
SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; preşedintele României; guvernul României;
342.9/C51
18. Codul de procedură penală: comentariu pe articole: art. 1-603/coordonator: Mihail Udroiu. Bucureşti:
C.H. Beck, 2015. XX, 1692 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0409-2: 210 lei.
SUBIECT: drept procesual penal;
343.1/C60
19. Codul muncii şi legislaţie conexă: [legislaţie consolidată şi index: 8 septembrie 2015] Bucureşti: Universul
Juridic, 2015. 294 p. (Pro Lege). ISBN 978-606-673-686-2: 9,02 lei.
SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; Legea nr. 53/2003; Legea nr. 62/2011; legislaţie conexă;
349.2/C59
20. Codul Penal: comentariu pe articole: art. 1-446. Bucureşti: C.H. Beck, 2014. XV, 920 p. (Comentarii
Beck). Index. ISBN 978-606-18-0408-5: 150,01 lei.
SUBIECT: drept penal; codul penal; legea penală; infracţiune; pedeapsă; minoritate; răspundere penală; infracţiune contra
persoanei; infracţiune contra patrimoniului; infracţiune contra autorităţii; infracţiune contra frontierei; infracţiune contra înfăptuirii
justiţiei; infracţiune de corupţie; infracţiune de serviciu; infracţiune de fals; infracţiune contra siguranţei publice; infracţiune contra
ordinii publice; infracţiune electorală; infracţiune contra securităţii naţionale; infracţiune contra umanităţii; infracţiune de genocid;
infracţiune de război;
343/C60
21. COMAN, GIORGIU. Evoluţia dreptului concurenţei/av. dr. Giorgiu Coman; cuvânt-înainte de prof. univ.
dr. Smaranda Angheni. Bucureşti: Hamangiu, 2015. X, 338 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-678-
904-2: 40 lei.
SUBIECT: dreptul concurenţei; drept comercial; Legea nr. 11/1991; Legea concurenţei nr. 21/1996; practică restrictivă de
concurenţă; art. 81 din Tratatul CE; art. 82 din Tratatul CE; art. 101 din TFUE; art. 102 din TFUE; concentrare economică; drept
comparat;
347.776/C63
22. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: [actualizată la 8 octombrie 2015]. Ediţia a 12-a, actualizată
la 8 octombrie 2015. Bucureşti: Hamangiu, 2015. IV, 168 p. (Legislaţie). ISBN 978-606-27-0230-4: 12 lei.
SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţie
europeană;
342.7/C69
23. CORLĂŢEAN, TITUS. Protecţia europeană şi internaţională a Drepturilor Omului: curs universitar/
Titus Corlăţean. Ediţia a 2-a, revizuită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 382 p. (Curs universitar).
Bibliografie. ISBN 978-606-673-676-3: 36 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; Consiliul Europei; drepturile omului; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; Convenţia
europeană a drepturilor omului; drept internaţional; ONU;
342.7/C71
24. CRAIOVAN, ION. Tratat de teoria generală a dreptului/prof. univ. dr. Ion Craiovan. Ediţia a 3-a, revăzută
şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 592 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-612-1: 56 lei.
SUBIECT: teoria generală a dreptului; istoria dreptului;
340.1/C82
25. DĂNIŞOR, DIANA. Interpretarea Codului civil: perspectivă jurilingvistică/Diana Dănişor. Bucureşti:
C.H. Beck, 2015. XVI, 278 p. (Instrumente juridice). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0485-6: 23,95 lei.
SUBIECT: interpretare Cod civil; metode de interpretare; limbajul juridic; unitate/pluralitate de sens juridic; specificitatea
limbajului juridic;
340.1/D17
26. DEACONU, ŞTEFAN. Instituţii politice/Ştefan Deaconu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti:
Editura C. H. Beck, 2015. XI, 314 p. (Manuale Beck). Bibliografie la fiecare capitol. ISBN 978-606-18-0433-
7: 35,94 lei.
SUBIECT: instituţii politice; partid politic; sistem constituţional; teoria statului; sistem electoral; referendum; parlament;
putere executivă; şef de stat; Curtea Constituţională a României; teoria puterii; autoritate judecătorească;
342/D26
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 71
27. DELEANU, ION. Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole/prof. univ. dr. Ion Deleanu.
Bucureşti: Universul Juridic, 2013. vol. I: Art. 1-621/838 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-014-3: 81,60 lei;
vol. II: Art. 622-1133/644 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-015-0: 81,60 lei.
SUBIECT: Codul de procedură civilă;
347/D28
28. DETEŞAN, DANIELA. Insolvenţa persoanei fizice: Tratamentul juridic al supraîndatorăriiconsumatorului/Daniela Deteşan. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 276 p. (Monografie). Bibliografie, index.
ISBN 978-606-27-0436-0: 32 lei.
SUBIECT: insolvenţă persoană fizică; supraîndatorare consumator; procedură de insolvenţă;
347.1/D34
29. DIMA, BOGDAN. Conflictul dintre palate: Raporturile de putere dintre Parlament, Guvern şi Preşedinteîn România postcomunistă/Bogdan Dima. Bucureşti: Hamangiu, 2014. XVI, 444 p. Bibliografie, index. ISBN
978-606-678-990-5: 39,20 lei.
