natura juridică a ofertei de a contracta, în legătură cu temeiul juridic al angajării răspunderii ofertantului, în doctrina juridică anterioară intrării în vigoare a actualului cod, au fost elaborate mai multe teorii. O parte din acestea se dovedesc astăzi inutile, în condiţiile noii reglementări care acordă o importanţă deosebită actului juridic unilateral, izvor de obligaţii civile, precum şi al unei reglementări destul de minuţioase a fazei formării contractului. Totuşi, o trecere în revistă a acestor teorii este necesară pentru a determina noutatea adusă de legiuitor prin noua reglementare:

A. Teoria antecontractului1. în concepţia unor autori, obligaţia ofertantului de a menţine oferta este de natură contractuală. Astfel, se afirmă că între ofertant şi destinatarul ofertei s-a încheiat un antecontract. Oferta ar fi alcătuită din două elemente: fondul ofertei - care se referă la conţinutul contractului ce se propune a fi încheiat prin acceptare - şi propunerea accesorie, pe care o face ofertantul de a menţine oferta înăuntrul unui termen expres sau tacit. Cea de a doua parte a ofertei fiind de natură a da naştere la o obligaţie unilaterală în sarcina ofertantului şi în beneficiul destinatarului se prezumă că acesta din urmă a acceptat-o imediat. Deci între cei doi s-a realizat un acord de voinţe, un contract secundar sau un antecontract. Aşadar, s-ar putea afirma că obligaţia ofertantului de a menţine oferta în timpul tennenului propus se fondează pe un veritabil contract secundar. Neîndeplinirea acestei obligaţii angajează astfel răspunderea contractuală a ofertantului.

Deşi, într-adevăr, irevocabilitatea ofertei de a contracta poate să rezulte dintr-un „antecontract , adică dintr-un contract preparatoriu [şi regăsim o asemenea situaţie între cazurile de irevocabilitate a ofertei cu termen prevăzute de art. 1191 alin. (1) teza I C. civ. ], nicidecum un asemenea contract nu este unul tacit şi considerat ca fiind, de fiecare dată când este vorba de o ofertă cu termen, ca fiind încheiat. Teoria nu este nicidecum satisfăcătoare, motiv pentru care a fost criticată şi abandonată. încheierea antecontractului este o pură ficţiune deoarece acceptarea prezumată a destinatarului este „cu totul ipotetică şi deci îndoielnică . Este foarte greu de admis că cei doi, ofertantul făcând propunerea de a contracta, iar destinatarul ofertei receptând-o, au voinţa şi conştiinţa faptului că între ei s-a încheiat un antecontract. Acesta este motivul pentru care apreciem că teoria antecontractului este lipsită de o acoperire în realitate, deoarece între ofertant şi destinatarul ofertei, până la acceptarea ei integrală şi fără rezerve, nu există un acord de voinţă, iar antecontractul, fiind un contract, nu se poate încheia fără să existe o întâlnire concordantă a voinţelor individuale conştiente ale părţilor.

B. Teoria răspunderii delictuale. Potrivit acestei teorii, retragerea intempestivă a ofertei constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care angajează răspunderea civilă delictuală a ofertantului. Astfel, se va face aplicaţia art. 1357 şi urm. noul cod civil (în contextul anterior se facea referire la art. 998 şi urm. vechiul noul Cod Civil) unde se prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă la reparai ea lui pe acela din a cărui greşeală s-a produs. După cum se poate observa, prin această teorie nu se explică nicidecum de ce o oferta nu ar putea fi revocată în anumite situaţii, ci doar se găseşte un temei pentru reparaţia prejudiciilor cauzate de o revocare intempestivă a ofertei. în cazurile în care o asemenea revocare este astăzi posibilă -adică în ipoteza ofertei adresate unei persoane absente şi fară termen de acceptare [art.

