MONITORIZAREA CALITĂŢII APEI
-
Upload
ionela-constandache -
Category
Documents
-
view
179 -
download
1
description
Transcript of MONITORIZAREA CALITĂŢII APEI
MONITORIZAREA CALITĂŢII APEI – MACRONEVERTEBRATELE CA
BIOINDICATORI
Poluarea mediului constituie o ameninţare serioasă pentru existenţa ecosistemelor, fie
ele acvatice sau terestre. Când devine vizibilă consecinţa poluării unui ecosistem, de obicei
este prea târziu pentru a preveni distrugerea acestuia (Gazala- Kopciuch et al., 2004).
Odată cu dezvoltarea socio-economică nesustenabilă, ecosistemele acvatice au fost şi
sunt supuse unei continue degradări, ariile protejate fiind doar o soluţie parţială pentru
conservarea habitatelor acvatice, însa puţine astfel de zone au fost create în mod specific
pentru a duce la bun sfârşit acest obiectiv (Saunders et al., 2002)
Monitoringul ecologic al corpurilor de apă poate asigura baza de date necesară, atât
pentru cercetarea aprofundată (înţelegerea, explicarea şi evaluarea cuantificată a diferitelor
tipuri de ecosisteme sub aspectul structurii, a proceselor şi mecanismelor lor de funcţionare în
cadrul ierarhiei sistemelor ecologice), cât şi pentru evaluarea impactului acţiunilor întreprinse
în vederea menţinerii integrităţii sistemelor ecologice de acest tip (Woodsmith et al., 2005;
Growns, 2009; Clark et al., 2010). O problemă majoră o reprezintă astfel evaluarea ecologică
a întregului ecosistem acvatic. Conservarea, întreţinerea, reabilitarea şi restaurarea acestor
ecosisteme, precum şi a integrităţii lor biotice sunt obiective importante ale activităţilor de
management viabile peste tot în lume (Lindenmayer et al., 2006; Geist, 2011).
Rolul macronevertebratelor bentonice în evaluarea calităţii corpurilor de apă, a
integrităţii şi biodiversităţii acestora a căpătat amploare în ultimul deceniu, numeroase studii
recunoscând importanţa macrozoobentosului pentru sistemele acvatice (Abdallah & Barton,
2003; MacKenzie et al., 2004; Jimenez et al., 2011).
CLASIFICAREA MACRONEVERTEBRATELOR DUPĂ DIFERITE CRITERII
Organismele bentonice au fost clasificate după o serie întreagă de criterii.
Luând drept criteriu lungimea organismelor ce vieţuiesc pe fundul apelor, acestea au
fost împărţite în trei grupe: microbentonice (mai mici de 0,1 mm), mezo(meio)bentonice (între
0,1 şi 2 mm) şi macrobentonice (peste 2 mm).
După relaţia existentă între hidrobionţi şi substratul pe care sau în care habitează, se
deosebesc două categorii de organisme şi anume: epibentonice şi endobentonice.
Epibentonicele îşi duc viaţa pe suprafaţa substratului iar endobentonicele îşi sapă galerii în
care se ascund sau se înfundă în faciesul pe care îl populează.
Componentele epibentosului, după felul cum se fixează sau se mişcă pe substrat se
împart în două categorii şi anume: forme sesile sau fixe şi forme libere.
Printre formele sesile de zoobentos se enumeră spongierii Ephydatia fluviatilis,
Spongila lacustris, celenteratul Cordylophora lacustris, polichetul Manayunkia
caspica, briozoarul Plumatella repens, kamptozoarul Urnatella gracilis, lamelibranchiatul
Dreissena polymorpha.