SUBIECT: control parlamentar; angajare răspundere Guvern; delegare legislativă; semiprezidenţialism;
342.5/D42
30. DIMITRIU, ALEXANDRU. Recuperarea creanţelor prin procedura insolvenţei/Alexandru Dimitriu.
Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXXVIII, 462 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0487-0:
41,94 lei.
SUBIECT: recuperare creanţă; procedura insolvenţei; reorganizare judiciară; faliment; acţiunea în anularea actelor frauduloase;
acţiunea în atragerea răspunderii;
347.736/D44
31. Diplomaţia Uniunii Europene: (şi regulile acesteia)/coordonatorul volumului: prof. univ. dr. Ion M.
Anghel; prof. univ. dr. Grigore Silaşi; conf. univ. dr. Adrian Dumitru Crăciunescu. Bucureşti: Universul Juridic,
2015. 570 p. Index. ISBN 978-606-673-562-9: 60 lei.
SUBIECT: reguli ale dreptului diplomatic; diplomaţia Uniunii Europene; activitate diplomatică;
341.7/A58
32. DOGARU, ION; DRĂGHICI, POMPIL. Drept civil: Teoria generală a obligaţiilor: [în reglementareaNCC]/Ion Dogaru; Pompil Drăghici. Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: C. H. Beck, 2014. XX,
832 p. (Curs universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0373-6: 71,40 lei.
SUBIECT: drept civil; izvoarele obligaţiilor; obligaţii complexe; efectele obligaţiilor; transmiterea, stingerea şi stingerea
obligaţiilor; garantarea obligaţiilor;
347.4/D62
33. DOGARU, LUCRETIA; MIHAI, GHEORGHE. Norma juridică şi interpretarea ei: [curs universitar]/
Lucretia Dogaru; Gheorghe Mihai; prefaţă de prof. univ. dr. Ioan Humă. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 350
p. (Curs universitar). Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-505-6: 36 lei.
SUBIECT: teoria normei juridice; teoria interpretării juridice;
340.1/D62
34. DORNEAN, ADINA. Gestiunea fondurilor structurale europene/Adina Dornean. Bucureşti: C.H. Beck,
2013. VIII, 142 p. (Colecţia Oeconomica). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0261-6: 14,93 lei.
SUBIECT: fonduri structurale europene; gestiunea fondurilor structurale; constituire şi distribuire fonduri structurale;
341.217(4)/D69
35. DUMITRAŞCU, AUGUSTINA; POPESCU, ROXANA-MARIANA. Dreptul Uniunii Europene:sinteze şi aplicaţii/Augustina Dumitraşcu; Roxana-Mariana Popescu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită.
Bucureşti: Universul juridic, 2015. 314 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-486-8: 28 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; drept comunitar; Tratatul de la Lisabona; dreptul concurenţei în UE; libertatea de circulaţie;
341.217(4)UE/D90
36. DUMITRAŞCU, MIHAELA AUGUSTINA. Dreptul Uniunii Europene şi specificitatea acestuia/
Mihaela Augustina Dumitraşcu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 272 p.
Bibliografie. ISBN 978-606-673-601-5: 28 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; globalizare; ordine juridică europeană; dreptul Uniunii Europene;
341.217(4)UE/D90
Referințe bibliografice
72 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
37. Explicaţiile noului Cod penal/George Antoniu; Tudorel Toader (coordonatori). Bucureşti: Universul Juridic,
2015. Vol. I: Articolele 1-52/ 586 p. Bibliografie după fiecare titlu. ISBN 978-606-673-338-0: 74,25 lei. Vol. II:
Articolele 53-187/ 600 p. Bibliografie după fiecare titlu. ISBN 978-606-673-339-7: 74,25 lei. Vol. III: Articolele188-256/ 654 p. Bibliografie la fiecare titlu. ISBN 978-606-673-340-3: 74,25 lei.
SUBIECT: noul Cod penal; infracţiune; pedeapsă; minoritate; răspundere penală persoană juridică; infracţiune contra
persoanei; infracţiune contra patrimoniului;
343/A64
38. FABIAN, GYULA. Drept procesual al Uniunii Europene: Sedes materiae/dr. Gyula Fabian. Bucureşti:
Hamangiu, 2014. XX, 352 p. (Legislaţie UE). ISBN 978-606-678-886-1: 23,20 lei.
SUBIECT: drept procesual Uniunea Europeană; instanţe UE; instanţe naţionale; sistemul informatic e-Curia; instanţe unionale;
341.217(4)UE/F11
39. FLORESCU, DUMITRU C. Dreptul succesoral: curs universitar/prof. univ. dr. Dumitru C. Florescu.
Ediţia a 5-a. Bucureşti: Universul Juridic, 2014. 352 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-469-1: 40 lei.
SUBIECT: drept succesoral; moştenire; devoluţiune legală; devoluţiune testamentară; moştenire vacantă; transmisiune
moştenire; indiviziune; partaj succesoral;
347.6/F68
40. FLORIAN, EMESE. Regimuri matrimoniale/Emese Florian. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. X, 214 p. (Curs
universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0430-6: 40,41 lei.
