LUDOVIC-FILIP AL FRANȚEI

Vladut Alina

Ludovic-Filip de Orléans nascut la data de 6  octombrie  1773 , a murit la 26 august  1850 , sub numele de " Louis-Philippe d'Orléans ",  este ultimul rege care a domnit în Franța, cu titlul de “Rege al francezilor”, în perioada Monarhiei din Iulie (între 1830 și 1848). Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.

Prințul Louis-Philippe, în timpul vieții sale, a ocupat succesiv titlurile de Duce de Valois (1773-1785),Duce de Chartres (1785-1793) și în cele din urmă Ducele de Orléans (1793-1830) înainte de a fi incoronat în 1830.

A stat optsprezece ani la conducerea regatului si a adus schimbări sociale, economice și politice importante. Louis-Philippe - in timpul Monarhiei din Iulie   - a încercat să pacifica o națiune profund divizata cu armele din timpul său: crearea unui sistem parlamentar , aderarea burgheziei la afacerile financiare pentru un boom economic major în Franța ( revoluție industrială ).

INAINTE DE REVOLUTIE

Ludovic-Filip d'Orléans s-a născut la palatul regal, reședința familiei Orléans din Paris, fiu al lui Louis Philippe Joseph, Duce de Chartres, care a devenit Louis Filip al II-lea, Duce de Orléans (de asemenea cunoscut drept "Philippe Égalité" în timpul Revoluției franceze) și al Louise Marie Adélaïde de Bourbon.

Începând cu anul 1782, Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe Contesa de Genlis. Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale.

În 1788 când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare în Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite acolo cu Contesa de Genlis. Din octombrie 1788 până în octombrie 1789, palatul regal a fost loc de întâlnire pentru revoluționari.

Louis Philippe Joseph Louise Marie Adélaïde de Bourbon

Contesa de Genlis Palatul Regal

REVOLUȚIA (1789–1793)

Ludovic-Filip a crescut într-o perioadă care a schimbat Europa în ansambul său. Urmând puternicul suport pentru Revoluție al tatălui său, Ludovic-Filip s-a implicat complet în aceste schimbări. În jurnalul său scrie că a luat inițiativa de a se alătura clubului iacobin, o mutare pe care tatăl său o sprijină.

A participat în calitate de general locotenet la bătăliile de la Valmy, Jemappes. În Armata de Nord, Louis-Filip a servit cu patru viitori mareșali ai Franței: Macdonald, Mortier (care mai târziu va fi ucis într-o încercare de asasinare a lui Louis-Filip), Davout și Oudinot. In august 1792 Dumouriez a fost numit la comanda Armatei de Nord. Louis-Filip a comandat o divizie sub conducerea lui în campania de la Valmy.

După ce Convenția Națională a decis să-l condamne la moarte pe regele deposedat (Ludovic al XVI-lea al Franței) - tatăl lui Louis-Filip, Philippe Égalité, a votat în favoarea actului iar Louis-Filip a început să ia în considerare ideea de a părăsi Franța. Când a început Teroarea Iacobină (Regimul terorii) a decis să plece pentru a-și salva viața și a părăsit Franța la 4 aprilie împreună cu Dumouriez.

Revolutia la ParisCharles-François du Périer Dumouriez

EXILUL(1793-1815) Reacția la Paris pentru implicarea lui Louis-Filip în trădarea lui Dumouriez

a dus inevitabil la nenorociri pentru familia Orléans. Philippe Egalité a vorbit la Convenția Națională condamnând faptele fiului său. Cu toate acestea, scrisori de la Louis-Philippe către tatăl său au fost descoperite și citite la Convenția Națională. Philippe Egalité a fost pus sub supraveghere permanentă. La scurt timp a fost arestat împreună cu ceilalți doi fii ai săi Antoine Philippe, Duce de Montpensier și Louis Charles, Conte de Beaujolais.