Formele libere sunt cea de a doua categorie de zoobentonte, care la rândul lor se
subâmpart în sedentare şi erante. Animalele sedentare, efectuează deplasări lente şi de mică
anvergură, pe un substrat dur, cum se observă la planariile Crenobia alpina, Polycelis nigra,
gasteropodele Viviparus acerosus, V.viviparus, Ancylus fluviatilis şi larva coleopterului
Helmis. Erantele sau vagilele înglobează hidrobiontele zoobentonice ce se deplasează rapid,
cu o amplitudine a mişcărilor mult mai mare decât sedentarele. Printre acestea sunt
amfipodele din genurile Dikerogammarus, Pontogammarus, decapodul Astacus leptodactylus,
hidracarienii Hygrobates fluviatilis, Sperchon clupeifer, larvele insectelor efemeroptere din
genurile Ecdyonurus, Ephemera şi plecopterelor Nemura, Perla.
Componentele endobentosului din apele dulci se înfundă în substratul mâlos sau
nisipos ori îşi construiesc galerii în cel argilos.
Din categoria celor ce se înfundă în substrat fac parte majoritatea oligochetelor
limicole Branchiura, Limnodrilus, Tubifex, etc., lamelibranchiatele Anodonta, Pisidium,
Sphaerium, Unio, polichetele amfaretide Hypania invalida, Hypaniola kowalewskii (forme
tubicole).
Organismele săpătoarele ce-şi construiesc galerii, fac parte din mai multe grupe
taxonomice, reprezentantele cele mai tipice fiind larvele efemeropterului Palingenia
longicauda şi crustaceul Astacus leptodactylus.
Privite din punctul de vedere al naturii substratului pe care îl populează, implicit al
apartenenţei la zoocenozele respective, organismele zoobentonice au fost clasificate în mai
multe categorii principale.
Organismele litoreofile, sunt acelea ce habitează pe un substrat dur, în principal piatra,
în prezenţa curentului apei. Ele aparţin zoocenozelor litoreofile din pâraiele şi râurile
montane, precum şi din zona montană a marilor râuri şi fluvii. Pe faciesul pietros din zonele
râurilor cu un curent foarte slab ca şi pe pietrele digurilor din incintele amenajate sau pe alte
obiecte submerse din apele stagnanate, atât organismele cât şi zoocenozele se numesc litofile.
Organismele psamoreofile populează faciesul nisipos de pe fundul râurilor şi fluviilor
unde se resimte curentul apei; în lipsa curentului organismele sunt psamofile. Zoocenozele se
numesc psamoreofile, respectiv psamofile.
Organismele peloreofile sau cele pelofile populează faciesul mâlos din apele
curgătoare cu curent slab sau din cele stătătoare. Zoocenozele se numesc în acest caz
peloreofile sau pelofile.
Organismele argiloreofile sau cele argilofile sunt acelea ce-şi sapă galerii, de obicei în
malurile argiloase ale râurilor sau apelor stagnante, ori habitează pe substratul argilos. Aceste
animale sunt componente ale zoocenozelor argiloreofile sau argilofile.
Organismele fitoreofile şi biocenozele respective se grupează pe vegetaţia din apele
curgătoare; cele fitofile sunt răspândite în lacuri, bălţi, precum şi în ghiolurile şi japşele
Deltei Dunării, constituind biocenoze bogate, cu denumirile corespunzătoare. V.I.Jadin
(1950) include clar această ultimă categorie de animale şi biocenoze în cele bentonice.
Părerea altor hidrobiologi este că organismele fitofile nu constituie un bentos propriu zis, ci
ele pot fi considerate ca un etaj superior al bentosului.
Organismele perifitice, populează acele obiecte introduse în apă, inclusiv pietrele
acoperite cu microfite. Animalele din perifiton sunt foarte apropiate de cele litoreofile sau
litofile.
Macronevertebratele bentonice – bază trofică pentru peşti
Într-un bazin acvatic, mărimea bazei trofice, calitatea ei, precum şi gradul de
valorificare, se enumeră printre factorii ce influenţează producţia piscicolă.
O mare parte dintre nevertebratele acvatice bentonice, unele cu o deosebită valoare
nutritivă, servesc drept hrană pentru peşti. Dar nu toate animalele sunt consumate în aceeaşi
măsură: unele constituie elemente de bază, altele sunt utilizate mai puţin sau intră numai
accidental în componenţa hranei peştilor.