SUBIECT: regim matrimonial; regim primar; convenţie matrimonială; regimul comunităţii legale; regimul comunităţii
convenţionale; regimul separaţiei de bunuri;
347.6/F69
41. GEAMĂNU, RADU GH. Clauza de hardship în contractele comerciale internaţionale/prof. univ. dr.
Radu Gh. Geamănu; pref. de prof. univ. dr. Mircea N. Costin. Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. Bucureşti:
Hamangiu, 2015. XI, 266 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-27-0314-1: 28 lei.
SUBIECT: drept comercial internaţional; contract comercial internaţional; clauză asigurătorie; clauză de hardship;
impreviziune; drept comercial comparat; comerţ internaţional; principii UNIDROIT; Principiile dreptului european al contractului;
Convenţia de la Haga 1964; Convenţia de la Viena 1980;
341.9/G28
42. GEAMĂNU, RADU-FLORIN. Elemente de drept electoral. Infracţiuni electorale: legislaţie, doctrină,jurisprudenţă, drept comparat/Radu-Florin Geamănu. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVII, 430 p. (Praxis).
Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0460-3: 32,94 lei.
SUBIECT: drept electoral; lege lectorală; infracţiune electorală; drept comparat; dreptul de a alege; dreptul de a fi ales;
contravenţie electorală; legislaţie comparată;
342.8/G28
43. GROZA, ANAMARIA. Uniunea Europeană: drept material/Anamaria Groza; prefaţă de conf. univ. dr.
Raluca Bercea. Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2014. XII, 252 p. (Curs universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-
18-0422-1: 26,93 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; drept instituţional comunitar; piaţă internă; uniune economică; uniune
monetară; întreprinderi; consumatori; dreptul concurenţei;
341.217(4)UE/G89
44. IANCU, GHEORGHE; IANCU, VLAD ALEXANDRU. Dreptul de azil: privire comparativă cu statutuljuridic al refugiatului/prof. univ. dr. Gheorghe Iancu; drd. Vlad Alexandru Iancu. Ediţie revizuită şi completată.
Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 156 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-702-9: 16 lei.
SUBIECT: drept public; drept constituţional; cetăţenie; cetăţean străin; refugiat; regimul juridic al străinilor; extrădare;
expulzare; drept de azil; drepturile omului; drept internaţional; tratat internaţional;
342.7/I-25
45. IANCU, GHEORGHE; IANCU, VLAD ALEXANDRU. Teoria ciclurilor constituţionale/prof. univ. dr.
Gheorghe Iancu; drd. Vlad Alexandru Iancu; cuvânt-înainte de prof. univ. dr. Cristian Ionescu. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 188 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-622-0: 19,20 lei.
SUBIECT: drept constituţional; ciclu constituţional;
342.4/I-25
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 73
46. IANCU, GHEORGHE. Drept constituţional şi instituţii politice/prof. univ. dr. Gheorghe Iancu. Ediţie
revizuită şi completată. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 652 p. Bibliografie la sfârşitul titlurilor. ISBN 978-
606-673-700-5: 67,20 lei.
SUBIECT: statul şi dreptul; raporturi juridice de drept constituţional; teoria Constituţiei; constituţionalitatea legilor; cetăţenia
română; teoria puterii în stat; partide politice; statul; forma de guvernământ; structura de stat; sistemul electoral; Parlamentul; drept
constituţional; constituţie; drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor; partid politic;
342.4/I-25
47. IONAŞ, ALEXANDRU; MĂGUREANU, ALEXANDRU FLORIN; DINU, CRISTINA. Drept penal.Partea specială: conform noului Cod penal: [Curs universitar]/prof. univ. dr. Alexandru Ionaş; lector univ.
dr. Alexandru Florin Măgureanu; lector univ. dr. Cristina Dinu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 784 p. ISBN
978-606-673-640-4: 48 lei.
SUBIECT: drept penal; infracţiuni contra persoanei; infracţiuni contra patrimoniului; infracţiuni privind autoritatea şi frontiera
de stat; infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei; infracţiuni de corupţie; infracţiuni de fals; infracţiuni contra siguranţei publice; infracţiuni
electorale; infracţiuni contra securităţii naţionale; infracţiuni de genocid;
343/I-67
48. IONESCU, CRISTIAN. Constituţia României: Titlul I. Principii generale art. 1-14: comentarii şiexplicaţii/Cristian Ionescu. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XII, 380 p. (Legi comentate). Bibliografie, index.
ISBN 978-606-18-0456-6: 35,94 lei.
SUBIECT: Constituţia României; titlul I. Principii generale; art. 1 – 14; statul român; suveranitate; teritoriu; unitatea poporului;
egalitate între cetăţeni; cetăţenie; dreptul la identitate; românii din străinătate; pluralism; partide politice; sindicate; patronate; asociaţii
profesionale; relaţii internaţionale; drept internaţional şi drept intern; simbol naţional; limba oficială; capitala;
342.4/I-68
49. IORDACHE, MAGDALENA. Nulităţile în noul Cod de procedură penală/Magdalena Iordache.
Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 264 p. (Noul Cod de procedură penală). Bibliografie. ISBN 978-606-673-
625-1: 29,59 lei.
