Nagement Strategic Antibiotice Copy
-
Upload
mijastiklastarik -
Category
Documents
-
view
227 -
download
7
description
Transcript of Nagement Strategic Antibiotice Copy
2.1. Viziune
„ Spiritul hipocratic ce îndrumă practica medicinii şi farmaciei ne ghidează şi nouă
acţiunile. Suntem cinstiţi, umani şi preocupaţi de modernizarea activităţii şi produselor noastre.
Credem că un medicament valoros nu este neapărat unul scump, ci unul pe care oamenii şi-l pot
permite şi care ne aduce un câştig rezonabil. Un câştig ce îi satisface pe acţionarii noştrii, iar
nouă ne permite să ţinem performanţa, investiind continuu în oameni, tehnologie şi parteneriate
alese cu exigenţă ”.
2.2. Valori şi norme
Acestea fac parte din cultura organizaţională.
“Preţuim eficienţa, cunoaşterea şi spiritul de cooperare, care ne permit să fim orientaţi
către nevoile mereu în schimbare ale clienţilor şi consumatorilor noştri.”
„În compania noastră punem omul potrivit la locul potrivit, la timpul potrivit. Ne
recunoaştem reciproc rostul şi valoarea, ceea ce ne leagă unii de alţii şi ne dă putinţa de a depăşi
limitele şi obstacolele.”
Compania este mereu aproape de oameni, se gândeşte la sănatatea acestora şi le oferă
medicamente special concepute pentru tratarea numeroaselor diagnostice.
Firma investeşte în tehnologie şi parteneriate alese cu exigentă reuşind prin experienţă,
responsabilitate şi profesionalism să creeze produse de ă calitate care îi diferenţiează atât pe plan
naţional cât şi internaţional, oferind şi câştiguri care sa satisfacă acţionarii. Necesitatea adoptării
permanente către nevoile consumatorilor şi preocuparea pentru îmbunătăţirea calităţii produsului
aferent au determinat realizarea unor investiţii semnificative în fluxurile tehnologice. Spiritul de
echipă şi integritatea se regăsesc în tot ceea ce fac prin loialitate şi respect reciproc astfel reuşesc
să realizeze împreună obiectivele firmei.
Datorită acestori valori şi norme se poate vedea dacă ceea ce este de dorit pentru
organizaţie este corect sau nu. Cu ajutorul acestora firma este mai renumită reuşind să fie mai
apreciată şi să câştige numeroase premii.
2
Dacă aceste valori nu ar exista firma nu ar mai avea prestigiu, ceea ce ar duce la scăderea
clienţilor şi implicit a veniturilor. În momentul în care angajaţii nu ar respecta aceste norme firma
nu ar mai fi la fel de cunoscută şi apreciată pentru calitatea serviciilor oferite.
Capitolul 3. Structura organizaţională
Compania Antibiotice are o structură de tip ierarhic-funcţională, în conformitate cu
istoricul organizaţiei şi logica internă. La dezvoltarea companiei şi la îmbunătăţirea serviciilor,
precum şi la fabricarea produselor contribuie peste 1800 de angajaţi.
Echipa managerială are o bogată experienţă în cadrul firmei şi, de asemenea în cazul unei
părţi a top-managementului, experienţă în domeniul financiar sau bancar în instituţii importante,
precum şi în domeniul academic. Majoritatea managerilor si-au inceput activitatea în companie ca
proaspeţi absolvenţi, în timp reuşind să se impună prin seriozitate, profesionalisn şi viziune.
