Mediul de Afaceri European

1

UUNNIIVVEERRSSIITTAATTEEAA „„CCOONNSSTTAANNTTIINN BBRRAANNCCUUSSII”” DDIINN TTÂÂRRGGUU JJIIUU FF AACCUULL TT AATTEE AA DDEE ŞŞTTII IINNŢŢEE EECCOONNOOMMIICCEE ŞŞ II GGEESSTTIIUUNNEE AA AAFF AACCEERRIILLOORR

DDEEPP AARRTT AAMM EENNTTUULL PPEENNTTRRUU ÎÎNNVVĂĂŢŢĂĂMM ÂÂNNTT LL AA DDIISSTT AANNŢŢĂĂ

Lect. univ. dr. DUDUIALĂ POPESCU LORENA

MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN

pentru uzul studenţilor ID

Editura Academica Brâncuşi Târgu Jiu, 2010

2

Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. Dorel Dumitru Chiriţescu Prof. univ. dr. Cîrnu Doru

3

Cuprins INTRODUCERE ................................................................................................................ 7

MODULUL 1

UU NN II TT AA TT EE AA 11 :: MM ee dd ii uu ll dd ee aa ff aa cc ee rr ii şş ii oo bb ii ee cc tt ii vv ee ll ee ff ii rr mm ee ii 12

U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii 12 U1.2. Esenţa teoriei economice a afacerilor 13 U1.3. Concepte de bază în teoria economică a afacerilor 13 U1.4. Test de autoevaluare 20 U1.5. Rezumat …………………………………………………………………… 21 Bibliografie minimală ………………………………………………………………………… 22 Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 22

UU NN II TT AA TT EE AA 22 :: CC oo rr ee ll aa ţţ ii aa cc oo mm pp ee tt ii tt ii vv ii tt aa tt ee -- mm ee dd ii uu dd ee aa ff aa cc ee rr ii 22 44

U2.1. Scopul şi obiectivele unităţii 24 U2.2. Definirea competitivităţii 24 U2.3. Factorii competitivităţii economice 26 U2.4. Indici de măsurare a competitivităţii 28 U2.5. Test de autoevaluare 32 U2.6. Rezumat ……………………………………………………………………... 34 Bibliografie minimală 34 Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 35

MODULUL 2

UU NN II TT AA TT EE AA 33 :: MM ee dd ii uu ll ee uu rr oo pp ee aa nn aa ll aa ff aa cc ee rr ii ll oo rr 33 77

U3.1. Scopul şi obiectivele unităţii 37 U3.2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 37 U3.3. Componentele mediului de afaceri 39 U3.4. Factorii care influenţează mediul de afaceri 39 U3.5. Test de autoevaluare 44 U3.6. Rezumat ……………………………………………… 46 Bibliografie minimală 46 Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 47

UU NN II TT AA TT EE AA 44 :: PP ii aa ţţ aa UU nn ii cc ăă EE uu rr oo pp ee aa nn ăă şş ii ii mm pp ll ii cc aa ţţ ii ii ll ee aa ss uu pp rr aa mm ee dd ii uu ll uu ii dd ee aa ff aa cc ee rr ii 44 88

U4.1. Scopul şi obiectivele unităţii 48

U4.2. Obiectivele şi avantajele Pieţei Unice 48 U4.3. Intrarea pe pieţele europene 49 U4.4. Strategii de pătrundere pe pieţe europene 50 U4.5. Test de autoevaluare 51 U4.6. Rezumat …………………………………………………………………… 53 Bibliografie minimală 54 Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 54

UU NN II TT AA TT EE AA 55 :: FF uu nn dd aa mm ee nn tt ee ll ee tt ee oo rr ee tt ii cc ee aa ll ee ee cc oo nn oo mm ii ee ii ee uu rr oo pp ee nn ee 55 55

U5.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare 55 U5.2. Conceptul de integrare 55

U5.3. Formele integrării 61

U5.4. Test de autoevaluare ……………………………………………. 66 33

U5.5. Rezumat ………………………………………………………… 65

Bibliografie minimală ………………………………………………… 65

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare ………………….. 65

4

TEMA DE CONTROL NR. 1 ANALIZA FACTORILOR COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE 65

MODULUL 3

UU NN II TT AA TT EE AA 66 :: PP oo ll ii tt ii cc aa cc oo mm ee rr cc ii aa ll ăă aa UU nn ii uu nn ii ii EE uu rr oo pp ee nn ee 66 77


U6.2. Instrumentele politicii comerciale comune 67

U6.3. Clauzele sau măsurile de salvgardare 68

U6.4. Test de autoevaluare 69

U6.5. Rezumat ………………………………………………………………… 72

Bibliografie minimală 72

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 72

UU NN II TT AA TT EE AA 77 :: CC oo nn cc ee pp tt uu ll dd ee ll ii bb ee rr ăă cc ii rr cc uu ll aa ţţ ii ee aa mm ăă rr ff uu rr ii ll oo rr 77 33


U7.2. LLiibbeerraa cciirrccuullaaţţiiee aa mmăărrffuurriilloorr ccaa mmoottoorr aall ccoonnssttrruuccţţiieeii eeuurrooppeennee 73

U7.3. Conceptul liberei circulaţii a mărfurilor 74

U7.4. Mărfurile beneficiare de drept ale liberei circulaţii 75


U7.6. Rezumat …………………………………………………………………… 78



UNITATEA 8: Rolul normelor tehnice în schimburile comerciale intra şi extracomunitare 80


U8.2. Conceptul de normă tehnică 80

U8.3. Conceptul de obstacol tehnic în calea schimburilor comerciale 81


U8.5. Rezumat 83



UNITATEA 9: Libera circulaţie a serviciilor 84


U9.2. Tratatul de la Roma şi libera circulaţie a serviciilor 84

U9.3. Procesul integrării pieţei serviciilor 85


U9.5. Rezumat 90


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 91 TEMA DE CONTROL NR. 2 ANALIZA PRINCIPALELOR STRATEGII DE PĂTRUNDERE PE PIEŢELE EUROPENE 91

5

MODULUL 4

UU NN II TT AA TT EE AA 11 00 :: LL ii bb ee rr aa cc ii rr cc uu ll aa ţţ ii ee aa cc aa pp ii tt aa ll uu ll uu ii 99 33


U10.2. Libera circulaţie a capitaluilui. Concept. 93

U10.3. Impactul introducerii euro asupra pieţei de capital 94

U10.4. Liberalizarea sistemului bancar 95


U10.6. Rezumat ……………………………………………………………… 100



UU NN II TT AA TT EE AA 11 11 :: LL ii bb ee rr aa cc ii rr cc uu ll aa ţţ ii ee aa pp ee rr ss oo aa nn ee ll oo rr 11 00 11


U11.2. Libera circulaţie a persoanelor 101


U11.4. Rezumat ……………………………………………………………… 106



UU NN II TT AA TT EE AA 11 22 :: LL ee aa dd ee rr ss hh ii pp şş ii pp rr oo vv oo cc ăă rr ii ll ee mm ee dd ii uu ll uu ii ii nn tt ee rr nn aa ţţ ii oo nn aa ll dd ee aa ff aa cc ee rr ii 11 00 88


U12.2. elemente definitorii 108

U12.3. Ce se aşteaptă de la liderii viitorului? 111


U12.5. Rezumat ………………………………………………………... 116



UNITATEA 13: Organizarea corporaţiilor europene 117

U13. 1. Scopul şi obiectivele unităţii 117

U13.2. Atribute ale sistemului managerial al firmelor 118

U13.3. Structurile organizatorice ale companiilor europene 119 U13.4. Strategia internaţională de marketing – specificităţi ale mediului economic european 121


U13.6. Rezumat 127


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 127 TEMA DE CONTROL NR. 3 ANALIZA INSTRUMENTELOR POLITICII COMERCIALE COMUNE 129

MODULUL 5

6

UU NN II TT AA TT EE AA 11 44 :: TT ee nn dd ii nn ţţ ee dd ee aa rr mm oo nn ii zz aa rr ee ff ii ss cc aa ll ăă ll aa nn ii vv ee ll uu ll UU nn ii uu nn ii ii EE uu rr oo pp ee nn ee .. PP rr oo vv oo cc ăă rr ii pp ee nn tt rr uu RR oo mm ââ nn ii aa 11 33 00


U14.2. Prezentare generală a acquis-ului comunitar în domenil impozitării 130 U14.3. Probleme ale sistemelor naţionale de impozitare în contextul integrării economice europene 132

U14.4. IMM-urile- motorul economiei europene 134


U14.6. Rezumat ………………………………………………………... 138


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare 138 TEMA DE CONTROL NR. 4 ANALIZA IMPACTULUI INTRODUCERII EURO ASUPRA PIEŢEI DE CAPITAL 138

Răspunsuri la aplicaţiile propuse …………………………………………… 138

Bibliografie ……………………………………………………………….. 139

7

Introducere

Scopul cursului: Cursul Mediul de afaceri european realizează o prezentare a principalelor

decizii pe care managerii unei firme sunt obligaţi să le ia în activitatea lor

curentă: tipul de produs pe care trebuie să-l realizeze, preţul de vânzare,

tehnologia de producţie..

Mediul de afaceri european este disciplină fundamentală obligatorie în

planurile de învăţământ la toate specializările din domeniul fundamental ştiinţe

economice, studii universitare de licenţă, având ca obiect de studiu definrea

afacerilor europene.

Volumul de faţă se adresează cu precădere studenţilor de la forma de

învăţământ la distanţă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, dar poate fi deosebit

de util oricărui student indiferent de forma de învăţământ pe care o urmează

având în vedere că în această lucrare sunt tratate principiile economice care stau

la baza procesului de luare a deciziilor în toate domeniile în care este implicat

managementul unei companii.

Modul în care a fost gândit şi pus în practică face din acest volum un

suport metodologic pentru disciplina Mediul de afaceri european, dar şi un

instrument de lucru necesar atât în înţelegerea şi însuşirea acestei discipline prin

prezentarea concisă a noţiunilor, dar şi pentru consolidarea acestora prin testele

de autocontrol propuse.

Conţinutul lucrării a fost structurat pe 5 module divizate în 14 unităţi de

studiu care cuprind obiectivele învăţării, sinteze de noţiuni teoretice şi exemple

ilustrative, rezumate, concluzii şi teste de autoevaluare.

O unitate de învăţare, acoperind în medie 2 ore de studiu individual, se

constituie practic ca o succesiune de sarcini de învăţare, în care un rol determinat

revine autoevaluării, dorind astfel să dezvoltăm capacitatea de studiu individual

şi să dăm posibilitatea studentului ID ca, deşi lipsit de explicaţiile profesorului, să

dobândească cunoştinţe şi competenţe de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate

cu cele ale studenţilor de la forma de învăţământ zi.

Parcurgând prezentul material ne dorim să cunoaşteţi etapele ce trebuie

străbătute odată ce obiectivele manageriale au fost fixate. Aceste opţiuni ţin nu nu

atât de nevoia însuşirii unei cantităţi impresionante de informaţii, cât de

capacitatea mânuirii ei, de „aşezarea” minţii noastre în poziţia cea mai

favorabilă înţelegerii.

Testele de autoevaluare care sunt incluse pe parcursul fiecărei unităţi de

studiu au rolul de a vă testa atingerea obiectivele propuse. Aceste exerciţii de

autotestare împreună cu răspunsurile/rezolvările/indicaţiile incluse la sfârşitul

unităţii respective încearcă să vă ajute în activitatea de autotestare, activitate

prin care vă puteţi da seama dacă aţi atins obiectivele propuse la începutul

unităţii de studiu, sau nu. Finalizarea studiului unui modul, de regulă, se concretizează prin

rezolvarea unor teme de control, care vor fi transmise de către student tutorelui de disciplină care le va analiza, le va nota, va face comentarii individualizate şi le va returna studentului.

Temele de control sunt însoţite de instrucţiuni privind redactarea lucrării,

constrângeri privind lungimea răspunsurilor, resursele suplimentare necesare

elaborării lucrării, criterii de evaluare şi notare a lucrării astfel încât să atingeţi

8

toţi parametri necesari obţinerii notei maxime. Cursul de Economie monetară şi

financiară are prevăzute 4 teme de control obligatorii.

Obiectivele cursului: Cursul intitulat Mediul de afaceri european are ca obiectiv principal formarea

competenţelor privind cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiei conceptului de ban sau monedă. În acest sens, la sfârşitul acestui curs, veţi fi capabili să: � Prezentaţi şi să discutaţi despre modul în care teoria economică se aplică în viaţa

de zi cu zi a unei firme; � Cunoaşteţi deciziile pe care managerii unei firme sunt nevoiţi să le ia în activitatea

lor curentă; � analizaţi operaţiunile mediului de afaceri european; � să previzionaţi fenomene economice cu un grad de complexitate scăzut;; .

Timpul alocat:

Evaluarea: Temele de control vor avea o pondere de 30% în nota finală, restul reprezintă 60% nota la testul de verificare a cunoştinţelor de la examenul programat în sesiunea de examene şi 10% accesarea platformei e-learning.

Durata medie de studiu individual a conţinutul cursului - 28 ore(SI)

Activităţi tutoriale – 8 ore (AT)

Elaborarea temelor de control – 20 ore(TC)

9

MODULUL 1

UU NN IITT AATT EE AA 11 :: MMeedd ii uu ll ddee aa ff aaccee rr ii şş ii oobb ii eecc tt ii vvee ll ee ff ii rrmmee ii

UU NN IITT AATT EE AA 22 :: CC oo rree ll aa ţţ ii aa ccoomm ppee tt ii tt ii vv ii tt aa tt ee --mmee dd ii uu ddee aa ffaa ccee rr ii

MODULUL 2

UU NN IITT AATT EE AA 33 ::

MMeedd ii uu ll ee uurroo ppee aa nn aa ll aa ff aaccee rr ii ll oo rr


PPii aa ţţaa UU nnii ccăă EE uurrooppee aa nnăă şş ii iimm ppll ii cc aa ţţ ii ii ll ee aassuupp rraa mmeedd ii uu lluu ii dd ee aa ffaaccee rr ii


FF uunnddaa mmee nntt ee ll ee tt ee oo rree tt ii ccee aa ll ee eecc oo nnoommii ee ii ee uurroo ppee nnee

TT EE MM AA DD EE CC OO NN TT RR OO LL NN RR .. 11

10

MODULUL 3

UU NN IITT AATT EE AA 66 :: PP oo ll ii tt ii cc aa cc oommee rrcc ii aa llăă aa UU nniiuunn ii ii EE uurrooppee nnee

UU NN IITT AATT EE AA 77 :: Conceptul de liberă circulaţie a mărfurilor

UU NN IITT AATT EE AA 88 :: Rolul normelor tehnice în schimburile intra şi extracomunitare

UU NN IITT AATT EE AA 99 :: Libera circulaţie a serviciilor

TTEEMMAA DDEE CCOONNTTRROOLL NNRR.. 22

MODULUL 4

UU NN II TT AA TT EE AA 11 00 :: LL ii bbee rraa cc ii rr ccuu llaa ţţ ii ee aa ccaa pp ii tt aa lluu ll uu ii

UU NN II TT AA TT EE AA 11 11 :: Libera circulaţie a persoanelor

UU NN II TT AA TT EE AA 11 22 :: Leadership şi provocările mediului internaţional de afaceri

UU NN II TT AA TT EE AA 11 33 :: Organizarea corporaţiilor europene


11

MODULUL 5

UU NN II TT AA TT EE AA 11 44 :: TTee nndd ii nn ţţee ddee aa rrmmoo nnii zzaarree ff ii ss ccaa llăă ll aa nn ii vvee ll uu ll UU nniiuunn ii ii ee uurrooppee nnee .. PP rroovvooccăă rr ii ppeenn tt rruu RR oomm ââ nniiaa


12

UUNNIITTAATTEEAA 11

MMeedd iiuu ll ddee aaffaacceerr ii şş ii oobb iieecc tt ii vvee llee ff ii rrmmeeii

Durata medie de studiu individual - 2 ore Cuprins: pag.

U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare

U1.2. Esenţa teoriei economice a afacerilor

U1.3. Concepte de bază în teoria economică a afacerilor

U1.4. Test de autoevaluare …………………………………………….

U1.5. Rezumat …………………………………………………………

Bibliografie minimală …………………………………………………

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare …………………..


Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va facilita învăţarea unor concepte privind:

- strategia de firmă - teoria economică a afacerilor - mediul microeconomic - mediul macroeconomic

13

U1.2. Esenţa teoriei economice a afacerilor

În prezent, mediul economic, politic şi social se schimbă într-un ritm mai rapid ca

niciodată. De aceea, succesul unei afaceri depinde de capacitatea managerului de a anticipa şi a lua decizii corecte în momentul apariţiei modificărilor respective. Pentru a face aceasta, managerul trebuie să identifice mai întâi caracteristicile mediului în care operează. Din această perspectivă, "lumea" poate fi analizată la două niveluri:

• Mediul microeconomic; • Mediul marcoeconomic Mediul microeconomiccaracterizează comportamentul firmei pe piaţa pe care acţionează

aceasta. El implică deci modul de determinare a preţurilor, veniturilor, costurile, numărul de salariaţi etc.

Mediul macroeconomic ia în considerare condiţiile generale economice şi sociale existente într-un sistem mai larg, în cadrul căruia fiecare firmă reprezintă doar una dintre componente. Acest "sistem" mai larg este influenţat de deciziile politice, economice sau legislative luate atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Fiind doar o parte a acestui sistem mai larg, este de aceea mai puţin probabil ca o firmă să exercite vreun control asupra mediului macroeconomic, aşa cum - pe de altă parte - ea poate exercita asupra celui microeconomic (spre exemplu, în cazul unui monopol).

U1.3. Concepte de bază în teoria economică a afacerilor

Cele mai importante concepute în teoria economică a afacerilor sunt următoarele: • alocarea resurselor • costul de oportunitate; • venituri marginale descrescătoare; • analiză marginală; • obiectele afacerii; • dimensiunea temporală; • externalităţi; • discountingul (actualizare). Vom prezenta în continuare, pe scurt, relevanţa fiecăruia dintre acestea în cadrul teoriei

economice a afacerii. Alocarea resurselor

Un manager este implicat în procesul de alocare a resurelor ori de câte ori şi cumpără materii prime, anagajează salariaţi sau efectuează investiţii. După cum se ştie, societatea dispune de resurse limitate, ceea ce înseamnă că - pentru a le obţine - firma trebuie să plătească. Din această perspectivă, deciziile se iau la trei niveluri: - ce bunuri şi servicii se vor produce ţinând cont de resursele disponibile; - cum vor fi combinate aceste resurse pentru a produce diferitele bunuri şi servicii; - pentru cine vor fi realizate bunurile şi serviciile.

Aceste decizii sunt uneori descrise ca fiind opţiuni (i) alocative, (ii) productive şi (iii) distributive pe care le are societatea la dispoziţie la un moment dat.

În cadrul teoriei economice a afacerilor vom examina modul cum mecanismul preţurilor acţionează în alegerea uneia sau alteia dintre aceste opţiuni.

În mod tradiţional, mecanismul preţurilor a fost interpretat ca fiind factorul esenţial în luarea decizilor cu privire la ce, cum şi pentru cine se produce. Cu toate acestea, o dată cu trecerea timpului, firmele au crescut atât din punctul de vedere al dimensiunilor, cât şi din cel al importanţei lor. Acest fapt a făcut ca - în interiorul lor - alocarea resurselor să se realizeze atât prin intermediul acestui mecanism, dar şi prin metode de comandă (vezi firme ca Microsoft, Shell, Toyota, IBM etc.). De exemplu, în cadrul unor astfel de firme, decizia asupra locului unde va fi amplasată o nouă uzină poate să se bazeze fie pe studii aprofundate ale unor soluţii alternative, fie pur şi simplu pe decizia arbitrară a managementului.

14

În acelaşi timp, structura pieţelor este într-o continuă mişcare; în loc numeroase fuziuni, achiziţii, cumpărări de active, divizări etc. Aceasta deoarece, în permanenţă firmele trebuie să răspundă la întrebarea "fă tu însuţi sau cumpără". În literatura de specialitate această decizie este cunoscută sub denumirea de "graniţa firmei". Cu alte cuvinte, o firmă trebuie să decidă în legătură cu ce activităţi rămân sub "puterea nemijlocita"(de comandă) a managementului său şi care vor intra sub incidenţa mecanismelor de piaţă. Firma sau piaţa este astfel o opţiune între alocarea resurselor pe "piaţă" sau în cadrul unei "ierarhii". Uneori va fi mai eficient ca firma să cumpere de pe piaţă, iar alteori să realizeze ea însăşi produsul sau serviciul respectiv. În termeni economici, factorul decisiv în luarea acestei decizii îl constituie costurile relative. De aceea, managerul trebuie să fie conştient nu numai în legătură cu costurile curente de producţie, ci şi cu costurile unor alternative posibile. Acestea reprezintă conceputul economic de cost de oportunitate.

Costul de oportunitate Orice decizie luată în conducerea unei afaceri sau - în general - în activitatea economică (fie ea la nivel micro sau macro) trebuie să ţină cont de faptul că resursele avute la dispoziţie sunt puţine, insuficiente. Când spunem resurse avem în vedere atât capitalul, materiile prime, resursele naturale, dar şi resursele de mână de lucru, timp etc. Consecinţa faptului că resursele sunt insuficiente este aceea că luarea oricărei decizii sau alegerea oricăror alternative implică un anumit cost. Aceasta deoarece adoptarea deciziilor presupune compararea alternativelor posibile, alegerea uneia dintre ele şi, implicit astfel renunţarea la celelalte. Costul alegerii este determinat de alternativele la care se renunţă. În limbajul economiştilor, şi nu numai al lor, costul de oportunitate al unei decizii este dat de cea mai avantajoasă alternativă la care se renunţă. Din această perspectivă, abordarea economică a costului nu coincide cu cea contabilă. Pentru economişti, costul unei afaceri este dat de câştigurile pe care capitalul atras în afacerea respectivă le-ar fi obţinut în utilizările lui alternative. Un exemplu de astfel de utilizare alternativă l-ar putea constitui investiţia în titluri financiare având acelaşi grad de risc cu afacerea. Din această perspectivă, costul de oportunitate pentru afacere este reprezentat de câştigurile titlurilor financiare. Afacerea adaugă valoare pentru întreprinzător numai dacă profitul obţinut este mai mare decât costul corespunzător de oportunitate. Dacă profitul este mai mic decât câştigurile titlurilor financiare în care s-ar fi putut investi capitalul, atunci afacerea distruge valoare. În acest caz, alternativa plasamentului în titlurile financiare ar fi fost mai profitabilă decât investirea capitalului în afaceri.

O cunoscută metodă de evaluare a unei afaceri - metoda valorii economice adăugate1/ - reprezintă o aplicare directă a principiului costului de oportunitate. Aceasta evaluează o afacere prin scăderea din profitul net a costului capitalului utilizat. Dacă rezultatul este pozitiv, atunci afacerea a creat valoare. Dacă rezultatul este negativ, afacerea a distrus valoare. Din punct de vedere teoretic, metoda este foarte simplă. Aplicarea ei presupune însă stabilirea corespondenţei dintre indicatorii economici şi sistemul de contabilitate în vigoare.

Tabelul de mai jos prezintă un exemplu simplificat pentru o societate comercială ipotetică2/: a/ Calcularea capitalului economic al societăţii comerciale Aceasta cuprinde, în principal, capitalurile proprii şi datoriile totale ale societăţii comerciale. Creatorii metodei recomandă extinderea capitalului economic prin includerea şi a cheltuielilor de cercetare, pe considerentul că acestea vor genera câştiguri în viitor b/ Calcularea profitului net În accepţiunea metodei, profitul net reprezintă, în linii mari, rezultatul scăderii impozitului pe profit din suma profitului brut contabil şi a cheltuielilor cu dobânzile. c/ Determinarea costului economic ponderat al capitalului În cadrul acestui pas, costul capitalurilor proprii şi costul datoriilor se ponderează prin intermediul structurii capitalului economic total pe componentele respective. d/ Costul capitalurilor proprii se estimează pornind de la randamentul fără risc pe pieţele financiare, la care se daugă prima pentru riscul afacerii. Dacă datele de care se dispune nu sunt suficiente pentru aplicarea unor tehnici sofisticate (spre exemplu modelul preţului activelor de capital), atunci ingeniozitatea în realizarea unor aproximări viabile trebuie să-şi intre în rol.

Identificarea costului datoriilor este simplă. Rata medie a dobânzii pentru societatea comercială respectivă reprezintă chiar costul datoriilor.

1/ Elaborată de firma de consultanţă Stern Stewart din New York 2/ Este preluat din: Cornel Târboacă, "Reîntoarcerea la bazele economiei", Ziarul Financiar, 1999.

15

În final, valoarea economică adăugată se obţine prin scăderea din profitul net a rezultatului înmulţirii dintre capitalul economic şi costul ponderat al acestuia. Conceptul de cost de oportunitate poate fi ilustrat grafic cu ajutorul unei curbe a posibilităţilor de producţie. Aceasta este reprezentarea grafică a producţiei maxime ce poate fi realizată din două bunuri sau servicii, dat fiind nivelul resurselor disponibile, în condiţiile realizării unei eficienţe maxime. Y YA A YB XA XB Produsul X

Curba posibilităţilor de producţie Presupunând că o firmă se găseşte, la un moment dat în punctul A - unde produce cantităţile XA şi, respectiv YA - se observă că pentru a produce mai mult din produsul X, ea va trebui să realizeze mai puţin din Y (poziţia B). Forma concavă a curbei sugerează faptul că - de regulă - pe măsură ce resursele disponibile sunt transferate de la producţia unui bun (Y) la a altuia (X), creşterea volumului realizat din acesta din urmă va fi din ce în ce mai mică. Această observaţie este cunoscută în teoria economică sub denumirea de legea veniturilor marginale descrescătoare.

Veniturile marginale descrescătoare Conceputul de venituri marginale descrescătoare se referă la situaţia când - prin folosirea unor cantităţi din ce în ce mai mari dintr-o anumită resursă (de exemplu, muncă), în combinaţie cu o cantitate fixă dintr-o altă resursă (de exemplu, capital) - rezultatul obţinut este o creştere a producţiei realizate, dar din ce în ce mai mică.

Analiza marginală Noţiunea de cost de oportunitate pune în evidenţă faptul că firmele trebuie să ia o decizie în legătură cu ce să producă. Conceptul de marginal (margine) sugerează că - de cele mai multe ori - aceste decizii (opţiuni) implică doar creşteri sau scăderi mici de producţie. Desigur această caracterizare ca "mici" este doar relativă, ea trebuind judecată în contextul dimensiunii totale a activităţii. Conceptul de "marginal" stă în centrul tuturor deciziilor economice, fie că acestea sunt luate de către consumatori, fie de către producători. Astfel, consumatorii evaluează dacă achiziţionarea a încă unei unităţi dintr-un produs sau serviciu le va aduce un spor de utilitate (bunăstare) mai mare decât preţul pe care trebuie să îl plătească. Similar, producătorii trebuie să răspundă la întrebarea dacă o creştere oarecare a producţiei va determina o sporire a veniturilor superioară celei a costurior implicate. În acest fel ei vor trebui să identifice nivelul optim al producţiei.

Obiectivele firmei În cele mai multe cazuri, analiza modului de luare a deciziilor se concentrază doar asupra

obiectivului maximizării profitului. Este însă evident că, în realitate, firmele pot urmări şi atingerea unor alte obiective. Aceasta în special datorită faptului că - din ce în ce mai mult - se produce o diferenţiere netă între proprietarii unei firme şi executivul acesteia (managerii). Din această perspectivă, maximizarea profitului (în folosul proprietarilor) poate fi doar unul dintre multiplele obiective avute în vedere de către manageri şi, poate, nu cel mai important. Astfel, managerii pot avea în vedere realizarea unor scopuri personale (venituri personale, statutul lor, putere etc), atingerea unor anumite ţinute în dezvoltarea firmei (nivel de producţie,

Produsul

B

16

cotă de piaţă, piaţa georgrafică, număr de angajaţi etc.) sau maximizarea cifrei de afaceri (în comparaţie cu maximizarea volumului de vânzări). În alte situaţii, managerii pot încerca atingerea mai multor obiective, dar doar la un nivel satisfăcător, care să îi liniştească pe acţionari (proprietari) şi să nu le pună în pericol poziţia actuală. Ca o concluzie însă, pentru a putea judeca deciziile luate de managementul unei firme este necesar să cunoaştem cu precizie obiectivele urmărite; cu titlu de exemplu, se poate întâmpla ca - în scopul maximizării volumului de vânzări - nivelul producţiei realizate să trebuiască să fie majorat, în vreme ce pentru a maximiza profitul să fie necesară o scădere a producţiei. De acum încolo, vom presupune în cazul când nu este altfel precizat - că obiectivul urmărit este cel de maximizare a profitului.

Dimensiunea temporală Aceasta joacă un rol foarte important în luarea deciziilor de către o firmă. Nu întotdeauna - spre exemplu - maximizarea profitului pe termen scurt conduce şi la asigurarea succesului pe termen lung al firmei respective: creşterea intensităţii muncii sau păstrarea unor salarii scăzute pot genera greve sau o scădere a calităţii produselor, astfel încât să crească probabilitatea apariţiei de noi concurenţi pe piaţă. De regulă, economiştii folosesc două perioade de timp: perioada pe termen scurt şi, respectiv, cea pe termen lung. • Perioada pe termen scurt este acea perioadă de-a lungul căreia cel puţin unul director factorii

de producţie rămâne nemodificat. Aceasta înseamnă că atunci când firma va încerca să sporească producţia prin folosirea unor cantităţi suplimentare dintr-o anumită resursă (folosind însă aceeaşi cantitate dintr-o altă resursă), ea va avea de întâmpinat efectele legii veniturilor descrescătoare. De regulă, se consideră că - per termen scurt - poate să varieze numărul de salariaţi (cantitatea de muncă) utilizaţi.

• Perioada pe termen lung este acea perioadă de-a lungul căreia pot să se modifice cantităţile folosite din toţi factorii de producţie (mână de lucru, capital, pamânt).

Externalităţile

Analiza de până acum a avut o abordare doar din punctul de vedere al firmei, fără a lua în considerare şi aşa - numitele costuri sociale sau, respectiv, beneficii sociale - noţiuni pe care economiştii le definesc cu termenul de externalităţi. De exemplu, creşterea volumului de producţie poate să ducă la o creştere a profiturilor firmei, dar şi la o sporire a gradului de poluare, care în acest fel devine un cost extern. Construirea unui lac de acmulare, necesar unei hidrocentrale, poate constitui - pe de altă parte - un beneficiu extern, prin facilitarea agrementului, a practicării sporturilor pe apă etc. Managerii rareori vor lua în considerare astfel de aspecte, fie deoarece nu le aduc nici un venit, fie - mai mult - impun costuri suplimentare asupra activităţiilor. În prezent însă, din diferite motive, firmele trebuie din ce în ce mai mult să internalizeze aceste aspecte; astfel deciziile care se iau reflectă atât costurile şi beneficiile interne, dar şi pe cele externe care au un impact asupra societăţii în general.

Actualizarea Atunci când sunt analizate costurile şi beneficiile pe care un proiect le implică, trebuie avut în vedere - pe lângă evaluarea eventualelor externalităţi - şi faptul că beneficiile - atât cele interne, cât şi cele externe - se realizează de-a lungul întregii perioade de viaţă a proiectului respectiv şi, de aceea, trebuie actualizate . Conceputul de actualizare derivă din faptul că beneficiile şi costurile ce vor apare în viitor valoarează mai puţin - din punctul de vedere al firmei - decât cele care se concretizează în prezent. Între a primi o sumă de bani acum şi a intra în posesia ei peste un an, oricine va alege prima variantă, chiar şi în condiţiile de inflaţie zero şi 100% certitudine. Aceasta deoarece, suma respectivă poate să îi aducă deţinătorului de-a lungul timpului o anumită dobândă. Rezultă că, pentru a putea fi comparate cu valorile din prezent (curente), beneficiile şi costurile viitoare trebuie actualizate, cu ajutorul unei rate a dobânzii numită şi rată de actualizare. Importanţa actualizării este cu atât mai mare atunci când trebuie făcută o alegere între mai multe proiecte (de exemplu, investiţii) care implică perioade de timp diferite şi care aduc venituri probabile diferite. Evaluarea corectă impune alegerea cu atenţie a unei rate de actualizare, ţinând cont de faptul că resursele vor fi cheltuite în prezent, în speranţa obţinerii unui flux de venituri anuale în viitor. Cu excepţia cazului în care afacerea este lichidată, în rest, resursele sunt investite pentru întreaga durată de viaţă a proiectului respectiv. Valorile viitoare pot fi transformate în valori nete actualizate (VNA) prin adaptarea formulelor folosite pentru dobânda compusă. De exemplu,

17

presupunând o rată de actualizare de 10%, un venit de 1,1 milioane lei obţinut peste un an va fi echivalentul unuia de 1 milion realizat în prezent: X + 0,10X = 1,1 1,10X = 1,1 x = 1,1/1,1 = 1 Formula de actualizare este:

unde: VNA = valoare prezentă a fluxului net de numerar realizat pe toată duarata de viaţă a proiectului S = suma realizată în viitor r = rata de actualizare (sau rata dobânzii) t = numarul de ani până la obţinerea respectivei sume

În această formulă, rata de actualizare (rata dobânzii) reprezintâ costul de oportunitate al fondurilor investite în proiect.

Pentru exemplificare, să considerăm cazul propietarului unui apartament care doreşte să-l închirieze pe următorii pentru ani. Venitul său va fi - să presupunem - de 5 milioane lei anual (net, adică minus reparaţiile şi alte cheltuieli pe care le va avea de suportat). Să mai presupunem că rata dobânzii la depozitele bancare este şi va rămâne de 10%. Valoarea netă actualizată a veniturilor viitoare pe care le va obţine proprietarul va fi de:

Pentru a putea aprecia dacă merită sau nu să închirieze apartamentul respectiv, proprietarul va trebui să compare această valoare netă actualizată cu veniturile pe care le-ar putea obţine din utilizarea apartamentului respectiv în alte moduri alternative. Trebuie făcută precizarea că nu există o unică rată de actualizare, care să fie corectă în sens absolut. În plus, trebuie observate câteva chestiuni elementare: ∗ atâta vreme cât ratele dobânzii sunt pozitive, o sumă obţinută în viitor va fi întotdeauna mai

mică decât aceeaşi sumă realizată în prezent; ∗ cu cât rata dobânzii ce poate fi obţinută de pe urma une investiţii lipsite de risc va fi mai mare,

cu atât mai mică va fi valoarea prezentă a unei sume viitoare de bani. Cu alte cuvinte, există o relaţie invers proporţională între rata dobânzii şi valoarea prezentă a unor încasări viitoare;

∗ cu cât investiţia este mai riscantă, cu atât valoarea prezentă a dreptului de a primi o sumă în viitor va fi mai mică.

Ca observaţie, valoarea prezentă a unei sume viitoare este noţiunea opusă pentru valoarea viitoare a unei sume prezente. Atunci când ne referim la capacitatea unei sume de bani de care dispunem în prezent de a "aduce" alţi bani de-a lungul unei anumite perioade, vorbim - de regulă - de rata dobânzii. Invers, când calculăm valoarea prezentă a unei sume viitoare, utilizăm noţiunea de rată de actualizare sau de rată a scontului (de scontare). Cu toate acestea, rata folosită este aceeaşi în ambele cazuri.

Să mai analizăm un exemplu: dispunem de o sumă de 1000 unităţi monetare (u.m.), iar rata de actualizare poate fi fie 12%, fie 6%.

Număr de ani

Valoarea la o rată de 12%

Valoarea la o rată de 6%

1 892,90 943,40 2 797,20 890,00

∑+

=t

t

r

SVNA

)1(

=

+

+

+

+

+

+

+

=432 )10,01(

5000000

)10,01(

5000000

)10,01(

5000000

)10,01(

5000000VNA

=+++=

4641,1

5000000

331,1

5000000

21,1

5000000

10,1

5000000

lei158493263415067375657441322314545454 =+++=

18

3 711,80 839,60 4 635,50 792,10 5 567,40 747,30

10 322,00 558,40 25 58,80 233,00 50 3,50 54,30

100 0,01 2,94

În ciuda clarităţii formulei de calcul, trebuie totuşi menţionat că valoarea netă actualizată a unei sume viitoare depinde nu numai de mărimea ratei de actualizare, ci şi de numărul subperioadelor care compun perioada totală. Cu alte cuvinte, este necesar să ştim dacă dobânda se calculează lunar, trimestrial, anual sau pentru o altă perioadă. În calculele de mai sus, s-a presupus ca dobânda se calculeaza anual. În cazul unor perioade scurte, periodicitatea calculării dobânzii nu afectează rezultatele în mod semnificativ. Astfel, dacă am considera o rată a dobânzii de 12%, calculată trimestrial, atunci rezultatul după doi ani ar fi de 789,41 u.m. (rata dobânzii de 3% trimestrial, pentru o perioada de 8 trimestre). Se observă că o creştere a numărului de subperioade reduce valoarea prezentă a unor încasări viitoare.

Abilitatea de a calcula valoarea prezentă a unor încasări viitoare îşi dovedeşte utilitatea în numeroase situaţii, în special atunci când trebuie făcută o alegere dintre două sau mai multe strategii care implică plăţi viitoare în diferite ipoteze.

Pentru a evita obţinerea unor concluzii greşite, prin compararea unor sume de bani obţinute în perioade diferite - fără a lua în considerare dimensiunea temporară a banilor - este necesar ca valorile viitoare să fie calculate cu valori curente.

Fie următorul exemplu care analizează cazul unor plăţi viitoare variabile. Un proprietar are trei oferte în legătură cu apartamentul său:

a/ să-l vândă pentru 90000$, plata imediată; b/ să-l vândă, cu 10000$ imediat şi 1000$ pe lună pentru următorii 10 ani; c/ să-l vândă, cu 25000$ plata imediată şi 1200$ lunar în următorii 6 ani.

La prima vedere, suma totală de bani pe care proprietarul respectiv o va primi va fi de 90000$ în varianta a, 130000$ în varianta b şI 11400$ în varanta c.

O astfel de comparaţie ne-ar conduce însă la o concluzie eronată, deoarece nu ar lua în considerare valoarea temporală a banilor.

Astfel, presupunând o rată a dobânzii de 9%, valoarea prezentă a 1000$ plăţi lunar în

următoarele 1120 luni ar fi de 78941,69$3/; pe de altă parte, valoarea totală a 1200$ lunar în următoarele 72 luni este de 66572,22$. Rezultă că valorile prezente ale celor trei alternative sunt:

a/ 90000$; b/ 88941,69$; c/ 91572,22$. Se observă că alternativa a doua - chiar dacă reprezintă suma cea mai mare -are cea mai

mică valoare prezentă. Aceasta deoarece plata iniţială este relativ mică, iar ratele se întind pe o perioadă de 10

ani şi nu 6 ca în alternativa c. Pe de altă parte, deoarece valorile prezente ale celor trei alternative sunt suficient de apropiate, unii vor prefera varainta a.

Concluziile vor diferite în cazul în care s-ar folosi o altă rată de actualizare. De exemplu, în cazul în care am calcula valoarea prezentă utilizând o rată de 6% (în loc de 9%), rezultatele ara fi următoarele:

a/ 90000$; b/ 95366$; c/ 94990$.

Se observă că alternativele ce implică plata de-a lungul unei anumite perioade au devenit mai atractive. Valoarea prezentă a unor încasări viitoare este cu atât mai mare cu cât rata de actualizare este mai mică.

Aceasta este relaţia de inversă proporţionalitate menţionată mai înainte. După cum se poate vedea alegerea dimensiunii ratei de actualizare prezintă o importanţă

deosebită. Din păcate, nu există o "reţetă" unică despre cum trebuie aceasta aleasă în diverse

3/ Formula folosită pentru a obţine valoarea prezentă a unui flux de plăţi constante (FP) de primit

în viitor este: r

rFPVNA

N ))1(1( −

+−=

În cazul nostru, r=9/12=0,75% lunar şi N=20. (1+r=1,0075 şi r=0,0075)

19

situaţii. Factorii care vor trebui luaţi în considerare vor fi natura proiectului, nivelul actual al dobânzilor pe piaţă, altervantivele disponibile de investiţii etc.

De cele mai multe ori, în realitate, este aleasă una dintre următoarele rate de actualizare: a/ Rata dobânzii la investiţiile cu risc zero, cum ar fi - să zicem - obligaţiunile

gurvenamentale; b/ Rata cea mai mare a dobânzii pe care cineva o poate obtine la un depozit în conditiile

existente; c/ Rata cea mai mică a dobânzii pe care o persoană ar trebui să o plătească pentru a

împrumuta suma echivalentă tranzactiei implicate; d/ Rata bazată pe veniturile pe care persoana respectivă şi le-a fixat ca obligatorii de

obţinut pentru a lua decizia de a intra în tranzacţia implicată. Rata de actualizare va trebui majorată atunci când există riscul ca plăţile viitoare să nu fie

efectuate. Cu cât riscul va fi mai mare cu atât rata de actualizare va fi mai mare şi - în consecinţă valoare prezentă va fi mai mică.

În luarea deciziilor financiare în afaceri, firmele utilizează în prezent metode mult mai sofisticate decât cele descrise până în prezent. Problema se pune în termenii următori: o firmă se află în faţa mai multor alternative de a investi, fiecare dintre acestea implicând nişte cheltuieli şi, respectiv, nişte venituri (cu alte cuvinte, nişte ieşiri şi, respectiv, intrări de fonduri - fluxuri financiare). Dimensiunea intrărilor şi ieşirilor poate fi fixă sau poate să existe un anumit grad de incertitudine (în acest caz, trebuie găsită o metodă de cuantificare a incertitudinii).

În cazul în care cheltuielile şi veniturile se realizează pe o anumită perioadă de timp, atunci calculul poate deveni deosebit de complex. Teoria care îl fundamentează se bazează pe valoarea temporală a banilor, aşa cum a fost ea prezentată mai sus. În general, sunt acceptate doua metode:

a/ Metoda ratei interne de rentabilitate [RIR]. RIR este definit ca fiind rata de actualizare care egalizează cheltuielile anticipate cu veniturile anticipate. Să presupunem, de exemplu, că o firmă ar trebui să realizeze în prezent o cheltuială (investiţie) de 20 milioane lei, pentru a obţine în fiecare din următorii cinci ani un venit de 6 milioane lei RIR este acea rată de actualizare care face ca valoarea prezentă a veniturilor viitoare să fie egală cu valoare prezentă a cheltuielilor. În exemplul de faţă, este de 15%. În cazul mai multor alternative, se va alege aceea care are cea mai mare rată de revenire. Din punct de vedere tehnic, calculul RIR impune mai multe iteraţii, fiind - din acest punct de vedere - destul de elaborat. Pentru a simplifica lucrurile, unele

programe de calculator au inclus printre facilităţile lor, posibilitatea calculării ratei de revenire4/. b/ Metoda valorii prezente nete (valorii nete actualizate) implică stabilirea unei rate

minime de revenire din partea proiectelor pe care firma respectivă a decis să le realizeze. O dată stabilită această rată de revenire, toate veniturile şi cheltuielile sunt actualizate la valoarea prezentă, calculându-se diferenţa dintre acestea: dacă valoarea netă actualizată este pozitivă, atunci proiectul este atractiv din punctul de vedere al firmei.

Întrebări facultative 1. Care sunt obiectivele urmărite de firmă pentru fiecare dintre produsele sale (de exemplu maximizarea profitului sau maximizarea vânzărilor, adică o creştere a cotei de piaţă). 2. Sunt preţurile actuale la un nivel care să asigure realizarea obiectivului dorit? 3. Strategia actuală a firmei urmăreşte obţinerea unor costuri mai reduse decât ale concurenţilor sau, mai degrabă, o diferenţiere a produselor ?