SUBIECT: noul Cod de procedură penală; act procesual; sancţiune procedurală penală; nulitate procesuală;
343.1/I-70
50. JORA, CRISTIAN; CIOCHINĂ-BARBU, IOAN; CORBU, CRISTIAN CONSTANTIN. Drept civil:Drepturile reale/Cristian Jora; Ioan Ciochină-Barbu; Cristian Constantin Corbu. Ediţia a 2-a, revăzută şi
adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 420 p. ([Curs universitar]). Bibliografie. ISBN 978-606-673-710-
4: 40 lei.
SUBIECT: drepturi reale; drepturi patrimoniale; posesie; drepturi de proprietate;
347.2/J74
51. LAW, JONATHAN. A Dictionary of law/edited by Jonathan Law. Eighth edition. Oxford: Oxford
University Press, 2015. VIII, 678 p. ISBN 978-0-19-966492-4: 97 lei.
SUBIECT: drept; dicţionar;
34(038)/D39
52. Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi legislaţie conexă: [legislaţie consolidată]: [10 ianuarie 2015]. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 368 p. (Pro lege). ISBN 978-606-673-530-8: 13,93 lei.
SUBIECT: drept comercial; Legea contabilităţii nr. 82/1991;
347.7/L40
53. Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: comentariu pe articole. Bucureşti: C.H.
Beck, 2015. XVII, 630 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0363-7: 101,40 lei.
SUBIECT: profesia de avocat; calitatea de avocat; drepturi avocat; îndatoriri avocat; răspundere disciplinară; Casa de Asigurări
a Avocaţilor;
347.96/O-11
54. Legea societăţilor nr. 31/1990, legislaţie conexă şi jurisprudenţă: [legislaţie consolidată şi index]: [1 octombrie 2015]. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 364 p. (Pro lege). Index. ISBN 978-606-673-691-6:
9,73 lei.
SUBIECT: drept comercial; societate; Legea societăţilor nr. 31/1990;
347.72/L40
Referințe bibliografice
74 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
55. LEŞ, IOAN. Noul cod de procedură civilă: comentariu pe articole/Ioan Leş. Ediţia a 2-a, revizuită
şi adăugită. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXII, 1588 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0421-4:
198 lei.
SUBIECT: noul Cod de procedură civilă; procedura contencioasă; procedura necontencioasă judiciară; arbitraj; executarea
silită; proceduri speciale; procesul civil internaţional;
347.9/L52
56. LUPULESCU, DUMITRU; LUPULESCU, ANA-MARIA. Atributele de identificare ale persoaneifizice: numele, prenumele şi pseudonimul; domiciliul şi reşedinţa; actele de stare civilă/Dumitru Lupulescu;
Ana-Maria Lupulescu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 350 p. ISBN 978-606-673-582-7: 33,60 lei.
SUBIECT: drept civil; persoană fizică; identificare persoană fizică; nume persoană fizică; domiciliu; reşedinţă; stare civilă;
acte de stare civilă;
347.1/L95
57. MANEA, TEODOR. Infracţiuni electorale: jurisprudenţă rezumată şi comentată/Teodor Manea.
Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIV, 194 p. (Jurisprudenţă). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0469-6:
20,94 lei.
SUBIECT: drept electoral; infracţiune electorală; corupere alegător; frauda la vot; frauda la votul electronic; violarea
confidenţialităţii votului; falsificarea documentelor electorale; falsificarea evidenţelor electorale;
343.4/M24
58. MANGU, FLORIN I. Răspunderea civilă delictuală obiectivă/Florin I. Mangu. Bucureşti: Universul
Juridic, 2015. 332 p. (Colecţia noul Cod civil). Bibliografie. ISBN 978-606-673-694-7: 31,20 lei.
SUBIECT: răspundere civilă delictuală; noul Cod civil; art. 1372-1380 Cod civil;
347.5/M24
59. MIHAI, GABRIEL. Procedura arbitrală/Gabriel Mihai. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 212 p. (Noul
Cod de procedură civilă). Bibliografie. ISBN 978-606-673-566-7: 23,20 lei.
SUBIECT: procedură arbitrală; arbitraj; hotărâre arbitrală;
347.9/M68
60. MIHALI-VIORESCU, LUCIAN. Clauzele abuzive în contractele de credit/Lucian Mihali-Viorescu.
Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 348 p. (Comentarii practice). Index. ISBN 978-606-27-0379-0: 44 lei.
SUBIECT: contract de credit; clauză abuzivă; acţiune consumator; sesizare instanţă; caracter abuziv contract; Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorului; clauză contractuală; Directiva 93/13; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
347.4/M69
61. MOISE, ADRIAN-CRISTIAN. Dimensiunea criminologică a criminalităţii din cyberspaţiu/Adrian-
Cristian Moise. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXIV, 424 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-
0492-4: 32,94 lei.
SUBIECT: criminalitate; cyberspaţiu; infractori în cyberspaţiu; combatere criminalitate în cyberspaţiu;
343.2/
62. MOISE, ALIN-ADRIAN. Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 şi legislaţie conexă:[legislaţie consolidată]: [2015]/Ediţie îngrijită de Alin-Adrian Moise. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.
424 p. (Pro lege). ISBN 978-606-673-164-5: 25,89 lei.
