Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj Iulia 33
Transcript of Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj Iulia 33
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
1
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
2
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
3
IN MEMORIA CAMELIA FODOR
Câteva cuvinte... înainte de uitare
Doamna profesor Camelia Fodor s-a născut ca
Golgojan Camelia în 10 februarie 1963 la Reșița în
județul Caraș-Severin. În anul 1986 a absolvi facultatea
de fizică la Universitatea din București. După ce a predat
câțiva ani la Școla Generală V. V. Delamarina și la Școla
Generală Pietroasa Mare, în septembrie 1989 s-a
transferat la Liceul Industrial nr. 1 Lugoj (actualul Liceu
„Iulia Hasdeu” Lugoj) și Școala Generală Nr. 2 Lugoj pe
postul de fizică-chimie. În anul 2002 a obținut gradul
didactic I. A fost profesoară a liceului Teoretic „Iulia
Hasdeu” Lugoj până în anul 2019. A avut două fete
minunate, Dariana (născută în 1997) și Miruna (născută
în 1998), ambele absolvente ale Liceului Teoretic „Iulia
Hasdeu” Lugoj.
În 2020, o boală necruțătoare a furat-o dintre noi,
umplându-ne de tristețe.
Încerc să uit pentru că altfel sunt trist. Vreau să
uit pentru că mă simt fragil.
Orice școală e doar o stație de tren. Oamenii vin,
așteaptă următorul tren și pleacă, fie că sunt profesori, fie că sunt elevi. Unii vin din vreme și au de
așteptat mai mult. Unele trenuri ajung cu întârziere. Sunt călători care ajung în ultimul moment și
dispar cât ai clipi și sunt călători care circulă clandestin. Am văzut călători așteptând singuri și am stat
lângă călători care vin însoțiți de familie, prieteni sau iubite.
În gară vin trenuri de marfă și, din când în când, trec trenuri circulând fără oprire. Unii călători
au bani doar de bilet la clasa a doua. Alții urcă la clasa I sau în vagonul de dormit.
Destinațiile sunt diverse. E destul să visezi și un tren te poate duce acolo. Din gara asta pleacă
mulți călători la Timișoara și la București. Sunt trenuri care duc spre Londra și trenuri care circulă spre
Berlin. Seara ajunge acceleratul de Constanța și dimineața oprește Orient Expresul.
Și câteodată, ajunge aici trenul spre Rai.
Doamna profesor Camelia Fodor avea bilet într-acolo.
Despre mama Miruna și Dariana Fodor
Fiecare dintre noi primește mai multe denumiri de-a lungul vieții. În cazul ei au fost doamna
profesoară, doamna Fodor, Cami sau mama, nume pe care le purta cu grijă și mândrie în servieta ei.
Noi îi spuneam mama. Ca orice persoana ce duce responsabilitatea unui asemenea nume, MAMA a
trebuit să găsească echilibrul între „doamna Fodor” și „mama”, sarcina ce a avut și urcușuri și
coborâșuri.
La început nu am înțeles diferența dintre cele două, fiindcă mama era mereu acolo, să ne ia de la
școală, să ne ajute la teme, să ne certe dacă am făcut o prostie sau să ne pupe înainte de culcare. Mama
era doar a noastră, și mama noastră avea un loc de muncă, ca toți adulții. De abia mai târziu, ne-am dat
seama că slujba mamei însemna puțin mai mult decât o muncă. O vedeam cum stătea până târziu
planificând lecțiile pe a doua zi, așteptând să se răcească bulionul; o vedeam corectând lucrări și
încercând să găsească câteva sutimi doar ca să fie un 5; o vedeam pasionată și implicată în meseria ei.
Mult, mult mai tîrziu am realizat cât de greu i-a fost, deși totul părea foarte ușor.
Mama a fost un om plin de viață, îi plăcea să danseze și să fredoneze. Iubea natura și munții, și
tot ce reprezintă frumosul, lucru pe care ni l-a inspirit și nouă. Îmi amintesc cum ne chema în sufragerie
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
4
pentru a ne uita la un film preferat de al ei sau cum urmăream programele de patinaj artistic de pe
TVR1. Avea un simț al umorului bine dezvoltat, iar sarcasmul ei stârnea râsete de fiecare dată.
Indiferent de ce denumire i-am dat, fiecare dintre noi are o poveste de spus despre doamna
Fodor, Cami sau mama și, fiindcă a fost un om atât de important și iubit, amintirile cu ea rămân mereu
prezente într-un manual de fizica sau într-un borcan de zacuscă.
REZULTATE ȘI PREMII PENTRU ELEVII DE LA HASDEU
75% promovabilitate
la examenul de bacalaureat pentru absolvenții din 2020
Amalia Bodac, clasa a XII-a D
La examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2020, s-au înscris 204 elevi de la Liceul
Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj. Dintre aceștia s-au prezentat la examen 200, 4 fiind absenți. Din cei 200
de elevi prezenți au promovat 123 (109
absolvenți din 2020 și 14 din seriile
anterioare).
În sesiunea august-septembrie
2020 a examenului de bacalaureat, s-au
înscris 62 de elevi de la Liceul Teoretic
„Iulia Hasdeu” Lugoj. Dintre cei
înscriși, la examen s-au prezentat 57, 5
fiind absenți. Din cei 57 elevi care s-au
prezenta la examen, au promovat 17 (12
absolvenți din 2020 și 5 din seriile
anterioare).
În total, la ambele sesiuni ale
examenului de bacalureat 2020 s-au
înscris 212 elevi diferiți, 4 fiind absenți
la una sau la ambele sesiuni. Dintre
elevii care s-au prezentat la examen, o dată sau de două ori, 161 au fost absolvenți din 2020, iar 46
absolvenți din anii trecuți. Dintre elevii prezenți la examenul de bacalaureat, 140 l-au promovat (121
absolvenți din 2020, 19 absolvenți din anii trecuți), adică un procent de 64,22 %.
Din cei 161 de elevi absolvenți din 2020 de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, care s-au
prezentat la examen, 121 l-au promovat, adică un procent de 75,15 %.
Cele mai mari note la examenul de bacalaureat le-au obținut elevele Roxana Balintescu, din
clasa a XII-a F (9,95), urmată de Fernanda Bărbosu, din clasa a XII-a E, și Miruna Dömötör, din clasa a
XII-a A (9,93).
Premii pentru elevii de la Hasdeu la
Festivalul Internațional „Lucian Blaga”
Andreea Trif, clasa a XII-a D
În cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Lugoj, ediţia a XIX-a (2020), organizat
de Biblioteca Muncipală Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj, elevii de la Hasdeu au obținut
numeroase premii în cadrul Concursului de Creaţie Literară. La acest concurs s-au putut înscrie tinerii
autori de poezii şi eseuri, cu vârsta cuprinsă între 12 – 19 ani. Concursul a avut două secțiuni: Poezie și
Eseu.
Elevii de la Hasdeu au obținut urmtoarele premii: la secțiunea Poezie (categoria 16-19 ani),
eleva Amalia Ștefan a obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a XII-
a F); eleva Andreea Trif a obținut Premiul I (Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, județul Timiș,
clasa a XI-a D); la secțiunea Eseu (categoria 16-19 ani), elevul Crista Hasciar a obținut Premiul I și
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
5
Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a IX-a E); eleva Amalia Bodac a obținut
Premiul II (clasa a XI-a D); la secțiunea Poezie (categoria 12-15 ani), eleva Marisa Natalia Armaș a
obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii Municipale Lugoj (clasa a VIII-a); la secțiunea Eseu
(categoria 12-15 ani), eleva Marisa Natalia Armaș a obținut Premiul I și Premiul Special al Bibliotecii
Municipale Lugoj (clasa a VIII-a).
Toate creațiile acestor elevi vor fi publicate într-un volum cu titlul „Stelelor”.
Premii la concursul cu tematică antidrog
Bogdan Ivanciu-Stroia,
clasa a VI-a A
La Concursul de
realizare de materiale
informative cu tema prevenirii
consumului de droguri,
desfășurat în cadrul proiectului
județean „Vreau să trăiesc
sănătos” implementat de
Inspectoratul Școlar Județean
Timiș în perioada mai-iunie
2020, elevii Timeea Fekete și
Bogdan Ivanciu-Stroia, din clasa
a V-a A, au obținut premiul al
II-lea, iar elevii Alessia Constantin și Mario Gherga, din clasa a VI-a, au obținut premiul al III-lea.
Ambele premii au fost obținute la secțiunea „Realizare de afișe cu tematică antidrog.
Tablete pentru elevii paticipanți la
școlile de vară organizate de UAIC
Rareș Suciu, clasa a X-a A
În urma apelului Universității Alexandru Ioan Cuza din
Iași, mai mulți elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” s-au
înscris la școlile de vară organizate de această instituție de
învățământ superior. Dintre aceștia, Jac Raul, din clasa a XI-a A,
și Chitan Alexandra, din clasa a XI-a C, au fost acceptați și vor
participa online, între 6 și 19 iulie 2020, la acest program.
Pentru ca elevii să poată participa la activitățile online,
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a oferit tuturor celor
selectați câte o tabletă cu
trafic de internet mobil
inclus.
Programul este finanțat prin Proiectul privind
Învățământul Secundar (ROSE) de către Banca Internațională de
Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială) și are ca scop
organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate
elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru
încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și
facilitarea continuării educației la nivel terțiar. Activitățile
desfășurate în cadrul școlilor de vară includ vizite virtuale de
cunoaștere a campusului UAIC, inclusiv a facilităților de
petrecere a timpului liber; ateliere virtuale de consiliere și orientare în carieră; cursuri și ateliere de
specialitate, online; tururi virtuale cultural – recreative.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
6
ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE
Holocaustul prin ochii copiilor – ediția a VIII-a
Rareș Suciu, clasa a X-a A
9 octombrie reprezintă, în România, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. Pentru a
comemora acest eveniment tragic, în perioada septembrie – octombrie 2020, în cadrul Liceului Teoretic
Iulia Hasdeu Lugoj, s-a desfășurat a opta ediție a proiectului „Holocaustul prin ochii copiilor”. În
cadrul acestui proiect elevii de la HasdEU au realizat afișe, colaje, desene sau picturi cu tema Copiii în
Holocaust (și/sau Holocaustul). Date fiind condițiile, concursul s-a desfășurat online. Cele mai bune
creații ale elevilor au fost
prezentate în mod public
într-o expoziție online
(https://ro-
ro.facebook.com/csecniuliahasdeu/pos
ts/3302142286506367?__tn__=-R, http://www.cniuliahasdeu.ro/index.ph
p/item/550-expozitie-online-cu-
proiectele-realizate-de-elevi-in-cadrul-
proiectului-holocaustul-prin-ochii-
copiilor#.X3y76GgzbFA).
În 9 octombrie
2020, cu prilejul Zilei
Naționale de
Comemorare a
Holocaustului, în curtea
școlii a avut loc o scurtă
ceremonie la sfârșitul
căreia cele mai bune
lucrări au fost premiate.
Elevii au primit obiecte
cu sigla evenimentului.
Proiectul „Holocaustul prin ochii copiilor” a fost cofinanțat Consiliul Județean Timiș prin programul
Agenda Culturală.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
7
10 de tablete donate de Clubul
Rotary Lugoj elevilor de la Hasdeu
Mario Gherga, clasa a VII-a
În contextul în care noul an
școlar a început cu noi cursuri online
și nu toți elevii dispun de un dispozitiv
IT pentru a se conecta la internet,
Clubul Rotary Lugoj, reprezentat de
doamna Mihaela Nagy și de domnul
Marius Gaidoș, a oferit elevilor de la
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj
zece tablete prin proiectul „Tableta”.
Elevii și profesorii de la
HasdEU țin să mulțumească încă odată pentru acest gest generos.
RECENZIE DE CARTE
În lumea cu povești și flori veți întâlni
Amalia Bodac, clasa a XII-a D
Go back to your childhood. What were the fascinating things? What’s out there? How long does it go on?
…and mama said: It goes on always and always and always. The child wanders, is excited that there’s
something that never ends. Then the child asks about time: How long ago is “long ago”? Well, the Bible says
that in the beginning God created Heaven and the Earth. Well, what did God do before he did that? He sat up
thinking punishments in Hell for people who ask silly questions.
Mami, maaammmmi! A zis, a zis doamna că o săăă.... că o ssssă trimită pe grrrrup filmarea cu noi în prima
zi de grrrrădi! Auzi? Da’... asta e prima zi de grădi? Da, mama. E prima zi. Daaa... dddd-aaa ai numărul pe
telefon de la doamna? Tu cum o să mă vezi în prima zi de grădi?
Eu îmi aduc aminte aproape toate zilele de la grădi, chiar și când mama m-a lăsat singură acolo.
Singură undeva. Și tocmai chiar acolo! Cred că pentru orice educatoare e la fel de dificil să împace
copilul cum e pentru copil să înțeleagă că va urma să stea acolo, în clasă sau afară, ZI DE ZI.
Doar că, ei au fost nevoiți să stea fără mama sau tata pe un smiley face desenat pe asfalt, cu
rucsacul PawPatrols sau Eroi în pijamale (ce desene animate mai sunt acum???), ascultând cum
doamna director stă cocoțată pe o treaptă și mulțumește (primăriei!!!!, preotului și părinților), cu un
polițist cât un munte, echipat cu termometru (spaima unora amintindu-și de vremurile în care auzeau
„dacă nu ești cuminte, vine poliția!” / bucuria altora ce au văzut de la nivelul ochilor lor direct tocul cu
pistolul=wow). E înfiorător să ai patru ani în 2020.
Însă, toate vor fi bune în final, iar dacă nu sunt toate bune înseamnă că nu e finalul. John Lenon,
right? Fetița a plecat din prima zi de grădi învățând o formulare nouă: pe grup pe what’s app. Tot ce
învățam eu în prima zi de grădi era că luni se face pireu cu șnițel mai bun decât îl face mama și că pofta
îți vine mâncând... mai ales când mănânci cu alții. Să locuiești lângă o grădiniță e terapeutic atunci când
te confrunți cu adevăratele dileme ce au încurcat zeci de milenii chiar! Prăjitură ruladă cu cocos sau
iaurt cu căpșuni? Într-un sondaj anonim și secret am aflat că nimănui nu îi place ziua cu iaurt cu
căpșuni. Nici mie nu îmi plăcea. Măcar rulada cu cocos să ne unească în acest taifun cu filmări pe
What’s app, ore pe Zoom. A murit demult Buzz-ul de pe Yahoo și în curând și rulada cu cocos... până
când vor apărea batoane cu ovăz lipicios și la grădi. Vor face oare o petiție la 6 ani Ariel și Cristopher
(ce prenume se mai pun acum???) în Google Forms și o vor trimite la
DoamnaDirectorCocoțatăPeOscară prin care își exprimă doleanțele? Se vor mai numi „doleanțe” sau
vexările la care au fost supuși... printre care se află și batonul lipicios? La patru va veni un taxi după
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
8
fiecare, toate albe pentru că reflectă lumina înapoi spre soare, toate electrice, iar Ariel va spune: Ok,
taxi!(ca la Ok/Hey Google) To the Wonderland!
Șah mat! Alții au visat ca în anul douăzeci douăzeci vor fi mașini zburătoare. Great expectations...
cum a crezut și Charles.
Mie, ca lui Sorescu, îmi pare rău de toată lumea deopotrivă: „Îmi pare rău de fluturi/ Când sting
lumina,/ Și de lilieci,/ Când o aprind.” Și chiar ar fi păcat dacă am zis despre copilărie, fluturi, lilieci,
boli și șah, să nu zic despre pisici, elefanți, bufnițe și câte sindromuri de singurătați ar exista. Că-s
multe! Și mai bine să nu le știe nimeni vreodată.
Și chiar dacă cele două povești sunt scrise de oameni din culturi absolut diferite, limbajul copilăriei
e același.
Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica, Yoko
Ogawa. Titlul mi-a fost cel mai mare clickbait de până
acum, însă nu regret: nu e înșelător, însă venind tocmai
din Japonia, mă așteptam să aibă un oarecare simbol
mistic care să mă impresioneze. În fond, titlul
înglobează, în cel mai fin, insesizabil și impredictibil
mod, două detalii ale poveștii cu o încărcătură
emoțională necesară personajului principal, fără de care
povestea și-ar fi pierdut magia.
Cartea e o antologie a șahului, o pledoarie a
șahistului Alexandr Alehin, fapt pentru care peronajul
principal poartă porecla micul Alehin. Deja, din primele
pagini știi că trebuie să fie ceva legat de copil. Nu putem
spune că ar exista un crescendo al acțiunii, iar tocmai
pentru că toată acțiunea e cursivă, lispită de evidențieri
sau accente șocante, surprinzătoare, denotă faptul că
însăși micul Alehin a trăit o viață ascunsă,
nesemnificativă, incognito. Ad litteram incognito.
În incipit băiatul se plimbă alături de fratele său mai
mic și de bunica ce îl creștea, în parcul orașului său,
când acesta vede un elefant prins cu lanțuri, drept
atracție turistică. Momentul acesta se dovedește a fi
crucial, întrucât, spre final, băiatul se va găsi, precum
Indirei (elefantul), încleștat, captiv, singur – o mascotă a
oamenilor mari și puternici. Aspectul său fizic neobișnuit îl împiedică să își facă prieteni, acesta
refugiindu-se în relația cu prietena sa imaginară că trăia în crăpăturile din pereți, Mira.
Micul Alehin se va împrieteni cu Maestrul, un barbat supraponderal care trăia într-un autobuz
dezafectat. Un mare pasionat al șahului, acesta îl va învăța pe băiat cum să joace. Însă, băiatul va fi
refuzat clubul de șah destinat copiilor din cauza stilului său straniu de a juca șah: stând sub masa de
șah, în brațe cu pisica Maestrului, Pion, urmând a ieși de sub masă doar atunci când era sigur de
următoarea sa mișcare. Maestrul și Pion vor părăsi prea repede viața copilului. Dezorientat, geniu în
șah, acceptă un compromis care i se va dovedi fatal. Își va petrece adolescența jucând șah într-o cutie
de lemn, o așa-zisă mașinărie magică inteligentă. De fapt, această mașinărie era locuită și controlată de
băiat, fiind lipsită de inteligență artificială.
Tonul e gri, apăsător și trist tot timpul: în ciuda faptului că Maestrul îi interzice băiatului să joace
șah pe bani, băiatul va juca și va câștiga doar pentru a-i cumpăra de ziua lui un „meniu pentru copii”,
un fel de mâncare ce era atrăgător pentru copii, întrucât bunicii lor nu o puteau face; în plus, băiatul
acceptă compromisul fatal și modul de viață incognito în speranța că își va putea ajuta familia. Însă,
inocența, altruismul, modestia copilului sunt înfruntate de machiavelismul, mârșăvia adulților ce îi
promit succesul. Aceștia îi anulează identitatea, prestigiul, făcând uz de geniul său.
Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica este o lecție de echilibru, iar cu cât înaintează mai mult în
timp, Micul Alehin descoperă că soarta sa este fatidică.
Iar dacă stau să mă gândesc mai bine... totuși, Înotând cu elefantul... descoperă o parte a culturi
japoneze, unde sacrificiul e onorabil pentru îndeplinirea destinului.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
9
Pe de altă parte, în Toate bufnițele, Filip Florian a
reușit să creeze opusul tabloului japonez: nostalgia,
optimismul, empatia, comicul, arată spiritul autohton...
You Only Live Once, așa că nu îți rata ocazia atunci când
sare înaintea ta!
Povestea se structurează pe două planuri narative, din
perspectiva lui Lucian, băiatul, și din perspectiva lui Emil,
un nou vecin, pensionar.
În timp ce Emil s-a născut și a petrecut mult timp al
vieții sale în timpul regimului comunuist român, condus
de un „Scaraoțchi” alături de alte figuri macabre, Luci
copilărește abia în anii 2000 cu libetate deplină. Emil își
retrăiește prin băiat copilăria pierdută, iar băiatul
scormonește, ascuns, în jurnalul bărbatului pentru a afla
misterul vieții sale.
Reflecțiile lui Lucian sunt nostime, adesea bazate pe
evenimentele citite în jurnalul lui Emil, despre Hitler, sau
încercând să rezolve o problemă complicată lăsată de un
mustăcios rus, pe patul de moarte, după un atac cerebral,
dar cu enunț scurt: câți oameni a ucis pe întinderea
cuprinsă între opt și douăzeci de milioane.
Adesea distanți și niciodată vorbind despre trecutul
bărbatului, cei doi petrec timp împreună admirând
bufnițele din pădure. Lucian animă conversațiile cu
observații indecente, relatându-i lui Emil ultimele zvonuri, cu scopul de a se face plăcut. Curios și
îndrăzneț, acesta descoperă marile regrete ale noului prieten, dar și evenimentele ce l-au modelat.
Toate bufnițele urmărește în special evoluția lui Lucian, influențată de prezența bătrânului, fiind un
bildungsroman lin, melancolic.
Instrumentele Mortale - Orașul Oaselor (Volumul 1)
Cassandra Clare
Dariana Dumitrescu, clasa a X-a A
Cassandra Clare (născută Judith Lewis, 27 iulie 1973) este o autoare americană de ficțiune
pentru tineri, cunoscută mai ales pentru seria de bestseller ,,Instrumentele Mortale”.
„Orașul Oaselor”, este primul volum al seriei „Instrumentele mortale”, fiind un roman fantastic.
Fantezia, desemnată și prin termenul englezesc „fantasy”, în cadrul domeniului artei, este o subspecie
a fantasticului, un gen al literaturii fantastice.
Am ales să prezint acest roman, deoarece Cassandra Clare a reușit să creeze un univers unic, în
care lumea este împărțită în patru: Lumea mundană, adică lumea oamenilor obișnuiți, Lumea
demonică, reprezentată de tărâmurile demonilor, care erau conduse de către demoni mari, precum
Lilith, numită în mitologie și „mama demonilor”, și Asmodeus, numit și „prințul iadului”, Lumea
Vânătorilor de Umbre, care sunt jumătate oameni-jumătate îngeri. Legenda spune că Îngerul Raziel,
când a creat Instrumentele Mortale, adică pocalul mortal, sabia sufletului și oglinda mortală, acesta a
creat primii nenfilini, adică vânători de umbre, dându-le unor mundani să bea din sângele lui, pus în
pocal. Prin acest ritual, oamenii obișnuiți au devenit jumătate îngeri și au primit puteri angelice.
Vânătorii de umbre se ascund de lumea mundană, apărându-i de demoni din ,,umbră”. Singurii care îi
pot vedea pe vânătorii de umbre sunt cei care reprezintă cea de a patra lume, Lumea de jos. Această
lume este formată din vampiri, vârcolaci, magicieni și zâne, care sunt jumătate oameni-jumătate
demoni.
Acțiunea cărții o are în prim-plan pe Clarissa Fray, poreclită Clary. Ea este o fată de
cincisprezece ani, cu părul roșcat, ca al mamei ei, și ochii verzi. Aceasta s-a născut în lumea mundană,
locuind doar cu mama sa Jocelyn Fray, deoarece tată ei, fost veteran de război, murise când aceasta era
foarte mică. Clary împreună cu cel mai bun prieten al ei, Simon Lewis, merg la un club numit
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
10
„Pandemonium”, unde un băiat foarte frumos din
punctul de vedere al lui Clary, blond cu ochii aurii, o
îmbrâncește, iar aceasta se ia de el, iar băiatul devine
foarte confuz în legătură cu faptul că fata îl poate vedea,
dar își continuă activitatea, ignorând-o. Clary având o
personalitate foarte complexă, nu se dă bătută și merge
după el. Ajunsă într-o parte a clubului unde nu era
lume, aceasta îi observă pe băiatul de mai devreme
însoțit de o fată brunetă cu ochii negrii de o frumusețe
nemaivăzută de Clary, și de un băiat brunet cu niște
ochii frumoși albaștri, înjunghiind un alt băiat. Acel
băiat înjunghiat a dispărut pur și simplu, ceea ce a
făcut-o pe Clary să nu mai înțeleagă ce se întâmplă. Cu
ajutorul celor 2 băieți, Jace Wayland-băiatul cel blond
și Alec Lightwood-cel brunet, al fetei brunete Isabelle
Lightwood și al lui Luke Garroway, cel mai bun prieten
al mamei sale, după dispariția mamei ei, Clary înțelege
totul legat de lumea din umbră și află că până atunci a
trăit într-o mare minciună. Ea nu este o simplă
mundană, este vânătoare de umbre, mama ei
ascunzându-i în tot acest timp adevărata ei viață.
Aceasta află, de asemenea, că tatăl său nu este un fost
veteran de război, ci este fiica lui Valentine
Morgenstern, un vânător de umbre care nu suportă
lumea de jos și care în tinerețe a încercat să distrugă această lume împreună cu „Cercul”, o grupare de
vânători de umbre de vârsta lui, înființat de el, dar după un mare eșec, când Conclavul, un fel de
judecătorie vânătorilor de umbre, a luat fiecare membru al Cercului, care nu renunțase la luptă, pentru a
fi judecați, Valentine și-a înscenat propria moarte, dar și moartea fiului său. În timpul Rezmeriței
Cercului, Jocelyn și Luke și-au dat seama că nu e bine ce face Valentine și s-au întors împotriva lui,
Jocelyn Fairchild, pe numele ei de fată, reușind să fugă fără urmă cu tot cu pocalul mortal. După mai
bine de cincisprezece ani, Valentine s-a întors și a răpit-o pe Jocelyn pentru recupera pocalul Îngerului
Raziel, însă ea a băut o poțiune magică care a pus-o într-un fel de comă. Clary a plecat, împreună cu
prietenii săi cei noi, Jace, Alec, Isabelle, poreclită Izzy, în căutarea mamei sale. După multe aventuri,
prin intermediul cărora Clary și Jace se îndrăgostesc, aceștia află că sunt frați, după spusele lui
Valentine.
Clary Fray (numele întreg: Clarissa Adele Fairchild-Morgenstern) este protagonista romanului,
fiica unei vânătoare și a unui vânător de umbre, deci este o vânătoare de umbre care a trăit printre
mundani până la vârsta de cincisprezece ani. Este o fată incredibil de încăpățânată și sarcastică,
trăsături născute din supra-protecția mamei sale. Este o persoană foarte grijulie și plină de compasiune.
Pentru familie, dar și pentru prietenii ei, Clary ar fi în stare să facă orice pentru a-i ști în siguranța, chiar
dacă de multe ori este nesăbuită și se pune pe sine în pericol, deci implicit și pe cei dragi. Jace a afirmat
că încăpățânarea ei se potrivește cu a lui, el crede că acesta este motivul pentru care nu se puteau
suporta reciproc când s-au întâlnit prima oară. Totodată, este foarte inteligenta și ageră la minte, mereu
reușind să găsească o soluție pentru a ieși din probleme. Ea, la fel ca mama ei Jocelyn, este talentată la
desen, mereu având un bloc de desen pe post de jurnal unde își ,,scria” ziua prin imagini.
Jace Wayland (nume real: Jonathan Christopher Herondale) este protagonistul romanului,
născut și crescut în lumea vânătorilor de umbre. Orfan pentru că adevărații lui părinți, Stephen și Céline
Herondale, muriseră în Rezmeriță, a fost crescut de Valentine, deghizat în Michael Wayland, mort și el
în Rezmeriță, iar mai apoi, după o altă înscenare a lui Valentine, de această dată deghizat în Michael, a
fost crescut de soții Lightwood. El este independent și aproape mereu stăpân pe sine, dobândind aceste
trăsături din copilărie, pentru că erau impuse de Valentine. Jace are un simț ascuțit, defensiv, un
temperament acid care a fost îmblânzit de Clary. Are o atitudine sarcastică, de obicei pentru a-și
ascunde nesiguranța. El este văzut din exterior ca fiind arogant, egocentric și prea încrezător în
propriile forțe, considerându-se „cel mai bun vânător de umbre care a trăit vreodată”. Adevărul este că
Jace chiar este superior tuturor în luptă. În ciuda aparențelor, el este o fire sensibilă, plăcându-i să cânte
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
11
la pian, și dovedindu-și sensibilitatea față de Clary, dar printre altele este și foarte grijuliu, fiind dispus
să își riște propria viață pentru ai salva pe cei iubiți.
În concluzie, parcurgerea acestei cărți m-a introdus în lumea vânătorilor de umbre, o lume
complet unică și minunată, a cărei istorii este bazată pe mitologie, având, de asemenea o istorie foarte
complexă și interesantă.
O viată mărunta
Hanya Yanagihara
Rareș Suciu, clasa a X-a A
Trauma este o rană sufletească, o emoție violentă care schimbă radical o persoană. Toți luptam
și ne zbatem din toate puterile noastre ca să scăpam de ea. În timp ce unii dintre noi reușim să o
închidem într-un colt întunecat al minții noastre și să o dăm uitării, există și persoane care nu reușesc,
persoane care cad într-o putredă stare de acceptare, transformându-și trauma într-un handicap, într-o
greutate, într-o constanta nefericită a vieții de care nu vor
scapă niciodată.
„O viața mărunta” este un roman puternic și
tulburător. Este plin de durere, disperare și de un
sentiment de tristețe izolatoare, care atrage cititorul în
locuri foarte întunecate. Este, de asemenea, cea mai buna
carte pe care am citit-o.
Citind textul, puteți crede că această carte este
despre 4 prieteni de facultate și despre viața lor, dar acest
lucru nu este adevărat. În timp ce fiecare dintre cele 4
personaje principale și, de fapt, toate personajele din carte,
sunt pe deplin caracterizate, cartea este într-adevăr despre
un singur om, Jude St. Francis.
Jude este cu adevărat distrus. A fost distrus de o
copilărie plină de orori despre care e greu de citit, dovadă
a ce poate suporta o ființă umană. Jude ajunge în lumea
adultă în bucăți și, în ciuda faptului că primește constant o
iubire necondiționată, atât de la prietenii săi, cât și de la
Harold, fostul său profesor de drept, care, împreună cu
soția sa Julia, îl adoptă la 30 de ani, acesta nu se mai simte
întregit vreodată. Ori de câte ori face un pas spre
vindecare are loc un eveniment ce îi deschide rănile
copilăriei, răni ce sunt sortite să nu se cicatrizeze complet
niciodată.