4/ De exemplu, Microsofot Excel (Insert, Function, Financial, IRR)

20

U1.4 Test de autoevaluare nr. 1 1. Mediul microeconomic presupune următoarele:

1. caracterizează comportamentul firmei pe piaţa pe care acţionează aceasta; 2. implică modul de determinare a preţurilor, a veniturilor, costurile, numărul de salariaţi; 3. trecerea economiilor de la forma preponderent naturală la economia de schimb; 4. abordarea evoluţiei economiei şi a funcţiilor îndeplinite de aceasta;

5. instrument de schimb; 6. marfă de o anumită valoare proprie într-un volum mic. Alegeţi varianta corectă

a. 1,2,3,4,5

b. 1 2

c. 2,4,5,6

d. 4,5,6,

e. 1,4,5,6 (10 puncte)

2. Mediul macroeconomic presupune următoarele: 1. ia în considerare condiţiile generale economice şi sociale existente într-un sistem mai larg 2. fiecare firmă reprezintă doar una dintre componente 3. este influenţat de deciziile politice, economice sau legislative luate la nivel naţional şi internaţional 4. unitatea etalon în care se exprimă preţurile şi obligaţiile Alegeţi varianta corectă

a. 1,2,3

b. 1,2,3,4

c. 3,4

d. 2,3,4

e. Nici una (10 puncte)

3. Completaţi: Succesul unei......depinde de capacitatea........ de a anticipa şi a lua decizii corecte în momentul apariţiei modificărilor respective

(10 puncte) 4. Pentru a lua decizii corecte, managerul trebuie să identifice mai întâi caracteristicile mediului în care operează..

Adevarat Fals (5 puncte)

5. Cele mai importante concepte în teoria economică a afacerilor sunt: 1. alocarea resurselor 2. costul de oportunitate 3. analiza marginală 4. dimensiunea temporală 5. externalităţi Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

Timp de lucru : 15 min Punctaj 100p

21

b. 1,2,3

c. 1,2,3,4,5

d. 3,4,5


6. Completaţi: Un.....este implicat în procesul de....a resurselor ori de câte ori îşi cumpără.....angajează salariaţi sau efectuează investiţii

(10 puncte)

7. Costul de oportunitate este unul din conceptele de bază în teoria economică a afacerilor


8. Deciziile se ia la următoarele nivele: 1. ce bunuri şi servicii se vor produce ţinând cont de resursele disponibile 2. cum vor fi combinate aceste resurse pentru a produce diferitele bunuri şi servicii 3. pentru cine vor fi realizate bunurile şi serviciile Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 1

d. Nici una

(10 puncte) 9. În mod tradiţional, mecanismul preţurilor a fost interpretat ca nefiind factorul esenţial în luarea deciziilor cu privire la ce, cum şi pentru cine se produce.


10. Completaţi: În termeni economici, factorul decisiv în luarea deciziilor îl constituie....

(15 puncte)

U1.5. Rezumat

Scopul acestui capitol este de a veni în întâmpinarea necesităţilor pe care le are un manager în activitatea sa de zi cu zi. Deciziile pe care acesta le ia, pentru a fi eficiente, trebuie să se bazeze pe cunoaşterea relaţiilor economice fundamentale.

22

Bibliografie minimală

1.Carp Radu, Şandru Simona – „Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter personal. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004 2. Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – „Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalurilor”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007 3. Darie Nicolae – „Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politici comune. Dezvoltare”, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2008

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 1 1. – b; 2. –a; 3- afaceri, manager ; 4- adevărat; 5-c; 6- manager, alocare,materii prime; 7-adevărat; 8-b; 9 - fals; 10 – costurile relative;

24

UUNNIITTAATTEEAA 22

CCoorree llaa ţţ iiaa ccoommppee tt ii tt ii vv ii ttaa tt ee --mmeedd iiuu ddee aaffaacceerr ii



U2.2. Definirea competitivităţii

U2.3. Factorii competitivităţii economice

U2.4. Indici de măsurare a competitivităţii


U2.6. Rezumat …………………………………………………………





- competitivitate economică - competitivitate internaţională - factorii competitivităţii economice - indici de măsurare a competitivităţii

U2.2. Definirea competitivităţii

Definirea competitivitatii la nivel de firma este relativ usor de realizat dupa parerea profesorului Carbaugh de Washington University. In opinia sa, o firma este competititva daca produce bunuri si servicii de o calitate superioara sau la un preţ mai scazut decat competitorii sai interni sau externi. Din punctul de vedere al unei natiuni insa, competitivitatea poate fi definita in multiple feluri. Toate aceste abordari si clasificari au un numitor comun — acestea exprima capcitatea si abiliatea tarii respective de a utiliza in mod eficient oportunitatile de pe piata mondiala..

25

In conceptia clasicilor economiei politice, manifestarea cererii si a ofertei intemeiata pe libera iniţiativa, generata de proprietatea privata, neglijeaza factoriii de timp si de loc. Prin insusi faptul ca echilibrul economic se asigurã numai prin sistemul si mecanismul pietelor, agentii economici sunt condamnati la pasivitate, Acestia avand asigurat fie avantajul cornparativ absolut, fie pe cel re!ativ. « In teoria moderna –

asa cum remarca economistul austriac Peter Schifico — competitia coexista cu elemente

monopolistice, ea este deci multiforma, caci nu se manifesta doar prin preturi, ci in egala masura,

prin modul de a produce, prin calitatea produsului, prin politica de vanzari si poli/compatitie (

concurenta ) este imperfecta si, prin insusi acest caracter, ea este dinamica si efectiva » Aceasta optica, specifica perioadei contemporane cu privire la competitivitate, ar putea fi considerata baza conceptului avantajului competitiv. Doua caracteristici ale competitivitatii aratate vor fi valorificate pentru definirea avantajului competitiv si al masurilor ce trebuie adoptate pentru ca o tara ( o economie) sa-l obtina : caracterul multifactorial si caracterul procesual, la interferenta dintre intern si extern, dintre productivitatea folosirii factorilor de productie disponibili in cadrul economiei de referinta si eficienta cu care se deruleaza relatiile comerciale intertari. O definitie a competitivitatii internationale, care corespunde stadiului actual, a fost mentionata economistul R. Carbaugh « Competitivitatea internationala reprezinta capacitatea

unei tari, in conditiile pietei libere si ale unei concurente corecte, de a concepe, produce si

comercializa bunuri si servicii fie de o calitate superioara, fie la un pret inferior fata de produsele

si serviciile oferite dea alte tari ». Oferirea de bunuri si servicii de o calitate superioara este in mod clar o problema legata

de competitivitate. Cu toate acestea, asupra ultimei parti a definitiei / aceea legata de pret / pot fi luate in consideratie si alte opinii. Astfel, exista parerea ca, dorinta unor tari de a obtine preturi mari la produsele comercializate pe piata mondiale reprezinta un obiectiv mult mai atractiv si, deci, o dovada mult mai evidenta a competitivitatii, decat vanzarea la preturi mici. Daca asociem un produs specific zilelor noastre, calculatorul, cu teoria lui Vernon. vom putea observa o serie de elemente care sustin caracterul multifactorial al compeititivitatii, ca si cel procesual. Astfcl, banalul calculator de buzunar. care a fost inventat a inceputul anilor 60 si care se vindea de cátre producatorii amoricani cu 1000 de dolari bucata, avea a inceputul anilor 70 un pret de aproximativ 400 USD, pentru ca apoi sa scada in urmàtorii ani pana la un pret de 10-20 de dolari, ceea ce a fàcut ca productia sa sa fie abandonata practic de cei care l-au lansat. Daca pentru un producator din .Asia de S-E, America Latina sau Europa Est., un pret al calculalorului de 10 USD, poate fi competitiv pentru companii precum Texas Instruments, Hewlett Packard sau Casio, acest nivel de pret este neremunerator. Avantajul competitiv al firmelor aflate in avangarda progresului tehnic, se afla in ramurile de varf, in care avansul tehnologic permite obtinerea de preturi pe masura si nu in ramurile. cu tehnologie standardizatà. Pot fi distinse cel putin doua abordari principale ale conceptului de compctitivitate asa cum le defineste un alt economist anglofon, Kirsty Hugues :

• O prima abordare priveste competitivitatea ca o chestiune de eficienta relativa, staticà

sau dinamica. Aceasta so poate cuantifica pe baza nivelurilor de perforananta (nivelul productivitatii. cresterea competitivitatii, etc.).

• A doua ahordare considera competitivitatea ca pe o reflectare a performantelor in

comertul international (performant masurate sub forma cotelor detinute pe pietele de export, fie sub forma gradului de penetrare a a importului).

Exista numeroase alte definiri ale competitivitatii. De pilda, OCDE o defineste astfel : “capacitatea firmelor, sectoarelor, regiunilor. Statelor sau organismelor supranationale, aflate in

competie interntionala, de a asigura in nod sustinut un venit tridicat din valorficarea factorilor de

productie, precum si venit superior din valorificarea fortei de munca”. Aceasta definire, reliefeaza in mod clar impactul determinant pe care competitivitatea

unei natiuni il are asupra nivelurilor veniturilor si implicit asupra nivelului de trai din tara in cauza. Deci se pune accent pe finalitatea sociala a cresterii cometitivitatii.

O alta definitie a fost data de Directia Generala pentru Probleme Economice si Financiare de pe lânga Comisia Europeana. ‘’Competitivitatea - subliniaza specialistii Comisiei Europene - este capacitatea unei tari de a realiza coordonarea cresterii economice cu echilibrul extern ; la baza performantelor externe a tarilor industrializate sta importanta fundamentala pe care o are comertul international. Totusi, accentuand rolul pe care il detine diferientierea produselor in strategia conmpetitivá a firmelor, economia industriala a limitat acest tip de abordare, considerand ca el nu constituie o baza adecvata pentru o evaluare cuprinzátoare a competitivitatii”. Aceasta definitie pune accentul. in primul rand, pe largirea spectrului variabilelor ce trebuie luate in considerate in analiza

26

compctitivitatii (productivitatea, inovatia tehnologica. investitiile in calimtaul fizic si uman. politici structurale ...). In al doilea rand, aceasta dcfnitie privestc cumpetitivitatea prin prisma raportului dintre cresterea economicä si echilibrul exten. Competitivitatea nu este insa un joc cu suma nula, in sensul ca natiunile beneficiaza de pe urma cresterii economice inregistrate de alte natiuni. Aceasta deoarce crcsterea econonicä dintr-o annumita parte a lumii, determina deschiderea de noi piete de desfacere. pentru produsele si serviciile provenind din alte parti, precum si formarea surselor de aprovizionare ale acestora din urma Astfel, a fi competitiv nu inseamna a determina dezavantaje pentru ceilalti parteneri comerciali, ci a creste si utiliza pe deplin avantajul propriu.

U2.3. Factorii competitivităţii economice Intelegerea modului de actiune a factorilor legati de competitivitate este legata, mai intai de evaluarea marimii si dinamicii competitivitatii economice a natiunilor. Aceasta a devenit o preocupare cu character general. Astefel, doua institutii inrternationale s-au preocupat in mod deosebit in acest sens. Este vorba de Forumul Economic Moadial (World Economic Forum – WEF) care publica inca din 1979 Raportul asupra Competitivitatii Globale si de Institutul pentru Dezvoltarea Managementului ( International Institute for Management Developement – IMD ) care editeaza Anuarul Competitivitatii Mondiale. In timp ce WEF defineste competitivitatea ca fiind « abilitatea unei tari de a inregistra rate inalte de crestere ale PIB-ului pe un locuitor », in optica IMD competitivitatea consta in « abilitatea unei tari de a crea valoare adaugata, sporindu-si astfel avutia nationala, prin administrarea eficienta a relatiilor bivalente : procese si produse ; atractivitate si agresivitate ; globalitate si proximitate ; coeziune sociala si asumarea riscurilor .»

O simpla comparatie arata ca metodologiile celor douä institutii se deosebesc intre ele prin factorii luati in calcul, precum si prin ponderile acordate diferitilor factori in cadrul indicilor calculati.

Institutul International pentru Dezvoltarea Managementului elaboreaza anual un clasament al celor mai competitive natiunii ale lumii dupà un set de criterii (care va fi prezentat mai in detaliu), Incercând astfel pe de o parte sà furnizeze informatii utile investitorilor interesati, iar pe de alta parte un material documentar de interes pentru analisti. Studiul analizeazà notiuna de competitivitate inclusiv din punct de vedere teoretic, Incercând sà explice modul in care criteriile principale care stau la baza studiului se inscriu in cadrul general de definire a ideii de competitivitate. Totodata, studiul respectiv contrapune o serie de elemente specifice considerate factori ai competitivitatii : atractivitate versus agresivitatete ; proximitate versus globalitate; active versus procese ; asumarea dë riscuri individule versus coeziune socialä. Primul factor pereche este format de elementele « atractivitate – agresivitate » este

apreciat ca determina diferentierea natiunilor prin modul in care administrezarelatiile lor cu

comunitatea internationala de afaceri. In mod traditional, competitivitatea este perceputa ca « agresivitatea « internationala a tarilor, materializata prin exporturi si investitii straine directe. Tari ca Germania, Japonia, China, Coreea de Sud au urmat cu succes o asemenea strategie.Alte tari (Irlanda, Singapore) administraeza competitivitatea stimuland investitiile si devenind, astfel, mai atractive. Agresivitatea genereaza venituri in tarile de origine, dar nu si locuri de munca. Atractivitatea creeaza locuri de muncain tarile receptoare de investitii straine directe, dar pot aduce venituri scazute datorita stimulentelor conferite. Iata deci, ca nici o tara, nici macar cele cu nivel ridicat de bunastare, nu poate igora atractivitatea, mai ales datorita impactului puternic asupra locurilor de munca. Chiar daca teoretic tarile lumii trebuie sa tina seama de ambii factori, pentru a concura cu succes pe piata internationala actuala, totusi multe sunt mai degraba orientate spre unul din ei. Astfel Irlanda nu este extrem de agresiva pe piata internationala, iar Coreea de Sud nu este atractiva la investitii : Marea Britanie, considerata o adepta agresivitatii, tinde sa devina preponderent atractiva, iar Elvetia urmeaza un trend exact opus. Singura tara care pare sa ramana , in continuare, la fel de agresiva, pe cat este de atractiva este SUA. A doua pereche de factori interconectati are in vedere faptul ca de obicei sistemul economic al unei tari nu este in general extrem de omogen. In multe. cazuri, natiunile trebuie sa se confrunte cu doua tipuri de economii : economia proximitatii (economy of proximity) si aceea

27

a globalitatii (economy of globality). Mai precis este vorba de doua categorii de activitaţi economie

- Economia proximitatii cuprinde activitati traditionale: manufacturi, servicii sociale si personale (medicale, educationale), activitati administrative (guvernamentabe, justitie), si in final activitati de. sprijinire a consumatorilor (servicii post-vanzare). Economia proximitatii ofera vaboarea adaugata utilizatorilor fnali. Ea este in general protectionista si costisitoare.

- Economia globalitatii este formata din companiile cu activitate la nivel mondial. Ea presupune ca “productia” nu este necesar sa fie neaparat adresata utilizatorului final. Beneficiile sale deriva din avantajul competitiv obtinut la nivelul pietei mondiale, in special, in ceea ce priveste costurile operationale. Aceasta economie este, in general, competitiva si efcienta, prin preturile bunurilor oferite.

Proportia acestor doua tipuri de economii in asigurarea prosperitatii nationale, variaza in functie de marimea si nivelul dezvoltarii economice a tarilor. In medie, putem considera ca in Europa Occidentala 2/3 din PIB-ub insumat al tarilor, este este generat de economia proximitatii si numai 1/3 de economia globalitatii. Tarile mai mici sunt mai dependente dc economia globaba, in timp ce tarile mari, cum ar fi Statele Unite, se bizuie in continuare pe uriasa lor piat interna, desi tendinta lor catre globalizare este evident crescatoare.

In ultimul sfert de veac, economia bazata pe globabizare a crescut mai mult decât semnificativ, invadand uneori terenul opusei sale (economia proximitatii). Aceasta s-a realizat prin mai multe metode cum ar fi : masurile de reducere a barierelor comerciale, acordurile

comerciale, integrarea regionala, dereglementarea, privatizarea; etc. O consecinta importanta a gbobalizarii a fost aceea de a exercita puternice presiuni asupra pretunilor, marjelor de profit si salariilor. Tari cu un inalt nivel al standardelor de viata si costuri dc operare ridicate, cum ar fi Germania sau Elvetia au fost obligate la o dura adaptare a proceselor, la exigentele globalizarii.

Cel de al treilea factor bivalent — produse versus procese — exprima tendita tarilor de

a administra propriul mediu competitiv, bazandu-se, cu precadere, fie pe active fie pe procese, in

raport de conditiile fiecareia. Unele natiuni (precum Brazilia, India san Rusia) pot excela din punctul de vedere al activelor (pamant, lucratori, resurse naturale), fara a fi in mod necesar competitive. Alte tari (cum ar fi Singapore, Japonia sau Elvetia) sunt sarace in resurse, dar s-au bazat in mod fundamental pe valonificarea unor procese sau procedee pe care le-au perfectionat in avans fata de concunenta. In general, tarile din cea de a doua grupa sunt mai competitive decât cele ce apartin primei categorii. Se poate considera ca infrastructura, puterea industniala si chiar educatia sau cunostintele detinute sunt active, care s-au acumulat de-a lungul mai multor generatii. Acestea pot determina o situatie de autosatisfactie in cadrul “vechiror” natiuni, care confund uneori bunastarea cu competitivitatea.

A patra pereche de factori pereche interdependenti face distinctie intre sistemele care promoveaza asumarea riscurilor individuale si cele care urmaresc sa prezerve coeziunea sociala. Asa numitul model Anglo-Saxon este caracterizat de accentul pus pe asumarea riscului,

dereglementare, privatizare si reponsabilizare la nivel individual si printr-o abordare

minimalizatoare a sistemubui de asitenta

sociala. Prin contrast cu acesta, Modelul Continental European pune accentul pe consensul

social. Acesta duce o politica mai echitabila a venitunilor si promoveaza un sistem extins de

asistenta sociala.

Dupa ce ani la rand cele doua sisteme s-au concurat reciproc, in prezent pare sa fi devenit prevalent modelul Anglo-Saxon. Legislatia Uniunii Europene este concentrata ponderent pe dereglementare si privatizare. Inclusiv caderea fostului bloc comunist si optiunea pentru capitalism a unor state cu o orientare indelungata de alta factura (vezi China), pare sa confirime acest lucru. Un impact semnifcativ asupra competitivitatii tarilor il are sistemul de valori. La inceputul secolului al XX-lea, germanul Max Weber, a studiat relatia dintre cultura si dezvoltanea economica. Ca urmare el a relevat faptul ca natiunile nu concureaza doar prin produse sau servicii, ci deopotriva, prin educatie si sistemul de valori. Sistemul de valori preconizat de M. Weber, ar putea fi compus din urmatoarele elemente : - munca stâruitoare (grea) — oamenii sunt total dedicati obiectivelor fundamentale nationale si bucreza din greu mai multe ore pe zi (cx. Coreea, sau chiar Japonia)

- abundenta — desi oamenii lucrcaza din greu ei aconda o atcntie din ce in ce mai mare cresterii veniturilor proprii (ex. Singapore).

- participate sociala — oamenii sunt mai putin interesati de o munca staruitoare si sunt implicati in special in formanea societatii din care fac parte (ex. SUA sau UE in deceniile 7-8 ale secolului trecut)

28

- autosatisfactie — oamenii sunt mai interesati de evolutia vietii or particulare, decat de modificarile aparute la nivel de societate (ex. SUA si UE in prezent) .

In alta ordine de idei, pot fi identificatc trei modele diferite de comportamente, care sintetizeaza diferit valorile de baza si institutiile care le slujesc. In cele ce urmeaza estesemnificativa delimitarea acestora :

a) Modelul Sud-European este caracterizat printr-o infrastructura relativ putin dezvoltata, o usoara reativa reglementare a mediului de afaceri, o protectie sociala relativ ampla, precum si prin existenta unei economii paralele si prin costuri ale fortei dc munca mai reduse. Acest model favonizeaza spiritul creator, inventiv. Aceasta categorie este specifica Italiei, Spaniei, Pontugaliei, si chiar unora dintre tarile nou-industrializate.

b) Modelul Nord European estc caracterizat de o puternica stabilitate, un consens social si de neglementari stricte. Acesta favonizeaza perspectiva pe tenmen lung. Din aceasta categoric se considera ca fac parte tari precum Germania, Olanda, Austria, Elvetia. Unii autori extind aceste caracteristici si la Japonia si chiar Taiwan.

c) Modelul Anglo-Saxon se delimiteaza prin procesele de dereglementare, privatizare, prin flexibilitatca fortei dc munca si acceptarea unui nivel ridicat de risc. Acest tip de socictate cultiva spiritul antreprenorial.

In ultimii ani, asa dupa cum s-a mcntionat anterior, a avut loc o permutare dinspre perceptele Modelului Nord-Eunropean catre cele ale Modelului Anglo- Saxon, dar se manifesta si pe mai departe o puternica rivalitate si competitie intre crearea unui mediu dc afaceri extrem de competitiv (element caractcristic celui de al doilea model) si responsabilitatea sociala crescuta, ce revine mcdiului local (fapt specific primului model).

O intenesanta analiza comparativa a modelelor de economie dc piata functionala, a fost realizata de economistul francez Michel Albert. El compara si contrapune modelul anglo-saxon ( numit metaforic model texan ) cu modelul vest-european, pe care il numeste model roman. Alti specialisti, dupa multiple analize comparative au facut o selectie cu cele mai semnificative si de viitor. S-a ajuns, astfel la stabilirea unui asa numit « decalogul regulilor de aur » care contribuie la obtinerea si mentinerea competitivitatii unei tari. Acestea sunt considerate drept cai de asigurare a competitivitatii : - Crearea unui mediu legislativ stabil si predictibil - Construirea unei structuri economice flexibile si adaptabile - Investitii masive, atat in infrastructura nationala, cat si in cea informational-tehnologica - Stimularea acumularii private si a investitiilor interne - Dezvoltarea agresivitatii la nivelul pietei globale si, deopotriva, asigurarea atractivitatii interne pentru investitiile straine directe - Orientarea atentiei catre calitatea, rapiditatea si transparenta politicilor guvernamentale si administrative - Mentinerea unei corelatii economice (sanatoase) intre nivelul salariilor, productivitatea muncii si impozitare - Prezervarea unei structuri sociale moderne, prin reducerea disparitatilor salariale si consolidarea clasei de mijloc - Investirea masiva in educatie, in special in invatamantul universitar si post universitar, ca si in instruirea continua a fortei de munca, a populatiei in general. - Realizarea unui echilibru intre economia de proximitate si cea bazata pe globalizare pentru a se asigura crearea unui nivel substantial de bunastare si acumulare, concomitaent cu prezervarea sistemului de valori adecvat si agreat de membrii comunitatii nationale respective.

U2.4. Indici de măsurare a competitivităţii a ) Indicele de crestere a competitivitatii ( Growth Competitiveness Index – G.C.I. )

In ultimele decenii, cuantificarea nivelului competitivitate al tarilor si a dinamicii acesteia a devenit obiect al preocuparilor permanente ale unor instititii si organizatii cu preocupari gbobale. S-au impus din acest punct de vedere, asa cum am subliniat anterior, Institutul International pentru Dezvoltarea Managementului si biñecunoscutul Forum Economic Mondial. Institutul de Management de la Lausanne intocmeste anual, de peste un deceniu, un studiu ce are ca obiect stabilirea unui clasament al celor mai competitive tari ale lumii. Acest clasament se intocmeste pe baza a patru criterii principale : performanta economica; eficicnta politicii guvcnnamcntale, eficienta mediului de afaceri; infrastructura. Aceste critcerii subsumcaza un numar de 323 de indicii si indicatori.

29

Cu privire la primul criteriu - performanta economica - se considera ca aceasta trebuie abordata si analizata intr-o manienra foarte complexa. Iata, in continuare doar câteva din elementele de abondare ale acestui criteriu: • prosperitatea actuala a unei tari reflcta si performantele sale economice din trecut; • competitia guvernata de fortele pietei asigurã performantele de durata ale unei natiuni ; • cu cat competitia interna se manifesta mai acerb, cu atât mai competitive vor fi firmele nationale atunci cand activeaza pe pietele externe; • succesul unei tari la nivelul comertului exterior, arata competitivitatea companiilor sale (daca nu se tine cont de banierele comcrciale); • deschiderea unei tari catre activitatile economice internationale conduce, de rcgula, la cresterea performantelor economicc interne ale acelei tari • investitiile internationale detennina o alocare economica mai judicioasa a resunselor la nivcl mondial

Referitor la cel de-al doilea criteriu - eficienta politicii guvernamentale – elementele definitorii sunt : • interventia statelor in activitatile de afaceri pot fi minimizate, partial, prin crearea de conditii pentru ca intre firme sa existe o concurenta loiala; • guvernul, poate stabili totusi conditii macroeconomice si sociale care sunt predictibile, si, astfel, se minimizeaza riscul extern pentru intreprinderile economice; • guvernele trebuie sa fie flexibile in activitatea lor, adaptându-si politicile cconomice la schimbarile aparute in cadrul mediului international (mondial, global); • administratiile publice au sarcina dc a oferi o structura a societatii bazata pe corectitudine, egalitate si justitie menite sa asigure securitatea populatiei.

Al trcilca criteriu abordat in cadrul analizei — eficienta mediului de afaceri — presupune valorificarea càtorva elemente, cum sunt: • eficienta optima, impruna cu abilitatea de adaptare la schimbarile in mediul concurential sunt atribute manageriale cruciale pentru competitivitatea firmelor ; • facilitatile de ordin financiar-fiscal pot oferi sporuri dc competitivitate; • un sistem financiar bine dezvoltat si integrat la nivel mondial sustine competitivitatea economiei nationale; • mentinerea unui nivel dc trai ridicat necesita integarea economiei interne in economia mondiala; • spiritul antreprenorial estc decisiv pentru activitatea economica, in special in faza sa de debut; • crearea si mentinerea unei forte de munca instruite cotribuie din plin la cresterea competitivitatii; • productivitatea se reflecta in nivelul valorii adaugate; • atitudinea fata de munca afecteaza in sens pozitiv sau negativ competitivitatea unei natiuni.

Ultimul criteriu luat in considerare — infrastructura — are un mare rol in asigurarea unei competitivitati interne si internationale. Aceasta, cel putin, in urmatoarele sensuri: • o infrastructura bine dezvoltata include un sistem eficient de afaceri si sustine activitatea economica, • de asemenea, o infrastructura moderna include tehnologia informatiei si protectia eficienta a mediului natural; • avantajul competitiv poate fi obtinut prin intenmediul aplicatiilor inovative si eficiente, ale tehnologiilor existcnte; • investitiile in cercetarea dc baza si activitatile inovative sunt cruciale pentru o tara, in oricare dintre stadiile dezvoltarii sale economice ; • investitiile pe termen lung, in cercetare — dezvoltare, sunt de natura sa sporeasca nivelul de competitivitate al firmelor; • calitatea vietii neprezinta o parte esentiala a atractivitatii unei tari; • resursele educationale adecvate si accesibile, ajuta la dzvoltarea unei economii bazate pe inovatie si creativitate.

Valentele teoretico metodologice ale acestui indice (indicator) au fost puse in evidenta in baza studiului elaborat de IMD si dat publicitatii in 2005.

In decursul ultimei recesiuni a economiei mondiale, (se subliniaza in studiu), a zecea de la cel de-al doilela razboi mondial, firmele nccompetitive au disparut sau au avut parte de restructurari drastice. Unele firme mari si-au consolidat pozitiile, increderea in mediul de afaceri din unele tari a fost sfaramata prin intermediul mai multor scandaluri cu impact, de multe ori mondial. In prezent, investitorii sunt din nou prezenti, in aceste tari, dar mult mai precauti. Consumatorii au o atitudine pozitiva, dar sunt indatorati, iar guvernele fac eforturi sa reformeze pe termen lung sistemele de pensii sau de santate.

Incepând cu 2004, lucrurile par sa fi revenit la normal deoarce semnalele pietelor internationale sunt mult mai optimiste, chiar daca structura economiei mondiale este acum oarecum diferita. In redresarea economiei mondiale un rol crucial l-au avut si politicile

30

promovate de bancile centrale, care au atenuat efectele recesiunii. Politica Sistemului Federal Reserve (FED), spre exemplu, care a adus nivelul dobanzii la cel mai scazut nivel din ultimii 40 de ani, cumulata cu optiunea unui dolar slab, pare sã fi fost deosebit de inspirata, deoarece a ajutat economia americana - SUA se claseaza pe primul loc - sa-si nevina relativ rapid .

Si in 2005, ca si in anii antriori, in acest elasament, SUA a fost considerata, in pofida neajunsurilor mentionate, drept cea mai compctitiva natiune a lumii. Cresteri1e PIB-ului in anii 2003 si 2004, au fost de peste 3%, dar dficitul balantei comcrciale a ajuns, pe rand, la valori record de 581,6 mld. USD si respectiv 686 mld USD. La aceste niveluri record ale deficitului contrbuie si faptul ca, multe companii americane prefera sa produca in alte tari bunurile necesare pietei interne si apoi sa le importe. In alta ordine dc idei, in timpul Administratiei Bush deficitul bugetar a ajuns la 3,6%, fata de un excedent de 1,4%, in anul 1998.

A doua mare economie a lumii - economia Japoniei - cu o valoare a PIB de pestc 6000 mid. USD a fost aproape “absenta” din economia mondiala in ultimul de deceniu. In anii ‘80 si inceputul anilor ‘90 aceasta era considerata, de catre studiul mentionat, cea mai competitiva natiune a lumii. Cresterea economica a Japoniei a incetat insa, in momentul in care sistemul sau financiar a intrat in colaps. Firmele mici si mijlocii au sufenit pierderi considerabile, iar societatea japoneza a fost pusa in fata unor rcforme administrative dureroase. Totusi, ultimii ani, par sa readuca in prim plan aceasta tara, dupa o cresere a PIB in 2003 de 2,7%, Japonia ocupa in 2005 locul 21, dupa Indicele Cresterii Competitivitatii si se mentine pe pozitii apropiate anilor anteriori.

Uniunea Europeana a cunoscut in 2004 cea mai semniflcativá transformare numericá din istoria a prin adearea a 10 noi membrii, toti acestia având insa, standarde de viata mult mai scãzute decat tarile membre, dar si costuri operationale mult mai scazute. Astfèl, spre exemplu, costul unei ore de munca ajungea in industria prelucratoare in Germania pana la 30USD, in Marea Britanie sau Franta la 20 - 25 USD. in aceIasi timp in tarile baltice, saIariul pe ora nu depesea 2 USD, iar in Ungaria sau Pobonia se apropia de 3 USD.

Cu certitudine asistam acum, in aceste conditii, la o reorientare a investitiilor dinspre vest cãtre est si se pare ca principalii perdanti vor fi tari precum Irlanda, Portugalia san Spania. Dintre tarile membre ale UE, cel mai bine pozitionate in clasament sunt Finlanda si Danemarca. Ele ocupau locurile 6 respectiv 7, dar ambele au ocupat in anii anteriori pozitii mai bune(Finlanda find in anii precedenti pe locul 3). Caderile Germaniei (locul 23), ale Marii Britanii (locul 22) si Frantei (locul 30), au reflectat din plin situatia de relativa stagnare, chiar de regres in unele cazuri, a Uniunii Europene.

Dintre noii veniti in fämilia comunitara cea mai buna pozitie este ocupata de Estonia (locul 26), restul tarilor fiind undeva dupa locul 35. Romania ocupa locul 55 in clasamentul pe 2005. In alta ordine de idei, pe termen lung, Europa in ansamblul sau se confrunta si cu o alta problema care ii afecteaza competitivitatea. Populatia Europei, care era in 2000 de 729 milioane, va scadea la 632 milioan in 2050. In plus, populatia europeana va suferi un proces accentuat de imbatrânire, ajungandu-sc ca persoanele cu vânsta de peste 60 de ani, sa detina o pondere de 32% in 2050, in conditiile in care si speranta de viata va creste cam cu un an la fiecare deceniu. In acelasi timp populatia tânara sub 14 ani, va scadea in acceasi penioada de la 27% la 16%. Aceasta problema demografica explica de ce 2/3 din bugetele nationale ale tarilor europene sunt directionate catre educatie, santEe etc si sisteme dc pensii. Atunci când populatia imbatrâneste, obiectivul mentinerii aceluiasi nivel de benficii in privinta sistemelor de sanatate si a celor de pensii inseamna de fapt, sporirea cheltuielilor statelor. Problemele demografiei si cele sociale par sa atarne greu in defavoarea competitivitatii. Specialistii Institutului International pentru Dezvoltarea Managementului

considera dinamica inregistrata de competitivitatea la nivel mondial, in viitorul apropiat , pare sa

depinda de cresterea acesteia in tarile din Asia, in special in cadrul marilor natiuni asiatice. Au

fost deja conturate trei etape ale relatiilor dintre competitivitatea mondiala si cea a marilor

natiuni din Asia .

- Intr-o prima etapa, China, India si multe alte natiuni asiatice sunt considerate ca furnizori de imput-uri pentru firmele americane, japoneze si europene, ca urmare, China a devenit centrul industriei prelucratoare, al aconomiei globale, India furnizeaza echipamente de birou, Tailanda este tara care asambleaza componentele, etc.

- In cea de a doua etapa, aceste natiuni vor castiga in privinta puterii de cumparare si isi vor crea o clasa de mijloc care dezvolta si acumuleaza bogatie. Ca urmare ele devin furnizori pe piata mondiala. China este tara cu cea mai mare crestere in domeniul telefoniei mobile, dar si pentru autoturisme, otel sau alte bunuri. India va fi preocupata sa descopere din ce in ce mai multe bunuri de consum, asa cum au facut anterior Malaezia sau Singapore.

- In stadiul al treilea, Asia se va dezvolta devenind un competitor mondial. Asia isi va

31

crea propriile companii globale si vor incepe sa exporte si sa promoveze marci locale. Un trend asemanator a urmat Japonia imediat dupa al doilea razboi mondial, cand a devenit dintr-o natiune producatoare de bunuri ieftine, una detinatoare de marci de nivel international. Asa cum marci japoneze de renume, precum Sony, Toyota, Nissan ori Hitachi sunt binecunoscute in toata lumea si contribiue la cresterea competitivitatii tarii de origine, tot astfel Konka, Huawei,Haier, Midea _ marci chinezesti care nu sugereaza nimic astazi _ vor fi in viitorul apropiat, promotorii competitivitatii pentru China.

Daca se analizeaza clasamentul in functie de cele patru criterii luate in considerare , conform primului criteriu primele locuri , din punct de vedere al performantelor economice se afla SUA, Luxemburg si China. Printre tarile europene care ocupa locuri relativ bine cotate sunt : Irlanda – 6, Franta – 9, Olanda – 10, Marea Britanie – 14. Dintre noii veniti in UE cele mai bine situate sunt : Estonia – 16, in crestere de pe locul 29, Cehia – 36, urmata de Slovenia _ 39. Referitor la termenii schimbului, care este unul din indicatorii pe baza caruia sunt apreciate performantele economice, cel mai bine sta Franta – 3, Polonia – 6, Germania – 10.

In privinta eficientei politicilor guvernamentale Hong Kong se afla pe primul loc, iar pe locurile urmtoare sunt Singapore si Finlanda. Dintre tarile europene, pozitii favorabile ocupa si: Danemarca - 4, Islanda - 6 si Eivetia - 7.

Eficienta mediului de afaceri situcaza pe primul loc Hong Kong-ul. Mediul de afaceri cel mai bine cotat dintre tarile europene a fost cel din Islanda, locul 2, urmat de Danemarca —7 si Finlanda - 9, la nivel mondial. Din accasta pcrspectiva este intcresant faptul ca tari europene cu traditie, ocupã in prezent pozitii destul de putin atractive in clasamentul mondial: Germania locul 36, Franta locul 45, Italia locul 53, find devansate din accasta penspcctiva de Estonia locul 29, sau Ungaria locul 33. Imaginea cxtcrna este un element indisolubil legat de atractivitatea mediului dc afaceri dintr-o tara, iar din aceasta perspectiva, cel mai bine la nivel european stau, Islanda, Elvetia si Danemanca.

Ultimul criteriu - cel al infrastructurii - situcaza pe pnimul loc SUA, urmata de Elvetia si Japonia. Tarile membre UE, cel mai bine situate sunt: Finlanda - 4, Dancmarca - 5, Suedia - 8 si Germania - 11. B) Indicele Competitivitatii Afacenilor (Business Competitiveness Index – B.C.I. ) Anual, sub patronajul Forumului Economic Mondial se Intocmeste Raportul Competitivitaii Gbobale (GCR), obiectivul fundamental al acestui Raport este acela de a evalua competitivitatea unui numar cat mai mare de tari.

In mod traditional GCR isi orienteaza atentia, asupra celor doi indicatori compoziti cu care masoara nivelul de competitivitate, al conomiilor contemporane:

• Primul indicator luat in considenare este Indicele Competitivitatii Afacerilor (Business Competitiveness Index - BCI), creat de Michael Porter de Ia Harwand University si introdus pentru prima data in cadrul GCR din 2000.

• Al doilea se numeste Indicele de Crestene a Competitivitatii (Growth Competitiveness Index - GCI), care a fost formulat dc Jeffncy Sachs de Ia Columbia University si John McArthur de Ia The Eart Institute si prezentat pentru prima dat in GCR din 2001-2002.

Cei doi indicatori combina datele disponibile din Executive Opinion Survey, un sondaj elaborat anual de Forumul Economic Mondial. Numarul de tari analizate pentru raportul pe 2005/2006 a fost de 117. De nemarcat ar fi si faptul ca tarile luate in discutie totalizeaza 97,8% din PNB-ul mondial, deci practic cvasitotalitatea economiei mondiale.

Business Competitiveness Index (BCI) urmareste sa analizeze doua domenii esentiale la nivel microeconomic, pentru mediul de afaceri: gradul de cmplexitate al strategiilor si operatiunilor derulate de companii si calitatea mediului naçional de afaceri in care acestea functioneaza. Variabila dependenta folosita, de regula, pentru dezvoltarea BCI este nivelul PIB/locuiton, ajustat insa la paritatea puterii de cumparare. PIB/locuiton estc unul dintre cei mai folositi si mai eficienti indicatori pentru reflctarea productivitatii nationale si totodata este strâns legat in timp de standardul de viata de care dispune o natiune. El este un bun indicator de reflectare si masunare a competitivitatii microeconomice existente la nivcIul tuturor tanilor. Totodata, el reflecta fundamentele structurale ale unei tari. Totusi el poate fi influcentat de o scrie dc factori panticulari si cu influenta pe termen scurt cum an calamitatile naturale, socurile macroeconomice, modificarea preturilor, in special in cadrul industriibor cu pondere mare in export. Din acest punct de vedere, cea mai competitiva natiune ramane tot SUA, care a impartit in ultimii 7-8 ani primul si cel de-al doilea loc cu Finlanda. Pe cel de-al treilea loc a urcat Germania, urmata de Danemarca, Singapore si Marea Britanie. Remarcabil este faptul ca, din acest punct de vedere, sase din primele zece locuri la nivel mondial sunt ocupate de tari membre ale Uniunii Europene, iar Elvetia este pe locul 7, ceea ce dovdeste

32

relevant predominanta tarilor europene in cadrul acestei ierarhii ce cuprinde 116 tari. Nici noii mmbri UE nu stau foarte rau, acestia ocupand locuri realtiv bune, cel mai bine situate find tari precum Estonia - 26, Cehia - 27, Slovenia - 32 — dar care mai au multe de facut pâna vor atinge performantele leaderilor gruparii. Cu privire la calitatea mediului national (intern) de afaceri, aici Finianda este leader incontstabil, detronând SUA — locul 2 si devansand alte tari europene precum Danemarca locul 3, Gcermania !ocul 4, Marea Britanie locul 6, Elvetia locul 7, Olanda locul 8, Austria locul 9. Refenitor la tarile care au aderat la UE incepând cu anul 2004, progresele acestora in materie de mediu intern de afaceri sunt remancabile, astfel Estonia ocupa locul 25, Cehia locul 27, Ungaria locul 32, S!ovenia locui 35, Cipru locul 36, Sbovacia locub 38, Lituania locul 41, Polonia locul 46. Interesant este si faptul ca unele dintre acestea sunt mai bine situate, din aceasta pcrspectiva, decât unele tari care sunt membre UE de mai mult timp, unele chiar de la constituirea CE — Italia locul 39, Grecia locul 40;

Referitor la România, ea ocupa locul 67 per ansamblu, la feb si in ceea privceste calitatea mediului intern de afaecri si locul 69 cu privire la eficienta strategiilor si opcratiuni!or derulate de companii. Desigur, nici Bulgaria nu sta mai bine ea ocupand per ansamblu bocul 78, respectiv pozitiile 71 in privinta mediului de afaceri si 82 referitor la strategiile companiilor, dar accst lucru nu poate reprezenta un succes pentru Romãnia, deoarcce nu Bulgaria este punctul nostru de reper. C) Indicele Cresterii Competitivitetii (Growth Competitiveness Index — G.C.I.) Scopul essential al Growth Competitiveness Index este sa analizeze potentialul economiilor la nivel mondial, observand zonele de crestere economica sänatoasa pe termen mcdiu sau chiar lung. Indicelc GCI este centrat pe trei elemente flindamentale:

- cormpetitivitatea mediului macroeconomic din fiecare tara analizata - un prim element fundamental pentru cresterea economica

- calitatea institutiilor publice si a politicilor promovate de acestea, cu impact asupra dezvlotarii pe terman lung - eficienta (pregatirea) tehnologica a fiecarei tari, progresul tehnologic fiind motorul cresterii economice. Din acest punct de vedere cele mai acompetitive economii sunt Finlanda, SUA,Danemarca,Taiwan, Islanda, Elvetia, Norvegia, Australia. Întrebări facultative 1. Ce înţelegeţi prin competitivitate? 2. Definiţi competitivitatea în concepţia clasicilor economiei politice 3. Cum defineşte competitivitatea Peter Schifico? 4. Cum defineşte R. Carbaugh competitivitatea internaţională? 5. Cum defineşte competitivitatea Kristy Hugues? 6. Care este definiţia competitivităţii dată de OCDE? 7. Definiţi primul factor pereche al competitivităţii 8. Care este a doua pereche de factori interconectaţi? 9. Definiţi economia proximităţii 10. Definiţi economia globalităţii

U2.5 Test de autoevaluare nr. 2

1. Competitivitatea are următoarele caracteristici: 1. caracter multifactorial;

2. caracter procesual; 3. mobilitatea factorilor de producţie; 4. integrarea economică; 5. integrarea regională;

6. integrarea globală. Alegeţi varianta corectă


33

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 2,4,5,6

d. 4,5,6,

e. 1,4,5,6 (10 puncte)

2. Kirsty Hugues defineşte competitivitatea astfel: 1. realizarea unei pieţe comune pentru libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor 2. aplicarea unor măsuri comune privind liberalizarea achiziţiilor guvernamentale 3. o chestiune de eficienţă relativă, statică sau dinamică 4. o reflectare a performanţelor în comerţul internaţional Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3,4

c. 3,4

d. 2,3,4


3. Completaţi: Competitivitatea internaţională reprezintă......unei ţări, în condiţiile.....şi ale unei......de a concepe, produce şi comercializa bunuri şi servicii, fie de o calitate......fie la un....inferior faţă de produsele şi serviciile oferite de alte ţări.

(10 puncte) 4. În concepţia clasicilor economiei politice, maanifestarea cerereii şi a ofertei întemeiată pe libera iniţiativă neglijează factorii de timp şi de loc


5. WEF definşte competitivitatea ca fiind: 1. abilitatea unei ţări de a înregistra rate înalte de creştere ale PIB-ului pe locuitor 2. procesul nedirecţionat de interacţiuni economice şi sociale stabilit între state sau regiuni situate în acelaşi spaţiu geografic 3. drept un proces de formare a unor grupări interstatale pe baze regionale si static prin existenţa unui numar limitat de state grupate dupa criteriul apropierii geografice si al interdependenţelor comune 4. cooperare regională informală 5. o asociaţie europeană a liberului schimb 6. o zonă de comerţ liber Alegeţi varianta corectă

a. 1

b. 1,2,3

c. 1,2,3,4

d. 4,5,6


34

6. Completaţi: Înţelegerea modului de acţiune a....legaţi de competitivitate este legată de.....mărimii şi .....competitivităţii economice a naţiunilor.

(10 puncte)

7. OCDE defineşte competitivitatea astfel: capacitatea firmelor, sectoarelor, regiunilor, statelor sau organismelor supranaţionale aflate în competiţie internaţională de a asigura în mod susţinut un venit ridicat din valorificarea factorilor de producţie.