În anumite bazine acvatice interioare ale ţării noastre nevertebratele macrobentice
formează adevărate aglomerări, care atrag peştii în zonele respective; în altele, deşi există o
abundentă biomasă macrozoobentonică remanentă, sunt puţini consumatori sau lipsesc.
Cea mai bogată şi variată bază trofică o constituie animalele biocenozelor litoreofile
din apele curgătoare montane, urmate de cele pelofile din zonele colinare şi de şes.
Grupele taxonomice ce cuprind cei mai mulţi reprezentanţi macrozoobentonici
consumaţi de către peşti sunt insectele, crustaceele amfipode, oligochetele, moluştele
gasteropode şi bivalve şi în mai mică măsură crustaceele misidacee, cumacee şi polichetele.
Larvele de chironomide sunt destul de numeroase în unele zoocenoze. Chironomidele
din apele curgătoare montane precum şi din Dunăre şi zonele colinare şi de şes ale râurilor
mari, constituie hrana mrenei vinete, a cleanului dungat.
Larvele de trichoptere, în marea lor parte având căsuţă, nu pot constitui în totalitate
biomasă productivă. Abundente în râurile de munte, formele larvare ale trichopterelor sunt
consumate de către păstrăv, lipan, moioagă, asprete, mihalţ, iar în zona colinară şi de şes a
râurilor mari, de către cleanul mic, beldiţa, cosacul cu bot turtit, văduviţa, morunaş.
Larvele de efemeroptere care populează în mod frecvent râurile de munte sunt
consumate de către păstrăv, lipan, mreană vânătă, iar în zona colinară a râurilor mari
constituie hrană pentru cleanul mic, beldiţă, somn, iar în bălţi - de caracudă.
Larvele de plecoptere din râurile montane reprezintă hrană pentru adulţii de păstrăv şi
lipan.
Crustaceele, numeroase în diferitele categorii de ape interioare, sunt intens consumate
de către peşti. Rivulogammarus balcanicus - ce populează apele de munte constituie hrană
pentru unele specii de peşti ca: mreana vânătă, păstrăvul de munte, păstrăvul de lac, lipanul,
cleanul dungat. În situaţia în care păstrăvii din crescătorii sunt hrăniţi intensiv cu gamaride,
carnea lor capătă o culoare roz, denumită “somonată”.
Misidele şi cumaceele, mai puţin numeroase în apele interioare decât amfipodele,
reprezintă şi ele în mare parte o bază trofică productivă pentru mulţi peşti. Misidele conţin 59-
73% proteine, fiind mai hrănitoare decât gamaridele şi corofiidele.
Moluştele gasteropode şi bivalve, spre deosebire de celelalte componente zoobentonice
din apele interioare, sunt organisme la care o mare parte din corp nu este biomasă productivă.
Cu toate acestea, unele specii constituie hrană pentru multe specii de peşti.
Destul de răspândit în Dunăre, Lithoglyphus naticoides intră în hrana unor specii de
ciprinide, iar la gurile fluviului în cea a puietului de morun şi nisetru. Theodoxus, tot din
Dunăre, s-a găsit în special în intestinele adulţilor de cegă. Dintre bivalve, cea mai frecventă
specie din Dunăre este Dreissena polymorpha, care intră în hrana crapului.
Speciile de oligochete din zoocenozele diferitelor zone din apele curgătoare, inclusiv
Dunărea, sunt consumaţe de către păstrăv, mreană vânătă, scobar, clean, mihalţ, lipan, beldiţă,
zvârlugă, ţipar, lin etc. Polichetele dulcicole Hypania invalida şi Hypaniola kowalewskii din
Dunărea inferioară şi de la gurile fluviului, reprezintă hrana preferată de puetul de morun,
păstrugă ca şi de diferiţi guvizi.