SUBIECT: Legea nr. 36/1995; Legea notarilor publici;
347.96/L40
63. MOTICA, ADINA R. Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale: curs rezumat, speţe şi practicăjudiciară: destinat studenţilor de la Drept/Adina R. Motica. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 256 p.
Bibliografie. ISBN 978-606-673-642-8: 24 lei.
SUBIECT: dreptul familiei; raporturi nepatrimoniale; logodna; căsătoria; rudenia; filiaţia; adopţia; protecţia copilului;
347.6/M92
64. MOŢIU, FLORIN. Contractele speciale: curs universitar/conf. univ. dr. Florin Moţiu. Ediţia a 6-a,
revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 358 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-717-3: 44 lei.
SUBIECT: contracte speciale; contract de vânzare; contract de furnizare; contract de locaţiune; contract de închiriere locuinţă;
contract de arendare; contract de antrepriză; contract de societate; contract de mandat; contract de agenţie; contract de intermediere
(curtaj); contract de comodat; contract de împrumut de consumaţie; contract de depozit; contract de tranzacţie; contract de rentă viageră;
contract de întreţinere; contract de asigurare;
347.4/M92
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 75
65. MUSCALU, LOREDANA-MANUELA. Discriminarea în relaţiile de muncă/Loredana-Manuela
Muscalu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XX, 314 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-27-0123-9: 36 lei.
SUBIECT: drepturile omului; hărţuire; discriminare; nediscriminare; egalitate de tratament;
342.7/M98
66. NĂSTASE, ADRIAN; AURESCU, BOGDAN. Drept internaţional public: sinteze/Adrian Năstase;
Bogdan Aurescu. Ediţia a 8-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: C.H. BECK, 2015. XVI, 494 p. (Curs universitar).
Bibliografie. ISBN 978-606-18-0516-7: 44,94 lei.
SUBIECT: drept internaţional public; stat; organizaţie internaţională; cetăţenie; regimul juridic al străinilor; drepturile omului;
dreptul tratatelor; drept diplomatic; protecţia mediului; drept internaţional penal; drept internaţional umanitar; relaţii economice
internaţionale; diplomaţie parlamentară; terorism;
341/N24
67. NEGRILĂ, DANIELA. Moştenirea în noul Cod civil: studii teoretice şi practice/Daniela Negrilă. Ediţia
a 2-a, revăzută şi adăugită conform dispoziţiilor europene aplicabile din 17 august 2015. Bucureşti: Universul
Juridic, 2015. 332 p. (Biblioteca profesioniştilor). Bibliografie. ISBN 978-606-673-559-9: 31,20 lei.
SUBIECT: moştenire; moştenire legală; noul Cod civil;
347.65/N41
68. NICOLAE, MARIAN. Unificarea dreptului obligaţiilor civile şi comerciale/prof. univ. dr. Marian Nicolae.
Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 720 p. (Serie de autor). Bibliografie, index de autori. ISBN 978-606-673-
741-8: 71,20 lei.
SUBIECT: obligaţii civile; obligaţii comerciale; regimul unitar al dreptului obligaţiilor;
347.7/N60
69. Noul cod al insolvenţei şi insolvenţa persoanelor fizice: legislaţie consolidată şi index: 25 septembrie2015/cuvânt-înainte de Oliviu Crâznic. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 208 p. (Pro lege). Index. ISBN 978-
606-673-727-2: 8,33 lei.
SUBIECT: noul Cod al insolvenţei; Legea nr. 85/2014; insolvenţa persoanelor fizice; Legea nr. 151/2015;
347.736/N89
70. Noul Cod de procesdură penală comentat. Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015.
XVI, 1544 p. Bibliografie, index. ISBN 978-606-27-0312-7: 216 lei.
SUBIECT: noul Cod de procedură penală; lege procesuală penală; acţiune penală; acţiune civilă în procesul penal; participant
în procesul penal; procedeu probatoriu; măsură preventivă; măsură procesuală; probă; act procesual; act procedural comun; urmărire
penală; camera preliminară; judecată; procedură specială; executare hotărâre penală;
343.1/N89
71. OPREA, MARIA. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei/Maria Oprea. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.
632 p. (Biblioteca de drept penal; tomul 9). Bibliografie. ISBN 978-606-673-513-1: 55,20 lei.
SUBIECT: drept penal; infracţiune contra înfăptuirii justiţiei;
343.3/O-64
72. PAP, ANDREI. Drept contravenţional: Culegere de hotărâri judecătoreşti 2007-2014/Andrei Pap.
Bucureşti: Hamangiu, 2015. (Jurisprudenţă). ISBN 978-606-27-0214-4: 32 lei.
SUBIECT: drept contravenţional; jurisprudenţă CEDO;
343.2/P28
73. PĂUN, CIPRIAN. Dreptul afacerilor: teoria; profesioniştii; impozitarea: curs universitar/dr. Ciprian
Păun. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 262 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-595-7: 30,40 lei.
SUBIECT: drept comercial; dreptul afacerilor; impozitare; societate; raportul juridic de muncă; impozitarea directă; impozitul
pe profit;
347.7/P45
74. PETCU, ROXANA-CRISTINA. A practical guide to the common law legal system as illustrated by theUnited Kingdom and the United States of America/Roxana-Cristina Petcu. Bucureşti: Editura Universităţii
din Bucureşti, 2014. 234 p. ISBN 978-606-16-0584-2: 19,50 lei.