8. Agresivitatea generează: 1. creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale 2. venituri în ţările de origine 3. creează locuri de muncă în ţările receptoare de investiţii străine directe Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 2,3

d. Nici una

(10 puncte) 9. Primul factor pereche este format de elementele atractivitate-agresivitate


10. Completaţi: Economia....cuprinde activităţi tradiţionale: manufacturi, servicii sociale şi personale, activităţi administrative

(15 puncte)

U2.6. Rezumat

Competitivitatea este un concept complex, îndelung dezbătut de economiştii din întreaga lume. Fiind indisolubil legat de noţiunea de competiţie, el exprimă, la un nivel general, capacitatea persoanelor, firmelor, economiilor, regiunilor de a se menţine în competiţia derulată la un nivel intern sau internaţional şi de a obţine avantaje economice.

Bibliografie minimală 1. Carp Radu, Şandru Simona – „Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter personal. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004 2. Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – „Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalurilor”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007 3. Darie Nicolae – „Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politici comune. Dezvoltare”, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2008

35

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 2 1. – a; 2. –c; 3- capacitatea, pieţei libere, concutrenţei corecte, superioară, preţ; 4-adevărat; 5-a; 6-factorilor, evaluarea, dinamicii; 7-adevărat; 8-c; 9-adevărat; 10-proximităţii;

36

MODULUL 2

UU NN IITT AATT EE AA 33:: MMeeddiiuull eeuurrooppeeaann aall aaffaacceerriilloorr

UU NN IITT AATT EE AA 44:: PPiiaaţţaa UUnniiccăă EEuurrooppeeaannăă şşii iimmpplliiccaaţţiiiillee aassuupprraa mmeeddiiuulluuii ddee aaffaacceerrii

UU NN IITT AATT EE AA 55:: SSii ss tt eemm ee ll ee mmoonnee tt aa rree nnaa ţţ ii oo nnaa ll ee


37

UUNNIITTAATTEEAA 33

MMeedd iiuu ll eeuurrooppeeaann aa ll aa ffaacceerr ii lloorr



U3.2. Delimitări conceptuale

U3.3. Componentele mediului de afaceri

U3.4. Factorii care influenţează mediul de afaceri


U3.6. Rezumat …………………………………………………………




Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va facilita cunoaşterea tratatelor astfel: - afaceri europene; - Modelul lui Michael Porte; - Mediul extern - Mediul intern

U3.2. Delimitări conceptuale Afacerile europene se referă la o varietate de activităţi agricole, industriale sau din

domeniul serviciilor şi care implică agenţi economici de pe tot cuprinsul Europei. Exemple pot fi: - companiile de telecomunicaţii privatizate ca Deutsche Telekom din Germania sau Telecom Italia din Italia; - o fermă din Estul Angliei, puternic mecanizată;

38

- o firmă transnaţională cum este Volkswagen, cu fabrici în Germania (VW şi Audi), Spania (Seat), Cehia (Skoda) şi Marea Britanie (Bentley); - bănci japoneze sau americane care desfăşoară activităţi în centrul financiar (City) al Londrei sau în Frankfurt, operând 24 ore pe zi; - pieţele bursiere din Praga, Moscova sau Bruxelles; - o familie care locuieşte în Creta, cultivă măsline şi viţă de vie şi are o barcă de pescuit; - marii producători de bere cum e Carlsberg din Danemarca, sau producătorii de haine ca Benetton din Italia; - un club de fotbal ca Manchester United, cotat la bursă din 1991, şi care are acum o valoare de piaţă/capitalizare bursieră de 625 mil. lire; - consorţiul Airbus deţinut de firme din Marea Britanie, Germania, Franţa şi Spania şi care urmează să fie cotat la bursă.

O afacere europeană poate fi condusă de o singură persoană, poate fi o firmă mică sau mijlocie, sau poate fi o organizaţie care implică mii de persoane, cu un patrimoniu de sute de milioane de euro, cu baze de producţie, distribuţie etc în mai multe ţări. Nu este neapărat ca firma să fie deţinută de cineva din Europa (de exemplu IBM – International Business Machines este americană).

Poate fi o companie cotată pe o bursă europeană (ABN-Amro din Olanda, BASF – produse chimice din Germania), poate fi o firmă privată închisă (necotată), poate fi încă în proprietatea statului (cum sunt multe firme încă neprivatizate din Europa Centrală şi de Răsărit) – Gazprom sau firme mari din Europa Occidentală – Credit Lyonnais şi Air France din Franţa sau compania aeriană Iberia din Spania.

Aceste firme sunt considerate a fi creatoare de bogăţie şi de locuri de muncă. Odată ce scopul principal, acela de maximizare a profitului, este îndeplinit, şi celelalte obiective (minimizarea costurilor, folosirea mai eficientă a resurselor) sunt realizate automat. Comportamentul firmelor nu are însă ca obiectiv doar maximizarea profitului.

El este adaptat circumstanţelor macroeconomice şi fazelor ciclului economic prin care trec economiile europene. De exemplu, în fazele de recesiune ele vor căuta să-şi asigure supravieţuirea pe piaţă, în dauna profitabilităţii. De asemenea, uneori tentaţia maximizării profitului este înlăturată prin practicarea unei rate de profit considerată adecvată. Firmele care primesc subvenţii de la stat nu sunt interesate neapărat de creşterea eficienţei, supravieţuirea fiind asigurată prin sprijinul financiar al autorităţilor (acesta este un argument pentru privatizare). Modelul lui Michael Porter

Analiza mediului de afaceri începe de obicei cu investigarea acelor factori sau influenţe care au o mai mare sau mai mică influenţă asupra capacităţii organizaţiei de a se poziţiona pe piaţă. Scopul este de a oferi o imagine clară asupra mediului pentru o dezvoltare strategică şi de a sintetiza informaţiile diverse (important este şi modul în care ele sunt prelucrate şi interpretate).

O modalitate de analizare a mediul concurenţial este folosirea modelului celor cinci forţe dezvoltat de M. Porter (1980). Acest model, cu aplicabilitate largă în numeroase situaţii şi ramuri economice, reuşeşte să surprindă cele mai importante elemente din dinamica unei industrii. Aceşti factori sunt semnificativi pentru evoluţia ulterioară a firmei. Forţa şi importanţa fiecăruia va varia de la piaţă la piaţă, dar toţi sunt relevanţi când analizăm condiţiile în care evoluează o firmă. Aceşti factori sunt: - capacitatea de negociere a cumpărătorilor - capacitatea de negociere a furnizorilor - produsele sau serviciile care pot substitui oferta firmei - potenţialii noi intraţi pe piaţă - competitorii deja instalaţi pe piaţă

După Porter, comportamentul firmei, costurile de producţie, investiţiile necesare etc. sunt determinate de aceşti factori.

Acest model poate fi utilizat atât la scară locală, regională, dar şi naţională sau internaţională, în funcţie de scopul propus. De asemenea, el poate fi folosit fie doar pentru un scop descriptiv, acela de a prezenta situaţia dintr-o anumită ramură la un moment dat, sau practic pentru a determina poziţia unei firme în cadrul ramurii şi lucrurile asupra cărora ar trebui să îşi îndrepte atenţia.

În plus, reprezintă o modalitate de analiză a mediului concurenţial cu care o firmă trebuie să se confrunte atunci când vrea să intre pe o piaţă nouă (zonă geografică nouă). Comparând evoluţia acestor forţe cu cele de la nivel local, strategii firmei pot aprecia care sunt elementele care ar putea să se transforme în ameninţări la adresa firmei pe noul teatru de operaţiuni

39

U3.3. Componentele mediului de afaceri Mediul de afaceri se referă la condiţiile în care firmele europene operează,

implicând un mare număr de forţe care creionează acest mediu, şi pe baza cărora companiile îşi fundamentează strategia, tacticile şi activităţile de zi cu zi. Aceşti factori pot include aspecte politice, economice, culturale, religioase şi lingvistice. Mediul extern: - mediul politic; - mediul cultural şi social; - legislaţia naţională şi comunitară; - impactul globalizării; - fazele ciclului economic în ţara respectivă, respectiv UE; - structura pieţei; - modificarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii; - uniunea economică şi monetară. Mediul intern: - patronatul; - sursele de finanţare; - mărimea firmei; - structura organizatorică; - managementul; - politica de resurse umane.

Forţa fiecărei componente şi modul în care interacţionează unele cu altele variază de la ţară la ţară. Astfel, şi comportamentul firmelor va trebui să se adapteze condiţiilor specifice. Caracteristicile individuale ale fiecărei afaceri, cum ar fi patronatul, abilitatea managementului, politica de resurse umane etc., va particulariza şi succesul fiecărei firme. În evaluarea mediului de afaceri este folosită aşa numita tehnică PESTLE

U3.4. Factorii care influenţează mediul de afaceri - Factorii politici care influenţează mediul de afaceri - Factorii economici - Factorii sociologici - Influenţele tehnologice - Factorii legali - Chestiuni legate de mediul înconjurător, etica în afaceri etc. 1. Factorii politici

Credinţele politice ale guvernelor şi politicile prin care ele şi le pun în aplicare au un impact major asupra mediului european al afacerilor. Ele se reflectă mai ales în politicile economice, mai ales cele care vizează creşterea economică. Dar şi alte politici au efecte majore asupra climatului economic. De exemplu, poate fi menţionat cazul extrem al blocului sovietic, care, prin planificarea de la nivel central, a influenţat major forma de proprietate, structura organizaţională, lipsa de profitabilitate şi eficienţă a activităţilor economice. Similar, guvernul Thatcher în anii ’80 a dus o politică cu efecte stimulatoare asupra mediului de afaceri, exemplu luat şi de alte ţări europene.

Un alt aspect se referă la faptul că, în situaţii de şomaj ridicat sau în contextul altor probleme sociale grave, europenii caută vinovaţi. Uneori se consideră că politica din domeniul imigrării pe care o practică acel stat este la baza acestor probleme (au devenit ţinte pentru mişcări de protest sau chiar acte de violenţă - minoritatea turcă în Germania, imigranţii din Africa de Nord în Franţa etc.).

De exemplu, în Vitrolles (sudul Franţei) puterea a fost câştigată printr-un program care prevedea lege şi ordine, reducerea taxelor şi o politică activă de luptă împotriva imigranţilor. Forţele de poliţie s-au dublat şi s-au îmbrăcat în ţinute care aminteau de regimul fascist, se dădea un premiu (800 franci) pentru fiecare copil născut care era francez sau cetăţean european. Tribunalul a considerat acest lucru ca ilegal.

Totuşi, sprijinul pentru Frontul Naţional (Jean-Marie le Pen) a crescut în ultimul timp în rândul membrilor mai tineri din clasa de mijloc care sunt concuraţi de imigranţii din Africa de Nord.

40

În afară de aspectele morale ale discriminării rasiale şi religioase, o astfel de politică împiedică funcţionarea pieţei unice care promovează libera circulaţie a forţei de muncă şi a capitalului şi oportunităţi egale pentru toţi. Sudul Franţei, ca şi alte zone, este dependent de agricultură şi turism, astfel că potenţialii investitori pot evita aceste zone, având temeri legate de problemele care pot apărea în cazul unor activităţi în aceste zone.

Alt exemplu este Liga Nordului, la alegerile din 1996, când Umberto Bossi a propus separarea nordului Italiei şi înfiinţarea unui nou stat, Padania (Lombardia, Toscania şi Piemont – regiuni in care erau concentrate cele mai importante industrii, exista cel mai bun teren pentru agricultură, era dezvoltat sectorul financiar, şi cuprind oraşe importante ca Veneţia, Torino, Milano, Bologna). El a speculat resentimentele nord-italienilor asupra faptului că Roma este capitala Italiei, şi asupra criminalităţii, a sărăciei şi predominanţei agriculturii din Sud. 2. Factorii economici

Politicile economice pe care le promovează guvernele au o influenţă evidentă aspura mediului în care activează firmele. De la semnarea Tratatului de la Maastricht, politica economică a UE s-a concentrat pe adoptarea monedei unice. În acest sens s-a încercat îndeplinirea criteriilor de convergenţă – deficitul bugetar (nu mai mult de 3% din PIB) şi datoria publică (nu mai mult de 60% din PIB). Este de menţionat, în acest sens, controlul ratei inflaţiei prin politicile Băncilor centrale şi controlul ratei dobânzii pentru eliminarea riscului de a apărea diferenţe între ţări, factori destabilizatori pentru politica monetară comună.

Un alt aspect se referă la capacitatea ţărilor de a sincroniza fazele ciclului economic (mai ales, de a-l face convergent cu cel al economiei germane – economie de referinţă). Se poate observa, analizând variaţia diferenţei dintre PIB real şi cel potenţial că în perioada 1985-1999, a crescut convergenţa dintre ciclul economic francez şi german, iar cel britanic a fost divergent.

Odată cu instaurarea Uniunii Economice şi Monetare, cu o Bancă Centrală Europeană independentă politic, politica monetară a devenit atributul exclusiv al acesteia, având posibilitatea să manevreze rata dobânzii şi oferta de monedă pentru a atinge anumite obiective, cum ar fi stabilitatea monetară. Datorită decalajelor dintre zone, efectele unei variaţii ale ratei dobânzii ar trebui contrabalansate de o flexibilitate a pieţei forţei de muncă care, deşi statuată prin tratatele comunitare, în realitate este destul de limitată (datorită intervenţiei statelor, a unor restricţii, dar şi a unor diferenţe culturale şi lingvistice). 3. Factorii sociologici Factorii culturali

Prin cultură se poate înţelege ansamblul valorilor, atitudinilor, convenţiilor sociale etc. ale unei naţiuni. Ele sunt transmise din generaţie în generaţie, mai ales prin intermediul familiei. Din ce în ce mai mult, ea este modificată de către sistemul de educaţie, de media, de anturaj etc. Fără îndoială că diferenţele culturale contribuie la diversitatea oamenilor care locuiesc în Europa, ceea ce înseamnă o mai mare complexitate, dar şi avantajul unei experienţe tot mai bogate.

Totuşi, diferenţele culturale înseamnă şi crearea unor bariere, cu implicaţii deosebite asupra afacerilor europene, care, dacă vor sa reuşească în afara pieţei interne, trebuie să ţină cont de ele. Exemple de diferenţe culturale: - Organizarea firmelor: Germania – firmele sunt mai rigide, orice trebuie realizat pe căile birocratice stabilite, cu detalii tehnice riguroase etc; Marea Britanie – firmele sunt mai flexibile, răspund mai uşor nevoilor pieţei. Este importantă existenţa unui spirit de apartenenţă la clasă, ceea ce afectează relaţiile dintre angajaţi, climatul de muncă. Există şi diferenţe privind modul în care sunt făcute publice informaţiile: Germania – azi anunţi, azi scoţi un nou produs; Spania şi Grecia

– termenul e mai lejer, mai flexibil. - Înfăţişarea şi comportamentul: Franţa – oamenii de afaceri pun accent pe modul în care arată şi aşteaptă ca şi partenerii să facă la fel; spaniolii consideră că este important să fii îmbrăcat elegant dar conservator, şi să arăţi că ştii bucătărie, vinuri etc. Patronii americani din firmele europene încurajează personalul să treacă de la ţinuta rigidă (costum pentru bărbaţi, cămaşă albă, fustă neagră pentru femei) la o ţinută mai lejeră, cu scopul de a crea un climat cât mai relaxat şi mai eficient, deşi jeans-ii şi tricourile încă nu sunt acceptate de către toată lumea.

Există şi alte aspecte care fac diferenţa dintre atitudinile şi comportamentele din diferite ţări: 1. spaţiul personal (nordicii îl apreciază mai mult decât cei din sud – de aceea, ei vor face un pas în spate dacă cineva se apropie prea mult. 2. a te uita la ceas este acceptat în Germania sau Marea Britanie, dar nu în Grecia sau Spania – pare că insulţi partenerii dorind să scapi de ei. 3. folosirea titulaturilor în organizarea afacerii (titulaturile sunt importante la suedezi şi germani, mai puţin în cazul francezilor şi deloc britanicilor). 4. modul de a pune problema – unii (finlandezii, dar şi toate ţările scandinave, ţările protestante etc.) sunt foarte direcţi, preferă să meargă drept la chestiune, fără a pierde vremea cu mici discuţii, aşa cum preferă latinii. 5. relaţia

41

cu sexul opus – în Franţa este totdeauna acceptabil să flirtezi cu persoanele de sex opus pentru a face viaţa interesantă; în Marea Britanie (dar mai ales în SUA) acest lucru ar fi privit ca incorect sau chiar hărţuire sexuală. - Programele de pregătire culturală: unele firme atunci când fac angajări ţin cont nu numai de cunoaşterea unei limbi străine, ci şi de cunoştinţele legate de cultura acelei ţări. Unele firme oferă cursuri speciale pentru a reuşi o mai bună integrare în mediul respectiv. Firmele trebuie să ţină cont de diferenţele culturale în relaţiile publice, publicitate şi în activitatea curentă. Limba. În UE–15 existau 13 limbi oficiale şi alte 35 de limbi locale. Situaţia este şi mai complexă în contextul celor 25 de ţări membre. Limba defineşte un grup de persoane şi îl face distinct faţă de altele, implicând totodată cultura, cunoştinţele moştenite, credinţele, termeni de referinţă şi un mod specific de a gândi. • Flamanzii şi valonii – Belgia; • Bascii, catalanii şi galiţienii – Spania; • Elveţia – zone distincte în funcţie de limba vorbită (germană, franceză, italiană etc); • Marea Britanie – afirmarea limbii naţionale în Scoţia, Ţara Galilor; • Destrămarea Cehoslovaciei; • Opoziţia Greciei – Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei. Diferenţele sunt parţial lingvistice, parţial culturale. Capacitatea unei persoane de a vorbi două sau mai multe limbi este importantă deoarece: - dă posibilitatea să negociezi cu un partener în limba lui – ceea ce creează o impresie bună; - evită discuţiile în secret între partenerii de negocieri pe parcursul acestora; - există un avantaj competitiv faţă de cei care nu cunosc această limbă.

Un element generat de comunicarea la nivel global este folosirea limbii engleze şi introducerea de termeni din aceasta în diferite limbi datorită: internetului, folosirii computerului, a filmelor americane, a programelor prin satelit. Unii au devenit îngrijoraţi de pericol: Franţa, Germania, Spania şi Rusia, şi au şi luat măsuri în consecinţă. Este importantă şi percepţia pe care o naţiune o are despre ceilalţi: - Francezii şi britanicii sunt două popoare diferite şi cu obiceiuri diferite; deşi similari din punct de vedere al mărimii şi structurii pe vârste a populaţiei, britanicii muncesc mai mult decât francezii – 45,8 ore/sapt. faţă de 40,6 – şi muncesc şi în week-end; de asemenea, britanicii sunt mai puţin dispuşi la grevă, locuiesc mai rar în locuinţe oferite de comunitate şi primesc ajutoare sociale mai puţin consistente; britanicii au făcut 6,3 milioane de vizite în Franţa, în timp ce francezii au făcut doar 1,7 milioane de vizite (cheltuind şi de cinci ori mai puţin). - Mai mult de 50% dintre cetăţenii Franţei au o părere foarte favorabilă asupra britanicilor, în timp ce doar 35% dintre aceştia au o părere identică faţă de francezi, în timp ce 20% îi consideră chiar antipatici. Peste 33% dintre britanici îi consideră pe francezi ca fiind aroganţi, 25% ca fiind rece

şi distanţi, iar 10% lacomi şi ipocriţi. Mai puţin de 8% dintre britanici îi văd pe francezi ca fiind amuzanţi sau curajoşi. Englezii consideră că cel mai bun lucru legat de francezi este modul de a petrece, de a te distra, în timp ce francezii apreciază monarhia, pub-urile şi ceaiul de după-amiaza. - Germanii îi văd pe britanici ca fiind politicoşi, conservatori şi haotici, în timp ce aceştia îi consideră pe germani agresivi şi fără simţul umorului. - Strângerea mâinii este un salut normal în Germania, dar excepţional în Marea Britanie; de asemenea, stilul de îmbrăcăminte este de cele mai multe ori strict în Regatul Unit. Religia

În ţările tradiţional catolice din Europa (Irlanda, Italia, Polonia şi Spania), impactul structurilor bisericeşti asupra societăţii şi asupra afacerilor este foarte important (de exemplu, controlul asupra vânzării anticoncepţionalelor în Irlanda). În Polonia, biserica catolică are un rol vital chiar şi pe scena politică, toate partidele aderând la valorile creştine. În Italia de Sud, biserica a fost, tradiţional, o forţă de luptă împotriva mafiei, stimulând reforma economică a unei zone preponderent agrare, primirea de fonduri prin FEOGA etc.). Şi în Spania, biserica catolică are un rol enorm în cultură şi societate.

Deşi în ţările nordice biserica protestantă nu are, în general, aceeaşi influenţă şi radiţie ca cea catolică în sudul Europei, există totuşi o oarecare influenţă asupra modului de a face afaceri. Trebuie ţinut cont de aceste aspecte pentru că necunoaşterea lor poate crea probleme.

Firmele trebuie să fie conştiente că extinderea Uniunii înseamnă o piaţă cu cetăţeni care aparţin tot mai multor religii. Creşte semnificativ şi numărul celor care aparţin altor religii, care trebuie luaţi în considerare. 4. Tehnologia

Evident că tehnologia are un impact major asupra mediului de afaceri, mai ales tehnologia informaţională. Este greu să ne imaginăm viaţa de zi cu zi fără tehnologiile informaţionale: de la pilotul automat până la sistemele automate de control al traficului în oraşele

42

mari, de la roboţii industriali până la liniile automate de asamblare, pieţele financiare, valutare şi bursiere, comerţul electronic, e-banking-ul, e-mailul etc.

Conceptul poate fi luat în calcul nu numai ca produs final – output, ci şi ca input. Bill Gates considera că Internetul va acţiona ca un market-maker, aducând la un loc

cumpărătorii şi vânzătorii, cu minimum de fricţiuni, nu numai pentru bunuri şi servicii, ci şi pentru forţa de muncă. De fapt, ne apropiem tot mai mult de piaţa cu concurenţă perfectă (transparenţă, atomicitate a cererii şi ogertei, omogenitatea produselor etc.). - În 1994, UE a formulat prima strategie în domeniul societăţii informaţionale, care propunea crearea de reţele la nivel european, utilizarea tehnologiilor informaţionale, creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestui domeniu. - În decembrie 1997, Comisia a publicat Cartea Verde a convergenţei telecomunicaţiilor, a sectorului media şi tehnologiei informaţiei. A fost întărită protecţia proprietăţii intelectuale, mai ales în ceea ce priveşte serviciile on-line, internetul, CD-ROM-urile etc. 5. Factorii legali

Sistemele legale pot varia semnificativ de la ţară la ţară, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi modul în care legile sunt interpretate. La o extremă, pot fi menţionate ţările din fostul bloc comunist, care, din 1990, au dezvoltat un sistem legal care să fundamenteze proprietatea privată, existenţa firmelor cu capital de stat sau privat, capacitatea lor de a angaja şi concedia forţa de muncă, de a se angaja în contracte comerciale, de a cumpăra, deţine şi vinde bunuri etc. La cealaltă extremă, în UE, legislaţia comunitară se aplică la toate ţările membre şi stabileşte elementele unui cadru legal comun, deşi, la nivel naţional, fiecare ţară are propriile legi (Tratatul de la Roma – 1957, Actul Unic European – 1987, Maastricht – 1993, Amsterdam – 1998, regulamentele, directivele, avizele, hotărârile Curţii de Justiţie etc.). Odată cu desăvîrşirea uniunii politice, adoptarea Constituţiei Europene, diferenţele dintre sistemele legale naţionale tind să se diminueze. Sistemul legal al UE se bazează pe dreptul civil, cu reguli şi reglementări detaliate care sunt strict interpretate.

Principalele influenţe ale sistemului legal asupra afacerilor se referă la impactul asupra mixului de marketing (produs, preţ, promovare, distribuţie) şi la legile care reglementează concurenţa.

Guvernele naţionale urmăresc prin legislaţie să împiedice crearea de monopoluri sau carteluri private care să împiedice intrarea altor firme pe piaţă. Acest lucru nu le împiedică, însă, să lase să funcţioneze monopoluri publice pe care să le subvenţioneze masiv (Franţa – Credit Lyonnais). 6. Mediul înconjurător şi etica în afaceri

Trebuie menţionată conştientizarea, la nivel comunitar, a pericolului generat de procesul de încălzire globală, care duce fie la modificarea comportamentului clienţilor, fie la măsuri legislative ale UE (de exemplu, UE a susţinut includerea în preţurile bunurilor şi serviciilor a costurilor implicate de poluare, mai ales în cazul anumitor industrii). Totuşi, Comisia insistă ca acestea să nu reprezinte o formă de barieră neoficială în calea comerţului – alterează piaţa unică.

Etica nu reprezintă în că un subiect de importanţă majoră pe agenda UE. Totuşi, discuţii legate de salarizarea managerilor, de avantajele unor salariaţi etc. sunt privite cu interes şi tind să ocupe un loc din ce în ce mai important. Religia

În ţările tradiţional catolice din Europa (Irlanda, Italia, Polonia şi Spania), impactul structurilor bisericeşti asupra societăţii şi asupra afacerilor este foarte important (de exemplu, controlul asupra vânzării anticoncepţionalelor în Irlanda). În Polonia, biserica catolică are un rol vital chiar şi pe scena politică, toate partidele aderând la valorile creştine. În Italia de Sud, biserica a fost, tradiţional, o forţă de luptă împotriva mafiei, stimulând reforma economică a unei zone preponderent agrare, primirea de fonduri prin FEOGA etc.). Şi în Spania, biserica catolică are un rol enorm în cultură şi societate.

Deşi în ţările nordice biserica protestantă nu are, în general, aceeaşi influenţă şi radiţie ca cea catolică în sudul Europei, există totuşi o oarecare influenţă asupra modului de a face afaceri. Trebuie ţinut cont de aceste aspecte pentru că necunoaşterea lor poate crea probleme.

Firmele trebuie să fie conştiente că extinderea Uniunii înseamnă o piaţă cu cetăţeni care aparţin tot mai multor religii. Creşte semnificativ şi numărul celor care aparţin altor religii, care trebuie luaţi în considerare. 4. Tehnologia

Evident că tehnologia are un impact major asupra mediului de afaceri, mai ales tehnologia informaţională. Este greu să ne imaginăm viaţa de zi cu zi fără tehnologiile informaţionale: de la pilotul automat până la sistemele automate de control al traficului în oraşele

43

mari, de la roboţii industriali până la liniile automate de asamblare, pieţele financiare, valutare şi bursiere, comerţul electronic, e-banking-ul, e-mailul etc.

Conceptul poate fi luat în calcul nu numai ca produs final – output, ci şi ca input. Bill Gates considera că Internetul va acţiona ca un market-maker, aducând la un loc

cumpărătorii şi vânzătorii, cu minimum de fricţiuni, nu numai pentru bunuri şi servicii, ci şi pentru forţa de muncă. De fapt, ne apropiem tot mai mult de piaţa cu concurenţă perfectă (transparenţă, atomicitate a cererii şi ogertei, omogenitatea produselor etc.). - În 1994, UE a formulat prima strategie în domeniul societăţii informaţionale, care propunea crearea de reţele la nivel european, utilizarea tehnologiilor informaţionale, creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestui domeniu. - În decembrie 1997, Comisia a publicat Cartea Verde a convergenţei telecomunicaţiilor, a sectorului media şi tehnologiei informaţiei. A fost întărită protecţia proprietăţii intelectuale, mai ales în ceea ce priveşte serviciile on-line, internetul, CD-ROM-urile etc. 5. Factorii legali

Sistemele legale pot varia semnificativ de la ţară la ţară, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi modul în care legile sunt interpretate. La o extremă, pot fi menţionate ţările din fostul bloc comunist, care, din 1990, au dezvoltat un sistem legal care să fundamenteze proprietatea privată, existenţa firmelor cu capital de stat sau privat, capacitatea lor de a angaja şi concedia forţa de muncă, de a se angaja în contracte comerciale, de a cumpăra, deţine şi vinde bunuri etc. La cealaltă extremă, în UE, legislaţia comunitară se aplică la toate ţările membre şi stabileşte elementele unui cadru legal comun, deşi, la nivel naţional, fiecare ţară are propriile legi (Tratatul de la Roma – 1957, Actul Unic European – 1987, Maastricht – 1993, Amsterdam – 1998, regulamentele, directivele, avizele, hotărârile Curţii de Justiţie etc.). Odată cu desăvîrşirea uniunii politice, adoptarea Constituţiei Europene, diferenţele dintre sistemele legale naţionale tind să se diminueze. Sistemul legal al UE se bazează pe dreptul civil, cu reguli şi reglementări detaliate care sunt strict interpretate.

Principalele influenţe ale sistemului legal asupra afacerilor se referă la impactul asupra mixului de marketing (produs, preţ, promovare, distribuţie) şi la legile care reglementează concurenţa.

Guvernele naţionale urmăresc prin legislaţie să împiedice crearea de monopoluri sau carteluri private care să împiedice intrarea altor firme pe piaţă. Acest lucru nu le împiedică, însă, să lase să funcţioneze monopoluri publice pe care să le subvenţioneze masiv (Franţa – Credit Lyonnais). 6. Mediul înconjurător şi etica în afaceri

Trebuie menţionată conştientizarea, la nivel comunitar, a pericolului generat de procesul de încălzire globală, care duce fie la modificarea comportamentului clienţilor, fie la măsuri legislative ale UE (de exemplu, UE a susţinut includerea în preţurile bunurilor şi serviciilor a costurilor implicate de poluare, mai ales în cazul anumitor industrii). Totuşi, Comisia insistă ca acestea să nu reprezinte o formă de barieră neoficială în calea comerţului – alterează piaţa unică.

Etica nu reprezintă în că un subiect de importanţă majoră pe agenda UE. Totuşi, discuţii legate de salarizarea managerilor, de avantajele unor salariaţi etc. sunt privite cu interes şi tind să ocupe un loc din ce în ce mai important. Întrebări facultative 1. Cum pot fi definite afacerile europene? 2. Ce presupune Modelul lui Michael Porter? 3. Care sunt factorii analizaţi pentru evoluţia unei firme? 4. Cum poate fi definit mediul de afaceri? 5. Cum poate fi definit mediul extern? 6. Cum poate fi definit mediul intern? 7. Care sunt factorii care influenţează mediul de afaceri? 8. Ce se înţelege prin cultură? 9. Daţi exemple de diferenţe culturale 10. Ce reprezintă etica?

44

U3.5. Test de autoevaluare nr. 3 1 O afacere europeană:

1. poate fi condusă de o singură persoană 2. poate fi o firmă mică sau mijlocie ; 3. poate fi o organizaţie care implică mii de persoane; 4. poate fi o companie cotată pe o bursă europeană; Alegeţi varianta corectă

a. 1 2

b. 2 3

c. 1 2 3

d. 1 2 3 4

e. 3 4 (10 puncte)

2. Factorii utilizaţi în Modelul lui Michael Porter sunt : 1. capacitatea de negociere a cumpărătorilor 2. produsele sau serviciile care pot substitui oferta firmei 3. capacitatea de negociere a furnizorilor 4. potenţialii noi intraţi pe piaţă 5. competitorii deja instalaţi pe piaţă

Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4 5

2

3 4

4 5

(10 puncte) 3. Completaţi: Firmele care primesc....de la stat nu sunt interesate neapărat de creşterea.....

(10 puncte) 4. Tentaţia maximizării profitului este înlăturată prin practicarea unei rate de profit considerate adecvată. (


5. Mediul de afaceri se referă la:

1.condiţiile în care firmele europene operază; 2. implică un număr mare de forţe care creionează acest mediu; 3. faptul că pe baza lui firmele îşi fundamentează strategia, tacticile şi activităţile de zi cu zi; 4. mijloace băneşti ce aparţin sectorului public; 5. mijloace băneşti ce aparţin sectorului privat; Alegeţi varianta corectă

a.. 2 3

b. 3 4

c. 1 3 4 5

Timp de lucru : 15 min Punctaj : 100

45

d. 2 4 5

e. 12 3

(10 puncte)

6. Mediul extern cuprinde: a.mediul politic; b.mediul cultural şi social; c. legislaţia naţională şi comunitară; d. impactul globalizării; e. structura pieţei; Alegeţi varianta corectă

a,b

b,c,e

a,b,c,d,e

c,d

(10 puncte)

7. Mediul intern cuprinde: a. patronatul b. sursele de finanţare c. mărimea firmei d. managementul e. structura organizatorică f. politica de resurse umane Alegeţi varianta corectă

b,c,e

a,b,c,d,e,f

a,b,c

c,d,e,f

(10 puncte)

8. Care sunt factorii care influenţează mediul de afaceri?: 1. factori politici

2. factori economici 3. factori sociologici 4. factorii legali Alegeţi varianta corectă

1 2 3

4

2

3

1 2 3 4

(10 puncte)

9. Factorii economici se referă la: 1. sincronizarea fazelor ciclului economic

46

2. flexibilitatea pieţei forţei de muncă 3. politica monetară 4. reglarea activităţilor monetare Alegeţi varianta corectă

1,2,3,4

1,2,3

1,2

1,3,4

(10 puncte)

10. Diferenţele culturale se referă la: 1. organizarea firmelor 2. înfăţişare şi comportament 3. programe de pregătire culturală 4. tehnologie Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2

3

4 (10 puncte)

U3.6. Rezumat

Mediul de afaceri se referă la firmele care condiţiile ăn care firmele europene operează, implicând un număr mare de forţe care creionează acest mediu şi pe baza cărora companiile îşi fundamentează strategia, tacticile şi activităţile de zi cu zi.


1. Carp Radu, Şandru Simona – „Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter personal. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004 2. Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – „Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalurilor”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007 3. Darie Nicolae – „Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politici comune. Dezvoltare”, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2008

47

Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 3 1. – d; 2. –1,2,3, 4,5; 3- subvenţii, eficienţă ; 4-adevărat; 5-e; 6-a,b,c,d,e; 7-a,b,c,d,e,f; 8-1,2,3,4; 9-1,2,3;10-1,2,3,4;

48

UUNNIITTAATTEEAA 44

PPiiaa ţţaa UUnniiccăă EEuurrooppeeaannăă şş ii iimmpp ll ii ccaa ţţ ii ii ll ee aassuupprraa mmeedd iiuu lluu ii ddee aaffaacceerr ii



U4.2. Obiectivele şi avantajele Pieţei Unice

U4.3. Intrarea pe pieţele europene

U4.4. Strategii de pătrundere pe pieţele europene

U4.5. Test de autoevaluare

U4.6. Rezumat …………………………………………………………




Parcurgerea acestei unităţi de învăţare vă va facilita cunoaşterea şi înţelegerea: - principalelor strategii de pătrundere pe pieţele externe - piaţă ţintă - export direct - export indirect

U4.2. Obiectivele şi avantajele Pieţei Unice

Mulţi antreprenori nu îşi stabilesc obiective pe termen lung, de exemplu unde doresc să ajungă peste 5 ani cu afacerea lor. Nici măcar nu au un plan de afaceri credibil şi actualizat. Unii nu cunosc sectorul afacerii pe care o deţin, concentrându-se mai mult pe produsele pe care le furnizează (produs sau serviciu) decât pe nevoile care stau la baza achiziţionării acestor produse. Antreprenorii ar trebui să poată să răspundă cu uşurinţă la următoarele trei întrebări:

49

1) Care este afacerea mea?

2) Cum va arăta afacerea mea peste 5 ani?

3) Scopurile mele coincid cu planul de afaceri?

Obiectivele Pieţei Unice, din punct de vedere al afacerii, se referă la mişcarea liberă a bunurilor, serviciilor, oamenilor şi capitalului, eliminând barierele existente în comerţ, între statele membre. Această politică intenţionează să fie baza eforturilor de menţinere a liberei concurenţe în industria europeană, de creare a locurilor de muncă şi de stimulare a creşterii economice.

Crearea Pieţei Europene Unice şi efectele semnificative ale integrării europene au avut deja o influenţă profundă asupra politicilor de marketing. Câteva companii europene, anticipând schimbarea, au modificat deja aspecte legate de politica comercială; pentru ele nu mai există pieţe „străine” în Europa, ci doar o singură piaţă europenă pe care o aprovizionează. Avantaje: - acces fizic mai facil la pieţele străine; - costuri mai mici datorate eliminării controalelor frontierei, simplificării procedurilor administrative; - costuri mai mici datorate îmbunătăţirii economiei de scară; - o oportunitate mai mare de a exploata avantajele competitive; - inovaţie şi dinamism ca rezutat al liberalizării. Rezultă că este nevoie de o singură strategie de marketing pentru piaţa europeană unică. Piaţa ţintă

Firmele care dezvoltă o strategie de marketing europeană nu trebuie să ignore diferenţele culturale, tradiţiile, obiceiurile, atitudinile distincte care caracterizează popoarele europene. În prezent, schimbările din Europa, cauzate de turism, impactul media, de legislaţie, fac posibilă vânzarea pe baza unei politici unice în UE.

Un start reuşit este dat de cunoaşterea clienţilor şi a consumatorilor potenţiali. O soluţie este segmentarea lor pe baza caracteristicilor similare, acordând prioritate

acelor pieţe pe care numărul celor care formează piaţa ţintă este mai mare. Mai apoi, e necesară atragerea atenţiei asupra produselor firmei, câştigarea loialităţii pe termen lung.

Tendinţele actuale în comportamentul consumatorilor fac posibilă identificarea de atitudini, idei, gusturi similare în toată Europa. Piaţa este segmentată pe grupuri de consumatori şi firma se va adresa acelor grupuri cărora le poate satisface cel mai bine nevoile prin produsele pe care le vinde.

Pentru a elabora o strategie de marketing corectă trebuie cunoscute nevoile clienţilor din piaţa ţintă. Sunt aplicabile aceleaşi teorii folosite în vânzările produselor pe piaţa naţională a firmei şi pe pieţele străine sau trebuie modificate? De exemplu, pe piaţa locală piaţa ţintă este formată din segmentul de mijloc, însă, în ţările cu o economie mai puţin dezvoltată, această piaţă poate fi formată dintr-un public mult mai select.

Datorită costurilor mari, multe firme nu-şi pot permite să vândă pe noi pieţe şi pe piaţa locală în acelaşi timp. Chiar dacă o firmă exportă pentru prima dată, trebuie să ştie problemele care pot să apară datorită diferenţelor de cultură şi limbă: pentru acelaşi produs, ambalajul şi eticheta pot să difere. Pot să apară complicaţii legate de preţ datorate fluctuaţiilor pe piaţa valutară. Piaţa Unică schimbă această situaţie, pregătind terenul pentru dezvoltarea unei singure politici de marketing pentru Europa

U4.3. Intrarea pe pieţele europene

Firmele europene au cunoscut în ultimii ani tot msi multe oportunităţi în ceea ce priveşte cucerirea de noi pieţe. Actul Unic European a completat procesul de eliminare totală a barierelor în calea circulaţiei bunurilor şi serviciilor, crearea Spaţiului Unic European, intrarea în Uniunea Europeană a Austriei, Finlandei şi Suediei în 1995 şi a celorlalte 10 ţări central şi est europene în 2004. De asemenea, tranziţia celorlalte ţări foste comuniste la economia de piaţă a sporit considerabil şansele internaţionalizării cu succes. Decizia internaţionalizării poate fi luată din mai multe motive, dintre care cele mai importante sunt: piaţa internă nu mai poate susţine creşterea firmei, concurenţa acerbă de pe piaţa internă, reducerea ratei profitului, dorinţa de a înregistra economii de scară prin creşterea volumului producţiei, diversificarea, împărţirea riscului pe mai multe domenii de activitate şi pe mai multe pieţe etc. Intrarea pe o nouă piaţă se poate face fie doar prin export (direct sau indirect), fie printr-o investiţie străină directă, chiar şi în colaborare cu o firmă locală.

Bariere la intrarea pe piaţă Succesul pătrunderii pe o piaţă depinde de numeroşi factori, dintre care se detaşează structura pieţei luată în discuţie.

50

În primul rând trebuie luate în calcul barierele care există la intrarea, respectiv, la ieşirea din acea ramură de activitate: - costul capitalului; - necesitatea unor cheltuieli de cercetare-dezvoltare; - economiile de scară; - numărul competitorilor; - politicile de preţ ale concurenţilor; - diferenţierea produselor; - costul accesului la canalele de distribuţie; - accesul la materiile prime strategice (petrol, uraniu etc.); - tehnologiile folosite; - existenţa unui sector public.

De asemenea, o firmă se confruntă şi cu bariere care ţin de intrarea pe o piaţă străină: - limba; - cultura; - reglementările de politică comercială (controlul importurilor); - variaţia cursului de schimb; - legislaţia care poate impune, de exemplu, ca o firmă străină să nu poată intra pe o piaţă decât în asociere cu o firmă locală (sub forma unui joint venture); - diferenţele tehnologice (de exemplu, automobilele produse pentru Marea Britanie şi Irlanda au volanul pe partea stângă); - riscul.

U4.4. Strategii de pătrundere pe pieţele europene Exportul - exportul direct – proces care presupune că firma produce şi vinde bunurile direct pe piaţa străină respectivă; este practicat mai ales firmele mici şi de cele nou intrate pe piaţa internaţională. Oferă avantajul controlului direct asupra derulării tranzacţiilor, elimină nevoia de intermediari, reduce riscul şi dă posibilitatea unei creşteri graduale. Dezavantajul este că, în ciuda contactului pe care producătorul îl are cu piaţa, cunoaşterea ei este mai redusă decât în cazul în care firma ar lucra cu agenţi locali, sau chiar ar construi acolo o capacităţi de producţie. - exportul indirect – implică folosirea unei firme specializate pentru vînzarea produselor pe piaţa respectivă. Agentul poate lucra doar pentru producătorul în cauză (dacă volumul de marfă justifică acest lucru) sau poate vinde produsele mai multor fabricanţi. Nu există nici un control asupra modului în care agentul se implică în vânzarea produselor pe piaţă, existând însă avantajul unui contact permanent cu piaţa ţintă (agentul este o firmă cu prezenţă locală). Exportul indirect se poate derula sub forma unui contract cu un distribuitor sau cu o casă de export. Investiţia străină directă (ISD) Migraţia capitalului de la o ţară la alta se poate face sub două forme: - investiţia străină directă – reprezintă înfiinţarea unei filiale în altă ţară, prin construirea de fabrici, birouri, facilităţi de depozitare, vânzare etc. Sau prin achiziţionarea unora deja existente; - investiţia străină de portofoliu – reprezintă achiziţionarea de acţiuni, obligaţiuni etc, prin intermediul unor bănci sau a unor fonduri de investiţii. Forme de investiţie străină directă: - înfiinţarea unei filiale – deşi presupune un cost suplimentar faţă de folosirea unui distribuitor, efectul va fi pozitiv pe termen mediu prin cunoaşterea mai profundă a pieţei şi a nevoilor acesteia; - achiziţionarea/preluarea unei afaceri – implică costuri foarte mari; - joint ventures – o firmă care doreşte să intre pe o piaţă cumpără o parte semnificativă din acţiunile unei firme care deja activează în acea ţară. Ea va beneficia de experienţa firmei locale, economisirea de bani (nu este obligatoriu să cumpere 100% din acţiuni pentru a avea controlul), profituri mai mari, un control ridicat asupra activităţilor de producţie, comercializare etc. - licenţierea – prin care o firmă cedează licenţiatului dreptul de a folosi în interes propriu una sau mai multe activităţi. Include producerea de bunuri sub acelaşi nume de marcă, sub un nume de marcă diferit, fabricarea unor componente şi subansamble etc. Cel care oferă licenţa îşi asigură unele venituri constante, prin redevenţa plătită de către licenţiat, reduce riscul intrării pe o piaţă total necunoscută, elimină nevoia de capital pentru investiţii.

51

Totuşi, există riscul ca licenţiatul să renunţe la un moment dat la licenţă şi să continue ulterior în nume propriu, şi impune totodată un control strict asupra respectării caracteristicilor şi calităţii produselor de către licenţiat. franciza – este similară cu licenţierea, însă reprezintă o înţelegere pe un termen mai lung. Francizatul nu achiziţionează doar un nume de marcă, ci îşi asumă şi obligaţia de a respecta anumite obligaţii. De obicei, fac obiectul francizei chiar sisteme integrate sau formate de afaceri

Întrebări facultative 1. Care sunt obiectivele Pieţei Unice? 2. Care sunt avantajele Pieţei Unice? 3. Care sunt obiectivele Pieţei Unice? 4. Care sunt barierele la intrarea pe piaţă? 5. Care sunt strategiile de pătrundere pe pieţele europene?