1193 alin. (1) noul Cod Civil] şi revocarea intervine anterior momentului primirii acceptării de către ofertant — singurul temei al daunelor-interese datorate în condiţiile art. 1193 alin. (3) noul Cod Civil rămâne tot răspunderea delictuală. în această privinţă, teoria poate fi utilizată în continuare. Pentru restul cazurilor în care o ofertă irevocabilă este „revocată”, teoria nu are niciun sens din moment ce declaraţia de revocare „nu produce niciun efect” [art. 1191 alin. (2) noul Cod Civil].

într-o altă variantă, unii autori explică răspunderea ofertantului pe ideea abuzului de drept. Exercitarea dreptului de a revoca oferta poate avea loc numai în anumite limite, în caz contrar se săvârşeşte un abuz de drept. Aşadar, în situaţia când ofertantul revocă intempestiv oferta, el săvârşeşte un abuz de drept, trecând din sfera licitului în sfera ilicitului. în ultimă instanţă, ofertantul săvârşeşte o faptă ilicită care angajează răspunderea sa delictuală. Aşa cum se poate observa, revocarea intempestivă a ofertei poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, fară nicio legătură cu exerciţiul unui drept sau un abuz de drept. Ofertantul va fi ţinut să repare eventuala pagubă cauzată destinatarului ofertei. Răspunderea civilă delictuală are la bază principiul reparării în natură a prejudiciului. Este motivul pentru care se afirma în vechea doctrină, că repararea în natură a prejudiciului suferit de destinatarul ofertei constă în a consideia revocarea intempestivă a ofertei ca inoperantă, lipsind-o de efecte. Urmează că ori de câte ori este posibil, instanţele de judecată vor putea hotărî, cu titlu de reparare în natură a pagubei, că acel contract s-a încheiat1. Acest lucru este posibil însă numai dacă destinatarul ofertei a acceptat sau s-a hotărât să accepte încheierea contractului în termenul stabilit. Această ultimă observaţie poate fi aplicată mutatis mutandis ipotezei în care avem de a face cu o ofertă fară termen adresată unei persoane absente - ea reprezintă o eventuală grilă de stabilire a daunelor-interese în ipoteza prevăzută de art. 1193 alin. (3) noul Cod Civil.

c. Teoria ofertei — act juridic — izvor de obligaţii . în această concepţie se susţinea că oferta făcută cu termen expres sau tacit este un act juridic unilateral de drept civil, generator al unui raport obligaţional între ofertant şi destinatarul ofertei . Am fi în prezenţa unei obligaţii unilaterale, în care ofertantul este debitor al prestaţiei negative de a nu revoca oferta înăuntrul termenului de acceptare, iar destinatarul ofertei este creditorul acestei prestaţii.în contextul vechii reglementări, s-a imputat acestei teorii, lipsa unui temei legal suficient, deoarece în vechiul cod, nu exista o reglementare a actului juridic unilateral, motiv pentru care se considera că acesta trebuie considerat liber revocabil. De aceea,' se considera că, manifestarea unei voinţe unilaterale are valoare de act juridic civil numai în cazuri de excepţie, expres prevăzute de lege. Or, în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să confere ofertei de a contracta valoarea unui act juridic unilateral, rezultă că ea nu poate constitui, cu această calificare, temeiul irevocabilităţii în anumite cazuri al ofertei sau chiar, mai mult, că oferta este esenţialmente revocabilă. După cum este cunoscut, una din regulile de bază ale interpretării normelor juridice este aceea că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aplicarea unei norme juridice prin care se consacră o excepţie de la regulă, nu poate fi interpretată extensiv şi aplicată şi în alte cazuri decât acelea prevăzute expres şi limitativ de lege.