Când am început să citesc cartea, am crezut că povestea este una realistă. Totuși, cea mai
importantă condiție ca să poată să-ți placă acest roman este să accepți că povestea este una cu un
puternic caracter moral, o fabulă modernă. Hanya provoacă cititorul la o încercare de rezistență, vrând
probabil să vadă câte evenimente de coșmar poți accepta. Toate evenimentele care i se întâmplă lui
Jude în carte, sunt un test pentru câtă durere poți să treci alături de protagonistul romanului până vei
pune cartea jos și-ți vei spune: „Stop, trebuie să mă schimb, trebuie să fac ceva ca povestea lui Jude să
rămână doar o poveste”.
Am citit ore în șir pentru a termina această carte și apoi nu am putut dormi pentru că nu aș putea trăi
fără ea. Am fost copleșit de carte și de pierderea ei (odată ce am terminat-o).
Aceasta este o carte despre dragoste, despre ce înseamnă și ce poate face ea, despre umanitatea
personajelor sale, iar dragostea pe care și-o poarta unul față de celălalt va rămâne cu mine pentru
totdeauna.
Poate este, într-un fel, nechibzuit să spun că aceasta este cartea mea preferată din 2020. Nu pot
să prezic viitorul, dar pot săpa în trecut și să pot afirma cu certitudine că aceasta este una dintre cele
mai bune cărți pe care le-am citit și poate una dintre cele mai bune pe care le voi citit vreodată.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
12
Apartamentul
Danielle Steel
Sorina Romașcu, clasa a X-a B
„Apartamentul” este o carte pentru adolescenți și
nu numai, având la bază 4 tipuri de iubiri: iubirea
sinceră și adevarată, iubirea cu sacrificii doar din partea
unuia, iubirea temporară. Cartea aceasta pune în
evidență anumite probleme posibile pe parcursul vieții,
dar și frumusețea ei: iubirea, prietenia, familia.
În această carte este vorba de 4 fete aflate într-
un punct de cotitură în viață, în inima orașului New
York. Claire, designer de pantofi, a găsit un apartament
spațios, însă are nevoie de cel puțin încă o colegă pentru
a putea plati chiria. O întalneste pe Abby, o scriitoare
care încearcă să se descurce singură, deoarece familia sa
a promis să nu o mai ajute din cauza iubitului ei. Dupa
câțiva ani, li se alatură Morgan, o femeie sinceră,
ambițioasă și cu un job bine platit pe Wall Street. Cea
de-a patra fată este Sasha, o studentă la medicină care nu prea are noroc în dragoste. Datorită acelui
apartament (care pe parcurs a devenit locuința lor, locul pe care ele îl puteau numi „acasa”), între ele s-
a format, în timp, o puternică prietenie și o strânsă legatură cu acel apartament. De ce? Pentru că
datorită lui s-au cunoscut, iar toate evenimentele se petreceau în apropierea sa sau chiar în locuință.
Cartea este potrivită pentru adolescenți, învațându-ne și o lecție de viața. Aceasta este o
„pregatire” pentru cele 4 fete, trebuind să se descurce în a-și găsi singure drumul în viață,
confruntându-se cu fel de fel de probleme.
Cand am citit-o m-a ținut mereu în suspans, dar și prietenia pe care o aveau fetele mă încanta,
deoarece o așa legatură nu se gasește oriunde. În plus, m-am regăsit într-un personaj care, pană la urmă,
a învațat din greșeli, evoluând în timp, dar și axându-se pe ceea ce îi place.
CREAȚIILE ELEVILOR
Plimbare cu peripeţii
Bogdan Ivanciu-Stroia, clasa a VI-a A
Zoe îi spune Ozanei:
Astăzi mergem la plimbare!
Hai să vizităm pădurea
Să adulmecăm minunea.
Cât a fost ziua de lungă
Prin pădure s-au plimbat,
Ascultând zumzet de-albine.
Tare s-au mai amuzat!
Zău că nici nu se gândeau
Că-n pădure mişunau
Zeci de mii de furnicuţe
Ȋn muşuroaie bine-ascunse.
Ele pe Zoe au urcat
Atunci când muşuroiul le-a stricat
Iar Ozana-n gura mare
Strigă: „Ajutoor, e jale!”
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
13
Atunci Zoe s-a scuturat
Iar furnicile-au picat.
Ȋn muşuroiul stricat
De-un pantof needucat
Vai, dar ce m-am speriat!
Zice Zoe printre dinţi,
Nu mai mergem în pădure
Ne-nsoţite de părinţi!
Crazy Little Thing
Andreea Trif, clasa a XII-a D
We are all born incomplete,
Waiting for our matching piece.
Maybe years and years pass,
It may come or it may not.
We have seen it happen before
People that did not find
That piece, that one small thing.
They turned into something,
Became all paintings
With their colours fading.
Still, they hope...
But as they get old,
They start forgetting the magic
That is called ”love”.
În limita iubirii disponibile
Andreea Trif, clasa a XII-a D
Ne naștem cu un număr de degete.
El diferă la fiecare
Unii au la o mână cinci,
Iar alții au șase.
Ne naștem cu păr diferit
Unii-s șateni, blonzi sau bruneți.
Ne naștem diferiți și toți la fel
În disperare de iubire.
Mereu vrând încă un sărut,
Să nu fie drumul atât de lung.
Și încă unul pe celălalt obraz,
Să nu se simtă ignorat.
Dacă ne naștem cu un număr de iubiri?
Ce mai putem face,
Dacă avem o rezervă de iubire
Și ea e limitată?
Un sărut de bun venit,
Altul pentru copil
Și așa se tot scurge
Din seva iubirii.
Cât de mult să tot dai,
Când simți că te usuci.
Iubirea, cea cu care te naști,
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
14
O tot dai și ea s-a dus.
Ține câțiva ani și după,
Ca orice lucru bun, îl uiți.
Uiți de iubire și uiți de tine.
Până când te naști din nou...
Ești gol pușcă lângă un pom
Din care curge fără încetare,
Hrana pe care ai uitat să o cauți.
Căci ne naștem cu un număr de iubire.
Unii au cât pentru o viață,
Alții au doar pentru o vară.
Iubirea e ediție limitată.
O cumperi la intrare-n lume
Și se adaugă-n stoc
Doar când te naști din nou,
Lângă un copac ce e și el om
Și îți dă din a lui sevă.
Așteptând printre stele soarele
Andreea Trif, clasa a XII-a D
Nopțile devin mai negre,
Zilele mărunte,
Cu doar câteva secunde.
Totul s-a răsturnat
Căci tu apari,
Clipesc și dispari.
Te văd doar în zi,
Pe care tu ai creat-o.
Acum răsăritul și apusul,
Depind toate de tine.
Te văd doar în zi,
Zi de câteva secunde.
Secundele în care te zăresc.
Ziua se transformă-n noapte.
Abisul mă cuprinde
Nimic nu mai e ca înainte
Trebuie să mă obișnuiesc,
Să stau și să te privesc
Doar câteva clipe.
Dar cine vrea să fie iubit
Pentru o clipire pe zi?
De ai sta mai mult
Aș putea să-ți spun
Cât de mult, cât de mult
Ah, câte am să-ți spun.
Am visat în noapte exact cum
Te-aș lua de mână și când,
Te-ai întoarce spre mine zâmbind,
Ți-aș spune cât de mult, atât de mult..
Mai aștept până te văd
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
15
Dar până atunci încerc să-ți scriu în gând
Căci e prea mult negru împrejur.
Reverii
Andreea Trif, clasa a XII-a D
Pierd ore,
Pierd zile
Și pierd ani,
Mergând prin vise.
Îmi strâng iubirea la piept,
Băiatul meu blând.
Îl privesc în ochi,
Spunându-i că nu plec,
Dar orele trec
Iarăși îl părăsesc.
Brațele-mi sunt goale
În câteva minute
Voi uita cât doare,
Iar băiatul meu blând
Va rămâne un alt chip
Dintr-un vis pierdut.
Act final
Andreea Trif, clasa a XII-a D
Nu-ți voi mai simți inima bătându-ți lângă a mea,
Nu voi mai încerca și eșua în a ne potrivi respirațile,
Nu-ți voi mai putea săruta fruntea pentru a-ți alunga coșmarurile,
Simt că mă destram.
Nu-ți voi mai auzi oftatul în somn,
Iar brațul meu nu va mai amorți
În timp ce te sprijini de mine.
Îți duc dorul
Deși te afli în brațele mele,
Deși încă îți simt sărutările.
Deasupra noastră stă despărțirea
Precum o sabie, căutând dreptatea
Și pendulează ca un ceas, hipnotic,
Deasupra mea, deasupra ta,
Deasupra mea, deasupra ta?
Printre rânduri
Andreea Trif, clasa a XII-a D
Aș sta toată ziua
Să-ți scriu poezii.
M-aș acoperi în cuvinte,
M-aș hrăni din tine
Și ți-aș bea parfumul.
Aș dormi sub cer de versuri,
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
16
Aș opri vânturile
Să nu-mi răscolească-n gânduri,
Să nu-mi fugă cuvintele
Și ți-aș scrie poezii.
A doua șansă
Ioana Badiu, clasa a XII-a A
Și mă topesc ușor ca ceara
De la căldura inimii tale…
Discutăm aprins despre ,,noi”,
Când ,,noi” nu pare că există,
Și vorbim despre a fi ,,doi”.
Prietenia încă mai rezistă?
Diferențe
Ioana Badiu, clasa a XII-a A
Mi-ai pus în inimă un nor de speranță,
Eu l-am făcut furtună de sentimente.
Ai pus în inimă un val de liniște,
Eu am spălat nisipul durerilor mele.
Când ai plecat doar un zâmbet
Ai lăsat la ușa din suflet.
Înger
Ioana Badiu, clasa a XII-a A
O tu, înger născut din lumină divină,
Te rog să-mi cânți la liră
Cântece pline cu amor,
Pentru suflet călător.
Anotimpurile
Timea Fekete, clasa a VI-a A
Pe vremuri, când încă nu ne pierdusem în lumea fascinantă de pe Facebook sau în universul
paralel al jocurilor video, anotimpurile au avut o ceartă imensă.
Primăvara, cea mai tinerică, drăguță și visătoare dintre toate decora natura așa cum dorea ea. A
pus prin toți pomii muguri mici și verzi și cum nu avea răbdare să împodobească un pom întreg, punea
frunze doar în câteva locuri. A plantat floricele mici și colorate pe oriunde vedeai că era iarbă. Apoi
urma activitatea ei preferată. Trezitul animalelor. Mângâia ușor urșii pe spate și le oferea puțină miere
ca să înceapă primăvara cum se cuvine. Restul animalelor din pădure le chema cu mâncare proaspătă.
Nu le dădea carne. Nu putea ucide animale fiindcă nu ar fi făcut parte din ciclul vieții. Animalele
trebuiau singure să găsească mâncarea vie. Insectele le chema cu fluieratul ei suav. A adus o mică rază
călduroasă de soare pe pământ.
După aceea, sora ei mai mare, Vara a venit pe câmpul unde se odihnea Primăvara. Vara era și ea
tânără, dar mai mare. Era frumoasă și mereu purta haine cu raze de soare sau inscripții aurii.
- Salut, surioară! Ce zici dacă am juca Prinde raza de soare? întrebă Vara.
- Salut, Vară! Nu ne-am mai jucat de mult. Dacă ne lasă domnul Soare să ne jucăm cu o rază de
a lui, sunt de acord. Domnule Soare! Ne împrumutați o rază de-a dumneavoastră?
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
17
- Bună ziua, anotimpuri dulci! Desigur că v-o împrumut.
Ba chiar am o idee ce vi s-ar părea interesantă. Eu vă ofer
fiecăreia o rază și trebuie să fugiți după ea. Cine ajunge prima
pe acest câmp, cu raza în mână, va câștiga.
Soarele le-a întins câte o rază și au început să fugă,
urmărite de anotimpuri. Vara fugea după raza ei dar decorul o
distrăgea. Nu îi plăcea modul în care erau stivuite frunzele iar
florile păreau prea mici. Nu îi plăcea când treaba era
neterminată. A completat pomii, a mărit florile și a cultivat niște
semințe care primăvara a uitat să le cultive. Dar și vara a uitat să
mărească unele plante de la atâta muncă. Apoi a plecat în
căutarea razei. Primăvara a ajuns pe câmp prima. Dar a observat
că totul arăta diferit. A așteptat Vara ca să vorbească cu ea dar
când a ajuns vara, primul lucru l-a spus sora mare.
- Mulțumim, domnule Soare!
Apoi au dat drumul razelor.
- Vară! De ce ai schimbat natura? O decorasem eu.
- Surioară! Ți-am spus de miliarde de ori cât de mult
urăsc când treaba nu e făcută complet.
Apoi apare mama lor, grațioasa Toamnă.
- Bună ziua, fetelor! De ce vă ciondăniți în halul acesta?
- Mamiiii! a intervenit primăvara. Vara iar mi-a stricat
decorul!
- Completam ceea ce tu nu ai putut termina! a spus Vara.
- Dragile mele, de câte ori să vă spun că cel mai frumos este atunci când natura prinde culorile
focului și că temperatura potrivită este cea nici prea rece, nici prea caldă?
- Mamă! spuse primăvara. Poate ești tu mai mare și ne-ai spus să ascultăm mereu de tine dar nu
ai dreptate! Aceasta este o opinie mai nepotrivită decât a Verii!
- Cum ai spus? a întrebat indignată Toamna.
A trimis un val de frunze roșii, prăfuite și zdrențuite ca și atac către Primăvară. Dar aceasta s-a
apărat cu un zid de mugurași și frunzulițe. Acestea au ricoșat către Vară și a început un război gigantic.
Primăvara a trimis animale și insecte la atac, Vara a creat un soare artificial, mai fierbinte decât cel real
și a creat un mamut din flori. Toamna a avut un vânt puternic alături care sufla praf și stropi de ploaie.
Se intersectau, se amestecau și atacau pe cine apucau. În jumătate de oră arătau de parcă un leu a
jumulit hainele de pe ele. Totul era făcut franjuri iar pielea lor, de obicei fină, a ajuns să fie zgâriată și
înțepată. Apoi, a ajuns cea mai mare dintre ele. Era Iarna! Mama Toamnei și bunica Verii și a
Primăverii.
- TOATĂ LUMEA SĂ SE RETRAGĂ! OPRIȚI ASALTUL! a strigat Iarna.
Deși era cea mai în vârstă, arăta grațios, era o doamnă în toată regula.
- Ma... Mama! Ce plăcere să te văd! a spus Toamna.
- BUNII! Ne-ai făcut iar compot din acela bun de gutui? a întrebat Primăvara.
- Salut, bunico! spuse Vara.
- Iaaau! Că de fiecare mă pot plânge acum! a spus Iarna. Tu, Primăvară! Tu așa mică te bagi
unde nu trebuie! Te-ai născut acum șapte ani și te bagi în certuri fizice, ca să rămâi toată cicatrici pe
viață? Iar tu Vară. Ți-am spus să nu te îmbraci așa subțire că oi fi tu caldă dar tot poți răci. Și nu te mai
lua de mama ta că doar ai văzut ce fițe îi stau pe creier cu frunzele de culoarea focului sau Gerilă mai
știe ce. Iar tu, Toamnă... Așa te-am crescut eu? Te lupți fără milă cu fiicele tale care, se vede cu ochiul
liber, că sunt mai slabe?
- Am vrut să le arăt că nu e bine să mă contrazică pentru că sunt mai puternică! a răspuns
Toamna.
- Aceasta este o opinie! a spus Iarna. Dacă îți punea la îndoială puterea, îi arătai că nu e
adevărat. Dar nu o foloseai pe pielea ei. Eu care credeam că ești mai înțeleaptă.
- Ne pare rău buni... au spus fetele.
- Scuze mama... a spus Toamna.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
18
- Acum să vedem ce s-a întâmplat între voi, că
altfel nu v-ați fi luat în felul acesta la harță! a spus
Iarna.
- Eu am început să decorez natura cum știu eu
mai bine, îți garantez eu, bunico! a spus Primăvara.
Apoi vine Vara să redecoreze spunând că este decorat
incomplet. Și după vine mama și spune că numai cum
zice ea e bine. Iar atunci a început cearta.
- Am o soluție, dragele mele! spuse Iarna. Vară,
vreau să îmi răspunzi la următoarele întrebări. Câte
luni are un an?
- Un an are 12 luni.
- Bine. Câte suntem noi în total?
- Suntem patru.
- Dar 12 împărțit la patru cât este?
- Rezultatul este trei.
- Cum ar fi ca fiecare din noi să primească trei
luni pe an în care să decoreze cum dorește sufletul ei?
Și vom fi în ordinea aceasta: Primăvara, Vara, Toamna
și eu.
- Este o idee bună! a spus Toamna. Suntem în
luna martie deci Primăvară, joacă-ți rolul. Te așteptăm
la Copacul Celor Patru Anotimpuri.
Copacul Celor Patru Anotimpuri este un copac
care are o coroană împărțită în patru părți: o parte cu
flori și doar câteva frunze, una plină de fructe și frunze verzi, o parte cu frunze roșii, portocalii și maro
iar ultima parte are zăpadă pe crengi. Acolo era casa și inima lor.
- Ne vedem la Copac dar să îmi pregătiți compotul acela că voi ajunge acasă înfometată! a spus
Primăvara.
Și de atunci, anotimpurile nu s-au mai certat și au trăit în armonie.
Podul cu amintiri
Alessia Constantin, clasa a VII-a
Lavinia Balgente are 32 de ani și e medic la
Roma. Este una dintre cei mai buni medici din oraș.
Își iubește meseria, dar e extenuată când ajunge acasă.
Într-o zi mohorâtă de toamnă, Lavinia a fost
chemată la spitalul privat la care lucra, pentru o
intervenție. Înainte de a ajunge la spital, s-a oprit la
casa bunicilor ei, pe care o pusese la vânzare. Dorea să
verfice dacă mai trebuie luat ceva din casa unde și-a
petrecut marea majoritate din copilăria ei frumoasă.
Ajunsă în fața casei, în minte îi veniră sunetele
și mirosurile familiare dar de mult uitate. Îl auzea
parcă pe Bobi, câinele jucăuș lătrând în semn de bun
venit, auzea găinile cotcodăcind speriate prin ogradă,
auzea frunzele foșnind în mărul noduros pe care îl
plantase alături de bunicul ei atunci când avea doar
patru anișori. Deodată își reaminti mirosurile dulci ale
cozonacului făcut de bunica, pâinea care se cocea în
cuptorul cel vechi în zilele friguroase de iarnă. Toate
acestea îi veniră Laviniei în minte în timp ce se uita la
casa de culoare pământie cu două geamuri, cu gardul
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
19
roșcovan, bătrân de atâția ani. Nimic nu
mai era la fel. Acum, pe geamul unde îi
fusese camera odinioară, se afla un afiș cu
litere de-o șchioapă pe care scria „Casă de
vânzare” și numărul Laviniei scris în josul
paginii. O lacrimă nostalgică îi apăru în
colțul ochiului. Porni cu pași greoi către ușa
de la intrare.
După ce verifică toată casa, se opri
la scara șubredă care dădea în podul în care
se ascundea de bunica ei pentu a nu mânca
spanac cu ou sau fasole cu cârnați. Intrând
în podul plin cu amintiri, observă mai în
spate, o oglindă imensă cu rama aurită. Pe
rama gingașă exista o frază: „A fost odată
ca niciodată ..., o poveste plină cu amintiri”
spuse Lavinia cu voce tare.
Dintr-o dată, lumina se stinse și un
fior o străbătu pe Lavinia din cap până în
picioare și simți cum picioarele îi cedează
sub ea.
Când își reveni, se afla tot în pod,
dar ceva părea diferit.... podul nu mai era
gol, ci plin cu lucruri vechi, războiul de
țusut, căluțul ei de lemn, toate se aflau încă
acolo.
Se ridică curioasă în picioare și porni spre ușa de unde, la parter, se auzeau niște voci.
Coborând scările, văzu pe geamul mic un peisaj alb. Fulgi grei pluteau pe cerul întunecos
dansând un dans lent al fulgilor de nea. Era iarnă. În sufragerie se auzea focul trosnind în sobă, făcând
un teatru de lumini pe periții încăperii plini cu poze ale ștrămoșilor ei.
- Bunico, spuse o voce subțirică, ce tricotezi acolo?
- Tricotez o eșarfă pentru tine, draga mea Lavinia.
Inima femeii se făcu cât un purice. Se apropie de intrare și văzu cu răsuflarea tăiată două
persoane: ea, la vârsta de șapte ani și bunica ei, care îi tricota eșarfa ei preferată, pe care o purta și acum
cu cel mai mare drag în zilele reci de iarnă. Fetița de lângă ea se juca pe covor cu o păpușă făcută din
pănuși de porumb.
Lavinia de șapte anișori se uită în jur, încercând să rețină fiecare detaliu. Vâzând-o atât de
concentrată, bunica se opri din croșetat, o chemă pe nepoțică în poala ei și o întrebă:
- Ce te macină, micuța mea floare? La ce te gândești atât de concentrată?
- Încerc să rețin fiecare colțișor din casă. Vreau să îmi imprim această imagine în minte. Să te
văd în fața focului tricotând, să încerc să îmi imaginez portretele prinzând viață. Nu vreau să pierd
această imagine.
- Vorbești ca un adult. Nu te mai gândi atâta! Ești doar un copil cu o imaginație bogată.
- Dar ce se va întâmpla când voi crește?? Nu vreau să te uit!
- Nu ai cum să mă uiți, floricică. Eu voi fi mereu cu tine. Într-o zi nu o să mai fiu aici, dar chiar
și așa, te voi îndruma de sus și îți voi fi mereu alături. Nu ai cum să mă uiți!
Pe obrazul fetiței apăru o lacrimă fierbinte.
- Te iubesc, buni!
- Și eu! Și o mai strânse o dată în brațe. Acum gata cu smiorcăiela! Ia eșarfa și la săniuș cu tine!
Fără să mai zică nimic, fetița își luă haina pe ea și trecu pe lângă Lavinia adulta, căreia îi zburau
cuvintele bunicii prin minte. Se aproprie de femeia în vârstă, cu părul alb, riduri pe față și o pătură care
îi acoperea picioarele.
- Bunico... șopti Lavinia. Îmi e așa de dor de tine!
Aceasta nu spuse nimic. Se uita în gol. Tresări deodată și plecă grăbită spre bucătărie.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
20
Imaginea Laviniei se încețoșă. Deodată se trezi afară, uitându-se la ea mică râzând cu gura până
la urechi dându-se pe derdeluș alături de Andrei, cel mai bun prieten.
- Nu am cum să uit aceste momente frumoase! șopti femeia și simți un junghi.
Prin minte i-au trecut toate momentele alături de bunica ei. Deschise ochii cu răsuflarea
întretăiată și văzu că se afla din nou în pod, lângă oglinda cu rame aurite.
Ieși din casă și înainte de a porni motorul mașinii, se mai uită o dată la aceasta. Când dori să își
pună geanta pe scaunul din dreapta al mașinii, văzu cozonacul preferat făcut de bunica ei. Îi apăru un
zâmbet ștrengar pe față.
Bunica e mereu cu mine, nu doar în amintiri!
Thoughts about school
Rareș Suciu, clasa a X-a A
Charles Darwin once said: „It is not the strongest of the species that survives, nor the most
intelligent that survives. It is the one that is
most adaptable to change”. The first time I
heard this quote I thought to myself that it
made sense, but to be honest I did not really
understand it and that is because most of the
time you can’t understand a concept without
experiencing that concept.
It has been some time since then and
now I can say that I completely understand
what Darwin meant and I think that's
because of one thing: starting high school.
So here I was, one year ago, in 9th grade,
new school, new teachers, new classmates;
the only thing that was old was me. I still
was the same old me, the immature one, the
arrogant one, the one that thought he could
achieve everything by himself. After the
first days of high school I realized that I
have to learn how to make friends and keep
them, how to have a good work ethic and
most important how to change myself and
how to say yes instead of no. I worked a lot
and by March I made a lot of progress, I had
a lot of good friends and from an academic
standpoint I was doing amazing, and then
the coronavirus quarantine happened. My whole world has been turned upside down, I lost my friends
and school, and it was awful.
But now, when I look back, I am thankful that I have been through that, because it was an
initiation test that has made me even stronger. At the moment it’s October and everything is perfect,
school is going great and I have friends that make me look forward to the weekend.
Now you may ask yourself how this experience will help me adjust to a host family. Before 9th grade I
lived my life religiously following one rule, now there are two „Don’t give up” and „Adapt”.
From the begging of March to the middle of May, Romania went through quarantine because of
the coronavirus, so we were not allowed to leave the house. Spring which should have been an amazing
time was now scary, disturbing and mostly strange.
I remember, at the begging, having just one thought, I wanted to keep on living a normal life, I
wanted to go bowling with my friends, I wanted to go to see that new movie, I wanted to go to school,
I wanted for every single aspect of my life to go on because it was perfect. But I understood in no time
that if I really wanted things to go back to normal I just had to stay home and wait. Sounds easy, right?
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
21
Well, it really was, but not at the
begging though. When it all started I was
confronted with probably what will forever
remain my strangest problem: having too much
free time. Normally, I would use my time for
schoolwork or hanging out with my friends, but
now I didn’t t have any of that. So in this
depressing and stressful time one of my oldest
passions rose up once again as the king of free
time activities, I started reading like crazy. I
was going through one book every one or two
days and I couldn’t stop. I loved the escapism
that the books were offering me, it was so
relaxing, so liberating, and so addictive. In fact
in was so addictive that I didn’t even realize
that all the days of quarantine passed and I was
allowed to go out again.
Now that I look back, those months really
changed me as a person. I learned to be patient
and that time is solves every problem in the
world.
A year ago, after finishing middle
school, I started high school at the school
where my parents are both teachers. When I
enrolled in this school I knew there is a good
chance that my classmates wouldn’t like me for
the sole reason that my parents were our
teachers. After the first weeks of 9th grade I
started felling their glances every time I entered the classroom, studying every single aspect of me. It
was scary. We were just kids and their envy and antipathy of me gave me anxiety, it pinned me to the
ground and left me breathless. They didn’t appreciate me, I did, needless to say, we didn’t get along.
I like to go on long walks a lot. Every time I need to solve a problem I get out of the house and
wander the streets until I find the solution. I remember that after the first time one of my classmates
said that I was being privileged , I went on one of this walks and I thought what could I do, how could I
change their opinion and I realized that I all I had to do was keep being myself. So I started focusing
more on the opinion of the few friends I had in my class, I rose my mental walls higher in order to
protect me from the negative comments of my classmates, I kept on being nice with them and helping
them with their schoolwork if they ever needed it.
In the summer, I wanted to change school, but I’m glad I resisted the temptation, because I
learned to be tolerant, patient and sympathetic. I’m now in 10th grade and my classmates are starting to
see me more as their classmate than the teacher’s son.
O poveste...
Rareș Suciu, clasa a X-a A
Au trecut 2 luni de când extratereștrii au exterminat toți oamenii de pe Pământ, două luni de
când toate locurile din Rai au fost ocupate, iar majoritatea populației Pământului a ajuns, pe merit sau
nu, în Iad.
În această situație, Stăpânul Iadului a hotărât să-i lase pe toți să plece și, pentru prima data de la
începutul timpului, porțile Iadului au fost deschise. Demonii stăteau pe parapeți și aplaudau sălbatic, în
timp ce populația Pământului se îmbulzea pe poartă, fiecare spirit grăbindu-se să se întoarcă pe planul
material. Diavolul urmareă aceste evenimente de pe tronul său de foc, cu un rânjet uriaș pe față. Visase
de mult la acest moment, la aceasta dulce victorie și acum era șansa lui să-i răstoarne pe zei și să devină
el cel venerat de oameni.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
22
- Când vor ajunge înapoi pe
Pământ? a întrebat Seniorul Iadului pe unul
dintre locotenenții săi.
- Cu ajutorul lui Dumnezeu, în
aproximativ o oră.
În mod normal, Diavolul l-ar fi
șters pe inferiorul demon din existență
pentru nechibzuința de a spune numele
Domnului, dar nu în acea zi. Ceea ce zeii
doreau ca oamenii să nu afle niciodată era
faptul că extratereștri erau de fapt un
experiment eșuat de al zeilor, una dintre
primele versiuni ale oamenilor. Incapabile
de sentimente complexe au fost uitați într-
un cotlon întunecat al Universului. Acum,
după milioane de ani de dezvoltare în acel
loc uitat, au descoperit și cucerit Pământul.
Pe acest secret umilitor se baza planul
Diavolului.
Deja putea să vadă cum aveau să
decurgă lucrurile. Oamenii se vor simți
trădați, vor fi dezamăgiți de zeii lor,
întrucât ei sunt însuși motivul pentru care
întreaga omenire, creația lor favorita, a
dispărut. Și cine i a adus înapoi pe oameni
și i-a ajutat sa recucerească Pământul dacă
nu chiar el, Diavolul? Necuratul se gândea
că dacă totul merge bine, în aproximativ doua secole, ceea ce pentru ființele divine înseamnă cam cât
înseamnă pentru oameni o zi, ar trebui să ajungă cea mai venerata ființa din Univers. Avându-i pe
demonii alături de el putea să conducă întreg planul material și spiritual.
- Închide-ți porțile în acest moment!
Diavolul, trezit din visul său, și-a ridicat capul spre cer, știind foarte bine ce avea să vadă.
Dumnezeu stătea pe cerul Iadului sub forma unei bile de lumină, și își striga porunca în mod repetat.
Umplut cu un sentiment intens de repulsie, Stăpânul Iadului s-a ridicat de pe tronul său. „Nu, de data
aceasta eu sunt personajul principal, eu o să fiu eroul”, își spuse el în gând. Cu toată puterea sa divina
adunată, Stăpânul Răului și-a ridicat mâna și și-a îndreptat o spre cer:
- Nu cred ca am să închid porțile.
O secunda mai târziu toate zidurile ce îngrădeau Iadul au căzut, transformând-se în praf. Cu
zidurile inexistente toate spiritele oamenilor și demonii au trecut instant pe planul material.