U4.5 Test de autoevaluare nr. 4 1.Barierele la intrarea pe piaţă sunt:

1. costul capitalului; 2. necesitatea unor cheltuieli de cercetare-dezvoltare; 3. economiile de scară; 4. politicile de preţ ale concurenţilor; Alegeţi varianta corectă

a. 3 4

b. 1

c. 1 2 4

d. 2 3

e. 12 3 4 (10 puncte)

2. Barierele care ţin de intrarea pe o piaţă străină: 1. limba

2. cultura 3. reglementările de politică comercială

4. variaţia cursului de schimb 5. riscul 6. creditele obligatare


1 2 3 4 5

2 3

1 3 5

1 2

(10 puncte)


52

3. Completaţi: Firmele....au cunoscut în ultimii ani tot mai multe oportunităţi în ceea ce priveşte.....de noi pieţe.

(10 puncte) 4. Actul Unic European a completat procesul de eliminare totală a barierelor în calea liberei circulaţii a bunurilor şi a serviciilor.


5. Decizia internaţionalizării poate fi luată din următoarele motive:

1. piaţa internă nu mai poate suţine creşterea firmei 2. concurenţa de pe piaţa internă 3. reducerea ratei profitului 4. dorinţa de a înregistra economii de scară prin creşterea volumului producţiei 5. împărţirea riscului pe mai multe domenii de activitate Alegeţi varianta corectă

a. 1,2,3,4,5

b. 3,4,5

c. 1 3 4 5

d. 2 4 5

e. 1

(10 puncte)

6. Exportul direct presupune: a. că firma produce şi vinde bunurile direct pe piaţa străină respectivă b. este practicat de firmele nou intrate pe piaţa internaţională c. credite acordate agenţilor economici Alegeţi varianta corectă

a.

b,c,

a,b,c

a b

(10 puncte)

7. Exportul indirect presupune: a. folosirea unei firme specializate pentru vânzarea produselor pe piaţa respectivă b. că agentul poate lucra doar pentru producătorul în cauză c. derularea sub forma unui contract cu un distribuitor sau cu o casă de export d. asigurarea convertibilităţii interne Alegeţi varianta corectă

b,c

a,b,c,d

a,b,c

a

(10 puncte)

8. Migraţia capitalului de la o ţară la alta se poate face sub următoarele forme:

53

1. investiţia străină directă 2. investiţia străină de portofoliu 3. investiţia străină indirectă 4. eliminarea restricţiilor în utilizarea monedei naţionale de către rezidenţi şi nerezidenţi în operaţiuni curente pe termen lung pe plan extern 5. echilibrarea economică a balanţei de plăţi externe 6. asigurarea unui nivel relativ stabil pentru etalonul-putere de cumpărare ce corespunde unităţii monetare Alegeţi varianta corectă

1 2 3

1

4 5 6

3 4 5 6 (10 puncte)

9. Investiţia străină directă are următoarele forme: 1. joint ventures 2. achiziţionarea sau preluarea unei afaceri 3. licenţierea 4. franciza Alegeţi varianta corectă

1,2,3,4

1,2,3

1 2

1,3,4

(10 puncte)

10. Exportul indirect presupune: 1. folosirea unei firme specializate pentru vânzarea produselor pe piaţa respectivă 2. agentul poate lucra doar pentru producătorul în cauză 3. retragerea de monedă naţională de pe piaţa externă 4. formarea rezervei valutare Alegeţi varianta corectă

1 2

2 3

1 3

1 2 3 4

(10 puncte)

U4.6. Rezumat

Firmele europene au cunoscut în ultimii ani tot mai multe oportunităţi în ceea ce priveşte cucerirea de noi pieţe. Actul Unic European a completat procesul de eliminare totală a barierelor în calea circulaţiei bunurilor şi serviciilor.

54


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 4 1. – e; 2. – 1, 2,3,4,5; 3- europene, cucerirea; 4-adevărat; 5-a; 6-a,b; 7-a,b,c; 8- 1,2,3; 9-1,2,3,4;10-1,2;

55

UUNNIITTAATTEEAA 55

FFuunnddaammeennttee ll ee tt eeoorree tt ii ccee aa llee eeccoonnoommiiee ii eeuurrooppeennee



U5.2. Conceptul de integrare …………………………………….

U5.3. Formele integrării ......................................


U5.5. Rezumat …………………………………………………………





- Integrarea economică pozitivă şi negativă - Integrarea globală - Integrarea regională - Nivelele de integrare economică: zona de comerţ liber, uniunea

economică, uniunea vamală, piaţa comună U5.2. Conceptul de integrare

1. INTEGRARE ÎN SENS GENERAL În sens general, integrarea reprezintă ajustarea reciprocă a elementelor

constitutive ale unui sistem, permiţându-i acestuia să formeze un nou echilibru sau “combinarea părţilor dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părţi sau a unor membri”.Prima mărturie a definirii, într-o sursă scrisă, a cuvântului “integrare“

56

datează din anul 1620, când, în prima ediţie a “The Oxford English Dictionary“ integrarea este definită prin “combinarea părţilor dintr-un întreg”.

În limba română, ca de altfel şi în limbile germană, engleză, franceză, sau italiană, cuvântul integrare este preluat din limba latină, unde “integratio- integrationis “ era utilizat în limbajul uzual cu sensul de a renova, a restabili, a întregi, a completa.

2. INTEGRARE ECONOMICĂ În sens economic, termenul a fost iniţial utilizat la microscară pentru a

reflecta legăturile stabilite în cadrul activităţi economice între diferitele compartimente ale unei firme sau între firme diferite care participă, în cadrul unul flux tehnologic, la obţinerea unui produs. Ulterior, cu sensul de integrare economică, dar fără a utiliza acest concept (înlocuit de cooperare sau unificare) a fost descris procesul de combinare a economiilor naţionale în cadrul unei regiuni economice de dimensiuni mari, respectiv de formare a blocurilor economice.

Definiţiile date integrării economice la macroscară au câteva elemente comune. Primul este acela ca integrarea economica semnifica ”crearea unor

spaţii economice de mari dimensiuni, care permit, prin exploatarea economiilor la scară şi a specializării ca urmare a creşterii dimensiunilor pieţei, obţinerea unor preţuri scăzute şi implicit a unor profituri ridicate. Elementele definitorii ale integrării sunt, din acest punct de vedere:

� diviziunea muncii - la nivel local, sectorial, de ramură, naţional, regional sau global;

� principiul discriminării sau al non-discriminării ; � mobilitatea factorilor de productie, a bunurilor si serviciilor;

Cel de-al doilea este acela prin care integrarea economică trebuie abordata din perspectiva duala: ca proces si ca o stare de fapt.

Privita ca proces, integrarea reprezinta “crearea şi menţinerea unor modele de interacţiuni economice, sociale şi politice, intense şi diverse, între unităţi anterior autonome”. Când procesul este unul continuu, fără impulsul deciziilor politice, ca urmare a dinamicii pieţelor, tehnologiilor, reţelelor de comunicare şi a schimbărilor sociale, vorbim de integrare informală şi non-instituţională. Când procesul este unul continuu, coordonat şi structurat şi constă în schimbarea cadrului legislativ care încurajează sau inhibă fluxurile informale, vorbim de integrare formală.

Pentru Bela Belassa, conceptul de integrare se defineşte “un proces economic care constă în aplicarea unor măsuri care să conducă la eliminarea discriminărilor între entităţi economice aparţinând unor state naţionale diferite”. Jan Tinbergen numeşte această latură a procesului drept “integrare negativă”, si crearea unor instituţii permanente fără de care forţele integrative ale pieţei sunt prea slabe - integrare pozitivă.

Privită ca o stare de fapt, stare la care se ajunge prin intermediul procesului descris anterior, integrarea reprezintă absenţa diferitelor tipuri de discriminări între economiile naţionale sau situaţia în care componentele naţionale ale unei economii mai mari nu sunt separate prin frontiere economice, ci funcţionează împreună ca o entitate.

57

3. INTEGRAREA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ Integrarea economică internaţională îmbracă, în esenţă, două forme, cea a

globalizării şi respectiv cea a regionalizării.

Integrarea globală Mondializarea sau globalizarea - integrarea crescândă a fluxurilor de factori, bunuri şi servicii în cadrul pieţelor specifice la dimensiuni mondiale - considerată drept cea mai complexă formă a internaţionalizării activităţii economice reprezintă acea formă a integrării economice non-instituţionale şi non formale, în cadrul căreia agenţii economici îşi desfăşoară activitatea independent de restricţiile impuse de frontierele naţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare. Rezultat al victoriei raţionalităţii economice asupra iraţionalităţii politice, procesul integrării globale, început în primele decenii ale secolului nostru, a cunoscut o evoluţie permanent ascendentă generată şi susţinută de o serie de factori de natură economică şi extraeconomică dintre care se desprind ca importanţă: aplicarea unor tehnici şi a utilizarea unor instrumente performante în planul mişcărilor de capital; creşterea complementarităţii inter şi intrasectoriale în cadrul economiei mondiale, a tendinţei ofertei agregat de a se adapta cererii agregat în condiţiile modificărilor de factură demografică şi culturală înregistrată la scară globala, creşterea gradului de deschidere a economiilor şi a tendinţei de dereglementare care se manifestă în cadrul economiilor de piaţă (mixte) pe plan naţional; semnarea şi aplicarea acordurilor de liberalizare a mişcării schimburilor comerciale, serviciilor şi drepturilor de proprietate intelectuală (GATT, GATTS, TRIPS) şi ulterior a OMC, fapt care a condus la descreşterea într-o măsură semnificativă a barierelor de natură tarifară (şi într-o măsură mult mai mică a celor de natură non tarifară), generând prin aceasta intensificarea schimburilor internaţionale cu bunuri şi servicii; Liberalizării fluxurilor de mărfuri şi servicii i s-a alăturat, în plan instituţional, odată cu crearea FMI şi a instituţiilor de la Bretton Woods, liberalizarea, într-o măsură însemnată, a fluxurilor de capital ca urmare a aplicării unor strategii specifice de supraveghere a fluctuaţiilor cursului de schimb şi finanţării unor proiecte de dezvoltare şi reconstrucţie economică, a intensificării cooperării multilaterale în sfera financiar-monetară, a multiplicării interdependenţelor în cadrul pieţei financiare internaţionale ca urmare a aparitiei unor noi instrumente financiare de genul contractelor la termen utilizate în mod similar pe pieţele internaţionale de capital. Dezvoltările de natură instituţională au fost completate de intensificarea procesului de difuziune a efectelor aplicării politicilor macroeconomice peste graniţele naţionale, de dezvoltări tehnologice şi juridice, care aplicate în sfera tranzacţiilor financiare şi în cea a comunicaţiilor au determinat disiparea mai rapidă a informaţiilor între utilizatori aflaţi în spaţii geografice diferite concomitent cu scăderea semnificativă (în unele situaţii cu până la 98 de procente faţă de începutul anilor ‘50) a costurilor tranzacţiilor. Dezvoltarea, pe baza facilităţilor acordate de subcontractele internaţionale sţ de acordurile privind licenţele precum şi încheierea unor alianţe strategice internaţionale între firme aparţinând în general domeniilor de vârf, a unei reţele puternice de firme multinaţionale au permis formarea unui sistem de producţie internaţional favorizat de convergenţa modelelor de consum internaţional. Integrarea globală este pusă în evidenţă cu ajutorul unor indicatori macro-economici care urmăresc în esenţă reflectarea diferenţelor între preţurile factorilor

58

şi ale produselor pe diferite pieţe, pornind de la asertiunea că o piaţă perfect integrată ar presupune formarea şi utilizarea unui preţ unic pentru acelaşi bun sau serviciu în oricare punct al acesteia. Sistemul de indicatori creat în acest scop reflectă în mod direct gradul de integrare, prin urmărirea evoluţiei schimburilor comerciale în raport cu cea a Produsului Brut Agregat Mondial, respectiv a investiţiilor străine directe în PIB-ul agregat la scară mondială şi indirect prin stabilirea unor indici de credibilitate sau de risc în acordarea creditelor (indicator care reflectă accesul pe piaţă internaţională de capital), prin analiza nivelului taxelor vamale şi a modificării acestuia (ca indicator al disparităţilor existente între preţurile interne şi cele practicate pe piaţa mondială) şi ponderea produselor manufacturate în totalul exporturilor (ca indicator de reflectare a capacităţii unei ţări de a produce la standarde internaţionale şi de a absorbi cunoştinţe tehnice). Integrarea regională

Simbiotica globalizării, integrarea regională a devenit una din caracteristicile principale ale mediului politic, economic, social şi militar mondial din perioada postbelică. Spre deosebire de globalizare, ale cărei cauze, evoluţie, forme de manifestare şi efecte sunt determinate, în principal, de factori de natură economică non formală şi non-instituţională (fără a subestima până la negare influenţele de natură politică sau de securitate), regionalizarea trebuie analizată prin prisma gradului înalt de interdependenţă dintre factorii de natură politică, economică, culturală, istorică şi de securitate care o determină şi a efectelor multiple pe care le generează.

Datorită caracterului ei multidimensional, este practic dificil a realiza o demarcaţie clară între regionalizarea economică şi cea politică, în condiţiile în care în cadrul oricărei grupări regionale există o componentă economică, de regulă de bază, în jurul căreia se dezvoltă componentele sociale, politice sau de securitate. Privită în sens general, regionalizarea descrie creşterea integrării sociale în cadrul unei regiuni şi procesul nedirecţionat de interacţiuni economice şi sociale stabilit între state sau regiuni situate în acelaşi spaţiu geografic. Cu toate că proximitatea geografica e mai puţin importanta, ea este în general utilizata pentru a delimita regionalizarea de celelalte forme de organizare “la un alt nivel decât cel global”. Componenta determinanta a ordinii economice postbelice, regionalizarea “definita dinamic drept un proces de formare a unor grupări interstatale pe baze regionale si static prin existenţa unui numar limitat de state grupate dupa criteriul apropierii geografice si al interdependenţelor comune” a aparut odată cu instituţionalizarea cooperării economice, politice şi militare, şi a organizării formale a acestora. Ea s-a dezvoltat pe coordonatele politice, economice şi de securitate ale lumii bipolare proprii perioadei războiului rece şi a evoluat după încetarea acestuia în cadrul procesului global de reaşezare a economiei pe baze multipolare. Din perspectiva economică, regionalizarea descrie existenţa unor procese economice autonome care conduc la formarea unor interdependenţe puternice, de natură economică, în cadrul unui spaţiu geografic si între spaţiul geografic respectiv si restul lumii. În funcţie de intensitatea proceselor prin care se desfăşora şi de complexitatea interdependenţelor pe care le determină, regionalizarea economică

59

poate îmbrăca forma cooperării regionale informale realizată prin procese economice autonome care conduc la creşterea gradului de interdependenţă în cadrul unei regiuni geografice în comparaţie cu restul lumii, respectiv forma cooperării regionale instituţionale realizată prin intermediul organizaţiilor regionale create în acest scop. Cooperarea regională informală se realizează în principal la nivel microeconomic, prin crearea unor fluxuri comune de factori şi bunuri pe baza deciziilor şi a politicilor adoptate în comun de către firme, aparţinând aceleiaşi regiuni, în funcţie de cerinţele pieţei, dar aflate sub influenţa politicilor economice proprii statelor de origine. Dezvoltarea pe verticală şi orizontală a firmelor multinaţionale cu implantări regionale, generatoare a creşterii volumului schimburilor comerciale intra firma, alături de creşterea numărului fuziunilor şi a achiziţiilor dintre firme şi de stabilirea unei reţele dense de alianţe strategice între firme aparţinând aceleiaşi regiuni favorizează în ultima instanţă integrarea economiilor în cadrul regiunii respective. Desfăşurarea relaţiilor de cooperare economică regională informală impune formarea unor fluxuri migratorii de persoane şi implicit transferul unor idei şi atitudini politice şi sociale a căror rezolvare obligă, în ultima instanţă , la formarea de alianţe trans-guvernamentale. În unele situaţii, forme ale cooperării economice regionale îmbracă un caracter puternic etatist, înfiinţarea şi funcţionarea lor fiind puse în slujba protejării şi a întăririi influenţei statului şi a puterii guvernelor. Aceasta implică o reaşezare şi o extindere a autorităţii statale ca parte a unui proces în cadrul căruia statele sunt dispuse (doritoare) să renunţe tot mai mult la libertatea de acţiune conferită în mod legal în favoarea capacităţii şi posibilităţii de a-şi exercita influenţă practică asupra altor state şi asupra soluţionării problemelor comune. Cu toate acestea, în mod normal cooperarea economică regională interstatală nu are la bază politicile unor state sau a unor grupuri de state şi nu presupune un anumit impact politic asupra relaţiilor dintre statele din regiune. Ea dă naştere coridoarelor industriale sau unor reţele formate din zone economice cu caracteristici apropiate. Cooperarea economică regională instituţională completează la nivel macroeconomic componenta informală prin crearea unor instituţii comune care reglementează raporturile de interese între părţile implicate. Instrumentele utilizate în cadrul ei sunt reprezentate de măsuri menite a unei infrastructuri, a creşte capacitatea şi eficienţa administrării în comun a resurselor, iar încheierea unor contracte de cooperare interstatale la nivel regional are drept rezultat coordonarea poziţiilor în cadrul instituţiilor internaţionale sau în scopul promovării valorilor comune şi a rezolvării problemelor apărute ca urmare a creşterii interdependenţelor la nivel regional favorizează procesul de regionalizare şi reliefează rolul crescând al statelor în cadrul acestuia. Cooperarea economică regională interstatală poate fi formală, implicând crearea instituţiilor formale, gradul înalt de instituţionalizare neconstituind o garanţie a eficienţei în funcţionare sau a importanţei politice a respectivei forme cooperative, sau informală - bazată pe structura mai puţin solidă a întâlnirilor regulate la nivel înalt, şi stabilirea unui set de regulamente şi a unui mecanism comun de funcţionare. Tendinţa, manifestată în ultimul deceniu este de trecere de la cooperarea realizată prin intermediul organizaţiilor formale având un obiectiv bine definit şi limitat, la cea bazată pe stabilirea unor principii, norme, regulamente şi proceduri de luare a deciziilor, implicite sau explicite, care să acopere un spaţiu larg al relaţiilor internaţionale.

60

Integrarea economică regională - este considerată o subcategorie specifică a cooperării regionale care implică luarea unor decizii politice vizând diminuarea sau reducerea completă a obstacolelor din calea schimburilor comerciale a bunurilor, serviciilor şi factorilor în cadrul unui spaţiu geografic determinat. La baza formării grupărilor regionale integrative stau o serie de elemente de natură preponderent economică dar şi o serie de argumente de natură motivaţional strategică desprinse din sfera evenimentelor politice. Avem aici în vedere în primul rând descentralizarea sistemului internaţional ca urmare a încheierii războiului rece şi a erodării sistemului de alianţe proprii acestei etape şi recentralizarea acestuia pe baze tripolare, clădite în jurul unor blocuri regionale dominate fiecare de către o putere hegemonică. Existenţa celor trei macroregiuni în cadrul cărora există interdependenţe intraregionale semnificative şi care cunosc fiecare un grad înalt de dezvoltare economică a condus, prin efectul de “atracţie gravitaţională “ la o reîmpărţire a sferelor de influenţă de natură economică şi nu numai, contribuind la întârirea integrării regionale. În acelaşi context se înscrie şi procesul de intrare a ţărilor în curs de dezvoltare pe poziţii noi în cadrul noii ordini economice mondiale. Eliberate de influenţele politice, dar în acelaşi timp lipsite de suportul economic acordat în timpul războiului rece în scopul menţinerii sferelor de influenţă sub forma schimburilor comerciale preferenţiale, sau a ajutoarelor economice directe sau indirecte , economiile statelor în curs de dezvoltare au adoptat strategia strângerii rândurilor, după modelul Uniunii Europene, în scopul întâririi reprezentativităţii şi a puterii de piaţă. Privit din perspectiva economică, procesul integrării economice regionale a înregistrat o dinamică ascendentă datorită unor elemente favorizante dintre care amintim: - creşterea posibilităţii de a obţine efecte de creare de comerţ, a întâririi puterii de negociere pe piaţa mondială şi a scăderii costurilor de distribuţie ca urmare creşterii numărului de economii de profile similare sau concurenţiale între care au existat legături anterioare puternice, în cadrul unei grupări regionale integrative; - incapacitatea organizaţiilor internaţionale, în speţa a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de a soluţiona cu succes problemele legate de liberalizarea schimburilor comerciale la nivel multilateral a ridicat problema reanalizării rolului grupărilor integrative regionale de nucleu în jurul căruia s-ar putea construi un sistem de comerţ liber global. Motivaţia este dată de creşterea eficienţei negocierilor internaţionale legate de problematica menţionată în condiţiile scăderii numărului de participanţi ca urmare a transferului de competenţe dinspre centrele de decizie naţionale spre forurile regionale comune. Formele integrării economice regionale difera în funcţie de scopul urmărit: economic - în cazul acordurilor preferenţiale, a zonelor de comerţ liber, a uniunilor vamale şi a pieţei comune ; economic şi politic în cazul uniunii economice şi monetare sau a uniunii politice; în funcţie de intensitatea procesului integrativ - dată de măsura armonizării politicilor -; în funcţie de gradul de instituţionalizare - dat de numărul şi puterea instituţiilor comune - în funcţie de gradul de centralizare a autorităţii - în funcţie de efectele pe care le propaga, etc. În funcţie de efectele pe care le propagă, în interior şi exterior, integrarea economică regională poate îmbrăca forme maligne sau benigne. Formele maligne presupun încheierea unor acorduri economice bilaterale între ţări de puteri economice şi politice sau militare diferite în scopul stabilirii unor structuri

61

comerciale şi financiare prin care ţările puternice îşi pot asigura dominaţia în interior şi în relaţiile comune cu terţii. Formele beningne presupun încheierea unor acorduri regionale în cadrul cărora aplicarea preferinţelor non discriminatorii în cadrul grupului să nu genereze creşterea barierelor economice faţă de restul lumii, iar scopul formării lor este acela de creştere a bunăstării în cadrul grupului şi nu de descreştere a acesteia în afara lui. Dezvoltarea acestor forme a fost posibilă datorită prerogativelor articolului XXIV al GATT care permiteau existenţa unor excepţii de la principiul non discriminării propriu clauzei naţiunii celei mai favorizate în forma ei necondiţionată şi recunoaşterea dezirabilităţii creşterii libertăţii comerţului şi a integrării între statele membre GATT prin semnatare a unor acorduri de creare a unor zone de liber schimb sau a uniunilor vamale, cu condiţia ca ele să se formeze treptat, să acopere o mare parte a mărfurilor tranzacţionate între părţi ţi să nu ridice bariere în calea schimburilor comerciale cu terţii.

U5.3. Formele integrării

Aşa cum noţiunea de integrare economică interstatală este una complexă, reflectând multitudinea de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care îşi conjugă eforturile spre atingerea unui obiectiv comun, tot aşa şi formele pe care le îmbracă aceasta sunt determinate în funcţie de complexitatea acestor relaţii. În literatura de specialitate bogată în delimitări ale conceptului de integrare, autori de prestigiu în domeniu au distins, în funcţie de o serie de criterii economice, politice, geografice, structurale, etc. următoarele forme /grade/ ale integrării economice corespunzătoare unei tendinţe mai intense sau mai restrânse de egalizare a coordonatelor economice, sociale şi politice.

1. COLABORAREA ECONOMICĂ - cuprinde totalitatea raporturilor economice dintre state, stabilite în plan bi şi multilateral, regional şi global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor economice internaţionale.

2. COOPERAREA ECONOMICĂ considerată, în sens general, drept o formă primară, preliminară de armonizare a intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi participanţi la o acţiune economică. Între cooperare şi integrare există atât deosebiri de fond cât şi de formă, diferenţieri de natură cantitativă şi calitativă. În timp ce cooperarea include acţiuni care au drept scop diminuarea discriminărilor pornind de la complementaritatea şi convergenţa intereselor, integrarea economică conţine măsuri care au drept rezultat eliminarea unor forme de discriminare în relaţiile dintre entităţile integrate şi crearea şi aplicarea unui set de discriminări în relaţiile cu terţii. Din acest punct de vedere, acordurile de cooperare economică internaţionale pot fi considerate forme ale cooperării internaţionale, în timp ce eliminarea barierelor tarifare sau non-tarifare în schimburile comerciale reprezintă un act de integrare economică.

3. CLUBUL DE COMERŢ PREFERENŢIAL format din două sau mai multe ţări care îşi reduc taxele la importul reciproc al tuturor bunurilor, deci practic atunci când realizează un schimb de preferinţe tarifare între ele. Ţările membre îţi păstrează tarifele vamale iniţiale faţă de ţările terţe. Exemplul clasic de club de comerţ preferenţial îl constituie Sistemul de Preferinţe al Commonwealthului, creat în anul 1932, între Marea Britanie şi 48 de ţări asociate din Commonwealth.

4. ZONA DE COMERŢ LIBER reprezintă acea formă a integrării prin care două sau mai multe ţări convin să înlăture barierele tarifare şi netarifare dintre ele,

62

pe baza unui acord preferenţial de comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere comerciale în comerţul cu ţările nemembre. Unii autori consideră zonele de comerţ liber ca fiind o etapă de bază, în mod obligatoriu premergătoare creării uniunilor vamale.

În spaţiul european s-au format, de-a lungul timpului, o serie de forme integrative simple de tipul zonei de comerţ liber dintre care cea mai cunoscută este Asociaţia Economică a Liberului Schimb (AELS). Aceasta a luat naştere pe baza Convenţiei de la Stockholm din 21 iulie 1959 încheiată între Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie, cărora li s-au alăturat în timp şi alte state europene care nu făceau parte din celelalte structuri integrative aflate în Europa în perioada respectivă. În prezent AELS-ul este format din Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia. Cu excepţia Elveţiei, toate celelalte state membre ale AELS sunt şi componente ale Spaţiului Unic European. Alte forme reprezentative de zone de liber schimb sunt NAFTA (North Atlantic Free Trade Area) formată din Statele Unite, Canada şi Mexic în spaţiul nord american, CEFTA (Central European Free Trade Area) în spaţiul est european, MERCOSUR (format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) în spaţiul Americii Centrale şi ASEAN (Association of South East Asian Nations) în spaţiul asiatic.

5. UNIUNEA VAMALĂ este forma de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele în comerţul desfăsurat între ele şi adoptă un tarif vamal extern comun faţă de terţi. Prima uniune vamală (Zollverein) a fost înfiinţată în anul 1834, prin ridicarea barierelor vamale, iniţial între 18 state prusace a căror numar a fost extins ulterior la 25. În timp, uniunea vamală s-a transformat într-o comunitate economică confederativă care, alături de transformările de natură politică a condus la formarea, în 1871 a statului german.

Formarea unei uniuni vamale va modifica preţurile relative ale bunurilor de pe pieţele interne ale statelor membre, cu repercursiuni asupra fluxurilor de comerţ, producţiei şi consumului.

6. PIAŢA COMUNĂ, care reprezintă o uniune vamală în cadrul căreia liberalizarea mişcării bunurilor şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor de factori între ţările membre. O serie de dezvoltări de natură instituţională completează măsurile de integrare pozitivă, conducând la crearea unui spaţiu economic în interiorul căruia are loc o tendinţă de relativă apropiere a nivelului preţurilor bunurilor şi a factorilor. O piaţă comună se poate forma numai între economii de acelaşi tip. Un prim exemplu de piaţa comună îl constituie etapa a treia în cadrul dezvoltării Comunităţilor Economice Europene (între 1969-1986) când liberalizarea fluxurilor de bunuri finite a fost acompaniată de liberalizarea mişcării factorilor de producţie. Evoluţia favorabilă a formei integrative numită Piaţa Comună a condus în timp la formarea pieţei interne unice.

Un al doilea exemplu de piaţă comună, de data această între economii de comandă, este dat de CAER realizată (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).

7. PIAŢA UNICĂ presupune, în afara realizării unei pieţe comune pentru libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, aplicarea unor măsuri comune privind liberalizarea achiziţiilor guvernamentale, armonizarea şi recunoaşterea mutuală a standardelor tehnice din producţia şi distribuţia bunurilor, eliminarea controlului asupra mişcării capitalurilor, etc.

8. UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ, care se formează, pornind de la piaţa unică, în cadrul căreia are loc creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale, în special a celor vizând sfera monetar financiară, până la adoptarea unei monede unice şi a unor instituţii comune de gestionare a chestiunilor monetar financiare la nivel comunitar.

63

9. INTEGRAREA ECONOMICĂ COMPLETĂ (sau totală) reprezintă stadiul ultim al integrării în cadrul căruia unificarea politicilor economice este întregită prin stabilirea unei unităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre. Întrebări facultative 1. Ce înţelegeţi prin integrare în sens general? 2. Definiţi integrarea „negativă” şi integrarea „pozitivă”? 3. Care sunt cele două forme pe care le îmbracă integrarea economică internaţională? 4. Ce urmăresc indicatorii macroeconomici ai integrării globale? 5. Ce înţelegeţi prin piaţă unică? Exemplificaţi. 6. Ce înţelegeţi prin piaţă comună? Exemplificaţi. 7. Ce înţelegeţi prin uniune economică şi monetară?. 8. Ce înţelegeţi prin integrare economică completă? 9. Cum se defineşte zona de comerţ liber? Exemplificaţi. 10. Ce se poate evidenţia cu ajutorul clubului de comerţ preferenţial?

U5.4 Test de autoevaluare nr. 1

3. Elementele definitorii ale integrării sunt: 1. diviziunea muncii;

2. principiul discriminării sau nondiscriminării; 3. mobilitatea factorilor de producţie; 4. integrarea economică; 5. integrarea regională;

6. integrarea globală. Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 2,4,5,6

d. 4,5,6,

e. 1,4,5,6 (10 puncte)

2. Piaţa unică presupune: 1. realizarea unei pieţe comune pentru libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor 2. aplicarea unor măsuri comune privind liberalizarea achiziţiilor guvernamentale 3. armonizarea şi recunoaşterea mutuală a standardelor tehnice din producţia şi distribuţia bunurilor 4. eliminarea controlului asupra mişcării capitalurilor Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3,4

c. 2,4


64

d. 2,3,4


3. Completaţi: Bela Belassa defineşte conceptul de integrare drept un ............... care constă în aplicarea unor........... care să conducă la eliminarea discriminărilor între entităţi economice aparţinând unor state naţionale............

(10 puncte) 4. (Definiţiile date integrării economice pot fi privite la microscară şi la macroscară.


5. Regionalizarea presupune: 1. creşterea integrării sociale în cadrul unei regiuni 2. procesul nedirecţionat de interacţiuni economice şi sociale stabilit între state sau regiuni situate în acelaşi spaţiu geografic 3. drept un proces de formare a unor grupări interstatale pe baze regionale si static prin existenţa unui numar limitat de state grupate dupa criteriul apropierii geografice si al interdependenţelor comune 4. cooperare regională informală 5. o asociaţie europeană a liberului schimb 6. o zonă de comerţ liber Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 1,2,3,4

d. 4,5,6


6. Completaţi: Zona de comerţ liber reprezintă acea .............. prin care două sau mai multe ţări convin să înlăture barierele .............. şi ............... dintre ele, pe baza unui acord preferenţial de comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile.............. comerciale în comerţul cu ţările nemembre

(10 puncte)

7. Cea mai cunoscută zonă de comerţ liber este Asociaţia Europeană a Liberului Schimb


8. Uniunea Economică şi Monetară presupune: 1. creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale 2. adoptarea unei monede unice 3. adoptarea unor instituţii comune de gestionare a chestiunilor monetar financiare la nivel comunitar Alegeţi varianta corectă

a. 1,2

b. 1,2,3

c. 2,3

d. Nici una

65

(10 puncte) 9. Formele integrării economice regionale difera în funcţie de scopul urmărit: 1. economic - în cazul acordurilor preferenţiale, a zonelor de comerţ liber, a uniunilor vamale şi a pieţei comune 2. economic şi politic în cazul uniunii economice şi monetare sau a uniunii politice 3. în funcţie de intensitatea procesului integrativ - dată de măsura armonizării politicilor 4. în funcţie de gradul de instituţionalizare - dat de numărul şi puterea instituţiilor comune 5. în funcţie de gradul de centralizare a autorităţii - în funcţie de efectele pe care le propagă


10. Completaţi: În funcţie de efectele pe care le propagă, în ......... şi .........., integrarea economică regională poate îmbrăca forme........ sau .......... Formele....... presupun încheierea unor acorduri economice bilaterale între ţări de puteri economice şi politice sau militare diferite în scopul........ unor structuri......... şi........... prin care ţările puternice îşi pot asigura dominaţia în interior şi în relaţiile comune cu terţii

(15 puncte)

U5.5. Rezumat

Ţările cuprinse în acest proces de integrare economică, în funcţie de gradul respectiv de intensitate, cedează unele atribuţii statale unor organisme suprastatale. Ca urmare, într-o formă sau alta a integrării, sunt afectate independenţa şi suveranitatea statelor, iar apoi, mai târziu, în etapa superioară a integrării, aceste atribute pot fi pierdute aproape în totalitate.


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 5 1. – b; 2. –b; 3- proces economic, măsuri,diferite; 4-adevărat; 5-c; 6-zonă, com erciale, necomerciale, politici; 7-adevărat; 8-b; 9-adevărat; 10-interior, exterior, maligne, benigne,maligne,comerciale,politice, militare; TEMA DE CONTROL NR. 1 ANALIZA FACTORILOR COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE Analizaţi principalii factori ai competitivităţii economice

66

MODULUL 3

UU NN IITT AATT EE AA 66:: Politica comercială comună a Uniunii Europene

UU NN IITT AATT EE AA 77 :: CC oo nnccee pp tt uu ll dd ee ll ii bbee rrăă cc ii rr ccuu llaa ţţ ii ee aa mmăă rr ff uurr ii ll oo rr

UU NN IITT AATT EE AA 88 :: RR ooll uu ll nnoo rrmmee lloo rr tt ee hhnnii ccee îî nn ss cc hhiimm bb uurr ii ll ee ccoo mmee rrcc iiaa ll ee ii nn tt rraa şş ii ee xx tt rraacc oomm uunnii tt aa rree

UU NN IITT AATT EE AA 99 :: LLii bbee rraa cc ii rr ccuu llaa ţţ ii ee aa ssee rrvv ii cc ii ii ll oo rr


67

UUNNIITTAATTEEAA 66

PPoo ll ii tt ii ccaa ccoommeerrcc iiaa llăă aa UUnniiuunnii ii EEuurrooppeennee



U6.2.Instrumentele politicii comerciale comune…………

U6.3. Clauzele sau măsurile de salvgardare ......................................

U6..4. Test de autoevaluare …………………………………………….

U6.5. Rezumat …………………………………………………………





- tarif extern comun - măsuri de salvgardare - AELS - GATT

U6.2. Instrumentele politicii comerciale comune

Instrumentele utilizate au permis încheierea procesului de tranziţie cu doi ani înainte de perioada stabilită. Primii ani din cei 20 ai tranziţiei s-au caracterizat prin aplicarea instrumentelor integrării negative, adică a eliminării obstacolelor de orice fel din calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. Ultima parte a procesului de tranziţie s-a caracterizat prin aplicarea instrumentelor integrării pozitive, adică prin crearea unor instituţii comune şi aplicării unor politici comune. In cadrul instrumentelor integrării pozitive un rol important l-a jucat stabilirea tarifului extern comun, calculat ca medie aritmetică a taxelor vamale aplicate în Benelux, Franţa, Italia şi Germania. Tarifele menţionate au fost, în mod gradual, ajustate în funcţie de tariful extern comun, ceea ce a însemnat pentru unele ţări o creştere a protecţionismului prin măsuri tarifare, iar pentru altele o liberalizare a schimburilor comerciale cu terţii.

68

În 1969 au fost eliminate şi restricţiile cantitative şi măsurile cu efecte similare, în condiţiile în care pentru bunurile manufacturate aceste restricţii au fost eliminate în totalitate încă din 1961. Ţările care au aderat ulterior Comunităţilor au înregistrat perioade mai scurte de tranziţie: Irlanda, Danemarca şi Marea Britanie, intrate în 1973 au avut o perioadă de tranziţie de cinci ani; Grecia, Spania şi Portugalia de şapte, respectiv nouă ani de tranziţie.

Tariful extern comun (CET); Nivelul şi structura CET. Iniţial, nivelul taxelor vamale stabilite prin CET a fost mai scăzut decât cel aplicat de Statele Unite sau Japonia. El a continuat să scadă progresiv ca urmare a rundelor succesive ale GATT, ajungând în prezent la un nivel mediu de 3%. De-a lungul timpului, Uniunea Europeană a negociat o serie de tarife preferenţiale cu un număr de ţări sau grupuri cu care a dorit să întreţină relaţii privilegiate. Acestea sunt:

� AELS- cu scopul evitării deturnării de comerţ apărută ca urmare a lărgirii UE prin aderarea fostelor state membre AELS la UE;

� cu ţările din zona mediteraneană pentru a permite accesul liber al produselor provenind dinspre spaţiul mediteranean, în special materii prime sau semifabricate;

� cu ţările ACP (Asia, Caraibe, Pacific) pentru a consolida relaţiile dintre aceste ţări şi UE, ca rezultat al poziţiei lor de foste colonii pe care aceste ţări le-au avut faţă de ţările membre UE;

� cu ţările în curs de dezvoltare privind importul de materii prime şi semifabricate în unele domenii sensibile cum ar fi textilele sau produsele siderurgice;

� cu ţări din Europa Centrală şi de Est, cu care au existat acorduri de importanţă nesemnificativă până în 1989 şi cu care au fost semnate Acorduri de Asociere (acorduri care au un puternic caracter comercial). În privinţa legislaţiei vamale comune s-au stabilit o serie de prevederi a căror punere în

practică s-a realizat cu ajutorul directivelor. Acestea au conţinut pe lângă instrumente ale integrării negative şi reglementări privind armonizarea procedurilor şi a metodelor de administrare a tarifelor naţionale.

Armonizarea s-a efectuat în concordanţă cu art. 27 din Tratatul de La Roma conform căruia înainte de încheierea perioadei de tranziţie, statele vor proceda la armonizarea reglementărilor administrative şi legislative. Pentru piaţa internă, acest lucru înseamnă eliminarea formalităţilor la frontieră, iar pentru cea externă stabilirea unor criterii comune de verificare a regulilor de origine, colectare a taxelor vamale sau reexportul mărfurilor.

Prima etapă în evoluţia Comunităţilor a fost cea a formării Uniunii Vamale, etapă importantă deoarece pentru fiecare din ţările comunitare bunurile tranzacţionate reprezentau surse considerabile de formare a veniturilor în cadrul PIB.(pentru Germania şi Marea Britanie ele reprezentau o pătrime din PIB), în timp ce pentru ţările mici (Belgia, Olanda sau Luxemburg) reprezentau 50-60% din PIB.

La sfârşitul perioadei de tranziţie s-a înregistrat o transformare spectaculoasă atât în privinţa volumului cât şi a structurii şi dimensionării schimburilor comerciale comunitare.

U6.3. Clauzele sau măsurile de salvgardare

Art. 24 al GATT permite membrilor semnatari ai Acordului aplicarea unor măsuri de salvgardare în situaţiile în care importurile unei ţări aduc prejudicii importante producătorilor autohtoni. Acest articol permite, în scopul acoperirii clauzei de salvgardare, utilizarea barierelor netarifare şi doar ca excepţii aplicarea unor măsuri de natură tarifară. Procedurile antidumping - sunt aplicate prin legislaţia europeană în conformitate cu art. 6 din GATT şi cu procedurile Codului Antidumping din 1976.Conform documentelor prezentate anterior, taxele antidumping nu vor depăşi diferenţa dintre preţul de vânzare (mai mic) şi preţul mediu aplicat pe piaţa internă a exportatorului(mai mare).

Un sistem apropiat taxelor antidumping îl reprezintă taxele aplicate produselor ale căror preţuri au fost direct sau indirect subvenţionate de guvernele ţărilor producătoare. Aceste taxe nu pot depăşi nivelul subvenţiilor acordate pentru producerea bunurilor respective.

In ultimul deceniu s-au aplicat în jur de 150 de proceduri antidumping din care 50 au fost aplicate în mod direct împotriva ţărilor partenere. Per total, taxele antidumping au fost îndreptate spre China (23%), Turcia (18%), Japonia (19%) şi Coreea de Sud (12%).

Produsele pentru care au fost aplicate taxe anti-subvenţie au fost produsele de înalta tehnologie provenind din Japonia sau ţările nou industrializate sau orice tip de produs ce provine din ţări cu costuri scăzute ale forţei de muncă.

69

Noul instrument de politică comercială are drept scop aplicarea unei proceduri în situaţia în care UE observă că pe piaţa externă există parteneri care aplică politici comerciale ilicite. Acest nou instrument permite retragerea concesiilor vamale acordate partenerilor comerciali care pot fi dovediţi de practici comerciale ilicite. Pentru schimburile comerciale cu produse de un anumit tip s-au încheiat o serie de acorduri şi tratate speciale, după cum urmează:schimburile comerciale cu produse agricole intră sub incidenţa politicii agricole comune;cele cu produse siderurgice intră sub incidenţa codului E.S.C.E.;cele cu produse textile intră sub incidenţa acordului multifibră ai cărei semnatari sunt toate ţările UE. SUA acoperă aproximativ 20 % din totalul tranzacţiilor efectuate de UE pe piaţa americană.

Australia, Noua Zeelandă şi Canada au înregistrat o reducere a schimburilor comerciale, reducere care se explică prin faptul că intrarea in 1973 a Marii Britanii a determinat deturnare de comerţ dinspre Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Canada a fost cel mai puţin afectată deoarece principalul partener au fost şi au rămas SUA.

Ţările din Bazinul Mediteranean au menţinut acelaşi trend al relaţiilor comerciale cu UE până in 1990, când în urma semnării Acordului de Asociere cu ţările din centrul şi estul Europei a apărut deturnare de comerţ dinspre spaţiul mediteranean spre cel central şi est-european.

Schimburile comerciale cu ţările membre O.P.E.C. au înregistrat o scădere drastică începând cu anii 80 ca urmare a răcirii relaţiilor politice dintre lumea arabă şi Europa Occidentală, dar şi a descoperirii de noi surse de petrol în jurul ţărilor riverane ale UE. Întrebări facultative 1. Ce instrumente ale politicii comerciale comune cunoaşteţi? 2. Ce înţelegeţi prin tarif extern comun? 3. Ce înseamnă AELS? 4. Ce înseamnă ACP? 5. Ce înţelegeţi prin măsuri de salvgardare? 6. Care sunt ţările din Bazinul Mediteraneean?