SUBIECT: engleză juridică; instituţii de drept în Marea Britanie; instituţii de drept în SUA;
34/P54
Referințe bibliografice
76 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
75. PETCU, ROXANA-CRISTINA. The language of the law as illustrated by the common law legalsystem/Roxana-Cristina Petcu. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2014. 350 p. ISBN 978-606-16-
0594-1: 24 lei.
SUBIECT: engleză juridică; instituţii de drept în Marea Britanie; instituţii de drept în SUA;
34/P54
76. PETROIU, MARIUS. Dreptul de acces la informaţiile de interes public: de la litera legii, la abuzulautorităţilor/Marius Petroiu. Bucureşti: Hamangiu, 2014. XXII, 446 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-
606-27-0082-9: 39,20 lei.
SUBIECT: Legea nr. 554/2001; informaţii de interes public; informaţie; protecţie a informaţiei;
342.7/P59
77. POPOVICI, SERGIU. Executarea silită transfrontalieră: instrument de consolidare a creditului/Sergiu
Popovici. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIV, 312 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0495-5:
28,73 lei.
SUBIECT: executarea în România a actelor străine; executare silită transfrontalieră; dreptul Uniunii Europene; insolvenţă
transfrontalieră; somaţia europeană de plată; ordonanţa de plată din dreptul intern;
347.95/P83
78. POPOVICIU, ADRIAN-CLAUDIU. Lucrătorul în dreptul european/Adrian-Claudiu Popoviciu.
Bucureşti: C.H. Beck, 2014. XVI, 472 p. (Drept european). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0318-7: 35,94 lei.
SUBIECT: drept european; lucrătorul în dreptul european; egalitatea de şanse şi de tratament; relaţii individuale de muncă;
lucrător frontalier în UE;
341.217(4)UE/P83
79. Principiile Unidroit privind contractele comerciale internaţionale 2010/Bobei, Radu Bogdan (prefaţator).
Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XLVI, 474 p. Index. ISBN 978-606-18-0482-5: 47,40 lei.
SUBIECT: drept comercial; contracte comerciale; contracte internaţionale; încheierea contractelor; prerogativa de reprezentare;
validitate; interpretare; conţinut contract; drepturi terţi; obligaţii condiţionale; executare obligaţii; neexecutare obligaţii; compensaţie;
cesiune de creanţe; transmisiune obligaţii; cesiune contracte; termen de prescripţie; pluralitate de debitori; pluralitate de creditori;
347.7/P92
80. Propuneri de lege ferenda privind perfecţionarea legislaţiei muncii din România/editori volum: conf.
univ. dr. Marioara Ţichindelean; lect. univ. dr. Monica Gheorghe. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 202 p.
ISBN 978-606-673-573-5: 20 lei.
SUBIECT: legislaţia muncii;
349.2/P94
81. PUIE, OLIVIU. Dreptul comerţului internaţional în contextul noului Cod civil, al noului Cod deprocedură civilă şi al actelor europene în materie/lect. univ. dr. Oliviu Puie. Bucureşti: Universul Juridic,
2015. 554 p. (Colecţia monografii). Bibliografie. ISBN 978-606-673-509-4: 48 lei.
SUBIECT: drept comercial internaţional; acte de comerţ internaţional; fapte de comerţ internaţional; investiţii străine în
România; concurenţă; ajutor de stat; arbitraj comercial internaţional; contract de comerţ internaţional; contract internaţional de leasing;
341.9/P98
82. PUIE, OLIVIU. Tratat teoretic şi practic de contencios administrative: Volumul I/lect. univ. dr. Oliviu
Puie. Bucureşti: Universul Juridic. 2015. 872 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-661-9: 76 lei.
342.9/P98
83. Reforma statală prin prisma noilor coduri juridice/Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a
Universităţii Ovidius din Constanţa şi Editura Universul Juridic în parteneriat cu Uniunea Internaţională a
Executorilor Judecătoreşti, Baroul Constanţa şi ELSA Constanţa. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 176 p.
ISBN 978-606-673-543-8: 28 lei.
SUBIECT: reformă statală; noile coduri juridice;
34/R38
84. RIZOIU, RADU. Contractul de ipotecă în noul Cod civil/Radu Rizoiu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.
544 p. (Biblioteca de drept privat; 27). Bibliografie, index jurisprudenţă. ISBN 978-606-673-705-0: 49,60 lei.
SUBIECT: contract de ipotecă; condiţii de valabilitate; efecte şi încetare contract de ipotecă;
347.4/R60
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 77
85. RÎCIU, IULIANA. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislaţie conexă şi jurisprudenţă:[legislaţie consolidată şi index: 10 octombrie 2015]/Ediţie îngrijită de judecător dr. Iuliana Rîciu. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 100 p. (Pro lege). Index LCA. ISBN 978-606-673-706-7: 10,37 lei.