Această ambianţă legislativă (caracterizată mai degrabă prin lipsa de reglementări) s-a schimbat radical. în noua reglementare, legiuitorul stabileşte reguli precise legate de irevocabilitatea ofertei în art. 1191-1195 noul Cod Civil şi, în plus, cuprinde o reglementare de principiu a actelor juridice unilaterale, în art. 1324-1329 noul Cod Civil Raportat la noile prevederi, considerăm că oferta nu poate fi calificată decât ca un act juridic unilateral producător de efecte juridice. Din perspectiva actelor unilaterale, oferta reprezintă un act juridic unilateral supus comunicării (art. 1326 noul Cod Civil), astfel încât, el va produce efecte „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile” [art. 1326 alin. (3) noul Cod Civil]. Calificarea se potriveşte în totalitate cu regulile legate de comunicarea ofertei: aceasta poate fi retrasă (retractată) doar până la momentul ajungerii sale la destinatar sau concomitent cu acest moment, după care trebuie menţinută până la expirarea termenului de irevocabilitate (art. 1199 şi art. 1191-1193 C. civ.). Pentru a completa ideea actului juridic unilateral al ofertei, adăugăm şi că, în privinţa menţinerii ofertei pentru un anumit interval de timp, oferta de a contracta trebuie calificată şi ca un angajament unilateral - sau „promisiune unilaterală” în terminologia utilizată de art. 1327 noul Cod Civil Oferta de a contracta cu termen de acceptare, reprezintă un act unilateral prin care ofertantul se obligă să menţină această ofertă un anumit interval de timp, adică să nu o revoce.

Din prisma obligaţiei de a nu revoca această ofertă, ea constituie un angajament unilateral care are regimul juridic prevăzut de art. 1327 noul Cod Civil Pentru aşa-numitul „fond” al ofertei care este conţinutul viitorului contract, nu este necesară aplicarea teoriei actului juridic unilateral. Obligativitatea fondului ofertei este generată numai de încheierea contractului, în timp ce aceea a menţinerii ei un anumit termen este generată de teoria angajamentului unilateral sau promisiunii unilaterale.

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/dictionar-juridic/natura-juridica-a-ofertei-de-a-contracta

condiţiile ofertei, fiind o manifestare de voinţă, oferta trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale de validitate ale consimţământului (care trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză, conform art. 1204 Noul Cod Civil). în plus, art. 1188 noul cod civil prevede că: „O propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conţine suficiente elemente pentru formarea contractului şi exprimă intenţia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.” Din această calificare legală la care adăugăm prevederile art. 1187 noul Cod Civil legate de forma ofertei şi acceptării, putem să deducem condiţiile esenţiale de validitate (putem spune, de existenţă) ale ofertei:

a) oferta trebuie să fie completă, adică să cuprindă elementele necesare [„suficiente” în sensul analizat deja cu ocazia prezentării art. 1182 alin. (2) noul Cod Civil -este vorba de „elementele esenţiale ale contractului”] pentru realizarea acordului de voinţe1. Două dintre aceste elemente sunt indispensabile: natura contractului şi obiectul contractului. înseamnă că în ofertă nu este obligatoriu să se facă referiri cu privire la clauzele şi condiţiile contractului prevăzute de lege prin nonne supletive. Pentru a determina suficient această condiţie se subliniază adesea că oferta trebuie să fie într-atât de completă încât, dacă se întâlneşte cu o acceptare simplă (de tipul: „da”, „de acord”, „consimt”), contractul să ia naştere ca urmare a formării depline a acordului de voinţe. în acest sens, de exemplu, nu va putea fi considerată ofertă de a contracta actul prin care se anunţă vânzarea fără să se indice preţul pretins. în cadrul Convenţiei de la Viena privind vânzarea internaţională de mărfuri, se prevede expres că, pentru ca o propunere de a contracta să fie considerată ofertă, ea trebuie să indice marfa şi să fixeze în mod explicit sau implicit cantitatea şi preţul sau să cuprindă indicaţii suficiente pentru ca aceste elemente să poată fi determinate [art. 14 alin. (1) CV1M];