Între timp, Louis-Filip a fost forțat să trăiască în umbra, s-a mutat în Elveția sub nume fals și s-a întâlnit cu contesa de Genlis și sora sa, Adélaïde la Schaffhausen. De acolo au plecat la Zürich, unde autoritățile elvețiene au declarat că pentru a-l menține sub protecția neutralității elvețiene, Louis-Filip trebuie să părăsească orașul. Au plecat la Zug, unde Louis-Filip a fost descoperit de un grup de emigranți.

În această perioadă, Louis-Filip n-a stat niciodată într-un loc mai mult de 48 de ore. În cele din urmă, în octombrie 1793, Louis-Filip a fost numit profesor de geografie, istorie, matematică și limbi moderne la o școală de băieți. Școala, deținută de Monsieur Jost, era în Reichenau, un sat de pe cursul superior al Rinului, vizavi de Elveția. A predat sub numele de Monsieur Chabos. A stat la școală timp de o lună când a auzit vești din Paris: tatăl său a fost ghilotinat la 6 noiembrie 1793, după un proces în fața Tribunalului revoluționar.

CALATORIILE La începutul anului 1794, Louis-Filip a început s-o curteze pe

Marianne Banzori, bucătăreasa de la școala Reichenau. La sfârșitul anului 1794, Jost a descoperit că Marianne era însărcinată. Aceasta a pus capăt carierei academice a lui Louis-Filip iar Jost a trimis-o pe Marianne la Milano unde s-a născut copilul în decembrie 1794 și apoi a fost plasat într-un orfelinat.

Louis-Filip a călătorit foarte mult. El a vizitat Scandinavia în 1795 și apoi s-a mutat în Finlanda. Timp de aproape un an, el a stat la Muonio (pe valea râului Tornio), sub numele Müller ca oaspete al vicarului luteran local. Aici a întâlnit-o pe sora soției vicarului, Caisa Wahlbom, care era menajeră. Fata în vârstă de 22 de ani s-a îndrăgostit de prințul de 28 de ani. La scurt timp după ce Louis-Filip a părăsit Scandinavia, Caisa Wahlbom a născut un fiu pe care l-a numit Erik.

De asemenea, Louis-Filip a vizitat Statele Unite timp de patru ani, locuind în Philadelphia (unde frații săi Antoine Philippe și Louis-Charles erau exilați), New York și Boston. În Boston a predat limba franceză. În timpul petrecut în Statele Unite, Louis-Filip s-a întâlnit cu politicieni americani și oameni din înalta societate, inclusiv cu George Clinton, John Jay, Alexander Hamilton și George Washington.

CASATORIA În 1809, Louis-Filip s-a căsătorit cu Marie Amalie de Bourbon-

Sicilies, fiica regelui Ferdinand al IV-lea al Neapolelui și a Mariei Carolina de Austria. Au avut 10 copii:

Ferdinand-Philippe d'Orléans

(3 septembrie 1810–1842)

Louise d'Orléans (3 aprilie 1812–1850)

Marie d'Orléans (12 aprilie 1813–1839)

Louis d'Orléans, Duce de Nemours (25 octombrie 1814–1896)

Françoise d'Orléans (28 martie 1816–1818)

Clémentine d'Orléans(3 iunie 1817–1907)

François d'Orléans, Prinț de Joinville(14 august 1818–1900)

Charles, Duce de Penthièvre (1 ianuarie 1820–1828)

Henri d'Orléans, Duce de Aumale (16 iunie 1822–1897)

Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (31 iulie 1824–1890

Marie Amalie de Bourbon-Sicilies

RESTAURAȚIA BOURBONILOR (1815-1830) Din cauza opoziției liberale

crescânde, Carol al X-lea încearcă să impună o serie de măsuri conservatoare. Acest lucru si înrăutățirea situației sociale cauzata de Revoluția industrială, a dus la izbucnirea unor mișcări de protest cunoscute sub numele de Revoluția din 1830 sau ”Cele Trei Zile Glorioase”, între 27 și 29 iulie 1830. Carol al X-lea este nevoit să abdice la scurt timp; moștenitorul tronului, Ludovic-Antoine abdică și el iar tronul îi revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.