SUBIECT: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
342.9/L40
86. ROŞU, ROBERT MIHĂIŢĂ; MIHĂILESCU, CĂTĂLINA MARIA; PETCU, GEORGE DORIN.
Falimentul şi lichidarea/Robert Mihăiţă Roşu; Cătălina Maria Mihăilescu; George Dorin Petcu. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 224 p. (Biblioteca dreptul insolvenţei). Bibliografie. ISBN 978-606-673-645-9: 28 lei.
SUBIECT: faliment; lichidare; Legea nr. 85/2014;
347.736/R81
87. RUSU, MINODORA-IOANA. Asistenţa judiciară în materie penală la nivel european/asist. univ. dr.
Minodora-Ioana Rusu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 388 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-628-2:
36 lei.
SUBIECT: drept internaţional penal; drept penal european; asistenţă judiciară; cooperare judiciară internaţională; asistenţă
judiciară în UE;
341.4/R96
88. SAFTA, MARIETA. Drept constituţional şi instituţii politice/dr. Marieta Safta. Ediţia a 2-a, revizuită.
Vol. I. Teoria generală a dreptului constituţional. Drepturi şi libertăţi/ XVIII, 286 p. Bibliografie. ISBN 978-
606-27-0391-2: 31,20 lei.
SUBIECT: drept constituţional; sistem de drept; drept public; normă juridică; drepturi şi libertăţi fundamentale;
342.4/S14
89. SĂRARU, CĂTĂLIN-SILVIU. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: examen critic alDeciziilor Curţii Constituţionale [2004-2014]/Cătălin-Silviu Săraru; prefaţă de prof. univ. dr. h. c., dr. Ioan
Alexandru. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIX, 378 p. Index al Deciziilor Curţii Constituţionale. ISBN 978-606-
18-0434-4: 41,94 lei.
SUBIECT: contencios adminstrativ; drept administrativ; Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; Curtea
Constituţională; deciziile Curţii Constituţionale; sesizarea Curţii; tutelă administrativă; excepţie de nelegalitate; acte administrativ-
jurisdicţionale; control administrativ-jurisdicţional; procedură de soluţionare contestaţii; obiect acţiune juridică; acţiune împotriva
ordonanţele Guvernului; instanţă competentă; introducere acţiune; citare părţi; suspendare executare act; solicitare suspendare;
introducere funcţionar; judecare cereri; termen de prescripţie; recurs; decizie de neconstituţionalitate; cale extraordinară de atac;
procedură de executare;
342.9/S23
90. SÎRGHI, RUXANDRA. Executarea silită în noul Cod de procedură civilă: practică judiciarăadnotată/Ruxandra Sîrghi. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 336 p. (Jurisprudenţă). Index. ISBN 978-606-27-
0337-0: 36 lei.
SUBIECT: Noul Cod de procedură civilă; executare silită; învestire cu formulă executorie; încuviinţare executare silită;
competenţă executor judecătoresc; autorizare executor judecătoresc; intervenţie creditor; poprire; suspendare executare silită; contestaţie
la executare;
347.9/S59
91. STĂNESCU, ANDREEA-TEODORA. Contracte profesionale speciale în reglementarea noului Codcivil/lector univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XVIII, 264 p. (Carte universitară).
Bibliografie. ISBN 978-606-27-0374-5: 32 lei.
SUBIECT: contracte profesionale speciale; noul Cod civil; contract de furnizare; contract de report; contract de comision;
contract de consignaţie; contract de agenţie; contract de intermediere; contract de cont curent; contract de cont curent bancar; contract
de facilitate de credit;
347.4/S77
92. TAMBA, ADRIAN. Intentional torts: O cercetare a Common Law-ului American: Common Law, Equity,Torts Law/asist. univ. dr. Adrian Tamba; prefaţă de prof. univ. emerit dr. Liviu Pop. Bucureşti: Hamangiu, 2015.
XII, 384 p. Bibliografie. ISBN 978-606-27-0259-5: 39,20 lei.
SUBIECT: common law; intentional torts;
343.6/T15
Referințe bibliografice
78 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
93. TĂBÂRCĂ, MIHAELA. Drept procesual civil/Mihaela Tăbârcă, Vol. I. Teoria generală/ 838 p. ISBN
978-973-127-917-6: 81,60 lei. Vol. II. Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Proceduranecontencioasă judiciară. Proceduri speciale/ 870 p. ISBN 978-606-673-117-1: 81,60 lei. Vol. III. Căile deatac/ 322 p. ISBN 978-606-673-445-5: 81,60 lei.
SUBIECT: drept procesual penal; proces civil; acţiune civilă; instanţă judecătorească; termen procedural; amendă judiciară;
sesizare instanţă judecătorească; procedură contencioasă; procedură necontencioasă; procedură specială; cale de atac;
347.9/T11
94. TĂBUŞCĂ, SILVIA. Efectele hotărârilor CEDO şi CJUE în dreptul intern: analiză asupra dreptului lanediscriminare/Silvia Tăbuşcă; prefaţă de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, judecător al Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Bucureşti: C.H. Beck, 2012. XVI, 196 p. (Drept european). Bibliografie. 19,74 lei.
SUBIECT: egalitate; nediscriminare; sistem de drept european;
347.95/T11
95. TOADER, TUDOREL; SAFTA, MARIETA. Constituţia României: [decizii C.C.R; hotărâri C.E.D.O.;hotărâri C.J.U.E; legislaţie conexă]: cu legislaţie conexă şi jurisprudenţă actualizate la data de 14 mai2015/Ediţie îngrijită şi adnotată de Tudorel Toader şi Marieta Safta. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 426 p.