- O sa suferi pentru decizia aceasta! a spus Dumnezeu, înainte să se întoarcă în Rai.
Diavolul s-a așezat înapoi pe tronul său:
- Poate ca o să-o fac, dar eu am mai trecut prin asta.
Prima zi la Roma
Mario Gherga, clasa a VII-a
Locuind în orașul Cerveterii, eu, Leith Enie Rabirus, sunt parte dintr-o națiune numită Etruscia.
Poporul meu este bine cunoscut în întreaga Mediterană pentru vastele resurse minerale și pentru
comerț. Eu, în caz că nu v-ați dat deja seama, sunt un patrician.
Într-o zi, un bărbat în armură a venit la casa mea de lângă mare, informându-mă că mi se oferă
șansa să devin cetățean al unui orășel recent format la sud de Cerveterii. Numele orașului era Roma.
Am fost informat că mesagerul a fost trimis chiar de Romulus, fondatorul Romei. Acesta avea nevoie
de arhitecți pentru construcția orașului care îi poartă numele.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
23
Deoarece am acceptat, ziua următoare o
barcă venise să mă conducă până la Ostilia. De la
Ostilia am fost nevoit să o iau pe jos pană la Roma
care se afla la 10 km de locul în care mă aflam.
Intrând în oraș, ochii mei se mutau dintr-o
parte în alta încercând să observe fiecare detaliu al
magnificelor clădiri. În acel moment un bărbat
înalt se afișase în fața mea. Acesta era vânăt într-o
parte a feței și începuse să vorbească într-o limbă
necunoscută mie, dar în care totuși reușeam sa
înțeleg majoritatea cuvintelor. Acesta era
Romulus. M-a invitat să vorbim în palatul său.
Fără ezitare eu m-am lăsat purtat de el.
Parcă dintr-o dată simțisem că intru în rai.
Palatul era decorat cu cele mai felurite broderii. În
centru se afla o masă mare și elegantă iar pe
aceasta erau cele mai scumpe și aromate vinuri din
întreaga Mediterană. Eram onorat să fiu în
prezența unui astfel de om. După două vorbe și un
pahar, Romulus începuse discuția. Acesta m-a
întrebat cum îmi fusese drumul, dacă îmi place
orașul și alte lucruri la care mă așteptam din
pricina rangului meu ca patrician. Probabil instinctiv, după ce răspunsesem la toate întrebările adresate
incluzând planurile mele legate de arhitectura Romei, îi adresasem și eu o întrebare care, consider eu, l-
a jignit pe Romulus. Eu l-am întrebat ce se întâmplase cu Remus. Probabil din frica de a refuza oferta
sa, acesta îmi ascunsese faptul că el îl omorâse pe Remus și îmi spusese că a murit de boală și că îi duce
dorul. Eu l-am crezut, chiar dacă peste doi ani avea să-mi mărturisească că m-a mințit și să îmi spună
adevărul.
După alte două ore de discuție am fost escortat spre noua mea casă. Din cauza faptului că era
noapte nu am putut să observ detaliile care mă vor întâmpina ziua următoare.
De dimineață, de când m-am trezit începusem să lucrez la arhitectura noului oraș. Așa urma să
îmi petrec restul vieții, prin muncă, discuții și banchete elegante.
Chiar daca istoria nu mă amintește, eu am fost arhitectul care a construit primele palate ale
Romei.
Războiul Sovieto-Finlandez
Mario Gherga, clasa a VII-a
În data de 14 octombrie 1939, Uniunea Sovietica a trimis Finlandei un ultimatum cerând
schimbări în teritoriu pentru a proteja orașul Leningrad (cunoscut ca și Petersburg). Finlanda refuzase,
așadar Uniunea Sovietică pregătea o invazie a Finlandei.
Pe data de 30 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică a declarat război Finlandei. Atacul era bazat
pe 5 linii, una care va înainta spre Petsamo (în nord), 3 formând armata a 9-a care va încerca să împartă
Finlanda în două, iar una va încerca sa ocupe Karelia în sud.
Armata finlandeză avea o linie defensivă puternică la sud de Vipurii cunoscută ca Linia
„Mannerheim”.
Armata sovietică a 7-a va încerca să distrugă această linie, capturând Vipurii, iar după să
avanseze spre Helsinki. Acesta va fi cel mai puternic atac rusesc. Intre 9 și 12 divizii au fost solicitate
pentru a realiza aceasta. Intre timp armata a 8-a care se afla la nord de lacul Ladoga, formată din 6
divizii de infanterie și 3 divizii de tancuri va încerca să încercuiască linia Mannerheim prin învingerea
trupelor finlandeze din nordul lacului Ladoga. Armata a 9-a era formată din 5 divizii de infanterie.
Scopul lor este sa ocupe Oulu. În nord 3 divizii se pregăteau să ocupe orașul Petsamo.
Armata sovietică din sud reușeste să avanseze înainte să ajungă la Linia Mannerheim. Primul
mare atac rusesc are loc la Taipale la marginea liniei, lângă lacul Ladoga. Planul sovietic este să atace
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
24
la Summa, dar finlandezii îi opresc. Divizia a 10-a finlandeză de Taipale este bine pregătită pentru
defensivă și reușesc să contraatace atacul sovietic.
În nord, armata sovietică ocupă orașul Petsamo. În Marea Baltică, Finlanda suferă atacuri
navale sovietice la Turku și Hanko. În centru au loc bătăliile de la Kolla și de la Suomussalmi în care
armata finlandeză reușesc sa contracareze atacurile sovietice.
În Karelia, armata sovietica avansează, amenințând linia finlandeză de resurse pentru frontul din
centru. Daca linia de resurse va ceda întregul front se va prăbuși așa că Finlandezii trimit mai multe
trupe la Vartsila.
În sud singurul loc bun pentru o ofensivă bună era la Tapale, așa că armata sovietică încearcă
din nou să distrugă aceea porțiune a liniei Mannerheim, dar eșuează din nou. Următoarea săptămână,
aceștia pornesc un atac asupra satului Ladhe aflat la 5 km de linia Mannerheim. In atac armata sovietica
pierde 35 de tancuri în prima zi, 23 în a doua zi și 58 în a treia, adică aproape o treime din totalul de
tancuri din sud și pierd bătălia.
De Crăciun, cu ajutorul ceții, armata sovietică atacă în sud trecând râul înghețat, dar descoperă,
că pozițiile lor sunt la vedere iar armata finlandeză trage în ei. Mare parte din cei care au trecut au
murit. Intre timp o altă divizie tot în sud ocupă Kelia și ajunge în satele liniei Mannerhein, fiind
capabilă să distrugă linia de comunicație finlandeză, dar sunt opriți, iar Kelia e recapturată de armata
finlandeză.
În centru armata finlandeză reușește să câștige la Suomussalmi, iar armata sovietică se retrage.
In sud armata finlandeză își începe atacul armata sovietică fiind respinsă timp de 2 săptămâni, dar sunt
respinși se întorc la linia Mannerheim, menținându-și defensiva. În centru armata finlandeză reușește să
încercuiască și distrugă armata a 44-a a Uniunii Sovietice.
În februarie armata sovietică reușește să ocupe satul Ladhe, întrerupând linia de comunicații
finlandeze. După ocuparea satului ei au acces la teren neted și bun pană la Vipurii, dar se opresc la
Ladehe, așteptând pentru ca alte divizii să vină în ajutor.
La ora 4 dimineața, în data de 17 februarie 1940 comandantul finlandez Carl Gustav
Mannerhein ordonă o retragere generală a liniei Mannerhein până la linia intermediară, în apropiere de
Vipurii, aceasta urmând să fie la fel de bine păzită ca linia Mannerhein. Însă o parte din linia
Mannerhein încă rezistă la Taipale.
Armata sovietică e îngrijorată deoarece, dacă Finlanda ar încerca să atace și să încercuiască
armata din sud, aceștia ar avea oportunitatea la Taipale, astfel că o parte mare din armată e trimisă să
ocupe orașul Taipale, dar sunt respinși de contraatacurile finlandeze.
Pe data de 12 martie 1940 este semnat tratatul de la Moscova, încheind războiul. În urma
tratatului, Finlanda va ceda o parte din Karelia și Petsamo în nord Uniunii Sovietice. Chiar dacă aceasta
este o pierdere finlandeză, acest război a dovedit incompetența armatei sovietice influențând decizia lui
Hitler din anul următor de a invada Uniunea Sovietica prin „Operațiunea Barbarosa”.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
25
Cum putem îmbunătății școala?
Mario Gherga, clasa a VII-a
În urma a șapte interviuri realizate de mine am înțeles care sunt principalele probleme ale
Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din punctul de vedere al elevilor și profesorilor din școală.
Toate aceste problem ar putea fi rezolvate.
În urma acestui proiect sper că, lucrurile se vor îmbunătăți pentru toți cei ce au legătură cu
școala: elevi, profesori, angajații etc. Scopul este descoprirea problemelor și soluționarea acestora.
În urmatoarea listă se regăsesc problemele semnalate: curățenia toaletelor, nevoia de o baie
pentru gimnaziu, lipsa unui număr mai mare de exemplare de carți la biblioteca școlii, nevoia de mai
multe coșuri de gunoi, nevoia de reînnoire a materialelor didactice, lipsa dulpurilor oferite de școală.
Pentru soluționarea acestor probleme am putea face anumite activități prin care amintim și:
verificarea constantă a curățeniei toaletelor, definirea unei băi pentru gimnaziu (cel mai probabil cea
din corpul B), achiziționarea unui număr mai mare de exemplare de cărți pentru bibliotecă, cumpărarea
de coșuri de gunoi și plasarea lor în cele mai aglomerate puncte ale școlii, reînnoirea materialelor
didactice, achiziționarea unor dulapuri.
Resursele necesare pentru a realiza toate astea sunt: banii necesari pentru achiziționări,
personalul necesar, bunăvoința elevilor
și profesorilor.
Termenul de realizare propus
pentru toate este un an, chiar dacă în
cazul toaletelor se poate acționa mai
rapid, preferabil într-o lună. Sper ca în
urma termenului propus toate
activitățile să fie îndeplinite complet
sau aproape complet.
Pentru acestea ar fi necesare de
asemenea informarea prin pliante care
să îi îndemne pe elevi să păstreze
curățenia și informarea elevilor de către
profesori.
Pentru a verifica eficiența
acțiunilor, propun să întrebăm
profesorii dacă a mai semnalat cineva
aceste probleme, odată cu finalizarea
acțiunilor.
În concluzie, datorită semnalării acestor probleme urgente, sper ca măsurile să fie introduse
parțial sau integral.
Activitățile extrașcolare
Ioana Badiu, clasa a XII-a A
Vreau să lămuresc un lucru înainte să încep articolul, probabil considerat de tine, cel care citești
acum, ca o predică. Nu este! Nu vreau să îți spun prin asta „Mergi și apucă-te de cât mai multe
activități!” sau să îți spun „Oprește-te, faci prea multe!”. Probabil asta vor face părinții tăi, dacă nu o
fac deja. De unde știu? Pentru că am trecut prin asta. Eu am găsit însă un echilibru al vieții mele de
adolescent nebun, liceean aproximativ silitor și toate activitățile mele extrașcolare. Sper că ai înțeles tu,
care citești, că nu vreau să îți spun ce să faci. Voi lua exemplul personal, fiindcă pe acesta îl știu cel
mai bine, și am de gând să trec în revistă alături de tine câteva aspect ale activităților extrașcolare.
Activitățile extrașcolare fac referire la tot ce nu ține de școală. Ok, aceasta a fost cea mai proastă
explicație... Activitățile extrașcolare reprezintă activitățile desfășurate de elevi în timpul lor liber.Asta
sună mai bine. Activitățile extrașcolare pot fi extrem de variate, de la ascultatul muzicii, la dans, citit,
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
26
gimnastică și alte sporturi, la voluntariat sau codaj la nivel extra-ultra-expert, dar să nu spargem bazele
NASA. Și acestea sunt doar exemple.
De ce fac eu activități extra școlare? Pentru că sistemul românesc de învățământ nu oferă atât de
multe șanse pentru a dezvolta anumite domenii, pe când activitățile extrașcolare le oferă. Un exemplu
foarte bun din viața mea l-a reprezentat participarea la un program pentru liceeni, în care, pe parcursul a
7 luni, am învățat despre tipuri de comunicare, importanța feedback-ului, cum să construiești un
feedback pozitiv, cum emoțiile controlează acțiunile și gândurile, am învățat că suntem o combinație
foarte frumoasă și unică, am învățat despre viitor, cum deciziile îl afectează, cum felul în care vedem
lumea ne afectează cariera, dar am învățat și despre principiile pe care le avem, cum ele aduc sau
îndepărtează oamenii, ba chiar, am învățat să țin un discurs fără să am emoții. Spune-mi unde sau când
vei învăța asta la școală?
Alt motiv? Îți poți testa și dezvolta abilitățile pe care le ai. Vin să combat puțin asta și vă spun că
dacă nu ai ce dezvolta, asta este, nu te panica, ai și tu un loc. Pentru mine este important voluntariatul.
În aprilie 2019, am intrat în grupul de voluntari ai asociației AlternativEd. După atâtea luni, pot spune
că sunt oameni minunați, care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special copiilor cu care fac
multe jocuri și craft-uri în cadrul diverselor ateliere tematice și tabere. Și aici intervine partea grea.
Oricât de drăguță sau nu aș fi cu copiii, nu voi putea fi niciodată atât de îndemânatică pe cât e nevoie,
așa că, îmi pare rău, eu fac pe mascota.
Uneori mai trebuie să spunem stop! Atunci când nu îți cunoști limitele și ajungi să fii surmenat
de prea multe activități. Evenimentele recente din viața mea o pot confirma: am avut atât de multe
activități că nu mai reușeam să le gestionez și mai vine și Bacalaureatul. Totul este atât de bulversant,
încât am ajuns la oboseală permanentă, somn insuficient, cearcăne, poftă de mâncare scăzută etc. Toate
problemele mentale și psihice ajung probleme fizice, așa că nu trebuie să ajungi până acolo. Ai tot
dreptul să spui stop când simți că e prea mult.
Pe de altă parte când succesul activității devine un scop în sine trebuie să tragem un semnal de
alarmă! Scopul nu e să arăt că sunt cel mai bun. Trebuie să ne bucurăm și de parcurs, ca să ne bucurăm
de final. În orice activitate pe care o alegem trebuie să ținem cont de parcursul pe care îl vom avea.
Sper că ați înțeles că activitățile extrașcolare nu sunt un monstru de care trebuie să ne temem însă
pentru a le îmbrățișa ca pe un prieten foarte bun trebuie să găsim un echilibru între viața la școală,
treburile de acasă, ieșirile cu prietenii și activitățiile extrașcolare.
Care e decizia ta? Ce vei face azi, după școală?
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
27
VIITORUL ÎN MÂINILE MELE!
Când nimeni n-a mai crezut în noi, noi am continuat să credem! Câteva dintre eseurile elevilor de la HasdEU cu tema „Viitorul în mâinile mele!” - ediția 2020
(care nu a mai avut loc)
Programare
Filea Denis, clasa a XII-a A
Când vine vorba de viitor, mulți adolescenți nu au idee ce anume vor să facă. Unora nu le pasă,
iar alții poate încă nu s-au hotărât. Unii știu totuși ce vor să devină de când sunt mici și își urmează
visul lor din copilărie.
Pe parcursul timpului, interesele și visurile se schimbă. Eu, de exemplu, când eram mai mic,
voiam să devin – ca majoritatea băieților la vârsta aceea – polițist. Îmi plăcea ideea de justiție, de a-i
opri pe infractori să-și continue faptele. Poate că alt motiv era echipamentul fiecărui polițist, ceea ce
este destul de impresionant pentru un copil.
Anii au trecut și am început să ies din mintea mea de copil și să am mai multe perspective, iar
unele chiar m-au făcut să vreau să aflu mai multe despre ele. Chiar din clasa a VII-a am început să
descopăr mai mult programarea. Eram foarte mirat de faptul că eu, scriind doar niște linii de cod
simple, puteam să creez atât de multe lucruri cu ajutorul computerului. Mă gândeam la câte lucruri aș
putea face doar din codul pe care îl scriam eu. Asta mi-a stârnit mai mult curiozitatea și am început să
mă gândesc mai larg la unele concepte de aplicații. Am continuat să mă ocup tot mai mult de
programare, și, în clasa a VIII-a, am știut că trebuie să merg mai departe la liceu pe latura aceasta.
În viitor eu doresc să ajung un programator. Totuși, nu vreau să fiu ca unul oarecare, să stau la
birou 8 ore pe zi și să fac același lucru. Vreau să învăț mai multe, să dezvolt lucrurile pe care deja le
știu, să-mi stabilesc ținte înalte și să fac tot posibilul să le ating.
Totuși, există piedici care mă încetinesc din împlinirea acestui plan. De exemplu, un defect al
meu este delăsarea și obiceiul de a face multe lucruri pe ultima sută de metri. Deja lucrez să depășesc
acest neajuns, și știu că așa mi-ar fi mai ușor pe drumul care îmi stă în față.
Partea bună este că îmi place să fac lucrul de calitate, să fiu atent la detalii și la estetica lucrului
pe care îl fac. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu dezordonat și am să folosesc această calitate în tot ce voi
face.
În final, pot spune că viitorul este ceea ce construiești, nu ceea ce aștepți să vină singur,
întâmplător. Trebuie să depui mult efort ca să ajungi în vârf, dar vei vedea că va merita toată munca
depusă. Pentru că de sus panorama va fi încântătoare.
Încă nu am ales
Carmen Popescu, clasa a XII-a A
Viitorul se află într-o
continuă mișcare și evoluție încă
din istorie când au început a fi
create diferite dispozitive precum
automobilul sau televizorul, toate
cu scopul de a ne face viața ușoară,
dar mai ales plăcută. Acum,
întreaga evoluție se află în mâinile
tinerilor care doresc să fie
schimbarea de care lumea are
nevoie.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
28
În
momentul de
față este destul
de dificil pentru
orice elev de a se
gândi la viitor.
Ne aflăm într-o
situație foarte
delicate, dar care
ne oferă mai
mult timp liber,
timp pentru noi
înșine, pentru
persoana noastră,
în care putem
reflecta mai cu
amploare la
lucrurile care
contează cu
adevărat în viață.
De exemplu, găsirea unei cariere potrivite în jurul căreia ne vom putea modela un viitor ideal, un viitor
ce depinde doar de dorința, motivarea și munca depusă de noi pentru atingerea nivelului de trai visat
dintodeauna. Pentru mine viitorul este o provocare pe care am acceptat-o în momentul în care am
realizat că mare parte din acesta depinde doar de mine și de actiunile mele. Aleg, cu toate acestea, să
cred că poate fi influențat și de persoanele din jurul meu dar nu numai, este un balans constant între
fapte și noroc. Oportunitățile reprezintă unul dintre cei mai importanți factori ce ne pot schimba viitorul
dar care, totodată, nu se bazează doar pe alegerile noastre.
Practicarea job-ului ideal constă în două etape importante. Una este descoperirea acestuia care
poate fi extrem de dificilă pentru multe persoane, inclusiv pentru mine. Iar a doua etapă este munca
suficientă pentru a ajunge să îl avem. Încă nu am luat o decizie cu privire la acesta dar sper că o voi
face cât mai curând. Ani la rând am luat în considerare diferite cariere, de la cea de avocat la jurnalist
iar de acolo la medic legist, dar niciuna dintre ele nu mi-au dat sentimentul de împlinire și siguranță,
toate fiind doar nenumărate nemulțumiri. Chiar dacă mă aflu la profilul matematică-informatică, nu îmi
pot imagina un scenariu în care voi alege o carieră în domeniul IT. Percep viitorul meu job ca fiind mai
mult îndreptat spre latura de relații publice sau resurse umane. Cât pentru obținerea job-ului, este
nevoie de multă muncă, ambiție și motivare. Acestea sunt o parte din calitățile necesare succesului și
excelării într-o profesie anume. Când voi găsi job-ul perfect voi fi pregătită să le pun în aplicare mai
mult decât am făcut-o până acum, deoarece va fi vorba de ceva de care voi fi cu adevărat pasionată și
interesată.
În final, fie că ne bat la poartă decizii importante legate de carieră sau avem planuri mărețe de a
aduce o schimbare considerabilă care să rămână în istorie, nu trebuie să uităm că ne aflăm într-un
prezent pe care trebuie să îl trăim din plin.
Decizia
Cătălina Turcu, clasa a XII-a D
Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul liceului și e timpul să luăm o decizie cu privire la
viitorul nostru și la meseria pe care dorim să o urmăm. E o decizie greu de luat, mai alea că sunt multe
influențe din partea familiei, prietenilor, colegilor, care încearca să te ajute, dar mai mult te bagă în
ceață. Dar cum să fac să iau decizia potrivită la această vârsta? Oricum ar fi, trebuie să merg pe calea
care îmi place și care mi se potrivește, ca în final să am satisfacția că am ales profesia potrivită.
Nu am de unde să știu ce îmi rezervă viitorul, dar în acest moment îmi doresc să urmez profesia
de polițist. Îmi doresc foarte mult să intru la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București.
Știu că este exrem de greu deoarece concurența este foarte mare, dar sunt motivată să ajung unde mi-
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
29
am propus. Voi munci mult pentru a-mi indeplini visul, sunt convinsă că am abilitățile și calitățile
necesare.
Dupa părerea mea, profesia de polițist este una frumoasă, care implică curaj, devotament și
disciplină; înseamnă să înfrunți zilnic provocări, dar mai presus de toate, munca unui polițist presupune
a lucra cu oameni. Buni sau răi. Iar pentru asta trebuie să fii: onest, răbdător, sigur pe tine, rezistent la
stres, cu o gândire logică și reacții rapide.
În final, eu consider că am aceste calități și că voi reuși să fac față la tot ce îmi rezerva viitorul
acestei meserii.
Gata pentru viitor (?)
Andreea Ghiocel, clasa a XII-a A
Mă numesc Andreea Ghiocel și pot recunoaște că încă nu mă cunosc pe mine însămi. Sunt prea
multe perspective pe care le am asupra mea și mereu ajung în contradictoriu unele cu altele, dar vestea
bună este că, atunci când îmi găsesc drumul, constat ca sunt mereu o variantă mai bună a mea, dar și că
mai am multe de învățat despre mine și cei din jurul meu. Consider că una din „superputerile” mele este
faptul că nu mă pot plictisi niciodată. Uneori am o creativitate și o inspirație care până și pe mine mă
sperie. Fie că este vorba de micul dejun sau o manifestare a insomniei la miezul nopții, am câteodată un
val de inspirație nemaipomenită. Îmi exprim foarte des sentimentele și părerile prin poezii, proze scurte
sau desene. Cine ar fi crezut că o imagine poate avea sentimente sau că un cuvânt poate avea o întreagă
poveste în spatele ei? Nu mă mobilizez ușor să fac unele lucruri și le las pe ultima sută de metri, dar și
când le fac, am o determinare puternică și nu mă las până cand nu iese așa cum îmi doresc. Poate că mă
supraapreciez câteodată, dar asta mă ajută în a-mi menține optimismul și speranța că totul va ieși bine.
De asemenea, curiozitatea mă împinge să explorez cât mai departe despre lucrul pe care îl am de făcut,
astfel încât să iasă cât mai complex și mai original. Cu toate acestea, sunt om și am și eu defectele
mele, fac greșeli peste greșeli, nu învăț tot timpul din ele, dar dacă aș fi fost perfectă ar fi devenit
plictisitor și nu aș fi avut ce să îmbunătățesc la mine.
Una din piedicile pe care le întâmpin adesea este faptul că sunt foarte indecisă atunci când vine
vorba de alegerile importante. Mă blochez, deoarece nu știu ce vreau mai mult, întrucât aș vrea să pot
alege ambele variante chiar dacă sunt foarte diferite sau imposibil de a coexista. Prima oara am
experimentat asta când a trebuit să aleg la ce profil să merg la liceu. Am fost convinsă că în interiorul
meu se află o artistă și că m-aș
descurca la un profil umanist, dar în
același timp eram curioasă să aflu ce
se întâmplă în interiorul unui
program, mă pasiona IT-ul și voiam
să schimb lumea prin tehnologie. În
cele din urmă, captivanta lume a lui 1
și 0 m-a convins, am ales un profil
realist. Încă mă întreb ce s-ar fi
întâmplat totuși dacă făceam cealaltă
alegere... Odată cu prima alegere
făcută, deja m-am gândit la cum va
arăta viitorul meu. Mă văd lucrând ca
programator de acasă, locuind într-un
oraș mare, într-un bloc cu multe etaje,
eu stând la ultimul etaj și urcând în
fiecare zi scările deoarece urăsc
lifturile. Mă văd trăindu-mi viața din
plin și zâmbind în fiecare zi. Dar până
la ultimul etaj eu mai am de urcat
multe trepte, iar acum sunt abia la
parter.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
30
Oarecare teamă
Alexandra Ciortan, clasa a XII-a D
Eu una privesc spre viitor cu multă încredere, dar si cu o oarecare teamă. De-a lungul acestor 18
ani ai mei, m-am tot gândit si răzgândit, nu știam ce vreau sa devin, auzeam tot timpul: „Ce ai de gând
sa faci cu viața ta?” și deja ajunsesem să urăsc această întrebare. Mă hotărâsem să nu mă mai gândesc
la acest lucru și să las viața să mă ducă unde vrea ea.
Prin clasa a VIII-a, după mai multe vizite la psiholog, am decis că asta mi-ar plăcea și mie să fac
atunci când voi fi mare. Mai târziu, după ce deja intrasem la liceu, mi-am dat seama că meseria de
psiholog nu este pentru mine, că nu am răbdarea necesară și că aș pune problemele oamenilor la suflet.
M-am gândit și la meseria de profesoară sau învățătoare, dar nici asta nu m-ar satisface complet
deoarece nu simt nicio afinitate față de copii.
Mi-ar fi plăcut ca la școală să avem niște ore de dezvoltare personală pentru a ne cunoaște pe
noi mai bine, pentru a ne descoperi calitățile și de ce nu, și defectele.
În momentul de față nu am nicio idee despre ce vreau sa fac cu viața mea, ce meserie ar fi
potrivită pentru mine. De fiecare dată când eram sigură de un lucru viața îmi demonstra că nu e cum
cred eu, așa că am ales să o las să mă surprindă.
Cred că elevii au foarte multă nevoie de îndrumarea profesorilor, pe lângă materia pe care o
predau, pentru că sunt mulți care poate nu au sprijinul părinților acasă și chiar au nevoie să se
descopere pe ei.
Cred totuși ca mie mi s-ar potrivi un loc de muncă liniștit, deoarece sunt o persoană foarte
calmă, nu îmi place sa lucrez în echipă (dar poate m-aș putea adapta) pentru că dacă fac lucrurile în
stilul meu dau rezultate bune.
Din păcate anul acesta n-am putut participa la acest proiect din cauza pandemiei, dar cred ca ar
fi fost interesant și foarte frumos, din ceea ce am auzit de la colegii din generațiile anterioare.
Psihicul
Vlad Ciurescu, clasa a XII-a A
În momentul actual, domeniul principal pe care aș vrea să-l urmez în viitor este psihologia,
deoarece din punctul meu de vedere este un domeniu complex și plin de posibilități. Psihologia se
dezvoltă în fiecare zi și este din ce în ce mai importantă în toate domeniile. Psihologia judiciară este
ramura ei pe care aș vrea să mă axez, dar în special pe psihologia criminalistă. Am ales acest domeniu
deoarece îmi place să aflu ce se petrece în mintea unui delicvent sau a unui criminal, să analizez felul în
care gândește și funcționează psihicul vinovatului.
O nemulțumire în privința acestei meserii este riscul asumat al cercetărilor și al analizării
criminalului, apropierea de acesta, dificultatea comunicării. În această meserie sunt neenumerate
posibilități de a o practică. În Romania acest job nu prea este practicat și este greu de obținut un post,
dar este o slujbă foarte importantă deoarece consider că și infractori sunt oameni și trebuie înțeleși și
diagnosticați și examinați din punct de vedere psihologic. În plus, psihologia se poate folosi la
anchetarea vinovatului. Interogarea suspectului este una din cele mai importante părți ale achetei,
deoarece trebuie să fi atent la fiecare detaliu și să te folosești de fiecare cuvânt și fiecare gest pe care îl
face interogatul. Ca anchetator, trebuie să fi atent și să te strecori în adâncul subconștientului și să
extragi informațiile esențiale. O parte riscantă a acestei meserii este investigarea și examinarea
subiectului care duce la apropiere, la cunoașterea obiceiurilor, locurilor, persoanelor cu care a avut
tangență, analizarea stilului de viață. Ca partea anchetei, trebuie să gândești și să intri în pielea lui, ca să
poți prezice și aborda problema în cel mai eficient mod posibil. Comunicarea este foarte importanta în
toate domeniile și în special cu subiecți instabili trebuie să te comporți adecvat. Chiar oamenii
periculoși pot fi foarte fragili și trebuie preluați încet, pentru a nu se produce situații nefericite.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
31
Calitățile mele pe care le consider un bonus în această
meserie sunt: felul în care privesc și percep lumea, fiind atent la
fiecare detaliu analizat, la fiecare mișcare și cuvânt; felul în care
mă pot pune în pielea subiectului și mă pot mula pe stilul său de
viață; felul în care îmi place să investighez și să analizez, în
general, orice și să mă documentez despre fiecare amănunt care ar
putea fi esențial pentru rezolvarea unei probleme. Dragostea mea
pentru mister și enigme mă face să îmi doresc mult această
meserie. Doua lucruri pe care le consider fascinante la ea sunt
felul în care funcționează psihicul și cât de complex și cât de
neașteptat poate să funcționeze și rezolvarea și investigarea
unei situații.
Am ales aceasta meserie din cauza satisfacției obținute prin
investigarea, analizarea și rezolvarea unei probleme. Un rol foarte important în aceasta alegere este
misterul ce se află în spatele fiecarei acțiuni pe care o face o ființă umana, psihicul. Un alt motiv este
dorința de a ajuta oameni și încercarea de a combate cât mai multe crime.