U6.4 Test de autoevaluare nr. 6 1.Prin Tratatul de la Roma sunt stipulate:

1. etapele formării uniunii vamale; 2. eliminarea barierelor tarifare şi non tarifare; 3. eliminarea restricţiilor cantitative; 4. liberalizarea schimburilor comerciale cu terţii; 5. aplicarea instrumentelor integrării negative


a. 3 4

b. 1 5

c. 1 3 4 5

d. 2 3

e. 12 (10 puncte)

2. Care sunt ţările care care au aderat ulterior Comunităţilor?: 1. Irlanda, danemarca, Marea Britanie


70

2. Grecia, Spania, Portugalia 3. Anglia, Franţa

4. Italia, Germania Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 3

1 3 4

1 2

(10 puncte) 3. Completaţi:. Ultima parte a procesului de tranziţie s-a caracterizat prin.....instrumentelor integrării......adică prin crearea unor ......comune şi aplicării unor .....comune

(10 puncte) 4. (În 1969 nu au fost eliminate şi restricţiile cantitative şi măsurile cu efecte similare


5. Cum mai este denumit tariful extern comun?:

1. GATT; 2. OMC; 3. AELS; 4. CET; Alegeţi varianta corectă

a. 1

b. 2

c. 4

d. 3

(10 puncte)

6. Art.24 al GATT: a. aplică taxe produselor ale căror preţuri au fost direct sau indirect subvenţionate de guvernele ţărilor producătoare b. permite membrilor semnatari aplicarea unor măsuri de salvgardare c. aplică legislaţie europeană în conformitate cu art. 6 d. aplică proceduri în situaţia în care UE observă că pe piaţa externă există parteneri care aplică proceduri comerciale ilicite Alegeţi varianta corectă

a.

b,c,

a,b,c,d

b

(10 puncte)

7. Procedurile antidumping:

71

a. sunt aplicate prin legislaţie europeană în conformitate cu art. 6 din GATT şi cu procedurile Codului Antidumping b. nu vor depăşi diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul mediu aplicat pe piaţa internă a exportatorului c. au fost îndreptate spre China, Turcia, Japonia, Coreea de Sud d. permit retragerea concesiilor vamale acordate partenerilor comerciali Alegeţi varianta corectă

b,c,d

a,b,c

a,b

a,c

(10 puncte)

8. Schimburile comerciale cu ţările membre OPEC: 1. au menţinut acelaşi trend al relaţiilor comerciale cu UE până în 1990

2. au înregistrat o scădere drastică începând cu anii 80, ca urmare a răcirii relaţiilor politice dintre lumea arabă şi Europa Occidentală 3. acoperă cam 20% din totalul tranzacţiilor efectuate de UE 4. elimină formalităţile la frontieră Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2

2 3 4

1 2 (10 puncte)

9. Prima etapă în evoluţia Comunităţilor a fost cea a formării: 1. Uniunii economice 2. Uniunii Monetare 3. Zonelor de Comerţ Liber 4. Uniunii vamale Alegeţi varianta corectă

1

2

4

3

(10 puncte)

10. Ce înseamnă AELS?: 1. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ 2. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb 3. Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului 4. Asociaţia de Liberalizare a Serviciilor Alegeţi varianta corectă

1

2

3

72

4

(10 puncte)

U6.5. Rezumat

Prin trataul de la Roma (1957) sunt stipulate etapele formării Uniunii vamale: eliminarea barierelor tarifare şi non tarifare şi aplicarea unui tarif vamal comun. Art. 10 din acelaşi tratat face referire la liberalizarea mişcării bunurilor şi serviciilor în relaţiile cu terţii. Art. 12 şi 13 reglementează ridicarea obstacolelor de natură cantitativă şi stabileşte o perioadă de tranziţie în care să se definitiveze crearea unei uniuni vamale.


Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 6 1. – e; 2. – 1,2; 3- aplicarea, pozitive,instituţii, politici; 4-fals; 5-c; 6-b; 7-a,b,c; 8-2; 9-4;10-2

73

UUNNIITTAATTEEAA 77

CCoonncceepp ttuull ddee ll iibbeerrăă cc ii rrccuu llaa ţţ ii ee aa mmăă rr ffuurr ii lloorr



U7.2. Libera circulaţie a mărfurilor ca motor al construcţiei europene

U7.3. Conceptul liberei circulaţii a mărfurilor

U7.4. Mărfurile beneficiare de drept ale liberei circulaţii


U7.5. Rezumat …………………………………………………………





- liberă circulaţie a mărfurilor - GATT(OMC) - CEN şi CENELEC - Produse comunitare

U7.2. Libera circulaţie a mărfurilor ca motor al construcţiei europene

Pe plan juridic, pare de netagaduit ca succesul atins de Uniunea Europeana în domeniul liberalizarii schimburilor de marfuri poate sa permita statelor membre sa progreseze, în ritmul modificarilor succesive ale tratatelor, nu numai în directia punerii în aplicare a celorlalte trei libertati fundamentale, dar si pe linia extinderii actiunii comunitare la domeniile excluse în prealabil din cadrul juridic si institutional comunitar, ca mediul si cultura. În ceea ce priveste în

74

mod deosebit cele patru libertati fundamentale, trebuie reamintit ca în pofida faptului ca tratatul CEE le plasa pe picior de egalitate în rolul lor de a asigura definitivarea pietei interne, în lipsa progresului atins catre anii ’80 în domeniul marfurilor, Uniunea Europeana ar fi întâmpinat grave dificultati pentru a înainta, cum a facut-o de atunci încolo, în punerea în aplicare a celorlalte libertati fundamentale.

Dispozitiile dreptului comercial international se aplica pe baza acordurilor mutilaterale sau bilaterale. Dintre primele, se pot cita mai ales regulile GATT, aplicabile în cadrul OMC, dar si acordurile regionale (AELS, ASEAN, ALENA) si de asemenea acordurile de cooperare si asistenta care contin dispozitii vizând comertul între membrii sai (Conventia de la Lome). Printre acordurile bilaterale, se pot mentiona cele încheiate în numar mare între UE si diferite state partenere. Însa, aceste instrumente prevad pentru majoritatea cazurilor un regim de suprimare a barierelor în calea schimburilor, întemeiat pe raporturi de reciprocitate. Punerea în comun sau integrarea pietelor nationale este incompatibila cu abordarea bilaterala a raporturilor între parti si cere nu numai o structura institutionala supranationala, dar mai ales o ordine juridica proprie si independenta.Astfel, regimul de retorsiuni comerciale si raporturile existente numai la nivelul statelor pentru aplicarea regulilor impuse de schimburile comerciale este înlocuit în interiorul UE prin integrarea ordinii juridice nationale si comunitare si interventia judecatorilor nationali si a unei Curti de Justitie supranationale cu atributii si competente care depasesc arbitrajul. De aici decurg doua principii fundamentale ale dreptului comunitar: primordialitatea fata de dreptul national si efectul direct al anumitor decizii asupra respectarii liberei circulatii a marfurilor.Este cazul sa amintim ca, în cadrul procedurilor jurisdictionale nationale, judecatorul are de asemenea posibilitatea de a sesiza Curtea Europeana de Justitie într-o chestiune care prejudiciaza prevederile Articolului 177 din Tratatul CE cu scopul de a cere interpretarea regulilor comunitare în masura în care acestea se aplica în situatia prezentata. Sentinta pronuntata în acest tip de probleme reprezinta contributia cea mai importanta a Curtii de Justitie în dezvoltarea jurisprudentei referitoare la libera circulatie a marfurilor.

U7.3. Conceptul liberei circulaţii a mărfurilor

Obiectivul de baza al realizarii liberei circulatii a marfurilor îl constituie asigurarea comercializarii, în conditii similare, în toate tarile membre ale UE a oricarui produs fabricat în mod legal într-unul din aceste state. În centrul realizarii prevederilor Actului Unic European s-a situat armonizarea normelor tehnice si a regulilor de concurenta, inclusiv deschiderea pietelor publice (achizitiile guvernamentale), acestea în scopul stimularii cooperarii în productie si dezvoltarii tehnologice între societatile din teritoriul comunitar. Procesul de armonizare a cuprins urmatoarele etape: - elaborarea, în mai multe domenii, a unor standarde si specificatii tehnice uniforme de catre CEN si CENELEC, împreuna cu institutiile nationale de standardizare, care au fost introduse în reglementarile fiecarui stat membru si care au fost transpuse în practica, prin contractele dintre întreprinderi; - impunerea (atât de catre autoritatile nationale, cât si de catre institutiile comunitare) a respectarii cu rigurozitate a “exigentelor esentiale” de protectie si satisfacere a cerintelor consumatorilor, la care sa raspunda un produs (sau serviciu), asa cum sunt definite în directivele UE.

În domeniul standardelor, problema e mult mai complicata. La nivelul UE exista o linie de demarcatie foarte fina între standardele armonizate la nivel comunitar si principiul recunoasterii reciproce. De asemenea, un element important este recunoasterea reciproca a certificarilor de conformitate facute de organisme specializate din diferite tari membre, organisme care certifica faptul ca un anumit produs corespunde standardelor edictate la nivel comunitar.

75

U7.4. Mărfurile beneficiare de drept ale liberei circulaţii a mărfurilor

.“Produsele comunitare” Pentru a verifica daca un produs a fost fabricat în cadrul Uniunii Europene, se impune, mai întâi, sa se precizeze care este teritoriul comunitar vamal. Sunt, într-adevar, reguli de drept derivate care au precedat într-o maniera progresiva întinderea acestui teritoriu.Notiunea de “produse comunitare” cuprinde produsele fabricate în întregime în cadrul Uniunii Europene, astfel încât produsele sa se supuna unei transformari potrivit conditiilor aplicabile regulamentului vamal comunitar, sunt considerate marfuri comunitare, produsele: - obtinute în întregime în teritoriul vamal al UE în conditiile vizate în articolul 23, fara contributia marfurilor importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al UE; - importate din tari sau teritorii ce nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene si puse în libera practica; - obtinute, în teritoriul vamal al UE, fie plecând de la marfuri vizate în cea de-a doua conditie în exclusivitate, fie plecând de la marfuri vizate primei si celei de-a doua conditii. Incidenta acestor dispozitii asupra circulatiei marfurilor în interiorul UE este determinata de referinta facuta în prima conditie de mai sus pentru marfurile obtinute în întregime “în teritoriul vamal al Uniunii Europene”. Totusi, piata interna si uniunea vamala sunt notiuni complementare si în consecinta, semnificatia lor ar trebui sa fie aceeasi, sub presiunea de a crea incertitudini juridice care pot aduce prejudicii bunei lor functionari. Produsele în libera practica

Definitia “produselor în libera practica” se refera la singurele aspecte vamale de intrare a acestor produse în cadrul Uniunii Europene, în urmatorii termeni: “Sunt considerate în libera practica întrun stat membru produsele provenind din tari terte pentru care formalitatile de import au fost desavârsite si taxele vamale si celelalte taxe de import exigibile au fost percepute în acest stat membru si nu au beneficiat de o reducere totala sau partiala a acestor taxe”.Curtea Europeana de Justitie a precizat ca numai produsele fabricate si/sau comercializate legal într-un stat membru beneficiaza de principiul recunoasterii mutuale (reconnaissance mutuelle). Un produs ar putea, într-adevar, sa nu corespunda regulilor de securitate care îi sunt aplicabile în vederea comercializarii într-un stat membru în care, cu toate acestea, a fost vamuit cum se cuvine.

Produsele în libera practica pun înca probleme în ceea ce priveste libera lor circulatie în interiorul Uniunii Europene, atunci când controlul de conformitate la exigentele tehnice care le sunt aplicabile cer apropierea permanenta de locul de fabricatie. Notiunea de marfuri

Produsele beneficiind de libera circulatie trebuie sa fie produse comunitare, asemenea celor definite de reglementarea comunitara, sau care se gasesc în libera practica în Uniunea Europeana. Dar, se pune în continuare problema de a determina importanta notiunii de “produs” sau “marfa”. În hotarârea Comisiei UE referitoare, de exemplu, la opere de arta, Curtea Europeana de Justitie a definit termenul “marfa”, în sensul liberei circulatii a marfurilor, ca fiind “...produsele apreciabile în bani si susceptibile sa faca obiectul unor tranzactii comerciale”. În final, se poate aprecia ca libera circulatie a marfurilor este un concept pentru care punerea în aplicare cere eliminarea barierelor a caror natura juridica este variabila si care îsi gasesc originea în diferitele sfere de activitate reglementata de statele membre.

76

Întrebări facultative 1. Ce se înţelege prin libera circulaţie a mărfurilor? 2. Ce se înţelege prin produs comunitar? 3. Cum poate fi definit Actul Unic European? 4 Definiţi produsele în liberă practică 5. Definiţi noţiunea de mărfuri

U7.5 Test de autoevaluare nr. 7 1 Liberalizarea schimburilor factorilor de producţie cuprinde:

1. forţa de muncă ; 2. capitalul ; 3. serviciile; 4. proprietatea industrială; 5 .proprietatea intelectuală

Alegeţi varianta corectă:

a. 3 4

b. 1 5

c. 1 2 3 4 5

d. 2 3

e. 1 (10 puncte)

2. Acordurile multilaterale cuprind: 1. regulile GATT

2. AELS 3. ASEAN

4. ALEAN Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 3

1 3 4

1

(10 puncte) 3. Completaţi: Schimburile comerciale cu....reprezintă.......întregului sistem .......internaţional, iar debutul integrării economice.....s-a făcut în acest domeniu. .

(10 puncte) 4. Progresul realizat în calea schimburilor de bunuri nu a pregătit terenul pentru liberalizarea schimburilor în alte sectoare ale economiei.


77


5. Actul Unic European prevede:

1. armonizarea normelor tehnice şi a regulilor de concurenţă; 2. evitarea practicilor valutare discriminatorii; 3. deschiderea pieţelor publice; 4. colaborarea în domeniul politicilor monetare; Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4

b. 1 3

c. 4

d. 3

(10 puncte)

6. Procesul de armonizare a cuprins următoarele etape: a. elaborarea unor standarde şi specificaţii tehnice uniforme de către CEN şi CENELEC b. impunerea respectării cu rigurozitate a exigenţelor esenţiale de protecţie şi satisfacere a cerinţelor consumatorilor c. convertibilitatea în valute d. convertibilitate secundară Alegeţi varianta corectă

a,c

b,c,

a,b,c,d

a b

(10 puncte)

7. Produs comunitar înseamnă: a. produs fabricat în interiorul UE b. produs fabricat în exteriorul UE c. produs fabricat în România Alegeţi varianta corectă

b,c

a,b,c

c

a

(10 puncte)

8. Sunt considerate mărfuri comunitare produsele: 1. obţinute în întregime în teritoriul vamal al UE

2. importate din ţări sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al UE 3. obţinute în teritoriul vamal al UE 4. comunitare Alegeţi varianta corectă

1 2 3

78

2

2 3 4

1 3 (10 puncte)

9. Produsele în liberă practică: 1. sunt produsele provenind din ţări terţe pentru care formalităţile de import au fost desăvârşite 2. sunt produse ale căror taxe vamale şi celelalte taxe de import exigibile au fost percepute în acest stat membru 3. sunt produsele provenind din ţări terţe pentru care formalităţile de export au fost desăvârşite 4. sunt produse ale căror taxe vamale şi celelalte taxe de import exigibile nu au fost percepute în acest stat membru Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

1 2

1 3

3 4

(10 puncte)

10. Curtea Europeană de Justiţie defineşte marfa ca fiind: 1. produse apreciabile în bani 2. produse susceptibile să facă obiectul unor tranzacţii comerciale 3. produse neapreciabile în bani Alegeţi varianta corectă

1 2

2

3

(10 puncte)

U7.6. Rezumat

Schimburile comerciale cu mărfuri reprezintă temelia întregului sistem comercial internaţional, iar debutul integării economice regionale s-a făcut în acest domeniu.Barierele în calea schimburilor constituie instrumente pentru supravegherea şi controlul fluxului de schimburi cu scopul de a ajunge la cele mai bune raporturi posibile între producţia naţională şi importurile care o concurează pe piaţa protejată.

79



Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 7 1. – c; 2. – 1,2,3,4; 3 – mărfuri, temelia, internaţional, regionale; 4-fals; 5-b; 6-a,b; 7-a; 8-1,2,3; 9-1,2;10-1,2;

80

UUNNIITTAATTEEAA 88

RRoolluull nnoorrmmeelloorr tt eehhnniiccee îînn sscchh iimmbbuurr ii ll ee ccoommeerrcc iiaa llee iinn tt rraa şş ii eexx tt rraaccoommuunnii ttaarree



U8.2. Conceptul de normă tehnică

U8.3. Conceptul de obstacol tehnic în calea schimburilor comerciale


U8.5. Rezumat …………………………………………………………





- Normă tehnică - Obstacol tehnic - ETSL

U8.2. Conceptul de normă tehnică

Standardizarea poate furniza un cadru pentru conceptia produselor, dar lasa neatinsa creativitatea fabricantilor si diferentierea produselor. Putem cita în acest sens: dimensiunile hârtiei; dimensiunea cartilor de credit; filetajul buloanelor si piulitelor.

Normele si standardele tehnice în schimbul de marfuri: sunt, pe de o parte, un instrument formidabil care faciliteaza schimburile, dar pot constitui, în functie de cadrul în care sunt realizate, bariere la fel de eficace ca taxele vamale si contingentele tarifare.

81

De peste 15 ani, Uniunea Europeana a dezvoltat o politica activa în acest domeniu, rezultatul fiind adoptarea în aceasta perioada a circa 20 de Directive de armonizare a legislatiilor tehnice ale statelor membre, directive ce vizau produsele industriale sub un model nou, cunoscut ca “noua abordare”.Aceasta practica a dus la elaborarea unei “normalizari” regionale comunitare, unica în lume si foarte apreciata. Definitia normelor si reglementarilor tehnice clara este cea data în ghidul ISO/CEI.: “document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut, care furnizeaza, pentru utilizari comune si repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici, pentru activitati si rezultatele acestor activitati, garantând un nivel de ordine optimal într-un context dat”. Normele tehnice sunt aprobate de catre un organism recunoscut, a carui principala functie în virtutea statutului sau este normalizarea si care face obiectul unei recunoasteri ca si organism de normalizare, fie în mod formal, de catre puterea publica, fie de facto, de catre actorii pietei. Prezentarea celor trei organisme ale U.E. de aplicare a normelor tehnice CEN (Comitetul European de Normalizare) CEN are o vocatie generala si este cel mai important dintre cele trei organisme. Acest comitet este condus de o adunare generala si de un consiliu de administratie compus din 19 organisme nationale de standardizare . CENELEC (Comitetul european de normalizare si standarde tehnice în industria electrotehnica) are o arie de cuprindere redusa numai la produsele electrotehnice, dar organizarea sa si procedurile sale sunt identice cu cele ale CEN. Sediul este la Bruxelles si este condus de o Adunare generala si un Consiliu de Administratie, ce regrupeaza 19 organisme nationale de normare tehnica. ETSL (L’Institut Europeen de norme de telecomunication), creat în 1988, din initiativa franceza, este ultimul organism al U.E. de aplicare a normelor tehnice. La nivelul anului 2000 numara 418 membri, provenind din cele 15 tari membre ale U.E.

U8.3. Conceptul de obstacol tehnic în calea schimburilor comerciale

Eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative din calea schimburilor comerciale

dintre tarile membre ale U.E. începând cu 1968 nu a putut asigura libera circulatie a marfurilor în teritoriul comunitar, datorita existentei unor forme de obstacole mai putin vizibile, dar deosebit de eficace, printre acestea un loc si un rol deosebil avându-l obstacolele tehnice.În concluzie, reglementarile tehnice si normele constituie, în prezent, “axe” privilegiate ale luptei contra obstacolelor tehnice în interiorul Uniunii Europene.

Expedierea marfurilor a devenit foarte sensibila la factorul "timp". Industria foloseste din ce în ce mai mult sistemul de livrare "just in time", ceea ce face foarte importanta livrarea rapida. Toate acestea duc la preocuparea sistemului vamal de a gasi noi idei si sisteme pentru dezvoltarea acestor cerinte.În acest sens se considera ca PCC nu trebuie înteleasa si nici abordata ca un scop în sine, ci doar ca unul dintre mijloacele cele mai importante de asigurare a unei dezvoltari economice accelerate si de concertare a procesului de unificare economica si monetara în UE. Dupa cum se mentioneaza în cel mai apreciat "ghid" al constructiei "casei comunitare"i PCC a UE exprima însusi dinamica unificarii europene: "ea rezulta, atât din motive politice ce figureaza în preambulul Tratatului de la Roma, cât si din logica integrarii europene".

Întrebări facultative 1. Ce se înţelege prin norme şi standarde tehnice în schimbul de mărfuri? 2. Ce se înţelege prin ISO? 3. Care sunt organismele UE de aplicare a normelor tehnice? 4. Ce înţelegeţi prin obstacol tehnic în calea schimburilor comerciale?

82

U8.4 Test de autoevaluare nr. 8 1 Conceptul de normă tehnică cuprinde:

1. dimensiunile hârtiei; 2. dimensiunile cărţilor de credit; 3. filetajul buloanelor; 4. crowling peg; 5. filetajul piuliţelor Alegeţi varianta corectă

a. 3 4

b. 1 5

c. 1 2 3 4 5

d. 2 3

e. 1 2 3 5 (20 puncte)

2. Definirea normelor şi reglementărilor tehnice clare este dată în ghidul : 1. ISO

2. CELEN 3. CENELEC

4. ETSL Alegeţi varianta corectă

1

2

3

4

(20 puncte) 3. Completaţi: Normele şi standardele tehnice în schimbul de mărfuri sunt un.....formidabil care.....schimburile, dar pot constitui, în funcţie de....în care sunt realizate, bariere la fel de eficace ca taxele vamale şi........

(20 puncte) 4. Standardizarea poate furniza un cadru pentru concepţia produselor, dar lasă neatinsă creativitatea fabricanţilor şi diferenţierea produselor.


5. Organismele UE de aplicare a normelor tehnice sunt : 1. ISO;

2. CEN 3. CENELEC 4. ETSL Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 4

b. 2 3

c. 4

d. 1

(20 puncte)


83

U8.5. Rezumat

Normele şi standardele tehnice în schimbul de mărfuri sunt un instrument care facilitează schimburile, dar pot constitui, în funcţie de cadrul în care sunt realizate, bariere la fel de eficace ca taxele vamale şi contingentele tarifare.



Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare nr. 8

1. – e; 2. – 1; 3 –instrument,facilitează,cadrul, contingente tarifare; 4- adevărat; 5-b; 6-a; 7-a; 8-1,2,3,4,5; 9-1,2,3;10-1,2;

84

UUNNIITTAATTEEAA 99

LLiibbeerraa cc ii rrccuullaa ţţ ii ee aa sseerrvv iicc ii ii lloorr



U9.2. Tratatul de la Roma şi libera circulaţie a serviciilor

U9.3. Procesul integrării pieţei serviciilor


U9.5. Rezumat …………………………………………………………





- Servicii financiare - Servicii de transport - Servicii de utilităţi publice - Servicii audio-vizuale

U9.2. Tratatul de la Roma şi libera circulaţie a serviciilor . În tratatul CEE serviciile sunt prezentate în articolele 59-66, în care este expus dezideratul liberei lor circulatii, se face o clasificare a acestora si o referire la un program general de eliminare a restrictiilor, la nediscriminarea pe criterii de nationalitate si rezidenta si la liberalizarea lor de catre tarile membre. Într-o prima faza, servicii ca turismul si transportul au fost identificate ca având o importanta economica pentru tranzactiile transfrontaliere din CEE. Tratatul de la Roma face distinctie între serviciile temporare, definite în articolele 59-66, si cele permanente care cad sub regimul dreptului de stabilire din articolele 52-58. Prevederi referitoare la principalele servicii În ceea ce priveste serviciile : - transporturile, ulterior deciziei CEJ în politica comuna a transportului s-a pus accent pe pe liberalizare, limitând armonizarea la cerinte esentiale (cum ar fi siguranta);

85

- financiare, un numar de 6 tari din 12 practicau controlul acestora, una avea o piata valutara cu caracter dual, iar liberalizarea era înca un deziderat, cu exceptia dreptului de stabilire pentru banci si societati de asigurare. - telecomunicatii si cele postale liberalizarea lor a început târziu, spre sfârsitul anilor ’80. In domeniul telecomunicatiilor, serviciilor audiovizuale si transportului aerian autoritatile nationale au invocat cerintele serviciilor publice si/sau limitele fizice ale retelelor nationale pentru a acorda drepturi speciale sau exclusive, a stabili reguli privind drepturile de proprietate sau a impune restrictii asupra frecventelor de emisie, toate acestea având ca efect limitarea concurentei si a accesului firmelor straine.

U9.3. Procesul integrării pieţei serviciilor

Metoda prin care s-a încercat integrarea a fost combinarea prevederilor articolului 59 de abolire a restrictiilor cu neintrodcerea de noi reglementari restrictive si cu programul de eliminare a restrictiilor din articolul 63, aplicarea clauzei de nediscriminare pentru restrictiile ramase la toti rezidentii. În ceea ce priveste jurisprudenta creata de CEJ în domeniul serviciilor, ea este inspirata din domeniul marfurilor.Pe baza programului pietei unice s-a introdus la sfârsitul anului 1988 un sistem ce asigura recunoasterea diplomelor universitare atestând posesorilor o calificare profesionala înalta, cu conditia a minimum 3 ani de studii, ceea ce însemna evitarea deliberata a armonizarii standardelor educationale, aflate totusi la un nivel ridicat în tarile comunitare. Principalele sectoare care au cazut sub incidenta directivei sunt industria hoteliera si cateringul, electricienii, mecanicii auto, constructorii, agricultorii, horticultorii, muncitorii forestieri, textilisti si confectioneri. La nivel comunitar descrierea ocupatiilor si cerintelor de intrare era menita sa faciliteze gasirea de locuri de munca în alte tari comunitare.Integrarea pietei serviciilor a depins destul de pregnant de mai multi factori, printre care în primul rând libera circulatie a bunurilor, în al doilea rând libera circulatie a unor factori de productie, cum sunt forta de munca si capitalurile, dar si de armonizarea politicilor sociale (extrem de dificil de realizat) mai ales pe principalele ei componente din domeniul fortei de munca. . Serviciile financiare. Consecintele s-au tradus prin coordonarea politicilor si chiar prin centralizarea unora la nivel comunitar.O arie financiara europeana are 4 caracteristici: - piata interna a serviciilor financiare - libera circulatie a banilor si capitalurilor financiare - moneda unica - armonizarea fiscala si contabila.

Serviciile financiare s-au dezvoltat la scara regionala pe masura ce circulatia transfrontaliera a capitalurilor s-a amplificat în perioada postbelica, iar acest proces reprezinta o trasatura dominanta a procesului de globalizare din economia mondiala. Masurile reglementatorii, îndeosebi cu caracter prudential si preventiv, vizând controlul si supravegherea activitatilor bancare au fost determinate de hazardul si riscurile specifice acestui sector, precum si de rolul pe care-l joaca el în expansiunea masei monetare, în creditarea sectorului productiv, în finantarea deficitelor sectorului public, procese care au implicatii majore asupra cresterii economice si macrostabilitatii. Reglementarile s-au referit la : a) necesitatea creearii rezervelor de catre bancile comerciale la banca centrala; b) plafoanele pentru creditele acordate si depozitele deschise; c) controlul cantitativ al creditului si la nivelul garantiilor; d) monitorizarea identitatii actionarilor; e) împiedicarea spalarii banilor murdari etc. Structura sectorului bancar a fost oarecum diferita din punct de vedere al proprietatii si al gamei de servicii asigurate. Un alt factor care explica volumul imens de tranzactii la bursele americane de valori, ca de altfel si la cele de marfuri, este activitatea speculativa intensa, care a contribuit si ea la dinamismul deosebit al pietei de capital si a avut atât efecte pozitive cât si efecte negative pe plan economic.

Liberalizarea serviciilor financiare s-a efectuat pe baza strategiei expusa în Cartea Alba din 1985 care viza liberalizarea completa a miscarilor de capital si armonizarea cadrului de reglementare (a regulilor esentiale), ultima combinata cu principiul recunoasterii reciproce.

Ulterior pentru combaterea evaziunii fiscale s-a realizat armonizarea ratelor de impozit asupra veniturilor din economii si investitii.

86

Si în cadrul sectorului financiar-bancar integrarea regionala prin eliminarea barierelor nationale din calea liberei circulatii a serviciilor bancare si financiare a reflectat dinamica si trasaturile procesului de liberalizare si globalizare din cadrul economiei mondiale, care a conferit un caracter global pietelor financiare si de capital, a pus în discutie eficienta si competitivitatea actorilor implicati precum si necesitatea restructurarii sectorului financiar-bancar. In privinta transnationalizarii sectorul financiar bancar a ramas în urma celui industrial datorita faptului ca la nivel international libera circulatie a marfurilor a fost mai facil de realizat decât libera circulatie a serviciilor, ea fiind puternic promovata de sistemul comercial international, reprezentat de GATT si în prezent de OMC. Partial si sub influenta aliantelor strategice între gigantii industriali transnationali, a continuat tendinta catre megafuziuni în sectorul bancar. In ceea ce priveste domeniul asigurarilor, aici liberalizarea a progresat continuu, atingând o dimensiune deplina în domeniul reasigurarilor. Au fost armonizate legile referitoare la asigurarile pentru raspunderea civila privind utilizarea vehiculelor cu motor, asigurarile directe – altele decât asigurarile de viata, activitatile agentilor si brokerilor de asigurari, coasigurarea, asigurarea directade viata, asigurarea cheltuielilor juridice. Serviciile de transport

Domeniul transportului este vital pentru economia UE, având o pondere de 6% în PIB-ul comunitar o pondere de 28% în consumul final de energie si o forta de munca angajata de cca 4,5 milioane persoane..

Politica comuna în domeniul transportului se numara printre cele 4 politici comune din tratatului de la Roma, ea facând parte din categoria asa numitelor politici de sprijin al integrarii pietelor nationale într-o piata comunitara. Liberalizarea transporturilor si impactul Cartii Albe din 1992

Actul Unic European si tratatul de la Maastricht au adus schimbari importante legislatiei primare din domeniul politicii comune a transportului. Astfel s-au introdus votul cu majoritate calificata în luarea deciziilor CM, s-a stipulat aplicarea principiului subsidiaritatii, promovarea unor obiective superioare ale procesului de integrare, necesitatea cresterii sigurantei transportului, dezvoltarea retelelor transeuropene de transport.

Intr-un fel accentul în politica comuna a transportului s-a deplasat de pe politici „negative” care urmareau înlaturarea obstacolelor existente în calea realizarii pietei unice pe politici „pozitive” si proactive, mai cuprinzatoare si mai bine corelate cu alte politici comunitare, cum ar fi politica concurentei, politica mediului, politica industriala, politica de dezvoltare regionala (structurala). Caracterul proactiv al politicii comune a transportului este evidentiat de accentul pus pe activitatea de reglementare si implementare în detrimentul negocierilor si compromisurilor privind directiile de actiune. Conform Comisiei Europene ar exista 5 prioritati ale acesteia: dezvoltarea si integrarea sistemului comunitar de transport, siguranta transportului, protectia mediului, protectia sociala, relatiile externe.

Prioritatile mentionate au fost sintetizate în Programul de Actiune al Comisiei a trasat jaloanele activitatii sale în domeniul politicii comune a transportului pâna la finele deceniului bazata pe 3 obiective: îmbunatatirea calitatii serviciilor, consolidarea pietei unice si politica externa. Aceste obiective includ initiative diverse de genul Programului Retelelor Transeuropene de Transport, Expedieri Maritime pe Distante Scurte, Reteaua Cetatenilor etc. Consolidarea pietei unice implica aspecte privind accesul pe piata printr-o politica adecvata a concurentei, liberalizare si restrângere a supracapacitatii, tehnici de stabilire a preturilor si dimensiunea sociala (conditii de lucru). Politica sau relatiile externe se refera la dezvoltarea unor legaturi strânse cu tarile învecinate UE, îndeosebi din Europa.

In septembrie 2001 Comisia Europeana a adoptat o noua Carte Alba intitulata „Politica europeana a transporturilor pâna în anul 2010 : timpul deciziei” care refocalizeaza obiectivul Comisiei în acest domeniu catre solicitarile si necesitatile cetatenilor sau utilizatorilor, propunând un numar de 60 de masuri ce concorda cu directiile Strategiei Dezvoltarii Durabile adoptata de Consiliul European de la Goteborg din iunie 2001.

Revitalizarea transportului feroviar însemna în primul rând stimularea concurentei între companiile furnizoare de servicii prin cresterea numarului de competitori si restructurarea unor companii.

Transportul rutier este cel mai dezvoltat, eficient si flexibil subsector, dar este si excesiv de fragmentat si supus pe latura cererii unei presiuni puternice exercitata de firmele de expeditie si de companiile industriale, care afecteaza nivelul preturilor si profiturilor si se rasfrânge negativ asupra protectiei sociale si sigurantei circulatiei.

Transportul maritim la mica distanta si cel fluvial sunt modalitati care pot contribui la decongestionarea infrastructurii rutiere si la compensarea insuficientei dezvoltari a infrastructurii feroviare în zonele de coasta.

87

Transportul aerian nu are un sistem de management bine pus la punct la nivel european, în plus este confruntat cu întârzieri repetate, consum mare de carburanti, eficienta redusa, pericolul unor actiuni teroriste. Extinderea traficului aerian si a capacitatilor aeroportuare conexata cu largirea UE catre estul Europei va trebui sa tina cont de reglementarile comunitare vizând reducerea zgomotului si poluarii cauzate de avioane.

Intermodalitatea este vazuta drept principal mijloc de a crea alternative viabile si competitive la transportul rutier confruntat cu dificultati importante legate de infrastructura si impact ecologic. Comisia a considerat caar trebui realizatao integrare mai profunda a diverselor modalitati de transport cu scopul potentarii capacitatilor si eficientizarii serviciilor. Ca prioritati au fost desemnate armonizarea tehnica si interoperabilitatea între sisteme, îndeosebi pentru transportul containerizat. Serviciile de telecomunicatii

In domeniul telecomunicatiilor infrastructura si serviciile au fost deschise concurentei la 1 ianuarie 1998 datorita angajamentelor asumate de UE în conformitate cu prevederile celui de-al patrulea protocol la Acordul General privind Serviciile, iar liberalizarea pietei tarilor comunitare s-a realizat la 1 ianuarie 2000, cu exceptia Greciei (la 31 decembrie). Liberalizarea a însemnat demonopolizare, acces pe piata, acordarea tratamentului national, diminuarea tarifelor, concurenta sporita. Servicii audiovizuale

In domeniul serviciilor audiovizuale accentul s-a pus pe libera lor circulatie si pe promovarea productiei europene.Prin programele MEDIA Uniunea Europeana sustine industria europeana a filmului si a programelor de televiziune, întrucât în cadrul Acordului General privind Comertul cu Servicii (GATS) UE si-a exprimat pozitia ferma de a conserva diversitatea culturala si lingvistica europeana si de a exercita o deplina libertate de actiune în sectorul audiovizual. Servicii de publicitate

In domeniul publicitatii s-a observat un trend evident catre standardizarea campaniilor publicitare pentru promovarea produselor de lux si a celor pentru tineri. La produsele de larg consum presiunea clientilor a determinat agentiile de publicitate sa formeze retele sau aliante internationale (WWP, Cordiant, Euro-RSCG, Publicis etc.) Proliferarea programelor de televiziune transfrontaliere a încurajat activitatea de publicitate dar a fost si un handicap pentru dezvoltarea reclamei de tip pan-european, din cauza fragmentarii excesive a mass-media. Serviciile de utilitati publice

In domeniul utilitatilor publice, care constituie obiectul politicii energetice a UE, liberalizarea a fost demarata la începutul anilor ’90 când Comisia Europeana a elaborat un plan în trei etape pentru liberalizarea pietelor gazului si electricitatii. Strategia pietei interne în domeniul serviciilor

Strategia privind serviciile încearca sa suplimenteze abordarea sectoriala cu una orizontala, obiectivele vizând cresterea concurentei, reducerea preturilor, îmbunatatirea calitatii, diversificarea gamei oferite, atenuarea influentei factorilor culturali si lingvistici. Mijloacele de realizare a obiectivelor sunt reprezentate de modernizarea si largirea cadrului de reglementare printr-o abordare de tip orizontal si care priveste sase verigi de baza ale pietei : înlaturarea barierelor din calea înfiintarii firmelor, facilitarea vânzarilor transfrontaliere, distribuirea, activitatea promotionala, vânzarile si serviceul post-vânzare.

Dezvoltarea ” noii economii ” bazata pe TIC presupune relatii strânse intre cercetare si productie, accesul facil la resursele umane si la capitalul financiar, bariere administrative reduse pentru crearea si managementul noilor firme, climat propice antreprenoriatului si asumarii riscurilor. La nivel comunitar sunt necesare politici structurale menite a îmbunatati infrastructura necesara realizarii de noi tehnologii si promovarii utilizarii lor în diverse domenii productive. Acestea ar implica : a) asigurarea unui climat concurential adecvat pe noile piete care sa contribuie la cresterea productivitatii de catre noile tehnologii; b) asigurarea flexibilitatii pietelor fortei de munca pentru promovarea schimbarilor structurale si crearea de noi locuri de munca pe baza noilor tehnologii; c) perfectionarea sistemului de învatamânt pentru favorizarea ajustarilor la nivel microeconomic, diseminarea noilor tehnologii si atenuarea efectelor negative asupra fortei de munca; d) încurajarea antreprenoriatului si aparitiei de noi firme prin reducerea birocratiei si a costurilor administrative, facilitarea falimentului si accesului la capital; e) acordarea de facilitati fiscale pentru activitatea de cercetare/dezvoltare; f) facilitarea iesirilor firmelor din sectoarele aflate în declin.

88

Întrebări facultative 1. Care sunt prevederile referitoare la principalele servicii? 2. Ce presupune procesul integrării pieţei serviciilor? 3. Ce sunt serviciile financiare? 4 Definiţi serviciile audio-vizuale 5. Ce sunt serviciile de publicitate? 6. Definiţi serviciile de telecomunicaţii

U9.4 Test de autoevaluare nr. 9 1 În ceea ce priveşte serviciile, principalele prevederi se referă la:

1. transporturi; 2. servicii financiare; 3. servicii poştale; 4. servicii de telecomunicaţii ; 5. alte servicii


a. 3 4

b. 1

c. 1 2 3 4 5

d. 1 2

e. 1 2 3 4 (10 puncte)

2. O arie financiară europeană are următoarele caracteristici:

1. armonizarea fiscală şi contabilă 2. moneda unică 3. libera circulaţie a banilor şi capitalurilor financiare

4. piaţa internă a serviciilor financiare Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 3

1 3 4

1

(10 puncte) 3. Completaţi: Metoda prin care s-a încercat......a fost combinarea prevederilor art. 59 de......a restricţiilor cu neintroducerea de noi..........restrictive .

(10 puncte) 4. În tratatul CEE serviciile sunt prezentate în art. 59-66 în care este expus dezideratul liberei lor circulaţii, se face o clasificare a acestora şi o referire la un program general de eliminare a restricţiilor

Adevarat Fals


89

(10 puncte)

5. Integrarea pieţei serviciilor a depins de mai mulţi factori: 1. libera circulaţie a bunurilor;

2. libera circulaţie a forţei de muncă şi a capitalului; 3. armonizarea politicilor sociale; 4. realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii; Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3

b. 2 3

c. 4

d. 1

(10 puncte) 6. Reglementările serviciilor financiare s-au referit la : a. necesitatea creării rezervelor de către băncile comerciale la Banca Centrală b. plafoanele pentru creditele acordate şi depozitele deschise c. controlul cantitativ al creditului şi la nivelul garanţiilor d. valuta cotantă Alegeţi varianta corectă

a,b,c

b,c,

a,b,c,d

a

(10 puncte)

7. Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht au adus schimbări importante legislaţiei primare din domeniul politicii comune a transportului, astfel: a. s-a stipulat aplicarea principiului subsidiarităţii b. promovarea unor obiective superioare ale procesului de integrare c. necesitatea creşterii siguranţei transportului d. cursul valutar anticipat la momentul t Alegeţi varianta corectă

b,c,d

a,b,c,d

c,d

a,b,c

(10 puncte)

8. Dezvoltarea “Noii Economii” bazată pe TIC presupune: 1. relaţii strânse între cercetare şi producţie

2. acces facil la resursele umane şi la capitalul financiar 3. climat propice antreprenoriatului 4. bariere administrative reduse pentru crearea şi managementul noilor firme Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

4

90

2 3 4

1 2 (10 puncte)

9. Mijloacele de realizare a obiectivelor în domeniul serviciilor priveşte următoarele verigi de bază ale pieţei: 1. înlăturarea barierelor din calea înfiinţării firmelor 2. facilitarea vânzărilor transfrontaliere 3. activitatea promoţională 4. distribuirea Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 4

1

3 4

(10 puncte)

10. Politicile structurale se referă la: 1. asigurarea unui climat concurenţial adecvat pe noile pieţe care să contribuie la creşterea productivităţii de către noile tehnologii 2. asigurarea flexibilităţii pieţelor forţei de muncă pentru promovarea schimbărilor structurale şi crearea de noi locuri de muncă pe baza noilor tehnologii 3. perfecţionarea sistemului de învăţământ pentru favorizarea ajustărilor la nivel microeconomic, diseminarea noilor tehnologii şi atenuarea efectelor negative asupra forţei de muncă 4. încurajarea antreprenoriatului şi apariţiei de noi firme prin reducerea birocraţiei şi a costurilor administrative, facilitarea falimentului şi accesului la capital 5. facilitarea ieşirilor firmelor din sectoarele aflate în declin Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4 5

2

3 4

4 5

5

(10 puncte)

U9.5. Rezumat

Servicii ca turismul şi transportul au fost identificate ca având o importanţă economică pentru tranzacţiile transfrontaliere din CEE. Tratatul de la Roma face distincţie între serviciile temporare şi cele permanente.Serviciile financiare s-au dezvoltat la scară regională pe măsură ce circulaţia transfronalieră a capitalurilor s-a amplificat în perioada postbelică.

91




1-e; 2. – 1,2,3,4; 3 – integrarea, abolire, reglementări; 4- adevărat; 5-a; 6-a,b,c; 7-a,b,c; 8-1,2,3,4; 9-1,2,3,4;10-1,2,3,4,5; TEMA DE CONTROL NR. 2 ANALIZA PRINCIPALELOR STRATEGII DE PĂTRUNDERE PE PIEŢELE EUROPENE Analizaţi principalele strategii de pătrundere pe pieţele europene

92

MODULUL 4

UU NN IITT AATT EE AA 1100 :: Libera circula ţie a capitalului

UU NN IITT AATT EE AA 1111 :: LLii bbee rraa cc ii rr ccuu llaa ţţ ii ee aa ppee rr ssoo aannee ll oo rr

UU NN IITT AATT EE AA 11 22:: LLee aaddee rr sshhii pp şş ii pprroovvoo ccăă rr ii ll ee mmee dd ii uu ll uu ii ii nn tt ee rrnnaa ţţ ii oonnaa ll dd ee aa ffaaccee rr ii

UU NN IITT AATT EE AA 11 33:: OO rrgg aa nnii zzaa rree aa cc oorrppoo rraa ţţ ii ii ll oo rr ee uurroo ppee nnee


93

UUNNIITTAATTEEAA 1100

LLiibbeerraa cc ii rrccuullaa ţţ ii ee aa ccaapp ii ttaa lluu lluu ii



U10.2. Libera circulaţie a capitaului. Concept.

U10.3. Impactul introducerii euro asupra pieţei de capital

U10.4. Liberalizarea sistemului bancar


U10.6. Rezumat …………………………………………………………





- Investiţii directe - Titluri negociate la bursă - Euro-monedă cu stabilitate constantă

U10.2. Libera circulaţie a capitalului. Concept.

Tratatul de la Maastricht a constituit o noua etapa în depasirea inconsistentelor tratatului de la Roma, prin traseul stabilit Uniunii Economice si Monetare si prin depasirea necorelatiei dintre libera circulatie a capitalului financiar si cea a serviciilor financiare pe de o parte si politicile macroeconomice nationale pe de alta parte. Liberalizarea pietei de capital în cadrul CEE s-a lovit de riscurile asociate evolutiei cursurilor de schimb si de influenta factorilor ciclici, precum si de impactul evolutiei pietei internationale, de intersubstitutiile componentelor pietei, de explozia pietei eurovalutelor si euroobligatiunilor. În cadrul burselor de valori implementarea noilor

94

tehnologii revolutionare si armonizarea reglementarilor nationale privind accesul si conduita pe piata au avut un impact favorabil asupa integrarii pe acest segment, proces care s-a intensificat apreciabil odata cu introducerea monedei. Nomenclatorul miscarilor de capital Fac parte din prezentul nomenclator, miscarile de capital clasate dupa natura economica a activelor si angajamentelor exprimate în moneda nationala sau în devize straine. Nomenclatorul miscarilor de capital enumerate mai jos acopera ansamblul operatiunilor necesare realizarii lor, încheierea si executarea tranzactiilor si transferurilor aferente. Operatiunile de cont curent si de depozite la institutii financiare includ nu doar constituirea si alimentarea conturilor dar si operatiunile la termen în moneda straina destinate a acoperi un risc de schimb sau adoptarea unei pozitii deschise pentru o anumita deviza. Investitii directe 1. Crearea si extinderea de sucursale sau întreprinderi apartinând exclusiv detinatorilor de fonduri si achizitionarea integrala a întreprinderilor existente. 2. Participarea la întreprinderi noi sau existente în vederea crearii sau mentinerii de legaturi economice durabile. 3. Împrumuturi pe termen lung în vederea crearii sau mentinerii de legaturi economice durabile. Reinvestirea beneficiilor în vederea mentinerii de legaturi economice durabile. Sunt incluse investitiile directe efectuate pe teritoriul national de catre nerezidenti ca si cele efectuate în strainatate de catre rezidenti. Investitii

INVESTITII DIRECTE. Sunt investitiile de orice natura facute de persoane fizice, întreprinderi comerciale, industriale sau financiare care servesc la crearea sau mentinerea de relatii durabile si directe dintre detinatorul de fonduri si conducatorii întreprinderii sau întreprinderea careia îi sunt destinate fondurile în vederea exercitarii unei activitati economice. Principalele exemple ce pot fi date sunt împrumuturile acordate de o societate filialelor sale sau societatilor unde poseda o participatie.