Echipa managerială
Dr. Ing. Coca CASCAVAL,
Director General
Ec. Constantin NICUTA,
Director Executiv Financiar-Contabil
Ing. Cornelia MORARU,
Director Executiv Tehnic si Productie
Dr. Ing. Eugen DIACONU,
Director Dezvoltare Afaceri
Ing. Lavinia DIMITRIU,
Director Calitate, Reprezentantul Managementului pentru Sistemul de Management
Integrat
Ec. Vasile CHEBAC,
Director Comercial si Logistica
Ing. Florin OSADET,
Director Inginerie si Investitii
Ec. Gica RUSU,
3
Director Resurse Umane
4
5
Capitolul 4. Piaţa companiei Antibiotice
În principal, piaţa companiei Antibiotice este reprezentată de următoarele două
categorii de consumatori:
Segmentul (canalul ) hospital
Segmentul (canalul) retail sau farmacii
Sursa:
Cegedim
Domeniul referitoriu pentru companie rămâne producerea şi comercializarea de
medicamente cu prescripţie medicală (aproximativ 80% din cifra de afaceri), dar
compania se axează şi pe valorificarea produselor fără prescripţie medicală (OTC)-
portofoliu de 32 de produse .
Piaţa internă
Portofoliul de produse al companiei Antibiotice poate fi clasat în urmatoarele feluri :
Portofoliul Antibiotice pe clase terapeutice :
Antiinfectioase
Tract digestiv
Asistem cardio vascular
Sistem nervos central
Preparate dermatologice
Vânzările Antibiotice în anul 2007
27,4%
72,6%
Segmentl retail
Segmentul hospital
6
Sistem musculo-scheletic
Cu peste 50 de ani de tradiţie în industria farmaceutică, Antibiotice este principalul
producator de medicamente antiinfectioase (singurul producator de cefalosporine injectabile).
In ultimii ani, urmand trendul de dezvoltare al pietei farmaceutice romanesti, compania si-a
dezvoltat segmentul de produse cardiovasculare, preparate dermatologice si sistem nervos central,
completandu-si portofoliul complex ce contine peste 120 de medicamente din 11 clase terapeutice.
Probabail nu exista nici un spital dintre cele 400 romanesti in care medicii sa nu utilizeze produse
purtand marca Antibiotice.
În prezent, Antibiotice deţine nouă fluxuri de fabricaţie certificate GPM (Goog
Manufacturing Practice) cu cerinţele ISO 9001/2000, ISO 14001/2004, OHSAS 18001/1999
pentru obţinerea a şapte forme farmaceutice şi a substanţei active nistatină.
Principalele obiective ale Direcţiei de Producţie se referă la :
Realizarea producţiei în condiţiile respectării standardelor de calitate;
Modernizarea fluxurilor de producţie în conformitate cu standardele internaţionale;
Modernizarea tehnologiilor existente, introducere în fabricaţie a produselor realizate de
Direcţia de Cercetare-Dezvoltare şi extinderea portofoliului companiei prin noi medicamente cu
eficienţă terapeutică superioară.
Ca urmare a investiţiilor realizate în eficientizarea procesului de producţie, în anul 2007 s-a
înregistrat o creştere a valorii producţiei cu 25%. Acest lucru a fost favorizat şi de creşterea pieţei
farmaceutice în ansamblu.
Structura valorică a producţiei 2006-2007, milioane lei
Portofoliul Antibiotice pe forme farmaceutice :
7
Figura nr. 3. Structura portofoliului de produse al Antibiotice S.A. în semestrul I al anului 2008
Supozitoare12.88%
Comprimate19.97%
Capsule19.62%
Injectabile 33.49%
Crème, Geluri Unguente 14.04%
Compania este lider in productia fizica de pulberi sterile pentru solutii si suspensii
injectabile si cel mai important producator de unguente, creme, geluri si supozitoare.
Structura portofoliului Antibiotice în semestrul I al anului 2008 este redata in
figuranr.3 .Este de remarcat faptul ca Antibiotice e singurul producator roman de medicamente
injectabile, majoritatea companiilor romanesti fiind axate pe comprimate, capsule,unguente,
creme.
Piaţa externă
Antibiotice este unul dintre cei mai importanti exportatori romani de medicamente,
produsele sale fiind distribuite in peste 40 de tari ale lumii. In 2008, compania numara peste 45 de
parteneriate externe, fiind in continuare preocupata de extinderea pe noi piete de desfacere din
Europa, Statele Unite ale Americii, Africa, Asia si Statele CSI.