Mergând prin soare
Oana Muțiu, clasa a XII-a D
Viitorul în mâinile mele este cea mai simplă metodă de a spune că viitorul meu depinde de
deciziile mele și de cum gestionez eu situațiile ce le întâmpin zi de zi. Momentan viitorul meu nu este
decis în totalitate.
Sunt o persoana care nu are extrem de multă răbdare și devine irascibilă foarte ușor. Așadar am
decis să lucrez la acest defect ca să pot deveni o persoana puțin mai răbdătoare, sunt și o persoană
foarte visătoare plina de speranțe, care crede că poate face orice și oricând prin mijloace proprii și fără
a apela la ajutorul celor din jur. De altfel, sunt și răsfățatș, deoarece dacă îmi doresc ceva, trebuie să fie
exact cum și când vreau eu chiar dacă de multe ori realizez prea târziu că de fapt ceea ce îmi doream nu
este și necesar.
La vârsta de optsprezece ani mi-am propus să încep cursul pentru tatuaj corporal, deoarece sunt
foarte pasionată de acest domeniu. Chiar daca imaginația mea nu este bogata, mă descurc foarte bine să
recreez ceea ce văd. Astfel, în domeniul tatuajelor clientul vine cu modelul, iar eu îl transpun pe piele.
Ador tot ceea ce ține de tatuaje și piercing-uri, deși majoritatea oamenilor nu agreează
persoanele de acest fel, crezând ca un astfel de om nu prezintă încredere sau este dintr-o clasa socială
aparte sau nu poate deține un job care implica responsabilitate și o gândire limpede. Una dintre
dorințele mele este să schimb această percepție, deoarece înfățișarea nu trebuie judecată.
Aleg să dețin propriul meu salon de tatuaje și să fac tot posibilul în a-mi gestiona propria
afacere, pentru că vreau să fac lucrurile în propriul meu fel, fără să îmi impună cineva un mod de lucru.
Pe lângă salonul de tatuaje îmi doresc să fac și altceva, deși simt că aș putea face absolut orice,
încă nu sunt decisă exact ce anume voi face. Mai mult ca sigur voi munci și îmi voi da silința în a-mi
asigura siguranța și confortul vieții de zi cu zi, a mea și a familiei mele. Va fi ceva spontan ce voi
decide când voi fi mult mai matură decât în acest moment.
Am înțeles și văd în preajma mea că trebuie să investesc în mine, înainte de a fi prea târziu, și
va trebui să fac o schimbare în modul în care am văzut până acum școala, care de fapt este o resursă pe
care o pot folosi în viitor și care îmi va folosi ca și rampă de lansare în aingerea target-ului stabilit în
viață.
Vreau ca fiecare zi să fie diferită, să aibă diverse probleme la care să pot găsi soluții și să fiu
mandra de mine de fiecare data când voi finaliza ziua.
Sunt conștientă ca viața nu este doar lapte și miere, deși, în mare parte, așa pare când ești doar
un copil, dar sunt dispusă să întâmpin toate furtunile oferite de viața doar ca să pot ajunge unde vreau
eu, mergând prin soare.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
32
Viitorul este imprevizibil
Amalia Dărăbanț, clasa a XII-a D
Viitorul este imprevizibil. Nu știm ce se
poate întâmpla în viitor, dar noi putem lua decizii
ce îl poate influența. Deciziile pe care le luăm pot
avea un efect pozitiv sau negativ asupra viitorului.
Viitorul îl putem schimba doar noi. Nu trebuie să
ascultăm ceea ce spun alte persoane. Nu trebuie să
fim influențați de faptele și vorbele altora. La vârsta
noastră pare că nu doar viitorul, ci și lumea este în
mâinile noastre, pare că putem face ce ne dorim și
să devenim cine vrem. Viața este schimbătoare, noi
suntem schimbători deoarece chiar eu sunt azi
fericită, mâine supărată și amintindu-mi de un
moment amuzant sau unul trist.
Doar noi putem decide ce vom face peste 5, 10 sau 20 de ani, ce vom deveni sau cu cine ne vom
petrece timpul. Dar pentru a ajunge unde ne dorim trebuie să învățăm din greșelile din trecut, trebuie să
învățăm de la persoanele dragi, dar trebuie să ne și dorim să ajungem unde vrem. Pentru a ajunge
cineva avem nevoie de puțin talent, dar cea mai importantă parte a acestui plan este pasiunea, pentru că
atunci când punem pasiune în ceva avem mici șanse de a eșua.
Pasiunile mele: ador să desenez, această activitate mă calmează și îmi dă oportunitatea să
evadez din lumea reală; iubesc muzica, de multe ori găsesc răspunsuri pentru problemele din viața mea
și mereu ascult versurile trupei k-pop BTS și versurile unor artiști deosebiți precum: Taylor Swift,
Bruno Mars, John Legend etc.; de asemenea îmi place să dansez, dansul îmi dă un sentiment de
încredere de sine și îmi dă libertatea de a mă exprima; iar ultima pasiune a mea este literatura, iubesc să
citesc cărți în care mă regăsesc și care mă fac să uit de problemele mele, dar iubesc și să scriu povești
prin care pot să îmi exprim gândurile și modul meu de a vedea anumite lucruri.
Dorința mea de a participa la acest proiect nu este o nevoie, ci este o necesitate, deoarece am
șansa de a învăța și experimenta lucruri folositoare pentru viitorul și viața mea. Acest concurs te învață
cum să socializezi, cum să spui un discurs, dar și cum să te comporți la un interviu.
Viitorul este în mâinile mele și de aceea îmi voi urma visul oriunde aș merge și orice aș face.
Viitorul este important și de aceea trebuie să îl protejăm.
Putem!
Iulia Bran, clasa a XII-a A
Se pare că viitorul lumii se duce pe apa sâmbetei, nu doar viitorul României!
Dar... Trebuie să credem în schimbari și putem aduce țara noastră în topul țăriilor din lume! Nu
este nevoie de foarte mult chin, doar de multă atenție, binevoință și curaj. Trebuie să credem în noi!
Așa cum multi sunt de părere că România este țara tuturor posibilităților, de ce să nu credem că este
posibilă și o schimbare? Schimbarea suntem noi, noi trebuie să schimbăm lumea, viitorul stă în mâinile
noastre, în mâinile tineretului, iar daca noi vrem să schimbăm lucrurile, o putem face. V-ați întrebat
cum ar fi fost România din toate punctele de vedere dacă românii ar fi ales să rămână în țară, nu să o
părăsească pentru un salariu mai bun sau pentru un trai mai bun? Dacă puterea de muncă ar fi fost mai
mare sunt convinsă că și salariile ar fi crescut și ne-am fi permis toți să ducem un trai mult peste limita
decentului.
Ce de nu putem fi uniți? Acum, odată cu apariția virusului Covid19, diaspora s-a întors acasă.
Oare de ce? Pentru că romanii sunt doar niste pioni ușor de manevrat, iar în momentul în care nu a mai
fost nevoie de ei, au fost trimiși în România, la locul din care au plecat.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
33
Speranța mea este ca această generație să lupte pentru țara ei. Să aducă România în top din toate
punctele de vedere! Nu-mi pot imagina că lucrurile se vor schimba de pe o zi pe alta, dar în timp, orice
e posibil și cred ca împreună reușim. Sunt conștientă că nu toți o să se gândească la familiile pe care le
lasă de izbeliște, la prietenii pe care îi lasă în țară sau la viitorii copii ai lor care vor fi nevoiți să plece
de la zero, fiindcă părinții nu au reușit să le asigure un anumit trai de viață. În momentul acesta
România are nevoie de eroi. Pe lângă polițiști și medici, care dau tot ceea ce pot pentru a ne salva viața,
putem fi și noi eroii țării.
Nu mi-am pus niciodată problema ce o să se întâmple, dacă... În momentul de față, dacă nu riști,
nu câștigi!
Eu vrea să risc, vreau să fiu o polițistă în adevăratul sens al cuvantului, să respect legea și să am
grijă ca legea să fie respectată și de restul populației. Niciodată nu am fost de părere că munca în fața
calculatorului este o muncă frumoasă. Eu nu pot avea o meserie statică sau să fac zilnic același lucru,
consider că cele mai frumoase locuri de muncă sunt cele în care există și adrenalină și muncă la
calculator, dar și muncă în echipa.
Este foarte frumos ca atunci când lucrezi să ai contact cu oamenii și oamenii în același timp să
te respecte. În momentul de față, polițiștii sunt extrem de respectați. Visul bunicului meu a fost acela de
a avea ambii nepoți polițiști, unul dintre nepoții săi deja si-a început cariera în poliție. Sper să urmez eu.
Vreau să-i îndeplinesc visul chiar dacă nu mai e
lângă mine eu sunt convinsă că el, chiar dacă nu
mă vede, știe că asta fac pentru el. Dar asta e
dorința mea.
Consider că am calitățile necesare pentru a
fi polițistă. Am statura necesară, un pic de
bunătate, dar cel mai important este că sunt
conștincioasă, iar dacă îmi doresc ceva fac tot
posibilul ca acel ceva să devină realitate. Am și
defecte de care fac tot posibilul să scap până când
o să termin liceul.
Viitorul e în mâinile mele, în mâinile
noastre aș putea spune, iar dacă noi vrem, noi
putem!
Dacă nu eu, cine?
Alexia Bălan, clasa a XII-a D
Cu mai puțin de jumătate de an în urmă am
avut o revelație ce m-a făcut să privesc altfel
lucrurile și să înțeleg că viața este, de fapt, ceea ce proiectăm noi; este unică pentru fiecare. Dacă sădim
bunătate, fericire, atenție, atunci vom culege aceste roade. Tot atunci am realizat că felul în care va
arăta viitorul meu depinde doar de mine.
Și, totuși, eu ce vreau de la viață? Cel mai sincer răspuns pe care l-aș putea oferi este că vreau să
călătoresc peste tot în lume - dar a fi turist nu e o meserie și, din păcate, nu este remunerat.
Când mă uit la viitorul meu, văd un magistrat - procuror cel mai probabil. Astfel, planul meu
detaliat este acesta: studiez dreptul la Universitatea din Cluj apoi mă înscriu la un program de masterat
în Drept European și Internațional sau în Drepturile Omului. Visul meu, cel mai mare obiectiv pe care
l-aș putea atinge vreodată, este să lucrez la Curtea Europeană de Justiție, cu sediul la Strasbourg. Și mă
așteaptă mulți ani de muncă... Nu e chiar atât de dificil dacă ne dorim cu tot sufletul ceva, nu?
Parte din viitor sunt și familia, casa, hobby-urile. Mi-am descoperit pasiunile nu cu mult timp în
urmă. Mă relaxează să alerg, mă simt bine când dansez, îmi place să citesc și, de când cu perioada
aceasta mai liberă, am început să cânt la chitară - și îmi place. Cred că tuturor ne place să ne inventăm
în jurul pasiunilor. Familia pentru mine este importantă; persoanele din familie îmi sunt cele mai
apropiate, mai ales că sunt mereu lângă mine să mă ajute când am nevoie. Nici de prieteni nu pot uita.
Așa că nu vreau să schimb ceva: îmi place să fiu înconjurată de o familie unită (și tot o familie unită
vreau să clădesc) și de prieteni adevărați.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
34
Recent am învățat și că fiecare dintre noi este o cărămidă din clădirea aceasta imensă numită
„societate”. Și, ca orice clădire, are o constantă nevoie de îmbunătățiri. Avem atât de mulți ani în față,
atât de multe experiențe de care să profităm, atâtea sunt de făcut, de schimbat. Cred că totuși planul
nostru de viitor nu ar trebui să se definească printr-o meserie, ci printr-o misiune. Ne angajăm să
schimbăm ceva în societatea aceasta: fără corupție, discriminări, inechități. Căci dacă nu oamenii sunt
societatea, atunci cine? Acestea sunt problemele noastre, ale oamenilor (probleme pe care noi le putem
rezolva)... La fel cum zidim o clădire, o putem demola și facem eforturi să o reconstruim.
Deci, dacă în acest moment m-ar întreba cineva simplu și banal „Ce este viitorul pentru mine?”,
aș răspunde că viitorul este ceea ce vreau eu să fiu. Cu toții avem puterea aceasta de a schimba viitorul
în orice moment al vieții noastre. Și este magic...
Ideea mea despre viitor
Adina Raluca Zamboni, clasa a XII-a A
Poate să ne spună cineva cum o să se desfășoare
viitorul nostru? Nu, dar putem să încercăm să îl facem mai
bun. Viitorul depinde de fiecare. Dacă vrei să ai un viitor
corespunzător trebuie să muncești din greu ca să-ți
îndeplinești visele. În fiecare zi avem o realizare, un succes,
dar nu îl constatăm deoarece nu e acel succes mare la care
vrem să ajungem și pe care îl visăm. Aflându-mă în ultimii
ani de liceu, deja pot să mă gândesc ce voi face după
bacalaureat, cum îmi voi pregăti viitorul. Pentru aceasta voi
asculta sfaturile bunicilor, ale părinților și nu în ultimul rând
voi discuta cu prietenii și colegii. Toate aceste discuții însă
trebuie să le filtrez prin gândirea mea și să dau dovadă de
spirit pragmatic în alegerea unui viitor.
Viitorul nu este definit de un anumit moment sau de
o anumită perioadă. Viitorul este clădit pe experiențele și
cunoștințele anterioare, iar acțiunile și dorințele din prezent
definesc direcția pe care dorim să o urmăm. Viitorul
fiecăruia fluctuează constant și nu este predefinit. Datorită
acestui fapt putem decide oricând ce fel de viitor vom avea
în fața noastră. Ținând cont de acestea, consider că trebuie
să fim foarte atenți la acțiunile din prezent, nu doar să ne
gândim și să acționăm conform unui plan prestabilit pentru a
putea ajunge la viitorul dorit de fiecare. Viitorul este un
ansamblu de elemente care individual pot părea sa fie
insignifiante, dar acestea sunt componente esențiale pentru a
putea ajunge la viitorul dorit. Astfel, viitorul nu este un lucru prestabilit, dominat de pasivitate și
constantă, el este unul fluctuant, deoarece fiecare acțiune poate să influențeze semnificativ cum va
evolua prezentul nostru.
Media reprezentată prin televiziune, presă, radio trebuie privită cu multă suspiciune întrucât
multe știri sunt falsuri care influențează negativ, gândirea spre un viitor. Cred că este necesar ca noi
tinerii să fim învățați să distingem adevărul pentru a ne orienta corect în viața care nu este chiar așa
ușoară cum am crezut până acum. Personal eu cred că viitor meu o să se dispune în jurul domeniul IT.
Mi-ar plăcea foarte mult să colaborez în diferite proiecte în domeniul IT. După terminarea facultății aș
dori să lucrez la o companie unde se desfășoară proiecte pentru tehnologizarea și modernizarea
locuințelor astfel încât aceste locuințe să fie mai primitoare, mai ecologice, frumoase în care omul să se
simtă într-adevăr acasă la el. Cred că nu este nimic mai plăcut decât atunci când poți să spui „și eu am
contribuit la realizarea acestui obiectiv”.
Cum spunea Henri Coandă „Viitorul este suma paşilor pe care îi faci, inclusiv a celor mici,
ignoraţi sau luaţi în râs.” Asta însemnând că trebuie să muncești în fiecare zi pentru ceea ce vrei să
devii în viitor.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
35
Quo vadis, Domine?
Amalia Daria Bodac, clasa a XII-a D
Niciodată nu am avut răbdare să fac un lucru pentru prea mult timp, iar dacă acesta devine
repetitiv, cu atât mai puțin. Iar dacă acel lucru nu implică descoperirea cel puțin a unor cuvinte sau idei
noi, cu atât mai puțin. Mă plictisesc de tot ce metodic, iar la Monopoly inventam eu regulile pentru a fi
mai complicat sau challenging.
Astfel, mă îndoiesc foarte mult de ideea de carieră longevivă într-un loc, cel puțin în ceea ce mă
privește. Cred că poate fi o capcană să te concentrezi asupra unei idei fixe pentru că riști să scapi din
vedere alte puncte. Mai cred și că succesul vine mai degrabă ca fericirea, ca efect colateral decât ca
țintă obsesivă. Iar prin succes spun mulțumire de sine prin muncă și nu prin autosuficiență.
Îmi doresc să dispară presiunea asupra întrebării CvreiSăTfaci și să se aștepte un răspuns fix. Cultura
noastră are nevoie de toleranță; iar probabil că frica de a greși o literă în clasa întâi și de a rupe foaia se
va transforma în frica eșecului atunci când trebuie să îți alegi o facultate sau un job, sau frica de a da
înapoi atunci când nu te mai identifici cu ceea ce poate te-ai regăsit în urmă cu un an.
Îmi place să știu de ce este cerul albastru, cum se face sticla, cum s-a modificat în timp
maxilarul omului. Îmi place să caut, să aflu și nu îmi e
destul să știu că sticla, cerul albastru există și atât.
Vreau să fac psihologia nu pentru a fi psiholog sau
terapeut, ci pentru a înțelege (cu adevărat, sper) de ce
au oamenii nevoie sau de ce se comportă într-un fel.
Desigur, e o exprimare destul de simplistă și omite
multe alte variații pe care le poate lua știința. Însă,
cealaltă jumătate a mea adoră cu fiecare particulă să
dețină control și să fie ea! rotița din ceasul elvețian,
fără de care el nu va funcționa; să gestioneze date dar
și oameni, să ofere explicații, să rezolve, să se miște
rapid. O parte a psihologiei este cea organizațională ce
se ocupă de resurse umane, de comunicare și
randament, ramură ce m-ar încânta prin faptul că
îmbină tehnica și socialul.
Termenul de „pasiune” cred că și-a pierdut din
individualitate și intensitate, cel puțin în raport cu
verbul „a citi”... Asociez cititul cu o acțiune intimă,
personală, nu cu un fapt pe care îl pot flutura în jurul
meu. Însă, citesc orice pentru a găsi un exemplu,
gândindu-mă că peste câțiva ani pot scrie despre
vulnerabilitare.
Însă, cea mai importantă piesă este căutarea, ca omul să nu se oprească vreodată să caute
răspunsuri. Quo vadis, Domine?
Rămân și voi rămâne
Andreea Amalia Trif, clasa a XII-a D
De-a lungul anilor tot suntem întrebați, noi copiii, ce vrem să ne facem când o să fim mari. Deja
și gândul la întrebare mă face să mă panichez dintr-un singur motiv...reacția celorlalți. Nu e ca și cum sunt
hotărâtă în totalitate ce voi face în viitor, dar am atâtea idei ce nu au fost privite cu entuziasm.
Când eram mică și întrebarea încă nu mi-a fost pusă, obișnuiam să mă uit la o emisiune despre
dans. Și acum îmi aduc aminte cum priveam ecranul și încercam să imit ceea ce vedeam. Așa că, atunci
când am fost întrebată ce vreau să mă fac când o să fiu mare, răspunsul a venit fără nici un pic de ezitare׃
DANSATOARE. Adulții din jurul meu zâmbeau și îmi urau succes. Am făcut, pentru mai puțin de o lună,
ore de dans. Mama mi-a cumpărat o pereche de pantofi pentru dans, pe care cu greu mă convingea să îi
dau jos. Dar nu am mai putut merge la dans din cauza unor probleme de sănătate.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
36
Eram în căutarea unui nou vis, care tot de la televizor a venit׃ prezentatoare de știri. Nu știu ce
m-a atras la această meserie, dar eram captivată. Doar că adulții au considerat că sunt prea mare ca să mai
visez așa cu ochii în televizor. Așa că am continuat să merg la școală și să învăț. Nu mă gândeam dacă îmi
place ceva anume. Veneam acasă, îmi făceam temele și mă uitam la televizor. Între timp am mai avut vise,
iar de fiecare dată când aveam curajul să le spun și celorlalți, ei mă priveau șocați și îmi spuneau că nu se
poate, nu e pentru mine. De ce nu mă mai încurajau ca atunci când eram mai mică? Ce s-a schimbat?
Eu trebuia să mă schimb. Să cresc, să gândesc altfel și să devin un adult. Anii au trecut, am
ajuns la liceu și am continuat să visez. Doar că nu o mai spuneam în gura mare. Am reușit să găsesc câțiva
oameni, acea mână de oameni, care să-mi spună că pot. Încerc să-mi spun, când mă gândesc la viitor, că el
chiar se află în mâinile mele, dar e greu să îl țin acolo, atunci când mintea nu e sigură și mâinile îmi
tremură. Pot să devin ceea ce visez׃ actriță. Probabil televizorul e de vină ׃). Pot să am alte vise și acestea
să se schimbe. Tot încerc lucruri noi, particip la proiecte să pot să mă descopăr și să văd, în sfârșit, ce îmi
place să fac. Cine știe? Poate devin în viitor profesoară și le spun copiilor că visurile nu trebuie să rămână
doar visuri. Pentru că ai nevoie de oameni care să te încurajeze și nu cred că există un moment mai potrivit
decât atunci când suntem copii și avem atât de multe visuri ce încă trăiesc în noi. Mă numesc Trif Andreea
și voi rămâne o visătoare.
T.I.C.
Raul Stanciu, clasa a XII-a A
Lumea în care trăim noi astăzi se bazează din ce în ce mai mult pe tehnologie, iar acest domeniu
de muncă este foarte căutat. Acesta este unu dintre motivele principale pentru care eu vreau să îmi
continui cariera și viitorul în domeniul tehnologiei și a informaticii.
Eu mă consider o persoană care se bazează mai mult pe logică decât pe imaginație și
creativitate. Psihiatrul vienez Viktor Frankl a spus odată „Omul nu poate exista fără un punct fix în
viitor. În condiţii obişnuite, întregul său prezent se modelează în jurul acelui punct din viitor spre care
se îndreaptă, aşa cum pilitura de fier se orientează spre polul unui magnet”. Acest citat îmi exprimă
exact viziunea mea față de viitor: dacă îmi aleg un țel, îmi voi da voința și silința pentru a-mi atinge
acel scop in viață.
Domeniul informaticii este unul interesant, unde nu este loc pentru nici cele mai mici greșeli,
însă cu suficientă experiență poți căuta diferite metode pentru a rezolva diferite probleme. Informatica
pare o muncă plictisitoare considerând faptul că lucrezi constant la calculator, însă în același timp este,
pentru mine, și cel mai mare avantaj, deoarece nu necesită niciun fel de muncă fizică și singura
problemă pe care eu o consider este plictiseala.
Viitorul acestei lumi o să se bazeze din ce în ce mai mult pe tehnologie și oamenii de rând pot
deveni șomeri, fiind înlocuiți de mașinării și roboți. Însă cei care lucrează în domeniul tehnologiei nu
vor suferi de această problemă deoarece, până la urma urmei, cineva trebuie să programeze acei roboți
pentru a deveni utili.
În concluzie, eu îmi doresc ca în viitor să ajung să lucrez în domeniul tehnologiei și a
informaticii, deoarece se bazează foarte mult pe logica matematică și este constantă nevoie de oameni
în acest domeniu, fiind o evoluție constantă a lumii.
Pe primul loc
Flavia Stanciu, clasa a XII-a D
După terminarea liceului, îmi doresc să urmez Școala Postliceală de Asistenți Generaliști din
cadrul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, deoarece îmi doresc să devin asistent farmaceutic. Și
chiar dacă sunt la secția de bilingv-engleză, mă voi ambiționa ca să ajung unde mi-am propus.
Mă consider o fată destul de inteligentă și optimistă și mereu mă gândesc că va fi bine și voi
trece peste orice obstacol cu ajutorul lui Dumnezeu, încerc să mă gândesc de două ori înainte de a
acționa sau de a vorbi pentru a mă asigura dacă fac ceea ce trebuie. Sunt vorbăreață și îmi place să
discut cu oamenii care vor să discute cu mine, sunt deschisă în sensul că se pot dezbate multe subiecte
cu mine, sunt foarte competitivă, întrucât îmi doresc mereu să fiu pe primul loc și să câștig indiferent
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
37
de situație. Sunt sigură că voi mai și pierde în viață, dar și eșecurile sunt bine venite pentru că învățăm
din greșeli și din pierderi. Uneori sunt foarte încăpățânată. Dacă nu am ceea ce vreau la momentul
respectiv, cu greu mă răzgăndesc să-l vreau după o perioadă de timp.
Mă consider foarte sufletistă, pun suflet în tot ceea ce fac; sunt foarte credincioasă pentru că știu
că fără Dumnezeu nu pot realiza mare lucru în această viață, și sunt conștientă că El mă va ajuta mereu.
Cu „capul în pământ” pot spune că sunt și supărăcioasă, uneori nu înțeleg glumele și mă împac destul
de greu, dar în general sunt iubitoare și poate avea oricine încredere în mine.
Am mai multe nemulțumiri față de lumea în care trăim. Oamenii nu mai sunt așa implicați în
activitățile lor, nu mai știu să prețuiască fiecare zi dată de la Dumnezeu, nu mai știu să prețuiască
planeta noastră și o poluează din ce în ce mai mult. Majoritatea oamenilor sunt indiferenți de
sentimentele celorlalți oameni. Sunt nemulțumită de oameni în general pentru că s-au înrăit, a început
să conteze mai mult fizicul, decât caracterul și sufletul unui om, ceea ce este foarte trist.
În schimb, sunt mulțumită de familia mea, de oamenii care mă sprijină, de oamenii care mă
iubesc, mă ambiționează și cred în mine și în puterile mele. De exemplu, tata m-a făcut să-mi placă
sportul și mă ambiționează să dau tot ce e mai bun din mine, mama m-a ajutat întotdeauna și mereu m-a
sprijinit, părinții mei m-au învățat să iubesc cu adevărat și să respect oamenii din jurul meu, iar
Dumnezeu mi-a dat mai mult decât i-am cerut.
Am vrut să o urmez pe bunica mea și după terminarea liceului și a Școlii Postliceale, să mă
angajez la Spital ca Asistentă la Obstetrică Ginecologie, dar încă sunt nehotărătă în aceste două
domenii, pentru că mi-ar plăcea să lucrez ca și asistent farmaceutic.
Îmi place să învăț și mereu bunica mea îmi spunea că nu învăț nici pentru ea, nici pentru familia
mea, ci învăț pentru mine, pentru a mă realiza în viață.
O alegere pripită
Denis-Ionuț Jurca, clasa a XII-a A
Mă numesc Jurca Denis-Ionuț, sunt elev la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, la profilul
matematică-informatică. Doresc să particip la proiectul de dezvoltare personală „Viitorul în mâinile
mele”, inițiat de compania Honeywell Life Safety România, tocmai datorită dorinței de a mă
autocunoaște, de a socializa mai mult, de a-mi îmbunătăți încrederea în forțele proprii și de a descoperi
ce job mi se potrivește cel mai bine, în funcție de aptitudinile pe care le dețin. Pornind de la numele
proiectului, și anume „Viitorul în mâinile mele”, adresat tinerilor de clasa a XI-a, pot spune că într-
adevăr viitorul se află în mâinile noastre, ale tinerilor,
deoarece noi putem schimba și dezvolta societatea în
care trăim, doar dacă suntem uniți, dacă ne respectăm
unii pe ceilalți și lucrăm cu multă seriozitate în orice
job ne-am alege.
Încă din primii ani de liceu, am fost
întrebat de părinții mei ce facultate aș vrea să urmez
după terminarea liceului. Bineînțeles că nu le-am dat
un răspuns concret, neștiind nici eu exact ce vreau de
la viață. Profilul matematică - informatică l-am ales
atât din dorința mea, cât și a părinților mei, cu toate
că la acea vreme nu aveam nici cea mai vagă idee ce
este informatica . Cu toate acestea, nu îmi regret
decizia, deoarece la acest profil am descoperit faptul că am o gândire algoritmică și că îmi place să
lucrez pe calculator, însă nu mă văd stând în fața unui calculator chiar zi de zi. Pot spune că sunt o
persoană activă, sociabilă, cu simțul umorului, calmă, deschisă la idei noi și cu o gândire obiectivă,
chiar și în situații limită. De asemenea, sunt foarte organizat în tot ceea ce fac și îmi place ca totul să fie
făcut cât mai bine cu putință.
Ajuns însă în clasa a XI-a, exclamația rostită de părinți: „E vremea să te hotărăști ce meserie
vrei să faci!” m-a cam pus pe gânduri, dar nu vreau să fac o alegere pripită. Aș vrea să fiu mai hotărât
asupra facultății pe care ar trebui să o urmez după absolvirea liceului, să îmi cunosc mai bine
aptitudinile, aspectele la care excelez, dar și cele la care încă mai am de lucrat.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
38
Tocmai de aceea, consider că proiectul de dezvoltare personală „Viitorul în mâinile mele”,
inițiat de compania Honeywell Life Safety România, reprezintă o oportunitate care nu merită să fie
ratată, întrucât foarte mulți dintre noi, adolescenții, avem această dorință de a ne autocunoaște și de a
descoperi ce ni se potrivește cel mai bine, atât când vine vorba de facultăți, cât și în priviința unui viitor
job.
În concluzie, îmi doresc foarte mult să particip la acest proiect, deoarece sunt sigur că va fi o
experiență frumoasă, care mă va ajuta să îmi găsesc propriul drum în viață și, de ce nu, să încerc chiar
eu să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume, după cum spunea și filozoful indian Mohandas
Gandhi, întrucât „Viitorul este în mâinile noastre”, ale tineretului.
Visez departe
Larisa Ianculescu, clasa a XII-a D
Copiii de mici își doresc să ajungă cineva mare și cunoscut care cândva va schimba lumea. Aud
des „Mami, mami când o să fiu mare am să ajung astronaut” sau „Mami, mami am să ajug polițist,
pompier sau doctor“. Copiii au visuri, mari abia când dau de școala generală și apoi la liceu visurile
încep să se schimbe. Eu așa am fost, unul dintre acei copii care își dorea ceva măreț, care visau
departe…, dar din fericire încă visez destul de departe.