INVESTITII IMOBILIARE. Sunt cumpararile de proprietati construite sau neconstruite de catre persoane private în scopuri lucrative sau personale. În aceasta categorie sunt incluse dreptul de uzufruct, serviciile funciare si drepturile de suprafata.

INTRODUCEREA LA BURSA SAU PE O PIATA MONETARA AGREATA. Reprezinta accesul (conform unei proceduri determinate de titluri si alte instrumente negociabile) la tranzactii reglementate oficial sau neoficial la o bursa sau la un compartiment al pietei monetare, necunoscute oficial.

TITLURI NEGOCIATE LA BURSA (cotate oficial sau neoficial). Sunt titlurile care fac obiectul tranzactiilor reglementate ale caror cursuri sunt publicate în mod sistematic, fie de catre organismele bursiere oficiale (titluri cotate oficial) fie de catre alte organisme legate de bursa, cum ar fi, de exemplu, comisiile bancare (pentru titlurile necotate oficial).

EMITEREA DE TITLURI SI ALTE INSTRUMENTE NEGOCIABILE. Reprezinta vânzarea efectuata prin intermediul unei oferte publice.

PLASAMENTUL DE TITLURI SI ALTE INSTRUMENTE NEGOCIABILE. Reprezinta vânzarea directa de catre emitent sau de catre un consortium special însarcinat, fara a fi oferita si publicului.

OBLIGATIUNI. Sunt titluri negociabile cu o durata de la 2 ani în sus pentru care dobânda primita si modalitatile de rascumparare sunt stabilite în momentul emiterii lor.

U10.3. Impactul introducerii Euro asupra pieţei de capital

Efectele euro asupra sistemului bancar sunt legate de cresterea concurentei atât pe planul preturilor cât si pe planul calitatii serviciilor, de rationalizarea structurilor sistemului bancar, de eliminarea pietelor valutare nationale, de cresterea tranzactiilor cu decontari în euro pe plan international.În zona UEM bancile au trebuit sa revizuiasca sistemul si procedurile de operare, ceea ce a reprezentat o sarcina majora în vederea careia ele au facut anterior pregatiri intense. Pozitia si competitivitatea bancilor comerciale depinde însa partial de eficienta sistemului de decontari în euro la care sunt conectate. În afara problemelor de logistica bancile se confrunta cu o concurenta în crestere care anterior a avut ca bariera regulile diferite de la o tara la alta în ce priveste operatorii straini. Bancile locale vor putea sa opereze pe segmente limitate de piata numai

95

în conditii de competitivitate si eficienta economica. În acest fel UEM ofera sistemului bancar facilitati pe care programul pietei unice l-a oferit industriei, cum ar fi: largirea zonei de operare în conditii mai eficiente; competitie mai puternica; costuri mai reduse; îmbunatatirea calitatii serviciilor. Prin intermediul relatiilor comerciale, financiare, turism si transporturi, euro va exercita o influenta notabila asupra tarilor membre UE. Euro- o moneda cu stabilitate constanta

Prin ratificarea Tratatului de la Maastricht, statele membre au optat pentru stabilitate, stiind din experienta proprie ca nivelurile ridicate ale inflatiei, acumularea de deficite ale datoriei publice si mentinerea unor rate ale dobânzilor pe termen lung la un nivel ridicat, distorsioneaza deciziile si prognozele din economie si transfera aceste poveri catre generatiile viitoare, frâneaza investitiile, încetinesc cresterea economica si diminueaza crearea de noi locuri de munca. Realizarea unui înalt grad de convergenta a economiilor statelor membre pune bazele unui cadru economic stabil în UE.Însa, globalizarea economiei si climatul inernational instabil au necesitat un raspuns corespunzator pe linia integrarii europene. A devenit esentiala asigurarea unei piete unice mai cuprinzatoare care sa fie protejata de fluctuatiile bruste si substantiale ale cursurilor de schimb. Una din problemele puse la debutul UEM este aceea ca, desi ea este o uniune monetara, nu raspunde în totalitate definitiei standard a unei zone monetare optime. O uniune monetara care functioneaza bine prezinta cel putin una din urmatoarele caracterisitici: - socuri asimetrice putin frecvente; - o populatie activa foarte mobila; - salarii reale flexibile; - un sistem de federalism bugetar. Chiar în cazul în care toate aceste conditii sunt reunite, nu exista garantia unei stabilitati permanente. Aceasta probabil pentru ca uniunile monetare care nu sunt însotite de o unificare politica ramân permanent într-o oarecare masura instabile.Tinând seama de diversitatea actuala a caracteristicilor economice si structurale ale participantilor la “zona euro” nu este exclusa aparitia de asemenea socuri asimetrice în perioada de tranzitie. În principiu, tarile membre UEM se vor adapta socurilor, fara a provoca o majorare a ratei somajului, prin patru metode: -a)mobilitatea fortei de munca; -b)flexibilitatea salariilor; -c))politica monetara; -d)politica bugetara. Primul mijloc nu este operabil în cazul UEM, mobilitatea fortei de munca între tarile Uniunii fiind redusa în acest moment, iar barierele culturale si lingvistice se vor mentine probabil pe o lunga perioada de timp.

U10.4. Liberalizarea sistemului bancar

Stabilirea unei piete fara frontiere între cele 15 tari membre ale Uniunii Europene postuleaza 3 libertati pentru banci: libera stabilire, libera prestare de servicii si libera circulatie a capitalurilor, acestea trebuind asigurate cumulativ deoarece fara una din ele nu se poate vorbi de o piata unica.Într-adevar, daca libertatea de stabilire permite implantarea de filiale sau de sucursale în alte tari membre fara nici un fel de autorizare sau formalitate din partea tarii gazda, ea nu permite deloc deschiderea pietelor care tin de libera circulatie a capitalurilor (ceea ce înseamna ca orice rezident din Comunitate are posibilitatea sa plasese economiile sale sau sa se împrumute de la orice banca a unui stat membru). Pasii catre crearea pietei unice bancare

De la coordonare la recunoasterea mutuala. Prima abordare a acestei problematici a fost aceea de a considera coordonarea legislatiilor nationale ca fiind o conditie prealabila pentru realizarea pietei comune bancare. În acelasi timp, pentru asigurarea securitatii deponentilor si a sistemului bancar au fost elaborate o serie de reglementari destinate sa impuna stabilimentelor de credit reguli contabile si prudentiale precum si aderarea obligatorie la un sistem de garantare a depozitelor. Atingerea acestui obiectiv de securitate este esentiala datorita riscurilor cu care stabilimentele de credit se întâlnesc în activitatea curenta: este vorba în special de riscul de insolvabilitate a celor care iau credite si de riscul sistemic, definit ca un risc de dezechilibru de mare amploare care exista când apare falimentul unei institutii importante care poate provoca prin

96

efectul de contaminare falimentul si altor institutii precum si rupturi grave în cadrul sistemului bancar si financiar. Renuntarea la secretul bancar – masura suprinzatoare a UE

Doar unui numar limitat de tari, cum sunt Luxemburg, Belgia, Austria, li s-a permis pastrarea confidentialitatii operatiunilor bancare, deoarece ele s-au opus acestei masuri, invocând impactul negativ pe care l-ar avea asupra sistemului bancar intern, precum si avantajele create centrelor financiare rivale care nu fac parte din UE, cum este Elvetia. Autoritatile din Luxemburg, Belgia, Austria vor aplica impozite de pâna la 35% asupra veniturilor obtinute de clientii straini ai bancilor autohtone. Acordul prevede pastrarea secretului bancar numai pâna când celelalte centre financiare din afara UE – Elvetia, SUA, Monaco, Andora, Liechtenstein, San-Marino, ultimele patru mici state fiind si adevarate paradisuri fiscale - vor fi de acord sa furnizeze autoritatilor comunitare informatii de aceasta natura.Masura pare sa aiba doua ratiuni, prima fiind mai mult de ordin economic sau fiscal, a doua tinând mai mult de combaterea terorismului si spalarii banilor murdari (pilonul trei al UE).

România si-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007, pentru finalizarea pregatirilor de aderare la Uniunea Europeana, data acceptata de Consiliul European România va liberaliza treptat circulatia capitalurilor, respectând angajamentele asumate prin Acordul European, iar masurile de liberalizare vor intra în vigoare pâna la data aderarii României la Uniunea Europeana, adicapânala 1 ianuarie 2007. România este pregatita sa aplice acquis-ul privind sistemele de plati si reglementarile privind prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul spalarii banilor, pâna la data aderarii.

Legislatia româna în domeniul liberei circulatii a capitalurilor este reprezentata de regulamentul nr.3/1997 privind efectuarea operatiunilor valutare si de amendamentele ulterioare, emis de Banca Nationala a României, iar conform prevederilor regulamentului nr.3/1997, operatiunile de cont curent se efectueaza în mod liber.

Operatiunile de capital. Acquis-ul comunitar, în speta articolul 56 din Tratat stipuleaza eliminarea restrictiilor aferente miscarilor de capitaluri între statele membre ale Uniunii Europene si între statele membre ale Uniunii Europene si tarile terte. a) Principalele operatiuni de capital liberalizate în România : - investitiile directe ale nerezidentilor pe teritoriul national, cu exceptia achizitiei terenurilor de catre persoanele fizice si juridice nerezidente; - investitiile imobiliare ale nerezidentilor pe teritoriul national, cu exceptia achizitiei terenurilor de catre persoanele fizice nerezidente; - tranzactionarea valorilor mobiliare în România, de catre nerezidenti; - tranzactiile cu instrumente de plasament colectiv în România, de catre nerezidenti; - operatiunile realizate în conturi de depozite în valuta ale nerezidentilor, deschise la institutii financiare rezidente; - creditele de comert inernational acordate de nerezidenti, rezidentilor, pe o perioada mai mare de un an; - operatiuni de cont curent. b) Principalele operatiuni de capital care necesita autorizare în România : - investitiile directe ale rezidentilor în strainatate; - investitiile imobiliare ale rezidentilor în strainatate; - achizitionarea valorilor mobiliare straine de catre rezidenti; - admiterea valorilor mobiliare românesti pe o piata de capital straina; - admiterea valorilor mobiliare straine pe pietele de capital românesti; - achizitionarea de instrumente ale organismelor de plasament colectiv straine de catre rezidenti; - admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv românesti pe o piata de capital straina; - admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv straine pe pietele de capital românesti; - achizitionarea de catre nerezidenti de instrumente românesti specifice pietei monetare; - achizitionarea de catre rezidenti de instrumente straine specifice pietei monetare; - admiterea de instrumente românesti de piata monetara pe pietele monetare straine; - admiterea de instrumente straine de piata monetara pe piata monetara româneasca; - operatiunile în conturi curente si de depozit ale rezidentilor deschise la institutii financiare nerezidente; - împrumuturile si creditele financiare cu termene de rambursare mai mici de un an; - transferurile dispuse de rezidenti în legatura cu derularea contractelor de asigurari; - unele operatiuni dispuse de persoanele fizice.

97

Întrebări facultative 1. Ce sunt investiţiile directe? 2. Ce sunt investiţiile imobiliare? 3. Ce sunt titlurile negociate la bursă? 4 Ce sunt obligaţiunile? 5. Ce presupune liberalizarea sistemului bancar?

U10.5 Test de autoevaluare nr. 10 1 Ce presupun investiţiile directe?:

1.crearea şi extinderea de sucursale sau întreprinderi aparţinând exclusiv deţinătorilor de fonduri şi achiziţionarea integrală a întreprinderilor existente. 2. participarea la întreprinderi noi sau existente în vederea creării sau menţinerii de legături economice durabile; 3. promovează un sistem de plăţi eficient;

4. autorizează emiterea de bancnote în cadrul UE; 5.Împrumuturi pe termen lung în vederea crăarii sau menţinerii de legături economice durabile


a. 3 4

b. 1 2 5

c. 1 2 3 4 5

d. 1 2

e. 1 2 3 4 (10 puncte)

2. Ce sunt investiţiile directe?:

1. investiţiile de orice natură făcute de persoane fizice, întreprinderi comerciale, industriale sau financiare

2. servesc la crearea sau menţinerea de relaţii durabile şi directe dintre deţinătorul de fonduri şi conducătorii întreprinderii sau întreprinderea căreia îi sunt destinate fondurile în vederea exercitării unei activităţi economice 3. menţin cursurilor monedelor

4. responsabilizează cursurile de schimb Alegeţi varianta corectă

1 2 3

2 3

1 3 4

1 2

(10 puncte)


98

3. Completaţi: Mişcările de capital sunt clasate după natura............. a activelor şi angajamentelor exprimate în............. sau în............

(10 puncte) 4. Operaţiunile de cont curent şi de depozite la instituţii financiare includ nu doar constituirea şi alimentarea conturilor, dar şi operaţiunile la termen în moneda străină destinate a acoperi un risc de schimb sau adoptarea unei poziţii deschise pentru o anumită deviză.


5. Investiţiile imobiliare includ:

1. dreptul de uzufruct 2. piaţă deschisă; 3. serviciile funciare 4. drepturile de suprafaţă; Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4

b. 3 4

c. 4

d. 1 3 4

(10 puncte) 6. Efectele euro asupra sistemului bancar sunt legate de: a. creşterea concurenţei atât pe planul preţurilor, cât şi pe planul calităţii serviciilor, b de raţionalizarea structurilor sistemului bancar.; c. de eliminarea pieţelor valutare naţionale; d.; de creşterea tranzacţiilor cu decontări în euro pe plan internaţional Alegeţi varianta corectă

a,c

b,c,

a,b,c,d

c,d

(10 puncte)

7. UEM oferă sistemului bancar facilităţi pe care programul pieţei unice l-a oferit industriei, cum ar fi:: a.lărgirea zonei de operare în condiţii mai eficiente b. competiţie mai puternică c. costuri mai reduse d. îmbunătăţirea calităţii serviciilor Alegeţi varianta corectă

b,c,d

a,b,c,d

a,b

b

(10 puncte)

99

8. O uniune monetară care funcţionează bine prezintă cel puţin una din următoarele caracterisitici :

1. şocuri asimetrice puţin frecvente 2. o populaţie activă foarte mobilă 3. salarii reale flexibile 4. un sistem de federalism bugetar Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

4

2 3 4

1 2 (10 puncte)

9. Ţările membre UEM se vor adapta şocurilor, fără a provoca o majorare a ratei şomajului, prin patru metode: 1. mobilitatea forţei de muncă 2. flexibilitatea salariilor 3. politica monetară 4. politica bugetară Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 4

1

3 4

(10 puncte)

10. Principalele operaţiuni de capital liberalizate în România au fost: 1. investiţiile directe ale nerezidenţilor pe teritoriul naţional, cu excepţia achiziţiei terenurilor de către persoanele fizice şi juridice nerezidente 2. investiţiile imobiliare ale nerezidenţilor pe teritoriul naţional, cu excepţia achiziţiei terenurilor de către persoanele fizice nerezidente 3. tranzacţionarea valorilor mobiliare în România de către nerezidenţi 4. operaţiunile realizate în conturi de depozite în valută ale nerezidenţilor, deschise la instituţii financiare rezidente 5. creditele de comerţ inernaţional acordate de nerezidenţi, rezidenţilor, pe o perioadă mai mare de un an Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4 5

2

1 3 4

4 5

5

(10 puncte)

100

U10.6. Rezumat

În cadrul burselor de valori, implementarea noilor tehnologii revoluţionare şi armonizarea reglementărilor naţionale privind accesul şi conduita pe piaţă au avut un impact favorabil asupra integrării pe acest segment, proces care s-a intensificat considerabil odată cu introducerea monedei.



1-b; 2. – 1,2; 3 – economică, moneda naţională, devize străine; 4- adevărat; 5-d; 6-a,b,c,d; 7-a,b,c,d; 8-1,2,3,4; 9-1,2,3,4;10-1,2,3,4,5;

101


LLiibbeerraa cc ii rrccuullaa ţţ ii ee aa ppeerrssooaannee lloorr



U11.2. Libera circulaţie a persoanelor


U11.4. Rezumat …………………………………………………………





- Libera circulaţie a persoanelor - Politica socială - Piaţa forţei de muncă în UE - Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă

U11.2. Libera circulaţie a persoanelor

In titlul III, articolele 48-51 din tratatul de la Roma contin referiri la libera circulatie a persoanelor (dar si titlul IV introdus dupa tratatul de la Amsterdam) iar prevederile relevante referitoare la aceasta libertate nu pot fi interpretate restrictiv (cazul Levin al CEJ din 1982) si ele au efect direct (cazul Royer al CEJ din 1976). De aceasta libertate beneficiaza atât angajatii sau lucratorii (persoane fizice) cât si liber-profesionistii (persoane fizice sau juridice). Drepturile persoanelor straine nu sunt nelimitate ci doar similare cu cele ale persoanelor autohtone si mai explicit constau în dreptul de a intra, dreptul de a-si stabili resedinta cu familia, dreptul de a desfasura activitati în aceleasi conditii cu cetatenii autohtoni.Libera circulatie implica abolirea oricarei discriminari pe motiv de nationalitate în ce priveste angajarea fortei de munca, remunerarea, alte conditii de munca si exista o lista de drepturi:

102

a) dreptul de a accepta ofertele de munca existente; b) dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre; c) dreptul de sedere pe teritoriul unui stat membru în scopul ocuparii unui loc de munca; d) dreptul de ocupare a unui loc de munca conform prevederilor ce guverneaza ocuparea locurilor de munca de catre cetatenii statului respectiv; e) dreptul de a ramâne pe teritoriul unui stat membru dupa perioada de ocupare a unui loc de munca în statul respectiv. Aceste drepturi nu înseamna pierderea de catre lucratorul migrant a beneficiilor dobândite pe baza reglementarilor de securitate sociala din statul din care pleaca. Exceptarile de la libera circulatie a lucratorilor sunt bazate pe: a) motive de politica publica, securitate publica, sanatate publica; b) exclusivitatea serviciilor publice. In domeniul serviciilor publice statele membre pot refuza accesul strainilor la anumite activitati dar nu-i pot discrimina daca sunt admisi. In 1988 Comisia a lansat Comunicarea "Libera circulatie a lucratorilor si accesul liber la ocuparea fortei de munca în domeniul serviciilor publice" pentru a implementa o noua strategie în domeniu. In comunicare este prezentata o lista cu servicii publice cu acces liber cum sunt transportul, utilitatile, sanatatea, mass media, educatia, posta, telecomunicatiile, cercetarea, cultura. Unele din aceste domenii s-au liberalizat si privatizat în anii '90. Dreptul de stabilire.

Libera circulatie a lucratorilor este asociata dreptului de stabilire si dreptului de a presta servicii (analizat anterior). Pentru asigurarea dreptului de stabilire tratatul prevedea elaborarea de CM a unor programe generale de abolire a restrictiilor care au stat la baza adoptarii unor directive referitoare în special la armonizarea calificarilor solicitate persoanelor liber profesioniste pentru desfasurarea activitatilor reglementate. Pe de alta parte directivele de facilitare a exercitarii libertatii de stabilire a persoanelor liber profesioniste privesc recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si altor acte oficiale de calificare. Directivele comunitare privesc urmatoarele profesii: medicii, asistentele medicale generaliste, stomatologii, chirurgii veterinari, moasele, farmacistii, arhitectii, avocatii. Politica sociala si piata fortei de munca în UE

Politica în domeniul fortei de munca include managementul macroeconomic (politica salariilor sau veniturilor), politici active în domeniul fortei de munca si dezvoltarii resurselor umane (reconversia si calificarea), relatiile industriale (acorduri colective, dialog social), termenii si conditiile de angajare (securitatea muncii, salariul minim, programul de lucru), discriminarea economica si excluderea sociala (sanse egale, programe de protectie sociala).Regimul socialdemocrat se bazeaza pe asigurarile sociale si parteneriatul social, în cadrul unei viziuni egalitariste menita sa asigure fiecarui cetatean un maxim de securitate a veniturilor si o gama larga de servicii sociale, ceea ce implica de regula o redistribuire excesiva a veniturilor prin intermediul bugetului de stat. Divizarea puterii de decizie între nivelul comunitar si cel national (vezi conceptul integrarii pozitive si principiul subsidiaritatii) a influentat raporturile dintre capital si forta de munca, ambii factori având contributia lor la progresul economic si al integrarii economice. Continutul politicii sociale este strâns legat de nivelul de decizie politica. Confruntarea între stânga si dreapta politica pe problematica sociala la nivel national s-a suprapus tot mai mult pe confruntarile la nivel european între federalisti si interguvernamentalisti sau între supranationalisti si interguvernamentalisti pe tema politicii sociale europene, a rolului ei si a implicarii institutiilor comunitare. Situatia mobilitatii fortei de munca în UE

Rolul Fondului Social European (articolul 123) era de a facilita angajarea fortei de munca si de a spori mobilitatea sa geografica si ocupationala. Fondul Social urma sa acopere o parte a cheltuielilor programelor de training profesional, relocalizarea muncitorilor si asistenta celor concediati. Tratatul de la Roma nu a prevazut un rol major al institutiilor comunitare în domeniul politicii sociale, care a ramas apanajul guvernelor nationale. Reglementarile nationale diferite erau barierele cele mai spinoase în calea liberei circulatii a fortei de munca, iar în pofida eforturilor Comisiei si a jurisprudentei dezvoltate de Curtea Europeana de Justitie unele obstacole au ramas, iar programul pietei unice si-a propus înlaturarea lor.Daca exista conditii propice pentru mobilitatea intracomunitara a fortei de munca si pentru o politica sociala comuna, în schimb se mentin conditii favorabile pentru afluxul extracomunitar, datorita ratei scazute a natalitatii, îmbatrânirii populatiei si deficitului previzibil al fortei de munca. Mentinerea unei rate înalte a somajului face dificila acceptarea si integrarea muncitorilor straini, mai ales ca exista tendinte rasiste si xenofobe în mute tari. În ultimele doua decenii chestiunea imigrantilor extracomunitari a reprezentat mereu o problema spinoasa si o potentiala sursa de conflicte sociale si etnice. Cadrul legislativ al politici sociale a UE

103

Pe unele directii de actiune realizarile legislative ale Comunitatii au fost notabile, cum ar fi tratamentul egal pentru barbati si femei, domeniu unde au fost elaborate trei directive care au permis Curtii Europene de Justitie sa oblige autoritatile nationale sa elimine discriminarile între sexe.Principalul instrument în domeniul politicii sociale l-a constituit Fondul Social European, ale carui cheltuieli au sporit continuu, pe masura ce somajul structural s-a agravat. Ca atare cheltuielile au fost reorientate dinspre problematica ajustarilor sectoriale si a încurajarii mobilitatii geografice spre aspectele arzatoare ale somajului, mai ales pe termen lung si în special în rândul tinerilor si, îndeosebi pe recalificarea profesionala. Spatiul social european s-ar baza pe conceptele democratiei industriale, participarii si consensului, ceea ce înseamna colaborarea salariatilor cu managerii societatilor, dialogul social, cautarea unei pozitii comune pe tema anumitor politici, adicaanumite forme de colectivism si corporatism, practici utilizate în unele tari vest-europene dupa razboi. Evolutii recente în politica comunitara din domeniul fortei de munca Strategia Europeana de Ocupare a Fortei de Munca, adoptata la Luxemburg si reluata la Barcelona, care este o componenta esentiala a Strategiei de la Lisabona, are ca obiectiv atingerea unui grad ridicat de ocupare a fortei de munca si solutionarea somajului structural (cronic), precum si corelarea strategiilor si politicilor existente la nivel comunitar cu obiectivele acestei strategii. Strategia si-a propus urmatoarele tinte: 1) solutionarea problemei somajului în rândul tinerilor si a somajului structural (de durata); 2) promovarea unor masuri active pe piata fortei de munca; 3) dezvoltarea unui parteneriat între patronat si angajati pe de o parte si intre patronat si autoritatile nationale pe de alta parte; 4) întarirea legaturilor între sistemul educational (învatamânt) si piata muncii; 5) eliminarea oricaror forme de discriminare; 6) promovarea unui mediu de afaceri stimulativ. Unul din instrumentele principale ale politicii în domeniul fortei de munca dar si al politicii structurale sau de dezvoltare regionala este Fondul Social European. Acesta a avut un rol important în prevenirea si combaterea somajului, în reconversia fortei de munca si în apropierea producatorilor de piata muncii. In perioada 2000-2006 fondurile alocate actiunilor realizate cu sprijinul Fondului Social European sunt de 9 miliarde euro pe an. Cele 5 directii strategice vizate de Fondul Social European sunt: dezvoltarea si promovarea politicilor active pe piata fortei de munca; combaterea si prevenirea somajului; prevenirea somajului de lunga durata; facilitarea integrarii pe piata muncii a somerilor de lunga durata; integrarea profesionala a tinerilor si a persoanelor care revin pe piata muncii In implementarea acestei abordari strategice a problemelor de fond ale pietei fortei de munca se pune un accent deosebit pe colaborarea între partenerii sociali - patronat si sindicate – si administratia publica pentru sprijinirea reconversiei si perfectionarii profesionale, cât si a adaptarii fortei de munca la cerintele extrem de dinamice si de complexe puse de accelerarea progresului tehnico-stiintific si de transformarile structurale din economia moderna. Activitatile de calificare si recalificare profesionala trebuie incluse în planurile de dezvoltare economica, indiferent daca sunt planuri ale agentilor economici sau planuri de dezvoltare locala sau regionala.

Cresterea economica si stimularea acesteia reprezinta o modalitate de ridicare a gradului de ocupare a fortei de munca, dar trebuie sa existe structuri institutionale si politici tinta care sa vizeze ocuparea fortei de munca. Mediul economic stimulativ, mecanismele eficiente de piata, existenta unui sistem stimulativ de impozite si beneficii sociale, promovarea investitiilor productive si a dezvoltarii regionale, cresterea mobilitatii fortei de munca sunt câteva cai de asigurare a dinamismului si flexibilitatii pietei de munca, implicit de crestere a convergentei sociale si a nivelului de trai. Absorbţia acquis-ului comunitar în România

In domeniul recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale este implicat Ministerul Educatiei si Cercetarii, prin Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor (CNRED), înfiintat prin hotarâre de guvern si care are un regulament de functionare. Daca calificarile sau profesiile nu sunt reglementate prin acte normative se recunosc diplomele de studii, în caz ca sunt astfel de acte este nevoie de aprobarea autoritatii competente pentru acordarea dreptului de practica. In privinta practicarii altor profesii, cum sunt arhitectii, medicii, farmacistii, asistentii medicali exista deja un cadru legislativ relativ armonizat, dar care trebuie completat pentru a asigura conditii propice pentru exercitarea dreptului de liberapracticaa cetatenilor comunitari.

104

Întrebări facultative

1. Ce este Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă? 2. Ce implică libera circulaţie a persoanelor? 3. Ce este politica socială? 4. Ce reprezintă piaţa forţei de muncă în UE? 5. Ce înţelegeţi prin mobilitatea forţei de muncă? 6. Care sunt direcţiile strategice vizate de Fondul Eeuropean?

U11.3 Test de autoevaluare nr. 11 1 Libera circulaţie implică abolirea oricărei discriminări pe motiv de naţionalitate în ce priveşte angajarea forţei de muncă, remunerarea, alte condiţii de muncă şi există o listă de drepturi:

1. dreptul de a accepta ofertele de muncă existente 2. dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre 3. dreptul de şedere pe teritoriul unui stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă 4. dreptul de ocupare a unui loc de muncă conform prevederilor ce guvernează ocuparea

locurilor de muncă de către cetăţenii statului respectiv 5. dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după perioada de ocupare a unui loc de muncă în statul respectiv


a. 3 4 5

b. 4

c. 1 2 3 4 5

d. 1 2

e. 1 2 3 4 (10 puncte)

2. Exceptările de la libera circulaţie a lucrătorilor sunt bazate pe:

1. motive de politică publică, securitate publică, sănătate publică 2. exclusivitatea serviciilor publice 3. dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după perioada de ocupare a unui loc de muncă în statul respectiv

4. dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre Alegeţi varianta corectă

1 2

2

4

3

(10 puncte) 3. Completaţi: Aceste drepturi nu înseamnă........... de către lucratorul migrant a..............dobândite pe baza reglementărilor de securitate................. din statul din care pleacă

(10 puncte)


105

4. În comunicare nu este prezentată o listă cu servicii publice cu acces liber, cum sunt transportul, utilităţile, sănătatea, mass media, educaţia, poşta, telecomunicaţiile, cercetarea, cultura.


5. Politica în domeniul forţei de muncă include:

1. managementul macroeconomic 2. politici active în domeniul forţei de muncă şi dezvoltării resurselor umane 3. relaţiile industriale 4. discriminarea economică şi excluderea socială Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4 5

b. 2

c. 3

d. 4

(10 puncte) 6. Rolul Fondului Social European era de: a. a facilita angajarea forţei de muncă b. a spori mobilitatea sa geografică şi ocupaţională c. urma să acopere o parte a cheltuielilor programelor de training profesional d. urma să acopere relocalizarea muncitorilor şi asistenţa celor concediaţi. Alegeţi varianta corectă

a

a b c d

c

d

(10 puncte)

7. Spaţiul social european s-ar baza pe conceptele: a. democraţiei industriale b. participării c. consensului d. dialogul social Alegeţi varianta corectă

a

b

a b c d

d

(10 puncte)

8 Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi-a propus următoarele ţinte.: 1. eliminarea costurilor şi a riscului schimburilor internaţionale

2. transparenţa preţurilor 3. promovarea unui mediu de afaceri stimulativ 4. eliminarea oricăror forme de discriminare Alegeţi varianta corectă

106

1 2 3

3 4

2 3 4

1 2 (10 puncte)

9. Direcţiile strategice vizate de Fondul Social European sunt: 1. dezvoltarea şi promovarea politicilor active pe piata forţei de muncă 2. combaterea şi prevenirea şomajului 3. prevenirea şomajului de lungă durată 4. facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 3 4

1 2

3 4

(10 puncte)

10. Căile de asigurare a dinamismului şi flexibilităţii pieţei de muncă sunt: 1. mediul economic stimulativ 2. mecanismele eficiente de piaţă 3. existenţa unui sistem stimulativ de impozite şi beneficii sociale 4. promovarea investiţiilor productive şi a dezvoltării regionale, 5. creşterea mobilităţii forţei de muncă Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4 5

2

1 3 4

4 5

5

(10 puncte)

U11.4. Rezumat

Libera circulaţie implică abolirea oricărei discriminări pe motiv de naţionalitate în ce priveşte angajarea forţei de muncă, remunerarea, alte condiţii de muncă şi există o listă de drepturi: dreptul de a accepta ofertele de muncă existente, dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre, dreptul de şedere pe teritoriul unui stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă, dreptul de ocupare a unui loc de muncă conform prevederilor ce guvernează ocuparea locurilor de muncă de către cetăţenii statului respectiv.

107




1-c; 2. – 1,2; 3 – pierderea,beneficiilor, socială; 4- fals; 5-a; 6-a,b,c,d; 7-a,b,c,d; 8-3,4; 9-1,2,3,4; 10-1,2,3,4,5;

108


LLeeaaddeerr sshh iipp şş ii pprroovvooccăă rr ii ll ee mmeedd iiuu lluu ii iinn tteerrnnaa ţţ iioonnaall ddee aaffaacceerr ii



U12.2. Elemente definitorii

U12.3. Ce se aşteaptă de la liderii viitorului?


U12.5. Rezumat …………………………………………………………





- Leadership - Stimulare intelectuală - Carismă - Secretele pentru lideri

U12.2. Elemente definitorii

Liderii de astazi se confrunta cu schimbari permanente, rapide si imprevizibile si, aflati in fata unei decizii majore, nu se mai pot inspira din modul cum s-a adoptat ea in trecut intr-o situatie similara pentru a stabili directia de actiune, intrucat un ansamblu intreg de conditii se modifica foarte repede. Cea mai grea misiune a liderului este de a naviga printre obiective adesea conflictuale, iar mediul economic european ofera numeroase combinatii intre conlucrare si competitie oferind numeroase exemple de aliante competitive, dar si de diferende greu de gestionat. Incepem sa vedem noii lideri ai viitorului, operand in cadrul unor organizatii cu structuri fluide si flexibile.

109

Pe masura ce aceasta viziune asupra lumii – circulare si mai fluide – se consolideaza, zilele”curselor” si ale “calaratelui singuratic” apun, fiind vremea parteneriatelor.Trebuie sa intelegem ca putem face putine lucruri singuri si mult mai multe lucrand impreuna. Orice

companie opereaza in cele trei medii standard: intern, extern si international. Mediul

international de afaceri lanseaza provocari specifice pentru liderii companiilor conferind tuturor

acestor medii cel putin doua axe de evolutie – cea regionala si cea globala.

Organismele decizionale se afla in fata unei dileme – care sa fie dimensiunea companiilor astfel incat sa poata concura cu rivalii lor, dar sa nu abuzeze de detinerea unei pozitiei dominante obtinute pe o anumita piata. Este bine stiut faptul ca organizatiile care reusesc sa valorifice capacitatea mentala, colectiva, know-how-ul, ideile si inovatiile vor avea de castigat vizibil. O astfel de axioma explica de ce Jack Welch de la General Electric spunea ca un manager

are doar trei lucruri de facut: sa selecteze oameni potriviti, sa aloce resursele de capital si sa

disemineze cat mai rapid ideile.

Este adevarat si faptul ca angajatii stiu de multe ori mai multe despre munca lor decat stie managerul. Insa, fara lideri, care sa poata atrage si pastra talentele, care sa gestioneze informatia si sa dea unda verde capacitatii oamenilor de a adapta si inova, viitorul unei organizatii este in pericol. In plus, ierarhia capata noi valente, inclinatia contemporana fiind spre ierarhii mai plate si spre mai multa munca de echipa. Autoritatea ierarhica, asa cum a functionat ea in mod traditional, a reprezentat autoritatea disciplinei, iar supunerea si ascultarea inhiba initiativa lucru nerecomandabil si contraproductiv in conditiile actuale definite prin piete fluide, cu evolutii imprevizibile si dinamice.

Pentru a face fata unei economii conduse de tehnologii de varf si inovare, liderii lumii de afaceri vor trebui sa-si dezvolte capacitatea de a intui si de a evalua noile oportunitati de afaceri in functie de mediul de afaceri in care vor intra in competitie. Pentru lideri, ceea ce era “real” s-a schimbat. In mediile de afaceri traditionale si mai stabile, primordialitatea era a lumii fizice, insa

in mediile de astazi – mai dinamice – lantul creator de valori se bazeaza mai mult pe resurse

intangibile. Variabilele “tangibile” sunt acum pe plan secund, in timp ce altele, de mai mare

finete, precum intentiile, interpretarile, relatiile sunt tot mai mult considerate ca parte a unei sfere

mai concrete a lantului creator de valoare. Implicatiile pentru lideri sunt ca, pentru a avea succes,

ei vor trebui sa invete sa acorde atentie unui set diferit de variabile – intentiile, interpretarile,

identitatea. In ultimul timp, a prins contur conceptul de inteligenta emotionala. Termenul se refera la folosirea altor metode decat cele traditionale, pentru cresterea productivitatii si imbunatatirea rezultatelor la locul de munca. In acest sens, este acordata mai multa atentie starilor emotionale ce

pot aparea in cadrul unui colectiv: atasamentul fata de companie si colegi, motivarea prin

oferirea unor posibilitati de promovare, aplicarea unui sistem de apreciere colectiva a unor

rezultate individuale.

Adevarul este ca nici un factor anume nu face o companie sa fie admirata, dar daca totusi ar trebui sa alegi un asemenea factor care sa faca distinctia intre companii, acesta este leadership-ul. Intr-o acceptiune generala, leadership inseamna capacitatea si actul de a conduce sau faptul

de a influenta actiunile sau opiniile cuiva. Vorbim de leadership atunci cand anumiti indivizi

stabilesc directii si exercita influente asupra altora sa le urmeze, intr-un context organizational.

Scopul unui leader este de a scoate in evidenta talentele latente care exista deja in organizatie, oferind oportunitati pentru care indivizii sa considere ca merita sa-si investeasca cele mai pretioase resurse: timpul si angajarea emotionala. De aceea, se spune ca liderul adevarat este un negustor de sperante. Desi multi sustin ca o cautare a calitatilor de leadership poate fi zadarnica, ne putem totusi opri asupra a 7 atribute esentiale si complementare ale liderilor in afaceri:

• competentele tehnice, adica cunostinte in domeniul afacerilor si stapanirea deplina a

domeniului in care activeaza

• abilitatea de a abstractiza, adica usurinta de a gandi logic, strategic, schematic

• palmaresul, un trecut cu realizari insemnate;

• abilitati in lucrul cu oamenii: capacitatea de a comunica, motiva, delega;

• gustul: abilitatea de a identifica si cultiva talentul;

• judecata:luarea de decizii dificile intr-un timp scurt si in conditiile unor date imperfecte;

• caracterul: calitatile care ii definesc identitatea

Primele trei atribute rareori lipsesc managerilor cu experienta; foarte rar ei esueaza din cauza incompetentei tehnice sau conceptuale, dar nici nu ating niveluri prea inalte de responsabilitate fara sa aiba un palmares bogat. Toate aceste aptitudini sunt importante, insa liderii lumii de maine se vor distinge prin stapanirea foarte buna a aspectelor mai delicate, cum sunt abilitatile in lucrul cu oamenii, gustul, judecata si mai presus de toate, caracterul.

Caracterul este cheia leadership-ului, observatie confirmata prin experientele personale ale

majoritatii oamenilor. Un studiu realizat la Universitatea Harvard indica faptul ca 85% dintre

110

performantele liderilor depind de caracterul persoanei. Desi carcaterul este mai putin cuantificabil, decat alte aspecte ale leadership-ului, exista modalitati de a “masura” un individ, de a face o introspectie in anatomia caracterului.

Al doile alucru pe care oamenii il asteapta de la manageri este implicarea personala a

acestora in procesul de invatare, in munca de echipa sau in ideile si valorile – cheile care se

avanseaza. Una din cele mai importante modalitati prin care managerii isi pot demonstra angajamentul si credibilitatea provine din felul in care ei lucreaza in cadrul propriilor echipe. Cu toate aceste asteptari, liderii fac si ei greseli. Echipa de conducere de la cel mai inalt nivel este adesea cea mai disfuntionala dintre toate. Pre-conditia pentru aconstrui o echipa este ca oamenii sa se perceapa ca avand nevoie unii de altii, iar multi manageri de varf nu au aceasta perceptie cu privire la ceilalti membri ai board-ului.

Leadership-ul participativ este stilul de leadership al timpurilor noastre. Managerii nu pot sti

absolut totul si nu pot sa aiba resurse si solutii pentru orice situatie. Ei trebuie sa se bazeze tot mai mult pe parerea angajatilor, incat devin tot mai frecvente noile arhitecturi de organizatii construite din echipe, toate impreuna constituind marea echipa care este compania. In estenta,

leadership-ul participativ inseamna implicarea subordonatilor in luarea deciziilor legate de

munca. De ce este participarea o tehnica utila de leadership, chiar indispensabila in aceasta epoca?

Avantajele sale sunt indiscutabile la nivelul companiei. Participarea sporeste motivatia subordonatilor. In unele cazuri, ea le permite sa contribuie la stabilirea obiectivelor si luarea deciziei legate de modul de indeplinire a acestora. Participarea sporeste motivatia intrinseca prin redefinirea arhitecturii posturilor subordonatilor prin includerea unei mai mari varietati de activitati si a unei autonomii sporite. Pe scurt, participarea adauga varietate si promoveaza autonomia prin cresterea “ariei de libertate”. Participarea poate conduce la cresterea calitatii in cel putin doua moduri. In primul rand, cum sugereaza si zicala, “doua capete sunt mai bune decat unul”. Desi poate nu este intotdeauna aplicabila, se pare ca intr-adevar sunt numeroase cazuri cand “doua capete” (aici, participarea) duc la decizii de mai buna calitate. Lucrurile stau in acest fel indeosebi atunci cand subordonatii au cunostinte specifice cu care pot contribui la decizie.

Exista numeroase exemple in care liderii au avut o influenta mult mai profunda asupra secondantilor, dandu-le o noua viziune, care le-a conferit o angajare mai proactiva fata de un proiect, un departament, sau o organizatie. Un astfel de leadership este intalnit sub numele de leadership transformational, pentru ca liderul poate schimba in mod decisiv convingerile si

atitudinile colaboratorilor pentru a corespunde noii viziuni, cultivand o reala angajare. Liderii de

succes in mediul european de afaceri, merg frecvent mai departe de simplul rol institutional de

director sau de lider tranzactional, spre o reala transformare a gandirii subordonatilor in privinta

muncii lor. Abilitatile care ii disting pe acesti lideri transformationali , care incurajeaza abnegatia si un considerabil efort din partea secondantilot sunt cel putin trei si fac din acestia modelul de lideri ce corespund vremurilor in schimbare pe care le traversam.

Stimularea intelectuala contribuie in parte la aspectul de noua viziune a leadership-ului

transformational. Oamenii sunt stimulati sa se gandeasca la probleme, aspecte si strategii intr-un mod nou. Adesea, cel mai mult conteaza creativitatea si noutatea in sine.

Carisma este poate cel mai important aspect al leadership-ului transformational si numerosi autori vorbesc chiar de leadership-ul carismatic. Carisma reprezinta in acest context

abilitatea de a obtine o loialitate puternica si devotament de la adepti, astfel incat sa se exercite o

puternica influenta asupra lor. Indivizii carismatici au fost portretizati ca avnd calitati personale care le dau o putere extraoridinara de a-i influenta pe altii.

Carisma poate, de asemenea, sa fie o functie complexa de trasaturi, comportamente si

capacitatea de a fi la locul potrivit la momentul potrivit. Trasaturile proeminente cuprind

increderea de sine, spiritul dominator si fervoarea propriilor convingeri. Carismaticii actioneaza adesea astfel incat sa creeze impresia succesului si realizarilor personale.Au mari asteptari de la performanteloe subordonatilor si, in acelasi timp, nu ezita sa-si exprime increderea in capacitatea lor, ceea ce consolideaza stima acestora fata de ei insisi.

Carisma nu mai este atributul cerut doar liderilor din marea politica, devenind mai importanta pentru decidentii in planul economiei reale confruntata cu noile provocari ale integrarii regionale si corporationale. Liderul transformational ofera stimulare intelectuala si consideratie individualizata subordonatilor sai. Rezultatele cercetarilor sugereaza ca subordonatii percep mai bine astefel de lideri care sunt deosebit de eficienti in stimularea atat a eforturilor, cat si a satisfactiei profesionale.

111

U12.3. Ce se aşteaptă de la liderii viitorului?

In cartea sa intitulata « 10 secrete pentru lideri », economistul de mare prestigiu international,

Graham Cunningham, ne dezvaluie urmatoarele raspunsuri la aceasta provocare: • leadership-ul nu este un dat natural si nu va inflori de la sine intr-o organizatie; el

trebuie cultivat si “hranit” pentru a se dezvolta. Timpul investit in dezvoltarea leadership-ului ar trebui sa fie direct proportional cu importanta care i se acorda.

• Rolul fundamental al oricarui lider este de a da oamenilor o directie, ceva anume spre

care sa tinda, ce anume sa realizeze, ce sa devina. Insa o buna viziune este ceea ce articuleaza toate actiunile in contextul noului tablou competitional european. Mai putin conteaza ce este viziunea si mai mult ce face viziunea. Ea trebuie sa uneasca oamenii sub un scop comun (noua identitate europeana), de aceea cu cat viziunea este mai simpla si mai concreta, cu atat este mai bine.