Existenta autorizarilor si certificarilor de calitate recunoscute pe plan international au
permis inregistrarea a peste 40 de produse marca Antibiotice pe aproape toate continentele lumii.
8
Detinerea Certificatului de Conformitate cu Farmacopeea Europeana pentru substanta
activa Nistatina precum si autorizarea Food and Drug Administration (FDA) pentru acelasi
produs au facut ca Antibiotice sa-si pastreze pozitia a doua ocupata la nivel mondial pentru
productie de Nistatina.
Capitolul 5. Concurenţa
Din punct de vedere organizaţional, al structurii capitalului, al mărimii firmei şi al
strategiilor abordate, companiile farmaceutice prezente pe piaţa românească se împart în două mari
categorii:
a) marile companii multinationale ( de exemplu, Pfizer, GSK, Novartis, Roche etc.)
b) companiile nationale ( de exemplu, Sicomed-Zentiva Romania, Terapia- Ranbaxy, Antibiotice
etc.)
Sursa : Cegedim
9
Antibiotice SA ocupă, asa cum se poate observa din graficul de mai sus poziţia a
noua, cu 3% din piaţă. Aceasta poziţie se datorează inclusiv ponderii importante a
exporturilor Antibiotice în cifra de afaceri (12,5%) ,
Capitolul 6. Diagnosticul poziţiei strategice
6.1 Portofoliul de produse
Cu un portofoliu de productie vast şi variat activitatea companiei este structurată pe două
sectoare majore – obţinerea unor substanţe active vrac şi obţinerea de produse finite în forme
farmaceutice diverse:
Substanţe active vrac obţinute prin biosinteză şi semisinteză;
Forme farmaceutice: pulberi sterile pentru soluţii şi suspensii injectabile, capsule
operculate, comprimate orale convenţionale şi filmate, unguente, geluri, creme şi
supozitoare
6.2. Domenii de activitate strategică
DAS-uri interne
PRODUSE OFERITE FACTORI CHEIE DE SUCCES PONDERE IN
CIFRA DE
AFACERI
Injectabile Unic producator
Calitate
Fidelitate
21%
Capsule +comprimate Imbunătăţire continuă a
formulelor de fabricaţie
40%
10
Extinderea portofoliului
Preţuri
Creme, geluri, unguente,
supozitoare
Preţuri mici
Diversitatea sortimentelor
39%
DAS-uri externe
PRODUSE OFERITE FACTORI CHEIE DE SUCCES PONDERE IN
CIFRA DE
AFACERI
Substanta activa: nistatină Intrebuintare multipla
Calitate
Accesibilitate geografica
70%
Produse conditionate
finite
Eficienţă terapeutică superioară
Preturi mici
Extinderea continuă a portofoliului
30%
În total cifra de afaceri, ponderea majoră revine veniturilor obţinute pe piaţa
internă (87,5%), desi ponderea exporturilor a inregistrat o crestere de patru procente - de
la 8,5%, la 9 luni in 2007, la 12,5% dupa primele trei trimestre al anului 2008
6.3. Evaluarea DAS-urilor
Ţinând cont de obiectivele de bază ale firmei, pot fi reţinute următoarele criterii de
atractivitate:
Intensitatea concurenţială – 0.2
Talia pieţei – 0.2
Procentul de creştere pe termen mediu – 0,15
11
Capacitati de productie moderne si performante – 0.25
Standarde de calitate internationala – 0,2
Fiecare DAS va fi apreciat pentru fiecare criteriu cu valori de la 1 la 5, apoi, se va
calcula media ponderată (1 - slab, 2 – mai degraba slab, 3 – mediu, 4 - mai degrabă forte, 5
– forte).