COMUNITĂŢI DE ORGANISME ACVATICE UTILE PENTRU
RECUNOAŞTEREA STĂRII EUTROFE A RÂURILOR
Starea de degradare a apei râurilor, ca rezultat al procesului de eutrofizare datorat
activităţilor umane, poate fi analizată pe baza studiului organismelor indicatoare numite
bioindicatori. De cele mai multe ori s-a dovedit mult mai eficientă utilizarea unor indicatori de
tipul comunităţilor de organisme acvatice faţă de utilizarea unor specii solitare. Prin separarea
speciilor de aspectul integrat al comunităţii în care acestea s-au adaptat, se reduce posibilitatea
de a observa toate aspectele care decurg de pe urma degradării unei ape.
Comunităţi care indică procesul de eutrofizare în râurile montane
Apele repezi din zona montană şi cele din zona submontană sau colinară înaltă sunt
caracterizate de prezenţa unui acelaşi grup - al speciilor lito-reofile, care sunt adaptate pe
substrat pietros în curenţi puternici. Cunoaşterea acestor specii şi constatarea dispariţiei unora
dintre acestea poate fi o metodă de identificare a unui proces redus de poluare.
Deversarea de materii organice este constatată la nivel de organisme bioindicatoare, prin
efectul acestora asupra oxigenului solvit şi prin modificarea structurii comunităţilor acvatice.
Efectul eutrofizării asupra nivelului oxigenului solvit este mascat de o bună oxigenare a
apelor repezi, astfel că organismele oxifile (care trăiesc numai în apele bine oxigenate) nu vor
dispărea, dând impresia unei ape neafectate.
De exemplu, identificarea larvelor speciei Ephemera vulgata pe o porţiune cu pietre din
albie nu este suficientă pentru a cunoaşte starea acelei porţiuni de râu. Se poate cunoaşte doar
faptul că în apă cantitatea de oxigen solvit este suficientă, nefiind afectată încă de procesele
bacteriene de descompunere a materiei organice.
În apele curgătoare, prin barbotarea unei cantităţi mari de oxigen din aer, instalarea
fenomenelor asociate cu deficitul de oxigen sunt rare. Se întâmplă uneori ca în apa unui râu
montan să fie deversate materii organice de la un obiectiv turistic şi cu toate acestea în apă
continuă să trăiască larve de efemeroptere, plecoptere (Perla marginata) şi moluşte
gasteropode (Ancylus fluviatilis). Speciile oxifile pot fi întâlnite alături de cele care preferă
apele bogate în materii organice cum sunt larvele de Chironomus, Octocladius şi coloniile
bacteriilor Sphaerotillus natans sau Leptomytus alături de cele ale briozoarelor. Toate aceste
organisme consumă particulele organice aflate în suspensie sau sedimentate în albie. Dacă
lumina pătrunsă în apă este suficientă, depunerea de materii organice aflate în curs de
mineralizare la suprafaţa pietrelor din albie va determina dezvoltarea algelor şi a diatomeelor.
Analiza biologică la nivelul întregii comunităţi acvatice va evidenţia starea de
eutrofizare prin modificarea structurii comunităţilor acvatice. Dezvoltarea speciilor
consumatoare de materii organice nu poate fi împiedicată de saturarea cu oxigen a apei în
aceste porţiuni ale râului.
Comunităţi de organisme indicatoare ale procesului de eutrofizare din râurile de
şes
În apele din zona de şes (inclusiv în cele din regiunea colinară de joasă altitudine) există
un proces natural de acumulare a materiei organice care duce la formarea unei comunităţi
specifice de organisme acvatice. Acestea nu semnifică un proces de degradare a apei, fiind
rezultatul unui proces natural care nu va depăşi limitele capacităţii de prelucrare a materiei
organice de către lanţurile trofice. Se pune problema recunoaşterii stării de început a
procesului de eutrofizare şi mai ales a comunităţilor de specii care indică depăşirea limitei
troficităţii naturale a acestor ape. În determinările biologice se va urmări dezvoltarea
predominantă a organismelor saprobe. În cazul unui aport excedentar de materie organică, se
va modifica complet structura comunităţilor acvatice. Această modificare trebuie analizată din
punctul de vedere al substratului pe care se află organismele cercetate.