Jobul meu de vis, sincer e greu de obținut, deoarece în România nu este foarte apreciat și nici
foarte cunoscut, de aceea acesta a devenit doar unul dintre acele mii de hobby-uri pe care le am. Din
fericire acestea sunt toate legate de artă, ceea ce mă încântă mai mult sau mai puțin. Prin artă nu mă
refer doar la desen, ci și la celelalte tipuri cum ar fi: fotografia, actoria , muzica s.a . Acum, cu ajutorul
tehnologiei care a evoluat de-a lungul anilor și încă evoluează pot duce acest hobby, arta, fără a folosi
prea multe instrumente. Majoritatea acum se pot face online, pe computer. Bineînțeles gadget-uile sunt
relativ scumpe, munca fiind necesară pentru achiziționare. Totuși uneori prefer metoda clasică, creion
și hârtie, când e vorba de desen. Totuși visul meu este să ajung în actorie.
În legatură cu alegerea mea de job pentru viitor: mă duc la facultate la secția de engleză-
germană pentru a studia aprofundat aceste limbi (mai ales germana), vreau să devin traducătoare. După
ce termin facultatea doresc să continui și cu un masterat în desen. Cu acest masterat pot: edita pagini
web, construi design-ul „copertei” în mai multe domenii, pot ajunge critic de arte și chiar profesoară de
desen. Pot avea două locuri de muncă pe care le pot practica de acasă.
Construirea unui proiect împreună cu o companie poate fi o oportunitate de luat în calcul,
dacă, bineînțeles studentul\elevul este interesat de profesia pe care compania o promovează. Eu, cel
puțin, aș fi interesată de o astfel de oportunitate pentru a-mi dezvolta abiltățile care pot să-mi aducă la
succesul în carieră.
Nemulțumiri totuși există. În principal nemulțumirile mele sunt leagate de sistemul în care
învățăm. În școli nu se învață cum să îți alegi singură drumul, nu te lasă să aprofundezi materii care te
interesează și care te motivează să îți alegi o direcție de urmat. Nu suntem învățați decât lucruri pur
teoretice, iar practică aproape deloc. Școlile trebuie să pună accent și pe dezvoltarea personală a
fiecărui elev nu doar pe reproduceri de informații. Putem concluziona că partea de dezvoltare a elevului
e cam minimalistă.
Un viitor surprinzător
Alexandru Murariu, clasa a XII-a D
Viitorul, ceva la care ne gândim că e îndepărtat, dar care poate fi orice zi de mâine. Din punctul
meu de vedere, până într-un anumit punct, liceul este locul care îți croiește drumul spre viitor, spre ce
vei fi tu. Pot spune că până acum perioada liceului mi-a oferit cea mai însemnată doza de inspirație
când vine vorba de alegerea facultății pe care am să o urmez. Tot în această perioadă am descoperit ca
în principal geografia, dar și limba engleză sunt materiile care încep să-mi ofere oportunități în legătură
cu alegerea unei facultăți sau universități, de pe băncile cărora voi ieși cu meseria care să-mi aducă
satisfacția cea mai mare practicând-o.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
39
Când vine vorba de defecte, unul pe care îl am în minte mai tot timpul și care îmi dă de gândit
asupra multor decizii care mă vor influența sau nu în viitor este timiditatea. Am ținut tot timpul să cred
că eu personal mă exprim mai bine în cuvintele așternute pe o hârtie decât stând în fața unui auditoriu și
doar citind de pe o hârtie un anumit discurs spre exemplu. Și consider că multe persoane dintre cei care
mă cunosc (profesori, prieteni etc.) sunt de aceeași părere. Ca și defecte eu pe acesta (timiditatea) și
câteodată și orgoliul prea mare le consider cel mai influente dintre cele care îmi întregesc
personalitatea. Trecem mai departe la calități, aici sper să nu par prea important sau să-mi arăt prea
mult orgoliul enumerându-le si exemplificându-le. Una dintre calitățile mele este aceea că sunt
prietenos și deși am spus că sunt timid, deseori când cunosc persoane noi, le arăt că sunt extrovertit. Tot
pe parcursul, liceului am descoperit că sunt mai ager la minte când vine vorba de orice decât mă știam
chiar și eu. Indiferent de calități și defecte eu cred că voi găsi un drum care să fie mai mult decât
potrivit, care îmi va oferi tot ce am nevoie pentru un trai decent și care mă va satisface atât pe plan
personal cât și pe plan social.
Deseori aud comparații între facultăți, și oameni care fac legături între profilul pe care l-am
ales când am intrat la liceu și viitorul meu când vine vorba de carieră, meserie. Una dintre opțiuni ar fi
să aleg o facultate unde baza este geografia. Nici să mă fac profesor de geografie nu ar fi o opțiune rea.
Încă din gimnaziu am îndrăgit și în continuare îndrăgesc această materie oricare ar fi lecția și oricât ar
fi de greu de reținut. De ceva timp îmi place să explorez noi locuri când am ocazia și chiar să mă
documentez despre ele. Faptul că geografia îmi place așa mult și momentan văd țările și orașele cele
mai interesante de pe glob pe un ecran mă duce cu gândul să fiu însoțitor de zbor, care nu prea mai este
un job de femei de foarte mult timp. Iar ca să îmi diversific opțiunile, m-aș îndrepta spre științe politice
sau chiar limbi străine.
Încă nu sunt sigur ce voi face, unde voi ajunge, dar îmi place să cred că lucrurile frumoase se
întâmplă pentru cei care au răbdare așa că acum mă bucur de prezent și sunt convins că viitorul meu va
fi unul surprinzător.
Programator
Alexandru Ionică, clasa a XII-a A
Toți copiii, când sunt mici, sunt întrebați ce vor să se facă când sunt mari. Majoritatea copiilor
răspund că vor să fie polițiști, profesori, chiar doctori, iar unii răspund ca vor să fie piloți de avion,
astronauți sau președinți. Îmi aduc aminte când am fost eu întrebat, am răspuns că vreau să devin
polițist, deoarece îl aveam model pe tatăl meu. Spre surprinderea mea, chiar el s-a împotrivit și m-a
sfătuit să nu fac asta. Desigur, acum nu aș mai vrea sa devin polițist, și mă întreb de ce am răspuns
astfel când eram mic. Cred ca copiii sunt fascinați de uniforma de polițist și de munca acestora,
probabil din cauza televizorului. Însă am realizat că e o slujba grea, care implică multe riscuri și
permanent trebuie să fii pregătit când sună telefonul.
Când am ajuns la scoală gimnazială am primit primul meu calculator și am intrat în această
lume, în domeniul informaticii. Deși nu am știut atunci, în momentul acela am decis să-mi iau viitorul
în mâinile mele. Nu am avut nevoie de multa convingere. Din întâmplare, m-am întâlnit cu verii mei
care erau și ei pasionați de domeniul informaticii. De atunci, am rămas fascinat de tot ce reprezintă
calculatorul și informatica. Chiar și la primele ore de informatică, am simțit că asta este ce doresc să fac
în viață: să devin un programator.
Job-ul de programator este unul dintre cele mai grele și mai obositoare joburi din domeniul
informaticii. De exemplu, un polițist învață codul rutier odată sau un profesor învață materia sa odată.
În informatica însă, tehnologia evoluează constant, iar un programator trebuie să fie constant într-un
proces de învățare și adaptare. Deși am realizat între timp că joburile din domeniul informaticii sunt
grele, sunt foarte hotărât să merg mai departe. Cred că am toate calitățile necesare pentru a deveni un
programator de succes. Spre deosebire de alte joburi din România, joburile din informatică sunt plătite
foarte bine, sunt respectate și sunt foarte căutate pe piața muncii. Pe lângă aceasta motivație, eu cred că
acest job este unul foarte satisfăcător. Îmi place să rezolv problemele și să depășesc provocările pe care
le întâmpin. Sunt de părere că oricine, într-un anumit punct în dezvoltarea sa, trebuie să simtă ce vrea
să facă mai departe în viată.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
40
Fiecare persoana trebuie să-și ia viitorul lor în propriile mâini, iar atunci când a descoperit
pasiunea corespunzătoare aspirațiilor sale, nici un obstacol nu trebuie să-i stea în cale. Chiar dacă pe
parcursul devenirii mele ca programator voi întâmpina unele dificultăți, sunt foarte hotărât să nu mă
opresc și să îmi ating țelul în vițtă. Sunt dispus să fac sacrificii. Știu că timp liber nu voi mai avea sau
va fi foarte puțin, dar dorința mea de a deveni este mult mai puternica.
Arhitect
Alexandra-Doriana Novacescu, clasa a XII-a A
Pentru mine, întrebarea „Ce este viitorul?” a fost întotdeauna una dintre cele mai grele întrebări.
Niciodată nu am găsit un răspuns concret, pentru că știu că nu există unul. Desigur, unii presupun cum
va fi viitorul, făcându-și planuri, alții nu se gândesc deloc la acesta, trăind fără să se întrebe ce urmează.
Însă eu am ales să mă gândesc la viitorul meu, deoarece sunt la o vârstă la care pot să visez, să oscilez
și să muncesc pentru visurile mele. Am ales să mă întreb ce vreau să fac, ce îmi place să fac, unde
vreau să ajung, dar nu simt că am găsit un răspuns exact.
Mulți tineri de vârsta mea s-au gândit deja la locul de muncă pe care își doresc să îl aibă, ceea
ce mă sperie puțin. Ei bine, eu știu că viitorul ține doar de mine și îmi doresc un domeniu de activitate
în care să muncesc din pasiune. Îmi place să desenez, să pictez, să modelez, în principal, tot ce ține de
artele plastice, dar și geometria și informatica – fapt ce m-a făcut să îmi îndrept atenția către domeniul
arhitecturii și al designului.
Să fii arhitect înseamnă „să poți transforma o casă într-un
vis, dar și un vis într-o casă”. Acest fapt mă face să mă gândesc la
cariera în care să îndeplinesc visurile oamenilor – una dintre cele
mai mari dorințe ale vieții mele. Consider că este un domeniu în
care tehnologia are un rol foarte important, iar faptul că mă aflu
într-o clasă cu profilul matematică-informatică îmi oferă un avantaj
semnificativ. Tehnologia nu doar că se va extinde, dar va stăpâni
toate domeniile în viitor. Aceasta se află într-o continuă dezvoltare,
iar eu iubesc ideea de progres. Tocmai de aceea vreau să particip la
un proiect implementat de o companie privată pentru elevi.
Nu sunt convinsă în proporție de 100% că vreau să aleg
arhitectura pe viitor, iau în considerare și alte domenii, însă știu că,
indiferent de domeniu pe care îl voi alege, va trebui să muncesc și
să îmi depășesc limitele. Sunt o persoană foarte ambițioasă,
creativă, realistă și lucrez atât cu sufletul, cât și cu mintea. Sinceră să fiu, îmi este frică de eșec, dar
prefer să regret un lucru pe care l-am făcut, în loc de unul pe care nu l-am făcut. Nu vreau să mă întreb
„Cum ar fi fost dacă...?”. Prefer să îmi depășesc temerile și să nu mă opresc din a încerca să reușesc, cu
toate că sunt conștientă că voi eșua uneori.
Trecutul meu reprezintă o serie de alegeri făcute de mine, nu alegeri bune sau rele, ci doar
alegeri. Astăzi sunt cine sunt, unde sunt și cum sunt datorită alegerilor pe care eu le-am făcut. Viitorul
este numai în mâinile mele. Îmi doresc să îmbin experiențele din trecut cu bucuria prezentului și cu
încrederea în viitor ca să ajung unde mi-am propus. Nu vreau să fiu un om de succes sau unul faimos,
vreau sa fiu un om fericit.
Muritor cu un viitor
Naomi Bărbos, clasa a XII-a D
De foarte multe ori mi-am pus întrebarea „E viitorul în mâinile mele? Am posibilitatea asta să
îmi construiesc singură un viitor plăcut mie?”. Și tot de atâtea ori am realizat că viitorul nu e în
totalitate în mâinile mele, oricât de mult aș vrea ca eu să am puterea asta. Am realizat și mai mult în
această perioadă mai sumbră a lumii, când un virus, un lucru nevăzut, a schimbat viețiile multora, fără a
avea ceva de făcut în privința aceasta. Oricât am vrea, am încerca, ne-am strădui, viitorul e inevitabil,
necunoscut. Nu îl putem deține în totalitate. Cu siguranță, îți poți plănui viitorul până la cel mai mic
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
41
detaliu și poți lucra pentru ca el să devină realitate într-o zi. Dar nu ai garanția că totul se va întampla
așa cum dorești.
Nici măcar ceea ce se va întâmpla mâine nu poți ști cu exactitate. Sau dacă mâine vei mai fi în
viață.
Ceea ce m-a făcut să mă conving de acest fapt este din experința pe care am dobândit-o în viața
mea scurtă, de elevă în clasa a XI-a. Mereu îmi plăcea să fiu sigură de ceea ce am de făcut, ceea ce
trebuie să experimentez și să învăț pentru a avea experiență chiar și în cele mai banale domenii. Trebuia
să fiu sigură de ceea ce se va întâmpla în următoarele zile, altfel nu eram liniștită. Chiar și când a venit
vremea să îmi aleg un liceu și profil adecvat pentru interesele mele, viitorul m-a surprins. Primul meu
plan a fost să intru la profilul de bio-chimie, deși matematica a fost inamicul meu nr. 1 încă de când
știam să fac împărțiri. Nu vedeam alta opțiune potrivită pentru mine… până când chiar pe ultima sută
de metri, în clasa a opta, filologia părea un teren mai prietenos pentru cunoștințele mele.
Alt exemplu din care putem vedea că viitorul nu e în tocmai în mâinile mele e chiar perioada
aceasta. Aveam plănuite multe ieșiri, tabere, conferințe și programme speciale pentru liceeni, dintre
care și acest program organizat de Honeywell, în care așteptam cu nerăbdare să intru și să am o
experiență unică care cu siguranță m-ar fi ajutat pe viitor în orice direcție mă îndrept. Dar, din păcate, s-
au anulat.
Și atunci, dacă știu că nu pot fi sigură de viitorul meu, de ce să nu cred că Cineva îl are deja
plănuit pentru mine? Cineva care mă știe încă dinainte să mă fi născut. Cineva care a creat întregul
univers și lumea în care trăiesc. Cineva care m-a creat așa cum sunt. Acesta e Dumnezeu. Am încercat
de atâtea ori să îmi clădesc și să visez la un viitor, dar mereu nu eram satisfăcută pe deplin de el. În
Dumnezeu am găsit adevăratul răspuns la această problemă. Asta nu mă împiedică să am mai multe
opțiuni, anumite dorințe cu privire la cariera pe care doresc să o am, doar am ales ca să las voia lui
Dumnezeu să fie mai presus decât a mea, oricare ar fi aceasta. E la alegerea fiecăruia dintre noi. Unii
mă cred nebună, e și normal, nu îi învinuiesc.
Viitorul meu se află în mâinile Autorului vieții.
Infinitul în care voi trăi
Ioana Badiu, clasa a XII-a A
Îmi place să cred că viitorul este de fapt o infinitate de posibilități, fiecare posibilitate, la rândul
ei având o infinitate de alte moduri de a contiuna și cred că ați înțeles. Așa cum zicea John Green, în
cartea sa „The foult in our stars”(Ro:„Sub aceeași stea”) : „între 0 şi 1 există numere infinite. Există 0,1
şi 0,12 şi 0,112 şi o colecţie infinită de alte numere. Desigur, există un set infinit mai mare de numere
între 0 şi 2 sau între 0 şi un milion. Unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi”. Depinde de
noi, de alegerile noastre, unde vom ajunge și ce hotărâm să facem ca să ne influențăm viitorul și prin
care dintre aceste infinități vom trece.
Viața se schimbă și o data cu ea și oamenii. Îmi place să cred că oamenii se schimbă în bine, din
acest motiv am preluat inițiativa unei cunoștințe și am început administrarea unui mic club de lectură
care are întâlniri regulate pe teme discutate și hotărâte aterior. De asemenea, cred că prin voluntariat se
poate face o altă schimbare, de aceea fac voluntariat la o asociație locală. Mie îmi place să lucrez cu
calculatorul, într-o eră a tehnologiei este ceva mai mult decât esențial. De aceea după terminarea
liceului probabil voi aplica la o facultate, cel mai probabil în Timișoara unde voi studia Informatica sau
Fizica informatică sau Informatica Economică. Viitorul se deschide înaintea mea și este minunat câte
variante îmi oferă.
Ador muzica, pentru că fără să ne dăm seama acest „zgomot” ce ne umple viețile cu atât de mult
tupeu ne face compleți. Iubesc arta care cu multă îndrăzneală ni se arată zilnic în cele mai variate
forme. Admir tehnologia care a devenit atât de indispensabilă. Simt că sunt alt cineva când scriu sau
citesc proze și poezii. Îmi place să înmagazinez momente prin lentila aparatului meu foto. Ca să ajung
să simt ce simt acum au fost multe momente, persoane, cărți, piese care m-au făcut cine sunt azi. Pot să
mă întreb și să presupun cine voi fi mâine. În care infinit voi trăi?
Viitorul văzut acum, pare atât de ambiguu, trăim într-o lume a dezvoltării, o lume dominată de
tehnologie în care obiectele au ajuns pentru unii, mai valoroase decât momentele și sentimentele, și asta
mă sperie teribil. Am uitat să ne concentrăm pe noi, am uitat să apreciem și liniștea nu doar
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
42
conexiunile, am uitat să vedem simplitatea din spatele oricărui mic gest. Ca să simți toate astea trebuie
să iubești totul în jurul tău și pentru a iubi ce e în jurul tău trebuie să te iubești pe tine însuți să vezi că
ești minunat, unic și nimeni nu poate schimba asta. Așa cum spunea RM liderul trupei sud coreene BTS
pe care îi ador: „Am ajuns să mă iubesc pentru cine sunt, pentru cine am fost și pentru cine sper să
devin.”. Datorită lui am învățat că puterea de a continua, de a trăi frumos și împăcați, stă în noi.
Alegeri pentru viitor
Alexandra Pelepeț, clasa a XII-a D
Mă numesc Alexandra, am 16 ani și ca să fiu sinceră nu știu ce anume ar trebui să scriu în acest
eseu. De mică mi-am tot schimbat pasiuniile, când aveam 3 ani am făcut balet și voiam sa devin
balerina, eram un copil mic și nu știam la ce se rezumă viitorul. Mereu am iubit animalele și le îngrijesc
așa că mă gândeam la o carieră în medicină veterinară, dar cum sunt pe un profil filologic nu este la fel
de ușor.
Când am ajuns în gimnaziu am dezvoltat o pasiune pentru arta și pe cât de mult ador să pictez și
să desenez sunt conștientă că nu o să mă ajute prea mult în viitor. Mai târziu când am ajuns la liceu mi-
a fost pusă întrebarea cea importantă „la ce facultate vrei să mergi?”.
La un moment dat mă gândeam chiar și la facultatea de psihologie, dar am abandonat aceasta
idee. Îmi place sa observ oamenii, să îi ascult și să încerc să mă pun în pielea lor doar că nu cred că
această meserie este pentru mine. Aveam de gând sa urmez
o facultate de arhitectura pentru că mereu am vrut să
realizez proiecte pentru acest fel de specializare, dar este
necesară matematica iar aceasta nu este punctul meu forte
așa că în ultimul timp am fost foarte axată pe design-ul
interior pentru că pot să îmi folosesc pasiunea doar că cei
din jurul meu mă descurajau și îmi spuneau că mai bine să
mă gândesc la un job care să îmi asigure viitorul, dar eu
sunt de părere că dacă lucrezi într-un domeniu care nu e pe
placul tău nu o să fii fericit; trebuie să te bucuri de job-ul pe
care îl ai și să îți facă plăcere să lucrezi.
Aș vrea să fiu mai hotărâtă în ceea ce privește
viitorul meu doar că am prea multe planuri si job-uri în cap,
iar în mintea mea e haos. Nu pot să îmi formez o imagine
asupra viitorului sau a mea deoarece nu mă cunosc
îndeajuns de bine. Prima dată trebuie să fiu capabilă să îmi formez acea imagine și să pun în echilibru
calitațiile și defectele mele. Trebuie să învăț să am mai multă răbdare și vreau să dețin control asupra
mea pentru că nu vreau să depind de nimeni și știu că dacă am ambiție și motivație o să ajung unde îmi
propun.
Acest proiect a fost interesant, deoarece m-a făcut să mă gândesc mai mult la ce vreau să fac pe
viitor si la posibilitățile pe care le am și odată cu toate acestea m-a făcut să îmi dau seama de anumite
lucruri despre mine însumi.
Ce vreau să devin?
Lorena Ciocan, clasa a XII-a D
Mereu când eram mică mă gândeam oare cum ar fi ca mâine, sau cine știe, poate peste câțiva
ani, să fac ce doresc eu cu viitorul meu. De mic copil eram întrebată ce vreau să devin cand voi ajunge
mare, dar niciodata nu le-am putut da adulților un răspuns concret.
După părerea mea, elevii trebuie să știe despre acest proiect numit „Viitorul în mâinile mele”,
deoarece este o modalitate foarte potrivită pentru a învăța și afla lucruri noi, datorita cărora ți se vor
deschide anumite uși în viață, astfel având mai multe oportunități. Ne întrebăm mereu cum putem să
facem să ne meargă mai bine şi să ne fie cât mai ușor. Vor fi zile în care ne va fi mai greu decât de
obicei, dar satisfacţia reuşitei va fi un important factor motivaţional.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
43
Tot de mică mi se spunea foarte des să învăț și să învăț pentru a ajunge cineva în viață, dar eu
cred că pe lângă exerciții și cunoștiințe ai nevoie si de creativitate, talent și chiar pasiune. Progresul
tehnologic a schimbat modul în care facem orice activitate, având un rol cheie în dezvoltarea tuturor
industriilor: de la business și educație până la sistemul de sănătate, transport și chiar divertisment.
Acum cu tehnologia dezvoltată, noi ca adolescenți avem mai multe opțiuni decât părinții noștri în a
alege ce vrem să facem pe viitor.
Printre pasiunile mele pe lângă sport, gătit sau chiar fotografiat, în mine arde si dorința de a
cunoaște cât mai multe și de a descoperi. Nu știu cu siguranță pentru ce mă pregătește viitorul dar un
lucru e cert: voi da tot ce e mai bun din mine pentru a-mi îndeplini visul, acela de a deveni translator și
poate cine știe, mă voi înscrie și la niște cursuri suplimentare pentru a ajunge stewardesă. Cât despre
calități, pot spune doar că sunt niște însușiri care te definesc și caracterizează ca om. Eu știu că atât
timp cât nu voi înceta să mă perfecționez, nu voi avea absolut nimic de pierdut. Până la urmă viitorul e
„în mâinile mele”, doar eu știu ce vreau să fac în continuare și doar eu știu ce se află în inima mea.
Tot ceea ce îmi doresc eu de la viitorul meu, e să am un loc de muncă într-un domeniu atractiv
în care munca să fie ca un hobby, să iubesc ceea ce fac. Evident toate acestea după facultate, masterat și
cursuri. În ziua de azi e foarte ușor să spui „vreau să devin”, pentru a deveni cineva este important să
muncești până ajungi să obții ceea ce îți dorești cu adevărat. Tot ce pot spune este că pe viitor vreau să
mă perfecționez cât mai mult; desigur am și eu defecte ca oricare alt om, dar vreau să mă axez mai mult
pe calitățile pe care le am. Vreau să devin mai bună, mai ales ca persoană; și să știu ce vreau de la viață.
Până în momentul de față mereu am fost mândră de faptul că am fost înconjurată de persoane care nu s-
au îndoit niciodată de alegerile mele și au avut încredere în mine, iar pentru asta le voi fi
recunoscătoare mereu.
Înapoi în viitor
Denisa Bocancea, clasa a XII-a D
Mă numesc Bocancea Denisa și sunt elevă în clasa a XI-a. Pe zi ce trece, drumul adolescenței
mele se apropie de final și dintre toate lucrurile, întrebarea ce îmi dă bătăi de cap este: „oare ce voi face
după absolvirea liceului?”.
Înca de la cea mai fragedă vârstă, când începem a descoperi noi lucruri și deslușim misterele
vieții, am fost întrebați deseori: „ce vrei să te faci când vei fi mare?” și răspunsurile erau mereu
aceleași: „doctor”, „pompier”, „polițist”. Dar am impresia că aceste răspunsuri sunt doar ceea ce vor
părinții să audă, pentru a-i face mândri. De-a lungul anilor mei de experiență, am muncit la propria
persoană, am evoluat și am avut marea revelație de a afla că am numeroase defecte, precum și
numeroase calități. Am încercat să mă perfecționez pentru cariera mea de vis, și anume însoțitor de
bord. Prin urmare am învățat să ascult oamenii, să îi înțeleg, să tolerez orice tip de temperament și să
îmi controlez emoțiile în situații de panică sau urgență. Din fericire, defectele omului sunt făcute pentru
a fi înfruntate și combătute, pentru că anumite „defecțiuni” pot arunca omul până pe fundul oceanului,
plin de zbucium.
Defectele mele mi-au format în timp anumite bariere ce mă țin la depărtare de reușite și
scopurile propuse de mine. Sunt o persoană curioasă, independentă și orice pas execut, mereu va fi
după propriile mele instincte și judecăți, sfaturile și criticile persoanelor au încetat să mă mai afecteze
în clasa a VIII-a când eram total confuză în legătură cu profilul pe care doresc să îl urmez. Țelul meu
este de a-mi croi singură drumul, adică viitorul.
E de ajuns să comit o singură greșeală minoră, sesizez inconștient că nu sunt îndeajuns de
isteață și pricepută și renunț la luptă. De altfel, privitul doar la partea plină a paharului mi-au construit
ziduri înalte, solide, ce îmi restricționează părăsirea zonei de confort și mi se spune des că voi avea
doar de pierdut.
Sunt o persoană tăcută, dar gândesc și unele lucruri le păstrez doar pentru mine, nu mă ia gura
pe dinainte, pentru că am nevoie de timp de gândire, informare, poate că sunt o persoană calculată și nu
doresc să fac greșeli.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
44
Muncesc zi de zi la
propriul meu comportament,
încerc din răsputeri să mă
perfecționez și să devin
pesoana care visez să fiu, doar
în acest mod visurile mele vor
deveni realizabile. Rareori am
parte de rețineri când vine
vorba de autocunoaștere.
Curajul, ambiția, implicarea,
pozitivitatea nu sunt ridicate la
gradul dorit de mine, dar în timp voi dezvolta și aceste lucruri.
Totuși, sunt o persoană spontantă și unii iau acest lucru drept calitate, ceilalți drept defect.
Întotdeauna oscilez, sunt adepta noilor experiențe și noilor exemple. Viziunea mea asupra uluitorului
viitor devine din ce în ce mai vastă cu fiecare informați sau lucru învățat de la profesori, societate.
Analizez cu atenție care model e demn de urmat și încerc a lua tot ceea ce cred eu că este bun în
respectiva persoană.
De curând, am dat peste un citat, provenit de la un artist îndrăgit de mine, care m-a inspirat:
„Numai când nu știi ce vrei, iei tot ce ți se oferă". Astfel, viitorul se află cu totul în mâinile mele.
Programul implementat de Honeywell îmi va oferi oportunitatea de a-mi deschide carapacea în care
sunt protejată și cel mai important, șansa de a mă exploata pe mine însumi și dorințele mele.
Visul meu
Robert Petrucean, clasa a XII-a D
Cel mai probabil, fiecare dintre noi am fost întrebați, măcar o dată: „Ce vrei sa devii când vei fi
mare?”, nimeni nu rata ocazia să te întrebe, iar răspunsurile noastre nu erau niciodată aceleași, de
exemplu: într-o zi eram medic, în altă zi eram polițist, dar și acum țin minte ca niciodată nu aveam
același raspuns. Mereu îmi spuneau rudele si prietenii ce să fac cu viitorul meu si unde să merg mai
departe după terminarea liceului, până când mi-am dat seama că doar eu am dreptul să decid ce să fac
ziua următoare sau peste câțiva ani. Prin acestea, nu vreau să se înțeleagă că sfaturile primite de la
parinți nu ne ajută, doar că noi suntem singuri ce ne putem alege destinul.
În ciuda faptului ca am doar 17 ani, pot spune că știu ce o să fac cu viitorul meu, dar nu sunt
100% convins, deoarece mai am foarte multe de învățat atăt din greșelile pe care le-am facut în anii
precedenți, dar și din sfaturile părinților mei cât și cele oferite de oamenii pe care îi cunosc și sunt mai
în vârstă. Pentru mine, pasiuniile au un rol destul de important în formarea viitorului meu.
De-a lungul acestei perioade grele prin care trecem și în care suntem nevoiți să stăm în casă, pot
spune că mi-am găsit o pasiune în tuns. Nemaiavănd unde să mă pot duce la tuns, am zis să încerc și
treaba asta, că nu am nimic de pierdut. Și, sincer să fiu, chiar începe să mă atragă din ce în ce mai mult
această meserie. După terminarea liceului cel mai probabil o sa merg la cursuri în Timișoara. Această
meserie, ca și oricare alta, are și ea avantajele și dezavantajele ei. Un avantaj al acestei meserii ar fi
acela că voi avea oportunitatea să întalnesc oameni noi și să interacționez cu diferite tipologii și
personalitați. Deși este un avantaj, pentru că pot sa descopăr oameni plăcuți, cu care probabil o să îmi
fie drag să lucrez, la fel de bine poate reprezenta și un dezavantaj, mai ales atunci când clienții vor fi
dificil sau în cele mai rele cazuri: imposibil de mulțumit.
Principalul meu target după terminarea liceului, chiar daca sunt la profil umanist, îmi doresc sa
merg mai departe la Facultatea de Economie și de Administratie a Afacerilor din Timișora, deoarece
începe să mă atragă și acest demeniu ce are legătură cu afacerile și economia, și de ce nu, după
terminarea facultații să ajung un contabil sau să găsesc un alt job care are legatura cu această facultate,
în ciuda faptului ca sunt la un profil umanist cum am mai precizat. Știu ca este un drum lung în care
trebuie să depun mult efort, dar merită.