Valori DAS–uri Antibiotice :
CRITERII PONDE
RE
RELATI
VĂ
DAS 1 DAS 2 DAS 3 DAS 4 DAS 5
Nota NP Nota NP Nota NP Nota NP Nota NP
Intensitatea
concurenţială
0,2 3 0,6 2 0.4 4 0.8 5 1 3 0.6
Talia pieţei 0,2 3 0,6 3 0.6 4 0.6 4 0.8 3 0.6
Procentul de creştere pe
termen mediu
0,15 2 0,3 2 0.3 3 0.45 3 0.45 2 0.3
Capacitati de productie
moderne si performante
0,25 4 1 3 0.75 4 1 4 1 4 1
Standarde de calitate
internationala
0,2 5 1 4 0.8 4 0.8 5 1 4 0.8
Nota totală 1 3,5 2.85 3.65 4.25 3.3
Valoarea activităţii Mediu/Mai
degrabă
forte
Mediu Mediu/Mai
degraba forte
Mai degraba
forte
Mediu
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru fiecare DAS:
Se ponderează factorii cheie de succes cu note de la 1 la 3 ( 1 – destil de important,
2- important, 3- foarte important).
Scala folosită pentru aprecierea poziţiei concurenţiale este: 0 – medie, +1- forte,
-1- slabă, peste +1,5 - foarte puternică, sub – 1,5 – slabă.
12
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru DAS 1:
FACTORI CHEIE DE
SUCCES
PONDERI
RELATIVE
NOTE PENTRU
ANTIBIOTICE
NOTE
PONDERATE
Unic producator 3 1.5 4.5
Calitate 2 1 2
Fidelitate 3 1 3
Total 8 9.5
Media ponderată 1.18
Poziţia concurenţială Forte
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru DAS 2 :
FACTORI CHEIE DE
SUCCES
PONDERI
RELATIVE
NOTE PENTRU
ANTIBIOTICE
NOTE
PONDERATE
Imbuntatire continua a
formulelor de fabricatie
1 1 1
Extinderea portofoliului 1 1 1
Preturi 1 1.5 1.5
Total 5 3.5
Media ponderată 0.7
Poziţia concurenţială Mediu/Forte
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru DAS 3:
FACTORI CHEIE DE
SUCCES
PONDERI
RELATIVE
NOTE PENTRU
ANTIBIOTICE
NOTE
PONDERATE
Preturi mici 2 1.5 3
Diversitatea sortimentelor 3 1.5 4.5
Total 5 7.5
13
Media ponderată 1.5
Poziţia concurenţială Foarte
puternica
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru DAS 4 :
FACTORI CHEIE DE
SUCCES
PONDERI
RELATIVE
NOTE PENTRU
ANTIBIOTICE
NOTE
PONDERATE
Întrebuinţare multiplă 3 1.5 4.5
Calitate 2 1 2
Accesibilitate geografică 2 1.5 3
Total 7 9.5
Media ponderată 1.35
Poziţia concurenţială Forte/foarte
puternic
Evaluarea poziţiei concurenţiale pentru DAS 5:
FACTORI CHEIE DE
SUCCES
PONDERI
RELATIVE
NOTE PENTRU
ANTIBIOTICE
NOTE
PONDERATE
Eficienţă terapeutică superioară
2 0 0
Preţuri mici 1 1 1
Extinderea portofoliului 1 1 1
Total 4 2
14
Media ponderată 0.5
Poziţia concurenţială Medie
Recapitularea atractivităţii şi a poziţiei concurenţiale pentru DAS-urile companiei
Antibiotice:
DAS - URI ATRACTIVIT
ATE
POZIŢIE
CONCURENŢIAL
Ă
PARTE
A ÎN CA
DAS-uri
interne
DAS 1: Injectabile Mediu/Mai
degrabă forte
Forte 21%
DAS 2: Capsule+comprimate Mediu Medie/Forte 40%
DAS 3: Creme, geluri, unguente,
supozitoare
Mediu/Mai
degrabă forte
Foarte puternică 39%
DAS 4: Substanta activa
nistatină
Mai degrabă
forte
Forte/Foarte
puternică
70%
DAS 5: Produse condiţionate
finite
Mediu Medie 30%
Capitolul 7. Formularea strategiei
DAS- uri externe
15
1, Strategii actuale
Antibiotice utilizează strategia de creştere prin concentrare (dezvoltarea pieţei şi a
produsului).