• Viziunea trebuie sa energizeze oamenii si sa-i inspire. Viziunea trebuie sa castige inimile si mintile si pentru aceasta ea trebuie sa fie indrazneata, provocatoare si ambitioasa, exprimata printr-un limbaj elocvent si imagini care capteaza imaginatia oamenilor si sa faca apel la valorile si aspiratiile lor.

• Viziunea trebuie sa fie bine vanduta. Doar a vorbi oamenilor despre viziune nu inseamna

si a-i conferi comercialitate. Pentru a o vindee nevoie de toate tehnicile de promovare a

vanzarilor. Simbolistica ajuta, insa e nevoie de toate tehnicile de promovare a vanzarilor. Simbolistica ajuta, insa e nevoie de repetare mai mult decat orice, de un proces continuu. Daca se face cum se cuvine, vanzarea viziunii ajuta la a capata si mentine angajarea si devotamentul oamenilor. De aceea, organismele comunitare au pregatit si lansat o noua strategie de comunicare in care accentul se pune pe noile valori ale economiei si societatii Europei care se indreapta spre stadiul de uniune economica si politica.

• Singura, viziunea nu este suficienta. In cele din urma, rolul liderului este de a conduce,

dar de a conduce prin exemplul pe care il da. Daca liderul si echipa sa nu sunt modelatori ai comportamentelor cheie pentru a angaja oamenii spre acea viziune, viziunea va fi lacunara.

• A conduce prin exemple inseamna si a stabili asteptari inalte pentru performante. Asteptarile privind performantele liderilor se cantoneaza deseori la limita imposibilului. Rezultatele extraordinare nu se vor obtine din asteptari comune. Majoritatea actiunilor intreprinse la nivelul organismelor comunitare tintesc un nou tip de parteneriat cu lumea afacerilor bazat pe asumarea obiectivelor si pe implicarea grupurilor de interese in procesul decizional.

• Liderul mediului international de afaceri trebuie sa delege, sa imputerniceasca si sa

sprijine oamenii pentru a-si atinge viziunea. Delegarea inseamna incredere in oameni, in

capacitatea lor de a-si face munca. Acest lucru este cu atat mai complicat cu cat managerii comapniilor europene lucreaza cu oameni avand un mozaic complex de culturi, traditii, obiceiuri si comportamente. Imputernicirea inseamna inlaturarea tuturor non-sensurilor birocratice care deruteaza oamenii, incetoseaza viziunea, incetinesc progresul spre aceasta si dilueaza resursele. In unele situatii, cum este cazul Uniunii Europene, avem mai multe etaje de birocratie (local, national si comunitar) uneori chiar o subsidiaritate si in planul birocratiei. Sustinerea oamenilor inseamna a-i antrena si ajuta si a veni cu feed-back-uri, precum si recunoastere si rasplata.

• Nimic din toate acestea nu este suficient fara incredere.liderul trebuie sa construiasca

increderea, iar pentru aceasta, el insusi trebuie sa aiba incredere in oameni si sa le si

arate aceasta incredere. Liderul trebuie sa-si trateze oamenii ca pe niste adulti responsabili si nu ca pe niste copii care trebuie controlati. Increderea in succesul noii arhitecturi integrative, indiferent la ce nivel se articuleaza, este cheia succesului sau cale spre esec. Cu cat coeficientul de integrare creste, cu atat nevoia de valori autentice se acutizeaza iar modalitatile prin care liderii pot sa-si concretizeze strategiile trebuiesc redefinite dinamic.

• In final, nu trebuie sa omitem faptul ca totul trebuie sa vizeze rezultatele. Dintr-o analiza asupra cauzelor esecurilor managerilor a reiesit ca, din diversitatea de motive, majore au fost greselile in executie si mai ales neatingerea obiectivelor.

Timpurile actuale sunt o uriasa provocare nu doar pentru varfurile companiilor, ci pentru compania insasi, care deprinde, in integralitatea sa, de un nou limbaj al organizarii. Suntem in era

112

concentrarilor economice, a fuziunilor si a achizitiilor, in care companiile isi extind tot mai mult limitele si opinia multora este ca acestea nu mai resimt o nevoie acuta de o singura persoana cu abilitati antreprenoriale si un enorm talent, pentru ca trebuiesc conduse concomitent mai multe afaceri foarte mari. Organizatia in care liderul este privit ca un erou, pare sa se afle in pragul unor schimbari, cel putin de perceptie asupra rolului liderului. Este nevoie de lideri la toate nivelurile organizatiei, de oameni care sa fixeze si sa implementeze strategiile. Este o misiune dificila aceea de a conduce o comunitate atat de diversa de indivizi cum este o companie si putini reusesc sa o faca cu succes, pentru ca e nevoie de o combinatie neobisnuita de atribute:

• Increderea in sine este singura care da individului curajul de a pasi in necunoscut si de a convinge si pe altii sa mearga acolo unde nimeni nu a mers pana atunci. Insa aceasta incredere trebuie combinata cu o indoiala decenta, cu capacitatea de a accepta ca omul se mai poate insela din cand in cand, ca ceilalti au si ei idei, ca a asculta este la fel de important ca si a comunica.

• Pasiunea pentru munca depusa – furnizeaza energia si concentrarea care fac ca lucrurile sa se deruleze intr-o maniera adecvata la nivelul organizatiei si care actioneaza ca un exemplu si pentru altii. Ea trebuie combinata insa cu opusul sau, adica abilitatea de a constientiza ca exista si alte lumi, intrucat concentrarea poate sa duca la “ochelarii de cal” si la incapacitatea de a gandi dincolo de perimetrul in care se misca. Marii lideri gasesc timp si sa citeasca, sa intalneasca oameni din afara cercului lor, sa mearga la teatru sau film, sa vada si lumea din afara afacerilor, cu atat mai mult intr-un mediu european al multiculturalitatii;

• Liderul trebuie sa aiba dragoste de oameni, intrucat intr-o comunitate, cei care cred ca angajatii sunt o grija in plus pot deveni de temut sau pot fi respectati, dar nu vor fi urmati cu atata buna-vointa. Acest atribut face sa fie necesar si opusul sau;

• O anumita capacitate de a se insingura, pentru ca liderii trebuie sa reprezinte linia intai, sa fie cei din fata frontului. Nu e intotdeauna posibil ca cineva sa-si impartaseasca ingrijorarile, preocuparile cu oricine. Putini ii vor multumi liderului atunci cand face ca lucrurile sa mearga bine, dar multi ii vor invinovati atunci cand merg prost. Marii lideri trebuie sa paseasca singuri din cand in cand.

Pentru a trai cu aceste paradoxuri e nevoie de o mare tarie de caracter. In acelasi timp, e nevoie de multa incredere in ceea ce pot face ceilalti.

Si in mediul european de afaceri se pot identifica 9 atribute pe care le poseda cei mai buni

lideri:

• Carisma sau farmecul personal. Prin acest atribut, liderul insufla incredere, respect si convingere, transmite un puternic simt al misiunii;

• Respect pentru individ. Liderul antreneaza, sfatuieste, invata oamenii, dar si asculta si ii sfatuieste si pe ceilalti sa asculte;

• Stimulare intelectuala. Ii determina pe altii sa recurga la rationamente si probe in locul unor pareri nesustinute cu argumente. Permite celorlalti sa se gandeasca la vechile probleme din noi unghiuri de abordare;

• Curaj. Liderul este dispus sa vina cu idei, chiar daca sunt nepopulare si nu cedeaza la presiuni sau in fata opiniilor altora doar pentru a evita confruntarea. Este dispus sa faca ceea ce e bine pentru companie si angajatii sai, cu riscul de a-si pricinui siesi dificultati;

• Raspundere. Isi respecta intocmai angajamentele, isi asuma responsabilitatea propriilor actiuni si accepta ca poate gresi;

• Flexibilitate. Se comporta natural si eficient in medii in schimbare si, la randul sau, modifica cursul lucrurilor atunci cand situatia o permite. Mediul european de afaceri este in dinamica si permanenta schimbare fiind propice experimentarii unui comportament adaptiv bazat pe asumarea noilor stimuli si pe o atitudine proactiva;

• Integritate. Liderul de tip nou face ceea ce este moral si etic normal si nu abuzeaza de privilegiile conferite de functia sa de conducere constituind un model autentic;

• Judecata. Recurge la evaluari robuste si obiective ale diferitelor alternative prin analize logice si comparatii. Pune datele impreuna in mod rational si realist. Se foloseste de experienta trecuta si de informatie pentru a transpune perspectivele viitoare in decizii prezente.

• Respect pentru altii. Trateaza cu respect si nu minimalizeaza opiniile si munca altora, indifirent de statutul sau pozitia lor.

Liderul isi va duce la indeplinire misiunea sa in cadrul companiei mileniului III doar printr-o permanenta receptivitate la schimbarile de mediu si din organizatie, evaluand aceste schimbari si concentrandu-se spre a le stapani si controla. A stapani schimbarea nu inseamna a o controla, ci mai degraba a o intelege, a se adapta la ea acolo unde e necesar si o dirija atunci cand este posibil.

113

Se vorbeste tot mai adesea de leadership adaptativ ca despre stilul prin care liderii si, implicit organizatiile lor, vor supravietui cel mai bine dinamicii deosebite a mediului actual de afaceri.

Leadership-ul adaptativ reflecta actiunile liderilor care: � gandesc si actioneaza pentru a exercita influente strategice asupra mediului, asigurandu-

se ca organizatia lor este bine pozitionata din punct de vedere competitiv; � sunt proactivi, prevad oportunitatile si isi pun toate resursele in actiune pentru a profita de

acestea; � folosesc un stil de leadership care nu cunoaste limite sau canoane, ceea ce le permite sa

fie mai flexibili si mai adaptabili; � intretin diversitatea si chiar divergenta de opinii inainte de a lua o decizie majora; � sunt capabili sa recunoasca atunci cand gresesc si sa schimbe sau sa abandoneze traseul

gresit, neproductiv;

� sunt ucenici ai mediului lor pe care il studiaza cu inteligenta;

� pot genera alternative inedite de actiune;

� constriesc in organizatiile lor capacitatea de invatare, de transformare, de adaptare;

� raman constienti de asteptarile actionarilor, toate actiunile lor fiind orientate spre

rezultate aducatoare de valoare adaugata;

� sunt dornici sa experimenteze si sa isi asume riscuri;

� se straduiesc sa fie personal cat mai deschisi noilor idei si sunt constienti ca au de

invatat intreaga viata;

� pretuiesc si incurajeaza inovarea si schimbarea;

� atitudinea lor permanenta este una “pot sa fac”, incurajand pe toata lumea sa o adopte si nu se concentreaza ca in trecut asupra a ceea ce oamenii nu pot face, asupra controlului.

Aceste atribute nu sunt o noutate in leadership. Ceea ce este nou este presiunea extraordinara asupra liderilor de a-si ajuta organizatiile sa se adapteze cu succes in vremuri in care modelele traditionale (si mult mai confortabile) de leadership nu mai functioneaza. Companiile conduse mecanicist au functionat in medii de operare stabile, insa acum un alt coeficient de entropie defineste mediile de afaceri alta data predicitibile si se prefigureaza o noua arhitectura organizationala care sa raspunda exigentelor noii arhitecturi integrative europene inscrise pe axele adancirii si extinderii. Unele companii au trecut deja cu succes prin acest proces de adaptare si sunt pregatite sa infrunte de pe noi pozitii provocarile care se ivesc.

Întrebări facultative

1. Câte lucruri are de făcut un manager? 2. Ce este primordial în mediile de afaceri tradiţionale? 3. Care este scopul unui leader? 4. Ce este leadership-ul participativ? 5. Definiţi carisma 6. Ce este leadership-ul transformaţional? 7. Ce este stimularea intelectuală?

114

U12.4 Test de autoevaluare nr. 12 1 Orice companie operează în următoarele medii :

1.intern; 2. extern; 3. internaţional Alegeţi varianta corectă

a. 2

b. 1 2

c. 1 2 3

(10 puncte)

2. Organizaţiile reuşesc să valorifice: 1. capacitatea mentală

2. capacitatea colectivă 3. ideile şi inovaţiile

4. knowhow-ul Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 3

1 3 4

2

(10 puncte) 3. Completaţi: Pentru a face faţă unei economii conduse de tehnologii de varf şi....., liderii lumii de afaceri vor trebui să-şi dezvolte capacitatea de a intui şi de a evalua noile oportunităţi de afaceri în functie de..... în care vor intra în competiţie

(10 puncte) 4. În mediile de afaceri tradiţionale şi mai stabile, primordialitatea era a lumii fizice, însă în mediile de astăzi – mai dinamice – lanţul creator de valori se bazează mai mult pe resurse intangibile


5.Ce lucruri are de făcut un manager?:

1. să selecteze oameni potriviţi 2. să aloce resursele de capital 3. să disemineze cât mai rapid informaţiile 4. să gestioneze informaţia; Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4

b. 3 4

c. 4

d. 1 2 3

(10 puncte) 6.Ce presupune inteligenţa emoţională?:


115

a. ataşamentul faţă de companie şi colegi b. oferirea unor posibilităţi de promovare c. aplicarea unui sistem de apreciere colectivă a unor rezultate individuale d. să gestioneze informaţia Alegeţi varianta corectă

a b c

b

c

d

(10 puncte)

7.Care sunt principalele atribute ale liderilor în afaceri?: a. competenţe tehnice b. abilităţi în lucrul cu oamenii c. judecata Alegeţi varianta corectă

a

b

a,b,c

c

(10 puncte)

8.Leadership-ul participativ înseamnă: 1. stilul de leadership al timpurilor noastre

2. se bazează foarte mult pe părerea angajaţilor 3. abilităţi în lucrul cu oamenii 4. competenţe tehnice Alegeţi varianta corectă

1 2 3

3 4

2 3 4

1 2 (10 puncte)

9.Carisma: 1. reprezintă abilitatea de a obţine o loialitate puternică şi devotament de la adepţi 2. este o funcţie complexă de trăsături şi comporatmente 3. presupune capacitatea de a fi la locul potrivit în momentul potrivit 4. presupune stima oamenilor faţă de ei înşişi Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 4

1 2 3

3 4

116

(10 puncte)

10.Graham Cunningham consideră următoarele: 1. leadership-ul nu este un dat natural şi nu va înflori de la sine într-o organizaţie; el trebuie cultivat şi “hrănit” pentru a se dezvolta 2. Rolul fundamental al oricărui lider este de a da oamenilor o direcţie, ceva anume spre care să tindă, ce anume să realizeze, ce să devină 3. Viziunea trebuie să energizeze oamenii şi să-i inspire 4. Singură, viziunea nu este suficientă 5. In final, nu trebuie să omitem faptul că totul trebuie să vizeze rezultatele Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4 5

2

1 3 4

4 5

5

(10 puncte)

U12.5. Rezumat

Liderii de astăzi se confruntă cu schimbări permanente, rapide şi imprevizibile şi, aflaţi în faţa unei decizii majore, nu se mai pot inspira din modul cum s-a adoptat ea în trecut într-o situaţie similară pentru a stabili direcţia de acţiune, întrucât un ansamblu întreg de condiţii se modifică foarte repede.




1-c; 2 – 1,2,3,4; 3 – inovare, mediul de afaceri; 4- adevărat; 5-d; 6-a,b,c; 7-a,b,c; 8-1,2; 9-1,2,3;10-1,2,3,4,5;

117


OOrrggaannii zzaarreeaa ccoorrppoorraa ţţ ii ii lloorr eeuurrooppeennee



U13.2. Atribute ale sistemului maangerial al firmelor

U13.3. Structurile organizatorice ale corporaţiilor europene

U13.4. Strategia internaţională de marketing-specificităţi ale mediului economic european


U13.6. Rezumat …………………………………………………………





- Corporaţie europeană - Convergenta economică - Principalele structuri organizatorice - Marketing strategic

118

U13.2. Atribute ale sisttemului managerial al firmelor

Sub impactul a numerosi factori regionali si globali, mediul european de afaceri a progresat substantial prezentandu-se ca un sistem economic integrat deosebit de complex si puternic. Parametrii functionali asigura o favorabila baza pentru evolutii dinamice, in pofida eterogenitatii tarilor componente si ale greu descifrabilelor transformari produse in plan international.

Desi UE nu poate fi considerata inca o zona monoculturala, totusi popoarele care o compun se aseamana intr-o masura mai mare decat se deosebesc intre ele. Ele sunt similare din punct de vedere al credintelor religioase (toate sunt crestine practic) si prezinta sisteme de guvernare relativ asemanatoare.

Exista o serie de valori comune cum ar fi cele referitoare la satisfactiile obtinute in procesele productive:

- accent pe oportunitatile de dezvoltare personala la locul de munca;

- atentia acordata aspectelor afective si placute la nivelul postului ocupat si al climatului in care se

lucreaza;

- importanta majora pe care o au securitatea locului de munca si recompensele individuale

(salariul adecvat si alte tipuri de motivare precum si sansele personale de promovare).

Insa intre tarile europene exista si o serie de diferente in special intre cele nordice, cu culturi de tip germanic si cele mediteraneene, cu culturi de tip latin. Aceste diferente pot crea unele probleme dar pot deveni si sursa a numeroase avantaje competitive pentru UE.

Se manifesta in plan european o tendinta de convergenta in planul valorilor: a) se manifesta descresterea rolului religiei ca sursa a obligatiilor morale, prin amplificarea

participarii indivizilor, grupurilor, organizatiilor la dezbaterea si reformularea reglementarilor de natura

morala, concomitent cu un cuprinzator proces de democratizare a valorilor si normelor cu impact asupra

vietii politice, sociale si economice;

b) are loc dezvoltarea sistemelor politice democratice, inclusiv a celor neconventionale ;

c) cresterea importantei relatiilor sociale multimple. In EU exista numeroase relatii sociale

relevante in afara locului de munca si al familiei: prietenie, parteneriat, asociere voluntara.

Acest stil de viata cvasiprivat este important deoarece accelereaza procesul de invatare sociala.

d) Munca devine o valoare culturala la fel de puternica ca si placerea. Crearea unui autentic

spatiu educational european, schimbarile tehnologice si gradul de organizare a muncii se

reflecta in cresterea importantei valorilor asociate intrinsec muncii. Placerea si munca devin

valori complementare.

e) Orientarea spre realizarea de sine globala. Procesul autorealizarii si autoimplinirii devine o

valoare in sine. Normele de tip distributiv si justitia sociala prezinta o importanta crescanda in

societatile europene.

f) Prefigurarea calitatii vietii ca o noua religie. Valori cum ar fi pacea, drepturile omului,

protectia mediului, lupta contra saraciei isi gasesc tot mai mult locul in cadrul culturii vest

europene.

O buna parte a companiilor britanice iau forma holdingurilor, filialele lor fiind de regula specializate pe produs. Gradul de descentralizare a activitatilor manageriale este apreciabil, la nivelul conducerii holdingului functionand un aparat managerial alcatuit dintr-un numar relativ redus de persoane ce se ocupa, in special, de elaborarea strategiilor corporative si de exercitarea controlului financiar. Problemele principale care afecteaza functionalitatea lor constau in mai redusa integrare orizontala a comartimentelor functionale si in deficiente in plan comunicational.

Firmle germane sunt de cele mai multe ori organizate pe divizii sau functiuni. Gradul de centralizare este relativ mai ridicat. In acest scop, se doteaza la nivelul esalonului de varf cu un numeros grup de specialisti si functionari care, pe langa controlarea activitatilor componenetelor firmei, realizeaza numeroase lucrari si furnizeaza servicii subdiviziunilor organizationale.

Structura organizatorica predominanta este de tip orizontal, formalizarea si birocratizarea fiind sensibil mai reduse decat in firmele din Franta sau Marea Britanie. Aceasta se reflecta si in calitatea comunicatiilor. Contrar a ceea ce se crede adesea, discutiile informale si negocierile sunt mai frecvente decat in sedintele oficiale, fiind un indicator semnificativ al flexibilitatii sistemului organizatoric. Deciziile majore se adopta, de regula, in mod participativ de catre echipa manageriala care ia forma consiliului managerial.

In Franta, firmle sunt structurate, cel mai frecvent, pe functiuni prezentand un grad ridicat de formalizare. Procesele decizionale sunt mai centralizate, apelandu-se in acest scop, la un numar mai mare de specialisti si functionari.Gradul de centralizare decizionala este chiar mai ridicat decat in Germania, datorita tendintei Presedintelui Director General al firmei de a monopoliza adoptarea deciziilor importante. Frecvent, pentru managamentul francez se foloseste epitetul de “birocratic:, al carui suport principal este ierarhia puternic dezvoltata, structurile organizatorice fiind alcatuite din numeroase niveluri ierarhice. Un asemenea sistem managerial incarcat este confruntat cu numeroase probleme de comunicatii ce afecteaza

119

moralul personalului, mai ales la nivelul esaloanelor inferioare. In plus, cheltulielile generale ale firmei sunt destul de ridicate.

U13.3. Structurile organizatorice ale corporaţiilor europene

Structurile companiilor europene sunt influentate de: gradul de dezvoltare a activitatilor functionale implicate; varsta relativa a activitatilor economice realizate de firma; tipurile de produse fabricate si comercializate, arta geografica acoperita, intensitatea abordarii pieteti europene.

In UE se intalnesc in principal urmatoarele tipuri de structuri organizatorice: a)Structura diversificata economic, dar cu un grup de export centralizat

O asemenea structura se caracterizeaza prin: sortiment redus de produse, eforturi minore de adaptare a produselor la conditiile locale, strategii de marketing putin diferentiate in raport cu pietele pe care opereaza, arie geografica relativ limitata de desfasurare a activitatilor, concentrarea productiei intr-o singura tara, un numar redus de manageri la nivelurile superioare cu experienta internationala, ponderea relativ scazuta a exportului in raport cu totalul vanzarilor si absenta unor structuri economice in alte tari unde opereaza in special prin firme de distributie si agenti comerciali proprii.

Avantajele principale ale acestui tip de structura organizatorica rezida in: facilitarea elaborarii unei strategii comerciale internationale datorita plasarii grupului de export in subordinea nemijlocita a managerului general, extinderea vanzarii produselor fabricate pentru piata interna in alte tari, corelarea adecvata a marimii si componentei structurii organizatorice cu amploarea vanzarilor.

Concomitent se constata si dezavantaje: plasarea grupului de export in structura face dificila

influentarea politicilor de produs; vulnerabilitatea ridicata a exporturilor datorita insuficientei dezvoltari

la nivel european a grupului de export; vulnerabilitatea relativ ridicata a companiei, in ansamblu, la atacurile concurentilor pe piata interna, cu exceptia situatiei eleaborarii unei strategii speciale de contracarare.

b )Structura internationala pe divizii

Reprezinta o forma mai evoluata de sistem organizatoric datorita incorporarii unei divizii specializate actionarii pe pietele straine, ce nu se limiteaza numai la export. Se constata o mai intensa preocupare pentru a derula afaceri in alte tari, realizandu-se o abordare mai sofisticata in corelarea activitatilor firmei cu oportunitati oferite de celelalte tari europene.

Principalele avantaje ale acestei structuri organizatorice se pot rezuma astfel: concentrarea superioara asupra oportunitatilor si activitatilor pe pietele straine; realizarea unei corelari, coeziuni chiar, intre activitatile desfasurate in diferite regiuni; dezvoltarea de abordari manageriale adaptate la specificul activitatilor internationale; facilitarea exportului de catre micile divizii de productie, inocularea unei perspective internationale in toate activitatile de productie.

Dezavantajele potentiale: vulnerabilitate ridicata fata de concurenta straina pe piata interna, desi poseda un potential apreciabil de a-i contracara pe pietele straine; fundamentarea evolutiei activitatilor internationale ale firmei in principal pe eforturile diviziei internationale, care nu intotdeauna au rezonanta necesara la nivelul managementului superior.

c) Structura organizatorica tip “mama-fiica”

Este structura tipica firmelor cu traditie in activitatile internationale pe plan european. Organizatia este divizata in doua componente mari, specializate pentru activitatile autohtone si in alte tari. Filialele conduc autonom activitatile din fiecare tara in conditiile unui control redus de la centru si ale unei coordonari mai putin intense.

Practica releva ca avantajele aferente acestui tip de structura organizatorica sunt: asigurarea unei autonomii pronuntate a filialelor nationale, ceea ce le faciliteaza adaptarea in functie de oportunitatile si “pericolele” locale; manifestarea unui nivel ridicat de responsabilitate al managementului filialelor; realizarea de costuri relativ reduse de functionare a activitatilor globale si integratoare la nivelul sediului central.

Dezavantajele posibile sunt cele referitoare la: absenta unei strategii organizatorice focalizate pe coordonarea activitatilor centrate pe produs si pe zone teritoriale; oportunitati limitate de folosire sistematica a abordarilor si instrumentelor de marketing; o probabilitate ridicata de continurae a precedentelor abordari si structuri ce reflecta absenta viziunii si perceperii necesitatilor implicate de asigurarea competitivitatii internationale.

d) Structura globala pe functii

Adoptarea acestui tip de structura se realizeaza, de regula, in cazul firmelor ale caror produse, fabricate in cantitati mari, se diferentiaza foarte putin, in functie de cerintele pieteti locale si deoarece productia este integrata si are in vedere obtinerea economiilor de scala, se folosesc pe scara larga activitatile comerciale

120

ale fimei interregiuni. In aceste conditii, este necesara o accentuata coordonare centrala a tuturor activitatilor firmei.

Dintre multiplele avantaje, proprii acestui tip de sistem organizatoric: axarea conducerii de varf asupra abordarii globale a activitatilor, valorificarea la un nivel ridicat a posibilitatilor de realizare a economiilor de scala, executarea unui control centralizat asupra standardelor si nivelul de calitate a produselor si abilitatea firmei de a desfasura activitati la nivel global european, folosind capacitatile de productie din diferite tari si organizatiile de marketing locale pentru a concura cu succes concurentii straini pe propriile lor piete.

Dezavantaje: tendinta de a centraliza adoptarea deciziilor, ceea ce duce la diminuarea flexibilitatii locale; necesitatea de a utiliza o parte insemnata a personalului de la sediul central pentru a superviza activitatea desfasurata in alte tari; probabilitatea aparitiei unor conflicte intre strategiile de marketing si cele de productie, datorita puternicei dezvoltari a activitatilor functionale la sediul central; dependenta puternica a performantelor pe fiecare piata de intensitatea comunicatiilor si de cooperarea intensa intre compartimentele de marketing si de productie; fundamentarea organizarii pe eficacitatea productiei, ceea ce poate impieta asupra luarii in considerare a schimbarilor in preferintele consumatorilor pe pietele locale.

e) Structura divizionala pe produs

Specifica acestui tip de organizare este constituirea unor puternice divizii specializate pe produse. Se manifesta o anumita tendinta de standardizare a activitatilor de productie si marketing la nivelul fiecarei piete. Ca urmare, sunt reduse posibilitatile efective de integrare a activitatilor, in special a elementelor de marketing si modalitatilor de promovare a produselor.

Printre avantajele structurii divizionale pe produs se numara: existenta unei singura filiere de comunicatii pentru informatiile privind produsul si tehonologia la nivelul fiecarei divizii; resursele aferente productiei si de marketing sunt in intregime dedicate produselor oferite de fiecare divizie, ceea ce determina rezultate excelente in fabricarea si vanzarea produselor pentru fiecare piata locala; asigurarea posibilitatii pentru fiecare divizie de a se desfasura in mod independent activitatile economice internationale.

Dezavantajele principale sunt: dificultati in comunicarea si coordonarea intre divizii in conditiile autonomiilor pronuntate, ceea ce poate sa cauzeze pierderea unor oportunitati de cooperare pe piete straine de tip sinergetic; descurajarea diviziilor mici de a initia si desfasura activitati internationale, intrucat ele trebuie sa-si asigure resursele necesare.

f) Structura cu “umbrela” locala

Constituie gruparea unitatilor companiei dintr-o tara sub o singura “umbrela”, un holding local, pentru a

evita o centralizare excesiva a activitatilor.

Avantaje: concentrarea asupra pieteti locale pe baza unui intens proces de comunicare la nivelul fiecarei tari, in conditiile exercitarii unui nivel ridicat de responsabilitate locala; realizarea unei coordonari a activitatilor diviziilor implicate la nivelul fiecarei piete; asigurarea functionalitatii corporatiei, ca un intreg, pe baza interfetei organizarii de ansamblu cu pietele locale; conceptie financiara centralizata pentr toate diviziile ce asigura optimizarea folosirii fondurilor, creditarii, trezoreriei, in functie de modalitatile de taxare implicate.

Dezavantaje: o aparent insuficienta interdependenta dintre activitatile functionale la nivel local si posibilele stari conflictuale datorita concurentei initiativei la nivel central si decizional; o anumita diminuare a abordarii globale in termeni structurali si teritoriali, datorita rolului major al pieteti si holdingului la nivelul fiecarei tari. g)Structura functionala regionala

Proliferarea acestui sistem se produce in firmle multinationale caracterizate printr-o diversitate redusa a produselor si prin cerinte de diferentiere regionala apreciabila. Ca urmare se incearca armonizarea parametrilor produsului la variatele necesitati si conditii ale fiecarei piete accentuand crearea de retele de productie regionale si descentralizand exercitarea atributiilor de marketing.

Avantaje: reactia rapida la schimbarile produse pe pietele locale datorita autonomiei productiei si marketingului la nivel local, realizarea de produse competitive din punct de vedere al costurilor si al preturilor in fiecare regiune, pe baza obtinerii economiilor de scala si a unei mai mari responsabilitati pentru activitatile la nivel de regiune si de firma, apeland la o structura relativ simpla.

Dezavantaje: existenta unor reduse oportunitati de a transfera produsele de la o regiune la alta,

limitand capacitatea organizatiei de a valorifica potentialul regiunilor in care se realizeaza costurile de

productie cele mai reduse. De asemenea un dezavantaj poate fi diminuarea unui raspuns prompt la cerintele bruste ale pietei, datorita complexitatii managementului de productie si coordonarii regionale.

121

U13.4. Strategia internaţională de marketing-specificităţi ale mediului economic european

Orice organizatie este afectata de decizii strategice si uneori de lipsa unor decizii. De aceea este important ca managerii sa identifice, sa selecteze si sa implementeze strategiii la nivelul corporatiei, afacerii si departamentului. Elemente precum piata produsului, nivelul investitiei, domeniile functionale, activele strategice, alocarea resurselor si dezvoltarea unor efecte sinergetice pentru firma, sunt parte componenta a tuturor strategiilor de firma.

Europa este un caz special in marketingul international. Procesul de integrare europeana nu a creat un mediu de afaceri, de piata unic, ci a facut Europea mai degraba o colectie de medii nationale separate, care au caracterisitici internationale, supranationale si nationale. La acest lucru se adauga si Europea Centrala si de Est, care desi a optat pentru integrare, in prezent fiind o regiune cu caracteristici diferite fata de Uniunea Europeana cat si cu caracteristici diferite de la o tara la alta in cadrul regiunii.

Indiferent de particularitatile Europei, orice firma care doreste sa activeze aici va parcurge aceleasi etape ale procesului de marketing strategic ca in oricare alta regiune a lumii. a) Procesul de marketing strategic in Europa

O firma care actioneaza atat pe piata interna cat si pe pietele internationale trebuie sa-si elaboreze

strategii care sa ii asigure o pozitie competitiva pe fiecare dintre pietele in care actioneaza. De aceea, este necesara planificarea strategica a activitatii lor. Orice proces de planificare strategica porneste de la misiunea si obiectivele firmei, aspecte ce pot schimba procesul de dezvoltare a strategiei in etapele ulterioare. Radiografierea mediului este urmatoarea etapa a procesului de planificare, in care are loc cercetarea mediului european cu toate componentele sale: economic, cultural, demografic, politic, legal, tehnologic. Pe baza analizei detaliate a mediului european de afaceri, firma va identifica care sunt oportunitatile si care sunt amenintarile cu care se confrunta. Mercado, Welford si Prescott prezinta ca principale oportunitati si amenintari cu care se poate confrunta o firma pe piata europeana ca fiind urmatoarele: adoptarea monedei unice, integrarea si liberalizarea pieteti, uniformizarea standardelor tehnice si politica comuna in domeniul concurentei, ca oportunitati si transparenta preturilor, supracapacitatea de productie, competitia companiilor din alte tari si barierele ascunse, ca amenintari. Determinarea factorilor critici ai succesului este o etapa importanta in procesul de planificare, ce rezulta din studierea detaliata a mediului. Identificarea si luarea lor in considerare in stabilirea strategiilor este o conditie necesara pentru atingerea obiectivelor firmei si obtinerea succesului pe piata. Factorii critici ai succesului intr-un sector au fost definiti de Lynch ca fiind acei factori care asigura profitabilitatea in sectorul respectiv. Spre exemplu, in industria alimentara sortimentul de produse este un factor critic de succes, care este avut in vedere de firme precum Nestle sau Unilever. In sectorul de alimentatie publica, localizarea este un factor critic de succes avut in vedere de firme precum McDonald’s sau Burger King. In industria asigurarilor forta de vanzare este unul dintre factorii critici de succes. De obicei, succesul intr-un anumit sector de activitate si pe o anumita piata nu se obtine pe baza unui singur factor critic de succes ci prin imbinarea a doi sau trei factori critici de succes. Poate fi contraproductiva bazarea pe prea multi factori care influenteaza succesul unei strategii, intrucat poate conduce la abaterea atentiei de la ceea ce este esential.

Analiza situatiei prezente a firmei este un proces ce are loc concomitent cu analiza mediului si poate fi realizata prin analiaza lantului valorii si a resurselor disponibile ale firmei si prin analiza pozitiei competitive a firmei. Analiza lantului valorii pe baza modelului lui Porter care grupeaza activitatile de baza ale firmei in cinci activitati primare ( logistica interna, productia, logistica externa, marketing si vanzari si activitatile post-vanzare) si in patru activitati de sprijin (infrastructura financiara si de planificare, managementul resurselor umane, dezvoltarea tehnologica si aprovizionarea), are in vedere analiza situatiei curente a organizatiei in functie de diferitele elemente ale acestui lant al valorii.

Analiza pozitiei competitive a firmei se va face prin compararea activitatii acesteia cu cea a competitorilor cei mai importanti, o structura potrivita pentru colectarea datelor si realizarea comparatiei fiind chiar elementele lantului valorii al lui Porter.

Analiza situatiei prezente a firmei, cumulata cu analiza mediului, trebuie sa se finalizeze la nivel de decizie strategica prin stabilirea avantajului competitiv al firmei, referindu-se la ceea ce face firma mai bine decat competitorii sai. Porter (1985) mentioneaza ca principalele cai pentru obtinerea avantajului competitiv: dominarea prin costuri scazute, diferentierea produselor si concentrarea pe nise de piata. Ohmae a identificat cateva cai de obtinere a avantajului competitiv, ce sunt aplicabile si in cazul Europei:

122

realocarea resurselor firmei pentru concnetrarea intr-un singur domeniu, folosirea sistemului de relatii format in decursul timpului cu alte firme, inovarea, concentrarea si dezvoltarea abilitatilor nationale de care alte tari nu dispun (spre exemplu, firme de ingienrie in Germania: Siemens, Mercedes, BMW, Bosch), utilizarea resurselor si facilitatilor oferite de guvernele nationale. Numeroase aspecte se pot constitui in avantaje competitive pentru firme. Un studiu a aratat ca printre cele mai frecvente aspecte pe care firmele le considera ca fiind avantajele lor competitive se numara: reputatia pentru calitate (mai ales in domeniul serviciilor), serviciile asociate produsului si destinate consumatorilor, numele, managementul si personalul de inalta calitate, costuri de productie reduse, orientarea catre consumator, diversitatea liniei de produse si altele. Si acest studiu confirma necesitatea identificarii a catorva avantaje competitive, numarul mediu de avantaje competitive identificate de firmele studiate fiind de 4,65.

Dupa analizarea mediului si identificarea factorilor critici de succes, dupa analiza situatiei firmei si stabilirea aspectelor ce vor fi tratate si sustinute de firma ca avantaje competitive, firma va stabili alternativele strategice si va selecta strategia pentru Europa.

Transformarile complexe si rapide care au loc in Europa, au profunde implicatii asupra elaborarii si implementarii planurilor strategice ale firmelor care opereaza in aceasta regiune. Deschiderea Europei Centrale si de Est si alinierea ei treptata la standardele occidentale, definitivarea Pietei Unice cu politicile la nivel european in domeniul concurentei, industrial, social si al mediului, pot determina schimbari la nivel de strategie in ceea ce priveste:

� restructurarea pietei prin noile oportunitati aparute, prin schimbarea zonei geografice

acoperite si prin modificari la nivelul modelelor europene de consum;

� restructurarea firmelor prin schimbari in retelele de aprovizionare/productie/desfacere si in

lantul de distributie, prin fuziuni, achizitii si aliante strategice, prin schimbari la nivelul

mixului de marketing;

� reducerea costurilor datorita economiilor de scara, a unor costuri mai reduse la intrare, a

unor costuri sociale si de mediu mai ridicate;

� modificarea mediului concurential datorita intensificarii competitiei, schimbarii

reglementarilor si legislatiei si accentuarii cooperarii in domeniul cercetarii-dezvoltarii.

b) Strategii specifice pentru Uniunea Europeana

Dupa ce au studiat in detaliu mediul cu toate componentele sale, firmele pot alege strategii ofensive sau

strategii defensive. Aceste optiuni nu se exclud, de accea multe firme vor alege probabil o combinatie de

strategii defensive cu strategii ofensive.

Se poate considera ca exista patru mari domenii care conduc la strategii specifice de marketing pentru Uniunea Europeana, si anume: exploatarea valentelor Pieteti Unice; apararea pieteti interne; obtinerea

unor costuri mai mici datorita economiilor de scara realizate la nivelul pieteti europene si rezolvarea

problemei supracapacitatii de productie generata de inlaturarea barierelor in Uniunea Europeana. La

acestea se mai adauga un nou domeniu si anume apararea pozitiei strategice prin rationalizare si

reorganizare.

a) Exploatarea oportunitatilor oferite de Piata Unica

Prin eliminarea barierelor nationale in cadrul Un iunii Europene apar pentru firme noi oportunitati. Pentru a putea beneficia de aceste oportunitati firma trebuie in primul rand sa raspunda unui numar de intrebari care o vor ajuta sa-si stabileasca strategia pentru Europa:

� Care este piata noastra? Este vorba de o piata globala, regionala, nationala sau

locala?

� Exista oportunitati speciale pe care le putem exploata? (achizitiile guvernamentale,

spre exemplu) sau programe la nivel pan-european sustinute de Comisia Europeana,

(de timpul controlului poluarii mediului);

� Ce aduce nou firma noastra pentru potentialii clienti de pe alte piete europene?

Foarte multe produse in Europa sunt practic similare unele cu altele. Consumatorii

din alte tari vor avea nevoie de un motiv pentru a trece de la consumul unui produs

la consumul altuia. Produsul nostru va trebui sa le satisfaca nevoile si sa le ofere

ceva in plus, deci politica de produs va juca un rol important in a atrage

consumatorii din alte tari europene.

� Care sunt avantajele competitive ale firmei pe baza carora intra in competitie pe

pietele altor tari europene?

� Care sunt modalitatile de expansiune pe Piata Unica Interna? Va intra firma pe o

noua piata europeana cu produsele existente sau va alege o strategie de diversificare

intrand pe noi piete cu produse noi?

� Care sunt modalitatile de intrare pe piete europene? Firma poate intra pe pietele

europene prin una din urmatoarele metode: lansarea produsului prin intermediul

propriei forte de vanzari sau a unui distribuitor adica prin export, prin realizarea

123

unei societati mixte, a unei aliante sau prin preluarea unei firme deja existente pe

piata avuta in vedere;

� Cum se poate face fata competitorilor? Prin atac frontal, atac pe flanc, prin evitate

sau prin atac de gherila ?

� Cum sa ne formam o retea optima de distributie pe ietele europene si cum sa o

pastram? Politica de distributie va juca un rol foarte important in marketingul

european.

Pentru valorificarea oportunitatilor oferite sau amplificate de Piata Unica, firma va trebui sa

opteze pentru o strategie ofensiva de extindere pe piata europeana. Extinderea pe o noua piata trebuie facuta numai dupa o cercetare detailiata prealabila a pieteti deoarece avantajele detinute si dezvoltate intr-o tara nu vor fi transferabile de cele mai multe ori, intr-o alta tara. Avantaje precum tehnologia produsului sau a procesului de obtinere a produsului sunt avantaje ce pot fi usor transferate intr-o alta tara. Sistemel de control al calitatii si productivitatea sunt avantaje ce pot fi transferate intre-o alta tara prin export, dar ele se pot pierde datorita unor costuri ridicate de transport, iar in cazul productiei locale in tara respectiva aceste avantaje necesita timp si instruire pentru a fi transferate. Cel mai dificil de transferat vor fi avantaje precum expertiza de marketing si serviciile asociate produsuui, acestea necesitand de cele mai multe ori diferite grade deadaptare la piata locala. Analiza gradului in care avantajele pe care firma le are intr-o tara, pot fi transferate intr-o alta tara este absolut necesara inainte de a lua decizia de extindere. d) Apararea pietei interne Pietele europene in marea lor majoritate au potential redus de crtestere si de aceea oportunitatile de

vanzariale unei companii reprezinta problema altei companii, firmele neputand sa-si creasca vanzarile

decat prin a lua din cota de piata a altei companii. Chiar si pe pietele emergente se va pune pune problema competitiei pe piata interna a tarii de origine a firmei. Aceasta realitate impune firmelor adoptarea unei strategii pentru a-si apara piata interna. In acest cadru isi propun clarificarea unor aspecte esential:

- ce aspecte ale pietei interne trebuie sa fie aparate;

- de ce e necesara apararea;

- daca este nesara apararea tuturor atuurilor compatitive sau numai a anumitor componenete ale

acestora;

- cum trebuie sa-si organizeze firma apararea;

In practica, firemele sunt obligate sa depuna eforturi pentru a face cat mai dificila intrarea pe piata lor a unor firme straine. In acest scop, au in vedere mai multe alternative :

- monitorizarea competitorilor,

- lansarea produsului pe o nisa de piata,

- acordarea atentiei consumatorilor celor mai importanti,

- impiedecarea competitorilor sa castige o pozitie pe piata interna,

- contra-atacarea in tara de origine a competitorului.

Mediul de afaceri obliga, deci, firma sa opteze pentru o strategie de aparare a pietei interne. In acest scop, ea trebuie sa identifice un avantaj competitivpe baza caruia sa lupte pentru apararea pietei interne. Dupa aceea. Firma trebuie sa gandeasca o strategie pentru a ridica costurile de intrare pe piata locala a noilor competitori straini, sa le blocheze accesul pe segmente de piata sau clienti de care depinde succesul intrarii lor pe piata si sa-iatace in punctele lor slabe.

d) Obtinerea unor costuri mai reduse datorita economiilor de scara realizate la nivelul pietei

europene Analistii europeni cunosc azi faptul ca pot fi obtinute economii de scara in productie, cercetare –

dezvoltare si in anumite domenii ale marketingului. In ceea ce priveste domeniul marketingului, produsele si serviciile vor beneficia de marketing la nivel european si vor realiza economii la costuri in principal prin evitarea duplicarilor de personal la nivel national si printr-o strategie de marcare si etichetare autentic europeana.

e) Rezolvarea problemei supra capacitatii de productie

Paralel cu eliminarae barierelor din cale tranzactiilor intraeuropene, s-a dovedit in anumite sectoare, in

special in cele care au fost protejate mai mult prin bariere nationale, ca exista o capacitate de productie

mai mare decat cea necesara la nivelul Europei. Spre exemplu, in industria locomotivelor electrice s-a estimat o reducere a numarului producatorilor de la 16 la 4, pentru ca Europa sa ramana cu o capacitate de productie la nivelul necesitatilor. In consecinta, rezolvarea supracapacitatii de productie se poate realiza in doua moduri : inchiderea a o parte din companii sau cautarea de noi consumatori si nopi piete in afara Europei pentru a evita inchiderea.

f) Apararea pozitiei strategice prin rationalizare si reorganizare

Cand firma opereaza la nivelul mai multor tari europene atunci conceptul de aparare capata un alt inteles, firma avand in vedere consolidarea pozitiei sale intr-un numar mai mare de tari si piete geografice. Astfel, un obiectiv frecvent al acestor firme este asigurarea unei eficiente generale in toate tarile in care aceasta opereaza.Acest lucru se suprapune , intr-o anumita amsura , cu rezolvarea

124

supracapacitatii de productie, deoarece impune inchiderea unor capacitati de productie prin reorganizare.Spre exemplu, cunoscuta firma Unilever si-a rationalizat afacerea cu detergenti in Europa prin inchiderea sau vanzarea unorfacilitati de productie.