Sunt conștient că acestea nu vor veni peste noapte și o să am nevoie de multa muncă si ambiție
și să nu las capul jos indiferent de ce obstacole o să întâlnesc în viață. Încă de mic copil părinții mei m-
au învățat că nu trebuie să mă dau bătut, deoarece nu rezolv nimic prin asta.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
45
Ambițioasă
Simina Haţegan, clasa a XII-a A
Se spune că, cel mai bine este să „trăim azi”, să nu ne complicăm zburând printer căile
trecutului, sau printre drumurile neștiute ale viitorului, care ne fac să uităm drumul înapoi către noi.
Totuși, prezentul este momentul în care se naște viitorul nostru. Obiectivele și ambițiile prezentului ne
oferă recompensele de care o să ne bucurăm în viitor. Niciodată nu mi-a plăcut să contemplez foarte
mult asupra viitorului și am încercat să trăiesc fiecare clipă a prezentului, dar de când am ajuns la liceu,
am început să conștientizez că, de fapt, „viitorul este în mâinile mele”. Din fericire, am fost învățată de
mică că numai prin muncă și dedicare pot ajunge unde îmi doresc și nu am urmat alt drum de atunci.
Acum, la fel ca orice alt adolescent de șaptesprezece ani, privesc și eu încrezătoare spre viitor și
mă gandesc ce aș putea face când o să fiu pe cont proriu. Nu pot spune că am un talent anume dar sunt
o fire ambițioasă, perseverentă, îmi place să învăț și să îmi îmbogățesc cultura generală. Cu toate
acestea, sunt atrasă de științele exacte, de tot ceea ce are un răspuns concret. Îmi place, în special,
matematica și informatica, deoarece acestea promovează atât logica cât și progresul tehnologic
continuu. De-a lungul anilor, mi-am imaginat diferite cariere pe care aș putea să le urmez, cum ar fi cea
de psiholog sau de inginer IT, dar am ajuns la concluzia că nu se potrivesc personalității mele. În
momentul de față, mi-ar plăcea să lucrez în domeniul financiar sau al marketing-ului, iar visul meu cel
mai mare este să dețin propria mea afacere. Consider că aș avea abilitățile necesare unei astfel de
cariere, deoarece sunt o bună organizatoare și pot spune că am înclinații de lider, dar în același timp
sunt foarte implicată, pun întotdeauna mult suflet în ceea ce îmi place să fac și nu mă opresc decăt
atunci când sunt mulțumită de rezultat. Deși am aceste calități, de multe ori ele sunt acoperite de
timiditate și lipsă de curaj, inexplicabile uneori, dar depun eforturi pentru a le depăși.
Sunt de părere că un job bun este acela care îți asigură stabilitate și siguranță financiară. O
dorință de a mea este să câștig destul pentru a-mi permite să călătoresc și să descopăr lumea. Însă, o
carieră reușită nu înseamnă doar satisfacția părții materiale, ci și bucuria de a lucra într-un mediu
favorabil, înconjurat de oameni cu aceleași dorințe arzătoare de progres. Astfel, dedicându-mi timpul
unui asemena loc de muncă mă pot dezvolta și din punct de vedere emoțional, devenind o persoană mai
bună.
Sper ca în viitorul apropiat, România să intre în rândul țărilor dezvoltate pentru a avea mai
multe oportunități de carieră, deoarece nu sunt genul de persoană care să părăsească țara, în loc să ajute
la evoluția ei.
Totuși viitorul este imprevizibil oricâte planuri ne-am face, important este să nu ne oprim din a
visa și a lupta pentru visurile noastre.
Creativ
Florian Țega, clasa a XII-a A
Mă numesc Florian Țega și sunt elev în clasa a XI-a A, la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”,
Lugoj. Pentru mine, stabilirea unor planuri pentru viitor este foarte dificilă. Viitorul implică sarcini,
responsabilități, perseverență, seriozitate. Sunt conștient că viitorul depinde de mine în mare măsură,
dar există anumiți factori care îl pot influența în bine sau rău.
În prezent, nu sunt foarte hotărât de profesia pe care vreau să o urmez în viață. În gimnaziu îmi
doream foarte mult să devin un bun IT-ist, să lucrez de acasă pentru o companie importantă și să am un
program flexibil. Cunoșteam persoane care lucrau în acest domeniu și care erau bine plătite pentru
munca pe care o prestau, fapt care m-a determinat să mă orientez spre această meserie. Eram pasionat
de calculatoare, de jocurile pe calculator, dorindu-mi foarte mult să aflu programele care au stat la baza
acestora și să creez și eu la rândul meu astfel de jocuri. Am toate calitățile pentru un astfel de job: sunt
creativ, am o logică bună, sunt perseverent, serios și cunoscător al limbii engleze.
După clasa a IX-a, viitorul pe care îl credeam sigur „în mâinile mele” s-a schimbat datorită
faptului că a început să îmi placă tot mai mult matematica, informatica nemaifiind pentru mine o
materie îndrăgită. Atunci am realizat că îmi doresc să urmez o carieră în învățământ, poate și datorită
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
46
faptului că am crescut într-o familie de dascăli. A fost momentul în care m-am redescoperit și am
realizat că dragostea pentru matematică vreau să o transmit și altora. Consider că viitorul îmi poate
rezerva o carieră didactică, deoarece iubesc copiii și îmi doresc „să fac lumină” în mințile lor. A fi
dascăl este o artă. Adevărații dascăli sunt cei care reușesc să se facă iubiți de către copii și să iubească
și materia predată de aceștia. Sufletul dascălului rămâne mereu tânăr deoarece este înconjurat de suflete
tinere. Această meserie necesită calități speciale, precum răbdare, creativitate, empatie, altruism,
devotament, respect. Fără lipsă de modestie, dețin aceste calități. Totuși...la „capitolul” răbdare mai
trebuie să exersez, deoarece de foarte multe ori elevii sunt obositori, neatenți și indisciplinați.
Cu toate acestea, influența din partea tatălui meu, spre o carieră în poliție, mă pune pe gânduri.
Mereu mi-am dorit să port uniformă, să impun prin aceasta respect și siguranță în același timp. Sunt
conștient că munca unui polițist presupune interacțiunea cu oameni buni, dar și răi, iar pentru aceasta
trebuie să fii sensibil, discret, hotărât, corect, curajos, isteț, puternic. Dispun și de aceste calități, cu
toată modestia. Este totuși o problemă, deoarece profilul ales la liceu este în defavoarea acestei meserii.
Pentru a intra la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București trebuie să mă pregătesc
intensiv, în afara profilului, la istorie, limba engleză, educație fizică și gramatica limbii române. Știu că
totul este posibil, cu multă muncă și perseverență. Important este să îmi doresc cu adevărat, pentru
că...viitorul meu este în mâinile mele!!!
Sunt conștient că eu sunt cel care trebuie să ia deciziile în privința viitorului și mă bucur că
familia mă susține și îmi respectă decizia pe care o voi lua.
Un țel
Eduard Emanuel Gjuraj, clasa a XII-a A
Trăim într-o societate în care meseriile legate de
domeniul informaticii sunt din ce în ce mai căutate. Acest
lucru se datorează faptului că tehnologia se dezvoltă din
ce în ce mai mult, iar într-o firmă modernă este important
să știi cum să utilizezi un computer, sa folosești sau să
creezi programe. Lucrul care mă împinge spre acest
domeniu este faptul că de când eram tânăr mă fascinau
jocurile video, și întotdeauna aveam o curiozitate despre
ce se află în spatele acestora. Un alt motiv este că
majoritatea joburilor din domeniul IT sunt foarte bine
plătite, sigure și căutate.
Un țel pe care îl consider de foarte mare folos în
acest domeniu ar fi faptul că nu mă las ușor bătut, de
exemplu, dacă întâmpin o problemă mă simt nevoit să o
rezolv indiferent de greutățile pe care le întâmpin pe
drum, de aici reiese și o ambiție care mă ajută să termin
un lucru pe care l-am început. Cu toate că nu mă descurc
foarte bine la materiile de tip uman, mă pricep la materiile
de tip real deoarece acolo pot să-mi folosesc mintea în cel
mai eficient mod, din această cauză, de mic, am dorit să
am o meserie care nu e legată de a-ți folosi cuvintele prea
mult. Un alt lucru pe care îl consider pozitiv și cred că
mă poate ajuta este faptul că pot să lucrez în echipă și mă pot integra repede.
Unele aspecte care m-ar împiedica în a lucra eficient în acest domeniu sunt date de următoarele
defecte: în situațiile în care sunt depășit sau nu înțeleg un lucru simplu, încep să îmi pierd
temperamentul și îmi pierd concentrarea și nu mai pot să lucrez cum trebuie, un alt defect pe care îl am
este acela că nu am răbdare, de exemplu dacă explic cuiva același lucru de mai multe ori, încep să
devin frustrat de faptul că nu poate să înțeleagă, și în același timp sunt supărat pe mine că nu am putut
să explic mai bine.
Cu toate că acum doresc să ajung un programator, nu se știe ce are viitorul pregătit pentru mine
și ce decizii voi lua.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
47
Dificil, câteodată
Adelina Ioana Vlad-Sabău, clasa a XII-a D
Într-adevăr, viitorul se află în mâinile mele. Eu sunt singura persoană care îl poate schimba, în
bine sau în rău, depinde de deciziile pe care le voi lua de-a lungul vieții. Depinde de drumul pe care
aleg să-l parcurg. Poate fi dificil câteodată, deciziile pot fi greu de luat, neștiind ce fel de schimbări pot
aduce vieții, dacă for fi unele pozitive sau negative, favorabile sau nefavorabile. Dar din greșeli poți
învăța anumite lecții, poți deveni mult mai puternic, și poți evita anumite situații neplăcute în viitor,
deci nu trebuie să eziți când tu consideri că decizia pe care urmează să o iei îți va aduce beneficii, sau
dacă tu consideri că acea decizie este cea care îți va aduce o bunăstarea sau fericire îndelungată.
De asemenea, consider că fiecare om are dreptul la un viitor mai bun. Dacă în prezent a făcut
anumite greșeli, nu foartre grave, ar trebui iertat, dacă încearcă să se schimbe, să devină o versiune mai
bună a sa. Și da, chiar există loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm degeaba și să
așteptăm o schimbare. Trebuie să muncim din greu pentru ca aceasta să prindă culoare. Ea nu va veni
fără muncă și perseverență. În același timp, fiecare om are anumite defecte și calități și ar trebui să fie
conștient de acest lucru. E normal să ai câte puțin din fiecare. Nimeni nu este perfect, și nimeni nu are
doar calități sau numai defecte.
Eu, spre exemplu, sunt conștientă de aceste lucruri. Știu că am anumite calități, dar și defecte.
Care mă caracterizează într-un fel. Cu toate că nu le știu pe toate, încă, poate nu sunt conștientă de
anumite calități sau defecte pe care le-aș putea avea. Dar încerc să mă cunosc tot mai mult pe zi ce
trece. Iar unul dintre defectele pe care le am este că mereu văd doar partea goală a paharului, niciodată
pe cea plină. Bineînțeles, mereu este loc de mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii aspru cu tine
și să vezi doar lucrurile negative care ar putea veni dintr-o situație. Și încerc să schimb acest lucru, știu
că nu este benefic pentru bine. De ex., când fac ceva, primul lucru care îmi vine în minte este eșecul.
Niciodată nu mă gândesc la victorie. Un alt defect pe care îl am este acela că procrastinez foarte mult.
Las lucrurile pe care le am de făcut pe ultima sută de metri, iar când vine timpul lor, devin foarte
stresată și nu mai dau același randament pe care l-aș fi dat dacă le-aș fi făcut din timp.
Iar acum, calitățile pe care consider că le am. În primul rând sunt o ascultătoare bună, zic eu.
Îmi place să ascult poveștile altor oameni, și să învăț lucruri noi din ele. Câteodată pot da și anumite
sfaturi, pe care persoanele respective le pot considera de ajutor. O altă calitate este aceea că sunt destul
de ordonată, nu îmi place niciodată să am camera murdară. Nu pot lucra când lucrurile sunt împrăștiate
prin jurul meu. Ultima calitate, pe care consider că o am, este aceea că pot păstra secretele foarte bine.
Nu port ranchiună nimănui, și chiar dacă m-aș certa cu o anumită persoană al cărei secret să îl știu,
niciodată nu voi merge să vorbesc cu alte persoane despre el, chiar dacă sunt nervoasă.
Dar în legătură cu meseria pe care aș dori să o urmez, sunt puțin în ceață. Chiar nu știu ce mi-ar
plăcea să fac. Când eram mai mică, visul meu era să devin veterinar, dar acum m-ar tenta să devin
translator. Sau psiholog. Mai am timp să mă gândesc și la aceste lucruri. Dar până în momentul de față,
psiholog pare o meserie potrivită, doar pentru că mi-ar face o extraordinară plăcere să ajut persoane
care au nevoie. Și, de ce nu, să-i salvez din anumite situații.
„Un artist dă viață lucrării lui”
Naomi Rîscu, clasa XII-a D
Ce vreau să devin când voi fi mare?
O întrebare pe care mai mereu o aveam în minte, atunci când eram mică și pe care adesea o
primeam de la mulți oameni. Atunci când eram întrebată ce vreau să devin, mereu spuneam că îmi
doresc să fiu artistă. Nu mă gândeam atunci ce înseamnă să fii un artist, dar știam că îmi plac mai mult
lucrurile artistice, ce țin de un artist. Un artist este definit prin desen, pictură, dans, fotografie,
arhitectură și muzică, așa că mie îmi plăceau toate și tocmai de aceea îmi doream și spuneam că vreau
să mă fac artistă.
Artistul este considerat ca fiind o persoană care își folosește talentul, pentru a se exprima în
domeniul pe care merge sau excelează.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
48
Așa că de mică îmi plăcea să cânt, să desenez, să pictez și adoram să îmi și machiez prietenele
sau, de ce nu, să creez câteva look-uri pe mine. Crescând am aflat că m-aș integra mai mult în domeniul
acesta, având o pasiune pe care mi-aș dori să o transform într-o carieră, devenind un make-up artist.
Vreau să devin un make-up artist pentru a încuraja fetele și femeile să se simtă mult mai
puternice, încrezătoare și chiar puțin mai frumoase de cât sunt deja, fiind mult mai sigure pe ele. Așa
mă simt eu de fiecare dată când mă machiez.
Cred că un artist trebuie să fie responsabil, ambițios și chiar foarte răbdător, calități pe care mi le-am
descoperit mai ales în domeniul acesta.
„Un artist dă viață lucrării lui”, iar eu, atunci când machiez, simt nevoia de a-mi exprima
creativitatea.Câteodată aceasta poate să fie sau poate să nu fie apreciată, iar asta uneori mă lasă
influențată de criticile oamenilor, care îmi sunt adresate.
Sunt vulnerabilă, iar la asta ar trebui să lucrez mai mult pentru a nu-mi afecta cariera pe care mi-o
doresc.
A fi un make-up artist nu este o meserie prea „câștigată”, dar știu că este ceea ce îmi place, iar
dacă prin asta îmi pot câștiga existența, cred și știu că este ceea ce îmi doresc.
O pană
Andrei-Cristian Samscky-Benzar, clasa a XlI-a D
Te-ai gândid vreodată cum ar fi să ai o mașină a timpului? Eu da! De foarte multe ori . Încă de când
eram mic îmi plăcea să aflu lucruri noi, să cunosc, să descopăr. Țin minte că eram obsedat (la propriu ) de
programele de televiziune History și Discovery. Urmăream emisiuni despre arhitecturi de preț date spre
vânzare sau despre epave readuse la viața, iubeam sa văd cum unii oameni reușesc să își atingă obiectivul cu
puțin curaj si multă determinare.
Primul viciu în drumul spre succes este faptul că de multe ori pierd timpul degeaba, în fața
calculatorului. Nu învăț la materii care nu mă pasionează, însă sunt înnebunit să știu cum funcționează
lumea din jurul meu, prima dragoste a mea fiind aeronavele. Pentru mine un avion este ca o mașinărie a
timpului, deoarece poți ajunge oriunde îți dorești într-un interval de timp foarte scurt. De aceea, mi-aș
dori să devin pilot. Doar gândul că va trebui să port o uniformă splendidă (care cu siguranță va întoarce
toate privirile) și că voi pilota un avion plin cu oameni a căror „viitor va fi în mâinile mele” mă face să
tremur de bucurie. De aceea, voi face tot ce imi stă în putință pentru a-mi îndeplini visul și a zbura
alături de soare, nori și stele. De fiecare dată când zbor cu avionul, sentimentele mele se amestecă ca
într-un borcan. Cu toate că am zburat de foarte multe ori, senzația de a fi între nori și a vedea lumea
mică și firavă pare a fi unică. Nu vreau să sune a clișeu, dar simt că această meserie mi se potrivește
„mănușă”. Abia aștept ca „aripile” să îmi crească și să pot pilota avioane în jurul lumii, de la cea mai
mică, până la cea mai mare țară.
Pentru ca meseria mea să se consolideze am nevoie de multă încredere în mine, mult mai
multe cunoștințe, o echipă grozavă și puțin tupeu. Cred că proiectul „Viitorul în mâinile mele” ar fi
ocazia perfectă pentru a face un salt înalt spre ceea ce îmi doresc și pentru a mă dezvolta mai mult pe
plan social. Vreau să îmi fac prieteni noi cărora să le spun că totul e mai frumos de sus. Această
experiență este importantă pentru mine, deoarece mă va ajuta să descopar și alte unghiuri pentru a privi
lumea din jur. Cred că voi învăța lucruri noi, mă voi cunoaște mai bine și voi învața că toate lucrurile
sunt mai frumoase atunci când sunt făcute în echipă. Îmi doresc ca acest proiect să mai adauge o „pană”
aripilor mele și să mă ajute să răman cu picioarele pe pământ, dar cu sufletul în aer. Vreau să zbor tot
mai sus și să le arăt oamenilor că totul este posibil atunci când visezi!
În lumina reflectoarelor
Andreea Tudose, clasa a XII-a D
Numele meu este Andreea, am 17 ani, iar până de curând gândul la viitor mă înspăimânta
teribil, deoarece niciodată nu știam cu certitudine ce vreau să devin. De fiecare dată când mi se adresau
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
49
întrebări ca „Ce vrei să faci mai departe?” mă blocam puțin căutând prin gânduri apoi răspundeam cu:
„Nu m-am decis încă”.
Desigur că de mică și până în prezent aveam în minte tot felul de meserii, care mai de care mai
diferite și multe pasiuni, dar care nu au rezistat în timp, iar ceea ce îmi plăcea odată să fac, acum poate
mi se pare neinteresant sau plictisitor.
Foarte mică fiind, voiam să devin medic sau asistentă, bucătar, cofetar, designer vestimentar sau
artistă... de fapt, aș fi vrut să fiu chiar toate la un loc, sigur că nu eram prea realistă la vremea aceea. Cu
timpul, însă, aceste opțiuni nu mi-au mai surâs... singurul lucru cu care mai cochetam și încă o fac și
acum este muzica, iubesc să cânt, dar nu, nu vreau să fac din asta o meserie, vreau să continui să cânt
doar din pasiune, fără nici o obligație sau așteptări.
Cu aproximativ un an în urmă mă tenta chiar meseria de polițist, m-am informat, dar pentru
admitere era mult de învățat și sinceră să fiu, învățatul nu e chiar punctul meu forte.
Într-adevăr am avut foarte multe idei, dar parcă nimic nu mi se potrivea... începeam să mă
întreb chiar eu însumi „Oare o să ajung să fiu cineva sau o să trec neobservată prin viață ca orice om de
rând?”. Încăpățânată, puțin egoistă si arogantă fiind, nu aveam de gând ca în viitor să lucrez pentru
cineva, nu suport să primesc ordine așa că munca într-o fabrică sau în alte domenii care implică un șef
și program strict ies din discuție. Mi-am dat seama că am nevoie de un loc de muncă ușor, dar care să
îmi aducă totuși suficient de mulți bani și în același timp să îmi placă atât de mult încât să nu simt
niciodată că lucrez.
Și am realizat într-un final ceea ce vreau să fac. Vreau să devin model. De mică mă pasiona
moda și mereu mergeam prin casă îmbrăcată în ținute care mai de care mai interesante prefăcându-mă
că defilez pe un podium, iar în toți acești ani pasiunea mea pentru haine a devenit din ce în ce mai
puternică fără ca măcar să îmi dau seama... și pe deasupra, cu riscul de a suna narcisistic, pot spune că
am fost și binecuvântată cu un corp și un chip potrivite pentru un model.
M-am decis că asta vreau să fac... vreau să defilez, îmbrăcată în tot felul de ținute, să fiu în
lumina reflectoarelor, să călătoresc și să pozez pentru reviste și case de modă. Vreau sa fiu privită cu
admirație de alte fete, să le determin să își urmeze visurile și să aibă încredere în ele, pentru că doar
astfel vor ajunge unde își doresc.
Pentru o planetă „fericită”
Maria Dogariu, clasa a XII-a A
În momentul de față pot spune că țara noastră se destramă, iar viitorul „cade” într-o prăpastie.
De ce spun asta? Pentru că unii oameni devin indiferenți când țara noastră și nu numai țara noastră, ci
chiar planeta noastră, întâmpină anumite probleme. Viitorul stă în mâinile noastre și depinde de noi
cum dorim să trăim în continuare, cât de sănătos dorim să trăim și cât de mult ne dorim să formăm o
comunitate pentru a-i ajuta pe cei neajutorați.
În primul rând, pentru ca țara noastră, planeta noastră să fie „fericită”, noi, oamenii, trebuie să
ne unim forțele. Schimbarea stă în mintea noastră, schimbarea începe cu NOI.
Aș dori să vă spun cum doresc eu să schimb prezentul, pentru ca viitorul să fie mai bun. Îmi
doresc foarte mult să ajung inginer în construcții, un inginer în construcții renumit. De ce spun
renumit? Pentru ca atunci când lumea are nevoie de ajutor, să se gândeasca și să apeleze la mine. Am să
ajut oamenii ori de câte ori e nevoie, vreau să le dăruiesc oamenilor neajutorați o casă, vreau să le
dăruiesc speranța, iar astfel sunt convinsă că împreună ne putem imobiliza și putem schimba lumea.
Știți vorba aceea: „casă, dulce casă”, chiar este adevărată. Când sunteți acasă aveți un sentiment de
libertate, vă simțiți în largul vostru, sunteți cei mai fericiți când ajungeți acasă de la muncă și vă
întindeți pe canapeaua din living, iar familia vă este alături.
Sunt convisa că pentru a ajunge acolo unde îmi propun e cale lungă, voi da de obstacole, o să
fiu descurajată de unele persoane, altele mă vor încuraja, voi sta nopțile să învăț doar pentru că știu că
am puterea de a schimba ceva. La fel ca orice om am și eu defectele mele. Sunt foarte orgolioasă,
încăpățânată, am o lipsă de răbdare imensă, sunt chiar și pesimistă, dar cu toate acestea nu mă dau
bătută. Am și calități care mă vor ajuta de-a lungul anilor să evoluez, să fac o schimbare. Sunt o
persoană determinată care ar risca totul pentru visul ei, disciplinată, organizată, curajoasă, ambițioasă,
sinceră.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
50
În timp omenirea s-a schimbat enorm. Suntem reci unii de altii, când ieșim cu prietenii în loc să
comunicam, noi butonăm telefonul, suntem răi cu oamenii în vârstă care încearcă să „ne deschidă”
ochii, ne interesează doar de persoana noastră, suntem leneși și lista poate continua. Știu că tot ce
vedeți voi aici sunt cuvinte, dar poate chiar de asta avem nevoie acum pentru a ne da seama cât de
afectat va fi viitorul dacă nu ne implicam. Bunicii și străbunicii s-au luptat pentru noi, au mers în război
pentru că noi să ducem o viață mai bună, iar noi cum îi răsplătim? Cu indiferență?
Tot ce vreau să transmit este că orice job ți-ai alege, încearcă să scoți ce e mai bun din el, din
tine. Viitorul are nevoie de noi cooperând, evoluând, are nevoie de noi împreună, ajutându-ne între noi.
Vreau să ajut oameni
Sergiu Cîmpureanu, clasa a XII-a A
De când am început liceul știam că vreau să devin asistent medical sau profesor. Încă nu știu pe
ce să merg, dar știu că vreau să ajut oamenii. Am o minte extrovertită într-un corp introvertit. Vreau să
fac oamenii să se simtă împliniți, dar nu aștept nimic în schimb. Mereu încerc să empatizez cât mai
mult cu alții. Mi-ar fi plăcut sincer să îmi fi dezvoltat mai mult latura artistică pentru că îmi place să
desenez și la un moment dat chiar îmi plăcea să compun poezii numai că nu prea te poți întreține ca
artist și atunci am ales să le practic ca hobby-uri.
Sistemul educațional din România nu pune accent pe imaginația elevilor, ci mai degrabă pe câte
lucruri știu să memoreze. Nu ne învață să fim liberi și nu ne învață să ne punem în valoare latura
artistică. Faptul că o companie privată vrea să ne asculte mi se pare că reprezintă o șansă ratată pentru
orice elev care nu dorește să își exprime gândurile. Mi-ar plăcea nespus de mult sa lucrez ca profesor
dacă aș știi că elevii nu sunt obligați să studieze din manuale vechi și că toți copiii ar avea acces la
educație, dar față de trecut, tot mai mulți copii au această posibilitate ceea ce e o îmbunătățire. Într-o
oarecare măsură profesorii ar trebui să se gândească mai mult la faptul că reprezintă modele în viață
pentru elevi. Viitorul nostru e construit nu numai cu mâinile noastre, ci și cu ale lor în mare parte.
Profesorul mi se pare că trebuie să fie un om corect și dedicat, indiferent de cât de răi pot deveni copii.
Elevii nu au mereu, din păcate, cea mai bună etică și de aceea unii abandonează meseria de profesor
deoarece nu vor să își bată capul. Tocmai de aceea aș deveni profesor, să știu că pot schimba un copil
în mai bine.
Ca asistent medical mi-ar plăcea de asemenea să lucrez avându-l ca model în viață pe unchiul
meu care lucrează de ani de zile ca asistent medical în străinătate. Mai ales acum, viitorul altor oameni
depinde de el mai mult ca niciodată. Mi-ar plăcea să știu ca după o zi de muncă ajung acasă după ce am
salvat unul, doi, sau poate chiar mai mulți oameni. Spitalele din România însă nu oferă posibilitatea
aceasta tuturor oamenilor. Majoritatea paciențior sunt băgați în seamă doar dacă scot din buzunar
câteva sute de lei. M-ar face fericit să aflu ca generația mea e cea care o sa oprească acest lucru. Nu aș
putea să dorm noaptea liniștit știind că am refuzat un pacient bolnav doar din cauza banilor, deoarece
viața unui om nu ar trebui să aibă vreun preț. Spitalele din România și nu numai au fost schimbate total
prin modernizarea lumii și cu ajutorul tehnologiei ceea ce e un lucru îmbucurător.
Nu știu cum va fi viitorul și poate că nici nu trebuie, dar ce știu e că vreau să fiu fericit facând
ceea ce îmi place.
Ce vreau să devin?
Raul Damian, clasa a XII-a A
Probabil că tuturor copiilor li s-a pus întrebarea: ,,ce vrei să te faci când o să fii mare?” și
majoritatea nu au putut oferi un răspuns pentru această întrebare. Eu când eram mic mereu spuneam
ceva ieșit din comun: rock-star, spion, președinte și multe altele.
În opinia mea, toți elevii trebuie să știe de programul numit ,,Viitorul în mâinile mele!”
deoarece acest program este o modalitate foarte potrivită de a afla și învăța lucruri noi, cu ajutorul
acestor lucruri pe care le înveți îti poți deschide noi oportunități pe care poate credeai că nu o să le obții
niciodată.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
51
De când eram mic mi se spunea de fiecare dată: ,,învață dacă vrei să ajungi ceva în viață, învață
daca vrei sa ai un job bine plătit”. După părerea mea, nu numai învățatul îți asigură viitorul, ci și de
creativitatea, pasiunea, devotamentul și talentul. Evoluția tehnologică a schimbat modul de activitate pe
care îl avem, asta fiind un rol cheie în dezvoltarea tuturor industriilor. Acum că tehnologia a evoluat
foarte mult, noi, adolescenții, avem mult mai multe posibilități în a ne alege locul de muncă față de
părinții noștri. „Viitorul în mâinile mele”, dar de ce n-ar fi? Doar eu pot decide ce vreau să fac mâine,
sau peste 10 ani cu viitorul meu, nu spun că nu ascult de sfaturile altora, a părinților, prietenilor, dar
mai bine ca mine nu știe nimeni ce se află în inima mea. Cred că nu doar pentru mine, ci pentru toți ce
participă, acest proiect este șansa de a învăța, și a experimenta lucruri ce îți vor fi folositoare toată viața
și datorită cărora ți se pot deschide uși. Pe lângă faptul că înveți să socializezi, și să vorbești în fața unei
mulțimi și nu doar atât: te mai învață cum să te comporți la un interviu, cum să-ți faci propriul CV și
mult mai multe activități care ne pot ajuta pentru viitorul nostru.
Acum să vorbim si despre pasiunile mele: iubesc muzica și, de multe ori, găsesc răspunsurile de
care am nevoie în ea. Pentru fiecare stare de spirit pe care o am, mereu am muzica lângă mine. Nu știu
ce se va întâpla in viitor, dar un lucru este sigur: voi da tot ce am mai bun pentru a-mi îndeplini visul,
acela de a deveni polițist.
Tot ce îmi doresc cel mai mult de la jobul pe care o să îl am este să îl văd ca pe un hobby, să
merg la muncă mereu cu zâmbetul pe buze, să iubesc ceea ce fac. Planul meu pentru viitor este să mă
perfecționez în calitățile pe care le am, să încerc să las defectele în trecut. Vreau să devin mai bun ca
persoană și să știu ce vreau de la viață.
Până în momentul actual am fost mereu mândru de faptul că persoanele cu care mi-am petrecut
timpul nu s-au îndoit niciodata de mine și mi-au fost alături, iar pentru ascest lucru le voi fi
recunoscător mereu.