Pe substratul cu piatră sau argile erodate în condiţii naturale se află predominant
larve de trichoptere, alături de puţine efemeroptere moderat oxifile (Cloeon dipterus) şi
planarii (Polycelis cornuta), adaptate în sectoarele de joasă altitudine. De asemenea, sunt
prezente crustacee amfipode şi diferite larve de chironomide în număr mai mic. După
începerea procesului de eutrofizare apar unele specii consumatoare de materie organică cum
sunt: larvele de Chironomus plumosus (diptere chironomide), oligochetele acvatice (Tubifex),
larvele unor diptere brahicere (Eristalis şi Stratiomys), sau organisme zoofage care consumă
larvele de chironomide (lipitorile - Herpobdella atomaria).
Pe lângă acestea, mai pot fi întâlnite moluşte bivalve, consumatoare de detritus organic
(Sphaerium corneum). La suprafaţa pietrelor sau a argilei se depune un strat de sediment
organic care duce la dezvoltarea bacteriilor saprofite şi a numeroase alge unicelulare, pietrele
devenind alunecoase. De asemenea, creşte mult numărul coloniilor de briozoare care consumă
materia organică aflată în suspensie.
Pe substratul cu nisip fin şi mâl, în urma depunerii sedimentelor organice începe un
proces intens de descompunere organică în prezenţa bacteriilor. Acest fenomen este
consumator de oxigen şi în locurile cu mâl apa liniştită nu este aerată suficient, astfel că pot fi
observate fenomene asociate cu deficitul de oxigen. În grosimea mâlului, descompunerea
anaerobă duce la degajarea de hidrogen sulfurat, metan şi mercaptani care dau miros urât şi
culoare neagră (sulfura de fler). În acest fel dispar o parte dintre speciile comunităţii acvatice
cum sunt bivalvele din genurile Unio şi Anodonta, larvele de trichoptere şi de efemeroptere
lenitice. Se instalează o faună rezistentă la deficitul de oxigen şi consumatoare de materie
organică: larve de Chironomus plumosus, oligochete din genul Tubifex şi larve de diptere
rezistente la lipsa de oxigen (Eristalis tenax şi Stratiomys chamaeleon). La suprafaţa mâlului
supravieţuiesc larvele de libelule (Gomphus) sau cele ale coleopterului de apă Dytiscus.
Numărul de organisme microscopice de tipul protozoarelor este foarte mare, însă
analiza acestora necesită determinarea prin metode specifice.
Modificările produse la nivelul comunităţilor acvatice sunt mult mai ample decât cele
produse la nivel de specii izolate şi de aceea studiul comunităţilor asigură o mai bună
orientare asupra fenomenelor care se petrec în apa râului. Există unele neajunsuri ale utilizării
acestor specii de nevertebrate macrozoobentice pentru determinarea stării ecosistemului
acvatic şi anume a faptul că toate acestea, având o talie suficient de mare, prezintă o toleranţă
faţă de trecerea undei poluante. Dacă deversările de materii organice sau dejecţii sunt de
scurtă durată sau apărute mai recent, în albie nu s-au produs încă schimbări ale structurii
comunităţilor macrozoobentice şi ca urmare analizele biologice încă nu semnalează prezenţa
modificărilor. Pentru a preveni această situaţie este recomandată utilizarea comunităţilor de
organisme foarte mici (microscopice) cum sunt algele unicelulare, diatomeele şi rotiferele
care alcătuiesc perifitonul de la suprafaţa pietrelor şi plantelor acvatice.