b) oferta trebuie să fie fermă. Cu alte cuvinte, să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul prin simpla ei acceptare, adică să fie neechivocă. Cu alte cuvinte, oferta trebuie să releve intenţia ofertantului de a se angaja juridic în cazul unei acceptări. Caracterul neechivoc este dat de lipsa oricăror rezerve legate de conţinutul acestei oferte. în acest sens, oferta care include clauza „negociabil”, referitoare la preţ sau la alte elemente esenţiale ale contractului, nu poate fi considerată ofertă valabilă. Mai mult, se consideră că, de regulă, oferta adresată unor persoane nedeterminate (adică, în general publicului), chiar dacă este suficient de precisă şi completă, nu valorează ofertă decât în mod excepţional (art. 1189 noul Cod Civil), dacă ea poate astfel fi considerată conform legii, uzanţelor ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări3. Regula ar fi, de exemplu, că un anunţ de vânzare a unui bun mobil publicat într-un ziar, chiar specializat în asemenea anunţuri, nu reprezintă o ofertă, oricât de completă ar fi. Excepţia ar constitui-o situaţia în care elementele anunţului indică în mod cert intenţia autorului de a transforma simplul anunţ într-o ofertă valabilă - de exemplu, emitentul ei prevede că anunţul publicat constituie ofertă valabilă şi stabileşte modalitatea certă de recepţie a acceptării şi de considerare a

contractului ca încheiat. De asemenea, trebuie considerată o ofertă valabilă oferta făcută de un comerciant profesionist în cadrul profesiei sale - în acest sens, chiar şi ofertele publicitare pot fi considerate oferte valabile. Ele pot fi însoţite de rezerve, cu condiţia ca acestea să nu fie incompatibile cu caracterul neechivoc al ofertei (de exemplu, „în limita stocului disponibil”, „până la data de (...)”, „ofertă valabilă pentru primii 100 de cumpărători” etc.);

c) oferta să fie emisă în forma cerută de lege pentru validitatea contractului proiectat. Am lămurit deja această condiţie analizând global mecanismul acordului de voinţe şi prevederile art. 1187 noul Cod Civil Dacă legea pretinde forma autentică ad validitatem, tot astfel trebuie să fie şi oferta de a contracta. Oferta de vânzare a unui imobil trebuie făcută în formă autentică. De asemenea, oferta de donaţie trebuie făcută în formă autentică. Consecinţele unei asemenea cerinţe sunt majore dacă avem în vedere anumite mecanisme juridice, cum ar fi cel al dreptului de preempţiune în materie de vânzare.

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/dictionar-juridic/conditiile-ofertei

ondiţii de formă pentru ofertă şi acceptare, uneori, legiuitorul impune ad validitatem îndeplinirea unor cerinţe de formă pentru încheierea valabilă a contractului. Forma este văzută de mai mulţi autori ca fiind o condiţie „extrinsecă” de validitate a contractului (ne referim, mai cu seamă, la prevederile art. 1240-1245 noul cod civil referitoare la forma contractului). Tocmai pentru acest motiv, eventuala cerinţă de formă trebuie să îmbrace întregul mecanism al formării contractului pentru ca acesta să ia naştere în mod valabil. Este considerentul pentru care ambele manifestări de voinţă care compun mecanismul formării contractului trebuie emise în forma pretinsă de lege pentru validitatea contractului proiectat. Conform art. 1187 noul Cod Civil, „Oferta şi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului.” Dacă, de exemplu, forma cerută de lege pentru contractul proiectat este autentică, sub sancţiunea nulităţii, oferta de a contracta şi acceptarea acesteia trebuie încheiate şi ele în formă autentică.Din păcate, după părerea noastră, rămâne profund discutabil dacă se încheie în pofida nerespectării formei ad validitatem, o eventuală promisiune de contract, în condiţiile art. 1279 noul Cod Civil. Credem totuşi că răspunsul ar trebui să fie negativ, deoarece, şi în acest caz, forma cerută ar trebui să fie identică celei a contractului promis. Sau, cel puţin, nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract [în condiţiile art. 1279 alin. (3) noul Cod Civil], pentru motivul că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de validitate ale acestui contract şi implicit nici ale promisiunii de a contracta. Chestiunea nu este lămurită nici în cazul dreptului de preempţiune dacă acesta se exercită cu privire la un contract pentru care legea pretinde o formă anume ad validitatem şi aceasta nu este respectată prin actul de exercitare a preferinţei de a cumpăra (a se vedea art. 1732 noul Cod Civil care nu prevede condiţiile de formă în care trebuie exercitat dreptul de preempţiune, ci numai condiţiile substanţiale ale exercitării sale).