Dezvoltarea pieţei se realizează prin câştigarea unei părţi importante din piaţa existentă
prin extinderea în noi zone geografice şi prin adăugarea unor noi segmente de piaţă.
Internaţionalizarea - Prezenţa în peste 35 de state ale lumii a conferit ceva în plus
companiei Antibiotice: încrederea că medicamentele produse la Antibiotice pot fi accesibile
oriunde în lume. În anul 2007, s-a continuat atât dezvoltarea activităţii de export pentru produsele
Antibiotice ( Nistanina şi medicamente finite ), cât şi realizarea de proiecte de colaborare cu
parteneri strategici care să ne susţină planurile ambiţioase de dezvoltare pentu anii viitori.
Nistatina (substanţă activă) este principalul produs comercializat pe pieţele internaţionale,
reprezentând din punct de vedere valoric aproximativ 70% din totalul exportului. Pincipalele pieţe
de desfacere sunt: Germania, Olanda, Statele Unite ale americii, Vietnam, Brazilia, Elveţia şi
Federaţia Rusă.
În ceea ce priveşte exportul produselor condiţionate, anul 2007 a reprezentat pentru
Antibiotice anul concretizării a numeroase proiecte de înregistare a unor produse din portofoliul
companiei pe pieţe strategice. În zona Asia – africa Antibiotice si-a consolidat prezenţa pe pieţe
devenite tradiţionale (Tunisia, Vietnam) şi a initiat relaţii comerciale pentru exportul de
medicamente in Algeria, Arabia Saudită, Maroc, Iordania, Sri Lanka.
Volumul produselor valorificate la export de către Antibiotice este de 12,5% din cifra de
afaceri.
Dezvoltarea produsului - După cum se observă stategia de produs urmăreşte atăt o
integrare pe verticală, prin extensii pe linie sau gamă, căt şi o integrare pe orizontală, prin
dezvoltarea de noi clase terapeutice
O alta caracteristică a strategiei de piaţă abordată de Antibiotice în anul 2008 a fost
reprezentată de reorientarea vânzărilor dinspre segmentul hospital, către segmentul retail
(farmacii). Acest fapt a fost justificat atât de creşterea constantă a consumului de medicamente la
nivel naţional, cât şi de transferarea programelor de achiziţie medicamnete oncologice şi diabet
către farmaciile de retail.
16
Politicile de preţ ale companiei sunt diferenţiate în funcţie de canalul de consum (spitale
sau retail) şi de categoria de medicamente cu prescripţie – etice sau fără prescripţie – OTC.
2. Strategii recomandate
Pentru a face faţă concurenţei puternice din partea companiilor multinaţionale,
Antibiotice ar trebui să-şi intensifice eforturile de promovare – să se aloce un buget de marketing
de 20-25 % din CA anuală structurat pe arii terapeutice şi produse.
În ceea ce priveşte politica de distribuţie ar trebui ca Antibiotice să se orienteze
către distribuitorii cu o cotă de piaţă semnificativă respectiv-segmentul retail (farmacii) în vederea
dezvoltării de parteneriate pe termen mediu şi lung.