Specificitatea determinării condiţiilor de mediu pe baza microorganismelor perifitonului
este dată de sensibilitatea mai mare a organismelor microscopice comparativ cu cele
macroscopice. Una dintre legităţile de bază arată că în cazul organismelor de talie mică,
raportul mare dintre suprafaţă şi volum determină o sensibilitate mai mare a acestora la
factorii de mediu. Un organism reacţionează cu atât mai intens faţă de compoziţia unei ape, cu
cât are un volum mai redus şi o suprafaţă mai mare, fiind mai expus influenţelor chimice ale
mediului. Protozoarele şi algele unicelulare corespund bine acestei categorii de organisme şi
prezintă avantajul de a fi prezente pretutindeni (ubicviste). Categoriile de specii utilizate
pentru determinarea stării unei ape pot fi regăsite în oricare dintre râuri, având un caracter
universal al răspândirii.
Structura comunităţii perifitonului nu diferă mult în funcţie de viteza de curgere a apei,
pentru că în lamina apei de la suprafaţa suportului pe care se dezvoltă acesta nu se simte
efectul curenţilor. Dintre cele mai comune specii sunt diatomeele (Cocconeis, Epithemia,
Synedra, Tabellaria), algele verzi (Oedogonia şi Bulbochaeta), ciliatele (Vorticella), specii de
rotifere, rizopode şi desmidiacee. Modificările în structura perifitonului se produc la scurt
timp de la modificarea compoziţiei apei râului datorită sensibilităţii mari a acestor organisme,
precum şi datorită ritmului intens al multiplicării acestor specii. La baza schimbărilor în
structura speciilor se află dezvoltarea unora dintre cele aflate în stare de latenţă şi care sunt
favorizate de noile condiţii formate. Unele dintre speciile bine reprezentate în perioada
anterioară modificării apei, pot trece în faza de latenţă. Se produce o succesiune a diferitelor
specii şl forme. Apele încărcate cu materii organice în exces vor favoriza dezvoltarea masivă
a bacteriilor - care va fi un stimulent pentru dezvoltarea numeroasă a rotiferilor bacteriofagi
(care consumă bacterii) din pelicula perifitonului. Acesta poate fi doar un exemplu izolat din
multitudinea transformărilor care au loc în aceste comunităţi de microorganisme. Pentru a
putea utiliza acest tip de analiză a perifitonului se impune cunoaşterea modului de reacţie a
diferitelor specii la modificările chimice ale apei, fapt ce presupune numeroase experimente
pregătitoare.
Monitorizarea integrată
Bazinele hidrografice sunt supuse unui impact antropic sever, de diferite naturi:
deversarea apelor menajere direct in râuri, deversarea apelor reziduale neprelucrate sau
insuficient prelucrate provenite de la diferite industrii, creșterea sedimentarii ca urmare a
eroziunii solului, etc.
Efectul pe termen lung al acestor acțiuni este reducerea biodiversității ecosistemelor si
perturbarea functionarii acestora, cu repercursiuni complexe care afecteaza toate aspectele
vietii umane: sanatate, economie, etica, estetica, etc.
Structura si diversitatea unei biocenoze de râu reprezintă un mijloc de monitorizare a
ecosistemelor acvatice. Grupurile de nevertebrate bentonice au un rol important in purificarea
naturala a apei si reprezintă indicatori folosiți in caracterizarea gradului de poluare a apei
(Allan,1995).
Bentosul este o comunitate de animale care trăiesc in sau pe sediment si care este
dependenta de ciclul de descompunere pentru cea mai mare parte (daca nu toata) din rezerva
de hrana de baza. El este localizat la interfața dintre substratul solid si apa. Tot in aceasta
formațiune sunt incluse si animalele si bacteriile care trăiesc in depunerile mâloase de la
fundul bazinelor acvatice sau din galeriile săpate in substratul solid al albiilor râurilor.
Bentosul este considerat in aceste ecosisteme acvatice ca fiind fauna principala, prezentând o
variație mare a grupelor constituente.
Prezenta sau absenta unor grupuri de nevertebrate bentonice, densitatea si abundenta
acestora, deci cu alte cuvinte, structura si diversitatea comunităților zoobentonice a fost si
continua sa fie in atenția hidrobiologilor din toata lumea. Acest interes pentru bentos este
justificat de importanta acestui grup de organisme in cadrul ecosistemelor lotice, precum si de
utilitatea acestora in studiile de biomonitorizare.