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/dictionar-juridic/conditii-de-forma-pentru-oferta-si-acceptare

oferta şi alte manifestări de voinţă, prin delimitarea condiţiilor de validitate, oferta are o fizionomie aparte care o distinge de aceea a altor manifestări de voinţă pe care le regăsim adesea în faza precontractuală.

In principiu, oferta se distinge de propunerea adresată unor persoane nedeterminate. De regulă, conform art. 1189 alin. (1) Noul Cod Civil, propunerea de a încheia un contract adresată publicului sau unor persoane nedetenninate, nu poate fi considerată ofertă, ci eventual solicitare de ofertă sau intenţie de negociere. Aşadar, în cazul acestei manifestări de voinţă, legiuitorul instituie o prezumţie de rezervă a ofertei incompatibilă cu caracterul său neechivoc. Prin excepţie „propunerea valorează ofertă dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanţe ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări” [art. 1189 alin. (2) teza I noul Cod Civil]. Totuşi, o asemenea „ofertă-excepţie”, poate fi revocată numai într-o modalitate simetrică ofertei adresate iniţial persoanelor nedeterminate sau într-o manieră care să permită să fie cunoscută în aceeaşi măsură [art. 1189 alin. (2) teza a Il-a noul Cod Civil].

Oferta se distinge şi de solicitarea de oferte al cărei rol este doar acela de a „sonda” posibilităţile de contractare la un moment dat. Solicitarea de oferte cuprinde o rezervă incompatibilă cu exigenţa caracterului său complet şi mai ales cu al celui neechivoc, pentru că nu vădeşte intenţia reală a celui care lansează apelul la ofertele terţilor de a se obliga juridic în cazul unei acceptări a acestei propuneri. De aceea, art. 1190 noul cod civil prevede că: „Solicitarea de a fonnula oferte, adresată uneia sau mai multor persoane determinate, nu constituie prin ea însăşi ofertă de a contracta”.

In sfârşit, oferta se distinge de numeroase manifestări de voinţă din faza precontractuală, cum ar fi invitaţia la negociere (invitatio ad offerendum) - al cărei ecou îl regăsim în art. 1189 alin. (1) noul Cod Civil, de manifestări de voinţă concretizate în documente contractuale cum ar fi scrisoarea de intenţie şi, în general, se distinge de toate acele propuneri de a contracta care sunt însoţite de rezerve incompatibile cu caracterul neechivoc sau ferm al ofertei, dar şi cu caracterul (vom vedea în paragrafele următoare) irevocabil al acesteia. Este astfel, de exemplu, clauza de agrement prin care oferta este însoţită de rezerva emitentului de a agrea persoana contractantului, chiar dacă, în mod obişnuit, un asemenea contract nu este legal calificat ca fiind intuitu personae.

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/dictionar-juridic/oferta-si-alte-manifestari-de-vointa

forţa obligatorie a ofertei, în noua reglementare, oferta de a contracta trebuie calificată ca un act juridic unilateral producător de efecte juridice, uneori cu valoarea unui angajament unilateral şi în consecinţă, uneori are un caracter irevocabil, deoarece art. 1325 noul cod civil prevede că, „dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”. Principiul central al efectelor contractului îl constituie cel al forţei obligatorii (consacrat de art. 1270 noul Cod Civil) care se traduce în materie de ofertă prin irevocabilitatea acesteia. Totuşi, exigenţa cerută este ca oferta să presupună un angajament unilateral explicit sau implicit de menţinere a ofertei într-un anumit termen [în condiţiile art. 1327 alin. (1) noul Cod Civil]. în lipsa unui asemenea angajament unilateral, oferta trebuie considerată revocabilă. De aceea, legiuitorul face mai multe distincţii legate de revocabilitatea/irevocabilitatea ofertei, în funcţie de calitatea acestui act şi de contextul în care el a fost emis. în funcţie de aceste criterii, legiuitorul distinge între oferta cu termen şi oferta fară termen precum şi între oferta adresată unei persoane prezente şi ofertă adresată unei persoane absente. Urmând aceste distincţii, observăm următoarele situaţii cu efecte proprii:

a) In cazul când oferta este făcută unei persoane prezente [art. 1194 alin. (1)