Traducătorul
Andrei Paul Toader, clasa a XII-a D
„Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.” (James Joyce)
În aceasta perioadă, în care am fost nevoiți să stăm cu toții în case, eu, am avut șansa perfectă să
mă gândesc la viitorul meu. Deși credeam că arta va face cu siguranță parte din viitorul meu, prin
simplul motiv ca eram bun la asta, mi-am dat seama că arta pentru mine însemna doar acel: „wow, ce
bine desenezi!” sau acel: „bravo, ești foarte bun!”. Mi-am dat seama că eu asociam plăcerea de a
desena, cu laudele pe care le primeam. Arta va fi mereu
o parte din mine, însă nu se va putea compara niciodată
cu iubirea pe care o am față de Limba Engleză.
Eu am început să învăț Lb. Engleza, singur, cand
eram în clasa a VI-a. Primele cuvinte le-am reținut din
jocuri video. Apoi am descoperit Youtube-ul, unde în
timpul liber, descopeream creatori de content, cei care
se jucau, sau făceau vlogguri. Bineînțeles, eu am fost
atras de cei care vorbeau Engleză. După câteva sute de
ore în care i-am urmărit pe acești creatori de content,
începeam sa acumulez tot mai multe cuvinte și expresii
noi. În clasa a VIII-a am ajuns chiar primul din clasă.
Era timpul pentru o decizie mare... M-am hotărât să dau
examenul la Lb. Engleza, cu șansa că poate intru la
profil de filologie. Și asta s-a și întâmplat. Am trecut
examenul cu nota 9,60, și visul meu se împlinise.
Curând, istoria se va repeta, și voi fi nevoit să iau
încă o decizie mare, cea mai mare de până acum. Îmi
doresc să continui pe această cale, și de aceea am ales
Universitatea de Vest din Timișoara, bineînțeles, pe
partea de Litere. Totuși, îmi doresc să fac ceva și în
privința artei, nu vreau ca aceasta să rămână doar un
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
52
hobby. Așa că voi participa și la cursuri despre artă în timpul liber. După cei 3 ani de Facultate, voi
putea obține jobul pe care îl doream încă din clasa a VIII-a, cel de traducător. Îmi doresc să susțin și
examenul pentru autorizație de traducător, deoarece această autorizație îmi va oferi mult mai multe
oportunități în găsirea unui job, respectiv unui client.
Pentru final vreau să spun doar atât: „viitorul este în mâinile mele” și mă voi bucura de acest
prilej în fiecare zi a vieții mele, fiindu-mi scop în a-mi urma visele oriunde m-ar duce.
If it's not fun why bother?
Cristian Mateo Teslevici, clasa a XII-a A
Într-o lume în care tehnologie devine din ce în ce mai accesibilă și treptat toți oamenii vor avea
acces la ea, domeniul informaticii devine o cariera din ce în ce mai căutată și profitabilă. De aceea, aș
dori să mă axez pe domeniul informaticii, nu numai pentru ca este un job profitabil, dar și pentru faptul
că mi se pare un domeniu interesant și interactiv. Dar în cazul în care destinul nu vrea sa merg pe acest
domeniu, a doua mea chemare este să devin un agricultor, deoarece de când eram mic mergeam în
fiecare weekend la sat, iar viața de la țară este simplă și liniștitoare.
O nemulțumire în societatea de consumatori în care trăim și un factor determinant asupra
deciziei mele în a mă axa pe domeniul informaticii este ca toate jocurile video din generația nouă de
developeri sunt facute pentru bani. Nu mai exista pasiunea, ambiția, iubirea de a face un proiect pe care
toți oamenii, care s-ar juca acel joc, ar fi atinși de gameplay-ul sau povestea jocului. În ziua de azi
majoritatea jocurilor sunt plictisitoare, generice, lipsite de orice gram de pasiune sau interes în procesul
creării lor. Sunt conștient de faptul că exista developeri pasionați care fac jocuri minunate și pline de
pasiune, dar din păcate sunt prea puțini pentru a face o diferență mare. Visul meu este să devin un
developer care poate aduce un zâmbet pe fața unui om prin creațile mele. Un developer de la nintendo
Reggie Fils-Aimé, care e o inspirație mare pentru mine, a spus asta odata: „If it's not fun why bother?”.
Sper ca dacă voi deveni developer voi ajunge la fel ca el.
Unele calități pe care le consider folositoare în domeniul pe care îl urmez este că am o
imaginație amplă, iar o altă calitate pe care o consider importantă este că sunt determinat și îmi voi
duce mereu la capăt un proiect. O ultima calitate pe care o consider importantă este că îmi este ușor să
lucrez în echipa cu alți oameni și pot lucra ușor cu ei.
Pasiunea mea cea mai mare este fotbalul
Cătălin Ardelean, clasa XII-a A
De când eram mic, a fost acea întrebare: „ce vrei să te faci când o să devii mare? '', la care
majoritatea ar răspunde că vor să se devină oameni de succes, doctori programatori, șefi și mai multe
meserii care sunt de succes și plătite bine. Însă lumea are nevoie de oameni în toate meseriile, și în cele
mai puțin de succes, cum ar fi cea de taximetrist sau vânzător sau muncitor în fabrică care sunt și
acestea la rândul lor importante. Ceea ce vreau eu să fac, este să lucrez în domeniul care mă
pasionează, adică în sport. Chiar dacă nu arăt ca un sportiv, sau nu am fizicul specific unui sportiv sau
unei persoane care să lucreze în domeniu, eu totuși cred că pot face ceea ce îmi place, mai ales că sunt
un tip ambițios, determinant, îmi place să muncesc și să trag din greu pentru a face ceea ce îmi place.
Fiind la un profil de mate-info ai spune că sunt la un profil greșit, deoarece eu vreau mai departe să
lucrez în domeniul sportului, însă eu am decis să urmez profilul de mate-info, deoarece știam faptul că
este cea mai bună clasă din liceu, iar eu vreau să fiu înconjurat de persoane bune, determinante,
ambițioase, mai bune decât mine pentru a reuși să le depășesc, fiind înconjurat de persoane mai bune
decât tine vei avea ambiția să le depășești, însă dacă vei fi înconjurat de oameni mai slabi decât tine
neavând pe cine întrece o vei lăsa mai moale și nu vei munci la fel, din acest motiv am decis să vin la
un profil de mate-info.
Pasiunea mea cea mai mare este fotbalul, însă știind că nu pot ajunge jucător de fotbal din
cauza fizicului, am decis să nu mă dau bătut și să caut altceva în domeniu, ceva foarte apropiat, iar ceea
ce vreau să devin când am să fiu mare este antrenor de fotbal, chiar manager. Știu însă că este foarte
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
53
greu să devin antrenor de fotbal sau manager fără să joc fotbal profesionist ca și jucător însă o voi lua
încet și de la început și sunt sigur că pot deveni ceea ce vreau.
Chiar dacă știu că va fi greu să devin antrenor de fotbal, în special la echipa mea preferată,
Arsenal Londra, eu cred în mine și cred în ceea ce vreau și știu faptul că dacă ar fi ușor toată lumea ar
putea face acest lucru și sunt sigur că într-o zi le voi spune tuturor celor care nu au crezut în mine: „v-
am spus eu!”.
Fitness
Lucas Bota, clasa a XII-a D
Încă de când pot să îmi amintesc știu că am iubit un singur lucru mai mult decât toate: sportul.
Ambii mei bunici au fost sportivi de performanță și la fel și tatăl meu. La rândul meu am ajuns și eu să
practic un sport la nivel de performanță internațională.
Acest sport este dansul sportiv, pe care îl practic deja de 7 ani. De o perioadă destul de
îndelungată privesc dansul ca pe un plan de viitor și am început să mă pregătesc din toate punctele de
vedere pentru a deveni un antrenor cât mai bun de dans sportiv. În timp am învățat să îmi axez
majoritatea timpului și majoritatea atenției mele către dezvoltarea în direcția visului meu.
Însă în urma unor evenimente întâmplate recent, pe care le consider un factor important în
dezvoltarea mea personală mi-am schimbat puțin viziunea. Visul meu acum e altul, și încep să îmi văd
viitorul îndreptat mai mult spre fitness, decât spre dansul sportiv. Job-ul pe care aș vrea să îl practic în
viitor este cel de instructor de fitness, pentru început, iar mai apoi să îmi deschid propria mea sală de
fitness. Mă încumet să privesc atât de încrezător spre viitor, deoarece consider că cea mai mare calitate
a mea a fost întotdeauna ambiția. Însă nu sunt caracterizat doar prin ambiție; îmi place să cred că sunt
caracterizat și prin seriozitatea acordată „target-ului” asupra căruia mă axez și de dedicarea cu care fac
lucrurile pe care mi le doresc.
Încă sunt de părere că mai am o mulțime de lucruri de învățat, pentru că la urma urmei încă sunt
doar un adolescent cu visuri legate de viitor. Din acest motiv și pentru că sunt dornic să cunosc posibile
moduri de a-mi face visul realitate, îmi doresc să iau parte la acest proiect.
Totuși sunt nemulțumit de câteva aspecte ale societății, unul dintre ele fiind faptul că tinerii nu
sunt încurajați destul să își urmeze visele, ci mai degrabă sunt îndrumați să își aleagă o slujbă prin care
să aibă un venit cât mai mare în detrimentul pasiunii.
Bicicleta
Alexandru Stoica, clasa a XII-a D
Majoritatea persoanelor își pot imagina ca lumea se află chiar la picioarele lor, iar acest lucru
este adevărat. Eu m-am gândit la acest lucru și ca fiecare copil, pot fi fericit, peste câteva minute, pot fi
trist sau, dacă îmi amintesc de o glumă, încep să zâmbesc. Totodată, eu încă mă pot bucura de orice
lucru cât timp sunt pe băncile școlii și nu am nici o responsabilitate prea mare în afară de a merge la
școală. Școala mă poate ajuta să îmi orientez drumul spre o meserie cât mai plăcută, având în vedere
toate lucrurile pe care le fac aici, cum ar fi: promovarea testelor, notele mari și așa mai departe. De
asemenea, școala este folositoare și poate îndruma pe oricine, nu doar pe mine. Consider că pot face
orice lucru și pot avea orice meserie atât timp cât îmi place ceea ce fac și există pasiune. Încă nu m-am
hotărât cu exactitate ce aș vrea să fac, dar sunt 100% sigur că vreau să urmez o facultate și aceea ar fi
Facultatea de Drept. Odată ce o să urmez această facultate, mi se poate deschide alte uși și pot cunoaște
persoane noi. Mi-ar plăcea să am o meserie în care să îmi placă ceea ce fac, cum ar fi să devin polițist
sau jandarm sau poate chiar notar. Până acolo, însă, sunt anii în care fiecare persoana se afla pe băncile
școlii și acestea sunt momente frumoase. Îmi amintesc când eram mic ca voiam să devin astronaut, pe
urmă, cu trecerea timpului, aceste idei s-au schimbat. Atât timp cât exista pasiune și îmi va plăcea ceea
ce voi face, îmi va fi mai ușor și mă voi bucura deoarece intervine și dedicarea în domeniul respectiv.
Cât despre pasiunile mele, îmi place să ascult muzica și să desenez, dar cel mai mult îmi place
să mă plimb cu bicicleta. Asta înseamnă libertate pentru mine, așa simt ca mă recreez. Plimbarea cu
bicicleta e cea mai importantă pasiune pentru mine, deoarece o practic de când eram mic, de la o vârstă
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
54
fragedă și m-am atașat într-un fel de a mă plimba cu bicicleta. Îmi amintesc că atunci când eram mic a
venit mama cu o bicicletă mai mică și, ca orice copil, m-am bucurat. Aveam vreo patru ani. De la acea
vârstă am devenit atașat de biciclete și odată, cu trecerea timpului, am câștigat experiență, am învățat
cum să schimb o roată, cum să pun lanțul. După câțiva ani curiozitatea a fost mai mare și am avut
ocazia să mă plimb și cu scutere sau ATV-uri, dar am renunțat la motoare deoarece pasiunea mea este
bicicleta și așa va rămâne.
În final, consider că proiectul „Viitorul în mâinile mele” este o motivație, îndrumându-mă spre
realizarea tuturor visurilor mele!
Inima Adriana Florea, clasa a XII-a A
OK. Sună intetesant! Cu siguranță că viitorul e în mâinile mele, dar oare doar în ale mele... Și
știu că ceea ce gândesc are valoare pentru că mereu gândurile preced faptele, iar noi trebuie să
controlăm chiar și gândurile.
Vreau să încep prin a spune ce m-a motivat să scriu acest eseu. Cred că motivația mea provine
de la atracția mea pentru ceva nou,
necunoscut, deci rămâne să vorbesc despre o
pasiune a mea care mă macină mai adânc,
este vorba de ceea ce bate în noi zi și
noapte. De fiecare dată când spun inimă mi
se pare cea mai performantă, interesantă și
perfectă parte a corpului uman și nu doar al
acestuia ci și a tot ce există pe pământ.
Mereu când simt inima că bate, mă simt
mult mai bogată pentru că în mine există
ceva care continuă să bată, să lucreze, fără
nici o motivație din partea mea sau a altuia
și fără un salariu la sfârșitul lunii. Mă miră
însă faptul că bate continuu 24 din 24, fără
concediu de Paște, Crăciun sau Anul Nou,
atunci fiind chiar mai solicitată. Singurul
moment în care ea se oprește este când
strănutăm, pentru o secundă, sau când
murim.
Îmi amintesc când, citind o carte,
naratorul, cel mai bun și înzestrat student
din toată universitatea în domeniul cardiologiei, după terminarea facultății primește numeroase
solicitări pentru un loc de muncă. La fiecare interviu din spitalele unde a fost chemat să profeseze, el îl
întreba pe intervievator ce mai poate să-l învețe despre inimă. Majoritatea celor întrebați priveau
nedumeriți, cu ochii mari la un student de nota 10 care încă mai dorea să știe ceva despre inimă. Din
cauza răspunsurilor nesatisfăcătoare, refuza orice slujbă până când, la un moment dat, într-un spital,
punând aceeași întrebare idioată, un cardiolog bătrân, care avea la activ mai bine de 1000 de
transplanturi, toate efectuate la o calitate superioară în procent de aproape 100%, îi răspunde cu o voce
tremurândă: „Mai presus de orice, păzește-ți inima; căci din ea ies izvoarele vieții”. În urma acestui
răspuns, a acceptat slujba. Și într-adevăr, a fost un răspuns bun.
Foarte multe persoane riscă să-și ia adio de la lume din cauza bolilor de inimă. Desigur îmi
dau seama că e un drum greu de parcurs, dar încerc să învăț din greșelile altora și să nu mă las doborâtă
de eșecuri pentru că cele mai puternice scări au treptele clădite din eșecuri. Pe lângă aceasta, John
Maxwell mă învață trei lucruri pe care nu am voie să le uit niciodată:1. Fiecare om mă poate învăța
ceva; 2. În fiecare zi am de învățat; 3. De fiecare dată când învăț ceva am de câștigat. Nu contează ce
domeniu îți alegi deoarece reușita ta depinde 90% de comportamentul tău și doar 10% de aptitudinile
tale. Așa că aplicând toate acestea, sper din tot sufletul să am parte de acest viitor și îmi urez succes în
continuare.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
55
Judecător
Brianna Iliaș, clasa a XII-a A
Mă numesc Brianna Iliaș, sunt elevă în clasa a XI-a A la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din
Lugoj. Tot aud această întrebare: „cum îți vezi viitorul?” În perspectiva mea, viitorul se schimbă de la o
zi la alta, deoarece sunt o persoană dinamică și îmi place diversitatea. Înainte de a începe liceul m-am
tot gândit la ce voi face după și am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru ar fi să profesez în
informatică, deaorece lumea se află într-o contiună evoluție tehnologică. Dar când am început liceul,
am realizat ce dificilă e informatica. Mi-a fost destul de greu să mă reprofilez, dar am realizat ce mult
mă atrage Dreptul și îl consider ca o variantă pentru facultate.
În acest moment al vieții mele mă gândesc la faptul că vreau să devin un judecător bun pentru a
putea fi un examplu și ajutor pentru societate, dar și pentru a-i face mândri pe părinții mei, care mereu
m-au susținut. Cum am ajuns la acestă concluzie? Totul a început pe când eram clasa a X-a și mi-am
dat seama că informatica nu mă atrage. Nu mă descurcam și timp de două luni totul a fost monoton.
Parcă totul se prăbușise asupra mea din cauza că eram la un profil real, bazat pe multă, multă
informatică, iar în capul meu totul era amestecat și încurcam toate noțiunile. Puteam să-mi schimb
profilul și să-mi fac să îmi fie mai ușor, dar am decis că nu trebuie să renunț și că doar din cauza
informaticii nu se merită. Viața mea nu depinde de această materie.
La începutul clasei a XI-a am început să citesc, să studiez despre meseria unui judecător, am
început să-mi dedic mai mult timp cunoașterii și cred cu tărie că am destule calitați pentru a fi cea mai
bună în meseria asta. Un bun judecător este perseverent, exigent cu sine în primul rând. Cred că mai
întai de toate un bun judecător trebuie să fie un bun om. Nu un om bun! Nu poți fi un bun judecător
dacă alegi să fii un om bun, un om milos. Nu mila este tratamentul pe care trebuie să îl aplice
judecătorul celor care i se adresează. Un bun om, este un om sincer: în primul rând cu sine și mai apoi
cu cei din jur. Odată îndeplinite aceste calitați, e greu ca judecătorul să fie nedrept, nesincer în soluțiile
pe care le va da. Mă consider o persoana perseverentă și îmi place să dau tot ce îi mai bun din mine
când fac un lucru. Probail și din acest motiv sunt și exigentă cu mine, întrucât îmi place perfecțiunea.
Eu consider acesta meserie, o meserie pe care o putem practica și în umrătorii 100 de ani deoarece
mereu o să existe legi, dar vor exista și oameni care o vor încălca.
În acest moment prezent, sunt convinsă că aceast drum vreau să îl urmez în viață. Simt că
aceasta sunt eu cu adevarat și mă reprezintă. Simt nevoia să fac acest pas spre viitorul meu și proiectul
acesta mă ajuta să îl și țin și mai bine în propriile mâini.
Viitorul nu vine de la sine
Cătălin Matei, clasa a XII-a A
Toți oamenii au un viitor, unii au un viitor plin de bucurie, iar alții unul plin de tristețe, dar un
lucru este sigur, faptul că viitorul îl facem construim noi și nu altcineva. Dacă vrei să devii mecanic nu
te poate opri nimeni din a ajunge ce îți dorești, însă daca vrei sa devii ceva și nu ai ambiția de a ajunge
unde vrei nu vei avea niciodată un viitor. Cu toate că nu sunt hotărât încă ce vreau să fac în viată, am o idee unde aș vrea să ajung.
Domeniul IT-ului m-a fascinat încă de când eram mic și până în ziua de astăzi visez să ajung un
programator la o firma de jocuri video precum Valve sau Ubisoft, dar cu timpul am ajuns la concluzia
că acest domeniu necesită foarte mult timp acordat și devotament. Fiecare job necesită muncă și timp,
dar după părerea mea niciuna nu întrece domeniul IT. Eu sunt o persoană socială care vrea să petreacă
cât mai mult timp cu prietenii, iar acest domeniu nu este unul potrivit pentru ceea îmi doresc eu. Au
fost cazuri în care unii din IT au lucrat si 72 de ore fără somn pentru a finaliza un proiect, iar eu nu îmi
doresc așa ceva. Un lucru este cu certitudine, iar acela este faptul că un job ca acesta este unul dintre
cele mai bine plătite slujbe din lume dacă nu chiar cel mai bine plătit job. Nici măcar medicii nu câștigă
cât câștigă un programator. Având toate aceste lucruri în vedere nu sunt genul de persoana care este
nebună după bani. În ultimii 2 ani m-am gândit la un job care să-mi placă și nu am ajuns la un răspuns.
Totuși sunt fascinat de spațiul cosmic. În fiecare zi mă uit pe YouTube la documentare legate de
universul în care ne aflăm și cum a ajuns în acest stadiul în care se află astăzi. Sunt pur și simplu uimit
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
56
de ,,mărimea” planetelor, galaxiilor, stelelor etc., iar de fiecare dată când mă uit la un documentar
rămân șocat, indiferent dacă l-am mai văzut odată. Mi-ar plăcea un job în acest domeniu. Mi-ar plăcea
un job chiar și în domeniul mecanicii, deoarece ador să repar lucruri care nu mai funcționează sau să
inventez o noua mașinărie care te poate ajuta. În 2 luni voi împlini vârsta de 18 ani, iar eu încă nu sunt
hotărât ce voi face mai departe în viață. Este foarte greu să îți schimbi părerea despre ce vei face mai
departe când toată familia are așteptări de la tine, când toți vor să ajungi ceva mai mult decât au fost ei. Viitorul nu vine de la sine. Trebuie să lucrezi din greu pentru a ajunge unde ți-ai plănuit de la
bun început. Cu toate acestea viitorul meu încă este sub semnul întrebării și nu cred ca voi ști prea
curând ce voi face mai departe.
Vreau schimbarea
Theodora Adam, clasa a XII-a A
Dacă aș pune-o pe mama să-mi facă o caracterizare ar spune că sunt minunată, deșteaptă,
optimistă și amuzantă, iar dacă mi-aș întreba sora mai mare, ar spune despre mine că sunt enervantă,
egoistă, răsfățată și oportunistă și încă de 3 x răsfățată, dar acestea sunt păreri mult prea exagerate și
subiective. Sunt o fire normală, cu nimic mai bună decât alții. Sunt destul de perfecționistă și nu-mi
place să fac lucrurile de mântuială și țin la detalii. Sunt optimistă și mă consider norocoasă din multe
puncte de vedere.
Mă numesc Adam Theodora, am 17 ani, și sunt eleva la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din
Lugoj. Ca indivizi într-o societate cu credințe, obiceiuri și mentalități diferite, trăim în realități
distincte. Părerea mea este că poporul român are o mentalitate limitată și într-un fel are o frică de
necunoscut. De aceea, trăim într-o monotonie continuă; același sistem educațional de zeci de ani,
aceleași meserii, aceeași gândire etc... Vreau să fac o schimbare care să ne aducă mai aproape de anii
2020. Vreau să fac ceva ca să le pot arăta oamenilor că schimbarea poate fi bună, cât timp nu facem din
nou aceleași greșeli. Unii ar spune ca e pueril, dar eu cred într-o schimbare. Sunt conștientă de
dificultatea cu care oamenii nu sunt dispuși să se schimbe; poate va fi un pas mic, poate doar în
realitatea mea voi percepe schimbarea, dar important e să perseverez și să nu-mi uit obiectivele.
Consider o provocare alegerea unui loc de muncă din moment ce încă n-am terminat liceul.
Vreau să fac din pasiunea mea un venit stabil. Iubesc copiii și ador să lucrez cu ei. Este într-adevăr
dificil, dar merită efortul.
După cum bine am învățat, statutul unei meserii poate atât evolua cât și involua. Nu poți fi
mereu sigur de necesitățile unei societăți în viitor. Acum poate agricultura e importantă. Totuși, toata
munca țăranilor deja a fost înlocuita de mașinării după revoluționa industriala și în curând poate că
această meserie nu va mai fi necesară în viața de zi cu zi. Însă, peste vreo 100 de ani, oamenii își vor da
seama ce importanți sunt țăranii și că munca fizică e mai eficientă și că tot alimentele bio sunt cele mai
bune.
Vreau un viitor în care să pot să mă dezvolt continuu și să fiu într-o continuă creștere. Vreau ca
viitorul meu să depindă de mine și să nu stau în umbra altor persoane. Vreau să fiu un exemplu pentru
cei din jurul meu; să pot să-i ajut. Dar toate acestea trebuie învățate. Am nevoie să învăț să comunic, să
învăț să lucrez într-un grup și să știu să-mi formez o echipă de oameni care să mă ajute în viitorul meu.
Am nevoie să mă dezvolt și să descopăr perspective noi și proiectul acesta mi se pare exact de ceea ce
am nevoie.
Nu putem fi toți soldați
Cristian Dorin Jurji, clasa a XII-a A
Lumea în care trăim pare normală, obișnuită. Pare că acesta e modul în care oamenii există și au
existat dintotdeauna. Dar nu e așa. Oamenii nu au trăit niciodată într-o lume așa de sofisticată și
potrivită nevoilor noastre, ca și astăzi, acest lucru oferindu-ne posibilitatea de a uita de noi înșine și de
a nu ne îngrijora cu privire la supraviețuire.
Hrană, adăpost, siguranță, toate acestea sunt, mai mult sau mai puțin, luate ca atare. Dar lucrurile
nu au fost mereu așa. Datorită acțiunilor oamenilor care au trăit înaintea noastră ne bucurăm de
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
57
confortul de astăzi. Depinde de mine, de noi, ca cei ce vor urma să trăiască într-o lume mai bună decât
în prezent. Dar ce putem face noi pentru a construi acest viitor? Cu siguranță nu voi avea o contribuție
la fel de mare ca Traian Vuia sau ca cel care, în viitor, va descoperi un tratament pentru cancer de
exemplu. Dar voi face ce îmi stă în puteri să fiu un exemplu pozitiv în societate.
Totuși când gândesc spre viitor mă cuprind sentimente inefabile, nu știu exact ce voi realiza
din punct de vedere profesional sau material. Momentan îmi doresc să port o uniformă, nu știu însă
dacă de pompier sau soldat. Bine, dar cum poate schimba viitorul un soldat sau un pompier, poate te
întrebi? Se poate observa și în situația de față, în această pandemie pompierii și soldații, alături de
cadrele medicale și poliție, sunt eroii noștri, salvează vieți. În ultima perioadă sunt atras spre locurile de
muncă care presupun muncă fizică. Privind spre sora mea, care a urmat studii universitare, am realizat
că după multă educație, titulatura de inginer (inginer topometrist în cazul ei) nu îți asigură neapărat
fericirea, ceea ce vreau să spun este că o slujbă bine plătită, pe termen lung, poate să îți facă mult rău
dacă nu e ceva ce ți place. Pur și simplu eu nu m-aș putea imagina ca fiind în locul ei. Nu aș putea să
stau cel puțin 8 ore zilnic în fața unui monitor. Ei bine de aceea diversitatea este un avantaj, cum eu n-
aș vrea să muncesc în fața unui monitor, așa sunt persoane care ar face orice doar să nu ajungă să
lucreze cu fizicul. Nu e nimic greșit în asta, cum nu putem fi toți ingineri, nici soldați, nici pompieri...
nu putem fii toți. Dar cum știm că alegerea pe care o facem este corectă? Cum știm ce ne place?
Lucrurile se schimbă atât de repede, trăim într-o lume dinamică, nu mai este destul să urmăm o școala
ca mai apoi să lucrăm în fabrică ca la revoluția industrială. Suntem tineri, trebuie să ne adaptăm, avem
viitorul în mâinile noastre avem timp să luăm decizii și dacă greșim să schimbăm asta.
În încheiere, suntem responsabilii de ceea ce ni se întâmplă, nu vreau să fiu un spectator la
propria viață, istoria ne artă cum am ajuns în acest punct, suntem responsabili să continuăm să
progresăm împreună ca oameni, în acest moment încerc să iau atitudine și să aleg o direcție, tu ce faci
cu viitorul tău?
Doar muzica contează Raul Ianoș, clasa a XII-a A
,,Dacă nu te gândești la viitor, nu poți să-l ai” așa spunea Laureatul Nobel pentru Literatura,
John Galsworthy. Nimic nu e mai adevărat, din punctul meu de vedere. Deși trăim o perioadă dificilă,
care ne-a dovedit că viitorul este un timp nestatornic, gândul la ziua de mâine, ne face să trecem peste
ziua de azi! În ceea ce privește viitorul meu, acesta a fost stabilit cu mulți ani în urmă, când am luat
pentru prima dată saxofonul în mână. Atunci am știut că vreau să devin muzician! Deși pentru mulți,
aceasta meserie nu înseamnă decât petreceri și distracție, realitatea stă cu totul diferit. A fi muzician nu
implică doar talent, ci și sute, poate chiar mii de ore de studiu, dar și nopți nedormite și sacrificate. Știu că îmi doresc să am viitorul în mâinile mele așa că, niciun sacrificiu nu poate fi prea mare.
Mereu am considerat că dacă îți dorești un lucru cu adevărat în viață îl vei obține, indiferent de câte
obstacole ai în cale. Sârguința, înclinația muzicală și constanța care mă caracterizează sunt doar câteva din calitățile
necesare unui bun muzician. Mai mult decât atât, carisma mea și faptul că sunt sociabil mă ajuta să mă
fac plăcut oamenilor, fapt foarte important în muzică. La urma urmei, nimic nu te face mai fericit în
viată decât să îi faci pe alții fericiți, iar muzica îi bucură pe toți. Fericirea și voia bună pe care reușesc
să le transmit oamenilor prin muzica mea îmi umple și mie sufletul de bucurie. Pe de alta parte, perfecționismul și rigiditatea de care dau dovadă în unele situații, face munca
în echipa mult mai dificilă pentru mine. Cu toate acestea, încerc să mă adaptez situației, pentru ca, în
final, doar muzica contează. De asemenea, nu privesc mereu criticile ca fiind constructive, deși sunt
conștient că ele sunt menite să mă ajute. Cu toate acestea, încerc mereu să învăț din greșeli pentru că tot
omul cât trăiește învață. Prezentul trebuie trăit din plin, dar fără a scapă din vedere, viitorul, pentru că,
oricât de îndepărtat ar părea, mereu se apropie cu pași repezi. În concluzie, consider că viitorul este așa cum mi-l construiesc și că atât timp cât îți dorești un
lucru, nimic nu te poate opri. Muzica este viitorul meu, a cărei fundație am început să o clădesc cu
primul sunet al saxofonului și continui să o clădesc cu fiecare notă muzicală a fiecărui cântec.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
58
Împotriva focului
Alexandru Darian Ciobanu, clasa a XII-a
Viitorul este lucrul important căruia nu-i acordam destula atenție. Din viitorul nostru face parte
și prezentul, deoarece fiecare alegere făcută astăzi are consecințe mâine sau într-un viitor apropiat.
Adolescenți fiind, de cele mai multe ori ne gândim doar la prezent, uitând faptul că prin alegerile
noastre viitorul ne este schimbat. Noi putem doar plănui lucruri pentru viitor neștiind ce ne așteaptă,
dar ne putem face o idee despre ce vom vrea să facem mai departe cu viața noastră.