Zoobentosul este unul dintre componentele importante ale ecosistemelor lotice deoarece
contribuie substanțial la transformarea materialului de origine alohtona, care este principala
sursa de energie in aceste ecosisteme (cel puțin in unele sectoare ale râului), in biomasa care
este utilizata ulterior de nivelele trofice superioare (Coffman, et al., 1971; Fisher si Likens,
1973; Cummins, 1974; Anderson si Sedell, 1979).
Descompunerea materiei organice in râuri este realizata in principal de către bacterii,
ciuperci si nevertebrate. Multe specii de nevertebrate sunt specializate in consumul
detritusului de anumite dimensiuni (frunze, bucati de lemn, fructe, seminte, etc) aflat deci in
diferite stadii de degradare. Astfel, faramitatorii (de exemplu unele plecoptere si trihoptere,
etc) consuma si fragmenteaza materie organica grosiera, contribuind astfel la cresterea
suprafetei pe care se pot instala coloniile microbiene (care continua si desavarsesc procesul
degradarii). Alte organisme sunt filtratoare si se hranesc cu materie organica fina care este
imbogatita cu proteinele continute de bacteriile si de ciupercile de pe aceasta (de exemplu
unele specii de efemeroptere, chironomide, plecoptere, trihoptere, etc). Astfel, zoobentosul
este una dintre verigile importante ale fluxului materiei si energiei in cadrul ecosistemelor
lotice.
Alterarea regimului hidrologic natural al raului precum si deteriorarea calitatii apei prin
deversarile menajere si industriale au efecte profunde asupra tuturor organismelor din râuri.
Nevertebratele din bentosul râurilor sunt utilizate in cele mai multe cercetări de
biomonitorizare a ecosistemelor lotice, acestea fiind excelente indicatoare biotice ale
calitatii apei. Aceste organisme prezintă următoarele avantaje:
- sunt larg răspândite si abundente in toate râurile, fiind ușor de colectat si relativ ușor
de identificat;
- prin ciclul lor de viața, mai lung decât al altor grupe (exemplu: zooplanctonul), aceste
organisme sunt expuse pentru mai mult timp acțiunii substanțelor toxice;
- aceste organisme trăiesc in contact direct cu sedimentul râului, amplificându-se astfel
contactul lor cu mulți poluanți care se acumulează in substrat, mai mult decât in masa apei.
Astfel toxinele pot ajunge la concentrații care pot fi detectate in aceste organisme;
- organismele bentonice răspund repede la stres (cel puțin stadiile sensibile), iar acest
răspuns a fost stabilit la diferite tipuri de poluare. De asemenea se cunosc deja si limitele de
toleranta a multor specii la diferiți poluanți;
- exista o mare varietate de taxoni in comunitățile bentonice si deci, este foarte probabil
ca cel puțin cativa dintre aceștia sa reacționeze la modificarea calitatii apei.
De aceea studiul organismelor bentonice are mult mai multa relevanta si este
recomandat in locul unor analize singulare a factorilor chimici ai apei, care indica o situație
de moment a calitatii apei din râu (Reice si Wohlenberg, 1993).
BIBLIOGRAFIE
http://www.biologie.uvt.ro/annals/vol_13/vol_XIII_101-106.pdf
http://supravietuitoriiclimei.weebly.com/uploads/1/1/4/0/11407826/ghid_de_monitorizarea_c
alitii__apei.pdf
http://facultate.regielive.ro/cursuri/biologie/monitorizarea-macronevertebratelor-bentonice-
215402.html
http://wupcenter.mtu.edu/education/stream/Macroinvertebrate.pdf
http://nynrm.sa.gov.au/portals/7/pdf/landandsoil/17.pdf
http://water.epa.gov/type/rsl/monitoring/vms40.cfm
http://clean-water.uwex.edu/pubs/pdf/Macroinvertebrates.pdf