C. civ.], adică ofertantul şi destinatarul ofertei se află faţă în faţă, în acelaşi loc,fără să se fi acordat un termen pentru a o examina şi accepta, îl obligă pe ofertant numai dacă a fost acceptată imediat, integral şi fară rezerve. într-o astfel de situaţie, oferta trebuie să fie acceptată pe loc. Consecinţa acceptării este realizarea acordului de voinţe, adică încheierea contractului. Dacă

oferta nu este acceptată imediat, ofertantul nu are nicio obligaţie. Situaţiei descrise, i se asimilează şi toate acele cazuri în care mijloacele de comunicare dintre ofertant şi destinatarul ofertei asigură o comunicare imediată a manifestărilor de voinţă, cum ar fi oferta transmisă telefonic sau prin alte maniere similare de comunicare [art. 1194 alin. (2) noul Cod Civil]. Dimpotrivă, atunci când ofertantul acordă un termen pentru acceptare, el este obligat să o menţină înăuntrul acelui termen [rezultă din interpretarea a contrario a art. 1194 alin. (1) noul Cod Civil şi din art. 1191

C. civ. privitor la oferta cu termen];

b) în cazul în care oferta este făcută unei persoane absente, deci care nu se află în acelaşi loc, faţă în faţă cu ofertantul, problema forţei ei obligatorii este mai complexă. într-o astfel de ipoteză, oferta este trimisă prin poştă, telex, telefax, curier, e-mail, radio, televiziune etc., astfel încât, realizarea acordului de voinţă presupune în mod rezonabil, un termen mai lung decât în cazul persoanelor aflate faţă în faţă. De aceea, trebuie să distingem după cum oferta este cu termen sau fără termen de acceptare:

i. oferta cu termen - este oferta care include un termen în mod explicit (de exemplu: „ofertă valabilă 30 de zile”, „ofertă valabilă în perioada sărbătorilor de iarnă” etc.) sau implicit („oferta este valabilă în limita stocului disponibil”, „ofertă valabilă pentru primii 30 de cumpărători”). Ea este „irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o menţină un anumit termen” sau „când poate fi considerată astfel în temeiul acordului părţilor1, al practicilor statornicite între aceştia, al negocierilor3 ori al uzanţelor4” [art. 1191 alin. (1) noul Cod Civil]. înăuntrul tennenului de acceptare explicit sau implicit, nu este posibilă revocarea ofertei, ceea ce presupune că „declaraţia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect” [art. 1191 alin. (2) noul Cod Civil]. Termenul de acceptare al ofertei curge doar din momentul în care oferta ajunge la destinatar (art. 1192 noul Cod Civil), bineînţeles, în lipsa unei prevederi contrare în cadrul ofertei.

ii. oferta fără termen adresată unei persoane absente - dacă oferta nu include niciun termen de acceptare şi este adresată unei persoane determinate care nu este prezentă, atunci ea trebuie menţinută conform art. 1193 alin. (1) noul Cod Civil „un termen rezonabil după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze şi să expedieze acceptarea.” Cu alte cuvinte, legiuitorul instituie prezumţia unui termen implicit rezonabil pentru toate ofertele adresate unor persoane absente. Este perfect naturală o asemenea prezumţie dacă avem în vedere că oferta este o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, efecte care, în situaţia comunicării la distanţă între persoane absente, nu se pot realiza imediat, fiindu-le necesar un termen rezonabil. Aşadar, eventuala revocare a unei oferte fară termen de acceptare adresată unei persoane absente ar trebui să nu producă niciun efect juridic, dacă este făcută în termenul considerat de legiuitor rezonabil de menţinere a ofertei (totuşi, aşa cum vom vedea, soluţia legală este diferită).

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/dictionar-juridic/forta-obligatorie-a-ofertei

http://legeaz.net/dictionar-juridic/natura-juridica-a-ofertei-de-a-contracta