Sunt momente în care mă întreb ce voi face cu viața mea, ca oricare alt adolescent. Unul din
gândurile mele cele mai frecvente este meseria pe care o voi urma. Sper că aceasta va fi meseria de
pompier. Mă tot gândesc de ceva timp la această meserie și la aspectele ei pozitive, dar și la cele
negative, însă un lucru știu sigur, pentru a realiza unele lucruri este nevoie de sacrificii, iar dacă ne
dorim un lucru cu adevărat, îl putem obține indiferent de obstacole.
Mă consider un băiat muncitor, chiar dacă uneori sunt leneș. Încerc pe cât posibil să fiu
sârguincios și să fac tot ce este nevoie pentru a reuși în viată, dorind să obțin acest job. Această
meserie m-ar face fericit deoarece aș putea să salvez viețile oamenilor și animalelor din incendii
provocate de evenimente neașteptate. Pentru a putea reuși în acest domeniu trebuie să urmez cu grija
instructajul, deoarece sunt vieți puse în mâinile mele. Meseria vine și cu anumite sacrificii, pompierul
fiind acela care pleacă de dimineața fără a ști când se va întoarce, este cel care înfruntă pericolul în
situații dificile, indiferent de condiții; pompierul este primul care ajunge și ultimul care pleacă, este cel
care se luptă cu focul ore întregi, până când își împlinește datoria.
Pe de alta parte, una din calitățile mele este munca în echipa, încă de mic reușind să mă integrez
într-un grup de oameni, comunicând și făcând ce este necesar pentru a ajuta. De asemenea, dispun și de
curaj și devotament, caracteristici care mă vor ajuta enorm în momentul în care voi fi nevoit să le aplic,
când sunt pus în situații de viată și moarte. O altă abilitate importanta pe care o am este capacitatea
deplina de exercițiu, deoarece fac sport aproape zilnic. Consider că sportul este important pentru
dezvoltarea mea fizică, dar și mentală, acestea fiindu-mi de foarte mare ajutor pentru jobul ales de
mine. Dețin și calitatea de a mă putea adapta ușor unei schimbări, dar și de multă putere de muncă și
concentrare.
În concluzie, cred că viitorul meu va fi unul frumos, voi avea o familie și voi lucra în cadrul
unității militare de pompieri din orașul meu, pentru că această meserie este una foarte respectată, bine
plătită și recunoscuta în toată lumea. Cred că viitorul meu depinde de mine și încerc să fac tot posibilul
să obțin ce îmi doresc, putând să pun în practică tot ce știu și ce am învățat în cadrul proiectului.
COLȚUL PROFESORILOR
Dozatorul de cărți
Viața și opera Sfântului Gerard de Cenad. Studii
Coordonator-Claudiu Mesaroș, Timișoara, Editura Universității de Vest
Prof. dr. Dorin Murariu
Pe vremea când bântuia molima comunismului în România, eram tratați cu atâtea ședințe
lunare, trimestriale, semestriale, anuale, plenare, conferințe și congrese în care trăgeam pe răboj atât de
multe victorii în toate domeniile, încât toți ceilalți din Europa păreau niște bieți năpârstoci, la care se
mai petreceau și toate tragediile și dezastrele imaginabile, în timp ce noi trăiam fericirea de a contempla
zilnic brutăriile fără pâine, măcelăriile fără carne, televizoarele fără curent și fără program, străzile fără
mașini, captive în cozile de la benzinării. Un trai fără griji, nu trebuia decât să ne lăsăm
pilotați...Manipulați...În mod neașteptat, chiar despre acest lucru scrie Claudiu Mesaroș în prefața
acestui volum fundamental pentru primii pași în cunoașterea cărturarului din jurul anului 1000, care a
lăsat în urmă Veneția pentru a-și asuma faptele misionarului fondator. Fiind primul episcop creștin de
rit latin din această regiune, a contribuit la încreștinarea locuitorilor, a înființat prima școală atestată din
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
59
spațiul românesc și a scris primul text cunoscut de la noi (Deliberatio supra hymnum trium puerorum
ad Isingrimum Liberalem). Este adevărat că vreo 750 de ani a fost uitat prin bibliotecile mănăstirești,
redescoperit și iarăși uitat, până când episcopul transilvănean Ignatius Batthyány, primul său cititor
avizat, l-a tipărit în 1790, însă fără a produce ecouri. Altoind doctele studii cuprinse în volum cu puțină
fantezie, fiecare își poate construi un fascinant roman istoric, mai ales că viața și faptele lui Gerard s-au
,,topit” în două legende scrise după rețete adecvate. Manipulări medievale peste secole. Dar Claudiu
Mesaroș se referă și la cele mult mai apropiate, în România existând ,,doar o traducere a acestui text, și
aceea selectivă (circa o zecime din text, complet trunchiat și cu titlu modificat) realizată în anul 1984
de către Radu Constantinescu, sub îndrumarea academicianului Răzvan Teodorescu, depășită și
inutilizabilă ca text de referință”, pentru că manipulează cititorul prin racordări ideologice, astăzi,
impardonabile. De exemplu, selecția celor zece procente traduse ,,s-a produs astfel încât să eludeze în
textul final orice citare sau nume biblice, precum și orice argument religios”, denaturând ,,înțelesul
originalului în multe locuri”, mai multe stereotipuri specifice anilor ’80 apărând în ,,cuvântul înainte”,
cât și în studiul introductiv: Banatul este văzut ca ,,o deschidere nebănuită de orizonturi” ce avea ,,o
secretă știință a împăcării contrastelor”, prin urmare un model de multiculturalitate utilizabil oricând în
referirile la regiuni locuite de minorități etnice sau religioase, iar benedictinul autor este transformat
,,într-un raționalist anti-clerical, anti-radical și anti-mistic cu mult timp înaintea epocii raționalismului”
(autor, totuși, evitat de protocroniștii ceaușiști, fiindcă era venetic și catolic), care considera Scriptura
un pretext pentru a expune idei sociale, reformatoare. Despre cel care a fost ,,primul Sfânt martir al
Ungariei, ucis prin lapidare, străpungere și aruncare în Dunăre de către militanți ai partidei anticreștine
pretendente la tronul Ungariei în anul 1046” scriu în acest volum atât de interesant, prin informație și
mesaj, autori din domenii diferite (Claudiu Arieșan, Teodora Artimon, Svetozar Boškov, Claudiu Călin,
Remus Mihai Feraru, Constantin Jinga, Claudiu Mesaroș, Elöd Nemerkényi, Martin Roos, Boris
Stojkovski, Andreea-Bianca Znorovszky), viziunea interdisciplinară fiind propice pentru un subiect
complex dinaintea marii schisme (1054). În cadrul Europei, acea ruptură produce încă ecouri.
Despre… temeri
Profesor Gabriela Ivanciu
Aşa cum natura îşi urmează cursul și noi avem cursul nostru propriu de urmat. Indiferent de
intemperiile exterioare sau cele interioare, este necesar să descoperim cum putem să le facem față astfel
încât să fim în echilibru cu noi înșine. De ce ajungem în astfel de situații „limită”? Deoarece așa am
fost „învățați” să funcționăm. „Trebuie să... pentru a fi ca toți ceilalți... sau vrei să rămâi singur(ă) și
fără prieteni…?” Tot mai mulți oameni se simt nemulțumiți de alegerile lor, de viețile lor; deși sunt
nemulțumiți ei continuă totuși să facă aceleasi lucruri. Rămân „blocați” în aceleași obiceiuri și
comportamente și deși simt, văd că ceva nu este în regulă cu ei, continuă să se simtă neputincioși.
Totul pare că se blochează la nivelul creierului și nu mai vedem nimic, nu mai auzim aproape
nimic din lumea exterioară ajungând să ne retragem în propria lume interioară distorsionată deja de
scenarii imaginare.
Ne retragem crezând că ne va fi mult mai bine, măcar pentru o vreme fără ca nimeni să ne mai
întrebe nimic. Dar nu realizăm că de fapt doar ne ascundem. Și nici măcar nu ne ascundem de cei din
jurul nostru, ci ne ascundem de noi înșine și fugim de noi înșine.
Atunci când nu reușim să ne identificăm cu un grup, atunci când simțim și știm că suntem altfel,
atunci când nu suntem înțeleși, când suntem dați la o parte, când suntem criticați și judecați, atunci
când pare că nu ne mai găsim locul, atunci intervine starea de singurătate, de îngrijorare, de
dezamăgire, de anxietate.
Anxietatea ne împinge spre diferite vicii. Adesea, vedem în noi și în afara noastră probleme
care de fapt, în mod real, nu există. Fiecare dintre noi ar trebui să conştientizeze mai mult faptul ca
avem o singura viață și ea trebuie trăită într-un mod sanatos,din toate punctele de vedere. Bucuraţi-vă
de faptul că trăiţi,că sunteţi sănătoşi, că vă puteţi folosi mâinile, sau picioarele. Bucuraţi-vă că sunteţi şi
conştientizaţi că orice problemă are rezolvare. Curaj, tânără generaţie!
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
60
De acum 100 de ani (dacă vă vine să credeți)
Profesor Horațiu Suciu
Acum 99 de ani, în 1921, vedea lumina tiparului, la
Tipografia „Minerva” George Țăran din Lugoj, „Anuarul II al
Școalei Medii Române de Stat pentru fete din Lugoj pe anul
școlar 1920-1921” publicat de Ioan S. Caba, Director.
Și chiar dacă acest anuar începe cu „Istoricul școalei
medii (civile) de fete și statificarea acesteia” (istoric la care vom
reveni), noi ne vom concentra pe desfășurarea anului școlar
1920/1921.
Pentru început, trebuie să știm că în „orașul Lugoj sunt 2
școli medii de fete, a noastră și cea rom. catolică.
Din aceste 2 școli, a noastră, s-a înființat în anul 1903, la
stăruința și prin intervențiunea d-șoarei Roza Kiss, fost
profesoară și directoară la aceasta școală, prin ordinul Min. de
culte și instrucțiune publică reg. ung. Nr. 76018/1903, având la
început caracter privat, cu drept de publicitate. Școala se
deschide la 1 Septembvre 1903”.
După Marea Unire din 1918, școala, dintr-una maghiară
se transformă într-una românească și „prin detașarea fostei
profesoare-directoare Roza Kis(s) și a celoralalte profesoare (maghiare) la alte școale, secția maghiară
înceată, rămânând cu începutul anului școl. 1920/1921 numai secția română. O parte din elevele secției
maghiare se înscriu în școala noastra cu limba de propunere română, altele la școala medie de fete rom.
cath., iar celelalte în școala de băieți cu limba de propunere germană”.
Tot în anul școlar 1920/1921, școala devine școală de stat. „După mai multe demersuri făcute la
forurile competente, On. Dir. Region. a învățământului secundar din Timișoara, cu Ord. Nr. 3302/1920
adresat Direcțiunei școalei de aici, între altele ne cere informațiuni cu privire la referințele de drept și
datorințe ale orașului față de stat și vice-versa în care s-a aflat școala noastră cu Statul ungar de mai
nainte, și întru cât ar exista să le comunicăm, și în fine „Întru cât orașul Lugoj ar declara, că de un
edificiu corespunzător, provăzut cu mobiliarul necesar, încălzit și luminat, conform recerințelor pentru
totdeauna ale acestor școale, noi suntem aplicați să facem propunerea, ca ele, să fie declarate ca școale
de stat, urmând ca statul să supoarte toate celelalte spese”.
Comunicat acest ordin cu
Primăria orașului Lugoj, Consiliul
comunal al orașului, în ședința din 12
Ianuarie 1921, a adus următoarea
„Rezoluțiune” și anume: Comuna
Lugoj își dă învoirea, ca școala civilă
de fete din Lugoj să se statifice, pe
lângă următoarele condițiuni: „Statul
să ia asupra sa angajamentul se
supoarte toate cheltuielile personale
ale întreg personalului numit definitiv
sau aplicat în mod provizor, precum
și taxele plusuliu de ore, în schimb, comuna Lugoj se obligă a îngriji de susținerea unui edificiu
corespunzător pe seama școalei, prevăzut cu mobilierul necesar, încălzit și luminat conform
recerințelor”.
Rezoluțiunea adusă de conziliul comunal, Primăria ne-o comunică cu dtta de 17 Ianuarie 1920,
sub Nr. 13315/1920 adm”. Astfel, școala medie de fete din Lugoj („a noastră”) devine școală de stat.
Primăria orașului Lugoj își i-a angajamentul să ofere școlii o clădire corespunzătoare pentru
desfășurarea cursurilor (mult timp administrația locală nu reușește să-și țină promisiunea), iar statul
român își i-a angajamentul să plătească salariile profesorilor.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
61
Însă, „verba volant scripta manent” și noi suntem încă la stadiul de verba, așa cum
consemnează, cu îngrijorare domnul director Caba: „decizul On. Min. al Instr. și cultelor în această
cauză, până acum, cel puțin noi, Direcțiunea școalei, nu l-am primit încă, dar după adresa ce ni-se face
atât din partea acestuia, cât și a
On. Direcțiuni Regionale,
Statificarea școalei noastre o
privim ca un fapt – deja
împlinit”.
Acum, după ce am aflat
că fix acum 100 de ani, școala
noastră a devenit școală de stat,
cu predare în limba română, sigur ardeți de nerăbdare să aflați cine sunt profesorii care predau atunci
(și, mai ales, ce predau). Primul pe listă este „Ioan S. Caba – prof. titular și director provizor”, cu o
vechime de „31 (de ani) din cari 2 la această școală”. Domnul director predă „Matematică (la) cl. III-
IV. - 4 ore, Muzică (la) cl. I-IV. - 6 ore, Caligrafie (la) cl. I-IV - 2 ore... (Caligrafia a propus-o numai în
sem. I)”.
Sabina Minișan, „prof. supl.”, cu o vechime de „4 (ani) din cari 2 la această școală” predă (de
toate) „Zoologie (la) cl. I. - 3 ore, Botanică (la) cl. II. - 3 ore, Matematică (la) cl. II. - 3 ore, Fizică (la)
cl. III. - 3 ore, Chimie (la) cl. IV. - 3 ore, Igienă (la) cl. IV. - 2 ore, Economie (la) cl. II. - 2 ore, Desemn
(la) cl. III-IV. - 5 ore (numai în sem. I)”. Tot doamna profesor e și „custodele laboratorului de Chimie,
Fizică și Naturale. Secretarul direcțiunei și diriginta cl. I”.
Adriana Savii, „prof. supl.”, cu o vechime de „3 (ani) din cari 2 în această școală” predă
„Română (la) cl. I-IV. - 16 ore, Gimnastică cl. II. - 2 ore, Desemn (la) cl. II. - 3 ore (numai sem. I.)”.
Doamna profesor e și „Cust. Bibliotecii prof. și elevilor (și) diriginta cl. II”.
„Silvia E. Catina, născ. Oprin” este „prof. tit.” cu o vechime de „2 la această școală” și predă
„Geografie (la) cl. II-IV - 6 ore, Lucru de mână (la) cl. I-IV. - 9 ore, Economie (la) cl. I. - 2 ore,
Gospodărie (la) cl. III. - 2 ore, Caligrafie (la) cl. I-II - 2 ore (numai în sem. II.)”. Doamna profesor e și
„custod. Recv. De lucru și mână., Secr. Ședințelor corp. Profes. (și) Diriginta cl. IV”.
Ana Belințan este „prof. supl.” cu o vechime de „2 la această școală” și predă „Matematică (la)
cl. I. - 3 ore, Geografie (la) cl. I. 2 ore, Istorie cl. III-IV 4 ore, Instr. civică cl. III-IV. 2 ore, Educație cl.
IV 2 ore, Gimnastică cl. I, III și IV. - 2 ore, Desemn (la) cl. I 3 ore (numai în sem. I.)... și e Dirigenta
(la) cl. III”
Eva Belințan este „prof. supl.” cu o vechime de „2 la această școală”... a fost „concediată la 1
Oct. 1920 pentru studii.
Emilia Oprean este „prof. auxiliară”, cu vechime de „1 an” și predă „Desemn (la) cl. I-IV. - 11
ore (din sem. II.) și e „custodele recv. de desemn”.
Anton Guiiaume este „prof. auxiliar” cu o vechime de un an în această școală și predă
„Franceză (la) cl. II-IV - 8 ore Domnul profesor Anton Guiiaume este „Prof. tit. la liceul „Coriolan
Brediceanu””.
Victor Leh este „prof. auxiliar” cu o vechime de un an în această școală și predă „Franceză (la)
cl. I - 3 ore și Germană (la) cl. III-IV - 4 ore. Domnul profesor Victor Leh este „prof. practic la liceul
„Coriolan Brediceanu””.
Ce e ciudat e numărul profesorilor și catiheților de religie. Sunt șase profesori de religie la o
școală cu patru clase. Anuarul consemnează că religia a fost predată, în anul 1920/1921, de Petru Olde,
„prof. suplent de religie gr.or., (cu o vechime de) 2 ani la această școală (și care predă) Religia (la) cl.
I-IV. - 6 ore (pentru elevele gr. or.); Dr. George Fireza, „prof. supl. gr. cath. (cu o vechime de) 5 ani la
această școală (și care predă) Religia (la) cl. I-IV. - 6 ore (pentru elevele gr. or.); Lambert Kandos,
„preot rom. cat(olic) (care) a predat relig. în cl. I-IV - 4 ore la săptămână; Ștefan Szombati Szabo,
„preot ref(ormat) (care) a predat religia în cl. II. - 1 oră la săptămână; Sigismund Chovan, „preot aug.
ev(anghelic) (care a) predat religia în cl. II. - 1 oră la săptămână; Dr. Emanuil Lenke, preot izr(aelit)
(care a) predat religia în cl. I-IV - 2 ore la săptămână.
După cum cred că ați înțeles până acum (sau nu), școală medie însemna gimnaziu (mediu - la
mijloc între școala primară și liceu), iar clasele I-IV de la școala medie erau clasele V-VIII de astăzi.
Simțiți că mai lipsește ceva? Și eu simt la fel, căci ce e o școală fără femeia de serviciu? Așadar,
„servitoarea școalei (este doamna) Anghela Gimpel, (care) servește de 7 ani”.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
62
După ce am enumerat echipa cu care au jucat profesorii Școalei Medii Române de Stat pentru
fete din Lugoj în anul școlar 1920-1921, să vedem și „Cronologia anului școlar” și să facem niște
comparații cu vremurile noastre.
În anul școlar 19020/1921, „înscrierile s-au efeptui din 12 Sept. - 20 Sept. 1920, sub care durată
s-a înscris 91 eleve ordinare. În decursul anului școlar s-au mai înscris: a) 1 elevă ordinară și b) 14
eleve particulare. De toate 106 eleve. În anul școlar 2020-2021, la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, la
gimnaziu, în cele cinci clase sunt înscriși 142 de elevi.
În acest an, datorită pandemiei provocate de coronavirus și predării online, n-au fost corigențe.
Într-un în obișnuit, corigințele se țin în august. Acum 100 de ani, „examene de corigență s-au ținut în
16 Sept. 1920, prezentându-se și trecând cu succes examenul 5 eleve... (Deasemenea), examene
particulare s-au ținut în 17 și 18 Sept. 1920, la cari s-au prezentat 6 eleve, fiind toate promovate”.
Referitor la „începerea anului școlar (1920-1921)... (aflăm că) la 21 Sept. s-a făcut invocarea
Duhului Sfânt, iar în 22 Sept. s-au început prelegerile”. În plină pandemie, anul școlar 2020/2021 a
început cu o ceremonie simplă în 14 septembrie 2020. A doua zi au început cursurile.
În ceea ce privește „corpul didactic și activitatea școlară. În anul școl. 1920/1921 la școala
noastră au funcționat: 1 director, 2 profesori, 6 profesoare și 6 prof. caticheți. În total 15.
Din acest personal directorul și 5 profesoare au fost numiți din partea Secretariatului General
din Cluj cu dtta de 10 Sept. 1920, cu ordinul de sub. Nr. 27746/1920.
Profesoara de matematică, fizică și chimie: Eva Belințan, având concediu pentru continuarea de
studii, cu 15 Oct. 1920 se duce la universitate în Cluj, iar Ana Belințan, prof. de Geografie și Istorie,
prin ordinul de mai sus, în 11 Oct. Își ocupă postul de aici, fiind transferată dela Școala civilă de fete
din Hațeg.
Ne având profesori de limba franceză, germană și de desemn, pentru catedra de limba franceză
și germană au fost aplicați d-nii profesori: Antoniu M. Gullaume și Victor Leh de la liceul „Coriolan
Brediceanu” din Lugoj ca profesori suplinitori, conform ordinului on. Dir. Reg. Nr. 2600/1920, cari cu
1 Nov. 1920 își încep funcțiunea, iar D-șoara Emilia Oprean la cerera proprie, adresată On. Dir. Reg.
Este admisă ca prof. de desemn cu dtta de 29 dec. 1920 Nr. 3763/1920 începându-și funcțiunea în 22
Ianuarie 1921”.
Situația nu s-a schimbat prea mult. În anul școlar 1920/1921 cursurile au început în 22
septembrie, dar anumite posturi au fost ocupate abia în noiembrie și mai târziu. Și la începutul anului
2020/2021, datorită pandemiei, unele posturi au fost ocupate abia în octombrie.
Concluzia domnului director Caba e una optimistă: „provăzute astfel toate catedrele după
putință cu personalul trebuincios, abstrăgând dela alte multe lipsuri ce le avea școala, corpul profesoral
fiind pătruns de însemnătatea zilelor de tranziție și prefacere, adese-ori peste puterile sale face totul,
numai ca să ducă la isbândă lucrul început și ca să se desarcineze de o datorință sfântă ce o are înaintea
lui Dumnezeu, patriei, neamului și elevelor în așa chip că, cu prea puține escepțiuni, materialul cuprins
în programa analitică a fost predat aproape întreg”. Să sperăm că în anul 2020/2021, în ciuda a „multe
lipsuri” ce le are școala programa va fi predată în totalitate.
Și în ceea ce privește „progresul în studii”, domnul director Caba ajunge la o concluzie
optimistă: „luând în considerare toate neajunsurile și pedecile întâmpinate în decursul anului școlar ca:
lipsa de manuale, de rechizite, utenziliile necesare și alte lucruri neamintite, progresul a fost deplin
satisfăcător, dacă nu zicem - foarte bun”. Deși nu ne putem pronunța încă cu privire la „progresul
școlar” din acest an, să sperăm că lipsa de manuale (la clasa a VIII-a), lipsa de „utenziliile necesar și
(de) alte lucruri neamintite” (laptopuri, internet) nu vor afecta prea grav rezultatele elevilor.
În anul școlar 1920/1921, în legătură cu „starea sanitară”, Anuarul consemnează că „în privința
aceasta am fost cât se poate de norocoși, abstrăgând dela câteva cazuri de morburi mai ușoare și de o
durată mai scurtă”. La 100 de ani distanță, situația e complet opusă și morbul nu e deloc ușor.
Și cum totul pare că ține de noroc, „în decursul acestui an școlar dtta de 8 Martie a.c. am avut
norocirea de a fi inspecționați din partea Onor. Domn Ioan Petrovici, dir. Regional al învățământului
secundar din Timișoara, carele... au făcut ca pentru noi, corpul profesoral de aici, această zi să fie o
adevărată sărbătoare, nu ca în trecut, în era maghiară - chin și tortură”. După chinul și tortura inspecției
maghiare, odată ce ai început să ai noroc, continui să ai noroc, căci „alte inșpecționări nu s-au făcut din
partea superiorilor, decât numai din partea directorului școalei”. Adevărul e că, după experiența unei
inspecții generale în 2019, puțin noroc nu strică.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
63
Și pentru că o școală înseamnă și activități extrașcolare, imediat după 1918, serbările școlare
sunt ridicate la rang de artă. Dacă acum, în zilele noastre (2020), datorită pandemiei, activitățile
extrașcolare aproape au dispărut, în anul școlar 2020/2021, „pentru dezvoltarea și întărirea simțului
național și patriotic, corpul profesoral... a aranjat în coînțelegere cu corpurile profesorale dela celelalte
școli de aici... mai multe Matinee împreună și fiecare direcțiune școlară separat la școala sa proprie,
unde prin discursuri potrivite asupra însemnătății zilei, cari de care mai frumoase, am stârnit în elevele
noastre voia de emulare, dragostea de tot ce e frumos, bun și plăcut și mai presus de toate dragostea de
limbă, neam și patrie, iar în publicul azistent admirația, mulțumirea sufletească și mândria națională”.
„Cele mai însemnate serbări școlare, în decursul anului, după „Invocarea Duhului Sfânt” asupra
lucrărilor noastre de peste an, ținută la începutul anului școlar au fost următoarele:
1. Ziua de 1 Decembrie 1920 aniversarea adunării naționale dela Alba-Iulia.
2. Ziua de 24 Ianuarie (6 Februarie) 1921 – în amintirea unirei principatelor române.
3. Ziua de 28 Februarie după ameazi.
4. Ziua de 10/23 Maiu. Aniversarea independenței și a întemeierii regatului român.
5. Ziua de 5 Iunie, Serbarea centenarului lui V. Alexandri.
6. Ziua de 9 Iunie, Ziua eroilor și
7. Ziua de 26 Iunie, încheierea festivă a anului școlar”.
Pentru a putea face o comparație cu ceea ce obișnuia să se întâmple în zilele noastre, iată
„Programa serbării din 1 Decemvrie 1920”:1. Participarea elevelor la serviciul divin, în biserica gr. or.
La 9 ore a.m. 2. Participarea elevelor la jurământul recruților în casarma Regimentului la 10 ore. La 11
ore în Școala medii de fete. 3. „Imnul Regal” cântat de corul elevelor în 3 voci (Toate cântările din cor
sunt instruate de directorul școalei Ioan S. Caba.). 4. Discurs despre însemnătatea zilei, rostit de
directorul școalei I. S. Caba. 5. „Unui soldat” poesie de: R. Rosetti, recitată de olga Branisce el. De cl.
II. 6. „Închinare” poesie de R. Rosetti, recitaată de Matilda Ignea, elevă de cl. II-a. 7. „Pui de lei” de G.
Cucu, cântat de corul elevelor pe 3 voci.
D. a. la Matineul din Teatru, corul școalei medii cântă: 1. „Sună buciumul” cor în 3 voci. 2.
„Fiii României” cor în 3 voci. 3. Dansuri naționale, executate sub conducerea d-șoarelor profesoare:
Ana Belințan și Adriana Savii.
La încheierea anului școlar, programul „din 9 Iunie 1921. (Încheierea a școalelor)” a fost
următorul: 1. La 9 ore a.m. Te-Deum în biserica gr. or. 2. La 11. Ore. Esamen de gimnastică în curtea
Școalei normale cu acompaniarea muzicei Reg. 17 de Infanterie din loc. 3. Dansuri naționale. 4. „Imnul
Regal”, cântat de eleve. 5. „Rugămintea din urmă”, de G. Coșbuc, recitată de L. Cociș, elevă de cl. III.
6. „Sună buciumul”, cântat de eleve. 7. „Șoarecele și pisica” de G. Alexandrescu, recitată de A. Starjil,
elevă de cl. II. 8. „Pe-al nostru steag” cântat de eleve. 9. „Ca mâini va bate ceasul”, de Z. Bârsan,
recitată de N. Juraton, elevă de cl. a IV. 10. „Pui de lei” cântat de eleve. 11. La școală: Dare de seamă
despre activitatea corpurului profesoral și progresul elevelor în decursul anului școl. 1920/21.
Fiind timpul prea înaintat, împărțirea testimoniilor (diplomelor) se amână pe 27 Iunie a.m. la 9
ore”.
De ce din 9 iunie 1921, împărțirea diplomelor se amână până pe 27 iunie? Simplu! Pentru că
urmau „examenele dela finea anului școlar”, care „s-au ținut cu mici întreruperi din 10 Iunie până în 26
Iunie și anume: a) În 10 și 11 Iunie examene din Religie. b) Din 14-17 Iunie a.c. examene verbale la
toate clasele. c) În 22și 23 Iunie examene de absolvire (scripturistic și verbal la cl. IV.) d) În 24 Iunie
a.m. examen public la toate clasele din câte un studiu. e) În 24 Iunie d.a. examen scripturistic cu elevele
particulare, iar în 25 examene verbale. f) În 26 Iunie Te-Deum, iar după serviciul divin. Examen de
gimnastică și cânt”.
Autorul manualului amintește și că: „la aceste 2 examene au luat parte un public foarte număros
și ales, în frunte cu Prea S. Sa Dl Episcop Dr. Traian Frențiu, care și-a exprimat admirația pentru
dibăcia cu care elevele executau figurile din gimnastică”. Totuși, în ciuda dibăciei fetelor la gimnastică,
admirată de însuși episcopul Frențiu, nu toate elevele au promovat la toate materiile. Așa că, anuarul
anunța că examenele de corigență „se vor ținea în 30 și 31 August st. N. 1921 și vor consta numai din
probe orale, cari se vor estinde asupra întregului material al studiului respectiv. Examenele de corigență
se pot face numai după expirarea terminului de 2 luni, dela examenul particular sau de clasă și numai la
școală, care a eliberat certificatul. Elevele, cari la examenele de corigență vor obține nota de
nesuficient, fie numai dintr-un studiu, vor rămânea repetente”.
Prevăd că asta urmează și în august 2021. Numai să ajungem cu bine acolo.
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
64
Conspirația
ninja
Desene:
Larisa Ianculescu clasa
a XII-a D
Nu v-am povestit niciodată despre cei mai mari dușmani ai mei: ninja, luptătorii din
umbră, care încearcă să stăpânească pământul. Îi recunoșteam întotdeauna pentru că
a purtau mască.
Și, de fiecare dată când îi vedeam, cu măștile lor urâte, îi provocam la luptă.
DENTIST / MARTIE 2019
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
65
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
66
SPITAL DE NEBUNI IRECUPERABILI
SPITAL DE NEBUNI IRECUPERABILI
SPITAL DE NEBUNI IRECUPERABILI
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
67
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj ___ Iulia 33
68