În ceea ce priveşte exporturile ar trebui ca Antibiotice să pună accent mai mult pe
creşterea ponderii cantitative a sotimentului nistatină micronizată (principalul motiv este preţul
avantajos al acestui produs)
Capitolul 8. Concluzii
Puncte forte:
Compania Antibiotice are cea mai complexă structură de producţie: 8 fluxuri de fabricaţie
pe care sunt obţinute 5 forme farmaceutice
Prezenţa în peste 35 de state ale lumii
Societatea este foarte bine poziţionată pe anumite segmente de piaţă: locul 2 şi 25% din
piaţa mondială de nistatină, între cei mai mari producători mondiali de penicilină şi
derivaţi;
Este lider pe piata naţională a produselor antiinfecţioase;
Certificate GMP (Good Manufacturing Practice) a celor mai importante fluxuri de
producţie;
Acces la tehnologii moderne
Stabilitatea afacerii (Antibiotice a fost infiintata acum mai bine de o jumatate de secol);
Brandul;
17
Puncte slabe:
Faptul că este încă în proprietatea statului face compania vulnerabilă la presiuni politice şi
sociale, şi o pune uneori în dezavantaj în negocierile cu sindicatele şi instituţiile statului;
Incertitudinea în ceea ce priveşte privatizarea societăţii crează greutăţi în elaborarea unei
strategii pe termen lung;
Centrarea atenţiei asupra discuţiei despre o eventuală privatizare;
La fel ca şi ceilalţi actori de pe piaţa produselor farmaceutice din Romania, Antibiotice este
victima a arieratelor din sistem, datorită intarzierilor în plată a caselor de asigurări de
sănătate; aceste arierate conduc la un mai mare necesar de fonduri suplimentare şi lungesc
ciclul de conversie a numerarului;
O parte dintre preţurile practicate în domeniul pharma sunt reglate prin intermediul statului.
Oportunităţi:
Antibiotice a reusit să pătrundă pe pieţe importante (SUA, Rusia, etc) care vor asigura o
mare parte a desfacerii producţiei, iar plata se va face la termene mai reduse decât cele
dinspre segmentul Hospital. În plus, creşterea ponderii veniturilor în valută va echilibra
balanţa externă a societăţii, reducând riscul valutar;
Faptul că de la an la an se observa o creştere a ponderii vânzârilor pe segmentul OTC este
un semnal favorabil pentru lichiditatea viitoare a emitentului, deoarece termenele de plată
în acest caz sunt mai reduse decat cele de pe segmentul Hospital;
Valorificarea relatiei privilegiate cu statele din Estul Europei, in special cu Rusia, cea mai
mare piaţă de desfacere regională;
Parteneriatul cu o societate chineză care vizează producerea de insulină în
România. Antibiotice ar putea deveni astfel singurul producător român de insulină, urmând
să exporte şi în Ucraina, unde partenerul chinez deţine 60% din piaţă;
Câştigarea de noi pieţe (interne şi externe);
Evoluţie favorabilă a preţurilor pe piaţa internă;
Ameninţări:
18
Antibiotice opereză pe o piaţă fragmentată, în care principalii concurenţi sunt giganţi
farmaceutici mondiali, pentru care talia şi renumele pot constitui un real avantaj în lupta
pentru cota de piaţă;
Prelungirea starii de incertitudine in ceea ce priveste privatizarea ar mai putea dura chiar si
dupa alegeri deoarece, in general, fiecare nou guvern reia procesele de privatizare de la
inceput.
Concurenţa în creştere pe piaţa autohtonă;
Evoluţie nefavorabilă a preţurilor pe piaţa externă
Criza financiară
Bibliografie
Cărţi:
Băcanu, B. – Tehnici de analiză în managementul strategic, Editura Polirom, 2007
Ciobanu, I. – Strategiile competitive al firmei, Editura Polirom, Iaşi, 2005
Internet :
www.antibiotice.ro
www.tmctv.ro/img/graphics/26458e_analiza%20Antibiotice%20Iasi.pdf
https://www.vanguard.ro/ns/ro/opinii/Antibiotice-septembrie2008.pdf
http://www.pharma-business.ro/mednews/cifra-de-afaceri-a-antibiotice-iasi-a-
crescut.html
http://iasi.comunicat.ro/economie/la-9-luni-cifra-de-afaceri-a-antibiotice-a-crescut-
cu-33
19