MONARHIA DIN IULIE

Monarhia din Iulie este numele dat regimului din Franța între 1830 și 1848. Regimul a fost o monarhie constituțională ce a luat naștere după Revoluția din iulie în 1830 și a supraviețuit până la Revoluția de la 1848. Regele Ludovic-Filip făcea parte din Casa de Orléans, ramura mai mică a Casei de Bourbon, iar titlul său era Regele francezilor și nu Regele Franței. Acesta este un semn de acceptare a suveranității populare în detrimentul dreptului divin. Ludovic-Filip exprima într-o scrisoare din 1831 scopul regimului: „Noi încercăm să menținem calea de mijloc justă, egal depărtată de excesul puterii populare și de abuzul puterii regale”.

Steagul si stema Monarhiei din Iulie

REGE AL FRANȚEI (1830–1848) În 1830, Revoluția din Iulie l-a răsturnat pe Carol al X-

lea, care a abdicat în favoarea nepotului său de 10 ani, Henri, Duce de Bordeaux și, l-a numit pe Louis-Filip Lieutenant général du royaume, care avea sarcina să anunțe Camerei Deputaților dorința sa ca nepotul său să-i succeadă. Ludovic-Filip nu a făcut acest lucru, cu scopul de a-și crește șansele sale de succesiune.

Carol al X-lea și familia lui, inclusiv nepotul său au plecat în exil în Marea Britanie. Tânărul ex-rege, Ducele de Bordeaux, care în exil, a luat titlul de Conte de Chambord, mai târziu a devenit pretendent la tronul Franței și a fost susținut de legitimiști.

În iulie 1835, Louis-Philippe a supraviețuit unei tentative de asasinat a lui Giuseppe Mario Fieschi în Paris.

În 1842, fiul și moștenitorul său, Ferdinand Philippe, Duce de Orléans, a murit într-un accident.

Ludovic-Filip a domnit într-un mod modest, evitând fastul și cheltuielile generoase ale predecesorilor săi. În ciuda acestui aspect exterior de simplitate, sprijinul său a venit din partea burgheziei bogate. La început, el a fost iubit și numit "Regele Cetățean" și "monarhul burghez", dar popularitatea lui a suferit, guvernul său a fost perceput ca fiind din ce în ce mai conservatoar și monarhic în ciuda deciziei sale de a aduce în Franța rămășițele lui Napoleon.Sub conducerea sa, condițiile claselor muncitoare s-au deteriorat iar diferența de venituri a crescut considerabil. Criza economică din 1847 a condus la Revoluția din 1848 și abdicarea lui Ludovic-Filip.

ABDICARE ȘI DECES (1848–1850) La 24 februarie 1848, în timpul revoluției

din februarie 1848, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său în vârstă de nouă ani, Filip, conte de Paris. Temându-se de ceea ce i s-a întâmplat lui Ludovic al XVI-lea, Ludovic Filip a părăsit repede Parisul deghizat.

Inițial, Adunarea Națională a plănuit să-l accepte pe micul Filip ca rege însă puternicul curent al opiniei publice a respins acest lucru. La 26 februarie a fost proclamată A Doua Republică Franceză. Prințul Louis Napoléon Bonaparte a fost ales președinte la 10 decembrie același an; la 2 decembrie 1851 el s-a autoproclamat președinte pe viață, apoi împăratul Napoleon al III-lea în 1852.

Ludovic Filip și familia sa au rămas în exil în Anglia, la Claremont, Surrey, unde el a murit la 26 august 1850, la vârsta de 76 de ani. În 1876, rămășițele lui și cele ale soției lui au fost aduse în Franța și îngropate la Chapelle royale de Dreux, necropola familiei Orléans pe care mama lui a construit-o în 1816.

Chapelle royale de Dreux

Mormantul lui Louis-Philippe si al sotiei acestuia

OMAGII Este unul dintre cele 660

de personalități care au numele inscripționat pe Arcul de Triumf . Apare pe prima coloană, stâlpul de Nord 

În Franța, un muzeu dedicat regelui Louis-Philippe, este Muzeul Louis-Philippe de Château d'Eu .

Muzeul Louis-Philippe de Château d'Eu