ISBN 978-606-27-0278-6: 23,20 lei.
SUBIECT: Constituţia României;
342.4/T67
96. TOADER, TUDOREL; SAFTA, MARIETA. Dialogul judecătorilor constituţionali/Tudorel Toader;
Marieta Safta. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 360 p. ISBN 978-606-673-523-0: 28 lei.
SUBIECT: drept constituţional; Curtea Constituţională; judecător constituţional;
342.5/T67
97. TRANDAFIR, ANDRA-ROXANA. Protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor juridice înjurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului/Andra-Roxana Trandafir. Bucureşti: C.H. Beck, 2015.
XII, 284 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0486-3: 26,93 lei.
SUBIECT: persoană juridică; drepturi fundamentale persoană juridică; protecţia proprietăţii; prelungiri drepturi fundamentale
persoană juridică;
341.4(4)/T81
98. Tratat de drept procesual civil/coord. Ioan Leş. Bucureşti: Universul Juridic, 2014-2015. Vol. I: Principiişi instituţii generale. Judecata în faţa primei instanţe/ 972. Bibliografie. ISBN 978-606-673-318-2: 96,33 lei.
Vol. II: Căile de atac, procedurile speciale, executarea silită, procesul civil internaţional/ 1058. Bibliografie.
ISBN 978-606-673-334-2: 102,03 lei.
SUBIECT: drept procesual civil; acţiune civilă; executare silită; procedură civilă; competenţă;
347.9/L52
99. TRĂILĂ, DORU. Acţiuni civile în materie succesorală/Doru Trăilă. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVIII,
462 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0501-3: 38,93 lei.
SUBIECT: acţiune civilă; acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive; petiţia de ereditate; ieşire din indiviziunea
succesorală;
347.2/T80
100. TURCU, ION. Codul insolvenţei: Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: comentariu pe articole/Ion Turcu. Ediţia a 5-a. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVIII, 670
p. (Comentarii Beck). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0411-5: 101,40 lei.
SUBIECT: insolvenţă; falimente; drept comercial; Legea nr. 85/2014; prevenire insolvenţă; procedură insolvenţă; insolvenţă
transfrontalieră; sancţiune; drept privat;
347.7/T94
101. ŢICLEA, ALEXANDRU. Codul muncii comentat şi Legea dialogului social nr. 62/2011,republicată/Alexandru Ţiclea; colaborator: lector univ. dr. Laura Georgescu. Ediţia a 7-a, actualizată. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 486 p. ISBN 978-606-673-715-9: 47,20 lei.
SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; contract individual de muncă; timpul de muncă; timpul de odihnă; salarizare;
securitatea în muncă; formare profesională; contract colectiv de muncă; conflict de muncă; inspecţia muncii; răspundere juridică;
jurisdicţia muncii;
349.2/T58
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 79
102. UNGUREANU, OVIDIU; MUNTEANU, CORNELIA. Drept civil: Persoanele în reglementareanoului Cod civil/prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu; conf. univ. dr. Cornelia Munteanu. Ediţia a 3-a, revăzută şi
adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 434 p. (Carte universitară). Bibliografie, index. ISBN 978-606-27-
0213-7: 55,20 lei.
SUBIECT: noul Cod civil; persoana fizică; persoana juridică;
347.1/U52
103. VERESS, EMÖD. Drept civil: teoria generală a obligaţiilor/Emöd Veress. Bucureşti: C.H. Beck, 2015.
XIV, 350 p. (Manuale Beck). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0462-7: 38,93 lei.
SUBIECT: obligaţii; efecte obligaţii; stingere obligaţii; garantare obligaţii; garanţia comună a creditorilor;
347.4/V46
104. VOICU, PUŞCAŞU. Dreptul la tăcere şi la neautoincriminare/jud. dr. Puşcaşu Voicu. Bucureşti:
Universul Juridic, 2015. 432 p. (Biblioteca de drept penal; 10). Bibliografie. ISBN 978-606-673-693-0:
41,60 lei.
SUBIECT: dreptul la tăcere şi la neautoincriminare; drept comparat;
343.1/P99
105. ZANFIR, GABRIELA. Protecţia datelor personale. Drepturile persoanei vizate/Gabriela Zanfir.
Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVI, 358 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0429-0: 35,94 lei.
SUBIECT: date personale; libertatea persoanei; dreptul la viaţă privată; protecţia datelor; drepturi persoane vizate;
342.
Referințe bibliografice
80 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016
Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1
Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, cod poştal 050711
Tel: 021.313.66.08; fax: 021.414.20.61; website: www.clr.ro
� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ
Sorin Popescu, Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare
Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de drept privat, locţiitorul Preşedintelui Consiliului
Legislativ
Benonica Vasilescu, Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept public
Cristian Kevorchian, Şeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă
Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările
Uniunii Europene
�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)
Lucica-Violeta Niculae
Mirela Paven
Cristina Păiș
� Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr. 65, sector 1, Bucureşti
Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei,
ci doar opinii personale ale autorilor.
ISSN 1583-3178