O alta clasificare a posibilelor strategii pentru Uniunea Europeana : • Retragerea de piata europeana – o posibila alternativa strategica prin care firma vinde

facilitatile sale de productie unor firme care activeaza la nivel pan-european sau va cauta

o alta piata unde sa intre in competitie.

• Intarea in competitie la nivel pan-european se refera la extinderea pietei la nivelul Europei

prin identificarea segmentelor de piata la nivel pan-european(acolo unde acestea exista) si

implementarea unei strategii de crestere, sau realizarea de aliante strategice sau

efectuarea de fuziuni sau achizitii.

• Apararea unei nise de piata este o strategie care implica :

- consolidarea pozitiei firmei la nivel national

- identificarea unor noi Euro-regiuni ceea ce necesita accesul la informatii detaliate despre pietele

respective;

- identificarea unor segmante la nivelul doar a catorva tari in vederea acumularii de beneficii de

scara;

- cautarea unor piete pentru produse gen parti componente si mentinerea unor marci de nisa;

- a deveni un producator local pentru o firma cu activitate paneuropeana.

Adoptarea uneia din aceste cai impune firmelor sa-si defineasca strategia pentru Europa in functie de trei coordonate principale : segmentarea pietei (pe criterii geografice sau in functie de consumatori) , gradul de integrare al afacerii (prin cooperare sau prin fuziuni si achizitii) si comportamentul competitiv (sa decida daca pozitia ei va fi de dominanta sau de agresivitate.

Analiza acestor elemente de strategie evidentiaza faptul ca in Europa mediul de afaceri va fi dominat de firmele mari care vor fi cele ce vor adopta strategii la nivel pan-european, ele se vor axa pe integrarea activitatii lor prin cooperari si vor fi cele care vor domina piata europeana din acest punct de vedere. In acest mod ele isi vor consolida prezenta pe piete , isi vor intari pozitia in mediul competitiv. Cel putin pe termen scurt tendinta actuala de realizare de achizitii si fuziuni se va mentine.

Firmele de marime medie se vor axa pe cooperari, mai ales in domeniul distributiei, aceasta fiind principala modalitate in care ele vor putea supravietui.

Firmele mici vor alege o strategie de nisa. O mare parte din ele vor deveni furnizori ai marilor firme pan-europene, depinzand practic de aceste firme.

O cooperare mai intensa intre intreprinderile mici si mijlocii din diferite regiuni ala Europei poate constitui o platforma foarte buna pentru a intra in competitie de pe o pozitie mai buna ca marile firme pan-europene.

Întrebări facultative 1. Ce presupune tendinţa de convergenţă în planul valorilor? 2. Care sunt atributele sistemului managerial al firmelor? 3. De cine sunt influenţate structurile companiilor europene? 4. Ce presupune structura internaţională pe divizii? 5. Ce presupune structura divizională pe produs? 6. Ce presupune structura cu „umbrela” locală?

125

U13.5 Test de autoevaluare nr. 13 1 La ce se referă satisfacţiile obţinute în procesele productive? :

1.accent pe oportunităţile de dezvoltare personală la locul de muncă; 2.atenţia acordată aspectelor afective şi plăcute la nivelul postului ocupat şi al climatului în care se lucrează; 3. securitatea locului de muncă 4. recompensele individuale


a. 3 4

b. 1 4

c. 1 2 3 4

d. 1 3

e. 1 2 3 (10 puncte)

2. Ce presupune tendinţa de convergenţă în planul valorilor?:

1. se manifestă descreşterea rolului religiei ca sursă a obligaţiilor morale 2. are loc dezvoltarea sistemelor politce democratice, inclusiv a celor neconvenţionale 3. creşterea importanţei relaţiilor sociale multiple

4. orientarea spre realizarea de sine globală Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

1 2

1 3 4

1

(10 puncte) 3. Completaţi: Firmele germane sunt, de cele mai lute ori, organizate pe.....sau......

(10 puncte) 4. Deciziile majore se adoptă, de regulă, în mod participativ de către echipa managerială care ia forma consiliului managerial


5. În UE se întâlnesc următoarele tipuri de structuri organizatorice:

1. structura diversificată economic, dar cu un grup de export centralizat 2. structura internaţională pe divizii 3. structura organizatorică tip „mamă-fiică” 4. structura globală pe funcţii Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4

b. 3 4

c. 4

d. 1 3


126

(10 puncte)

6. Principalele avantale ale structuii diversificată economic, dar cu un grup de export centralizat sunt : a facilitatea elaborării unei strategii comerciale internaţionale b.extinderea vânzării produselor fabricate pentru piaţa internă în alte ţări; c.corelarea adecvată a mărimii şi componenţei structurii organizatorice cu amploarea vânzărilor; d. concentrarea superioară asupra oportunităţilor şi activităţilor pe pieţele străine Alegeţi varianta corectă

a,b,c

b,c,

a,b,c,d

b

(10 puncte)

7. Structura internaţională pe divizii are următoarele avantaje: a. realizarea unei coeziuni între activităţile desfăşurate în diferite regiuni b. facilitarea exportului de către micile divizii de producţie c. in concentrarea superioară asupra oportunităţilor şi activităţilor pe pieţele străine strument de credit; d. inocularea unei perspective internaţionale în toate activităţile de producţie Alegeţi varianta corectă

b,c,d

a,b,c,d

a,b

a c

(10 puncte)

8. Structura funcţională regională are următoarele avantaje: 1. realizarea de produse competitive din punct de vedere al costurilor şi al preţurilor în fiecare regiune, pe baza obţinerii economiilor de scală

2. reacţia rapidă la schimbările produse pe pieţele locale datorită autonomiei producţiei şi marketingului la nivel local 3.. diminuarea unui răspuns prompt la cerinţele bruşte ale pieţei, datorită complexităţii managementului de producţie şi coordonării regionale. 4. existenţa unor reduse oportunităţi de a transfera produsele de la o regiune la alta, limitând capacitatea organizaţiei de a valorifica potenţialul regiunilor în care se realizează costurile de producţie cele mai reduse Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

1 3 4

2 3 4

1 (10 puncte)

9. Care sunt etapele principale ale procesului de marketing strategic?: 1. procesul de marketing strategic în Europa 2. strategii specifice pentru Uniunea Europeană 3. apărarea pieţei interne

127

4. rezolvarea problemei asupra capacităţii de producţie Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

2 4

1 3

3 4

(10 puncte)

10. O altă clasificare a posibilelor strategii pentru Uniunea Europeană este: 1. retragerea de pe piaţa europeană 2. intrarea în competiţie la nivel pan-european 3. apărarea un ei nişe de piaţă Alegeţi varianta corectă

1 2 3

2

1 3

(10 puncte)

U13.6. Rezumat

Sub impactul a numeroşi factori regionali şi globali, mediul european de afaceri a progresat substanţial, prezentându-se ca un sistem economic integrat deosebit de complex şi puternic. Parametrii funcţionali asigură o favorabilă bază pentru evoluţii dinamice, în pofida eterogenităţii ţărilor componente şi ale greu descifrabilelor transformări produse în plan internaţional.



1-c; 2. – 1,2,3,4; 3 – divizii, funcţiuni; 4- adevărat; 5-a; 6-a,b,c; 7-a,b,c,d; 8-1,2,3,4; 9-1,2,3,4;10-1,2,3;

128

TEMA DE CONTROL NR. 3 ANALIZA INSTRUMENTELOR POLITICII COMERCIALE COMUNE Analizaţi principalele instrumente ale politicii comerciale comune

129

MODULUL 5

UU NN II TT AA TT EE AA 11 44 :: TTee nndd ii nn ţţee ddee aa rrmmoo nnii zzaarree ff ii ss ccaa llăă ll aa nn ii vvee ll uu ll UU nniiuunn ii ii EE uurroo ppee nnee .. PP rroovvooccăă rr ii ppeenn tt rruu RR oomm ââ nniiaa



TTeenndd iinn ţţee ddee aarrmmoonnii zzaarree ff ii ssccaa llăă llaa nn iivvee lluu ll UUnniiuunnii ii EEuurrooppeennee .. PPrroovvăăccăă rr ii ppeenntt rruu RRoommâânniiaa



U14.2. Prezentare generală a acquis-ului comunitar în domeniul impozitării

U14.3. Probleme ale sistemelor naţionale de impozitare în contextul integrării economice europene

U14.4. IMM-urile-motorul economiei europene


U14.6. Rezumat …………………………………………………………



130



- acquis comunitar - bază de impunere - reguli comunitare

U14.2. Prezentare generală a acquis-ului comunitar în domeniul impozitării

Raţiunea de existenţă a regulilor comunitare Adoptarea la nivel comunitar de reguli referitoare la natura şi utilizarea instrumentelor

fiscale nu poate fi privită, aşa cum există reflexul în anumite cercuri, drept expresia unui proces mecanic de extindere continuă a frontierelor acquis-ului comunitar. Ea se sprijină pe unele consideraţii foarte puternice şi convingătoare, care sunt legate atât de esenţa procesului integraţionist european în forma prevăzută de Tratatele constitutive, cât şi de exigenţele pe care un sistem fiscal trebuie să le satisfacă în mod ideal: să colecteze veniturile necesare; prin metodele care comportă cele mai mici costuri; prezervând echitatea în împărţirea poverii fiscale; şi generând minimum posibil de distorsiuni în alocarea resurselor.

Astfel, în primul rând, acquis-ul comunitar în domeniul impozitării este necesar pentru a nu stânjeni exercitarea “celor patru libertăţi” care dau substanţă conceptului de “piaţă unică”. Există două tipuri de obstacole care segmentează piaţa unică şi care pot fi generate de instrumentele fiscale utilizate de Statele Membre. Este vorba, în primul rând, de discriminare, situaţie care poate interveni în trei cazuri, respectiv: aplicarea de reguli diferite unor situaţii comparabile; aplicarea aceleiaşi reguli unor situaţii diferite; sau aplicarea unor tratamente foarte diferite în situaţii nu foarte diferite. Discriminarea poate fi directă (explicită), în cazul în care diferenţierea de tratament este generată de naţionalitatea sau rezidenţa contribuabilului, sau indirectă (implicită).

Discriminarea este prezumată a fi incompatibilă cu Tratatul CE, dar această incompatibilitate nu este absolută, ea putând fi acceptată în circumstanţe speciale. În plan fiscal, situaţiile în care obligaţia nediscriminării poate fi considerată excesivă şi inoportună sunt mai numeroase decât în alte domenii. În practică, ca şi în literatura de specialitate, au fost identificate mai multe circumstanţe susceptibile a face permisibilă o anumită doză de discriminare între contribuabili: a) pentru a contracara pierderea sau diminuarea de încasări bugetare ; Atari justificări au fost considerate, până în prezent cel puţin, inacceptabile, Statele Membre trebuind să îşi asume costurile care decurg din abolirea barierelor în interiorul pieţei unice, deci inclusiv a celor de natură fiscală. b) pentru a prezerva “logica internă” (“coeziunea”) sistemelor fiscale naţionale ; Principiul acoperitor al acestei explicaţii este acela că un contribuabil care se angajează în tranzacţii trans-frontieră nu poate pretinde tratament fiscal la fel de favorabil cu cel al contribuabilului care desfăşoară activităţi exclusiv la nivel naţional, deoarece acesta din urmă a contribuit în mai mare măsură la formarea resurselor bugetare care fac posibil acel tratament mai favorabil. Altminteri, toţi contribuabilii ar putea să evite să contribuie la formarea resurselor bugetare, pretinzând însă accesul la facilităţi. Pentru a fi acceptat un tratament discriminatoriu justificat prin nevoia păstrării coeziunii unui sistem fiscal, trebuie să nu poată exista altă modalitate de a lega acordarea de deduceri din baza de impunere de posibilitatea de a taxa venituri constituite pe baza sumelor deduse. De exemplu, un stat poate refuza să accepte deducerea unor prime de asigurare plătite de contribuabil în altă ţară, dacă plăţile efectuate ulterior de asigurător către contribuabil nu pot fi impozitate în statul respectiv. Trebuie însă menţionat că această categorie de justificări sunt tot mai rar acceptate de CEJ. c) pentru a contracara evaziunea fiscală sau “evitarea fiscală” ; Până în prezent, acest tip de justificare nu a fost respins de plano, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) admiţând că este un obiectiv legitim, acceptabil din perspectiva legislaţiei comunitare.1

131

Practica CEJ în ce priveşte aplicarea acestei justificări este însă oscilantă şi fondată pe raţionamente negative: simplul “risc” de evaziune/evitare fiscală nu este suficient pentru ca să se poată deroga de la principiul general al nediscriminării. Din examinarea jurisprudenţei se poate infera că asemenea justificări au ajuns să fie acceptate mai uşor decât în trecut, fără însă a se bucura de o acceptare automată. Cazurile de această natură sunt examinate din perspectiva principiului proporţionalităţii. d) măsuri care nu contravin dispoziţiilor din tratatele bilaterale (de regulă, pentru evitarea dublei impuneri) cu ţările ai căror resortisanţi sunt contribuabilii discriminaţi ; În mod constant, CEJ a respins această justificare, ceea ce reprezintă o consecinţă logică a existenţei unui drept comunitar de-sine-stătător, distinct şi prevalent faţă de legislaţiile naţionale. Caracterul discriminatoriu al unei măsuri fiscale este mult mai simplu de determinat în cazul impozitelor indirecte. În ceea ce priveşte impozitele directe, însă, reşedinţa contribuabilului este elementul principal şi inevitabil care stabileşte întinderea jurisdicţiei statului respectiv în materie fiscală. Cu alte cuvinte, diferenţierea de tratament în funcţie de reşedinţă este de neevitat. Întrucât existenţa unei discriminări este mai uşor de identificat în cazul impozitelor indirecte decât în cazul celor directe, barierele de natură fiscală în calea liberei circulaţii a bunurilor sunt mai uşor de observat şi probat decât barierele de natură fiscală care îngrădesc libera circulaţie a serviciilor, capitalurilor şi persoanelor. În afară de măsurile discriminatorii, piaţa unică poate fi segmentată şi de alte restricţii, care nu implică elemente de discriminare. Sunt avute aici în vedere aspecte precum : · materializarea riscului dublei impuneri, în condiţiile în care mecanismele de evitare a acestei probleme sunt încă subdezvoltate în cadrul UE, iar cele care au fost adoptate nu funcţionează eficient; · posibilitatea foarte limitată de compensare fiscală a pierderilor la alt nivel decât cel naţional (faţă de, în mod ideal, nivelul comunitar); · sisteme fiscale naţionale ce încorporează trăsături care favorizează investitorii interni; · costuri fiscale asociate restructurărilor corporative trans-naţionale dar care sunt, totuşi, circumscrise strict nivelului comunitar, unde – în principiu – funcţionează o piaţă unică. Simplele diferenţe între sistemele interne de impozitare, bazele de impunere sau ratele deimpunere

nu reprezintă, în sine, restricţii sau discriminări. Cu alte cuvinte, “cele patru libertăţi fundamentale” nu pot fi utilizate ca pretext pentru o armonizare completă (şi nici măcar foarte extinsă) a sistemelor naţionale de impozitare. Decizia privind introducerea anumitor tipuri de impozite, nivelul ratelor de impunere şi structura bazei de impunere ţine de suveranitatea naţională, atâta vreme cât există garanţia că cetăţenii altor state membre aflaţi în circumstanţe similare vor fi trataţi similar, iar accesul la piaţă nu este restricţionat în mod disproporţionat. Altfel spus, “nu există un ‘drept’ de a fi supus aceluiaşi nivel de impozitare pe tot cuprinsul UE”. 4 Consideraţiile de mai sus pot fi cel mai bine ilustrate printr-o serie de „cazuri-bornă” (landmark cases) din practica CEJ referitoare la impozitarea directă, toate rezultând în cenzurarea unor reguli fiscale aplicate de Statul Membru de jurisdicţie. Commerzbank (1991), Marea Britanie: Refuzul autorităţii fiscale de a plăti dobândă pentru sumele returnate unui contribuabil nerezident care plătise mai mult decât obligaţiile fiscale finale, în condiţiile în care această dobândă era acordată companiilor rezidente. Futura (1995), Luxemburg: Neacordarea posibilităţii de a beneficia de reportarea pierderilor fiscale decât companiilor care aveau contabilitate proprie, cu consecinţa excluderii de la această facilitate a sucursalelor companiilor străine care se prevalau de dreptul de a nu ţine o contabilitate separată de cea a companiei-mamă. Royal Bank of Scotland (1997), Grecia: Aplicarea unei rate de impunere mai mari pentru veniturile sucursalelor băncilor străine decât pentru veniturile băncilor greceşti, pe considerentul că băncile greceşti erau supuse impozitării globale. Bosal BV (2003), Olanda: Imposibilitatea deducerii fiscale a cheltuielilor aferente deţinerii de acţiuni (e.g., dobânda la fondurile împrumutate pentru a capitaliza o subsidiară sau pentru gestionarea ei), dacă câştigurile de pe urma deţinerii acelor acţiuni nu erau impozabile în Olanda. Chiar şi în domeniul impozitelor indirecte, unde legislaţia secundară este mai cuprinzătoare, clară şi sistematizată, apelul la CEJ pentru salvgardarea principiilor pieţei unice este foarte frecvent. Cu privire la probleme decurgând din aplicarea TVA, Curtea sa pronunţat în nu mai puţin de 450 de cazuri până în anul 2006. O situaţie similară se întâlneşte şi în cazul accizelor, care alături de TVA, sunt parte din procesul de aşa-numită “integrare pozitivă”5 dat fiind că sunt reglementate prin Directive UE şi regulamente care simplifică în bună măsură aplicarea lor la nivel naţional.

132

Tratatul CE, ale cărui dispoziţii formează ceea ce este desemnat drept “legislaţia primară” a UE, conţine o serie de reguli fundamentale, succint enumerate mai jos. a) interdicţia de a supune produsele importate unor impozite indirecte superioare celor aplicate produselor indigene similare (Art.90); b) interzicerea acordării, la exportul de produse către alte state membre, de restituiri ale impozitelor interne superioare impozitelor la care au fost efectiv supuse produsele respective (Art.91); c) armonizarea, doar pe baza deciziei cu unanimitate a Statelor Membre, a impozitelor indirecte, în măsura în care o asemenea armonizare este necesară pentru a asigura funcţionarea pieţei interne (Art.93); d) deşi nu există prevederi exprese referitoare la armonizarea impozitelor directe, această eventualitate nu este exclusă, existând acoperire în Art.94, potrivit căruia Consiliul, statuând în unanimitate, poate adopta directive pentru armonizarea reglementărilor statelor membre care au o incidenţă directă asupra funcţionării pieţei comune; e) posibilitatea statelor membre de a diferenţia între nerezidenţi şi rezidenţi din punctul de vedere al reglementărilor fiscale, cu condiţia ca această diferenţiere să nu constituie o discriminare “arbitrară” (Art.58); f) obligaţia Statelor Membre de a încheia între ele tratate pentru eliminarea dublei impuneri în interiorul Comunităţii (Art.293); Există, de asemenea, o serie de articole ale Tratatului CE cu o cuprindere generică, dar care conţin prevederi a căror relevanţă pentru domeniul impozitării este certă şi a fost deja confirmată în repetate rânduri. Este vorba de: a) interzicerea explicită a oricărei discriminări în virtutea naţionalităţii, principiu statuat cu claritate în Art.12; b) interdicţia, cu excepţia unor situaţii limitativ prevăzute, a acordării de ajutoare de stat (Art.87); c) obligaţia coordonării politicilor economice ale Statelor Membre, în virtutea faptului că ele prezintă „un interes comun”, şi supravegherea multilaterală efectuată în această privinţă prin linii directoare generale de politică economică adoptate de Consiliu (Art.99); până în prezent, însă, aceste documente au evitat să abordeze probleme de impozitare propriu-zisă, concentrându-se asupra aspectelor macroeconomice şi, uneori, structurale; d) posibilitatea generică pe care o are Consiliul, statuând în unanimitate asupra unei propuneri a Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, de a adopta măsurile necesare realizării, în cadrul funcţionării pieţei comune, a unui obiectiv al Comunităţii, atunci când Tratatul nu conferă puterile necesare în acest scop (Art.308).

U14.3. Probleme ale sistemelor naţionale de impozitare în contextul integrării economice europene

Riscul de erodare a bazelor de impunere

Integrarea oricăror economii naţionale este susceptibilă să afecteze negativ sistemele de impozitare, în principal pe două căi, respectiv: - mobilitatea crescută a bazelor de impozitare, subsecventă liberalizării fluxurilor economice pe care o implică în mod necesar integrarea şi amplificată de consecinţele progresului tehnic; - complicarea eforturilor de determinare şi colectare a taxelor asupra contribuabililor şi/sau tranzacţiilor situate în afara jurisdicţiei autorităţilor fiscale ale unei ţări

În Uniunea Europeană, independenţa fiscală a Statelor Membre este constrânsă suplimentar de obligaţia nedistorsionării concurenţei în interiorul Pieţei Interne Unice, ca şi de necesitatea încadrării în criteriile de convergenţă stabilite la Maastricht şi încorporate în “Pactul de Stabilitate şi Creştere”.

Din aceste motive, integrarea economică (fenomen definitoriu pentru procesul unanim remarcat şi desemnat prin termenul de « globalizare ») a ajuns să fie larg percepută (mai ales la nivelul discursului general, nespecializat) ca limitând capacitatea guvernelor de a face ceea ce doresc şi consideră necesar în domenii-cheie precum impozitarea şi corelativul lor mai important şi evident, cheltuielile publice. Aceste temeri nu par, totuşi, să fie validate de faptul că tendinţa generală înregistrată pe plan mondial este de creştere a impozitelor colectate, atât în termeni absoluţi, cât şi relativi. Astfel, bunăoară, în anul 2003 ţările membre ale UE(-15) redistribuiau prin pârghia bugetară foarte

133

importantul procent de 41,8% din PIB, în creştere substanţială faţă de anul 1970, când veniturile fiscale reprezentau doar 33,5% din PIB.

Deşi nivelul de impozitare evoluează “în tandem” cu nivelul cheltuielilor publice, nici unul dintre ele nu poate fi asociat pozitiv, din punct de vedere statistic, cu fenomenul globalizării/ integrării economice. Astfel, unele dintre cele mai înalte niveluri de taxe colectate se găsesc în ţări puternic “globalizate”, pe când ţări situate printre ultimele în clasamentele făcute pe baza “indicilor de globalizare” au şi niveluri foarte scăzute de încasări bugetare. Mai concret, ţări membre ale UE precum Suedia şi Finlanda, care figurează pe unele din primele locuri în “topul globalizării”, au unele din cele mai generoase niveluri de cheltuieli sociale din lume, suţinute de impozite care, din perspectivă comparativă, nu pot fi considerate decât drept înalte.

Mobilitatea bazelor de impunere Din moment ce factorii de producţie pot extrage rente mai importante doar traversând frontiera, orice agent economic raţional va face acest lucru dacă frontiera este deschisă.

De aceea, mai sus menţionata mobilitate a bazelor de impunere atinge dimensiuni foarte importante în interiorul UE, unde este cel puţin stimulată, dacă nu chiar generată, de procese consubstanţiale procesului integraţionist european, şi anume: liberalizarea circulaţiei capitalurilor; dispariţia barierelor vamale la nivel intra-comunitar; introducerea monedei unice europene, cu corolarul dispariţiei uneia dintre cele mai importante “costuri de tranzacţie” (riscul valutar) pentru tranzacţiile desfăşurate între ţările din “zona euro”, a căror pondere economică la scara UE este covârşitoare (şi foarte semnificativă şi la scară mondială).

Mobilitatea nu este însă identică pentru toate bazele de impunere. În principiu, mişcarea forţei de muncă este mai limitată, din cauza unor “bariere intrinseci”, precum cele lingvistice sau consideraţiile de ordin familial, social sau cultural. Acestea fiind zise, partea mai calificată a forţei de muncă este mai mobilă, iar gradul său de mobilitate este în creştere. Consumul este îndeobşte considerat o bază stabilă de impunere, dar deplasarea accentului către servicii în ţările dezvoltate, amplificarea fenomenului cumpărăturilor transfrontieră şi dezvoltarea comerţului electronic fac ca o anumită mobilitate să se manifeste şi în această privinţă.

Ceea ce este de reţinut, ca tendinţă larg identificabilă pe plan mondial (şi, a fortiori, în interiorul UE) este că o parte crescândă a bazei de impunere este tot mai elastică în funcţie de

ratele de impunere. Datele statistice disponibile indică faptul că, în ţările industrializate, impozitele asupra veniturilor corporaţiilor nu sunt sursa primordială de venit. În general, ele nu depăşesc 10% din totalul încasărilor bugetare. Cele mai importante impozite în aceste ţări sunt cele asupra consumului (TVA, accize, taxe vamale), asupra veniturilor personale ale rezidenţilor şi, respectiv, asupra muncii (“payroll taxes”). Venitul corporaţiilor poate fi taxat mai uşor doar dacă se bazează pe resurse specifice unui anumit amplasament, fie ele naturale sau umane. Dacă venitul corporaţiilor este mai greu de impozitat, este teoretic posibilă (iar în literatura de specialitate există propuneri în acest sens) schimbarea principiului de impozitare, prelevarea făcându-se în funcţie de elemente cum ar fi capitalul social, cifra de afaceri sau numărul de angajaţi.

Dificultăţile de determinare şi colectare a taxelor în afara propriei jurisdicţii O serie de tendinţe recente, definitorii pentru sau cel puţin asociate cu fenomenul globalizării, au îngreunat mult sarcina autorităţilor fiscale. Este vorba, în principal, de: expansiunea comerţului electronic; proliferarea “paradisurilor fiscale”; şi creşterea exponenţială a tranzacţiilor intra-grup (în cadrul societăţilor transnaţionale). Ca răspuns la aceste tendinţe, tot mai multe state au început să adopte măsuri fiscale al căror unic scop este acela de a le « proteja » bazele de impunere: - emiterea de norme cu un mare grad de complexitate cu privire la veniturile obţinute în străinătate; - legislaţii protecţioniste, destinate a restricţiona amplasarea contribuabililor (corporativi sau individuali) în jurisdiciţii fiscale mai atractive; - presiuni făcute asupra statelor cu regimuri fiscale (prea) permisive, şi aceasta nu doar (şi nici măcar, în principal) în legătură cu combaterea spălării de bani la scară mondială; - limitări ale confidenţialităţii datelor personale.

Impozitarea veniturilor obţinute în alte jurisdicţii Pe plan mondial, există şi se aplică două principii de impozitare a acestor venituri : principiul reşedinţei şi principiul sursei de venit. Conform principiului reşedinţei (care subîntinde “sistemul global” de impunere) sunt supuse impozitării toate veniturile obţinute de rezidenţi, indiferent de locul generării lor. În cazul aplicării principiului reşedinţei, un investitor se confruntă cu aceeaşi rată marginală de impunere atât pentru veniturile obţinute la locul de reşedinţă, cât şi pentru veniturile obţinute în străinătate. Potrivit principiului sursei de venit (care corespunde “sistemului

134

teritorial” de impunere), impozitele sunt aplicate în locul unde sunt obţinute veniturile. Sistemul teritorial este reputat superior sistemului global, în special deoarece este considerat a fi mai simplu de administrat. Implicaţiile economice ale celor două sisteme sunt complexe. Dacă se urmăreşte eficienţa producţiei, atunci preţurile la producător ale input-urilor şi output-urilor trebuie egalizate între ţări, ceea ce reclamă utilizarea principiului reşedinţei la impozitele directe şi cel al destinaţiei la impozitele indirecte. În schimb, dacă funcţia de maximizat este surplusul consumatorului, atunci preţurile la consumator trebuie să tindă spre egalizare între ţări, ceea ce presupune recurgerea la principiul sursei de venit în cazul impozitelor directe, respectiv cel al originii pentru impozitele indirecte. La ora actuală, însă, marea majoritate a ţărilor membre UE practică sistemul de impozitare a veniturilor bazat pe principiul sursei de venit, din cauza percepţiei existenţei unui schimb nesatisfăcător de informaţii între autorităţile fiscale din Statele Membre, ca şi a dorinţei statelor mici de putea atrage surse mobile de impozitare din alte ţări membre.

U14.4. IMM-urile-motorul economiei europene

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă motorul economiei europene şi cel mai important generator de noi locuri de muncă şi de creştere economică. Comisia Europeană, prin acţiunile sale, pune nevoile micilor întreprinderi în centrul politicilor sale. Principala prioritate o constituie ameliorarea mediului financiar şi îmbogăţirea reglementărilor la nivelul IMM-urilor din Europa în ceea ce privesţe facilitarea activităţii acestora.

Comisia Europeană şi-a luat angajamentul de a îmbunătăţi reglementările şi de a pune IMM-urile pe primul loc în cadrul priorităţilor sale. Astfel, toate noile propuneri legislative comunitare sunt verifi cate pentru a vedea dacă sunt favorabile micilor companii.

În perioada 2007-2013, fondurile de dezvoltare regională vor contribui cu aproximativ 200 miliarde € pentru promovarea afacerilor, locurilor de muncă şi creşterii economice, iar IMM-urile vor benefi cia de mare parte din această sumă. Programele noastre de cercetare şi de dezvoltare vor furniza IMM-urilor aproape 6 miliarde € pentru fi nanţarea cercetărilor. Până la sfârşitul anului 2013, cheltuielile comunitare pentru promovarea spiritului întreprinzător şi a inovaţiei vor fi cu 60% mai mari decât în 2006, datorită celor 3,6 miliarde € furnizate de noul Program pentru competitivitate şi inovaţie. Din această sumă, 1 miliard € este dedicat sprijinului fi nanciar pentru IMM-uri. Acest pachet informativ vă oferă un tur complet al măsurilor pe care le-am implementat în sprijinul IMM-urilor, precum şi al modalităţilor în care noi intenţionăm să le extindem şi să le ameliorăm. Suntem mândri de ceea ce facem pentru IMM-uri şi sper că sunteţi de acord cu mine că Europa are nevoie de IMM-uri, iar IMM-urile au nevoie de Europa. Reglementări mai puţine, dar mai efi ciente Anumite legi care infl uenţează IMM-urile în domenii precum ocuparea, protecţia socială şi de mediu au fost iniţiate la nivel comunitar. Trebuie să garantăm faptul că aceste legi sunt adecvate şi nu adaugă alte greutăţi micilor întreprinderi. În mod proporţional, birocraţia este o povară mult mai mare pentru IMM-uri decât pentru fi rmele mai mari. Conform unui studiu realizat în Germania în 2004, companiile mari cu peste 500 de angajaţi cheltuiesc, în medie, 354 € pe angajat/an pentru îndeplinirea obligaţiilor. În acelaşi timp, o microîntreprindere cu mai puţin de zece angajaţi cheltuieşte, în medie, 4 361 € pe angajat/an. Birocraţia excesivă exercită în mod clar o presiune puternică asupra resurselor umane şi fi nanciare ale IMM-urilor , scăzându-le prin aceasta gradul de competitivitate. O reducere de 25% a poverii administrative pentru întreprinderi se traduce într-o creştere cu 1,5% a PIB-ului Uniunii Europene, adică aproximativ 150 miliarde €. Totuşi, acest obiectiv poate fi atins doar prin colaborarea dintre autorităţile naţionale, regionale şi locale şi Comisia Europeană. De ce este importantă reducerea birocraţiei? În prezent, Uniunea Europeană face eforturi fără precedent pentru a reduce birocraţia, atât în cadrul legislaţiei existente, cât şi în propunerile legislative. Pentru început, Comisia a retras 68 de proiecte de legi în 2006 şi intenţionează să retragă alte zece proiecte în 2007. De asemenea, Comisia lucrează la reducerea numărului de legi care vizează simplifi carea activităţii IMM-urilor. Acestea includ reducerea raportărilor impuse de reglementările contabile, reducerea costurilor

135

pentru plăţile transfrontaliere şi simplifi carea procedurilor vamale. Un număr total de 220 legi şi 1 400 de texte din legislaţia secundară fac obiectul unei examinări pentru perioada 2005-2008, înregistrându-se deja rezultate: jumătate din numărul legilor incluse în programul iniţial au fost dezbătute la începutul anului 2007. Reducerea formalităţilor pentru licitaţiile publice Achiziţiile publice reprezintă aproximativ 16% din PIB-ul UE sau aproximativ 1 500 miliarde €. Multe IMM-uri întâmpină difi cultăţi atunci când este vorba de participarea în cadrul licitaţiilor publice: fi e sunt rău informate în legătură cu oportunităţile de licitaţii, fi e le lipeşte expertiza în pregătirea ofertei sau resursele pentru a reacţiona într-o perioadă atât de scurtă de timp, fie întâmpină difi cultăţi la îndeplinirea cerinţelor administrative. Prin urmare, una dintre priorităţile cheie ale Comisiei o constituie încurajarea măsurilor, atât la nivelul statelor membre, cât şi la nivel comunitar, care să permită crearea de condiţii egale pentru întreprinderile care participă la licitaţiile publice. Studiile arată că peste 10% din întreprinderile cu un singur angajat ar recruta personal, dacă ar avea mai puţine formalităţi de îndeplinit. Deoarece aceste întreprinderi reprezintă peste jumătate din totalul întreprinderilor din UE, acest fapt se traduce prin apariţia a 1,5 milioane de noi locuri de muncă. Trebuie să garantăm faptul că noile legi nu îngreunează activitatea micilor întreprinderi, ci iau nevoile lor în considerare.Aceasta este o parte a principiului „Think small fi rst” (Să ne gândim mai întâi la IMM-uri), introdus de Comisie în 2005, odată cu prezentarea noii politici privind IMM-urile. Toate propunerile legislative fac obiectul unei verifi cări riguroase cu privire la impactul lor potenţial asupra IMM-urilor. Prin intermediul reprezentantului pentru IMM-uri, Comisia menţine un dialog activ cu persoanele implicate. Pe lângă solicitarea şi evaluarea problemelor IMM-urilor, reprezentantul are rolul unui „ambasador” al micilor întreprinderi în cadrul Comisiei. De asemenea, Comisia caută acele domenii în care pot fi utilizate alternativele la legislaţie, precum autoreglementarea şi standardele în industrie. De exemplu: Comisia a simplifi cat legile care privesc IMM-urile din sectorul farmaceutic. Printre acestea se afl ă reducerea taxelor pentru microîntreprinderi şi posibilitatea plăţii eşalonate şi acordarea de asistenţă administrativă la depunerea dosarelor pentru Agenţia Europeană pentru Medicamente. Noua legislaţie REACH cu privire la substanţele chimice asigură IMM-urilor taxe reduse de înregistrare a substanţelor la Agenţia Europeană pentru Medicamente. De asemenea, ea prevede înfi inţarea de birouri de asistenţă dedicate IMM-urilor în toate statele membre. Întreprinderile care emit cantităţi foarte mici de poluanţi sunt de asemenea scutite de unele cerinţe de raportare aferente noilor orientări europene cu privire la comerţul cu emisii de CO2. Sprijinirea autorităţilor naţionale şi regionale. Multe din problemele întâmpinate de IMM-uri se datorează legilor, regulamentelor şi practicilor naţionale şi regionale. Prin urmare, Comisia încurajează autorităţile europene să identifi ce şi să implementeze iniţiative efi ciente care îmbunătăţesc cadrul în care IMM-urile îşi desfăşoară activitatea. Printre aceste iniţiative se afl ă reducerea formalităţilor de înfi inţare a unei fi rme, simplifi carea formalităţilor de angajare a primului angajat pentru întreprinderile cu un singur angajat şi ameliorarea consultării micilor întreprinderi în legătură cu elaborarea de politici care le pot afecta. Carta Europeană pentru Întreprinderi Mici este o iniţiativă care permite autorităţilor naţionale şi regionale să analizeze progresul înregistrat şi să facă schimb de bune practici. Şi funcţionează! Statele membre învaţă din politicile şi soluţiile celorlalte state. Întrebări facultative 1. Ce este acquis-ul comunitar? 2. Ce înţelegeţi prin conceptul de piaţă unică? 3. Ce este evaziunea fiscală? 4. Care sunt elementele de discriminare? 5. Pe câte căi se realizează integrarea? 6. Ce este baza de impunere? 7. Care sunt reglementările în domeniul IMM-urilor? 8. În ce constă aranjamentul de credit de tip stand-by?

136

U14.5 Test de autoevaluare nr. 14 1 În literatura de specialitate au fost identificate mai multe circumstanţe susceptibile a face permisibile o anumită doză de discriminare între contribuabili:

1.pentru a contracara pierderea sau diminuarea de încasări bugetare 2. pentru a prezerva „logica internă” sistemelor fiscale naţionale 3. pentru a contracara evaziunea fiscală 4. eliminarea practicilor monetare multiple;

5. măsuri care nu convin dispoziţiilor din tratatele bilaterale Alegeţi varianta corectă

a. 3 4 5

b. 1 5

c. 1 2 3 4 5

d. 1 2

e. 1 2 3 4 (10 puncte)

2. Piaţa unică poate fi segmentată şi de alte restricţii, care nu implică elemente de discriminare. Sunt avute aici în vedere aspecte precum:

1. materializarea riscului dublei impuneri, în condiţiile în care mecanismele de evitare a acestei probleme sunt încă subdezvoltate în cadrul UE, iar cele care au fost adoptate nu funcţionează eficient;

2. posibilitatea foarte limitată de compensare fiscală a pierderilor la alt nivel decât cel naţional (faţă de, în mod ideal, nivelul comunitar); 3. sisteme fiscale naţionale ce încorporează trăsături care favorizează investitorii interni;

4. costuri fiscale asociate restructurărilor corporative trans-naţionale dar care sunt, totuşi, circumscrise strict nivelului comunitar, unde – în principiu – funcţionează o piaţă unică.


1 2 3 4

1 3

1 3 4

2

(10 puncte) 3. Completaţi: Discriminarea este prezumată a fi incompatibilă cu…., dar această incompatibilitate nu este absolută, ea putând fi acceptată în……

(10 puncte) 4. Există două tipuri de obstacole care segmentează piaţa unică şi care pot fi generate de instrumentele fiscale utilizate de Statele Membre


5. Tratatul CE, ale cărui dispoziţii formează ceea ce este desemnat drept “legislaţia primară” a UE, conţine o serie de reguli fundamentale, astfel:

1. interdicţia de a supune produsele importate unor impozite indirecte superioare celor aplicate produselor indigene similare 2. interzicerea acordării, la exportul de produse către alte state membre, de restituiri ale impozitelor interne superioare impozitelor la care au fost efectiv supuse produsele respective


137

3. armonizarea, doar pe baza deciziei cu unanimitate a Statelor Membre, a impozitelor indirecte, în măsura în care o asemenea armonizare este necesară pentru a asigura funcţionarea pieţei interne 4. deşi nu există prevederi exprese referitoare la armonizarea impozitelor directe, această eventualitate nu este exclusă, existând acoperire în Art.94, potrivit căruia Consiliul, statuând în unanimitate, poate adopta directive pentru armonizarea reglementărilor statelor membre care au o incidenţă directă asupra funcţionării pieţei comune Alegeţi varianta corectă

a. 1 2 3 4

b. 3 4

c. 4

d. 1 2

(10 puncte) 6. Există, de asemenea, o serie de articole ale Tratatului CE cu o cuprindere generică, dar care conţin prevederi a căror relevanţă pentru domeniul impozitării este certă şi a fost deja confirmată în repetate rânduri. Este vorba de: a interzicerea explicită a oricărei discriminări în virtutea naţionalităţii b. interdicţia, cu excepţia unor situaţii limitativ prevăzute, a acordării de ajutoare de stat c. obligaţia coordonării politicilor economice ale Statelor Membre, în virtutea faptului că ele prezintă „un interes comun”, şi supravegherea multilaterală efectuată în această privinţă prin linii directoare generale de politică economică adoptate de Consiliu d. posibilitatea generică pe care o are Consiliul, statuând în unanimitate asupra unei propuneri a Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, de a adopta măsurile necesare realizării, în cadrul funcţionării pieţei comune, a unui obiectiv al Comunităţii, atunci când Tratatul nu conferă puterile necesare în acest scop Alegeţi varianta corectă

a,b,c

b,c,

a,b,c,d

b

(10 puncte)

7. Integrarea oricăror economii naţionale este susceptibilă să afecteze negativ sistemele de impozitare, în principal pe două căi, respectiv: a. complicarea eforturilor de determinare şi colectare a taxelor asupra contribuabililor şi/sau tranzacţiilor situate în afara jurisdicţiei autorităţilor fiscale ale unei ţări b. consultanţă privind politicile economice şi financiare c. crearea de instituţii; d. mobilitatea crescută a bazelor de impozitare, subsecventă liberalizării fluxurilor economice pe care o implică în mod necesar integrarea şi amplificată de consecinţele progresului tehnic; Alegeţi varianta corectă

b,c,d

a,b,c,d

a,b

a c

(20 puncte)

138

8. Tot mai multe state au început să adopte măsuri fiscale al căror unic scop este acela de a le « proteja » bazele de impunere:

1. emiterea de norme cu un mare grad de complexitate cu privire la veniturile obţinute în străinătate; 2. legislaţii protecţioniste, destinate a restricţiona amplasarea contribuabililor (corporativi sau individuali) în jurisdiciţii fiscale mai atractive; 3. presiuni făcute asupra statelor cu regimuri fiscale (prea) permisive, şi aceasta nu doar (şi nici măcar, în principal) în legătură cu combaterea spălării de bani la scară mondială; 4. limitări ale confidenţialităţii datelor personale Alegeţi varianta corectă

1 2 3 4

1 3 4

2 3

1 (20 puncte)

U14.6. Rezumat

Adoptarea la nivel comunitar de reguli referitoare la natura şi utilizarea instrumentelor fiscale nu poate fi privită, aşa cum există reflexul în anumite cercuri, drept expresia unui proces mecanic de extindere continuă a frontierelor acquis-ului comunitar



1-c; 2. – 1,2,3,4; 3 – Tratatul CE, circumstanţe speciale ; 4- adevărat; 5-a; 6-a,b,c,d; 7-a,c; 8-1,2,3,4; TEMA DE CONTROL NR. 4 ANALIZA IMPACTULUI INTRODUCERII EURO ASUPRA PIEŢEI DE CAPITAL Analizaţi impactul introducerii Euro asupra pieţei de capital

139

BIBLIOGRAFIE

4. Carp Radu, Şandru Simona – „Dreptul la intimitate şi protecţia datelor cu caracter personal. De la acquis-ul comunitar la legislaţia românească”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

5. Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – „Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalurilor”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007

6. Darie Nicolae – „Uniunea Europeană. Construcţie. Instituţii. Legislaţie. Politici comune. Dezvoltare”, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2008

7. Dobrescu Emilian M. – Integrarea euorpeană”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2000

8. Fecioru Ionel – „Libertatea de circulaţie. Între deziderat şi realitate”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 2008

9. Gâlcă Costel – „Reorganizarea întreprinderilor. Analiza dispoziţiilor Noului Cod al Muncii în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa europeană”, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005

10. Ignat Ion – „Uniunea Europeană. De la Piaţa Comună la moneda unică”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002

11. Ionescu Claudia, Toderaş Nicolae – „Politici de dezvoltare regională”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2007

12. Leonard Dick – „Ghidul Uniunii Europene”, Ed. Teora, Bucureşti, 2001 13. Marino Adrian – „Pentru Europa”, Ed. Polirom, Iaşi, 2005 14. Mihai Emilia – „Ajutoare de stat şi politici publice europene”, Ed.

C.H.Beck, Bucureşti, 2008 15. Nistorescu Popa Cristina, Radu Roxana, Diaconu Mihai, Otovescu

Cristina – „Regimul juridic al intermediarilor din mediul de afaceri. Alinierea legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară”, Ed. Universitaria, Craiova, 2006

16. Prisecaru Petre – „Piaţa Internă Unică. Cele 4 libertăţi fundamentale”, Ed. Politeia, SNSPA, 2003

17. Prodi Romano – „O viziune asupra Europei”, Ed. Polirom, 2001 18. Stoica Camelia – „Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană”,

Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2006

Mediul de Afaceri European

Documents

Transcript of Mediul de Afaceri European